Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 3

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare

Duminica aceasta este prefatata minunat de textul cantarii Triodului, bucuroasa carte a stranei la vremea Postului celui Mare:"Cand se vor aseza scaunele si se vor deschide cartile si Dumnezeu va sedea la Judecata, o, ce frica va fi atunci ! Ingerii stand inainte cu frica si raul de foc curgand; ce vom face atunci noi, oamenii cei vinovati de multe pacate ?Si cand Il vom auzi chemand pe cei binecuvantati Tatalui intru Impatatie, iar pe cei pacatosi trimitandu-i la chinuri, cine va suferi acea infricosatoare hotarare?Ci, Unule Iubitorule de oameni, Mantuitorule, Imparate al veacurilor, mai inainte pana ce va sosi sfarsitul, prin pocainta intorcandu-ma, miluieste-ma !"
E vremea unui nou inceput de efort duhovnicesc.Dinainte ne stau provocarile unui Post al Pastelui la capatul caruia vom afla nu doar pe Hristos Domnul Cel Inviat, ci si tainica noastra renastere intru Invierea Sa.Pentru a ne motiva urcusul, Biserica se comporta intocmai unui pedagog cu adancime duhovniceasca.Ne asaza dinainte momentul de care fugim toata viata sa scapam:moartea si Judecata Mantuitorului.Toata constructia vietii sociale pe care o traim este o furisare printre furcile caudine ale judecatii sociale si de grup, este o alergare cu cronometrul dat pe "repede-inainte", in dorinta de a fi cat mai sus sau cat mai in fata.Evanghelia aceasta, numita a "Duminicii Judecatii", ne recheama la normalitatea simplitatii.Flamandului hrana si insetatului apa, strainului gazduire si celui gol invesmantare, bolnavului mangaiere si intemnitatului cercetare.E indemnul normalitatii vietii noastre in Hristos.
Este limpede ca mantuirea, cel putin in viziunea Ortodoxiei, nu tine de spectacular, de agitatia emotionala lipsita de intimitatea plinirii poruncilor Mantuitorului Hristos.Dupa cuvantul Filocaliei, pe Dumnezeu Il poti cunoaste pe masura plinirii Poruncilor, firele de sudura morala ale unei lumi alunecate, mai mereu, in relativism moral.A implini Poruncile, cele 10 ale Vechiului Testament, inseamna mai mult decat a cita din ele.Inseamna a chema mila lui Dumnezeu peste toate faptele tale, pentru ca ele sa se descopere a fi implinire chemarii intru Imparatie.Harul si fapta, deopotriva, fiindu-ne implinire duhovniceasca.De altfel, cantarea stranei spune, in Utrenia Duminicii acesteia (slujba diminetii):"Sa nu intri cu mine la judecata, cercand cuvintele si indreptand poruncile.Ci cu indurarile Tale, trecand cu vederea rautatile mele, mantuieste-ma, Atotputernice.
Chemarea Postului este limpezita de lucrarea Duhului Sfant.Cantarea Bisericii, vai, atat de neascultata, consemneaza:"Deschisu-s-au portile dumnezeiestii pocainte;sa ne apropiem cu graba, curatindu-ne de mancari si de pofte, ca niste ascultatori ai lui Hristos, Cel ce a chemat lumea intru Imparatia cereasca.Zeciuiala a tot anul aducand Imparatului(caci avem 40 de zile de postire, n.n.) tuturor, ca si Invierea Lui, cu dragoste sa o vedem".
Tine, asadar, de noi sa ne crestem in Bucuria Postului!Care este, mereu si mereu, mai mult decat a nu manca si a nu bea.E faptuire catre cei nebagati in seama, de dragul Mantuitorului Hristos, Fratele nostru si Dumnezeul nostru!De dragul Iubirii care Invie!

Sursa: din Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau de Parintele Constantin Necula (Editura Agnos)
balla georgeta · 107 vizualizari · 0 comentarii
19 Feb 2017
Arhim. Chiril Lovin
Începând cu Duminica vameșului și a fariseului, calendarul ortodox consemnează intrarea în perioada premergătoare Paștilor. Numită după cartea în care sunt redate, pe larg, slujbele bisericești din acest răstimp, perioada Triodului se distinge prin specificul profund duhovnicesc și de pocăință al conținutului liturgic, toate pregătindu-ne pentru patimile Mântuitorului Hristos, dar mai ales pentru Învierea Sa. Această perioadă se poate asemăna cu un urcuș spiritual al fiecăruia dintre noi, un urcuș spre Înviere. Etimologic, cuvântul „triod“ provine din grecescul triodion , format din cuvintele „tria“ (), trei, și „odi“ (), odă, adică cântare în trei ode/strofe.
Spiritualitatea ortodoxă ne cheamă să trăim bucurii felurite de la o sărbătoare la alta, de la un timp liturgic la altul, bucurii care dau varietate și strălucire vieții creștinului și care, totodată, sunt chemări spre un urcuș spiritual din ce în ce mai înalt. Anul bisericesc, care începe la 1 septembrie, se împarte în trei mari perioade cu dată de început variabilă, în funcție de data Sfintelor Paști: perioada Triodului - care începe cu trei săptămâni înainte de Postul Mare, durează până în Sâmbăta Paștilor, având 10 săptămâni; perioada Penticostarului - care începe din Duminica Învierii și durează până la Duminica tuturor Sfinților (prima după Pogorârea Sfântului Duh) - și perioada Octoihului - cea mai lungă perioadă a anului bisericesc, ea începând odată cu Postul Sfinților Apostoli și ținând până la începutul Triodului din următorul an.
În viața Bisericii, Triodul are două sensuri
În privința însemnătății duhovnicești a acestor perioade, timpul Octoihului reliefează activitatea învățătorească a Mântuitorului, perioada Triodului Îl are în vedere pe Hristos ca Preot și Jertfă în același timp, iar Penticostarul, inaugurat de sărbătoarea Învierii, ni-L prezintă pe Mântuitorul ca Biruitor al morții, în slujirea de Împărat al tuturor.
Triodul este una dintre cele trei mari perioade ale anului liturgic. Numită și perioada prepascală, Triodul precedă perioada Penticostarului (opt săptămâni de la Paști) și urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul. Timpul Triodului ține de la Duminica vameșului și fariseului și până în Sâmbăta Mare (înainte de Paști), în total 10 săptămâni care ne pregătesc și ne provoacă la o sinceră cercetare de sine și la un serios demers al întregii noastre ființe pentru întâlnirea și viețuirea cu și în Hristos Cel răstignit și înviat.
Triodul este și cartea de cult care cuprinde cântările, citirile și regulile tipiconale din perioada liturgică a Triodului. Denumirea cărții provine de la numărul odelor (cântărilor) din canoanele Utreniei acestei perioade. Spre deosebire de canoanele cuprinse în cartea Octoihului și în Minei (ce cuprinde slujbele sfinților din fiecare lună), în Triod acestea nu sunt formate din opt (nouă) ode ci, de regulă, numai din trei. Compunerea celor mai multe canoane ale Triodului a fost făcută de Sfântul Teodor Studitul (†826) și de fratele acestuia Iosif Studitul (†830), care au completat cântările mai vechi ale Sfinților Cosma al Maiumei și Andrei Criteanul, din secolul al VIII-lea.
Evoluția istorică a Triodului
Perioada Triodului s-a dezvoltat în jurul Postului pregătitor pentru Sfintele Paști. Trebuie să deosebim aici postul penitențial de 40 de zile și Săptămâna Patimilor, care au apărut separat. Postul de câteva zile înainte de Paști este atestat din secolul al II-lea, fiind ținut pretutindeni de creștini în amintirea vinderii, a pătimirilor, a răstignirii și a îngropării Domnului. În secolul al III-lea este atestat postul întregii Săptămâni a Patimilor, în Siria și Egipt. Pe de altă parte, postul de 40 de zile a luat naștere din dorința creștinilor de a urma modelul Mântuitorului, Care, după Botezul Său, a postit 40 de zile, biruind ispitele diavolului. Acest post se ținea cu strictețe în Egipt și el începea după încheierea sărbătorii Botezului, urmând ordinea cronologică a istorisirii Evanghelistului Marcu, Apostolul Egiptului (Marcu 1, 9-13) și a lui Matei (4, 1-11). De asemenea, întrucât în primele secole creștine catehumenii se pregăteau prin post pentru primirea Botezului la Paști, exista și un post ținut de această categorie. În secolul al IV-lea, odată cu uniformizarea datei Paștilor, prin hotărârea primului Sinod Ecumenic (Niceea, 325), s-a trecut la organizarea unitară a acestor perioade de post prepascal (postul celor 40 de zile, postul catehumenilor și postul Săptămânii Patimilor), ajungându-se la actualul Post al Paștilor, de șapte săptămâni. La Ierusalim, în preajma anului 380, pelerina Egeria amintește chiar de opt săptămâni de post. Tot Ierusalimul este spațiul în care apare și o perioadă de pregătire spirituală liturgică pentru Marele Post și în care ia naștere imnografia Triodului, reprezentată prin Sfinții Andrei Criteanul (†740), Cosma de Maiuma, Ioan Damaschin, Andrei cel Orb, Ștefan Savaitul și Marcu Savaitul, episcopul Idruntului. O altă etapă a dezvoltării Triodului este marcată de imnografia bizantină, cu cele două curente ale ei: cea catedrală și cea monahală studită. Cea dintâi este ilustrată de compozițiile lui Teofan Graptul (†845), Iosif din Sicilia (†863), Casia monahia, împăratul Leon cel Înțelept, Simeon Metafrast (†970), Tarasie patriarhul și Gheorghe al Nicomidiei, iar cealaltă este reprezentată de Sf. Teodor Studitul (†826), Iosif al Tesalonicului, Clement Studitul (sec. al IX-lea), Nicolae și Antonie Studiții (sec. al XI-lea). Este demn de menționat și Nichifor Calist Xantopol, care a scris Sinaxarele Triodului. Astfel, formarea perioadei liturgice și a imnografiei Triodului s-a efectuat treptat, între secolele VIII-XII.
Cele trei săptămâni dinaintea Postului Mare reprezintă perioada pregătitoare
Din punctul de vedere al cuprinsului, perioada Triodului se împarte în Duminicile pregătitoare, Postul Mare și Săptămâna Patimilor. Fiecare dintre aceste săptămâni are o temă proprie, care se reflectă în lecturile din Sfânta Scriptură prescrise în aceste zile la slujbe sau la Sfânta Liturghie: Duminica vameșului și fariseului (Luca 18, 9-14 - prima duminică a Triodului), Duminica fiului risipitor (Luca 15, 11-32), Duminica înfricoșătoarei judecăți (numită și Duminica lăsatului sec de carne; Matei 25, 31-46) și Duminica izgonirii lui Adam din rai, numită și Duminica iertării sau Duminica lăsatului sec de brânză (Matei 6, 14-21).
În această perioadă premergătoare, Biserica ne pregătește pentru postire, dar ne și introduce în atmosfera Postului Mare. Pe de o parte, există o gradație a postirii, care ne obișnuiește cu asceza quadragesimală. Astfel, săptămâna care urmează Duminicii vameșului și fariseului este una de dezlegare la toate cele de mâncare (nici miercurea și vinerea nu se postește în această săptămână). Săptămâna care urmează Duminicii fiului risipitor este una obișnuită, în care se postește miercurea și vinerea, iar după Duminica înfricoșătoarei judecăți, în săptămâna numită a brânzei, nu se consumă carne, ci doar ouă, pește și produse lactate.
Acum se deschid ușile pocăinței
Pe de altă parte, este o pregătire spirituală, care ne ,,antrenează“ pentru luptele duhovnicești ale perioadei Postului Mare. Astfel, odată cu pilda vameșului și fariseului, Sfinții Părinți ne învață că temelia urcușului duhovnicesc și garanția lui este virtutea smereniei. De asemenea, prin cântările ei, Biserica ne îndrumă la limanul pocăinței, prin aceste imne care ne vor însoți până la Florii: „Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dătătorule de viață, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaș al trupului cu totul întinat; ci, ca un Îndurat, curățește-mă cu mila milostivirii Tale“.
Duminica fiului risipitor, a doua a Triodului, sporește încrederea în bunătatea lui Dumnezeu, care așteaptă întoarcerea acasă a fiecărui fiu rătăcit. Condacul acestei zile spune: De la părinteasca slava Ta depărtându-mă neînțelepțește, întru răutăți am risipit bogăția pe care mi-ai dat-o. Pentru aceasta glasul celui risipitor aduc Ție: Greșit-am înaintea Ta, Părinte Îndurate! Primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, și mă fă ca pe unul din slujitorii Tăi. În același spirit, la Utrenia acestei duminici se cânta Psalmul 136, al înstrăinarii, cântat de evrei în captivitatea babilonică, pe când se gândeau la orașul sfânt al Ierusalimului. Acest psalm exprimă plânsul omului depărtat de casa Tatălui ceresc, pus în fața luptei decisive cu păcatul și cu patimile. El va fi cântat și în ultimele două duminici dinaintea Postului.
Cugetarea la sfârșitul propriu, filosofia cea adevărată
Sâmbăta pomenirii morților este menită să ne aducă aminte de filosofia cea adevărată, care este cugetarea la moarte. Sfinții Părinți ne cheamă să ne rugăm Dreptului Judecător pentru veșnica fericire a tuturor celor adormiți din veac în dreapta credință, pregătindu-ne astfel pentru tema duminicii care urmează, a înfricoșătoarei judecăți.
Duminica lăsatului sec de carne ne pregătește spre dobândirea fricii de Dumnezeu, care este începutul înțelepciunii, punându-ne înainte priveliștea Judecății de Apoi. Urmează Săptămâna brânzei, care este o pregătire liturgică și duhovnicească pentru Postul Mare. Miercuri și vineri în această săptămână se pune slujba Postului, cu rânduiala tricântărilor (triodia) și cu metaniile mari, însoțind rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Gustăm deja din atmosfera Păresimilor. Această săptămână se încheie cu Sâmbăta asceților, în care cerem rugăciunile tuturor Sfinților Cuvioși și ale Cuvioaselor Maici care sunt exemple vii de nevoință trupească și spirituală, ca să ne învrednicim și noi a urma vieții lor iubitoare de osteneli.
Duminica lăsatului sec de brânză ne amintește de izgonirea lui Adam din rai. Motivul căderii protopărinților în păcat este, în principal, nepăzirea poruncii postului, iar noi, prin contraexemplul lor, suntem chemați să ne întoarcem la comuniunea cu Dumnezeu prin postul care tocmai urmează să înceapă. Un tropar din canoanele Utreniei spune: Vino, ticălosul meu suflet, de plângi astăzi, pentru cele ce s-au făcut cu tine, aducându-ți aminte de goliciunea cea dintâi din Eden, prin care ai fost scos din desfătare și din bucuria cea neîncetată. Sfinții Părinți ne spun că tema izgonirii lui Adam din rai, legată de Duminica lăsatului sec de brânză, reprezinta și o transpunere în cult a ,,expulzării“ temporare a penitenților în afara bisericii, care, odinioară, avea loc în această duminică. Aceștia trebuiau să rămână în afara ușilor bisericii (ca, oarecând, Adam în fața ușilor încuiate ale Edenului) și să-și plângă păcatele până la sfârșitul Postului Mare, când erau reintroduși în ea împreună cu cei care încă nu făceau parte din comunitatea bisericească. De aceea, imnografia acestei Duminici se întemeiază pe imaginea lui Adam tânguindu-se înaintea porților raiului. Această rânduială explică prezența picturilor reprezentând izgonirea și plângerea lui Adam în proximitatea locului unde penitenții își imitau protopărintele în străpungere și lacrimi, adică în afara bisericii, pe suprafața exterioară a zidurilor ei, sau, uneori, în pronaosul acesteia. Sfântul Simeon Noul Teolog scrie, referindu-se la tema acestei duminici: „Să luăm aminte că, așa cum Adam, după călcarea poruncii, a fost izgonit din rai și din desfătarea, și din petrecerea împreună cu îngerii și a ajuns gol și departe de fața lui Dumnezeu, așa și noi, păcătuind, ne despărțim de Biserica robilor Săi Sfinți și dezbrăcăm prin păcat veșmântul dumnezeiesc pe care l-am îmbrăcat botezându-ne și care, precum credem, este Hristos (Galateni 3, 27)“.
Cu Duminica izgonirii lui Adam din rai se încheie perioada pregătitoare, a doua zi, luni, începând Postul Mare. Vecernia din seara acestei Duminici cuprinde un ritual al iertării, iertare pe care creștinii și-o cer unii de la alții, și-o dau unii altora la intrarea în Postul Mare. Această Vecernie este prima slujbă a Postului Mare.
Sfântul și Marele Post
Postul Mare începe în lunea care urmează după Duminica izgonirii lui Adam din rai (sau Duminica lăsatului sec de brânză).
Luni și marți din prima săptămănă a Postului Mare sunt zile aliturgice datorită ascezei totale (post negru) a monahilor în aceste două zile. Strictețea postului e mai mare față de celelalte săptămâni. La Pavecernița Mare din primele patru zile se adaugă Canonul Sfântului Andrei Criteanul, preluat din joia săptămânii a V-a și împărțit în patru secțiuni. În tot Postul Mare, rugăciunile au un pronunțat caracter penitențial și au un fundament biblic mai evident.
Sâmbetele Postului Mare au o rânduială specială, dat fiind că în aceste zile este permisă comemorarea sfinților și strictețea ascezei, se relaxează puțin, ca și în duminici. Prima sâmbătă a Postului Mare este numită Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron și este legată nu de pomenirea propriu-zisă a lui (care e pe data de 17 februarie), ci de „minunea colivelor“ făcută de el în Postul Mare (vezi Sinaxarul zilei). Următoarele trei sâmbete: a II-a, a III-a și a IV-a sunt dedicate pomenirii morților. Sâmbăta a V-a a Postului Mare este numită și Sâmbăta Acatistului Născătoarei de Dumnezeu. Originea sărbătorii Acatistului se datorează eliberării minunate a Constantinopolului de asediul perșilor, în anul 626. Odată cu generalizarea acestei sâmbete, bizantinii au început sa sărbătorească și alte trei victorii asupra dușmanilor, câștigate tot cu ajutorul Maicii lui Dumnezeu (istorisite la sfârșitul Triodului). Denumirea de Sâmbăta Acatistului este legată de cântarea în picioare a acestui imn închinat Fecioarei Maria. Se pare că acest imn - Apărătoarei Doamne... - exista și înainte de 626 și el a fost compus fie de patriarhul Proclu, fie de patriarhul Serghie al Constantinopolului. Acest Acatist a fost, o vreme, imnul poporului bizantin.
Duminicile Postului Mare, trepte spre Înviere
Prima duminică a Postului Mare, a Ortodoxiei, era numită în vechime (până în sec. al XI-lea) a proorocilor Moise, Aaron, David și Samuel. Denumirea actuală vine de la sărbătoarea Triumfului Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, instituită de patriarhul Metodie al Costantinopolului la 11 martie 843, pentru a fi sărbătorită în fiecare an în prima duminică a Postului Mare. Atât Apostolul cât și Evanghelia se referă la vechea prăznuire a profeților Vechiului Testament, în frunte cu Moise. Se obișnuiește în anumite locuri ca în această zi să se facă procesiuni cu icoane (în amintirea biruinței iconodulilor în anul 842) și să se citească Synodikonul Ortodoxiei, care este un act în care sunt anatemizați ereticii din toate timpurile și sunt fericiți apărătorii dreptei credințe.
Duminica a II-a din Postului Mare este dedicată Sfântului Grigorie Palama. La Liturghie se citește despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. Pomenirea Sfântului Grigorie Palama († 1359) ca apărător al isihasmului are o importanță duhovnicească foarte profundă pentru acest post, în care suntem chemați să ne rugăm cât mai mult și să încercăm bucuriile unei vieți duhovnicești, de credință, liniștire a minții și curăție.
Duminica a III-a din Postului Mare este închinată Sfintei Cruci, pe de o parte, prin mutarea în această zi a sărbătorii din 6 martie, a Aflării Cinstitei Cruci, și pe de altă parte, pentru apropierea jumătății Postului, moment în care Crucea Domnului se prezintă celui ostenit de nevoință ca un popas răcoritor și dătător de noi puteri sufletești. Începând cu săptămâna a IV-a, se adaugă la Liturghie ecteniile pentru cei spre luminare, fapt ce vădește vechea practică a pregătirii pentru Botez a catehumenilor.
Duminicile a IV-a (a Sfântului Ioan Scărarul) și a V-a (a Cuvioasei Maria Egipteanca) ne pun înainte pilda de nevoință a acestor doi Sfinți, pomeniți în această perioadă (Sfântul Ioan la 30 martie, iar Cuvioasa Maria pe 1 aprilie). Acești doi sfinți ne însuflețesc cel mai mult în această perioadă a Postului Mare - Sfântul Ioan Sinaitul, prin lucrarea sa, Scara, ne îndeamnă să purcedem pe calea virtuților, iar Sfânta Maria Egipteanca, prin viața sa de pocăință, este un exemplu de îndreptare și de sfințire a conduitei.
Perioada Triodului, momentul intensificării vieții după duh
Întreaga Săptămână a patimilor este o meditație la pătimirile Domnului, dar și la ultimele fapte și învățături date de El. Pe de altă parte, aceasta este o perioadă de intensificare a eforturilor noastre duhovnicești în vederea unei pregătiri mai bune pentru praznicul Învierii. De aceea, este numită și Săptămâna Mare încă din sec. al IV-lea, în Constituțiile Apostolice, iar acest epitet a trecut la toate zilele acestei săptămâni. Inclusiv postul din această săptămână, începând cu Sâmbăta lui Lazăr și până în Sâmbăta Mare, este văzut și trăit ca un post mai special, de pregătire pentru Paști și o continuare firească și mai intensă a Postului Mare de 40 de zile, încheiat în vinerea dinainte de Florii.
Acest timp al Triodului, prin urcușul lui ascetic, liturgic și mistic, ne ajută să pășim pe calea vieții duhovnicești. De multe ori, noi uităm scopul existenței noastre pământești, ne pierdem în „grijile cotidiene“ și revenim la vechiul mod de viețuire, ce nu mai are ca scop primordial „căutarea mai întâi a împărăției lui Dumnezeu și a dreptății Sale“. Pr. Schmemann spunea despre această revenire la viața lumească: „Cu adevărat, trăim ca și când El n-ar fi venit niciodată. Acesta este singurul păcat adevărat, păcatul păcatelor, nesfârșita tristețe și tragedie a noastră. Dacă pricepem aceasta, atunci putem înțelege ce este Paștile, de ce este nevoie de post și ce implică acesta. Pentru că abia atunci înțelegem că tradițiile liturgice ale Bisericii, toate perioadele și slujbele sale, există, întâi de toate, cu scopul de a ne ajuta să ne recăpătăm vederea și gustul acestei vi
eți noi, pe care atât de ușor o risipim și o înșelăm, pentru a face pocăință și a ne întoarce la ea“. Bineînțeles, căutarea împărăției lui Dumnezeu este „calea cea strâmtă“ ce se parcurge cu efort și renunțări și, de cele mai multe ori, alegerea ei nu este lucru ușor. Soluția ce ne este dată de Biserică pentru „deschiderea ochilor“ noștri spre aprecierea cum se cuvine a darului făcut nouă de către Fiul lui Dumnezeu, la Învierea Sa ca om, este Postul Paștilor.

( Mulțumesc domnului Cristian Stefan Popescu pentru bunăvoința sa de a-mi permite sa difuzez acest material )
niculae costel · 109 vizualizari · 0 comentarii
18 Feb 2017
Îndemn la rugăciune, dialog și coresponsabilitate socială !

Societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituții majore ale statului și, ca atare, o polarizare în rândurile populației. Deși neutră din punct de vedere politic, Biserica nu este indiferentă în plan social, ci receptează orientările sau dorințele majore ale poporului: dreptatea socială, diminuarea sărăciei și creșterea nivelului de trai.

În acest sens, trebuie continuată lupta anticorupție, iar cei vinovați trebuie sancționați, deoarece hoția și furtul degradează societatea în plan moral și material. Totodată, lupta împotriva corupției nu trebuie folosită în scopuri politice partinice, iar sancționarea și folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu exterminarea, deoarece scopul acestora este îndreptarea și reintegrarea socială a celor care recunosc și regretă faptele rele pe care le-au săvârșit.

În acest context social polarizat și fracturat, în calitatea ei de „factor al păcii sociale” (cf. Legea cultelor nr. 489/2006, art. 7, al.1), Biserica îndeamnă la rugăciune, dialog și coresponsabilitate socială.

Rugăciunea este necesară, deoarece luminează rațiunea, pacifică patimile egoiste și cultivă comuniunea de iubire a oamenilor cu Dumnezeu și întreolaltă.

Dialogul este necesar pentru a depăși conflictele între persoane, instituții și orientări sociale divergente.

Coresponsabilitatea socială este necesară, deoarece transferul de responsabilitate totală asupra adversarului nu rezolvă problemele comune ale societății, care au nevoie de soluții concrete elaborate în comun.

Prin urmare, Patriarhia Română cheamă pe toți slujitorii Sfintelor Altare și pe toți credincioșii să săvârșească rugăciuni pentru pacea și unitatea poporului român, pentru înnoirea vieții morale și spirituale a societății românești, dar și să încurajeze dialogul și coresponsabilitatea în societate.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române
senior editor blog · 123 vizualizari · 0 comentarii
03 Feb 2017


Dintre toate textele Evangheliei, aceasta cu femeia cananeanca pare cea mai draga multora dintre exegetii ortodocsi.Parintele Nicolae Stainhardt iubea textul, evreul convertit din el fiind mereu gata sa descopere si redescopere articulatiile curajului duhovnicesc. Femeia aceasta nu e singura curajoasa din Evanghelie.A naste, Fecioara fiind, pereclitandu-si viata dinaintea legalismului iudeu, si sectar de astazi, n-o face oare mai curajoasa pe Maica Domnului ! A cauta pe Mortul Drag, pe Hristos, in Zorii Invierii, cand toti ai Lui, cu exceptia curajoaselor femei mironosite, tremurau de frica mortii pe care o credeau neinvinsa , nu e oare act de curaj ? A te intretine cu Dumnezeul cel Viu asupra inchinarii, asemeni femeii samarinence, si a-L forta sa descopere, prin tine Taina inchinarii in Duh nu-i oare act de curaj ?Desigur ca toata Scriptura este intesata de femei ale virtutii si intelepciunii duhovnicesti.Istoria Bisericii sta pe marturia lor si, indraznesc sa spun, jertfa femeii innobileaza pana astazi Taina Bisericii.



Ultima vreme a dus la exacerbarea drepturilor femeii.Uneori, pe buna dreptate.Alteori, prin exces, drepturile s-au caricaturizat.Galagios.Sigur ca trebuie respectat dreptul la viata al femeii, dar de ce nu si al fetitei ce abia inmugureste in pantecele mamei ? Sigur ca trebuie sanctificat dreptul la libertate al femeii, dar oare cum de o supunem - prin lege pe alocuri - sclaviei moderne, fie ca numim astfel pornografia industrializata, fie robotizarea ei in locuri de munca insalubre ?Singura Charta care recunoaste femeii virtutile si le recompenseaza cu Har este Evanghelia.Astazi, sa ai curaj inseamna sa ai un cont in banca, un loc de munca bun, o casa sigura, o zi de maine sigura si asigurata.Uneori chiar abuzandu-ti libertatile si valorile la care tii.In vremea lui Hristos, si azi,dupa Duhul Evangheliei, curaj inseamna sa negociezi cu Dumnezeu, inteligent si hotarat, dezdracirea fiicei tale.Caci inteligent raspunde femeia atunci cand isi asuma drama unei maternitati umbrite de boala fiicei: "...dar si cateii mananca din bucatelele care cad de la masa stapanilor lor".(Mt.15, 27).



Sa nu fi stiut Domnul, asemanand-o cu un catel:"Nu este bine sa iei painea de la gura copiilor si s-o arunci cateilor "(Mt.15, 29).Sa nu fi stiut oare Domnul, care si El a fost copil, ca unui copil nu-i trebuie luata painea de la gura cand e vorba de catelul flamand, sa nu fi stiut El ce legatura de viata si de moarte se construieste intre prunci cateii lor ?Ori, pur si simplu, aseaza copiii langa catei, ca sa invete ca a darui aproapelui trebuie sa se faca intr-o discretie  a firescului absolut?



Insistenta femeii pentru dezdracirea fetei sale ma duce cu gandul la insistenta unora dintre mamele de astazi intru indracirea fetelor lor.A insista sa faci cununia fetei dupa ce se asaza in bani si casa, chiar daca intre timp desfraneaza cu alesul inimii, a insista doar pe cultura ei profesionala, fara sa-ti pese de drama ei sufleteasca ori prefacandu-te a nu vedea ratarile ei intr-ale iubirii, a nu invata pe fata ta, mama, cum sa fie o mama si o sotie buna, toate sunt tradari ale cananeencii din Evanghelia aceasta.Atentia acordata diplomelor, multe fara nicio acoperire, in defavoarea vietii casnice, ca si cum aceasta ar fi o umilinta jenanta, inseamna a te abate din modelul cananeencei celei inteligente si curajoase.



Hristos Domnul, ca si in cazul leprosilor vindecati in Duminica a XXIX - a dupa Rusalii(Lc. 17, 12-19), refuza sa fie doar vindecator.Nu scoate trupuri din lepra ori robia satanei si atat.Ci vine sa aduca mantuire.De aceea, acorda femeii acesteia, ca si leprosului samarinean vindecat, un certificat de mantuire, caci zice:"Femeie, mare este credinta ta!Faca-ti-se cum voiesti!"(Mt.15, 28), doar ca nu-l semneaza singur.Cosemnatara la certificatul de autentificare a credintei mamei este fiica, cea care "s-a vindecat chiar in ceasul acela"!Vindecarea copiilor nostri certifica modul in care traim viu si neconditionat credinta noastra.Un popor anchilozat in scoli materialiste si atee, cu materii de invatamant lipsite de finalitate sufleteasca, supraevaluate prin circuitele inchise ale arogantei culturale, propunatoare de sisteme de viata bazate pe carierism insipid si robotizare sufleteasca, poate oare sa mai ridice pretentii cand i se pierd copiii prin lupanarele morale ale vietii cotidiene? Oare nu refuzand sa-i cultivam in libertatea inteligenta a Evangheliei le-am anulat caracterele, oare nu corodandu-le increderea in Hristos, ca Domn si Dumnezeu, le-am corodat increderea in propriile lor persoane si i-am transformat in personajele unui popor distrofic duhovniceste?Oare nu atenti la drepturile irelevante ale firii umane am esuat in a le dovedi pretuire ca icoane, chipuri ale slavei lui Dumnezeu?Desi poarta ranile pacatelor...Evanghelia aceasta ne intoarce cu fata dupa copiii nostri.Ce-am facut din ei?Curajosi, inteligenti in Evanghelia lui Hristos, ori lasi, tematori ca-si pierd joburile si putinele lor pulsatii financiare, neatenti la valorile reale ale vietii?

Sunt convins ca femeia cananeanca a imbatranit frumos.Si ca, trecand dincolo de hotarele vietii acesteia, la vremea mortii, s-a intalnit cu El, Cel care, intr-una din zilele vietii Sale pamantesti, intalnind-o, nu a lasat-o nemiluita.Ca un copil ce nu-si lasa flamand catelusul care-i alunga singuratatea si tristetea.Pentru ca Dumnezeu, de dragul nostru, uneori Se ascunde in gesturile de tandrete ale unui copil.Si, iata, si de aceea, o femeie cananeanca strabate istoria...

Sursa : din "Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? de Pr.Constantin Necula(Ed.Agnos Sibiu)


balla georgeta · 58 vizualizari · 0 comentarii
29 Ian 2017

Un nou an răsare la orizontul umanității. Ce este un an în comparație cu anul care a trecut și cu anii care vor trece? Este o picătură din ocean.

Un scriitor înțelept, ca să creeze o idee despre timp în comparație cu veșnicia, a plăsmuit următoarea imagine. Imaginați-vă, zice, un ocean infinit și deasupra apelor lui zburând o pasăre. Pasărea, după ce descrie cercuri, coboară, ia în pliscul ei o picătură din suprafața oceanului, iar apoi fuge și dispare. După ce trec o mie de ani, pasărea apare din nou, pentru a lua iarăși doar o picătură din ocean. Imaginați-vă, așadar, realizându-se aceasta continuu; adică, o singură dată la o mie de ani pasărea să ia câte o picătură. Vă întreb: Câte mii – ce zic? -, câte milioane – ce zic? -, câte zeci de milioane de ani, ce amețitor număr de ani va trebui să treacă până când pasărea va lua până și ultima picătură din ocean? Pare imposibil lucrul acesta? Nu, nu este. Dacă îi veți întreba pe matematicieni, vă vor spune că, dacă oceanul rămâne stabil și nu mai este alimentat cu noi ape (din ploaie, torente, fluvii), cu siguranță că va veni o clipă, în care pasărea va lua și ultima picătură a lui. Deci numai oceanul poate fi epuizat, veșnicia însă nu se sfârșește niciodată. O, veșnicie!

***

Dimpotrivă, timpul se sfârșește, oricât ar părea ca un ocean infinit. Ce perioadă a trecut de la crearea lumii? Pentru că este științific demonstrat, că odată lumea nu a existat. Nu există nici un om de știință care să se îndoiască de asta. Materia nu este veșnică. Cândva a apărut soarele, cândva au apărut stelele, cândva a apărut omul, cândva a apărut toată această preafrumoasă lume.

Așadar, de când a fost creată lumea până astăzi câți ani au trecut? După Sfânta Scriptură au trecut aproximativ 7500 de ani (5500 până la nașterea lui Hristos + 2000 până astăzi). Hristos prin nașterea Sa împarte timpul în „înainte de Hristos” și „după Hristos”.

Din timpul în care Hristos a venit până astăzi au trecut aproape 2000 de ani. Și oare câți să lipsească până la sfârșitul lumii? V-ați gândit la asta? Poate că și în seara asta va veni sfârșitul lumii! Cum? Necunoscut este ceasul lui Dumnezeu. Dar chiar și știința demonică a omului amenință să aducă sfârșitul. Dacă aceste bombe pe care le-au adunat atât americanii, ca și alții, ar exploda toate împreună în același timp, doar Dumnezeu știe ce s-ar putea întâmpla. Dar și altfel lumea este în pericol. De ce? Pentru că pământul, după cum știm, în cele mai dinăuntru ale lui are un vulcan. Dacă acest vulcan ar erupe, ce va rămâne din pământ? Adio și cu Partenoanele, și cu Megarele… Toate civilizațiile și culturile dispar.

Așadar când va veni sfârșitul lumii? Nu se știe. Un singur lucru este neîndoielnic: că va veni fără doar și poate. Acest lucru – iarăși, din punct de vedere științific –  este demonstrabil. Pentru că toate au un început și un sfârșit. Prin urmare, odată va veni și sfârșitul lumii. „Cum?” Potrivit Scripturii este clar, potrivit științei este îndoielnic. În orice caz, sfârșitul va veni. Și va începe atunci o nouă perioadă, veșnicia. Prima perioadă este înainte de Hristos. A doua perioadă este după Hristos. Și apoi, potrivit Scripturii, „așteptăm ceruri noi și pământ nou după făgăduința Lui” (II Petru 3, 13).

***

Atunci, iubiții mei, veșnicia se va împărți în două mari stări. Una se numește munca cea veșnică, iar alta paradis, viață veșnică.

– Ba, zice basme, va spune cineva.

Însă asta nu este basm, ca acelea pe care le-am ascultat la bunici pe vatră lângă foc. Este o realitate.

Fericiți am fi, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, dacă nu ar fi fost iad; pentru că și eu sunt păcătos și mă tem de iad. Însă, tot atât cât este un fapt că există zi și noapte, și este un fapt că soarele răsare și apune, tot așa este un fapt că veșnicia este o realitate dură. Pentru că, pe de o parte, se desparte în noaptea cea nesfârșită, care se numește iadul cel veșnic, iar pe de altă parte în zi strălucită și luminoasă, care se numește viață și fericire veșnică.

Cine ne asigură de aceasta? Cel care niciodată nu a spus minciuni. Toți mint, unul singur nu; douăzeci de veacuri au trecut și nimeni niciodată nu L-a dezmințit. Acesta este Domnul nostru Iisus Hristos. El întărește lucrul acesta.

Mergeți acasă, luați și citiți Evanghelia, care este adevărul suprem.

În 1942, eram în Florina și aveam un grup de o sută de copii, cărora le predam cuvintele lui Dumnezeu. Ei lucrau cinstit în oraș și, în timp ce cădeau bombele, strigau: „Trăiască Elada!”. Atunci unul din acei copii, un lustragiu cinstit, a scris pe lădița lui propoziția: „Evanghelia este suprema filozofie a vieții”. M-am apropiat de el și-mi spune: Sunt analfabet, dar de vreme ce am prins în mâinile mele Evanghelia și am citit-o, nu-mi imaginez să existe în lume o altă carte asemănătoare.

Citește deci și tu Evanghelia. Deschide-o pe cea de la Ioan și citește la capitolul 5, versetele de la 25 la 29 și acolo vei vedea înfricoșătoarele cuvinte ale lui Hristos. Sunt cuvintele pe care le auzim în biserică atunci când are loc înmormântarea unor persoane iubite nouă, dar cine este atent la ele? Acestea se vor auzi și pentru noi atunci când ne vor înmormânta. Ce zice Hristos acolo? „Amin, amin zic vouă”. Ce înseamnă „Amin, amin”? Este o expresie ebraică. Prin ea Hristos confirmă categoric că

„vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui (al Fiului lui Dumnezeu), și vor merge cei ce au făcut cele bune spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele spre învierea osândei (Ioan 5, 28-29).

Așadar, către cele de acolo pășim, iubiții mei. După cum izvoarele curg și cad în mare, astfel și viața fiecăruia dintre noi va cădea în marea largă care se numește veșnicie. O confirmă Hristos.

Vrei și o altă dovadă? Iată, glasul conștiinței. Când faci binele ce simți? Bucurie și veselie, chiar dacă mănânci ceapă și măsline. Ai raiul în sufletul tău, ești împărat. Ceea ce te face să simți bucurie este un ecou al raiului. Iar când faci răul, simți întristare înăuntrul tău, ai un iad, chiar dacă ești și împărat și autocrator. Citiți-l și pe Shakespeare; veți vedea acolo pe unul care a făcut un rău mare și în timpul unui banchet exorbitant i-au paralizat mâinile și i-au căzut furculițele jos, pentru că umbra crimei îi tulbura viața. Adică, faci rău și simți înăuntrul tău întristare. Ce este aceasta? Iad. Așadar de aici, din viața de față, omul pregustă sau raiul, sau iadul.

***

Către veșnicie pășim, fraților. Și iată, a trecut un an. Salutăm un nou an. Ce ne va aduce? Nu se știe.

Noi fiind obtuzi, nu știm dacă vom trăi mâine. Mereu trebuie să așteptăm plecarea noastră, mai ales noi bătrânii, care am ajuns la apusul vieții. Dar și tinerii. Nu cunoaștem „ce ne rezervă clipa de față”. Oare la anul, într-o zi asemănătoare, câți vom fi în viață? Oare în noul an ce întâmplări așteaptă poporul nostru? Ce se va întâmpla în Balcani și în Mediterana și în lume?… Și tu născocești vise și îți imaginezi o viață nesfârșită? Dar veșnicia se apropie, clipa cea mare vine.

Ce să urăm, iubiții mei? Bogăție, glorii, onoruri, desfătări, plăceri?…  Nimic sunt toate. „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune” (Ecleziastul 1, 2). Un singur lucru rămâne. Să crezi în Hristos. Nu există un alt nume care poate să ne dea bucurie și nădejde pe perioada anului acesta; numai numele lui Iisus Hristos, pe Care, prunci lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii. Amin.

+ Episcopul Augustin








La Multi Ani fericiti, cu multa sanatate, lumina si impliniri si, mai ales, sa ne ajute Dumnezeu in toate!

Viata sa va fie numai bucurie,
Sfanta Sarbatoare -numai inaltare;
Anul care vine -numai roduri pline
de la Cel din Cer-lerui ,Doamne ,ler!



















 


Harul este darul nemeritat de la Dumnezeu, iar credinta este canalul prin care primim acest har.
senior editor blog · 219 vizualizari · 0 comentarii
31 Dec 2016











 



Sfântă Maică, Sfânt Copil,
dulce Taină Sfântă,
sufletul plecându-mi-l,
gura mea Vă cântă:
Fiu Frumos și Sfânt,
Maică Preacurată,
ceruri și pământ
preamăresc cântând
Taina minunată.
Înfășat în scutecaș
de inuț subțire,
vine Sfântul Copilaș,
Miel pentru jertfire.
În grăjduț cu mielușei,
păstorași de stână
dar călduț I-aduc și ei,
cojocel de lână.
Dulce Copilaș Ceresc
și Măicuță bună,
ceruri și pământ privesc
Taina împreună.
Noi cu îngerii venim
înălțând osane
și din coruri împletim
dragostei coroane.

PRUNCUL IISUS,



Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu-Tatăl,
Soarele și Mântuitorul
cu Care încep toate sărbătorile noastre,
Cel ce Se naște în ieslea Betleemului,
prin zvonul fericitului colind,
să renască fiorii deplinei bucurii
și pacea înfrățirii în sufletele tuturor ,
și să vă fie nedespărțit însoțitor
pe drumul mântuirii!



Va doresc multa sanatate si multa liniste sufleteasca.
Doamne ajuta!
 

Fiul lui Dumnezeu nu a aflat în Vifleem casă unde să Se nască (Lc 2,7)



Fiul lui Dumnezeu nu află nici azi case sufletești unde să Se nască!

Evanghelia Nașterii ne spune că Iosif și Maria „săvârșind călătoria”, n-au aflat în Vifleem gazdă unde să Se nască Fiul lui Dumnezeu (Lc 2, 7). Mântuitorul lumii nu a aflat nici o casă și nu L-a primit nici o gazdă. Pentru El nu era loc. Abia pe urmă, atare om sărac l-a poftit în grajdul dobitoacelor sale.
„Văd că sunteți osteniți și sălaș nu aflați, va fi grăit omul acela; poftim, intrați în grajdul meu.”
„Într-un grajd?”, se va fi întrebat Iosif. Dar ce era să facă? Au intrat înăuntru și pe urmă grajdul s-a umplut de Lumină.
Ah, ce lucru grozav s-a petrecut în noaptea Nașterii! Fiul lui Dumnezeu a trebuit să Se nască în ieslea unui grajd. Dar, vai, acest lucru grozav se petrece și azi. Pentru Fiul lui Dumnezeu, nici oamenii de azi n-au loc. Pentru Evanghelie, nici creștinii de azi nu au loc; au loc pentru toate cele; au loc pentru tot felul de plăceri și desfătări lumești, dar când e vorba să-l primească cu adevărat pe Iisus în casa sufletului lor nu mai au loc.
Iisus, Copilul cel Sfânt, umblă și azi de la casă la casă, de la gazdă la gazdă, întrebând după sălaș. El caută și azi case sufletești în care să Se nască și să renască la o viață nouă pe cei din ele. El umblă și azi de la casă la casă, zicând: „Iată, Eu stau la ușă și bat” (Apoc 3, 20).
Dar, vai, ce puțini sunt cei care Îl primesc! La ușa celor mai multe case, Domnul Iisus bate și azi în zadar. Pentru Hristos, inima celor mai mulți oameni este încuiată cu lacăt greu. Păcatul și fărădelegea a împietrit inima lor. Vai, ce lucru grozav este acesta! Fiul Omului nu mai are loc unde să-Și plece capul (Mt 8, 20).
Dragă cititorule! Minunea din peștera Vifleemului trebuie să se petreacă și în sufletul nostru. Iisus Mântuitorul trebuie să Se nască și în peștera sufletului nostru.
Iisus Mântuitorul S-a născut într-un grajd, într-o peștera, care pe urmă s-a umplut de lumină și de cântări îngerești. Ce veste scumpă și dulce este aceasta pentru noi!
Iisus Mântuitorul caută și azi tocmai astfel de peșteri sufletești în care să Se nască. Oricât de păcătos ai fi tu, dragă cititorule, oricât de mult ți s-ar fi făcut viața ta cea sufletească o peșteră plină de tâlharii păcatelor, o peșteră plină de întuneric, de necurățenie și de dobitoceștile patimi, află, dragă frate, că Iisus, Copilul Sfânt vrea să se nască tocmai în această peșteră a sufletului tău.
O, voi cei plini de păcate! O, voi cei căzuți în dobitoceștile patimi, bucurați-vă! Îngerii cerului vestesc vouă bucurie mare. Iisus, Fiul lui Dumnezeu vrea să Se coboare în grajdul sufletului vostru ca să vă renască la o viață nouă.
El vrea să Se nască în peștera voastră cea plină de tâlhari pentru a-i alunga pe acești tâlhari.
De la noi nu se cere nimic altceva decât lacrimile noastre și suspinul nostru: Iisus, Fiul lui Dumnezeu intră și în peștera sufletului nostru… Intră în inima noastră, în viața noastră, în casa noastră, în vorbele noastre, în gândurile noastre, în faptele noastre…
Grăbește-te frate dragă, grăbește-te și deschide-I ușa! Deschide-I ușa inimii tale și lasă-L să intre! Ai stat destul, iubitul meu, cu lacătul cel greu pe inimă. Ai stat destul cu inima încuiată și împietrită de păcate și fărădelegi. Aruncă lacătul cât-colo! Deschide-ți larg inima și viața, ca să intre Cel născut în peștera Vifleemului. Lasă-L pe El să se facă Stăpân, Împărat și Poruncitor în casa ta. Și începe o viață nouă cu acest „Stăpân”.
Numai făcând așa, Nașterea lui Hristos îți va fi de folos și de mântuire sufletească.
Părintele Iosif TRIFA (Glasul dreptății, nr. 11, din decembrie 1937)



Și din nou cobori, Iisuse,
iar în lumea de păcate,
să dai liniște și pace
sufletelor zbuciumate.
Să dai sfântă mângâiere
celora ce plâng în jale
și așteaptă pogorârea
binecuvântării Tale.
Să colinzi pe la sărmane
și pierdutele bordeie,
să le duci, în noaptea rece,
a nădejdilor scânteie.
…Dar la Tine lângă iesle
numai îngerii coboară,
căci păstorii dorm! – iar magii
nu vin ca odinioară!…
Ceilalți, pierduți pe drumul
spre prăpastia pierzării,
nici nu Te cunosc, Iisuse,
de demult Te-au dat uitării!
Singuri copilașii, Doamne,
îngeri fără de aripe,
mai au sfânta bucurie
că vii Tu în aste clipe!
Singuri ei Te mai așteaptă
cu-a lor dulce nerăbdare
care-n sfânta curăție,
al lor suflet o mai are!…
De demult m-am dus, Iisuse,
și eu pe cărări străine,
de-am uitat și bucuria
de-a Te aștepta pe Tine.
Dar când m-am întors odată,
după ani de chin și jale,
am văzut doar copilașii
împrejurul ieslei Tale!
Când am întrebat copilul
care-Ți sta la căpătâie
cum îl cheamă, – el îmi spuse:
„Tinu Dor, din clasa-ntâie!”



Astfel, pe cărări pierdute,
eu pe mine m-am căutat,
– când, copil, ținând cununa,
lângă iesle m-am aflat.
Astăzi Tu mi-aduci și mie
bucuriile depline,
căci mă simt copil, Iisuse,
lângă iesle, lângă Tine!

 

Preadulcele nostru Mântuitor și Dumnezeu, slavă veșnică Ție!



Cutremurați și fericiți, îngenunchem în fața Ieslei Tale Minunate și ne închinăm Ție, și-Ți aducem Ție darul cel mai de preț pe care-l avem: inimile noastre, care sunt întinate de păcat, dar pe care Tu dorești să le curățești, în care Tu dorești să Te naști, spre a le sfinți și spre a le înălța, și spre a le acoperi cu toată nevinovăția și slava Ta, în locul vinovăției și al păcatului prin care am trăit până astăzi. Primește-ne și ne sfințește prin revenirea Ta, Iisuse, la noi și în noi. Primește-ne și ne fă niște robi și slujitori smeriți și ascultători de Cuvântul Tău și de voia Ta. Primește-ne și ne ajută ca, până la sfârșitul vieții noastre, să fim niște ucenici harnici, niște ostași viteji și niște mărturisitori statornici cu fapta și cu cuvântul nostru despre mântuirea Ta cea minunată pe care ne-ai adus-o și nouă, Doamne, Tu tuturor, prin dragostea Ta cea nespus de mare și prin bunătatea iubirii și Jertfei Tale.
Iar la capătul zilelor noastre, după ce vom fi isprăvit tot binele ce ni l-ai rânduit Tu să-l facem în slujba Ta, în Numele Tău, prin puterea Ta, pe acest pământ, fă atunci să venim la Tine și noi dintr-o dată, deodată și frumos, spre a ne bucura de Fața Ta și de locul Tău în Împărăția Ta pe care ai spus Tu că ni-l pregătești. Pe care ni l-ai făgăduit Tu tuturor acelora ce Te-am primit, Te-am iubit și Te-am slujit pe Tine.
Căci a Ta este Împărăția și puterea, și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Dumnezeul nostru, acum și-n vecii vecilor. Amin.



Lângă Ieslea Minunată ne-adunăm
când colindul Sfintei Nașteri colindăm.
Doarme Fiul lângă-al Mamei sân duios,
soare dulce pare Fața lui Hristos.
Doamne, Doamne, și noi Ție ne-nchinăm
când colindul Sfintei Nașteri colindăm!
Cântă îngerii Osanei imnul sfânt:
Slavă Ție-n Cer și pace pe pământ.
Cântă și păstorii cântec fericit:
Slavă Ție, Sfânt Mesia Mult Dorit!
Cântă magii, aducându-I darul lor:
Slavă Ție, Împăratul tuturor.
Cântă Steaua cu lumină peste Cer:
Slavă Ție, Soare Veșnic – lerui ler!
Cântă Cerul și pământul, Sus și jos:
Slavă, cinste și-nchinare lui Hristos;
– numai Maica simte semnul profețit,
umbra Crucii peste Fiul adormit.










 

bg_home-1_zps85bf4d4c

Photobucket
Photobucket
Photobucket

Photobucket

Photobucket  



Steaua Craciunului sa va lumineze viata,iar sarbatoarea magica a Nasterii Domnului sa va aduca sanatate,fericire,implinire,succese,liniste sufleteasca si numai bucurii!



 

senior editor blog · 345 vizualizari · 0 comentarii
23 Dec 2016
RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH NICOLAE, ARHIEPISCOPUL MIRELOR LICHIEI

Ca unul ce întinzi ospăț duhovnicesc celor săraci de înțelepciune și iei aminte și la glasurile celor lipsiți de cele trebuincioase acestei vieți pământești, ca unul ce în oglinda viețuirii tale îngerești ne arăți nouă frumusețea fecioriei, ca unul ce cu focul râvnei tale pentru Adevăr ai ars toată înșelăciunea lui Arie și ai luminat mințile credincioșilor spre priceperea cărărilor Vieții, luminează-mă și pe mine cu raza rugăciunii tale spre a ajunge la limanul cel binecuvântat al mântuirii.
Sfinte Nicolae, podoaba cea strălucită a ierarhilor, cel ce ca un serafim te-ai întraripat cu dorul cel dumnezeiesc și te-ai făcut stăpânitor înălțimilor neajunse, neuitând însă a cerceta cu milostivire pe cei de pe pământ, care se află în numeroase nevoi, nu te întoarce nici dinspre nevrednicia mea. Deci, pleacă-ți blânda privire și spre mine și dă-mi întărire a săvârși calea postului cu pocăință și a lepăda toată cugetarea deșartă, cea care ca un adânc mă desparte de Cel Ce este Adâncul milostivirii.
Surpător al celui viclean te-ai arătat, căci cu haina smeritei cugetări te-ai îmbrăcat și ți-ai încins mintea cu legătura înțelepciunii cerești. Cu suflarea rugăciunii tale depărtează de la mine pe vrăjmașii nevăzuți, care pururea necăjesc sufletul meu cu săgețile multor ispite. Ridică-mi povara necazurilor, ca unul ce nu ai cruțat nici o osteneală ca să vii în întâmpinarea celor din primejdii.
Ca unul ce ești grabnic ajutător al celor ce călătoresc pe mare, în corabia rugăciunii tale poartă-mă și pe mine pe marea acestei vieți, îndreptând cârma inimii mele către limanurile cele mai line ale pocăinței.
Izbăvit-ai din cursa păcatului pe fecioarele cele sărace, deci păzește și mintea mea de toate gândurile cele rele ce mă despart pe mine de Izvorul curăției și vistieria cea săracă a inimii mele o umple cu talanții rugăciunilor tale.
Întărește-ne pe noi ca să biruim toată răutatea și prin postul pus înainte să ne curățim simțirile, gătindu-le ca pe niște oglinzi în așteptarea închipuirii Mirelui ceresc, Care a treia zi va ieși tainic din mormânt.
Alungă de la mine toate uneltirile celui viclean și dă-mi a te lăuda cu întreagă înțelepciune a minții așa: Bucură-te, blândețea ce luminează sufletele cuprinse de întunericul mâhnirii, casă cerească zidită pe temelia smeritei cugetări, grabnic ajutător al celor cuprinși de viforul ispitelor, limanul cel binecuvântat al iubitorilor de rugăciune, pecetea mântuirii celor greșiți, propovăduitorul cel tainic al curăției, învățătorul cel înțelept despre tainele înțelepciunii, floarea cea neveștejită a darurilor dumnezeiești, oglinda frumuseții îngerești, binecuvântarea celor ce călătoresc spre pământul desăvârșirii, îmbrățișarea fiilor risipitori pe cărarea rugăciunii, ocrotitorul cel nebiruit al celor din nevoi, îndulcirea necazurilor noastre cu picăturile rugăciunii tale, grăbește de izbăvește pe robii tăi, cei ce te cinstesc pe tine, din toate nevoile și cursele celui viclean !



RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH NICOLAE

O, Sfinte Ierarhe Nicolae, cel ce ca un izvor de bună mireasmă ai răsărit în cetatea Mirelor Lichiei, mângâind sufletele cele însetate de Izvorul vieții, mijlocește la Hristos, Dumnezeul nostru, să curățească mintea mea cea întunecată de cugetele deșarte cu râurile rugăciunilor tale. Cel ce ești bucuria celor necăjiți, izgonește patima întristării din inima mea și cu focul cuvintelor tale arde spinii patimilor ce au crescut, prin nepurtarea de grijă și lenevirea mea, în țarina inimii mele. Ca Cel ce te-ai arătat credincioșilor icoană a smeritei cugetări, zugrăvește și în inima mea frumusețea acestei virtuți bineplăcute Stăpânului Hristos, ca apropiindu-mă cu gând umilit de aceasta să o am prietenă nedespărțită, cu care să călătoresc netulburat și întraripat de bucurie pe căile întunecate ale vieții. Întărește Biserica lui Hristos cu legătura rugăciunii tale, păzindu-o de săgețile cele îndrăznețe ale ereziilor de multe feluri. Ca Cel Ce Te-ai hrănit neîncetat cu Pâinea vieții așezată mereu pe cuptorul aprins al rugăciunii din cămara inimii, însuți hrănind pe credincioși cu razele milostivirii tale, hrănește și inima mea cu dorirea celor cerești și cu pâinea cuvântului dumnezeiesc. Păzește-mă pe mine sub acoperământul rugăciunilor tale, iar la înfricoșătoarea judecată să-mi fii mie ca un stâlp după care să mă ascund de privirea Dreptului Judecător Care va vădi nedreptățile mele. Tu ai rușinat pe Arie cel întunecat la minte și cu fulgerul cuvântului tău dumnezeiesc ai nimicit erezia lui cea pierzătoare de sufletele. Deci, luminează și cerul minții mele greu întunecat de gândurile înșelăciunii, ca să fac voia lui Dumnezeu, și plinind poruncile lui Hristos să văd strălucind și în inima mea cu putere Soarele dreptății, luminându-mi calea mântuirii. Cu rugăciunile tale, ca și cu un acoperământ minunat păzește-mă de ploaia gândurilor rele, ca neîncetat să laud bunătatea ta și să măresc pe Dumnezeul nostru, Cel în Treime slăvit, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.






Multe, mari și preaslăvite minuni a făcut Sfîntul Nicolae, acest mare plăcut al lui Dumnezeu, pe uscat și pe mare, ajutînd celor ce erau în primejdii, izbăvind de înecare și scoțîndu-i din adîncul mării la uscat; răpindu-i din robie și aducîndu-i la casele lor; izbăvind din legături și din temnițe, apărînd de tăierea de sabie și scăpînd de la moarte, apoi multora le-a dat tămăduiri: orbilor, vedere; șchiopilor, umblare; surzilor, auz; muților, grai. Pe mulți, din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, i-a îmbogățit, iar celor flămînzi le-a dat hrană. Și la toată nevoia, s-a arătat gata ajutător, apărător cald, grabnic folositor și sprijinitor; iar acum, deasemenea, ajută pe cei ce-l cheamă și din primejdii îi izbăvește. Ale cărui minuni precum este cu neputință a le număra, tot așa cu anevoie este a le descrie. Pe acest mare făcător de minuni îl știe Răsăritul și Apusul, și toți creștinii cunoasc nenumăratele lui minuni. Deci, să se slăvească printr-însul Dumnezeu Cel Unul în Treime lăudat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt, Căruia se cuvine laudă în veci. Amin.



O, preabunule parinte Nicolae, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta catre a ta folosire si cu fierbinte rugaciune te cheama pe tine, sarguieste degrab a le ajuta; izbaveste turma lui Hristos de lupii cei ce o rapesc pe ea, si toate partile crestinesti le ocroteste si le pazeste prin sfintele tale rugaciuni de galcevile lumesti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie si de razboiul cel dintre noim, de foamete, de potop, de sabie, de boala si de moarte grabnica; si precum ai miluit pe cei trei barbati care sedeau in temnita si i-ai izbavit pe ei de mania imparatului si de taierea sabiei, asa ne miluieste si pe noi cei ce cu mintea, cu cuvintul si cu lucrul suntem intru intunericul pacatelor si ne izbaveste de mania lui Dumnezeu si de chinul cel vesnic ca, prin solirea ta, cu ajutorul, cu mila si cu harul lui Hristos, Dumnezeu sa ne dea viata lina si fara de pacat, ca sa vietuim in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga sa ne izbaveasca, si in partea de-a dreapta, impreuna cu toti sfintii, sa ne invredniceasca. Amin.



Sfinte Ierarhe Nicolae, cel ce ai dăruit lumii ale tale moaștele cele sfinte spre alungarea viforului ispitelor și chemarea tuturor întru lumina bucuriei lui Hristos, cu mirul rugăciunilor tale bine înmiresmează și mintea noastră, ca să ne învrednicim a culege roadele gândurilor dumnezeiești.

Sfinte Ierarhe Nicolae,
Părinte al milostivirii
Și-al dragostei nevinovate
Ce arde-n scopul mântuirii,
Tu nu ai scris teologie
Ci ai lucrat-o pe pământ
Prin duh, smerenie și fapte
Fără să scrii nici un cuvânt.
Ai socotit că pentru lume
Este de’ajuns sfânta scriptură
Și mărturiile din fapte
Ca pildă și învățătură.



Fie ca Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Său Arhiepiscop, ale Părintelui nostru Nicolae, să ne dea inimă bună, miloasă, ca să știm să facem daruri frumoase oamenilor…dar, în același timp, să ne dăruim cu totul lui Dumnezeu, Cel care ne umple pe noi de toată bunătatea. Amin!.
senior editor blog · 431 vizualizari · 0 comentarii
05 Dec 2016

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.

Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.

La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Dumnezeului nostru slava!



Rugaciune Sf.Andrei, cel intai chemat



Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut faptura, nu intoarce dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre pe care in toata ziua cu nesocotinta in chip nenumarat le savarsim. Noi suntem pacatosi si patimasi, netrebnici si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii; nu ne lasa, Doamne; nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici nu rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci, pentru ca nu sintem vrednici a castiga prin sarguinta cea de toate zilele milostivirea Ta, daruieste-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugaciunile apostolului Tau Andrei, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne intareste cu darul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor noastre, cu bucurie sa laudam praznuirea lui, si sa slavim preasfint Numele Tau, in vecii vecilor. Amin.



MIERCURI, 30 noiembrie, credincioșii îl sărbătoresc pe SFÂNTUL ANDREI, ocrotitorul românilor. Potrivit tradiției, ziua de  30 noiembrie este potrivită pentru ritualuri de vindecare a bolilor, dezlegare a farmecelor, blestemelor și atragerea norocului în căsnicie.

Sfântul Andrei este cel care a propovăduit creștinismul în Dobrogea, Macedonia, Tracia și Țarigrad. Apostolul a botezat greci și geto-daci din aceste teritorii și a hirotonit primii episcopi și preoți, așa cum făcea Apostolul Pavel în călătoriile sale misionare.

Potrivit unor credințe populare, sărbătoarea bisericească a Sfântului Andrei ținea doar până la prânzul zilei de 30 noiembrie, după aceea fiind îngăduit să se lucreze. Conform altor obiceiuri, nu era voie a se munci întreaga zi, iar cei care încălcau această poruncă riscau să se îmbolnăvească, să aibă amețeli, să îi doară capul, să se înece, să fie arși cu apă fiarta, să fie bântuiți de strigoi, să aiba coșmaruri, să fie atacați pe drum de animale ori să le mănânce lupii vitele.

Pentru ca spiritele morților să nu ajungă în case, de Sfântul Andrei se golește cenușa din sobe, iar oalele și cănile sunt întoarse cu gura în jos. Tot de Sfântul Andrei, în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu, cu apă și multă sare, și se spune că acel flăcău ce îi aduce fetei noaptea apă în vis, să-și astâmpere setea, o va lua de nevastă.

 

În tradițiile românești,  ziua Sfântului Andrei este supranumită și Ziua Lupului. În tradiția populară se spune că  lupii coboară din munte și se adună în haite de câte doisprezece. Pe 30 noiembrie, oamenii se fereau a rosti numele acestor animale (astfel încât să nu se întâlnească cu ei în următorul an).

Potrivit spuselor din bătrâni, femeile nu au voie să se pieptene și nici să coasă pentru a nu le merge rău în anul care vine.

Conform tradiției, în această zi sfântă, românilor care țin post negru li se împlinesc dorințele legate de însănătoșire sau căsătorie. Tot de Sfântul Andrei, copiii pun crengi de copaci roditori în apă ca să înflorească și să sorcovească cu ele de Anul Nou.

Cine a fost SFÂNTUL ANDREI

Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, și este fratele Sfântului Apostol Petru. El este unul dintre cei doisprezece apostoli, fiind primul care l-a urmat pe Hristos, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Petru și Andrei au renunțat la îndeletnicirea de pescari, l-au urmat lui Hristos și, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni".

Sfântul Andrei este numit și „Cel dintâi chemat", deoarece a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz", „bărbătesc".

Sfântul Andrei, primul primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci

La aproximativ 80 de kilometri de Constanța, în apropierea localității Ion Corvin, se află peștera în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Aici, la Betleemul neamului românesc, vin în fiecare an mii de credincioși spre a-l cinsti pe Sfântul Andrei. Conform istoricilor bisericești, Sfântul Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei".

Potrivit unor istorici și teologi, Sfântul Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar și în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre.




Sfantul Apostol Andrei,sa va binecuvanteze!
dima claudiu daniel · 293 vizualizari · 0 comentarii
29 Nov 2016

 
roxana mateescu · 380 vizualizari · 0 comentarii
12 Nov 2016
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 22-28 octombrie 2016 după următorul program:

Sâmbătă, 22 octombrie 2016, la ora 14.00, va avea loc procesiunea Calea Sfinților cu Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor de la Catedrala patriarhală, pe bulevardul Regina Maria până la baza Colinei Patriarhiei. Începând cu aceeași oră, de la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon Nou, vor fi aduse în procesiune Sfintele Moaște ale Sfinților Împărați Constantin și Elena pe traseul Calea Șerban Vodă, strada Bibescu Vodă până la urcarea pe Dealul Patriarhiei.

Cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce brâncovenească din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde va avea loc întâmpinarea moaștelor Sfântului Arhidiacon Ștefan aduse la București de o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei.

La ora 14.30, procesiunea Calea Sfinților cu Sfintele Moaște ale Sfântului Arhidiacon Ștefan, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena va continua de la Sfânta Cruce brâncovenească până la Catedrala Patriarhală, unde acestea vor fi întâmpinate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul de vară de lângă Catedrala patriarhală. Apoi, Sfintele Moaște vor fi depuse spre închinare în noul baldachin de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de către cler și credincioși până în ziua de vineri, 28 octombrie 2016.

Duminică, 23 octombrie 2016, de la ora 9.30, iar luni și marți, 24 și 25 octombrie 2016, de la ora 9.00, va avea loc Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala patriarhală.

Miercuri, 26 octombrie 2016, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9.30, Înaltpreasfințitul Părinte Gavriil, Mitropolit de Nea Ionia și Filadelfia va oficia Sfânta Liturghie, împreună cu alți ierarhi din țară și străinătate, preoți și diaconi.

Joi, 27 octombrie 2016, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, de la ora 9.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Înaltpreasfințitul Părinte Gavriil, Mitropolit de Nea Ionia și Filadelfia, vor oficia Sfânta Liturghie solemnă, împreună cu un sobor de ierarhi români și greci, preoți și diaconi.

De asemenea, joi, 27 octombrie 2016, la ora 18.00, la Palatul Patriarhiei va avea loc etapa finală a celei de a noua ediții a Festivalului – Concurs Național de Muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!”.

La ora 21.00, moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan vor fi duse spre Aeroportul Otopeni pentru a se întoarce în Grecia.

Vineri, 28 octombrie 2015, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, la ora 7.00, va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala patriarhală.

Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena vor rămâne spre cinstire în baldachinul de pe Colina Patriarhiei până la închinarea ultimului pelerin.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
roxana mateescu · 354 vizualizari · 0 comentarii
21 Oct 2016
Luni, 10 octombrie 2016:
Ora 06.30 – Procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din fața Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, pentru închinare. Va participa Preasfințitul Calinic Botoșăneanul.
Orele 07.00 - 11.30 – Sfințirea apei (aghiasma mică) și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane și sfințirea la butoaiele cu apă lângă corpul C1), Utrenia și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Chivotul.
Orele 16.00 - 17.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva și al Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul (în Catedrala Mitropolitană) .
Orele 21.00 - 01.00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Chivotul.
Marți, 11 octombrie 2016:
Orele 07.00 - 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Basileus al Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
Orele 17.00 - 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
Orele 21.00 - 01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Chivotul.
Miercuri, 12 octombrie 2016:
Orele 07.30 - 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta Corul „Apostolii” de la Protopopiatele Iași I, Iași II și Iași III.
Ora 9.05 – Întâmpinarea moaștelor Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul , pe Aeroportul Internațional Iași.
Ora 9.35 – Primirea Sfintelor Moaște și a delegației din Cipru la Catedrala Mitropolitană.
Orele 17.00 - 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
Ora 17.00 – Conferința „Sfântul Neofit Zăvorâtulˮ și opera lui – Prof. Hristos Iconomu (Larnaca, Cipru), Muzeul Unirii din Iași; prezentarea Seriei de Opere Complete (în 5 volume) Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru,
apărută la Editura Doxologia.
Orele 19.00 - 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinților” – Procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul (Se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană).
Orele 21.00 - 01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Apostol Andrei, combinată cu slujba Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană) .
Va cânta Corul Basileus al Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
Joi, 13 octombrie 2016:
Orele 07.00 - 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 17.00 - 18.00 - Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
Ora 18.00 – Conferința „Referințele Sfântului Neofit Zăvorâtul la monahismul ortodoxˮ - Prof. Nikos Nikolaides (Tesalonic, Grecia),
Muzeul Unirii din Iași.
Orele 21.00 - 03.00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva, combinată cu slujba Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – (Vecernia, Litia, Utrenia) și Sfânta Liturghie arhierească – în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Basileus al Seminarului Sfântul Vasile cel Mare din Iași.
Vineri, 14 octombrie 2016:
Orele 07.00 - 09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Doxologia Mare (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Chivotul.
Orele 09.00 - 13.00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt). Răspunsurile vor fi date de către corul Sanctus.
Orele 17.00 - 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 21.00 – 01.00 – Slujbă de Priveghere (Vecernia, Litia și Utrenia), în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Chivotul.
Sâmbătă, 15 octombrie 2016:
Orele 07.00 - 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, Ceasurile și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Chivotul.
Orele 16.00 - 17.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 21.00 - 01.00 – Slujbă de Priveghere a Învierii (Vecernia, Litia și Utrenia), în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Chivotul.
Duminică, 16 octombrie 2016 :
Orele 09.00 - 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Sanctus.
Orele 16.00 - 18.00 – Ceasul al IX-lea, Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva.
senior editor blog · 287 vizualizari · 0 comentarii
08 Oct 2016



Nașterea Ta a strălucit bucurie celor ținuți în legătura întristării, Și până la marginile lumii s-au vestit minunile ca prinos al mângâierii, Cea Care a răsărit din pântece neroditor naște rămânând Fecioară curată, Și pe Cel Neapropiat serafimilor Îl arată lumii cu Trup ca O Rază prea luminată. Vestirea Arhanghelului Gavriil s-a plinit și Rodul rugăciunii stăruitoare S-a arătat pe pământ. Cea închipuită în oglinda proorocească Se arată cu trupul pe pământ, gătindu-Se să primească întru Sine pe Cel Nearătat. Pentru aceasta, Maică Prealăudată, la judecată nu vădi înaintea Stăpânului păcatele noastre și șterge cu roua milostivirii Tale toate nedesăvârșirile noastre și așterne vălul uitării peste nedreptățile noastre. Corabie a milostivirii Te știm, Care porți pe Cei încărcați de povara păcatelor la limanul mântuirii. Nu ne uita pe noi, cei rătăciți, care ne primejduim a cădea în adâncul deznădăjduirii. Cetate a Împăratului veacurilor ești, înconjurată de trâmbițele biruinței, adică de Sfinții Îngeri, cei slujitori ai tainelor dumnezeiești. Întărește și cetatea inimii noastre, apărându-o de săgețile gândurilor viclene, ca neîncetat să fie înconjurată de curgerile rugăciunii curate. Pe noi, cei căzuți pe cale din pricina împiedicării de pietrele patimilor ne ridică, Preabinecuvântată, ușurând drumul nostru prin adăparea din dulceața cuvintelor dumnezeiești. Potopul patimilor tulbură neîncetat mintea noastră, nelăsându-ne a vedea întru limpezime voia cea dumnezeiască. Pentru aceasta, Te rugăm să oprești valurile ispitelor și să ne îndreptezi pe noi spre limanul cunoștinței de Dumnezeu. Eva prin gustarea din pomul neascultării, s-a făcut fiică a morții, trăgând în groapa iadului tot neamul omenesc. Dar Tu, Te-ai făcut prin curăția Ta Maică Celui Ce a ridicat blestemul nostru, deci scoate-ne și pe noi din osânda în care am căzut prin neîmplinirea poruncilor dumnezeiești. Icoană a Bisericii ești, arătând gândului nostru măsura desăvârșirii, deci clintește și inima noastră împietrită spre lucrarea la zidirea sufletului nostru cu pietrele virtuților dumnezeiești. Pe noi, cei ce zăcem în pământul patimilor, pustiiți de viforul multor ispite, ne pomenește la tronul Celui Preaînalt, ca să ne răsară nouă lumina mântuirii. Și Însăți ne învață a lăuda pe Tatăl Atotțiitorul, pe Fiul Său Cel Binecuvântat și pe Duhul Cel iubitor de oameni, Treimea Cea De o Ființă și Nedespărțită, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


O, Preasfântă, Preacurată și preanevinovată dumnezeiască Pruncă și Fecioară Maria, care te-ai născut din părinți drepți și fără prihană, spre bucuria și mântuirea a toată lumea. O, Preasfântă Fecioară, floarea firii omenești, preafrumoasă și preaînțeleaptă, care din tulpină uscată și neroditoare ai răsărit și care, prin a ta naștere, întristarea prea fericiților tăi părinți și a toată lumea o ai risipit; nu ne lăsa pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care întru întristări și scârbe ne aflăm din cauza păcatelor noastre. O, roadă preasfințită a rugăciunii și a înfrânării, ascultă rugăciunea neputincioșilor robilor tăi și cu darul preasfintelor tale rugăciuni, ajută-ne nouă și ne învață a ne ruga lui Dumnezeu din inimă, fără de răspândire și fără de formă. Pe tine, chemarea lui Adam celui căzut, te rugăm să mijlocești pentru noi către Dumnezeu ca să ne cheme cu darul Său, la adevărata pocăință. Pe tine, Maica bucuriei, te rugăm, veselește cu darul tău sufletele noastre cele mâhnite și cuprinse de întristare. Tu, Maica luminii, mijlocește la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea minților și a inimilor noastre. Tu, raiule cuvântător, ajută-ne cu darul rugăciunilor tale, să ne curățim de întinăciunea păcatelor noastre ca să ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel însuflețit al Cuvântului, ajută-ne nouă să vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfântă și cu totul fără de prihană a lui Dumnezeu, ajută-ne ca să vedem și noi, cei neputincioși, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului și Maica celor întâi născuți. Tu, căruța luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei care de-a pururea este strălucitoare celor drepți și sfinți, pentru împărăția lui Dumnezeu. Tu, norul cel în chipul porfirei cu raze de aur, umbrește-ne pe noi de acea fierbințeală a poftelor trupești și de aprinderea mâniei și a iuțimii.
Pe tine, ceea ce ești starea fulgerului dumnezeirii și raza cea strălucită a Soarelui celui de gând, te rugăm, luminează-ne cu darul tău ca să nu uităm că și noi suntem biserici ale lui Dumnezeu și să nu întristăm cu păcatele noastre Duhul lui Dumnezeu care locuiește în noi. Tu, noian al darurilor celor duhovnicești, ajută-ne să dobândim și noi nevrednicii, darul lui Dumnezeu în veacul de acum și în cel viitor. Tu, sălaș al Duhului Sfânt, mijlocește cu darul tău la Dumnezeu, ca inimă curată să zidească în noi și cu duh drept să înnoiască cele dinlăuntru ale noastre. Pe tine, Maica îndurării și a mângâierii, te rugăm cu adâncă umilință a inimii, să stai lângă noi în ceasul cel mai de pe urmă al vieții noastre ca să ne ajuți și să ne mângâi sufletele în vremea despărțirii de acest trup stricăcios și de veacul acesta trecător. Pe tine, porumbiță înțelegătoare cu aripi de aur și cu străluciri de fulger, te rugăm din toată inima să călătorești cu noi până ce vom trece toate vămile cele înfricoșătoare ale văzduhului și toată puterea întunericului celui de sub cer. Pe tine, ușa vieții, a luminii și a bucuriei, te rugăm să ne ajuți să intrăm pe porțile cele sfinte ale împărăției cerurilor și să ajungem, cu darul prea sfintelor și prea puternicelor tale rugăciuni, la lumina veseliei celei neasemănate și neapropiate.
Pe tine, Împărăteasa cerului și a pământului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi și care ai născut pe Ziditorul Serafimilor și i-ai întrecut întru cinstire pe Heruvimi, te rugăm, noi păcătoșii și nevredniciii robii tăi, să stai aproape de sufletele noastre în ziua cea mare și înfricoșătoare a Judecății de apoi și să îmblânzești mânia cea sfântă și dreaptă a Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca să miluiască și să mântuiască sufletele noastre. Amin!


senior editor blog · 415 vizualizari · 0 comentarii
07 Sep 2016
Sfaturi duhovnicesti ale parintelui Sofronie Saharov
-Mulți se străduiesc să trăiască viața duhovnicească numai la Dumnezeiasca Liturghie de duminică, iar în restul săptămânii se află în afara viețuirii ascetice. Acești oameni nu pot înțelege monahismul. Cei ce nu trăiesc întreaga săptămână evanghelic-ascetic nu pot trăi nici duminica ascetic.
- Cei care-l bârfesc și-l clevetesc pe preot îi fac un mare bine: îl smeresc. Insă nu trebuie să-l judece mulți, căci atunci se amărăște, iar când există amărăciune, Harul lui Dumnezeu nu lucrează. Defăimarea îl ajută pe cleric, deoarece acționează ca o frână - la fel cum frâna oprește mașina care se îndreaptă spre prăpastie. Insă cel care clevetește nu se folosește. Când oamenii îl laudă pe cleric, el trebuie să se bucure, dar și să se smerească, de vreme ce este slujitor al lui Hristos, Cel ce a suferit smeriri și Cruce.
- Lacrimile sunt de trebuință pentru monah și pentru creștin. Există lacrimi lumești și lacrimi dumnezeiești. Diferența dintre ele se vădește din aceea că lacrimile lumești-egoiste se nasc din disprețuirea de către oameni, din pierderea vredniciilor și a bunurilor lumești, pe când cele duhovnicești-dumnezeiești se nasc din pocăință, din dorirea mântuirii și a vieții veșnice.
- Cuvântul „Ține-ți mintea în iad, și nu deznădăjdui" i-a fost descoperit Starețului Siluan de însuși Dumnezeu. Aceasta o cred și am înțeles-o. Precum mi-am dat seama mai târziu, cuvântul acesta se vădește și în viața lui Hristos. Apostolul Petru mărturisește: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu" -iar Hristos [drept răspuns] își vestește patima, pogorârea la iad și înviem. Vestirea patimii se leagă strâns de mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos, Aceasta este „Ține-ți mintea în iad, și nu deznădăjdui".
Nu toți pot să-și țină mintea în iad; depinde de puterea fiecăruia. Acesta este privilegiul celor puțini, al celor puternici, căci omul poate câdea în deznădejde. Atunci când după trăirea iadului vine nădejdea mântuirii, înseamnă că este lucrarea Harului Dumnezeiesc. Prin gândul „Ține-ti mintea în iad" contenește lucrarea patimilor, și înlăuntrul nostru vine Duhul Cel veșnic. Atunci omul nu simte că va dobândi Impărăția Cerurilor cândva, în viitor - căci o are deja înlăuntrul său. Multora li s-a descoperit acest cuvânt și l-au trăit ei înșiși, dar el se ascunde în chip tainic âe-a lungul veacurilor. Propovăduind-o lumii, m-am simțit pe sinemi posesorul unei uriașe moșteniri.
- După un păcat trupesc, Rugăciunea se oprește, în vreme ce scrierea theologică poate continua. Aceasta arată deosebirea dintre theologia ca harismă a Sfântului Duh și theologia ca știință omenească. Rugăciunea este cea care vădește curăția sufletului și a trupului. Este cu putința ca omul să theologhisească, să scrie, să fie om de știință, dar să nu se roage, să nu fie sfânt.
- Vreau să trăiesc viața pustnicilor, nu să joc teatru. Să fiu cel ce sunt. Când râd, există oameni care se smintesc; când sunt serios, iarăși se smintesc. Vreau să fiu firesc, simplu.
- Monahii mănăstirii noastre nu trăiesc așa cum trăiam eu în pustia Sfântului Munte, însă mă bucur că sunt monahi buni, și trăiesc în chip firesc, nu sunt ipocriți, nu joacă teatru. Ii primesc la fel pe toți oamenii, deopotrivă bogați și săraci, fără osebire, și pe toți încearcă să-i ajute.
- Când vor lipsi monahii, atunci credința se va pierde.
- Mă bucur că episcopul tău (Mitropolitul Calinic al Edessei) îi iubește pe monahi.
-Monahii nu sunt trândavi, ei sunt de folos pământului întreg, întregii omeniri. Preoții de mir își mărginesc lucrarea la o parohie, dar monahii sunt de folos întregii lumi. La mănăstirea noastră vin oameni din întreaga lume.
- Starețul Siluan, cu constituția trupească pe care o avea, ar fi putut zămisli mulți copii, dar Harul lui Dumnezeu l-a făcut să se înfrâneze în chip desăvârșit; nu avea nici măcar un singur gând trupesc. Abia ajuns la mănăstire și lipsit de experiență în lupta duhovnicească, a căzut într-un păcat oarecare după masă. De atunci n-a mai primit nici un gând trupesc în întreaga sa viață, ascultând de cuvântul Părintelui său duhovnicesc.
Ca Părinte duhovnicesc, am întâlnit în Sfântul Munte și câțiva, îndeosebi tineri, care săvârșeau păcatul „de unul singur". In acest caz vindecarea constă în ațintirea minții la rugăciune, la Dumnezeu. Când crește rugăciunea lăuntrică și însuflarea duhovnicească, atunci contenește lucrarea patimii. Când, după o nălucire de noapte, ne trezim tulburați, înseamnă că am avut plăcere. Aceasta se înfruntă prin Harul pocăinței, prin plâns, prin rugăciune, prin unirea minții cu inima.
- Mulți Părinți duhovnicești au greutăți în confruntarea cu problema [feririi de] nașterea de prunci, în ceea ce privește Dumnezeiasca împărtășanie. Este trebuință de discernământ și luminare de la Dumnezeu.
O observație generală ar fi că trebuie o mare atenție spre a nu-i mustra pe oameni în mod nechibzuit, căci se vor deznădăjdui și vor pleca din Biserică. Tot astfel, lipsirea pentru mulți ani de Dumnezeiasca Impărtășanie îl omoară pe om și-l îndepărtează de Biserică. Mulți trăiesc cu dori-rea după Dumnezeiasca Impărtășanie. Dacă-i lipsim de ea, atunci nu vor putea rezista feluritelor ispite. E trebuință de pricepere, de rugăciune, și mai depinde și de cum sunt creștinii care vin să se spovedească. Va trebui să-i ajutăm să trăiască cu pocăință, cu rugăciune, să meargă la biserică și să țină poruncile lui Hristos. De asemenea, mai sunt unii care săvârșesc o înfrânare peste puterile lor.
In această chestiune nu se poate rândui o linie comună pentru toți. Este o problemă între Părintele duhovnicesc și cel ce se spovedește. Când există putința iconomiei, a pogorământului, să dăm Dumnezeiasca Impărtășanie din când în când. E de-ajuns să vedem sporire în viața lor duhovnicească.
- Vedem adesea că în momentul în care îl cunoaște cineva pe Hristos și începe să trăiască o viață îmbisericită, voiește să devină preot. Insa este nevoie mai întâi să treacă o lungă perioadă de timp pentru a se statornici în viața bisericească, și după aceasta să hotărască de voiește sau de este potrivit să devină preot.
- Rugăciunea neînșelată se face prin plâns, și vine prin plâns. De voiește cineva să se facă călugăr adevărat, trebuie să învețe să se roage. Sâ se socotească pe sine ca osândit, și atunci îi va veni un gând de prihănire de sine. De fiecare dată vine un gând nou. In acesta trebuie să stăruiasca. Atunci mintea se alipește de inimă. Din acest plâns îi vine durere în inima. Este neapărat de trebuință să existe această durere duhovnicească. Aceasta durere se simte în partea de sus a organului trupesc al inimii. Daca doare însă în partea de jos a inimii, atunci iau naștere cu ușurință tulburări trupești, de aceea trebuie evitat acest fel de durere.
Din această durere duhovnicească din partea de sus a inimii se răspândește liniște și pace în întregul trup, și atunci omul poate discerne gândurile, dacă provin de la Dumnezeu sau de la diavolul. Atunci el poate pricepe și gândurile celorlalți. Astfel, când se roagă pentru ceilalți, monahul poate înțelege îndată care este starea lor duhovnicească.
Când monahul se obișnuiește să plângă așa, iar mănăstirea îi devine piedică, atunci iese în pustie. Când plânsul îi vine de la sine, într-o neîncetata tânguire, este dovada că trebuie să se liniștească în pustie. Când într-o zi monahul plânge două-trei ceasuri cu gând curat, mintea lui se poate afla în Dumnezeu multe zile după aceea, fără a se mai dezlipi de acolo și fără a mai trebui să împlinească pravila de rugăciune și canonul.
- Dragoste este când cineva se face „tuturor toate", când se poartă sincer cu oamenii pe care-i întâlnește și împreună cu care locuiește, când nu dorește să-și impună ale sale, ci primește voia celuilalt ca pe propria-i voie.
- Pentru Rugăciunea minții, lumina fizică (a soarelui sau a lămpii), și chiar culoarea pereților poate să deranjeze, asemenea cum deranjează zgomotul. Pentru nevoința în Rugăciunea minții este trebuință de întuneric și de liniște. Culorile camerei trebuie să fie închise, iar icoanele nu foarte luminoase.
- Creștinul nu se poate ruga de multe ori pe zi cu simțirea Harului. Dumnezeu dă Harul Său când și când. Când mintea lucrează Rugăciunea minții și obosește, nu mai poate în aceeași zi să se roage cu intensitate. Durata intensității diferă - câteodată se lucrează Rugăciunea o oră, altădată două ore, uneori un sfert de oră. Când se face cu intensitate, aceasta ajunge pentru întreaga zi.
- Este bine ca omul, atunci când obosește în lucrarea minții, să rostească rugăciunea cu gura, ca urechea s-o audă, chiar dacă are Rugăciunea minții. Aceasta să se facă îndeosebi în situațiile în care este singur.
- Câteodată, în timpul rugăciunii, diavolul dă formă în minte anumitor imagini despre propria-i prezență, spre a-l îngrozi pe cel ce se roagă. Pentru aceasta este nevoie de o mică lumină în cameră, așa încât cel ce se roagă să nu se înfricoșeze la gândul că diavolul este prezent.
- In timpul Rugăciunii intense a minții vin anumite gânduri purtătoare de lumină. Acestea sunt ale diavolului, spre a ne desprinde atenția de la Rugăciune. In timpul vederii Luminii nezidite nu există gânduri. Este cu putință ca gândurile să fie și gânduri bune sau firești - gândurile firești ale minții. Atunci când intelectul se concentrează și raționează, are o însuflare. Este nevoie de atenție, să nu luăm aceasta drept Harul lui Dumnezeu, luminare de la Dumnezeu. Acesta este așa-numitul întuneric al dezbrăcării de toate. Curățată de lucrurile materiale și luminată de Harul lui Dumnezeu, mintea dobândește o transparență luminoasă. Vederea Luminii nezidite se trăiește dincolo de această stare.
- Creștinul poate rosti încet și rar, cu glas, Rugăciunea - apoi atenția să stea noetic în inimă și să oprească rostirea Rugăciunii. Cât ține puterea minții, creștinul trebuie să rămână în această stare, urmărind. Când îi slăbește rugăciunea, va trebui să o rostească din nou cu gura. Este și acesta un mod de trăire a isihiei.
- De multe ori, diavolul ne aduce în minte păcate săvârșite în trecui ca să ne arunce în deznădejde. In astfel de situații se cere discernământ din partea Părintelui duhovnicesc, spre a-l tămădui pe ucenic.
- De multe ori, de-a lungul nopții simțim o apăsare în inimă. Atunci facem mai intens Rugăciunea, ne pocăim, plângem, iar în ziua următoare ne sculăm bucuroși.
- Adesea, cel ce lucrează Rugăciunea are dureri în inimă. Asta nu-i o boală de inimă, ci uneori se naște din tensiunea la care este supusă inima, iar alteori este ispită de la diavolul. In cel de-al doilea caz, diavolul îi impune gândul că, de se va ruga în continuare, va muri. Pentru a crește, Rugăciunea trebuie să treacă și prin acest fel de cercare. Omul să zică: „Sa mor!" - și să continue să se roage.
- Copacii au crengi care fac roade, dar au și unele ramuri uscate, ce nu vatămă copacul. La fel se întâmplă și la oameni: pot să aibă și unele scăderi, ce nu vatămă. Noi trebuie să le vedem virtuțile.
- Când pătrunde în noi vreun gând sau vreo iubire nelegiuită, acestea pleacă prin plâns. Prin lacrimi pleacă din suflet orice rău.
- Când fie un lucru, fie o persoană atrage iubirea noastră mai mult decât dragostea lui Dumnezeu, atunci săvârșim curvie duhovnicească.
- Incepătorii în viața duhovnicească dau formă imaginară în minte cuvintelor rugăciunii, și astfel crește și se cultivă închipuirea. Este de preferat ca la început să ținem rugăciunea pe buze, adică să o rostim cu glasul, fără să ne imaginăm cuvintele.
- In problemele duhovnicești trebuie să se înainteze cu frica lui Dumnezeu. Adică temelia să fie frica lui Dumnezeu. Când după o lucrare ia naștere smerenia, aceasta este un semn al bunăvoirii lui Dumnezeu și al împlinirii, al coacerii.
- Starețul trebuie să-și țină ucenicul la hotarele deznădejdii, să nu-l laude pentru harismele lui. Va trebui să-l încurajeze numai în clipele dificile, când apare deznădejdea cea de nevindecat. Atunci va avea ucenicul sporire. Viața monahală este „exploatare" a tuturor stărilor, dar monahul se folosește îndeosebi din ocări și smeriri.
- Gheron Iosif Isihastul, când se ruga, veneau păsărele sălbatice și-ii loveau cu ciocul în acoperiș. Cineva ar putea spune că era o ispită de la diavolul; eu socotesc că păsările erau atrase de rugăciunea Starețului.
senior editor blog · 305 vizualizari · 0 comentarii
11 Aug 2016




Fă-ți timp să te întrebi mai des: cărei înțelepciuni datorezi alcătuirea perfectă a corpului tău; ce îl ține constant în viață și îl direcționează? Cine a statornicit legile intelectului, cele ce se manifestă până astăzi la toți oamenii? Cine a înscris în inimile oamenilor legea conștiinței, cea care lucrează în noi întru răsplătirea binelui și osândirea răului?
Dumnezeule Atotputernic, Preaînțelept și Atotbun! Tu ții mereu mâna Ta ocrotitoare asupra mea, păcătosul, și nu există clipă în care bunătatea Ta să mă fi părăsit!
Fă-mă să-Ți pot săruta mereu, cu credință vie, dreapta Ta. De ce-ar trebui oare să caut undeva departe semnele bunătății, înțelepciunii și atotputerniciei Tale?!
Mă bucur nespus că le pot găsi, mai evident ca oriunde, în mine însumi. Eu sunt un miracol al bunătății lui Dumnezeu, al înțelepciunii și atotputerniciei Sale. Eu cuprind în mine un mic un întreg univers. Sufletul meu este o expresie a lumii nevăzute, trupul, o expresie a lumii văzute.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Luptă cu egoismul din toate puterile; învață smerenia…



Nu există vreun rău mai mare decât egoismul. El dă naștere la toate ispitele și necazurile și vai de cel atins de el – îl va deforma! Doar bunul ucenic își va face sufletul îngeresc împodobit cu frumusețe duhovnicească. Nu lăsa să treacă timpul fără roadă, pentru că firul e înfășurat și de îndată vei auzi: Fă-ți ordine în casă căci vei muri și nu vei mai trăi (Is. 38, 1). Luptă cu egoismul din toate puterile; învață smerenia. Lucrează cu frângere de inimă, cu întristare duhovnicească, cu mireasma smereniei. Doar faptele care au smerenie vor fi recompensate. Faptele înveninate de egoism și voia proprie vor fi aruncate în cele patru zări și împrăștiate ca gunoiul și vom fi lăsați cu mâna goală. Să ne venim în fire. Să ne bucurăm cu dragostea neîntinată a lui Hristos, căci sufletele împătimite nu vor intra în Ierusalimul cel ceresc. Doar sufletele curate vor intra acolo cu bucurie.
Dar, prea iubiții mei copii, cu adevărat ne lipsește această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferințele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfințenie! Cel ce are smerenie alungă necazurile. Fără adevărata smerenie, necazurile rămân aceleași și cresc, așa încât orice nădejde de îndreptare e pierdută. Un om smerit nu-și amintește vreun rău din trecut pe care aproapele său i l-a făcut, ci din toată inima iartă și uită totul pentru dragostea lui Dumnezeu. Rugați-L pe smeritul nostru Iisus în rugăciunile voastre să vă dăruiască un duh de smerenie și de umilință.
(Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem)



În lumea asta zbuciumată
Am căutat limanul sfânt,
Pe care l-am visat odată,
Dar nu se află pe pământ.
Un singur țărm acum rămâne
Străin de valul cel lumesc:
Ierusalimul cel din ceruri,
În calea lui să mă grăbesc !



Doamne ajuta!
senior editor blog · 521 vizualizari · 0 comentarii
24 Iul 2016
PAZA MINTII SI RUGACIUNEA INIMII

Sfantul Vasile de la Poiana Marului a fost un mare staret malorus, ca si Cuviosul Paisie si contemporan cu el. El l-a invatat rugaciunea inimii pe Sfantul Paisie, el l-a calugarit si a fost in Sfantul Munte la el de doua ori. El, vazand ca citesc unii Filocalia – mai ales pe Isihie Sinaitul si Filotei Sinaitul – si nu o inteleg, a facut niste cuvinte numite predoslovii sau inainte cuvantari la scrierile acelora, foarte bune pentru cei ce vor sa invete rugaciunea mintii si sa nu vina in inselare pentru anumite miscari auxiliare care se intampla in vremea acestei rugaciuni. Si el arata acolo cele trei feluri de calduri care vin in vremea acestei rugaciuni si deosebeste care e caldura sangelui, din concentrarea atentiei, adica fireasca, care nu este rea, caci nu impiedica rugaciunea, dar, daca o socotesti harica, te inseli. Aceasta e inselarea cu rugaciunea lui Iisus, ca nu rugaciunea te inseala, te inseala parerea ta proprie. Daca tu crezi ca asta e caldura harica te-ai inselat.

Este o alta caldura care se ridica de la inima, incalzeste inima, umerii, sira spinarii si tot corpul emana multe sudori, dar mintea e linistita si sta in inima, in adancul inimii, si de acolo se roaga lui Dumnezeu. Aceasta este miscarea harica sau caldura harica.

Alta caldura e cea dobitoceasca sau draceasca. Aceasta porneste de la rinichi, il incinge pe om ca un centiron de foc si incalzeste catre inima partea poftitoare a sufletului, de la buric in sus, amestecand caldura coapselor cu caldura rugaciunii. Satana atunci vrea sa amestece o caldura dobitoceasca, fireasca, a noastra cu cea duhovniceasca a sufletului si provoaca senzatii dobitocesti, asta e caldura provocata de satana sau din ispitirea satanei. Si nu trebuie sa te sperii, ci numai sa muti atentia din partea poftitoare a sufletului, care e mai jos de inima, in partea rationala, deasupra inimii si spre furca pieptului.

Partea cuvantatoare a omului sta in piept si deasupra sanului stang pana aproape de sanul drept. Aici pururea trebuie sa concentrezi atentia in vremea rugaciunii, iar partea irascibila, cea manioasa, e in mijlocul inimii si partea poftitoare e din partea de jos a inimii pana la brau. Acestea sunt cele trei parti puse de Dumnezeu in sufletul nostru. Concentrand atentia in partea rationala, deasupra sanului stang – mintea trebuie sa umbreasca precum un imparat, cu ganduri duhovnicesti pe inima de deasupra, nu dintr-o coasta sau din furca pieptului – atunci, cu darul lui Dumnezeu, incetul cu incetul se uneste mintea cu inima.

Poate ai sa ma intrebi:

„Dar cum, parinte, se uneste bucata asta de creier cu bucata asta de muschi a inimii?”.

Nu socoti aceasta, ca e lucru dobitocesc sau materialnic daca gandesti asa, iar aici e lucrare duhovniceasca. Nu socoti una ca aceasta la cele duhovnicesti, mai ales la cele asa de inalte. Unirea mintii cu [inima] consta in a se uni gandurile duhovnicesti ale mintii cu simtirile duhovnicesti ale inimii. Daca vei auzi in cuvintele Sfintilor Parinti deunirea mintii cu inima sau de pogorarea mintii in inima, sa stii ca e tot aceeasi, caci atunci cand se uneste mintea cu inima se face zamislirea imparatiei lui Dumnezeu in sufletul nostru.

Te pui pe un scaunel sau in picioare si concen­trezi atentia deasupra inimii, cu barbia in piept, cum te invata acolo, unii chiar tin doua degete pentru atentie. Parintele Daniil [Sandu Tudor], care a murit in inchisoare, Dumnezeu sa-l ierte, el tinea doua degete aici tot timpul ca sa nu piarda atentia in alta parte. Si daca vezi de la o vreme ca atunci cand concentrezi mintea incepe sa te doara inima, ca te doare tare, bine ii face, ca ea e izvorul tuturor rautatilor, ca de acolo izvoraste pacatul. Ca zice Sfantul Nil Ascetul ca mintea, rugandu-se fara raspandire, o necajeste si o smereste pe inima. Bine ca o smereste, ca inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.

Ce se intampla? Ati vazut ca sarpele, zice Sfantul Nicodim Aghioritul, leapada camasa in fie­care an, ca pielea aceea care i-a crescut o leapada si se innoieste in fiecare an cu alta camasa. Dar cum sa lepede el camasa aceasta? El, daca e intelept, ca intre vietuitoarele zidite e cel mai intelept, se gandeste:

„Mai, sa ma duc sa ma scarpin de un copac? Nu-i bun. De o trestie?”.

Se duce intr-o gaura care e mai stramta ceva ca el si cand intra acolo, camasa lui de la cap incepe sa se desprinda. N-ai vazut cate un sarpe ca se duce cu camasa aceea pe dansul? Si eu am vazut. Ca o duce uneori si cate o luna de zile sau mai mult pana ce cade ea, caci e pielea lui din anul ce a trecut. Dar el, fiind intelept, ce face? Intra intr-o gaura care e mai stramta decat dansul si atunci camasa aceea veche, fiind mai larga, numai ce o vezi ca ramane langa gaura. A lasat-o acolo ca el s-a dus cu cea noua. Asa face mintea cand intra in inima. La stramtoarea inimii nu poate intra cu halaiul asta de ganduri. La stramtoarea inimii poate intra doar cu rugaciunea de un singur gand. Ca trebuie sa intre in inima muta, surda si oarba, si trebuie sa lase orice cugetare, orice ratiune, chiar duhovniceasca.

Eu, pacatosul, va spun teorie, ca rugaciune practica n-am facut de cand sunt eu, dar va spun teorie de la Sfintii Parinti. Iata ce vreau sa va spun: mintea, inzestrata fiind de Bunul Dumnezeu si sufletul nostru cu vointa si cu alegere, acestea sunt doua puteri ale sufletului care trebuie sa le foloseasca dupa ce coboara mintea in inima, nu stau degeaba acolo, vointa ca sa voiasca sa se roage, iar alegerea ca sa se roage chiar. Ele sunt folosite dupa ce a intrat mintea in inima.

Mintea, pogorandu-se spre inima, intalneste doua vami. Prima vama este a imaginatiei, adica a inchipuirii, a fanteziei, cum ii zice in limba de acum. Aceasta vama nu e usor de trecut. Ai observat ca imaginatia nu-ti da razboi in vremea rugaciunii sau oricand numai cu cele ce ai vazut. Nu. Marele Vasile o numeste pe imaginatiecaracatita sufletului. Caracatita are mai multe brate cu care prinde. Asa face imaginatia. Ea, cand vrea sa-ti dea razboi tie sau sufletului in vreme de ispita, nu iti da razboi numai cu ce ai vazut tu. Nu. Ci si cu cele ce ai auzit –

„Ti-aduci aminte ce frumos canta, ce frumos era cutare?” -, si cu cele ce ai gustat –

„Nu stii ce bun era acela ce-ai gustat?” -, si cu cele ce ai mirosit –

„Nu stii ce miroseau cutare?” -, si cu cele ce ai pipait.

Ai vazut? Cele cinci simturi sunt cele cinci ferestre ale sufletului, cum zice Proorocul Ieremia:

A intrat moartea prin ferestrele noastre.

Sau cele cinci sipote prin care toarna vrajmasul tot pacatul: caci vederea, auzul, mirosul, gustul si pipaitul sunt sipotele prin care intra pacatul in sufletul nostru.

Imaginatia ce treaba are? Ea e caracatita, o numesc dumnezeiestii parinti pod al dracilor pe care intra dracii in suflet. Vrajmasul e bucuros sa vezi pe cineva cu patima, ca el a inregistrat! Sa auzi ceva cu patima, a inregistrat! Sa pipaiesti ceva cu patima, a inregistrat! Sa mirosi ceva cu patima, a inregistrat! Sa gusti ceva cu patima, a inregistrat! Ca ai putea sa le faci toate acestea fara patima, iar daca a fost cu patima el le-a inregistrat. Si cand vrea sufletul sa se roage, incepe sa-ti dea razboi si cu cele ce ai auzit si cu cele ce-ai vazut si cu cele ce ai pipait si cu cele ce ai mirosit. Ai vazut? De aceea spun dumnezeiestii parinti ca mai grea este pazirea imaginatiei decatpaza mintii si uneori decat paza inimii.

Ati citit cartea Paza celor cinci simtiri a Sfantului Nicodim Aghioritul? E o carte foarte adanca, e mult mai adanca decat Razboiul nevazut. Am citit-o de patru ori la singuratate, pe unde am trait eu. Cartea aceasta a luat fiinta asa: Sfantul Nicodim Aghioritul, fiind prea tulburat de multi vizitatori in Sfantul Munte, ca era cunoscut si el avea nevoie de rugaciune si de liniste, a fugit din Sfantul Munte intr-o insula pustie, insula Skiros. Il cunosteau prea multi si veneau sa-l intrebe, iar el cand sa se mai roage, cand sa se concentreze, cand sa mai scrie? Si a fugit in aceasta insula pustie, iar un var de-al lui, episcopul Ierotei de Evrip, tanar, stia ca Sfantul Nicodim Aghioritul e mult mai invatat decat dansul, cu toate ca era simplu monah, invatase scoli mult mai inalte decat el. Si a intrebat pana ce a aflat unde este si atunci i-a scris prima scrisoare. . .
roxana mateescu · 411 vizualizari · 0 comentarii
08 Iul 2016
CUVANT PENTRU SUFLET - CUVANT DE ÎNȚELEPCIUNE :

Inaltarea Domnului - Sfantul Ioan Gura de Aur



Cuvant la Inaltarea Domnului
"Deci, Domnul Iisus, dupa ce a grait cu ei, S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu" (Marcu 16, 19)


Ce sarbatoare este astazi? Este o sarbatoare inalta si mare, care covarseste mintea omeneasca, si vrednica de marea bunatate a Aceluia ce a asezat-o, adica a lui Dumnezeu. Astazi neamul omenesc iarasi s-a impacat cu Dumnezeu. Astazi vrajmasia cea indelungata s-a ridicat, razboiul cel indelungat s-a sfarsit. Astazi s-a incheiat o minunata pace, care mai inainte niciodata nu se putea astepta. Caci cine ar fi nadajduit ca Dumnezeu iarasi se va impaca cu oamenii? Nu pentru ca Domnul era vrajmas al oamenilor, ci pentru ca robul era usuratic la minte; nu pentru ca Stapanul era aspru, ci pentru ca robul era nemultumit.
Voiesti sa stii cum noi am intaratat asupra noastra pe acest Domn plin de dragoste si de prietenie? Este neaparat trebuitor sa cunoastem fondul vrajmasiei de mai inainte, pentru ca atunci cand vedem ca noi, care eram vrajmasii lui Dumnezeu, iarasi am fost cinstiti, sa ne minunam de dragostea Aceluia. Si sa nu credeti ca acea schimbare s-ar fi facut in urma propriilor noastre merite, ci mai vartos sa nu incetati a recunoaste marimea harului dumnezeiesc si de-a pururea sa multumiti Lui pentru marimea darurilor Sale.
Asadar, voiesti sa stii cum am intaratat asupra noastra pe acest Domn iubitor de oameni, plin de dragoste, bun, care toate le-a intocmit spre binele nostru? Dumnezeu hotarase odinioara a starpi tot neamul nostru, si asa de tare Se maniase asupra oamenilor, incat voia sa-i starpeasca impreuna cu femeile, cu copiii, cu dobitoacele si cu tot pamantul. El chiar spusese: "Voi pierde de peste tot pamantul pe omul pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la pasarile cerului, tot voi pierde, caci imi pare rau ca le-am facut" (Facerea 6, 7). Dar nu omenirea in sine ura El, ci rautatea ei.
Si noi, care paream nevrednici de pamant, astazi ne-am inaltat la cer. Noi, care nu eram vrednici de nici o cinste pe pamant, ne-am inaltat la imparatia cea de sus si am trecut peste ceruri si am ajuns la tronul cel dumnezeiesc; si acea natura, care fusese alungata din rai de catre heruvimi, astazi s-a ridicat mai presus de heruvimi. Dar cum s-a savarsit aceasta mare minune? Cum ne-am ridicat noi la aceasta inaltime, noi care am maniat pe Domnul si nu paream vrednici nici de pamant? Cum s-a inlaturat acel razboi? Cum s-a imblanzit acea manie? Cum? Caci aceasta este de mirare, ca nu noi, ci El, Care cu dreptate Se maniase pe noi, ne-a chemat la pace si a intemeiat pacea. Cum, El a fost atacat si El cheama la pace? Negresit, caci El este Dumnezeu si de aceea ne cheama pe noi, ca un Parinte plin de dragoste.
Sa vedem, cum se face aceasta? Mijlocitorul pacii este Fiul Aceluia Care ne cheama la pace; nu un om, sau inger, sau arhanghel, ori vreun altul dintre slujitorii lui Dumnezeu, ci insusi Fiul lui Dumnezeu este mijlocitor. Si ce face Mijlocitorul? Ceea ce se cuvine mijlocitorului. Precum atunci cand doi sunt invrajbiti se pune intre dansii un al treilea si potoleste mania unuia si a altuia, asa a facut si Hristos. Dumnezeu Se maniase pe noi, si noi ne abatusem de la Dumnezeu, dar Hristos a intervenit intre noi si a impacat amandoua partile. Dar cum S-a facut El mijlocitor? Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatal, El a luat-o asupra Sa; din partea lui Dumnezeu El a suferit pedeapsa, din partea omenirii celei invrajbite cu Dumnezeu - ocara.
Voiesti sa stii cum le-a luat pe amandoua asupra Sa? "Hristos, ne-a rascumparat din blestemul legii, facandu-Se pentru noi blestem" (Galateni 3, 13). Acum vezi ca El a rabdat pedeapsa cea pusa din partea lui Dumnezeu? Dar iata cum a luat asupra Sa si ocara ce vine de la oameni. Zice psalmistul: "Ocarile celor ce Te ocarasc pe Tine au cazut asupra mea" (Psalmul 68, 11). Asa a ridicat El vrajmasia si n-a incetat a face si a suferi toate, pana ce iarasi a impacat cu Dumnezeu pe vrajmasul lui Dumnezeu. Si ziua de astazi este pricina acestor bunatati.
El a luat parga naturii noastre (adica natura omeneasca in a ei desavarsire) si a dat-o iarasi Tatalui, facand ca un lucrator de pamant care aduce lui Dumnezeu parga roadelor, ca prin aceasta Dumnezeu sa binecuvanteze tot campul. El a adus Tatalui parga naturii omenesti, si Tatal a admirat jertfa, si pentru vrednicia Celui ce a adus jertfa, si pentru insasi curatia jertfei. Asa ca Tatal a luat-o cu mainile Sale si a pus-o langa Sine, zicand: "Sezi de-a dreapta Mea" (Psalmul 109, 1).
Dar carei naturi a grait Dumnezeu? Catre natura cea omeneasca, ori catre natura cea dumnezeiasca a lui Hristos? Aratat este ca aceleia careia ii spusese odinioara: "Pamant esti si in pamant te vei intoarce" (Facerea 3, 19).
Nu era destul ca natura omeneasca, prin Hristos, s-a ridicat la cer? Nu era destul ca ea a ajuns in lacasul ingerilor? Nu era, oare, aceasta cinste negraita? Insa ea a trecut mai presus de ingeri, s-a inaltat peste arhangheli, peste heruvimi si serafimi, si nu s-a oprit pana ce a sezut pe tronul lui Dumnezeu. Socoteste cat de jos statea inainte natura omeneasca si cat de sus s-a ridicat! Nu se putea sa cada mai jos decat cazuse omenirea, si nici mai sus nu putea a se ridica decat a ridicat-o Hristos. Caci natura omeneasca prin Hristos s-a ridicat la cer. Si ce insusiri avea aceasta natura mai inainte?
Eu ma opresc bucuros la injosirea naturii noastre, pentru ca sa recunosc mai bine uimitoarea ei inaltare, prin bunatatea Domnului. Noi eram pulbere si cenusa. Dar cel putin aceasta nu era urmare a vinovatiei noastre, ci din cauza slabiciunii naturii noastre, ca oamenii se facusera mai fara de minte decat dobitoacele, dupa cum zice si psalmistul: "Alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor" (Psalmul 48, 12). A se asemana cu dobitoacele cele fara de minte inseamna a fi inca mai injosit decat ele. Adica, la dobitoace, lipsa de minte este ceva natural, nevinovat, dar o fiinta inzestrata cu minte a se pogori pana la lipsirea de minte, aici este vinovatia vointei. Asadar, oamenii au cazut mai jos decat dobitoacele, s-au facut mai nemultumitori, mai nebuni, mai vartosi, mai injositi, mai nesimtitori decat pietrele.
Ce trebuie sa zic? Cum sa ma exprim? Aceasta nevrednica omenire, cea mai fara de minte decat toate, s-a ridicat astazi peste toate. Astazi ingerii au vazut ceea ce de mult doreau sa vada. Astazi arhanghelii privesc cele pe care de mult asteptau sa le vada. Ei au vazut natura noastra stralucind de pe Tronul cel imparatesc, stralucind in slava si frumusetea cea nemuritoare. Caci acum, cand natura omeneasca i-a covarsit cu cinstea, ei totusi se bucura, asa cum mai inainte jeleau injosirea noastra. Desi heruvimii alungasera omenirea din rai, totusi jeleau soarta ei.
Daca oamenii simt compatimire pentru altii, cu atat mai mult ingerii au simtit compatimire pentru noi, caci ei sunt mai plini de iubire decat oamenii. De aceea se arata ingerii pretutindeni unde se vorbeste despre reinaltarea omenirii, atat la Nasterea lui Hristos, cat si la invierea Sa din mormant.
Astazi, la Inaltarea Mantuitorului la cer, iata ce se zice in istoria Apostolilor despre ingeri: "... doi barbati au stat inaintea lor in haine albe, care au si zis: Barbati galileeni, ce stati cautand spre cer? Acest Iisus, care S-a inaltat de la voi la cer, asa va veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (Fapte l, 10-l1).
Ascultati acum cu luare aminte. Pentru ce vorbesc ei asa? Nu aveau oare ucenicii ochi? Nu vazusera ei insisi ceea ce s-a petrecut? Nu spune evanghelistul ca S-a inaltat inaintea ochilor lor? (Fapte l, 9). Pentru ce, oare, s-au infatisat atunci ingerii si le-au spus ca El S-a inaltat la cer? Pentru doua pricini:
Intai, fiindca ucenicii erau intristati pentru despartirea de Hristos. Cum ca ei in adevar erau tristi, aflam din cuvintele Domnului: "Nimeni dintre voi nu ma intreaba: Unde Te duci? Ci, fiindca v-am spus acestea, intristarea a umplut inima voastra" (Ioan 16, 5-6).
Cand noi ne despartim de prieteni si de rude, ne pare rau. Cum ar fi putut acum ucenicii sa nu jeleasca si sa nu simta durerea, cand vedeau ca se desparte de dansii Izbavitorul lor, Dascalul si Sprijinitorul cel plin de dragoste, cel bland si bun? De aceea li s-au aratat ingerii; ei trebuiau sa aline durerea ucenicilor pentru ducerea Domnului de la dansii, prin fagaduinta revenirii Lui. "Acest Iisus, care S-a inaltat de la voi la cer, asa va veni, precum L-ati vazut mergand la cer". Va pare rau ca El se ia de la voi, insa nu va intristati, El iarasi va veni. Aceasta este intaia pricina a aratarii ingerilor.
Pentru a doua pricina, nu mai mica decat prima, ingerul a adaugat: "El S-a inaltat", adica S-a inaltat, S-a ridicat la cer. Distanta era prea mare si ochii omenesti nu puteau sa priveasca trupul ce se inalta pana a ajuns la cer. Precum o pasare, care se ridica la inaltime, se ascunde tot mai mult de ochii nostri, asa si trupul lui Hristos, cu cat mai sus se ridica, cu atat mai mult se departa de ochii ucenicilor, fiindca slabiciunea vederii nu putea sa urmareasca lungimea distantei. De aceea s-au infatisat ingerii, spre a incredinta pe ucenici despre inaltarea Sa la cer, ca ei sa nu creada ca El a fost luat la cer ca Ilie. Ilie a fost luat ca un rob al lui Dumnezeu, iar Iisus ca Domn; Ilie cu o caruta de foc, Iisus a fost luat de un nor, caci si Tatal, precum zice Isaia, "sade pe nor" (Isaia 19, 1). Ilie, la inaltarea sa, a slobozit cojocul sau asupra ucenicului sau Elisei; dar Iisus, dupa ce S-a inaltat, a facut sa se pogoare asupra ucenicilor Sai darurile Harului si a facut nu numai un prooroc, ci mii de prooroci, care au fost cu mult mai mari si mai slaviti decat Elisei.
Asadar, iubitilor, sa priveghem si sa indreptam ochii duhului nostru la a doua venire a Domnului. Apostolul Pavel zice: "insusi Domnul intru porunca, la glasul arhanghelului, Se va pogori din cer, si cei morti intru Hristos vor invia intai. Dupa aceea, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti impreuna cu ei in nori, intru intampinarea Domnului" (I Tesaloniceni 4, 16-17). Insa nu toti. Asculta ce zice Hristos: "Atunci vor fi doua macinand la moara, una se va lua, alta se va lasa; in noaptea aceea vor fi doi intr-un pat, unul se va lua, altul se va lasa" (Matei 24, 41; Luca 17, 34). Ce inseamna aceste vorbe neintelese? Cele de la moara sunt saracii si chinuitii (la iudeii antici, slujnicele sau roabele erau datoare sa macine faina in rasnita), cei din pat sunt bogatii, care au si comoditate, si prisosinta. Domnul voieste asadar sa spuna ca atat dintre saraci, cat si dintre bogati, numai unii se vor mantui, altii insa vor pieri. Dreptii vor fi rapiti in nori, spre intampinarea Domnului, iar pacatosii vor fi lasati si dati osandei.
Cand un rege viziteaza o cetate, obisnuiesc a iesi inaintea lui cei ce ii sunt favoriti; iar criminalii se tin in cetate, spre a astepta pedeapsa lor. Tot asa va fi cand Domnul va veni la judecata. Vom fi, oare, si noi atunci dusi spre intampinarea Lui? Ah, eu cunosc pacatele mele si nevrednicia mea!
Deci, sa nu se laude bogatul intru bogatia sa si saracul sa nu se creada mizerabil si nenorocit. Mai vartos fericit, si sigur fericit, si de trei ori fericit este cel care se va arata vrednic in ziua aceea a iesi intru intampinarea Domnului, de ar fi el si cel mai sarac decat toti. Iar noi, pacatosii, sa ne tanguim pe noi insine, si nu numai sa ne tanguim, dar sa ne imbunatatim, sa ne schimbam, pentru ca toti sa primim cu vrednicie pe imparatul ingerilor si sa putem gusta acea sfanta fericire intru Hristos Domnul nostru, Care fie proslavit impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in vecii vecilor. Amin.
senior editor blog · 444 vizualizari · 0 comentarii
09 Iun 2016

Victoria lui Hristos

Lemnul care nu era o arma, o cruce fara taria fierului si un trup mort au biruit si au ucis pe diavolul si ingerii lui, ba chiar prin propria lui arma.Astfel Cel mai puternic a ucis pe cel puternic(pe diavolul), biruindu-l.Si acum El, Hristos vine catre orice suflet care-L cauta cu adevarat.Si dupa ce S-a apropiat de suflet, zdrobeste si face sa dispara puterea intunericului, care intemeiase si stapanise acel suflet.

nota:Datorita lemnului crucii, Hristos a biruit pe diavolul, care triumfase prin lemnul din paradis. Aceasta arma puternica i-a ingaduit lui Hristos sa biruiasca prin blandete, fara sa foloseasca violenta sabiei.

Sa fim partasi la suferintele lui Hristos

La randul lui sufletul trebuie sa aiba aceeasi dorinta si aceeasi dragoste fata de Hristos, Care i S-a daruit, pe cat ar avea o femeie inteleapta care vazandu-l adesea pe barbatul ei in temnita pus in lanturi(pentru ea), s-ar gandi in sine ca-i pusa in lanturi alaturi de el si sa simta ca sufera impreuna cu el, ba si mai mult, sa simta ca-i chinuita mai mult decat cel intemnitat.

nota:aceste verbe, Sfantul Macarie Egipteanul le aplica intr-un chip simtit la compasiunea mistica a sufletului, mireasa lui Hristos Cel suferind.

Sa fie precum Maria, care stand in picioare langa crucea Domnului, plangea cu lacrimi din adancul inimii si parea ca si ea este rastignita langa Fiul ei.Asisderea si sufletul, care L-a iubit pe Domnul si in care Acesta a zamislit dragostea fierbinte, acel suflet - care se straduieste cu adevarat sa fie unit cu Insusi Mirele Hristos - trebuie sa fie partas patimirilor Acestuia. Sa aiba pururea inaintea ochilor si sa-si aminteasca de semnele cu care Domnul a fost infierat pentru el;cat a suferit Cel nepatimitor pentru acest suflet, cum a fost pedepsit pentru el Cel mai presus de orice pedeapsa si cum, fiind chip al lui Dumnezeu, a luat chipul robului; si asa, in toate va suferi si Domnul impreuna cu el, va fi pus in lanturi cu acest om si astfel (acest crestin) va fi impreuna slavit cu El.

Singuratatea morala a sufletului

Precum odinioara, prin puterea lui Dumnezeu, piatra a fost rostogolita si indepartata de la mormant, si dupa cum Maria(Magdalena) L-a vazut pe Domnul, tot la fel, prin puterea si cercetarea Sfantului Duh, piatra care acopera sufletul, sau, altfel spus valul pacatului, este mototolit si azvarlit de acolo din suflet, iar sufletul se va invrednici sa vada fata lui Hristos si sa se odihneasca intru el Duhul Lui cel Sfant, fiindca a fost scos si eliberat de piatra pacatului.

Este adevarat ca orice suflet care iubeste pe Dumnezeu este impresurat de demonii cei rai care lupta impotriva lui, nelasandu-l sa inainteze spre Hristos Cel viu.I se intampla sufletului aceasta cu voia si ingaduinta lui Dumnezeu.Caci este supus ispitelor spre a se verifica daca acesta iubeste cu adevarat pe Domnul, daca ramane statornic in hotarare, fara a tine seama de grelele osteneli;daca nu cumva din trandavie acest suflet Il va tagadui pe Domnul prin aceea ca refuza osteneala ceruta de cale si chipul acesta fuge de razboiul impotriva duhurilor rautatii.Si incercarea aceasta este ingaduita, si dupa ce a staruit(in calea mantuirii) ani indelungati, timp in care s-au abatut asupra lui ispitele cele de la duhul rautatii, ca astfel sa se constate daca, in sfarsit, se hotaraste pentru Domnul, sau daca, dimpotriva, sufletul, din pricina delasarii lui, nu s-a invrednicit de nici un ajutor.

Intalnirea lui Hristos cu sufletul

La randul Sau, Domnul vazand curajul sufletului si rabdarea lui in vremea ispitelor si constatand ca a iesit biruitor din incercari, i Se arata intru bunatatea Sa, i Se face El Insusi vizibil, luminandu-l cu lumina Sa cea preastralucitoare.Apoi chemandu-l la Sine ii zice: "Vino in pace, tu cel ispitit al Meu". Iar acesta, sufletul, mergandu-i in intampinare Ii zice:pentru ce, Doamne, m-ai parasit atata vreme lasandu-ma prada chinurilor si cumplitelor ocari ale dusmanilor?Cand te cautam, m-au intalnit strajerii Tai, care dadeau roata prin cetate, si mi-au facut neplaceri. Domnul insa, plin de o lumina de nedescris, ii raspunde, dojenindu-l dar si incurajandu-l, prin aceste cuvinte:Ai dreptate !"Vino in pace prietene al Meu, porumbita Mea".

Apoi, Domnul intra in discutie cu el, aratandu-i semnele cuielor si zicandu-i:Vezi semnul cuielor, vezi urmele biciuirilor, vezi ranile ?!Toate acestea pentru tine le-am suferit, pentru tine care ai fost ranit cu numeroase rani si tarat in multime de dusmani intr-o cumplita robie. Dar Eu, din multa iubire de oameni, am venit pentru cautarea si eliberarea ta, fiindca dintru inceput te-am zidit dupa chipul Meu, ca sa-mi fii mireasa. Pentru tine, Eu Cel nepatimtor, am patimit, Eu,Cel in afara de orice fapta vrednica de pedeapsa am indurat numeroase invinuiri pentru rascumpararea ta.

Iar tu, cel stapanit de atata rautate si afundat intr-un adanc si mare intuneric, nu trebuia oare sa suferi si sa te mahnesti(pentru binele tau)?Asa, Domnul, intrand pasnic in discutie si dialogand cu sufletul, ii arata ca insasi puterea de a suporta necazurile avute, El este Cel Care i-a dat-o, El este Cel Care l-a intarit si, tainuit, i-a dat curaj.

Progresul sufletului atat spre lumina cat si spre intuneric

Auzind toate acestea, sufletul a cunoscut ca nimic din toate acestea nu este de la sine insusi, ci  ca toate infaptuiri sunt ale Domnului, Preafrumosul sau Mire, iar sufletul luand cunostinta din toata inima de cele propuse, de dragostea si vointa ce i-au fost acordate, ii raspunde, zicand:Vezi, Doamne, neprihanitul meu trup, uita-Te la curatul meu suflet, ia-ma cu totul la Tine, ascunde-ma de-a-dreapta Ta si odihneste-ma in sanurile Tale.

Iar Domnul i Se arata pe Sine in doua fete:cea a ranilor Sale si cea a slavei luminii Lui;sufletul vede patimirile rabdate pentru el, dar vede si preastralucita slava a luminii Lui;isi vede si propriul sau chip transformandu-se din slava in slava sub lucrarea Duhului Domnului.Asa ca inainteaza intr-amandoua sensurile:in cel al patimirii si in cel al slavitei lumini, si uita, intr-un anumit fel, de propria sa fire, sesizand ca el este de la Dumnezeu, unindu-se si amestecandu-se cu omul cel ceresc si cu Duhul Sfant, devenind el insusi duh.

Imaginati-va un cersetor oarecare, foarte sarac si mergand din poarta in poarta ca sa-si capete hrana cea de toate zilele.Dar deodata, de la o zi la alta ajunge imparat.In aceasta postura, fericirea din mainile lui il face sa uite de saracie.Tot cam in acest fel si sufletul, dupa ce s-a imbogatit cu cereasca bogatie, nu-si mai aduce deloc aminte de prima saracie.Precum Hristos, Care dupa fire era in chip de Dumnezeu, a uitat oarecum demnitatea Sa, cand a luat chip de rob si a devenit asemeni oamenilor, cu atat mai mult sufletul, cand atrage la sine esenta, puterea si firea lui Dumnezeu, uita de prima lui stare rusinoasa.

Indemn la nadejde

Sa rugam, asadar, pe Domnul si sa-L ascultam, intelegandu-L, ca in dragostea Lui, ni se arata si ne dezleaga de acum de intuneric.Tot astfel, la inviere, trupul nostru cel slabit, fiind luminat de lumina care este in suflet, va fi si el slavit ca si sufletul. Domnul este aproape de noi, numai daca noi Il cautam cu inima intru adevar.

Deci tot cel ce asculta cuvantarea aceasta sa nadajduiasca a primi Ipostasul Cuvantului si sa invete de la Acesta toata dreptatea.Vezi, asadar si tu, cel care m-asculti, cel care prin nadejde vei mosteni pe Dumnezeu, si ai sa observi sufletul amestecandu-se cu Duhul Domnului. De aceea iti spun:la ce fel de putere si vrednicie trebuie sa te asezi, ca sa intelegi cumtrebuie sa-ti petreci viata si, cum trebuie sa te porti.Caci toate acestea iti stau in putinta sa le faci prin tine insuti, dar trebuie sa le demonstrezi prin fapte.Amin.


 


balla georgeta · 503 vizualizari · 0 comentarii
19 Mai 2016


Stropirea cu apa sfintita este foarte des si in multe ocazii folosita de catre preot.De fapt, apa, ca element fundamental al creatiei, fiindca se foloseste la spalarea si curatirea fizica a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociata si lucrarii de curatire spirituala, de spalare a urmelor lasate de pacatele si faradelegile oamenilor.Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc.Cand face sfintirea apei, preotul se roaga pentru ca "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea , cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare  sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu "binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".



Nu Dumnezeu are nevoie de apa sau de alte elemente materiale pentru a-Si trimite binecuvantarea si sfintenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu.Pentru ca este trup si suflet, pentru ca are o constitutie psihosomatica, cum spuneam, omul are nevoie de aceasta ingemanare a spiritualului cu materialul, are nevoie de semne materiale.Unei persoane pe care o iubim nu ne multumim numai sa-i spunem acest lucru, ci facem si dovada iubirii noastre prin daruri, prin semne care poarta incarcatura si masura iubirii noastre.De aceea Dumnezeu a randuit ca omul sa se impartaseasca de harul si puterea dumnezeiasca, de Dumnezeu Insusi prin intermediul unor elemente componente ale lumii noastre materiale.Astfel, ne impartasim de Trupul si Sangele lui Hristos prin painea si vinul euharistic, primim lucrarea harului Sfantului Duh prin gustarea sau stropirea cu apa sfintita sau prin undelemn sfintit, s.a.m.d.



Sursa: Ghidul practic al crestinului ortodox, de Pr.Dr.Constantin Coman, Facultatea de Teologie a Universitatii Bucuresti


balla georgeta · 531 vizualizari · 0 comentarii
06 Mai 2016
Invierea Lui Hristos este unul dintre cele mai cutremurătoare evenimente din istoria umanității, fiindcă și moartea este văzută ca cea mai mare tragedie a existenței omenești. Însă, când vorbim despre moarte, trebuie să știm că moartea nu este doar biologică. Putem vorbi, de asemenea, despre moartea existențială, socială, națională, dar, mai ales, moartea duhovnicească. În istoria noastră personală există momente pe care, fără Hristos, le trăim ca moarte existențială.
Prin Învierea Sa, Hristos a învins moartea (Romani 6, 9). Hristos nu a biruit doar Moartea, ci a biruit moartea fiecăruia dintre noi, ori de câte ori viața Sa devine propria noastră viață, prin Înviere (II Cor. 4, 10-11). Pentru toate aceste situații în care, fiecare dintre noi moare puțin câte puțin, Hristos răspunde într-un mod unic și irepetabil, ,,înviind din mormânt” și ,,cu moartea pre moarte călcând”.
În lumina Învierii Lui Hristos nu există urmă de deznădejde, impas, prăbușire morală. Prin Înviere, toate se însuflețesc, totul devine ,,făptură nouă”. Chiar și moartea însăși, din proces de stricăciune și degradare a celor lumești, create, devine trecere către viață. După cum spunea fericitul gheronda Gheorghe (Kapsánis), ,,ce ar fi fost lumea fără Hristos Cel Înviat, și fără Învierea pe care o așteptăm să ne-o dăruiască? Un cimitir nesfârșit…Iar noi ce-am fi fost? Niște bieți muribunzi care ne așteptăm moartea pentru a dispărea o dată pentru totdeauna. Viața nu ar mai fi avut nici un rost, nici un scop. Foarte bine a spun Sfântul Iustin Popovici că nu ar fi crezut în Hristos dacă El nu ar fi biruit moartea”.
Relatările Sfinților Evangheliști, precum și imnografia Bisericii ne învață că Hristos a mers de bunăvoie către Patimă, însă ucenicii săi nu au înțeles acest lucru. Iar ca martori ai Patimilor Mântuitorului, nu au mai putut gândi limpede și nu mai trăgeau nici o nădejde despre ceea ce urma să se întâmple. Tristețea, suferința și frica îi cuprinsese pe toți, în mod justificat. Doar după Înviere, ucenicii au prins iarăși curaj: ,,Deci, s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul” (Ioan 20, 20).
Nu doar orele Patimilor Mântuitorului au fost clipe grele. Și clipele morții noastre de zi cu zi, ispitele, nereușitele sunt momente grele. Simțim că în acele momente nu mai suntem noi înșine, nu mai avem nici un gând optimist. Atunci, în acele momente, gândurile noastre, sentimentele sunt învăluite de tristețe și pesimism. Ele nu sunt pe placul Lui Dumnezeu și nu ne ajută să trăim bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, bucuria relației cu semenii, bucuria de a fi noi înșine.
În aceste momente grele, trebuie să ne gândim la cei care au trăit ceea ce trăim noi. Avem exemple de viață pe Sfinții noștri, care, ca fii ai Învierii, au gustat din roadele Ei și au devenit, astfel, martori de netăgăduit ai ei. Din viața sfinților noștri învățăm că mergerea , de bunăvoie, alături de Hristos către Patimă, este chezășia pentru Învierea alături de el. Dacă, din dragoste pentru Hristos, de bunăvoie, vom suporta moartea noastră zilnică, aceasta va fi prilejul, dar și calea care duce la învierea, în Hristos, a fiecăruia dintre noi: ,,Dacă rămânem întru El, vom și împărăți împreună cu el; de-L vom tăgădui, și El ne va tăgădui pe noi. Dacă nu-I suntem credincioși, El rămâne credincios, căci nu poate să se tăgăduiască pe Sine însuși”. (II Timotei 2, 12-13). Atunci, bucuria și pacea Învierii, vor fi daruri inalienabile ale Lui Hristos, care ne vor însoți în această viață vremelnică a noastră, dar și în veșnicie. Acest lucru este dezvoltat foarte bine de Sfântul Grigorie Palama în epistola sa către monahia Xenia.
Au trecut, deja, câțiva ani, de când țara noastră, Grecia, a început să urce pe Golgota reprezentată de criza de care se vorbește în zilele noastre. Cei mai mulți frați ai noștri suferă de pe urma acestei crize care are mai multe aspecte. Mulți și-au pierdut zâmbetul, bucuria, pacea, optimismul, visele, așteptările. Viața este dominată de o atmosferă cenușie, tristețe, deznădejde, frustrare și furie. Însă, omul nu poate trăi astfel și caută soluții. Iar cei care caută cel mai mult soluții sunt tinerii.
Să ne ridicăm, și anul acesta, privirea, către Hristos Cel Înviat. Vom vedea, atunci, că El este rezolvarea tuturor problemelor noastre. Domnul Cel Înviat aduce în inimile noastre adevărata pace, și adevărata bucurie pe chipurile noastre. În acest sens, Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul spunea: ,,Hristos este izvorul vieții, al bucuriei, al luminii și al adevărului. Hristos este totul”.
Într-adevăr, Hristos este totul. ,,Totul” este Hristos al Bisericii Ortodoxe, Hristos al Tradiției noastre Ortodoxe, Hristos al Sfinților noștri Părinți, al mărturisitorilor și al cuvioșilor, Hristos, care, acum este alungat din sărmana noastră țară. Da, Hristos este alungat odată cu introducerea în programa școlară a materiei denumită ,,religie” dar care promovează sincretismul religios. Da, Hristos este alungat odată cu legiferarea Duminicii ca zi de lucru, odată cu votarea unor legi ce contravin învățăturilor evanghelice, odată cu crearea secției de Studii Islamice în cadrul Facultății de Teologie din Tesalonic, lucruri care întristează foarte mult poporul nostru binecredincios.
Însă, poporul nu l-a părăsit pe Hristos și se opune din răsputeri celor care vor să îi schimbe identitatea și credința ortodoxă. Poporul rămâne credincios, fidel moștenirii primite de la sfinții și învățătorii neamului nostru. Crede, nădăjduiește și așteaptă, pentru că ultimul cuvânt nu îl are moartea, ci viața.
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Arhimandritul Hristofor
Noul Egumen al Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie, Sfântul Munte
senior editor blog · 555 vizualizari · 0 comentarii
01 Mai 2016
Rugaciune catre Domnul Iisus Hristos!



Prea sfinte Iisuse Hristoase ,Fiu al Preacuratei Fecioare Maria si al Dumnezeului Atotputernic si vesnic in genunchi ma inchin Tie si Iti multumesc pentru tot ce –ai facut,ce faci si ce vei face pentru mine umilul Tau servitor.
Iti multumesc Doamne,ca mi-ai ascultat rugile si nu m-ai lasat la vremuri de restriste sa ratacesc in intuneric fara ajutor si fara speranta si ca, in ciuda multelor mele pacate , m-ai primit in inima Ta si m-ai inconjurat cu caldura dragostei Tale.
Doamne Iisuse Hristoase,ajuta-ma sa nu mai gresesc,da intelepciune mintii
Mele ca din toate lucrurile cite sunt,sa le aleaga pe cele mai bune,care Tie iti sunt placute . Ajuta-ma sa fiu bun si milostiv si iertator cu semenul meu,da-mi rabdare si intelegere si fa ca in inima mea sa nu incapa indoiala,sa nu cunosc ce-i ura,vrajmasia sau invidia.
Da-mi sanatate ca sa pot munci pentru cei bolnavi,da-mi bogatie ca sa pot ajuta pe cel ce n-are si da-mi intelepciune ca si eu ,la rindul meu sa pot sa-l sfatuiesc de bine pe cel care va avea nevoie de sfatul meu.
Nu ma lasa,Sfinte Doamne,sa ma abat de la calea credintei in Tine,inlatura din drumul meu ispitele si pe cei rauvoitori.
Fa sa nu ma indoiesc niciodata de puterea mea care e de la Tine si sa folosesc aceasta putere numai spre binele meu si al semenilor mei.Intareste-ma si da-mi minte,pentru ca prin mine sa se faca voia Ta si sa-ti urmez pacea si litera cu litera poruncile.
Miluieste-ma si lumineaza-ma,Doamne , da inimii mele pacea si bucuria,pentru ca in ultima clipa a vietii mele sa plec cu seninatate din lumea paminteana si sa ma inalt la Tine.
Ocroteste-ma si binecuvinteaza munca mea,casa mea si pe toti ai mei,intareste-ne in credinta noastra si da-ne numai ginduri bune ,pace in suflete,belsug sanatate si armonie.
Ajuta-I si pe cei saraci in credinta sa gaseasca drumul spre Tine,pentru ca astfel sa Te proslaveasca si sa se bucure de binecuvintarea Ta. Iti multumesc, Doamne Iisuse Hristoase,ca mi-ai ascultat ruga. Amin.



Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma, ca spre Tine a nadajduit sufletul meu. Si in umbra aripilor Tale voi nadajdui, pana ce va trece faradelegea. Striga-voi catre Dumnezeul Cel Preainalt, Dumnezeul Cel ce a facut bine mie. Trimitu-s-a din cer si m-a mantuit, dat-a spre ocara pe cei ce ma calca pe mine. Trimis-a Dumnezeu mila Sa si adevarul Sau si a izbavit sufletul meu din mijlocul puilor de lei. Adormit-am tulburat. Fii oamenilor, dintii lor - arme si sageti, si limba lor sabie ascutita. Inalta-Te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamantul slava Ta. Cursa au gatit sub picioarele mele si au impilat sufletul meu. Sapat-au inaintea mea fetei mele groapa si au cazut intr-insa. Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea! Canta-voi si voi lauda intru Slava mea. Desteapta-te, Slava mea! Desteapta-te, psaltire si alauta! Destepta-ma-voi dimineata. Marturisi-ma-voi Tie intru noroade, Doamne, canta-voi Tie intru neamuri, Ca s-a marit pana la ceruri mila Ta, si pana la nori adevarul Tau. Inalta-te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamantul slava Ta!



"Nicăieri în Evanghelie nu spune să crezi în tine, ci să crezi în Dumnezeu - că Dumnezeu poate ajuta, că numai Dumnezeu poate vindeca.”Unii oameni, cu toate acestea, iau acest mod greșit, și spun," Omul are puteri, și trebuie să creadă. în el însuși. "
- Părintele Paisie Aghioritul



Va doresc un sfarsit de saptamana binecuvantat,dragi prieteni.
Dumnezeu si Maica Domnului sa va binecuvanteze.
Doamne ajuta!
 

RUGACIUNE CATRE PREACURATA NASCATOARE DE DUMNEZEU



O, Preamilostiva Stapana mea, nu ma lepada pe mine, nevrednicul, ci primeste aceasta putina rugaciune a mea, din buzele mele cele intinate si o du Fiului tau si Dumnezeului nostru, Care S-a nascut cu trupul din tine spre mantuirea noastra. Care pentru noi pacatosii S-a rastignit si S-a ingropat si a inviat a treia zi. Desi faradelegea mea este mai grea decat toate faradelegile, totusi talharii si desfranatii, pe care Iubitorul de oameni, pentru nemasurata Lui milostivire, i-a primit si i-a miluit, imi dau indraznire, si cu toate ca nu te aveau pe tine mijlocitoare buna, nu le-a inchis usa milostivirii Sale. Cum sa nu ma primeasca dar si pe mine, care nadajduiesc in ajutorul tau ? Milostiveste-te deci si spre mine, Doamna mea, ca poti toate cate le voiesti, iar pe cele ce le ceri de la Fiul tau le si iau fara indoiala, deoarece pe tine te-a facut mijlocitoare crestinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvantam si te preainaltam in vecii vecilor. Amin.



Binecuvantata esti, Doamna, caci ne inveti pe noi, robii tai, sa luptam impotriva lumii, trupului si diavolului. Impotriva lumii , ca sa ne intoarcem ochii de la inselaciunile ei. Impotriva trupului, ca sa ne mentinem in curatie si sa nu ne atingem de lucrurile oprite. Impotriva diavolului, ca sa intelegem ispitele lui si smintelile lui si sa ne impotrivim din toate puterile ispitelor lui. O, prea puternica Stapana! te rugam, si nu vom inceta a te ruga, slobozeste fulgerul puterii tale si alunga-l, trimite sagetile grabnicei tale aparari si loveste-l, preaslaveste, din inaltimea slavei tale, in aceasta lupta, dreapta cea puternica, pentru ca noi, robii tai, izbaviti fiind de rele, cantand, sa cantam pururea slava si lauda ta. Cunoaste, Stapana, cat suntem noi de lesne aducatori spre pacat si cat de trebuincioasa este mana ta de ajutor. Inflacareaza in inimile noastre dorintele cele ceresti si umple-ne de duhul dulcetilor raiului!



Inalta-te-voi pe tine, iubita Maica a Fiului lui Dumnezeu, si in fiecare zi iti voi canta tie laude. Peste tot pamantul oamenii preaslavesc faptele tale si milele tale si ostroave multe preamaresc minunile tale. Ingerii si arhanghelii preamaresc si propovaduiesc sfintenia sufletului tau si toti sfintii binevestesc blandetea si smerenia ta. Ochii nostri nadajduiesc la tine, Doamna, trimite-ne noua hrana si bautura la vreme buna, iar sufletul flamand sa ni-l hranesti si sa-l saturi cu dulceata ta cea cereasca, iar noi, robii tai, te vom binecuvanta ca pe o maica preamilostiva in vecii vecilor. Amin!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria.



Laudati, dreptcredinciosilor, pe marea Doamna, pe puternica Stapana, pe imparateasa cerului si pe preamilostiva voastra Maica, pe grabnica ajutatoare, pe aparatoarea plina de osardie, laudati inaltele ei fapte bune si marile ei minuni. Laudati-o, cete ale patriarhilor si prorocilor, laudati-o, apostolii si sfintii toti, laudati-o, mucenicii si marturistorii, laudati-o, fecioarelor si cei ce traiti in curatie, laudati-o, pustnicilor si monahilor, laudati-o, toti credinciosii din toate straturile, laudati-o, pruncilor si toate sufletele neprihanite care sunteti cetateni ceresti. Toata suflarea sa laude pe cea plina de har, pe pururea Fecioara Maria!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria.
Stapana, Stapana, primeste rugaciunile nevrednicilor robilor tai, si ne izbaveste pe noi din toata nevoia si necazul. Toata nadejdea noastra spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ne pe noi sub sfant acoperamantul tau.



Va doresc multa sanatate,pace si liniste sufleteasca.
Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa va ocroteasca.
Doamne ajuta!
 
RUGÂCIUNE CĂTRE,SFÂNTA TREIME A SFÂNTULUI IOAN GURA DE AUR!



Slavă Ție, Doamne Dumnezeul nostru, slavă Ție! „Slavă întru cei de sus și pe pământ"'" , Celui fără de măsură mai presus de toată ființa și dumnezeirea, unul singur Dumnezeu. Slavă Ție, preaînțeleplule Ziditor și Stăpânitor a toate și Făcător de bine al nostru și Dătător, pentru toate câte suntem și câte avem. Slavă Ție, Celui ce ne suferi pe noi, nevrednicii și păcătoșii, să stăm înaintea slavei Tale. Slavă Ție, o, fericită Treime, în desăvârșită și preacurată unime a firii. Părinte, Fiule și Sfinte Duhule. Slavă Ție. Făcătorul a toată firea cea gândită și simțită. Slavă Ție. preabunului, atotputernicului, mai presus de ființă, milostivului și induratului Părinte și Stăpân. Mă închin cu sufletul și cu trupul măririi Tale, eu, zidirea Ta cea preanetrebnică. Laud înțelepciunea Ta cea necercetată, mulțumesc purtării Tale de grijă celei cu totul neînțelese. Preabinecuvântez îndelungă răbdarea Ta cea cu totul nea
semuită și preabună.
Dumnezeule, Treimea cea preasfântă și preafericită, mântuiește-mă. Dumnezeule, „lauda mea să n-o treci sub tăcere.Ia aminte spre rugăciunea mea și nu mă părăsi. Dumnezeule Prea - sfinte, prin Cuvântul Tău și prin Duhul Tău, sfin- țește-mă. Cu cuvântul Tău zidește-mă din nou și cu Duhul Tău povățuiește-mă. Mintea mea cea omorâtă s-o învie Cuvântul Tău, iar voința mea, Duhul Tău preasfânt. Doamne, Cel mare întru tărie și puternic, sădește în inima mea dragostea legilor Tale, supune Cuvântului simțirile mele, întărește cugetul meu, luminează mintea mea cu razele adevărului Tău, întoarce voința mea către Tine. Cel singur cu adevărat dorit, deprinde limba mea să zică totdeauna: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă". Doamne, prin fericita Fecioară, curâțește-mă pe mine, păcătosul și mă mântuiește. Doamne, prin Crucea Ta păzește-mă. Doamne, prin sfinții Tăi îngeri ingrădește-mă. Doamne, prin sfinții mărturisitori ai adevărului in- trarmează-mă. Doamne, prin toți sfinții trimite peste mine mila Ta. Doamne lisuse, în dar miluiește-mă pe mine, cel răscumpărat prin sângele și numele Tău preascump. Duhule al lui Dumnezeu cel preasfânt, vino și Te sălășluiește întru mine, șterge spurcăciunile cele de mulți ani ale păcatelor mele, gonește de la mine duhurile desfrânării și ale vicleșugului, strălucește în inima mea făclia darurilor Tale, oprește-mă și împiedică-mă de la împătimirile veacului acestuia, trage-mă cu totul către dragostea de-a pururea vecuirii. Preasfântă Treime, prin îndurările Tale miluindu-mă, mân- tuiește-mă.
Invrednicește-mă să-Ți înalț cu evlavie rugăciunea desăvârșită și de Dumnezeu învățată: „Tatăl nostru Care ești în ceruri, Sfințească-se numele Tău. Doamne Dumnezeule, dă-ne nouă, robilor Tăi, rugămu-ne, ca întru neîncetată mântuire a sufletului și a trupului să ne veselim, și prin mijlocirea slăvitei și fericitei pururea Fecioarei Maria învrednicește-ne pe noi ca, izbăvindu-ne de scârba aceasta de acum, să ne îndulcim de veșnica bucurie, prin Domnul nostru Iisus Hristos, cu Care, împreună cu Sfântul Duh, viezi și împărătești în vecii vecilor. Amin.

( Preluata din Rugăciunile Sfinților Părinți -publicate de Cuviosul Nicodim Aghioritul în APANTHISMA (Constantinopol, 1799), traduse în românește la Mănăstirea Neamțul (1827 ))



O, Preasfanta, de viata facatoare nedespartita si a toate facatoare Treime: Parinte si Fiule si Duhule Sfinte, Unule, Adevaratul Dumnezeu si Facatorul nostru, primeste aceasta de acum multumire a noastra; trimite-ne noua darul si puterea din inaltimea Sfantului Tau locas, ca, toate poftele trupesti calcandu-le, sa vietuim intru toata buna cinstire si curatie pana la sfarsitul vietii noastre, pururea laudand preasfant numele Tau, si cantand: Aliluia!

Preasfanta Treime, da-ne noua darul Tau cel atotputernic; primeste marturisirea pacatelor noastre inaintea slavei imparatiei Tale; cauta la suspinurile noastre, trimite-ne noua duhul umilintei si al indurarilor; pentru ca sa ne invrednicim, cu suflet si cu inima curata, fara de osanda a grai catre Tine pe pamant, precum graiesc ingerii in cer: Aliluia!



Post Binecuvantat , cititorule !
senior editor blog · 852 vizualizari · 0 comentarii
12 Mar 2016

1, 2, 3 ... 43 ... 86  Pagina urmatoare