Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 3

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare




Nașterea Ta a strălucit bucurie celor ținuți în legătura întristării, Și până la marginile lumii s-au vestit minunile ca prinos al mângâierii, Cea Care a răsărit din pântece neroditor naște rămânând Fecioară curată, Și pe Cel Neapropiat serafimilor Îl arată lumii cu Trup ca O Rază prea luminată. Vestirea Arhanghelului Gavriil s-a plinit și Rodul rugăciunii stăruitoare S-a arătat pe pământ. Cea închipuită în oglinda proorocească Se arată cu trupul pe pământ, gătindu-Se să primească întru Sine pe Cel Nearătat. Pentru aceasta, Maică Prealăudată, la judecată nu vădi înaintea Stăpânului păcatele noastre și șterge cu roua milostivirii Tale toate nedesăvârșirile noastre și așterne vălul uitării peste nedreptățile noastre. Corabie a milostivirii Te știm, Care porți pe Cei încărcați de povara păcatelor la limanul mântuirii. Nu ne uita pe noi, cei rătăciți, care ne primejduim a cădea în adâncul deznădăjduirii. Cetate a Împăratului veacurilor ești, înconjurată de trâmbițele biruinței, adică de Sfinții Îngeri, cei slujitori ai tainelor dumnezeiești. Întărește și cetatea inimii noastre, apărându-o de săgețile gândurilor viclene, ca neîncetat să fie înconjurată de curgerile rugăciunii curate. Pe noi, cei căzuți pe cale din pricina împiedicării de pietrele patimilor ne ridică, Preabinecuvântată, ușurând drumul nostru prin adăparea din dulceața cuvintelor dumnezeiești. Potopul patimilor tulbură neîncetat mintea noastră, nelăsându-ne a vedea întru limpezime voia cea dumnezeiască. Pentru aceasta, Te rugăm să oprești valurile ispitelor și să ne îndreptezi pe noi spre limanul cunoștinței de Dumnezeu. Eva prin gustarea din pomul neascultării, s-a făcut fiică a morții, trăgând în groapa iadului tot neamul omenesc. Dar Tu, Te-ai făcut prin curăția Ta Maică Celui Ce a ridicat blestemul nostru, deci scoate-ne și pe noi din osânda în care am căzut prin neîmplinirea poruncilor dumnezeiești. Icoană a Bisericii ești, arătând gândului nostru măsura desăvârșirii, deci clintește și inima noastră împietrită spre lucrarea la zidirea sufletului nostru cu pietrele virtuților dumnezeiești. Pe noi, cei ce zăcem în pământul patimilor, pustiiți de viforul multor ispite, ne pomenește la tronul Celui Preaînalt, ca să ne răsară nouă lumina mântuirii. Și Însăți ne învață a lăuda pe Tatăl Atotțiitorul, pe Fiul Său Cel Binecuvântat și pe Duhul Cel iubitor de oameni, Treimea Cea De o Ființă și Nedespărțită, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


O, Preasfântă, Preacurată și preanevinovată dumnezeiască Pruncă și Fecioară Maria, care te-ai născut din părinți drepți și fără prihană, spre bucuria și mântuirea a toată lumea. O, Preasfântă Fecioară, floarea firii omenești, preafrumoasă și preaînțeleaptă, care din tulpină uscată și neroditoare ai răsărit și care, prin a ta naștere, întristarea prea fericiților tăi părinți și a toată lumea o ai risipit; nu ne lăsa pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care întru întristări și scârbe ne aflăm din cauza păcatelor noastre. O, roadă preasfințită a rugăciunii și a înfrânării, ascultă rugăciunea neputincioșilor robilor tăi și cu darul preasfintelor tale rugăciuni, ajută-ne nouă și ne învață a ne ruga lui Dumnezeu din inimă, fără de răspândire și fără de formă. Pe tine, chemarea lui Adam celui căzut, te rugăm să mijlocești pentru noi către Dumnezeu ca să ne cheme cu darul Său, la adevărata pocăință. Pe tine, Maica bucuriei, te rugăm, veselește cu darul tău sufletele noastre cele mâhnite și cuprinse de întristare. Tu, Maica luminii, mijlocește la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea minților și a inimilor noastre. Tu, raiule cuvântător, ajută-ne cu darul rugăciunilor tale, să ne curățim de întinăciunea păcatelor noastre ca să ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel însuflețit al Cuvântului, ajută-ne nouă să vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfântă și cu totul fără de prihană a lui Dumnezeu, ajută-ne ca să vedem și noi, cei neputincioși, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului și Maica celor întâi născuți. Tu, căruța luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei care de-a pururea este strălucitoare celor drepți și sfinți, pentru împărăția lui Dumnezeu. Tu, norul cel în chipul porfirei cu raze de aur, umbrește-ne pe noi de acea fierbințeală a poftelor trupești și de aprinderea mâniei și a iuțimii.
Pe tine, ceea ce ești starea fulgerului dumnezeirii și raza cea strălucită a Soarelui celui de gând, te rugăm, luminează-ne cu darul tău ca să nu uităm că și noi suntem biserici ale lui Dumnezeu și să nu întristăm cu păcatele noastre Duhul lui Dumnezeu care locuiește în noi. Tu, noian al darurilor celor duhovnicești, ajută-ne să dobândim și noi nevrednicii, darul lui Dumnezeu în veacul de acum și în cel viitor. Tu, sălaș al Duhului Sfânt, mijlocește cu darul tău la Dumnezeu, ca inimă curată să zidească în noi și cu duh drept să înnoiască cele dinlăuntru ale noastre. Pe tine, Maica îndurării și a mângâierii, te rugăm cu adâncă umilință a inimii, să stai lângă noi în ceasul cel mai de pe urmă al vieții noastre ca să ne ajuți și să ne mângâi sufletele în vremea despărțirii de acest trup stricăcios și de veacul acesta trecător. Pe tine, porumbiță înțelegătoare cu aripi de aur și cu străluciri de fulger, te rugăm din toată inima să călătorești cu noi până ce vom trece toate vămile cele înfricoșătoare ale văzduhului și toată puterea întunericului celui de sub cer. Pe tine, ușa vieții, a luminii și a bucuriei, te rugăm să ne ajuți să intrăm pe porțile cele sfinte ale împărăției cerurilor și să ajungem, cu darul prea sfintelor și prea puternicelor tale rugăciuni, la lumina veseliei celei neasemănate și neapropiate.
Pe tine, Împărăteasa cerului și a pământului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi și care ai născut pe Ziditorul Serafimilor și i-ai întrecut întru cinstire pe Heruvimi, te rugăm, noi păcătoșii și nevredniciii robii tăi, să stai aproape de sufletele noastre în ziua cea mare și înfricoșătoare a Judecății de apoi și să îmblânzești mânia cea sfântă și dreaptă a Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca să miluiască și să mântuiască sufletele noastre. Amin!


senior editor blog · 150 vizualizari · 0 comentarii
07 Sep 2016
Sfaturi duhovnicesti ale parintelui Sofronie Saharov
-Mulți se străduiesc să trăiască viața duhovnicească numai la Dumnezeiasca Liturghie de duminică, iar în restul săptămânii se află în afara viețuirii ascetice. Acești oameni nu pot înțelege monahismul. Cei ce nu trăiesc întreaga săptămână evanghelic-ascetic nu pot trăi nici duminica ascetic.
- Cei care-l bârfesc și-l clevetesc pe preot îi fac un mare bine: îl smeresc. Insă nu trebuie să-l judece mulți, căci atunci se amărăște, iar când există amărăciune, Harul lui Dumnezeu nu lucrează. Defăimarea îl ajută pe cleric, deoarece acționează ca o frână - la fel cum frâna oprește mașina care se îndreaptă spre prăpastie. Insă cel care clevetește nu se folosește. Când oamenii îl laudă pe cleric, el trebuie să se bucure, dar și să se smerească, de vreme ce este slujitor al lui Hristos, Cel ce a suferit smeriri și Cruce.
- Lacrimile sunt de trebuință pentru monah și pentru creștin. Există lacrimi lumești și lacrimi dumnezeiești. Diferența dintre ele se vădește din aceea că lacrimile lumești-egoiste se nasc din disprețuirea de către oameni, din pierderea vredniciilor și a bunurilor lumești, pe când cele duhovnicești-dumnezeiești se nasc din pocăință, din dorirea mântuirii și a vieții veșnice.
- Cuvântul „Ține-ți mintea în iad, și nu deznădăjdui" i-a fost descoperit Starețului Siluan de însuși Dumnezeu. Aceasta o cred și am înțeles-o. Precum mi-am dat seama mai târziu, cuvântul acesta se vădește și în viața lui Hristos. Apostolul Petru mărturisește: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu" -iar Hristos [drept răspuns] își vestește patima, pogorârea la iad și înviem. Vestirea patimii se leagă strâns de mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos, Aceasta este „Ține-ți mintea în iad, și nu deznădăjdui".
Nu toți pot să-și țină mintea în iad; depinde de puterea fiecăruia. Acesta este privilegiul celor puțini, al celor puternici, căci omul poate câdea în deznădejde. Atunci când după trăirea iadului vine nădejdea mântuirii, înseamnă că este lucrarea Harului Dumnezeiesc. Prin gândul „Ține-ti mintea în iad" contenește lucrarea patimilor, și înlăuntrul nostru vine Duhul Cel veșnic. Atunci omul nu simte că va dobândi Impărăția Cerurilor cândva, în viitor - căci o are deja înlăuntrul său. Multora li s-a descoperit acest cuvânt și l-au trăit ei înșiși, dar el se ascunde în chip tainic âe-a lungul veacurilor. Propovăduind-o lumii, m-am simțit pe sinemi posesorul unei uriașe moșteniri.
- După un păcat trupesc, Rugăciunea se oprește, în vreme ce scrierea theologică poate continua. Aceasta arată deosebirea dintre theologia ca harismă a Sfântului Duh și theologia ca știință omenească. Rugăciunea este cea care vădește curăția sufletului și a trupului. Este cu putința ca omul să theologhisească, să scrie, să fie om de știință, dar să nu se roage, să nu fie sfânt.
- Vreau să trăiesc viața pustnicilor, nu să joc teatru. Să fiu cel ce sunt. Când râd, există oameni care se smintesc; când sunt serios, iarăși se smintesc. Vreau să fiu firesc, simplu.
- Monahii mănăstirii noastre nu trăiesc așa cum trăiam eu în pustia Sfântului Munte, însă mă bucur că sunt monahi buni, și trăiesc în chip firesc, nu sunt ipocriți, nu joacă teatru. Ii primesc la fel pe toți oamenii, deopotrivă bogați și săraci, fără osebire, și pe toți încearcă să-i ajute.
- Când vor lipsi monahii, atunci credința se va pierde.
- Mă bucur că episcopul tău (Mitropolitul Calinic al Edessei) îi iubește pe monahi.
-Monahii nu sunt trândavi, ei sunt de folos pământului întreg, întregii omeniri. Preoții de mir își mărginesc lucrarea la o parohie, dar monahii sunt de folos întregii lumi. La mănăstirea noastră vin oameni din întreaga lume.
- Starețul Siluan, cu constituția trupească pe care o avea, ar fi putut zămisli mulți copii, dar Harul lui Dumnezeu l-a făcut să se înfrâneze în chip desăvârșit; nu avea nici măcar un singur gând trupesc. Abia ajuns la mănăstire și lipsit de experiență în lupta duhovnicească, a căzut într-un păcat oarecare după masă. De atunci n-a mai primit nici un gând trupesc în întreaga sa viață, ascultând de cuvântul Părintelui său duhovnicesc.
Ca Părinte duhovnicesc, am întâlnit în Sfântul Munte și câțiva, îndeosebi tineri, care săvârșeau păcatul „de unul singur". In acest caz vindecarea constă în ațintirea minții la rugăciune, la Dumnezeu. Când crește rugăciunea lăuntrică și însuflarea duhovnicească, atunci contenește lucrarea patimii. Când, după o nălucire de noapte, ne trezim tulburați, înseamnă că am avut plăcere. Aceasta se înfruntă prin Harul pocăinței, prin plâns, prin rugăciune, prin unirea minții cu inima.
- Mulți Părinți duhovnicești au greutăți în confruntarea cu problema [feririi de] nașterea de prunci, în ceea ce privește Dumnezeiasca împărtășanie. Este trebuință de discernământ și luminare de la Dumnezeu.
O observație generală ar fi că trebuie o mare atenție spre a nu-i mustra pe oameni în mod nechibzuit, căci se vor deznădăjdui și vor pleca din Biserică. Tot astfel, lipsirea pentru mulți ani de Dumnezeiasca Impărtășanie îl omoară pe om și-l îndepărtează de Biserică. Mulți trăiesc cu dori-rea după Dumnezeiasca Impărtășanie. Dacă-i lipsim de ea, atunci nu vor putea rezista feluritelor ispite. E trebuință de pricepere, de rugăciune, și mai depinde și de cum sunt creștinii care vin să se spovedească. Va trebui să-i ajutăm să trăiască cu pocăință, cu rugăciune, să meargă la biserică și să țină poruncile lui Hristos. De asemenea, mai sunt unii care săvârșesc o înfrânare peste puterile lor.
In această chestiune nu se poate rândui o linie comună pentru toți. Este o problemă între Părintele duhovnicesc și cel ce se spovedește. Când există putința iconomiei, a pogorământului, să dăm Dumnezeiasca Impărtășanie din când în când. E de-ajuns să vedem sporire în viața lor duhovnicească.
- Vedem adesea că în momentul în care îl cunoaște cineva pe Hristos și începe să trăiască o viață îmbisericită, voiește să devină preot. Insa este nevoie mai întâi să treacă o lungă perioadă de timp pentru a se statornici în viața bisericească, și după aceasta să hotărască de voiește sau de este potrivit să devină preot.
- Rugăciunea neînșelată se face prin plâns, și vine prin plâns. De voiește cineva să se facă călugăr adevărat, trebuie să învețe să se roage. Sâ se socotească pe sine ca osândit, și atunci îi va veni un gând de prihănire de sine. De fiecare dată vine un gând nou. In acesta trebuie să stăruiasca. Atunci mintea se alipește de inimă. Din acest plâns îi vine durere în inima. Este neapărat de trebuință să existe această durere duhovnicească. Aceasta durere se simte în partea de sus a organului trupesc al inimii. Daca doare însă în partea de jos a inimii, atunci iau naștere cu ușurință tulburări trupești, de aceea trebuie evitat acest fel de durere.
Din această durere duhovnicească din partea de sus a inimii se răspândește liniște și pace în întregul trup, și atunci omul poate discerne gândurile, dacă provin de la Dumnezeu sau de la diavolul. Atunci el poate pricepe și gândurile celorlalți. Astfel, când se roagă pentru ceilalți, monahul poate înțelege îndată care este starea lor duhovnicească.
Când monahul se obișnuiește să plângă așa, iar mănăstirea îi devine piedică, atunci iese în pustie. Când plânsul îi vine de la sine, într-o neîncetata tânguire, este dovada că trebuie să se liniștească în pustie. Când într-o zi monahul plânge două-trei ceasuri cu gând curat, mintea lui se poate afla în Dumnezeu multe zile după aceea, fără a se mai dezlipi de acolo și fără a mai trebui să împlinească pravila de rugăciune și canonul.
- Dragoste este când cineva se face „tuturor toate", când se poartă sincer cu oamenii pe care-i întâlnește și împreună cu care locuiește, când nu dorește să-și impună ale sale, ci primește voia celuilalt ca pe propria-i voie.
- Pentru Rugăciunea minții, lumina fizică (a soarelui sau a lămpii), și chiar culoarea pereților poate să deranjeze, asemenea cum deranjează zgomotul. Pentru nevoința în Rugăciunea minții este trebuință de întuneric și de liniște. Culorile camerei trebuie să fie închise, iar icoanele nu foarte luminoase.
- Creștinul nu se poate ruga de multe ori pe zi cu simțirea Harului. Dumnezeu dă Harul Său când și când. Când mintea lucrează Rugăciunea minții și obosește, nu mai poate în aceeași zi să se roage cu intensitate. Durata intensității diferă - câteodată se lucrează Rugăciunea o oră, altădată două ore, uneori un sfert de oră. Când se face cu intensitate, aceasta ajunge pentru întreaga zi.
- Este bine ca omul, atunci când obosește în lucrarea minții, să rostească rugăciunea cu gura, ca urechea s-o audă, chiar dacă are Rugăciunea minții. Aceasta să se facă îndeosebi în situațiile în care este singur.
- Câteodată, în timpul rugăciunii, diavolul dă formă în minte anumitor imagini despre propria-i prezență, spre a-l îngrozi pe cel ce se roagă. Pentru aceasta este nevoie de o mică lumină în cameră, așa încât cel ce se roagă să nu se înfricoșeze la gândul că diavolul este prezent.
- In timpul Rugăciunii intense a minții vin anumite gânduri purtătoare de lumină. Acestea sunt ale diavolului, spre a ne desprinde atenția de la Rugăciune. In timpul vederii Luminii nezidite nu există gânduri. Este cu putință ca gândurile să fie și gânduri bune sau firești - gândurile firești ale minții. Atunci când intelectul se concentrează și raționează, are o însuflare. Este nevoie de atenție, să nu luăm aceasta drept Harul lui Dumnezeu, luminare de la Dumnezeu. Acesta este așa-numitul întuneric al dezbrăcării de toate. Curățată de lucrurile materiale și luminată de Harul lui Dumnezeu, mintea dobândește o transparență luminoasă. Vederea Luminii nezidite se trăiește dincolo de această stare.
- Creștinul poate rosti încet și rar, cu glas, Rugăciunea - apoi atenția să stea noetic în inimă și să oprească rostirea Rugăciunii. Cât ține puterea minții, creștinul trebuie să rămână în această stare, urmărind. Când îi slăbește rugăciunea, va trebui să o rostească din nou cu gura. Este și acesta un mod de trăire a isihiei.
- De multe ori, diavolul ne aduce în minte păcate săvârșite în trecui ca să ne arunce în deznădejde. In astfel de situații se cere discernământ din partea Părintelui duhovnicesc, spre a-l tămădui pe ucenic.
- De multe ori, de-a lungul nopții simțim o apăsare în inimă. Atunci facem mai intens Rugăciunea, ne pocăim, plângem, iar în ziua următoare ne sculăm bucuroși.
- Adesea, cel ce lucrează Rugăciunea are dureri în inimă. Asta nu-i o boală de inimă, ci uneori se naște din tensiunea la care este supusă inima, iar alteori este ispită de la diavolul. In cel de-al doilea caz, diavolul îi impune gândul că, de se va ruga în continuare, va muri. Pentru a crește, Rugăciunea trebuie să treacă și prin acest fel de cercare. Omul să zică: „Sa mor!" - și să continue să se roage.
- Copacii au crengi care fac roade, dar au și unele ramuri uscate, ce nu vatămă copacul. La fel se întâmplă și la oameni: pot să aibă și unele scăderi, ce nu vatămă. Noi trebuie să le vedem virtuțile.
- Când pătrunde în noi vreun gând sau vreo iubire nelegiuită, acestea pleacă prin plâns. Prin lacrimi pleacă din suflet orice rău.
- Când fie un lucru, fie o persoană atrage iubirea noastră mai mult decât dragostea lui Dumnezeu, atunci săvârșim curvie duhovnicească.
- Incepătorii în viața duhovnicească dau formă imaginară în minte cuvintelor rugăciunii, și astfel crește și se cultivă închipuirea. Este de preferat ca la început să ținem rugăciunea pe buze, adică să o rostim cu glasul, fără să ne imaginăm cuvintele.
- In problemele duhovnicești trebuie să se înainteze cu frica lui Dumnezeu. Adică temelia să fie frica lui Dumnezeu. Când după o lucrare ia naștere smerenia, aceasta este un semn al bunăvoirii lui Dumnezeu și al împlinirii, al coacerii.
- Starețul trebuie să-și țină ucenicul la hotarele deznădejdii, să nu-l laude pentru harismele lui. Va trebui să-l încurajeze numai în clipele dificile, când apare deznădejdea cea de nevindecat. Atunci va avea ucenicul sporire. Viața monahală este „exploatare" a tuturor stărilor, dar monahul se folosește îndeosebi din ocări și smeriri.
- Gheron Iosif Isihastul, când se ruga, veneau păsărele sălbatice și-ii loveau cu ciocul în acoperiș. Cineva ar putea spune că era o ispită de la diavolul; eu socotesc că păsările erau atrase de rugăciunea Starețului.
senior editor blog · 68 vizualizari · 0 comentarii
11 Aug 2016




Fă-ți timp să te întrebi mai des: cărei înțelepciuni datorezi alcătuirea perfectă a corpului tău; ce îl ține constant în viață și îl direcționează? Cine a statornicit legile intelectului, cele ce se manifestă până astăzi la toți oamenii? Cine a înscris în inimile oamenilor legea conștiinței, cea care lucrează în noi întru răsplătirea binelui și osândirea răului?
Dumnezeule Atotputernic, Preaînțelept și Atotbun! Tu ții mereu mâna Ta ocrotitoare asupra mea, păcătosul, și nu există clipă în care bunătatea Ta să mă fi părăsit!
Fă-mă să-Ți pot săruta mereu, cu credință vie, dreapta Ta. De ce-ar trebui oare să caut undeva departe semnele bunătății, înțelepciunii și atotputerniciei Tale?!
Mă bucur nespus că le pot găsi, mai evident ca oriunde, în mine însumi. Eu sunt un miracol al bunătății lui Dumnezeu, al înțelepciunii și atotputerniciei Sale. Eu cuprind în mine un mic un întreg univers. Sufletul meu este o expresie a lumii nevăzute, trupul, o expresie a lumii văzute.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Luptă cu egoismul din toate puterile; învață smerenia…



Nu există vreun rău mai mare decât egoismul. El dă naștere la toate ispitele și necazurile și vai de cel atins de el – îl va deforma! Doar bunul ucenic își va face sufletul îngeresc împodobit cu frumusețe duhovnicească. Nu lăsa să treacă timpul fără roadă, pentru că firul e înfășurat și de îndată vei auzi: Fă-ți ordine în casă căci vei muri și nu vei mai trăi (Is. 38, 1). Luptă cu egoismul din toate puterile; învață smerenia. Lucrează cu frângere de inimă, cu întristare duhovnicească, cu mireasma smereniei. Doar faptele care au smerenie vor fi recompensate. Faptele înveninate de egoism și voia proprie vor fi aruncate în cele patru zări și împrăștiate ca gunoiul și vom fi lăsați cu mâna goală. Să ne venim în fire. Să ne bucurăm cu dragostea neîntinată a lui Hristos, căci sufletele împătimite nu vor intra în Ierusalimul cel ceresc. Doar sufletele curate vor intra acolo cu bucurie.
Dar, prea iubiții mei copii, cu adevărat ne lipsește această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferințele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfințenie! Cel ce are smerenie alungă necazurile. Fără adevărata smerenie, necazurile rămân aceleași și cresc, așa încât orice nădejde de îndreptare e pierdută. Un om smerit nu-și amintește vreun rău din trecut pe care aproapele său i l-a făcut, ci din toată inima iartă și uită totul pentru dragostea lui Dumnezeu. Rugați-L pe smeritul nostru Iisus în rugăciunile voastre să vă dăruiască un duh de smerenie și de umilință.
(Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem)



În lumea asta zbuciumată
Am căutat limanul sfânt,
Pe care l-am visat odată,
Dar nu se află pe pământ.
Un singur țărm acum rămâne
Străin de valul cel lumesc:
Ierusalimul cel din ceruri,
În calea lui să mă grăbesc !



Doamne ajuta!
senior editor blog · 327 vizualizari · 0 comentarii
24 Iul 2016
PAZA MINTII SI RUGACIUNEA INIMII

Sfantul Vasile de la Poiana Marului a fost un mare staret malorus, ca si Cuviosul Paisie si contemporan cu el. El l-a invatat rugaciunea inimii pe Sfantul Paisie, el l-a calugarit si a fost in Sfantul Munte la el de doua ori. El, vazand ca citesc unii Filocalia – mai ales pe Isihie Sinaitul si Filotei Sinaitul – si nu o inteleg, a facut niste cuvinte numite predoslovii sau inainte cuvantari la scrierile acelora, foarte bune pentru cei ce vor sa invete rugaciunea mintii si sa nu vina in inselare pentru anumite miscari auxiliare care se intampla in vremea acestei rugaciuni. Si el arata acolo cele trei feluri de calduri care vin in vremea acestei rugaciuni si deosebeste care e caldura sangelui, din concentrarea atentiei, adica fireasca, care nu este rea, caci nu impiedica rugaciunea, dar, daca o socotesti harica, te inseli. Aceasta e inselarea cu rugaciunea lui Iisus, ca nu rugaciunea te inseala, te inseala parerea ta proprie. Daca tu crezi ca asta e caldura harica te-ai inselat.

Este o alta caldura care se ridica de la inima, incalzeste inima, umerii, sira spinarii si tot corpul emana multe sudori, dar mintea e linistita si sta in inima, in adancul inimii, si de acolo se roaga lui Dumnezeu. Aceasta este miscarea harica sau caldura harica.

Alta caldura e cea dobitoceasca sau draceasca. Aceasta porneste de la rinichi, il incinge pe om ca un centiron de foc si incalzeste catre inima partea poftitoare a sufletului, de la buric in sus, amestecand caldura coapselor cu caldura rugaciunii. Satana atunci vrea sa amestece o caldura dobitoceasca, fireasca, a noastra cu cea duhovniceasca a sufletului si provoaca senzatii dobitocesti, asta e caldura provocata de satana sau din ispitirea satanei. Si nu trebuie sa te sperii, ci numai sa muti atentia din partea poftitoare a sufletului, care e mai jos de inima, in partea rationala, deasupra inimii si spre furca pieptului.

Partea cuvantatoare a omului sta in piept si deasupra sanului stang pana aproape de sanul drept. Aici pururea trebuie sa concentrezi atentia in vremea rugaciunii, iar partea irascibila, cea manioasa, e in mijlocul inimii si partea poftitoare e din partea de jos a inimii pana la brau. Acestea sunt cele trei parti puse de Dumnezeu in sufletul nostru. Concentrand atentia in partea rationala, deasupra sanului stang – mintea trebuie sa umbreasca precum un imparat, cu ganduri duhovnicesti pe inima de deasupra, nu dintr-o coasta sau din furca pieptului – atunci, cu darul lui Dumnezeu, incetul cu incetul se uneste mintea cu inima.

Poate ai sa ma intrebi:

„Dar cum, parinte, se uneste bucata asta de creier cu bucata asta de muschi a inimii?”.

Nu socoti aceasta, ca e lucru dobitocesc sau materialnic daca gandesti asa, iar aici e lucrare duhovniceasca. Nu socoti una ca aceasta la cele duhovnicesti, mai ales la cele asa de inalte. Unirea mintii cu [inima] consta in a se uni gandurile duhovnicesti ale mintii cu simtirile duhovnicesti ale inimii. Daca vei auzi in cuvintele Sfintilor Parinti deunirea mintii cu inima sau de pogorarea mintii in inima, sa stii ca e tot aceeasi, caci atunci cand se uneste mintea cu inima se face zamislirea imparatiei lui Dumnezeu in sufletul nostru.

Te pui pe un scaunel sau in picioare si concen­trezi atentia deasupra inimii, cu barbia in piept, cum te invata acolo, unii chiar tin doua degete pentru atentie. Parintele Daniil [Sandu Tudor], care a murit in inchisoare, Dumnezeu sa-l ierte, el tinea doua degete aici tot timpul ca sa nu piarda atentia in alta parte. Si daca vezi de la o vreme ca atunci cand concentrezi mintea incepe sa te doara inima, ca te doare tare, bine ii face, ca ea e izvorul tuturor rautatilor, ca de acolo izvoraste pacatul. Ca zice Sfantul Nil Ascetul ca mintea, rugandu-se fara raspandire, o necajeste si o smereste pe inima. Bine ca o smereste, ca inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.

Ce se intampla? Ati vazut ca sarpele, zice Sfantul Nicodim Aghioritul, leapada camasa in fie­care an, ca pielea aceea care i-a crescut o leapada si se innoieste in fiecare an cu alta camasa. Dar cum sa lepede el camasa aceasta? El, daca e intelept, ca intre vietuitoarele zidite e cel mai intelept, se gandeste:

„Mai, sa ma duc sa ma scarpin de un copac? Nu-i bun. De o trestie?”.

Se duce intr-o gaura care e mai stramta ceva ca el si cand intra acolo, camasa lui de la cap incepe sa se desprinda. N-ai vazut cate un sarpe ca se duce cu camasa aceea pe dansul? Si eu am vazut. Ca o duce uneori si cate o luna de zile sau mai mult pana ce cade ea, caci e pielea lui din anul ce a trecut. Dar el, fiind intelept, ce face? Intra intr-o gaura care e mai stramta decat dansul si atunci camasa aceea veche, fiind mai larga, numai ce o vezi ca ramane langa gaura. A lasat-o acolo ca el s-a dus cu cea noua. Asa face mintea cand intra in inima. La stramtoarea inimii nu poate intra cu halaiul asta de ganduri. La stramtoarea inimii poate intra doar cu rugaciunea de un singur gand. Ca trebuie sa intre in inima muta, surda si oarba, si trebuie sa lase orice cugetare, orice ratiune, chiar duhovniceasca.

Eu, pacatosul, va spun teorie, ca rugaciune practica n-am facut de cand sunt eu, dar va spun teorie de la Sfintii Parinti. Iata ce vreau sa va spun: mintea, inzestrata fiind de Bunul Dumnezeu si sufletul nostru cu vointa si cu alegere, acestea sunt doua puteri ale sufletului care trebuie sa le foloseasca dupa ce coboara mintea in inima, nu stau degeaba acolo, vointa ca sa voiasca sa se roage, iar alegerea ca sa se roage chiar. Ele sunt folosite dupa ce a intrat mintea in inima.

Mintea, pogorandu-se spre inima, intalneste doua vami. Prima vama este a imaginatiei, adica a inchipuirii, a fanteziei, cum ii zice in limba de acum. Aceasta vama nu e usor de trecut. Ai observat ca imaginatia nu-ti da razboi in vremea rugaciunii sau oricand numai cu cele ce ai vazut. Nu. Marele Vasile o numeste pe imaginatiecaracatita sufletului. Caracatita are mai multe brate cu care prinde. Asa face imaginatia. Ea, cand vrea sa-ti dea razboi tie sau sufletului in vreme de ispita, nu iti da razboi numai cu ce ai vazut tu. Nu. Ci si cu cele ce ai auzit –

„Ti-aduci aminte ce frumos canta, ce frumos era cutare?” -, si cu cele ce ai gustat –

„Nu stii ce bun era acela ce-ai gustat?” -, si cu cele ce ai mirosit –

„Nu stii ce miroseau cutare?” -, si cu cele ce ai pipait.

Ai vazut? Cele cinci simturi sunt cele cinci ferestre ale sufletului, cum zice Proorocul Ieremia:

A intrat moartea prin ferestrele noastre.

Sau cele cinci sipote prin care toarna vrajmasul tot pacatul: caci vederea, auzul, mirosul, gustul si pipaitul sunt sipotele prin care intra pacatul in sufletul nostru.

Imaginatia ce treaba are? Ea e caracatita, o numesc dumnezeiestii parinti pod al dracilor pe care intra dracii in suflet. Vrajmasul e bucuros sa vezi pe cineva cu patima, ca el a inregistrat! Sa auzi ceva cu patima, a inregistrat! Sa pipaiesti ceva cu patima, a inregistrat! Sa mirosi ceva cu patima, a inregistrat! Sa gusti ceva cu patima, a inregistrat! Ca ai putea sa le faci toate acestea fara patima, iar daca a fost cu patima el le-a inregistrat. Si cand vrea sufletul sa se roage, incepe sa-ti dea razboi si cu cele ce ai auzit si cu cele ce-ai vazut si cu cele ce ai pipait si cu cele ce ai mirosit. Ai vazut? De aceea spun dumnezeiestii parinti ca mai grea este pazirea imaginatiei decatpaza mintii si uneori decat paza inimii.

Ati citit cartea Paza celor cinci simtiri a Sfantului Nicodim Aghioritul? E o carte foarte adanca, e mult mai adanca decat Razboiul nevazut. Am citit-o de patru ori la singuratate, pe unde am trait eu. Cartea aceasta a luat fiinta asa: Sfantul Nicodim Aghioritul, fiind prea tulburat de multi vizitatori in Sfantul Munte, ca era cunoscut si el avea nevoie de rugaciune si de liniste, a fugit din Sfantul Munte intr-o insula pustie, insula Skiros. Il cunosteau prea multi si veneau sa-l intrebe, iar el cand sa se mai roage, cand sa se concentreze, cand sa mai scrie? Si a fugit in aceasta insula pustie, iar un var de-al lui, episcopul Ierotei de Evrip, tanar, stia ca Sfantul Nicodim Aghioritul e mult mai invatat decat dansul, cu toate ca era simplu monah, invatase scoli mult mai inalte decat el. Si a intrebat pana ce a aflat unde este si atunci i-a scris prima scrisoare. . .
roxana mateescu · 202 vizualizari · 0 comentarii
08 Iul 2016
CUVANT PENTRU SUFLET - CUVANT DE ÎNȚELEPCIUNE :

Inaltarea Domnului - Sfantul Ioan Gura de Aur



Cuvant la Inaltarea Domnului
"Deci, Domnul Iisus, dupa ce a grait cu ei, S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu" (Marcu 16, 19)


Ce sarbatoare este astazi? Este o sarbatoare inalta si mare, care covarseste mintea omeneasca, si vrednica de marea bunatate a Aceluia ce a asezat-o, adica a lui Dumnezeu. Astazi neamul omenesc iarasi s-a impacat cu Dumnezeu. Astazi vrajmasia cea indelungata s-a ridicat, razboiul cel indelungat s-a sfarsit. Astazi s-a incheiat o minunata pace, care mai inainte niciodata nu se putea astepta. Caci cine ar fi nadajduit ca Dumnezeu iarasi se va impaca cu oamenii? Nu pentru ca Domnul era vrajmas al oamenilor, ci pentru ca robul era usuratic la minte; nu pentru ca Stapanul era aspru, ci pentru ca robul era nemultumit.
Voiesti sa stii cum noi am intaratat asupra noastra pe acest Domn plin de dragoste si de prietenie? Este neaparat trebuitor sa cunoastem fondul vrajmasiei de mai inainte, pentru ca atunci cand vedem ca noi, care eram vrajmasii lui Dumnezeu, iarasi am fost cinstiti, sa ne minunam de dragostea Aceluia. Si sa nu credeti ca acea schimbare s-ar fi facut in urma propriilor noastre merite, ci mai vartos sa nu incetati a recunoaste marimea harului dumnezeiesc si de-a pururea sa multumiti Lui pentru marimea darurilor Sale.
Asadar, voiesti sa stii cum am intaratat asupra noastra pe acest Domn iubitor de oameni, plin de dragoste, bun, care toate le-a intocmit spre binele nostru? Dumnezeu hotarase odinioara a starpi tot neamul nostru, si asa de tare Se maniase asupra oamenilor, incat voia sa-i starpeasca impreuna cu femeile, cu copiii, cu dobitoacele si cu tot pamantul. El chiar spusese: "Voi pierde de peste tot pamantul pe omul pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la pasarile cerului, tot voi pierde, caci imi pare rau ca le-am facut" (Facerea 6, 7). Dar nu omenirea in sine ura El, ci rautatea ei.
Si noi, care paream nevrednici de pamant, astazi ne-am inaltat la cer. Noi, care nu eram vrednici de nici o cinste pe pamant, ne-am inaltat la imparatia cea de sus si am trecut peste ceruri si am ajuns la tronul cel dumnezeiesc; si acea natura, care fusese alungata din rai de catre heruvimi, astazi s-a ridicat mai presus de heruvimi. Dar cum s-a savarsit aceasta mare minune? Cum ne-am ridicat noi la aceasta inaltime, noi care am maniat pe Domnul si nu paream vrednici nici de pamant? Cum s-a inlaturat acel razboi? Cum s-a imblanzit acea manie? Cum? Caci aceasta este de mirare, ca nu noi, ci El, Care cu dreptate Se maniase pe noi, ne-a chemat la pace si a intemeiat pacea. Cum, El a fost atacat si El cheama la pace? Negresit, caci El este Dumnezeu si de aceea ne cheama pe noi, ca un Parinte plin de dragoste.
Sa vedem, cum se face aceasta? Mijlocitorul pacii este Fiul Aceluia Care ne cheama la pace; nu un om, sau inger, sau arhanghel, ori vreun altul dintre slujitorii lui Dumnezeu, ci insusi Fiul lui Dumnezeu este mijlocitor. Si ce face Mijlocitorul? Ceea ce se cuvine mijlocitorului. Precum atunci cand doi sunt invrajbiti se pune intre dansii un al treilea si potoleste mania unuia si a altuia, asa a facut si Hristos. Dumnezeu Se maniase pe noi, si noi ne abatusem de la Dumnezeu, dar Hristos a intervenit intre noi si a impacat amandoua partile. Dar cum S-a facut El mijlocitor? Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatal, El a luat-o asupra Sa; din partea lui Dumnezeu El a suferit pedeapsa, din partea omenirii celei invrajbite cu Dumnezeu - ocara.
Voiesti sa stii cum le-a luat pe amandoua asupra Sa? "Hristos, ne-a rascumparat din blestemul legii, facandu-Se pentru noi blestem" (Galateni 3, 13). Acum vezi ca El a rabdat pedeapsa cea pusa din partea lui Dumnezeu? Dar iata cum a luat asupra Sa si ocara ce vine de la oameni. Zice psalmistul: "Ocarile celor ce Te ocarasc pe Tine au cazut asupra mea" (Psalmul 68, 11). Asa a ridicat El vrajmasia si n-a incetat a face si a suferi toate, pana ce iarasi a impacat cu Dumnezeu pe vrajmasul lui Dumnezeu. Si ziua de astazi este pricina acestor bunatati.
El a luat parga naturii noastre (adica natura omeneasca in a ei desavarsire) si a dat-o iarasi Tatalui, facand ca un lucrator de pamant care aduce lui Dumnezeu parga roadelor, ca prin aceasta Dumnezeu sa binecuvanteze tot campul. El a adus Tatalui parga naturii omenesti, si Tatal a admirat jertfa, si pentru vrednicia Celui ce a adus jertfa, si pentru insasi curatia jertfei. Asa ca Tatal a luat-o cu mainile Sale si a pus-o langa Sine, zicand: "Sezi de-a dreapta Mea" (Psalmul 109, 1).
Dar carei naturi a grait Dumnezeu? Catre natura cea omeneasca, ori catre natura cea dumnezeiasca a lui Hristos? Aratat este ca aceleia careia ii spusese odinioara: "Pamant esti si in pamant te vei intoarce" (Facerea 3, 19).
Nu era destul ca natura omeneasca, prin Hristos, s-a ridicat la cer? Nu era destul ca ea a ajuns in lacasul ingerilor? Nu era, oare, aceasta cinste negraita? Insa ea a trecut mai presus de ingeri, s-a inaltat peste arhangheli, peste heruvimi si serafimi, si nu s-a oprit pana ce a sezut pe tronul lui Dumnezeu. Socoteste cat de jos statea inainte natura omeneasca si cat de sus s-a ridicat! Nu se putea sa cada mai jos decat cazuse omenirea, si nici mai sus nu putea a se ridica decat a ridicat-o Hristos. Caci natura omeneasca prin Hristos s-a ridicat la cer. Si ce insusiri avea aceasta natura mai inainte?
Eu ma opresc bucuros la injosirea naturii noastre, pentru ca sa recunosc mai bine uimitoarea ei inaltare, prin bunatatea Domnului. Noi eram pulbere si cenusa. Dar cel putin aceasta nu era urmare a vinovatiei noastre, ci din cauza slabiciunii naturii noastre, ca oamenii se facusera mai fara de minte decat dobitoacele, dupa cum zice si psalmistul: "Alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor" (Psalmul 48, 12). A se asemana cu dobitoacele cele fara de minte inseamna a fi inca mai injosit decat ele. Adica, la dobitoace, lipsa de minte este ceva natural, nevinovat, dar o fiinta inzestrata cu minte a se pogori pana la lipsirea de minte, aici este vinovatia vointei. Asadar, oamenii au cazut mai jos decat dobitoacele, s-au facut mai nemultumitori, mai nebuni, mai vartosi, mai injositi, mai nesimtitori decat pietrele.
Ce trebuie sa zic? Cum sa ma exprim? Aceasta nevrednica omenire, cea mai fara de minte decat toate, s-a ridicat astazi peste toate. Astazi ingerii au vazut ceea ce de mult doreau sa vada. Astazi arhanghelii privesc cele pe care de mult asteptau sa le vada. Ei au vazut natura noastra stralucind de pe Tronul cel imparatesc, stralucind in slava si frumusetea cea nemuritoare. Caci acum, cand natura omeneasca i-a covarsit cu cinstea, ei totusi se bucura, asa cum mai inainte jeleau injosirea noastra. Desi heruvimii alungasera omenirea din rai, totusi jeleau soarta ei.
Daca oamenii simt compatimire pentru altii, cu atat mai mult ingerii au simtit compatimire pentru noi, caci ei sunt mai plini de iubire decat oamenii. De aceea se arata ingerii pretutindeni unde se vorbeste despre reinaltarea omenirii, atat la Nasterea lui Hristos, cat si la invierea Sa din mormant.
Astazi, la Inaltarea Mantuitorului la cer, iata ce se zice in istoria Apostolilor despre ingeri: "... doi barbati au stat inaintea lor in haine albe, care au si zis: Barbati galileeni, ce stati cautand spre cer? Acest Iisus, care S-a inaltat de la voi la cer, asa va veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (Fapte l, 10-l1).
Ascultati acum cu luare aminte. Pentru ce vorbesc ei asa? Nu aveau oare ucenicii ochi? Nu vazusera ei insisi ceea ce s-a petrecut? Nu spune evanghelistul ca S-a inaltat inaintea ochilor lor? (Fapte l, 9). Pentru ce, oare, s-au infatisat atunci ingerii si le-au spus ca El S-a inaltat la cer? Pentru doua pricini:
Intai, fiindca ucenicii erau intristati pentru despartirea de Hristos. Cum ca ei in adevar erau tristi, aflam din cuvintele Domnului: "Nimeni dintre voi nu ma intreaba: Unde Te duci? Ci, fiindca v-am spus acestea, intristarea a umplut inima voastra" (Ioan 16, 5-6).
Cand noi ne despartim de prieteni si de rude, ne pare rau. Cum ar fi putut acum ucenicii sa nu jeleasca si sa nu simta durerea, cand vedeau ca se desparte de dansii Izbavitorul lor, Dascalul si Sprijinitorul cel plin de dragoste, cel bland si bun? De aceea li s-au aratat ingerii; ei trebuiau sa aline durerea ucenicilor pentru ducerea Domnului de la dansii, prin fagaduinta revenirii Lui. "Acest Iisus, care S-a inaltat de la voi la cer, asa va veni, precum L-ati vazut mergand la cer". Va pare rau ca El se ia de la voi, insa nu va intristati, El iarasi va veni. Aceasta este intaia pricina a aratarii ingerilor.
Pentru a doua pricina, nu mai mica decat prima, ingerul a adaugat: "El S-a inaltat", adica S-a inaltat, S-a ridicat la cer. Distanta era prea mare si ochii omenesti nu puteau sa priveasca trupul ce se inalta pana a ajuns la cer. Precum o pasare, care se ridica la inaltime, se ascunde tot mai mult de ochii nostri, asa si trupul lui Hristos, cu cat mai sus se ridica, cu atat mai mult se departa de ochii ucenicilor, fiindca slabiciunea vederii nu putea sa urmareasca lungimea distantei. De aceea s-au infatisat ingerii, spre a incredinta pe ucenici despre inaltarea Sa la cer, ca ei sa nu creada ca El a fost luat la cer ca Ilie. Ilie a fost luat ca un rob al lui Dumnezeu, iar Iisus ca Domn; Ilie cu o caruta de foc, Iisus a fost luat de un nor, caci si Tatal, precum zice Isaia, "sade pe nor" (Isaia 19, 1). Ilie, la inaltarea sa, a slobozit cojocul sau asupra ucenicului sau Elisei; dar Iisus, dupa ce S-a inaltat, a facut sa se pogoare asupra ucenicilor Sai darurile Harului si a facut nu numai un prooroc, ci mii de prooroci, care au fost cu mult mai mari si mai slaviti decat Elisei.
Asadar, iubitilor, sa priveghem si sa indreptam ochii duhului nostru la a doua venire a Domnului. Apostolul Pavel zice: "insusi Domnul intru porunca, la glasul arhanghelului, Se va pogori din cer, si cei morti intru Hristos vor invia intai. Dupa aceea, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti impreuna cu ei in nori, intru intampinarea Domnului" (I Tesaloniceni 4, 16-17). Insa nu toti. Asculta ce zice Hristos: "Atunci vor fi doua macinand la moara, una se va lua, alta se va lasa; in noaptea aceea vor fi doi intr-un pat, unul se va lua, altul se va lasa" (Matei 24, 41; Luca 17, 34). Ce inseamna aceste vorbe neintelese? Cele de la moara sunt saracii si chinuitii (la iudeii antici, slujnicele sau roabele erau datoare sa macine faina in rasnita), cei din pat sunt bogatii, care au si comoditate, si prisosinta. Domnul voieste asadar sa spuna ca atat dintre saraci, cat si dintre bogati, numai unii se vor mantui, altii insa vor pieri. Dreptii vor fi rapiti in nori, spre intampinarea Domnului, iar pacatosii vor fi lasati si dati osandei.
Cand un rege viziteaza o cetate, obisnuiesc a iesi inaintea lui cei ce ii sunt favoriti; iar criminalii se tin in cetate, spre a astepta pedeapsa lor. Tot asa va fi cand Domnul va veni la judecata. Vom fi, oare, si noi atunci dusi spre intampinarea Lui? Ah, eu cunosc pacatele mele si nevrednicia mea!
Deci, sa nu se laude bogatul intru bogatia sa si saracul sa nu se creada mizerabil si nenorocit. Mai vartos fericit, si sigur fericit, si de trei ori fericit este cel care se va arata vrednic in ziua aceea a iesi intru intampinarea Domnului, de ar fi el si cel mai sarac decat toti. Iar noi, pacatosii, sa ne tanguim pe noi insine, si nu numai sa ne tanguim, dar sa ne imbunatatim, sa ne schimbam, pentru ca toti sa primim cu vrednicie pe imparatul ingerilor si sa putem gusta acea sfanta fericire intru Hristos Domnul nostru, Care fie proslavit impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in vecii vecilor. Amin.
senior editor blog · 357 vizualizari · 0 comentarii
09 Iun 2016

Victoria lui Hristos

Lemnul care nu era o arma, o cruce fara taria fierului si un trup mort au biruit si au ucis pe diavolul si ingerii lui, ba chiar prin propria lui arma.Astfel Cel mai puternic a ucis pe cel puternic(pe diavolul), biruindu-l.Si acum El, Hristos vine catre orice suflet care-L cauta cu adevarat.Si dupa ce S-a apropiat de suflet, zdrobeste si face sa dispara puterea intunericului, care intemeiase si stapanise acel suflet.

nota:Datorita lemnului crucii, Hristos a biruit pe diavolul, care triumfase prin lemnul din paradis. Aceasta arma puternica i-a ingaduit lui Hristos sa biruiasca prin blandete, fara sa foloseasca violenta sabiei.

Sa fim partasi la suferintele lui Hristos

La randul lui sufletul trebuie sa aiba aceeasi dorinta si aceeasi dragoste fata de Hristos, Care i S-a daruit, pe cat ar avea o femeie inteleapta care vazandu-l adesea pe barbatul ei in temnita pus in lanturi(pentru ea), s-ar gandi in sine ca-i pusa in lanturi alaturi de el si sa simta ca sufera impreuna cu el, ba si mai mult, sa simta ca-i chinuita mai mult decat cel intemnitat.

nota:aceste verbe, Sfantul Macarie Egipteanul le aplica intr-un chip simtit la compasiunea mistica a sufletului, mireasa lui Hristos Cel suferind.

Sa fie precum Maria, care stand in picioare langa crucea Domnului, plangea cu lacrimi din adancul inimii si parea ca si ea este rastignita langa Fiul ei.Asisderea si sufletul, care L-a iubit pe Domnul si in care Acesta a zamislit dragostea fierbinte, acel suflet - care se straduieste cu adevarat sa fie unit cu Insusi Mirele Hristos - trebuie sa fie partas patimirilor Acestuia. Sa aiba pururea inaintea ochilor si sa-si aminteasca de semnele cu care Domnul a fost infierat pentru el;cat a suferit Cel nepatimitor pentru acest suflet, cum a fost pedepsit pentru el Cel mai presus de orice pedeapsa si cum, fiind chip al lui Dumnezeu, a luat chipul robului; si asa, in toate va suferi si Domnul impreuna cu el, va fi pus in lanturi cu acest om si astfel (acest crestin) va fi impreuna slavit cu El.

Singuratatea morala a sufletului

Precum odinioara, prin puterea lui Dumnezeu, piatra a fost rostogolita si indepartata de la mormant, si dupa cum Maria(Magdalena) L-a vazut pe Domnul, tot la fel, prin puterea si cercetarea Sfantului Duh, piatra care acopera sufletul, sau, altfel spus valul pacatului, este mototolit si azvarlit de acolo din suflet, iar sufletul se va invrednici sa vada fata lui Hristos si sa se odihneasca intru el Duhul Lui cel Sfant, fiindca a fost scos si eliberat de piatra pacatului.

Este adevarat ca orice suflet care iubeste pe Dumnezeu este impresurat de demonii cei rai care lupta impotriva lui, nelasandu-l sa inainteze spre Hristos Cel viu.I se intampla sufletului aceasta cu voia si ingaduinta lui Dumnezeu.Caci este supus ispitelor spre a se verifica daca acesta iubeste cu adevarat pe Domnul, daca ramane statornic in hotarare, fara a tine seama de grelele osteneli;daca nu cumva din trandavie acest suflet Il va tagadui pe Domnul prin aceea ca refuza osteneala ceruta de cale si chipul acesta fuge de razboiul impotriva duhurilor rautatii.Si incercarea aceasta este ingaduita, si dupa ce a staruit(in calea mantuirii) ani indelungati, timp in care s-au abatut asupra lui ispitele cele de la duhul rautatii, ca astfel sa se constate daca, in sfarsit, se hotaraste pentru Domnul, sau daca, dimpotriva, sufletul, din pricina delasarii lui, nu s-a invrednicit de nici un ajutor.

Intalnirea lui Hristos cu sufletul

La randul Sau, Domnul vazand curajul sufletului si rabdarea lui in vremea ispitelor si constatand ca a iesit biruitor din incercari, i Se arata intru bunatatea Sa, i Se face El Insusi vizibil, luminandu-l cu lumina Sa cea preastralucitoare.Apoi chemandu-l la Sine ii zice: "Vino in pace, tu cel ispitit al Meu". Iar acesta, sufletul, mergandu-i in intampinare Ii zice:pentru ce, Doamne, m-ai parasit atata vreme lasandu-ma prada chinurilor si cumplitelor ocari ale dusmanilor?Cand te cautam, m-au intalnit strajerii Tai, care dadeau roata prin cetate, si mi-au facut neplaceri. Domnul insa, plin de o lumina de nedescris, ii raspunde, dojenindu-l dar si incurajandu-l, prin aceste cuvinte:Ai dreptate !"Vino in pace prietene al Meu, porumbita Mea".

Apoi, Domnul intra in discutie cu el, aratandu-i semnele cuielor si zicandu-i:Vezi semnul cuielor, vezi urmele biciuirilor, vezi ranile ?!Toate acestea pentru tine le-am suferit, pentru tine care ai fost ranit cu numeroase rani si tarat in multime de dusmani intr-o cumplita robie. Dar Eu, din multa iubire de oameni, am venit pentru cautarea si eliberarea ta, fiindca dintru inceput te-am zidit dupa chipul Meu, ca sa-mi fii mireasa. Pentru tine, Eu Cel nepatimtor, am patimit, Eu,Cel in afara de orice fapta vrednica de pedeapsa am indurat numeroase invinuiri pentru rascumpararea ta.

Iar tu, cel stapanit de atata rautate si afundat intr-un adanc si mare intuneric, nu trebuia oare sa suferi si sa te mahnesti(pentru binele tau)?Asa, Domnul, intrand pasnic in discutie si dialogand cu sufletul, ii arata ca insasi puterea de a suporta necazurile avute, El este Cel Care i-a dat-o, El este Cel Care l-a intarit si, tainuit, i-a dat curaj.

Progresul sufletului atat spre lumina cat si spre intuneric

Auzind toate acestea, sufletul a cunoscut ca nimic din toate acestea nu este de la sine insusi, ci  ca toate infaptuiri sunt ale Domnului, Preafrumosul sau Mire, iar sufletul luand cunostinta din toata inima de cele propuse, de dragostea si vointa ce i-au fost acordate, ii raspunde, zicand:Vezi, Doamne, neprihanitul meu trup, uita-Te la curatul meu suflet, ia-ma cu totul la Tine, ascunde-ma de-a-dreapta Ta si odihneste-ma in sanurile Tale.

Iar Domnul i Se arata pe Sine in doua fete:cea a ranilor Sale si cea a slavei luminii Lui;sufletul vede patimirile rabdate pentru el, dar vede si preastralucita slava a luminii Lui;isi vede si propriul sau chip transformandu-se din slava in slava sub lucrarea Duhului Domnului.Asa ca inainteaza intr-amandoua sensurile:in cel al patimirii si in cel al slavitei lumini, si uita, intr-un anumit fel, de propria sa fire, sesizand ca el este de la Dumnezeu, unindu-se si amestecandu-se cu omul cel ceresc si cu Duhul Sfant, devenind el insusi duh.

Imaginati-va un cersetor oarecare, foarte sarac si mergand din poarta in poarta ca sa-si capete hrana cea de toate zilele.Dar deodata, de la o zi la alta ajunge imparat.In aceasta postura, fericirea din mainile lui il face sa uite de saracie.Tot cam in acest fel si sufletul, dupa ce s-a imbogatit cu cereasca bogatie, nu-si mai aduce deloc aminte de prima saracie.Precum Hristos, Care dupa fire era in chip de Dumnezeu, a uitat oarecum demnitatea Sa, cand a luat chip de rob si a devenit asemeni oamenilor, cu atat mai mult sufletul, cand atrage la sine esenta, puterea si firea lui Dumnezeu, uita de prima lui stare rusinoasa.

Indemn la nadejde

Sa rugam, asadar, pe Domnul si sa-L ascultam, intelegandu-L, ca in dragostea Lui, ni se arata si ne dezleaga de acum de intuneric.Tot astfel, la inviere, trupul nostru cel slabit, fiind luminat de lumina care este in suflet, va fi si el slavit ca si sufletul. Domnul este aproape de noi, numai daca noi Il cautam cu inima intru adevar.

Deci tot cel ce asculta cuvantarea aceasta sa nadajduiasca a primi Ipostasul Cuvantului si sa invete de la Acesta toata dreptatea.Vezi, asadar si tu, cel care m-asculti, cel care prin nadejde vei mosteni pe Dumnezeu, si ai sa observi sufletul amestecandu-se cu Duhul Domnului. De aceea iti spun:la ce fel de putere si vrednicie trebuie sa te asezi, ca sa intelegi cumtrebuie sa-ti petreci viata si, cum trebuie sa te porti.Caci toate acestea iti stau in putinta sa le faci prin tine insuti, dar trebuie sa le demonstrezi prin fapte.Amin.


 


balla georgeta · 431 vizualizari · 0 comentarii
19 Mai 2016


Stropirea cu apa sfintita este foarte des si in multe ocazii folosita de catre preot.De fapt, apa, ca element fundamental al creatiei, fiindca se foloseste la spalarea si curatirea fizica a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociata si lucrarii de curatire spirituala, de spalare a urmelor lasate de pacatele si faradelegile oamenilor.Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc.Cand face sfintirea apei, preotul se roaga pentru ca "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea , cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare  sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu "binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".



Nu Dumnezeu are nevoie de apa sau de alte elemente materiale pentru a-Si trimite binecuvantarea si sfintenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu.Pentru ca este trup si suflet, pentru ca are o constitutie psihosomatica, cum spuneam, omul are nevoie de aceasta ingemanare a spiritualului cu materialul, are nevoie de semne materiale.Unei persoane pe care o iubim nu ne multumim numai sa-i spunem acest lucru, ci facem si dovada iubirii noastre prin daruri, prin semne care poarta incarcatura si masura iubirii noastre.De aceea Dumnezeu a randuit ca omul sa se impartaseasca de harul si puterea dumnezeiasca, de Dumnezeu Insusi prin intermediul unor elemente componente ale lumii noastre materiale.Astfel, ne impartasim de Trupul si Sangele lui Hristos prin painea si vinul euharistic, primim lucrarea harului Sfantului Duh prin gustarea sau stropirea cu apa sfintita sau prin undelemn sfintit, s.a.m.d.



Sursa: Ghidul practic al crestinului ortodox, de Pr.Dr.Constantin Coman, Facultatea de Teologie a Universitatii Bucuresti


balla georgeta · 446 vizualizari · 0 comentarii
06 Mai 2016
Invierea Lui Hristos este unul dintre cele mai cutremurătoare evenimente din istoria umanității, fiindcă și moartea este văzută ca cea mai mare tragedie a existenței omenești. Însă, când vorbim despre moarte, trebuie să știm că moartea nu este doar biologică. Putem vorbi, de asemenea, despre moartea existențială, socială, națională, dar, mai ales, moartea duhovnicească. În istoria noastră personală există momente pe care, fără Hristos, le trăim ca moarte existențială.
Prin Învierea Sa, Hristos a învins moartea (Romani 6, 9). Hristos nu a biruit doar Moartea, ci a biruit moartea fiecăruia dintre noi, ori de câte ori viața Sa devine propria noastră viață, prin Înviere (II Cor. 4, 10-11). Pentru toate aceste situații în care, fiecare dintre noi moare puțin câte puțin, Hristos răspunde într-un mod unic și irepetabil, ,,înviind din mormânt” și ,,cu moartea pre moarte călcând”.
În lumina Învierii Lui Hristos nu există urmă de deznădejde, impas, prăbușire morală. Prin Înviere, toate se însuflețesc, totul devine ,,făptură nouă”. Chiar și moartea însăși, din proces de stricăciune și degradare a celor lumești, create, devine trecere către viață. După cum spunea fericitul gheronda Gheorghe (Kapsánis), ,,ce ar fi fost lumea fără Hristos Cel Înviat, și fără Învierea pe care o așteptăm să ne-o dăruiască? Un cimitir nesfârșit…Iar noi ce-am fi fost? Niște bieți muribunzi care ne așteptăm moartea pentru a dispărea o dată pentru totdeauna. Viața nu ar mai fi avut nici un rost, nici un scop. Foarte bine a spun Sfântul Iustin Popovici că nu ar fi crezut în Hristos dacă El nu ar fi biruit moartea”.
Relatările Sfinților Evangheliști, precum și imnografia Bisericii ne învață că Hristos a mers de bunăvoie către Patimă, însă ucenicii săi nu au înțeles acest lucru. Iar ca martori ai Patimilor Mântuitorului, nu au mai putut gândi limpede și nu mai trăgeau nici o nădejde despre ceea ce urma să se întâmple. Tristețea, suferința și frica îi cuprinsese pe toți, în mod justificat. Doar după Înviere, ucenicii au prins iarăși curaj: ,,Deci, s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul” (Ioan 20, 20).
Nu doar orele Patimilor Mântuitorului au fost clipe grele. Și clipele morții noastre de zi cu zi, ispitele, nereușitele sunt momente grele. Simțim că în acele momente nu mai suntem noi înșine, nu mai avem nici un gând optimist. Atunci, în acele momente, gândurile noastre, sentimentele sunt învăluite de tristețe și pesimism. Ele nu sunt pe placul Lui Dumnezeu și nu ne ajută să trăim bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, bucuria relației cu semenii, bucuria de a fi noi înșine.
În aceste momente grele, trebuie să ne gândim la cei care au trăit ceea ce trăim noi. Avem exemple de viață pe Sfinții noștri, care, ca fii ai Învierii, au gustat din roadele Ei și au devenit, astfel, martori de netăgăduit ai ei. Din viața sfinților noștri învățăm că mergerea , de bunăvoie, alături de Hristos către Patimă, este chezășia pentru Învierea alături de el. Dacă, din dragoste pentru Hristos, de bunăvoie, vom suporta moartea noastră zilnică, aceasta va fi prilejul, dar și calea care duce la învierea, în Hristos, a fiecăruia dintre noi: ,,Dacă rămânem întru El, vom și împărăți împreună cu el; de-L vom tăgădui, și El ne va tăgădui pe noi. Dacă nu-I suntem credincioși, El rămâne credincios, căci nu poate să se tăgăduiască pe Sine însuși”. (II Timotei 2, 12-13). Atunci, bucuria și pacea Învierii, vor fi daruri inalienabile ale Lui Hristos, care ne vor însoți în această viață vremelnică a noastră, dar și în veșnicie. Acest lucru este dezvoltat foarte bine de Sfântul Grigorie Palama în epistola sa către monahia Xenia.
Au trecut, deja, câțiva ani, de când țara noastră, Grecia, a început să urce pe Golgota reprezentată de criza de care se vorbește în zilele noastre. Cei mai mulți frați ai noștri suferă de pe urma acestei crize care are mai multe aspecte. Mulți și-au pierdut zâmbetul, bucuria, pacea, optimismul, visele, așteptările. Viața este dominată de o atmosferă cenușie, tristețe, deznădejde, frustrare și furie. Însă, omul nu poate trăi astfel și caută soluții. Iar cei care caută cel mai mult soluții sunt tinerii.
Să ne ridicăm, și anul acesta, privirea, către Hristos Cel Înviat. Vom vedea, atunci, că El este rezolvarea tuturor problemelor noastre. Domnul Cel Înviat aduce în inimile noastre adevărata pace, și adevărata bucurie pe chipurile noastre. În acest sens, Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul spunea: ,,Hristos este izvorul vieții, al bucuriei, al luminii și al adevărului. Hristos este totul”.
Într-adevăr, Hristos este totul. ,,Totul” este Hristos al Bisericii Ortodoxe, Hristos al Tradiției noastre Ortodoxe, Hristos al Sfinților noștri Părinți, al mărturisitorilor și al cuvioșilor, Hristos, care, acum este alungat din sărmana noastră țară. Da, Hristos este alungat odată cu introducerea în programa școlară a materiei denumită ,,religie” dar care promovează sincretismul religios. Da, Hristos este alungat odată cu legiferarea Duminicii ca zi de lucru, odată cu votarea unor legi ce contravin învățăturilor evanghelice, odată cu crearea secției de Studii Islamice în cadrul Facultății de Teologie din Tesalonic, lucruri care întristează foarte mult poporul nostru binecredincios.
Însă, poporul nu l-a părăsit pe Hristos și se opune din răsputeri celor care vor să îi schimbe identitatea și credința ortodoxă. Poporul rămâne credincios, fidel moștenirii primite de la sfinții și învățătorii neamului nostru. Crede, nădăjduiește și așteaptă, pentru că ultimul cuvânt nu îl are moartea, ci viața.
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Arhimandritul Hristofor
Noul Egumen al Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie, Sfântul Munte
senior editor blog · 467 vizualizari · 0 comentarii
01 Mai 2016
Rugaciune catre Domnul Iisus Hristos!



Prea sfinte Iisuse Hristoase ,Fiu al Preacuratei Fecioare Maria si al Dumnezeului Atotputernic si vesnic in genunchi ma inchin Tie si Iti multumesc pentru tot ce –ai facut,ce faci si ce vei face pentru mine umilul Tau servitor.
Iti multumesc Doamne,ca mi-ai ascultat rugile si nu m-ai lasat la vremuri de restriste sa ratacesc in intuneric fara ajutor si fara speranta si ca, in ciuda multelor mele pacate , m-ai primit in inima Ta si m-ai inconjurat cu caldura dragostei Tale.
Doamne Iisuse Hristoase,ajuta-ma sa nu mai gresesc,da intelepciune mintii
Mele ca din toate lucrurile cite sunt,sa le aleaga pe cele mai bune,care Tie iti sunt placute . Ajuta-ma sa fiu bun si milostiv si iertator cu semenul meu,da-mi rabdare si intelegere si fa ca in inima mea sa nu incapa indoiala,sa nu cunosc ce-i ura,vrajmasia sau invidia.
Da-mi sanatate ca sa pot munci pentru cei bolnavi,da-mi bogatie ca sa pot ajuta pe cel ce n-are si da-mi intelepciune ca si eu ,la rindul meu sa pot sa-l sfatuiesc de bine pe cel care va avea nevoie de sfatul meu.
Nu ma lasa,Sfinte Doamne,sa ma abat de la calea credintei in Tine,inlatura din drumul meu ispitele si pe cei rauvoitori.
Fa sa nu ma indoiesc niciodata de puterea mea care e de la Tine si sa folosesc aceasta putere numai spre binele meu si al semenilor mei.Intareste-ma si da-mi minte,pentru ca prin mine sa se faca voia Ta si sa-ti urmez pacea si litera cu litera poruncile.
Miluieste-ma si lumineaza-ma,Doamne , da inimii mele pacea si bucuria,pentru ca in ultima clipa a vietii mele sa plec cu seninatate din lumea paminteana si sa ma inalt la Tine.
Ocroteste-ma si binecuvinteaza munca mea,casa mea si pe toti ai mei,intareste-ne in credinta noastra si da-ne numai ginduri bune ,pace in suflete,belsug sanatate si armonie.
Ajuta-I si pe cei saraci in credinta sa gaseasca drumul spre Tine,pentru ca astfel sa Te proslaveasca si sa se bucure de binecuvintarea Ta. Iti multumesc, Doamne Iisuse Hristoase,ca mi-ai ascultat ruga. Amin.



Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma, ca spre Tine a nadajduit sufletul meu. Si in umbra aripilor Tale voi nadajdui, pana ce va trece faradelegea. Striga-voi catre Dumnezeul Cel Preainalt, Dumnezeul Cel ce a facut bine mie. Trimitu-s-a din cer si m-a mantuit, dat-a spre ocara pe cei ce ma calca pe mine. Trimis-a Dumnezeu mila Sa si adevarul Sau si a izbavit sufletul meu din mijlocul puilor de lei. Adormit-am tulburat. Fii oamenilor, dintii lor - arme si sageti, si limba lor sabie ascutita. Inalta-Te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamantul slava Ta. Cursa au gatit sub picioarele mele si au impilat sufletul meu. Sapat-au inaintea mea fetei mele groapa si au cazut intr-insa. Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea! Canta-voi si voi lauda intru Slava mea. Desteapta-te, Slava mea! Desteapta-te, psaltire si alauta! Destepta-ma-voi dimineata. Marturisi-ma-voi Tie intru noroade, Doamne, canta-voi Tie intru neamuri, Ca s-a marit pana la ceruri mila Ta, si pana la nori adevarul Tau. Inalta-te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamantul slava Ta!



"Nicăieri în Evanghelie nu spune să crezi în tine, ci să crezi în Dumnezeu - că Dumnezeu poate ajuta, că numai Dumnezeu poate vindeca.”Unii oameni, cu toate acestea, iau acest mod greșit, și spun," Omul are puteri, și trebuie să creadă. în el însuși. "
- Părintele Paisie Aghioritul



Va doresc un sfarsit de saptamana binecuvantat,dragi prieteni.
Dumnezeu si Maica Domnului sa va binecuvanteze.
Doamne ajuta!
 

RUGACIUNE CATRE PREACURATA NASCATOARE DE DUMNEZEU



O, Preamilostiva Stapana mea, nu ma lepada pe mine, nevrednicul, ci primeste aceasta putina rugaciune a mea, din buzele mele cele intinate si o du Fiului tau si Dumnezeului nostru, Care S-a nascut cu trupul din tine spre mantuirea noastra. Care pentru noi pacatosii S-a rastignit si S-a ingropat si a inviat a treia zi. Desi faradelegea mea este mai grea decat toate faradelegile, totusi talharii si desfranatii, pe care Iubitorul de oameni, pentru nemasurata Lui milostivire, i-a primit si i-a miluit, imi dau indraznire, si cu toate ca nu te aveau pe tine mijlocitoare buna, nu le-a inchis usa milostivirii Sale. Cum sa nu ma primeasca dar si pe mine, care nadajduiesc in ajutorul tau ? Milostiveste-te deci si spre mine, Doamna mea, ca poti toate cate le voiesti, iar pe cele ce le ceri de la Fiul tau le si iau fara indoiala, deoarece pe tine te-a facut mijlocitoare crestinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvantam si te preainaltam in vecii vecilor. Amin.



Binecuvantata esti, Doamna, caci ne inveti pe noi, robii tai, sa luptam impotriva lumii, trupului si diavolului. Impotriva lumii , ca sa ne intoarcem ochii de la inselaciunile ei. Impotriva trupului, ca sa ne mentinem in curatie si sa nu ne atingem de lucrurile oprite. Impotriva diavolului, ca sa intelegem ispitele lui si smintelile lui si sa ne impotrivim din toate puterile ispitelor lui. O, prea puternica Stapana! te rugam, si nu vom inceta a te ruga, slobozeste fulgerul puterii tale si alunga-l, trimite sagetile grabnicei tale aparari si loveste-l, preaslaveste, din inaltimea slavei tale, in aceasta lupta, dreapta cea puternica, pentru ca noi, robii tai, izbaviti fiind de rele, cantand, sa cantam pururea slava si lauda ta. Cunoaste, Stapana, cat suntem noi de lesne aducatori spre pacat si cat de trebuincioasa este mana ta de ajutor. Inflacareaza in inimile noastre dorintele cele ceresti si umple-ne de duhul dulcetilor raiului!



Inalta-te-voi pe tine, iubita Maica a Fiului lui Dumnezeu, si in fiecare zi iti voi canta tie laude. Peste tot pamantul oamenii preaslavesc faptele tale si milele tale si ostroave multe preamaresc minunile tale. Ingerii si arhanghelii preamaresc si propovaduiesc sfintenia sufletului tau si toti sfintii binevestesc blandetea si smerenia ta. Ochii nostri nadajduiesc la tine, Doamna, trimite-ne noua hrana si bautura la vreme buna, iar sufletul flamand sa ni-l hranesti si sa-l saturi cu dulceata ta cea cereasca, iar noi, robii tai, te vom binecuvanta ca pe o maica preamilostiva in vecii vecilor. Amin!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria.



Laudati, dreptcredinciosilor, pe marea Doamna, pe puternica Stapana, pe imparateasa cerului si pe preamilostiva voastra Maica, pe grabnica ajutatoare, pe aparatoarea plina de osardie, laudati inaltele ei fapte bune si marile ei minuni. Laudati-o, cete ale patriarhilor si prorocilor, laudati-o, apostolii si sfintii toti, laudati-o, mucenicii si marturistorii, laudati-o, fecioarelor si cei ce traiti in curatie, laudati-o, pustnicilor si monahilor, laudati-o, toti credinciosii din toate straturile, laudati-o, pruncilor si toate sufletele neprihanite care sunteti cetateni ceresti. Toata suflarea sa laude pe cea plina de har, pe pururea Fecioara Maria!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria.
Stapana, Stapana, primeste rugaciunile nevrednicilor robilor tai, si ne izbaveste pe noi din toata nevoia si necazul. Toata nadejdea noastra spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ne pe noi sub sfant acoperamantul tau.



Va doresc multa sanatate,pace si liniste sufleteasca.
Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa va ocroteasca.
Doamne ajuta!
 
RUGÂCIUNE CĂTRE,SFÂNTA TREIME A SFÂNTULUI IOAN GURA DE AUR!



Slavă Ție, Doamne Dumnezeul nostru, slavă Ție! „Slavă întru cei de sus și pe pământ"'" , Celui fără de măsură mai presus de toată ființa și dumnezeirea, unul singur Dumnezeu. Slavă Ție, preaînțeleplule Ziditor și Stăpânitor a toate și Făcător de bine al nostru și Dătător, pentru toate câte suntem și câte avem. Slavă Ție, Celui ce ne suferi pe noi, nevrednicii și păcătoșii, să stăm înaintea slavei Tale. Slavă Ție, o, fericită Treime, în desăvârșită și preacurată unime a firii. Părinte, Fiule și Sfinte Duhule. Slavă Ție. Făcătorul a toată firea cea gândită și simțită. Slavă Ție. preabunului, atotputernicului, mai presus de ființă, milostivului și induratului Părinte și Stăpân. Mă închin cu sufletul și cu trupul măririi Tale, eu, zidirea Ta cea preanetrebnică. Laud înțelepciunea Ta cea necercetată, mulțumesc purtării Tale de grijă celei cu totul neînțelese. Preabinecuvântez îndelungă răbdarea Ta cea cu totul nea
semuită și preabună.
Dumnezeule, Treimea cea preasfântă și preafericită, mântuiește-mă. Dumnezeule, „lauda mea să n-o treci sub tăcere.Ia aminte spre rugăciunea mea și nu mă părăsi. Dumnezeule Prea - sfinte, prin Cuvântul Tău și prin Duhul Tău, sfin- țește-mă. Cu cuvântul Tău zidește-mă din nou și cu Duhul Tău povățuiește-mă. Mintea mea cea omorâtă s-o învie Cuvântul Tău, iar voința mea, Duhul Tău preasfânt. Doamne, Cel mare întru tărie și puternic, sădește în inima mea dragostea legilor Tale, supune Cuvântului simțirile mele, întărește cugetul meu, luminează mintea mea cu razele adevărului Tău, întoarce voința mea către Tine. Cel singur cu adevărat dorit, deprinde limba mea să zică totdeauna: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă". Doamne, prin fericita Fecioară, curâțește-mă pe mine, păcătosul și mă mântuiește. Doamne, prin Crucea Ta păzește-mă. Doamne, prin sfinții Tăi îngeri ingrădește-mă. Doamne, prin sfinții mărturisitori ai adevărului in- trarmează-mă. Doamne, prin toți sfinții trimite peste mine mila Ta. Doamne lisuse, în dar miluiește-mă pe mine, cel răscumpărat prin sângele și numele Tău preascump. Duhule al lui Dumnezeu cel preasfânt, vino și Te sălășluiește întru mine, șterge spurcăciunile cele de mulți ani ale păcatelor mele, gonește de la mine duhurile desfrânării și ale vicleșugului, strălucește în inima mea făclia darurilor Tale, oprește-mă și împiedică-mă de la împătimirile veacului acestuia, trage-mă cu totul către dragostea de-a pururea vecuirii. Preasfântă Treime, prin îndurările Tale miluindu-mă, mân- tuiește-mă.
Invrednicește-mă să-Ți înalț cu evlavie rugăciunea desăvârșită și de Dumnezeu învățată: „Tatăl nostru Care ești în ceruri, Sfințească-se numele Tău. Doamne Dumnezeule, dă-ne nouă, robilor Tăi, rugămu-ne, ca întru neîncetată mântuire a sufletului și a trupului să ne veselim, și prin mijlocirea slăvitei și fericitei pururea Fecioarei Maria învrednicește-ne pe noi ca, izbăvindu-ne de scârba aceasta de acum, să ne îndulcim de veșnica bucurie, prin Domnul nostru Iisus Hristos, cu Care, împreună cu Sfântul Duh, viezi și împărătești în vecii vecilor. Amin.

( Preluata din Rugăciunile Sfinților Părinți -publicate de Cuviosul Nicodim Aghioritul în APANTHISMA (Constantinopol, 1799), traduse în românește la Mănăstirea Neamțul (1827 ))



O, Preasfanta, de viata facatoare nedespartita si a toate facatoare Treime: Parinte si Fiule si Duhule Sfinte, Unule, Adevaratul Dumnezeu si Facatorul nostru, primeste aceasta de acum multumire a noastra; trimite-ne noua darul si puterea din inaltimea Sfantului Tau locas, ca, toate poftele trupesti calcandu-le, sa vietuim intru toata buna cinstire si curatie pana la sfarsitul vietii noastre, pururea laudand preasfant numele Tau, si cantand: Aliluia!

Preasfanta Treime, da-ne noua darul Tau cel atotputernic; primeste marturisirea pacatelor noastre inaintea slavei imparatiei Tale; cauta la suspinurile noastre, trimite-ne noua duhul umilintei si al indurarilor; pentru ca sa ne invrednicim, cu suflet si cu inima curata, fara de osanda a grai catre Tine pe pamant, precum graiesc ingerii in cer: Aliluia!



Post Binecuvantat , cititorule !
senior editor blog · 529 vizualizari · 0 comentarii
12 Mar 2016
Intrebare asupra Legii


Intrebare :Cum poate Sfantul Pavel sa spuna:"Neamurile (etniile), care nu au lege, isi tin ele singure loc de lege".Daca n-au lege fireasca, atunci cum isi sunt lorusi lege?


Raspuns: Acest cuvant are nevoie de lamurire.Omul launtric a fost nimicit;(in urma pacatului stramosesc);n-a fost insa nimicit cu totul, caci intr-adevar a orbit, dar ochii i-au ramas in parte deschisi; a murit, dar, in acelasi timp, dupa fire era viu.


Necesitatea dovedirii


Nimeni nu poate intra in viata (cea intru Hristos), zice Domnul, decat prin multe incercari(ispite), printr-un lung sir de exercitii(nevointe), prin (rabdarea) multor ocari si insulte.Numai astfel strunita, firea(omeneasca) poate intra in Imparatia cerurilor.Fara antrenamente(staruitoare), nimeni nu patrunde intr-aceasta.De pilda, meseriasul ia un material foarte dur, il vara in foc, apoi il scoate de acolo si-l bate cu barosul, si iarasi il pune in foc pana ce devine mladios si abia dupa aceea il transforma intr-un vas pretios, folositor stapanului sau.La fel se procedeaza si cu ceara.La frig ea este foarte tare;dar cum e incalzita la foc, incepe sa se inmoaie si devine maleabila, luand intocmai chipul pecetei(sau obiectului dorit)


Asa se petrece si cu sufletul omului.El are mereu trebuinta de o cat mai deplina formare, aceasta realizandu-se prin antrenarea in focul ispitelor si prin incercari, ca astfel sa ia amprenta chipului desavarsit a lui Hristos si pecetea cereasca.De asemenea si olarul vara vasele de argila in foc si in apa, punandu-le astfel la incercare, alegandu-le pe cele rezistente spre a fi folosite, in timp ce pe celelalte le sfarama spre a fi complet distruse.Tot asa este si cu cei care infrunta obstacole, antrenandu-se pentru lupta(spirituala si nevazuta).Li se-ntampla una din doua :ori ies biruitori din lupte, ori cad si pier; aceasta pentru ca se departeaza de Dumnezeu si se instraineaza de Viata(adica de Hristos, care este Viata lumii).Dar cei care rezista incercarilor si nenorocirilor (din timpul luptei), cazand si ridicandu-se, zidind iarasi daca se surpa(uneori) zidirea, acestia sunt cei care primesc rasplata (de la Dumnezeu) si raman de-acum inainte neclintiti.Asa este si cu sufletul care se nevoieste (pe calea virtutilor):uneori cade, dar se ridica sau zideste chiar daca pe alocuri se mai surpa si asa mai departe, pana ce va dobandi biruinta finala.


La fel se desfasoara lucrurile si-n viata de toate zilele.Numerosi copii se duc impreuna la scoala;unii ies de-acolo indisciplinati(adica derbedei), altii teatrali in comportare(adica fatarnici), unii niste scandalagii, nereusiti, altii vanatori sau oameni de carte, ori functionari(publici).Tot la fel si in manastiri:cei mai multi dintre ei traiesc impreuna, dar, din libera lor alegere, unii intra in viata (calugareasca), altii nu.


Si in lumea plantelor, aceleasi fenomene:cata vreme planta este frageda, in crestere, nu are tarie si nici nu poate sa se inradacineze in pamant, astfel incat, daca se abate peste ea o vreme neprielnica, se usuca;sau cand sufla vantul in ea, se clatina puternic si este trantita jos.Cand insa si-a infipt radacinile puternic in pamant, nici vremea nefavorabila, nici iernile n-o pot vatama, fiindca este adanc inradacinata si puternica.La fel stau lucrurile si cu fratii:cand sunt inca fragezi, fiind foarte mici, au nevoie de multa ocrotire (intru formarea lor).Cei care ucenicesc pentru Imparatia cerurilor au trebuinta de indrumatori, care sa-i calauzeasca pana ce se vor inradacina in har si vor deveni neschimbatori si de neclintit.


Crestinismul se situeaza in afara de lume


Intr-adevar crestinii sunt mai presus de patimi si de demoni, ei fiind stapani pe duhurile necurate, nuntasi ai (mirelui) lui Hristos, mostenitori ai lui Dumnezeu.Acestia au ajuns la desavarsirea lui Hristos,"la masura barbatului desavarsit, la statura varstei depline". Nici suferintele trupesti, nici frigurile sau demonii nu-i pot vatama;ei sunt stapani peste toate, incat si animalele veninoase li se supun. Caci primul om, el insusi era stapan al creaturilor si domnea peste patimi si peste demoni.Dar dupa ce a calcat porunca, a devenit sclavul patimilor, al demonilor, al focului si al sabiei de foc care pazea paradisul.Venind insa Hristos, oamenii acestei lumi, prin puterea Botezului , revin din nou la masura cea dintai a lui Adam, ajungand stapani peste demoni si peste patimi, dumsmanul cel din urma, moartea fiind asternuta sub picioarele Lui, adica a lui Hristos. De aceea, crestinul trebuie sa stea in afara de traiectoria sagetilor rautatii si sa caute sa se mantuiasca, caci numai astfel isi primeste partea din intregul rasplatirii.


Daca, avand cei doi ochi sanatosi si fata neatinsa, careva este infirm de maini si de picioare, inseamna ca cele doua (mai sus mentionate) sunt bune, iar celelalte bolnave.Or crestinul trebuie sa aiba toate membrele sanatoase si tefere. Armura si lupta crestinului, precum si unitatea armurii si specificul fiecarei lupte se gasesc in afara acestei lumi. De aceea multi dintre oameni nu stiu ce cauta.Ajung mesteri iscusiti in indeletnicirile lor pamantesti, dar nu privesc spre cer si nu cauta sa deprinda arta care-i suie la ceruri.Iar daca intalnesti adesea comercianti sau filosofi, vei constata ca si acestia sunt ai acestui veac. Taina crestinismului este mare. Iar cercetarea staruitoare a acestui adevar este doar pentru cei ce se afla in afara de lume ( adica pentru adevaratii crestini).


Sa ne inchipuim o cetate mare si intr-aceasta toti ar fi nobili, toti imparati, toti preoti, toti bogati;daca s-ar intampla sa se imprastie toti cetatenii ei, fiecare intr-o patrie oarecare, atunci ei devenind locuitori ai acelor laturi, cand s-ar intalni , s-ar socoti barbari si straini unii fata de altii.Si numai atunci se vor recunoaste si stima unii pe altii, cand vor observa ca sunt de aceeasi limba si din aceeasi cetate. Intr-adevar crestinii sunt ai altei lumi;sunt cetateni ai altei cetati, al  aceleia a sfintilor;ai altui veac, intrucat toti cei ce sunt in Hristos constituie o noua zidire;ai altei intelepciuni;sunt partasi ai altui Duh, ai altei slave, ai altei bogatii, ai altei vrednicii, ai altei vointe, caci au alta gandire (adica minte sau ratiune), anume pe aceea a lui Hristos;ei sunt fiii luminii, fiii mirelui, fiii mangaierii, fiii Legamantului cel nou.


Raul dispare treptat-treptat


Si prin cate situatii trebuie sa trecem ca sa ajungem la Viata !Prin multime de incercari.Caci cu adevarat nimeni nu poate sa intre in Viata, daca n-a parcurs calea cea aspra si trecatorile cele groaznice.


Dupa cum fumul cel intunecos acopera vazduhul, tot asemeni si puterea satanei a umplut inimile fiilor lui Adam, iar funinginea pacatului a acoperit toate vointele lor.Si totusi, unii au ramas prieteni ai adevarului, care, cu toata prezenta funinginei, se ostenesc sa se impotriveasca si sa lupte, dar fara sa dobandeasca indata partea cea buna, ci prin calatorie si lupta(inversunata).Acestia de mai buna si vrednica stima sunt decat ceilalti care nu lupta.


Totusi, un mare numar (din cei din manastiri sau din lume) daca au ajuns la un scurt ragaz (in lupta) si au sporit in har se umfla-n pene si se-nfumureaza, socotind ca au ajuns la libertatea (cea launtrica) si se numesc (pe ei insisi) desavarsiti.Acestia insa, fara sa-si dea seama, au ajuns sa fie talhariti de duhul rautatii.Caci cu adevarat nimic n-a pierdut mai mult neamul omenesc decat trufia.Caci pe Adam sarpele l-a ratacit de la inaintarea lui spre Dumnezeu, amagindu-l ca va fi ca Dumnezeu. Cu adevarat, ceea ce este dumnezeiesc ce-mpotriveste intru totul mandriei. Iata adevaratele trasaturi ale caracterului crestin: acela pe care-l vezi infometat, insetat, obosit, sarac cu duhul, care se analizeaza neincetat pe sine insusi zi si noapte, unul ca acesta este cel ce sta in adevar.Iar daca vreunul este indestulat si se socoteste ca n-are nevoie de nimic, acela-i supus greselii, precum scrie : "Iata sunteti satui, iata v-ati imbogatit"; si mai zice: "Vai voua bogatilor, sclavii acestei lumi". Acestea sunt adresate celor care-si inchipuie deja ca sunt cineva. Iar noi sa dam slava lui Dumnezeu.Amin.,


Sursa :Sfantul Macarie Egipteanul, 21 de cuvantari despre mantuire (LUMINATORII LUMII)


 


 


balla georgeta · 522 vizualizari · 0 comentarii
04 Mar 2016
– cugetări duhovnicești

„Sufletul meu tânjește după Domnul și cu lacrimi îl caut. Cum aș putea să nu te caut? Tu m-ai găsit mai întâi și mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, și sufletul meu Te-a iubit. Tu vezi, Doamne, întristarea mea și lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras cu iubirea Ta, nu Te-aș căuta așa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc și sufletul meu se bucură că Tu ești Dumnezeu și Domnul meu și până la lacrimi tânjesc după Tine.”

„Sufletul meu tânjește după Dumnezeu și Îl caută cu lacrimi.”

Sufletul trăiește mult pe pământ și iubește frumusețea pământului; iubește cerul și soarele, iubește grădinile frumoase, marea și râurile, pădurile și câmpiile; iubește sufletului și muzica și toate aceste lucruri pământești desfătează sufletul. Dar când cunoaște pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.”

„Tu zici: „Cutare e un criminal și e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ți-ar da un loc bun în rai și de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ți va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un dușman al Bisericii?” Sau vei avea și tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie și de iubirea lui Hristos, care are milă de toți.”

„Mă rog Ție, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.”

„…iubirea lui Dumnezeu e raiul desfătărilor în care trăia înainte de cădere părintele nostru Adam.”

„Când pacea lui Hristos vine în suflet, atunci el este bucuros să șadă ca Iov pe gunoi și să-i vadă pe ceilalți în slavă; atunci sufletul se bucuros că e mai rău decât toți.”

„Tu zici: „Viața mea e amară”. Dar eu îți voi spune sau degrabă Domnul Însuși îți spune: „Smerește-te și vei vedea că nenoricirile tale se vor preface în odihnă așa încât te vei minuna și vei spune: <>“.”

„Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură pentru un minut fața apelor, după care se scufundă în adâncuri. Așa se cufundă întristările în inima celui smerit, căci puterea Domnului e cu el. Unde locuiești tu, suflet smerit? Cine viază întru tine? Și cu ce te-aș putea asemăna? Tu arzi limpede ca soarele, dar nu te mistui și încălzești pe toți cu căldura ta. Al tău este pământul celor blânzi, după cuvântul Domnului. Tu ești asemnea unei grădini în floare în mijlocul căreia e o preafrumoasă casă în care îi place Domnului să locuiască. Pe tine te iubesc cerul și pământul.”

„Omul mândru se teme de reproșuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos dorește totdeauna să i se facă reproșuri, primește cu bucruie ocările și se întristează când este lăudat. Dar acesta nu este decât primul început al smereniei. Când sufletul cunoaște prin Duhul Sfânt cât de blând și smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuși mai rău decât toți păcătoșii și se bucură să stea în gunoaie și zdrențe ca Iov și să vadă pe oameni în Duhul Sfânt strălucitori și asemenea lui Hristos.”


„Dacă vom iubi pe vrăjmași, atunci mândria nu va avea loc în suflet, căci în iubirea lui Hristos nu este ridicare deasupra. Mândria mistuie ca un foc tot ce-i bun, dar smerenia lui Hristos e de nedescris și dulce. Dacă oamenii ar ști aceasta, tot pământul ar învăța această știință.”

„Sunt multe feluri de smerenie. Unul e ascultător și se învinuiește pe sine însuși întru toate; și aceasta e smerenie. Un altul se căiește pentru păcatele sale și se socotește nemernic înaintea lui Dumnezeu; și aceasta e smerenie. Dar alta e smerenia celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt; cunoașterea și gustul celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt sunt altele. Când prin Duhul Sfânt sufletul vede cât de blând și smerit e Domnul, atunci se smerește pe sine până la capăt. Și această smerenie e cu totul deosebită și nu o poate descrie. Dacă oamenii ar cunoaște prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toții: bogații ar disprețui bogățiile lor, savanții știința lor, ocârmuitorii slava și puterea lor, și toți s-ar smeri și ar trăi în mare pace și iubire, și mare bucurie ar fi pe pământ.”

„Când sufletul este în Duhul Sfânt, el este plin și nu mai tânjește după cele cerești, pentru Împărăția cerurilor este înăuntrul nostru [Lc 17, 21], fiindcă Domnul a venit și s-a sălășluit întru noi [In 14, 23]. Dar dacă sufletul pierde harul, atunci el tânjește după cele cerești și cu lacrimi îl caută pe Domnul.”

„Iată o cale scurtă și ușoară spre mântuire: Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzește-ți mintea și inima de gândurile cel rele și gândește că toți oamenii sunt vuni și Domnul îi iubește. Pentru acest gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine și vei zice: “Milostiv este Domnul!”“

„Omul mândru nu vrea să viețuiască după voia lui Dumnezeu: îi place să se conducă pe sine însuși și nu înțelege că omul nu are destulă minte să se conducă pe sine însuși, fără Dumnezeu.”

„Când, prin Duhul Sfânt, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu și de atunci primesc toate întristările care vin asupra mea și zic: “Domnul se uită la mine, de ce să mă tem?” Dar înainte nu puteam trăi așa.”

„Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viața e mult mai ușoară, pentru că și atunci când în boală, în sărăcie și în prigoană, el gândește așa: “Așa i-a plăcut lui Dumnezeu, iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele”.

„Orice suflet tulburat de ceva trebuie să întrebe pe Domnul, și Domnul îl va povățui. Și aceasta mai cu seamă în ceas de nenorocire și tulburare; de obicei, însă, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindcă acest lucru înseamnă smerenie.”

„Toți oamenii pe pământ îndură inevitabil întristări și, deși întristările pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neîndurat și îi întristează, și aceasta pentru că nu vor să-și smerească sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu.”

„Pe pământ nimeni nu poate scăpa de întristări, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le îndură cu ușurință.”

„…cine iubește mult, acela și suferă mult.”

„Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt și cel în care Acesta viază simte în el raiul.”

„Întotdeauna trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne povățuiască ce anume trebuie să facem, și Domnul nu ne va lăsa să rătăcim. Adam n-a avut înțelepciunea să întrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, și pentru aceasta pierdul raiul.”

„Mi-e milă și plâng și suspin pentru oameni. Mulți gândesc: “Am făcut multe păcate: am ucis, am zburdat, am siluit, am defăimat, am desfrânat și am făcut multe alte lucruri”, și de rușine nu vin la pocăință. Dar ei uită că înaintea lui Dumnezeu toate păcatele lor sunt ca o picătură de apă în mare.”

„Iată un semn al iertării păcatelor: dacă urăști păcatul înseamnă că Domnul ți-a iertat păcatele tale.”

„Sufletul care a cunoscut pe Domnul simte în chip nevăzut prezența Făcătorului său și rămâne în El foarte liniștit și bucuros. Și cu ce s-ar putea asemăna această bucurie? Este asemenea celei pe care o simte un fiu iubit care se întoarece după o lungă despărțire dintr-o țară îndepărtată în casa sa părintească și vorbește pe săturate cu tatăl său, cu iubita lui mamă, cu frații și surorile lui dragi.”

„Sufletul meu tânjește după Domnul și-L caut cu lacrimi. Cum să nu Te caut, Doamne? Tu Însuți m-ai aflat întâi și mi-ai dat dulceața Duhului Sfânt; și acum sufletul meu tânjește după Tine. Inima mea s-a îndrăgostit de Tine și mă rog Ție: Dă-mi să rămân până la sfârșit în iubirea Ta; dă-mi pentru iubirea Ta să îndur toate întristările și bolile.”

„O, cât de bucuros aș fi dacă toate noroadele ar cunoaște pe Domnul!”

„Frică și cutremur cuprind sufletul meu când vreau să descriu iubirea lui Dumnezeu. Sufletul meu e sărman și n-are putere să descrie iubirea Domnului.”

„Mă rog Ție, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.”

„Domnul iubește pe toți oamenii, dar încă și mai mult îl iubește pe cel care îl caută.”

„Fericit sufletul care iubește pe fratele său, căci fratele nostru este viața noastră.”

„Trebuie să învățăm să ne cunoaștem sufletele, ca să știm ce ne este de folos. Unuia îi este de folos să se roage mult, altuia să citească sau să scrie.”

„Harul vine de la tot binele, dar mai mult decât de la orice vine de la iubirea de frați.”

„Dacă te vei ruga pentru vrăjmași, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrăjmași, să știi că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine; nu zic că este deja un har desăvârșit, dar e de ajuns pentru mântuire… Dacă nu-i iubești, măcar nu-i ponegri și nu-i înjura; și acesta va fi un lucru bun.”

„Nu pot înțelege de ce oamenii nu cer pace de la Domnul. Doar Domnul ne iubește atât de mult, încât nu ne va refuza nimic.”

„…când cineva ne supără și ne ocărăște trebuie să ne rugăm pentru el lui Dumnezeu ca pentru noi înșine, și așa aceasta va ajunge o obișnuință.”

„Sufletul meu e întristat până la lacrimi multe: mi-e milă de oamenii care nu cunosc dulceața străpungerii sfinte [a inimii].”

„Cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu trăiește în pace, mulțumit de soarta lui, chiar dacă ar fi bolnav, sărac sau prigonit.”

„Duhul Sfânt unește pe toți și de aceea sfinții sunt aproape de noi; și când ne rugăm lor, atunci prin Duhul Sfânt ei aud rugăciunile noastre și sufletele noastre simt că sfinții se roagă pentru noi.”

„Și dacă aici iubirea nu poate uita pe frate, cu atât mai mult nu ne uită sfinții și se roagă pentru noi.”

„Dacă omul nu spune totul duhovnicului, calea sa este întortocheată și nu duce la mântuire, dar cine spune totul acela merge drept în Împărția cerurilor.”

„Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că duhovnicul își săvârșește slujirea sa în Duhul Sfânt și de aceea trebuie să avem evlavie față de el. Credeți, fraților, că dacă s-ar întâmpla cuiva să moară de față cu un duhovnic și cel ce moare spune: „Părinte sfinte, dă-mi binecuvântare să văd pe Domnul în Împărăția cerurilor”, iar duhovnicul spune: „Du-te, copile, și vezi pe Domnul”, va fi după binecuvântarea duhovnicului, pentru că Duhul Sfânt în cer și pe pământ Același este.”

„Monahul e un rugător pentru întrega lume; el plânge pentru întreaga lume și aceasta e lucrarea lui de căpetenie.”

„Cine s-a smerit pe sine, acela a biruit pe vrăjmași. Dar cel ce se socotește în inima sa vrednic de focul cel veșnic, nici un vrăjmaș nu se poate apropia și nici un gând lumesc nu pătrunde în sufletul lui și toată inima lui rămân în Dumnezeu.”

„Mergi la duhovnic cu credință și vei dobândi raiul.”

„Domnul e milostiv față de cel ce e în ascultare, chiar dacă uneori acela e cu nebăgare de seamă; dar cel ce nu ascultă depărtează el însuși de la el harul lui Dumnezeu.”

„Sfântul Apostol Ioan Teologul spune că poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, ci ușoare. Dar el sunt ușoare numai din iubire și, dacă nu este iubire, atunci totul e un chin.”

„Un monah lipsit de experiență suferea din partea demonilor, și când îl năpădeau, el fugea de ei, dar ei îl urmăreau. Dacă ți se întâmplă și ție ceva asemănător, nu te înspăimânta și nu fugi, ci stai cu bărbăție, smerește-te și zi: „Doamne, miluiește-mă, că sunt un mare păcătos” și demonii pier; dar dacă vei fugi în chip laș, ei te vor goni în prăpastie. Adu-ți aminte că în ceasul când te năpădesc demonii, se uită la tine și Domnul, să vadă cum îți pui nădejdea în El.”

„Chiar dacă îl vezi limpede pe Satana și el te va arde cu focul lui și vrea să înrobească mintea ta, nu te teme, ci nădăjduiește cu tărie în Domnul și spune: „Sunt mai rău decât toți” și vrăjmașul se va depărta de tine.”

„…când sufletul tău se va smeri cu totul, atunci vei găsi odihna desăvârșită.”

„Asemenea fumului sunt sufletele celor mândri; așa cum vântul poartă fumul încotro bate el, tot așa și pe ele vrăjmașul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au în ele răbdare, sau vrăjmașul le amăgește ușor. Dar sufletele smerite păzesc poruncile Domnului și stau în ele neclintite ca în mare o stâncă de care se sparg valurile.”

„…cine a biruit patimile, acela nu mai are luptă…”

„Ia aminte la două gânduri și teme-te de ele. Unul îți spune: „Ești un sfânt!”, altul: „Nu te vei mântui!” Aceste două gânduri vin de la vrăjmașul și nu este adevăr în ele. Tu însă cugetă: „Sunt un mare păcătos, dar Domnul e milostiv, El îi iubește mult pe oameni și-mi va ierta păcatele mele” Crede aceasta și-ți va fi așa: Domnul te va ierta. Dar nu-ți pune nădejdea în nevoințele tale, chiar dacă te-ai nevoi mult.”

„Domnul vrea ca sufletul să fie smerit și să ierte tuturor cu iubire; atunci și Domnul îl va ierta cu bucurie.”

„A venit un nor, a ascuns soarele și s-a făcut întuneric. Tot așa, pentru un singur gând de mândrie, sufletul piede harul și îl năpădește întunericul. Dar, tot așa, și nu mai pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou. Am făcut această experiență pe mine însumi.”

„Cercetează-ze pe tine însuți și vezi: cum se înalță sufletul deasupra fratelui tău, cum pentru aceasta și vine un gând rău care nu place lui Dumnezeu și pentru aceasta sufletul se smerește. Dacă nu se smerește, atunci vine o ispită mică. Dacă iarăși nu se smrește, începe lupta curviei. Și dacă tot nu se smerește, cade într-un păcat mic. Și dacă nici atunci nu se smerește, va veni un păcat mare. Și așa va păcătui până ce se va smeri. Dar de cum sufletul se va pocăi, Domnul Cel Milostiv va da sufletul pace și străpungere [a inimii], și atunci tot răul va trece…”

„…fiecare trebuie să învețe să lupte cu gândurile și din rele să le facă bune.”

„Când vezi că se luptă altă minte [a demonului] cu mintea ta, smerește-te și lupta va înceta. Dacă ți se întâmplă să vezi demoni, nu te înspăimânta, ci smerește-te, și demonii vor pieri; dar dacă te stăpânește frica, nu scapi de o nenorocire. Fii curajos. Adu-ți aminte că Domnul te prinvește să vadă dacă-ți pui nădejdea în El.”

„Așa cum oamenii intră și ies dintr-o casă, așa și gândurile iscate de demoni vin și iarăși pleacă dacă nu le primești. Dacă gândul îți spune: “Fură!” și tu-l asculți, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta… Și așa, dacă gândul fiecărei patimi te va stăpâni, vei ajunge un bârlog de demoni. Dar dacă înțelegi să te pocăiești cum se cuvine, vor tremura și vor fi siliți să plece.”

„Îndeosebi omul a cărui minte e stricată de lucrarea demonilor nu trebuie să se încreadă în sine însuși și în ei, ci să asculte de duhovnic.”

„…dacă te năpădesc vrăjmașii [demonii] sau te chinuie gândurile rele, aceasta înseamnă că în tine nu e smerenie, și de aceea, chiar dacă n-ai înțeles mândria ta, smerește-te.”

„Adam tânjea pe pământ și suspina cu amar, și pământul nu-i mai era drag. Suspina după Dumnezeu și grăia: “Sufletul meu tânjește după Domnul și Îl caut cu lacrimi. Cum să nu-L caut? Când eram cu El, sufletul meu era vesel și liniștit, și vrăjmașul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rău a pus stăpânire pe mine, și el tulbură și chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tânjește după Domnul până la moarte; duhul meu se avântă spre Dumnezeu și nimic de pe pământ nu mă poate veseli, și sufletul meu nu vrea să se mângâie cu nimic, ci vrea să vadă din nou pe Domnul și să se sature de El. Nu-L pot uita nici măcar pentru un singur minut și sufletul meu se chinuie după El, și de mulțimea întristării plâng cu suspine: Miluiește-mă, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea căzută!” Și eu am pierdut harul și strig împreună cum Adam…”

„O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te caută neîncetat, ziua și noaptea, și strigă: “Tânjesc după Tine, Doamne, și cu lacrimi Te caut. Cum să nu te caut? Tu mi-ai dat să Te cunosc prin Duhul Sfânt, și această cunoaștere a lui Dumnezeu atrage sufletul meu să Te caute cu lacrimi.”“

„E o minune pentru mine că Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea căzută. Unii cad în deznădejde, socotind că Domnul nu le va ierta păcatele. Asemenea gânduri vin de la vrăjmașul. Domnul e atât de milostiv, că nu putem pricepe aceasta.”

„Un diacon mi-a povestit: “Mi s-a arătat Satana și mi-a zis: <>. Dar eu i-am răspuns Satanei: <>, și Satana s-a făcut nevăzut.”“

„…nici un suflet nu va pieri dacă se pocăiește, pentru că nici un cuvânt nu poate descrie cât de bun după fire este Domnul. Întoarce-te suflete la Domnul și spune: “Doamne, iartă-mă!” și nu gândi că Domnul nu iartă: mila Lui nu poate să nu ierte, și El iartă și sfințește degrabă.”

„Un nevoitor m-a întrebat: “Plângi pentru păcatele tale?” I-a spus: “Puțin, dar plâng mult pentru cei morți”. Atunci mi-a zis: “Plânge pentru tine însuți, de ceilalți se va milostivi Domnul. Așa spunea egumenul Makari.” L-am ascultat și am început să fac ce mi-a spus; am încetat să mai plâng pentru morți, dar atunci au încetat și lacrimile pentru mine însumi. Am vorbit despre aceasta cu un alt nevoitor care avea darul lacrimilor… L-am întrebat…:

- Să mă rog pentru morți?

El a suspinat și a zis:

- Dacă mi-ar fi cu putință i-aș scoate pe toți din iad și numai atunci sufletul meu și-ar găsi pacea și s-ar bucura.

Zicând aceasta a făcut o mișcare cu brațele ca și cum ar aduna snopi pe câmp, și lacrimi picurau din ochii lui. După aceea nu m-am oprit din rugăciunile pentru morți; lacrimile s-au întors și suspinam mult rugându-mă pentru ei.”

„Într-o zi, fără vreo nevoie anume am omorât o muscă și ea, nenorocita, se târa în chinuiri pe pământ; trei zile după aceea am plâns pentru cruzimea mea față de o făptură a Domnului, și din acea clipă îmi aduc aminte purutea de această întâmplare.”

„…puterea de căpetenie stă în smerenie.”

„…tot războiul se duce pentru smerenie.”

„Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălțimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu și vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în timpul nopții…”

„Dacă vorbești sau scrii despre Dumnezeu, roagă-te și cere de la Domnul să te ajute și să-ți lumineze înțelegerea, și Domnul te va ajuta și povățui.”

„Când cel căruia nu i s-a dat să învețe pe alții învață totuși, el întristează pe marele Dumnezeu.”

„Sunt oameni, și chiar oameni mari, care atunci când se ivește o nedumeriere, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis: „Doamne, sunt un om păcătos și nu înțeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înțelegerea cum și ce trebuie să fac!”“

„Cunoaște că atunci când o nenorocoire lovește un norod și sufletul tău plânge penru el înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfânt se atinge de suflet și îi dă rugăciune pentru oameni, ca ei să fie miluiți.”

„Celui ce iubește pe cei întristați, Domnul îi dă o rugăciune fierbinte pentru oameni.”

„Rugăciunea celor mândri nu e plăcută Domnului, dar atunci când se întristează sufletul unui om smerit, Domnul îl ascultă negreșit.”

„Domnul face minuni și pentru cel păcătos, de îndată ce sufletul lui se smerește, fiindcă atunci când omul învață smerenia, Domnul ascultă rugăciunile lui.”

„Ca să ții rugăciunea, trebuie să iubești pe oamenii care te ocărăsc și să te rogi pentru ei, până ce sufletul tău se va fi împăcat cu ei, și atunci Domnul îți va da rugăciune neîncetată, pentru că El dă rugăciunea celui ce se roagă pentru vrăjmași.”

„Cu cât mai mult te vei smeri; cu atât mai multe daruri vei dobândi de la Dumnezeu.”

„Ca să rămâi în Dumnezeu, mulțumește-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic.”

„Dacă te lupți cu tărie cu păcatul, Domnul te iubește. Dacă iubești pe vrăjmași, ești și mai mult iubit de Dumnezeu. Iar dacă-ți pui sufletul pentru oameni, ești mult iubit Domnului, Care și-a pus El Însuși sufletul pentru noi.”

„Dacă ai căzut în înșelăciune (ispită, păcat, tulburare), fugi degrabă la părintele tău duhovnicesc și povestește-i totul, pentru ca să te acopere cu epitrahilul său. Crede că ai fost îndreptat, și demonul primit de tine pentru greșeala ta s-a dus de la tine.”

„Dacă omul se mânie, demonul intră în el; dar dacă se smerește, demonul îl lasă.”

„Dacă am fi fost smeriți, Domnul ne-ar fi dat să vedem raiul în fiecare zi.”

„Cine mulțumește lui Dumnezeu pentru întristările sale va avea mai puține, fiindcă și-a predat sufletul voii lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu veselește sufletul care-și pune nădejdea în Dumnezeu.”
dima claudiu daniel · 487 vizualizari · 0 comentarii
22 Feb 2016

„Când cineva împlinește poruncile lui Hristos, nu face numai ascultare, ci se unește cu Hristos si dobândește cugetul Lui” (Arhim. Sofronie Saharov)



Împărăția cerurilor, comprimată într-o sămânță mică, a luat-o un Om și-a aruncat-o în grădina Sa, lumea, și s-a făcut copac mare și păsările cerului s-au sălășluit în ramurile lui.

Împărăția cerurilor nu este pentru păsări, ci pentru oamenii care trăiesc „ca păsările” – mai desprinse de pământ și firea pământească, trăind mai după firea lor cerească, trăind mai „în grija lui Dumnezeu” decât în grija vieții. Păsările acestea sunt „vulturii” care se vor aduna ca să judece lumea (1 Corinteni 6, 2), când pământul va fi stârv.

Împărăția lui Dumnezeu este un aluat pe care l-a luat o femeie și l-a pus în trei măsuri de făină (în firea omenească de acum întreită): sufletul, trupul și Duhul, până a dospit toată.



... Dacă nu ne primim viața ca din mâinile lui Dumnezeu, dacă nu primim tot ce cuprinde ea ca venind de la Însuși Dumnezeu, atunci viața nu ne va croi drum către veșnicie. Vom căuta fără încetare o altă cale. Da, vom căuta fără încetare o altă cale către veșnicie, cu toate că singura cale este Domnul Iisus Hristos. (Mitrop. Antonie din Suroj, Taina iertării. Taina tămăduirii)



"Marea iscusință a vieții duhovnicești e să lucreze omul cu puterea lui Dumnezeu, nu cu puterile sale. Marea înțelepciune este să-L ai pe Domnul sălășluit în tine." (Parintele Serghie)


 
roxana mateescu · 519 vizualizari · 0 comentarii
09 Feb 2016
Povestire din viata Sfantului Macarie Egipteanul, despre doua femei ce au ajuns la desavarsire, in lume fiind.


Rugandu-se oarecand Cuviosul catre Dumnezeu, s-a facut glas catre dansul zicandu-i: "Macarie, inca nu ai ajuns la masura celor doua femei care vietuiesc impreuna in cetatea cea de aproape."Deci auzind aceasta, batranul si-a luat toiagul sau si a mers in cetatea aceea si, afland casa lor, a batut in usa si indata una dintre dansele a iesit cu mare bucurie si l-a primit.Apoi, chemandu-le batranul pe amandoua, a zis catre dansele asa:"Pentru voi atata osteneala am indurat venind din pustia cea departata ca sa inteleg lucrurile voastre pe care va rog sa mi le spuneti, netainuindu-le." Si au raspuns femeile batranului :"Crede-ne Sfinte Parinte, ca aici nici in noaptea trecuta de patul barbatilor nostri n-am fost libere, deci ce fel de lucruri cauti de la noi ?".Iar batranul staruia, rugandu-le sa-i arate randuiala vietii lor.Iar ele, silite fiind, au zis:"Noi nici un fel de rudenie intre noi nu avem si s-a intamplat ca s-au insotit cu noi doi frati si cu dansii cincisprezece ani petrecand in aceeasi casa, nici un cuvant rau sau spurcat n-am zis una catre alta, nici nu ne-am sfadit candva, ci in pace pana acum vietuim.Si ne sfatuiam cu un gand ca, lasand pe sotii cei trupesti, sa mergem in ceata sfintelor fecioare, a celor ce slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut sa-i induplecam pe barbatii nostri sa ne lase, macar ca, si cu foarte multe lacrimi si rugaminti i-am rugat.Drept aceea, necastigandu-ne dorirea, am pus asezamant intre Dumnezeu si intre noi ca nici un fel de cuvant nesocotit sa nu zicem pana la moartea noastra".


Acestea auzindu-le, Sfantul Macarie a zis:"Cu adevarat, nici fecioare, nici maritate,nici monah, nici mirean, ci hotararea cea buna o cauta Dumnezeu, primind-o ca pe insasi fapta si fiecaruia dupa alegerea cea de buna voie ii da pe Duhul Sfant, Cel ce indrepteaza viata tuturor celor ce vor sa se mantuiasca".


balla georgeta · 429 vizualizari · 0 comentarii
25 Ian 2016
Cateva cuvinte despre viata si opera lui


 


Sfantul Antonie a fost cel dintai monah care s-a retras in pustie, fiind urmat de mai multi ucenici.Viata lui, care a umplut de uimire lumea din acea vreme, a fost descrisa de Sfantul Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei.


Nascut intr-un sat din Egiptul de mijloc, dupa moartea parintilor, tarani cu buna stare, Antonie s-a hotarat pe la varsta de 18-20 de ani sa vanda tot ce mostenise, sa imparta saracilor si sa-si inchine viata Domnului.Aceasta s-a intamplat pe la anul 270 dupa Hristos.La inceput nu s-a departat prea mult de locurile in care traiau oameni.Catava vreme i-a slujit drept adapost un mormant gol.Pe urma, crescandu-i dorinta dupa singuratate, s-a retras in muntii nisiposi de pe malul drept al Nilului.Mai tarziu a parasait si acest loc si pe monahii care se stransera in jurul lui si s-a dus in mijlocul pustiei din preajma Marii Rosii, de unde venea numai la anumite rastimpuri pentru a da sfaturi pelerinilor care alergau sa i le ceara.A murit la 356 si a fost inmormantat intr-un loc necunoscut, neavand langa el decat doi oameni de incredere, carora le-a poruncit sa nu descopere locul mormantului.


Ca scrieri adevarate ale lui au fost dovedite pana acum 7 scrisori, amintite inca de Sfantul Ieronim.Aceste 7 epistole le avem tiparite (in Migne Patrologia Greaca tom.40) in doua redactiuni, ambele in traducere latina.Prima redactiune (col.977- 1000) este o traducere a lui Symphorian Champerius de la 1516 dupa un manuscris grec, care n-a fost indicat si a ramas necunoscut.O a doua, care cuprinde un text mai larg, tradus de pe un manuscris arab, formeaza 7 epistole din cele 20 date toate sub numele lui Antonie (col.999-1666), din care insa pe cele 13 din urma (col.1016-1066) Kleja le-a dovedit ca sunt ale lui Ammonas, ucenicul si urmasul lui Antonie la conducerea chinoviei de la Pispir.In timpul mai nou a inceput sa fie descoperit si textul copt, cel original, al unora din aceste epistole.


O. Bardenhewer (Geschicte der altkirchijchen Literatur, vol.3, ed.2, p.81) scria la 1923, pana nu se dovedise ca aceste epistole sunt ale lui Antonie, ca ele nu pot fi ale lui si din motivul ca sunt prea de cuprins general si lipsite de putere si de seva, ca sa fie de la marele ascet.


Cum stam insa cu autenticitatea celor 170 de capete pe care Nicodim Aghioritul, care a trait la sfarsitul veacului al XVIII-lea, le-a asezat in fruntea Filocaliei ? Nici Bardenhewer, nici Viller-Rahner, din care iau aceste insemnari, nu le pomenesc intre scrierile atribuite lui Antonie.Ele nu se cuprind nici in Patrologia lui Migne.Nu stim, de asemenea dupa ce manuscris le-a luat Nicodim Aghioritul.Ne da aceasta dreptul sa afirmam cu siguranta ca nu sunt ale Sfantului Antonie ?Nu, acest drept nu-l avem.Chiar daca azi ele nu s-ar mai gasi in nici un manuscris, care s-a putut pierde.Faptul ca aceste capete au si ele acelasi caracter general nu poate fi un argument sigur ca nu sunt ale lui Antonie, cum nu e pentru epistole.


Oarecare inrudiri interne intre aceste capete si epistole se pot constata, desi ele sunt o lucrare deosebita, cu cuprinsul ei propriu.Asemenea inrudiri am avea de pilda in ideea de "om rational" pe care o folosesc si capetele si epistolele; in pretul ce se pune si in unele si in altele pe "deosebirea intre bine si rau", pe caracterizarea lui Dumnezeu ca "medic", s.a.m.d.


(Prof.Dr.Dumitru Staniloae, prefata la FILOCALIA vol.I, Sibiu, la Nasterea Domnului, 1946)


 


 


balla georgeta · 487 vizualizari · 0 comentarii
16 Ian 2016
Asta tine de dragoste : a privi la om si a vedea in el o frumusete de nerapit, iar totodata a te ingrozi de ceea ce viata a facut din el, a savarsit asupra lui.Dragostea este tocmai extrema suferinta, durere pentru ca omul e nedesavarsit si totodata minunarea pentru ca el este atat de uluitor, irepetabil de frumos.Si iata, daca privesti macar o data la om in felul acesta, poti sa il indragesti in pofida a tot ce le sare in ochi altora.


Cat de des nu se intampla ca celui indragostit sa i se spuna :"ce ai gasit la el? ce ai gasit la ea?" - si omul da raspunsul absolut delirant : "dar nu vezi ce minunata este, ce frumos este?..."  Si se dovedeste ca, da, asa si este, omul cu pricina e minunat, pentru ca cel care iubeste vede toate ranile.De lucrul acesta, iata, e foarte important sa nu uitam.Este extrem de important sa ne amintim ca dragostea este realista pana la capat, ca ea il cuprinde in intregime pe om si ca ea vede, ea este vazatoare, insa in loc sa osandeasca, in loc sa se lepede de om, ea plange pentru schilodirea lui si este gata sa isi dea viata pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat sa fie indreptat si tamaduit.Asta este ceea ce se numeste atitudinea "cu intreaga intelepciune" fata de om, acesta este adevaratul principiu al dragostei, cea dintai viziune serioasa.


Sursa:din cartea Taina iubirii de Mitropolitul Antonie de Suroj


balla georgeta · 513 vizualizari · 0 comentarii
13 Ian 2016
„E cumpăna dintre ani! Să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranță, în jos cu înțelegere și în sus cu recunoștință! Speranța să vă deschidă poarta spre un An Nou plin de bucurii și împliniri”LA MULTI ANI!

LA MULTI ANI DE SFANTUL VASILE SI DE SFANTUL ION !
senior editor blog · 588 vizualizari · 0 comentarii
01 Ian 2016


Harul este darul nemeritat de la Dumnezeu, iar credinta este canalul prin care primim acest har.


La Multi Ani fericiti, cu multa sanatate, lumina si impliniri si, mai ales, sa ne ajute Dumnezeu in toate!

Viata sa va fie numai bucurie,
Sfanta Sarbatoare -numai inaltare;
Anul care vine -numai roduri pline
de la Cel din Cer-lerui ,Doamne ,ler!



















 
Happy New Year!!
i
  









Ani buni, ani răi – toți se duc!



1. Nu este totdeauna vreme bună; vine curând și vremea rea. Nu țin veșnic zilele frumoase, nici anii de belșug, nici prilejurile dureroase. De aceea este fericit oricine știe să folosească cu înțelepciune și chibzuință orice avantaj pe care îl are în prezent, pentru a face voia lui Dumnezeu, pentru a căuta mântuirea astăzi, pentru a face binele astăzi, pentru a răscumpăra vremea acum.
2. Nu sunt toate zilele bune, când urechile au plăcere de Cuvântul Sfânt. Când picioarele merg spre el. Când mintea îl înțelege și inima îl primește. Vin și zilele rele, când urechile se scârbesc de sfaturile bune. Când picioarele merg mai grabnic spre păcat decât spre har. Când capul e învăluit de întuneric și inima este atrasă spre deșertăciuni. O, ce greu este atunci ca omul să mai primească un sfat bun și să mai ia hotărârea bună – pe care n-o luase când putea.
3. Nu este omul tot tânăr, când sufletul lui să fie mai ușor de păcate. Mintea lui mai limpede. Inima lui mai aprinsă și duhul lui mai primitor. Ajunge bietul om și la bătrânețe, când sufletul i se încarcă greu cu păcatele. Mintea i se întunecă în rău. Inima i se stinge în slăbiciuni. Și duhul adoarme și se închide pentru totdeauna față de chemările lui Dumnezeu. De aceea vino astăzi, câtă vreme poți.
4. Dar zilele bune, zilele rele – toate trec… Ani buni, ani răi – toți se duc. Vremea tinereții, vremea bătrâneții – amândouă se sfârșesc. Vremea chemării, vremea primirii – și ele trec prea curând. Vremea vieții și vremea morții – amândouă sunt hotărâte. Numai înțelepciunea care să le știe folosi bine o au puțini.
5. Oameni înțelepți și oameni nebuni – toți mor. Numai că moartea lor nu-i la fel. Numai că judecata lor nu-i asemenea. Numai că răsplata lor nu-i tot una. Și numai că veșnicia lor nu-i aceeași. Binecuvântați sunt cei cu sfârșit fericit.
6. Dumnezeu i-a dat omului voința liberă și puterea de a crea! Acestea două sunt virtuți dumnezeiești, iar prin ele, Dumnezeu i-a dat omului însușirea de a se desăvârși pe sine. De a-și adăuga lui însuși partea lăsată de Dumnezeu în voința omului și în puterea sa. După alegerea sa și după dorința sa. Și omul face acest lucru! Se face pe sine bun sau rău – după cum singur își alege. Se întregește, adăugându-și – la ceea ce i-a început Dumnezeu – sfârșitul pe care singur el și-l vrea, în ascultarea sau neascultarea de voia lui Dumnezeu.
7. Numai la sfârșitul fiecărui an, când el singur și-a împlinit numărul zilelor sale pe care i le-a rânduit Dumnezeu și numărul faptelor pe care el singur și le-a rânduit cum să fie, atunci Dumnezeu se uită și vede cum este lucrarea fiecărui om. Și abia atunci urmează constatarea Lui despre fiecare, potrivit stării aceluia și sfârșitului pe care și l-a ales el singur. Atunci se va spune: Dumnezeu a văzut că omul este bun. Sau că este un nebun…
8. Numele OM – ADAM însemna, în limba de atunci, amândouă aceste însușiri: și „după chipul lui Dumnezeu”, și „din țărâna pământului”. Pentru ca omul, fiind înzestrat cu voința sa liberă, să-și aleagă singur cum să se facă pe sine: după chipul lui Dumnezeu ori ca țărâna pământului din care a fost luat.
9. În voința noastră stă alegerea pe care dorim să o facem, calea pe care s-o luăm și direcția în care ne îndreptăm. În sus, spre Dumnezeu, sau în jos, spre pământ. Spre înălțimea gândurilor sfinte, a simțămintelor curate, a faptelor vrednice sau spre josnicia păcatului, a patimilor, a umblărilor nelegiuite și nevrednice.
10. Chipul pe care ți-l faci tu singur prin faptele pe care le faci, prin caracterul pe care ți-l formezi, prin modelul după care te transformi este ori al lui Dumnezeu, ori al lumii. Și veșnicia ta ți-o vei petrece ori în lumina Feței Celui de Sus, ori în întunericul celui de jos.
11. Stările cele mai înalte pentru un suflet credincios sunt cele din dulcea lui intimitate cu Iisus, Mirele și Preaiubitul său Ceresc. Dumnezeu este Iubire, după cum este scris (I In 4, 8). Și El dorește atât de mult să stea mereu cu noi în acele stări de dulce părtășie pe care numai dragostea fierbinte și curată le poate da și le poate primi – fiindcă numai ea le cunoaște.
12. Cuvintele dulci, cântările inspirate, rugăciunile fierbinți și stările de har pe care un suflet ales și scump le trăiește cu Iisus sunt cele mai cerești stări pe care un om le poate trăi cu Dumnezeul său pe lumea asta.
13. Pentru ca Hristos să te poată trage după El, trebuie și tu să te lepezi de tot ce este încă lumesc și firesc în tine, să te înnoiești în ființa ta prin nașterea din nou, să dobândești auzul cel nou. Altfel nu vei desluși nimic din chemările iubirii Lui. Leapădă-ți înțelegerea veche – o altă înțelegere să ai pentru cele ce ți se vor dezvălui. Altfel totul ți se va părea nebunie (I Cor 1, 23). Și cine nu înțelege așa mai bine să nu înțeleagă nimic. Leapădă-ți inima cea de carne… și ia-ți-o pe cea de duh, când lucrurile de care te apropii sunt numai ale Duhului.
14. Când soarele sărută un mugur, se naște o floare. Când roua sărută un trandafir, se naște o mireasmă… Când Hristos sărută un suflet, se naște o lumină. Când Duhul Sfânt sărută un gând, se naște o inspirație. Când dragostea sărută o ființă, se naște un imn.
15. Toate acestea sunt zămisliri cerești trimise după omul rătăcit, spre a-l aduce la Făcătorul și Binefăcătorul lui, la Tatăl Ceresc. Hristos este Fluviul de Har Larg și Lin, Adânc și Clar, Luminos și Fericit… Drăgăstos și Veșnic. Tot ce ne vine nouă de la Tatăl Ceresc – sau ce-I trimitem noi Lui – putem primi și da numai prin El.
16. Cuvintele dulci pe care le spui tu Dragului tău Iisus ți le spune și El ție, fiindcă în dragoste totul este frumos și când spui, și când asculți. Și în dragoste este ca și cu ecoul în munți: îți auzi înapoi cuvintele pe care le spui, în felul în care le-ai spus.
17. Suflete drag… Tu ai fost zămislit din dragoste. O Rază a Soarelui din Cer, și un mugur al pământului, în unirea unei clipe de dragoste, te-au zămislit și te au făcut o floare. Fii fiul dragostei prin toată ființa și purtarea ta.
18. Soarele Hristos acum te îmbrățișează cu dragostea Crucii Lui… Te sărută cu cuvintele gurii Lui, care sunt mai bune decât orice vin.
Adică sunt mai fericite decât tot ce este inspirație omenească, desfătare pământească, îmbătare lumească… Hristos vrea să te înveșmânteze în miresmele Lui cerești – și acestea sunt de la viață spre viață (II Cor 2, 16).
19. Primește sărutările Cuvintelor Lui cu toată recunoștința iubirii ascultătoare. Și întoarce-I-le cu o tot mai fierbinte iubire revărsată în legământul tău de predare în slujba dragostei Lui pe totdeauna. Întoarce-I-le cu rugăciuni scăldate în lacrimi de dragoste pentru Iisus.
20. Întoarce-I Domnului dragostea inimii tale în cântări iubitoare de laudă și de mulțumire. Întoarce-o prin toată trăirea ta, care să fie un strigăt de dragoste: Cine mă va despărți pe mine de dragostea Ta, Iisuse? Nu, nu, nimeni! Nimic! Nici acum și nici în vecii vecilor…
Doamne, Iisuse, nimic să nu ne poată despărți de Tine. Amin.



Vreau sa va multumesc tuturor celor care, intr-un fel sau altul, mi-ati fost alaturi in acest an 2015 – fara prezenta Dv in viata mea, multe impliniri si lectii duhovnicesti, asumate, nu ar fi fost posibile!
Si mai vreau sa-mi cer iertare pentru tot ceea ce v-am gresit, cu speranta ca ne vom revedea in viitor, pentru a construi mai bine, mai frumos, mai trainic, legatura noastra cu Hristos si sfintii Sai.!
Fie ca Noul An 2016 sa ne aduca ” dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdare, bunatatea, facearea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia; impotriva unora ca acestea nu este lege.” ( Ep Galateni, 5)
Doamne ajuta!


RUGĂCIUNE DE ANUL NOU



Doamne Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt !
Ție, Doamne, ne plecăm genunchii sufletului și ai trupului nostru, Ție singurului Bun și fără de păcat, Ție adevăratului Dumnezeu, care ai făcut cerul și pământul, marea și izvoarele, toate cele văzute și nevăzute.
Ție Dumnezeule în trei fețe proslăvit ne închinăm, Te lăudăm, îți mulțumim și Te rugăm; caută cu milostivire spre smerita noastră rugăciune și primește mulțumirile, laudele și cererile noastre.
Mai întâi Te lăudăm pentru că ne-ai păzit până acum ca să nu cădem în mâinile vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Te lăudăm și-Ți mulțumim pentru toate darurile cele sufletești și trupești pe care ni le-ai dat nouă până în clipa de față.
Îți mulțumim pentru învățăturile care ni le-ai dat. Îți mulțumim pentru sănătate și pentru toate bunătățile sufletești și trupești pe care ni le-ai dat nouă.
Îți mulțumim și te slăvim pentru toate bucuriile și întristările pe care le-am avut în anul acesta și în toți anii vieții noastre până în clipa de față. Îți mulțumim pentru tot ajutorul pe care ni l-ai dat, pentru că ne-ai păzit cu sfinții Tăi Îngeri pe drumul acestei vieți atât de alunecoasă și primejdioasă, căci cine ne-ar fi păzit pe noi în acele clipe grele dacă nu erai Tu, Păstorul nostru cel Bun cu Sfinții Tăi Îngeri!
Te rugăm acum Dumnezeul nostru Cel Mare și Minunat, Cel închinat în Sfânta Treime, Tatăl-Creatorul, Fiul-Mântuitorul și Sfântul Duh-Sfințitorul să cauți cu milostivire și să faci ca să fie primite la Tine, toate cele lucrate de noi, nevrednicii în numele Tău, în anii trecuți până în clipa de față: rugăciunile, cântările, milosteniile la săraci și toate ostenelile noastre, căci știm că noi nu avem nimic al nostru, ci am luat totul dintru ale Tale, ca niște robi netrebnici, ca să ți le aducem Ție.
Învrednicește-ne Doamne de darul primirii la Tine, căci după dreptatea noastră, noi nu suntem decât o cârpă lepădată și murdară înaintea Feței Tale.
Iartă-ne Doamne toate păcatele pe care le-am făcut până acum și nu ne lăsa ca să mai cădem în ispite, să mai păcătuim înaintea Ta. Dă-ne har și putere ca să putem a ne lepăda de toate poftele cele rele și plăcerile pierzătoare de suflet.
Te rugăm Doamne în clipa aceasta să-Ți aduci aminte de frații noștri creștini, care sunt asupriți și prigoniți, de toți cei bolnavi și din spitale, de văduve și orfani, de cei săraci și lipsiți.
Adu-Ți aminte Doamne și de vrăjmașii noștri, care ne asupresc și ne prigonesc pe noi; îmblânzește-i pe dânșii, ca să cunoască ei că Tu ești Dumnezeul nostru, căci vrăjmașii noștri sunt mai întâi vrăjmașii Tăi Doamne și ei se laudă că Tu ne-ai părăsit; dar nădejdea noastră la Tine este, ca să primești rugăciunile împărătesei noastre, ale Preasfintei Fecioare Maria și să ne ierți păcatele, depărtând de la noi pedeapsa ce o merităm.
Sfarmă Doamne, toate lojile francmasonice, risipește toată vrăjitoria și magia din țara noastră, ceartă duhurile necurate care vin să se instaleze în locașul Tău ce Sfânt. Vino în ajutorul robilor Tăi care se luptă pentru împărăția Ta.
Adu-Ți aminte Doamne și de păstorii noștri cei duhovnicești (numele) care s-au ostenit și se ostenesc spre a ne învață cuvântul Tău. Dăruiește-le lor Harul Tău ca să ne întărească mereu în credință. Fii cu ei întotdeauna cum ai fost cu Apostolii Tăi. Dă-le putere ca lui Moise proorocul, ca să ne conducă prin pustiul lumii acesteia spre Canaanul Ceresc. Dă-le râvna lui Ilie și Enoh, înțelepciunea lui Ioan, vitejia lui David, ca să omorâm cu toții pe Goliat-diavolul, dimpreună cu toate uneltirile lui și ajută-i ca să trezească din somnul păcatelor cât mai multe suflete, spre a le aduce pe calea mântuirii. Păzește-i Doamne cum ai păzit pe Ilie și pe Elisei și trimite-le îngeri păzitori în călătorie și în tot locul.
Adu-Ți aminte Doamne de toți preoții cei binecredincioși; păzește-i pe dânșii și îi ajută.
Depărtează Doamne pe toți lupii îmbrăcați în piei de oaie, de la turma Ta și pe toți închinătorii la idoli, care vor să rupă turma cu lăcomiile, cu vicleșugurile și cu toate smintelile lor.
Adu-Ți aminte de toată Biserica cea ortodoxă și o scapă de la pierzare.
Pomenește Doamne întru Împărăția Ta pe păstorul nostru duhovnicesc (numele) , pe toți frații și surorile, pe toată comunitatea noastră creștină ortodoxă, pe toți care ne-am unit în credință și ascultare ca să facem voia Ta.
Te rugăm Dumnezeule să ne dai răbdare, înțelepciune, dragoste desăvârșită, nădejde nezdruncinată și toate virtuțile care ne trebuie ca să ne mântuim.
Apără-ne de oameni gâlcevitori, de oameni rătăciți, de patimi și păcate.
Ajută-ne Doamne ca să nu ne lepădăm de Tine în nici un fel. Păzește-ne de ceasul încercărilor de la Apocalipsă și scrie numele nostru în Cartea Vieții Tale.
Deschide Doamne urechile sufletelor noastre, ca să audă glasul trâmbiței Tale celei de mântuire și să înviem pentru viața veșnică.
Trimite tuturor creștinilor din toată lumea har și putere, ca să biruiască pe satana și vino în ajutor la tot creștinul cel necăjit și întristat, care are trebuință de ajutorul Tău.
Doamne, noi, oile pășunii Tale, nu avem nici o altă apărare, ci numai Tu ești apărătorul nostru cel puternic și numai în Tine ne încredem, de aceea te rugăm să ne ajuți și să nu ne lepezi de la fața Ta.
Adu-Ți aminte Doamne și de cei adormiți din neamurile noastre, de părinții noștri, de toți frații și surorile care au plecat dintre noi, de toți cei ce s-au pomenit la Sfintele Liturghii și sărindare și pomenește-i întru împărăția Ta.
Auzi-ne și pe noi, Doamne Dumnezeul nostru, cum ai auzit pe Ucenicii Tăi când Te rugau, cum ai auzit pe Prooroci, pe Mucenici, pe Ierarhi, cum ai auzit pe Sfinții Părinți și nu ne lepăda pe noi de la Fața Ta, că zidirea Ta suntem și pe alt Dumnezeu nu știm, ci numai Tu ești Dumnezeul nostru în care credem și căruia ne închinăm Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin.



Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu ale Sfinților Îngeri, cu ale Sfinților Apostoli, cu ale Sfântului Vasile Cel Mare și pentru ale tuturor sfinților, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin!



Pentru Anul Nou!
Să multumim Preasfintei Treimi si Preacuratei Maicii Domnului, care mijloceste pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să mai trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem început bun in toate si să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, crestineste.
Doamne ajuta!

25 decembrie 2012. Azi am fost aici la m-tirea SIHASTRIA RARAULUI si am colindat cu corul de copii al bisericii.Am pozat sfanta icoana a SFANTULUI EFREM CEL NOU, din chilia parintelui.Din aceasta icoana izvoraste mir de asta-primavara.Mergeti la RARAU si luati mir ce izvoraste din icoana, de la preotii calugari .  


Citate din Sfintii Parinti

“Dumnezeu se descopera , nu unei minti ascutite, ci unei inimi curate:”fericiti cei cu inima curata ca aceia vor vedea pe Dumnezeu”(Mat. 5, 8)” – Prot. P. Socolov

“Dupa cum e cu neputinta sa cunoastem soarele fara soarele insusi, tot astfel e cu neputinta sa-L cunoastem pe Dumnezeu fara Dumnezeu insusi” – Prot. P. Socolov

“Nu este nimic mai sarac decat capul care face filosofie despre Dumnezeu, fara Dumnezeu” – Sf. Ioan Scararul

“Nu vorbi nimic despre Dumnezeu din cele ce nu le-ai invatat de la El insusi.”- Sf. Ioan Scararul

“Este foarte primejdios sa vorbesti despre Dumnezeu, ceea ce iti vine in minte, oricat de adevarat ti s-ar infatisa cale vorbite. Cuvantul adevarat despre Dumnezeu, este numasi cuvantul lui Dumnezeu” – Sf. Ioan Scararul

“E primejdios sa inoti imbracat in toate hainele, e primejdios sa te atingi de teologie, cand ai vreo patima oarecare” – Sf. Ioan Scararul

“Daca Moise era oprit sa se apropie de rugul ce ardea, inainte de a-si scoate mai intai incaltamintea, atunci cum te poti apropia tu, de Dumnezeu fara sa te eliberezi in prealabil de legatura simturilor” – Sf. Tihon Zadaronschi

“Duhul nostru este din Dumnezeu si numai in Dumnezeu isi poate gasi linistea si fericirea” – Fericitul Augustin

“Cum se explica faptul ca nici un lucru pamantesc, nici cinstea, nici bogatia, nici cunostinta nu ne satisfac inima noastra? Cum se explica faptul ca in toiul fericirii pamantesti noi ne plictisim si simtim un gol in sufletul nostru? Acesta este un glas expresiv al inimii care spune: omule, nu cauta bunatatile satisfacatoare pe pamant, in aceasta vale a desertaciunii si pieirii; fericirea ta nu e decat in unicul Dumnezeu!” – Iacov- Arhiepiscopul Nijegorod

“Nu este nimic asa de mare ca omul cu Dumnezeu si nu este nimic asa de neinsemnat ca omul fara Dumnezeu” – Adrian Jugschii

“Cand traiesti cu Dumnezeu gasesti fericire si in nenorocire” – Sf. Tihon Zadon

“Cu Dumnezeu afli raiul si in iad, iar fara Dumnezeu e un chin si in cer” – Sf. Tihon Zadon

“Cauta-L pe Dumnezeu, dar nu cauta locul unde salasluieste El” – Avva Sisoe

“O, suflete al meu! Dumnezeu e intotdeauna cu tine, iar tu traiesti ca si cum El ar fi departe de tine” – Sf. Ioan Gura de Aur

“Dumnezeu se apropie de noi cand noi ne apropiem de El” – Filaret-Mitropolitul Moscovei

“Daca vrei sa faci toate lucrurile tale bine, atunci inghipuieste-ti ca Dumnezeu se uita la Tine” – Filaret-Mitropolitul Moscovei

“In fata maretiei lui Dumnezeu nu este nimic maret, iar in fata bunatatii Lui nu e nimic bun” – Sf. Tihon Zadon

“Dumnezeu e credincios fagaduintelor Sale, dar numai pentru oamenii care sunt credinciosi fagaduintelor lor” – Filaret-Mitropolitul Moscovei

“Daca Dumnezeu isi amana pedeapsa atunci tu nu-ti amana intoarcerea” – Fericitul Augustin

“Sa nu crezi ca nu mai este dreptatea lui Dumnezeu acolo unde nu o observa ochiul tau grosolan” – Filaret-Mitropolitul Moscovei

“Sa nu doresti sa ti se intample ceea ce vrei, ci ceea ce ii place lui Dumnezeu. Tu trebuie sa doresti ceea ce Dumnezeu doreste” – PreotI Talmacev

“Ceea ce e folositor pentru noi aceea vrea Dumnezeu; ceea ce vrea Dumnezeu aceea e folositor pentru noi” – Sf. Ioan Gura de Aur

Sfintii sunt recunoscuti doar de Sfinti, pentru ca ei au acelasi fel de viata, aceleasi trairi si aceleasi feluri de a se exprima. Ei înteleg harul ce lucreaza într-un Sfânt Parinte doar prin felul în care se exprima.


LA MULTI ANI , IUBITE CITITORULE !
roxana mateescu · 1269 vizualizari · 0 comentarii
30 Dec 2015
Astazi S-a nascut Mesia! Si vestea aceasta pe care au adus-o din cer ingerii, pe care au primit-o intai pastorii, ca un fulger s-a revarsat peste toate marginile.
Vestea aceasta, care l-a tulburat pe Irod
“si tot Ierusalimul cu dansul” (Matei 2, 3), ca o trambita duhovniceasca a rasunat din veac in veac, din hotar in hotar, de la tarm, si a ajuns astazi si la inimile noastre. Vestea aceasta auzind-o, saracii s-au bucurat, pacatosii s-au veselit, orbii s-au luminat, bolnavii s-au mangaiat, iar schiopii au saltat. Vestea aceasta auzind-o, ritorii in nedumerire au cazut, caci ea pe invatati i-a facut sa taca, pe filozofi sa se rusineze, pe imparati sa se cutremure. Vestea aceasta pe mame le-a facut sa se bucure, pe fecioare sa cante, iar pe prunci sa dantuiasca.
Astazi S-a nascut Mantuitorul! Si oranduirea cea de sus, pe care ingerii o intonau de bucurie, au rostit-o pastorii, au auzit-o Fecioara cu Iosif, au repetat-o neamurile si strabatand lungimea vremurilor ca un imn de impacare a omului cu Dumnezeu, iata, o cantam si noi astazi.
Astazi a venit in lume Domnul! Si steaua care a stralucit la rasarit vestind minunea i-a pornit la drum pe cei trei magi si a purces peste generatii, peste imparatii, peste nenumaratele imparatii, peste nenumaratele noroade, si, iata, o vedem si astazi luminand pe cerul Bisericii lui Hristos. Deci si minunea Nasterii lui Iisus, si vestea cea buna, si cantarea ingerilor, si lumina stelei ne-au adunat la biserica astazi, fratilor, ca impreuna sa ne bucuram de Domnul si sa praznuim duhovniceste.
Astazi se manie Irod, dar se veselesc noroadele. Se tulbura Ierusalimul, dar salta de bucurie marginile lumii. Se indoiesc carturarii lui Israel, dar cred semintiile pamantului. (…) Se leapada de El fiii, dar Il primesc robii. Il condamna hulitorii, dar I se inchina credinciosii. Zadarnic se infurie Irod si tot Ierusalimul cu dansul, ca astazi Mesia S-a nascut. Zadarnic Il trec cu vederea cei alesi, caci neamurile Il primesc. Zadarnic sabia ucigasa cauta sa-L omoare, ca strainii Ii fac adapost. Evreii I-au dat o pestera saraca, precum unui strain, iar neamurile I-au inchinat nenumarate biserici pline de podoabe, ca unui Stapan a toate. Evreii L-au culcat intr-o iesle cu fan, iar neamurile L-au primit in inima. Evreii I-au dat ce-au avut mai de necinste, iar neamurile I-au adus aur ca unui Imparat, tamaie si smirna ca unui Dumnezeu si om. Zadarnic se manie Irod, fara minte sunt fiii lui Israel, fara vina se taie fiii Rahilei, caci astazi Hristos Se naste si toate neamurile Il slavesc. Hristos din ceruri vine si popoarele Il intampina, Hristos pe pamant se arata si toata suflarea Il lauda.
Astazi a venit plinirea vremurilor. Astazi bucuriile ingerilor cu ale oamenilor s-au amestecat, cerul cu pamantul s-a impacat, Dumnezeu pe pamant S-a desertat si oamenilor aievea S-a aratat.
Astazi Vechiul si Noul Testament in Betleem s-au intalnit. Astazi proorocii se veselesc, vazand ca se implinesc cele mai inainte aratate de ei. Astazi Adam si Eva cu bucurie vin sa se inchine Noului Adam.
Sa mergem, fratilor, la pestera cea din Betleem, calauziti de steaua credintei, ca sa vedem minunea ce s-a savarsit. Vom intalni o pestera mica, vom vedea inlauntru o Fecioara neintinata, vom vedea alaturi chipul batran si cucernic al dreptului Iosif, vom vedea o iesle cu fan si inaluntrul ei…. o, minune!… dumnezeiescul Prunc infasat in scutece. Vom auzi acolo pe ingeri cantand, vom vedea pe pastori laudand, iar pe magi inchinandu-se si vistieriile deschizandu-si…
Veniti deci toate semintiile pamantului sa intampinam pe Mirele Bisericii, care S-a imbracat in haina noastra, pentru a ne indumnezei pe noi, oamenii. Veniti astazi toate popoarele sa ne infratim, sa ne impacam si unindu-ne glasurile sa intampinam pe Mesia Cel mult asteptat. Veniti, fecioarelor, sa vedeti o Fecioara cum naste fara de prihana. Veniti, maicilor, sa vedeti pe Maica Domnului cum nu se rusineaza de nasterea de prunci. Veniti, credinciosi, sa vedem cum o Fecioara tine in brate pe Cel ce a spanzurat pamantul pe ape. Veniti sa vedem cum doua de maini de mama leagana pe Cel ce se atinge de munti si fumega (Ps. 103, 32). Veniti sa vedem infasat in scutece pe Cel ce imbraca cerul cu nori si pamantul cu iarba. Veniti sa vedem cum Se hraneste cu lapte Cel ce hraneste lumea cu paine si adapa pamantul cu ploaie timpurie si tarzie.
O, minune! Hristos Se naste si Irod se manie, Iisus om Se face pentru iubirea de oameni si fiii oamenilor sabia din teaca isi scot. Imparatul cerului sluga Se face si imparatii pamantului se grabesc sa-I ia viata. Fiul lui Dumnezeu vine sa ne mantuiasca si noi usa inimii Ii inchidem.
Dar taina se savarseste. Hristos vine. Pestera Il primeste. Ingeri Il slavesc. Pastorii Il cauta. Magii I se inchina. Neamurile cred. Biserica se zideste. Testamentul dragostei se scrie. Mantuirea se arata.
Iubiti credinciosi,
(…) O minune noua s-a savarsit! Iata, in scurta vreme, pestera s-a schimbat in mii si mii de biserici mari si frumoase, care impodobesc toate colturile lumii. Ieslea cea saraca s-a prefacut in tot atatea dumnezeiesti altare. Pruncul Cel infasat ne asteapta acum sub chipul Sfintelor Taine . Locul magilor l-au luat Apostolii, iar al pastorilor, preotii, care impreuna duc vestea mantuirii in toata lumea. Ceata sfintilor ingeri este marita acum cu milioane de cuviosi si mucenici, care neincetat slavesc in ceruri pe Mielul lui Dumnezeu. Iar cantarea cea ingereasca este continuata acum de dangatele clopotelor si de alese cantari bisericesti ce rasuna in toata lumea.
Batranul Iosif inchipuieste Vechiul Testament, iar Fecioara Maria Legea Noului Asezamant. Scutecele inchipuiesc sfintele odajdii ale Bisericii. Aurul – slava Dumnezeirii, tamaia – rugaciunile sfintilor si ale tuturor credinciosilor, iar smirna – podoaba faptelor bune. In sfarsit, steaua inchipuieste Evanghelia lui Hristos, care lumineaza ca o faclie de calauza intreaga lume.
Deci nu in Betleemul Iudeii, ci la Biserica lui Hristos sa ne adunam astazi, fratilor, ca sa laudam Nasterea Domnului. Aici este pestera mantuirii, aici este ieslea cea dumnezeiasca. Aici sunt magii neamurilor, aici pastorii noului Israel. Aici este steaua, aici lumina, aici darurile Duhului. Si mai presus de toate, aici este pruncul Iisus – Mirele Bisericii.
Sa petrecem cu bucurie aceasta zi langa ieslea lui Iisus. Nu vom fi aici singurii drumeti, singurii inchinatori, singurii vestitori ai minunii. In jurul Sfantului Prestol vom intalni pe slavitii lui Hristos Apostoli, pe cinstitii Mucenici, pe alesii Cuviosi si cetele tuturor Sfintilor Parinti.
Vom vedea aici mame asteptand mangaiere de la Maica, fecioare cerand ajutor de la Fecioara, prunci primind binecuvantare de la Pruncul, straini cautand adapost de la Cel izgonit de oameni, asupriti cersind dreptate de la Judecatorul. Vom intalni inca pacatosi primind iertare, orbi cerand lumina, suferinzi asteptand vindecare, flamanzi cersind paine, insetati dorind ape limpezi. Dar sa nu ne mire ca vom vedea in afara ieslei lui Iisus si destui necredinciosi care hulesc pe Ziditorul, indoielnici care tagaduiesc minunea Nasterii, eretici care vor sa rupa scutecele Pruncului, pacatosi si razvratitori care tulbura Biserica, dezbina sufletele si urasc lumina.
Iar noi inlauntrul Bisericii stand, fratilor, ca intr-o corabie, sa nu ne temem de mania lui Irod, nici de gurile ereticilor acestui veac. Caci cu noi inlauntru este Hristos, afara Mamona. Inlauntrul Bisericii este unirea dragostei, afara urgia dezbinarii. Inlauntru sunt magii, afara vrajitorii; inlauntru pastorii, afara naimitii.
Inlauntru steaua luminii, afara prapastia pierzarii. Aici stanca pravoslavnicei credinte, afara nisipul ereziilor. Inlauntru este ieslea cu Pruncul, afara leaganele fara prunci. Inlauntru Fecioara cu Iisus in brate, afara mame fara prunci la piept.
Inlauntru bucurie de mama, afara suspin de femei pruncucigase. (…) Inlauntru scutece aspre, afara haine moi. Inlauntrul Bisericii este Painea, afara firimiturile, inlauntru izvorul cel curat, afara apele cele tulburi. Aici cantarile cele ingeresti, afara strigatele desfranate. Aici camara Mirelui, acolo casa poftelor. Aici crinul Fecioarei, acolo buruienile placerilor. (…) Si, in scurt, in Biserica este viata, afara de ea este moarte. Aici adevarul, afara minciuna. Aici este calea, afara haosul tuturor ereziilor.
Noi insa, fratilor, ca cei ce ne hranim din aceeasi paine a dragostei si ne adapam din acelasi pahar al credintei, sa nu slabim cu duhul, ci, lasand pe cele din afara, sa ne adunam ceata duhovniceasca in jurul ieslei lui Iisus si bucurandu-ne astazi, sa cantam cu totii ingerescul imn: “ Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire” (Luca 2, 14).
Iubiti credinciosi,
Vom face sfarsit cuvantului de astazi cu doua intrebari. Prima intrebare: Cum Il primim noi pe Iisus Hristos? Cu indoiala, ca evreii cei de demult, sau cu credinta, ca magii neamurilor? Il odihnim pe Domnul in ieslea cea de taina a inimii, sau Il izgonim din cetatea sufletului, asemenea lui Irod? Jertfim Mantuitorului viata noastra, sufletul, puterea, mintea si tot ce avem mai de pret? Il intampinam noi astazi pe Hristos impacati unii cu altii, spovediti, uniti cu Dumnezeiestile Taine? Sau venim la El plini de ura, certati, nespovediti, intunecati de patimi?
Las sa raspunda fiecare in constiinta sa la aceasta intrebare, iar noi, indemnati de bucuria praznicului, trecem la a doua intrebare: Ducem noi vestea cea buna a Nasterii Domnului in caminele noastre, la copiii nostri, la rudele si la fratii nostri? Sau, lenevindu-ne, tagaduim Taina Intruparii? Facem noi ce au facut magii si pastorii, sau ramanem nepasatori, ca si pana acum?
Daca am zabovit sau ne-am uitat rostul nostru de crestini in trecut, sa nu ne lenevim de astazi inainte. Fiecare sa se faca un binevestitor al minunii din Betleem.
Intoarceti-va deci la casele voastre.
Duceti bucuria mantuirii acolo unde n-a putut patrunde. Pastrati-o in casele celor saraci. Frangeti-o pe masa celor lipsiti. Repetati-o la capataiul celor bolnavi. Intrati acolo unde nu putem ajunge noi.
Bateti la usile celor certati. Impacati pe cei dezbinati, mangaiati pe cei tulburati, intariti pe cei indoielnici, incalziti pe cei indiferenti; aprindeti pe cei caldicei, duceti la Iisus pe cei rataciti.
Deschideti astazi usile spitalelor, pasiti pragul sarmanilor, ascultati cantecul orfanilor, duceti la toti vestea cea buna, dimpreuna cu un mic ajutor din prisosul dragostei voastre, si spuneti tuturor ca astazi S-a nascut in lume Domnul . Amin.
senior editor blog · 579 vizualizari · 0 comentarii
23 Dec 2015
„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, slavă Ție!“ Așa sună Troparul Nașterii Domnului, cel pe care îl auzim încă din Ajunul Crăciunului, când preotul umblă pe la casele românilor, pentru a aduce Vestea minunată. Nașterea Mântuitorului lumii este istorisită prin sutele de colinde pe care românii le-au creat în cinstea sărbătorii bucuriei.
În fiecare an, mergând din casă în casă, în liniștea nopții de dinaintea sărbătorii Crăciunului, colindătorii reactualizează simfonia divină a cetelor îngerești și cântarea păstorilor ce au vestit Nașterea Domnului, în urmă cu 2000 de ani. După cum sublinia PF Patriarh Daniel, colindele se cântă în cor, împreună, în stare de comuniune, pentru că persoanele care le cântă - copii, tineri sau vârstnici - reprezintă cetele de îngeri care au cântat la Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos în Betleem.
Colindele se cântă în comuniune, pentru că ele reprezintă credința Bisericii, iar Biserica este adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi.
Versurile colindelor istorisesc toate evenimentele care s-au întâmplat la nașterea Mântuitorului lumii: cum au ajuns Iosif și Maria la Betleem, locul în care s-a născut Mesia, cum au venit primele personaje care au aflat de marea bucurie (păstorii, magii), cum a apărut pe cer steaua călăuzitoare.
Prezența permanentă a lui Hristos între noi
Încă de la începuturile sale, poporul nostru și-a creat o formă proprie de a înțelege și trăi marile evenimente din viața creștină. Astfel, la români, cel mai original mod de cinstire a Nașterii Domnului este colinda. Colinda reprezintă un mod de a ne pregăti pentru Crăciun și de a serba bucuria lui, ca întâlnire a noastră cu sfințenia și cu bunătatea lui Hristos Dumnezeu.
Colinda este o Evanghelie populară, o Biblie nescrisă a Nașterii Domnului. Readucerea în atenție a Nașterii Domnului, în fiecare an, ne arată că sărbătoarea Crăciunului este prezența permanentă a lui Hristos între noi.
Colindele prezintă o valoare neprețuită prin originea și mai ales prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul nostru strămoșesc și una dintre cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc. Tot Părintele Patriarh Daniel sublinia contemporaneitatea, deodată cu tradiționalitatea acestor cântări, statornicia și prospețimea acestora. Ele reprezintă legătura vie a credinței Bisericii și a iubirii ei față de Hristos-Domnul, ca răspuns al oamenilor la iubirea lui Hristos Cel veșnic, Care S-a făcut om. Colindele sunt ecoul popular, poetic și artistic al cântărilor bisericești liturgice. În colinde se arată familiaritatea oamenilor cu Dumnezeu-Copilul, cu Pruncul Iisus, Cel ce este „mititel, înfășățel, în scutec de bumbăcel“.
Mijloacele populare de apărare a Ortodoxiei
După cum scrie părintele Nicolae Necula în studiul „Colindele în viața și spiritualitatea credincioșilor români“, spre deosebire de alte popoare, unde colindele sunt mai mult produse muzicale artistice, colindele românești sunt apreciate îndeosebi pentru profunzimea și valoarea lor teologică. Sunt inspirate din Sfânta Scriptură și din Sfânta Tradiție, din slujbele divine, și din iconografie. Sub forma versului naiv popular, ele prezintă, de fapt, dogma ortodoxă. Nici una dintre învățăturile de bază ale credinței creștine nu este uitată sau nefolosită în colindele noastre românești. Majoritatea colindelor au în centru persoana Mântuitorului, descriind mai ales Întruparea și Nașterea Lui. De asemenea, este prezentă în colindele românești, alături de Fiul său iubit, Maica Domnului, care ocupă un loc central în evlavia și în cultul ortodox.
Păstrând și mărturisind aceleași adevăruri de credință, colindele s-au numărat printre mijloacele populare cele mai eficiente de apărare a Ortodoxiei, atunci când prozelitismul eterodox încerca să rupă unitatea de credință a ortodocșilor, pentru a dezmembra, în același timp și unitatea lor națională.
Însă, pe lângă mesajul ceresc al mântuirii, colindele au format și o școală de încurajare, de nădejde și de virtuți morale în viața credincioșilor, exprimând dragostea de oameni, întrajutorarea, smerenia, ascultarea și bunătatea, cinstea, dragostea de țară, eroismul, bucuria sărbătorilor, dorința de prosperitate, belșug și pace, ca idealuri nepieritoare și caracteristici esențiale ale sufletului poporului nostru.
De asemenea, este prezentă, în colinde, natura care se bucură deopotrivă cu oamenii la Nașterea Domnului. „Florile de măr“, „florile dalbe“, „flori dintre flori“ se reînnoiesc în fiecare an în mersul colindelor, căci și ele au așteptat pe Răscumpărătorul lor. Astfel, în armonia ce se stabilește între cer și pământ, cântarea îngerilor ce vestesc pacea divină se răsfrânge în colind ca o revărsare de har ce inundă tot universul.
▲ „Și între dobitoace, pe fânul cel uscat, născut-a Preacurata un Mare Împărat“
Creștinilor, noi astăzi
Creștinilor, noi astăzi
Un praznic mare-avem
Ca să-l putem cunoaște
Veniți la Viflaem.
Că L-a născut în lume
Pe-acel ce-L așteptăm
Maria, Maica sfântă
Veniți ca să-L vedem.
Pe paie între vite
Iisus este străin
Să-I ducem și noi daruri
Veniți la Viflaim.
Să mergem cu păstorii
Și să Îl preamărim
Căci pentru noi El S-a născut
Veniți la Viflaim.
Creștinilor, noi astăzi
Degrabă s-alergăm
Spre-a noastră mântuire
Veniți la Viflaim.
Aseară pe-nserate
Aseară pe-nserate
Fecioara Maria
În Viflaim cetate
Călătorind sosea.
Și fiind obosită
Sălaș își căuta,
Și-n Viflaimul mare
Nimenea n-o primea.
Atunci Sfânta Fecioară
Din Viflaim ieșea,
Și-n câmp, într-o poiată,
Acolo s-așeza.
Și între dobitoace,
Pe fânul cel uscat
Născut-a Preacurata
Un Mare Împărat.
Fiul începe-a plânge
Maria-L mângâia
O, nu plânge Iisuse
Că Tu cunoști lumea.
Că lumea asta mare
Prin Tine s-a născut
Prin Tine și prin Tatăl
Prin Dumnezeu cel Sfânt.
La fiecare casă
S-aud colindători,
Colinda lor duioasă
Răsună până-n zori.
Trei păstori
Trei păstori se întâlniră
Trei păstori se întâlniră
Raza soarelui, floarea soarelui
Și așa se sfătuiră:
Haideți fraților să mergem
Haideți fraților să mergem
Raza soarelui, floarea soarelui
Floricele să culegem.
Și să facem o cunună
Și să facem o cunună
Raza soarelui, floarea soarelui
S-o-mpletim cu voie bună.
Și s-o ducem lui Hristos
Și s-o ducem lui Hristos
Raza soarelui, floarea soarelui
Să ne fïe de folos.
Sus la poarta Raiului
Sus la poarta Raiului, poarta Raiului,
Paște turma Tatălui, turma Tatălui.
Linu-i lin și iară lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin și iară lin.
Lângă ea un legănel, leagăn legănel,
Cu un copilaș în el, copilaș în el,
Linu-i lin și iară lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin și iară lin.
Dar la poartă cine stă? Oare cine sta?
Stă chiar Maica Precistă, Maica Precistă.
Linu-i lin și iară lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin și iară lin.
Copilașul când dormea, puiul când dormea,
Maica Sfânta lin cânta
Maica lin cânta
Linu-i lin și iară lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin și iară lin.
Adorarea magilor
Noi umblăm și colindăm,
Florile dalbe,
Pe Dumnezeu căutam,
Florile dalbe,
Alergarăm si-L aflarăm,
Florile dalbe,
În iesle la boi născut,
Florile dalbe.
Vântul dulce tragănă,
Florile dalbe,
Pruncul de mi-L leagănă,
Florile dalbe,
Ploaia caldă Fiul scaldă,
Florile dalbe,
Neaua ninge, nu-L atinge,
Florile dalbe.
Pruncul mâinile-și întinde,
Florile dalbe,
Maica Sfânta le sărută,
Florile dalbe,
La pământ plecându-ne,
Florile dalbe,
Și noi sărutându-le,
Florile dalbe.
Bucuroși să-L prăznuim,
Florile dalbe,
Cu daruri să-L dăruim,
Florile dalbe,
Cu stele albe de flori,
Florile dalbe,
Și-o oaie cu miel prior,
Florile dalbe.
O, ce veste minunată
O, ce veste minunată
În Viflaim ni se-arată
Astăzi S-a născut
Cel fără-nceput
Cum au zis proorocii.
Mergând Iosif cu Maria,
În Viflaim să se-nscrie.
Într-un mic sălaș
Lâng-acel oraș
S-a născut Mesia.
Pe Fiul în al Său nume,
Tatăl L-a trimis în lume
Să se nască și să crească
Să ne mântuiască.
Deschide ușa, creștine
Deschide ușa creștine
Că venim din nou la tine.
La mulți ani, mulți ani cu bine!
Drumu-i lung și-am obosit
De departe am venit.
La mulți ani, mulți ani cu bine!
Noi la Viflaem am fost
Unde s-a născut Hristos,
La mulți ani, mulți ani cu bine!
Și-am văzut pe a sa mamă
Pe care Maria-o cheamă.
La mulți ani, mulți ani cu bine!
Cum umbla din casă-n casă
Ca pe fiul ei să nască
La mulți ani, mulți ani cu bine!
Umblă-n sus și umblă-n jos
Ca să nască pe Hristos!!
La mulți ani, mulți ani cu bine!
Umblă-n jos și umblă-n sus
Ca să nască pe Iisus
La mulți ani, mulți ani cu bine!
Mai târziu găsi apoi
Un staul mândru de oi
La mulți ani, mulți ani cu bine!
Și-acolo pe fân jos
S-a născut Domnul Hristos
La mulți ani, mulți ani cu bine!
Îngerii din cer coboară
Staulul de-l înconjoară
La mulți ani, mulți ani cu bine!
Îngerii cu flori în mână
Împletesc mândră cunună
La mulți ani, mulți ani cu bine!
Pe cunună-i scris frumos
Că S-a născut Hristos
La mulți ani, mulți ani cu bine!
Care cu puterea Sa
Va împărăți lumea
La mulți ani, mulți ani cu bine!
Sus boieri
Sus boieri, nu mai dormiți
Vremea e să vă treziți
Casa să v-o măturați,
Flori de măr
Și masa să v-o-ncărcați.
Flori de măr.
Că umblăm și colindăm
Și pe Domnul lăudăm.
În seara Ajunului,
Flori de măr
Până-ntr-a Crăciunului.
Flori de măr.
Că S-a născut Domn prea bun
Flori de măr
În sălașul lui Crăciun,
Flori de măr
Că S-a născut Domn frumos
Flori de măr
Cu numele de Hristos,
Flori de măr.
senior editor blog · 595 vizualizari · 0 comentarii
20 Dec 2015
Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, vrand sa-Si pregateasca biserica insufletita si casa sfanta spre salasluire Lui, trimitand pe ingerii Lui catre dreptii Ioachim si Ana - din care a voit sa iasa Maica Sa cea dupa trup - mai inainte a vestit zamislirea celei neroditoare ca sa adevereasca nasterea Fecioarei.


Sfanta Fecioara Maria s-a zamislit si s-a nascut, nu dupa cum zic unii, de sapte luni sau fara de barbat, ci de noua luni si din unire cu barbat.Caci numai Hristos S-a nascut din Sfanta Fecioara Maria, in chip negrait si netalcuit, precum stie singur El, fara voie trupeasca.El fiind desavarsit Dumnezeu, toate ale iconomiei Lui celei dupa trup le-a luat asupra-Si desavarsit, precum a zidit si a plasmuit firea oamenilor din inceput.Deci ziua aceasta o praznuim, ca una in care se face pomenirea vestii date de inger Sfintei Ana careia i s-a vestit sfanta zamislire a Preacuratei Maicii lui Hristos.Pe care lucruri savarsindu-le Dumnezeu, din nimic le-a infiintat pe toate, facand pantecele cel sterp intru aducere de rod, iar pe cea care a trait in viata sa fara copii, a facut-o maica nascatoare de copii, cu preaslavire daruind-o ca un sfarsit vrednic al cererii sale cele drepte.Din Ana, Insusi Dumnezeu avea sa iasa purtator de trup, spre a doua nastere a lumii, caci a binevoit ca parintii cei intelepti si mijlocitori ai oamenilor, sa nasca fiica pe Maria, cea mai inainte de veci din toate neamurile, mai inainte hotarata si aleasa.


Se savarseste acest sobor intru cinstita casa a Nascatoarei de Dumnezeu, care este in Svorani, aproape de sfanta ei biserica.


Despre aceasta zamislire sa se caute istoria, in luna septembrie, in ziua a noua , la viata Sfintilor si dreptilor dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana, s-a scris mai pe larg despre parintii cei ce au zamislit-o si despre fiica lor.Cine va voi, poate sa o citeasca, caci cuviincioasa este pentru praznicul de acum.


Sursa :Vietile Sfintilor din luna decembrie


balla georgeta · 620 vizualizari · 0 comentarii
08 Dec 2015

1, 2, 3 ... 43 ... 85  Pagina urmatoare