Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 3

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare


 



FERESTRELE NOASTRE

Razele soarelui se revarsă din cer în aceeași măsură pretutindeni. În casele oamenilor însă, lumina e totuși diferită, precum diferite sunt și ferestrele prin care au să treacă razele de lumină. Și aceasta, deoarece unul are la ferestre sticlă transparentă, altul sticlă mată sau colorată, iar altul celofan. Și așa mai departe.
Unii își fac ferestre mari, pentru că le place lumina, alții, dimpotrivă.
La unii apoi, mai sunt ferestrele pline și de praf sau murdărie… De aceea, pe când afară soarele surâde cu multă putere, în unele case domnește totuși un semiîntuneric, iar în altele un întuneric adânc. În astfel de case nici nu se poate lucra, iar bolile sunt la ele acasă.

Așa se întâmplă însă și în viață!... Cel ce trăiește în întuneric, adică în păcate, nu poate nici vedea, nici înțelege care este voia lui Dumnezeu cu el. Este cu totul lipsit de ajutor, ajutor pe care nu-l poate afla decât numai de la Dumnezeu, care luminează în aceeași măsură pretutindeni. Câtă lumină primim… depinde de „ferestrele” noastre.



RUGĂCIUNE A IEROSCHIMONAHULUI ANATOLIE DE LA OPTINA

Izbăvește-mă, Doamne, de ademenirea mârșavului și vicleanului antihrist, timpul căruia se apropie, și mă adăpostește de mrejele lui în pustia tainică a mântuirii Tale. Dă-mi tărie și bărbăție neclintită să mărturisesc numele Tău cel Sfânt, să nu dau îndărăt de frica diavolească, să nu mă lepăd de Tine, Mântuitorul și Răscumpărătorul meu, de Sfânta Ta Biserică!
Doamne, dă-mi, rogu-Te, ziua și noaptea, plângere și lacrimi pentru păcatele mele și fii milostiv în ceasul Strașnicei Tale Judecăți! Amin.
 

GlitterPhoto  

RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI ,,SPORIREA GRÂNELOR" (15 OCTOMBRIE)

Cu Ce cununi de laude vom împodobi icoana Ta, Preacurată, a Celei Ce ai purtat în pământul pântecelui Tău pe Rodul Cel dulce al mântuirii lumii ? Binecuvintează spicele gândurilor noastre ca să aducă rod îmbelșugat de înțelegeri dumnezeiești, prin care să ne luminăm cu înțelepciunea cea de sus. Cu adevărat, Tu ești nădejdea cea mare a lucrătorilor smeriți și Ceea ce în hambarele inimii așezi grâul cel curat al virtuților lucrate în sudoarea rugăciunii. Pentru aceasta, umbrește-ne și pe noi cu darul Tău.
Spinii patimilor mele îi arde cu focul rugăciunii Tale și mă arată pe mine nevătămat de mrejele ispitelor. Ară pământul inimii mele cu plugul smeritei rugăciuni și fă roditoare semințele Cuvântului trimițând la bună vreme ploaia cea dulce a milostivirii Tale.
În ceasul sfârșitului meu să nu mă lași în mâinile vrăjmașilor mei, ci păzește sufletul meu sub acoperământul Tău. Alungă de la fața mea toate vicleniile demonilor și mă arată nevătămat de toate răutățile lumii.
Pe cei ce se ostenesc cu lucrarea pământului îi binecuvintează, ca să strângă rod bogat spre hrană și celor din nevoi ajută. Pe cei săraci îi hrănește cu bunătatea Ta și celor din întristări trimite-le bucuria izbăvirii. Fii călăuză celor orbi prin pământul mântuirii și cu roua îndurărilor Tale șterge zapisul păcatelor noastre. Nu Te depărta de robii Tăi în necazuri, ci cele de folos ni le rânduiește cu a ta mijlicire neâncetată către Dătătorul de viață, a Cărui slavă fie în veci. Amin.



RUGACIUNE

O! Preasfanta Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, Preamilostiva Stapana, Imparateasa cerului si a pamantului, Bineranduitoarea a toata casa si familia crestineasca, Blagoslovenia celor ce se ostenesc, Bogatia necheltuita a celor nevoiasi, Hranitoarea tuturor orfanilor si vaduvelor si a tuturor oamenilor! Hranitoarea noastra, ceea ce ai nascut pe Hranitorul lumii, si sporitoare a granelor noastre, tu, Stapana, trimiti blagoslovenia ta de Maica cetatilor si satelor noastre, campurilor si tarinilor si fiecarei case ce are nadejde catre tine. Drept aceea cu evlavie si cu inima infranta te rugam cu smerenie: fii noua pacatosilor si nevrednicilor robilor tai, Iconoama inteleapta, bine oranduind viata noastra; iar toata obstea, toata casa si familia pazeste-o intru cucernicie si dreapta slavire, intru unire de cuget, ascultare si indestulare. Pe saraci si nevoiasi hraneste-i, batranetele sprijina-le, pe copii creste-i si pe toti intelepteste-i sa strige fara incetare catre Domnul: "Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi. Pazeste, Maica Preacurata, pe poporul Tau de toata nevoia, boala, foametea, pierzarea, grindina, focul, de toata intamplarea cea rea si toata neoranduiala. Manastirii noastre (satului nostru), caselor si familiilor si oricarui suflet crestinesc si intregii noastre tari mijloceste pace si pare mila, ca sa Te slavim pe Tine, Preamilostiva noastra Hranitoare si Indestulatoare, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.


 



IUBIREA DIVINA

,, Când furtunile vieții uneori îți întunecă seninul din ochii tăi , lăsându-ți privirile ațintite spre pământ, iar sufletul obosit își oprește pentru o clipă zborul spre cer , când privești în jur și observi că florile tinereții se scutură încet ,iar stâncile din cale își răsucesc pasul ușor fără să poți face ceva,aruncă-ți ancora pe țărmul iubirii. Îndreaptă-ți pasul spre cer și ochii spre țărmul veșniciei .

Acolo unde durerile pier și lacrimile dispar,acolo te așteaptă IUBIREA… Adu-ți aminte aici , acum de cuvintele Iubirii Divine : ,,Am suferit întristările tale , am trecut demult prin ceea ce treci tu acum , prin luptele și ispitele tale , am gustat durerea și suferința din plin.Cunosc lacrimile tale; și Eu am fost lovit ;și Eu am fost adeseori singur. Să nu crezi că ești singură și părăsită. Eu care pentru tine am ales să mor , nu te voi părăsi niciodată, cu nici un chip…,,

Pot să se mute munții , pot să se clatine dealurile , dar dragostea Mea nu se va îndepărta de la tine și nici legământul meu nu se va clătina, zice Domnul care are milă de tine…” Cerul nu poate dărui nimic mai mult decât a dăruit El!! Ai încredere! Și această iubire care-ți este oferită , niciodată , o..niciodată nu te va dezamăgi ! Ea va fi puterea vieții tale , puterea sufletului tău , puterea credinței tale ..Pentru că Iubirea….Iubirea este….IiSUS

   



PREOT SAU POPĂ?

Nu puțini sunt aceia care cred că fie spui "preot", fie spui "popă", de fapt, te referi la aceeași persoană, la aceași slujire, la aceeași formare duhovnicească a aceluiași om, pentru că cele două cuvinte sunt sinonime. FALS!
Pentru a înțelege de ce nu sunt sinonime cele două cuvinte, iată pe scurt portretul celor doi:

PREOT:
• slujitor prin vocație,
• urmează Teologia și îmbrățișează preoția din convingere
• slujește din dragoste, fără a face diferențe între oameni
• nu uită că este slujitor al Domnului, purtându-se ca atare în orice împrejurare
• scopul său este de a aduce pe cât mai mulți pe Calea lui Dumnezeu
• predică prin propria lui viață pe Hristos, vorbind din inimă ceea ce el însuși crede și trăiește

POPA:
• slujitor prin circumstanțe
• urmează Teologia și calea preoției din interes
• socotește preoția un "job" ca oricare altul și de multe ori îl veți auzi spunând: "sunt preot numai cât sunt în biserică, în rest sunt și eu ca ceilalți oameni"
• nu poarta reverenda, decât la biserica, pentru a nu se "da de gol"
• scopul său principal este de a obține câștiguri trecătoare pentru sine
• predică numai din cărți și tratate teologice, idei citite, nu trăite

Și cu toate acestea, trebuie sa știți ca Tainele săvârșite după tipic sunt valide indiferent dacă slujitorul este "preot" sau "popă".
Diferența nu se face la acest capitol ci la un altul foarte important numit: Judecata lui Hristos, când toți vom da seama !
Acest scurt articol nu este o invitație la judecarea slujitorului de la Sfântul Altar ci doar o explicație duhovnicească a celor doi termeni folosiți atât de des.

Cu dragoste Părintele Ciprian!



CEL MAI LUNG CUVÂNT...

Mai mulți tineri erau adunați în sala de festivități a unei stațiuni. Acolo ei povesteau lucruri interesante din domeniul artei, culturii, tehnicii. Numai un bătrân între ei stătea tăcut deoparte.
Fiecare căuta să spună câte ceva, numai bătrânul tăcea cu răbdare și îi asculta, la urmă însă le-a spus și el:
- Vă voi pune și eu o întrebare. Ia să-mi spuneți voi mie cuvântul cu cea mai mare lungime și apoi pe cel cu cea mai scurtă lungime, dintre toate câte există!...
Și tinerii au început să înșire care mai de care la cuvinte, nimeni însă nu a știut care sunt acestea, și atunci l-au rugat pe bătrân să le spună el răspunsul, iar el le-a răspuns:
- Cel mai lung cuvânt e ,,veșnicie”, iar cel mai scurt este ,,acum”. Eu nu m-am referit la lungimea lor pe hârtie, la numărul de litere, ci la lungimea lor în timp...

Și bătrânul a avut dreptate.
CUVÂNTUL ,,VEȘNICIE”, N-ARE SFÂRȘIT, ÎN TIMP CE CUVÂNTUL ,,ACUM”, DUREAZĂ NUMAI O CLIPĂ.
Să nu uităm, mai ales, cuvântul acesta "veșnicie". Și de vrem, și de nu vrem, într-o zi vom păși în veșnicie, pe o cale sau pe alta. Depinde de noi și de "acum".
 


De două feluri este ispita : sau strâmtorile vieții încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belșugul vieții devine iarași chip de ispită. E deopotrivă de greu, atât să-ți păstrezi sufletul neînjosit de greutăți, cât și să nu ți-l jignești în situații înalte.

Sfantul Vasile Cel Mare

daniela · 2169 vizualizari · 2 comentarii
Categorii: Prima categorie
17 Oct 2012
Maica Domnului “Znamenie”



Istoria icoanei Maicii Domnului „Známenie” (adică „a semnului”) este strâns legată de istoria Novgorodului, centru cultural și comercial din nord, unul dintre primele orașe ale vechii Rusii.
Sensul teologic al numelui icoanei este acela al „semnului” din profeția lui Isaia: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). Însă numele ei ne poate trimite și la un eveniment istoric, consemnat în cronicile Novgorodului. Iată ce spun acestea: Din pricina locului însemnat pe care îl avea în nordul Rusiei, Novgorodul, râvnit de vecini, a intrat în conflict cu aceștia. În 1169, kneazul Andrei Bogoliubski, pornind din Kiev, a ajuns cu armata sa până în fața zidurilor Novgorodului. Orașul a fost împresurat, iar cei asediați au cerut atunci, cu rugăciuni fierbinți, milostivirea Maicii Domnului. În acest timp, arhiereul locului, Sfântul Ioan din Novgorod (†1186), așezase prețiosul chip al Preasfintei pe zidurile cetății pentru a-i izbăvi de dușmani. Răspunsul acestora din urmă fu o ploaie de săgeți. Una dintre ele atinsese și icoană. Mai departe ni se spune ca îndată Născătoarea de Dumnezeu și-a întors privirea înlăcrimată dinspre năvălitori înspre poporul cel binecredincios, iar lacrimile au căzut pe veșmintele episcopului de Novgorod Ioan, care a exclamat: „O minune! Cum din scândura uscată a copacului izvorăsc lacrimi? O Împărăteasă! Tu ne dai nouă semn că așa te rogi Fiului Tău pentru izbăvirea orașului”. După acest „semn” Maica Domnului le veni degrab într-ajutor celor asediați. Și într-adevăr, celor care au trimis „ploaia”, Ea le-a trimis un nor. Acoperiți de întuneric și cuprinși de spaimă, în învălmășeală iscată cotropitorii s-au omorât între ei.
Ocrotirea Maicii Domnului i-a izbăvit pe novgorodieni și în alte vremuri. În 1566 se spune că izbucnise un strașnic incendiu care amenința cu pieirea orașul construit din lemn. Dar alergând și de această dată cu pocăință către icoana făcătoare de minuni și cerând milostivire Maicii Domnului, locuitorii au văzut cu ochii lor cum focul s-a risipit grabnic

Rugăciune!



O, Preasfântă și Preabine-cuvântată Maică a Preadulcelui nostru Domn Iisus Hristos! Cădem și ne închinăm Ție înaintea sfintei Tale icoane făcătoare de minuni, amintindu-ne minunatul Tău semn al ocrotirii arătat marelui Novgorod în zilele năvălirii vrăjmașilor. Cu smerenie Te rugăm, Apărătoare Atotputernică a neamului nostru: așa precum în vechime părinților noștri ajutorul le-ai grăbit, așa acum și pe noi, cei neputincioși și păcătoși, de ocrotirea și buna îngrijirea Ta de Maică ne învrednicește. Mântuiește și păzește sub acoperământul milei Tale, Stăpână, toată Rusia, țara noastră, și oastea ei. Sfânta Biserică o întărește, orașul Tău și toată dreptmăritoare noastră țară și pre noi, pre toți, cei ce cădem către tine cu credință, cu dragoste și cu umilință cerând cu lacrimi ocrotirea Ta, miluiește-ne și ne păzește.
O, Preamilostivă Stăpână! Milostivește-te asupra noastră celor învăluiți de multe fărădelegi, ridică către Domnul Hristos mâinile Tale primitoare de Dumnezeu și mijlocește pentru noi înaintea bunătății Lui, cerând iertare păcatelor noastre, și viață binecinstită și pașnică, sfârșit creștinesc și răspuns bun la Strașnica Lui Judecată, ca, mântuiți cu atotputernicile Tale rugăciuni către Dânsul, să moștenim fericirea raiului și să cântăm cu toți sfinții preacinstitul și preaminunatul nume al întru tot lăudatei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și mila Ta cea bogată către noi în vecii vecilor. Amin.

"Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, neinteleasa si necuprinsa este taina cea infricosatoare ce s-a lucrat intru tine : ca pe Ccel necuprins zamislindu-L, L-ai nascut imbracat in trup, din preacinstitul tau sange. Pe Acela, curata, roaga-L, ca pe Fiul tau, sa mantuiasca pe toti cei ce-ti canta tie !
 
stela · 2462 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
16 Oct 2012



E vremea semănatului, e vremea când pământul așteaptă sămânța și sămânța caută pământul. Da, în timpul existenței noastre, al unui an din viața noastră, toamna este anotimpul semănatului de grâu.
Dar în cuprinsul vieții noastre duhovnicești, vremea semănatului nu ține numai un anotimp, numai o lună, numai o săptămână, numai o zi. Vremea semănatului duhovnicesc ține toată viața noastră și pentru primirea Cuvântului, și pentru semănat. Dumnezeu ne-a făcut în așa fel, încât fiecare dintre noi să fim și semănători, și primitori ai Cuvântului Sfânt.
Fiecare avem și o inimă în care să primim Cuvântul, și o gură cu care să-l semănăm. Cuvântul lui Dumnezeu ne face pe noi plini de datorii și de obligații și de a-l primi, și de a-l semăna.
Nu numai cei care se pot ridica în fruntea altora, care pot mărturisi cu glas puternic în mijlocul mulțimii Evanghelia sunt semănătorii… Ci fiecare dintre noi, toți cei care am fost chemați la El suntem semănători. De la cel mai mic până la cel mai mare, de la cel dintâi până la cel din urmă. [...]
S-a așezat citirea Evangheliei cu semănătorul acum, în vremea semănatului, și s-a mai spus – de la început – și bine facem mereu dacă ne-amintim de acest lucru de fiecare dată când la biserică este o Evanghelie, că uneori se explică, alteori nu se explică. Însă noi avem nevoie totdeauna ca, din Evanghelie, să tragem înțelesul cel mântuitor pentru viața noastră. Și pilda cu semănătorul e ca o oglindă vie, ca un îndrumător pe care Dumnezeu a vrut ca să ni-l lase nouă pentru viața noastră de fiecare zi și a fiecăruia dintre noi.
Din pilda cu sămânța, noi trebuie să învățăm foarte multe și să nu ne lăsăm copleșiți, nici ispitiți și biruiți de nici una din încercările despre care Mântuitorul ne-a înștiințat din timp,sa fim pregatiti si sa avem puterea de a semana samanta buna.
Domnul să ne ajute,sa putem separa samanta buna de neghina până la sfârșit, prin orice ar fi să trecem; să fim uniți în inimă, uniți în rugăciune. Și când nu ne vedem fețele unii cu alții, să ne simțim sufletește legați. Și să ne rugăm cu căldură unii pentru alții, și atunci harul lui Dumnezeu, care e neîmpiedicat și pretutindeni, ne va ajuta pe toți să sfârșim cu bine lupta.
Pentru toate fie slăvit Numele Lui, căci a Lui este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
(fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Ogești – octombrie 1981)



Seamănă cu hărnicie, cât ai timp de semănat,
cu sămânța frumuseții umplând lumea-n lung și lat;
semănând sămânța dulce pe oricare drum te duci,
răsări-vor numai lacrimi și săruturi la răscruci.
Seamănă mereu
pentru Dumnezeu,
căci cu rod ales –
vei fi la cules
și-o răsplată Sus –
ai de la Iisus…
Seamănă lumina blândă din palat până-n bordei
și-ai să vezi pe orice fețe numai bucuria ei;
semănând Cuvântul Vieții din bătrâni până-n copii,
vei vedea umplându-ți țara numai lanuri aurii…
Seamănă iubirea sfântă din hotar până-n hotar
și-ai să ospătezi la masa fericitului ei har;
semănând acum, cât este sfântul timp de semănat,
ai să te uimești în ceruri cât rod sfânt ți-ai adunat.



O saptamana binecuvantata,sa va daruiasca Bunul Dumnezeu!
niculae costel · 1661 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
15 Oct 2012
CEA MAI MICA PAINE.

Odata a fost o o foamete atat de cumplita, incat multi oameni ramasesera fara nimic de mancare.Intr-un mic orasel care era bantuit de lipsa mancarii, se afla un om bogat care era si milostiv.El a randuit un slujbas de al sau sa numere cate sunt familiile sarace care au si copii mici.Slujitorul a implinit porunca, iar stapanul a dat porunca sa se faca atatea paini cate familii erau.Pana cand a trecut foametea, cate un copil din familiile sarace venea in fiecare zi si primea cate o paine de la casa bogatului. Din prima zi, omul cel milostiv le-a zis: - Mai copii, in cosul acesta e cate o paine pentru voi. Sa veniti in fiecare zi sa va luati painisoara, pana ce s-o indura Dumnezeu si ne va trimite zile mai bune.Copiii au dat navala la cos, intrecandu-se fiecare sa apuce painea care i se parea mai mare si mai frumoasa si apoi plecara, fara sa multumeasca binefacatorului lor. Dintre toti, numai o fetita, imbracata foarte modest, a stat deoparte.A luat painea cea mai mica ce ramasese in cos, apoi a multumit binefacatorului si s-a intors foarte bucuroasa la casa ei.
A doua zi, copiii au venit iarasi si s-au purtat la fel ca si in prima zi. Biata fetita a ramas si de aceasta data la urma si a luat o paine ce era abia pe jumatate fata de a celorlalti.
Cand a adus painea acasa la mama sa, care era bolnava, si ea a frant-o in doua, au cazut o multime de bani de argint. Atunci mama i-a spus fetei:
- Du-te degraba  si du banii inapoi.Acesti bani au cazut in aluat din grseala.
Fetita a alergat repede si i-a intins banii binefacatorului lor. Atunci el o privi lung si ii spuse:
- Ia-ti banii, fetito. Nu e nici o greseala...Dinadins am spus sa se puna acesti bani in painea cea mai mica, pentru a rasplati cumintenia ta. Fii si de aici inainte tot asa de buna, tot asa de blanda si de modesta, iar intr-o zi, la fel ca si aceasta paine, viata iti va aduce multe daruri.

E mai frumoasa bogatia,
                                                                                   Cand ti-o aduce modestia.


LUMINA SOARELUI

O mama impreuna cu copiii sai, o fetita si un baiat, se intorceau intr-o seara de la o ruda de-a lor, dupa ce statusera acolo toata ziua. Ajunsi in curtea casei, au vazut prin fereastra ca lumina era aprinsa. Atunci fetita a zis:
- Cum se poate una ca asta? Nimeni dintre ai nostri nu a fost acasa. Cine a aprins lumina?
Atunci fratele mai mare a raspuns:
- Poate ca tata a ajuns acasa!
Copiii au intrat in casa si s-au bucurat foarte mult cand au vazut ca intr-adevar tatal sosise acasa.
A doua zi era Duminica si au mers cu totii la biserica. Era o zi frumoasa si insorita, iar la intoarcerea spre casa s-a infiripat o convorbire intre copii si parinti. Tatal le zise:
- Dragii mei, ieri seara ati ghicit de indata ca eu am aprins lumina in casa. Acum, cand vedeti pe cer aceasta lumina stralucitoare a soarelui, puteti ghici cine a aprins-o?
Atunci baiatul a raspuns:
- Da! Daca nici macar o lumanarica nu se poate aprinde singura, a trebuit sa fie cineva care sa dea si soarelui lumina. Iar Acela nu poate fi decat Sfantul Dumnezeu, Cel Care a facut si Cerul si pamantul.

Soarele cand straluceste, lumina sa tuturora o arata, 
Asa este si Dumnezeu prin bunatatea Sa nemasurata.



STRALUCIREA UNEI STELE

Intr-o seara, dupa apusul soarelui, doi frati stateau la fereastra si priveau cum incepeau sa rasara stelele.Atunci Tudor i-a spus surorii sale:
- Priveste, Andreea, cat de frumoasa este steaua aceea. Ea a rasarit cea dintai si uite ce tare straluceste!
Fetita i-a raspuns:
- Da, asa este, insa steaua diminetii este cu mult mai frumoasa decat aceasta!
De aici s-a incins o cearta intre cei doi copii. Tatal, auzind toata discutia lor, i-a chemat la el si le-a zis:

- Aceasta neintelegere a voastra arata ca sunteti nestiutori. Voi credeti ca vorbiti de doua stele diferite, insa in realitate este una singura. Ea este numita luceafarul diminetii inainte de rasaritul soarelui si luceafarul serii cand se arata dupa apus.
Auzind unele ca acestea, copiilor le-a parut rau ca s-au certat, dar s-au bucurat pentru ca le placea una si aceeasi stea.
Inteleptul nu vorbeste,
                                                                                     pana cand nu se gandeste.

Mama lor, auzind si ea toate cele vorbite, s-a apropiat si a zis:
- Intrucatva poate ca si Andreea are dreptate. Este adevarat ca luceafarul straluceste tot atat de frumos dimineata ca si seara, insa dimineata suntem mai voiosi si cu mintea mai limpede, de aceea ni se pare mai frumos decat seara. Dragii mei, ce bine ar fi daca ati tine minte intotdeauna ca e mai bine sa se culce omul seara de timpuriu si sa se scoale de dimineata. Dimineata avem mai multa putere si mai mult spor in tot ceea ce face.
Cel care de dimineata se trezeste
                                                                                      In tot lucrul sau sporeste.








balla georgeta · 918 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
14 Oct 2012
Pe cand rasuna in Biserica pilda aceasta, ni se cere, de fapt, sa luam aminte la "tarina" Duhului care suntem, la ceea ce ne cere Hristos Dumnezeu, intru rodire.La inceput de an scolar sau universitar, de fiecare data cand e vorba despre invatacei si invatare, slujba randuieste in mijlocul ei - miez de duh - aceasta Evanghelie a "Semanatorului", si mereu se pune accentul pe cat de important este sa preluam cum se cade bobul de invatatura divina care cade in pliurile sufletului nostru pentru a face roada curata si buna.Hristos Insusi insista asupra "inimii curate si bune" pe care trebuie s-o avem pentru o rodire cu har(Lc 8, 15).Dar se uita, nu de putine ori, cat de important este ca semanatorul-dascal sa se asemene lui Hristos, Semanatorul deplin.Sa-l semene cat mai mult nu doar cu aruncarea semintei,ci alegerea ei, pastrarea ei, "tratarea" ei impotriva daunatorilor.Pentru ca cel care plugareste in Hristos se asemana cu celalalt - poate si cu tine - , plugarul de tarana.Trebuie sa aleaga timpul semanatului, dulceata vantului si matasea de raza a soarelui fiindu-i aliati, iar framantarea celui dintai si aprinderea celei de-a doua, dusman, lui si rodului ce-l asteapta.
Ba, mai mult, semanatorului in Hristos i se cere ca, luand aminte la parabola aceasta rostita de Hristos, s-aleaga bine cand deschide palma, ca din pumnul cunoasterii legii celei duhovnicesti sa plece spre pamant jerba de lumina a adevarului revelat.Ar fi absurd, nu-i asa, sa ne apucam sa semanam porumb pe asfaltul autostrazii sau sa tinem, cu tot dinadinsul, s-aruncam grau in mlastini doar din drag de a ne crede semanatori! Uneori insa, aruncand vorbele - unele chiar de duh - , riscam ca ceea ce facem sa se piarda, mai ales in ce priveste puterea rodirii sau rodirea cu putere multa.Caci din bobul de grau al vestirii lui Dumnezeu, prin moarte aducator de "multa roada", trebuie sa se nasca macar inca un bob sanatos, care sa duca mai departe rodirea. Noi insa, semanatori fara de randuiala uneori, credem ca a vesti "cu timp si fara timp" inseamna a predica in orice fel si cu orice pret. Se intampla, uneori, ca sa auzim o Evanghelie si sa vestim din cu totul alt text, aflat mai la "indemana" cugetarii noastre, ba, alteori, sa credem ca un adevar rostit intr-o ora e mai de pret decat acelasi adevar rostit in cateva, bune, minute. Hristos ne-arata ca nu-i asa.El ne-arata ca ceea ce tine treaza vestirea noastra este cuvantul "rodit cu rabdare".Adica maturizat in asteptare si lucrare launtrica si din afara.Asa cum bobului de grau ii este de folos si moartea sa, dar si mangaierea soarelui si blagoslovenia ploii...
Ce-nseamna a pastra cuvantul si a-l rodi in rabdare? Sa ne-aducem aminte de Maica Domnului, care, auzind binecuvantarea si proorocia magilor, "pastra toate cuvintele acestea, punandu-le in inima ei"(Lc 2, 19), sau de Simeon, batranul ce si-a cufundat inima in dragoste, umpland-o de nadejde...Ei fac dintai experienta intalnirii cu Dumnezeul cel viu, si-n rabdarea desavarsita a asteptarii implinirii roadelor, marturisesc...
De ce alege Hristos pilda aceasta pentru a lamuri "rodirea tarinei care este Biserica", prin lucrarea Cuvantului lui Dumnezeu? Pentru a dovedi ca, uneori, in viata un om poate fi si drum de calcat in picioare, si piatra, si tarana cu palamida, dar cata vreme are nadejde si rabdare lucratoare in fapte bune, poate deveni si loc de rodire.In fond, samanta nu se pierde:fie se-adauga drumului, fie se face hrana pasarilor, fie pamant pamantului. Cel care pierde e "locul" acela din inima din care neizbucnind lumina rodirii, ramane lungit in soarele ispitelor - ca un drum - , grabnic de purtat in vartejul vanturilor si-n gurile nesatule ale zburatoarelor sau nenorocit pat de putreziciune pentru sporirea spinilor. Si aceasta ne si invata ca nu esti ceea ce zici ca esti, ci cat din samanta Cuvantului lui Dumnezeu, rabdatoare lucrare, s-a infiripat si crescut in inima ta.(Parintele Constantin Necula, PREDICI)
balla georgeta · 858 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
14 Oct 2012
Rugăciune!



Paraschiva Cuvioasa
Care-ai plans si-ai privegheat,
Si cu inima miloasa,
Pe cei ce goi ai imbracat,
Da-ne mila Ta si noua
Inimile sa ne moi-
Si cu-a lacrimilor roua
Sa ne-mpodobesti pe noi,
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Tu, care-ai fost zmerita,
Mai mult decat sfintii toti,
Iar acuma esti slavita,
De mireni si de preoti,
Da-ne noua umilinta,
Scara catre inaltimi,
Intareste-ne credinta,
Apara-ne-ca pierim !
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Tu, facioara cuvioasa
Care tara ne-ai iubit,
Si ca steaua luminoasa
Peste Iasi ai rasarit,
Apara pamantul tarii,
De lacuste si gandaci
Si cu Domnul indurarii,
Neamul nostru sa-l impaci.
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Zorica Lațcu



Fie ca această zi să reprezinte început bun în experiențele noastre duhovnicești, în încercarea noastră permanentă de a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele nostru tot mai mult iar rugăciunile Sfintei, să ne lumineze, să ne protejeze și să ne facă aceste căutări mai ușoare! Pacea Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu noi cu toți! Amin!
tatiana codrut · 682 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
14 Oct 2012
glykys · 664 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
14 Oct 2012
Sa fie spre cinstirea sfintei Parascheva si spre intarirea sufletelor noastre!

glykys · 1263 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
14 Oct 2012


Cuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria și evlavia poporului român
In Sala Gotică a Mănăstirii 'Sfinții Trei Ierarhi' din Iași a găzduit lansarea oficială a cărții 'Cuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria și evlavia poporului român', scrisă de pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă 'Dumitru Stăniloae' din Iași, și de pr. Cătălin Adumitroaie. În cadrul evenimentului, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și-a lansat primele lucrări în format e-book, între care s-a numărat și varianta digitală a cărții mai sus menționate, după cum informează „Ziarul Lumina”.

În cadrul manifestărilor culturale prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva din anul acesta, la Sala Gotică a Mănăstirii 'Sfinții Trei Ierarhi' a avut loc ieri, începând cu ora 17.00, lansarea oficială, dar și în format e-book, a cărții 'Cuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria și evlavia poporului român', scrisă de pr. prof. dr. Ion Vicovan și de pr. Cătălin Adumitroaie. Alături de această carte, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și-a lansat în premieră alte două lucrări în format digital, anume albumul 'Sfânta Cuvioasă Parascheva multfolositoare' și 'Viața Părintelui Cleopa', autor arhim. Ioanichie Bălan. La eveniment au participat, pe lângă autorii lucrării, arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor și starețul Mănăstirii 'Sfinții Trei Ierarhi', arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier al Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor, Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia, prof. dr. Lucrețiu Bîrliba de la Facultatea de Istorie din Iași, dar și numeroși scriitori, profesori universitari, istorici, preoți, teologi și studenți.

În deschiderea manifestării, arhim. Nichifor Horia a subliniat faptul că prin apariția cărților religioase în format e-book se arată 'efortul Bisericii de a face cunoscut într-un mod facil învățătura ei plină de conținut și, în cazul cărților de față, faptul că Sfinții ne sunt aproape și nu se poticnesc de mijloacele moderne să ne bată la poarta sufletului și să aștepte strigătul nostru de bucurie de a ne alătura lor în a fi împreună cu Dumnezeu'.

'Cartea s-a dorit a fi un 'act de euharistie' adus Sfintei'

Pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, în debutul cuvântului susținut, l-a prezentat pe coautorul lucrării 'Cuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria și evlavia poporului român', pr. Cătălin Adumitroaie, absolvent al Facultății de Teologie din Iași și al Facultății de Istorie ieșene. În continuare, părintele decan a vorbit despre scopul cărții, care a fost acela 'de a face mai bine cunoscută istoria Sfintei Parascheva după aducerea la Iași a sfintelor ei moaște, care au avut un parcurs foarte interesant. În același timp, cartea s-a dorit a fi un 'act de euharistie' adus Sfintei pentru tot ajutorul dat Moldovei și nu numai, dar și Celui care este 'Unul Sfânt', pentru darul revărsat asupra noastră prin Sfânta Cuvioasă Parascheva. În plus, ca preot paroh al unei parohii cu hramul Cuvioasei, am avut și o obligație morală în a-i închina această carte Sfintei casnice a Moldovei, cum frumos este supranumită Sfânta Parascheva'. Prin titlul lucrării, după spusele părintelui Vicovan, 's-a încercat sublinierea faptului că Sfânta Cuvioasă Parascheva are un specific aparte, care constă în popularitatea ei, atât în țară, cât și în străinătate, lucru confirmat de numărul imens de pelerini ce an de an și zi de zi vin să se reculeagă și să se roage la racla cu moaștele Sfintei, dar și de vechimea icoanelor ce o reprezintă și de numărul mare de biserici ce o au ca ocrotitoare'.

Primele cărți în format e-book

În a doua parte a manifestării culturale, au fost lansate primele lucrări în format digital apărute la Editura Doxologia, directorul instituției, domnul Cătălin Jeckel, motivând necesitatea apariției variantei electronice a cărților tipărite.

'În condițiile în care cărțile audio, dar și cele digitale, precum și dispozitivele electronice de lecturare nu mai sunt o noutate și fiind oarecum presați de necesitatea creșterii eficienței misionare, dar și a randamentului economic, Editura Doxologia și-a propus ca, începând cu acest an, să vină și în întâmpinarea cititorilor de carte de spiritualitate ortodoxă, alții decât cei cu care ne-am obișnuit până acum. În afara granițelor țării sunt peste 2.500.000 de români care au un contact mai rapid, în timp real, cu tehnica și dispozitivele electronice pe care producători consacrați le creează și îmbunătățesc cu repeziciune. În același timp, generațiile de după anii â80 manifestă o extraordinară receptivitate la tot ce este nou pe piața dispozitivelor electronice de tot felul. Nu în ultimul rând, există în România categoria românilor cu o putere de cumpărare peste medie care pot, au acces și achiziționează tot ce e nou pe piața hi-tech din țară ori din afară. Pentru toți aceștia, și nu numai, vom încerca să le propunem începând cu acest an și o ofertă de carte religioasă (spiritualitate ortodoxă, istorie bisericească, formare duhovnicească, liturgică, dogmatică etc.) în format digital. Fără doar și poate vom continua atât publicarea cărților în forma clasică tipărită, cât și în formă electronică/digitală, încercând să cultivăm încrederea câștigată a cititorilor noștri fideli, dar și atragerea unui nou segment de cititori, cei de care aminteam anterior', a spus directorul Editurii Doxologia.

La finalul întâlnirii, participanții au avut posibilitatea vizionării cărților în format e-book cu ajutorul unei tablete digitale.
ioan alexandru david · 546 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
13 Oct 2012



În fiecare an, la mijloc de octombrie, timpul pare că se oprește, pentru a lăsa răgaz pelerinilor sosiți la Iași, la chemarea Sfintei, să înțeleagă, pentru o clipă, veșnicia. Bătrâna capitală a Moldovei devine, pentru câteva zile, o catedrală în aer liber, în care rugăciunile, speranțele și evlavia credincioșilor se adună neîncetat.Cultul Sfintei este adânc înrădăcinat în tradiția Bisericii ortodoxe Române, sute de biserici de pe întreg cuprinsul țării având hramul Cuvioasei Parascheva.



« În anul 1639, domnul Moldovei, Vasile Lupu, terminând de construit frumoasa biserică a Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, din Iași, căuta să-și înzestreze ctitoria și capitala țării cu moaștele unor sfinți făcători de minuni . Deci, rugându-se lui Dumnezeu, a auzit de moaștele renumite ale Sfintei Parascheva. Și cum milostivul domn plătise turcilor o mare parte din datoriile Partiarhiei, în vara anului 1641, partiarhul Partenie i-a dăruit drept recunoștință cel mai de preț odor pe care îl avea – moaștele Cuvioasei Parascheva. Până la Galați au fost aduse cu corabia, iar de aici au fost însoțite până la Iași de numeroși clerici, monahi și credincioși cu făclii aprinse în mâini. Aproape de Iași le-au întâmpinat Vasile Lupu și mitropolitul Varlaam cu tot clerul și divanul și le-au așezat cu mare cinste în biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, la 13 iunie 1641, în sunetul clopotelor și în armonia frumoaselor cântări duhovnicești. »
(Arh. Ioanichie Bălan, Parericul românesc)



Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut toata faptura, nu intoarce fata Ta de la noi pacatosii ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre, ce in toata ziua, nenumarate, cu nesocotinta le savarsim. Noi suntem pacatosi, netrebnici si plini de rautate; iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii. Nu ne lasa, Doamne! Nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici ne rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci pentru ca nu suntem vrednici a castiga milostivirea prin sarguinta cea de toate zilele, daruieste-ne-o Tu ca un indurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugaciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea si ne intareste cu Duhul Tau cel stapanitor, ca din adancul inimilor, cu bucurie sa slavim preasfant numele Tau in veci. Amin.

CANTARE DE LAUDA LA SFANTA PETKA – PREACUVIOASA PARASCHEVA



“Inima curata voieste Domnul”,
zice cuvantul Sfintei Scripturi.
Iar tu,Fericita Parascheva,fecioara curata ai ramas,
si inima curata lui Dumnezeu ai adus,
O,Sfanta minunata,
Icoana vie vietii noastre de urmat!

Domnul cauta minte fara de pata,
Fara inchipuire si fara viclesug,
Iar tu intocmai mintea-ti curata lui Dumnezeu ai adus,
minte fara pata,cu a ingerilor intocmai,
O,Sfanta minunata Parascheva,
Rugile noastre nu le leapada!

Domnul suflet neintinat iubeste,
Neintinat ca un altar ceresc;
intocmai asa fost-a si al tau suflet,
ce acum lumineaza in ceruri.
O,Sfanta preaminunata,
Preacuvioasa Parascheva,ajuta-ne noua!

Cu ale tale rugaciuni sfinte ajuta-ne noua,
intru ale vietii noastre nenorociri.
Printre norii pamantestilor primejdii,
lumineaza-ne noua,ca si un curcubeu,
O feciorelnica sfanta preaminunata,
Preacuvioasa Maica Parascheva!

(Sfantul Nicolae Velimirovici)

tatiana codrut · 1063 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
12 Oct 2012
Rugaciune de dimineata scrisa de Parintele Arsenie Boca!




Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre.

Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie! Amin.

(primita de la Gheorghe Moraru si Maica Eftimia Ciungan, manastirea Hurezu)



Chemarea lui Iisus

I.

Voi, care nu stiurati ce-i binele in viata
Si nici caldura sfanta ce inima dezgheata,
Voi, care in durere ati suspinat si-ati plans
Si cantul fericirii in inimi vi s-a stins,
Veniti, Stapanul lumii, Iisus, va cheama-ntr-una
Si mainile-Si intinde s-astampere furtuna.

II.
Voi, pentru care viata n-a fost decat un chin
Si zambetul durere, iar rasul un suspin,
Voi, ce-ati ascuns trecutul sub lespezile reci
Si plangeti fericirea ce ati pierdut in veci,
Veniti cu ochii-n lacrimi, dar cu privirea sus,
Gasi-veti mangaiere la sanul lui Iisus.

III.
Voi toti, care in viata ati cautat uitarea
Pacatelor in cupa, ce v-o intinse desfatarea
Si surzi ati fost la glasul ce cobora de sus,
Azi, pana mai e vreme, va-ntoarceti la Iisus ;
Spuneti-I Lui durerea si El va va-ntari,
Povara vietii voastre cu El veti imparti.

IV.
Voi, care nu stiurati ce-i adevarul viu
Si-n aiurare spuneti ca cerul e pustiu,
Satui de-ntelepciune, o, voi ce va truditi
Sa daramati si-n urma nimic sa nu claditi,
Rugati-va, si-atunci ca sa simtiti nu-i greu
Si-n cer, si-n jurul vostru, si-n voi pe Dumnezeu.

V.
Oricare-ati fi in pace, veniti, veniti la El,
Pe nimeni niciodata n-a izgonit defel ;
Cu mila va primeste si bratele-Si intinde,
In dragostea-I cereasca Iisus pe toti cuprinde ;
La pieptul Lui cel dulce iubindu-l va-ncalziti,
Iisus este-nvierea, veniti la El, veniti !

 
Icoana Maicii Domnului "AXION ESTIN"!



Ia gânditi-va voi, daca o sfânta icoana a Maicii Domnului, facuta de un pictor, este asa de frumoasa, dar acolo unde sunt Heruvimii cei cu ochi multi si Serafimii cei cu câte sase aripi, care îi cânta Maicii Domnului imnuri, si cântarile cele dumnezeiesti, oare ce limba le poate grai? Cum zice Apostolul Pavel: Am auzit acolo cântari, care nu este cu putinta omului a le vorbi. Pâna la al treilea cer. Dar Maica Domnului este peste toate cerurile! Este lânga Sfânta Treime!

Eram în Sfântul Munte Athos, unde traiesc numai calugari care duc viata în feciorie si în curatie. Acolo nimic nu traieste parte femeiasca. Este "Gradina Maicii Domnului", unde ea a predicat Evanghelia cu Sfântul Ioan Evanghelistul si Sfântul Apostol Marcu si cu Maria Magdalena. Acolo a fost oras de pagâni când a ajuns ea.
In biserica Protaton am vazut sfânta icoana Axionita - Maica Domnului cu doi îngeri care-i tin coroana. Axionita sau "Axion Estin" pe greceste înseamna Cuvine-se cu adevarat.

Aici ne-a povestit un parinte atonit istoria acestei icoane. În valea numita "Axion Estin", traia un mare sihastru care avea ucenic un calugar tânar, pe care-l crestea, ca sa ramâna în chiliuta lui. O chiliuta sub munte, în padure.

Ei aveau aceasta icoana vestita, Maica Domnului, în chilie. Odata calugarul cel batrân a plecat la priveghere la Manastirea Protaton. Sa stiti ca la Sfântul Munte, la toate praznicele împaratesti, privegherile sunt de toata noaptea. În tipicul mare al Sfântului Sava sunt puse 68 de privegheri de toata noaptea, în toate Duminicile si în cele 12 praznice împaratesti si la Sfântul Ioan Botezatorul.

Si batrânul i-a spus calugarului tânar:

- Eu ma duc la priveghere, tu ramâi acasa, fiule, si-ti fa pravila acasa, sa nu ramâna chilia singura.

Calugarul cel tânar a întrebat pe batrân:

- Ava, eu ce pravila sa fac?

Dar calugarul batrân i-a zis:

- Fiule, tu n-ai sa poti priveghea toata noaptea. Citeste la Psaltire doua-trei catisme si pe urma du-te la icoana Maicii Domnului si fa câteva metanii, sa nu-ti fie somn. Si de câte ori te duci la icoana Maicii Domnului, sa cânti cântarea asta: Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvântul ai nascut, pe tine cea cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Pâna atunci nu se stia de rugaciunea "Cuvine-se cu adevarat". Numai atât se stia în Sfântul Munte. Nu stiau cum cânta îngerii în ceruri Maicii Domnului!

Atunci calugarul tânar a facut cum a zis batrânul: A citit câteva catisme la Psaltire, s-a dus la Maica Domnului si a facut câteva metanii. A mai aprins candela sa nu se stinga si iar a cântat: Ceea ce esti mai cinstita… Asa a facut pâna la miezul noptii, ca sa se lupte si el si sa privegheze macar atât; pe urma sa se culce sa doarma 3-4 ore, ca dimineata, când vine batrânul, sa se scoale iar la rugaciune.

Când a ajuns la miezul noptii, bate cineva în usa. Dar el stia ca batrânul nu vine niciodata în timpul noptii, ca era departe de biserica. Apoi cine sa vina în puterea noptii, sa-i bata în usa? N-a vrut sa dea drumul. Si aude un glas:

- Evloghite, pater! (Binecuvinteaza, parinte).

El, când a auzit ca cere blagoslovenie, a zis dinauntru:

- O Kirios! (Domnul sa te binecuvinteze).

Si numai a intrat un tânar foarte frumos, tot calugar, foarte luminat la fata, si l-a întrebat:

- Ce faci, frate?

- Ce sa fac? Merg sa ma culc, ca nu mai pot priveghea de oboseala!

- Ce pravila ai facut de aseara pâna acum?

- Asa mi-a spus batrânul, când a plecat la biserica, sa citesc la Psaltire doua-trei catisme si pe urma sa cânt Ceea ce esti mai cinstita… si sa fac câteva metanii.

Dar cel ce a venit i-a spus:

- Nu se cânta numai Ceea ce esti mai cinstita…

- Ba da! Asa se cânta în tot Sfântul Munte, la toate manastirile.

- Nu! Iata cum cântam noi: Cuvine-se cu adevarat, sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu; cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru, si pe urma cântam: Ceea ce esti mai cinstita…

Dar calugarul a zis:

- Eu asa n-am auzit. Daca vrei sa-mi scrii, ca vreau sa învat si eu rugaciunea asta.

- N-ai aici hârtie si creion?

- N-am! Dar tare as vrea sa o învat si eu!

- Du-te afara si adu-mi o lespede de piatra!

Ucenicul s-a dus afara si a luat o lespede, a curatat-o el si a spalat-o frumos.

- Am sa scriu pe dânsa.

Si cauta ceva, cu care sa zgârie pe piatra. Dar calugarul venit îl întreaba:

- Ce cauti?

- Caut un cui sa scriu, caci creion nu am!

- Nu-i nevoie sa scrii cu cuiul! Lasa ca scriu eu!

Si calugarul care a venit a început sa scrie pe piatra rugaciunea cu degetul lui, ca prin ceara moale. Si i-a scris foarte frumos pe greceste toata cântarea: Cuvine-se cu adevarat… (Axion Estin). Iar acesta a încremenit când a vazut ca acela mergea cu degetul prin marmura ca prin ceara moale si iesea scrisoarea asa de frumoasa. Si se gândea: "Ce om este acesta, de scrie cu degetul pe marmura?"

Si dupa ce i-a scris, a semnat: "Eu am scris acestea, Gavriil, mai-marele voievod al puterilor îngeresti", si a disparut din fata lui.

Atunci calugarul a aratat piatra batrânului când a venit, si i-a spus toata întâmplarea cu Arhanghelul Gavriil.

S-a împânzit în tot Sfântul Munte minunea aceasta si din clipa aceea, în toate bisericile si în toate cartile bisericesti, s-a introdus cântarea aceasta pe care o cântam pâna astazi: Cuvine-se cu adeva-rat, sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu; cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu - Cuvântul ai nascut; pe tine cea cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Amin.

Parintele Cleopa



Cuvine-se cu adevărat a-Ți aduce florile cântărilor dumnezeiești,
Căci ai purtat în pântecele Tău pe Izvorul înțelegerilor îngerești,
Cu picăturile Acestuia curățește sufletele noastre întinate,
Ca să-Ți aducem tămâia laudelor de Duhul înmiresmate.

O, Preacurată, Preabinecuvântată, maica Dumnezului nostru primește aceste nevrednice cântări de laudă aduse din prisosul inimii și adapă inima noastră otrăvită de amărăciunea patimilor cu dulceața cântărilor Tale îngerești, ca să aducem veșnică mulțumire și laudă Treimii Celei de viață Făcătoare, Care a binevoit să ne strălucească nouă prin Tine mulțimea darurilor Sale, căci Aceleia I Se cuvine slavă și cinste totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
daniela · 1120 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
10 Oct 2012



O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primește această puțină rugăciune de la noi, nevrednicii robi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scăpând, și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinți ne rugăm ție: Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre. Rugămu-ne ție, Nectarie Sfinte, sârguiește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni, și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre și nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloșii și scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu și astăzi luminat viețuiești întru împărăția cea gătită sfinților, fiindcă ne-am încredințat ca și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și l-ai trecut cu vederea? Sau cui, întru dureri fiind, și spre ajutorul tău alergând, nu i-ai ușurat suferința?

Minunile și ajutorul tău ne-au făcut și pe noi, ticăloșii și scârbiții, să te chemăm întru ajutor. Auzit-am că trupul tău a rămas neputrezit, pentru a întări în noi credința în înviere. Auzit-am și că din dragoste pentru poporul credincios, mai apoi L-ai rugat pe Dumnezeu ca binecuvântarea sfintelor tale moaște să se răspândească în toată lumea. Știm, o, alesule ierarhe, de mulțimea tămăduirilor pe care le-ai săvârșit, nou doctor fără de arginți arătându-te. Nu cunoaștem nici suferința și nici durere, pe care să nu le poți alina. Nu cunoaștem nici o boală căreia tu să nu îi poți aduce tămăduire, dacă tămăduirea este spre mântuirea celor ce se roagă ție. Dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci și pe mulți bolnavi i-ai ajutat a se întări în credința și în răbdare, și să ia plata de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Și aceștia, fără să primească tămăduirea trupească, au primit tămăduirea sufletească și i-au mulțumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost aduși de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea largă a patimilor la calea cea îngustă a mântuirii.

Aceste minuni ale tale, sfinte, ne-au făcut și pe noi a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și sprijin minunat. Drept aceea, suntem încredințați că pe tot cela ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și noi credem că și acum același ești, sfinte, precum atunci când i-ai ajutat pe cei care au alergat la tine. Slabă este credința noastră, dar fiind scârbiți și păgubiți, la tine alergăm cu credință și cu lacrimi. Îngenunchind, rugămu-ne ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, să te rogi pentru noi lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, Cela ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.
Către Acela roagă-te, ca să fim și noi ajutați și miluiți pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăviți, ca să lăudăm și să binecuvântăm și să slăvim întru tot lăudatul și prea puternicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.



A Doua Rugaciune catre
Sfântul Nectarie Taumaturgul
- alcatuire a Cuviosului Filotei Zervakos -



Sfinte Nectarie, facatorule de minuni, omule al lui Dumnezeu. Implinirea nazuintelor Duhului; Pastorule si liman dumnezeiesc, lucratorul viei celei de taina a lui Hristos, credincios si sarguincios, care ca un rob credincios al lui Dumnezeu si savarsitor al tainelor Acestuia ai fost invrednicit de catre Acesta cu darurile facerii de minuni si al vindecarilor. Multi sunt cei care au luat vindecare de la tine, cercetând cu credinta si evlavie preacinstitele tale moaste ; cei necajiti, suferinzi de multe boli, mâhniri, suparari, nenorociri si primejdii. Altii departe gasindu-se, neputând sa vina cu trupul, dar crezând ca darurile Atotputernicului Dumnezeu daruite prin intermediul sfintilor Sai nu numai celor din apropiere, ci si celor de pe mare departe ii ajunge si ii ajuta, luand fiecare daruirea dupa cererea sa.
Deoarece noi suntem robi netrebnici ai lui Dumnezeu si ne gasim in mare mahnire, primejdie si suparare, caci vazuti si nevazuti vrajmasi, dinauntru si din afara, ca fiarele salbatice, ziua si noaptea viclenesc impotriva scumpei Mirese a lui Hristos, curatei si Una Sfânta Duhovniceasca si Apostoleasca Biserica pentru a o darâma si a o face nevazuta. Preaalesule Pastor al lui Hristos, noi, oile cele cuvântatoare, pentru care Hristos sângele Sau l-a varsat, iti cerem sa ii izgonesti si sa-i imprastii. Si de vreme ce nu suntem vrednici, pentru multele noastre pacate, ca din gurile noastre murdare si buzele necurate a ne ruga Preaiubitorului de oameni si Preamilostivului Dumnezeu si Tata pentru dezlegarea cererilor si necazurilor noastre, a supararilor care mereu ne insotesc, te imploram cu durere, cu inima infrânta, cu suspinuri si cu lacrimi sa mijlocesti impreuna cu Preasfanta Maica a lui Dumnezeu si cu toti sfintii sa fim izbaviti din multele primejdii, noi, pacatosii si nevrednicii. Noi, prin multele si nenumaratele pacate si cu nemultumirea noastra L-am mâniat pe Preabunul si Preainduratorul Dumnezeu si Parintele nostru Ceresc, si va veni la noi si pentru nerecunostinta noastra va fi nu Dumnezeu Multmilostiv si Indurator, ci Dumnezeul Judecator, spre a ne pedepsi si a ne rasplati dupa faptele noastre.
Credem si nadajduim ca mijlocirea tuturor sfintiIor si a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu va imblânzi fata Acestuia si-L va inmuia, va indeparta cursele vazutilor si nevazutilor vrajmasi, va imprastia dorintele lor nelegiuite si ne va izbavi pe noi din toata primejdia, caci ‘‘mult poate rugaciunea dreptului cea cu osârdie’’ si ‘‘mult poate rugaciunea Maicii spre imblânzirea Stapanului’’. Va transforma mâhnirea noastra in bucurie si desfatare si vom cânta impreuna cu Sfintii Apostoli, mucenici, marturisitori si cu toti sfintii ‘‘aceasta este biruinta si biruitoarea lumii, credinta noastra’’, si ca profetul David: ‘‘Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu, Care faci minuni. Minunat este Dumnezeu intru sfintii sai!’’
Sa-i cântam si sa-i laudam, sa multumim Maicii Domnului, cea care ne-a eliberat, Grabnic ascultatoarea, Nadejdea si Mantuirea poporului nostru, Maicii noastre duhovnicesti, in psalmi si cantari duhovnicesti. ‘‘Aparatoare Doamna, pentru biruinta, izbavindu-ne din nevoi, multumiri aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te, Mireasa, pururi Fecioara!’’
oancea rodica · 1679 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
09 Oct 2012

AFORISME DUHOVNICESTI
- extrase din convorbirile duhovnicesti si din corespondentă -


Binecuvântările si saluturile Părintelui Paisie

Slăvit să fie Dumnezeu pentru toate!
Dumnezeu si Măicuta Lui să ne binecuvânteze pe toti!
Dumnezeu să-i ierte pe toti, si pe cei vii, si pe cei morti!
Vă doresc tuturor un coltisor de rai. Amin!
Dumnezeu să vă dăruiască un coltisor de rai!
Să ne întâlnim la usa raiului!
Să ne vedem cu totii la usa raiului!
Mergeti sănătosi si să ne vedem la usa raiului!
Drum bun! Să ne vedem la usa raiului!
Să ne vedem la a doua Înviere.


Rugăciuni ale Părintelui Paisie

Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvânteze. Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul, ca un bun si iubitor de oameni, să vă ierte de păcate si în ceruri cu dreptii să vă primească. Binecuvântează, Doamne, pe robii tăi acestia, si rugăciunea lor, si dragostea lor, si credinta lor, si bucuria lor, si smerenia lor, si răbdarea lor. Binecuvântează, Doamne, osteneala lor, si căsuta lor, si pâinea lor, si copiii lor, si viata lor, si sfârsit bun le dăruieste, iar dincolo un coltisor de rai le dăruieste, că binecuvântat esti în veci. Amin!
Inimă curată zideste întru mine, Dumnezeule, si duh drept înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele! Nu mă lepăda pe mine de la fata Ta si Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine!
Domnului Dumnezeu să ne închinăm si numai Lui să-I slujim.
Iartă-mă, Doamne, că mult Te-am supărat! Măicuta Domnului, nu mă lăsa, că nu mai am nici o putere! Încotro s-apuc si unde să mă duc? Te astept, Iisuse bun, Te astept aici, plângând în drum!...
Doamne, dă să-mi văd păcatele mele si să nu osândesc pe fratele meu...
"Doamne ajută!", această rugăciune ne ajută la toate faptele cele bune.
Fă, Doamne, cu mine ce vrei, numai în iad să nu mă dai, că sunt tare păcătos si mi-i frică să nu cad cu cei păcătosi în iad!
Izbăveste-mă, Doamne, de muncile de veci si nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc.
Doamne, nu cer să-mi răsplătesti aici, ci dincolo!

Dorintă a Părintelui, la bătrânete:
Mă rog lui Dumnezeu să-mi dea dragostea si râvna pe care le-am avut întâi, când am intrat în Mânăstirea Cozancea, ca nou începător!


Canoane date sau prescrise de Părintele Paisie

Mărturia părintelui Ioanichie Bălan: Canonul de spovedanie dat de Părintele Paisie nu era nici prea greu, nici prea usor. Ci era bine chibzuit, după vârsta, sănătatea, puterea si asezarea sufletească a fiecăruia. Cel mai mult oprea de la Sfânta Împărtăsanie pentru avort, desfrânare si ucidere. Pe cei care aveau păcate foarte grele de obicei nu-i dezlega, ci îi trimitea la preotul de parohie. Iar pe cei nehotărâti, care nu făgăduiau să se pocăiască din toată inima, îi amâna si-i îndemna să mai vină. Pentru cei mai multi obisnuia să dea canon mergerea regulată la sfintele slujbe, citirea Psaltirii, câte două-trei catisme zilnic, metanii, post până seara, miercurea si vinerea, tinerea regulată a posturilor, citirea cărtilor sfinte, milostenie etc.

Principii generale:
Nu putem renunta la Sfintele Canoane si la practica milenară a Bisericii. Să mergem pe drumul Părintilor si înaintasilor nostri, pe drumul canonic al Sfintei Traditii.
Fiecare să facă cât poate si cum poate, după sfatul duhovnicului.
Păcătosul trebuie să facă un canon după putere pentru ispăsirea păcatelor sale. Cel mai mare canon pentru păcate este să le părăsească pentru totdeauna, adică să nu le mai facă.
1. Pentru credinciosi: Tatăl nostru, Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne ajută! (variantă minimală); Tatăl nostru (de 10-20 de ori zilnic), Psalmul 50 (de 7 ori), Crezul (de 3 ori), Doamne Iisuse... (de 100 de ori), Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul! (de 100 de ori), un acatist, Paraclisul Maicii Domnului, 2-3 catisme (pentru cei fără serviciu, cu mai mult timp disponibil), metanii (între 30 si 50), un capitol din Sfânta Scriptură, viata pe scurt a sfântului zilei, câteva pagini din Sfintii Părinti etc. (variantă maximală).
2. Pentru călugării care, din cauza ascultărilor grele, nu ajung să-si poată face canonul zilnic: Repetarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus sau citirea câtorva catisme.
3. Pentru o maică ce dorea mantie, 600 de închinăciuni si 100 de metanii.
4. Pentru cei bolnavi: Canonul bolnavului este patul, patul suferintei. Să rabzi boala cu multumire si te mântuiesti. Cât mai poti, zi Tatăl nostru, rugăciunea Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne ajută!, si, dacă nu cârtesti în boală si te spovedesti regulat, dobândesti viată vesnică înaintea multora.
5. Pentru cei foarte bolnavi (că de la cel bolnav nu cere Domnul canon, ci să rabde boala cu multumire, fără de cârtire, si canonul bolnavului este patul), închinăciuni cât de mici.
6. Pentru cei cu păcate grele: să postească toate posturile rânduite de Biserică, să nu mănânce un timp carne si ulei si să nu bea vin. Să ajuneze miercurea si vinerea până la ora 3:00 după-masă (sau până seara, sau până a doua zi), să citească Psaltirea la miezul noptii.
7. Pentru cei cu avorturi: să-si mărturisească păcatele la un duhovnic iscusit. Apoi să boteze si să îmbrace copii în locul celor ucisi, să nască alti copii în loc sau să înfieze copii fără părinti, să postească până seara în toată viata, o zi pe săptămână, de obicei vinerea, să facă metanii si milostenie după putere, si avem nădejde că va dobândi mântuire si milă de la Dumnezeu.


Despre aproapele si legătura cu el

Să-l socotesti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completezi cu dragostea ta. Fă aceasta si te mântuiesti.
Să vă păziti să nu auziti, nici să vedeti slăbiciunile altora, ci numai si numai păcatele voastre...
Niciodată să nu scoti la iveală vorbele auzite si să nu faci răzbunare, că nu-i crestineste. Ci să vezi si să nu vezi; să auzi si să nu auzi.
Multe să asculti, dar putine să vorbesti.


Despre ascultare

Ascultarea este scară la cer.
Fă ascultare cât poti!
Să faci ascultare cu dragoste, nu de silă, ci din milă.
Cu drag să faceti ascultare, căci ascultarea silită nu este bine primită.
Să nu zici despre o ascultare că îti este dată ca o pedeapsă sau ca o răzbunare.
Despre boală si îngrijirea bolnavilor

Nu spune nimănui că esti bolnav sau te doare ceva. Ci roagă-te în taină Domnului si Măicutei Domnului si du-te si fă ascultare unde esti trimis, si îndată te vindeci de boală.
Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi!
Numai porunca ascultării de cel mai mare si slujirea bolnavilor în vremea rugăciunii ne scuteste de a merge la biserică. Dar si atunci suntem datori să ne rugăm cu rugăciunea mintii.
Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimeste, să luăm parte la durerea lui.


Despre bucurie

Să ne bucurăm si să multumim bunului si înduratului Dumnezeu pentru toate.


Despre constiintă

Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care îl păzeste pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă si trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării.
Constiinta pomeneste păcatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste.
Roagă-te stăruitor cu post si metanii, măcar trei zile, si ascultă de glasul constiintei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este si voia lui Dumnezeu.
Despre credintă

Dacă am avea noi credintă că Dumnezeu este permanent cu noi si în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredintati că suntem în bratele lui Dumnezeu precum copiii în bratele mamelor lor.
Cel mai greu păcat care stăpâneste în lume astăzi este necredinta în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că dacă omul nu crede si nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ si cade în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos si Maica Domnului.


Despre curătie

Curăteste-ti mintea si inima de toată răutatea.


Despre dragoste

Dragostea este cununa tuturor faptelor bune.
Tot ce faceti, faceti cu dragoste, ca să aveti plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!
Ultima si cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morti este dragostea crestină, adică să iubească fără deosebire pe toti oamenii si toată zidirea creată de Dumnezeu.
Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire.
Dragostea duhovnicească biruieste durerea.
Fii cu dragoste si fă pace acum, când poti, că tare este greu la urmă când te mustră constiinta si când nu mai poti face nimic! Că timpul trece si nu-l mai găsim.
Râvniti la faptele bune cele mai de pret si cele mai usor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila si smerenia.
Să primim toate cu dragoste si cu bucurie: boală, ocară, ispite, ori de unde ar veni. Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe noi.
Răcirea dragostei si împutinarea râvnei pentru cele sfinte, si mai ales pentru biserică, este semnul pustiirii noastre.


Despre făptuire

La simtire duhovnicească ajunge numai cel care face voia lui Dumnezeu.
Trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu la simtirea lui Dumnezeu. Una este vorba si alta este fapta. Mai mult să faci cu fapta decât să vorbesti cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar putini sunt aceia care pun poruncile lui Dumnezeu în practică.
Ia seama ce gândesti, ia seama ce vorbesti si ia seama ce faci, că dusmanul nu doarme...
Orice faci, să vezi cu ce scop faci si dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nici o valoare!
Să nu faci tot ce poti, să nu crezi tot ce auzi si să nu spui tot ce stii!...
Oriunde vei fi, să ai grijă si să-ti împlinesti datoria.
Să fiti cuminti măcar de azi înainte!


Despre frica de Dumnezeu

Să avem frica lui Dumnezeu si să punem zilnic început bun!
Să cerem de la Hristos, prin rugăciune, frică de Dumnezeu si cugetare la moarte. Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii, iar frica de moarte si de judecată ne păzeste de păcate si ne îndeamnă la pocăintă în această viată, căci dincolo nu este pocăintă.
Din frica de Dumnezeu se nasc si cresc în noi credinta, nădejdea si dragostea.
Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dânsul!


Despre iertare

Dacă nu cerem iertare si nu iertăm, în zadar asteptăm Pastele!
De v-a supărat cineva, să iertati. Iar de ati supărat pe cineva, cereti iertare.
Să ceri iertare de la care crezi că l-ai supărat si să ierti din inimă pe toti, să nu ai vrăjmas pe nimeni.
Dacă nu suntem în pace unul cu altul si nu iertăm, nu-i primit nimic la Domnul.

Despre ispite si încercări

Fără ispite si necazuri, nu ne putem mântui.
Nu uita că Domnul, pe cine iubeste, îl încearcă, ca mai mult să fie aproape de El.
Suntem datori să primim cu dragoste încercările si să multumim lui Dumnezeu pentru toate.
Ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin, pentru încercare si pentru a ne tine pe calea smereniei. Numai să cunoastem slăbiciunea noastră si să cerem ajutor: "Doamne, nu ne lăsa în ispite!"... Că vin si fără voia noastră, de la trup, de la lume si de la diavol.
Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite si tot felul de necazuri aici pe pământ. Că dacă trăim necăliti prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, asa sunt ispitele vietii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credintă, ne smeresc si ne învată să ne rugăm si să cerem sfat.
Când vin ispitele si te împresoară, fugi la rugăciune în biserică, fă un Paraclis la Maica Domnului, închină-te la sfânta cruce, citeste o catismă sau două din Psaltire..., iar după ce trece ispita si se face liniste în suflet, iesi din nou la ascultare si multumeste lui Dumnezeu că te-a acoperit în vremea necazului.
Să nu uităm că fiecare loc are ispitele lui si oriunde trebuie răbdare si multumire.
Uneori mă întreb: oare suferinta mea si a fiecărui om nu este o arvună a vietii vesnice? Că suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.
Sunt încă la examenul încercării suferintelor.

glykys · 1921 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
07 Oct 2012
De mai mult timp, un tânăr trecea printr-o serie de ghinioane. Acest lucru l-a deprimat atât de mult, încât nu mai era bun de nimic. Un prieten îi aduse într-o zi un pliculeț ce conținea câteva boabe de muștar.
- Ce este acolo? întrebă curios omul.
- Un leac minune pentru tine, răspunse prietenul.
Acesta desfăcu pliculețul și îi puse în palmă cele câteva boabe de muștar. Apoi, scoase din geantă o Evangelie și citi:
"Iar Domnul a zis: De-ați avea credință cât un grăunte de muștar, i-ați zice acestui sicomor: Dezrădăcinează-te și te sădește în mare!, și v'ar asculta"
- Acesta să fie leacul minune? zise ironic tânărul.
- Încearcă și ai să vezi. Uite îți las și Evanghelia.
Omul se gândi că nu ar avea nimic de pierdut dacă ar urma acest sfat. Puse, așadar, pliculețul în buzunarul de la haină pentru a-l avea mereu la îndemână și se strădui să-și imagineze că sicomorul de necazuri va fi aruncat curând în marea trecutului, grație credinței lui cât un bob de muștar.
Trecu o lună și nu se întâmplă nimic."Trebuie să mai am răbdare", își zise el. Răbdare a avut timp de un an de zile fără să se schimbe nimic. Parcă necazurile lui sporiseră. Într-o bună zi, opri mașina pe partea dreaptă a șoselei și aruncă furios pliculețul pe geam. Se săturase: "Să mă lase în pace cu utopiile lor!" bomboni el cu năduf și porni mașina.
Trecu câțiva ani. Necazurile erau parcă mai mari și mai multe ca oricând. Tânărul era foarte deprimat. Conducea încet mașina, când, trecând prin locul unde aruncase pliculețul pe gem, își aminti de întâmplare. Opri și se dădu jos. Nu mică i-a fost mirarea când văzu mai multe tufe de muștar răsărite pe marginea șoselei. Proveneau din semințele pe care le aruncase. Se aplecă și începu să le culeagă semințele. Erau multe. Le puse cu grijă într-o pungă și plecă.
Ajuns acasă, desfacu punga și le privi. Deodată, făcu o descoperire.
Cum aceste semințe s-au inmulțit dacă le-am sădit, tot așa credința mea, cât un bob de muștar, trebuia să o sădesc în țarina Domnului. Numai așa s-ar fi putut ca sicomorul de necazuri să se dezrădăcineze. Greșala mea a fost aceea că nu am semănat muștarul.
Tânărul a semănat muștarul de credință pe ogorul Evangheliei și acela a rodit printre oameni. Ghinioane mai avea, dar el nu mai avea timp să se ocupe de ele. Chiar că se dezrădăcinaseră și apoi se sădiseră în mare.
La scurtă vreme, pe când citea Evanghelia, dădu peste următorul pasaj:
"Cu ce este asemenea împărăția lui Dumnezeu? și cu ce o voi asemăna?
Asemenea este grăuntelui de muștar pe care l-a luat un om și l-a aruncat în grădina sa; și a crescut și s'a făcut pom și păsările cerului s'au sălășluit în ramurile lui "
Într-adevăr, gândi el, trebuie să-ți semeni credința și să aștepți până când crește ca un copac mare, mai mare decât sicomorul de necazuri. Atunci, acesta se dezrădăcinează și se sădește în mare. Dar totul pornește de la un grăunte. Un grăunte semănat în Domnul. Fără Acesta, poți avea grămezi de semințe, dar ele vor rămâne sterile.

Rugăciune:

Doamne, Tu ne călăuzești pe căi nepătrunse și înțelepte. Adeseori, micile întâmplări ne fac să ne luminăm asupra parabolelor Tale pline de înțelepciune. Viața este un bun predicator și dacă am ști să-i ascultăm cuvântul, am fi scutiți de munții de ghinioane și necazuri care ne-au încercat. Fă-ne atenți la călăuzirea Ta și fă să ascultăm cuvântul vieții, tălmăcitorul Cuvântului Tău celui veșnic. Amin.
niculae costel · 809 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
07 Oct 2012



RUGĂCIUNE DE MULȚUMIRE (CU 16 METANII)

Această rugăciune cuprinde mulțumirile noastre adresate Lui Dumnezeu și aproape tot ce trebuie să cerem pentru mântuirea sufletului. Ea aduce mult folos creștinilor care o vor face cu metanii, ziua sau noaptea.
Sâmbăta și Duminica în loc de metanii se fac închinăciuni.
Pe parcursul rugăciunii se pomenesc viii și morții. Astfel împlinim Cuvântul Domnului care zice: „Rugați-vă unii pentru alții !“.
Se zic mai întâi rugăciunile începătoare.

1. Îți mulțumim, Doamne, pentru toate binefacerile Tale pe care ni le-ai făcut și ni le faci nouă.
(o metanie)
2. Îți mulțumim, Doamne, pentru toate suferințele și patimile Tale și pentru tot ce ai lucrat pentru mântuirea noastră.
(o metanie)
3. Îți mulțumim, Doamne, pentru toate bunătățile Tale pe care ni le-ai dat nouă și pentru că nu ne-ai pierdut cu fărădelegile noastre.
(o metanie)
4. Iartă, Doamne, păcatele și greșelile fraților și surorilor pe care îi pomenesc în rugăciunile mele.
(o metanie)
5. Iartă, Doamne, păcatele și greșelile fraților și surorilor care mă pomenesc în rugăciunile lor.
(o metanie)
6. Ascută, Doamne, smeritele noastre rugăciuni, cele ce cerem milostivirii Tale, ce știi că ne sunt nouă de trebuință sufletului și trupului și le dăruiește robilor Tăi ce se pomenesc: (aici pomenești pe cei vii pe care îi ai scriși într-un pomelnic). Dă-le lor și nouă iertare și izbăvire de vrăjmași văzuți și nevăzuți. Mărește credința, nădejdea și dragostea în sufletul nostru, primește-ne în pocăință și revarsă peste noi toți Harul Tău.
(o metanie)
7. Trimite, Doamne, pe Sfinți Tăi îngeri să ne învețe a lucra cu stăruință orice faptă bună, pentru a ne păzi de tot păcatul și sminteala, pentru a ne ține pe toți uniți în legătura păcii, a dragostei și ascultării de Sfânta noastră Biserică și de conducătorii ei cei duhovnicești, care se ostenesc a ne arăta căile Tale.
(o metanie)
8. Scrie, Doamne, și numele nostru în cartea vieții Tale și ferește-ne de ceasul încercărilor. Ajută-ne, Doamne, să săvârșim cu bine viața aceasta, dăruindu-ne sfârșit bun și fără dureri și îngeri milostivi care să ne întărească și să călătorească cu noi la Împărăția Ta.
(o metanie)
9. Apără și păzește, Doamne, pe părinții noștri cei duhovnicești, pe părintele nostru Patriarh, pe episcopii noștri, pe misionarii creștini care se ostenesc în propovăduirea Evangheliei, pe călugări și călugărițe, pe pustnicii din peșteri și din crăpăturile pământului și pe tot clerul Bisericii Tale Creștine Ortodoxe.
(o metanie)
10. Adu-Ți aminte, Doamne, de toți cei ce sunt bolnavi, de toți cei ce sunt în închisori pentru numele Tău, de cei călători, de văduve și orfani, de bătrâni și copii, de toți care sunt în suferință și necazuri, în lipsuri și dureri și-i miluiește pe ei după mare mila Ta.
(o metanie)
11. Iartă, Doamne, pe toți vrăjmașii, răuvoitorii și clevetitorii noștri, smerește-i pe ei să cunoască că Tu ești apărătorul nostru și ne păzește de răutatea lor.
(o metanie)
12. Iartă, Doamne, păcatele părinților care ne-au născut, nașilor care ne-au botezat și cununat, învățătorilor ce ne-au învățat carte, bunicilor și la toți miluitorii, ajutătorii și găzduitorii noștri și la toți binefăcătorii noștri, la tot neamul cel creștinesc, căruia îi trebuiește mila și ajutorul Tău și la cei vii și la cei morți.
(o metanie)
13. Iartă, Doamne, și Părintelui nostru duhovnicesc (numele), păcatele, datoriile, obligațiile și orice făgăduință ce a făcut înaintea Ta și n-a putut-o îndeplini. Dăruiește-i dezlegare și iertare de orice greșeală. Primește-i osteneala ce face (a făcut-o) pentru noi și ascultă-ne smeritele noastre rugăciuni, învrednicindu-ne pe toți de viață veșnică și fericită unde este lumina Ta. Amin.
(o metanie)
14. Iartă, Doamne, pe toți prietenii și prietenele cu care am călătorit pe pământ, cu care am făcut serviciul și pe cei cu care am fost la petreceri și s-au smintit pentru mine și pe cei vii și pe cei morți.
(o metanie)
15. Iartă, Doamne, păcatele la toți adormiții din neamurile noastre: părinții, frații, surorile, bunicii, moșii și strămoșii noștri cu tot neamul cel adormit: (aici se pomenesc cei morții) și-i așează pe dânșii în locul de odihnă, unde cercetează lumina feței Tale, că spre Tine nădejdea și-au pus, spre Făcătorul și Ziditorul și Dumnezeul nostru.
(o metanie)
16. Iartă, Doamne, și sufletele cele botezate în numele Tău, Prea Sfântă Treime, pe care le-a apucat moartea nepregătite și se află în iad și n-au fost vrăjmași ai Tăi, iar aici, pe Pământ, nu au pe nimeni să se roage pentru ei; miluiește-i, Doamne, după mare mila Ta.
(o metanie)

stela · 1066 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
07 Oct 2012
Deznadejdea ataca si oamenii din biserica?



O persoană care este inca in deznadejde si are gânduri de sinucidere și după ce s-a spovedit, credem că încă nu s-a spovedit sincer. Dacă s-a spovedit sincer, fie nu a împlinit sfatul și canonul primite, fie nu a avut încă parte de îndrumarea care îi trebuie.

Prin harul care lucrează în Taina Spovedaniei, cuvântul pe care îl dă Dumnezeu duhovnicului este un cuvânt cu totul special. De altfel, totul este special în Taina Spovedaniei. În spovedanie Duhul lui Dumnezeu îl povățuiește pe preot ce sfaturi să dea, nu pentru vrednicia preotului, ci pentru nevoia și sinceritatea celui care se spovedește. De aceea, dacă în mintea lui revin gânduri de sinucidere și după spovedanie, să se mărturisească încă o dată, sincer, să-și spună toate gândurile pe care le are, să-și cerceteze conștiința până ajunge la rădăcinile păcatului și să mărturisească și acele rădăcini, căci din ele se nasc gândurile cele rele. Apoi să împlinească cu credință și deplin ceea ce-i rânduiește duhovnicul în Taina Spovedaniei.

Ce poate el să mai facă după ce s-a spovedit? O lectură bună! Îi recomand ca mai întâi să citească Evangheliile. Să înceapă cu cea de la Ioan, căci în Evanghelii, și mai ales în Evanghelia de la Ioan, va descoperi mila și bunătatea lui Dumnezeu, dragostea Lui față de om.


Când va vedea cât de mult îl iubește Dumnezeu, nu se va mai gândi niciodată să se despartă pentru totdeauna de Dumnezeu prin acea faptă îngrozitoare. Să-i fie limpede că un astfel de pas nu înseamnă altceva decât că își dă sufletul în mâinile diavolului pentru totdeauna. Prin sinucidere el se desparte de tot ceea ce este bine, frumos, înălțător, de frumusețea vieții în Dumnezeu, adevărata noastră viață.

Să înțeleagă clar că, ascultând de acele gânduri, el ascultă de diavol și se dă în mâna lui; iar diavolul nu îi oferă decât o urâțenie lăuntrică, o teamă pe care i-o strecoară în suflet, o neîncredere în atotputernicia lui Dumnezeu, în locul frumosului, bucuriei, nădejdii, dragostei și luminii credinței. Aceasta se întâmplă în lumea de aici. Iar în veșnicie, nu-i oferă altceva decât continuarea stării rele pe mai departe: ruperea de Dumnezeu și ruperea de comuniunea cu oamenii.

Cel mai greu pentru om este atunci când e lipsit de comuniune și de dragoste, când nu mai poate comunica și nu mai poate intra în comuniune cu cel de lângă el. Aceasta este starea spre care se îndreaptă cel ce se gândește la sinucidere, căci sinucigașul, în viața de dincolo, are parte de tragedia singurătății pentru totdeauna. El nu mai gustă din bucuria comuniunii, deoarece prin gestul său s-a despărțit de oameni și de Dumnezeu.

În Pateric ni se istorisește cum Sfântul Macarie cel Mare a găsit în pustiu o tigvă (craniu) și a întrebat a cui este și care este starea sufletului acelui om. Era vorba despre un păgân și află de la el că este în iad și că cei din iad nu-și văd fața unii altora. Aveau însă și o mângâiere: atunci când Sfântul Macarie se ruga pentru cei din iad, aceștia își vedeau fețele unii altora. Această putere o aveau rugăciunile Bisericii! Sfântul a suspinat și a zis: „Dacă aceasta este mângâiere, vai de ziua în care s-a născut păcătosul”.

Un episcop arăta odată icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe și zicea: „Este bine ca fiecare dintre noi să ne gândim că suntem niște prunci în brațele Maicii Domnului. Căci Maica Domnului, așa cum și-a iubit Fiul, tot așa ne iubește pe fiecare dintre noi”. Așa să încredințați persoana deznadajduita Maicii Domnului și Domnului Iisus Hristos, având nădejdea și încredințarea că Maica Domnului îl ține în brațe și nu-l lasă. Această nădejde nu va rămâne de rușine!

Un părinte spunea odată că această nădejde este rugătoare și lucrătoare. De ce?

Ea este rugătoare pentru că vine din partea noastră și, astfel, este ca o rugăciune pe care o facem înaintea lui Dumnezeu. Și este lucrătoare pentru că se întoarce la oameni și aduce lucrarea lui Dumnezeu asupra persoanei respective. Nu-I cerem lui Dumnezeu să-l mântuiască, pentru că Dumnezeu nu mântuiește pe nimeni cu forța. Dar Îi cerem lui Dumnezeu să aibă milă și să-i miște inima spre pocăință, căci acesta o poate face Dumnezeu independent de voința omului, fie că vrea, fie că nu vrea omul.

Să aveți permanent încredere că Dumnezeu ne ține cu adevărat în brațe și ne iubește pe fiecare din noi și rugați-vă pentru prietenul dumneavoastră cu încredințarea smerită că nu-L va lăsa din brațe!

Părintele Ioan Mina
daniela · 752 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
07 Oct 2012




Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu,
care ai adus pre pamant
Lumina intregii zidiri,
lumineaza intunericul mintii si al inimilor noastre,
ca sa ne cunoastem pacatele,
sa ne caim pentru ele
si ca sa nu le mai savarsim.

Tu, care ai nascut cu trup pre Imparatul pacii,
sadeste in noi pacea Fiului tau
si goneste din sufletele noastre viforul patimilor.

Tu, care esti izvor nesecat de vindecari,
tamaduieste neputintele noastre si ne alina durerile,
ca toate le poti cate le voiesti,
ca o Maica a Celui Atotputernic.



Plecăciune Ție, Maică și Fecioară
binecuvântată ești tu-ntre femei,
tu ai fost aleasa Cerului Comoară
pentru Taina Slavei și-Ntruparea Ei.

Plecăciune ție, Maică Preacurată,
cu măritul înger îți cântăm și noi,
nalță către Fiul rugă ne-ncetată
pentru mântuirea noastră din nevoi.

Plecăciune ție, Maică Fericită,
ce-ai purtat în brațe și-ai hrănit la sân
pe Iisus cel Dulce, Taina profețită,
Fiul tău, și totuși Veșnicu-ți Stăpân.

Plecăciune ție, Maică-ndurerată,
care-ai plâns la cruce și-ai văzut murind
Fiul tău dat jertfă pentru lumea toată,
jertfa ta curată cu a Lui unind.

Plecăciune ție, Maică Rugătoare,
chip al bunătății, grai mângâietor;
fii a rugăciunii noastre-ajutătoare
pentru alinarea câtor răni ne dor.

Plecăciune ție, Maică Preacinstită,
care stai la dreapta Fiului Divin;
fii pentru viața noastră chinuită
pildă și putere, și-ajutor. Amin.
oancea rodica · 521 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
07 Oct 2012



ISTORIA CELOR DOUĂ PIETRICELE ALBASTRE

Cele două pietricele se lăudau de dimineața până seara: Noi suntem copiii cerului! Păstrați distanța! Noi avem sângele albastru! Desigur, își spuneau, vom fi pe coroana reginei Olandei sau în inelul prințului de Galia. Ne așteaptă o viață frumoasă: case luxoase, baluri, petreceri.
Într-o bună dimineață, un om s-a aplecat și a cules cele două pietricele albastre. Ura! – au strigat ele. Am plecat! Ce timpuri bune ne așteaptă! Dar au fost puse într-o cutie, împreună cu alte pietre colorate. Mai târziu, o mână le-a luat și le-a așezat cu necuviință pe un zid, în mijlocul altor pietre, pe o suprafață de ciment foarte lipicioasă. Hei, fii mai delicat, strigau cele două pietricele albastre, suntem pietre prețioase. Drept răspuns, câte o lovitură de ciocan le-a fixat definitiv.
Timpul trecea încet iar cele două pietricele nutreau un singur gând: să fugă. Au zărit un firicel de apă ce se prelingea pe acolo și l-au rugat: Strecoară-te sub noi, te rugăm, și desprinde-ne de pe acest zid nenorocit! Apa, ușor-ușor, a reușit să fărâme câte puțin cimentul. După câteva luni cele două pietricele au putut să se miște. Într-o noapte cele două pietricele au căzut pe pământ. Suntem libere – au strigat în culmea fericirii.
Însă, jos fiind, au putut vedea zidul pe care era un mozaic superb. Mii de pietricele viu colorate și aurite formau chipul Sfintei Fecioare Maria. Era cea mai frumoasă imagine pe care cele două pietre o văzuseră vreodată. Dar ceva îi lipsea… Fața, chipul blând și dulce al Maicii Domnului, părea oarbă, căci îi lipseau ochii.
Oh, nu, au exclamat amândouă, dându-și seama de grozăvie. Ele fuseseră tocmai ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Își imaginau acum cât de bine se potriveau acolo, cât de frumos trebuie să fi strălucit și cât de mult trebuie să fi fost admirate de oameni. Regretau acum fapta lor nesăbuită, dându-și seama ce nechibzuite au fost.
La fel, fiecare dintre noi are un loc al său în lume bine stabilit de Dumnezeu: unul poate fi ales pentru a fi un meșter bun, altul pentru a fi preot, iar o fată pentru a fi mamă a multor copii. Să nu uităm că fiecare dintre noi este așezat de Dumnezeu acolo unde îi este locul și că tocmai în acel loc, rânduit de Dumnezeu, este cel mai frumos și mai potrivit să fie.

stefania · 635 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
06 Oct 2012

Aam fost foarte bucuros să petrec cinci zile pe meleagurile Putnei, gustând din viața de mănăstire așa cum n-am făcut-o până acum. M-am deconectat total, uitând de viața pe care o aveam la oraș. Eu, soția și cele două fetițe ale noastre am fost cazați la Mănăstirea Sihăstria Putnei, un mic rai. În această perioadă se amenajează un lac acolo și ziua e puțin cam gălăgie din cauza utilajelor care huruie și a prafului care se ridică în atmosferă. Dar spre seară când motoarele se opresc apare linișitea și răcoarea serii, cerul înstelat, glasul dulce al călugărilor de la strană și Duhul acela pe care-l simți și nu-l poți explica.

Ne spunea Părintele Teofan de la Mănăstirea Putna că oamenii când întră în mănăstire zic: „Domnule, aici e ceva deosebit, se simte ceva aparte, de ce oare?Chiar și străinii zic același lucru.

Părintele Grigorie, ieromonahul de la Sihăstria Putnei cu viață sfântă, în prezența căruia nu ne mai săturam să stăm zicea: „Știți voi oare de ce simțiți ceva deosebit în inimă pe aceste meleaguri? Pentru că aici s-au nevoit mulți oameni, și au ajuns la sfințenie, iar trupurile lor sunt îngropate în aceste pământuri, izvorând din ele mireasma Duhului Sfânt.Pădurile au fost cândva pline de sihaștri, de oameni care L-au căutat pe Dumnezeu din toată inima lor. Meleagurile Putnei sunt sfinte pentru că aici au trăit mulți sfinți, și în cinstea lor Dumnezeu oferă spre gustare vizitatorilor din roadele nevoinței lor duhovnicești.

Să nu credeți cumva că acest sentiment pe care l-am avut acolo e datorat peisajelor frumoase și impresiei puternice care ne-au creat-o nouă celor care trăim la oraș. Am vizitat multe locuri frumoase în țară și străinătate, am văzut multe peisaje care-ți tăiau respirația cu frumusețea lor dar totuși lipsea ceva. Simțeam acea frustrare că nu le pot cuprinde pe toate în inima mea, că nu le pot gusta, că nu le pot avea tot timpul în ochii mei, și că la un moment dat mă voi despărți de ele. Natura îmi inspiră un sentiment frumos dar în mănăstiri și în împrejurimile lor simți ceva în plus, un Duh care te liniștește, ne mai existând frustrare. Pe meleagurile sfinte guști din Duhul Sfânt și simți preaplinul bucuriei în tine și în acele moment zici în sinea ta: „Ce bucurie mai mare decât asta! Nu mai vreau să plec de aici niciodată.” Așa a făcut și Petru pe Muntele Tabor la schimbarea la față a Domnului când i-a zis: „ Doamne, bine este să fim noi aici” (Matei 17, 4). Gustând din Duhul lui Hristos și fără să mai simtă așa ceva vreodată în inima lui a zis de bucurie că ar fi bine să stea mereu acolo.

Vedeți cum simțirea prezenței lui Dumnezeu te captivează și te liniștește, ajungând să nu-ți mai dorești nimic altceva decât să guști continuu din Harul Preasfintei Treimi.

Părintele Rafail Noica spunea odată că „Ortodoxia nu convinge, ci seduce.” Iată de ce mănăstirile din Bucovina sunt pline de turiști, mii de oameni din toată lumea trecând zilnic pragul lor, pentru că Harul sfinților de acolo, care e de fapt harului Duhului Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi, îi seduce. Același lucruri e valabil și la alte mănăstiri ortodoxe, dar veți vedea că la unele Duhul acesta e simțit mai puternic, la altele mai slab, depinzând de cei care s-au nevoit în acele zone.

Același lucru l-am trăit și la Mănăstirea Cernica unde am simțit din plin Duhul Sfântului Ierarh Calinic și ale Sfntului Cuvios Gheorghe, a căror moaște se află acolo.

Părintele Grigorie de la Sihăstria Putnei zicea că lui nu-i place să meargă în vizită într-un loc pentru că vizitând, stai 20-30 de minute și pleci, dar făcând astfel n-ai cum să guști din duhul acelui loc. Lui îi place să să stea acolo puțin, o noapte – două și să guste din atmosfera pe care o crează oamenii acolo, că să-și dea seama dacă e un loc plăcut sa nu.

După părerea mea există trei categorii de oameni care vizitează mănăstirile:

  1. Oamenii care nu sunt apropiați de Dumnezeu, neancorați în viața Bisericii, dar care vin la mănăstire pentru că e un loc frumos, de obicei aproape de natură, și în inima lor știu că în mănăstire vor simți ceva aparte. Acești oameni vor vizita mănăstirea ca pe un muzeu, închinându-se probabil în biserică.

  2. Oamenii apropiați de Dumnezeu, ancorați în viața Bisericii, care știu că mănăstirile sunt locuri sfinte. Aceste persoane intra cu smerenie în mănăstire, se închină în fața icoanelor, se roagă lui Dumnezeu, se închină sfinților a căror moaște sălășluiesc în raclele din biserică, lasă un pomelnic, participă la o slujbă și apoi pleacă spre casă.

  3. Oamenii care în plus față de cei de la punctul 2 intră în contact cu părinții din mănăstire, cer sfaturi, se spovedesc la ei. Acești oameni vin în concediu aici și participă la viața mănăstirii ca și frați: muncind, participând la slujbe, mâncănd la trapeză, dormind în chilii, făcând ascultare de stareț(ă).

Care din ei credeți că va gusta mai bine din atmosfera unei mănăstiri?

Iată de ce am zis în titlu că mănăstirele se gustă nu se vizitează, pentru că în 30 de minute n-ai timp să înțelegi ce se întâmplă acolo, nu poți întra în ritmul viețuitorilor de acolo. Îți trebuie câteva zile și odată ce ai intrat în viața aspră și duhovnicească a acelui sfânt locaș te înveți și te miri de tine însuți cum de ești fericit cu atât de puțin, în lipsa tehnologiei, a banilor, a plăcerilor, a desfătărilor lumii.

Trăind câteva zile în mănăstire ajungi să cunoști oameni care au alte valori ale vieții, poate total diferite de alte tale și te-ntrebi: „Oare ce-i mulțumește pe acești oameni? Cum de pot fi așa de bogați sufletește, așa de săraci material fiind?

Valorile lumii urbanizate excesiv și supra-tehnologizate sunt vânare de vânt și nimic înaintea lui Dumnezeu. Iată de ce un mic concediu în mănăstire te reașează duhovnicește pe calea cea dreaptă, pe calea lui Hristos.

N-aș fi scris acest articol dacă nu l-aș fi întâlnit pe Părintele Ieromonah Grigorie, un om care a crescut în orfelinat, un om căruia i-a lipsit mult dragostea părinților și care mărturisește că a avut o copilărie cu mari greutăți. Dar acest om astăzi e mai bogat decât oamenii cărora părinții le-au făcut toate mofturile în copilărie. Acest om l-a luat pe Dumnezeu de Tată și pe Maica Domnului de Mamă, și suferința din tinrețe i-a fost temelie pentru clădirea credinței în Dumnezeu. Prin acest om astăzi lucrează Harul lui Dumnezeu.

Stăteam lângă el și-l ascultam și îmi ardea inima de bucurie, eram învăluit de pace și nu mă săturam să-i privesc chipul. Nu spunea lucruri noi dar transmitea ceva ce alții n-au reușit să-mi transmită.

Tot Părintele Teofan zicea că Ortodoxia stă în putere, nu în cuvânt, stă în simțirea Duhului lui Dumnezeu, nu în predică.

Prezența Duhului sfințeniei în mănăstiri are ca motiv și faptul că acolo monahii și monahiile au venit lepădând toate ale lumii și se nevoiesc doar pentru Dumnezeu, pentru a dobândi împărăția cerurilor. Pentru nevoințele lor și pentru ale celor de dinainte, Dumnezeu e mai prezent în mănăstiri decât în alte locuri.

Viața duhovnicească din parohii e vizibil mai săracă decât cea din mănăstiri, pentru că orice am face noi enoriașii și preoții de mir, suntem prinși adesea în cele ale lumii și cu greu ne putem dezlipi. Toate cele materiale ne țin legați, ne taie aripile pentru a zbura către Dumnezeu. De aici și nevoia de a vizita mănăstirile pentru a nu uita că nivelul vieții la care ne cheamă Dumnezeu este mult mai înalt decât nivelul vieții duhovnicești, pe care noi în parohii o considerăm satisfăcătoare.

Dacă vreți să fiți desăvărșiți vindeți toate ale voastre, dați-le săracilor și urmați-i lui Hristos luându-vă crucea în viața de mănăstire!

Iată de ce România este tare bogată în comparație cu Occidentul pe care mult îl râvnim. România are mult izvoare ale harului care adapă din plin pe cei însetați de Dumnezeu.

Cu cât e mai mare bogăția fără Dumnezeu, cu atât mai mare e sărăcia. Cu cât e mai mare cunoașterea fără Dumnezeu, cu atât mai mare e pustietatea. Singur Dumnezeu Îi face pe oameni bogați și înțelepți. Lumea, fără Dumnezeu, făurește doar cerșetori și proști.” (Sfântul Nicolae Velimirovici)

 

dima claudiu daniel · 1262 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
06 Oct 2012



DOAMNE AJUTĂ!

Salutul cel mai folosit în satele romanești, mai ales în Ardeal, este “Doamne ajută!”. El este spus, de obicei, într-un fel apăsat, care nu lăsa loc nici unei superficialități. Dincolo de aceste două cuvinte, de simplitatea paradisiaca a acestui salut, este tezaurizată o întreagă adâncă teologie. Este invocat numele lui Dumnezeu, care nu poate fi luat în deșert. Dumnezeu este Domn. Este recunoscută atotputernicia lui Dumnezeu și limita puterilor omului, imposibilitatea lui de a reuși cu adevărat fără El.
Este exprimată credința în putința de a obține ajutorul lui Dumnezeu, nădejdea că acesta va fi de folos, este mărturisită iubirea față de Cel de la care ajutorul este totdeauna dezinteresat, absolut și neumilitor. Țăranul se arată, astfel, deschis lucrării sinergice cu Dumnezeu, prin acceptarea energiilor Sale necreate. Este un strigăt după Dumnezeu-Domnul, făcut cu calm și pace. Se recunoaște fraternitatea universală printr-o filiație comună. Conform promisiunii evanghelice, când doi oameni se întâlnesc și sunt împreună în numele Domnului, Acesta e cu ei.
“Doamne ajută!” este un salut, dar și o rugăciune, nu numai pentru cei ce se întâlnesc sau se despart, ci și pentru toată lumea, nefiind precizată persoana. Sensul este acesta: “Dumnezeu să fie cu noi, cu toți!”. “Doamne ajută!” cuprinde în el mai mult decât ”Doamne miluiește!”. Exprimă desăvârșirea omului făcut spre relație personală cu Creatorul său.
“Doamne ajută!” înseamnă punerea unui început bun, pornirea la orice înfăptuire împreună cu Dumnezeu, în ultimă analiză, “Doamne ajută!” este rugăciunea isihastă a satului nostru, conducând prin pomenirea cât mai deasă a numelui Domnului la liniștire și trezvie. De aceea el este, în accepțiunea cea mai deplină a cuvântului, un salut, o piatră pusă la temelia salvării, a mântuirii. De la Paști până la Înălțare țăranii se salută cu “Hristos a înviat!”, iar apoi, până la Rusalii, cu “Hristos S-a înălțat!”. După Crăciun, megleno-romanii se salută cu “Hristos S-a născut!”, salut asemănător cu cel de la Paști.
În Maramureș mai ales, dar și în alte părți din Ardeal, salutul obișnuit al oamenilor când se întâlnesc este “Lăudam pe Iisus!” sau ”Lăudat fie Iisus!”, la care se răspunde cu “Lăudat să fie în veci, amin!” sau numai “În veci, amin!”.
Numeroasele saluturi în numele lui Hristos nu pot decât să mărturisească și ele despre creștinismul activ și cuprinzător al țăranului roman.



PENTRU CĂ TU

Pentru că tu meriți cu adevărat să fii iubită,
pentru că ești Măicuța Adevărului, cea smerită,
pentru că le-ai arătat tuturor puterea Lui Dumnezeu cu minunile tale,
pentru că te-ai arătat unor copii nevinovați, desprinsă din soare,
pentru că tu ne ajuți să trecem peste necazurile vieții,
pentru că ne amintești mereu că vor veni Razele Dimineții,
pentru că doar iubirea ta e singura omenească adevărată iubire,
pentru că toți cei încredințați ție simt că vor primi fericire,
pentru acea fericire supraumană, pentru taina ascunsă a Inimii Fiului tău,
pentru că prin tine primim în suflet mila și pacea Lui Dumnezeu,
pentru că tu ai fost ridicată deasupra Îngerilor și slăvită de ei,
pentru că tu știi toate tainele lumii, împărțite și neîmpărțite în trei.
Pentru că ești adevărata mea măicuță. Pentru că m-ai ajutat de atâtea ori,
primește aceste poezii omenești și sărace și ascultă-le de dincolo de nori.



“DE ORIZONT DEPINDE LINIȘTEA”

Cu cât orizontul este mai îngust, cu neliniștea este mai mare.
Cu cât orizontul este mai larg, cu atât neliniștea este mai mică.
Orizontul cel mai larg este liniștea dumnezeiască.
Cu cât orizontul este mai îngust, cu atât prețuirea de sine este mai mare.
Cu cât orizontul este mai larg, cu atât prețuirea de sine este mai mică.
Orizontul cel mai larg este prețuirea cea mai mică de sine.
Dacă broasca mândră din fântână ar sta la marginea oceanului, și-ar pierde - desigur - mândria ei.



"AMIN" ȘI "ALILUIA"

Un călugăr scrisese pe peretele dinspre răsărit al chiliei sale aceste două cuvinte: ,,Amin” și ,,Aliluia”.
Un om mergând pentru sfat la acesta și văzând cele două cuvinte, l-a întrebat:
- Părinte, ce înseamnă aceste două cuvinte și de ce le-ați scris pe perete?
- Fiule - i-a spus călugărul - aceste cuvinte cuprind în ele toată taina fericirii. ,,Amin” înseamnă ,,așa să fie” iar ,,Aliluia” înseamnă ,,slavă lui Dumnezeu”.
Cum pe fața pelerinului încă se citea uimirea, părintele a mai adăugat:
- Când spunem ,,Amin”, însemnă că ne predăm voii lui Dumnezeu, căci zicem: ,,Așa să fie Doamne, cum voiești Tu!”, iar când zicem ,,Aliluia”, zicem de fapt ,,Slavă Ție, Doamne, pentru toate câte îmi dai!”.
Prin acceptarea tuturor celor pe care ni le trimite Dumnezeu, ne dovedim smerenia și ascultarea, iar prin mulțumirea pentru toate cele îngăduite de Dumnezeu, spre bucuria sau întristarea noastră, ne arătăm încrederea în Creatorul nostru. Acesta este secretul mântuirii în ascultarea desăvârșită față de preotul duhovnic și în supunerea voinței noastre, cu mulțumire, voii și milei lui Dumnezeu.



ODĂ MAICII DOMNULUI

Dacă lumea asta, Maică, ar fi o câmpie toată,
Unde-ar crește cu noblețe numai flori înmiresmate,
Noi pe toate, Preacurată, cu recunoștință vie,
Fericiți că ne ești maică, le-am aduce cu drag ție.

Dacă lumea asta, Maică, ar fi toată o pădure,
Și-n copaci ar crește-ntruna numai versuri de iubire,
Noi pe toate, Preacurată, cu recunoștință vie,
Fericiți că ne ești maică, le-am aduce cu drag ție.

Dacă lumea ar fi, Maică, un ocean cu glăsuire,
Plin cu laude duioase și cântări de preamărire,
Noi pe toate, Preacurată, cu recunoștință vie,
Fericiți că ne ești maică, le-am aduce cu drag ție.

Dacă lumea asta, Maică, ar fi toată o grădină
Plină toată cu biserici și cu grație divină,
Noi pe toate, Preacurată, cu recunoștință vie,
Fericiți că ne ești maică, ți le-am închina doar ție.

Încă n-au crescut pe lume flori și-nmiresmate ramuri,
Nu s-au înălțat biserici cu-ale tale sfinte hramuri,
Încă nu s-au scris nici stihuri, nici atâta poezie,
Câte-am vrea, Măicuță Sfântă, să îți dăruim noi ție…

Dar primește, Maică Sfântă, și a noastră umilință,
Și-ale noastre rugi cu lacrimi, ce le spunem cu căință,
Și puțina osteneală, și îi zi lui Dumnezeu:
Fiule, Treime Sfântă, ei, toți, sunt din neamul meu!



• Omul a primit din partea lui Dumnezeu porunca sa stapâneasca pamântul, dar cu doua conditii. Sa nu uite niciodata ca lumea peste care a fost pus stapân vine de la Dumnezeu si nu poate exista fara Dumnezeu. (...) Atât prin creatie, cât si prin mântuire, omul nu se poate separa niciodata de Dumnezeu si de creatie. ( pr. Dumitru Popescu)

• Omul : o corabie mica : dar acolo se afla lei si balauri, creaturi otravitoare si rautate, carari bolnave si prapastii fara fund. Dar sunt, de asemenea, si Dumnezeu si îngerii, viata si Împaratia, lumina si Apostolii, cetatile ceresti si comorile de har : acolo sunt toate. ( Sfântul Macarie)

• Omul este singurul ratacit din creatie. ( Sfântul Atanasie cel Mare)

• Omul dinafara nu este decât o oglinda a celui dinlauntru. ( Sfântul Macarie)

• Cel mai mare dusman al omului este el însusi. ( Sfântul Ioan Gura de Aur)

• Nu omul cel vechi este om, ci omul cel nou. ( Sfântul Ioan Gura de Aur)

• Omul este un altar. ( Sfântul Ioan Gura de Aur)



POVESTEA VASULUI CRÃPAT

O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele douã capete ale unui bãt, si le cãra pe dupã gât. Un vas era crãpat, pe când celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa.
La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã, vasul crãpat ajungea doar pe jumãtate.
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumãtate de apã. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizãrile sale. Dar bietului vas crãpat îi era atât de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atât de rãu ca nu putea face decât jumãtate din munca pentru care fusese menit!
Dupã 2 ani de asa zisã nereusitã, dupã cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângã izvor: “Mã simt atât de rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã face ca apa sa se scurgã pe tot drumul pânã acasã!”
Bãtrâna a zâmbit… “Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori,
insã pe cealaltã nu? Asta pentru ca am stiut defectul tãu si am plantat
seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi.
De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacã nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care împrospãteazã casa.”
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însa crãpãturile si defectele ne fac viata împreunã atât de interesantã si ne rãsplãtesc atât de mult! Trebuie sa luam fiecare persoanã asa cum este si sã cãutãm ce este bun in ea.
DECI, pentru prietenii mei: va urez sa aveti o zi bunã si nu uitati sa mirositi florile de pe partea voastrã a drumului!

MORALA: CRÃPÃTURA VASULUI NU ÎNSEAMNÃ SFÂRSITUL, CI O POSIBILITATE DE A FACE CEVA DIFERIT! NUMÃRATI-VÃ BINECUVÂNTÃRILE!



„Mulți oameni primesc binefaceri, dar nu simt nevoia de a mulțumi binefăcătorilor lor. Sunt oameni cu caracter dificil și uneori devin periculoși pentru binefăcătorii lor! Le lipsește sentimentul nobil al recunoștinței. Nerecunoștința este atunci când omul uită binefacerea pe care a primit-o și nu are sentimentul prieteniei față de binefăcătorul lui. De asemenea este atunci când omul nu este binevoitor să răsplătească această binefacere. Omul nerecunoscător are suflet nesimțitor. Are inimă lipsită de compătimire. Cel nerecunoscător nu are nici un sentiment de iubire față de binefăcătorul său. Nu-L iubește nici pe Dumnezeu, care–i împlinește nevoile prin mulțime de bunătăți! Are minte depravată, fiindcă prin gândurile lui neînțelepte se silește să se convingă că nu trebuie să simtă recunoștință față de binefăcătorul lui. Omul nercunoscător este primejdios pentru binefăcătorul lui, căci binefacerea, atunci când nu naște iubire în inimă, provoacă ură. Binefăcătorul, prin binefacerea adusă celui nerecunoscător, a dobândit un vrăjmaș în plus și trebuie să se ferească de el. Binefacerea naște tristețe în sufletul celui nerecunoscător, tristețea plictiseală, plictiseala ură, iar ura naște vrăjmășie față de binefăcător.”



MAICA CRINILOR

Tu stai învăluită în lunga Ta tăcere,
În poală porți pe Fiul-mănunchi de crini zdrobiți
El poartă-n cap cunună din spinii cei slăviți,
Și peste Fiul curge în val a Ta durere .

Ce taină spui prin lacrimi mănunchiului de crini
Doar mâna Ta grăiește cu rănile din palmă,
Și mai grăiește fruntea cea netedă și calmă,
Pe care stă înfiptă cununa Lui de spini.

Ființa Ta întreagă grăiește către Dânsul:
"Și Eu am fost pe Cruce cu Tine, Fiul Meu
Și coasta Mea-i străpunsă cu fierul lăncii greu,
Și fața Mea-i uscată de mult ce-a ars-o plânsul.

Și port și Eu pe frunte cunună ca și-a Ta
Și din burete iată și eu am supt oțetul,
Și Mi s-a scurs și Mie viața pe încetul
Ca lumii întregi viață cu Tine să pot da.

Ci Crinul Meu cel dulce, căzut în sfâșiere,
Și Eu gustat-am iată paharul cel amar,
Și-acum îmi dă, Stăpâne, și negrăitul dar
S-ajung să văd în față Slăvita Înviere."

Și așa cum stai grăind cu crinii Tăi
Parcă mireasma lor sorbind-o toată,
Te pleci spre poala Ta înmiresmată
Tu însăți, ca un crin înalt din văi.

Și-mi vine așa să-mi plec genunchii-n taină
Cu mintea uluită de copil,
Și apropiindu-mă cu pas umil
Să-Ți sorb miresmele de crin din haină.
roxana mateescu · 2203 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
06 Oct 2012

Pagina precedenta   ... 21 ... 38, 39, , 40 ... 63 ... 87  Pagina urmatoare