Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitator: 1

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare

Cuvinte cheie (tag-uri)

„Botezul Domnului” sau Bobotea 27 S †) Cuviosul Dimitrie cel Nou; Sf. M 3 D Sf. Mc. Eutropiu ACATIST SFANTA PARASCHEVA AFORISME DUHOVNICEST animale Anunturi Aparitii editoriale ărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva Arsenie Papacioc BLOG LA CEAS DE SEARA caini catisma 4 Cernica Cleonic și Vasilisc; Duminica a XXXIV-a după Rusal Comori ale arhitecturii populare din Țara lemnului copii CRACIUN Cuvant CUVANT DE INTELEPCIUNE Cuvant ortodox CUVANT ORTODOX ! CUVANT PENTRU SUFLET Cuvant pentru suflet ! CUVIOSUL PAISIE OLARU DE LA SIHLA Datoria noastră față de cei ce se pregătesc să ia de de prin lume adunate ! desertaciune Despre pacatul mandriei drepții și dumnezeiești părinți Ioachim și Ana Drumul Crucii de la Mănăstirea Cerbu duh Duhul ziditor al Rohiei Dumitru Stăniloae Dumitru Stăniloae: Dumnezeu educatie Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur griji Icoana „Sporirea Minții” (& Icoana făcătoate de minuni a Maicii Domnului din Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor Icoana Maicii Domnului Portarita! ICOANE Iisus Imnul Sfantului Maxim Marturisitorul Imnul Sfantului Maxim Marturisitorul inchinat Prea Întâmpinarea Domnului intelepciune Întemeierea Constantinopolului ISTORIOARE SI POVESTI CU TALC ! Iubirea IZVORÂTORUL DE MIR Izvorîtorul de Mir Kato Xenia La Nasterea Domnului Legea-iubirea de oameni liniste Maica Domnului monahism Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pace Paisie Aghioritul Parintele Sofian Boghiu Pasii pelerinului PATERIC Pelerinaj PENTRU SUFLET Persecuțiile Picur de liniste ! pisici pocainta POEZIE Povesti adevarate POVESTI CU TALC Povestire POVESTIRI PREDICI LA DUMINICILE DE PESTE AN Priveghind ani mulți într-o cetate a Ortodoxiei - Psaltirea puncte de vedere RABDAREA responsabilitate RETETE POST ridicată prin voia Maicii Domnului RUGA rugaciune Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu RUGĂCIUNE DE MULȚUMIRE Rugaciuni SANATATE Săptămâna Patimilor Sf. Cuvios Gheorghe de la Cernica SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA - 14 OCTOMBRIE Sfanta Cuvioasa Parascheva! Sfânta Elena Sfantei Parascheva SFÂNTUL MARE MUCENIC DIMITRIE SFÂNTUL MARE MUCENIC MINA SFANTUL MINA Sfântul Mucenic Trifon SFANTUL NECTARIE SFANTUL NICOLAE Sfântul Proroc Maleahi Sfântul Voievod Neagoe Basarab Sfântului Cuvios Serafim de Sarov Sfântului Ierarh Alexandru Sfântului Ierarh Varlaam SFATURI SFINTII Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie Sfinții Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilo Soborul Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare

Maica Domnului "Prodromita" de la Manastirea "Prodromu" din Sfantul Munte Athos

ICOANA CARE S-A PICTAT SINGURA

"Oricine reuseste sa ajunga pe Sfantul Munte Athos este protejat de Maica Domnului.Sa te inchini si sa saruti cu evlavie icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului care se afla in biserica noastra!"Sunt cuvintele pe care le-a spus parintele Petroniu Tanase, staretul celui mai mare asezamant romanesc athonit -Manastirea "Prodromu", cand am pasit in curtea lacasului.Mi-a daruit o carticica, tiparita in 1906, despre icoana deosebita, numita "Prodromita"(Inainte-Mergatoarea)

Istorisirea minunatei zugraviri si a minunilor ce a savarsit Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu prin Sfanta Sa Icoana, scrise in cinstea Maicii Domnului de Arhimandritul Antipa Dinescu, superiorul manastirii "Prodromu":

In timpul ridicarii sfantului lacas romanesc pe muntele Athos (1852-1866), parintele staret Nifon era preocupat de "dobandirea unei sfinte icoane a Maicii Domnului, care sa fie spre mangaierea confratimei si a vizitatorilor, totodata protectoare si de grije purtatoare acestei sfinte noi Monastiri".
Cu toate ca a vorbit cu multi zugravi de pe Athos, parintele nu a gasit nici un mester intr-atata de icusit incat sa zugraveasca, pe scandura de tei, icoana Maicii Domnului, purtandu-L pe Iisus in partea stanga a bratelor.Parintele impusese niste conditii:in timpul lucrului, pictorul trebuia sa se roage la Maica Domnului, sa citeasca Acatistul sau Paraclisul in toate zilele, sa nu manance nici sa bea inainte de lucru, iar dupa mancare, sa nu mai lucreze, sa se pazeasca in curatenie trupeasca pana la terminare, sa fie marturisit la duhovnic, sa nu se certe sau sa nu se urasca cu nimeni.
In anul 1863, parintele Nifon, insotit de parintele ieromonah Nectarie, veni in Romania.Intr-o buna zi, ajunsera cu cu treaba si prin targul Iesilor.Aici, aflara de un anume Iordache Nicolau, zugrav evlavios.Acesta primi cu bucurie conditiile impuse, dar "se umilea, zicand ca-i tremura mainile de batranete si nu mai poate zugravi asa de bine si de curat ca altadata".Cei doi calugari il incurajara si Iordache se puse pe lucru.
In cateva zile, a terminat de zugravit, cum s-a priceput de bine, vesmintele si celelalte parti ale icoanei, lasand la urma Sfintele Fete, dupa cum este arta zugravirii icoanelor.S-a apucat si de reprezentarea chipurilor Maicii Domnului si al lui Iisus, dar degeaba se straduia, nu reusea sa le zugraveasca bine.Mahnit, lasa lucrul pana a doua zi.Dis de dimineata, se apuca de lucru, dar in loc sa repare, mai rau schimonosea chipurile.Atunci i-a chemat pe cei doi parinti.Acestia, vazand lucrarea, se intristara, crezand  ca nu este voia lui Dumnezeu si a Maicii Domnului ca noul lacas, "Prodromu", sa aiba un dar si o mangaiere duhovniceasca.
Zugravul acoperi icoana cu o panza si se duse la culcare.A doua zi, dupa cateva metanii, intra in camera de lucru.A dezvelit icoana, iar vazand-o, a cazut in genunchi, proslavind pe Maica Domnului;chipurile erau indreptate si bine incuviintate, pline de har dumnezeiesc si de veselie!Peste noapte, se savarsise minunea!
Iata ce a scris, chiar atunci, Iordache Nicolau, in prezenta ucenicilor sai:"Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana a Maicei Domnului, cu insasi mana mea, la care a urmat o minune - dupa ce am ispravit vesmintele, dupa mestesugul zugravirei mele, m-am apucat sa lucrez Fetele Maicei Domnului si a Domnului Iisus Cristos.Privind eu la chipuri, cu totul a iesit din potriva, pentru care foarte mult m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul.Seara, m-am culcat scarbit, nemancand nimic ziua aceea.A doua zi, dupa ce m-am sculat, am facut trei metanii Maicei Domnului, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, sa pot ispravi Sfanta Ei Icoana.Cand m-am dus sa ma apuc de lucru, am aflat chipurile drese dezavarsit, precum se vede.Vazand aceasta minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi cu greseala am facut aceasta, ca sa dau lustru la o asemenea minune".
Aceasta este povestea sfintei icoane, scrisa pe 29 iunie 1863; manuscrisul se afla in arhiva Manastirii "Prodromu".
Iordache a trimis un ucenic sa-i instiinteze pe cei doi parinti - Nifon si Nectarie.Vestea zugravirii divine a icoanei s-a raspandit cu iuteala, intreg targul Iesilor adunandu-se la poarta zugravului sa vada minunea.Veni insusi mitropolitul Calinic Miclescu, care, vazand icoana, se inchina pana la pamant in fata ei.

VINDECAREA PARINTELUI INOCHENTIE

Istoria consemneaza multe minuni savarsite de icoana:"Tot felul suferinzi au venit a se inchina in fata Maicii Domnului si a se stropi cu agheasma.S-au tamaduit prin aceasta sfanta icoana bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap sau de masele, de ochi, de vatamaturi, indraciti cari sufera de boala copiilor si alte multe feluri de boale."

Parintii Nifon si Nectarie plecara din Iasi cu icoana, insotiti de mare alai.Au ajuns la Husi, la Barlad, apoi la Galati.Din Galati, cu vaporul austriac "Loid", se indreptara spre Athos.Ajunsi la schelele Manastirii romanesti "Prodromu", cei doi parinti au trimis veste sa coboare toti preotii, imbracati in vesminte, sa intampine sfanta icoana cu cantari si tamaieri.
In manastire se afla un monah topit de boala, care numai prin faptul ca respira se cunostea ca e viu.Inochentie, caci asa se numea el, s-a trezit la intrarea icoanei in biserica.S-a imbracat si a cerut sa fie insotit pana la icoana; a ingenunchiat si a grait:Maica lui Dumnezeu, de-mi este cu folos sa mai traiesc, insanatoseaza-ma, caci cred ca poti , iar de nu, fie voia Ta, cum voiesti, Stapana mea, si cum ma cunosti, asa fa cu mine".Inochentie s-a intors pe picioare la chilia sa.A cerut camasa curataa sa se schimbe, apoi s-a impartasit.
Icoana maicii Domnului este cinstita in fiecare an, in ziua de 12 iulie cand se face serbare mare, cu priveghi toata noaptea.Rugaciunea pe care o spun preotii este urmatoarea:
"Prea Sfanta Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, pururea Fecioara Marie, protectoarea si aparatoarea noastra, cerem a Ta nebiruita aparare.Imparateasa Cerului si a pamantului, ceea ce ai cu dreptate numele de "Prodromita", adica Inainte-Mergatoare, intareste-ne intru lucrarea faptelor bune si ne du de mana intru Imparatia cea Cereasca; povatuieste-ne pe noi, toti drept credinciosii crestini, spre a vedea si vesnic a ne indulci de marirea Fiului Tau si Dumnezeului nostru, ca Binecuvantata si Prea Proslavita esti, in vecii vecilor,Amin".
(Sursa:Formula AS - Anul XIV, nr. 629, august 2004, autor:CLAUDIU IONESCU)
balla georgeta · 880 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
12 Iul 2012

VA SEMNALAM !


Icoana Maicii Domnului Prodromița. Istoria, minunile și acatistul
Icoana Maicii Domnului Prodromița. Istoria, minunile și acatistul
În colecția Acatiste și vieți de sfinți de la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut de curând broșura „Icoana Maicii Domnului Prodromița. Istoria, minunile și acatistul”.

Broșura se poate procura de la pangarele bisericilor și de la magazinele de carte bisericească.

Icoana originală se află la Schitul românesc „Prodromul”, iar o reproducere a acesteia se află la Paraclisul de pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, acesta având unul dintre hramuri chiar icoana Prodromița.

De asemenea, trebuie menționat că cinstirea acestei icoane este consemnată în calendarul Bisericii Ortodoxe Române chiar in aceasta zi de 12 iulie !
Va doresc o zi binecuvantata !
niculae costel · 227 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
12 Iul 2012

Rugăciune către Maica Domnului - pentru înmulțirea iubirii sfinte!



Preasfântă și Preaminunată Fecioară Maria, Care ai devenit Maica Dumnezeului nostru, Domnul Iisus Hristos și ne-ai fost dată și nouă ca Mamă Sfântă, Te rugăm ajută poporul nostru și pe toți cei care Te laudă și Te preacinstesc! Deschide-ne inimile și pune în ele iubirea sfântă pentru Dumnezeu, pentru toți Cei din Sfânta Împărăție Cerească și pentru aproapele nostru și înmulțește această iubire! Ajută-ne Măicuță Sfântă să topim ghiața din inimile noastre! Ajută-ne să sfărâmăm împietrirea inimilor noastre, ca din ele să se reverse nesfârșit, necontenit, necondiționat iubirea pentru Dumnezeu! Dăruiește-le celor dragi nouă și celor care au mai multă nevoie, toată iubirea sfântă după care tânjește sufletul dornic de Dumnezeu! Luminează-ne și ajută-ne ca tot ce facem să fie din dragoste pentru Dumnezeu și pentru semenii noștri! Ajută-ne, Te rugăm, să ne mântuim sufletele! Vino în inimile noastre, Măicuță Multiubitoare, să se înmulțească acolo iubirea sfântă și să ne putem ruga cu inimile înfierbântate de dragostea Ta! Te iubim, Te preamărim și Îți mulțumim Maică Multiubitoare pentru mijlocirea Ta la Dumnezeu, pentru toate milele Tale și pentru tot ajutorul Tău sfânt! Amin!
sursa: Ierodiakon Ioan Danci




„Primeste-ne Mãicutã din nou la sânul tãu
Si pentru noi te roagã Lui Hristos Dumnezeu”.
„Ajutã-ne Mãicutã ,sã ne rugãm mereu
Sã credem totdeauna ca este Dumnezeu”.



 

GlitterPhoto
ioan alexandru david · 336 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
12 Iul 2012

DESPRE VIRTUTI


Ce este virtutea crestina?
Virtutea crestina este deprinderea si staruinta statornica de a implini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morala intreaga, din dragoste curata fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Virtutea crestina inseamna deci taria si statornicia pe calea binelui, in savarsirea faptelor bune si biruinta neintrerupta asupra raului. Ea trebuie sa cucereasca intreaga fiinta a crestinului si sa-i fie intotdeauna podoaba cea mai aleasa.

Care sunt insusirile virtutii crestine?
Virtutea crestina trebuie sa fie:
1) Tare. Taria in implinirea faptelor bune se castiga prin incordarea neintrerupta a puterilor sufletesti impotriva poftelor si a ispitelor care indeamna mereu la fapte rele. Cu privire la aceasta, Mantuitorul spune: ''Din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum imparatia cerurilor se ia prin staruinta si cei ce se silesc pun mana pe ea'' (Matei 11, 12);
2) Staruinta pe calea binelui sa fie de buna voie, nu de sila, precum spune Sfantul Apostol Pavel: ''Caci daca fac aceasta de buna voie, am plata; iar daca o fac fara voie, am numai o slujire incredintata'' (I Cor. 9, 17);
3) Staruinta pe calea binelui sa fie si cu stiinta, adica omul sa savarseasca faptele bune nu in necunostinta, ci cu silinta de a cunoaste tot mai bine voia lui Dumnezeu: ''Ca sa deosebiti care este voia Lui Dumnezeu, ce este bun si placut si desavarsit'' (Rom.12, 2). Aceasta inseamna putinta, dar si datoria crestinului de a se desavarsi in virtute.
4) Virtutea trebuie sa se arate prin fapte, caci nu e de ajuns a cunoaste binele, ci trebuie a-1 si face. ''Nu cei ce aud Legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc Legea vor fi idreptati'' (Rom. 2, 13);
5) Virtutea crestina trebuie sa fie insufletita de dragoste curata catre Dumnezeu si catre aproapele, precum cere porunca dragostei (Matei 22, 37). În Sfanta Scriptura, cuvantul virtute este foarte rar folosit. În locul sau, insa, sunt intrebuintate cuvintele: dreptate, evlavie, fapta buna.

Care sunt roadele virtutii?
Evagrie Monahul spune: ''Virtutea este hrana sufletului''628. Virtutea potoleste pornirile rele ale omului, inlatura ispitele, il face pe crestin slobod de pacate si rodeste in sufletul lui binele cel castigator de mantuire. Ea il face pe crestin placut lui Dumnezeu, multumit in viata pamanteasca si fericit in viata viitoare. «Traind in virtute, suntem ai lui Dumnezeu, spune Sfantul Antonie cel Mare»629.
  De ce insa cei virtuosi nu sunt feriti de necazurile pamantesti?
Uneori vedem ca oamenii cu o viata pacatoasa traiesc in indestulare sau chiar in risipa, in desfatare si multumire, pe cand cei virtuosi sunt bantuiti de necazuri si stramtorari. Trebuie sa stim insa ca multumirea adevarata nu ne-o da numai indestularea pamanteasca, ci si judecata constiintei. Pacatosul, chiar daca traieste in situatiile cele mai bune, este mustrat de constiinta pentru faradelegile savarsite, se teme mereu de pedepse si este nelinistit, cu toate ca altii il cred fericit. Cel virtuos, dimpotriva, chiar daca traieste in stramtorare pamanteasca, avand constiinta curata, indura toate, cu nadejdea in bunurile vietii viitoare si este linistit in inima sa. Necazurile pe care le indura dreptii sunt pentru dovedirea virtutii lor. Dumnezeu trimite adesea celor virtuosi incercari grele, ca pedeapsa pamanteasca pentru unele greseli si pentru ca rasplata in ceruri sa le fie cu atat mai mare. Iar rautatile unora fata de altii Dumnezeu le ingaduie, fiindca El nu impiedica libertatea vointei omenesti. Însusi Mantuitorul a suferit din partea oamenilor, ramanand si in acest chip pilda mareata pentru Ucenicii Sai (Ioan 15, 20). Pilda Mantuitorului este menita sa fie, deci, crestinilor mangaiere in suferintele lor. Apoi trebuie stiut ca rasplata adevarata se da abia in viata viitoare, cand, precum spune Sfantul Apostol Pavel, ''Cel ce seamana cu zgarcenie, cu zgarcenie va si secera, iar cel ce seamana cu darnicie, cu darnicie va si secera'' (II Cor. 9, 6). Iar Sfantul Ambrozie spune: «Odihna lor (a nelegiuitilor) este in iad, iar a ta in ceruri; casa lor este in mormant, iar a ta in rai»630.

Cum se impart virtutile? Sfanta noastra Biserica Ortodoxa imparte virtutile in: virtuti teologice (religioase) si virtuti morale.

Cum se impart virtutile?
Sfanta noastra Biserica Ortodoxa imparte virtutile in: virtuti teologice (religioase) si virtuti morale.

Ce sunt virtutile teologice?
Virtutile teologice sunt acelea care prind tarie in sufletul credinciosului cu ajutorul harului dumnezeiesc si sunt indreptate nemijlocit catre Dumnezeu, apropiindu-1 pe credincios de izvorul vietii religioase, care este Dumnezeu. Virtutile teologice le sadeste Dumnezeu in suflet impreuna cu harul sfintitor; de aceea ele sunt virtuti suprafiresti sau insuflate. Ele indreapta viata crestinului catre Dumnezeu si-i intaresc pornirea fireasca de a, implini fapte bune. Fara ele nimeni nu se poate mantui. Virtutile teologice sunt: credinta, nadejdea si dragostea (I Cor. 13, 13). Despre ele s-a vorbit mai inainte.

Ce sunt virtutile morale?
Virtutile morale sunt acelea care calauzesc viata crestinului fata de sine si fata de semenii sai. Ele au drept scop moralizarea credinciosului si a raporturilor cu semenii lui, adica intocmirea vietii si a randuielilor dintre oameni dupa legile morale. Aceste virtuti se mai numesc si cardinale, fiindca ele stau la temelia celorlalte virtuti si deci pe ele se reazema viata cinstita. Virtutile morale se pot castiga si prin puterile firesti cu care este inzestrat omul; de aceea ele se mai numesc virtuti firesti sau castigate. Radacina acestor virtuti sta in legea morala fireasca, sadita in firea, omului chiar de la creare. Dupa invatatura Bisericii noastre, insa, aceasta fire slabind prin pacatul stramosesc, a adus cu sine si slabirea puterii morale firesti a omului. De aceea, virtutile rasarite din ea sunt firave si slabe si au nevoie de intarire prin harul dumnezeiesc; pentru a rodi fapte bune, necesare mantuirii.

Care sunt virtutile morale?
Virtutile morale cele mai de seama sunt: intelepciunea, dreptatea, cumpatarea si barbatia.

Ce este intelepciunea crestina?
Întelepciunea crestina este judecata si chibzuirea crestinului de a se purta astfel in viata, incat sa nu supere prin fapta sau vorba pe Dumnezeu si pe semenii sai. Ea este virtutea calauzirii cinstite si pricepute a vietii si de aceea in Sfanta Scriptura se vorbeste foarte des despre ea. Mantuitorul spune: ''Fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca Porumbeii'' (Matei 10, 16), ceea ce talmaceste Sfantul Apostol Pavel in cuvintele: ''Umblati cu intelepciune fata de cei ce sunt din afara (de Biserica), pretuind vremea. Vorba voastra sa fie totdeauna placuta, cu sare dreasa, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia'' (Col. 4, 6). Iar Sfantul Antonie cel Mare zice: «Omul cu judecata, luand aminte la sine, cumpaneste cele ce i se cuvin si-i sunt spre folos. Acela cugeta care lucruri sunt folositoare pentru firea sufletului sau si care nu. Asa se fereste el de cele nepotrivite, care i-ar vatama sufletul si 1-ar desparti de nemurire»631. Asadar, crestinul intelept se fereste de rau, lucreaza dupa adevar si dreptate si se ingrijeste de mantuirea sufletului. Întelepciunea crestina socoteste si pretuieste orice fapta, numai dupa masura de sfintenie cuprinsa in ea. Ea se adapa din intelepciunea dumnezeiasca, intrucat Mantuitorul a zis: ''Eu sunt Calea; Adevarul si Viata'' (Ioan 14, 6). Pilda de intelepciune sunt fecioarele din Sfanta Scriptura, care, prevazand ca Mirele poate veni in orice clipa, s-au pregatit din vreme si L-au primit cum se cuvine (Matei 25, 1-13). Din virtutea intelepciunii crestine rasar: prevederea, ascultarea de sfatul bun al altuia si paza buna. Iar impotriva ei se pacatuieste prin: graba la fapte, nebagarea in seama a sfaturilor bune si nestatornicia in lucru.

Ce este dreptatea crestina?
Dreptatea crestina este virtutea prin care crestinul isi implineste, cu constiinta si voie hotarata, toate indatoririle sale fata de Dumnezeu si fata de oameni, fiind ajutat de harul dumnezeiesc. În Sfanta Scriptura gasim cuvantul dreptate in intelesul de sfintenie, adica de traire dupa poruncile lui Dumnezeu. În acest inteles, batranul Simeon este numit ''drept si temator de Dumnezeu'' (Luca 2, 25), deoarece el se silea sa traiasca intru totul dupa poruncile lui Dumnezeu. La fel se spune si despre Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, ca era drept (Matei 1, 19). A trai dupa poruncile lui Dumnezeu inseamna insa implinirea datoriilor nu numai fata de Dumnezeu, ci si fata de semeni. Pentru aceea, dreptatea crestina cere sa respectam drepturile fiecaruia, sa dam fiecaruia ce este al sau, fara privire la folosul nostru si sa nu cerem nimic pentru noi din ceea ce nu ni se cuvine. Astfel, in viata de obste si in legaturile dintre oameni, dreptatea este pazitoarea drepturilor fiecaruia si prin aceasta ea este temelia bunei randuieli dintre oameni, aducandu-le propasire in toate. Iata cum din virtutea crestina a dreptatii rasare, pentru credinciosi, si ideea de dreptate sociala, care calauzeste legaturile dintre oameni, dupa cele ce se cuvin fiecaruia (Matei 22, 21; Rom. 13, 7). Fara dreptate sociala nu este cu putinta o asezare temeinica a vietuirii omenesti.

Ce este cumpatarea crestina?
Cumpatarea crestina este virtutea prin care credinciosul pune cuvenita masura in toate faptele vietii sale: in mancare, bautura, imbracaminte; in vorbe si in toata purtarea sa. ''Sa umblam cuviincios, ca ziua; nu in ospete si in betii, nu in desfranari si În fapte de rusine, nu in cearta si in Pizma. Ci imbracati-va in Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte'' (Rom.13, 13-14), spune Sfantul Apostol Pavel. Virtutea cumpatarii cere stapanirea poftelor. ''Sa va feriti de poftele cele trupesti, care se razboiesc impotriva sufletului'' (I Petru 2, 11). Sfantul Apostol Petru mai spune ca pe langa stiinta, omul trebuie sa aiba si cumpatare (II Petru 1, 6). Cumpatarea nu ingaduie mai multe trebuinte decat cele pe care le avem in firea noastra si impiedica crearea de trebuinte prisositoare. Prin aceasta, cumpatarea se arata foarte folositoare atat trupului, cat si sufletului, caci ea pune frau si indemnului la pacat. Calcarea cumpatarii se rasfrange uneori foarte greu asupra trupului, pricinuindu-i boli indelungate, chin si chiar moarte. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: «Lipsa de infranare in mancare consuma si putrezeste trupul omenesc si-l roade cu suferinte, pana ce e distrus printr-o boala indelunga»632. Roadele virtutii cumpatarii sunt: blandetea, smerenia, buna cuviinta in vorba si purtare, sanatatea trupeasca si sufleteasca.

Ce este barbatia crestina?
Barbatia sau curajul este insusirea sufleteasca a crestinului de a-si implini cu statornicie indatoririle sale si a infrunta cu hotarare toate greutatile si primejdiile vietii. Ea se arata deci ca tarie sufleteasca de a implini cuvantul Sfintei Evanghelii in viata, caci taria sufleteasca este necesara atat pentru infruntarea suferintelor trupesti, cat si celor morale. Lupta impotriva ispitelor se duce cu puterea barbatiei crestine. Sfantul Apostol Pavel spune: ''Fratilor, intariti-va in Domnul si intru puterea tariei Lui. imbracati-va cu toate armele Lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului''

Gasim in Sfanta Scriptura pilde pentru barbatia crestina?
Da. Astfel, pilda de tarie da crestinului dreptul Iov, care a suferit fara murmur si a strigat: ''Oare omul nu este pe pamant ca intr-o slujba ostaseasca?'' (Iov 7, 1). Dar cea mai mare pilda de tarie ne-a dat-o Mantuitorul, Care a biruit toate suferintele si ispitele. Pilda Lui au urmat-o toti sfintii si martirii si trebuie sa o urmeze orice crestin. Roadele virtutii barbatiei sunt: rabdarea si statornicia. Împotriva barbatiei se pacatuieste prin:
1) Sfiala, care face pe credincios sa se teama prea mult de greutatile vietii;
2) Lasitate, care-l face sa fuga de greutatile vietii;
3) Îndrazneala, care-l face sa nu vada si nici sa cantareasca primejdia, sa se duca la ea, impotriva judecatii mintii sanatoase.

Din cele spuse despre virtutile morale, intelegem deci ca ele sunt o lucrare vazuta a iubirii fata de Dumnezeu. Împodobindu-se cu ele, crestinul va folosi si in viata pamanteasca, si in cea viitoare, caci «sufletele oamenilor primesc pentru virtute rasplata, iar pentru greseli, pedepse», zice Sfantul Antonie cel Mares633. Dar, dupa cum crestinul are datoria sa se impodobeasca cu frumusetea vietii crestine si sa faca fapte bune, tot asa are si datoria sa se fereasca de fapte rele, de pacat, caci: ''Cine stie sa faca ce e bine, si nu face, pacat are'' (Iacov 4, 17).
ioan alexandru david · 340 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
12 Iul 2012

12 iulie : Cinstirea Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos





  Astazi este ziua de Cinstire a Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos.




'Stih: Icoană a Maicii lui Dumnezeu de minuni izvorâtoare.
A Miresei celei prea curate, cu chipuri dumnezeești.
Celor ce te roagă să le fii acoperemânt și păzitoare.
De toate ispitele și de nevoi să-i mântuești.
Dându-le dar și vindecare de toate boalele.
Și a dobândi prin tine toate cererile.
stela · 224 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
12 Iul 2012

" Eu sunt ploaie topita-n iubire . . . "

Glitter Graphics |  width=

Glitter Graphics |  /><br />
</div>
<br />
</div>
</div><div class=stela · 321 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
12 Iul 2012

INVITATIE LA RUGACIUNE


123Friendster.Com



RUGA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR
Aceasta să fie treaba voastră, zice, ca în rugăciuni să mulțumiți lui Dumnezeu, și pentru cele văzute și pentru cele nevăzute, și pentru cele ce am făcut, fie de voie, fie de nevoie, și pentru împărăția cerurilor, și pentru gheena și pentru necazuri, și pentru liniștea ce o avem. Căci acesta este obiceiul sfinților de a se ruga și a mulțimi pentru binefacerile comune.
Eu cunosc un bărbat sfânt care se ruga în așa fel. Nimic nu zicea decât aceasta:
„Mulțumim ție Doamne, pentru toate binefacerile Tale, care din ziua dintâi și până în ceasul acesta ai făcut cu noi nevrednicii. Îți mulțumim pentru cele care le știm și care nu le știm, pentru cele arătate și cele nearătate, pentru cele cu fapta și cu cuvântul, pentru cele de voie și fără de voie, și pentru toate cele făcute cu noi nevrednicii. Îți mulțumim pentru necazuri și pentru liniște, pentru gheena și pentru pedeapsa de acolo, pentru Împărăția cerurilor.
Te rugăm, păzește sufletul nostru ca să fie sfânt, având cugetul curat și vrednic de filantropia Ta. Tu, care ne-ai iubit pe noi într-atât, încât ai dat și pe Fiul Tău Cel Unul Născut pentru noi, învrednicește-ne a ne face vrednici de iubirea Ta.
Dă-ne înțelepciunea întru cuvântul Tău și întru frica Ta.
Unule Născut Hristoase, însuflă-ne puterea cea de la tine.
Tu Dumnezeule care ai dat pre Fiul Tău Cel Unul Născut pentru noi, și ai trimis pe Duhul Tău cel Sfânt, spre iertarea păcatelor noastre, iartă-ne nouă orice am greșit, cu voie, sau fără de voie, și nu ne socoti păcatele noastre.
Pomenește Doamne, pe toți care cheamă în ajutor numele Tău cel sfânt întru adevăr.
Pomenește pre toți care ne-au făcut nouă bine, sau ne-au voit rele, căci toți suntem oameni”.
Apoi adăugând rugăciunea credincioșilor, sfârșea cu aceasta ca legătură, făcând rugăciunea pentru toți.
Multe bunătăți ne acordă nouă Dumnezeu și fără voia noastră, multe încă, și chiar cele mai multe fără știința noastră, căci când noi Îl rugăm, pentru lucruri contrare poate nevoilor noastre, și El face cu totul din contra, El dă dovadă vie că ne face bine fără să știm.

 


 Image
stefania · 349 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
11 Iul 2012

OPTIMISMUL & NEGATIVISMUL !

OPTIMISMUL...
Viata trebuie luata in serios dar nu trebuie privita ca o drama dar nici ca un poem. Trebuie sa privim lucrurile la justa lor importanta: sa nu luam in serios pe cele care n-au importanta si nici sa ne batem capul pentru cele care nu merita.
Si sa ne concentram asupra lucrurilor bune si frumoase pe care le avem in viata si nu asupra celor negative.
Se intampla ca pe parcursul vietii sa traversam perioade dificile care ne fac sa vedem viata nu chiar in culorile cele mai deschise. Atunci suntem tentati sa ne lasam prada gandurilor pesimiste. Si asta nu e bine deloc . Fiindca nu stiu cum si de ce, raul se propaga mai repede decat binele. Imediat ce gandurile rele apar, ar trebui oprite.Fiindca odata instalate, se inmultesc, isi fac loc, se atrag unele pe altele si este foarte greu sa le inlaturi. Cand nu te nasti cu o natura optimista sau o natura care este jumatate optimista, jumatate pesimista, care nici asa nu e bine se pare, poti sa o dobandesti. Sa iei modele. Fiindca optimismul este molipsitor. De cate ori nu am stat in preajma unei persoane optimiste si ne-am incarcat de energie, ne-am simtit foarte bine? Si am copiat aproape fara sa vrem comportamentul ei, cel putin cand inca eram sub influenta ei? Si de fiecare data cand ceva nu mergea bine in viata noastra, mergeam spre persoana optimista sa ne incurajeze, sa ne incarce s.a.m.d.?

Cand ne gandim la optimism, ne gandim ca la un mod de a gandi- de a vedea partea buna a lucrurilor. Care nu este complet daca nu i se adauga actiunea. Fiindca fara actiune ar fi vorba doar de gandire pozitiva. Care gandire pozitiva absoluta, idealismul, este irealist in timp ce optimismul este realist. Idealismul este o tendinta de a neglija realitatea. Si atunci avem nevoie si de gandirea negativa intrucat ne protejeaza si ne permite sa ramanem realisti. Nu putem sa ne uitam numai la fata pozitiva a lucrurilor, ignorand partea negativa. Este fals. Si neconform cu realitatea.
Optimismul este alcatuit din realism si din speranta. In care exista prudenta si luciditate cu privire la obstacolele prin care are de trecut. Nu poti sa spui orbeste ca nu exista probleme, ca totul este foarte bine. Probleme vor fi intotdeauna dar ne putem adapta. Actionand, cu speranta ca lucrurile vor merge bine.
Si cu toate astea, cu totii am vazut persoane carora li se intamplasera lucruri foarte grave in viata, tragedii chiar, si care reuseau sa-si pastreze aceeasi privire optimista asupra vietii. Si ne-am intrebat cum pot? Pentru ca ei stiu ca optimismul nu tine de circumstante exterioare, de starea lumii, ci tine de interior, de capacitatea noastra de a percepe binele, de increderea in sine si de bucuria de a trai.

Bucuria de a trai nu se regaseste in realizarile marete, in posesiile materiale, ci este cea pe care o vedem in actele de toate zilele, in micile lucruri, in fericirile acelea prostesti de a te plimba pe strada aiurea, de a simti mirosurile pomilor infloriti sau a unei brutarii, de a te uita la un catel cum se joaca, la un copil, de a fii fizic langa oamenii pe care ii iubesti fara sa faci nimic special doar sa fii acolo.Sa avem constiinta permanenta a lucrurilor care ni se intampla. Pacat ca la scoala, prin atatea lucruri pe care le invatam, nu invatam unul fundamental. Cum sa ne bucuram de viata. Prin constientizarea prezentului. Care asa cum ma gandesc mereu, este singurul care ne apartine.


NEGATIVISMUL...
Negativismul poate lua multe forme, dar, cel mai adesea, este o manifestare a invidiei. Avem tendinta de a critica o idee numai pentru ca nu ne apartine. O persoana invidioasa are impresia ca este amenintata de realizarile celuilalt si, de aceea, simte nevoia sa scada valoarea acestor realizari, macar in parte.

Multi dintre cei care viseaza sa faca ceva curajos ori spectaculos se limiteaza la faza intentiilor, din cauza temerilor si a nesigurantei care ii macina. Desigur, nu vor recunoaste niciodata ca le este teama - aceste temeri sunt ascunse in inconstient. Insa iti vor arata de ce planurile tale nu sunt realizabile si, in planul constient, vor fi convinsi ca au fost de ajutor: daca ti-au aratat toate posibilele capcane, inseamna ca te-au convins sa fii mai rationala, sa renunti la nebunii?
Cum ne-am putea da seama, totusi, ca actiunile si cuvintele celui care ne da un sfat critic ar trebui traduse prin "nu sunt de acord, nu te pot sustine"? Sa ne lasam condusi de sentimente si intuitie. In plus, comentariile de acest gen vin sub masca unei "preocupari" pentru persoana noastra: "Cred ca e de datoria mea sa iti spun" etc. In ciuda aparentelor pline de solicitudine, efectul e acelasi: iti vine sa renunti.

Dupa contactul cu o persoana negativista ai senzatia ca, intr-un mod foarte ciudat, ai fost intoxicata cu temeri si griji care nu sunt ale tale. Sfaturile negativiste ar trebui, oare, sa ne faca sa ne gandim mai serios la ce avem de gand? Sa nu cazi in aceasta capcana: te-ai gandit destul de serios - numai ca te-ai gandit la propriile temeri si riscuri, nu si la ale altora.

Mai bine gandeste-te ce motive ar putea avea acea persoana sa fie negativista si excesiv de critica fata de ideile tale.
O solutie ar fi de a incepe cautarea fericirii personale pentru a putea supravietui intr-o lume plina de probleme. Fiecare trebuie sa-si detecteze sursele de satisfactie ca sa le poata folosi si sa-si creeze lumea care ii corespunde. Acest optimism se hraneste cu ideea foarte simpla ca exista solutii la orice problema. Poate imperfecte. Dar exista.
daniela · 517 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
11 Iul 2012

O altfel de abordare . . . !

Cred ca marea majoritate dintre noi femeile,din diverse motive...mai mult sau mai putin justificate am jucat teatru,sau am mimat o stare contrara celei simtite in realitate... cel putin o data in viata.Pentru unele femei insa acesta sarada,a devenit chiar parte integranta din viata lor,...in care Eu-l propriu nu se mai regaseste,si in care propria personalitate s-a pierdut!...Interesant in toata acesta situatie este faptul ca desi constientizeaza ca totul nu este decat un teatru,o aparenta,o imagine falsa despre ele...nu reusesc sa paraseasca "scena",si sa redevina ele insele.


"Nu sunt fericita,nu ma simt implinita emotional,deoarece nu am destui bani sa-mi permit macar un concediu pe an mai ca lumea,nici un sot pe care sa ma pot baza,nici un copil de care sa ma simt mandra,si nici un job care sa-mi ofere certitudinea ca in urmatorii 5 ani nu voi fi data afara...etc,si in asemenea situatii...celor cu care interactionez,care nu cunosc realitatea mea,le afisez masca unei femei dintre cele mai fericite,careia nu-i lipseste nimic,care are o familie minunata,compusa dintr-un sot iubitor,care ma rasfata,si care ar face orice pentru mine ...un copil cuminte,ascultator,cu rezultate remarcabile la invatatura,si un job o.k....si sincer,ma simt extraordinar afisand aceasta masca...cu toate ca...nu-i nimic real,si de fapt...in familia mea situatia e exact contrara celei afisate."....
Uite asa,am ajuns la concluzia ca...nimic nu-i cum pare a fi.Ne dorim sa fim ca alte persoane,sa avem ce au ele,sa fim in locul lor,doar pentru ca ne rezumam la aparenta...! Cand de fapt,daca Cel de Sus ne-ar indeplini dorinta,sa ne puna in locul celor pe care-i invidiem,sau sa ne de-a viata lor s-o traim...am constata ca,"am dat vrabia din mana pe cea din gard" si ne-am trezi fara nimic.Cand spunem ...."Vai ce mi-as dori sa fiu in locul lui cutare,sau ca...x,y...ar fi bine sa ne gandim de doua ori,deoarece e posibil sa ne dorim necazurile si nefericirea cuiva.Si persoana de mai sus,isi doreste sa aibe ce au altele femei,care cine stie...simuleaza la fel de bine sau chiar mai bine ca ea ....FERICIREA.Nu pretuim ce avem,si constatam abia dupa ce am pierdut...ce valoare a avut!
Si totusi...sunt atat de putini cei care pot sa spuna sincer...SUNT FERICIT/A.... Sa lasi "masca" macar pentru o zi intr-un sertar...si sa incerci sa fii TU ... fara sa-ti doresti nimic din ce au alte persoane,oare nu ar fi un prim pas spre FERICIRE...?...
daniela · 451 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
11 Iul 2012

COLT DE RAI

Din Intelepciunea Sfantului Serafim de Sarov

sf-serafim-de-sarov

“Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult. Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui.

Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte.

(In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea: “si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7). Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi. Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: “tulburatu-m-am si n-am grait“ (Ps. 76, 4).

sdEtRW3HK5

Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca trebuie evitata acedia si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist.
Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele.

O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului. Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie.

Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun.

Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert”.

11-ru-1e8c286f06c47c0aa7720e504d1a744c

“Pentru acest motiv se numeste Maica Domnului “rana dracilor“, fiindca nu poate satana sa piarda pe om, atata timp cat omul nu inceteaza sa alerge la ajutorul Maicii Domnului“.  


Rugaciune!



Doamne, cu nădejdea în rugăciunile întregii Tale Biserici din cer și de pe pământ, în mijlocul căreia se află îngenuncheată și înlăcrimată Preacurata Ta Maică, îmi înalț - cât încă n-a sosit ceasul morții - cu sfială rugăciunea mea, zicând:

"Iisuse, Preadulcele și Scumpul meu Mântuitor, Tu ești singura mea mângâiere și nădejde de mântuire. Căci oriunde m-aș întoarce - spre răsărit, spre apus, spre miazăzi sau spre miazănoapte - eu numai pe Tine Te caut. Cerul și pământul, viața și moartea n-au nici un sens fără Tine. Tu îmi ești mai necesar decât aerul, apa și pâinea. Și când Te părăsesc și mă îndepărtez de Tine, tocmai atunci îmi ești mai dorit, mai căutat, mai necesar. De aceea, cu lacrimi suspin și strig către Tine: Vino, Iisuse! Pogoară-Te în iadul din mine, cum Te-ai pogorât îndată după înviere și învie ticălosul meu suflet. Știu că nici eu - de mii de ori mai mult - nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu dărăpănat de păcat, dar adu-Ți aminte, Doamne, că eu, chiar de voi muri în păcate, tot cu nădejdea mântuirii și învierii Tale voi muri. Și așa cum ai avut milă de cei din Legea Veche, pe care i-ai slobozit din legăturile și încuietorile morții, tot așa ai milă și de mine și mă dezleagă din lanțurile păcatului și ale patimilor cu care șarpele m-a înfășurat. Tu ai zis, Iisuse, că mai ai și alte oi, care nu sunt din staulul poporului ales de Tine și pe care trebuie să le aduci în turma Ta; ca și canaaneanca, eu nu sunt din neamul celor ce sunt mereu cu Tine, ci vin continuu dintre păgânii cei nelegiuiți. îmi dau prea bine seama că nu se cuvine să iei Pâinea Vieții din gura copiilor Tăi și s-o arunci unui câine ca mine. Dar cu toate acestea eu alerg ca și sărmana văduvă în urma Ta, rugându-Te fără încetare să ai milă și de mine, căci și eu am în pieptul meu o inimă care rău se îndrăcește cu patimile. Lasă-mă dar, Iisuse Doamne, ca alături de canaaneanca și de toți oropsiții pământului, să strâng firimiturile ce cad de la masa sfinților Tăi. Primește-mă în staulul Tău ca să nu mă sfâșie lupul cel nevăzut. Căci nădejdea și mângâierea mea este Cuvântul Tău care zice: „pe cel ce vine la Mine nu-1 voi izgoni afară”, iar pe cel primit de Tine nimeni nu-1 va putea răpi din mâinile Tale, nici chiar satana.

Cuget ziua și noaptea la Tine, Iisuse, și mă întreb: Ce-aș face, Doamne, fără Tine? Ce-aș face fără Tine în suferință, în boală, în temniță, în sărăcie? Ce-aș face când îndoielile de tot felul vin să-mi sfâșie sufletul? Ce-aș face când păcatele și patimile caută să mă înghită, așa cum valurile mării căutau să-1 înghită pe Petru?

Cunosc dragostea cu care Tatăl ceresc de veacuri îi primește pe toți fiii risipitori care, cu pocăință, se întorc acasă.

Cunosc iubirea Duhului Sfânt care, cu suspine negrăite, se roagă zi și noapte pentru noi.

Știu că Preacurata Fecioară se roagă în genunchi și cu lacrimi pentru toți păcătoșii.

Știu de asemenea că îngerii din cer și toți sfinții, care au fost oameni păcătoși ca și noi, neîncetat ne ajută cu rugăciunile lor dar, cu toate acestea, inima mea tot spre Tine se îndreaptă, Iisuse, ochii mei tot pe Tine Te văd răstignit, vărsându-Ți și acum sângele Tău cel scump pentru mântuirea noastră; urechile mele tot cuvintele Tale aud, spunând: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi da odihnă sufletelor voastre”; sufletul meu tot pe Tine Te simte, văzându-Te cum, înainte de a-Ți da duhul în mâinile Tatălui, grija Ta cea mare n-ai îndreptat-o mai întâi spre Maica Ta, care stătea la piciorul crucii cu sabia durerii împlântată în inimă, nici spre feciorelnicul Tău ucenic și prieten ce s-a rezemat de pieptul Tău și Te-a urmat cu cea mai mare credincioșie pe drumul Golgotei, ci Ți-ai îndreptat privirea spre un tâlhar ca mine, căruia i-ai făgăduit Raiul chiar în ziua în care i-ai vorbit, lăsând astfel cele nouăzeci și nouă de oi în muntele sfințeniei și căutând prin prăpăstiile fărădelegilor oița cea rătăcită; iar închipuirea mea tot pe Tine mi Te înfățișează înaintea ochilor mei, stând și plângând în fața Ierusalimului inimii mele, care nu vrea să-și adune puii faptelor bune sub aripele Tale."






„Doamne,vin si azi la Tine
Cu-al meu suflet intristat
Sa ma umpli cu iubire
Ca sa am si eu de dat.

Iti dau gandul meu hoinar
Sa-l aduci din ratacire
Si-Ti dau inima in dar
Pentru-o noua primenire.

Si genunchii mi-i asez
Intr-o ruga prea curata
Si sper Doamne si cutez
In salvarea-Ti minunata.

Doamne,vin si azi la Tine,
Prinde-mi soapta rugii sfinte.
Du-o-n sferele senine
Si cu ingerii sa-Ti cante!” 

O rugaciune pe care o gasesc de mare ajutor spre linistire:

Doamne, daruieste-mi sa primesc cu liniste sufleteasca tot ce-mi va aduce ziua de azi. Invredniceste-ma sa ma dau intru totul Sfintei Vointei Tale. In tot ceasul astazi, povatuieste-ma si in toate ma sprijineste. Oricare vor fi vestile pe care le voi primi in timpul zilei, invata-ma sa le primesc cu sufletul linistit si intarit in credinta ca peste toate este Sfanta Voia Ta.
In toate faptele si cuvintele mele, Tu calauzeste-mi simtirile. In toate intamplarile neasteptate, nu ma lasa sa uit ca totul vine de la Tine. Invata-ma sa fiu deschis si intelept cu fiecare din madularele familiei mele duhovnicesti, pe nimenea amarand, pe nimenea intristand. Doamne, da-mi putere sa port osteneala zilei de astazi si toate intamplarile din vremea ei. Calauzese-mi voia si invata-ma sa ma rog, sa nadajduiesc, sa cred, sa iubesc, sa rabd si sa iert. AMIN!
Sa va fie de mare folos, Doamne ajuta!
123Friendster.Com


Iarta-ma, Iarta-ma, Iarta-ma, Dumnezeul meu!
Pentru gandul nesfintit,
Pentru patima-n privit,
Pentru vorbe fara har,
Doamne, iarta-ma Tu iar.
Iarta-ma, Iarta-ma, Iarta-ma, Dumnezeul meu!

Pentru timpul meu trecut,
Fara rodul ce l-ai vrut,
Fara dragostea cu har,
Doamne iarta-ma Tu iar,
Iarta-ma, Iarta-ma, Iarta-ma, Dumnezeul meu!

Pentru felul meu firesc,
Printre oameni cand pasesc,
Pentru traiul in zadar,
Doamne, Iarta-ma Tu iar,
Iarta-ma , Iarta-ma, Iarta-ma, Dumnezeul meu!

Pentru nevegherea mea,
De-a ramane-n Voia Ta,
Pentru tot ce-a fost murdar,
Doamne, Iarta-ma Tu iar,
Iarta-ma, Iarta-ma, Iarta-ma, Dumnezeul meu!

Dar iertarea ce mi-o dai,
Imi pastreaza-al Tau Sfant Rai,
Si ma poarta iar si iar,
Doamne-n Vesnicul Hotar,
Iarta-ma, Iarta-ma, Iarta-ma, Dumnezeul meu!


 
oancea rodica · 403 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
11 Iul 2012

RUGACIUNE

RUGACIUNE





Doamne, încă să nu-mi dai
Frumusețile din rai.
Și încă nu-mi dărui
... Ale slavei bucurii.
Nu mă-ndemn încă să-ți cer
Fericirile din cer.
Până când, prin lume-ți duci
Tu, povara sfintei Cruci,
Până când însângerat
Și lovit și înspinat,
Treci pe calea cu dureri,
Fericire cum să-Ți cer?
Dă-mi, Stăpâne, Crucea Ta
Și mă-nvață a o purta.
Și în inimă, cu jale,
Dă-mi durerea Maicii Tale
Și în piept, cu frângere,
Dă-mi a Maicii plângere.
Dă-mi, Stăpâne, să-ți sărut
Urma pașilor, în lut
Și mai dă-mi, cu sârg, s-alerg
Tălpile să Ți le șterg,
Cu iubirea mea duioasă,
Ca Femeia păcătoasă.

(Pr.Teofil Paraian)
 

123Friendster.Com
tatiana codrut · 366 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
11 Iul 2012

Pilda de viata a unui curelar din Alexandria, mai mare si cu viata mai imbunatatita pe pamant decat Sf.Antonie cel Mare


Maritul Antonie, vazand atatia oameni ca alearga la el zilnic pentru sfat, s-a rugat intr-o zi lui Dumnezeu, cerandu-I sa-i descopere daca este cineva mai mare si cu viata mai imbunatatita decat el pe pamant. Aceasta, pentru a sti de la cine ar putea cere si el sfat si de la cine s-ar putea folosi si el cu un cuvant sau un exemplu bun. Si i-a raspuns Dumnezeu:

“Antonie, mergi in Alexandria, si primul om pe care il vei intalni, acela sa stii ca este mai mare decat tine si te vei folosi de viata si petrecerea sa.”

A mers Sfantul la Alexandria si a intalnit, indata ce a intrat in oras, un om obisnuit care se grabea sa ajunga la casa sa. S-a luat dupa el si, cand a ajuns acela si a vrut sa intre, l-a oprit Ava si i-a spus:

„Omule, Dumnezeu m-a trimis la tine! Ma cunosti?” Iar acela a raspuns: „Cum sa nu te cunosc? Este cineva care nu-l cunoaste pe maritul Antonie?...”

Au intrat in casa si, de unde se astepta sfantul sa vada aici lucruri cu totul speciale, mare i-a fost mirarea sa constate ca avea de-a face cu un om cat se poate de modest, sarac si absolut obisnuit prin felul in care traia. Era un om casatorit, avea copii si era curelar de meserie, confectionand diferite lucrari din piele pentru a-si asigura siesi si a lor lui traiul.

Vazand Ava un om atat de comun si care nu trada cu nimic viata virtuoasa pe care o ducea, i-a spus din nou:

„Omule, Dumnezeu m-a trimis la tine! Pentru numele lui Dumnezeu, te rog sa-mi spui care este viata ta, pentru ca nu vad nimic neobisnuit in ceea ce ai tu aici si in viata pe care se pare ca o duci! De ce m-a trimis Dumnezeu la tine?“

Si auzind omul nostru niste cuvinte ca acestea, i-a raspuns:

„Sfinte al lui Dumnezeu, dupa cum vezi, eu sunt un om obisnuit, casatorit, avand cu sotia mea patru copii, iar viata mea nu este alta decat cea pe care o vezi“.

„Spune-mi insa, cum iti petreci tu timpul si ce faci mai exact, spune-mi in amanunt”, i-a cerut sfantul, iar acela i-a raspuns:

„Nu stiu ce sa-ti spun, sfinte… Dimineata ma trezesc si imi fac rugaciunile impreuna cu sotia si copiii mei. Stam la masa, iar apoi flecare pleaca la rostul sau: copiii la joaca, potrivit varstei lor, iar eu merg in atelier si ma indeletnicesc pana catre pranz cu mestesugul meu. La pranz ne vedem cu totii din nou, ne rugam si luam masa impreuna, dand slava de fiecare data lui Dumnezeu ca avem hrana din destul. Mancam, ne rugam si iarasi merge fiecare la treaba sa. Asa imi petrec toata ziua, in atelier, silindu-ma sa fac lucrul meu cat mai bine, incat toata lumea care-mi cere ajutorul este multumita de munca mea. Seara, iarasi ne strangem cu totii, luam masa, multumim lui Dumnezeu si cu rugaciune ne ducem fiecare la odihna, preaslavindu-L ca ne-a dat viata aceasta atat de frumoasa. Ar mai trebui sa mai adaug poate si faptul ca, har Domnului, niciodata nu m-am culcat avand ceva asupra cuiva, ci am cautat totdeauna sa ma impac imediat cu cei pe care am simtit ca i-am mahnit cu ceva, ori i-am vazut nemultumiti si tristi. Aceasta este, pe scurt, petrecerea mea si nu cred sa fi omis ceva important“.(fragment predica la Duminica tuturor sfintilor - P.S Sebastian)

Smerenia deci este „secretul" ascetic propriu numai creștinismului și care i-a dus la desăvârșire pe marii sfinți din istoria Bisericii. Acum înțelege de ce awa Antonie cel Mare (350), după ce a epuizat toate nevoințele ascetice cunoscute, a fost trimis de Dumnezeu la un curelar din Alexandria să învețe lucrul duhovnicesc al acestuia, iar acesta l-a învățat să zică în fiecare clipă: „Toți se vor mântui, eu singur voi pieri!" si Domnul a descoperit Sfantului Antonie cel Mare ca n-a ajuns inca la masura curelarului
(fragment Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei - Sf.Siluan Athonitul)

Redam mai jos si integralitatea raspunsului dat de curelar lui Antonie cel mare cu privire la cuvantul de invatatura :"Toți se vor mântui, eu singur voi pieri!"

“Nu vad ce bine sa fi facut. Dimineata, sarind din pat, cand incep lucrul, imi spun ca tot orasul, de la cel mai mic pana la cel mai mare, va intra in imparatie pentru binele pe care l-a facut, dar eu voi mosteni pedeapsa din pricina pacatelor mele; iar seara spun iarasi acelasi lucru”.

Din cate imi mai aduc aminte, mai stiu ca acest curelar mai facea un lucru desavarsit, se multumea cu putin si nu punea nimic deoparte din castig ci il dadea milostenie si anume: din castigul pe care il obtinea o parte il folosea pentru cele trebuincioase familiei, necesare traiului iar ce ramanea, prisosul, il dadea la Biserica si milostenie celor nevoiasi.Astfel implinea si urmatoarele cuvinte ale Mantuitorului :

25. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea?
26. Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele?

* SURSA : tezaurul-ortodox.com
Admin · 485 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
10 Iul 2012

Darurile Sfantului Duh - Pr.Dumitru Staniloae


Pana ce nu ne-am curatit de patimi, nu se arata deplin darurile Duhului Sfant, primite prin Taina Sfantului Mir, desi lucreaza si ele in mod acoperit prin fiecare virtute. Dar o data ce patimile care le acopereau sunt inlaturate, darurile Duhului Sfant izbucnesc in constiinta noastra, din locul ascuns al inimii, in toata stralucirea lor.

Propriu-zis, aceste daruri, spre deosebire de harul Botezului care conduce lucrarea de mortificare a omului vechi si de crestere generala a omului nou, au menirea de a reface si intensifica puterile de cunoastere ale sufletului si de staruirea barbateasca in Dumnezeu, dupa ce sufletul L-a cunoscut. Sunt in primul rand daruri de luminare a mintii si, tocmai de aceea, daruri de fortificare a ei in orientarea spre Dumnezeu. De aceea ele isi arata deplin eficienta numai cand s-au dezvoltat suficient in noi puterile intelectuale, care colaboreaza cu ele.

Fiind roadele unei Taine care ne impartaseste darurile Duhului Sfant, ele sunt menite sa deschida duhul din noi si sa faca bogata viata "in Duh", dar acest lucru nu se poate realiza inainte de purificarea de patimi.

Abia dupa terminarea operei de purificare, condusa in special de puterile Botezului si ale pocaintei, apare pe primul plan lucrarea darurilor Duhului Sfant.

Desigur, aceasta nu inseamna ca sufletul ramane numai cu aceste daruri, ci inceputul de activare a darurilor Duhului Sfant inseamna si o activare a inrauririi Lui nemijlocite. Unde e harul sau darul, acolo e Duhul, de aceea se alterneaza expresiile: harul si Duhul. Prin Taina Sfantului Mir, Duhul Sfant Si-a creat un salas in centrul ascuns al fiintei noastre. El este mereu in contact cu noi din acel moment.

De acolo, harul Botezului pune in miscare darurile Sfantului Duh, in lucrarea de strapungere a stratului gros de patimi, ca la sfarsit sa tasneasca, prin deschizatura operata, lumina lor, adica a Duhului Sfant, de pe taramul adanc al fiintei noastre. Dar aceasta lumina se face tot mai transparenta inca inainte de a tasni descoperit la sfarsitul totalei curatiri de patimi.

Prin fiecare virtute, dobandita o data cu inlaturarea fiecarui strat patimas din noi, ea devine mai stravezie. Dar mai intai simtim puterea ce lucreaza in noi la aceasta curatire. Adica Duhul Sfant la inceput isi arata mai mult puterea, iar pe urma mai mult lumina, pana la izbucnirea iluminarii depline in constiinta noastra.

Astfel trebuie sa intelegem faptul ca, din cele sapte daruri ale Duhului Sfant: duhul temerii, duhul tariei, duhul sfatului, duhul stiintei, duhul cunostintei, duhul intelegerii, duhul intelepciunii, primele doua indica aproape exclusiv puterea faptuitoare: al temerii, retinandu-ne de la rele; al tariei, indemnandu-ne la savarsirea celor bune. Din aceasta faza initiala lipseste deocamdata cunoasterea lamurita. Ea vine abia pe urma, fiind reprezentata de celelalte cinci daruri.

Dupa ce am progresat intrucatva in dobandirea virtutilor, incepe sa se inroseasca orizontul constiintei noastre de avansurile iluminarii, ca, pe culmea nepatimirii, sa rasara intreg soarele Duhului Sfant.

Sfantul Maxim Marturisitorul interpreteaza astfel darurile Duhului Sfant: dupa incetarea de a pacatui prin temere si dupa lucrarea virtutilor prin tarie, dobandim prin darul sfatului deprinderea discernamantului, care ne ajuta sa indeplinim cu cea mai buna judecata poruncile dumnezeiesti si sa deosebim faptele ce se potrivesc mai bine in fiecare imprejurare.

Asadar, daca la inceput lucram mai mult de frica lui Dumnezeu, implinind poruncile pentru simplul fapt ca Dumnezeu le-a dat, pe urma incepem sa ne dam seama prin proprie judecata ca ceea ce ne porunceste Dumnezeu sa facem e lucru bun, iar ceea ce ne opreste, e lucru rau. Totodata incepem sa pricepem ce e mai potrivit sa implinim din porunci in fiecare imprejurare.

De la aceasta prima licarire de lumina, progresam la una mai sporita prin darul stiintei, care ne invata cum sa realizam practic binele ce ni s-a descoperit din porunci, in asa fel ca sa dobandim virtutile. Caci se poate intampla ca cineva sa-si dea seama de binele cuprins in porunci, si totusi sa nu stie cum sa-l infaptuiasca in modul cel mai satisfacator, lucrand fara judecata. Darul stiintei este deci acela care ne invata cum sa faptuim un lucru bun, cu judecata.

Urmeaza la rand darul cunostintei, care, spre deosebire de darul sfatului, nu mai discerne numai in mod general binele dintr-o porunca de raul din alta porunca, ci descopera insasi ratiunea sau motivatia mai adanca a fiecarei porunci si a fiecarei virtuti. Acum nu mai stiu doar in general ca e mai bine sa fiu smerit decat mandru, ci-mi dau seama ca prin smerenie ajung sa vad maretia lui Dumnezeu, pe cand mandria ma orbeste, nelasandu-ma sa ma vad decat pe mine.

De la acest dar ne ridicam la cel al intelegerii, care preface patrunderea mai mult teoretica a ratiunilor virtutilor intr-o identificare afectuoasa a mea cu aceste ratiuni, ceea ce "produce o fuziune a puterilor noastre naturale cu modurile si cu ratiunile poruncilor", sau "preface puterile noastre naturale in ratiunile cunoscute ale virtutilor".

De la darul acesta progresam la cel din urma, care este darul intelepciunii. Acesta "ne face sa ne inaltam la Cauza ratiunilor duhovnicesti din porunci si la unirea cu Ea. Prin aceasta, cunoscand, pe cat este cu putinta oamenilor, in chip nestiut, ratiunile simple ale lucrurilor aflatoare in Dumnezeu, scoatem ca dintr-un izvor tasnitor al inimii adevarul din toate, impartasindu-l in chip felurit si celorlalti oameni".

Cu alte cuvinte, acest dar ne face parte de contemplarea simpla si exacta a adevarului din toate lucrurile. "Pornind de aci vom scoate la iveala multele si variatele ratiuni ale adevarului din contemplarea inteleapta a lucrurilor sensibile si a fiintelor inteligibile". In tot ce facem sau intelegem acum avem o viziune a ansamblului, a legaturii faptei sau a lucrului nostru cu ordinea universala.

La intelepciune am ajuns dupa ce am dobandit toate virtutile, adica dupa ce am dobandit starea de nepatimire. Ea este tasnirea descoperita a luminii solare, dupa ce a fost anticipata prin raze tot mai intense. Cu aceasta tasnire incepe iluminarea propriu-zisa. In toate virtutile partiale care au precedat starea de nepatimire s-a aratat o raza a intelepciunii, in fiecare aratandu-ni-se o parte a ei. Fiecare a fost un dar, din darurile iluminatoare ale Duhului Sfant.

Acum intelepciunea apare intreaga, in acelasi timp concentrata si simpla. Ea este unita totdeauna cu plenitudinea darurilor iluminatoare ale Duhului. Inteleptul vede dintr-o data, intr-un mod larg cuprinzator, adevarul din toate, adica le vede pe toate intr-o interdependenta, avan-du-si fiecare rostul sau, si, in acelasi timp, in functie de cauza lor ultima, de Dumnezeu.

Intelepciunea e darul de a vedea pe Dumnezeu simultan cu toate sau prin toate, ca Facatorul, Sustinatorul si Carmuitorul efectiv al tuturor. Ea ne ajuta sa intelegem dintr-o ochire viata noastra trecuta, rostul ei, linia pe care trebuie sa mergem, intelesul solidar al tuturor faptelor si evenimentelor din viata omeneasca, al lucrurilor din natura, pentru ca pe toate le explica Puterea si Cauza cea unica ce sta la baza tuturor si-Si arata lucrarea deodata in toate.

In baza acestei priviri si intelegeri simultane, putem apoi desprinde intelesul fiecarui lucru si norma fiecarei fapte ce trebuie savarsita. Daca la inceput ne-am ridicat treptat de la partialul cunoscut la universalul necunoscut, acum, de pe piscul vederii de ansamblu ne coboram privirea cand la un amanunt, cand la altul din peisajul total, constatand indata locul, intelegand indata rostul si stabilind indata norma lui in acest peisaj.

In alta parte, Sfantul Maxim Marturisitorul deosebeste intre discernamant si cunostinta. Cea dintai e nascuta de activitatea virtuoasa, cea de a doua, din credinta; cea dintai e de ordin practic, cea de a doua, de ordin contemplativ. Prin cea dintai deosebim binele de rau, prin cea de a doua cunoastem ratiunile vazute si nevazute, avandu-si fundamentul in Dumnezeu. Am putea sa identificam pe cea dintai cu darurile sfatului, stiintei, cunostintei si intelegerii, iar pe cea din urma, cu darul intelepciunii, intrucat, in alte parti. Sfantul Maxim nu considera credinta dezvoltandu-se in cunostinta pe o linie deosebita de cea a virtutilor. Dar am putea socoti ca discernamantul practic si cunostinta contemplativa sau intelepciunea sunt doua culmi convergente care, intalnindu-se in iubire, nasc pe o treapta superioara cunoasterea tainica a lui Dumnezeu, deosebita de intelepciune, sau de cunoasterea Lui din lucrurile lumii.

Darurile Duhului Sfant ne calauzesc si ne sustin in cunoasterea mijlocita a lui Dumnezeu. Deosebita de ea este cunoasterea directa a lui Dumnezeu, care va constitui faza a treia a urcusului duhovnicesc, sau faza unirii sufletului cu Dumnezeu, sau a vederii luminii dumnezeiesti. in faza aceasta a doua, sau a iluminarii, ne vom ocupa cu cunoasterea Lui prin mijlocirea naturii si a faptelor omenesti, individuale si colective. Ea este o cunoastere ce urmeaza imediat dupa treapta nepatimirii, care este o curatire de patimi, dar inca nu si de chipurile simple ale lucrurilor. Abia dupa ce mintea se va curati nu numai de patimi, ci si de imaginile si reprezentarile simple ale lucrurilor, se va produce cunoasterea directa a lui Dumnezeu, cunoasterea teologica, din faza a treia.

Dar intrucat si cunoasterea mijlocita a lui Dumnezeu este o cunoastere prin Duhul Sfant, adica prin darurile Lui, inca din faza aceasta a doua cunoasterea omului a devenit o "cunoastere in Duh". Dar e cunoastere prin Duhul Sfant, adica prin darurile Lui, inca din faza aceasta pentru ca are loc dupa ce omul prin virtutile sale si prin darurile Duhului Sfant a descuiat sau a actualizat duhul din sine ca locul central si intim al mintii, a deschis acest ochi destinat vederii lui Dumnezeu. Darurile iluminatoare ale Duhului se fac vadite omului de-abia prin deschiderea acestui ochi al sau, a acestei camari menite sa se umple de lumina dumnezeiasca. Duhul Sfant ni Se face cunoscut numai activand duhul nostru.

De aceea cunoasterea prin Duhul Sfant este o cunoastere a mintii reintoarse in duhul sau, din imprastierea la suprafata. Cunoasterea "in duh" este o cunoastere din interiorul acesta intim al omului, din mijlocul luminii dumnezeiesti care umple acest duh. Prin lumina aceasta toate lucrurile devin transparente in fata celui ce cunoaste "in duh", incat, pentru vederea lui, suprafata lucrurilor si a faptelor omenesti nu mai este un zid opac, ci un transparent prin care se stravad intelesurile si legaturile lor cu Dumnezeu. El nu se mai opreste, prin patimi, la aceasta suprafata: a strabatut dincolo de suprafata sa si de suprafata ingrosata a lucrurilor.

E o mare taina vederea aceasta in adancimile lucrurilor si destinelor omenesti. Aceste adancimi nu pot fi deschise exclusiv prin sesizarea senzoriala a lucrurilor, pentru ca atunci oricine ar putea sa le sesizeze, asa cum sesizeaza structura lor sensibila, prin ratiunea generalizatoare, sau fascicolele de insusiri comune ale exemplarelor din aceeasi specie, prin asa-numitele "notiuni" sau "esente" imanente ale lucrurilor.

Dar daca adancimile se fac stravezii numai celui ce s-a ridicat la cunoasterea "in duh", celui ce s-a ridicat din coaja lui ingrosata in "duhul lui", inseamna ca acest duh este o putere care patrunde in adancimile lucrurilor, fie ca lumina din duh patrunde dincolo de stratul opac al lucrurilor, fie ca face lumina ascunsa in ele sa devina transparenta.

Numai in masura in care si-a devenit cineva transparent lui insusi, i se fac transparente si lucrurile. Caci aceeasi putere care lucreaza in el se intinde apoi in afara. Sfintii Parinti folosesc aceasta asemanare: asa cum, pentru ca ochii nostri sa vada lumina fizica si lucrurile din lume, trebuie sa se fi umplut in prealabil ei insisi de lumina aceasta, tot asa, pentru ca ochii sufletului nostru sa vada lumina realitatilor inteligibile si divine, adica adancimile lucrurilor, trebuie sa se fi umplut in prealabil de lumina care iradiaza din ele.

In cel ce vede trebuie sa se afle ceva din ceea ce vede. De aceea Sfantul Maxim numeste adancimea Scripturii "duhul ei", asa cum adancimea din om o numeste "duhul" omului. Duhul Scripturii il sesizeaza cel ce priveste in ea din duhul sau.

In alti termeni, adancimile din om si adancimile lucrurilor sunt luminate de o lumina comuna, sau iradiaza din ele o lumina comuna. O lumina comuna uneste subiectul cu lucrurile sau cu semenii. Cine a primit aceasta lumina in sine a patruns in zona adancimilor deosebite de sine. Sinea sa si acele adancimi formeaza prin acea lumina o unitate duala, asa cum intr-o masura mai redusa formeaza o astfel de unitate si zona vizibila a lumii prin lumina fizica ce o invaluie, sau o strabate, cu puterea vazatoare a simturilor trupesti.

Un ganditor crestin spune ca aceasta cunoastere tainica in duh a depasit "ruptura gnoseologica dintre subiect si obiect, ca si absorbirea realitatii in lumea subiectului sau a obiectului. Experienta duhovniceasca e in afara de opozitia dintre subiect si obiect, in afara de ipostazierea lor. Viata duhovniceasca e tot asa de putin subiectiva, pe cat e de putin obiectiva. Ea este obiectiva, dar nu in sensul rationalist al cuvantului. Ea prinde subiectul si obiectul la o adancime incomparabil mai mare. Realitatile asa-numite obiective sunt realitati de al doilea rang, nu de primul; sunt realitati simbolice, nu realitati in sine. Dar nici realitatile subiective, realitatile trairii psihice, realitatile subiectului si ale lumii sale subiective, nu sunt primare; ci sunt tot secundare, tot simbolice".

Separatia intre subiect si obiect e depasita pe acest plan, fara ca acestea doua sa se confunde. Subiectul si obiectul sunt deosebite, dar nu despartite. E depasita separatia subiectului de obiect, si totusi se salveaza acestea amandoua, pentru ca subiectul experiaza in adancurile sale un "obiect" deosebit de sine. Dar obiectul experiat in launtru fiind o realitate spirituala sau legat interior cu subiectul, e intr-o continuitate sau intercomunicare cu subiectul cunoscator si, amandoua, cu Subiectul suprem de la baza tututor lucrurilor.

Desigur, acea realitate spirituala nu e uniforma, ci variata, e o lume plina de ratiuni, din care se incorporeaza structura proprie a fiecarui lucru in infatisarea vazuta a lui, structura proprie a unei persoane, a unei actiuni deosebite. Dar nu e mai putin adevarat ca ele sunt impletite intr-un ansamblu, sau sunt scaldate in aceeasi lumina inteleasa si intelegatoare. Si cand lumina aceea ne-a umplut launtrul nostru, nu ne apare limitata de marginile fiintei noastre, ci extinsa peste toate cele cu care ne unim prin curatie si dragoste.

Am spus ca prin aceasta lumina lucrurile singulare si firea in totalitatea ei devin un transparent prin care se stra-vad ratiunile lor mai inalte si legaturile lor cu Dumnezeu. Prin lucruri se vede in oarecare fel Dumnezeu insusi.

Despre aceasta cunoastere de Dumnezeu din creatie vom purcede sa tratam acum, caci ea constituie, dupa Evagrie si dupa Sfantul Maxim Marturisitorul, esenta fazei a doua din urcusul omului credincios spre indumnezeire, a fazei iluminarii.

*SURSA : tezaurul-ortodox.com
Admin · 229 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
10 Iul 2012

DIN TOLBA CU POVESTI !

Cămașa fericirii

Se spune că de mult trăia un prinț nespus de melancolic. El era mereu trist și mâhnit, iar chipul său veșnic întunecat, încât oamenii l-au numit Tamas (în sanscrită tamas înseamnă întunecat).
Cu toții erau nespus de îngrijorați și au chemat înțelepți, astrologi, doctori, magi vestiți, pentru a afla, cum să-l tămăduiască pe prinț.
Un înțelept le-a spus:
–Prințul s-ar vindeca, dacă ar îmbrăca cămașa unui om fericit!
Prințul s-a înveselit pentru o clipă și degrabă a trimis ștafete în toată împărăția, pentru a găsi un om fericit, căruia, cu mult aur, să-i cumpere cămașa.

Trimișii împărătești au colindat întreaga împărăție, dar n-au găsit decât oameni bombănitori, grăbiți, cârtitori, triști, cu chipuri întunecate, nefericiți, bolnavi, amărâți, nenorociți. Nu găseau nici măcar un om fericit. Prințul Tamas aștepta dar, solii săi întârziau, nu se mai întorceau...

Unul din trimiși a ajuns în cel mai îndepărtat colț al împărăției și a găsit un om foarte vesel. El trebăluia cântând, muncea vesel, părea fericit. Trimisul, de teamă să nu greșească, s-au uitat bine la el, au luat aminte cum se poartă cu familia lui. Își răsfăța soția, o alinta, îi vorbea frumos și drăgăstos, deși arătau a fi de mult timp căsătoriți. Cu copiii, se purta atent, blând, îi proteja și se juca cu ei zilnic. Acesta era omul căutat. Părea să cunoască secretul fericirii și desigur avea cămașa fericirii! Nu rămânea decăt să ia cămașa fericirii.

S-a repezit la acel om și ajutat de soldați i-a smuls de pe umeri haina veche, decolorată, cârpită și răscârpită. Dar omul n-avea cămașă pe sub haină.
Omul fericit era așa de sărac încât nu avea nici măcar cămașă...





Pelerinii

Doi pelerini mergeau pe drum. A izbugnit furtuna. Vântul le biciuia fețele cu gheață și le șuiera lugubru pe la urechi. Înaintau foarte greu, aplecați în față, ca să nu-i dărâme vântul puternic, abia mișcându-și picioarele. Dacă nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau înghețați. Cu inima cât un purice și orbiți de viscol, pelerinii ajung lângă o râpă și aud, cu greu, strigătele unui om, care căzuse acolo. Cineva cerea ajutor.
– Acel om este sortit morții ! Să ne grăbim ca să nu sfârșim ca el ! a spus primul pelerin, continuându-și grăbit drumul.

Al doilea pelerin, plin de milă pentru sărmanul acela, a coborât în râpă și l-a luat înspate. Era greu omul, dar pelerinul a urcat până la drum. Efortul foarte mare, l-a făcut să se încălzească și chiar să transpire. Din cauza greutății și a efortului nu mai simțea frigul.

La câțiva pași de adăpost s-a împiedicat de ceva. Era tovarășul de drum, care înghețase. Frigul îl ucisese?



Ucenicul și înțeleptul

Un tânăr călugăr, pornește la drum pentru a-și îmbogăți cunoștințele și devine ucenicul unui eremit. Într-o zi, ei văd un om bogat călătorind în caleașca lui somptuoasă, însoțit de un alai de servitori.
– Iată, un om nefericit! spune înțeleptul eremit.
– De ce omul bogat este nefericit?
– Pentru că el este doar deștept, dar nu și înțelept...
– Cum este înțelepciunea?
– Înțelepciunea este ca simbolul!
– Cum este simbolul?
– Fiecare simbol are unul, două și mai multe înțelesuri; unele sunt diurne, altele nocturne. Cele diurne sunt faste, cele nocturne, nefaste
stela · 421 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
09 Iul 2012

PRAVILA DE RUGACIUNE DE LA UN PUSTNIC


Angel Comments

Îți mulțumim Doamne pentru toate binefacerile Tale, care ni le-ai făcut și ni le faci nouă!  o metanie
Îți mulțumim Doamne pentru toate suferințele și patimile Tale, și pentru tot ce-ai lucrat pentru mântuirea noastră!  o metanie
Îți mulțumim Doamne pentru bunătățile pe care ni le-ai dat nouă și pentru că nu ne-ai pierdut din cauza  fărădelegilor noastre!  o metanie
Iartă Doamne păcatele și greșelile fraților și surorilor și a tuturor celor pe care îi pomenesc în rugăciunile mele!  o metanie
Iartă Doamne păcatele și greșelile fraților, surorilor și a tuturor celor care mă pomenesc în rugăciunile lor și se gandesc la mântuirea sufletului meu și a familiei mele!  o metanie
Ascultă Doamne smeritele noastre rugăciuni, a celor ce cerem Milostivirii Tale, ce știi că ne sunt nouă de trebuință sufletului și trupului și dăruiește robilor Tăi ce-i pomenesc în rugăciunile mele!  o metanie
Dă-le lor și nouă iertare păcatelor și izbăvire de vrăjmașii văzuți și nevăzuți. Mărește credința, nădejdea și dragostea în sufletul nostru, primește-ne în pocăință și revarsă peste noi toți Harul Tău. Trimite pe Sfinții Tăi Îngeri Doamne, să ne învețe a lucra cu stăruință orice faptă bună, pentru a ne păzi de tot păcatul și sminteala, pentru a ne ține pe toți uniți în legătura păcii, a dragostei și a ascultării de Sfanta noastră Biserică Ortodoxă și de conducătorii ei cei duhovnicești, care se ostenesc a ne arăta căile Tale!  o metanie
Scrie Doamne și numele nostru în Cartea Vieții Tale, și ferește-ne de ceasul încercărilor. Ajută-ne Doamne să sfârșim cu bine viața aceasta, dăruindu-ne sfarșit ușor și fără dureri și îngeri milostivi care să ne întărească și să călătorească cu noi la Împărăția Ta!  o metanie
Apără și păzește Doamne, pe părinții noștri cei duhovnicești, pe Prea Fericitul Părintele nostru Patriarh (…), Sfantul Sinod cu toți episcopii noștri, toată preoțimea, diaconimea pe misionarii creștini care se ostenesc în propovăduirea Evangheliei, pe călugări și călugărițe, monahi și monahii pe pustnicii și sihaștrii din peșteri și crăpăturile pămantului și pe tot Clerul Bisericii Tale Creștine Ortodoxe!  o metanie
Miluiește Doamne – pe toți cei ce sunt bolnavi(…),pe cei călătoresc pe uscat, pe apă și prin aer, pe văduve și pe orfani, pe bătrani și pe copii, pe toți care sunt în războaie, în cutremure, incendii, inundații și secete, în arșița frigului, în suferință și necazuri, în lipsuri și dureri, -după mare mila Ta!  o metanie
Iartă Doamne pe toți vrăjmașii, rău voitorii și clevetitorii noștri, toți cei caută să ne împileze și să ne facă rău și să aducă vină nedreaptă asupra noastră. Smerește-i pe ei Doamne ca să cunoască că Tu ești Apărătorul nostru (deși suntem și noi păcătoși) și ne păzește de răutatea lor!  o metanie
Iartă Doamne păcatele părinților care ne-au născut(…), nașilor care ne-au botezat/cununat (…), finilor noștri, bunicilor, moșilor și strămoșilor noștri și a întregii noastre familii, învățătorilor care ne-au învățat carte, și la toți miluitorii, ajutătorii, găzduitorii și la toți binefăcătorii noștri, la tot neamul nostru cel creștinesc, căruia îi trebuie mila și ajutorul Tău și la cei vii și la cei adormiți!  o metanie
Iartă-i Doamne și Părintelui meu duhovnic (…), păcatele, datoriile, obligațiile și orice făgăduință ce a făcut înaintea Ta, și n-a putut-o îndeplini. Dăruiește-i dezlegare și iertare de orice greșeală. Primește-i osteneala ce face pentru noi, și ascultă smeritele noastre rugăciuni, învrednicindu-ne de viață veșnică și fericită, unde este lumina Ta! Amin.                  o metanie
Iartă-i Doamne, pe toți prietenii și cunoscuții cu care am viețuit și viețuiesc în lumea aceasta și s-au smintit din cauza mea, cu care am adus hulă impotriva Duhului Sfant, am făcut păcate de moarte și păcate strigătoare la cer și pe cei vii și pe ce între timp au adormit!  o metanie
Iartă Doamne, păcatele la toți adormiții din neamurile noastre, bunicii, moșii și strămoșii noștri, părinții, frații și surorile, cu tot neamul nostru cel adormitși pe cei pe care-i pomenesc în rugăciunile mele! (aici se pomenesc morții…)o metanie
Iartă Doamne, și sufletele cele botezate în numele tău Prea Sfantă Treime, care au murit nepregatiți și se află în iad, și n-au fost vrăjmași ai Tăi, iar aici pe pămant nu au pe nimeni să se roage pentru ei, miluiește-i Doamne, după mare mila Ta!  o metanie

oancea rodica · 412 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
09 Iul 2012

Rabdarea


. In general, noi ne-am dezobisnuit sa vedem viata in desfasurarea ei, ci ne oprim la segmente, refuzand sa anticipam urmarile sau sa evaluam intregul. E adevarat ca, pe vreme de furtuna, fulgerul poate ucide un om, dar tot el este cel care fertilizeaza ploaia si, prin ea, pamantul. E adevarat ca o corabie se poate scufunda in apa oceanului, dar nu e mai putin adevarat ca una ca ea a descoperit America. E adevarat ca pe campul de lupta cad soldati in batalie, dar tot atat de adevarat este ca supravietuitorii asigura victoria.

De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, si nu anticipam capatul drumului? Sfantul Evanghelist Matei ne istoriseste ca, la un moment dat, aflandu-se Iisus laolalta cu ucenicii Sai, le-a facut urmatoarea marturisire despre Sine: "Fiul Omului va sa fie dat in mainile oamenilor si-L vor omori si a treia zi va invia". In final, Evanghelistul adauga: „Si ei foarte s’au intristat” (Matei 17, 22-23). Se naste intrebarea: de ce oare s’au intristat, de vreme ce Iisus le vestea invierea? Normal ar fi fost ca, auzind vestea uciderii, pentru o clipa sa li taie respiratia, pentru ca imediat dupa aceea, la vestea invierii, sa rasufle usurati. Iata insa ca ei au ramas incremeniti in spatiul tenebros al evenimentului, incapabili sa vada mai departe.

Dragii mei, a porni la drum inseamna a avea o tinta, ceea ce denota existenta unui scop. De cele mai multe ori, intre tine si tinta se interpun unul sau mai multe obstacole, numarul acestora depinzand de distanta dintre punctul de pornire si cel la care vrei sa ajungi. Orice obstacol e un punct de poticnire; daca el e masiv, inalt, puternic, te poate descuraja. Stiti care e cheia succesului? Sa faci din el un obstacol transparent, adica sa vezi prin el sau pe deasupra lui ceea ce e dincolo. Obstacolul poate fi negura, intunericul, necunoscutul. Tinta poate fi sigura sau nesigura, ipotetica, dar intotdeauna revelatoare.

In zilele noastre se afirma tot mai des ca traim "vremuri apocaliptice". Pentru evocarea acestora nu voi deschide Cartea Apocalipsei, ci un fragment dintr-o cuvantare a lui Iisus consemnata in Evanghelia dupa Matei: "Luati aminte sa nu va amageasca cineva. Ca multi vor veni in numele Meu, zicand: «Eu sunt Hristos!», si pe multi ii vor amagi. Si veti auzi de razboaie si de zvonuri de razboaie; luati seama sa nu va’nspaimantati, caci toate trebuie sa fie, dar inca nu-i sfarsitul. Ca neam peste neam se va ridica si’mparatie peste’mparatie, si va fi foamete si ciuma si cutremur mare pe-alocuri. Dar toate acestea sunt doar inceputul durerilor nasterii. Atunci va vor da pe voi la chinuri si va vor ucide si veți fi urati de toate neamurile din pricina numelui meu. Atunci multi se vor poticni si unii pe altii se vor vinde si unii pe altii se vor uri. Si multi profeti mincinosi se vor scula si pe multi ii vor amagi. Iar din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci. Dar cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui" (Matei 24, 4-13).

In vremea noastra, nu putini sunt tinerii curati la suflet, bine intentionati si dornici sa se initieze in tainele vietii religioase, dar care nu merg direct la izvoare, adica la literatura de specialitate sau la duhovnici cu experienta, bine pregatiti si gata sa-i asiste pe cei neajutorati, ci prefera sa se cultive prin internet sau televizor, unde nu de putine ori apar profeti improvizati, cu evidenta pofta de publicitate sau stapaniti de un duh al cabotinajului stilizat. Unii cer organizarea unor rugaciuni generale, colective, cu mare rasunet in popor, pentru evitarea apocalipsei care mijeste de pe o zi pe alta, uitand ca apocalipsa va veni oricum, ea facand parte din iconomia divina, si ca grija noastra nu este aceea de a o evita, ci de a o traversa nevatamati de propriile noastre pacate. De obicei, o furtuna se anunta prin intetirea vantului, prin fulgere la orizont, prin spulbere de praf, prin disparitia luminii soarelui in spatele norilor negri, prin tot ceea ce poate produce panica si spaima. Asa se anunta si vremurile apocaliptice. Eu nu stiu daca ele mijesc sau vor pieri inainte de a se naste, dar stiu sigur ca noi nu impotriva apocalipsei trebuie sa luptam (caci ea va veni oricum), ci pentru capacitatea noastra, a fiecaruia, de a o traversa fara vatamari sufletesti, fara vina fratilor de a-si fi vandut fratele, asa cum s-a intamplat in istoria lui Iosif.

Or, pentru aceasta exista o singura arma: rabdarea.
oancea rodica · 378 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
09 Iul 2012

DACA BOBUL DE GRAU NU MOARE !

Dacă bobul de grâu nu moare…
Mor în fiecare zi!, spune Sfântul Apostol Pavel în I Cor. 15, 3. 'Vremea morții e în fiecare clipă', afirma și un scriitor englez din secolul trecut, T. S. Eliot. Tot ceea ce trăiește este o formă de moarte: tot timpul murim. Dar, în această experiență cotidiană a morții, fiecare moarte este urmată de o nouă naștere: orice moarte este, în același timp, o formă de viață. Viața și moartea nu sunt contrarii, nu se exclud, ci se întrepătrund. Orice existență umană pe acest pământ este o îmbinare de moarte și de înviere.

Cuvântul starețului Sofronie Saharov 'e imposibil să trăiești ca și creștin, poți doar muri creștinește' este o provocare în lumea de azi, și el a suscitat nu puține reacții atât din partea creștinilor, cât și din partea celor lipsiți de Botezul în numele Sfintei Treimi.

Mulți dintre ultimii menționați pot găsi în această frază o confirmare, o justificare a alegerii lor de a părăsi Biserica; o astfel de afirmație le odihnește conștiința în ceea ce privește convingerea lor: credința creștină este pesimistă, culpabilizantă, ba chiar una care încurajează moartea.

Dar pentru noi, creștinii, ce înseamnă acest cuvânt? Împreună cu ucenicii, aducându-ne aminte de spusele din Evanghelia după Ioan, am putea zice și noi: 'Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?' (Ioan 6, 60)

'Dumnezeu ne cere totul, dar mai ales ne dă totul'

Hristos a înviat din morți, dar cu moartea Sa călcând moartea, mergând până la dăruirea de Sine. Astfel ne-a deschis drumul către Viață. 'Eu am venit ca oile Mele să aibă viață și să o aibă din belșug. Păstorul cel bun își pune viața pentru oile Sale' (Ioan 10, 10-11).

Așa cum afirma o stareță ortodoxă din Occident, maica Genoveva, 'Dumnezeu ne cere totul, dar mai ales ne dă totul. Eu Îl văd în primul rând ca pe Cel care iubește. Văd mai întâi iubirea, apoi renunțarea. Pentru mine, Dumnezeu se descoperă întâi în inimă și se face iubire. Aici este primul pas uimitor și minunat, acest dar, acest har, această bucurie. Apoi renunțarea vine prin iubire, căci odată ce noi iubim, vedem toată mizeria noastră, ne e sete de sfințenie, dar nu putem avansa spre unirea cu Dumnezeu decât prin renunțarea la noi înșine… Și atunci, tot ceea ce noi ascundem în suflete, toate durerile noastre, toate nopțile noastre adăpostesc noi bucurii, noi mângâieri, noi lumini'.

Nu putem urma pe Hristos în drumul său chenotic decât scufundându-ne în iubire, acest dar pe care îl face de la El însuși până la sfârșit, acest curent care străbate Persoanele Sfintei Treimi și pe toți oamenii credincioși Ei.

Trebuie mai întâi să primim harul, bucuria și să le lăsăm să ne impregneze fiecare cută a sufletului nostru. 'Renunțarea vine din iubire…' În privirea milostivă a lui Hristos îndreptată către noi, putem să ne descoperim propria fragilitate, limitele noastre, slăbiciunile noastre, păcatul nostru. Și putem puțin câte puțin să-L lăsăm pe Hristos să ne despartă de tot ceea nu suntem noi, să primim puțin câte puțin de la El adevărata noastră înfățișare, să murim pentru a învia cu El.

Viața omului pe pământ este marcată de moarte. Ea are un început și un sfârșit. De-a lungul întregului periplu terestru, noi trebuie să învățăm a face din numeroasele treceri și schimbări întâmplate în existența noastră punți care să ne mute de la lucrurile morții la cele ale vieții. Secretul unei vieți omenești pline de bucurie constă în a ști să consimți la limitele ei, la eșecurile ei, la bolile ei, la bătrânețe, la despărțiri, la plecări, la rupturile care intervin pe parcursul ei…

Hristos a primit condiția noastră umană pentru a o salva dinăuntru, asumând-o până la sfârșit. El a distrus astfel fatalitatea, deschizând drumul către o viață nouă, viața veșnică. Mântuitorul a luat integral asupra Sa revolta făpturii cuvântătoare și a întâmpinat-o cu o inimă compătimitoare, fără înverșunare, fără ranchiună, iertător:

'Strigăt de deznădejde profundă,
Ultimă angoasă a ființei umane.
Predat chinurilor morții,
Predat Lui Însuși,
Dumnezeul Meu, Dumnezeul meu,
Pentru ce M-ai părăsit?
El nu e decât sete,
Sete de Tatăl,
Dincolo de absența Lui,
Sete de iubirea noastră,
Dincolo de refuzurile noastre…'

Am fost botezați în moartea lui Hristos și Tatăl ne-a făcut să renaștem cu El pentru a trăi.

Este un mare har acest botez. Ne revine nouă să-l actualizăm, să facem să intre realitatea sa în viața noastră de toate zilele. Din micile noastre treceri de la moarte la viață să clădim drumul eliberării, al iubirii și al milei până la marea trecere care ne așteaptă pe toți și care va fi împlinirea tuturor.

Hristos ne invită să intrăm cu El în lupta pentru iubirea mântuitoare. Iubirea lui Dumnezeu este atât de mare, încât ea ne angajează total, ea ne expune în întregime. Este ca și cum Domnul ne-ar spune, în fața suferinței pe care o traversăm sau a încercării care se ivește brusc în viața noastră: 'Vrei tu să asumi acest rău împreună cu Mine?'

Cum ar putea Dumnezeu să facă înțeleasă dragostea Sa pentru oameni, dacă aceștia nu ar vedea în viețile lor cât de mare este aceasta? E nevoie ca omul să vorbească acestei iubiri, lăsând-o să traverseze viața lui până la ultima fibră. Pentru că părintele Sofronie spunea: 'atâta timp cât ființa umană trăiește în această lume, în acest trup, ea este totdeauna ca acoperită cu un văl, și acest văl nu îi permite să rămână desăvârșit, fără întrerupere în Dumnezeu spre care se înalță sufletul său'.

Privirea sfinților, în același timp profundă și îndurerată, străbate prin și dincolo de vreme și spațiu toată neputința și mizeria lumii. E o privire care, de asemenea, știe, în Duhul Sfânt, că angoasa și slăbiciunea lumii sunt ascunse în inima Tatălui și tainic asumate în moartea și Învierea Fiului.

Este o privire în întregime interioară, străbătută de mila Domnului Însuși, ca atunci când a văzut mulțimea ca pe niște oi fără păstor sau când a plâns pentru Ierusalim, adresându-se femeilor pe drumul Crucii.

Renunțarea la sine pentru a face loc lui Hristos

După Înălțarea la Cer, Hristos S-a așezat de-a dreapta Tatălui, întotdeauna gata să mijlocească. El îmbrățișează totul, lumea întreagă o poartă în iubirea Sa. Dar El caută încă și astăzi oameni, bărbați și femei, în care mila și rugăciunea să se poată întrupa, cei și cele pe care Tatăl i-a chemat prin Duhul să-L urmeze pe Fiul Său și să-I poarte chipul. Duhul Sfânt zugrăvește în noi trăsăturile chipului Domnului și prin invocarea numelui care este mai presus de orice nume, numele lui Iisus, rugăciunea Sa devine a noastră, ne întoarce, pe de o parte, la Tatăl, iar pe de altă parte spre umanitatea care-L iubește și suferă atât de mult. Acceptând să ne lăsăm modelați de trăirea lui Hristos, noi intrăm în stare de kenoză (smerenie), care puțin câte puțin curăță inima noastră, neștiutoare de iubire cu adevărat. E un proces de dezgolire, de renunțare la sine, în același timp aspru, dar și bucuros, când putem spune la fel ca Sfântul Ioan Botezătorul: 'Bucuria mea s-a împlinit. Acela (Hristos) trebuie să crească, iar eu să mă micșorez' (Ioan 3, 29-30).

E un drum interior în care noi trebuie să învățăm să murim față de tot ceea ce este inspirat, animat de micul nostru eu, acest eu egoist, 'omul cel vechi' din noi care se întrupează în actele și raporturile noastre cu ceilalți. Drum de curățire și liniștire când lăsăm să stăpânească pacea înăuntrul nostru.

Tăcerea aduce cu sine curăția: când ne vom hotărî să murim pentru a trăi? Și moartea este o tăcere. E necesar să tacă vocile discordante, vocile orgolioase, revendicative…

'Dacă bobul de grâu nu moare…'; tăcerea ne face asemenea bobului de grâu pus în pământ. Fericiți cei care, dăruindu-și mintea și inima lui Dumnezeu, nu privesc nici măcar la ceea ce Domnul face în ei. Fericit cel care iubește fără să se preocupe de iubirea sa, care merge pe calea sa fără să vadă progresul său.

Acel om se află într-o profundă uitare de sine și fără reflecție, fără analiză, cu nevinovăție, se odihnește deplin în sânul lui Dumnezeu precum pruncul la sânul mamei sale. Duhul Său, voia Sa, viața Sa care trebuie să fie toate în toți, iată crearea omului nou, iar ascultarea este fructul acestei tăceri. (Traducere de Augustin Păunoiu din articolul 'Vivre en chrétien est impossible, on ne peut que mourir en chrétien', Sœur Minke, revista Buisson Ardent, nr. 4, 1998)

*
Va doresc din suflet , tuturor cititorilor , membrilor si redactorilor acestui Blog , o saptamana binecuvantata!
Cu mult drag :
Cristian
Admin · 300 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
08 Iul 2012

"Iubit-am poruncile Tale mai mult decat aurul si to­pazul: pentru aceasta catre toate poruncile Tale m-am , indreptat, toata calea nedreptatii am urat"

Despre iubirea de Dumnezeu


Iubeste-L pe Dumnezeu asa cum a poruncit El sa fie iubit, iar nu asa cum socot sa Il iubeasca visatorii care se amagesc pe sine.

Nu-ti nascoci tie extaze, nu-ti pune in miscare re­verii, nu te aprinde cu flacara materialnica - flacara sangelui tau. Jertfa bine primita de Dumnezeu este smerenia inimii, strapungerea duhului. Cu manie isi intoarce Dumnezeu fata de la jertfa adusa cu nadaj­duire in sine, cu parere trufasa de sine, de-ar fi jertfa aceasta si ardere de tot.

Trufia pune in miscare nervii, aprinde sangele, star­neste inchipuirea, trezeste viata caderii; smerenia li­nisteste nervii, potoleste miscarea sangelui, nimiceste visarea, omoara viata caderii, desteapta viata in Hris­tos Iisus.

Ascultarea este" inaintea Domnului "mai buna "decat jertfa, si supunerea mai buna decat grasimea berbecilor", a grait Proorocul catre imparatul israili­tean, care indraznise a aduce lui Dumnezeu jertfa nepriincioasa (1 Imp. 15, 22): voind a aduce lui Dum­nezeu jertfa iubirii, nu o aduce dupa bunul tau plac, sub o inraurire nechibzuita; adu-o cu smerenie, la vre­mea si in locul pe care le-a poruncit Domnul.

Locul duhovnicesc, singurul in care ni s-a poruncit a aduce jertfele duhovnicesti, este smerenia. (Pateric. Din spusele Preacuviosului Pimen cel Mare).

Domnul a insemnat trasaturile cele adevarate si vrednice de crezare ale celui ce iubeste si ale celui ce nu iubeste. El a spus: "Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu. Cel ce nu Ma iubeste nu pazeste cuvintele Mele". (In. 14, 23, 24).



De vrei sa deprinzi iubirea Dumnezeiasca? Indepar­teaza-te de orice fapta, cuvant, gandire, simtire care sunt oprite de Evanghelie. Prin vrajmasia ta fata de pacat, care este atat de urat Atotsfantului Dumnezeu, arata-ti si dovedeste-ti dragostea catre El. Vindeca neintarziat prin pocainta pacatele in care ti s-ar intam­pla sa cazi din neputinta; cel mai bine este, insa, ca printr-o neslabita luare-aminte la sine, sa nu-ti ingadui nici aceste greseli.

Vrei sa deprinzi iubirea Dumnezeiasca ? Cercetea­za cu osardie in Evanghelie poruncile Domnului si sileste-te a le plini cu fapta, sileste-te ca sa prefaci vir­tutile evanghelice in deprinderi, in insusiri ale tale. Se cuvine celui ce iubeste sa plineasca intocmai voia celui iubit.

"Iubit-am poruncile Tale mai mult decat aurul si to­pazul: pentru aceasta catre toate poruncile Tale m-am , indreptat, toata calea nedreptatii am urat" (Ps. 118 127, 128), spune Proorocul. O asemenea putere este numaidecat trebuincioasa pentru pazirea credinciosiei fata de Dumnezeu. Credinciosia este o conditie de neinlaturat a iubirii. Fara aceasta, iubirea se destrama.

Prin fuga necontenita de rau si prin plinirea stator­nica a poruncilor evanghelice, in care se cuprinde toata invatatura morala a Evangheliei, ajungem la iubirea Dumnezeiasca. Acesta este mijlocul prin care petrecem in iubirea de Dumnezeu: "Daca veti pazi poruncile Mele, veti ramane in dragostea Mea" (In. 15, 10), a spus Mantuitorul.


Desavarsirea iubirii se cuprinde in unirea cu Dumnezeu; sporirea in iubire este impreunata cu o negraita mangaiere, desfatare si luminare duhovniceasca. La inceputul nevointei, insa, ucenicul iubirii trebuie sa poarte o lupta crancena cu sine insusi, cu firea sa adanc vatamata: raul care a intrat prin cadere in firea noastra s-a facut pentru ea lege, care lupta si se raz­vrateste impotriva Legii lui Dumnezeu, impotriva legii sfintei iubiri.

Iubirea de Dumnezeu se intemeiaza pe iubirea de aproapele. Atunci cand se va sterge in tine ranchiuna, sa stii ca te-ai apropiat de iubire. Atunci cand inima ta va fi umbrita de o pace sfanta, plina de har, cu intrea­ga omenire, sa stii ca esti chiar la portile iubirii. Aceste porti, insa, nu se deschid decat prin Duhul Sfant.

Iubirea de Dumnezeu este un dar al lui Dumne­zeu in omul care s-a pregatit prin curatia inimii, a mintii si a trupului pentru primirea acestui dar. Pe ma­sura treptei pregatirii este si treapta darului, pentru ca Dumnezeu este Drept-Judecator si in milostivirea Sa.

Iubirea de Dumnezeu este pe de-a-ntregul duhovniceasca: "ce este nascut din Duh, duh este" (In. 3, 6).

"Ce este nascut din trup; trup este" (In. 3, 6): iubirea trupeasca, nascuta fiind din trup si sange, are insusiri materialnice, stricacioase. Ea este nestatornica si schimbatoare: focul ei depinde in intregime de materie.

Auzind din Scriptura ca Dumnezeul nostru este foc (Evr. 12, 29), ca iubirea este foc, si simtind in tine focul iubirii firesti, sa nu crezi ca este vorba de unul si acelasi foc. Nu ! Aceste focuri sunt potrivnice si se inabusa unul pe celalalt. (Scara, Cuvantul 15). "Sa slujim lui Dumnezeu dupa buna placerea Lui, cu evlavie si cu sfiala: caci Dumnezeul nostru este foc mistuitor". (Evr. 12, 28, 29).



Iubirea fireasca, iubirea cazuta, aprinde sangele omului, ii pune in miscare nervii, ii starneste in­chipuirea; iubirea sfanta racoreste sangele, odihneste si sufletul, si trupul, atrage omul launtric la ruga tacuta, il afunda in dulceata smereniei si desfatarii duhovnicesti.

Multi nevoitori, luand iubirea fireasca drept iubire ~Dumnezeiasca, si-au infierbantat sangele, si-au infierbantat si inchipuirea. Starea de infierbantare se pre­schimba foarte usor intr-o stare de frenezie (iesire din minti). Cei ce se afla in starea de de infierbantare si frenezie au fost socotiti de multa lume ca oameni plini de har si de sfintenie, iar ei, nefericitii, erau jertfe ale amagirii de sine.

Multi asemenea nevoitori au fost in Biserica Apuseana, incepand din vremea caderii ei in papism, care in chip hulitor atribuie unui om insusiri dumnezeiesti si ii da acestuia o inchinare cuvenita si potrivita numai lui Dumnezeu; multi dintre acesti nevoitori au scris carti din starea lor de infierbantare, in care amagirea de sine extatica li se parea iubire dumnezeiasca si in care inchipuirea lor zdruncinata le zugravea o multime de vedenii care le maguleau iubirea de sine si trufia.

Fiule al Bisericii Rasaritene ! Fereste-te de citirea unor asemenea carti, fereste-te de a urma povetele celor ce s-au amagit pe sine. Calauzindu-te dupa Evanghelie si dupa Sfintii Parinti ai adevaratei Biserici, suie-te cu smerenie la inaltimea duhovniceasca a iu­birii Dumnezeiesti prin mijlocirea lucrarii poruncilor lui Hristos.

Sa tii neclintit in minte ca iubirea de Dumnezeu este cel mai inalt al Sfantului Duh, iar omul poate doar sa se pregateasca, prin curatie sn smerenie, pentru primirea acestui mare dar, prin care se schimba si mintea si inima si trupul.


Osteneala noastra este desarta, stearpa si vatama­toare atunci cand cautam a descoperi in noi, mai ina­inte de vreme, inaltele daruri duhovnicesti: pe acestea le daruieste Milostivul Dumnezeu, la vremea lor, pli­nitorilor statornici, rabdatori si smeriti ai poruncilor evanghelice. Amin.

(sursa: Sfantul Ignatie Briancianinov - Experiente ascetice)

niculae costel · 369 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
08 Iul 2012

"L-au rugat sa iasa din hotarele lor...("Duminica a V-a dupa Rusalii;Matei 8, 28-34)

  • 

    Evanghelia Duminicii a V-a după Rusalii

Impreuna cu Hristos in Gadara.Nu fara emotii, caci pe parcurs, capitolul VIII de la Matei ne-o dovedeste:El vindeca un lepros(2-4);pe sluga sutasului, care in Duminica ce a trecut ne-a fost hrana si icoana duhovniceasca (5-13);vindeca pe soacra lui Petru (14-15) si-apoi pe "multi demonizatei" care, o data adusi inaintea Lui, "El a scos duhurile prin cuvant si pe toti cei bolnavi i-a vindecat"(v.16), Apostolul Evanghelist vazand si aici implinirea unei proorocii, aceea din Isaia 53, 4 si urmatoarele:"Acesta neputintele noastre le-a luat si neputintele noastre le-a purtat".Ba, mai mult, dupa ce - s-o recunoastem! - vindeca boli care par absolut nevindecabile, la trecerea marii cearta furtuna care se iscase (marea si vanturile, deopotriva) si "s-a facut liniste mare" (v. 26), spre uimirea oamenilor:"Cine este Acesta, ca si vanturile si marea asculta de El?"(v.27).
Ei bine, cu Acest Hristos intram in Gadara.Un tinut in regiunea Decapolei, in sud-estul Marii Galileii,strabatut de raul Iarmucului, tinut renumit pentru evenimentul pe care-l aduce Evanghelia inaintea noastra.Putem banui ca Hristos Domnul nu strabatuse tinutul, caci daca ar fi facut-o, diavolul stia ca Si-ar fi facut lesne ucenici.De-aceea-L intampina indata, tulburandu-ne si pe noi, ca pe Apostoli, cu "cei doi demonizati iesind din morminte, atat de infricosatori, incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea"(v.28)Si pentru a intelege pe deplin gestul Domnului, care se va implini sub ochii nostri, trebuie sa ne-aducem aminte cat de infricosator sapa pacatul pecetea sa pe fata umana, intr-ale trupului ca si intr-ale sufletului si, mai apoi, sa ne-aducem aminte cat de spurcat socoteau evreii cei vechi spatiul unde-si ingropau mortii, loc insalubru nu doar in ce priveste starea fizica, ci si cea spirituala.Putem dar banui ca acea "cetate de scapare" fusese ultimul refugiu pentru cei demonizati, care-si pastrasera parte din sensibilitatea umana, cata vreme aleg un spatiu in care - conform Legii lui Moise - nimani dintre vii n-ar prea fi avut ce cauta.Oare aceasta ultima scanteie de divinitate sa-l fi atras atentia lui Hristos?Parintele Staniloae zice (in cartea
Iisus Hristos sau Restaurarea omului) ca oricat de cazut ar fi omul in noroiul pacatelor, el tot mai pastreaza ceva din sclipirea chipului slavei lui Dumnezeu.Un fel de banut de aur care, chiar in mocirla drumului, adancit de calcaiul grabit al trecatorului, poarta cu sine efigia celui care l-a emis(emitentului).Si-o data spalat, poate fi repus pe piata, avandu-si valoarea dintai.Aceasta "sclipire umana" este cea care-L cheama pe Hristos.Si dracii inteleg aceasta!Strigatul lor grozav - daca oamenii locuiti de ei erau atat de grozav-urati, cat de nedescris de urati vor fi ei! - ramane in litera Evangheliei ca o preinchipuire a pogorarii la iad:"Ce este noua si Tie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?Venit-ai aici mai inainte de vreme, ca sa ne chinuiesti?"(v. 29)
Caci, in lumina pe care o da Duhul Sfant asupra pericopei Evangheliei, aici aflam "cheia" pe care Hristos o aplica in pogorarea la Iad:dragostea Lui netarmurita, dorinta de a topi in bucurie toata intristarea.Dialogul care urmeaza intre Hristos si diavoli - spune Sf.Ioan Gura de Aur - consemneaza aceeasi dragoste a Creatorului pentru toata creatura, alungarea in porci fiind inca o sansa acordata diavolilor de a se smeri, cerandu-si mantuirea.Dar cum ei tocmai aceasta nu pot, aleg calea iesirii in ingamfare din lumea aceasta, atat de des laudata si filosofata sinucidere.Poate aici, mai mult ca in alte parti ale Sfintei Scripturi, vedem cel mai bine cine sunt aceia care alunga viata in moarte, prin nesupunere la porunca lui Hristos.O turma intreaga(v.32), repezindu-se de pe stanca in mare, "piere in apa".Ochii nostri nu vad, dar lucrul acesta se intampla in fapt cu fiecare Botez si cu fiece sfintire cu apa ce poarta in ea harul si lucrarea Treimii celei de i Fiinta.Caci Hristos exorcizeaza locurile acelea ca sa ne invete mereu ca putem - in numele Lui - sa facem aceasta, pentru re-normalizarea si resacralizarea spatiilor in care traim.
Drept lectie insa, noua ni se cuvine sa remarcam reactia turmarilor si a intregii cetati, care, "iesind in intampinarea lui Iisus si vazandu-L, L-au rugat sa plece din hotarele lor"(v.34).Atitudine care ne cam "suna", cata vreme noi insine credem mai lesne in valoarea exceptionala a averilor pe care le avem, nepunand prea mare pret pe "aproapele" - averea pe care, in fond, Dumnezeu ne-a daruit-o cel mai la indemana, moneda de schimb cea mai de pret.Caci se simte in glasul Evanghelistului si te cuprinde amareala nu doar vazand si auzind "reactia Gadarei", ci gandindu-te, tu, tu de cate ori n-ai precupetit efortul Imparatiei de dragul cate unei "cocine" parute a fi importante...

Boala veche pare aceasta lipsa de discernamant in ceea ce priveste valoarea umana! Pana azi cainii si pisicile au mare pretuire, prin hotarari umane, decat copiii sau mamele lor; pana astazi - ca un glas ce striga in pustie, gatind calea celei de-a doua veniri - Biserica are in lacrima rugaciunii ei amareala ca au devenit mai importante, pentru Gadarele moderne, toate celelalte institutii umane, pe cand ea, darul Rusaliilor, este mereu anulata, eludata, diluata si lasata in afara preocuparilor.Mereu scotand pe diavoli din turma de mentalitati indracite, lucrarea Bisericii face paguba "partii din lume ce s-ar vrea mai mult a
aceluia decat a Acestuia"(Denis de Rougemont), dar care mereu se-ascunde in spatele unui crestinism precar, de ochii lumii celeilalte.
Iisus trece dincoace (Mt 9, 1).Se intoarce in hotarele care-L admit si-I cer mai departe lucrarea Sa. Sa ramanem si noi intre ele !
(Predici
de Parintele Constantin Necula)
balla georgeta · 421 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
08 Iul 2012

CUVANT CATRE SUFLET

" De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.
Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.
Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată."

 Image

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Sufletul omului trece prin diferite stări; oricare din noi e uneori bine dispus, alteori abătut; nu poate fi întotdeauna la fel.
E o greșeală să judeci pe oameni după toane. Uneori trebuie să treacă timp până să-i înțelegi pe oameni!
Rabindranath Tagor

Fericirea adevarata e totdeauna o clipa. Mai mult n-ar putea indura firea omului, care deseori, intr-o viata de multi ani nu are norocul sa intalneasca nici clipa aceasta, nici macar sa se apropie de ea.
Liviu Rebreanu
  

„Sfânt nu este cel care a atins o treaptă înaltă în domeniul moralei umane sau în viața de asceză, nici chiar în cea de rugăciune (fariseii, de asemenea, posteau și se rugau îndelung), ci acela care poartă în sine pe Duhul Sfânt”- Sofronie Saharov

images20

”Pentru omul care se roagă în sufletul lui, lumea întreagă este o biserică.” ( Silvan de la Muntele Athos )

mt%20transfiguration

“Oricât ar fi de bune în sine rugăciunea, postirea, privegherea și celelalte fapte creștinești, totuși nu numai în lucrarea lor stă scopul vieții noastre creștinești, măcar că ele slujesc drept mijloace de care avem neapărată nevoie pentru atingerea acestui scop. Adevăratul țel al vieții noastre creștinești stă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

Iar postul, și privegherea, și rugăciunea, și milostenia, și tot lucrul bun făcut pentru Hristos sunt mijloace pentru dobândirea Sfântului Duh al lui Dumnezeu. Și luați seama că numai lucrul bun făcut pentru Hristos ne aduce roadele Sfântului Duh, iar tot ce nu este făcut pentru Hristos, măcar și lucru bun de-ar fi, nu ne aduce plata în veacul ce va să fie, și nici în viața de aici nu dă harul lui Dumnezeu.” – Serafim de Sarov



tatiana codrut · 417 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
07 Iul 2012

Pagina precedenta   ... 21 ... 38, 39, , 40 ... 58 ... 77  Pagina urmatoare