Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 5

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare

Pagina de poezie

Taina salcâmului
Pr. Monah Arsenie Papacioc

Sa nu mai stie stânga mea ce face dreapta
am întrebat salcâmul cel smerit
care-ntelept îsi tainuieste fapta
si gândul de mândrie si-a ferit,
care-i lucrarea lui cea minunata
de-a poruncit lui Moisi, Ziditorul,
ca lemnul sau în aur sa i-l bata
si Cortului sa-i fie purtatorul ?…

Ti râvna cunoscându-mi-o salcâmul
o ramura a-ntins sa ma umbreasca
cum mângâie pe ucenic, batrânul,
sub ascultare vrând sa-l mântuiasca…
Ti zise:
Eu, rodul meu, din floare, primavara,
îl dau albinei sa mi-l puna-n stup…
În teci si-n tepi eu îmi primesc ocara…
cu mierea, gura tuturor astup…
Caci rodul curatiei florii mele
licoare parfumata-i mai presus
de orice dar! Caci dupa Înviere
un fagure-a gustat întâi Iisus !…

Din ceara mea albina plamadeste
faclia care arde pe altar
prin care, în lumina multumeste
faptura înnoita AZI sub har…

În lemnul meu, un cariu nu patrunde
cum nu patrunde-n trup sfintit pacatul …
si de ma frângi eu lastaresc oriunde
acelasi chip luând mereu în altul !…
Cum lastaresc din Jertfa-ntotdeauna
lumini ce umplu veacurile toate
prin Jertfe-Vietii-Celui-far-de-moarte,
în care Gândul si Lucrarea-s Una …
……………………………………..
Ti poate pentru-aceea Ziditorul
a zis lui Moisi lemnul sa-mi aleaga…
Tu, primavara-vietii tale, întreaga
Lui s-o jertfesti smerit. Ca-Înselatorul
în cale vietii ghiarele-si întinde
si urla ca un leu ce flamânzeste !

Rodirea-ascunsa ghiara lui n-o prinde
ci dintii-n teci si-n teoi si-i strepezeste …
Ti veste, el stângaciul, pâna-a prinde
de fapta minunata-a rodniciei
tu dreapta ta spre ceruri o întinde
si ia-ti pe cap Cununa-Vesniciei !…
 
stefania · 365 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
30 Aug 2012

Picur de liniste


“Punem floare langa floare,
O gradina ne rasare;
Punem raza langa raza,
Drum spre cer se lumineaza.
Inimi langa inimi punem,
Langa Domnul toti ramanem.
Din iubire in iubire,
Lui Sa-i facem preamarire .”
Dumnezeu să ne ajute, Maica Domnului să ne ocrotească și să ne înțelepțească.
Amin! 
stela · 773 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
30 Aug 2012

Sfantul Ierarh Alexandru – aparatorul Bisericii





Praznuirea Sfantului Alexandru, arhiepiscop al Constantinopolului, este un prilej pentru a ne reaminti care este limita apropierii pe care putem s-o avem cu ereticii.
Avand porunca imparateasca de a-l primi pe Arie in Biserica si de a se impartasi impreuna, Sf. Alexandru s-a rugat zi si noapte pentru ca aceasta rusine sa nu se intample: “Doamne, daca Arie trebuie sa fie impacat cu Biserica, atunci slobozeste pe robul tau cu pace. Dar daca ai mila de Biserica Ta si nu vrei ca mostenirea Ta sa se faca de rusine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii sa nu ia erezia drept Adevarata Credinta“. Rugaciunea sa disperata este atat de surprinzatoare incat, in primul moment, ne poate parea chiar necrestina. Nu incalca oare Sf. Alexandru porunca iubirii, in numele careia astazi ni se spune ca suntem frati cu totii, indiferent de credinta, ca avem acelasi Dumnezeu si ca, implicit, ne putem ruga impreuna? Nu “forteaza” ierarhul mana lui Dumnezeu, punandu-L sa aleaga intre moartea sa si cea a lui Arie? Raspunsul ni-l da chiar Dumnezeu. Rugaciunea sfantului a fost bine-placuta Lui, Care a primit-o si a implinit-o!
Cealalta amenintare asupra Bisericii venea din partea filosofilor pagani, cu care Sf. Alexandru, desi era neinvatat, a acceptat o confruntare publica. Spre uimirea tuturor, ierarhul “a legat limba ritorului” prin puterea lui Hristos, si, in fata imparatului si a tuturor, a cuvantat nestingherit invatatura crestineasca, pe multi dintre filosofi rusinandu-i si aducandu-i la credinta prin aceasta minune. Sa ne fie si noua pilda, in aceste vremuri in care primim atatea atacuri rationaliste din afara sau dinauntru si sa putem sa poruncim gandurilor de necredinta: “In numele Domnului meu Iisus Hristos, iti poruncesc sa taci!”.


Noi, turma ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbavindu-ne de marirea idoleasca a celor necredinciosi, multumim tie si cantam cantare pentru biruinta; si ca celui ce ai doborat pe Arie, si cu totul ai legat limba filosofului, graim catre tine: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!
Sfinte Ierarhe Alexandre, pastorule preabun, fii mijlocitor catre Preamilostivul Dumnezeu ca sa stinga cugetele viclene ale vrajmasilor nostri si sa ne izbaveasca de toata nevoia si necazul care tulbura odihna si linistea vietii noastre! AMIN!
ioan alexandru david · 391 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
30 Aug 2012

Pentru suflet

“Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu și nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu.” (Sfântul Tihon)
Despre fericire si neputinta de a o trai...
Despre darul lacrimilor
Confesiune a Sfântului Ignatie Briancianinov

Sunt mai multe feluri de lacrimi. Unul plânge de ciudă,iar altul plânge pentru că l-a întristat cineva. Un altul plânge pentru că i-a pierdut pe cei mai dragi și mai iubiți ai lui.Așadar, felurite sânt lacrimile.

Există lacrimi de pocăință, care vin din mustrarea de constiință pentru păcatele făcute, și când omul își vine în fire,începe să plângă. Atunci lucrează harul lui Dumnezeu: sufletulîși vine în fire pentru a se putea spăla, prin lacrimi.Da, da! Și când vin lacrimile acestea, sant lacrimi de pocăință, sânt daruri ale harului de la Domnul, pe care El le dă sufletului. Când omul își vine în fire, începe treptat să se slobozească de grijile lumii acesteia și de iubirea de sine, de toate grijile sale, și se încredințează în mâinile lui Dumnezeu – și acolo se smerește sufletul său, și de atunci petrece neîncetat în umilință. Numai un asemenea suflet poate fi neîncetat,neîntrerupt, în smerenie, care este lipsită de grija lumii acesteia.

Dacă plângem de ciudă, nu avem nici un folos; dacă plângem pentru că cineva ne-a defăimat, nu avem nici un câștig. Astfel de lacrimi ne sânt chiar păgubitoare.
   



PE TRASEUL CĂTRE STELE...

Pe traseul către stele
Întâlnim și spini și zgură
Dar ne ducem mai departe
Vrem s-avem trăirea pură
Vrem s-alegem partea bună
Pe Hristos să-L peamărim
Lui să-I dăm întâietate
Doar pe El să Îl slujim.

Pe traseul spre răsplată
Oamenii ne dau prigoane
Să-i iertăm și să-i iubim
Vom primi în Cer coroane
Suntem purtători de steaguri
Ce-aparțin unui Regat
Fără ură sau revoltă
Fără duhul necurat.

Doar turiști suntem prin lumea
Bântuită de nevoi,
Lumea-n care credincioșii
Sunt tratați cu mult noroi
Răspândim în jurul nostru
Cunoștința despre Har
Despre Viață și Lumină
Desprea-al iadului coșmar.

Pe traseul către stele
Depășim orice-ncercare
Ne-ajutăm unul pe altul
Și privim spre larga zare
Ne-avântăm cu drag spre țintă
Știm precis Cine-i cu noi
Și pășim cu-ncredințare
Spre viața de apoi.



SOMN LINIȘTIT ȘI BINECUVÂNTAT DE MAICA DOMNULUI ALĂTURI DE ÎNGERUL PĂZITIOR!
roxana mateescu · 341 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
29 Aug 2012

E zi de-adâncă cugetare




Ce spune, printre multe altele, Sf. Ioan Gura de Aur in Omilia sa la Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul:

“Uita-te si la chipul in care istoriseste evanghelistul Matei intimplarea! Nu apasa pe nimeni; pe cit ii sta in putinta chiar le ia apararea. Despre Irod spune: Pentru juramint si pentru oaspeti; si ca s-a intristat. Despre fata: ca a fost indemnata de mama ei si ca i-a adus mamei ei capul, ca si cum evanghelistul ar spune: „A implinit porunca mamei sale”. Toti dreptii sufera, nu pentru cei care sufera nedreptati, ci pentru cei care fac nedreptati, pentru ca acestia sint cei care sufera nedreptatile. Nici Ioan Botezatorul n-a suferit vreo nedreptate, ci cei care l-au ucis.

Sa imitam si noi pe drepti si sa nu trimbitam pacatele semenilor nostri; ci, pe cit putem, sa le tinem sub umbra. Sa avem suflet de filozof. Evanghelistul Matei a vorbit si el de Irodiada, femeie desfrinata si ucigasa; dar, cit i-a stat in putinta, n-a apasat-o, nici n-a spus: „A fost indemnata de ucigasa, de blestemata”, ci: „A fost indemnata de mama ei”. A intrebuintat cel mai frumos nume din toate numele.”
 


O, Sfinte Proorocule Ioane, cel ce te-ai făcut carte în care degetul Tatălui a scris tainele mărturisirii Cuvântului și le-a pecetluit cu suflarea Duhului Adevărului, mijlocește la Dreptul Judecător să ne scrie și pe noi în cartea vieții. Cel ce ai pecetluit cuvântul propovăduit cu fapta jertfitoare pentru adevărul legii, dăruiește-ne acoperământul rugăciunilor tale ca întărire spre a lucra și noi poruncile Domnului, prin roadele faptelor mărturisind căderea semințelor dumnezeiești în pământul cel bun al inimii. Ca cel ce te-ai arătat glas înaintemergător și vestitor al Cuvântului nu numai pe pământ, ci și în adâncurile întunecate ale iadului, fă să strălucească și glasul tău îndemnător la pocăință nu numai deasupra valurilor vremii, ci și în adâncul fiecărei inimi care suspină după dezlegarea legăturilor răutății; ca astfel, gândul să zboare cu ușurință la cele cerești, unde tu te desfătezi, ajungând acolo prin tăierea capului. Ca cel ce te-ai învrednicit să atingi pe Cel Neapropiat, pe Focul mistuitor de Care se cutremură serafimii și nu Te-ai ars, roagă-te Domnului să nu fim noi aruncați în focul cel veșnic al iadului. Ca cel ce ai fost judecat de judecătorii și defăimătorii legii adnați la masa nedreptății, stând chiar lângă scaunul lui Hristos împreună cu Maica Domnului, cere să nu fim noi supuși judecății drepte, ci să biruiască iubirea de oameni a Stăpânului și să primim loc de odihnă netulburată în cămările îngerești. Capul ți s-a pus pe tipsie și ca o mâncare a fost adus înaintea celor nelegiuiți spre mustrare, dar te rugăm să faci milă cu noi, cei ce șchiopătăm rău pe căile poruncilor dumnezeiești și să ne hrănești la prăznuirea tăierii cinstitului tău cap cu înțelegerile tainelor iconomiei Stăpânului. Capul tău cel izvorâtor de minuni, care a odihnit gândurile dumnezeiești și întru care a strălucit limpede adevărurile cele mai presus de minte, să picure nouă roua cuvintelor de pocăință, care să spele toată întinăciunea minții noastre. Cu fecioria trupului și cu neîntinarea sufletului ai minunat cetele îngerilor și ai mustrat desfrânarea celor străini de gândurile curăției, așadar, prin pilda vieții tale îndeamnă și inimile noastre ca să râvnească curăția în oglinda căreia se descoperă Chipul Celui înfricoșător privirii serafimilor. Deci, ca cel ce te-ai arătat lumii ca un Luceafăr al Vieții, Apostol mai presus de apostolii lui Hristos, Înaintemergător deschizător al căii Cuvântului, Înger pământesc viețuitor în cerul pustiei mângâiate de adierile dorului dumnezeiesc, Literă neștearsă mărturisitoare a Adevărului, Botezător al Celui Ce curățește, luminează și sfințește toate, Prooroc mai presus de prooroci, văzător al făgăduinței împlinite, învrednicește-ne pe noi de rugăciunile tale cele cu îngerească cuviință și înțelepciune, căci minte neputincioasă, căutătoare și privitoare spre cele pământești având, nu știm să ne rugăm Stăpânului Hristos și să cerem cele ce ne sunt spre folos. Dar încredințându-ne înțelepciunii și iubirii tale de oameni, prin tine, ca printr-un sol îngeresc, trimitem Stăpânului smeritele slove însemnate în cartea testamentului inimii: ,, Pomenește-ne Doamne, pe toți întru Împărăția Ta ! ”.

 




E zi de post adînc și aspru.
E zi de doliu și căință.
E zi de-adâncă cugetare
În adevăr și-n umilință.
Cel mai curat bărbat al lumii,
Cel mai de seamă, cel mai sfânt,
A fost ucis în ură cruntă,
De-o femeie pe pământ.
Îl știm că-i cel mai sfânt pe lume,
Nu din ce oamenii au spus,
Ci chiar din textele scripturii,
Rostite de Domnul Iisus.
Din glasul sfântului Arhanghel
Ce l-a vestit pe Zaharia,
Din întâlnirea maicii sale
Cu Maica sfât’a lui Mesia.
Și știm din glas de evanghelii
Cum l-a Iordan, Mântuitotul,
A coborât primind botezul,
De la Ioan Botezătorul.
Însuși Iisus vorbește lumii
Numindu- l cel mai mare sfânt,
Născut dintr-o căsătorie,
Și înger chiar de pe pământ.
Ne spun aceste Evanghelii
Cum a fost scos din închisoare,
De regele Irod tetrarhul ,
Și dat pentru decapitare.
Un dans și-o patimă spurcată
Determină stăpânitorul
Lumesc , să nimicească, iată
Chiar pe’nainte mergătorul.
Irodiada și vede astfel
Acuzatorul nimicit,
Rușinea publică apusă
Și… viitorul fericit.
O fericire în adulter
O bucurie-n desfrânare
Și un ospăț, desăvârșește
Azi crima cea îngrozitoare.
Au trăit feriricirea clipei,
Dar și acum i’acuză sfântul
Și fapta lor ,iacuză veșnic
Chiar dacă i-au închis mormântul.
Sfântul Ioan mustră și-acuma
Și moartea sa i-o acuzare
La toți adultrerinii lumii
Și-a faptelor de desfrânare.
Cumplite sunt multe păcate,
Dar desfrânarea pe pământ,
Ucide doar pentru-o plăcere,
Din om și lume ce-i mai sfânt.
Irodiadele de astăzi,
Adultere spurcă poporul,
Și cer prin fapta lor să piară
Sfântul Ioan Botezătorul.
Cer nimicirea vieții sfinte
Ce le acuză de păcat
Și i-ar vrea capul pe tipsie,
Prin traiul lor cel vinovat.
Câte femei adulterine
Nu spurcă și smintesc poporul
Și câte’n dansuri și ospețe
Nu ucid astfel Adevărul ?
Câte-și doresc acum pe tavă
Capul acelor ce le știu,
Fapta rușini și n-ar cere
Să-l vadă grabnic în sicriu ?
Și câți Irozi precum tetrarhul
Nu ucid oare din mândrie,
Și prin cuvinte și prin fapte,
Din semeție și curvie ?
E zi de doliu și durere.
E zi de rugă și căință.
De cugetare –n profunzime
Și de trezire la credință.
Sfântul Ioan ne e prieten.
Dar moartea sa ni-i acuzare
De la adultere și crimă,
La dans și port spre desfrânare.
Acuză luxul desfătarea
Și compromisu-n mântuire,
Plătind cu capul și cu viața
Cinstita sa mărturisire.
Ne mustră pentru necredință,
Că spurcăm sfânta libertate,
Că nu mustrăm ca el păcatul
Și-l tolerăm din lașitate.
Nicolaie Mirean



Sa ascultam pe Sfantul Ioan si sa intelegem si noi, sa ne cutremuram si sa ne venim in fire. Pentru a fi partasi prin duhul nostru Sfantului Ioan Botezatorul si a scoate de la noi duhul lui Irod, al Irodiadei si al Salomeei…
 
roxana mateescu · 215 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
29 Aug 2012

Despre rugaciune parintele Arsenie Boca



A ne ruga înseamnă a ne înălța spiritul și inima către Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre, a-i expune grijile noastre si a-I implora ajutorul.
A ne înălța spiritul către Dumnezeu înseamnă a ne smulge din vârtejul treburilor omenești a tuturor atracțiilor pământului, fie pur materiale, fie intelectuale, după gradul de cultură al fiecăruia. Ori ce bucurie a trupului și a spiritului trebuie înlăturată pentru a putea convorbi cu Dumnezeu și a ne dărui Lui în întregime.

A aduce lauda lui Dumnezeu înseamnă a recunoaște că toată ființa noastră este creată și-I aparține Lui. Deci ascultarea noastră o datorăm numai Lui, căci suntem opera Lui și trebuie să ne îndeplinim misiunea pe care ne-a încredințat-o El. Orice alt scop am vrea să atingem în viața, în afara voinței lui Dumnezeu nu ne va aduce decât dezastru trupesc si spiritual. Noi suntem creați cu un scop bine determinat de Creatorul nostru și El ne-a pus la dispoziție toate mijloacele ca să-l atingem. Pentru mântuirea noastră El ne-a dăruit totul, chiar pe unicul său Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viață și descoperitor al voinței Sale. A fugi și a ne eschiva de la cunoașterea voinței lui Dumnezeu, în ceea ce privește sensul si scopul nostru în viața și a ne făuri unul personal după aprecierea noastră, înseamnă a ne condamna singuri la moarte veșnică. Astfel deci, pe bună dreptate, suntem datori ….să aducem cu laudele si mulțumirile noastre Celui ce ne-a creat si nu ne-a lasat pradă propriilor fantezii, conducându-ne in mod greșit, ci din contră ne-a arătat clar si precis calea de urmat prin legile Sale. Mai mult ne-a trimis si modelul unic, minunat, născut ca și noi din carne si sânge si având aceleași cerințe ca ale noastre pe care le-a demonstrat în mod palpabil cum trebuie să le rezolvăm.
Cine îl are pe Iisus de model în toate acțiunile vietii lui, acela și-a găsit sensul vietii și pacea sufletului lui.
Recunoștința noastră față de Creator trebuie să fie nesfârșită. Toate popoarele lumii, chiar și cele barbare, simt necesitatea rugăciunii de adorare, care este de fapt fondul oricărui cult religios.
A cere lui Dumnezeu cele ce sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv al rugăciunilor noastre. Acest corp care deși este o capodoperă a Maestrului Creator, totuși în urma neascultării față de voința Stăpânului și-a pierdut starea de fericire veșnică în care a fost orânduit la început și pe care altfel ar fi putut să și-o păstreze. Uneltirile diavoului însă l-au determinat să-și satisfacă dorințele și poftele personale călcând voința si porunca Creatorului, așa cum de altfel face acum întreaga omenire, ca o moștenitoare credincioasă a primului si neascultătorului ei reprezentant. Astfel, de la primul act de neascultare al omului a intrat în lume moartea și suferință. Corpul nostru se zbuciumă în zadar, căci destinul lui este implacabil, dreptatea Creatorului trebuie să aibă loc.
Ferice de cei ce-și descoperă sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evidentă că în afară de corpul lor pieritor, ei posedă această comoară ce nu va pieri odată cu trupul lor, ci din contra, întocmai ca un prizonier captat în lanțuri, e dornic de adevar și de lumină, suspină după revenirea lui la prima stare de fericire si simte că aceasta se va întâmpla numai cu ajutorul mijloacelor pe care insusi Creatorul i le-a pus la dispozitie. Rugaciunea neincetata catre Cel care ne-a facut invocarea ajutorului Sau in lupta cu materia corupta din noi, este singura noastra cale sigura de urmat si singura consolare.
Rugaciunea devine familiara si usor de facut atunci cand este zilnica, puterea obisnuintei ii da usurinta.
Trebuie sa-L consideram pe Dumnezeu prezent langa noi, sa vorbim cu El in mod sincer, fara falsitate si sa ascultam in tacere ceea ce El ne raspunde intotdeauna in constiinta noastra. El ne asculta intotdeauna cu rabdare si ia aminte in cererile noastre atunci cand venim la El sinceri si cu inima deschisa, asa cum o doreste El.


Rugaciunea " Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", savarsita permanent in inima, usuca desfraul, potoleste furia, alunga mania, inlatura tristetea, indeparteaza obraznicia, nimiceste melancolia, alunga lenea, lumineaza mintea, naste zdrobirea de inima si aduce lacrimile.
Pentru ca suntem in post cred ca este bine sa tinem cont de cuvintele Sf. Parinti:"Cand iti aduci aminte de Dumnezeu, inmulteste rugaciunea ta, ca atunci cand Il vei uita, sa isi aduca El aminte de tine." (Pr.T. Paraianu) "Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui."-Sf. Siluan Atonitul-
Doamne ajuta si post usor. 
dima claudiu daniel · 449 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
28 Aug 2012

Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, zi de post




In fiecare an, pe data 29 august, praznuim Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini. Fiu al Elisabetei si al preotului Zaharia, este cunoscut sub denumirea de "Inaintemergatorul", pentru ca a anuntat venirea lui Hristos.
Zaharia, tatal sau, era preot al Legii Vechi, din neamul lui Abia, iar mama lui era din neamul lui Aaron si erau rude cu Sfintii Parinti Ioachim si Ana. In timp ce Zaharia slujea la templu in Ierusalim, Arhanghelul Gavriil i-a vestit ca Elisabeta va naste un fiu la batranete si se va chema Ioan. Pentru ca Zaharia s-a indoit de aceasta veste, a ramas mut pana ce Elisabeta a nascut.
Prorocul Maleahi il vesteste ca fiind "Ingerul Domnului" care avea sa-I pregateasca calea. El este ultimul din prorocii Vechiului Testament, care face legatura cu Noul Testament. Si-a inceput activitatea in anul 26 d.Hr. (primul an al guvernarii lui Pilat din Pont). Il descopera lumii pe Hristos ca fiind Mesia - Fiul lui Dumnezeu.
Primele cuvinte ale Sfantului Ioan Botezatorul
Primele cuvinte de invatatura ale Sfantului Ioan Botezatorul au fost: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor" (Matei 3, 2). Tot asa a inceput si Hristos Evanghelia Sa. Primele cuvinte pe care le-a rostit la Capernaum cand a iesit sa propovaduiasca sunt acestea: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor" (Matei 4, 17).
Pocainta poate fi definita ca intoarcere de la starea "impotriva firii" la cea "dupa fire" sau conforma cu firea, si ca intoarcere de la diavol la Dumnezeu.



Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a poruncit taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelulul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Pentru ca se temea ca Botezatorul ar putea invia daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, Irod nu a dat ucenicilor decat trupul sfantului, care a fost ingropat in Sevastia. Capul a fost ingropat de Irodiada in curtea sa, la mare adancime.

Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor imparati Constantin si Elena, cand, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, in Siria, la un olar. In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a asezat in biserica din aceasta cetate. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.

In vremea luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.

In timpul cruciadelor, latinii au luat din Constantinopol, in anul 1204, o parte din capul Sfantului Ioan Boteazatorul si l-au dus in Franta, asezandu-l intr-o biserica din Amiens, unde se afla si astazi.

In amintirea taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul, Biserica Ortodoxa a randuit ca ziua de 29 august sa fie zi de post aspru.

Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc care se incheie pe data de 31 august. Pe 1 septembrie incepe un nou an bisericesc.

Traditii si obiceiuri in ziua de 29 august
Ziua de 29 august este una de post, in care, potrivit traditiei, este bine sa nu se manance pepeni, pentru ca forma lor aminteste de cea a capului. In satul traditional, in aceasta zi nu se foloseste cutitul, totul se rupe cu mana. In popor se vorbeste si de un post care tine "de la cruce pana la cruce", un post de doua saptamani, neconsemnat in calendarul crestin, care avea rolul de a-i curati pe cei care au savarsit omoruri sau alte pacate grave. Postitorii mancau in aceasta zi numai o turta de grau sau de malai.

Sase sarbatori in cinstea Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica ortodoxa, serbeaza de obicei ziua mortii sfintilor, adica data trecerii lor spre cele ceresti, ca ziua lor de nastere. Numai Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul fac exceptie de la aceasta regula. Astfel, Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui - 23 septembrie; nasterea - 24 iunie; soborul lui - 7 ianuarie; taierea capului - 29 august; prima si a doua aflare a capului - 24 februarie; a treia aflare a capului sau - 25 mai.



Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul

Sfinte Proorocule Ioane, cel ce în adâncul Iordanului ai botezat pe Adâncul milostivirii și văzând repejunile râului, valuri de înfricoșare au început să se înalțe în inima ta, alungă viforul patimilor din sufletul meu și dăruiește inimii mele corabia și adierea rugăciunii, ca să plutesc deasupra ispitelor acestei vieți, iar mintea mea cea înnourată de gânduri rele o trage cu legătura cugetării smerite spre seninul vederii Soarelui Hristos.

Pustia o ai înviorat cu cântări de laude și cu pașii minții ai călătorit în grădina Raiului, prin ascultarea ta de Dumnezeu ridicându-te deasupra lui Adam, cel ce a căzut din frumusețea cerească prin sfatul cel viclean al șarpelui. Pe mine, cel ce alerg pe cărările neascultării de poruncile dumnezeiești mă învață calea smereniei prin pilda viețuirii tale în afara deșertăciunilor lumii.

Capul ți-ai plecat sub sabie, ca să vestești celor din iad pe Cel Ce este din veci Capul Bisericii și Răscumpărătorul tuturor din stricăciune cu preascumpul Său Sânge. Pe mine, cel ce m-am făcut cap a toată răutatea, mă îndreptează pe căile pocăinței. Trimite norii rugăciunii tale înaintea Soarelui dreptății, ca sufletul meu cel istovit de arșița ispitelor să-l răcorească ca Un Bun cu ploaia milostivirii Sale.

Pe îngeri ai minunat cu viețuirea ta nematerialnică și cetele demonilor le-ai doborât cu săgețile cugetării tale smerite. Mintea mea cea pururea rănită de gândurile cele rele o tămăduiește vărsând peste ea roua rugăciunii tale. Inima mea cea întunecată de patimi o luminează cu raza credinței și o împodobește cu florile laudelor tale, ca să aducă Stăpânului Care l-a sădit pe Adam din nou în grădina Raiului mireasma rugăciunii curate.

Astupatu-s-au urechile inimii mele, ca să nu mai aud chemarea dumnezeiască și în adâncul noroiului patimilor m-am coborât. Eu, cel cinstit cu darul libertății de Cel Ce m-a zidit spre asemănarea Sa, m-am făcut rob patimilor, cărora dobitocește am slujit, neavând în inima mea gândul fricii de Dumnezeu. Răbdarea mi se pare un mărgăritar aproape de negăsit pentru mine și cu frunzele cuvintelor mincinoase am acoperit păcatele mele. Dar, tu, Sfinte Ioane, cel ce ai arătat lumii pe Pomul vieții Care S-a dat spre Hrană lumii și a vindecat pe Adam cel ce s-a otrăvit gustând din pom, arată și pustia inimii mele roditoare de pomii gândurilor înțelepciunii.
Ca o privighetoare a rugăciunii ai îndulcit auzul pustiei cu neîncetata slăvire a frumuseții Celui Nevăzut și pe scara smereniei te-ai înălțat la Cel Neajuns de minte. Pe mine, cel ce pururea mă cufund în marea deșertăciunilor lumești și mă lenevesc a mă ruga, întinde-mi mână de ajutor și cu ploaia gândurilor umilinței curățește inima mea, zugrăvind apoi întru ea tainele cele dumnezeiești ascunse în vistieria minților îngerești.
Cu securea pocăinței taie din țarina inimii mele pomi cei înalți ai patimilor și sădește în locul lor virtuțile cele dumnezeiești. Focul ispitelor îl stinge cu puterea rugăciunii tale și la judecată nu întârzia a mijloci iertare celor ce te cinstesc cu dreaptă credință.

Fiind prieten al Mirelui Celui Tainic al inimilor, cu șoapte prietenești pleacă spre milă pe Izvorul milostivirii, ca să treacă cu vederea păcatele noastre și să rânduiască și nevrednicia noastră în cămările cele cerești, străbătute pururea de pașii îngerești și de tămâia rugăciunii neîncetate. Întărește pe noi, ca fără de cârtire să purtăm povara necazurilor vieții și glasul pocăinței fă să răsune și în inimile noastre ofilite de păcat, ca tăind toți spinii patimilor să începem a viețui dumnezeiește. Cu legătura cea tare a rugăciunii tale întărește lumea și sub acoperământul rugăciunii tale roagă-L pe Mântuitorul nostru să ne rânduiască vreme de pocăință, ca intrând întru cămara milostivirii Sale să-i aducem împreună cu cetele tuturor Sfinților slavă și mulțumire, iar către tine să strigăm așa:

Bucură-te, rai înfrumusețat al darurilor Mântuitorului, pecetea nestricată a pocăinței, de întărire lumii, izvorul gândurilor umilinței, făclia pustiei inimilor noastre. Întru lumina rugăciunii tale, învrednicește-ne a aduce slavă Treimii Celei mai presus de minte, Tatălui Celui iubitor de oameni, Fiului Său, Ce ne-a mântuit pe noi din păcat și Duhului Celui călăuzitor la limanul pocăinței, adică Minții Celei mai înainte de minte, Care izvorăște gândurile înțelepciunii cu care luminează mințile îngerești și întunericul minții noastre. Amin
 
niculae costel · 865 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
28 Aug 2012

Sfantul Mare Mucenic Fanurie !+





Despre Sf. Fanurie se stiu foarte putine lucruri. Viata lui e tesuta mai mult din legenda. In cartile religioase, spre exemplu, numele lui lipseste, dar il gasim in calendarul bisericesc crestin-ortodox.
Sf. Mare Mucenic Fanurie

Iar cea mai importanta e prezenta lui in lumea de azi, felul grabnic in care implineste dorintele celor ce se roaga la el; puterile lui dincolo de moarte, "trecerea" de care se bucura in fata Tatalui Ceresc. Nu se stie cand si unde s-a nascut. S-au gasit cateva manuscrise in care se spune ca avea 12 frati, ca tatal lui era negustor bogat, iar toata familia lui pagana. Dar tatal este jefuit si ucis si, lipsita de sprijin, familia intra in declin. Pentru a-si tine copiii pe langa ea, mama plateste un pret greu si injositor. Canta noaptea prin carciumi si se prostitueaza, pentru ca cei 13 copii ai ei sa aiba o viata lipsita de griji. Intr-o zi, Fanurie afla adevarul. Cand isi da seama ca baiatul ei preferat ii stie viata, mama se prabuseste la pamant si moare. Innebunit de durere si umilinta, Fanurie isi lasa fratii in voia sortii si pleaca in lume. Rataceste aiurea, pana ce un trimis al lui Dumnezeu, un pustnic vazator cu duhul, care nu mai intalnise fiinta omeneasca de 65 de ani, il gaseste si-l aduce in coliba sa, in varf de munte. Asa avea sa inceapa desavarsirea lui Fanurie, care se apropia de Dumnezeu cu ravna si cu dragoste. A invatat sa se roage, sa posteasca, a invatat milostenia si a invatat sa ierte. Prima persoana pe care a iertat-o a fost chiar mama lui, femeia odinioara bogata, care se prostituase pentru a-si creste copiii.

Minunile

Viata lui Fanurie incepea sa semene cu a unui sfant, desi avea doar 17 ani. Timp de trei ani, a mancat numai o data la trei zile, si atunci doar ce apuca sa prinda cu doua degete, dintr-un vas in care era paine inmuiata in apa. Mai apoi, manca doar sambata, foarte putin. Se ruga zi si noapte, intr-o coliba fara acoperis, pe ploaie sau soare napraznic. Iubea animalele salbatice, le hranea, le ingrijea, iar cateodata, batranul pustnic il gasea dimineata, pazit de vreun sarpe care-i veghea somnul.
Bineinteles ca s-a dat sfoara-n tara, despre existenta in munti a unui tanar frumos, milos, iubitor de oameni, dar mai ales credincios, cu puteri deosebite. Un tanar care-si ranea genunchii, rugandu-l pe Dumnezeu sa-i vindece pe cei bolnavi trupeste si sufleteste, pe cei amarati si saraci. Legenda spune ca, in rugaciunile sale, Fanurie plangea de se faceau rauri de lacrimi la picioarele lui, iar Dumnezeu, induiosat de atata credinta, ii vindeca pe orbi, pe surzi, pe muti si pe paralizati. Apoi, tanarul a coborat din munti, in satele si orasele de campie, a crestinat si a vindecat, de i se dusese vestea peste tot. Faima i-a crescut mai ales cand Fanurie a reusit s-o invie pe fata unui dregator bogat si puternic, moarta de cateva zile.
Sf. Mare Mucenic Fanurie

Vazand minunea, multimea i-a cazut la picioare. Cat de mult il iubea Dumnezeu pe Fanurie?

Ostasul nebiruit al lui Iisus



Numai ca si-n aceasta poveste, ca si in viata, Raul - prezent peste tot unde umbla Dumnezeu - trebuia sa strice creatia Lui. O vorba otravita, soptita la ureche, si Fanurie este arestat, invinuit ca a inviat-o pe tanara, ca sa puna mana pe putere... Avea 19 ani! Au fost adusi cei mai rai calai, iar trei din ei au fost trasi la sorti, ca sa-i taie capul. A fost supus la chinuri si torturi de neimaginat: au aruncat cu pietre in trupu-i firav, i-au smuls bucati de piele, dintii, l-au intepat cu sulita, apoi au presarat sare pe rani, i-au taiat degetele de la picioare, l-au ars cu carbuni aprinsi, l-au crestat pe fata - in timp ce-l scuipau si-l batjocoreau. Iar Fanurie il ruga pe Dumnezeu sa-i ierte, si-I multumea ca poate suferi si el, precum Hristos pe cruce. Inainte de-a fi decapitat, Fanurie le-a promis calailor ca cine-i va taia capul va merge cu el, in Rai. Si si-a asezat linistit capul pe butuc. Se zice ca n-a curs sange, ci lapte, iar deasupra tuturor a aparut insusi Sfantul Fanurie, imbracat in armura, cu aura de sfant, cu o lumanare aprinsa in mana dreapta si crucea in stanga.


Sf. Mare Mucenic Fanurie



Pe la 1365, o banda de arabi nomazi necrestinati a pradat Rhodosul, si pe langa alte comori, au gasit in ruinele unei bisericute vechi mai multe icoane. Cum nu-i interesa asa ceva, le-au parasit si au plecat. Calugarii greci, care urmarisera scena, au cautat in moloz si au aflat o icoana intacta, ce parea proaspat pictata si care infatisa un tanar ca de 20 de ani, imbracat militar, tinand in mana dreapta o lumanare aprinsa, iar de jur imprejur erau pictate 12 scene ale vietii si martiriului sau. Chemat in graba, episcopul Rhodosului, Nil (1355-1369), descifreaza inscriptia de pe icoana: "Sfantul Phanourios", de care nici el nu auzise. Se gandeste c-o fi un mare sfant, daca i-a ramas icoana intacta, atata timp, asa ca aproba restaurarea bisericutei si propune convocarea sinodului pentru proclamarea Sfantului. Se zice ca langa icoana erau si doua manuscrise, care povesteau viata si minunile sfantului. Dupa ce turcii au ocupat Rhodosul si au transformat bisericuta in moscheea
Peial ed Din Djami, un turc si-a facut acolo grajd pentru nutreturi si animale, iar zi de zi, o fata crestina venea si aprindea o lumanare, desi turcul o ameninta mereu...

Sfantul si turtitele



Crestinii ortodocsi il sarbatoresc pe Sf. Fanurie, patronul lucrurilor pierdute, pe 27 august. El este ocrotitorul preotilor si protectorul Rhodosului, unde vin anual mii de pelerini pentru a se ruga. Sarbatoarea e insotita de un asa numit "ritual al turtitelor" (Phanouropita), o traditie celebrata atat la greci, cat si la ciprioti. In bisericuta pot intra cel mult trei persoane. E mica, joasa, cu pereti igrasiosi, cu icoane aproape sterse. In dreptul icoanei facatoare de minuni a Sfantului arde in permanenta o lumina. Poate aceasta este lumina pe care localnicii o vad uneori jucand printre copacii de pe dealuri. Semnul ceresc ca sunt paziti si iubiti, ca rugaciunile lor sunt ascultate si implinite. In ce ma priveste, eu n-am vazut flacarile jucand pe cer. Le simt, insa, in permanenta atunci cand ma rog si cand sfantul inimii mele imi implineste dorintele.

Ritualul turtitelor

Cei care au nevoie de ajutor in caz de boala, de pierdere, de piedici sau in probleme de suflet pot sa-i ceara ajutor Sfantului Fanurie.

Ritualul dureaza cu totul 10 zile, si se face, de preferinta, in afara postului. Se coc turtite sau cornulete, noua zile la rand, astfel: luni, miercuri si vineri, aluatul va fi de post. Marti, joi si sambata - de dulce, iar duminica se face pauza. Aluatul de post contine: faina, apa, sare, ulei de masline, scortisoara, zahar (se poate adauga gem sau rahat) si se coace. Turtitele se fac dimineata si se impart calde, la trei persoane, care sa-ti spuna "bogdaproste", iar cel care imparte spune in gand: "Sa fie pentru mama Sf. Fanurie". In aluatul "de dulce" se adauga si un ou. Dupa ajutorul primit, se va face o placinta care poate avea ou si branza, si se imparte tot la trei persoane sarace, iar cel ce imparte zice in gand: "Multumesc, Sf. Fanurie, pentru ajutorul primit!". Important: turtele se fac de catre cel care le si imparte; persoana respectiva va citi zilnic, de trei ori, acatistul sfantului, adaugand in text cererea adresata lui; nu va spune nimanui pentru ce face pomana, nu va gusta turtele, nici el, nici altcineva din familie.
In Bucuresti exista doua biserici unde se cinsteste Sf. Fanurie: biserica Mihai Bravu (str. Cercelus nr. 18, sect. 3 - zona Baba Novac) si biserica Dichiu (str. Icoanei nr. 72, colt cu Comanita, sect. 2), unde, in fiecare miercuri, se face slujba la icoana Sfantului, de la ora 16.30.
Formula AS( Ruxandra Constantinescu)



Preabunule si de Dumnezeu purtatorule Fanurie,facatorule de minuni,al celor ce cu credinta alearga la tine, cauta spre noi nevrednicii,necredinciosii si pacatosii din inaltimea din care Dumnezeu te-a randuit si auzi-ne pe noi cei ce cerem ajutor de la tine si mare mila!Apleaca-te spre noi si ne ajuta noua tuturor dupa credinta noastra si roaga-te lui Dumnezeu sa mantuiasca pe noi Sfinte Fanurie. Vezi-ne pe noi cei ce cu credinta ingenunchiem inaintea ta; creste-i pe copii, intareste-i pe parinti, ajuta-le pe vaduve, tamaduieste-i pe bolnavi,iar pe mine ajuta-ma sa..................... si izbaveste-ne si ne usureaza de toate nevoile si incercarile ce vin asupra noastra. Ne punem nadejdea in tine Preabunule Fanurie sa ne fii noua milostiv si indreptator catre mantuire ca prin tine sa-l slavim pe Domnul nostru Iisus Hristos si pe toate puterile ceresti acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin!

VA INVIT,DRAGI PRIETENI SI VA ROG SA MA CREDETI CA VA SPUN ADEVARUL;
TOTI CEI CARE AVETI PROBLEME,RUGATI-VA SFANTULUI FANURIE SI DORINTELE
SE VOR INDEPLINI.PERSONAL O SA-I MULTUMESC SFANTULUI FANURIE INTREAGA VIATA.

MANTUIESTE-O DOAMNE PE MAICA SFANTULUI FANURIE SI BINECUVANTEAZA-NE SI
PE NOI PACATOSII!

 
daniela · 825 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
27 Aug 2012

Predica a Sf.Ioan Gura de Aur la Duminica a 12-a dupa Rusalii - Tanarul cel bogat

Si iata venind un tanar la El, I-a zis:"Invatatorule bune, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci?"(Matei 19, 16)

Unii il defaima pe tanarul acesta, spunand ca era viclean si rau, ca a venit la Iisus spre a-L ispiti; eu insa nu voi sta la indoiala sa spun ca era iubitor de argint, un om biruit de averi, pentru ca si Hristos tot aceasta mustrare i-a facut.Nu-l socotesc deloc viclean, Si e primejdios sa indraznesti sa te pronunti asupra unor lucruri pe care nu le cunosti, mai cu seama atunci cand ai in gand sa invinuiesti.De altfel si evanghelistul Marcu inlatura banuiala ca tanarul acesta ar fi un ispititor.El spune:"A alergat la El si ingenunchind inaintea Lui, il ruga"(Marcu 10, 17);"Cautand la el Iisus, l-a iubit"(Marcu 10, 21).
Tirania banilor este mare; dovada, tanarul acesta.De-am savarsi toate virtutile, dragostea de bani le prihaneste pe toate.Pe buna dreptate a spus Pavel ca este radacina tuturor relelor:"Iubirea de argint este radacina tuturor relelor(I Tim.1, 10).

- Dar pentru ce Hristos i-a raspuns, zicand:"Nimeni nu este bun".(Matei 19, 17)

- Pentru ca tanarul a venit la El ca la un simplu om, ca la unul din cei multi, ca la un invatator iudeu.De aceea si Hristos ii vorbeste ca om.Totdeauna Hristos vorbeste cu cei care vin la El potrivit socotintei ce o au ei despre El.De pilda:"Noi ne inchinam la ceea ce stim"(In 4, 22);si:"daca marturisesc Eu de Mine insumi, marturia mea nu este adevarata"(In 5, 31).Acum cand zice:"Nimeni nu este bun", nu graieste asa pentru a arata ca nu este bun - Doamne fereste! - , ca n-a spus:"Nu sunt bun", ci:"Nimeni nu este bun", adica nici un om.Si iarasi, cand spune aceasta nu o spune pentru a lipsi pe oameni de bunatate, ci pentru a pune bunatatea oamenilor in comparatie cu bunatatea lui Dumnezeu.De aceea a si adaugat:"decat unul Dumnezeu".
Si n-a spus:"Decat Tatal Meu", ca sa afli ca nu S-a descoperit tanarului pe El Insusi.Tot asa si mai inainte a numit pe oameni rai, zicand:"Daca voi, fiind rai, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri"(Matei 7, 11);i-a numit rai, fara sa numeasca intreaga fire omeneasca rea - ca "voi" nu inseamna: "voi oamenii" - ci i-a numit asa, comparand bunatatea oamenilor cu bunatatea lui Dumnezeu; de aceea a si adaugat:"Cu cat mai vartos Tatal vostru va da cele bune celor care cer de la El".
- Dar ce L-a facut pe Hristos, m-ar intreba cineva, sau la ce I-a folosit ca sa-i raspunda tanarului asa ?
- Hristos voia sa-l ridice incetul cu incetul la cunoasterea de Dumnezeu si sa-l invete sa nu mai fie lingusitor;voia sa-l desprinda de cele de pe pamant si sa-l apropie de Dumnezeu;voia sa-l convinga sa caute cele viitoare, sa stie ce este adevarul Bine, radacina si izvorul tuturor bunatatilor;si numai pe acest Bine, pe Dumnezeu, sa-L cinsteasca.Si alta data, cand Hristos a spus:"Sa nu numiti pe nimeni invatator pe pamant"(Matei 23, 10), a spus-o pentru a arata deosebirea dintre El si alti invatatori si pentru ca lumea sa stie ca El este principiul tuturor lucrurilor.
Mare ravna avea tanarul acesta de I-a pus Domnului o astfel de intrebare!A venit la Hristos sa-L intrebe de viata vesnica, in timp ce altii veneau manati de alte pricini:unii sa-L ispiteasca, altii ca sa-i vindece, sau pe ei sau pe altii.
Pamantul, adica sufletul tanarului, era bun si gras, dar multimea spinilor inabusea samanta.Uita-te ca era chiar pregatit pentru ascultarea poruncilor;Il intrebase doar:"Ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci?"Era deci gata sa faca tot ce-i va spune Hristos.Daca ar fi venit la Hristos ca sa-L ispiteasca, evanghelistul ne-ar fi spus-o, cum a facut cu altii, de pilda cu legiuitorul (Matei 22, 35-39).Iar daca evanghelistul ar fi tacut, n-ar fi ingaduit Hristos ca tanarul sa ramana tainuit, ci sau l-ar fi mustrat pe fata sau ar fi dat sa inteleaga ca e un ispititor, ca sa nu creada ca L-a inselat, ca s-a putut ascunde de El si prin aceasta sa se vatame.Daca ar fi venit sa-L ispiteasca, n-ar fi plecat intristat de ce auzise.Fariseii niciodata n-au plecat intristati, ci se salbaticeau cand li se inchidea gura.Tanarul acesta nu;ci a plecat trist;semn puternic ca n-a venit la Hristos cu gand rau, ci cu gand slab;semn puternic ca dorea viata vesnica, dar era stapanit de o alta patima, o patima foarte cumplita.
Cand Hristos i-a spus:"Daca voiesti sa intri in viata, pazeste poruncile", el L-a intrebat:"Care?"(Matei 19, 17-18).Nu L-a ispitit - Doamne fereste! - ,ci credea ca sunt alte porunci in afara de cele din lege, care puteau sa-l ajute sa intre in viata;iar aceasta arata ca dorea cu tarie sa indeplineasca si aceste porunci.Apoi, cand Hristos i-a spus poruncile legii, el i-a raspuns:"Pe acestea toate le-am pazit din tinerete"(Matei 19, 20).Si nu s-a oprit aici, ci-L mai intreaba iarasi:"Ce imi lipseste inca?"(idem)Si intrebarea aceasta era semn al puternicei lui dorinte de a mosteni viata de veci.Nu era putin lucru sa creada ca-i mai lipseste ceva, ca nu-i sunt de ajuns cele spuse, ca sa dobandeasca ce dorea!

- Ce-i spune Hristos?
- Pentru ca avea sa dea o mare porunca, adauga si rasplata, spunand:"Daca vrei sa fii desavarsit, mergi, vinde-ti averile si le da saracilor si vei avea comoara in cer;si vino si urmeaza Mie!"(Matei 19, 21)
Ai vazut ce premii, cate cununi da celor care merg pe drumul acesta de lupta? Daca tanarul L-ar fi ispitit, Hristos nu i-ar fi grait asa.Ii graieste asa, ca sa-L atraga la El;ii arata ca il asteapta mare rasplata;lasa totul la libera lui alegere si pune in umbra prin tot ce spune aparenta greutate a sfatului Sau.De aceea, inainte de a-i vorbi de lupta si oboseala, ii arata premiul, zicand:"Daca vrei sa fii desavarsit";apoi ii spune:"Vinde-ti averile si le da saracilor";si indata ii vorbeste iarasi de rasplati:"Vei avea comoara in cer";si "vino si urmeaza Mie".Iar urmarea lui Hristos are mare rasplata:"Si vei avea comoara in cer".Pentru ca era vorba de averi, Hristos l-a sfatuit sa se lipseasca de toate; dar ii arata ca nu i se vor lua averile, ci se vor mai adauga altele la acelea pe care le are si ca are sa primeasca mai mult deact i-a poruncit sa dea;dar nu numai mai mult, ci cu atat mai mult cu cat cerul e mai mare decat pamantul si inca si mai mult.A spus "comoara", ca sa arate, atat cat se poate omeneste arata, cat de bogata este rasplatirea;ca nu se pierde, ca nu poate fi furata.Nu-i de ajuns sa dispretuiesti banii si averile, ci trebuie sa hranesti cu ele pe saraci si inainte de toate sa urmezi lui Hristos, adica sa faci toate cele poruncite de El, sa fii gata de injunghiere, de moarte in fiecare zi.

"Daca cineva vioeste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea lui sa-Mi urmeze Mie"(Matei 16, 24).Porunca aceasta de a-ti varsa sangele e cu mult mai mare decat porunca de a te lipsi de averi;si nu putin ajuta la aceasta despartirea de averi.

"Auzind, tanarul a plecat intristat"(Matei 19, 22).Evanghelistul, ca si cum ar fi vrut sa arate ca a patimit ceva firesc, a zis:"Ca avea avutii multe".
Nu sunt stapaniti de patima aceasta cei care au putine averi la fel ca aceia care sunt inconjurati de multe avutii!Dragostea de avutii este mai tiranica la acestia din urma.Am spus mereu si nu voi inceta de a o spune ca inmultirea averilor aprinde mai mult flacara, ii face mai saraci pe cei bogati;ca bogatia le inmulteste dorinta si-i face sa duca lipsa de multe.Uita-te si aici cat de puternica era dragostea de averi la tanarul acesta!Se apropiase de Domnul cu bucurie si cu dorinta de a ajunge mai bun;dar cand Hristos i-a poruncit sa se departa de averi, dragostea de averi l-a apasat si l-a ingreuiat atata, ca nu l-a lasat sa mai graiasca ceva, ci l-a facut sa plece tacut, trist si amarat.
Ce a spus Hristos?" Cat de greu vor intra bogatii in imparatia cerurilor!"(Matei 19, 23)

Hristos nu defaima averile, ci pe cei stapaniti de averi.Daca un bogat intra cu greu in imparatia cerurilor, cu mult mai greu lacomul.Daca esti impiedecat sa intri in imparatia cerurilor cand nu dai averile tale, gandeste-te ce foc strangi pe capul tau cand iei averile altora!

- Dar pentru ce Hristos a spus ucenicilor ca bogatul va intra cu greu in imparatia cerurilor, cand ucenicii erau saraci si n-aveau nimic?
- Ca sa-i invete sa nu se rusineze de saracie; isi indreptateste oarecum porunca ce le-o daduse de a nu avea nici un fel de avere (Matei 10, 9-10).
Cand a spus ca e greu , a spus mai mult chiar, a spus ca e si cu neputinta;si nu simplu cu neputinta, ci a spus cu tarie ca e cu neputinta, aratand lucrul acesta cu pilda camilei si a acului.

"Mai lesne este sa intre camila prin urechile acului, decat bogatul in imparatia cerurilor"(Matei 19, 24).Prin aceasta pilda Hristos a aratat ca nu mica este rasplata pentru cei care sunt bogati si pot sa filozofeze.De aceea a si spus ca aceasta e lucrarea lui Dumnezeu, ca sa arate ca cel care vrea sa indeplineasca porunca are nevoie de mult har.

Tulburandu-se ucenicii la auzul acestor cuvinte, Hristos a spus:"Aceasta este cu neputinta la oameni, dar la Dumnezeu toate-s cu putinta"(Matei 19, 26)

- Dar pentru ce s-au tulburat ucenicii cand ei erau saraci, ba chiar foarte saraci?Pentru ce dar s-au tulburat?

- S-au tulburat, pentru ca se intristau de mantuirea celorlalti oameni, pentru ca aveau mare dragoste de toti oamenii, pentru ca isi si capatasera inima de invatatori.Cuvintele lui Hristos i-au facut sa tremure si sa se teama atat pentru intreaga lume , incat au avut nevoie du multa mangaiere.De aceea Hristos S-a uitat mai intai la ei si apoi le-a zis:"Cele cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu".A mangaiat sufletul lor cutremurat de spaima cu privirea Lui blanda si dulce.

Dupa ce le-a potolit nelinistea - ca aceasta a aratat-o evanghelistul prin cuvantul:"privind la ei" - ii incurajeaza cu cuvantul, le vorbeste de puterea lui Dumnezeu si asa ii face sa aiba incredere.

Iar daca vrei sa afli in ce chip ajunge cu putinta ceea ce-i cu neputinta, asculta.Hristos a spus:"Cele cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu" ca sa te descurajeze si sa te faca sa te departezi de virtutea aceasta ca fiind cu neputinta de indeplinit, ci ca sa te gandesti la maretia acestei fapte, ca sa sari cu usurinta la indeplinirea ei, ca sa rogi pe Dumnezeu sa-ti ajute in aceste lupte frumoase si sa dobandesti viata vesnica.

- Dar cum pot ajunge cu putinta cele cu neputinta?

- Daca te lepezi de averi, daca te desparti de bani, daca smulgi din sufletul tau pofta cea rea.Ca savarsirea unei astfel de fapte nu se datoreste numai lui Dumnezeu;Hristos a grait asa ca sa arate maretia acestei fapte.Asculta ce spune indata.Cand Petru I-a spus:"Iata noi am lasat toate si Ti-am urmat Tie" si L-a intrebat:"Ce, oare, va fi noua?"(Matei 19, 27),Hristos, dupa ce a aratat care e rasplata lor, a adaugat:"SI oricine a lasat case sau tarine sau frati sau surori sau tata sau mama va lua insutit si viata vesnica va mosteni".Asa ajung cu putinta cele cu neputinta!

- Dar cum poate bogatul lasa toate averile sale?ma intrebi.Cum mai poate iesi la suprafata cel care a fost cufundat intr-o pofta atat de mare de averi?

- Daca va incepe sa se desparta de cele ce are, daca va renunta la tot ce e de prisos.Facand asa, va putea merge si mai departe, si va alerga mai usor pe aceasta cale.

Nu cauta, dar, sa faci totul dintr-o data;ci, daca ti se pare greu sa te lepezi dintr-o data de averi, paseste pe scara aceasta, care te duce la cer , incetul cu incetul, treapta cu treapta.Dupa cum celor bolnavi de friguri, carora li se varsa fierea in ei, nu numai ca nu li se stinge setea daca mananca si beau, ci li se aprinde si mai mult arsita, tot asa si cu iubitorii de averi;acestia aprind si mai mult pofta aceasta rea - mai amara chiar decat fierea - daca o hranesc cu averi.Atunci o sting, cand scot din sufletul lor pofta de castig, dupa cum mancarea putina si golirea stomacului scapa pe om de boala de fiere.

- Dar cum ajungi sa-ti scoti din suflet pofta de castig?

- Daca te gandesti ca nu-ti va inceta pofta de castig atata vreme cat esti bogat, atata vreme cat te topesti de dorinta de a avea mai mult.Odata scapat de averi, vei pune capat si acestei boli.Nu umbla, dar, dupa cat mai multe averi, ca sa nu umbli dupa lucruri ce nu le poti atinge, ca sa nu te imbolnavesti de o boala fara leac, ca sa nu ajungi un om vrednic de mila, innebunit dupa averi.

Raspunde-mi la intrebarea aceasta:Cine se chinuie si sufera:Cel care doreste mancaruri si bauturi scumpe si nu-si poate satisface pofta cum vrea sau cel care nu are aceasta pofta?Negresit, cel care pofteste, dar nu poate sa aiba parte de ce pofteste.Atat este de dureros sa nu-ti poti satisface pofta cand poftesti ceva si sa nu bei cand iti este sete, ca Hristos, vrand sa ne descrie chinul din iad, ni l-a zugravit chipul unui om care nu-si poate satisface dorinta;ne-a dat ca pilda pe bogatul care se parjolea de sete;dorea o picatura de apa si n-o putea avea;asa se chinuia.Deci omul care dispretuieste banii si averile pune capat poftei;iar cel care vrea sa se imbogateasca si umbla dupa cat mai multe bogatii isi aprinde si mai mult pofta si n-o stinge nicodata;de-ar castiga mii de talanti, pofteste altii tot atat de multi;de-i castiga si pe acestia, pofteste altii de doua ori pe atatia;si, mergand de o nebunie noua si infricosata, care nu poate fi niciodata stinsa.

Si ca sa cunosti ca raul acesta nu-l opreste adaugandu-i mereu noi averi, ci luandu-i averile, ia aminte le cele ce-ti spun:Daca ti-ar veni vreodata pofta nebuneasca sa zbori si sa mergi prin vazduh, spune-mi cum ti-ai potoli pofta aceasta nebuna?Ti-ai face, oare, aripi, ti-ai construi alte mijloace de zburat sau ti-ai convinge mintea ca doresti lucruri imposibile si ca nu trebuie sa incerci ceva?Negresit ca ti-ai convinge mintea.

- Dar e cu neputinta sa zbori, mi-ai raspunde.

- Dar e mai cu neputinta sa afli hotar poftei acesteia.Este mai usor ca oamenii sa ajunga sa zboare, decat sa puna capat poftei de averi.Cand cele poftite sunt cu putinta se poate pune capat poftei prin satisfacerea poftei;dar cand cele poftite sunt cu neputinta, un singur lucru trebuie sa urmarim:sa indepartam de la noi pofta; altfel nu-i cu putinta sa-ti linistesti sufletul.Asadar, ca sa nu ne chinuim zadarnic sufletul, sa parasim dragostea de averi, care ne supara necontenit si niciodata nu poate sa taca, si sa ne indreptam spre o alta dragoste, care ne face fericiti si are multa usurinta.Sa dorim comorile cele de sus!Nici oboseala nu-i atat de mare, iar castigul, nespus.E cu neputinta sa nu izbutesti cand priveghezi cat de cat, cand esti cu mintea treaza, cand dispretuiesti averile, dupa cum neaparat trebuie sa pierzi comorole cele de sus cand esti robit de averi si inlantuit in ele.

Gandindu-te, dar, la toate acestea, alunga din sufletul tau pofta aceasta  rea dupa averi si bani.Nici asta n-o poti spune:ca daca esti lipsit de comorile cele viitoare, esti fericit cu comorile acestea pamantesti.Dar chiar daca ar fi asa, asta ar fi cea mai mare pedeapsa si chin.Dar nu-i cu putinta asta.Pofta de bani si de averi, inainte de a te arunca in iad, te arunca aici, pe pamant, in niste chinuri groaznice.Pofta aceasta a daramat multe case, a dazlantuit cumplite razboaie, a silit pe multi sa-si puna capat zilelor; dar inainte de aceste primejdii, prihaneste nobletea sufletului;il face pe om las, lipsit de curaj, obraznic, mincinos, clevetitor, rapitor, lacom si adeseori il impinge sa savarseasca cele mai mari pacate.

Poate insa te incanta sa vezi stralucirea argintului, multimea slugilor, frumusetea caselor, cinstea si respectul cand iesi in oras!

- Cum se poate vindeca rana aceasta grea?

- Daca te gandesti ce fac din sufletul tau bogatiile;daca te gandesti cat il intuneca, cat il pustiesc, cat il fac de nerusinat, cat il uratesc.Daca te gandesti cate rele ai savarsit ca sa aduni atatea averi; daca te gandesti cu cate oboseli si cu cate primejdii iti pastrezi bogatiile.Dar, mai bine spus, nici nu le poti pastra pana la sfarsit, ci tocmai cand ai inlaturat toate primejdiile, atunci vine moartea si de multe ori arunca toate bogatiile tale in mainile dusmanilor tai, iar pe tine te duce cu mainile goale, fara sa poti lua ceva din toate averile tale, ci numai ranile si buboaiele ce le-ai capatat din pricina lor.Asa pleaca sufletul tau de pe lumea aceasta!

Cand vezi, dar, pe cineva stralucind pe dinafara din pricina hainelor si din pricina suitei lui numeroase, cerceteaza-i cu de-amanuntul constiinta lui si vei gasi inauntru numai panza de paianjen, vei vedea mult praf.Gandeste-te la Pavel si la Petru!Gandeste-te la Ioan Botezatorul si la Ilie.Dar, mai bine spus, gandeste-te la insusi Fiul lui Dumnezeu, Care nu avea unde sa-Si plece capul.Imita-L pe El si pe robii Lui!Gandeste-te cat de mare si de nespusa este bogatia lor!Iar daca dupa ce ai privit putin bogatiile lor ti se intuneca iarasi mintea si vedera din pricina bogatiilor de pe pamant, ca si cum te-ar fi lovit intr-un naufragiu niste valuri puternice, asculta hotararea lui Hristos, Care-ti spune ca este cu neputinta sa intre bogatul in imparatia cerurilor.Pune in fata acestei hotarari a lui Hristos muntii, pamantul si marea si prefa-le pe toate, daca vrei, cu mintea in aur.Vei vedea ca toata aceasta bogatie de aur nu egaleaza pierderea imparatiei cerurilor.Imi vorbesti de atatea si atatea hectare de pamant, de zece, de douazeci sau chiar mai multe case, de tot atatea bai, de mii de robi sau de doua ori pe atatia, de trasuri ferecate in aur si argint!Eu iti spun numai atata:Daca fiecare din voi, bogatilor, si-ar parasi saracia lui - ca bogatia voastra e saracie fata de aceea de care vreau sa va vorbesc - si ar ajunge proprietarul intregii lumi;daca fiecare din voi ar avea sub stapanirea lui atatia oameni cati sunt acum peste tot pe pamant si pe mare;daca fiecare din voi ar stapani toate:lumea, pamantul,marea, casele, orasele si neamurile;daca pretutindeni toate izvoarele i-ar izvori aur in loc de apa, ei bine, eu voi spune ca un om atat de bogat nu face trei parale daca pierde imparatia cerurilor!Daca se chinuiesc cumplit cei care iubesc aceste bogatii trecatoare, atunci cand nu le dobandesc, ce n-ar mangaia, oare, daca si-ar da seama cat de mari sunt bogatiile cele negraite de pe lumea cealalta?Nimic!Nu-mi vorbi mie de bogatia averilor, ci gandeste-te la paguba mare care o sufera indragostitii de averi din pricina averilor lor!Pierd cerul de dragul bogatiei lor;patesc la fel ca unul care pierzand onorurile cele mari din palatele imparatesti, are numai o gramada de baligar si se fuduleste cu ea.Dar, mai bine spus, baligarul e mai bun decat averile;e de folos si pentru ingrasarea pamantului si pentru incalzirea bailor si pentru multe alte treburi de acest fel;dar aurul ingropat la nimic din acestea nu este de folos.Si de-ar fi numai nefolositor!Dar asa, daca nu este intrebuintat cum trebuie, aurul aprinde multe cuptoare in sufletul stapanului lui, da nastere la nenumarate rele.Din pricina asta scriitorii pagani au numit iubirea de argint acropola a rautatilor, iar fericitul Pavel a numit-o, cu mult mai bine si mai nimerit, radacina a tuturor relelor.

Gandindu-ne la toate acestea, sa invatam sa ravnim cele ce merita a fi ravnite.Sa nu ravnim case stralucite si nici mosii intinse, ci pe barbatii care au multa indraznire inaintea lui Dumnezeu, pe cei care imbogatesc in ceruri, pe stapaniia acelor comori, pe cei cu adevarat bogati, pe cei saraci de dragul lui Hristos, ca sa dobandim bunatatile vesnice, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatalui impreuna cu Sfantul Duh, slava, putere, cinste, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin".

balla georgeta · 629 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
26 Aug 2012

Slava lui Dumnezeu!




Slava lui Dumnezeu! Puternice cuvinte! In vremea incercarilor si a necazurilor, atunci cand inima este inconjurata, impresurata de gandurile indoielii, putinatatii de suflet, nemultumirii, cartirii, trebuie sa ne silim a repeta adesea, fara graba, cu luare aminte, cuvintele: slava lui Dumnezeu!

Singur rasunetul acestor cuvinte rostite atunci cand navalesc multime de ganduri ale intristarii si trandaviei, singur rasunetul acestor cuvinte rostite cu silire de sine, parca numai cu gura si parca in vazduh, capeteniile vazduhului se cutremura si se intorc fugind; se imprastie cum e imprastiat praful de vantul puternic, toate gandurile intunecate; se departeaza apasarea si tanjeala de la suflet; la acesta vin si in el se salasluiesc usurimea, linistea, pacea, mangaierea, bucuria. Slava lui Dumnezeu!

Slava lui Dumnezeu! Sarbatoresti cuvinte! Cuvinte care sunt o vestire de biruinta! Cuvinte care sunt veselie pentru toti robii credinciosi ai lui Dumnezeu, frica si infrangere pentru toti vrajmasii Lui, sfaramare a armei lor. Aceasta arma este pacatul; aceasta arma este cugetarea trupeasca, intelepciunea omeneasca aflata in starea de cadere.

In necazul tau sa incepi a rosti din suflet, a repeta – fara sa stai deloc pe ganduri – cuvintele: slava lui Dumnezeu! Vei vedea un semn, vei vedea o minune: aceste cuvinte vor alunga necazul, vor chema in inima mangaiere, vor savarsi ceea ce n-au putut savarsi ratiunea (priceperea) priceputilor si intelepciunea inteleptilor pamantului. Sa se rusineze, sa se rusineze aceasta ratiune, aceasta intelepciune; iar tu, izbavit, vindecat, crezand cu credinta vie, dovedita tie in tine insuti, vei inalta cuvintele: slava lui Dumnezeu!



Sfantul Ioan Gura de Aur, atunci cand statea de vorba cu prietenii si fratii duhovnicesti despre oarecare imprejurari, mai ales de necazuri, punea drept piatra, drept dogma de temelie a convorbirii cuvintele: slava lui Dumnezeu pentru toate! Obiceiul sau, pastrat de istoria bisericeasca pentru viitorime, era de a-si incepe totdeauna cuvantarile, lovind cu aratatorul mainii drepte in palma mainii stangi, prin cuvintele: slava lui Dumnezeu pentru toate!
Slava Tie, Ziditorule al celor ce nu erau! Slava Tie, Rascumparatorule si Mantuitorule al celor cazuti si pierduti! Slava Tie, Dumnezeul si Domnul nostru! Da-ne noua pe pamant si in cer sa slavoslovim bunatatea Ta, sa-i multumim, sa o laudam!
Da-ne sa vedem cu fata descoperita infricosata, neapropiata, preaincuviintata Ta Slava, in veci sa o privim, sa ne inchinam Ei si sa petrecem intru fericire in ea. Amin”.
(in: Sfantul Ignatie Briancianinov, “Experiente ascetice”,

Binecuvantarea lui Dumnezeu,sa fie peste noi toti!



Va doresc un sfarsit de saptamana pe placul inimii dumnezvoastra!
 
ioan alexandru david · 730 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
25 Aug 2012

Calatoria mea spirituala Autor: Mihai Oara


Drumul meu spiritual a fost unul opus celui urmat de Luther. Eu am inceput cu numai prin credinta si am ajuns la necesitatea faptelor si a straduintei. Toate acestea trebuie explicate, de acee il rog pe cititor sa nu se grabeasca sa judece, pana nu va citi in intregime aceasta lucrare.

Convertirea

La varsta de douazeci de ani am trecut printr-o experienta de convertire. Lucrurile s-au intamplat cam in felul urmator. Dupa ce m-am intors de la armata, am hotarat sa-mi clarific odata pentru totdeauna problema existentei lui Dumnezeu. Cu toate ca intr-un fel nu credeam in El, intr-altfel eram totusi nelinistit. Mi-am strans atunci un numar de carti, predici inregistrate si alte materiale. Pe masura ce ma adanceam in studiu, imi dadeam seama ca sunt un pacatos, asa ca in loc sa ajung la o certitudine intelectuala, m-am afundat si mai mult intr-o criza a inimii.

Vazand filmul “Un om pentru eternitate”, povestea martirului englez Thomas Morus, am inteles ca exista cauze pentru care unii sunt gata sa moara, cu toate ca faptul aceasta nu se potrivea cu o lume fara Dumnezeu. Alti eroi ai credintei aduceau aceasi marturie despre o viata mai presus de interesele egoiste imediate. Am incercat atunci sa traiesc si eu o viata de sfant, desavarsita, dar nu am reusit. Toate incercarile mele duceau la esec. Ma simteam din ce in ce mai vinovat in fata unui Dumnezeu a carui existenta nu o mai contestam de acum.

In mijlocul acestor cautari disperate am ascultat o predica despre har, rostita in biserica baptista Sf. Treime din Bucuresti, de cel care avea sa-mi devina mai tarziu socru, Aurel Popescu. Am inteles atunci pentru prima oara ca orice efort al nostru de a ne obtine merite inaintea lui Dumnezeu este sortit esecului, si ca numai harul Lui ne poate mantui. In septembrie 1975 am decis sa cred in Domnul Iisus si sa-L urmez toata viata mea.

Intrebari si dezamagiri

Daca mi s-a parut ca inteleg si accept usor conditiile mantuirii, nu tot asa a fost cu umblarea in viata de credinta. O serie de porunci ale Scripturii nu aveau prea mult sens in contextul traditiilor baptiste. Ce insemna a te lepada de tine insuti si a-ti lua crucea in fiecare zi? Ce insemna a fi sfant, cum Dumnezeu este sfant? Pe masura ce bisericile baptiste romanesti deveneau tot mai calviniste, aceste indemnuri isi pierdeau sensul.

Intr-adevar, cum poti sa impaci doctrina depravarii totale a omului cu aceste indemnuri la sfintenie? Daca omul este total stricat, ce bine si va face vre-un efort spre sfintenie? Cum nu puteam admite ca de Dumnezeu depinde cu adevarat 100% din umblarea si soarta noastra, gandeam ca El controleaza 99% si noi controlam 1%. Dar ce rost mai avea efortul, daca in ultima instanta succesul depindea de El, nu de noi? Si totusi, chemarea la sfintenie continua, nu numai pe paginile Scripturii, ci si in sufletul meu.

In cautarea unei spiritualitati care sa raspunda cu adevarat acestor probleme am gasit doua feluri de raspunsuri, oarecum opuse unul altuia.

Calea eroismului

Una dintre cai consta in efortul eroic de a face bine, de a-I fi placut lui Dumezeu. Incercam cu toate puterile sa fim sfinti, esuam, dar incercam din nou. Cu timpul ne perfectionam si dobandim mai multe succese. Unii dintre noi, cu o vointa mai puternica si un intelect mai profund reusesc sa mearga mai departe pe aceasta cale si sa devina mari oameni ai credintei. Ei devin predicatori sau misionari vestiti.

Aceasta cale a eroismului exalta capacitatea omului de a se ridica singur. Am fost dezamagit sa constat ca ea nu este pentru mine. Chiar daca pe din afara aratam ca un tinar crestin plin de succes in viata de credinta, imi stiam slabiciunile si nu imi faceam iluzii.

Calea renuntarii

Am fost fericit cand am aflat ca exista o altfel de cale. Aceasta am aflat-o mai intai din scrierile lui Watchman Nee si apoi am auzit-o explicata de unii frati. Invatatura era ca orice efort personal este zadarnic (eram de acum convins!) si ca toata sfintenia o lucreaza in viata noastra doar Domnul. Orice incercare, straduinta personala este o greseala, aproape o erezie, deoarece este o negare a harului, un fel de auto-mantuire cu ajutorul lui Hristos. Solutia este sa renuntam a mai incerca si sa ne bazam complet pe lucrarea lui Dumnezeu in viata noastra. Sa ne socotim morti fata de pacat si vom fi intr-adevar morti. Dar daca ne-am socotit morti, si totusi pacatuim? inseamna ca nu ne-am socotit morti cu adevarat, sau ca Duhul nu ne-a descoperit ca suntem morti. Trebuie sa ne bazam pe Domnul si vom vedea cum in timp moartea lui Iisus devine reala in viata noastra. Problema pentru mine a fost ca L-am tot lasat pe Domnul sa ma duca la sfintenie, m-am tot socotit mort fata de pacat, dar sfintenia nu mai venea.

Care este rostul vietii?

Poate parea ciudat ca un crestin isi mai pune aceasta intrebare, dar pentru mine ea era reala. Pusa in alt fel, intrebarea era, Odata mantuit (prin acceptarea lui Iisus in inima mea), ce rost mai aveam in lume?

De acum imi era clar ca straduinta spre sfintenie nu ma ducea prea departe. Martora era nu numai experienta mea ci si a altora. Printre crestini vedeam asa multe slabiciuni si pacate, incat orice discutie despre sfintenie parea o fantezie. In plus, chiar si pentru cine facea un oarecare progres, ce importanta avea acesta fata de adevarate schimbare pe care o vom avea cand vom fi cu Domnul? Cu alte cuvinte, ce importanta are daca progresez aici 0,01% sau 0,02%, daca de abia dincolo, in vesnicie, voi completa restul de 99,99%

Daca rostul vietii crestine nu consta in dobandirea sfinteniei, atunci poate rostul era altul. Imi aduc aminte cum unii predicatori baptisti in anii 70 predicau ca Dumezeu ne tine aici pe pamant dupa ce am fost mantuiti deoarece El vrea sa-i aducem si pe altii la manuire. Aceasta avea sens, dar in acelasi timp ridica o mare problema, caci multi crestini plecau la Domnul fara suflete castigate pentru El. Dar o viata de credinta de zeci de ani in care ai adus doar doi sau trei la Domnul (in cazul cel mai bun) pare un lamentabil esec. Nu pare aceasta o irosire a vietii?

Uitandu-ne la viata noastra, cei mai multi constatam ca ne petrecem timpul cu serviciul, cu grijurile vietii. Ne mai bucuram de viata de familie, de prieteni. Ne bucuram intr-un mod si mai inalt in biserica, slavindu-L pe Dumnezeu, dar aceasta reprezinta doar un mic procent din timpul nostru. Cum se explica dar aceasta extraordinara risipa a vietii noastre in activitati care nu duc la nimic?

In mijlocul luptei

Uneori in viata apar realitati care depasesc cadrul nostru ingust de gandire. Aceasta s-a intamplat cu mine cand m-am trezit in mijlocul persecutiilor comuniste. Sunt convins ca Dumnezeu da har celor ce trec prin astfel de incercari, asa incat multe slabiciuni si ezitari sunt acoperite.

In sase ani petrecuti in Bucuresti dupa convertirea mea, m-am izbit de mai multe ori cu realitatea persecutiei. Incercarile prin care am trecut au fost usoare si nu se compara cu ale acelora care au avut cu adevarat de suferit. In mijlocul unor greutati venite din partea unui regim care lupta impotriva lui Hristos, am simtit un har si o dulceata a prezentei Domnului, care compensa atat durerile din afara, cat si pe cele dinauntru.

Am fost retinut de securitate de mai multe ori si interogat. Am fost urmarit pe strada, acasa, telefonul mi-a fost supravegheat. Am fost amenintat la facultate si am fost dat afara din asociatia studentilor din cauza ca am refuzat sa depun juramantul de loialitate fata de partidul comunist. In toate acestea, bucuria lui Hristos m-a insotit si m-a salvat.

Am avut ocaza sa cunosc oameni pe care I-am admirat pentru curajul si credinta lor in mijlocul anchetelor sau urmaririlor penale. Unii dintre acestia au fost liderii baptisti Aurel Popescu, Pavel Niculescu, precum si preotul ortodox Pr. Calciu. Tensiunea conflictului, primejdiile si necazurile, toate acestea au estompat nelinistile mele interioare. Imprejurarile vietii erau prea furtunoase ca sa-mi mai lase timp sa gandesc la intrebarile mentionate mai sus, la care insa nu aveam inca raspuns.

O alta lupta

Lucrurile s-au schimbat dupa ce am emigrat in SUA, in decembrie 1980. Aici a trebuit sa iau viata de la inceput. Am fost din nou confruntat, mai acut decat inainte, cu aceleasi intrebari de la inceput.

Viata ne-a purtat prin multe locuri si implicit prin multe biserici, toate de nuanta neoprotestanta. Am locuit in New York, New Jersey, Pennsilvania si Carolina de Nord. Am trecut prin multe biserici, unele organizate doar prin case, unele baptiste romanesti sau americane, independente, traditionale sau harismatice. Am devenit tot mai dezamagit.

In bisericile baptiste romanesti am descoperit multe lupte politice. O spun nu cu judecata, ci cu cea mai mare compasiune. De cele mai multe ori conflictele proveneau din faptul ca oamenii veneu din diferite colturi ale Romaniei, cu diferite mentalitati si erau dezorientati cu privire la viata lor in noua tara. Traditiile mostenite in diferite biserici din tara, combinate cu noua libertate si cu grijurile vietii de fiecare zi produceau un amestec exploziv care a provocat probleme in multe biserici. In plus, orice biserica etnica, mai ales de proaspeti emigranti, isi avea limitarile ei, nefiind bine integrata in restul societatii. Eu si sotia mea ne-am bucurat atunci cand, in sfarsit, ne-am mutat in biserici americane. Cu toate ca ii pretuiam si ii iubeam pe fratii romani, doream sa cunoastem si sa experimentam spiritualitatea neo-protestanta americana.

In bisericile evanghelice americane am gustat din plin stilul de viata si avantajele civilizatiei americane, dar nu L-am gustat mai mult pe Hristos. Oamenii erau politicosi, sociabili, prietenosi. Crestinii din aceste biserici erau foarte respectabili pentru Hristos, dar nu gaseam nebuni petru Hristos. Exista on entuziasm si un triumfalism care erau superficiale. Rar exista o asteptare a unei lucrari sau a unei prezente directe a lui Dumnezeu in biserica. Viata crestina consta in a fi om de treaba, in a urma niste invataturi morale, dar era lipsita de fior mistic. Obiectivitatea credintei insemna nu numai alungarea experienelor subiective ci a oricarei participari directe a lui Dumnezeu in viata noastra.

Un exemplu, in acest sens, era felul in care era tratata problema marturisirii pacatelor. Avand acces direct la Dumnezeu, eram invatati ca nu mai este nevoie sa ne marturisim pacatele unui om. Odata ce pacatul a fost marturisit, sentimentele de vinovatie trebuiau ignorate, intrucat Scriptura ne spune ca am fost iertati. Aceasta invatatura nu se potrivea cu experienta reala traita si minimaliza seriozitatea pacatului.

Nici bisericile harismatice nu m-au satisfacut pe deplin. Cel putin aici exista o mai mare asteptare a prezentei si lucrarii lui Dumnezeu. Ce m-a dezamagit a fost lipsa unei straduinte consistente spre sfintenie. Multi credinciosi din aceste biserici erau mai preocupati sa dobandeasca anumite daruri spirituale decat sa se apropie de El si sa-L cunoasca pe calea sfinteniei. Cum darurile spirituale erau tinta cea mai pretioasa, alte aspecte ale viatii crestine erau neglijate. Am vazut o uimitoare imbinare de exaltare harismatica, slabiciune omeneasca si legalism.

Catre o noua spiritualitate

Apropierea mea de biserica ortodoxa nu s-a facut prin indemnurile sau puterea de convingere a unui om. A fost un proces care a durat cateva saptamani si in urma caruia multe din intrebarile mele de o viata si-au gasit raspunsul.

De mai bine de un an citeam, la sugestia sotiei mele, Jurnalul fericirii a lui Steinhardt. Am intalnit acolo o spiritualitate neobisnuita, cu un miros placut, cu un farmec dulce. Imi spuneam, Ce pacat ca a fost ortodox si nu evanghelic. Una din ideile care m-au impresionat la Steinhardt a fost acea ca viata adevarata in Hristos nu este una a esentelor abstracte, ci a unei iubiri concrete si a unei credinte de copil. Numai intr-o astfel de viata se poate manifesta Hristos.

O mare descoperire

Un moment hotarator a fost cand am cumparat, aproape intamplator, cartea Arta rugaciunii, care cuprindea o serie de invataturi despre rugaciune a Sfantului Teofan Zavoratul. Eram constient ca aceste invataturi veneau din biserica ortodoxa, dar am considerat ca, asa ca in alte situatii, voi deosebi adevarul evanghelic de superstitiile ortodoxe. Dar, pe masura ce intorceam paginile, deveneam tot mai intrigat. Mi-am dat seama ca nu era una dintre acele carti pe care le citesti repede, ci, la fel ca si in cazul Bibliei, trebuie sa te opresti aproape dupa fiecare fraza si sa meditezi la cele scrise de autor. Am realizat ca tot ce era scris acolo avea sens!

Principalul subiect al acestei carti era asa-numita rugaciune a lui Iisus: Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine pacatosul. In scurt timp multe din conceptile mele s-au schimbat si am inteles ca viata crestina este una de straduinta. Inainte credeam fie ca straduinta nu este necesara, fiind o adaugare omeneasca la mantuire, fie ca este foarte importanta, dar neproductiva in propriul meu caz.

Am inceput sa practic felul de rugaciune expicat in aceasta carte ortodoxa. Ceva neasteptat s-a intamplat atunci cu mine. Am inceput sa experimentez o retrezire a iubirii celei dintai, pe care nu o mai simtisem din zilele convertirii mele. Nu pot descrie aici totalitatea experientelor mele, caci multe se refera la relatia mea intima cu Domnul, deaceea ele vor ramanea un secret intre mine si El. Totusi, pot sa impartasesc anumite efecte pe care aceasta rugaciune a lui Isus" le-a avut asupra mea:

inainte viata mea de rugaciune era foarte seaca. Cu greu ma puteam ruga cinci sau zece minute pe zi. Acum am reusit pentru prima oara in viata sa ma rog ore intregi. Accentul nu era insa pe durata rugaciunii, ci pe capacitatea sufletului de a se deschide si de a comunica cu Dumnezeu.
Inainte, rugaciunea mea mergea in latime, adica se lungea doar prin adaugarea unor noi subiecte sau cereri. Acum mergea in adancime, aducand inaintea Domnului lucrurile ascunse ale inimii.
Pe masura ce inima imi era curatata prin deschiderea ei inaintea lui Iisus, descopeream noi pacate, defecte sau slabiciuni in viata mea. In mod paradoxal, ma simteam tot mai curat si in acelasi timp tot mai pacatos!
Pe masura ce ma rugam, puterea lui Iisus patrundea mai mult in viata mea si ma facea biruitor acolo unde inainte experimentam doar infrangeri.
Toate acestea m-au facut sa inteleg ca nu sunt decat la inceputul unui drum si ca eram mai slab si mai pacatos decat mi-as fi inchipuit inainte.

Confuzie totala

Experimentand o reinviere a vietii mele cu Hristos, deveneam din ce in ce mai incurcat in privinta parerilor mele despre biserica. Pe de o parte, progresul meu era evident, nu numai pentru mine, ci si pentru familie. Pe de alta parte, in mod ciudat, sursa acestui progres era o invatatura si o practica specific ortodoxa. Aceasta nu se potrivea de loc cu parerea mea despre biserica ortodoxa, pe care o credeam moarta, o institutie pur umana, lipsita de Duhul Sfant, un grup de popi care promovau superstitiile si impiedicau pe oameni sa cunoasca adevarata credinta. Aceasta contradictie trebuia rezolvata! Am inceput sa caut in mod sistematic un raspuns.

Am gasit prin intermediul Internetului, adresa si numarul de telefon al unei biserici ortodoxe din apropiere si am trimis preotului un mesaj ca as dori sa-l intalnesc. Dmnezeu mi-a dat harul sa cunosc pe acest preot care, ca si mine, venea dintr-un mediu protestant, unde fusese pastor multi ani. Astfel, Parintele Nicholas, de la biserica ortodoxa antiohiana All Saints din Raleigh, Carolina de Nord, a avut rabdare cu mine si nu s-a simtit ofensat de intrebarile mele.

Prima intrebare pe care i-am pus-o a fost cum explica slabiciunea bisericii ortodoxe romane in fata regimului comunist. Noi, baptistii, i-am spus eu, am rezistat impotriva comunismului, in vreme ce biserica ortodoxa a facut compromisuri! Parintele Nicholas mi-a explicat cum biserica ortodoxa este un trup viu, cu organe sanatoase si unele bolnave, dar care se regenereaza in fiecare generatie cu viata adevarata, primita de la Hristos. Curand mi-am dat seama ca privisem aceasta problema cu ochelari foarte colorati. Mi-am adus aminte ca mii de ortodocsi au murit din cauza comunismului. In acelasi timp, slabiciunea omeneasca si compromisul a existat si la baptisti. Au existat si pastori baptisti care au colaborat cu Securitatea.

In afara de acuzatia colaborarii cu comunistii, am avut si alte nelamuriri cu privire la biserica ortodoxa. Stiam ca majoritatea romanilor isi zic ortodocsi, dar nu toti isi practica credinta. Stiam de anumite superstitii (ulterior am aflat ca nu reprezentau invatatura bisericii). Credeam ca biserica ortodoxa impiedica pe oameni sa citeasca Biblia (de fapt doar ii descuraja sa o interpreteze intr-un spirit ne-ortodox).

Intelegerea mea cu privire la starea de curatie si desavarsire a bisericii era gresita. In multe pilde, Domnul ne-a explicat ca aici pe pamant nu vom reusi niciodata sa separam complet graul de neghina. In timp ce este foarte important sa promovam o invatatura si o practica corecta, trebuie sa ne asteptam intotdeauna sa vedem slabiciuni si caderi. Incercarea de curatire perfecta a bisericii este de fapt contra-productiva, deoarece numai Dumnezeu cunoaste inimile oamenilor. Este mai bine ca biserica sa fie inclusiva si primeasca pe toti cei care-i accepta invatatura si disciplina, decat sa fie exclusiva si elitista si apoi sa se mandreasca cu starea ei desavarsita.

Parintele Nicholas a continuat sa raspunda si altor intrebari si sa-mi dea carti care tratau probleme greu de inteles pentru unul care venea dintr-un mediu neoprotestant.

Icoane, lumanari, tamaie

Ca baptist, una din cele mai importante obiectii pe care le aveam fata de biserica ortodoxa era folosirea icoanelor. Intelegerea mea cu privire la folosirea icoanelor in bisericile ortodoxe era complet gresita. In primul rand, ortodocsii nu se inchina unei panze, unui lemn sau unor culori. Ei nu se inchina nici unei imagini, deoarece doar Dumnezeu merita inchinarea. Ei se inchina Celui care este reprezentat de icoana, lui Iisus Hristos. Cand aprind o lumanare sau saruta icoana unui sfant, ei iubesc si respecta pe acel sfant pentru ca in el s-a manifestat Hristos.

Nu doresc sa explic aici toata teologia icoanelor. Exista destule resurse pe Internet si in carti pentru cei care sincer vor sa inteleaga acest subiect. As dori doar sa spun ca, dintr-o data perspectiva mea s-a schimbat. Am inteles ca de fapt obiectiile neoprotestantilor cu privire la icoane, lumanari, tamaie, si toate celelalte practici ortodoxe veneau dintr-o necunoastere a invataturii ortodoxe date prin Parintii bisericii.

In teologia ortodoxa, Dumnezeu care S-a intrupat in Iisus Hristos continua sa se intrupeze sau sa se manifeste prin materie, prin sfinti, prin taine, prin icoane, prin culori si mirosuri de tamaie. Iisus este icoana lui Dumnezeu iar omul este icoana lui Iisus. Simplificarea, reducerea la esente, este de fapt o izgonire a oglindirii lui Dumnezeu din biserica si din viata noastra de fiecare zi. Este la fel ca si cum as da jos de pe pereti si as distruge fotografiile copiilor mei, pentru ca, in mod esential, nu iubesc fotografiile ci pe copii.

Aceasta noua perspectiva m-a facut nu numai sa accept toate aceste forme si simboluri din Biserica Ortodoxa, ci in acelasi timp sa le caut si sa le apreciez.

Un Pentecost continuu

Am descoperit ca biserica ortodoxa asteapta manifestarea reala a lui Dumnezeu in biserica. Ceea ce am cautat la harismatici am gasit in sfarsit aici. In ultimile biserici baptiste americane pe care le-am frecventat am fost dezamagit de lipsa unei asteptari a prezentei reale a lui Dumnezeu in adunare. Nu ni s-a explicat niciodata in ce fel Domnul ar fi fost mai prezent acolo decat in lume. Dumnezeu era vazut ca fiind atat de departe, ca Unul care S-a manifestat la creatie, prin cativa profeti, apostoli, prin viata pamanteasca a Domnului Iisus, si cam atat. Azi putem invata despre El si speram sa-L intalnim candva in Cer. Pana atunci insa, orice afirmatie cu privire la interventia Lui intr-un chip special in biserica si in viata credinciosilor era vazuta ca misticism si auto-inselare.

In biserica ortodoxa, Dumnezeu se manifesta prin Taine. Aceste Taine nu sunt doar simboluri, ci mijloace prin care se distribuie harul. Schimband practica si invatatura de la inceput a bisericii, neoprotestantii le-au transformat in simple simboluri, golindu-le de aspectul lor supranatural, tainic si harismic.

Raspunsuri la vechi intrebari

Citind lucrari ale sfintilor sau parintilor ortodocsi, am fost in sfarsit luminat cu privire la scopul vietii crestine. Sfantul Serafim din Sarov declara ca scopul vietii este sa cumparam Duhul Sfant, adica sa ne umplem de Dumnezeu.

Am descoperit in biserica ortodoxa cea mai frumoasa explicatie cu privire la telul vietii crestine. Aceasta explicatie se cuprinde in invatatura despre theosis, indumnezeire. Crestinul se umple de Dumnezeu printr-o viata de aceza. Aceasta viata nu este numai pentru calugari, ci pentru toti crestinii. Prin asceza ne golim de patimile firii pacatoase si il castigam pe Dumnezeu. Aceasta asceza se practica prin rugaciune, post, facere de bine. Prin ea ucidem in noi mandria si egoismul si le inlocuim cu umilinta si dragoste. Inima ne este curatata si Hristos poate locui in noi prin Duhul Sfant.

Mi-am dat seama ca aceasta cale a ascezei prezentata in ortodoxie este o cale grea si ca nu multi umbla pe ea. Dar aceasta confirma vorbele Domnului Iisus despre poarta stramta si calea ingusta, care duce la viata.

Am gasit in invatatura ortodoxa si un raspuns la vechea mea dilema daca sfintirea este lucrata in viata mea de Domnul sau trebuie sa mi-o lucrez singur. Am inteles acum ca aceasta era o falsa dilema. Incercam inainte sa impart ceea ce nu poate fi impartit. Din scrierile ortodoxe am aflat despre sinergie, lucrarea simultana a omului si a lui Dumnezeu. Am inteles ca lucrarea Duhului este esentiala si ca Dumnezeu lucreaza prin credincios, nu impotriva voitei lui. In practica, progresul spiritual incepe cand imi dau seama ca nu pot inainta singur si strig catre Dumnezeu. Aceasta nu inseamna lene spirituala, caci rugaciunea cere efort si lupta. Imparatia ceririlor se ia cu navala, adica prin lupta, prin straduinta. Numai cei care se straduiesc o capata, dar o capata nu ca un rezultat direct al straduintei, ci ca har dat de Domnul Iisus caruia ii este mila de ei. De acea trebuie sa ma rog neincetat si sa strig, Doamne Iisuse, ai mila de mine pacatosul.
tatiana codrut · 493 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
25 Aug 2012

Picur de liniste !

Mama începutului bun este IERTAREA dușmanilor știuți și neștiuți iar FIICELE acesteia sunt:
• iertarea răului făcut de dușmani;
• nepomenirea răului făcut de dușmani;
• iubirea dușmanilor.

Religious Comments Pictures

RUGĂCIUNEA DE IERTARE A DUȘMANILOR

Doamne IISUSE HRISTOASE, Fiul lui Dumnezeu ascultă umila șinevrednica mea rugăciune a nevrednicului, păcătosului robului Tău(roabei Tale) (numele de botez…). Mă rog din toată ființa mea, din totsufletul meu, din toată inima mea, din toată mintea mea din tot cugetulmeu, din toate simțurile mele și din toate mădularele mele, dă-mi putereade a ierta pe toți dușmanii mei știuți și neștiuți și dă-mi darul și harul și puterea de a nu mai ține minte răul și de a nu-i pomeni pe cei care mi l-aufăcut, mi-l fac și mi-l vor face oamenii pe acest pământ, să iubesc pe toțidușmanii mei și să-mi aduc aminte veșnic de toate binefacerile PreasfinteiTreimi pe care mi Le-a făcut, mi Le face și mi Le va face în veaculveacului. Îi iert Doamne din toată inima mea și iartă-mă și pe mine cu totce am greșit în Fața TA în toată viața mea. Amin.Cei care nu iartă când zic prima dată această rugăciune pot să o zicăși în fiecare seară până când simt ei că au iertat cu adevărat din tot sufletul
și din toată inima.

Religious Comments Pictures

Cele mai puternice arme împotriva răului sunt: smerenia, semul Sfintei Cruci, Împărtășania, ascultarea de duhovnic, iertarea dușmanilor, pocăința dreaptă și spovedania curată.

DUMNEZEU SĂ NE AJUTE SĂ NE MÂNTUIM SUFLETUL!
 
Rugăciunea Sf. Ioan Gură de Aur înainte de citirea din Sfintele cărți!


Doamne, Iisuse Hristoase, deschide-mi mie ochii inimii,
ca să ascult cuvîntul Tău și să-l înțeleg pe el și să fac voia Ta,
că străin sînt eu pe pămînt.
Să nu ascunzi de mine poruncile Tale, ci să-mi descoperi ochii
ca să văd minunile din Legea Ta.
Arată-mi mie cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale.

Spre Tine nădăjduiesc, Doamne, Dumnezeul meu,
ca să-mi luminezi mintea și gîndul cu lumina înțelegerii Tale,
ca nu numai să citesc cele scrise, ci să le și împlinesc.
Ca nu spre osîndă să citesc viețile și cuvintele Sfinților,
ci spre înnoire și luminare, spre sfințire, spre mîntuirea sufletului
și spre moștenirea vieții veșnice.
Că Tu ești luminarea celor ce zac întru întuneric
și de la Tine este toată darea cea bună și tot darul cel desăvîrșit.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh.
Amin.
Photo Sharing

Cântare de laudă la Sfântul Ioan Gură de Aur
Sfinte Părinte Ioane, trîmbiță cu aur ferecată,
Tu omenirii milostivirea lui Dumnezeu O ai vestit.
Milostivire minunată, care și pe cei mai păcătoși îi cuprinde,
Milostivire minunată ce covîrșește lumina Soarelui,
Uimind pămîntul, și tot crugul cel ceresc.
O, înfricoșată milostivire
Ce pogori de pe Golgota însîngerată,
De la Mîntuitorul Răstignit
Care iartă crimele omenirii
O, cutremurătoare milostivire, iertare și slavă,
Milostivire pe care o cîntă îngerii
Și care întreaga zidire adapă.
Doar Sfinții cu adevărat o slăvesc pe aceasta,
Pe ea care vindecă de toată boala,
Pe ea, bucuria umililor,
Și nebunie tuturor înțelepților acestei lumi.
Ea, vindecarea trufașilor și pedeapsa deșerților;
Ea, milostivirea lui Dumnezeu de care se bucură făptura;
Ea care îmbălsămează suflul pămîntului,
Ea care spală toate nelegiuirile lui.
Această milostivire mai înainte de Hristos Necunoscută,
Această veșnică lumină de la Hristos a răsărit.
O, învățătorule a milostivirii lui Dumnezeu,
Sfinte Părinte Ioane Gură de Aur,
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu
Ca să dea iertare păcatelor noastre!
Amin!

 
tatiana codrut · 681 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
25 Aug 2012

CUVANT ORTODOX


roxana mateescu · 384 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
23 Aug 2012

PENTRU SUFLET


Binefacerea și nerecunoștința!


Nimic nu m-a amãrât mai mult decât când am vãzut pe unul care fusese cândva un bãiat sãrac ți apoi crescut la mesele frãțești, îmbrãcat cu hainele dãruite de surorile evlavioase, adãpostit, miluit, crescut și învãțat carte înaltã de cãtre dragostea fraților și în Numele lui Hristos, – iar dupã ce a ajuns sã aibã avuție, grãsime și situație înaltã din coșurile lui pline nu s-a îndurat sã dea nici douã pere la un copil cãtre care nu – iera rușine sã se laude arãtându-i perele lui, deși vedea cum copilul se uita la grãmada lui de pere cu ochii umeziți de dorințe și de rușine…
Ce sã mai zici despre o ființã nerecunoscãtoare? Cã e om? – îți vine așa de greu sã zici cã e om! Cãci pânã și un câine ține minte un bine care i s-a fãcut. Și cautã sã-și întoarcã recunoștința într-un fel, fie și numai printr-o prietenoasã clãtinare din coadã, cãtre cel care i-a dat o bucatã de pâine! Recunoscãtorul – om , este mai rãu decât recunoscãtorul animal.
Sufletele scumpe fac daruri scumpe. Sufletele mari nu fac daruri mici.
Când un împãrat a fãcut dar unui prieten al sãu, o comoarã de mare preț, acela i-a zis uimit:
- “Maiestate, – dar este prea mult!”
- “Pentru tine poate pãrea prea mult – i-a zis împãratul, dar pentru mine, nu. Eu pot oricât, eu sunt împãratul!”
Atunci, cât poate Dumnezeu!
Suflete al meu, dacã Îl iubești cu adevãrat pe Hristos, pãstreazã numai pentru El ceeace ai tu mai scump: El este Împãratul tãu! Fã-I bucuria numai lui Iisus cu ceea ce ai tu mai de preț , cãci este dovada supremei iubiri , jertfa supremã! El așa a fãcut pentru noi!
Ceea ce datorezi numai lui Dumnezeu, nu da nimãnui altuia niciodatã, decât Lui. Atunci și numele tãu va strãluci veșnic alãturi de al Lui (Apoc. 3, 21). Ca numele Mariei lângã mirul ei cel scump, jertfit lui Iisus.
Cât de mult prețuim noi pe oamenii noștri mari și ocaziile mari, pe care le avem unice în viațã pe pãmântul acesta! Cât de puțini dintre noi au știut sã se foloseascã bine de prilejurile mari pe care le-au avut!
Am învãțat atât de mult și am primit atât de mult de la niște mari oameni ai lui Dumnezeu… Dar când ne aducem aminte acum, cât de multe asemãnãri le-am uitat, trebuie sã ni se umple inima de durere și de învinuiri. O, cât de multe am pierdut din pricina asta. Și cât de mult n-am avut nici minte atunci și nici grija ca sã le folosim mai bine , – abia acum ne dãm seama ce nepricepuți am fost!
Mintea tânãrã și inima neîncercatã își închipuie cã totdeauna pãrinții vor fi tot cu noi. Și nu știm rãscumpãra mai bine timpul acela scump. Îndatã însã ce rãmânem fãrã ei, începem sã ne dãm seama de marea ocazie pe care am avut-o și de marele folos pe care l-am fi putut avea, – dar în zadar!
Este un timp de milã și un timp și de har, timpul când Hristos ne tot îmbie mântuirea și ne tot așteaptã sã-L primim în inima noastrã ca sã devenim copii ai lui Dumnezeu dar dacã timpul acesta trece , fãrã ca sã –L cunoaștem, el nu se mai întoarce adesea niciodatã pentru noi, ci numai împotriva noastrã (Evrei 12, 25-29).
Sunt unice în viața noastrã, ocaziile când putem face ceva deosebit pentru Hristos , pentru Lucrarea Lui, pentru Împãrãția și Evanghelia Sa. Dacã nu înțelegem vremea și ocazia pe care le avem atunci, sau dacã le amânãm, – ocazia s-a pierdut și vremea s-a dus pentru totdeauna. Iar apoi vine îndatã diavolul sau moartea, și furã și nimicește, bunul scump pe care n-am știut sã-l dãm lui Dumnezeu, atunci când îl aveam și când trebuia.
Noi pe pãrinții și îndrumãtorii noștri buni, nu-i vom avea aici pe totdeauna. Dupã ce își vor împlini și ei zilele lor de rãbdare, de luptã , de alergare , de credințã , de muncã și de jertfã pe pãmânt, printre noi, și pentru ei va veni și clipa plecãrii lor (2 Tim. 4, 6-8). Și vai cât de mulți se vor trezi numai dupã aceea – ce au pierdut!
Se vor duce și pãrinții noștri în curând sã-și primeascã și ei cununa vieții din Mâna Domnului, – dupã atâtea cununi de spini, primite din mâinile oamenilor…dar acum, când unii mai umblã încã printre noi, și când încã-i mai putem vedea ș auzi, ni se pare cã mereu tot așa va fi. Sã-i prețuim și sã-i ascultãm acum pânã ce încã-I avem, ca nu cumva sã plângem odatã cu amar.
Dupã ce vor pleca sufletele mari pe care le-am avut cu noi, mereu ne vom aduce aminte cu amar, de timpul avut împreunã , dar pe care n-am știut sã-l folosim îndeajuns. O, de ce oare ochii noștri nu se deschid înainte ca sã fie înțelepți – și se deschid mereu numai înapoi, când am ajuns nebuni!
În Betania, dupã învierea lui Lazãr, trebuie sã fi fost un pelerinaj necontenit, un fluviu de oameni care curgeau mergând și venind din toate pãrțile , așa cum se întâmplã totdeauna acolo unde se petrece o minune ca asta. Dar câți oare s-au ales cu un adevãr mântuitor, din priveliștea aceasta unicã?
Mortul Lazãr la chemarea Domnului Iisus s-a întors din moarte și a ieșit din mormânt. Chipul morții s-a șters de peste el și i-a revenit chipul vieții. Groaza care întotdeauna îl însoțește pe cel mort a pierit dintr-o datã. Și a venit bucuria prieteno asã și apropierea iubitoare, care însoțește viața. Așa se petrece și în cele duhovnicești.
Moartea lui Lazãr cel înviat, era cum n-ar fi venit iar viața lui, era cum n-ar fi plecat. Ce înspãimântãtoare și ce fericitã anume se petrece! Ce limpede și ce voioasã era Prezența și Puterea lui Dumnezeu acolo! Așa se petrece și în taina învierii, duhovnicește.
Dupã ce Dumnezeu ne-a înviat din pãcat, ca dintr-o moarte, El ne-a zidit în Hristos Iisus, pentru faptele bune pe care le-a pregãtit ca sã umblãm în ele (Efes. 1, 10). Ce scop divin a avut Dumnezeu cu noi. Și ce mare preț a pus El pe noi. Cât de datori suntem sã facem totul, pentru ca planul cel fericit al Tatãlui Ceresc, sã se împlineascã prin noi!
Nu trebuie sã uitãm niciodatã ci totdeauna sã ne aducem aminte cã Dumnezeu S-a îndurat de noi și ne-a adus la viațã din putrefacția pãcatelor în care zãceam morți, – noi trebuie sã trãim acum o altfel de viațã și sã umblãm în altfel în mijlocul celor care se uitã dupã noi, ca dupã niște oameni cu adevãrat noi. Ca dupã minuni ale lui Hristos. Cei ce vin la noi, trebuie sã plece înapoi slãvind pe Dumnezeu.
Când vin la bisericã oamenii nu vin numai pentru Hristos, ci vin și pentru Lazãr, pentru slujitorul pus acolo sã-L arate pe Iisus, acelora care vin acolo. Când vin sufletele la adunare nu vin numai pentru Hristos, cãci puține suflete au ajuns la acea stare sã vinã doar pentru Iisus. – Ci vin sau nu vin – și din pricina Lazãrilor celor pe care îi vãd și îi aud acolo.
Cum mãrturisești tu Lazãr despre Hristos, celor care vin sã te audã și sã te vadã? Tu ce spui și tu ce arați acelora care vin în casa ta, auzind cã tu ai înviat din morți – și cã nu mai zaci mort în pãcate, cum zãceai mai înainte? Dacã într-adevãr ești un înviat din morți, oamenii vor vedea aceasta și vor slãvi pe Dumnezeu din pricina ta. Dumnezeul Vieții, sã ajute pe toți ai Sãi sã dovedeascã aceasta înaintea tuturor. Așa sã ne arãtãm recunoștința fațã de El. Amin
Traian Dorz, din “Crucea mântuitoare”

Sa va binecuvanteze,Bunul Dumnezeu!
 
-

O, OM!...

O, om!… ce mari raspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
De tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la altii-o dai,
caci ea mereu spre iad sau rai
pe multi o sa-i îndrume!

Ce grija trebuie sa pui
în viata ta, în toata,
caci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus... si-n veci nu-l mai adui,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort odata.

Ai spus o vorba – vorba ta,
mergând din gura-n gura,
va veseli sau va-ntrista,
va curati sau va-ntina,
rodind samânta pusa-n ea
de dragoste sau ura.

Scrii un cuvânt – cuvântul scris
e-un leac sau e-o otrava!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
ramâne-n urma-un drum deschis
înspre Infern sau Paradis,
spre-ocara sau spre slava.

Spui o cântare – viersul tau
ramâne dupa tine
îndemn spre bine sau spre rau,
spre curatie sau desfrau,
lasând în inimi rodul sau
de har sau de rusine!

Arati o cale – calea ta
în urma ta nu piere.
E calea buna sau e rea,
va prabusi sau va ’nalta,
vor merge suflete pe ea
spre rai sau spre durere.

Traiesti o viata – viata ta
e una, numai una;
oricum ar fi, tu nu uita,
cum ti-o traiesti, vei câstiga
ori fericirea-n veci prin ea,
ori chin pe totdeauna!…

O, om!... ce mari raspunderi ai,
tu vei pleca din lume!
Dar ce scrii azi, ce spui în grai,
ce lasi prin pilda care-o dai,
pe multi, pe multi, mereu spre rai
sau iad o sa-i îndrume.

O, nu uita!... fii credincios,
cu grija si cu teama!
Sa lasi în urma luminos
un grai, un gând, un drum frumos! –
Caci pentru toate, ne-ndoios,
odata vei da seama!...
 


 

Nu te mania !
Friends Comments Pictures

"Oricine se va mania pe fratele sau va fi vrednic de osanda." (Matei 5, 22)

Nu te mania pe nimeni, chiar daca cineva te-a jig¬nit foarte tare, "caci mania omului nu lucreaza drep¬tatea lui Dumnezeu" (Iacov 1, 20); "Soarele sa nu apuna peste mania voastra... Orice amaraciune si su¬parare, si manie, si izbucnire, si defaimare sa piara de la voi, impreuna cu orice rautate. Ci fiti bun intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua in Hristos" (Efeseni 4, 26, 31-32).

Pazeste-te si de mania cu temei, ca sa nu tulburi prin aceasta ochiul sufletului tau: "Tulburatu-s-a de suparare ochiul meu, imbatranit-am intre toti vrajma¬sii mei" (Psalm 6, 7). Pentru nici o pricina nu se cade a te mania pe cineva; poate doar pe cel ce a gandit sa te desparta de Dumnezeu si dragostea Sa. De altfel, dupa spusa Apostolului, nimeni de la Dumnezeu si dragostea Sa nu poate sa ne desparta, si nu numai omul, dar nici "stramtorarea", nici "sabia" (Romani 8, 35, 39).

"Paraseste mania si lasa iutimea, nu cauta sa vicle¬nesti. Ca cei ce viclenesc de tot vor pieri, iar cei ce asteapta pe Domnul, vor mosteni pamantul" (Psalm 36, 8-9). In lume nu este vreun lucru pentru care ar fi cu temei sa te manii si sa te iutesti peste masura; poa¬te doar pentru slava lui Dumnezeu, si atunci cand sunt calcate in picioare poruncile Sale. Dar si aceasta manie trebuie savarsita cu intelepciune, ca sa nu-ti faci rau.

Nicaieri nu auzim ca Domnul sa se iuteasca si pes¬te masura sa se manie pe pacatosi, ci il stim smerit si mult rabdator. El a spus: "invatati-va de la Mine", nu mania si nici iutimea, ci cum "ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre" (Ma¬tei 11, 29). Si atunci cand ucenicii, maniindu-se pe cei ce greseau, ziceau: "Doamne, vrei sa zicem sa se coboare foc din cer si sa-i mistuie?", El i-a certat si le-a zis: "Nu stiti, oare, fiii carui duh sunteti" (Luca 9, 54-55).

Iar povatuindu-ne pe noi, Domnul zicea: "De veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel Ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gre¬salele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresalele voastre" (Matei 6, 14-15).

Tu insa, imi vei zice: Careva m-a jignit, m-a cle¬vetit, m-a necinstit in fata tuturor, rau a gandit si leltit impotriva mea. Dar spune-mi, cine a fost jignit mai mult decat Dumnezeu? Cine a fost clevetit, defaimat si hulit mai mult decat Domnul? insa El, desi a fost batut, dosadit, scuipat, rastignit, impuns cu sulita, nu a tinut minte raul, nu S-a maniat, ci si pe cruce murind, Se ruga pentru cei ce pacatuiau: "Pa¬rinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 34).

A facut oarecine ceva bun la manie ori intru tinerea de minte a raului? Se cunoaste vreo virtute a fi desavarsita fara smerenie si rabdare? Nu. Daca Apos¬tolii s-ar fi maniat si s-ar fi iutit cu neintelepciune pe cei pacatosi, atunci pe nimeni dintre cei robiti paca¬tului nu i-ar fi putut povatui pe calea mantuirii si, prin urmare, n-ar fi adus pe nimeni la Hristos. Cu toate ca Apostolii se inversunau impotriva pacatosilor, o fa¬ceau aceasta, ingaduind aceasta manie fara a se iuti si mania peste masura, ci cu chibzuinta, cu multa rabda¬re, rugandu-se lui Dumnezeu pentru pacatosi, ii in¬dreptau si-i povatuiau pe ei.

Matca, imparateasa albinelor, cu intelepciune este intocmita de Dumnezeu, fiind lipsita de boldul uciga¬tor. Daca l-ar fi avut, tot stupul l-ar fi putut omori cu ghimpele sau. Iata pilda pentru stapanitori, mai-marelui orisicand fiindu-i oprit a se deda maniei si iutimii, ca sa nu-i omoare prin ale sale napustiri patimase pe cei ce i se supun.

Biruieste asadar raul prin bine si nu prin rau. Cu foc nu vei stinge focul, ci cu apa; iutimea cu iutime nu o invingi, ci cu indelunga rabdare si smerenie. Cu mult mai bine si mai degraba indrepti cu smerenia, decat cu mania ori iutimea. Mai bine sa te iubeasca supusii, decat sa se teama de tine. Teama aduce min¬ciuna si fatarnicie, iar dragostea dreptate si osardie. Daca pentru indreptarea cuiva lupti cu iutime, nu nu¬mai ca n-o sa indrepti, dar si lui si tie iti vei pricinui rau si paguba.

Cel ce se iuteste si se manie cu nechibzuinta, cu nimic nu se deosebeste de cel beat. Iutimea si mania stirbesc mintea preschimbandu-l pe om cu desavarsi¬re. Cel ce se manie peste masura nu poate sa pricea¬pa ce vorbeste. Cel ce intru manie a spus ceva, mai apoi venindu-si in fire, este gata sa se lepede de cu¬vintele sale. Foarte adesea pe multi ii aflam ca se caiesc de cele ce le-au savarsit la manie. Iutimea intu¬neca mintea, amaraste sufletul, intuneca judecata si intelegerea, nu ingaduie omului sa vada urmarea fap¬telor sale. Cel ce se manie este orb in toate, iar cel ce-si stapaneste mania se stapaneste usor de la rau.

Daca ti se va intampla sa te manii si sa te iutesti asupra cuiva, mai cu seama in aceasta vreme sargu-ieste-te sa nu vorbesti nimic, si tragandu-te inapoi, pecetluieste buzele tale, ca sa nu iasa flacara maniei si sa-ti parjoleasca sufletul si sa iste tulburare in cei din jur. Cand insa se va stinge flacara iutimii, iar ini-ma-ti va fi in pace, abia atunci sarguieste-te ca, in chip pasnic, sa-l indrepti pe cel ce te-a maniat. O lu¬crare mai buna va avea un cuvant spus cu smerenie, decat o mie pline de iutime si carteala; si astfel, cu chibzuiala, si pe altul il vei intelepti, dar si tie insuti iti vei dobandi folos.
Image Search

Rabdare, o, încă puțină răbdare!
Sus ochii, și gândul, și brațul, și pașii!
Slăvita Cetate cerească răsare,
iar cea mai frumoasă și sfântă intrare
e-aceea prin care te nalță vrăjmașii.
Răbdare în chinuri și-n lipsuri răbdare,
în zbucium, în lupte și-n dorul fierbinte!
Pe fața brăzdată de lacrimi amare
vor cerne lumină răsfrângeri de soare
din Slava ce vine… Privește nainte!
Răbdare-n viață și-n moarte răbdare!
Al tău e triumful din veacul ce vine.
Când noaptea apune, când Ziua răsare…
nu moarte-i aceea, ci viață și har e
răsplata răbdării-ndelungi și senine.
Răbdare, o, încă puțină răbdare!
Privește răsplata, să birui suspinul
și treci peste moarte cu-a vieții cântare!
Răbdare, o, încă puțină răbdare,
căci vine seninul, seninul, seninul!…
Traian Dorz
 
tatiana codrut · 361 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
23 Aug 2012

Plângerile sufletului



Doamne, lasă-mă, să vin în gradina casei Tale,
Să culeg la Înviere de pe haina Ta petale.
Să le-arunc jos, pe pământ, mirul să îl parfumeze,
Crucea să le fie semn după care să Te-urmeze.
Te rog, brațele deschide, când genunchii mi îndoi,
Fiindcă nu știu să mă rog și Te fac să plângi cu ploi.
Spune-mi, că mă mai iubești; din pământ capu'-mi ridică,
Spune-mi, că mă mai aștepți, de păcat să-mi fie frică.
Să visez la întâlnire ... Hai, deschide-mi poarta, Doamne!
Nu degeaba Ți-au bătut în sfințenie piroane!
M-am întors acum la Tine de păcate biciuit
Și din patimi am coroană, dar cu Tine le-am zdrobit.
Varsă-Ți harul peste mine, Săptămână Luminată,
Să nu știu ce-i rătăcirea, să se lase căutată.
Doamne, dă-mi sute de îngeri să mă apere de trup,
Să Îți dau sufletul veșnic și din rai să mă înfrupt!
Cu fiască supunere întru Domnul
RamonaBV
daniela · 346 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
23 Aug 2012

SLAVA TIE MAICUTA DRAGA !

Preacurată Fecioară , Împărăteasa cerului și a pământului!


Cântând nenumăratele tale milostiviri , minuni, și apariții pe care le-ai dăruit lumii întregi , îngenunchem înaintea ta și cu inimile pline de evlavie îți mulțumim Preacurată Fecioară , și ne rugăm ție , îți cântăm și slăvim numele tău și te rugăm stăruitor să nu ne alungi și să-ți întorci fața de la noi .Salvează-ne , ocrotește-ne și păzește-ne pe noi toți cei care am căzut în păcate , ajută-ne să trăim în pace , alungă răutatea din noi ca să urmăm calea cea dreaptă , pogoară mila în sufletele copiilor noștri , păstreză-ne în dreapta credință pentru ca să putem rosti întotdeauna rugăciunile noastre către tine , ceea ce ești mai presus decât cerurile și mai curată decât lumina soarelui.



O,Preacurată Fecioară Maica a lui Dumnezeu cel atotputernic , mijlocitoare și ocrotitoare a tuturor celor ce aleargă către tine!Privește de la înălțimea sfințeniei tale spre mine păcătosul care îngenunchez înaintea sfintei tale icoane , ce prezintă preacurat chipul tău, auzi rugăciunea mea cea fierbinte și du-o înaintea Fiului tău iubit , Domnul nostru Iisus Hristos .Imploră-L să-mi lumineze sufletul meu cel întunecat cu lumina milei sale divine și astfel să pot scăpa din orice nevoie , necaz sau suferință.Roagă- L să mă ajute să trăiesc în liniște și pace , și să-mi dăruiască sănătate sufletului și trupului iar inima mea să-și găsească liniștea.Roagă-L să mă învețe să fac mereu fapte bune , să șteargă din mintea mea amintirile prostești , învață-mă să respect toate poruncile Sale , pentru ca să scap de chinurile veșnice și să nu fiu oprit să intru în Împărăția Sa Cerească a lui Dumnezeu.
O, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu !Tu care ești bucuria tuturor celor suferinzi ascultă-mă pe mine care sufăr!Tu care ești numită ,,Cea care alină supărările’’aină-mi necazurile mele !Tu Rug aprins , ocrotește lumea și salvează-ne pe toți , de săgețile arzătoare și vătămătoare ale dușmanilor!Tu, Salvatoarea celui piedut , nu mă lăsa să mă pierd în adâncul păcatelor mele!Căci după Dumnezeu tu ești întreaga mea speranță și ocrotire .În această viață te rog să fii apărătoarea mea și mediatoarea mea privitor la viața veșnică înaintea Fiului tău preaiubit , Domnul nostru Iisus hristos .Iar eu te voi respecta ,
Preasfântă Maică a lui Dumnezeu și preabinecuvântată Fecioară Maria până la sfârșitul vieții mele.Amin.



Lăudată să fii Preabuna Maică a Domnului Iisus Hristos;
Lăudată să fii Preacurată și Pururea Fecioară;
Lăudată să fii Preacinstită;
Lăudată să fii Preabinecuvântată;
Lăudată să fii Prealuminată;
Lăudată să fii Preastrălucită;
Lăudată să fii Preasfântă Fecioară Maria!
Preamarită, PreaLăudată, și Preafrumoasă Fecioară Maria și Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Binecuvântată să fii, cu toți Cei din Sfântul Tău Sobor și de toți Cei din Sfânta Împărăție a Cerurilor, care-L slăvesc pe Dumnezeu, întotdeauna acum și pururea și-n vecii vecilor Amin!

 
oancea rodica · 677 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
23 Aug 2012

Sfântul Fanurie, mângâierea celor necăjiți




În Insula Rodos, din Grecia, pe la anul 1500 s-au făcut niște săpături la zidurile unei fortărețe. Atunci a fost descoperită o biserică aflată în ruină, iar sub podeaua ei au fost găsite mai multe icoane. Dintre acestea una singură era întreagă. În ea se vedea chipul unui ostaș tânăr, care ținea în mâini o cruce și o lumânare aprinsă, numit Fanurie.

Sfântul Fanurie a trăit în insula Rodos și a murit de foarte tânăr, ca martir, pentru că în vremea aceea erau puțini creștini și adesea ei aveau de suferit pentru credința în Hristos. Sfântul Fanurie însă nu a rămas în amintirea oamenilor pentru credința sa puternică, sau pentru curajul său, ci mai ales pentru dragostea pe care i-o purta mamei sale. El s-a născut într-o familie bogată și mai avea încă 12 frați mai mici. Tatăl lor însă a murit și în scurt timp familia a sărăcit. Se spune că mama lui Fanurie nu era credincioasă și a murit fără să Îl primească pe Dumnezeu în suflet. Sfântul Fanurie s-a retras în pustie și toată viața s-a rugat pentru iertarea păcatelor mamei sale, ducând o viață aspră: mânca foarte puțin și rar, priveghea în timpul nopții și făcea multă milostenie. Era atât de bun încât animalele în preajma lui deveneau blânde și îl ascultau. De multe ori cobora în cetate și, plin de bunătate față de săraci, orfani și văduve, cu gândul la mama și frații lui, Sfântul se ruga mult pentru oameni. Așa, cu rugăciunea lui a dăruit vedere orbilor, i-a făcut pe muți să vorbească și pe surzi să audă.

Toată viața Sfântul Fanurie s-a rugat pentru mama sa. Chiar și în ultimele sale clipe de viață, când era chinuit de călăii care vroiau să îl omoare, el a spus: „Pentru aceste suferințe, Doamne, ajută-le tuturor celor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie!”

De aceea, de atunci există tradiția ca atunci când cineva se roagă Sfântului Fanurie să împartă săracilor niște turte numite fanuropite, făcute din făină, ulei și zahăr, pentru pomenirea mamei lui. Cei care le împart se roagă pentru mama lui Fanurie, iar Sfântul le vine grabnic în ajutor.



RUGACIUNE CATRE SF FANURIE

Catre tine, Sfinte Mucenice Fanurie, inltandu-ne gandurile, noi pacatosii cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta dintru inaltimea cea plina de slava a cerurilor, unde, prin viata ta Sfanta si prin chinurile tale mucenicesti pentru Hristos, ti-ai dobandit salasluire vesnica, si te milostiveste de suferintele, durerile, patimirile, necazurile, amaraciunile si stramtorile noastre. Si te roaga cu indrazneala pe care ai agonisit-o, catre Stapanul tau ceresc si Dumnezeul nostru, sa ne ierte pacatele pe care cu stiinta si cu nestiinta, pururea, ca niste robi nevrednici savarsim, si sa nu se manie pe noi pana in sfarsit, pentru putinatatea dragostei noastre fata de El si fata de aproapele nostru; ci sa fie pururea plin de milostivire fata de noi si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea, toate patimile si necazurile, toate amaraciunile si stramtorile, zidind in noi cuget curat, ca sa putem rupe cu viata noastra de pacat de pana acum, si privind la ceruri, sa ne inflacaram de dorul de a deveni si noi bineplacuti lui Dumnezeu. Asa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni si binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; si trecand dintru aceasta viata pamanteasca, sa ne bucuram, laolalta cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnlui, de imparatia cea nesfarsita a cerurilor si de partea celor drepti, ca impreuna cu toti si inconjurati de cerestii ingeri, sa aducem slava, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui slavit in Treime, in vecii vecilor. Amin!
Image Search

Sfantul Fanurie a cerut atunci voie sa-si faca ultima rugaciune (inainte de a i se taia capul)si s-a rugat astfel: “Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plangere si strigare, fa ca tot cel ce va face o turta cu ulei si zahar, sau o placinta si o va da saracilor sa fie ascultat in orice durere dreapta va avea. Aceasta zic sa fie pentru iertarea pacatelor mamei mele, care a murit pacatoasa.”

Sfintul Mucenic Fanurie, podoaba cea dumnezeiască a fericiților mucenici, ce au zburat la cer cu aripile Duhului, cu roua rugăciunilor sale să sfințească și cămara inimii noastre, ca întrânsa să se odihnească gândurile cele dumnezeiești revărsate din înțelepciunea Cuvântului.

 
tatiana codrut · 856 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
22 Aug 2012

Cuviosul Serafim de Sarov si Icoana Maicii Domnului “Umilenie”




Cuviosul Serafim de Sarov, marele sfânt al Rusiei, care ne învață că scopul vieții creștine este dobândirea darului Duhului Sfânt, ajunsese la o așa măsură duhovnicească încât Maica Domnului i s a arătat aievea de mai multe ori în timpul vieții sale. Cuviosul a avut o evlavie deosebită pentru Pururea Fecioara Maria, care l a salvat de la moarte, l a ocrotit și l a povățuit mereu. Icoana Maicii Domnului în fața căreia se ruga Sfântul Serafim și în fața căreia, așezat în genunchi, a și adormit întru nădejdea Învierii, se numește Umilenie, care se tâlcuiește „Înduioșarea”, iar Sfântul a botezat o „Bucuria tuturor bucuriilor”. Ea a fost pictată pe o pânză întinsă pe o scândură de chiparos și are o iconografie mai deosebită. Mai întâi este o reprezentare cu trăsături realiste și nu bizantine. Apoi, spre deosebire de majoritatea celorlalte reprezentări, aici Maica Domnului este singură, fără a L purta în brațe pe Pruncul Hristos. Mâinile fiind deci libere, le ține încrucișate pe piept, iar privirea este plecată, plină de smerenie. Împrejurul aureolei, care are forma unei cununi de raze strălucitoare, este scris: „Bucură te, Mireasă, pururea Fecioară!”.



Icoana a fost păstrată de Cuviosul Serafim de Sarov în chilia sa. Cu uleiul din candela ce ardea în fața icoanei, Cuviosul Serafim îi ungea pe cei bolnavi și aceștia se vindecau.
Rugaciunea Sfantului Serafim – dictate staretului Sampson in vis ,anul 1928
Atotmilostiva
Imparateasa mea
Preasfanta Doamna
Preacurata/Fecioara
Nascatoare de Dumnezeu
Marie
Maica lui Dumnezeu
Singura si neindoielnica mea Nadejde
Nu te scarbi de mine
Nu ma departa
nu ma parasi
Apara-ma mijloceste
auzi-ma
vezi-ma
Stapana
ajuta-ma iarta-ma, iarta-ma
Preacurata .

Image Search

Pentru acest motiv se numește Maica Domnului "rana dracilor", fiindcă nu poate satana să piardă pe om, atâta timp cât omul nu încetează să alerge la ajutorul Maicii Domnului.

 
tatiana codrut · 1128 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
22 Aug 2012

DIN TOLBA CU POVESTI !

Deci când ighemonul a mers la Pangratie, l-a găsit îmbrăcat cu sfintele veșminte(n.n. preotesti), șezând pe scaun și având înaintea lui icoana Domnului Hristos și Sfânta Cruce. Deci văzându-l pe el cu atâta slavă, a căzut înaintea sa și i s-a închinat, pentru că a văzut lumina dumnezeiască, care îl înconjura pe el. Iar sfântul l-a ridicat și l-a sărutat. Și sculându-se cutremurat, a strigat zicând: „Mare este Dumnezeul creștinilor! Cred în Tine Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevărat!"
Atunci sfântul l-a binecuvântat cu semnul crucii și i-a poruncit să șadă aproape de dânsul. El însă a zis: „Cum să mă apropii de tine, că văd văpaie împrejurul tău?" Deci cunoscând sfântul că era darul Duhului Sfânt pentru veșmintele lui cele preoțești cu care era îmbrăcat, a poruncit să iasă toți puțin afară, și apoi iarăși să vină. Deci s-a dezbrăcat de sfintele veșminte, și atunci Bonifatie n-a mai văzut focul, și astfel a stat lângă dânsul și a ascultat cuvintele lui cele mântuitoare.


extras din Viata SFÂNTUL SFINȚIT MUCENIC PANGRATIE, EPISCOPUL TAVROMENIEI (
ioan alexandru david · 386 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
21 Aug 2012

Maica Domnului - Bucuria tuturor celor necajiti !

Icoana Maicii Domnului - "Bucuria tuturor celor necăjiți"



Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți", pictată sub inspirația Acatistului cu același nume, este sărbătorită la date calendaristice distincte în Biserica Ortodoxă Rusă, potrivit diferitelor copii făcătoare de minuni ale Icoanei, răspândite în toată lumea. În 24 octombrie este sărbătorită Icoana „Bucuria tuturor celor necăjiți" din Moscova (Ordinka), datorită unei minuni petrecute în 24 octombrie 1688.
Sora patriarhului rus Ioachim (1674 – 1690) avea o rană deschisă în zona stomacului, care o ținea la pat. Pregătindu-se de moarte, fără speranțe din partea medicilor, primind Sfânta Împărtășanie, Eutimia se ruga cu asiduitate Mântuitorului și Maicii Domnului. Ea locuia pe strada Ordinka, în Moscova, în parohia Schimbării la Față a Domnului.
În timpul rugăciunii de dimineață, aceasta a auzit glasul Maicii Domnului care a îndemnat-o să cheme acasă preotul de parohie, cu Icoana „Bucuria tuturor celor necăjiți" din biserica sa: „Cere preotului să-ți citească o rugăciune înaintea Icoanei mele, să sfințească agheazmă și să te stropească. Așa te vei vindeca", a sfătuit-o Împărăteasa cerurilor.
Îndată, Eutimia și-a trimis rudele la biserică, iar preotul a venit imediat cu Icoana indicată. După rugăciune și stropire, Eutimia s-a înzdrăvenit. Știrea minunii a circulat în zonă, iar Icoana a fost recunoscută oficial drept făcătoare de minuni, primind data de serbare 24 octombrie.
În Icoana „Bucuria tuturor celor necăjiți" Maica Domnului este prezentată în întregime, în grădina Raiului, printre florile din Paradis, cu brațele deschise, pentru a putea primi rugăciunile creștinilor. Deasupra, central, se află Mântuitorul, binecuvântând.
La picioarele Maicii Sfinte sunt reprezentați credincioșii care se roagă, dar și sfinții îngeri, care poartă rugăciunile lor către Doamna și Stăpâna tuturor. În alte variante ale aceleiași Icoane, Maica Domnului stă pe nori, cu Pruncul pe brațul stâng, iar deasupra, central, este reprezentată Sfânta Treime, fără apariția florilor din Rai. Icoana indică faptul că, din Rai, Maica Domnului primește și ascultă rugăciunile tuturor celor necăjiți, mijlocind la Fiul ei.
În afară de Icoana „Bucuria tuturor celor necăjiți" de pe strada Ordinka, Moscova, există o altă Icoană de același tip, renumită, în localitatea Ivanovo din Rusia.



Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
O! Preasfântă Stăpână, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu, Iisus Hristos, cad înaintea ta și mă rog ție, Maicii Împăratului, mai înainte îndreptând către tine această nevrednică a mea rugăciune, pe care și primind-o Maica Împăratului Aceluia ce împărățește cerul și pământul, o du la Împăratul împăraților, Domnul tuturor, la Fiul și Dumnezeul tău, și cere mie iertare de toate păcatele mele. Vieții mele dă-i îndreptare și la sfârșitul meu trecere neîngrozită de vrăjmașii cei din văzduh; fii mie povățuitoare, să-mi deschizi dumnezeiasca intrare a Împărăției și acolo să mă îndulcesc de dulceața raiului și de veselia acelei cetăți înalte, a Ierusalimului de sus cel preafrumos și de frumusețile lui cele nespuse; de strălucirea luminii Treimii celei cu trei străluciri și de dulcele glas al cântărilor îngerești. Cărei slave și bucurii mă fă moștean și părtaș cu toți sfinții, că toate le poți ca Maica Împăratului celui atotputernic. Și acum, dar mai ales în acest ceas, mă auzi pe mine, cel ce stau înaintea ta, Stăpână cu totul milostivă. Ia aminte, Doamnă Împărăteasă, spre mine, care aduc ție cântare de rugăciune așa:


RUGĂCIUNE
O! Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ești mai presus decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiți; dă-ne mângâiere și nouă celor ce suntem în necazuri, că, afară de tine alta scăpare și ajutor nu avem. Tu singură ești mijlocitoarea bucuriei noastre și ca Maica lui Dumnezeu și Maica milostivirii, stând înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, poți să ne ajuți nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ție cu credință nu este rușinat.
Auzi-ne și acum în ziua necazului nostru pe noi cei ce cădem înaintea icoanei tale și cu lacrimi ne rugăm ție. Alungă de la noi toate necazurile și nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viață și prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veșnica și nesfârșita bucurie, întru Împărăția Fiului tău și Dumnezeului nostru. Amin.
Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioși și ocrotirea celor necăjiți; vezi nevoia mea și necazul meu. Ajută-mă că sunt neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Știi nevoia mea, ușurează-mă de ea precum voiești căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă bună mângâiere, decât numai pe tine, o, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.

 
roxana mateescu · 894 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
20 Aug 2012

Pagina precedenta   ... 21 ... 38, 39, , 40 ... 61 ... 83  Pagina urmatoare