Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 2

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare

Picur de liniste !

Mama începutului bun este IERTAREA dușmanilor știuți și neștiuți iar FIICELE acesteia sunt:
• iertarea răului făcut de dușmani;
• nepomenirea răului făcut de dușmani;
• iubirea dușmanilor.

Religious Comments Pictures

RUGĂCIUNEA DE IERTARE A DUȘMANILOR

Doamne IISUSE HRISTOASE, Fiul lui Dumnezeu ascultă umila șinevrednica mea rugăciune a nevrednicului, păcătosului robului Tău(roabei Tale) (numele de botez…). Mă rog din toată ființa mea, din totsufletul meu, din toată inima mea, din toată mintea mea din tot cugetulmeu, din toate simțurile mele și din toate mădularele mele, dă-mi putereade a ierta pe toți dușmanii mei știuți și neștiuți și dă-mi darul și harul și puterea de a nu mai ține minte răul și de a nu-i pomeni pe cei care mi l-aufăcut, mi-l fac și mi-l vor face oamenii pe acest pământ, să iubesc pe toțidușmanii mei și să-mi aduc aminte veșnic de toate binefacerile PreasfinteiTreimi pe care mi Le-a făcut, mi Le face și mi Le va face în veaculveacului. Îi iert Doamne din toată inima mea și iartă-mă și pe mine cu totce am greșit în Fața TA în toată viața mea. Amin.Cei care nu iartă când zic prima dată această rugăciune pot să o zicăși în fiecare seară până când simt ei că au iertat cu adevărat din tot sufletul
și din toată inima.

Religious Comments Pictures

Cele mai puternice arme împotriva răului sunt: smerenia, semul Sfintei Cruci, Împărtășania, ascultarea de duhovnic, iertarea dușmanilor, pocăința dreaptă și spovedania curată.

DUMNEZEU SĂ NE AJUTE SĂ NE MÂNTUIM SUFLETUL!
 
Rugăciunea Sf. Ioan Gură de Aur înainte de citirea din Sfintele cărți!


Doamne, Iisuse Hristoase, deschide-mi mie ochii inimii,
ca să ascult cuvîntul Tău și să-l înțeleg pe el și să fac voia Ta,
că străin sînt eu pe pămînt.
Să nu ascunzi de mine poruncile Tale, ci să-mi descoperi ochii
ca să văd minunile din Legea Ta.
Arată-mi mie cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale.

Spre Tine nădăjduiesc, Doamne, Dumnezeul meu,
ca să-mi luminezi mintea și gîndul cu lumina înțelegerii Tale,
ca nu numai să citesc cele scrise, ci să le și împlinesc.
Ca nu spre osîndă să citesc viețile și cuvintele Sfinților,
ci spre înnoire și luminare, spre sfințire, spre mîntuirea sufletului
și spre moștenirea vieții veșnice.
Că Tu ești luminarea celor ce zac întru întuneric
și de la Tine este toată darea cea bună și tot darul cel desăvîrșit.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh.
Amin.
Photo Sharing

Cântare de laudă la Sfântul Ioan Gură de Aur
Sfinte Părinte Ioane, trîmbiță cu aur ferecată,
Tu omenirii milostivirea lui Dumnezeu O ai vestit.
Milostivire minunată, care și pe cei mai păcătoși îi cuprinde,
Milostivire minunată ce covîrșește lumina Soarelui,
Uimind pămîntul, și tot crugul cel ceresc.
O, înfricoșată milostivire
Ce pogori de pe Golgota însîngerată,
De la Mîntuitorul Răstignit
Care iartă crimele omenirii
O, cutremurătoare milostivire, iertare și slavă,
Milostivire pe care o cîntă îngerii
Și care întreaga zidire adapă.
Doar Sfinții cu adevărat o slăvesc pe aceasta,
Pe ea care vindecă de toată boala,
Pe ea, bucuria umililor,
Și nebunie tuturor înțelepților acestei lumi.
Ea, vindecarea trufașilor și pedeapsa deșerților;
Ea, milostivirea lui Dumnezeu de care se bucură făptura;
Ea care îmbălsămează suflul pămîntului,
Ea care spală toate nelegiuirile lui.
Această milostivire mai înainte de Hristos Necunoscută,
Această veșnică lumină de la Hristos a răsărit.
O, învățătorule a milostivirii lui Dumnezeu,
Sfinte Părinte Ioane Gură de Aur,
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu
Ca să dea iertare păcatelor noastre!
Amin!

 
tatiana codrut · 669 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
25 Aug 2012

CUVANT ORTODOX


roxana mateescu · 381 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
23 Aug 2012

PENTRU SUFLET


Binefacerea și nerecunoștința!


Nimic nu m-a amãrât mai mult decât când am vãzut pe unul care fusese cândva un bãiat sãrac ți apoi crescut la mesele frãțești, îmbrãcat cu hainele dãruite de surorile evlavioase, adãpostit, miluit, crescut și învãțat carte înaltã de cãtre dragostea fraților și în Numele lui Hristos, – iar dupã ce a ajuns sã aibã avuție, grãsime și situație înaltã din coșurile lui pline nu s-a îndurat sã dea nici douã pere la un copil cãtre care nu – iera rușine sã se laude arãtându-i perele lui, deși vedea cum copilul se uita la grãmada lui de pere cu ochii umeziți de dorințe și de rușine…
Ce sã mai zici despre o ființã nerecunoscãtoare? Cã e om? – îți vine așa de greu sã zici cã e om! Cãci pânã și un câine ține minte un bine care i s-a fãcut. Și cautã sã-și întoarcã recunoștința într-un fel, fie și numai printr-o prietenoasã clãtinare din coadã, cãtre cel care i-a dat o bucatã de pâine! Recunoscãtorul – om , este mai rãu decât recunoscãtorul animal.
Sufletele scumpe fac daruri scumpe. Sufletele mari nu fac daruri mici.
Când un împãrat a fãcut dar unui prieten al sãu, o comoarã de mare preț, acela i-a zis uimit:
- “Maiestate, – dar este prea mult!”
- “Pentru tine poate pãrea prea mult – i-a zis împãratul, dar pentru mine, nu. Eu pot oricât, eu sunt împãratul!”
Atunci, cât poate Dumnezeu!
Suflete al meu, dacã Îl iubești cu adevãrat pe Hristos, pãstreazã numai pentru El ceeace ai tu mai scump: El este Împãratul tãu! Fã-I bucuria numai lui Iisus cu ceea ce ai tu mai de preț , cãci este dovada supremei iubiri , jertfa supremã! El așa a fãcut pentru noi!
Ceea ce datorezi numai lui Dumnezeu, nu da nimãnui altuia niciodatã, decât Lui. Atunci și numele tãu va strãluci veșnic alãturi de al Lui (Apoc. 3, 21). Ca numele Mariei lângã mirul ei cel scump, jertfit lui Iisus.
Cât de mult prețuim noi pe oamenii noștri mari și ocaziile mari, pe care le avem unice în viațã pe pãmântul acesta! Cât de puțini dintre noi au știut sã se foloseascã bine de prilejurile mari pe care le-au avut!
Am învãțat atât de mult și am primit atât de mult de la niște mari oameni ai lui Dumnezeu… Dar când ne aducem aminte acum, cât de multe asemãnãri le-am uitat, trebuie sã ni se umple inima de durere și de învinuiri. O, cât de multe am pierdut din pricina asta. Și cât de mult n-am avut nici minte atunci și nici grija ca sã le folosim mai bine , – abia acum ne dãm seama ce nepricepuți am fost!
Mintea tânãrã și inima neîncercatã își închipuie cã totdeauna pãrinții vor fi tot cu noi. Și nu știm rãscumpãra mai bine timpul acela scump. Îndatã însã ce rãmânem fãrã ei, începem sã ne dãm seama de marea ocazie pe care am avut-o și de marele folos pe care l-am fi putut avea, – dar în zadar!
Este un timp de milã și un timp și de har, timpul când Hristos ne tot îmbie mântuirea și ne tot așteaptã sã-L primim în inima noastrã ca sã devenim copii ai lui Dumnezeu dar dacã timpul acesta trece , fãrã ca sã –L cunoaștem, el nu se mai întoarce adesea niciodatã pentru noi, ci numai împotriva noastrã (Evrei 12, 25-29).
Sunt unice în viața noastrã, ocaziile când putem face ceva deosebit pentru Hristos , pentru Lucrarea Lui, pentru Împãrãția și Evanghelia Sa. Dacã nu înțelegem vremea și ocazia pe care le avem atunci, sau dacã le amânãm, – ocazia s-a pierdut și vremea s-a dus pentru totdeauna. Iar apoi vine îndatã diavolul sau moartea, și furã și nimicește, bunul scump pe care n-am știut sã-l dãm lui Dumnezeu, atunci când îl aveam și când trebuia.
Noi pe pãrinții și îndrumãtorii noștri buni, nu-i vom avea aici pe totdeauna. Dupã ce își vor împlini și ei zilele lor de rãbdare, de luptã , de alergare , de credințã , de muncã și de jertfã pe pãmânt, printre noi, și pentru ei va veni și clipa plecãrii lor (2 Tim. 4, 6-8). Și vai cât de mulți se vor trezi numai dupã aceea – ce au pierdut!
Se vor duce și pãrinții noștri în curând sã-și primeascã și ei cununa vieții din Mâna Domnului, – dupã atâtea cununi de spini, primite din mâinile oamenilor…dar acum, când unii mai umblã încã printre noi, și când încã-i mai putem vedea ș auzi, ni se pare cã mereu tot așa va fi. Sã-i prețuim și sã-i ascultãm acum pânã ce încã-I avem, ca nu cumva sã plângem odatã cu amar.
Dupã ce vor pleca sufletele mari pe care le-am avut cu noi, mereu ne vom aduce aminte cu amar, de timpul avut împreunã , dar pe care n-am știut sã-l folosim îndeajuns. O, de ce oare ochii noștri nu se deschid înainte ca sã fie înțelepți – și se deschid mereu numai înapoi, când am ajuns nebuni!
În Betania, dupã învierea lui Lazãr, trebuie sã fi fost un pelerinaj necontenit, un fluviu de oameni care curgeau mergând și venind din toate pãrțile , așa cum se întâmplã totdeauna acolo unde se petrece o minune ca asta. Dar câți oare s-au ales cu un adevãr mântuitor, din priveliștea aceasta unicã?
Mortul Lazãr la chemarea Domnului Iisus s-a întors din moarte și a ieșit din mormânt. Chipul morții s-a șters de peste el și i-a revenit chipul vieții. Groaza care întotdeauna îl însoțește pe cel mort a pierit dintr-o datã. Și a venit bucuria prieteno asã și apropierea iubitoare, care însoțește viața. Așa se petrece și în cele duhovnicești.
Moartea lui Lazãr cel înviat, era cum n-ar fi venit iar viața lui, era cum n-ar fi plecat. Ce înspãimântãtoare și ce fericitã anume se petrece! Ce limpede și ce voioasã era Prezența și Puterea lui Dumnezeu acolo! Așa se petrece și în taina învierii, duhovnicește.
Dupã ce Dumnezeu ne-a înviat din pãcat, ca dintr-o moarte, El ne-a zidit în Hristos Iisus, pentru faptele bune pe care le-a pregãtit ca sã umblãm în ele (Efes. 1, 10). Ce scop divin a avut Dumnezeu cu noi. Și ce mare preț a pus El pe noi. Cât de datori suntem sã facem totul, pentru ca planul cel fericit al Tatãlui Ceresc, sã se împlineascã prin noi!
Nu trebuie sã uitãm niciodatã ci totdeauna sã ne aducem aminte cã Dumnezeu S-a îndurat de noi și ne-a adus la viațã din putrefacția pãcatelor în care zãceam morți, – noi trebuie sã trãim acum o altfel de viațã și sã umblãm în altfel în mijlocul celor care se uitã dupã noi, ca dupã niște oameni cu adevãrat noi. Ca dupã minuni ale lui Hristos. Cei ce vin la noi, trebuie sã plece înapoi slãvind pe Dumnezeu.
Când vin la bisericã oamenii nu vin numai pentru Hristos, ci vin și pentru Lazãr, pentru slujitorul pus acolo sã-L arate pe Iisus, acelora care vin acolo. Când vin sufletele la adunare nu vin numai pentru Hristos, cãci puține suflete au ajuns la acea stare sã vinã doar pentru Iisus. – Ci vin sau nu vin – și din pricina Lazãrilor celor pe care îi vãd și îi aud acolo.
Cum mãrturisești tu Lazãr despre Hristos, celor care vin sã te audã și sã te vadã? Tu ce spui și tu ce arați acelora care vin în casa ta, auzind cã tu ai înviat din morți – și cã nu mai zaci mort în pãcate, cum zãceai mai înainte? Dacã într-adevãr ești un înviat din morți, oamenii vor vedea aceasta și vor slãvi pe Dumnezeu din pricina ta. Dumnezeul Vieții, sã ajute pe toți ai Sãi sã dovedeascã aceasta înaintea tuturor. Așa sã ne arãtãm recunoștința fațã de El. Amin
Traian Dorz, din “Crucea mântuitoare”

Sa va binecuvanteze,Bunul Dumnezeu!
 
-

O, OM!...

O, om!… ce mari raspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
De tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la altii-o dai,
caci ea mereu spre iad sau rai
pe multi o sa-i îndrume!

Ce grija trebuie sa pui
în viata ta, în toata,
caci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus... si-n veci nu-l mai adui,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort odata.

Ai spus o vorba – vorba ta,
mergând din gura-n gura,
va veseli sau va-ntrista,
va curati sau va-ntina,
rodind samânta pusa-n ea
de dragoste sau ura.

Scrii un cuvânt – cuvântul scris
e-un leac sau e-o otrava!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
ramâne-n urma-un drum deschis
înspre Infern sau Paradis,
spre-ocara sau spre slava.

Spui o cântare – viersul tau
ramâne dupa tine
îndemn spre bine sau spre rau,
spre curatie sau desfrau,
lasând în inimi rodul sau
de har sau de rusine!

Arati o cale – calea ta
în urma ta nu piere.
E calea buna sau e rea,
va prabusi sau va ’nalta,
vor merge suflete pe ea
spre rai sau spre durere.

Traiesti o viata – viata ta
e una, numai una;
oricum ar fi, tu nu uita,
cum ti-o traiesti, vei câstiga
ori fericirea-n veci prin ea,
ori chin pe totdeauna!…

O, om!... ce mari raspunderi ai,
tu vei pleca din lume!
Dar ce scrii azi, ce spui în grai,
ce lasi prin pilda care-o dai,
pe multi, pe multi, mereu spre rai
sau iad o sa-i îndrume.

O, nu uita!... fii credincios,
cu grija si cu teama!
Sa lasi în urma luminos
un grai, un gând, un drum frumos! –
Caci pentru toate, ne-ndoios,
odata vei da seama!...
 


 

Nu te mania !
Friends Comments Pictures

"Oricine se va mania pe fratele sau va fi vrednic de osanda." (Matei 5, 22)

Nu te mania pe nimeni, chiar daca cineva te-a jig¬nit foarte tare, "caci mania omului nu lucreaza drep¬tatea lui Dumnezeu" (Iacov 1, 20); "Soarele sa nu apuna peste mania voastra... Orice amaraciune si su¬parare, si manie, si izbucnire, si defaimare sa piara de la voi, impreuna cu orice rautate. Ci fiti bun intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua in Hristos" (Efeseni 4, 26, 31-32).

Pazeste-te si de mania cu temei, ca sa nu tulburi prin aceasta ochiul sufletului tau: "Tulburatu-s-a de suparare ochiul meu, imbatranit-am intre toti vrajma¬sii mei" (Psalm 6, 7). Pentru nici o pricina nu se cade a te mania pe cineva; poate doar pe cel ce a gandit sa te desparta de Dumnezeu si dragostea Sa. De altfel, dupa spusa Apostolului, nimeni de la Dumnezeu si dragostea Sa nu poate sa ne desparta, si nu numai omul, dar nici "stramtorarea", nici "sabia" (Romani 8, 35, 39).

"Paraseste mania si lasa iutimea, nu cauta sa vicle¬nesti. Ca cei ce viclenesc de tot vor pieri, iar cei ce asteapta pe Domnul, vor mosteni pamantul" (Psalm 36, 8-9). In lume nu este vreun lucru pentru care ar fi cu temei sa te manii si sa te iutesti peste masura; poa¬te doar pentru slava lui Dumnezeu, si atunci cand sunt calcate in picioare poruncile Sale. Dar si aceasta manie trebuie savarsita cu intelepciune, ca sa nu-ti faci rau.

Nicaieri nu auzim ca Domnul sa se iuteasca si pes¬te masura sa se manie pe pacatosi, ci il stim smerit si mult rabdator. El a spus: "invatati-va de la Mine", nu mania si nici iutimea, ci cum "ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre" (Ma¬tei 11, 29). Si atunci cand ucenicii, maniindu-se pe cei ce greseau, ziceau: "Doamne, vrei sa zicem sa se coboare foc din cer si sa-i mistuie?", El i-a certat si le-a zis: "Nu stiti, oare, fiii carui duh sunteti" (Luca 9, 54-55).

Iar povatuindu-ne pe noi, Domnul zicea: "De veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel Ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gre¬salele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresalele voastre" (Matei 6, 14-15).

Tu insa, imi vei zice: Careva m-a jignit, m-a cle¬vetit, m-a necinstit in fata tuturor, rau a gandit si leltit impotriva mea. Dar spune-mi, cine a fost jignit mai mult decat Dumnezeu? Cine a fost clevetit, defaimat si hulit mai mult decat Domnul? insa El, desi a fost batut, dosadit, scuipat, rastignit, impuns cu sulita, nu a tinut minte raul, nu S-a maniat, ci si pe cruce murind, Se ruga pentru cei ce pacatuiau: "Pa¬rinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 34).

A facut oarecine ceva bun la manie ori intru tinerea de minte a raului? Se cunoaste vreo virtute a fi desavarsita fara smerenie si rabdare? Nu. Daca Apos¬tolii s-ar fi maniat si s-ar fi iutit cu neintelepciune pe cei pacatosi, atunci pe nimeni dintre cei robiti paca¬tului nu i-ar fi putut povatui pe calea mantuirii si, prin urmare, n-ar fi adus pe nimeni la Hristos. Cu toate ca Apostolii se inversunau impotriva pacatosilor, o fa¬ceau aceasta, ingaduind aceasta manie fara a se iuti si mania peste masura, ci cu chibzuinta, cu multa rabda¬re, rugandu-se lui Dumnezeu pentru pacatosi, ii in¬dreptau si-i povatuiau pe ei.

Matca, imparateasa albinelor, cu intelepciune este intocmita de Dumnezeu, fiind lipsita de boldul uciga¬tor. Daca l-ar fi avut, tot stupul l-ar fi putut omori cu ghimpele sau. Iata pilda pentru stapanitori, mai-marelui orisicand fiindu-i oprit a se deda maniei si iutimii, ca sa nu-i omoare prin ale sale napustiri patimase pe cei ce i se supun.

Biruieste asadar raul prin bine si nu prin rau. Cu foc nu vei stinge focul, ci cu apa; iutimea cu iutime nu o invingi, ci cu indelunga rabdare si smerenie. Cu mult mai bine si mai degraba indrepti cu smerenia, decat cu mania ori iutimea. Mai bine sa te iubeasca supusii, decat sa se teama de tine. Teama aduce min¬ciuna si fatarnicie, iar dragostea dreptate si osardie. Daca pentru indreptarea cuiva lupti cu iutime, nu nu¬mai ca n-o sa indrepti, dar si lui si tie iti vei pricinui rau si paguba.

Cel ce se iuteste si se manie cu nechibzuinta, cu nimic nu se deosebeste de cel beat. Iutimea si mania stirbesc mintea preschimbandu-l pe om cu desavarsi¬re. Cel ce se manie peste masura nu poate sa pricea¬pa ce vorbeste. Cel ce intru manie a spus ceva, mai apoi venindu-si in fire, este gata sa se lepede de cu¬vintele sale. Foarte adesea pe multi ii aflam ca se caiesc de cele ce le-au savarsit la manie. Iutimea intu¬neca mintea, amaraste sufletul, intuneca judecata si intelegerea, nu ingaduie omului sa vada urmarea fap¬telor sale. Cel ce se manie este orb in toate, iar cel ce-si stapaneste mania se stapaneste usor de la rau.

Daca ti se va intampla sa te manii si sa te iutesti asupra cuiva, mai cu seama in aceasta vreme sargu-ieste-te sa nu vorbesti nimic, si tragandu-te inapoi, pecetluieste buzele tale, ca sa nu iasa flacara maniei si sa-ti parjoleasca sufletul si sa iste tulburare in cei din jur. Cand insa se va stinge flacara iutimii, iar ini-ma-ti va fi in pace, abia atunci sarguieste-te ca, in chip pasnic, sa-l indrepti pe cel ce te-a maniat. O lu¬crare mai buna va avea un cuvant spus cu smerenie, decat o mie pline de iutime si carteala; si astfel, cu chibzuiala, si pe altul il vei intelepti, dar si tie insuti iti vei dobandi folos.
Image Search

Rabdare, o, încă puțină răbdare!
Sus ochii, și gândul, și brațul, și pașii!
Slăvita Cetate cerească răsare,
iar cea mai frumoasă și sfântă intrare
e-aceea prin care te nalță vrăjmașii.
Răbdare în chinuri și-n lipsuri răbdare,
în zbucium, în lupte și-n dorul fierbinte!
Pe fața brăzdată de lacrimi amare
vor cerne lumină răsfrângeri de soare
din Slava ce vine… Privește nainte!
Răbdare-n viață și-n moarte răbdare!
Al tău e triumful din veacul ce vine.
Când noaptea apune, când Ziua răsare…
nu moarte-i aceea, ci viață și har e
răsplata răbdării-ndelungi și senine.
Răbdare, o, încă puțină răbdare!
Privește răsplata, să birui suspinul
și treci peste moarte cu-a vieții cântare!
Răbdare, o, încă puțină răbdare,
căci vine seninul, seninul, seninul!…
Traian Dorz
 
tatiana codrut · 353 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
23 Aug 2012

Plângerile sufletului



Doamne, lasă-mă, să vin în gradina casei Tale,
Să culeg la Înviere de pe haina Ta petale.
Să le-arunc jos, pe pământ, mirul să îl parfumeze,
Crucea să le fie semn după care să Te-urmeze.
Te rog, brațele deschide, când genunchii mi îndoi,
Fiindcă nu știu să mă rog și Te fac să plângi cu ploi.
Spune-mi, că mă mai iubești; din pământ capu'-mi ridică,
Spune-mi, că mă mai aștepți, de păcat să-mi fie frică.
Să visez la întâlnire ... Hai, deschide-mi poarta, Doamne!
Nu degeaba Ți-au bătut în sfințenie piroane!
M-am întors acum la Tine de păcate biciuit
Și din patimi am coroană, dar cu Tine le-am zdrobit.
Varsă-Ți harul peste mine, Săptămână Luminată,
Să nu știu ce-i rătăcirea, să se lase căutată.
Doamne, dă-mi sute de îngeri să mă apere de trup,
Să Îți dau sufletul veșnic și din rai să mă înfrupt!
Cu fiască supunere întru Domnul
RamonaBV
daniela · 341 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
23 Aug 2012

SLAVA TIE MAICUTA DRAGA !

Preacurată Fecioară , Împărăteasa cerului și a pământului!


Cântând nenumăratele tale milostiviri , minuni, și apariții pe care le-ai dăruit lumii întregi , îngenunchem înaintea ta și cu inimile pline de evlavie îți mulțumim Preacurată Fecioară , și ne rugăm ție , îți cântăm și slăvim numele tău și te rugăm stăruitor să nu ne alungi și să-ți întorci fața de la noi .Salvează-ne , ocrotește-ne și păzește-ne pe noi toți cei care am căzut în păcate , ajută-ne să trăim în pace , alungă răutatea din noi ca să urmăm calea cea dreaptă , pogoară mila în sufletele copiilor noștri , păstreză-ne în dreapta credință pentru ca să putem rosti întotdeauna rugăciunile noastre către tine , ceea ce ești mai presus decât cerurile și mai curată decât lumina soarelui.



O,Preacurată Fecioară Maica a lui Dumnezeu cel atotputernic , mijlocitoare și ocrotitoare a tuturor celor ce aleargă către tine!Privește de la înălțimea sfințeniei tale spre mine păcătosul care îngenunchez înaintea sfintei tale icoane , ce prezintă preacurat chipul tău, auzi rugăciunea mea cea fierbinte și du-o înaintea Fiului tău iubit , Domnul nostru Iisus Hristos .Imploră-L să-mi lumineze sufletul meu cel întunecat cu lumina milei sale divine și astfel să pot scăpa din orice nevoie , necaz sau suferință.Roagă- L să mă ajute să trăiesc în liniște și pace , și să-mi dăruiască sănătate sufletului și trupului iar inima mea să-și găsească liniștea.Roagă-L să mă învețe să fac mereu fapte bune , să șteargă din mintea mea amintirile prostești , învață-mă să respect toate poruncile Sale , pentru ca să scap de chinurile veșnice și să nu fiu oprit să intru în Împărăția Sa Cerească a lui Dumnezeu.
O, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu !Tu care ești bucuria tuturor celor suferinzi ascultă-mă pe mine care sufăr!Tu care ești numită ,,Cea care alină supărările’’aină-mi necazurile mele !Tu Rug aprins , ocrotește lumea și salvează-ne pe toți , de săgețile arzătoare și vătămătoare ale dușmanilor!Tu, Salvatoarea celui piedut , nu mă lăsa să mă pierd în adâncul păcatelor mele!Căci după Dumnezeu tu ești întreaga mea speranță și ocrotire .În această viață te rog să fii apărătoarea mea și mediatoarea mea privitor la viața veșnică înaintea Fiului tău preaiubit , Domnul nostru Iisus hristos .Iar eu te voi respecta ,
Preasfântă Maică a lui Dumnezeu și preabinecuvântată Fecioară Maria până la sfârșitul vieții mele.Amin.



Lăudată să fii Preabuna Maică a Domnului Iisus Hristos;
Lăudată să fii Preacurată și Pururea Fecioară;
Lăudată să fii Preacinstită;
Lăudată să fii Preabinecuvântată;
Lăudată să fii Prealuminată;
Lăudată să fii Preastrălucită;
Lăudată să fii Preasfântă Fecioară Maria!
Preamarită, PreaLăudată, și Preafrumoasă Fecioară Maria și Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Binecuvântată să fii, cu toți Cei din Sfântul Tău Sobor și de toți Cei din Sfânta Împărăție a Cerurilor, care-L slăvesc pe Dumnezeu, întotdeauna acum și pururea și-n vecii vecilor Amin!

 
oancea rodica · 660 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
23 Aug 2012

Sfântul Fanurie, mângâierea celor necăjiți




În Insula Rodos, din Grecia, pe la anul 1500 s-au făcut niște săpături la zidurile unei fortărețe. Atunci a fost descoperită o biserică aflată în ruină, iar sub podeaua ei au fost găsite mai multe icoane. Dintre acestea una singură era întreagă. În ea se vedea chipul unui ostaș tânăr, care ținea în mâini o cruce și o lumânare aprinsă, numit Fanurie.

Sfântul Fanurie a trăit în insula Rodos și a murit de foarte tânăr, ca martir, pentru că în vremea aceea erau puțini creștini și adesea ei aveau de suferit pentru credința în Hristos. Sfântul Fanurie însă nu a rămas în amintirea oamenilor pentru credința sa puternică, sau pentru curajul său, ci mai ales pentru dragostea pe care i-o purta mamei sale. El s-a născut într-o familie bogată și mai avea încă 12 frați mai mici. Tatăl lor însă a murit și în scurt timp familia a sărăcit. Se spune că mama lui Fanurie nu era credincioasă și a murit fără să Îl primească pe Dumnezeu în suflet. Sfântul Fanurie s-a retras în pustie și toată viața s-a rugat pentru iertarea păcatelor mamei sale, ducând o viață aspră: mânca foarte puțin și rar, priveghea în timpul nopții și făcea multă milostenie. Era atât de bun încât animalele în preajma lui deveneau blânde și îl ascultau. De multe ori cobora în cetate și, plin de bunătate față de săraci, orfani și văduve, cu gândul la mama și frații lui, Sfântul se ruga mult pentru oameni. Așa, cu rugăciunea lui a dăruit vedere orbilor, i-a făcut pe muți să vorbească și pe surzi să audă.

Toată viața Sfântul Fanurie s-a rugat pentru mama sa. Chiar și în ultimele sale clipe de viață, când era chinuit de călăii care vroiau să îl omoare, el a spus: „Pentru aceste suferințe, Doamne, ajută-le tuturor celor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie!”

De aceea, de atunci există tradiția ca atunci când cineva se roagă Sfântului Fanurie să împartă săracilor niște turte numite fanuropite, făcute din făină, ulei și zahăr, pentru pomenirea mamei lui. Cei care le împart se roagă pentru mama lui Fanurie, iar Sfântul le vine grabnic în ajutor.



RUGACIUNE CATRE SF FANURIE

Catre tine, Sfinte Mucenice Fanurie, inltandu-ne gandurile, noi pacatosii cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta dintru inaltimea cea plina de slava a cerurilor, unde, prin viata ta Sfanta si prin chinurile tale mucenicesti pentru Hristos, ti-ai dobandit salasluire vesnica, si te milostiveste de suferintele, durerile, patimirile, necazurile, amaraciunile si stramtorile noastre. Si te roaga cu indrazneala pe care ai agonisit-o, catre Stapanul tau ceresc si Dumnezeul nostru, sa ne ierte pacatele pe care cu stiinta si cu nestiinta, pururea, ca niste robi nevrednici savarsim, si sa nu se manie pe noi pana in sfarsit, pentru putinatatea dragostei noastre fata de El si fata de aproapele nostru; ci sa fie pururea plin de milostivire fata de noi si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea, toate patimile si necazurile, toate amaraciunile si stramtorile, zidind in noi cuget curat, ca sa putem rupe cu viata noastra de pacat de pana acum, si privind la ceruri, sa ne inflacaram de dorul de a deveni si noi bineplacuti lui Dumnezeu. Asa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni si binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; si trecand dintru aceasta viata pamanteasca, sa ne bucuram, laolalta cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnlui, de imparatia cea nesfarsita a cerurilor si de partea celor drepti, ca impreuna cu toti si inconjurati de cerestii ingeri, sa aducem slava, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui slavit in Treime, in vecii vecilor. Amin!
Image Search

Sfantul Fanurie a cerut atunci voie sa-si faca ultima rugaciune (inainte de a i se taia capul)si s-a rugat astfel: “Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plangere si strigare, fa ca tot cel ce va face o turta cu ulei si zahar, sau o placinta si o va da saracilor sa fie ascultat in orice durere dreapta va avea. Aceasta zic sa fie pentru iertarea pacatelor mamei mele, care a murit pacatoasa.”

Sfintul Mucenic Fanurie, podoaba cea dumnezeiască a fericiților mucenici, ce au zburat la cer cu aripile Duhului, cu roua rugăciunilor sale să sfințească și cămara inimii noastre, ca întrânsa să se odihnească gândurile cele dumnezeiești revărsate din înțelepciunea Cuvântului.

 
tatiana codrut · 833 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
22 Aug 2012

Cuviosul Serafim de Sarov si Icoana Maicii Domnului “Umilenie”




Cuviosul Serafim de Sarov, marele sfânt al Rusiei, care ne învață că scopul vieții creștine este dobândirea darului Duhului Sfânt, ajunsese la o așa măsură duhovnicească încât Maica Domnului i s a arătat aievea de mai multe ori în timpul vieții sale. Cuviosul a avut o evlavie deosebită pentru Pururea Fecioara Maria, care l a salvat de la moarte, l a ocrotit și l a povățuit mereu. Icoana Maicii Domnului în fața căreia se ruga Sfântul Serafim și în fața căreia, așezat în genunchi, a și adormit întru nădejdea Învierii, se numește Umilenie, care se tâlcuiește „Înduioșarea”, iar Sfântul a botezat o „Bucuria tuturor bucuriilor”. Ea a fost pictată pe o pânză întinsă pe o scândură de chiparos și are o iconografie mai deosebită. Mai întâi este o reprezentare cu trăsături realiste și nu bizantine. Apoi, spre deosebire de majoritatea celorlalte reprezentări, aici Maica Domnului este singură, fără a L purta în brațe pe Pruncul Hristos. Mâinile fiind deci libere, le ține încrucișate pe piept, iar privirea este plecată, plină de smerenie. Împrejurul aureolei, care are forma unei cununi de raze strălucitoare, este scris: „Bucură te, Mireasă, pururea Fecioară!”.



Icoana a fost păstrată de Cuviosul Serafim de Sarov în chilia sa. Cu uleiul din candela ce ardea în fața icoanei, Cuviosul Serafim îi ungea pe cei bolnavi și aceștia se vindecau.
Rugaciunea Sfantului Serafim – dictate staretului Sampson in vis ,anul 1928
Atotmilostiva
Imparateasa mea
Preasfanta Doamna
Preacurata/Fecioara
Nascatoare de Dumnezeu
Marie
Maica lui Dumnezeu
Singura si neindoielnica mea Nadejde
Nu te scarbi de mine
Nu ma departa
nu ma parasi
Apara-ma mijloceste
auzi-ma
vezi-ma
Stapana
ajuta-ma iarta-ma, iarta-ma
Preacurata .

Image Search

Pentru acest motiv se numește Maica Domnului "rana dracilor", fiindcă nu poate satana să piardă pe om, atâta timp cât omul nu încetează să alerge la ajutorul Maicii Domnului.

 
tatiana codrut · 1103 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
22 Aug 2012

DIN TOLBA CU POVESTI !

Deci când ighemonul a mers la Pangratie, l-a găsit îmbrăcat cu sfintele veșminte(n.n. preotesti), șezând pe scaun și având înaintea lui icoana Domnului Hristos și Sfânta Cruce. Deci văzându-l pe el cu atâta slavă, a căzut înaintea sa și i s-a închinat, pentru că a văzut lumina dumnezeiască, care îl înconjura pe el. Iar sfântul l-a ridicat și l-a sărutat. Și sculându-se cutremurat, a strigat zicând: „Mare este Dumnezeul creștinilor! Cred în Tine Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevărat!"
Atunci sfântul l-a binecuvântat cu semnul crucii și i-a poruncit să șadă aproape de dânsul. El însă a zis: „Cum să mă apropii de tine, că văd văpaie împrejurul tău?" Deci cunoscând sfântul că era darul Duhului Sfânt pentru veșmintele lui cele preoțești cu care era îmbrăcat, a poruncit să iasă toți puțin afară, și apoi iarăși să vină. Deci s-a dezbrăcat de sfintele veșminte, și atunci Bonifatie n-a mai văzut focul, și astfel a stat lângă dânsul și a ascultat cuvintele lui cele mântuitoare.


extras din Viata SFÂNTUL SFINȚIT MUCENIC PANGRATIE, EPISCOPUL TAVROMENIEI (
ioan alexandru david · 375 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
21 Aug 2012

Maica Domnului - Bucuria tuturor celor necajiti !

Icoana Maicii Domnului - "Bucuria tuturor celor necăjiți"



Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți", pictată sub inspirația Acatistului cu același nume, este sărbătorită la date calendaristice distincte în Biserica Ortodoxă Rusă, potrivit diferitelor copii făcătoare de minuni ale Icoanei, răspândite în toată lumea. În 24 octombrie este sărbătorită Icoana „Bucuria tuturor celor necăjiți" din Moscova (Ordinka), datorită unei minuni petrecute în 24 octombrie 1688.
Sora patriarhului rus Ioachim (1674 – 1690) avea o rană deschisă în zona stomacului, care o ținea la pat. Pregătindu-se de moarte, fără speranțe din partea medicilor, primind Sfânta Împărtășanie, Eutimia se ruga cu asiduitate Mântuitorului și Maicii Domnului. Ea locuia pe strada Ordinka, în Moscova, în parohia Schimbării la Față a Domnului.
În timpul rugăciunii de dimineață, aceasta a auzit glasul Maicii Domnului care a îndemnat-o să cheme acasă preotul de parohie, cu Icoana „Bucuria tuturor celor necăjiți" din biserica sa: „Cere preotului să-ți citească o rugăciune înaintea Icoanei mele, să sfințească agheazmă și să te stropească. Așa te vei vindeca", a sfătuit-o Împărăteasa cerurilor.
Îndată, Eutimia și-a trimis rudele la biserică, iar preotul a venit imediat cu Icoana indicată. După rugăciune și stropire, Eutimia s-a înzdrăvenit. Știrea minunii a circulat în zonă, iar Icoana a fost recunoscută oficial drept făcătoare de minuni, primind data de serbare 24 octombrie.
În Icoana „Bucuria tuturor celor necăjiți" Maica Domnului este prezentată în întregime, în grădina Raiului, printre florile din Paradis, cu brațele deschise, pentru a putea primi rugăciunile creștinilor. Deasupra, central, se află Mântuitorul, binecuvântând.
La picioarele Maicii Sfinte sunt reprezentați credincioșii care se roagă, dar și sfinții îngeri, care poartă rugăciunile lor către Doamna și Stăpâna tuturor. În alte variante ale aceleiași Icoane, Maica Domnului stă pe nori, cu Pruncul pe brațul stâng, iar deasupra, central, este reprezentată Sfânta Treime, fără apariția florilor din Rai. Icoana indică faptul că, din Rai, Maica Domnului primește și ascultă rugăciunile tuturor celor necăjiți, mijlocind la Fiul ei.
În afară de Icoana „Bucuria tuturor celor necăjiți" de pe strada Ordinka, Moscova, există o altă Icoană de același tip, renumită, în localitatea Ivanovo din Rusia.



Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
O! Preasfântă Stăpână, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu, Iisus Hristos, cad înaintea ta și mă rog ție, Maicii Împăratului, mai înainte îndreptând către tine această nevrednică a mea rugăciune, pe care și primind-o Maica Împăratului Aceluia ce împărățește cerul și pământul, o du la Împăratul împăraților, Domnul tuturor, la Fiul și Dumnezeul tău, și cere mie iertare de toate păcatele mele. Vieții mele dă-i îndreptare și la sfârșitul meu trecere neîngrozită de vrăjmașii cei din văzduh; fii mie povățuitoare, să-mi deschizi dumnezeiasca intrare a Împărăției și acolo să mă îndulcesc de dulceața raiului și de veselia acelei cetăți înalte, a Ierusalimului de sus cel preafrumos și de frumusețile lui cele nespuse; de strălucirea luminii Treimii celei cu trei străluciri și de dulcele glas al cântărilor îngerești. Cărei slave și bucurii mă fă moștean și părtaș cu toți sfinții, că toate le poți ca Maica Împăratului celui atotputernic. Și acum, dar mai ales în acest ceas, mă auzi pe mine, cel ce stau înaintea ta, Stăpână cu totul milostivă. Ia aminte, Doamnă Împărăteasă, spre mine, care aduc ție cântare de rugăciune așa:


RUGĂCIUNE
O! Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ești mai presus decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiți; dă-ne mângâiere și nouă celor ce suntem în necazuri, că, afară de tine alta scăpare și ajutor nu avem. Tu singură ești mijlocitoarea bucuriei noastre și ca Maica lui Dumnezeu și Maica milostivirii, stând înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, poți să ne ajuți nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ție cu credință nu este rușinat.
Auzi-ne și acum în ziua necazului nostru pe noi cei ce cădem înaintea icoanei tale și cu lacrimi ne rugăm ție. Alungă de la noi toate necazurile și nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viață și prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veșnica și nesfârșita bucurie, întru Împărăția Fiului tău și Dumnezeului nostru. Amin.
Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioși și ocrotirea celor necăjiți; vezi nevoia mea și necazul meu. Ajută-mă că sunt neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Știi nevoia mea, ușurează-mă de ea precum voiești căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă bună mângâiere, decât numai pe tine, o, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.

 
roxana mateescu · 876 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
20 Aug 2012

Coltul de rugaciune

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos, alcătuită de Sfântul Isaac Sirul




Doamne, Iisuse Hristoase, Dumne­zeul nostru, Care ai plâns pentru La­zăr și lacrimi de întristare și de mi­lostivire ai vărsat pentru dânsul, pri­mește lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sân­gele Tău, curățește sângele meu și a­mes­tecă în trupul meu mireasma tru­pului Tău cel de viață făcător. Fie­rea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să în­dulcească amărăciunea cu care potriv­nicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de po­trivnici. Preasfintele Tale mâini, piro­nite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pier­zării, precum a făgăduit preasfântă gu­ra Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu păl­muiri și cu scuipări, să umple de stră­lucire fața mea cea întinată în fă­ră­delegi. Duhul Tău, pe care l-ai în­cre­dințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin ha­rul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moște­nirea lor. Nu am lacrimi mângâie­toa­re, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit ini­ma mea de atâtea ispite și nu poate să se înfier­bânte cu lacrimile dra­gostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hris­toase, Dumne­ze­ule, Vistie­rul bu­nă­tăților, dă­ruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndu­rerată, ca să pornesc cu tot sufletul în cău­tarea Ta; căci fără de Tine mă voi în­străina de tot binele. Dă-mi așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închi­­puirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doam­ne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhov­nicească. Numără-mă între oile turmei Tale prea­alese. Hră­nește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este să­lașul Tău și se vede într-însa strălu­cirea descoperiri­lor Tale. Strălu­cirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în ne­cazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mân­tuitorului nos­tru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

 
roxana mateescu · 327 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
20 Aug 2012

Evadarea din iad


Cuvânt înainte

Doamna Norica Ion trudeste din greu în satul Homojdia, Com. Curtea, Jud. Timis, pentru a-si creste cei opt copii minori. Suferă alături de sotul atins de o boală necrutătoare si priveste cu nădejde în viitor. Spune oricui vrea să o asculte experienta ei religioasă si-l îndeamnă să-si păstreze credinta crestină ortodoxă neîntinată de influente străine. Cu posibilitătile pe care le are, dânsa a devenit un neobosit misionar al Domnului Hristos.

Doamna Norica Ion a ajuns prin împrejurări nefericite într-un mediu pseudo-religios. Cu toate acestea, dânsa a avut tăria si curajul să nu se piardă cu firea si să rămână ea însăsi. A avut tăria să apeleze la valorile dintotdeauna ale crestinismului autentic: Sfânta Scriptură, Sfânta Traditie, Sfânta Cruce, Sfintele Taine, postul, rugăciunea, fiind convinsă că fără de acestea nu poate ajunge pe calea cea adevărată a mântuirii. A adăugat convingerilor sale intime o credintă puternică si o practică neîntreruptă a rugăciunii, a postului si a faptelor bune. Usor-usor, Dumnezeu a venit în întâmpinarea acestor căutări si strădanii si nu a lăsat un suflet în rătăcire. Dumnezeu i-a descoperit că în afara Bisericii Ortodoxe nu este mântuire. La aceeasi concluzie au ajuns si Sfintii Părinti din primele veacuri ale crestinismului, spunând că "extra ecclesia nulla salus" (în afara Bisericii nu este mântuire).

Doamna Norica a aflat adevărul; a aflat limitele până la care poate fi încercat omul si, mai mult, a învătat să biruiască răul – diavolul si uneltele lui. Nu păstrează doar pentru sine cele învătate din propria experientă, ci le spune tuturor pentru a-i feri pe unii de pierzare si pentru a-i ajuta pe altii să se mântuiască. Este un gest deosebit, care o onorează, prin care ea îsi face de fapt datoria de adevărat crestin fată de cei din jur.

Dacă avem în vedere concluziile la care ajunge autoarea, putem îndemna pe oricine caută calea cea adevărată spre mântuire să urmeze zicala românească: "La orice treabă pe Stan Pătitu-l întreabă!". Autoarea este într-adevăr un Stan Pătitu’.

Cine are urechi de auzit si minte de priceput să audă si să priceapă.

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda


Copilăria

Am avut o viată foarte grea. M-am născut într-o familie de penticostali, fiind cea mai mică dintre cele sase fete. Când eram de trei ani, am rămas orfană de mamă. La putin timp după aceea, tata s-a însurat cu o femeie mult mai tânără decât el. O iubea mult si nu-i iesea din vorbă. Noi fetele primeam bătaie de multe ori, nefiind vinovate. Si azi îmi aduc aminte de bătăile de la vârsta de trei ani.

Locuiam în Simeria. La început mama vitregă nu ne putea suferi. Ea avea o fată cu primul ei sot si pe aceea o spăla, o hrănea si o îngrijea cum se cuvine. Patru dintre surorile mele bune erau mai mici decât sora noastră vitregă, însă nici pe ele nu le îngrijea. Eram pline de păduchi si bube. Eu eram cea mai prăpădită. Eram plină de bube si nimănui nu-i păsa. Mă culcau pe jos, pe o scândură. Mama mamei mele vitrege, venind într-o zi pe la noi, m-a văzut în ce hal eram si m-a luat la ea acasă, la Gurasada. Ea era văduvă din tinerete si făcea parte din secta baptistilor. La Gurasada acea femeie m-a îngrijit ca o adevărată mamă. O iubeam foarte mult.

Mama vitregă i-a cerut tatei să cumpere casă în satul ei, la Gurasada. Tata i-a împlinit dorinta si cu venirea lor la Gurasada au început si chinurile mele. Au cumpărat capre si de la ele m-am umplut de râie si păduchi. Când a venit medicul la scoală si m-a văzut cum eram, s-a dus la tata si i-a spus situatia mea. Tata m-a bătut rău cu cureaua si apoi a aruncat cu apă rece pe mine. Nici nu-mi treceau bine vânătăile si îmi făceau altele: când tata, când mama. Câteodată, când nu mai puteam să suport durerea, mă duceam pe malul Muresului cu gând să mă arunc în apă.

Când aveam sase ani obisnuiam să merg la biserica ortodoxă din sat la cununii. Nu stia nimeni din casă. Mă înghesuiam în biserică, mă urcam pe un scaun sau mă băgam în fată să văd mai bine. Pâinea ce rămânea de la miri mi-o dădea preotul mie. Ce usurare sufletească simteam când mă apropiam de biserică, desi eram doar un copil! Întotdeauna în Joia Pastelui mergeam cu ceilalti copii si ne jucam în cimitir. Când băteau clopotele bisericii, parcă mă cuprindea o dragoste în inimă si o dorintă de a intra în biserică. În fiecare duminică eram dusă de cei din familie la adunarea baptistilor. Nu mă simteam bine acolo. Eram tot tristă si coplesită de necazuri. Asa au trecut anii.

Vara, în vacante, mă duceam ca slujnică plătită, mai cu seamă la preotul din sat. Mergeam cu vitele la păscut. Mereu când plecam cu oile doamna preoteasă îmi dădea un pachet cu mâncare. Îi iubeam pe amândoi pentru că aveau milă de mine. Din banii câstigati vara îmi cumpăram toamna haine de scoală.

Îmi amintesc că pe la 11 ani m-am îmbolnăvit de apendicită. O soră a mea, de 13 ani, m-a dus cu salvarea la spitalul din Ilia. Am fost operată si dusă la reanimare, dar nimeni dintre ai mei nu era lângă mine. Ceream deseori apă si ceilalti bolnavi îmi puneau pe buze un pansament muiat în apă. Mamă nu aveam, iar pe tata nu-l interesa de mine. Strigam deseori după el, uneori si în somn. Odată a venit sora mea la mine si i-am zis: "Du-te după tata, că eu mor!" S-a dus si l-a rugat să vină la spital că eu mor. Tata i-a spus că va veni el la spital cu cureaua, să mă învie.

As fi avut nevoie de compot sau supe după operatie, însă nimeni nu mi-a adus. De la spital m-am dus singură acasă. Nu mă durea operatia cât mă durea lipsa dragostei părintesti.

Adolescenta

Toată copilăria mea tata nu mi-a dat un leu măcar să-mi cumpăr bomboane. Nici el nu ne cumpăra, desi avea salariu si primea alocatie pentru noi. Cu banii strânsi împlinea dorintele sotiei sale.

M-a dus la Deva în clasa a noua, la Liceul Industrial, însă am stat putin timp acolo pentru că nu aveam bani să-mi plătesc cantina. Am stat acolo flămândă trei zile. Văzându-le pe celelalte fete cu geamantanele pline de haine, mă rusinam. Eu nu aveam decât uniforma cumpărată cu banii câstigati pe timpul verii. Îmi trebuiau acum bani pentru unele cărti, iar când am apelat la surorile mele măritate, mi-au spus că nu mă pot ajuta pentru că au soti si soacre si nu le dau voie. Nu exista nici o solutie.

Căsătoria

Eram foarte săracă. Asa am luat o hotărâre: dacă voi găsi pe cineva să mă ia, mă mărit. O cunostintă mi-a recomandat un băiat orfan de mamă. Ne-am căsătorit, însă tatăl si bunica lui n-au fost prea bucurosi când m-au văzut. Eram prea săracă si ar fi vrut pe altcineva pentru băiatul lor.

Eram săraci lipiti pământului, însă ne iubeam si asa am rămas împreună. La 17 ani aveam deja doi copii. Ne-am căsătorit la primărie si, când am avut al doilea copil, am mers la biserică. M-am botezat eu întâi, m-am cununat cu bărbatul meu si am botezat si copilul. Asa am devenit o familie de crestini ortodocsi.

Necazurile nu m-au ocolit. Sotul meu era sofer. După ce s-au născut copiii, nu i-a mai plăcut de mine. Orice făceam nu era bine. A venit si al treilea copil si necazurile au devenit mai mari. Nu stiam ce să mai cred. Nu citisem Sfânta Scriptură si nu stiam care-i calea cea adevărată. Încă nu stiam că prin suferintă poti ajunge mai usor la mântuire.

Apostazia

Între timp m-am îmbolnăvit. Mă durea mereu capul. Am fost la doctor, însă nu mi-a putut spune ce am. Credeam că asa mă pedepseste Dumnezeu pentru că nu mai mergeam la adunarea baptistă. M-am dus în schimb la o mănăstire din apropiere, unde m-am spovedit si m-am împărtăsit pentru prima oară. După aceea m-am simtit foarte bine o vreme. Mă rodea însă mereu gândul si mă mustra cugetul că mă lăsasem de sectă. Nu stiam ce se întâmplă cu mine. Mi-au revenit durerile, parcă mai chinuitoare acum.

Atunci m-am hotărât să mă duc la penticostali, acestia fiind mai vestiti pentru puterile lor. Având o adunarea de-a lor în sat, m-am alăturat lor. Mi-au cerut să mă lepăd de Ortodoxie si să mă botez în legea lor. Am făcut o declaratie publică prin care m-am lepădat de dreapta credintă. Botezul s-a făcut în ascuns, fără martori. Nici nu am auzit într-al cui nume am fost botezată.

Nu stiam care este calea cea adevărată a mântuirii, însă o căutam cu tot mai multă râvnă. Penticostalii lucrează cu niste duhuri. Ei sustin că e vorba de însusi Duhul Sfânt si că cine nu îl are, va rămâne pe pământ când va veni Domnul Iisus Hristos să răpească Biserica.

Am trăit sapte ani în mijlocul penticostalilor. Citeam mereu Biblia si am învătat lucruri foarte importante. Mă opream deseori la cartea proorocului Daniel, citind tainele pe care i le descoperise Dumnezeu. Citeam, de asemenea, si în Evanghelia după Matei despre venirea proorocilor mincinosi. Mi se părea că de fiecare dată când citeam din Sfânta Scriptură găseam ceva nou. Unde nu întelegeam, socoteam că este o enigmă pentru mine. Neavând pe cine să întreb, încercam să pătrund singură întelesul textelor. Uneori îl întrebam pe pastor, dar din păcate el era mai încuiat la minte decât mine. Nu făcea decât să repete întruna credinciosilor lui, dintre care făceam parte si eu, că ei sunt poporul ales, botezat cu Duhul Sfânt si cu foc.

Îmi amintesc de cele scrise în Epistola a II-a a Sf. Pavel către Tesaloniceni, unde scrie că potrivnicul va fi cinstit cu închinare, dându-se pe sine Dumnezeu (2 Tes. 2:3-4). Acest lucru era adevărat, pentru că ne adunam cu totii la rugăciune si îl imploram cu lacrimi pe Domnul să vină în mijlocul nostru să ne mângâie si să ne vorbească prin proorocii nostri. Cum Domnul Iisus nu mai vine în cămări (Mat. 24:26), venea bucuros un alt "domn", Satana. Acesta ne arăta prin gura proorocilor necazurile în care ne aflam.

Totusi, cred că Dumnezeu a îngăduit să ni se spună mie si unei surori că ne va scoate ca pe Lot din mijlocul lor (Fac. 19). Nu ni se spunea însă clar din mijlocul căror oameni vom fi scoase. Până la urmă aveam să fim scoase chiar din ceata rătăcitilor. Mergând pe drum către casă, încercam să mă smeresc cât mai mult si să mă pocăiesc tot mai mult în inima mea. Desi eram o rătăcită, îngerul meu păzitor nu m-a părăsit nici o clipă si-l simteam mereu că mă ajută în necazuri.

Timpul a trecut. Aveam acum patru copii botezati la ortodocsi si alti doi "binecuvântati", cum spuneau penticostalii. La sectanti, în loc de botez, pastorul ia copiii în brate si se roagă ca Domnul să-i binecuvânteze.

Necazurile mele cresteau mereu. Deseori primeam câte o bătaie zdravănă si câte o fugăreală de la sot. Îsi găsise alte femei si îmi spunea tot mai des că mă va părăsi si că va pleca cu copiii.

Vorbirea în limbi

Pastorul nostru ne zicea mereu că cine nu are Duhul Sfânt nu va fi răpit la cer înainte de strâmtorarea cea mare. Eu mă gândeam că nu sunt vrednică să am Duhul Sfânt în mine. El ne presa însă tare, îndemnându-ne să postim, să facem nopti de veghe si să stăruim în rugăciune pentru a primi Duhul Sfânt. Încet-încet am început să sper că poate îl voi primi si eu.

Într-o zi m-am dus cu o soră a mea, tot penticostală, la o adunare de stăruintă într-un sat vecin. Aici ne-au învătat să spunem întruna "Sângele Domnului să mă curătească", până ni se va îngrosa limba. Abia atunci, ne spuneau ei, vom începe să vorbim în limbi îngeresti. Asa am făcut. Către miezul noptii am simtit că mi se îngroasă limba. Deodată am simtit o stare de înviorare. Am strigat: "Iisus Hristos". În preajma mea era 10-12 persoane care vorbeau în limbi. Nu întelegeam ce spuneau. Când am strigat eu, toti au tăcut si nimeni nu a mai putu vorbi în limbi. S-au ridicat si mi-au zis: "Soro, nu esti pregătită pentru lucrarea Domnului. Nu esti curată, cum vrea Domnul!"

Cei care aveau darul proorociei ne-au spus că Domnul ne va conduce către casă. Adunarea s-a terminat si ne-am despărtit. Eram împreună cu alte trei persoane. Am trecut pe lângă o pădure, unde se auzeau numai fosnete, însă nu ne-a fost frică. Am găsit o masină care ne-a dus mai aproape de casă.

După acea adunare de stăruintă eu am rămas pe gânduri, întrucât mi se părea ceva anormal. Îmi stiam bine viata particulară si nu credeam că trebuie să-mi spună ei că sunt nepregătită. Aveam o dragoste foarte mare pentru Dumnezeu si mă rugam mult. Ceva însă mi se părea neclar. Nu întelegeam de ce se opriseră cu totii din vorbirea în limbi când am strigat eu "Iisus Hristos". Când spusesem acele cuvinte, parcă mă înviorase cineva cu aer rece. Mă rugasem mult până în clipa aceea si eram foarte transpirată pentru că în casă era cald. Când am rostit numele Mântuitorului, am simtit un aer răcoritor.

Descoperirea

Muncindu-mă acest gând, am postit trei zile si m-a rugat Creatorului lumii. Îi spuneam că sunt nestiutoare si că dacă voi primi vreodată un dar, de la El să-l primesc si El să-mi descopere lucrurile pe care nu le înteleg. Mă rugam să fiu luminată precum fusese proorocul Daniel. Rugându-l pe Dumnezeu, aveam credinta că tot ce voi cere în numele Domnului Iisus voi primi.

Într-o noapte am avut un vis. Afară se făcuse cerul într-o singură fiintă. Nu o puteam privi din pricina strălucirii ei. Am căzut cu fata la pământ, căci am priceput că e o putere dumnezeiască. Am auzit un glas spunându-mi: "Priveste aceasta! Cine nu stie ce este aceasta nu va vedea Împărătia Cerurilor niciodată!" Cum stăteam cu fata la pământ, am ridicat putin capul ca să pot privi ce-mi arăta. Cam pe unde îi era fata se vedeau numai fulgere, iar când vorbea parcă tuna. Privind spre mâna înfricosător de mare, am văzut că tinea o inimă de om în care era foarte multă mizerie. Am auzit iar acel glas de tunet: "Priveste si să stii că cine nu cunoaste ce este aceasta nu va vedea Împărătia Cerurilor!"

Visul m-a speriat foarte tare. Trei zile n-am fost în stare să fac nimic. Tremuram tot timpul si rămăsesem cu sperietură, desi nu întelesesem prea multe.

După un timp am postit iarăsi ca să primesc Duhul Sfânt. Pastorul nostru ne amintea mereu că cine nu are Duhul sfânt va rămâne pe pământ la venirea lui Hristos. Atunci, după mintea mea cea încuiată si fiindcă cerusem dezlegarea tainei, Dumnezeul cel adevărat a îngăduit pentru mine încercarea de a călca pragul mortii.

Pragul mortii

Obisnuiam să vizitez bolnavi, în special pe cei din adunare. Făceam asta desi eram deseori certată si bătută de sotul meu. Într-o zi m-am dus în Făget, la o bătrână foarte bolnavă. Era în sectă de doisprezece ani si avea duhul vorbirii în limbi. Cum intrase în sectă, cum căzuse la pat. Cobora din pat doar pentru rugăciune, dar si atunci cu mare greutate. Proorocea după cum îi zicea duhul. Mi-a zis: "Tu ai ceva de la Dumnezeu. Să stii că-ti va descoperi ceva, dar îti trebuie trei zile de post."

Am tinut trei zile post negru. Plânsesem de multe ori în rugăciunile mele, când mă rugam lui Dumnezeu pentru familia mea, ca sotul să nu se depărteze de mine si ca cei sase copii ai mei să nu rămână pe drumuri. Asa am făcut si atunci. M-am rugat fierbinte ca Dumnezeu să nu-i îngăduie sotului meu să-mi ia copiii. Ei erau bucuria mea, viata mea. Îi crescusem cu multă trudă si nopti nedormite. Aveam o mare încredere că Dumnezeu nu va îngădui să vină un asemenea rău peste mine.

După trei zile de post negru, am început să merg zilnic la femeia din Făget. Timp de trei săptămâni am mers cu drag, crezând că însusi Domnul Hristos îmi vorbeste prin acei prooroci. Într-o zi, când eram cu sora mea acolo, a venit un bărbat, sectant si el. Îl chema Vasile si avea vreo 53 de ani. Ne-a întrebat dacă am primit darul Duhului Sfânt. I-am spus că nu, iar el ne-a spus că a fost trimis la noi pentru stăruinta pentru Duhul Sfânt. Am început să ne rugăm iar acel om m-a uns cu ulei pe frunte, dar nu în semnul Sfintei Cruci. Mi-a pus doar un deget pe frunte. Deodată am început să vorbesc în alte limbi. Nu stiam ce limbi sunt, dar în timp ce vorbeam aveam mintea foarte limpede, căci îi vedeam si auzeam pe toti ce vorbesc.

La noi în Homojdia sunt oameni săraci care-si câstigă pâinea făcând trocuri, linguri si alte lucruri din lemn pentru a le vinde. Cei din celelalte sate îi numesc tigani, însă ei nu stiu să vorbească tigăneste. Acel om care m-a uns pe frunte le-a spus celorlalti că eu am primit darul vorbirii în limba tigănească. Eu mă simteam putin rusinată, dar nu-mi puteam stăpâni gura. Nu stiam ce vorbesc, dar eram bucuroasă. Sora mea striga într-una: "Tată din cer, ai milă de mine!" O unsese si pe ea pe frunte si la un moment dat a început să cânte, dar fără cuvinte. Omul acela i-a spus să strige mai tare.

În timp ce vorbeam vorbe neîntelese, am întins mâna dreaptă către sora mea. Printre cuvintele care mi se amestecau în gură, i-am spus în româneste: "Gândul la Golgota!". Atunci ea a început să strige Haliluia, nu Aliluia. La terminarea rugăciunii, acel om ne-a zis: "Surorilor, ati primit Duhul Sfânt!" Pe mine m-a atentionat că primisem lucrare cu proorocie si că nu trebuie să mă opresc deoarece Domnul are de vorbit poporului.

Fereastra spre cer

Am mers acasă si de atunci a început un adevărat calvar. Din prima noapte am început să simt o mare apăsare. Am visat că eram făcută mireasă într-un loc necunoscut. Cu mare greutate am scăpat de acolo, am urcat într-un tren si am fugit.

Îmi venea tot mai mult în minte o vedenie pe care o avusesem cu putin înainte de a primi duhul vorbirii în limbi.

Mă dusesem la sora mea. Era pe la nouă dimineata. Noi obisnuiam să ne rugăm de trei ori pe zi, spunând Tatăl Nostru înainte de alte rugăciuni. M-am asezat pe genunchi, dar nu am apucat să spun nimic. Am văzut ca o fereastră spre cer, de formă ovală. Prin ea curgeau spre pământ raze mai puternice ca ale soarelui, care se revărsau peste noi în timp ce eram asezate pe genunchi.

În stânga lângă mine am văzut o fiintă înfricosătoare. Semăna cu un urs, cu păr negru pe tot corpul, iar la degete părul era alb. Lucrul acesta nu l-am visat, ci l-am văzut, dar nu stiu dacă aveam ochii deschisi sau l-am văzut numai cu inima. Abia mai târziu am înteles vedenia, după o discutie cu diavolul.

Înselătorul

Revin cu firul povestirii. Acel duh locuia în mine de sase zile. În acest timp am primit vizita mai multor femei, între care si sotia pastorului. Să explic mai pe larg.

În mine era un duh. La rugăciune acest duh chema o putere mai mare si vorbea din mine următoarele: "Eu sunt domnul în trup." Apoi începea să vorbească în mine. Tot trupul mi se deplasa, ca fiind purtat de o putere. Mâna mi se îndrepta spre acela căruia îi era adresat mesajul. Mă ridica în sus si mă scutura cu un tremur specific celor care au astfel de duhuri. Pentru toate femeile venite la mine au fost mesaje rele. Chiar si pentru sotia pastorului. Dânsa era o femeie în vârstă, iar mie îmi era foarte rusine de cele ce îi strigase duhul prin mine. Dânsa mi-a spus: "Vai de tine, nu te mai scutura toată degeaba!" Duhul din mine i-a răspuns: "Pe ea o scutur acum, iar pe voi, când vă voi scutura, nu va fi bine de voi!"

Aceste duhuri au o putere foarte mare. S-au întâlnit cazuri când oameni bolnavi de boli incurabile au fost vindecati. De aceea duhul din mine mi-a spus să merg în satul unde am copilărit, unde era o femeie bolnavă care striga după vindecare. Duhul mi-a spus că însusi Domnul va veni acolo să facă vindecarea, eu urmând să fiu martoră. Toate cele proorocite de duhul din mine le-a auzit si sora mea. Eu i-am zis duhului: "Nu am ceas si nu stiu când să plec." El mi-a răspuns: "Te voi anunta eu când să pleci."

Când duhul din mine mi-a spus să mă duc, am socotit că e momentul să-l ispitesc. Asa cum am spus, acest duh îmi dădea un tremur specific oamenilor posedati. Când venea acea putere mai mare, tremurul devenea si el mai puternic.

Când mi-a zis să mă îmbrac, i-am zis: "Duhule, chiar Domnul Iisus Hristos vine acolo unde mă trimiti?" Duhul mi-a zis: "Da, El vine! Esti necredincioasă?" "Nu, i-am zis eu, dar acum voi putea să-i sărut palmele cu semnele cuielor, căci s-a jertfit si pentru mine pe Golgota!" Zicând eu acestea, am simtit o schimbare mare. Duhul nu mai vorbea cum vorbise până atunci, iar tremurul dispăruse. Nu stiam ce să mai zis. La un moment dat am crezut că Domnul Iisus s-a supărat pe mine pentru că i-am cerut să-mi arate semnele sfinte. Cineva parcă îmi soptea însă că Domnul Iisus e blând si că nu s-a supărat nici pe ucenicul Lui care îi ceruse să vadă urmele cuielor.

M-am îmbrăcat si am pornit cu sora mea spre tata. În drum spre statia de autobuz am simtit o stare de tristete si de părere de rău în suflet. Eu nu jignisem niciodată pe nimeni, dar acum, prin gura mea, fusese jignită sotia pastorului. Îmi curgeau lacrimile. În statie i-am spus surorii mele: "Nu puteam eu să rămân asa cum eram înainte?" În timp ce plângeam întruna, duhul din mine a zis: "Nu mai plânge, căci Domnul nu mai vine!". Neîntelegând bine aceste cuvinte, am plecat spre casă. Ajungând acasă la sora mea, ne-am asezat pe genunchi să ne rugăm. Sora mea a zis: "În numele lui Iisus Hristos, să iesi din noi căci tu nu esti Duhul Sfânt!" Duhul nu-i răspundea nimic. Am simtit atunci că a venit peste mine un fel de adiere ca o întărire. Cu glas poruncitor, i-am spus: "Iesi din mine, în numele lui Iisus Hristos! Îti poruncesc!" "Da, am să ies, căci voi nu sunteti vrednice de lucrările mele. Dar mai întâi am să vă spun cine sunt. Eu sunt domnul, dar domnul dracilor. Acesta este poporul meu, ei sunt copiii mei. Să nu uitati, căci eu i-am luat în brate pe copiii vostri si i-am binecuvântat. Când vor fi mari, să le spuneti." "Iesi mai repede, i-am zis eu poruncitor, iesi mai repede că m-am săturat de tine! Iesi!"

A iesit. L-am simtit cum a iesit tot asa cum îl simtisem când intrase. După ce a iesit simteam că zbor, nu alta. Stătuse în mine de vineri până joi. În tot acest timp tinusem post negru. Mâncasem putin doar într-una din zile. După aceea, i-am zis surorii mele: "Tu fă ce vrei, eu mă duc la preot să-i spun ce-am pătit!" Citisem în Biblie că duhul rău se întoarce cu alte duhuri si îmi era frică. Sora mea m-a înteles si a mers cu mine.

Salvatorul

Preotul satului era părintele Vasile Hotica, un preot foarte bun. Îsi trăia viata mai mult în post si rugăciune. Văzându-mă, s-a mirat foarte, căci nu se astepta să-l caut. Stia că sunt de altă religie. I-am zis: "Părinte, am venit la dumneata să-mi explici. Ati făcut ani multi de Teologie si de aceea să-mi spuneti, vă rog, cum e cu vorbirea în limbi, cu proorocirea. Uitati ce am pătit..." I-am povestit toate cele întâmplate. A făcut semnul Sfintei Cruci, s-a gândit si a zis: "Doamne, fereste-ne!"

A urmat o convorbire de trei ore. Era într-o zi de joi, după-masă. La sfârsit i-am spus hotărârea mea: "Părinte, duminică îi aduc la biserică pe cei trei copii ai mei care-s nebotezati. Vă rog să-i botezati. Vreau să mă întorc în Biserica Ortodoxă si să-mi recunosc rătăcirea. Părinte, mă tem însă să nu mi se întâmple ceva până duminică. Mă va ajuta oare Dumnezeu?" "Ai credintă", mi-a spus preotul.

Am plecat. Pe drum m-am întâlnit cu o penticostală, care fusese la mine să-i proorocesc. M-a întrebat râzând: "Soro, e bun duhul tău?" "Ferească Dumnezeu s pe puiul de sarpe de asa duhuri", i-am răspuns eu si nu am mai continuat discutia.

Răzbunarea diavolului

Abia am ajuns acasă că duhul s-a întors să mă omoare. Eram la capătul puterilor si m-am târât până la pat. Simteam valuri de căldură de la vârful picioarelor până în gât, sufocându-mă. Abia am putut să strig: "Mor!"

Copiii au strigat după sora mea. Socrul meu, văzând în ce hal eram, s-a dus la nasul meu, cantorul bisericii, rugându-l să deschidă biserica. Acesta mi-a trimis Sfântul Mir, tămâie, o carte de rugăciuni si Acatistul Maicii Domnului. Până a ajuns socrul meu acasă, eu începusem să spun rugăciunile pe care le stiam. Îmi simteam sufletul în gât, gata să iasă. Cei sase copilasi plângeau si mă strigau. Trupul îmi era ca de gheată, nu-l puteam misca, însă eram constientă. În gândul meu ziceam: "Doamne, ajută-mă să mă rog, căci mult Te-am iubit! Doamne, Creatorul lumii, tie mă rog, iartă-mă, căci am hulit Duhul Tău cel Sfânt. Te rog, o Doamne, nu mă lăsa să mor, căci îmi rămân copiii ai nimănui, asa cum am fost si eu, Doamne. Arată-mi si descoperă-mi adevărata cale pe care să pot ajunge la mântuire, ca să o arăt si eu copiilor mei!" Simteam că mă înec. N-am terminat eu bine rugăciunea că a intrat socrul meu pe usă. Mi-a făcut semnul Sfintei Cruci pe frunte si m-a tămâiat. A pus cartea de rugăciuni pe pieptul meu si atunci am simtit cum se trage sufletul încet-încet înapoi în trup.

Toată noaptea m-am simtit rău. Am luat medicamente, dar degeaba. Simteam că mă strânge ceva de inimă. Era îngrozitor. Toti cei din casă dormeau. Eu nu puteam să dorm. Când s-a crăpat de ziuă, l-am strigat pe socrul meu, care dormea în altă cameră: "Tată, nu mă lăsa să mor ca un câine! Du-te după preot!"

Socrul meu s-a sculat degrabă si a pornit spre casa preotului. După putin timp a venit cu preotul si cu un membru din Consiliul Parohial, ca martor. A intrat în casă si ne-a salutat. Până la venirea lui se adunaseră toti vecinii, cu mic cu mare. Nu le-a fost frică, desi diavolul ar fi putut iesi din mine si să treacă în ei. Doar însotitorul preotului s-a pierdut cu firea. A început să plângă. Eu eram în pat, acoperită cu o pătură, ca zguduită de friguri, desi nu-mi era frig. Aveam o stare de neputintă si nu mă puteam ridica. Preotul mi-a zis: "Femeie, dacă nu te încrezi în Sfânta Cruce, nu are rost să-ti fac slujbă!" Mi-a explicat că nu are voie să-mi facă slujbe pentru că eram de altă religie. Venise doar la chemarea mea. I-am spus: "Părinte, fă ce trebuie, numai să trăiesc, să-mi cresc copilasii, ca să nu rămână orfani cum am fost eu."

Preotul mi-a dat Sfânta Cruce s-o tin în mână si mi-a pus epitrahilul pe cap. Când am luat Crucea în mână am simtit intrând în mine o putere de viată. Minune dumnezeiască! Preotul mi-a făcut o slujbă scurtă pentru îndepărtarea diavolilor si a farmecelor. Mi-a spus că după ce voi reveni la dreapta credintă îmi va face moliftele Sfântului Vasile cel Mare. M-a stropit apoi cu apă sfintită. I-am spus că la noi în casă nu s-a făcut sfestanie (sfintire) de multă vreme. El mi-a promis că se va întoarce spre seară pentru sfintirea casei. Era o zi de vineri. Mi-a lăsat Sfânta Cruce vreme de trei zile.

După plecarea preotului m-am sculat, am mâncat si am făcut treabă în casă. Spre seară m-a cuprins iarăsi o moleseală, însă nu mai tremuram ca înainte. Când a venit preotul m-am bucurat, căci puteam să-i pun întrebări din Scriptură. După săvârsirea sfestaniei, am discutat îndelung cu dânsul. Îi puneam întrebări din Biblie, iar el îmi răspundea. Mi-a împrumutat chiar Biblia lui. Discutia a durat până la unsprezece noaptea.

Descoperirea diavolului

După ce i-am condus până la poarta (preotul venise împreună cu acel martor), m-am întors în casă. Pornise un vânt puternic si-mi deschisese toate geamurile dinspre grădină. Le-am închis si m-am pregătit de culcare. Am stins lumina si am adormit. Era cam douăsprezece noaptea.

Deodată am fost trezită din somn de un glas necunoscut, un glas înăbusit. Mi-a zis: "Scoală-te, am venit să-ti spun."

M-am speriat, căci nu cunosteam glasul acela si simteam că e ceva necurat. Am înteles că e diavolul. Nu vedeam nimic în odaie, căci era întuneric. De fapt, nici nu voiam să văd ceva. Am luat perna si mi-am pus-o pe urechi, ca să nu-l mai aud. Glasul s-a auzit din nou: "Scoală-te. Degeaba îti pui perna pe urechi, că tot mă auzi si tot îti voi spune ce am de zis. Iar dacă ai întrebări, îti voi răspunde la toate. Am venit fiind trimis si mustrat de Dumnezeu, să-ti spun care e calea cea adevărată care duce la mântuire."

În acele moment mi-am amintit că mă rugasem deseori la Dumnezeu să-mi descopere calea cea adevărată. Auzind atunci acel glas, m-am hotărât să încep discutia.

Convorbirea cu diavolul

I-am zis:

- Bine, răspunde-mi, care este calea cea adevărată spre mântuire?

Diavolul mi-a răspuns:

- Credinta ortodoxă este dreapta credintă, iar Biserica Catolică este aproape soră.

- M-am lămurit acum, i-am zis, dar ortodocsii au numai un copil sau doi, fac avorturi, beau, trăiesc în desfrâu. Nu am văzut la ei fapte care să dovedească dreapta credintă.

Diavolul mi-a spus:

- A fi ortodox e lucru mare. Trebuie să te împărtăsesti în fiecare lună cu Sfintele Taine. Mai întâi de spovedesti de tot ce ai făcut si după aceea, dacă duhovnicul îti dă voie, te împărtăsesti. Credinta ortodoxă nu-ti dă voie să mai faci păcate după Sfânta Împărtăsanie. Ea îti cere să te feresti de toate păcatele, te învată să nu fii betiv, să nu fii lacom, să nasti copii, nu să-i omori.

La sfârsit mi-a zis:

- Dacă vrei să mai stii ceva, întreabă-mă.

- Mai am o singură întrebare: Maica Domnului a mai avut copii sau nu?

Eu învătasem de la penticostali că Maica Domnului a mai născut patru copii după nasterea Domnului Iisus.

- Maica Domnului, mi-a spus diavolul, fecioară a fost si fecioară a rămas, căci Iosif era bătrân si el doar făcea pe îngrijitorul Maicii Domnului si al lui Iisus Hristos.

- Si atunci, am zis eu, cum se poate că atâtia oameni de la penticostali, care strigă cu atâta foc către Dumnezeu, să nu se mântuiască?

- Pot ei să strige, zise diavolul, dar armă împotriva puterilor satanice este numai Crucea. Pentru că ei nu fac acest semn sfânt, rugăciunile lor sunt luate de duhurile mele.

Discutia cu diavolul a mai durat o vreme. Începuse să mă sperie, spunându-mi că nu mai pleacă. Ba chiar îmi spunea să fac aia sau aia. Nu reuseam deloc să mă opresc din discutie. M-am ridicat, am băut apă sfintită si am citit rugăciunea de sâmbătă, dar el tot nu pleca. Până spre dimineată nu mi-a dat pace. Putere asupra mea nu avea pentru că eu purtam mereu o cruce de la biserică. Mi-o dăduse preotul s-o port la mine si mi-o lăsase definitiv. Preotul venea la mine de vineri până duminică, să vadă cum mă simt. Îl întrebam din Sfânta Scriptură, iar el îmi tălmăcea fiecare cuvânt pe care nu-l întelegeam. Asa îmi dăduse si Sfânta Cruce.

Evadarea

După toate cele prin care trecusem, aveam o credintă foarte puternică în Dumnezeu. În prima duminică m-am dus cu cei trei copii ai mei nebotezati la biserică. Am trimis vorbă părintelui că vreau să-o botez în credinta ortodoxă. Preotul a anuntat de îndată crestinii să vină la biserică în acea duminică, căci este ceva deosebit si se va face o mărturisire publică.

În biserică fiind, am luat Sfânta Cruce în mână si am mărturisit în fata Altarului ce mi se întâmplase. Unii din cei de fată plângeau. După mărturisire, s-a săvârsit Taina Sfântului Botez. Eu si ceilalti membri ai familiei am fost pecetluiti cu Sfântul Mir.

Ajungând acasă, mi-a venit o ameteală puternică. M-am asezat pe pat si am auzit iarăsi vocea. Avea să fie însă pentru ultima oară.

- Ti-ai atins scopul. Acum trebuie să plec, că începe popa ăsta cu blestemele Marelui Vasile.

După ce mi s-au slujit 40 de Sfinte Liturghii în trei biserici, m-am simtit mai bine. Cu multumire spun acestea. Dumnezeu m-a ascultat în al doisprezecelea ceas al vietii mele si, când sufletul era gata să plece, o rugăciune din capătul puterilor mele mi-a salvat viata si am putut să rămân pe acest pământ pentru a-mi face datoria de mamă.

Tot pătitu-i priceput...

Voi spune tuturor dacă e nevoie. Am să strig în fata lumii, în fata oricui, chiar dacă-mi va fi viata în primejdie. Nu mai vreau să trăiesc pentru mine. Vreau să trăiesc pentru Hristos. Simt cum o putere divină mă ajută si-mi dă curaj să spun care e dreapta credintă, calea lui Hristos. Ca un om să-l cunoască pe Hristos, mai ales dacă e nestiutor ca mine, e un drum lung si foarte greu. Nu oricine e în stare să cunoască Adevărul. Poate si dintre eretici ar primi Sfânta Cruce, cum o iubim si o primim noi, dacă ar sti ce stiu eu. Dar ei nu cunosc si nu vor să o primească, pentru că le-a intrat în sânge acest lucru, învătând de la părinti cum am învătat si eu de la sora mea. Ei se multumesc cu ceea ce aud si nu au dorinta de a cunoaste mai mult. Eu i-am cerut lui Dumnezeu să-mi descopere taina, asa cum i-a descoperit proorocului Daniel atâtea taine.

Multi dintre sătenii mei, în special eretici, mă socotesc nebună. Eu le spun:

- Voi mă credeti nebună, dar nu mă supăr. Lasă să fiu eu nebună, fiindcă mărturisesc pe Domnul Hristos si dreapta credintă, fiindcă mărturisesc descoperirea minunată pe care mi-a făcut-o Dumnezeu. Asa păcătoasă si nebună cum mă faceti voi, sunt totusi roaba lui Dumnezeu.

Văd răutatea lumii si mă înspăimânt. Se duc grămadă la credintele eretice. Ereticii au cărti cu miile, de tot felul. Foarte putini caută cărtile ortodoxe. După Revolutie s-au lepădat multi, deoarece Satana are acum o putere foarte mare. Face vindecări la rugăciunile lor. Vorbeste din ei, îi face să proorocească. Satana se întrupează în ei. Adunându-se laolaltă, îl roagă să vină în mijlocul lor să le vorbească si să-i mângâie. Acest domn nu se lasă mult rugat si îsi face aparitia. El este domnul dracilor, asa cum mi s-a descoperit mie. Sărmanii de ei! Proorocii lor detin această putere satanică pe care ei o numesc "duh sfânt". Un duh de la diavolul, un "duh sfânt" făcut de Satana ca să-i poată amăgi pe oameni si să le ia rugăciunile.

Când cineva are necazuri în familie cu sotia, cu sotul, părinti, socrii, diavolul le spune că-i va mângâia, ajutându-i să se răzbune. Se întâmplă ca multi din cei care merg la biserica ortodoxă să aibă necazuri, asa cum am avut si eu. Am rămas însă statornică în hotărârea mea de a merge la Biserică si de a mă lăsa de rătăciri. Diavolul a vrut să mă omoare. Acum nu mi-e frică, fiindcă Domnul Iisus Hristos este cu mine si am puterea dumnezeiască a Sfintei Cruci. Am convingerea că voi birui pe Satana până la sfârsit.

Stând de vorbă cu mai multi preoti, am văzut că unora le e frică de Satana. Când i-am întrebat de ce, mi-au spus că de câte ori au făcut slujbe mai mari pentru păcatele grele ale unor oameni, ori le-au murit animale, ori li s-au îmbolnăvit copiii, si de aceea caută să evite asemenea situatii. Credinta este rece chiar si la multi din cei care binevestesc Sfânta Evanghelie. Se tem de diavol. Oare de ce? Fiindcă au ceva din al lui. Sfânta Scriptură ne învată: "Împotriviti-vă diavolului si el va fugi de la voi" (Iac. 4:7). Dar dacă omul are ceva, cât de mic, din ale diavolului, atunci îi este frică. Oricât s-ar strădui omul să fie complet neprihănit, nu va putea, fiindcă numai Domnul Iisus Hristos a fost cu adevărat drept si neprihănit. Avem însă datoria să ne străduim mereu, din răsputeri. Trebuie să părăsim idolii care au câstigat acum mare faimă: lăcomia, pofta de avere si altele. Acestea i-au dus pe multi la pierzare.

Nu poti face avere iubind pe Dumnezeu. Dacă Îl iubesti cu adevărat, vezi pe cel sărac si flămând si simti nevoia să împarti cu el. O bucată de pâine dacă ai, iar altul nu are, trebuie să înveti s-o împarti cu el. Atunci când miluiesti pe cel necăjit, cresti în credintă. La fel si când postesti si când te rogi. Un crestin adevărat nu-si face vilă, ci îsi foloseste economiile spre a dovedi că e într-adevăr crestin. În zilele noastre se văd rar asemenea fapte de milostenie care să însotească credinta.

De vorbă cu Împăratii

Nu demult mi s-a arătat Domnul Iisus Hristos în vis. Era într-un Sfânt Potir si am îndrăznit să-l întreb:

- Doamne, ai simtit si Tu durerea cum o simtim noi?

Domnul Iisus a clătinat din cap în semn că da. Era împodobit cu o lumină puternică, mai strălucitoare decât a soarelui. Era însă foarte trist. Am văzut atunci că putini crestini se mai împărtăsesc cu Sfintele Taine. Multi au ajuns să înjure chiar si în biserică. Multi dintre slujitorii Sfântului Altar nu iubesc ei însisi Biserica. Nici chiar unii preoti nu mai tin credinta adevărată si nu mai sunt lumină pentru oameni. Răutatea a ajuns la culmile cele mai înalte. Putini sunt cei alesi. Putini dintre cei care merg la Sfântul Altar pentru cununie sunt cu adevărat curati. Cel care vorbeste altora despre adevărata credintă e socotit nebun.

Prin toate am trecut cu bine. Dragostea pentru Dumnezeu si credinta în El mi-au fost arme prin care am reusit să scap cu viată. În post si rugăciune, toate le-am cerut în numele Domnului Iisus Hristos. Nu am cerut avere sau ranguri. Am cerut pace în familie si descoperirea tainelor ce tin de credintă.

La un an după ce mi s-a arătat Domnul Iisus Hristos am avut altă vedenie în vis. Se făcea că eram la Mănăstirea Sfântul Miron din apropiere. Eram în genunchi si mă rugam. Deodată am văzut că icoana Maicii Domnului se dezlipeste de perete. Maica Domnului a iesit pe usa altarului si a venit spre mine. Mi-a zis:

- Am venit să-ti spun că vei avea mântuire, fiindcă nu ai păcătuit împotriva Bisericii.

După ce mi-a mai vorbit putin, s-a retras spre usa altarului. Am început să plâng. Mi-a zis:

- Am să mă arăt tie, fiindcă văd că-ti pare rău că plec.

După exact o săptămână mi s-a arătat iarăsi, tot în vis si tot la Mănăstirea Sfântul Miron. Îi sărutam poala hainei, iar ea era îmbrăcată în vesminte preotesti.

În loc de încheiere

Voi mărturisi în fata oricui că nici o credintă nu este adevărată dacă nu are la bază Sfânta Scriptură, Sfânta Traditie si Sfânta Cruce, adevăratul altar al Jertfei divine.
dima claudiu daniel · 382 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
20 Aug 2012

Predică la Duminica a XI-a după Rusalii( Despre datoria de a ierta celor ce ne greșesc ) - Pr.Cleopa Ilie


Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat.
Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine? (Matei 18, 32-33)

Iubiți credincioși,

Sfînta și dumnezeiasca Evanghelie de azi ne arată datoria de a ierta pe cei ce ne greșesc. Domnul nostru Iisus Hristos, ne învață că toată Legea și proorocii, se reazemă pe două porunci, adică să iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru (Matei 22, 37-40). Mila este una din faptele bune care izvorăște din dragoste, după mărturia Sfîntului Apostol Pavel, care zice: Dragostea se milostivește (I Corinteni 13, 4). Cine nu are milă de fratele său este semn că acela nu are dragoste și petrece în întunericul urii de frați (I Ioan 2, 9-11; 4, 20).

Dragostea lui Dumnezeu către noi se aseamănă cu dragostea părinților pentru fiii lor (Deuteronom 1, 37-45; Isaia 49, 15; 66, 13). Precum un tată și o mamă bună își iubesc pe fiii lor și, ori de cîte ori ar greși ei, dacă se întorc și cer iertare, îi iartă și îi mîngîie, așa este și dragostea lui Dumnezeu spre noi, care sîntem fiii Săi (Ioan 1, 12) și așa ni se cuvine să fim cu dragostea și cu mila față de cei ce ne greșesc nouă. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, fiind pironit pe cruce, S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit spunînd: Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac (Luca 23, 34).

Toate faptele bune de le va avea cineva, dacă nu are dragoste, nu are nimic (I Corinteni 13, 1-2). Fiul lui Dumnezeu venind în lume, din nemărginita Sa bunătate, cu dragoste și milă pentru noi (Efeseni 3, 18-19), a desființat deosebirea între vrăjmași și prieteni și ne-a dat poruncă să iubim pe vrăjmașii noștri, să binecuvîntăm pe cei ce ne blestemă, să ne rugăm pentru binele celor ce ne vatămă și ne prigonesc și să facem bine celor ce ne urăsc (Matei 5, 44). După mărturia acestei învățături nu avem voie să urîm pe nimeni, ci pe toți cei ce ne greșesc să-i iubim și să le iertăm greșelile, chiar dacă ne-ar face cel mai mare rău.

Să ne aducem aminte că Dumnezeu din a Sa nemărginită bunătate plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți, și răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi (Matei 5, 45). De aceea sîntem și noi datori a face bine tuturor și a ierta greșelile celor ce ne greșesc (Matei 6, 12; I Tesaloniceni 5, 15), purtînd neputințele altora (Galateni 6, 2; Efeseni 4, 2). Așa ne îndeamnă și Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Fiți buni între voi și milostivi iertînd unul altuia, precum și Domnul v-a iertat vouă, în Hristos (Efeseni 4, 32). În alt loc zice: Îngăduiți-vă unul pe altul, iertînd unul altuia; iar dacă cineva are vreo plîngere împotriva cuiva, după cum Hristos v-a iertat vouă, așișderea iertați și voi (Coloseni 3, 13).

Așadar, frații mei, aducîndu-ne aminte de iubirea lui Dumnezeu față de noi, care pururea greșim înaintea Lui, să ne silim și noi după a noastră putere să iertăm întotdeauna pe cei ce ne greșesc nouă (Ioan 13, 34). Dragostea de Dumnezeu nu se poate arăta între noi fără de iubirea dintre noi și fără iertarea celor ce ne greșesc nouă (I Ioan 3, 17; 4, 20-21).

Iubiți credincioși,

Să ascultăm acum pe Sfîntul Efrem Sirul, care, vorbind despre iertarea celor ce ne greșesc, de care atîrnă și iertarea păcatelor noastre, zice așa: "Bine a zis Domnul: că sarcina Mea este ușoară! Că ce greutate și ce osteneală este a lăsa noi fratelui nostru greșelile cele ușoare și de nimic vrednice, spre a ni se ierta și nouă cele ale noastre..." Și mai departe zice: "Nu am zis să-Mi aduceți bani, sau țapi, sau post, sau priveghere, ca să ziceți: Nu am sau nu pot! Ci ceea ce este lesnicios și ușor și scurt ne-a poruncit, zicînd: Tu iartă fratelui tău greșelile lui și Eu îți iert pe ale tale! Tu însă nici greșelile nu ierți, poate puțini bani doi sau trei dinari iar Eu nenumărați talanți îți dăruiesc ție. Tu nu mai ierți nimic dăruindu-i; iar Eu îți dau ție vindecare și împărăție îți dăruiesc. Și darul tău atunci îl primesc cînd te împaci cu cel ce îți vrăjmășește ție, cînd nu ai vrajbă asupra cuiva întru mînia ta. Cînd ai pace și dragoste către toți, atunci rugăciunea ta este bine primită și prinosul tău bine plăcut și casa ta este blagoslovită și tu ești fericit. Dacă tu cu fratele tău nu te împaci, cum ceri iertare de la Mine?

Cuvintele Mele le calci și ceri iertare de la Mine? Eu, Stăpînul tău îți poruncesc și tu nu iei aminte? Apoi cum îndrăznești să aduci către Mine rugăciune și jertfă? Căci precum tu îți întorci fața de către fratele tău, așa și Eu despre rugăciunea ta și de la darul tău voi întoarce ochii Mei" (Cuvînt pentru dragoste, tom III, pag. 31-33, M-rea Neamț, 1823).

Dumnezeiescul părinte Isaac Sirianul, conglăsuind cu Sfîntul Efrem, arată că nu primește Dumnezeu rugăciunea noastră, dacă noi avem ură și nu vom ierta pe cei ce ne greșesc nouă, că iată ce zice: "Sămînță pe piatră este rugăciunea celui ce are pomenire de rău asupra fratelui său" (Cuvînt 58, pag. 297, M-rea Neamț, 1818). Așadar, frați creștini, să luăm aminte cu toată frica de Dumnezeu la cuvintele acestor sfinți părinți, care se reazemă pe cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis în Sfînta Sa Evanghelie: De veți ierta oamenilor greșelile lor, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc, iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru Cel ceresc nu va ierta vouă greșelile voastre (Matei 6, 14-15).

Frații mei, dacă credem că acestea sînt cuvintele și poruncile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, și că niciodată gura Lui nu poate să spună neadevăr, El fiind ființa adevărului, apoi să ne dăm seama că niciodată nu vom primi iertarea de la Dumnezeu, atîta vreme cît vom fi învrăjbiți cu oamenii și "nu vom ierta din toată inima păcatele și greșelile fraților noștri" (Marcu 11, 25). Nimeni să nu creadă că, cu darurile sale sau cu slujbele ce le dă la sfînta biserică, se va putea împăca cu Dumnezeu și va lua iertare de păcatele sale, mai înainte de a se împăca și a se ierta cu cei ce au fost învrăjbiți.

Acest adevăr ni-l arată Însuși Hristos Domnul cînd zice în Sfînta Evanghelie: De-ți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului și du-te de te împacă cu fratele tău, apoi vină și adu darul tău (Matei 5, 23-24).

Nu numai darul nostru nu-l primește Dumnezeu mai înainte de a ne împăca cu aproapele nostru, ci nici rugăciunea noastră n-o primește că zice: Cînd stați de vă rugați, iertați tot ce aveți asupra cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre (Marcu 11, 25). Același lucru ne învață Mîntuitorul și în rugăciunea domnească Tatăl nostru, pe care o rostim zilnic, dimineața și seara: Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri (Matei 6, 12). Dacă nu iertăm noi mai întîi pe frații noștri, nici Tatăl nostru ceresc nu ne va ierta păcatele noastre. Iertarea este o condiție obligatorie pentru mîntuirea omului, a lumii întregi. Iertarea stă la temelia păcii din inimă și a cunoștinței fiecăruia dintre noi. Iertarea salvează familia de divorț și distrugere, salvează rudele de ceartă și judecăți, salvează lumea de războaie, de ură și de moarte.

Însă nimic nu-i mai greu pentru noi oamenii decît să iertăm pe cei ce ne-au jignit, ne-au defăimat sau ne-au păgubit. Pentru un cuvînt de ocară, pentru un lucru de nimic, pentru o mică pagubă, unii creștini trăiesc în ceartă, și chiar înjură, ani de zile. Ba ajung la judecată și la fapte de răzbunare, încît nici preotul din parohie, nici rudele, nici bătrînii satului, nici boala și frica morții nu le înmoaie inima să se ierte, să se împace unii cu alții. De aceea nu puțini mor certați între ei, spre veșnica lor osîndă. Că după moarte nimeni nu mai poate face nimic pentru mîntuirea lui.

Această stare grea de ură și răzbunare dintre oameni, care duce pe acei care nu iartă la moarte, o arată Hristos foarte clar în pilda din Evanghelia care s-a citit astăzi. Împăratul care ia socoteală slugilor sale este Împăratul Hristos care ne va judeca pe toți la sfîrșitul veacurilor. Datornicul care datorează Împăratului ceresc zece mii de talanți este fiecare dintre noi, care datorăm lui Hristos pocăință, lacrimi, milostenie și iertare pentru mulțimea păcatelor pe care le-am făcut.

Dar în timp ce Dumnezeu, ca un tată bun, ne iartă toată datoria, adică toate păcatele, noi oamenii nu iertăm pe cei ce ne-au greșit puțin, ci le cerem datoria cu dobîndă. Iar dacă nu ne întorc datoria ne răzbunăm pe ei, îi dăm în judecată, le dorim răul, nu-i iertăm pînă la moarte. De aceea și Dumnezeu se supără pe cei care nu iartă pe aproapele, ci trăiesc în ură și răzbunare, și le va zice la judecată: Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o adică toate păcatele pentru că M-ai rugat. Nu se cădea oare ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și Eu am avut milă de tine? Și mîniindu-se stăpînul lui, l-a dat pe mîna chinuitorilor, pînă ce-i va plăti toată datoria (Matei 18, 32-34).

Auziți ce zice Hristos, Stăpînul vieții și al morții? Pe cei ce nu iartă pe aproapele lor, nici Dumnezeu nu-i va ierta la judecata cea mare de apoi, ci îi va arunca în chinurile iadului pentru vecii vecilor. Că dacă în viață nu ne pocăim, nici nu iertăm, nici nu facem milostenie și murim așa, nu vom avea iertare niciodată și nimeni nu ne va mai scoate din veșnica osîndă.

Iubiți credincioși,

Cea mai mare virtute creștină este iubirea. Ea este viața noastră și avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfîntul Evanghelist Ioan: Dumnezeu este iubire. Iar iertarea, împăcarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea străinilor și altele asemenea sînt fiicele cele mai mari ale iubirii creștine.

Iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele, sînt poruncile cele mai mari din Sfînta Evanghelie care stau la temelia mîntuirii noastre. De felul cum vom ști să iertăm, să ajutăm pe aproapele, să răbdăm pe toți, să facem pace, să nu ne răzbunăm, de aceasta depinde pacea noastră, bucuria vieții noastre, mîntuirea fiecăruia dintre noi.

Dar ce să facă acei creștini, care își cer iertare de la cei cu care sînt certați, dar aceia nu vor să-i ierte? Să facă ce ne învață Sfinții Părinți. Întîi să se roage lui Dumnezeu pentru îmblînzirea vrăjmașilor lor. Să ceară sfatul duhovnicilor lor și să le respecte cuvîntul. Apoi să-și ceară personal iertare de la cei cu care sînt certați, prin cuvintele: "Iartă-mă, frate, pentru toate cîte ți-am greșit și Dumnezeu să te ierte!" Iertarea să se facă cel mai bine în biserică, sau în casa unuia dintre ei, sau în casa preotului. Dacă cearta este veche și mare, împăcarea să se facă în prezența preotului, și să se încheie cu o rugăciune de mulțumire și chiar cu o masă creștinească, sau acordarea reciprocă de daruri. Dacă aproapele nu vrea să ne ierte, să urmăm sfatul duhovnicului, să cerem iertare de trei ori și așa, dacă nu ne mustră conștiința, ne putem împărtăși cu Sfintele Taine. Iar dacă încă sîntem tulburați și ne chinuie gîndurile de răzbunare, să amînăm Sfînta Împărtășanie, ca să nu ne fie spre osîndă. Smerenia și rugăciunea curată ne ajută cel mai mult la împăcare. Cine urmează calea aceasta, acela nu este departe de mîntuire!

Citim în Pateric că un călugăr tînăr s-a dus la un sihastru bătrîn și i-a spus că are vrajbă asupra cuiva și nu-l poate ierta nicidecum. Zadarnic l-a îndemnat bătrînul la iertare, că ucenicul nu voia să-l ierte. Atunci duhovnicul a zis ucenicului: "Să spunem împreună Tatăl nostru, fiule!" Pe cînd ucenicul zicea: "Și ne iartă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri", bătrînul îi spuse: "Nu așa, fiule! Ci să zicem; Și nu ne ierta nouă greșelile noastre, precum nici noi nu iertăm greșiților noștri!" Auzind aceasta ucenicul, a căzut în genunchi și a zis: "Iartă-mă, părinte, că am greșit! Din clipa aceasta am iertat pe fratele meu!"

Așa să facem și noi, frați creștini. Să cerem iertare întîi și să iertăm cu dragoste pe toți, ca să fim și noi iertați de Dumnezeu pe pămînt și în cer. Căci fără iertare nu avem mîntuire, nici nu putem zice Tatăl nostru.

Să rugăm pe Dumnezeul dragostei și pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a răstignit pe cruce din dragoste pentru noi, să ne împace pe toți în numele Său, știind că dragostea nu moare niciodată! Amin.
Admin · 314 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
19 Aug 2012

PREDICA LA DUMINICA A XI-A DUPĂ RUSALII a MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA (Matei 18, 23-35)


O SOCOTEALĂ!

„Asemănatu-s-a împărăția cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Și, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți”(Matei 18, 23-24).

A fost, zice Hristos, un împărat. Un împărat bogat. Avea la palatul său curteni și slujitori. Ei chiverniseau banii împăratului. Bani proprii nu aveau. Tot ce aveau era averea împăratului și trebuiau s-o chivernisească cu atenție și onest, pentru că într-o zi împăratul avea să-i cheme și să le ceară o socoteală exactă. Dar pentru că împăratul a întârziat să-i cheme, slujitorii au crezut că nu-i va mai chema niciodată și că pot să facă ce vor.

Însă cât de mult s-au înșelat! A sosit ziua socotelii. Împăratul a poruncit să se înfățișeze înaintea lui unul din slujitori. A venit slujitorul, dar inima îi tremura. pentru că știa că nu fusese cum trebuie. Au deschis cărțile. Tot ce a primit slujitorul, tot ce a încasat și tot ce a cheltuit, până la ultima drahmă, era scris în cărți. Controlul care s-a făcut a demonstrat că slujitorul îi datora împăratului zece mii de talanți, adică șaizeci de milioane de drahme de aur sau aproximativ un miliard de drahme actuale. O datorie uriașă! Slujitorul a auzit și a căzut în mare deznădejde, pentru că nu avea nimic. Și era imposibil să achite această datorie. Ar fi trebuit să rămână pentru totdeauna în închisoare, fără nicio speranță de a-și achita datoria. Slujitorul cade la picioarele împăratului și îl roagă cu lacrimi să-i dea un oarecare termen. Făgăduia, că-și va plăti datoria. Împăratul, plin de dragoste și îndurare, i-a fost milă de el și i-a iertat toată datoria. Și slujitorul, ca și cum ar fi prins aripi la picioare, zbura de bucurie.
Dar pe când acest slujitor ieșea din palat, de acum liber de agonia datoriei, întâlnește pe un alt slujitor. Acest slujitor îi datora o mică sumă, îi datora o sută de dinari, adică o mie cinci sute de drahme de astăzi. Cum l-a văzut, și-a amintit ce trebuia să primească. Cere, deci, să i le dea acum. Acela nu avea. Dar acesta insista. Îl roagă să facă puțină răbdare ca să-i achite datoria. Plânge, cade la picioarele lui. Nimic. Sever și lipsit de omenie l-a apucat de gât și era cât pe ce să-l sugrume. La sfârșit, l-a aruncat în închisoare. Împăratul, când a aflat ce fel de comportament a arătat primul slujitor celui de-al doilea, s-a mâniat foarte. A zis: – Eu, să-i iert o datorie atât de mare, iar el să nu-i ierte celui împreună slujitor cu el o sumă atât de mică? Imediat și-a retras grațierea pe care o făcuse, și a poruncit să-l arunce pe acel slujitor aspru și lipsit de omenie în închisoare.

***

Aceasta este, oarecum dezvoltată, pilda slujitorului ce datora zece mii de talanți. Prin pildă, așa cum știm, Domnul una spune și alta lasă a se înțelege. Din toate câte se zic în această pildă, vom ruga pe iubiții noștri creștini să ia aminte la ce înseamnă datoria slujitorului, datoria celor zece mii de talanți.
Datoria aceasta nu este materială. Nu sunt bani, nu sunt monezi de aur. Datoria aceasta, despre care vorbește pilda, este o datorie duhovnicească. Este o datorie, care – pe care omul și-o face, atunci când încalcă poruncile Domnului, când nu folosește cum trebuie autoritatea pe care i-a dat-o Domnul peste diferite bunuri. Și ce nu a dat Dumnezeu omului! I-a dat ochi ca să vadă, urechi ca să audă, picioare ca să se plimbe, mâini ca să lucreze. I-a dat sănătate. I-a dat minte ca să judece corect. I-a dat bunuri materiale, aer pentru respirație, apă pentru a se răcori, soare pentru a se încălzi, plante și arbori ca să se desfăteze, animale ca să-i slujească. I-a dat timp prețios ca să lucreze, să-L adore pe Creatorul său și să facă bine în lume și semenilor săi.
Și omul cum se comportă? Cum folosește bunurile materiale și spirituale? Vai! Dacă s-ar face un control în mare, improvizat, acest control va demonstra că omul nu face o chivernisire bună a bunurilor lui Dumnezeu. Face abuz, exces, risipește bogăția lui Dumnezeu. Trăiește fără a se gândi la răspunderea pe care o are. Zi de zi păcătuiește. Trupul lui slujește păcatului. Ochii lui văd cele rușinoase. Urechile lui aud lucruri care nu s-ar cuveni să se audă. Limba lui spune minciuni, judecă osândește, dezbină, calomniază, blesteamă și hulește pe Dumnezeu. Mâinile lui fură, lovesc și ucid. Picioarele lui aleargă la cluburi păcătoase. Tot gândul lui este numai la ce este rău. Timpul lui este pierdut. Într-o zi, nu dispune nici de o oră să se ducă la biserică. Nu dispune de puțin timp să-și facă rugăciunea. Nu dispune de zece minute pe zi ca să citească Sfânta Scriptură. Un “mulțumesc” nu zice. Este și nemulțumitor față de Dumnezeu, și aspru și lipsit de omenie față de semeni. Dacă cineva însetează, nu-i oferă un pahar de apă. Dacă cineva flămânzește, nu-i dă o bucată de pâine. Dacă cineva e gol și tremură de frig, nu-i dă o haină ca să se acopere. Dacă sunt bolnavi, nu-i vizitează. Dacă sunt nedrepțățiți, nu-i apără. Pe orfani și pe văduve nu-i ocrotește. Este aspru și fără omenie. Răul pe care i l-a făcut altul nu-l iartă. Până la moarte ține ură.
Să mergem mai departe și să cercetăm mai profund viața oamenilor? Din ce în ce mai multe păcate noi vor apărea. Datoria toată va crește și numărul păcatelor va depăși cele zece mii de talanți, va depăși nisipul mării. “Cine va cerceta mulțimea păcatelor mele, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu?!”.

***

Unde sunt acum cei care zic și se laudă că nu au păcate și că sunt mai buni decât toți oamenii? Nefericiții! Le lipsește ”Cunoaște-te pe tine însuți!”. Le lipsește cunoașterea și simțământul păcatelor lor. Le lipsește frica de Dumnezeu. Dacă însă ar fi stat să studieze Sfânta Scriptură și ar fi cunoscut voia lui Dumnezeu, micile și marile porunci ale Legii dumnezeiești, și s-ar fi cercetat pe ei înșiși, atunci ar fi văzut cât de mult rătăcesc. Atunci s-ar fi îngrozit. Și cum să nu se-ngrozească?
Cum să nu ne îngrozim noi, toți oamenii! Pentru că omul, oricât de sfânt s-ar considera, nu poate să-și achite singur datoria păcatelor lui. Ce zic? Nu toată datoria, dar nici un păcat din cele care sunt considerate mici și fără importanță. O sută de ani să pustnicești într-o peșteră, să postești și să faci mii de rugăciuni, nu ajunge ca să ți se ierte nici măcar un păcat. Dacă ar fi putut omul să se mântuiască singur, n-ar fi venit Hristos în lume. A venit și a ridicat pe umeri Săi păcatele noastre ale tuturor și cu Cinstitul Său Sânge a achitat datoria noastră. Păcătoșii sunt de acum liberi și iertați. Un singur lucru ne cere Multmilosârdul Domn: Să dăm și noi iertare celor care ne-au greșit. Ne-a dăruit El un miliard? Să dăruim și noi celuilalt o drahmă! Este drept și cuviincios. N-o facem? Atunci vom rămâne neiertați. Cine va fi vinovat atunci? Noi și nimeni altul.

(trad. Frăția Ortodoxă Misionară “Sfinții Trei Noi Ierarhi”,din cartea “Kyriaki”, Atena, 1998, pp. 143-148)
niculae costel · 416 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
19 Aug 2012

Nicolae Steinhardt- predica la Duminica XI-a dupa Rusalii

Vrem sa fim iertati, dar nu suntem dispusi sa iertam si noi.Vrem sa ni se acorde atentie si sa ne fie luate in seama toate drepturile, dorintele de nu si capriciile, luam insa foarte grabit si, imprastiat aminte la nevoile, doleantele si solicitarile celorlalti.

Dar ceilalti?Ei ne apar undeva, departe ca un soi de fantome pierdute in ceata.
Ni se pare, de fapt, ca toti cei din jurul nostru au obligatii fata de noi, iar noi fata de nimeni, niciodata.Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun si indreptatit, numai noi avem intotdeauna dreptate.

Nici cu gandul nu gandim ca s-ar putea intampla sa fi gresit, sa fi napustit sau insultat pe careva;parca, temeinic incrustata in tesuturile adanci ale sinei, o balanta cu talerul dreptatii neclintit indreptat in favoarea noastra, ca si acul busolei mereu orientat catre miazanoapte.
Echivalentul unui pacemaker menit nu a reglementa bataile inimii ci a ne intari in convingerea ca tot ce facem este bun si infailibil.

Mai mult:pe toti cei care nu sunt aidoma noua ori nu fac toate cele intocmai ca noi ii socotim, fara sovaiala si din toata inima, nebuni.Adeverindu-se astfel vorba Sfantului Antonie cel Mare:va veni vremea cand oamenii vor innebuni;fiecare va crede ca toti ceilalti sunt nebuni.

Vremea aceea a si venit sau mai bine zis a fost dintru inceput, omul purtand in firea sa convingerea ca numai in el coexista armonia, buna cuviinta, intelepciunea, ratiunea, dreptatea si ca el este modelul tuturor obiceiurilor, deprinderilor si gandirilor normale.Fiecare "eu" se considera etalonul impecabil al purtarilor fara gres:de la cele mai importante pana la cele mai marunte.Nu mananca, nu bea, nu se spala, nu umbla, nu cugeta, nu crede, nu se exprima intocmai ca mine?E nebun, ce mai incoace si incolo;e nebun furios si vrednic de gheena.Fiecare "eu" se crede a fi centrul lumii.Cel mai greu ne este a savarsi povata lui Hristos, a da viata imboldului capital:nu putem iesi din noi adica, nu suntem in stare a iesi din noi si a ne privi din afara.Si totusi cerinta aceasta e de neinlaturat si de neocolit:trebuie sa fim capabili a ne privi pe noi insine din afara, a ne aprecia si judeca pe noi insine asa cum - neintrerupt, necrutator, netulburati - ii urmarim si il judecam pe cei din jurul nostru.

Astrofizica a trecut de-a lungul mileniilor prin felurite faze:s-au succedat pe rand geocentrismul, heliocentrismul pana ce, acum, incepem a intelege ca pamantul nu-i decat o planeta de marime mijlocie intr-un sistem solar periferic al unei oarecare galaxii, una printre numeroasele care alcatuiesc milioanele(pare-se) de roiuri apartinand portiunii de cosmos ce ne este deocamdata dat a cunoaste.

Firea omeneasca e predispusa a fi mai marginita chiar decat heliocentrismul sau geocentrismul.Ne este congenital egocentrismul, a carui talmacire in limbaj vernacular ne-o da expresia vulgara dar si exacta:a te crede buricul pamantului.Cosecintele conceptiei acesteia sunt simple si logice:eu am toate drepturile, mie mi se cuvine totul, eu nu am nici un soi de obligatie fata de nimeni, eu nu sunt cu nimic dator nimanui.Scurt spus:eu am numai drepturi, iar ceilalti au fata de mine numai datorii.Epitalamul acesta luciferic, imnul acesta de sine statator al trufiei desantate e ritmat pe un singur si foarte scurt refren:eu, eu, eu...

Sfatul staruitor al Mantuitorului e cu totul diferit:a iesi din sine inseamna a ne putea privi cu ochi straini, din afara, obiectiv, la rece;inseamna capacitatea de a ne putea vedea si considera (fizic si axiologic) ca pe unul dintre cei foarte multi care ne inconjoara.Nu ne putem socoti "iesiti din noi" decat in momentul cand fiecare "eu" isi va fi dat seama ca nu-i decat o biata oarecare vietate (asemanatoare celor vreo cinci miliarde de altele care si ele roiesc pe aceasta modesta planeta) si va fi renuntat cu desavarsire a se socoti singur Stapanitor si Domn al ei.

De ne e specifica si ne uneste nediscriminatoriu o insusire, apoi este chiar aceasta atat de vivace tendinta a centrarii lumii si universului asupra-ne.Germanii o numesc cu un termen foarte potrivit:Ichhaftigkeit (autoindividualizare), deosebind in fiecare dintre noi neastamparata vrere de a ne lua drept un Cezar, de a juca in tot locul si in orice imprejurare rolul de vedeta.Cezarism, vedetism.

Daca insa izbutim sa ne asezam (si percepem) in adevarata noastra situatie de infima unitate a unui imens ansamblu de semeni, operam o schimbare de perspectiva de insemnatate majora:dam realitate si celorlalti incetam de a-i inregistra ca pe o masa amorfa de fantasme pierdute in ceata, aburi si clarobscur.

Si ei o suma de individualitati, de persoane (cum, pe buna si sfanta dreptate, nu inceteaza filosofia personalista a ne denumi), inzestrati si ei ca si noi cu insusiri proprii, cu suflet si libertate, cu drepturi, cerinte, sperante, aspiratii, pretentii, aidoma noua si care ne privesc pe noi, din afara si necrutator, inchipuindu-si, intocmai ca noi, ca au numai drepturi si deloc datorii, asteptandu-se din partea noastra la o totala conformare cu optica lor, cu mentalitatea si coordonatele lor psihice si simtitoare.

Pericopa evanghelica de la Matei 18, 23-35 chiar asa ne invata:a nu crede ca numai noi suntem vrednici de iertare, ca numai noi avem drepturi, iar ceilalti numai datorii, vesnicii datornici ai nostri cum se afla, tintuiti in aceasta stare mai abitir decat serbul de pamantul pe care de-a pururi va fi silit sa lucreze.

Ceata trebuie risipita, e de datoria noastra morala si crestineasca sa ne obisnuim a ne privi, judeca si cunoaste fara indulgenta si partinire, recunoscand si celorlalti statutul de fiinte slobode si egale in drepturi cu noi.Ceilalti (cum ii place lui J.P.Sartre a spune) nu sunt niste vagi concentrari ectoplasmice, niste fantome, niste numere ale lui Avogardo, ascultand doar legile statisticii si numerelor mari:sunt la fel de reali ca si noi, si le suntem datori nu mai putin decat ne sunt ei noua.Greu ne vine a cugeta si proceda astfel, dar nimic temeinic, curat si cinstit nu putem realiza cata vreme nu ne convingem ca nu numai eu sunt, ci si ei sunt, ca toti deopotriva ne bucuram de drepturi si suntem grevati de indatoriri.

In mult citita carte a doctorului Moody, Viata dupa viata, sufletul omului in stare de moarte clinica e infatisat ca iesind din trup si uitandu-se afara, de la oarecare inaltime, la trupul intins pe un pat ori pe o brancarda in sala de reanimare a spitalului.Iata pilda pe care - fara a mai astepta moartea clinica - ar fi cum nu se poate mai bine sa o urmam, iata actiunea profund crestina de care se cade sa ne aratam capabili.

In viata fiind, sa facem si noi ca pacientii doctorului Moody:sa iesim din noi si sa ne privim cu atentie, neamagire si asprime, intocmai ca pe un altul, la fel de strasnic, de nepartinitor si de nemilostivnic.NE VOM INFIORA!Vor inceta visul dulce si inselator al autocompatimirii si multumirii de sine, demonicele impulsuri ale vointei de putere, neitzscheenele, adlerienele si lorentzienele noastre instincte de suprematie, imperialism si agresiune.Se vor ridica de pe ochii nostri valurile egocentrismului care ne impiedica sa acordam realitate deplina si regim de egalitate celor care sunt dintr-aceeasi plamada cu noi.Ne vom aduce aminte de inteleapta enuntare indiana tat tvam asi: si tu esti aceasta, ceilalti nu-s dintr-o alta specie, sunt in cel mai strict, mai biologic, mai stiintific inteles al termenilor fratii tai, congenerii tai...

Cercetandu-ne, ispitindu-ne din afara, cu ochi nemitarnici (pe cat se poate, desigur, dar in orice caz nu cu ingaduinta ori culpabila complezenta), vom fi, fiecare dintre noi, propriul nostru Judecator de Apoi, pregatindu-se astfel in modul cel mai nimerit pentru adevarata si obsteasca Judecata din urma.

Numai cantarindu-ne nepartinitor si necrutator, efectuand zilnic ori la intervale regulate o Judecata de Apoi personala, particulara, ne vom putea indrepta si imbunatati si ne vom infatisa Judecatorului celui drept cu oarecare sorti buni, cu sorti de a fi iertati si miluiti.Cata vreme insa ne vom socoti centrul cercului ce ne inconjoara egalitar pe toti si nu vom intelege ca acel cerc pascalian isi are centrul in fiecare fiinta salasluitoare intr-nsul, riscam sa auzim si noi:dati-l pe mana chinuitorilor pana ce-si va plati toata datoria.("Pana" semnificand vesnicia)

Daca ne inchidem si ne ferecam in noi si ne acordam numai noua drepturi si ne scutim de orice datorii suntem pierduti si vrednici de pedeapsa menita egocentrismului:singuratatea absoluta.

Caci in zadar si-n pustiu vom rosti si striga:Eu, eu, eu, ...Chemarea aceasta disperata, nimeni nu o va auzi si nimeni, asadar, nu-i va raspunde.

Intru totul degeaba cere mila si ajutor insinguratul de buna voie, nemilosul imprumutator, strasnicul stiutor numai de lege si neindurare cand iese in cale datornicul sau.

Va pati ca Shylock, negutatorul din Venetia, eroul lui Shakespeare, creditorul care se amagise cu incredere oarba in lege pana aceasta se intoarce impotriva-i, invatandu-l ca tot omul are nevoie de intelegere si indurare.(Din partea lui Dumnezeu si din partea oamenilor).Va primi replica de care se invrednicesc, dupa ce si-au ucis, spre a-l jefui, fiul si fratele (pe care nu-l recunosc dupa o despartire de mai bine de treizeci de ani), mama si fiica in Neintelegerea lui Albert Camus, din partea batranului cu barba alba de pe palierul etajului celui mai de sus al hanului lor(batranul care de fapt simbolizeaza divinitatea):
Nu! un nu la fel de inghetat, distant definitiv si indarjit ca si flacarile reci ale iadului.
Pilda celui care datora zece mii de talanti sa o primim ca pe o minunata povata si ca pe o stringenta lectie practica de purtare existentiala.

Odata mai mult, prin textul  de la Matei 18, 23-35 se adevereste ca Hristos ne-a propovaduit nu atat o noua religie cat un nou mod de a trai, a way of life zic anglo-saxonii, convinsi ca de o mai utila si mai pragmatica invatatura decat a lui Hristos nu dam pe acest pamant.

Sa iesim din noi, sa ne privim nepartinitor si necrutator din afara, sa risipim ceata din jur, sa ne privim nediscriminatoriu, sa parasim lumea fantomatica a egocentrismului spre a intra in realitate si in atat de elogiatul realism.

Nu-i nevoie sa invatam realismul.El sta la baza propovaduirii lui HRISTOS.

CRESTINATATEA, iata realismul!

balla georgeta · 582 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
19 Aug 2012

Pentru suflet !


 

Icoana Maicii Domnului "Mângâietoarea" (Paramythia)


Această icoană-frescă se află la manstirea Vatopedu(Sfantul Munte) într’un paraclis dedicat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (unde se tundeau odinioară călugării în monahism) și a fost strămutată aici după minunea ce a făcut’o în veacul al XIV-lea, când a salvat obștea și mănăstirea de la pieire, împotrivindu’se chiar pruncului Iisus! Este singura icoană din lume a Maicii Domnului, care a rămas într’o altă poziție decât cea în care a fost pictată! (Se mai cunosc minuni în care Preacurata Fecioară a vorbit din icoană, dar zugrăvirea ei rămânea neschimbată!). Într’o dimineață devreme, după Utrenie, pe când obștea se împrăștiase spre puțina odihnă, iar egumenul rămăsese singur să’și plinească rugăciunile sale (mai pe urmă voind a’i da unui frate cheile ca să deschidă porțile mănăstirii), a auzit o voce rostind: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați’vă pe ziduri și alungați tâlharii!”. Care tâlhari erau corsari, ce se furișaseră în noapte pe lângă fortficații și așteptau ca monahii vatopedini să deschidă porțile la mijirea zorilor pentru a putea năvăli în lavră. Când starețul a privit la fresca de unde venea glasul, L’a văzut pe pruncul Iisus încruntat și cu mâna întinsă ca să oprească glăsuirea Maicii Sale, zicându’i: „Lasă’i Maică, să le fie îngăduită pedeapsa aceasta pentru păcatele lor!”. Preacurata Fecioară însă a îndepărtat mâna Fiului ei de la gură și a repetat înștiințarea către starețul rămas uimit de așa minune, până când acesta și’a încunoștințat obștea de primejdia de moarte în care se aflau. Atacatorii au fost siliți să plece și mănăstirea a fost salvată în acest chip miraculos de către Theotokos Paramythia! De secole vatopedinii slujesc Sfânta Liturghie în fiecare zi de vineri în cinstea ei și’i cântă Paraclisul Maicii Domnului la sfârșit.



Cuviosul Neofit Prosmonarul, care grijea de acest paraclis, fiind trimis odată cu ascultare la Evvia, s’a îmbolnăvit foarte și, simțindu’și sfârșitul aproape, s’a rugat fierbinte Maicii Domnului Mângâietoarea (Paramythia) să’l învrednicească a muri în Vatopedou. A auzit atunci glasul Fecioarei care i’a spus să meargă la mănăstire și să fie gata într’un an de zile de plecarea din astă lume! Și la vremea sorocită, pe când urca scările spre paraclis, a auzit același glas spuindu’i: „Neofit, vremea plecării tale s’a apropiat!”. Ajuns la chilie, Neofit și’a încredințat sufletul Domnului, după cuvântul Preacuratei.
În cinstea acestei minuni, o candelă veghează neîncetat deasupra icoanei, în fiecare zi este cântat un canon de rugăciune în cinstea icoanei, iar vinerea se săvârșește Sfânta Liturghie. În sfântul munte Athos icoana este numită „Paramythia”, „Mângâietoarea” („Otrada”) sau „Alinarea” („Uteshenie”).

Fiind turma înconjurată de cei care o luptă, și-nverșunați prigonitorii asupra oilor tale, Curată, ai vestit pe robul tău, grăind aievea către el. Pentru aceasta cetele de monahi ție îți strigă, Maică: slavă, Preacinstită, ajutorului tău, slavă ocrotirii tale, slavă, Mângaietoare ție una Atotlăudată. (Troparul Icoanei, glasul I)

Alerg cu dor și cu credință, Mângâietoare, la tine, mângâie-mă tu, mângâierea mănăstirii Vatopedi, care ai mângâiat cândva, pe monahii din primejdii.

 
daniela · 5594 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
18 Aug 2012

J.O. Nicula 2012, de Pr.Marius Matei(Lumea credintei)

Adevaratele JO sunt acelea care au ca miza laurii vesniciei, nu un rotund de plev aurit, aducator de invidii si mandrii.Spiritul de castigator poate fi imprumutat de la celebrul judocan grec apropiat de Athos sau de la multitudinea de atleti ai lui Hristos, prezenti la Londra.Ati urmarit, cu siguranta, turneul olimpic de fotbal si ati observat ca s-a jucat si la Cardiff, Manchester sau Glasgow.La fel si noi, nu detinem monopolul cu Nicula.Icoanele plangatoare ale Transilvaniei ne cheama si la Floresti, Rohia sau Ramet.Ce ii mana pe miile de pelerini spre Maicuta milei?Ieri celebrul actor V.M. era foarte indignat, intr-o discutie privata, de "prostimea care isi strica sanatatea si blocheaza circulatia Gherlei".In contra-partida insa, observ in cortegiul Invierii o gramada de doctoranzi si manageri de top, cot la cot cu tanara cu batic.In fata icoanei se intalnesc oameni dragi lui Dumnezeu care aleg Nicula in detrimentul concertului Iron Maiden(acum doi ani) sau Lady Gaga(acum). Nu este suficient sa te spovedesti doar inainte de Cununie(si ITP-ul se face la doi ani!)
Imnul oficial al olimpiadei Credintei este "Mireasa cu totul fara de prihana!"Arbitrul doleantelor noastre ne-egoiste este Maica bunavointei Tatalui.La pauza publicitara, zicem:"Binecuvantata esti tu intre femei!"Campioni la tir:tintim Adevarul.Avem galerie:"Striga, Davide, ce praznic este acesta, pe care l-ai laudat in Cartea Psalmilor".Ne bucuram!Pe Maica lui Dumnezeu a mutat-o la cer Mesia inviat! Se bucura si maicile si fecioarele si miresele lui Hristos!Se vede clar, fara reluare:mormantul Fecioarei se face scara la cer.De ce stati?!Ridicati, portile voastre si primiti pe Maica Luminii!Multumim iubita Maica, pentru tatii vindecati de patima betiei:vom pomeni numele tau in tot neamul si neamul.
balla georgeta · 317 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
18 Aug 2012

CHEMAREA LUI DUMNEZEU SI ASCULTAREA OMULUI!



"Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.
Și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni.
Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.
Si de acolo, mergând mai departe, a văzut alți doi frați, pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele și i-a chemat.
Iar ei îndată, lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El.
Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor." (Matei IV; 18-23)

Frati crestini, vreau sa va vorbesc despre chemarea lui Dumnezeu si de ascultarea omului de Dumnezeu si de ascultarea tuturor zidirilor Sale. Dar vreau mai ales sa vorbesc despre chemarea neamului celui cuvantator al oamenilor si sa va spun in cate chipuri ne cheama Dumnezeu pe noi.
Dumnezeu cheama popoarele pamantului la pocainta prin foamete, cu seceta, cu boli, de parca le-ar spune: Iata, Eu sunt Acela despre Care spune Ieremia proorocul ca voi da ploaie peste zece cetati si peste doua nu voi ploua. Si iarasi, voi da ploaie peste doua cetati si peste zece n-am sa dau ploaie, ca sa va arat ca Eu sunt Dumnezeul norilor si Tatal ploilor, cum a zis si Iov.
Am auzit ca la televizor, cand se da buletinul meteorologic, se arata harta tarii spunandu-se: aici ploua, si se arata vreo 10-15 puncte unde ploua in tara, iar in cea mai mare parte a tarii nu ploua. Auzind aceasta, foarte m-am folosit. Si mi-am adus aminte de cuvintele proorocului Ieremia si mi-am zis: Iata cum se implinesc sub ochii nostri, ca ploua in cateva sate si in 20-30 nu ploua.
Deci in mana lui Dumnezeu sunt ploile si norii si furtunile si vanturile. Caci spune Hristos: Anii si vremile le-a pus Tatal intru a Sa stapanire. Nimeni nu-I poate cere socoteala Lui de ce a lasat seceta sau furtuna; nimeni nu poate opri vanturile si ploile, nimeni nu le poate aduce, decat mana cea atotpu-ternica a lui Dumnezeu. Deci, iata, uneori ne cheama Dumnezeu cu seceta, alteori cu grindina, alteori cu fulgere, cand trasneste pe multi, alteori ne cheama cu foamete, alteori cu boli.
Alteori da Dumnezeu boala si molima si nu este casa unde sa nu fie un bolnav. Alteori ne cheama cu razboaie, alteori cu robie, alteori cu glasul Scripturilor cand zice: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Si alta data zice: Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie.
Deci iata ca ne cheama Dumnezeu si prin stihii, si prin cutremure si prin seceta; ne cheama prin boli si prin necazuri, prin scarbe, prin toate cheama popoa-rele la El sa cunoasca ca este un Tata in cer si ca poate face cu popoarele cate voieste.
Ce spune Isaia? Doamne, Tu ai zidit pamantul ca pe o nimica si toate popoarele pamantului inaintea Ta sunt ca o picatura intr-o cada (Isaia 40, 15). Ce putere are o picatura intr-o cada? Sau ce este de vei lua o lingura de apa din oceanul cel fara de margini al marilor? Asa suntem noi de mici si de slabi inaintea lui Dumnezeu. Ne cheama Dumnezeu prin glasul Scripturii, ne cheama prin glasul zidirilor ce pornesc asupra noastra cu seceta sau cu ploaie prea multa sau cu cutremur; ne cheama Dumnezeu prin arsita, dar ne cheama si in alt fel.
Cum? Prin glasul constiintei. Nu vezi, cand pacatuim sau gresim, ne mustra cugetul indata. Te intreaba: "Omule, de ce ai facut aceasta? De ce ai furat de la vecinul? De ce ai luat femeia altuia? De ce ai omorat pruncul nevinovat in pantece? De ce ai ras de cele sfinte? De ce fumezi? De ce nu mergi la biserica Duminica si sarbatoarea? De ce nu cresti copiii in frica lui Dumnezeu? De ce nu postesti cele patru posturi de peste an si vinerea si miercurea si te faci asemenea cu iudeii? De ce urasti pe fratele tau? De ce hulesti pe Dumnezeu cand esti in scarba?"
Prin toate ne mustra constiinta cand gresim. Ea este glasul lui Dumnezeu care ne cheama la El: "Omule, ai gresit. Eu te iert, dar sa nu mai faci. Vino la Mine, caci la Mine este izvorul iertarii, al iubirii si al milostivirii. Pune inceput bun de azi inainte, sa nu mai pacatuiesti".
Deci constiinta este glasul lui Dumnezeu in inima noastra. Aceasta lege s-a pus inainte de toate legile omenesti.
Zic o seama de oameni putin credinciosi: "Pe noi, crestinii, Dumnezeu o sa ne judece si o sa ne pedepseasca dupa Evanghelie, dar popoarele care nu cunosc pe Dumnezeu, cum este China, cum este Japonia, India, care se inchina la zei si la vrajitori, cum are sa le pedepseasca Dumnezeu? Caci n-au avut Evanghelia si n-au stiut ce este pacat. De aceea nu se pot indrepta".
Auzi ce spune dumnezeiescul Apostol Pavel in Epistola sa catre Romani: Cele nevazute ale lui Dumnezeu, de la inceputul zidirii lumii prin fapturi intelegandu-se se vad, adica vesnica Lui putere si dumnezeire (Romani 1, 20). Deci toate popoarele lumii, in ziua judecatii, se vor judeca dupa patru legi. Asa dogmatisesc Sfintii Parinti. Cei ce n-au avut legea scrisa, se vor judeca dupa doua legi: dupa legea constiintei, pe care a pus-o in om la zidirea lui, si dupa legea zidirilor. Cum, dupa legea zidirilor? Iata cum:
Toate care sunt in jurul nostru vorbesc cu noi. Caci spune Sfantul Grigorie de Nyssa in Viata lui Moise: "Ca o trambita din inaltul cerului vorbesc zidirile cu noi si striga ca este un Ziditor". Si ce spune proorocul David: Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Cum vorbesc cerurile cu noi? Cum vorbeste taria cu noi si vesteste puterea lui Dumnezeu? Iata cum:
Cand te uiti seara la cerul instelat si-l vezi plin de stele si impodobit ca un candelabru plin de lumina si vezi luna plina stralucind pe cer si randuiala cea prea frumoasa cu care se conduc stelele si galaxiile si constelatiile cerului cu atata precizie, incat nici cei mai mari savanti ai lumii nu ajung sa faca calendarul dupa ele, atunci zici cu proorocul: Doamne, ce este omul, ca-l pomenesti pe el sau fiul omului, sa-l cercetezi pe el? Si atunci iti dai seama ca aceste stele, aceste miscari ale lor sunt facute si purtate de mana lui Dumnezeu. El a fost Creatorul, El este Carmuitorul lor. Iti dai seama ca lumea aceasta are o minte care le indruma, ca este un Dumnezeu Care le-a facut si o mana nevazuta care le poarta de grija, ca si noua.
Asa vorbesc cerurile cu noi, incat vazandu-le, cunoastem prin ele pe Ziditorul cerului. Cand ne uitam la soare si-l vedem cum lumineaza, ca nu putem sa-l privim decat cateva minute si orbim, ne aducem aminte de Cel ce a facut soarele atat de frumos, atat de luminos. Si ne dam seama ca Cel ce l-a facut pe el, Soarele dreptatii, straluceste de miliarde de ori mai mult ca el. Si asa soarele lauda pe Dumnezeu. Caci se zice: Laudati-L pe El soarele si luna, laudati-L pe El toate stelele si lumina. Cum lauda soarele pe Dumnezeu? Cum Il lauda luna, stelele, cerurile, tot firmamentul, toata zidirea?
Prin existenta si prin miscarea lor. Caci "altele sunt contemplatiile zidirilor si altele sunt legile lor", zice Sfantul Maxim Marturisitorul in Filocalie. Contemplatia are loc cand ne gandim la cine le-a facut. Iar legile lor sunt randuielile dupa care se misca in univers. Si amandoua sunt facute de Dumnezeu: existenta lor si legile dupa care se misca ele. Asa vorbesc cu noi soarele, luna, stelele si cerurile, florile si pasarile, animalele si fiarele, vaile si apele, noianurile si aerul, vanturile si toate stihiile. Toate vorbesc cu noi si ne spun ca este un Ziditor, un Dumnezeu in cer Care le-a facut, le tine si le misca.
Deci dupa legea constiintei si dupa legea zidirilor se vor judeca cei ce n-au avut legea cea scrisa. Incepand de la Moise, caruia Dumnezeu i-a dat tablele Legii pe Muntele Sinai, poporul iudeu se va judeca dupa Legea scrisa, iar toate popoarele care au cunoscut Evanghelia, se vor judeca dupa Legea darului, legea dragostei si a desavarsirii. De la inceputul lumii, astazi si vesnic, zidirea vorbeste despre Ziditorul ei.
Un necredincios oarecare mergea pe Oceanul Atlantic, pe un vapor mare, un transatlantic. Si un sarman misionar predica pe vapor noaptea despre Dumnezeu, despre minunile Lui care se vad pe cer, sus, pe pamant si in ape. Iar necredinciosul, ca sa ia in batjocura pe misionar, a luat binoclul si se tot uita lung la stele. Iar misionarul lui Hristos predica cu foc, pentru ca Dumnezeu da putere multa in cuvant celor ce-L binevestesc pe El si-L predica pe Dumnezeul Cel adevarat, pe stapanul Zidirii.
La urma vine cel necredincios si zice catre preot: "Parinte, tot predici pe Dumnezeu, dar eu m-am uitat prin binoclu la stele si nu L-am vazut. Nu stiu unde-I". Iar misionarul lui Hristos i-a spus: "Bine zici frate, ca nu-L vezi, si in acest fel nici n-ai sa-L vezi in veacul veacului. Dar stii de ce? Ca sa-L vezi pe Dumnezeu trebuie sa cureti inima de necredinta si de paganatate, caci asa ne invata pe noi Evanghelia, spunandu-ne in fericirea a sasea: Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu. Deci drept ai zis, pentru ca nu L-ai vazut si nici n-ai sa-L vezi in veacul veacului, pana ce nu-ti vei curati inima ta de necredinta, de rautate si de pacate. Atunci ai sa-L vezi pe Dumnezeu prin lumina credintei".
Asa si azi. Sunt multi oameni care nu aud chemarea lui Dumnezeu. Si daca nu o auzim, o sa puna biciul pe noi, o sa ne cheme mai aspru. Daca ne vom intoarce, El o sa dea ploaie timpurie si belsug si sanatate si fericire, ca in mana Lui este viata si moartea. Iar daca nu, stie El cum sa traga fraul calului. Caci zice Ilie Miniat ca lumea aceasta este ca un cal sirep, care alearga pururea spre pierzare, alearga la pacate, spre fundul iadului. Dar Dumnezeu va pune frau acestui cal neastamparat. Si care e fraul calului? Care e frana lui Dumnezeu cu care trage lumea la Dansul? Sunt bolile, seceta, robiile, razboa-iele, moartea, suferintele si toate necazurile.
Cand este razboi, ce cerem? "Da, Doamne, pace!" Cand suntem bolnavi cerem: "Da-ne, Doamne, sanatate". Cand nu ploua: "Da-ne, Doamne, apa, ca murim de sete!" Cand suntem robi: "Scapa-ne, Doamne, de robie!" Deci bine ne face Dumnezeu. Stie El sa tina in frau aceasta lume, care alearga ca un cal sirep la prapad, la pierzare. Auzi ce spune proorocul: Insa cu zabala si cu frau, Doamne, falcile lor vei strange, ale celor ce nu se apropie de Tine. Nu ne apropiem de buna voie, ne pune zabala si frau si ne intoarce inapoi, pentru ca are putere, caci este Dumnezeu, Care poate sa coboare in iad, sa ridice, sa omoare si sa faca viu.
Deci, fratii mei, cand vom intelege ca Dumnezeu ne cheama prin boli, prin suferinte, prin pagube, prin necazuri, prin robie, prin seceta, sa nu stam impietriti, ci sa ne intoarcem acasa la Tata si sa zicem: "Iarta-ne noua, Doamne, pacatele si ne miluieste pe noi". Atunci Bunul Dumnezeu ne iarta, pentru ca El nu ne cearta din ura. Adevaratul parinte nu bate copiii sai din ura. Doamne fereste! Care mama sau tata ar vrea sa-si bata copiii degeaba, sa-si bata joc de dansii? Nu! Ci daca vede ca vreunul azi nu asculta si maine nu asculta si poimaine nu asculta, si-i incapatanat si-i raspunde impotriva si face dupa voia lui cea rea, pune mana fara sa vrea pe varga sau pe curea sau pe bat. Pentru ce? Pentru ca vede ca acest copil a pornit pe cai rele si merge din rau in mai rau, se duce in prapastie si daca il va bate mai pe urma, va fi prea tarziu.
Asa face si Dumnezeu cu noi. Noi suntem toti fiii lui Dumnezeu dupa dar. Auzi ce zice Scriptura: Eu am zis: dumnezei sunteti si fii ai Celui Prea Inalt toti. Iar voi ca niste oameni muriti si ca unul din boieri cadeti, adica ca unul din diavoli. Daca suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar si avem darul punerii de fii prin Sfantul Botez, avem Biserica mama si pe Dumnezeu Tata, dupa cum zicem pururea: Tatal nostru Care esti in ceruri, daca-i asa, sa stam pururea cu ochii mintii la Tatal nostru si sa stim ca daca nu vom voi de buna voie sa-L iubim si sa-L cunoastem ca exista, El va pune mana pe varga.
Dar mai bine sa ascultam din dragoste si sa-L iubim pe Dumnezeu si sa facem poruncile Lui din cumintenie, ca El pururea sa aiba mila de noi si sa ne poarte de grija.
Apostolii au ascultat de Hristos, proorocii au ascultat, cerul asculta, pamantul asculta, roua asculta, grindina asculta, stelele asculta, noianurile si toata natura asculta! Numai omul, fiinta cea rationala, nu vrea sa asculte de Parintele sau Cel ceresc. Dar bagati de seama ca mana lui Dumnezeu are si varga cu care ne poate bate.
Deci sa stam bine, sa luam aminte! Sa nu uitati, de astazi inainte, ca orice necaz care vine peste noi, este o chemare a lui Dumnezeu. Caci zice: Dumnezeu bate pe tot fiul pe care-l primeste.
Si sa nu cartim daca suntem chemati intr-un fel sau altul, caci spune Apostolul Pavel: Fiecare, intru ceea ce este chemat, intru aceea sa ramana!
Te-a chemat Dumnezeu sarac, nu dori sa te imbogatesti; te-a chemat sa fii calugar, calugar sa ramai pana la moarte; te-a chemat sa fii preot, preot vrednic sa fii; te-a chemat sa fii meserias, meserias bun si cinstit sa fii; te-a chemat sa fii filosof sau mecanic sau in alt serviciu, asa sa ramai. Dar sa slujesti cu cinste, sa cunosti ca Dumnezeu este Cel ce te-a chemat intr-un fel sau altul si fiecare din noi intru ceea ce este chemat, intru aceea sa ramana! Amin.

Parintele Cleopa Ilie
Free Pictures

Sa fiti mereu, binecuvantati de Bunul Dumnezeu!
 
stefania · 379 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
18 Aug 2012

PENTRU SUFLET !



 

 


roxana mateescu · 404 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
17 Aug 2012

PICUR DE LINISTE !

Rugaciunea nu trebuie considerata ca o senzatie placuta si linistitoare, ca pe un farmec al imaginatiei inflacarate, nici ca pe lumina spiritului care ne descopera cu usurinta adevarul, nici ca pe o consolare a suferintelor noastre. Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le acorda din cand in cand alesilor Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste daruri, nu asteapta ca sa le aiba si apoi sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Aceasta dragoste este adevarata renuntare de sine, ce se agata cu disperare si incredere oarba de Dumnezeu, chiar in ariditatea inimii, in neputinta concentrarii atentiei, in renuntarea la orice suport moral, la orice bucurie si consolare personala. Adevarata dragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu Dumnezeu.

Astfel chiar daca in timpul rugaciunii, distractiile involuntare turbura mintea / inima noastra, intentia de a-L adora si a-L iubi pe Dumnezeu, aceea conteaza.
Free Pictures

Rugaciunea este cheia raiului, ea deschide portile harului divin. Rugaciunea este un gaj, o garantie a imortalitatii, caci cel ce vorbeste cu Dumnezeu cu toata sinceritatea, devine mai tare ca moartea, sufletul lui devine nemuritor, iar corpul lui va reinvia in mod glorios.

Prin rugaciune il iubim pe Dumnezeu, Il adoram, speram la darurile Lui, inima noastra creste in prezenta Lui, ne dam seama de nimicnicia noastra, ne cuprinde o sfanta teama si respect imbinate cu nadejde si cu bucurie nesfarsita. Increderea in Tatal nostru trebuie sa fie nemarginita. El ne-a creat pentru a ne face fericiti, iar nu pentru a ne osindi. Cine Il iubeste, Il recunoaste de Tata si ajunge cu siguranta la fericirea suprema. Este deci ultranecesara rugaciunea. Ea ne aduce fericirea, ea ne arata calea de urmat spre perfectiune, spre Dumnezeu. Indepartarea de Dumnezeu aduce moartea sufletului. Suntem deci obligati sa ne rugam, nu numai prin legea divina, dar chiar prin legea naturii.

Rugaciunea ne este necesara pentru a ne intari in suferinte si slabiciuni, ea este poruncita de Dumnezeu pentru a scapa de ghearele satanei, sa ne mantuie de pacatul stramosesc, ne purifica din nou, ne reda nevinovatia. Ea este ca o armura ce protejeaza pe crestinul ce lupta pentru perfectiune, ea este faclia care imprastie intunericul din calea vietii omului, ea este porumbelul pacii intre om si Dumnezeu, ea este tamaia placuta lui Dumnezeu.
Tot omul, fie bogat sau sarac, prost sau destept, cult sau nu, tanar sau batran, bolnav sau sanatos, daca Il iubeste si cauta pe Dumnezeu prin rugaciune cu toata inima, dornic in mod sincer de a afla adevarul cu credinta, cu umilinta, cu incredere si mai ales cu perseverenta, va vedea miracole in viata lui si ochii i se vor deschide pentru a vedea si a intelege sensul si rostul creatiei Lui si a intregei omeniri. Ultumul cuvant in lumea aceasta va ramane celor ce se roaga si portile infernului nu-i vor birui.
Photo Sharing

Puterea lui Dumnezeu toate le biruieste:dar rugaciunea umila si supusa este mai puternica decat insusi Dumnezeu,Ii opreste bratul,Ii potoleste mania,Il dezarmeaza,Il invinge,Il domoleste si Il face as putea spune,dependent si prieten.
Cel mai frumos crez este acela care se naste pe buzele tale in intuneric,in jertfa,in durere,in efortul suprem al unei neabatute vointe de bine:este acela care,asemenea unui fulger,sfasie intunericul sufletului tau,este acela care in dezlantuirea furtunii,te inalta si te ridica la Dumnezeu.
Sa aveti mereu puterea si intelepciunea de care este nevoie in orice rugaciune.
 
INTERVIU CU DUMNEZEU!
Photo Sharing

Ai vrea să-mi iei un interviu,deci…zise Dumnezeu.
eu: Dacă ai timp…i-am răspuns.
Dumnezeu a zâmbit si a zis : Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
eu: Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns: Faptul că se plictisesc de copilărie,se grăbesc să crească…iar apoi tânjesc iar să fie copii;că își pierd sănătatea pentru a face bani…iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea.
Faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.
eu: Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp. Apoi am întrebat: Ca părinte,care ar fi câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori să le învețe copiii tăi?
Iar El a zis: Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…și că durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece;să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult,ci acela care are nevoie de cel mai puțin;să învețe că există oameni care îi iubesc…dar pur și simplu încă nu știu să-și exprime sentimentele;să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și că pot să-l vadă în mod diferit;să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți și că,de asemenea,trebuie să se ierte pe ei înșiși.
eu: Mulțumesc pentru timpul acordat…am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să știe?
Dumnezeu m-a privit zâmbind și a spus: Doar faptul că sunt aici,întotdeauna.
Image Hosting Site

În grădina largă-a vieții, omul seamănă cu-o floare:
Vine toamna ... cade bruma ... Biruită, floarea moare,
Dar rămâne amintirea celor buni, care-și iau drumul,
Cum din floarea-mbătătoare ne rămâne, scump, parfumul!

Pururea, înțelepciunea are culmi ce urcă-n stele
Și, de veacuri, fericirea stă pe culmile acele.
Așadară, fericirea, în zadar o cată unii,
Dacă nu pot să atingă culmile înțelepciunii!
Photo Sharing

Sa va binecuvanteze Bunul Dumnezeu,sa va daruiasca sanatate multa si multe bucurii ,sa fiti fericiti alaturi de toti cei dragi dumneavoastra.
Un sfarsit de saptamana cu pace si liniste sufleteasca.Doamne ajuta!

 
roxana mateescu · 404 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
17 Aug 2012

Sfinții Martiri Brâncoveni




Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude și cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăția cerurilor și pentru neam această moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință mult v-ați nevoit!

Rugăciune către Sfinții Martiri Brâncoveni
O, Sfinților martiri Brâncoveni, care, prin înțelepte osteneli, comoară sfintei și dreptei credințe până în sfârșit o ați păzit, și de la Împăratul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejită cunună mucenicească ați primit! Ce graiuri vom îndrăzni a vă aduce noi, nevrednicii, prin care să lăudăm mult-râvnitoarea voastră viață, de buni iconomi și credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum și sfârșitul vostru vitejesc, de adevărați eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ați făcut priveliște de multă mirare oamenilor și îngerilor? Cu adevărat ar trebui mai degrabă să iubim noi tăcerea, ca unii ce suntem îngreuiați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și nimic bun nu aflăm întru noi, care să ne apropie de evlavioasele voastre lucrări și de sfintele voastre virtuți, și să ne dea o cuvioasă îndrazneală, spre a îndrepta către voi, cu bună nădejde, smerita noastră rugăciune. Dar unde și către cine vom putea alerga, dacă nu către Atotputernicul și Atotștiutorul Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi, și către voi, ca și către aceia care, călătoria vieții prin valea ispitirii și a plângerii acestui veac înșelător bine săvârșind, ca aurul trecut prin foc de șapte ori v-ați lămurit, și ați ajuns lăcașuri sfințite, în care Tatăl, Fiul, și Sfântul Duh Dumnezeu s-au sălășluit.


O, fericiților, sfinților, și bunilor biruitori mucenici Brâncoveni! Căutați dintru înălțimea slavei cereștilor voastre lăcașuri către noi, care în tot ceasul în nenumărate chipuri ne primejduim, și care pentru multa noastră lenevie și mândrie, covârșiți de boli, pagube, necazuri, și de înfricoșate și negândite nevoi, mai mult decât toți, după dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticaloșiti și asupriți. Dar cum oare s-ar fi putut să nu ajungem până aici? Voi, întru atâta desfătare și avuție pământească aflându-vă, în toata viața voastră dorirea nestricăcioaselor bogății ale harului neîncetat ați avut, iar noi, deși din mila proniei dumnezeiești săraci și strâmtorați fiind, cuvioasa neiubire de agoniseală defăimând, frumusețile mincinoase și stricăcioase ale acestui veac trufaș și nestatornic pururea râvnind, mai mult decât femeia cea gârbovă de ele ne-am pironit, iar cugetarea către cele cerești cu totul o am nimicit. Voi, socotind toată slava veacului de acum ca pe un fum, o umbră, și o nălucire de vis amăgitor, stăpânirea domnească, multa avere, sănătatea, și însăși viața voastră, pe toate gunoaie le-ați socotit, ca pe Hristos în veci să-L dobândiți; iar noi, de bună voie, și de nimeni siliți, prin lăcomie materialnică în prăpastia iubirii de plăceri de care rușine este a și grăi ne-am prăvălit, și mai mult decât necredincioșii și rău credincioșii iubind prostia și nerușinarea patimilor ne-am păgânizat. Pentru aceasta, în loc să ajungem, după cuvântul Stăpânului, sarea pământului și lumina lumii, pentru noi se hulește tot mai mult între neamuri numele cel preasfânt și de mare cuviință al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevărat, și în Treime închinat. Ce răspuns vom da oare Înfricoșatului, Dreptului, și Nemitarnicului Judecător, căci știm prea bine ca de neînlăturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotărârea, și dreapta răsplătire, pentru cele care cu gândul, cu cuvântul, și cu fapta am lucrat, și pentru ce la chinurile cele veșnice nicicând cugetând, în primejdia de a ajunge în ele mai jos decât cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitocească înțelegere ne aflăm, după cum Sfântului Macarie cel Mare i s-a descoperit.
Nu ne lăsați să ne netrebnicim mai mult și stăviliți alunecarea noastră spre robia lumii, a trupului, și a diavolului, prin sfintele și pururea primitele voastre rugăciuni, o, preafericiților martiri, rugătorilor fierbinte către Dumnezeu pentru toată lumea, pentru Ortodoxie, pentru țară și neamul vostru, pentru toți cei ce aleargă către voi cu credință tare și umilință nefățarnică. Mijlociți pentru noi toate cele bune și de folos pentru luminarea ochilor minților și inimilor noastre celor întunecate de grija vieții de acum, râvna aprinsă și neostoită pentru fapta bună ce v-a însuflețit pe voi, dobândirea întru cunoștiință a mărgăritarului celui de mult preț al binecinstitoarei și lucrătoarei prin dragoste credințe, prețuirea lui mai mult decât lumina ochilor și decât viața această vremelnică, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă. Plecați spre milă și îndurare pe milostivul și iubitorul de oameni Dumnezeu, să ne cheme la El pe toți, să ne deschidă ușa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca să voim să lucrăm în via și pe ogorul Lui, răscumpărând vremea trecută, pe care rău am cheltuit-o fiind întunecați de neștiință și biruiți de urâte gânduri și de patimi de necinste.
Cereți pentru noi și statornicia neclintită și tăria de diamant ce ați avut până ce v-ați dat sufletele voastre, curățite prin botezul sângelui, mai strălucitoare decât razele soarelui în mâinile Ziditorului tuturor. Ca astfel, învrednicindu-ne și noi părții celei de-a dreapta, dimpreună cu voi și cu toți sfinții care I-au bineplăcut Lui de la începutul veacurilor, să-L slăvim pe Dumnezeul vieții noastre, pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfântul Duh, în nespusa fericire a Împărăției Sale, în vecii vecilor. Amin.

La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mântuitorul Hristos se coboară precum oarecând pentru ridicarea sufletului Maicii Fecioare, să ridice ca pe o jertfă bineprimită sufletele curățite ale Sfinților Constantin cu fiii săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei împreună cu unchiul lor Ianache.
Admin · 401 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
16 Aug 2012

Pagina precedenta   ... 21 ... 38, 39, , 40 ... 60 ... 82  Pagina urmatoare