Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitator: 1

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare

Dacă Dumnezeu ne învață smerenia, de ce își dorește așa de mult să-L lăudăm?

( o opinie scrisa in ortodoxia tinerilor de Claudiu )

tatiana codrut · 265 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
17 Iul 2012

Pot fi un baiat si o fata doar buni prieteni, fara implicatii sentimentale?



Subiectul dragostei a fost examinat de filozofi, infrumusetat de poeti si inaltat
de muzicieni de-a lungul secolelor. Dar suntem noi acum mult mai lamuriti decat am fost? Am priceput noi intr-adevar esenta a ceea ce inseamna sa iubesti? Dragostea este cea care ne face viata mai frumoasa,cea care ne imbunatateste starea de spirit. In continuare va prezentam cateva subiecte legate de iubire, viata de cuplu, prima iubire, etape prin care trebuie sa treaca orice relatie de dragoste.

Pot fi un baiat si o fata doar buni prieteni, fara implicatii sentimentale? Multi sunt de parere ca nu ai cum sa separiprietenia de sentimente. La intrebarea "Poti avea o relatie de prietenie care sa nu implice sentimente?"putem raspunde, ca intr-o relatie pot sa nu existe sentimente fata de celalalt dar aceea nu este o relatie de prietenie ci una de amicitie. Exista o imensa diferenta intre amicitie si prietenie. Intr-o relatie de prietenie este imposibil sa nu fie incluse si sentimente si cel mai banal si inevitabil ar fi acela de simpatie fata de prietenul sau prietena ta.Prietenia este cea mai importanta intr-o relatie. Si e bine sa invatam sa ne facem prieteni de sex opus inainte de a incepe o relatie: sa studiezi sa vezi care sunt particularitatile lor si apoi sa stii la ce sa te astepti, sau sa stii cand ai gasit ceea ce cautai. Nu cred ca exista casatorie fericita, daca cei doi parteneri nu sunt in primul rand prieteni de nadejde, ci doar iubiti. Dupa ce dragostea pasionala se stinge ramane prietenia.In orice prietenie/amicitie/relatie cei doi sunt legati prin ceva. Acel ceva poate varia de la facutul temelor pentru elevi pana la parteneri de afacere, un grad de rudenie, etc. Exista un ceva pe nume "sexualitate". Sexualitatea si tot ce tine de ea (sentimente, trairi, etc.) se manifesta (sau asa ar trebui sa fie) doar intr-o relatie de casatorie sau in vederea casatoriei in mod exclusiv. Toate celelalte relatii implica orice altceva numaisexualitate nu. De amintit ca intre toate relatiile unei persoane exista o ierarhie bine stabilita. Daca oricare doua relatii sunt clar detasate atunci nu vor fi conflicte.Un cuplu pentru a avea o relatie reusita trebuie sa conteze unul pe altul in momentele cheie, sa se asculte unul pe altul, sa se stimuleze unul pe altul, sa isi respecte promisiunile facute unul fata de altul. Sa isi mentina amandoi mediul intim de care au nevoie, fara a da buzna in viata celuilalt, pentru ca exact acest

mediu personal ii face sa se simta liberi in casnicie. Sa isi continue viata pe care o aveau inainte decasatorie,fara sa intervina asupra celuilalt cu forta, ci doar daca este "invitat". Trebuie sa se distreze, sa discute, sa isi largeasca
orizonturile intelectual cu tot ce e mai nou. Sa nu uite niciodata sa rada si sa incerce sa treaca peste orice impas cu simtul umorului, fara a se ingrijora fara motive.Daca vor fi
buni prieteni,buni colaboratori, sprijin de nadejde la nevoie si mai ales daca isi vor intelege nevoia de spatiu, aceasta relatie poate merge departe, dar daca se vor lasa atrasi de o viata simpla, fara idealuri si supusa unui regim limitativ, relatia va muri fara indoiala.Intr-un cuplu trebuie sa invete amandoi sa treaca cu vederea piedicile care ii tin in loc si sa urmareasca telul, nu modul de a ajunge acolo. Sa se sprijine reciproc tot timpul, sa invete lectia altruismului, uitand de dorintele personale pentru binele celuilalt. Trebuie sa-si respecte reciproc libertatea, spatiul, timpul liber, mediul de cunostinte, sa invete sa se descurce fiecare si independent, fara a se sufoca prea mult unul pe celalalt. Toate acestea reprezinta cheia succesului pentru un cuplu.



daniela · 495 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
17 Iul 2012

Confuzia intre dragoste si pasiune…

As vrea sa spun ca stiu ce este iubirea. Am incercat sa-i dau definitii peste definitii, am incercat sa-mi confirm ca ceea ce simt este iubire, am incercat sa caut un motiv pentru care iubesc. Am vrut sa-mi dau seama de ce iubesc. Pana azi dimineata… cand,am avut o mica reflexie interioara.De ce iti trebuie un motiv ca sa iubesti? Cand iubesti, nu iti mai pui atatea intrebari, nu mai cauti atatea raspunsuri. Pur si simplu iubesti… Asa sa fie? Oare nu este dragoste ceea ce simt? Sa fie doar pasiunea fiecarui inceput? Sau faptul ca am fost atat de dezamagita in iubire incat nu mai cred in basmele cu suflete pereche si dragoste intru trup si suflet? Intrebata ce este dragostea, as putea da o definitie mai ampla decat cea din dictionar. Ma limitez la a spune ca dragostea este o stare psihica si fizica in care trupul si sufletul, fara frictiuni sau alte neajunsuri intre ele,colaboreaza in mod armonios,...sau ca,sunt perechea perfecta.Spiritul e impacat cu sine si trupul de asemeni. Amandoua isi sunt de ajuns lor insile. Dragostea adevarata vine poate o singura data in viata si seamana cu extazul. Eu am facut de foarte multe ori confuzia intre dragoste si pasiune… Ceata inca persista in jurul meu… Avand pasiune in viata mea, mi-am dorit dragoste. Atunci cand am avut dragoste, tanjeam si dupa pasiune.. Ideal ar fi sa le avem pe amandoua pentru ca nu ne sunt suficiente una fara cealalta. Of...femeile astea! Asa ar spune multi,dar...uneori,realitatea chiar depaseste granitele firescului,logicii si rationalitatii! Teoretic, le poti avea pe amandoua,si dorinta si pasiunea. Practic, la fel… Dar cati, intr-o viata de om, se bucura cu adevarat de asa ceva?


Cred ca pasiunea este o sclipire de moment. Este atractia pe care o simtim fata de o persoana la un moment dat, este sinonimul sentimentului unamim denumit “dragoste la prima vedere”.Relatiile ce se bazeaza doar pe atractia involuntara de cele mai multe ori esueaza pentru ca mizeaza doar pe intuitie si aparente si acestea, in unele cazuri, nu sunt tocmai cele corecte. Atunci cand descoperi ca persoana de langa tine nu este cea de la inceput, cand vezi de fapt cum este in realitate, cu defecte si calitati pe care nu credeai ca le are, lumea intreaga se rastoarna cu susul in jos. Este un risc pe care ti-l asumi. Poti fi dezamagita sau nu…

Pe de alta parte, daca vorbim de dragoste in adevaratul inteles al cuvantului, timpul constituie in acest caz proba de foc. Nu iti dai seama dupa o saptamana, dupa o luna, dupa trei luni, daca este dragoste ceea ce simti. Abia dupa un timp, dupa ce cunosti mai bine persoana respectiva, o placi si dincolo de aspectul fizic.. Incepi sa o privesti cu alti ochi. Treci de faza iubirii-pasiune, in care asculti mai mult de instinctele sexuale, ajungi la un alt nivel al dragostei: dragostea platonica. Iti plac anumite lucruri la acea persoana, iti place felul in care gandeste, adori anumite gesturi pe care le face, incepi sa-i vezi si sufletul. Incepi sa o admiri, sa o apreciezi, sa o respecti. Incepe sa-ti fie draga. Abia atunci cand te afli in acest stadiu, iti dai seama daca a fost doar o sclipire de moment sau daca are sanse sa se imbogateasca cu nuante ale unei iubiri mai profunde.

Inainte de a lamuri cat mai profund acest mister,ce cuprinde dorinta,dragostea si pasiunea ar trebui sa stiu sa fac diferenta intre iubire si atractia sexuala. Am ascultat diverse opinii,referitoare la acest aspect si...iata ca,nu-s doua raspunsuri la fel. Parerile sunt impartite. Pentru unii, actul sexual in sine isi are importanta sa intr-o relatie. Aceste persoane nu concep dragostea fara erotism, cel putin nu pana la varsta a treia… Pentru altii, romantici incurabili, sexul nu este neaparat inclus intr-o relatie de dragoste. Sexul e sex, dragostea e dragoste…Pasiunea e a trupului, dragostea se refera strict la suflet si la sentimente. Pentru o alta categorie (de acesta parte a baricadei ma aflu si eu), sexul este un aspect important al iubirii, dar nu neaparat decisiv. Atata timp cat iubesti sufletul celui de langa tine, ce este rau in a-i iubi si trupul?

teiubescxf2.jpg

Dragostea este expresia unei nobile lepadari de sine si a celui mai desavarsit altruism. Nu in sensul unei depersonalizari totale, ci in ideea renuntarii la acel sambure de egoism pe care il avem in sange,inca de la nastere. Izvoarele dragostei nu tasnesc doar din nisipurile atractiei fizice, ci tasnesc si din apa vie a sufletului. Un lucru e cert: pasiunea nu e dragoste. Pasiunea fara dragoste o intalnim la tot pasul. Dragostea, in schimb, e mai mult decat pasiune. Dragostea e si pasiune… Indiferent daca am sau nu dreptate, cu totii suntem poate de acord intr-o singura privinta: fericirea absoluta in dragoste este greu de obtinut,.... Este o stare pe care pe care eu nu am gasit-o niciodata,...cel putin deocamdata.Nu mai caut,deoarece prin cautarea mea...am ignorat in nenumarate randuri,adevaratele lucruri care conteaza,si care conduc in mod sigur catre FERICIRE.Noi alergam dupa dupa fericire intima sau fericire sufleteasca, de ce sa nu le imbinam pe amandoua si sa putem avea un intreg,... aproape de Fericirea Absoluta?...sa spun asa.Deoarece...nu stim sa facem diferenta,acesta este adevarul,crudul adevar,care...ne impiedica sa vedem realitatea,suntem confuzi...si cand traim pasiune,credem ca-i dragoste,cand traim dorinta,spunem ca-i iubire,si cand e dragoste...suntem deja prea euforici,pentru a o mai deosebi de celelalte!

CE NE IMPIEDICA SA SIMTIM,SA TRAIM CU ADEVARAT??

Sa iubesti nu inseamna “a avea emotii”. A iubi inseamna: la fi blind cu
altul si a fi blind cu tine insuti la fi tolerant si ingaduitor la fi
ferm, dar nu rau la fi corect si cinstit cu tine si cu altul, dar nu
a judecala ierta pentru ca tot ce este gresit este cauzat de
suferinta si, ca urmare, totul poate fi iertat la tine si la altul la
nu repeta comportamentele care creeaza suferinta altui om sau tie
insuti la-l incuraja pe celalalt, a-l sprijini si a-l ajuta sa se
simta mai bine, sa rida, sa fie vesel si sa paseasca in viata cu
incredere si speranta.
Cind invatam sa vorbim, noi invatam sa le dam
o denumire lucrurilor din jur, sa stim ca un lucru este bun sau alt
lucru este rau, sa stim ca, daca punem mina la priza, riscam sa ne
alegem cu suferinta si daca cineva se comporta mai rece cu noi
invatam ca aceasta persoana nu ne iubeste.
Felul in care interiorizam informatia despre lume si viata
isi pune amprenta asupra comportamentului, a afectivitatii, a vietii
noastre. Fiecare om interiorizeaza conceptia despre lume in stilul
sau si constatam astfel ca, ceea ce este bun pentru unul este rau
pentru altul. Ceea ce este frumos pentru unul este urit pentru altul.
Conceptul de perfectiune nu incape in sfera exprimarii omenesti din
simplul motiv ca el este generat de felul in care am interiorizat
valorile vietii si ale lumii. Cind ii cerem altui om sa fie perfect,
noi cerem sa fie perfect din punct de vedere al valorilor pe care noi
le-am interiorizat, dar el a interiorizat cu totul diferit valorile
omenesti. Ne luptam cu programele celor pe care vrem sa-I schimbam,
afisind noi insine un program, care nu este decit subiectiv si care
ne duce, in mod evident, la suferinta mentala, emotionala, la
incapacitatea de a ne exprima iubirea fata de cei din jur, la
sentimente profunde de vinovatie si autovictimizare.
De retinut “Singura fiinta de pe lume pe care o puteti schimba si care
va genera schimbarea lumii din jurul vostru sinteti voi insiva”.Cind
urmarim defectele si lipsurile altora, noi nu ne mai iubim si nu mai
putem iubi....De ce se intimpla astfel? De
exemplu, dorinta expresa de a fi iubit devine CEVA generator de
suferinte inimaginabile. Din dorinta de a fi iubiti extragem
suferinta de a nu iubi si suferinta de a nu gasi niciodata o iubire
satisfacatoare sau un sentiment de implinire si multumire
sufleteasca.
Dorinta de a fi iubiti este cauza esentiala a faptului
ca nu iubim si nu ne iubim pe noi insine. De ce? Pentru ca atunci
cind ne vom autosugestiona sa fim iubiti, noi vom cauta la ceilalti fiecare
gest, fiecare cuvint, fiecare fapta care arata ca ei nu ne iubesc.
Pretentiile noastre vor creste continuu si acest fenomen este urmarea
faptului ca urmarind defectele si lipsurile altora, noi nu mai iubim.
Nu mai sintem buni. Nu mai sintem toleranti. Nu mai avem rabdare si
intelegere. Nu le dam celorlalti dreptul de a-si asuma
responsabilitatea alegerilor lor in viata. Vrem ca ei sa aleaga ce
vrem noi ca ei sa aleaga. Vrem sa le luam libertatea. Iar ei vor dori
sa evadeze. Ei se vor simti inlantuiti si sufocati si, de aceea, la
rindul lor, risca sa piarda capacitatea de a iubi. Relatia nu este
intimplatoare niciodata.
Cind unul se schimba in interior, se
schimba si celalalt. Paradoxul in sfera existentei omenesti este
acela ca sfirseste prin a iubi cel ce renunta la orice il face sa nu
iubeasca. Si primul lucru responsabil de lipsa noastra de iubire este
pretentia de a fi iubiti. A alege sa fii tu cel care iubeste este
primul pas catre schimbarea interiorului, a mintii si a emotiilor. Si
ce sa facem pentru a iubi? Sa incepem prin a exersa iubirea pentru
ceilalti in conditiile in care sintem in acest moment. Chiar daca
primiti sau nu un raspuns iubitor de la ceilalti, iubiti.
Ajutati pe
cineva, fie ca va spune multumesc sau nu. Dar nimeni, absolut nimeni pe lumea aceasta nu este
conceput sa nu poata iubi.
Aceasta este numai o frica omeneasca pe
care o putem depasi intelegind ca iubirea nu este o manifestare
hormonala, ci exprimarea bunatatii, a intelegerii, a rabdarii si
compasiunii pentru cei din jur. Alegeti clar: “De azi inainte vreau
sa fiu eu acela care iubeste”. Rugati-va pentru a putea iubi,faceti sport, supravegheati-va mintea si rugati-va pentru ginduri bune cind ele contin ura, suparare la adresa voastra
sau a celor din jur. Orice metoda va va ajuta sa iubiti, folositi
aceasta metoda, dar nu fara a renunta la pretentia de a fi voi cei
iubiti.Nu uitati ca in fiecare moment voi alegeti ceea ce vreti sa fiti; cind

il judecati pe altul, veti sfirsi prin a face lucrul pe care il
judecati la el. Aceasta se intimpla pentru a intelege ca ceea ce un
om face este determinat de perceptia pe care el o are asupra lumii.
Nu uitati ca niciodata nu exista cineva din afara voastra care va
incurca sa iubiti,numai voi insiva...acest lucru il recunosc si eu!
daniela · 614 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
17 Iul 2012

Adrian Cocosila : "Sa traim fara a supara "



Suparam atat pe cel apropiat, cat si pe cel indepartat. Si nu doar ca suparam, dar ne si despartim de ei in suparare. Si mai grav este ca uneori chiar asta cautam din intalnirile cu ei.

Si daca am reusit sa-i suparam, nu plecam de langa ei linistiti. Dimpotriva, plecam tulburati. Pierdem din vedere ca daca ne aflam in relatie de pace cu unii, iar cu altii suntem in cearta, nu avem nici un folos. Nu intamplator Mantuitorul ne cere sa nu aducem darul la altar, decat atunci cand suntem in pace cu toti. De ce? Pentru ca Domnul nu poate locui intr-o inima care bate si pentru a supara.

Trebuie sa ne vedem asa cum a vrut si doreste Dumnezeu sa fim: dupa chipul si asemanarea Sa. Iar a fi asemeni lui Dumnezeu inseamna a nu supara si a fi suparat. Nicio persoana din Sfanta Treime nu supara sau nu traieste in suparare fata de celelalte. Asadar, a supara pe cineva inseamna a face un lucru contrar firii, caci prin acest act nu ajungem la asemanarea cu Dumnezeu.

Sunt persoane care inainte de a se desparti de cineva, isi cereau iertare daca prin cuvantul lor sau gesturile lor au adus suparare. A nu fi in pace cu cineva, le aducea suferinta. Iar faptul ca sunt persoane lipsite de suferinta atunci cand supara, inseamna ca firea le este atat de afectata incat nu mai simt nimic.

Sa ne oprim din a supara pe cineva. Sa cerem neincetat ajutorul lui Dumnezeu pentru vindecarea de acest pacat. Sa ne lepadam de noi insine caci acesta este motivul principal pentru care suparam.

Sa nu cautam sa facem din a supara un program de viata. Trebuie sa ne oprim din a face din toxina un medicament zilnic. Iar daca nu am suparat, dar am retinut pe cei care au facut acest lucru, sa stergem cat mai repede din mintea noastra acest lucru, caci aceasta tinere de minte a raului este calea sigura prin care raul se inmulteste. Nu e cazul sa ne temem de recunoasterea caderilor, ci dimpotriva, de nerecunoasterea si repetarea lor.

Adrian Cocosila

( articol publicat pe siteul : www.crestinortodox.ro )
Admin · 374 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
16 Iul 2012

RAUTATI SI LUCRURI BUNE IN " SCRIERILE " NOASTRE !

mirela.t's Avatar
mirela.t mirela.t is offline
Senior Member
 
Data
înregistrării: 06.04.2011
Locație: OCA / USA
Mesaje: 745
Implicit

Citat:
În prealabil postat de glykys Vezi mesajul
Zaharia 2009 era ironic, fireste... Cea mai simpla definitie a ironiei este afirmarea unui lucru prin contrariul sau. Vad ca pana si Apophis l-a luat in serios :).
Of, de aia e bine sa ne vedem fata catre fata, nu ar mai fi atatea neintelegeri si polemici.
In cazuri din astea este indicata folosirea emoticoanelor, ptr a nu lasa loc dubiilor de interpretare. Spor la intalniri ! :)

PS: nu Zaharia ma ingrijoreaza, ci altii; de asta am scris negru pe alb, ca sa ia aminte aceia mai necopti.

PPS: bineînțeles, nu trebuie nici făcut abuz de folosirea emoticoanelor, adică sa nu fie aruncate așa hodoronc-tronc peste tot.

CALIFICATIV : 



IATA SI O POSTARE DEMNA DE REMARCAT , CE MERITA FELICITARI :


Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2010
Locație: by the ocean
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.921
Implicit

Din partea mea,multa sanatate si zile bune pe calea cea dreapta tuturor betivilor,alcoolicilor,prostituatelor si celor cu tentative de sinucidere!
Ii iubesc mai mult pe oamenii cu probleme decat pe dreptii care pazesc legea,deoarece stiu ca se afla in suferinta si echilibru instabil!

Domnul sa se milostiveasca si de ei ,sa se salveze chiar si un ultimul ceas!


CALIFICATIV :


niculae costel · 517 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
16 Iul 2012

CUVANT DE INTELEPCIUNE


stefania · 331 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
16 Iul 2012

Suferinta mea este suferinta Lui

Un articol preluat de pe http://www.crestinortodox.ro/editoriale/suferinta-este-suferinta-lui-136784.html

glykys · 226 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
15 Iul 2012

Caci ce este mai lesne?(Duminica a Vi-a dupa Rusalii;Mt 9, 1-18)





Spuneam ca am trecut cu Hristos in hotarele unde lucrarea Lui se cere iarasi implinita.De asta data, un paralitic este adus in fata Sa.Si vazand El credinta celor care-l purtasera dinaintea Lui, pune pe jar pe carturari, zicand:"Indrazneste, fiule, iertate fie pacatele tale!"(Mt 9, 2).Icoana aceasta pe care ne-o descopera Evanghelistul Matei este mult amplificata de descrierea pe care Sf.Marcu o face in Evanghelia sa (Mc 2, 1-5 s.u) si de aceea a Sf.Luca (5, 18-21 si urmatoarele).De aici aflam gesturile de camaraderie deplina ale celor patru care, purtandu-l pe slabanogit dinaintea lui Hristos, trebuia sa "sparga" acoperisul casei in pragul careia Hristos binevestea si vindeca.Toata aceasta grija a prietenilor si nezdruncinata nadejde ca Acela poate sa le vindece tovarasul entuziasmeaza pe Dumnezeul Cel Viu, caci - ca si in alte parti - identifica in ei trasaturi de caracter care, in istorie, vor face ca lucrarea crestina sa se raspandeasca si sa cuprinda cat mai multe inimi. Sa-l porti pe cel care nu poate sa se poarte!Sa-l ridici pe cel care pare ca nu se va mai ridica vreodata! Si toate acestea doar pentru ca tu crezi ca Cel Care asteapta aducerea lui poate sa implineasca prietenia ta cu minunea prieteniei Sale. Nu-i rost mai adanc dat noua de acest efort al credinciosiei, decat acela care ne arata ca a fi inaintea lui Hristos, cerandu-i minunea, inseamna a fi cu toti ceilalti care sprijina cu rugaciunea, cu fapta, cu gandul, minunea de care tu ai nevoie.De aici poate acel "Vai celui singur!" care strabate glasul profetilor.Singuri se rup de comuniunea aceasta carturarii, cei care nu afla in litera ceea ce, in realitate, Duhul vadise ca fiind binecuvantare.Grabnici in a trage concluzii - ca mai toti desteptii pamantului -, Il acuza pe Dumnezeu de blasfemie ( de altfel, o acuza care va reveni mereu pe buzele lor, cap de acuzare si in blasfemiatorul proces a carui culme ramane Golgota...).Pe de o parte, credinta pe care o vede Hristos in oameni, pe de alta, blasfemia (deci si necredinta) pe care oamenii o vad in Hristos.Si efortul pe care Hristos il face pentru a face lamurita realitatea.Dincolo de vindecare, dand iertare! Adica ceea ce noi am socoti ca fiind unul din cele mai mari daruri ale Duhului Sfant, pe care Rusaliile il revarsa peste lume.Din aceasta capacitate exceptionale de iertare izvoraste puterea nemasurata (dinamis) a Mantuitorului.Din aceasta aplecare (inaltare) spre iertare izvoraste toata "minunea"si, pana astazi, aici ar trebui sa cautam - la izvoarele minunilor care ajung pana la noi si uneori ne cuprind - iertarea pe care Hristos o pune in ele, samanta de pret care aghesmuieste cu minuni tot Cerul Bisericii.
Omul acela ridicat si dus la casa sa (Mt 9, 7) este icoana plina de smerenie a minunii indreptarii fiintei umane din scadere, din putinatate si slabanogeala.Faptul ca - asemeni oricarei icoane - e facatoare de minuni, caci orice rugaciune implinita este o minune, ni-l arata identificarea, in constiinta multimii, a lucrarii lui Hristos ca fiind plina de slava si putere, ca si umilinta in care Matei, vamesul,lasa lucrul sau ( desigur, datator de venituri!) pentru o "aventura" ce-i va aduce mantuirea.Si, in fond, urmarea pe care noi astazi o incercam a o face lui Hristos are in ea ceva din frisonul acela care converteste pe oameni.Ii poarta dupa El, in incercarea de a ramane ai Lui...
Toata dezvoltarea naratiunii evanghelice pe care o face Sf.Matei mai apoi (v.10-18)poarta cu sine emotia primei amintiri a Evanghelistului - tocmai scos dintr-ale lumii - cu privire la "lucrul" lui Hristos.Pare putin important in raport cu marile probleme ale lumii moderne (criza armata, globalismul, postmodernismul, criza petrolului etc.)faptul ca Iisus Hristos raspunde, la masa, unor intrebari rautacioase - dar valabile - aruncate de fariseii jenati ca Cel Care facuse minunea ce adusese atata slavire lui Dumnezeu sade la masa cu "vamesii si pacatosii".Hristos, dupa ce-i lamureste ca "nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi"(v.12), le da cheia de aur a exegezei imparatesti cu care El, Hristos, aplicand-o, mantuieste lumea:"Mila voiesc, iar nu jertfa" fiind cuvintele de aur care, o data intelese, te fac sa-L intelegi pe Hristos.La baza este acelasi algoritm al intelepciunii lui Hristos care, cum am vazut ca a facut-o cu slabanogul, asaza in miezul de foc al minunii iertarea, cea care tine si duce mai departe lumea.
Nici noi n-am invatat pana acum cum ca Hristos cere mila pentru a tine cu Jertfa Sa lumea.Neiertatori intre noi, ne mai si iritam cand cate unul vede mai departe decat noi, in ale lumii, mila lui Hristos. Cel Care toate le tine! 
(Predici, de Parintele Constantin Necula)
balla georgeta · 437 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
15 Iul 2012

PICUR DE LINISTE !



Book & Candle Comments

VIAȚA NOASTRĂ... E CA O CANDELĂ...

Viața noastră... e ca o candelă...
Ce arde un timp și totuși se stinge
Ca o lumânare ce încet se topește
Și curge în praf pe drumul pustiu...
Iar noi alergăm... crezând uneori
Că încă puțin și-n sfârșit vom ajunge
Dar când ești sjuns aproape de țintă
Atunci înțelegi că ai venit prea târziu.

Se clatină în vânturi flacăra vieții
Legănându-se în ploi și în furtună
Și se scurg anii tăi ca ceara topită
Și inima-ți bate mai tare în piept
Știind că începutul are sfârșit... și
Singur în beznă... vei fi fără lumină
Fără speranță... în colbul uitării...
Căci n-ai vrut s-alegi drumul cel drept.

S-au scurs și se scurg picăturile calde
Din candela vieții pe cărările tale...
Cu frică trăiești și te temi nu cumva
Să te afunzi în ceara topită de zile...
Câți ani au trecut în zadar, fără rost
Iar din flori... ți-au fost rupte petale
Chinuit ești de gânduri și ai înțeles
Că viața e o carte... din pagini și file.

Tu ai trăit în păcat și acum vrei
Să te întorci... dar îți este rușine...
Nu mai plânge... și nu te întrista
Căci Iisus cu iubire astăzi te-așteaptă
Până candela... vieții nu-i stinsă...
Până-ți pulsează încă inima în tine
Timpul pierdut... nu-l mai întorci...
Grăbește-te... și fă decizia dreaptă.

Apleacă-ți în tihnă... genunchii...
Și spune-i Lui tot ce-n suflet te apasă
Fii sincer cu tine nu-i ascunde nimic
Căci El te înțelege și-ți va da ajutor
Îți va da bucurie și foarte mult har...
Te va face în grădină o floare aleasă
Căci din dragoste a murit la Golgota
Pentru tine... pe cruce al tău Salvator.

Book & Candle Comments

TINEȚI MEREU CANDELA APRINSĂ! DOMNUL SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE ALĂTURI DE CEI DRAGI!
 

Trandafiri sub zapezi - Marturie despre Parintele Sfant al Ardealului

"Si eu am fost la Parintele", imi spune Elena Talvan, "am fost ca am avut un necaz cu o fata care mi-a fost bolnava. Cand am intrat in biserica, Parintele mi-a spus ca stie de ce am venit si ca boala fetei vine de la pacatele noastre sau ale parintilor nostri. Sa ne rugam mereu, asa ne-a mai spus. Am fost si la mormantul lui, in 28 noiembrie, atunci cand i se face pomenirea, si tare am fost mirata, ca, desi era inceput de iarna si ninsese deja, trandafirii de pe mormant erau vii, infloriti, ca si cum afara ar fi fost cald. S-au mirat toti cati au fost atunci acolo si am aprins lumanari si la bradul de langa mormant, pe coaja caruia a aparut semnul crucii, ca si cum ar fi fost pictat de cineva. Atunci s-a intamplat un lucru ciudat. O femeie a luat un pic de pamant de pe mormantul Parintelui si l-a bagat in geanta. Cand sa plecam, autobusul cu care am venit n-a mai putut sa porneasca. S-a stricat masina si soferul nu isi dadea seama ce poate sa aiba, ca doar fusese buna cand am venit. La o vreme, femeia care luase pamantul de pe mormant s-a gandit ca poate din cauza aia nu porneste masina, a dus pamantul la locul lui si numai asa a putut autobusul sa plece. Sunt bucuroasa ca am putut sa-l cunosc pe Parintele. De cand l-am vazut prima oara mi-am schimbat viata. Si fata mea, care a fost la Parintele, s-a intors catre credinta si Biserica. Dansul mereu zicea ca plata pacatului e moartea si ca ne putem mantui si in lume, nu numai in calugarie, daca facem si crestem copii."

Parintele_Arsenie_Boca_Gardianul

tatiana codrut · 381 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
15 Iul 2012

INTREBARI. . .si "RASPUNSURI "



V-ați întrebat vreodată cât ați putea dărui aproapelui din timpul propriu, din suflet sau din puțnii banuți pe care îi aveți? Ați meditat vreodată câți oameni ați putea face macar puțin mai fericiti dacă le-ați putea aduce zâmbetul pe față, dar poate și o lacrimă de bucurie printr-un cuvânt, un mesaj spus atunci, când sufletul lor se simțea singur în suferință și durere, și numai Dumnezeu și îngerii îl vegheau?

Ați încercat să priviți prin casă și să vede-ți câte lucruri aveți și câte vă sunt cu adevărat de folosință și dorite încă ?

V-a trecut prin minte gândul că, cu ce vă prisosește, ați putea face un om sau poate chiar mai mulți să simtă că s-a întâmplat și-n viața lor o "minune" și a adus și pentru ei "pantofi de măsura necesară" sau orice, ce pentru noi e un lucru de nimic, iar pentru cineva sunt lacrimile lor de bucurie și recunostință?

Ați încercat să simțiți vreodată ce ascunde un om dincolo de cuvintele, de privirea lui?

Ați incercat să vedeți dacă puteți simți toate astea?

Ați încercat să meditați că există oameni ce uită de trecerea timpului, doar pentru a putea bucura alți oameni bolnavi, cu diverse probleme, și că ați putea oricând să fiți printre acei oameni?

Ar fi minunat dacă cât mai mulți dintre noi ar răspunde afirmativ. Căci de multe ori spunem că de fapt nu avem cu ce să ne ajutăm aroapele, nu prea avem nici din celea și nici din altele. Dar oare nu avem pentru cel de lângă noi o vorbă bună sau o hainuță. Iar uneori chiar și un bănuț poate ajuta într-un fel sau altul.



Și nu e necesar să așteptăm un anumit motiv pentru a o face, potrivită este fiecare zi, care poate aduce un pic de sărbătoare și un mic zâmbet cu o lacrimă de bucurie, pe fața aproapelui nostru.

Și cel mai important pentru toți și ușor de împlinit este vorba bună. Știți vorba aceea: „Vorba dulce mult aduce". E extraordinar când găsim și putem oferi o vorbă bună, un balsam pentru un suflet, în anumite clipe grele ale vieții.


Să nu fim indeferenți de durerea aproapelui, căci nu poate exista pentru noi, acel "nu ne pasă" de care este plină lumea de azi. Pentru un creștin nu poate exista indeferență față de durerea aproapelui. Durerea celui de alături ar trebui să fie și a noastră. 

S-a întâmplat odată să fiu tristă și îndurerată. Pierdusem o persoană dragă din viața mea și îmi era greu să accept și modul cum plecase și chiar faptul că s-a stins din viață. În una din zile venisem la mormântul său și încercam în sfârșit să-mi fac ordine în gânduri. Nu știu exact, probabil îmi curgeau lacrimi șiroaie pe față, căci brusc am simți că cineva s-a apropiat și mă privește. Era o tânără femeie, cu un val negru pe cap. Toată înfățișarea ei vorbea despre o proprie durere și pierdere. Dar nu a zis nimic despre ea. 

M-a întrebat cum mă simt eu, cine este pentru mine omul pe care-l deplâng, nu ca să se plângă de amarul ei. M-a uimit, bucurat (deși nu erau cele mai potrivite împrejurări pentru o bucurie), mi-a adus lacrimi de mulțumire Bunului Dumnezeu că m-ai există asemenea oameni pe pământ.

Din acea clipă nu a mai contat pentru mine timpul meu, am raspuns, am mulțumit pentru întrebare, am întrebat-o de persoana pentru care era acolo, era vorba de soțul ei, ce a plecat la Domnul de curând în floarea vârstei. Probabil că nu s-a stins durerea din inimile noastre, dar am simțit ce înseamnă că nu mai ești singur. Că cineva vrea să te susție și aline în suferință.

Desigur că mereu există Dumnezeu, care ne alină orice durere și suferință, doar oare și fiecare dintre noi nu ar trebui să contribuie măcar cu puțin, pentru sprijinul cuiva.



Asta este rostul unei „vorbe bune", puterea de a găsi în noi o vorbă pentru cel de lângă noi, ca să-i aline sufletul, puterea de a-i împărți durerea, chiar de l-am întâlnit pentru prima și ultima dată în calea vieții.


Căci pentru noi cu adevărat contează...sau cel puțin ar trebui....
daniela · 507 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
14 Iul 2012

Blog la ceas de seara : pentru suflet . . . !

Tu, cel ce crezi că ești bine vezi ca nu cumva să te
desparți de Dumnezeu la vreme de necaz .

Sfântul Ioan din Kronstadt
BOALA ȘI RUGĂCIUNEA

Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învățat : Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide; că oricine cere, primește (Matei 7,7-8).

De aceea, se cuvine ca atunci când suntem în dureri să ne rugăm pentru vindecarea bolii noastre, pentru suportarea suferinței cu răbdare și pentru izbăvirea de alte buli și necazuri, dacă așa este voia Sfântă a lui Dumnezeu. Este bine, de asemenea, să crem rugăciunile altora și în special ale Bisericii, pentru că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. (Iacob 5, 16 ). ,,Toți cei bolnavi să caute rugăciunea altora, ca să se facă sănătoși ; astfel ca, prin rugăciunea altora, partea bolnavă a trupului și clătinările pașilor faptelor noastre să se facă sănătoase. (...) Luați în urechi, voi cei ce sunteți bolnavi, dacă voiți să vă recăpătați sănătatea nu lepădați cu nici un chip rugăciunea. Chemați Biserica să se roage pentru voi, și Dumnezeu, căutând la Sfânta Sa Biserică, vă va da ceea ce ar fi putut să vă refuze" (Sfântul Ambrozie, despre vindecarea slăbănogului).

Marea rugăciune publică a Bisericii pentru cei bolnavi se numește Slujba Sfântului Maslu. Această slujbă, foarte lungă și foarte bogată în leacuri din Sfânta Scriptură, conținând foarte multe referiri la personaje biblice care s-au vindecat prin puterea lui Dumnezeu, ne oferă într-o formă concentrată, învățătura Bisericii despre vindecare.

Această slujbă îl arată pe Hristos Domnul și Dumnezeul, nostru ca pe, Doctorul și ajutorul celor ce se află în dureri", și prin ungerea bolnavului cheamă Duhul Sfânt, care vindecă atât sufletul cât și trupul. Deoarece Dumnezeu, cu milă ne-a poruncit nouă să săvârșim Sfânta Ungere peste robii Săi cei neputincioși", Hristos este numit Mirul Cel nestricat, care de de mult a ales ramura de măslin pentru a-i arăta lui Noe că a încetat potopul. (Încă din antichitate, uleiul de măsline a fost folosit în prepararea Untdelemnului Sfințit.) În vremea potopului ramura de măslin simboliza pacea și siguranța; și în zilele noastre preotul se roagă ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin pecetea păcii milostivirii Sale [ungerea cu untdelemn}, să-l vindece pe cel ce suferă. Știind că bolile vin uneori prin lucrarea puterilor diavolești, preotul se roagă înaintea lui Dumnezeu, ca, demonii cei cumpliți să nu se atingă de cei care se însemnează cu pecetea Sfintei Cruci prin ungerea Dumnezeiască". Arătând că Sfânta Biserică înțelege legătura dintre păcat și suferință, preotul se roagă ca prin această ungere ,,suferința celui chinuit de viforul patimilor să se îndepărteze de la el". 

GlitterPhoto 

INTERVIU CU DUMNEZEU!
Photo Sharing

Ai vrea să-mi iei un interviu,deci…zise Dumnezeu.
eu: Dacă ai timp…i-am răspuns.
Dumnezeu a zâmbit si a zis : Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
eu: Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns: Faptul că se plictisesc de copilărie,se grăbesc să crească…iar apoi tânjesc iar să fie copii;că își pierd sănătatea pentru a face bani…iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea.
Faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.
eu: Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp. Apoi am întrebat: Ca părinte,care ar fi câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori să le învețe copiii tăi?
Iar El a zis: Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…și că durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece;să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult,ci acela care are nevoie de cel mai puțin;să învețe că există oameni care îi iubesc…dar pur și simplu încă nu știu să-și exprime sentimentele;să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și că pot să-l vadă în mod diferit;să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți și că,de asemenea,trebuie să se ierte pe ei înșiși.
eu: Mulțumesc pentru timpul acordat…am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să știe?
Dumnezeu m-a privit zâmbind și a spus: Doar faptul că sunt aici,întotdeauna.
Image Hosting Site


În grădina largă-a vieții, omul seamănă cu-o floare:
Vine toamna ... cade bruma ... Biruită, floarea moare,
Dar rămâne amintirea celor buni, care-și iau drumul,
Cum din floarea-mbătătoare ne rămâne, scump, parfumul!

Pururea, înțelepciunea are culmi ce urcă-n stele
Și, de veacuri, fericirea stă pe culmile acele.
Așadară, fericirea, în zadar o cată unii,
Dacă nu pot să atingă culmile înțelepciunii!
Photo Sharing

Sa va binecuvanteze Bunul Dumnezeu,sa va daruiasca sanatate multa si multe bucurii ,sa fiti fericiti alaturi de toti cei dragi dumneavoastra.
Un sfarsit de saptamana cu pace si liniste sufleteasca.Doamne ajuta!
 



FLOAREA SOARELUI

Floare ce descoperi chipul
Unui Astru din vecii,
Tu te-mbraci doar în lumină
Și-n petale argintii.

Aplecată-n modestie
Fără grai, fără parfum,
Tu primești zeci de albine
Ce-și croiesc spre tine drum.

Așteptând cu nerăbdare
Minunatul răsărit,
Tu săruți primele raze
Cu-al tău zâmbet fericit.

Și apoi pe-oriunde umblă
Soarele din înălțimi
Tu îl escortezi cu% 


Ce trebuie să cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre?

Să-I cerem sănătate trupească și sufletească. Să-I cerem luminarea minții și înțelepciune, pentru a nu greși calea către El. Să-I cerem bunătate sufletească și smerenia inimii, căci spune Domnul: Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihna sufletelor voastre. Să-I cerem dreapta socoteală în tot ce facem, având convingerea că atunci când vom muri, vom da seama înaintea judecății lui Dumnezeu de felul cum ne-am trăit viața pe pământ. Să-I cerem râvnă pentru citirea Sfintei Scripturi, înțelegerea lor și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să-I cerem harul Duhului Sfânt și mântuirea sufletelor noastre.

Să-I cerem lui Dumnezeu ceea ce este vrednic de El și cele pe care numai El ni le poate da. Să-i cerem ajutor ca, în toată viața noastră, să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga nouă. Asta să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.
Părintele Sofian Boghiu.
  

 ORIGINEA ȘI CAUZELE SUFERINȚEI
--------------------------------------------------------
,,Calea mântuirii care duce la viața veșnică este strâmtă și grea (Matei 7, 14). Aceasta este arătată atât prin exemplul Sfânt al Domnului nostru Iisus Hristos cât și prin Sfânta Lui învățătură.Domnul le-a spus ucenicilor Săi și celor ce L-au urmat că în lume, adică în viața pământească, necazurile vor avea (cf. Ioan 16, 33; 15, 18; 16, 2-3). (...) De aici înțelegem limpede că tristețea și suferința sunt îngăduite de Dumnezeu în timpul vieții pământești pentru adevărații Săi slujitori " (Episcopul Ignatie Briancianinov, Arena). Dar de ce se întâmplă acestea toate? De ce suferința și bolile care ne însoțesc, sunt, îngăduite" pentru noi? Învățătura Sfinților Părinți ne arată cum trebuie înțeleasă suferința în contextul stării primului om creat și apoi a căderii lui în păcat. Dintru început nu a existat suferință, nici boală, nici moarte în lume. Omul era, străin păcatului, necazurilor, grijilor și nevoilor firești " (Sfântul Simeon Noul Teolog, 45).

Dacă Adam și Eva nu ar fi păcătuit, ar fi ajuns la ce mai desăvârșită slavă și, scihmbați fiind s-ar fi apropiat de Dumnezeu (...), iar bucuria și desfătarea de care ne-am fi umplut atunci, prin comuniunea dintre noi, ar fi fost cu adevărat de negrăit și dincolo de cugetarea omenească" (Ibid.). Și dacă n-ar fi existat suferință, n-ar fi existat nici boală și prin urmare, n-ar fi existat nici moatea. Dar, atunci când omul a fost ademenit și înșelat de către diavol. (...) Dumnezeu s-a apropiat de om, așa cum se apropie un doctor de un bolnav" (Sfântul Ioan Gură Aur, a zis... Dumnezeu S-a pogorât în Eden, în răcoarea serii și a strigat: Adame, unde ești? (Fac. 3, 9). Prima Lui manifestare față de om după săvârșirea păcatului nu a venit ca din partea unui Judecător răzbunător, ci ca din partea unui Doctor înțelept în căutarea pacientului Său,, fiind că Dumnezeu, când află un păcătos, nu se gândește cu să-l facă pe om să plătească, înaintea Sa. Dumnezeu voiește să-l vindece pe om de păcate făcându-l sănătos și bun" (Sfântul Ioan Gură de Aur, (Ibid.) Omul, făptura, cedase ispitei de fi ca și Dumnezeu Creatorul -ceea ce este împotriva oricărei rațiuni sau posibilități. Acest prim păcat a adus cu sine nu, îndumnezeirea", ci suferința boala și moartea - și nu din întâmplare", ci dintr-o rațiune îndreptătoare: pentru ca omul să poată înțelege neîdoit că el nu poate fi, ca Dumnezeu".

Deaceea, Doctorul ceresc, a predat trupul [omului nesfârșitelor suferințe și boli, pentru ca omul să învețe chiar din firea sa că nu trebuie să primească, niciodată acest gând în inima sa" adică să nu dorească să fie omul ca Dumnezeu". (Sfântul Ioan Gură de Aur, zice: Dumnezeu a zis Evei: în dureri vei naște copii (Fac. 3, 16). Iar lui Adam: blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale. (...) În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ai fost luat (Fac. 3,17-19).

Este foarte important să înțelegem acest lucru încă de la început, dacă nu vom pricepe acest adevăr despre omul căzut, nici din ceea ce ne învață Sfinții Părinți nu va mai avea vreun înțeles. Pe de altă parte, ,,dacă înțelegem acete aspecte, vom fi în stare să aflăm multe, alte lucruri despre noi înșine. Îl vom putea cunoaște pe Dumnezeu, slăvindu-L ca, Creator" (Sfântul Vasile cel Mare, zice... ,,păcatul naște răul, iar răul naște suferința - scrie prf. Andreyev; chiar dacă Adam și Eva ne-au adus acestă suferință, totuși pentru noi, este o binecuvântare, deoarece ne determină să ne dăm seama, cât de vătămătoare este necredința în Dumnezeu, atât pentru sufletele cât și pentru trupurile noastre"(Apologetică creștină ortodoxă).
 

titlu

titlu

titlu


 

PSALMUL 23

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă;

îmi înviorează sufletul, și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mîngîie.
Tu îmi întinzi masa în fața protivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului pînă la sfîrșitul zilelor mele.
  


• UN ZÂMBET ESTE O LUMINĂ ÎN FEREASTRA SUFLETULUI, SEMN CĂ INIMA E ACASĂ.
• Surâsul este lumina feței și căldura inimii.
• Dacă nu-ți folosești zâmbetul, ești ca și omul cu 1 milion în bancă,dar fără carnet de cec.
• Aproape orice surâs este produsul altui surâs.
• Când zâmbim cuiva, mai mult ca sigur ne întoarcem zâmbetul; în definitiv, sunt 2 persoane cărora le comunicăm bucuria.
• Surâsul vorbește tuturor limbilor de pe această planetă.
• Un zâmbet valorează o mie de cuvinte.
• Zămbiți-vă unii altora. Zâmbiți-le soțiilor,soților,copiilor,oricui.
• Zâmbetul ajută să îi iubim pe ceilalți.
• Nimeni nu are mai multă nevoie de un zâmbet decât acela care nu poate oferi unul.
• Arată o față fericită. Este vitrina sufletului,cea mai bună publicitate a ta.
• Ridurile ar trebui să fie,numai și numai amprentele zâmbetelor.
• Ceea ce cu adevărat contribuie la a da un sens vieții, ceea ce e costa cel mai puțin și valoreaza cel mai mult ...este un zâmbet sincer și frumos. Conține bunătate și politețe amestecate cu dragoste. Este neprețuit...și nu costă nimic.

ZÂMBEȘTE!!!!! E O TERAPIE GRATUITĂ.

oancea rodica · 679 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
14 Iul 2012

ADEVARATA POCAINTA : SF. Nicodim Aghioritul

“Sa stii ca cine doreste sa-si faca livada intr-un loc salbatic are nevoie de 4 lucruri:

1) sa taie lastarii si crengile copacilor neroditori.

2) sa-i taie si sa le scoata radacinile, pentru ca daca radacinile raman, rasar apoi alti lastari.

3) in locul copacilor salbatici sa sadeasca pomi roditori.

4) sa-i pazeasca de animale si de vitregii pana le cresc radacinile, se fac mari si dau roade. Si tu, frate, ca sa dobandesti cainta adevarata ai nevoie de 4 lucruri:

1) Sa tai lastarii si crengile pacatului, adica sa fii hotarat din toata inima sa nu mai pacatuiesti niciodata si sa te tii departe de orice fapta si lucrare a pacatului, asa cum te-ai tine departe de moarte si de iad, pentru ca lastarii si crengile sunt faptele noi ale pacatului. te va tine departe de pacat vorbirea neintrerupta cu Dumnezeu, amintirea mortii, amintirea Judecatii lui Dumnezeu si a iadului, deasa marturisire si deasa impartasire cu sfintele taine, daca nu esti oprit. Mai cu seama Sfanta Impartasanie te va ajuta sa ocolesti toate prilejurile de a gresi. Te va ajuta de asemenea foarte mult daca vei evita tovarasiile rele si persoanele cu care ai pacatuit si, mai ales, acele tovarasii si prietenii care-ti fac rau sufletului.

2) Nu ajunge sa te tii departe de pacat, ci trebuie sa-i tai ramurile si mai ales sa-i smulgi radacinile, care sunt: relele inclinatii si deprinderi, ispitele, patimile, poftele si dorintele care raman inradacinate adanc in inima chiar si dupa ce te indepartezi de pacat. Ca sa-ti smulgi din inima radacinile tuturor acestor porniri, ispite si amintiri ale pacatului, trebuie sa lupti, frate. Iar daca nu vei scoate radacinile, exista primejdia ca alte pacate sa rasara si sa odrasleasca.

Si spune Sfantul Vasile cel Mare: “Asa cum, atunci cand vrei sa tai o planta dar ii lasi radacinile, ea va rasari din nou, tot asa si cel ce voieste a se curata de pacate, trebuie mai intai sa lepede pricinile pacatului, aceasta fiindca pacatele se nasc unele din altele si nu sunt despartite“.

Neincetata trebuie sa fie durerea inimii, fiindca neincetata este si pocainta. De aceea, frate, si tu trebuie sa ai mereu durere in inima. Cu cat o ai mai mult, cu atat ai si mai multa pocainta. Cum dispare durerea, cum se departeaza de la tine si pocainta, cum spune si Gheorghios Karessios dimpreuna cu ceilalti teologi. De aceea Sfantul Isaac zice ca: “nici o virtute nu este mai inalta decat pocainta, pentru ca pocainta nu se sfarseste nicicand” (Cuvantul 55).
(…)

Aceasta pentru ca in fiecare zi si in fiecare noapte pacatuim, toti oamenii, cand cu cuvantul, cand cu ganduri viclene, ganduri de hula si rusinoase, maniindu-l pe Dumnezeu. De aceea trebuie noi toti sa avem inima indurerata si zilnic sa ne caim pentru aceste pacate si sa cerem iertare de la Dumnezeu, nu numai pentru pacatele noastre trecute, ci si pentru cele de acum si pentru cele de fiecare zi.

Sfantul Isaac Sirul intareste prin cuvantul sau: “Trebuie sa stim ca in orice vreme, in aceste douazeci si patru de ceasuri cat tin ziua si noaptea, avem nevoie de pocainta” (Cuvantul 20).

Frate, daca vesnic ai in inima aceasta tristete sfasietoare, sa stii ca mult bine face sufletului, pogorand si adunand mintea in inima si nelasand-o sa-si mai aminteasca de rele si de pacate, caci se stie ca daca ne doare vreo parte a corpului, mintea noastra este acolo.

Aceasta strapungere va face inima sa verse otrava si carligul pacatului pe care le-a inghitit. O va inmuia, o va smeri si o va face sa se dezlipeasca repede de patimile si de inclinatiile pe care le dobandise prin pacat. Inima pacatosului este impietrita si nesmerita si fara strapungere nu se poate smeri si nici inmuia, cum se spune: “Inima indaratnica sfarseste rau” (Intelepciunea lui Isus Sirah 3, 26). Aceasta strapungere va urca in fata Domnului Savaot si aproape ca-L va sili sa-ti ierte pacatele, cum se spune: “Judecata mea este la Domnul si durerea mea este in fata lui Dumnezeu” (Isaia). (…)

Aceasta strapungere te va face sa mananci si sa bei altceva decat mancai si beai inainte de a te pocai, sa te imbraci si sa dormi cu totul altfel si sa-ti schimbi felul de viata. Astfel trebuie sa traiasca cei ce s-au pocait, in smerenie, adica plangand, in putinatate si in saracie. Asa cum bolnavii nu au acelasi fel de viata cu cei sanatosi, cum zice Sf. Grigorie de Nissa in Cuvantul sau despre pocainta: “Nu trebuie ca unul care spune ca este bolnav sa traiasca ca cei sanatosi, pentru ca intr-un fel traieste un bolnav si altfel un om cu sanatatea nestirbita“. Si zice tot el in alta parte: “Ii fagaduim lui Dumnezeu sa ne pocaim, dar faptele noastre nu arata ca ne ostenim si ca suferim, ci ca traim la fel cum traiam pe cand pacatuiam (…) Ne pocaim numai cu numele si nu cu fapta si cainta noastra nu da roade“.

(…)

Aceasta suferinta nu este atat de amara incat sa te duca in pragul disperarii, pentru ca o durere care duce la deznadejde trebuie alungata ca una ce vine de la diavol. Strapungerea aceasta este dulce si aduce bucurie, fiind unita cu speranta mantuirii, cu o preadulce cucernicie si smerenie, cu lacrimi si usurarea cugetului.

De aceea Sf. Ioan Scararul spune in alta parte: “Eu, atunci cand ma gandesc la smerenie sunt mirat. Cum de se impletesc suferinta si durerea cu bucuria si fericirea, ca mierea cu ceara? Ce invatam de aici? Ca smerenia si cucernicia sunt Darul Domnului si ca sufletul smerit si cucernic simte o bucurie adevarata, pentru ca Dumnezeu Insusi, in chip tainic, ii mangaie pe cei cu inima zdrobita“. (Cuvantul 7 – Despre intristare)
In sfarsit, strapungerea iti va smulge din inima deprinderile rele si obiceiul de a pacatui si iti va aduce adevarata pocainta de care vorbeste Sf. Grigorie de Nissa. Va face sa dispara cu totul nu numai pacatul in fapte, ci si dispozitia si pornirile inimii spre pacat, gandurile pacatoase, ispitele si atacurile vrajmasului asupra cugetului. “Pocainta este dezlegarea si stergerea celor ce erau inainte, faptuite sau cugetate” (Cuvant despre pocainta).

O, intristare atat de dulce ce vine din cainta cea adevarata prin harul dumnezeiesc! Intristare ce aduce bucurie si-l face pe om neispitit sau greu de miscat spre pacat. Fericita intristare ce vine din fericirea neintristata!

Ai invatat, frate:

1) cum sa tai vlastarii si ramurile pacatului, infranandu-te cu hotarare de la pacat.

2) cum sa-ti smulgi din inima radacinile pacatului avand inima intristata.

3) invata acum cum trebuie sa-ti sadesti in inima in locul copacilor neroditori si salbatici, pomi buni si roditori, sa sadesti adica virtuti in locul pacatelor. Sa sadesti smerenie in locul trufiei, infranare in locul lacomiei, milostenie in locul iubirii de arginti, blandete in locul rautatii si cruzimii, feciorie si cumintenie in locul patimilor carnii, dreptate in locul nedreptatii si al pradalniciei, adica sa dai si ce este al tau. Sa sadesti iubirea si dragostea frateasca in locul pizmei si urii, pazirea si lucrarea poruncilor lui Dumnezeu in locul calcarii.

Caci nu este de ajuns pentru mantuire, frate, si nici pentru dobandirea caintei adevarate numai sa-ti smulgi din inima radacinile pacatului si sa lasi apoi locul sterp, ci trebuie sa sadesti acolo unde a fost pacat copacii si florile virtutilor. Daca-ti lasi inima necultivata, o vor napadi iarasi spinii si copacii salbatici ai pacatului. Asa te indeamna Duhul Sfant prin gura psalmistului David. Asadar trebuie sa ocolesti relele si sa faci cele bune. “Fereste-te de rau si fa binele” (Ps. 33, 13).
4) In ultimul rand, dupa ce-ti sadesti aceste virtuti in inima, trebuie sa le ingrijesti cat de mult poti, pana ce vor prinde bine radacini, adica pana ce vor deveni obiceiuri, practicandu-le neintrerupt, asa cum mai inainte obiceiuri iti devenisera patimile si pacatele. Sa le ingrijesti pana ce vor inflori si vor rodi mantuirea, cainta adevarata si iertarea pacatelor tale. Daca nu le ingrijesti, vine samanta neghinei, diavolul, si, in timp ce dormi si n-ai habar de nimic, ti le smulge din inima si-ti pune in locul lor rautatile lui.

Iarasi, daca nu sadesti aceste virtuti cu toata grija, se intorc patimile. De aceea, parintii au numit patimile “cele care se intorc usor“. Si cand se intorc si gasesc tarina inimii cultivata si lucrata, prind radacini mai usor decat cele dintai si astfel “si starea de pe urma a omului aceluia se face mai rea decat cea dintai” (Matei 12, 45), lucru care, iubite, sa nu ti se intample niciodata.

Acestea patru alcatuiesc, frate, adevarata pocainta. Prin ele o poti dobandi. Biserica Il roaga pe Dumnezeu in cateva rugaciuni anume randuite, sa ne dea dar: “Binevoieste a ne aduce la pocainta cea adevarata“. Acestea sunt roadele ei. Ele sunt dovada ca Dumnezeu ti-a iertat cu adevarat pacatele si s-a impacat cu tine”.

Admin · 286 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
14 Iul 2012

Sfantul Teofan Zavoratul:Catre cei ce neaga libertatea morala din om

Intalnim multi oameni care neaga cu desavarsire invatatura crestina despre libertate sau, cel putin, socotesc aceasta problema foarte discutabila.Oamenii acestia de obicei spun:"Fiecare dintre noi, in mare parte, procedeaza intr-un fel sau altul dupa cum este constrans de imprejurari; foarte adesea unul si acelasi om in conditii de viata favorabile lui este si cinstit, si drept, si devotat datoriei morale, dar, indata ce aceste conditii  se schimba si devin nefavorabile, omul se schimba, deseori intr-atat, incat nu mai poate fi recunoscut.Unde este - intreaba ei - libertatea aici?Mai degraba putem spune ca fiecare dintre noi este sclavul imprejurarilor".Ca profund ganditor crestin, Sfantul Teofan cu admirabila simplitate si claritate da in vileag minciuna acestei conceptii omenesti si prin exemple vii ii da fiecaruia de inteles, intrucat, in esenta lucrurilor, problema aceasta, pe care nu se stie de ce foarte multi o considera discutabila, este foarte simpla ca rezolvare.
- Atacati libertatea, zicand:parca totul este oranduit in asa fel incat vrem, nu vrem, trebuie sa lucram.Trebuie numai sa va cercetati cu mai multa atentie faptele voastre, timp de o zi sau o jumatate de zi, si veti vedea ca faceti totul singuri si faceti pentru ca asa voiti.Cine v-a adus in Visa[pustia unde se afla preasfintitul]?V-a adus cineva legati ori singuri v-ati hotarat si ati venit?Ceea ce numiti constrangere este indemnul fara de care faptele libere nu pot fi savarsite.Insa indemnul nu este necesitatea de a lucra, ci propunerea de a lucra.Fapta este propusa, sufletul chibzuieste daca sa o faca sau nu si hotaraste.Nimeni nu poate constrange sufletul sa ia aceasta hotarare.Singur hotarasete.Aici nici puterea lui Dumnezeu nu intervine si prin nici un semn nu leaga libertatea sufletului.
Protoparintii au cazut...De ce?Au gasit ca este mai bine sa nu implineasca porunca si au incalcat-o.Sarpele a propus.Eva a chibzuit si a gasit ca nu propune ceva rau si potrivit acestei judecati a hotarat sa rupa fructul si sa guste din el.Nimeni nu a constrans-o sa ia aceasta hotarare.
La fel au facut si duhurile;au cazut, desigur, in urma judecatii si a hotararii personale potrivit careia era mai bine sa nu-L asculte pe Dumnezeu, ci sa traiasca dupa priceperea lor.Au judecat asa si au cazut de la Dumnezeu.Nimeni nu i-a constrans sa ia aceasta hotarare.
Si asa face fiecare suflet.Indemnuri pot exista multe si foarte puternice, dar hotararea intotdeauna depinde de vointa sufletului.El poate hotari si impotriva tuturor indemnurilor oricat de puternice ar fi ele.Luati-ii ca exemplu pe mucenici.Inaintea lor se aflau instrumentele de tortura, li se fagaduia o viata linistita, uneori stateau de o parte si de cealalta mama si tatal si incercau sa-i convinga sa arunce putina tamaie in jaratec inaintea idolilor, alteori, in afara de acestia, stateau alaturi si sotia cea tanara si draga si inca copilul.Cate constrangeri! Iar mucenicul hotara cu totul impotriva lor.Nu era el liber?! Asadar, cine cade - cade din proprie decizie.
Intelegand, astfel, ca hotararea libera intotdeauna depinde de noi, trebuie sa retineti ca atotcunoasterea lui Dumnezeu nu are influienta hotaratoare asupra ei.Iar aceasta problema a fost rezolvata de mult si in chip foarte multumitor.Anume:Dumnezeu prevede hotararile noastre libere.Aceste hotarari alcatuiesc obiectul atotcunoasterii si il alcatuiesc in felul in care se prezinta - anume, ca hatarari libere.Dumnezeu nu tot ceea ce prevede hotaraste.Teologii deosebesc in Dumnezeu hotararea si ingaduinta.Ceea ce hotaraste Dumnezeu, aceea se si intampla, dupa cum hotaraste El, iar ceea ce ingaduie, aceea poate nici sa nu se intample, chiar daca Dumnezeu prevede ca se va intampla ceva.
Asa a fost caderea protoparintilor si a duhurilor.Ei au cazut in mod liber, chiar daca Dumnezeu a prevazut acest lucru.Din partea lui Dumnezeu s-a facut totul pentru ca ei sa nu cada.
Protoparintilor li s-a spus clar: sa nu mancati.Si urmarile au aratat ca nu au ascultat.Cam asa trebuie sa gandim si despre duhurile cazute.
Nu au ascultat - cine este vinovat? Pentru ce a ingaduit Dumnezeu acest lucru? Pentru ca altfel ar fi trebuit sa ia libertatea sau sa nimiceasca in lume faptura cea libera.Insa fara aceasta lumea ar fi fost mult mai prejos decat este acum.Si Dumnezeu i-a ingaduit sa cada, oranduind chipul ridicarii din cadere.Noi mergem spre ridicare pe calea luptei cu lucrurile potrivnice.Asa este legea! Si toti cei care o urmeaza sunt incununati de succes.
- Oricat de puternice ar fi convingerile, toata hotararea lucrurilor ii apartine persoanei care actioneaza si fiecare simte momentul cand rosteste inlauntru: trebuie sa fac asta si asta.Tocmai in aceasta consta esenta libertatii.Si nici o putere nu o poate scoate din suflet.
- Daca omul voieste de unul singur sa se lase in voia lui Dumnezeu, atunci si Dumnezeu incepe cu harul Sau sa lucreze in el.Daca totul ar depinde de Dumnezeu, intr-o clipa toti ar deveni sfinti.Un singur semn de la Dumnezeu - si toti s-ar schimba.Insa legea este asa incat omul trebuie sa vrea si sa caute singur - si atunci harul nu-l va mai lepada, numai sa-i ramana devotat.
balla georgeta · 830 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
13 Iul 2012

MUCENICUL LUI HRISTOS : Constantin Oprisan

Nu este atâta de strălucit cerul care se împodobește cu mulțimea stelelor pe cât sunt înfrumusețate trupurile mucenicilor cu strălucitele puroaie ale rănilor.

Sfântul Ioan Gură-de-Aur

 

Noul mucenic al lui Hristos Constantin Oprișan a trăit în această vale a plângerii vreme de 37 de ani. A văzut lumina acestei lumi în 1921, în satul băcăuan Oncești. Înzestrat cu un mare talent poetic și filosofic, după ce a ucenicit o vreme la Freiburg pe lângă cel mai mare filosof al Europei din secolul al XX-lea, Martin Heidegger, este arestat la Cluj în 1948, laolaltă cu floarea studențimii românești, pentru vina de a-L iubi pe Hristos și a dori o Românie creștină. A lăsat în urmă cariera, tinerețea, soția, familia și tot ce înseamnă bucurie și strălucire lumească pentru a se îmbrăca în slava cea nepieritoare a Crucii, în temnițele comuniste. A adormit întru Domnul la 26 iulie 1958, în hrubele Jilavei.
Numele său a fost un simbol al verticalității creștine și omenești pentru cei din generația sa, pricină pentru care vrăjmașul mântuirii a pornit asupra lui un război puternic, vrând să piardă cât mai multe suflete. La Pitești, Gherla și Jilava, Constantin Oprișan a pătimit chinuri cumplite, adevărate pagini de martirologiu românesc.


Chinurile lui Constantin Oprișan de la Gherla
„Instinctiv, toți cei din jur se strângeau în jurul lui Oprișan, ca lângă ultimul punct de salvare, care trebuia el însuși salvat. Țurcanu s-a apropiat de Oprișan vrând să-l sfâșie. S-a oprit la jumătatea drumului, scrâșnind printre dinți. Oprișan l-a privit fără să clipească. Mi-a fulgerat prin minte cuvântul Sfântului Arhanghel Mihail, în disputa cu Satan, pentru trupul lui Moise: «Ceartă-te pe tine Domnul, diavole!» (Iuda 9).
Țurcanu a făcut semn colaboratorilor, care s-au apropiat. Apoi i-a ordonat lui Oprișan: «Culcă-te!». Mulți și-au plecat capetele, alții au închis ochii. Nu știam ce va urma. Pușcașu și Livinschi au trecut de-o parte și de alta a lui Oprișan, ce era întins cu fața în sus. Țurcanu, sprijinindu-se cu mâinile pe umerii celor doi, s-a urcat pe pieptul lui Oprișan. Se lăsa cu toată greutatea pe torace, până ce aerul era evacuat, apoi pe gât sufocându-l; dădea din când în când drumul apăsării, așa fel încât, în reprize scurte de respirație, victima complet epuizată părea că va expia. Supliciul se repeta până ce sângele începea să se prelingă din plămâni la colțul gurii, în icneli de tuse. Atunci Țurcanu mai apăsa încă o dată pe torace cu ambele picioare având o mină de satisfacție drăcească și cobora: «Scoală-te! Așa ai să mori! Încet! Încet, încet! Picătură cu picătură».” (Virgil Maxim, în „Imn pentru crucea purtată”)

A urmat căii patimirilor lui Hristos…
„Pe Costache Oprișan l-au chinuit ca pe Hristos, săptămâni de-a rândul. L-am văzut odată, când ne-au scos la aer. Își dăduse cămașa jos și spinarea lui toată era zebrată în forme regulate, ca și cum ar fi fost jupuit de viu, ars cu foc sau cu bici, răstignit, știe Dumnezeu!” (E. Măgirescu, în „Moara dracilor”)

Trecerea la Domnul, în Casimca Jilavei
„Constantin Oprișan era cu noi în celulă. Era foarte bolnav. Avea o tuberculoză care îi măcina plămânii și în fiecare dimineață trebuia să-și facă toaleta plămânilor. În prima dimineață a tras cum a putut el tineta în fața patului, că nu se putea da jos din pat și a început să-și facă toaleta plămânilor. Eu stăteam lângă ușă, chiar aproape de el, și am văzut cum curgea puroiul din plămânii lui: bucăți de carne, aproape bucăți de plămân. (…) Apoi între mine și el s-a creat o legătură extraordinară. Între noi toți. Costache era un om de mare înălțime sufletească, cu o inteligență fenomenală, era un om care nu mergea pe lucruri mărunte, mergea pe lucruri mari. Fusese șef în Frățiile de Cruce, dar asta nu era important atunci pentru noi! Important era că el aducea în celula noastră Duhul lui Dumnezeu. Și intelectual ne-a ajutat foarte mult, și prin tot ceea ce a făcut…
Nu vorbea mult. Ne vorbea în fiecare zi una sau două ore, pentru că nu era în stare să vorbească foarte mult. Dar fiecare cuvânt ce ieșea din gura sa era un cuvânt sfânt, numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iubire. Își spunea rugăciunile, și ce adânc impact avea aceasta asupra noastră, auzindu-l pe el spunând aceste rugăciuni, știind cât de mult suferea… Puteam citi în ochii săi lumina duhovnicească și dragostea. Era ca un efluviu de dragoste pe chipul său. Niciodată n-a spus ceva împotriva torționarilor săi, iar nouă ne vorbea mereu despre dragostea lui Hristos. (…) Să fiu bun, să iert, să nu blestem pe torționar, să nu consider nimic din ale lumii acesteia comoară, de la el am învățat. În fapt, el a fost unul din cei care trăiau pe alt nivel.
Noi tot timpul îl păzeam: ziua, noaptea, pentru că nu știam când va muri. Marcel îl păzea (îmi amintesc foarte bine scena aceasta) și la un moment dat l-am auzit spunându-mi în șoaptă: «Ghiță! Costache moare». M-am repezit la Costache Oprișan și l-am văzut. Dacă ați văzut vreodată o pasăre cum moare… Se lasă un fel de ceață pe ochii păsării și ochii își pierd strălucirea. Așa era Costache. Ochiul lui pierduse strălucirea vieții. (…)
Marcel plângea, Iosif plângea, toți plângeam. Nu mai spuneam nimic. Ce puteam spune? Am luat un prosop și i-am spălat trupul, ca să-l pregătim cum trebuie pentru a fi îngropat în pământ. Apoi am bătut la ușă și am spus gardienilor că a murit. Au venit după trei ore. Gardianul a spus să-l dezbrăcăm, pentru că atunci când murea cineva trebuia scos în pielea goală din celulă. Hainele să fie făcute pachet și predate la magazie. L-am pus pe Costache pe o targă, dezbrăcat complet, Marcel a rămas să-i facă pachetul și eu cu Iosif am scos targa afară în curte.  Nu mai părăsisem niciodată acea celulă – acea celulă ce nu avea nici lumină, nici ferestre. Apa pătrundea prin pereți; sub trupurile noastre, saltelele erau putrede. Așa, pentru prima dată, gardianul ne-a ordonat mie și prietenului meu să luăm trupul lui Constantin Oprișan și să ieșim afară.
Era atât de frumos afară! Flori și copaci și cerul albastru… Uitasem despre frumusețea lumii cât stătusem în celulă. Când am ieșit afară, am văzut că lumea nu se schimbase. Era verdeață pretutindeni, florile erau foarte frumoase, iar gardul acela care ne separa pe noi (căci era o curte a noastră, specială) era plin de zorele. Această vegetație, aceste flori ne răneau. Erau ca o insultă adresată nouă, fiindcă noi sufeream, muream… dar universului nu-i păsa de noi. Soarele apunea și era o lumină aurie. Costache era numai piele și os. Avea o culoare galbenă, absolut galbenă, cred că se vărsase toată bila în momentul morții, și strălucea ca și cum ar fi fost de aur.
L-am scos afară, l-am pus acolo cu targa în afara curții, gardianul s-a întors înapoi. Iar Iosif a rupt o floare și a pus-o pe pieptul lui Costache Oprișan. Gardianul a spus: «Am să vă învăț eu pe voi minte, pe toți!». Însă Iosif a răspuns: «Pe noi puteți să ne învățați, dar el a scăpat. Nu-i mai puteți face nimic!». Așa l-am lăsat pe Costache strălucind, ca de aur. Așa a rămas. Cu o floare mică, albastră, pe pieptul lui… Ca un sfânt. Dumnezeu l-a răsplătit cu această lumină de apus, Lumină de aur, și cu o mică floare albastră pe piept. Cred că este cel mai impresionant lucru pe care l-am văzut în viața mea…”
(Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa)

Text îngrijit de obștea  Mănăstirii Diaconești si aparut in nr 7 al revistei Presa Ortodoxa

dima claudiu daniel · 377 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
13 Iul 2012

Martirii Neamului - Constantin Oprisan (Autor: Diana Crainiceanu )


Desi regimul comunist a incercat sa-i reduca la tacere, sa-i afunde in necunoscut, Martirii Neamului tasnesc in constiintele noastre prin minunile pe care le savarsesc in ultimul timp,  tot mai des... Moastele sfintilor de la Aiud izvorasc rauri de mir, si de vindecari, pentru neputintele noastre trupesti si sufletesti... Alaturi de mucenicii Aiudului, vegheaza din ceruri, asupra noastra, sufletele tuturor martirilor ucisi la Pitesti, Gherla, Jilava, Canal, Tg. Ocna, sufletele cele mai curate pe care Neamul le-a daruit, ca jerfa de ispasire.

Printre ei, a stralucit una din cele mai luminoase figuri a tineretului legionar intemnitat: Constantin Oprisan. Nascut in anul 1921, in judetul Bacau, a facut parte din Legiune inca dinaintea anului 1940, unde a avut functii administrative. Dupa lovitura de stat din anul 1941, C. Oprisan a ajuns in Germania, unde a fost internat in lagarul de exterminare Buchenwald, de unde, scapand cu viata in urma bombardamentului aliatilor, impreuna cu cativa camarazi, reuseste in anul 1945 sa  treaca granita Ungariei clandestin si sa revina in tara.
In anul 1948, detinand functia de sef al Fratiilor de Cruce din intreaga tara,  este arestat si condamnat la 25 de ani de munca silnica. Inchis initial la Jilava, este mutat ulterior la Pitesti ( unde va trece prin iadul demascarilor conduse de Turcanu) , apoi la Gherla, si din nou la Jilava, de unde va pleca in Imparatia Cerurilor in anul 1958.
Personalitatea lui Oprisan ne este revelata de cei care l-au cunoscut indeaproape, printre care preotii marturisitori Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Dumitru Bordeianu, N. Popa, Eugen Magirescu.
Acestia ni-l descriu ca pe un geniu, un om de o complexitate covarsitoare, in mintea caruia filosofia, matematica si logica se imbinau armonios cu poezia si trairea religioasa. Dupa supliciile indurate in camera 4 Spital, la Pitesti, se imbolnaveste de TBC.
"A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bataie pentru fiecare tanar legionar, cu un eroism de durata, neegalat". (D. Bordeianu- Marturisiri din mlastina disperarii)
"Pe Costache Oprisan l-au chinuit ca pe Hristos, saptamani de-a randul, obligandu-i pe toti cei ce au fost oarecand in subordinea lui si care il divinizau, caci el chiar merita aceasta, sa-l bata, sa-l scuipe, sa-l chinuie si sa spuna minciuni despre el, sa se dezica, sa-si denigreze ideile si sa declare ca a fost un farsor.
L-am vazut odata, cand ne-au scos la aer. Isi daduse camasa jos, si spinarea lui toata era zebrata in forme regulate, ca si cum at fi fost jupuit de viu, ars cu foc sau bici, rastignit, stie Dumnezeu!" * (Eugen Magirescu - Moara dracilor)
Suferintele traite in inchisoare i-au slabit si imbolnavit trupul - fostii colegi de celula marturisesc cum ca ajunsese piele si os, iar musculatura se atrofiase cu totul - dar sufletul sau s-a curatat si s-a adancit in cunoasterea lui Dumnezeu... Dupa ani de suferinta, transfigurat, scrie versuri de o impresionanta adancime:

"Si cad, plangandu-mi vina, pe bratele luminii,
Ci poarta-ti suferinta, prin ea te-ai mantuit!
Obrazul I se pleaca, si simt pe fata spinii,
Si ploua Harul pacii, pe sufletu-mi smerit..." *   (Intalnirea cu Iisus)

Intr-unul din interviurile acordate, pr. Ghe. Calciu-Dumitreasa marturiseste despre maturitatea duhovniceasca la care ajunsese prietenul sau, Costache:

"Era complet dedicat omului. (...)
El era ca un sfant.Era pentru prima data cand intram in contact cu un astfel de om.
El nu vorbea mult (...) Dar fiecare cuvant care iesea din gura lui era un cuvant sfant - numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. (...) Puteam citi in ochii sai lumina spirituala si dragoste. Fata lui era ca o revarsare de dragoste" * (6 noiembrie 1996-California)

In urma acestor marturisiri, consemnate in revista The Orthodox Word - revista bilunara a calugarilor ortodocsi din Platina, California, numele si viata martirului au devenit cunoscute pe continentul american. Monahii ortodocsi din America i-au adaugat fotografia alaturi de icoanele sfintilor, cinstindu-i suferintele indurate pentru credinta in Hristos...
Inca de la inceputul detentiei, Oprisan si-a avertizat camarazii, intuind ca va fi una din cele mai grele batalii de ordin spiritual pe care le vor avea de purtat cu fiara comunista. A realizat ca se vor folosi cele mai violente metode pentru a distruge din sufletele tinerilor legionari credinta, unirea, fratia si camaraderia. Cuvintele de imbarbatare adresate lor, dezvaluie dimensiunea sufleteasca a martirului: "Fiti pregatiti pentru lupta care se va da in mlastina disperarii. Fiecare va iesi, din inclestarea acestei lupte singur, neajutat decat de mila lui Dumnezeu si de ce are mai bun in el. Lupta va fi de lunga durata, si cine va avea tarie si rabdare - convins fiind ca ea este dreapta - se va prabusi, si iar se va ridica! Astfel ca nu ne mai ramane decat sa ne ascutim sabiile duhovnicesti ale dragostei, ale unirii si ale camaraderiei" (D. Bordeianu - Marturisiri din mlastina disperarii)
Iar dupa lunga sa suferinta, inainte de a muri, a spus: "Voi muri, dar ma voi ruga lui Dumnezeu pentru voi". Fie ca rugaciunile lui sa ne insoteasca pretutindeni. Fie ca pilda jerfei lui sa ne intareasca sufletele in credinta. Fie ca sangele lui, varsat ca jertfa pe altarul Neamului, sa aduca roade. Fie ca Dumnezeu sa-l proslaveasca impreuna cu sfintii sai.
Martirii ne vegheaza din ceruri... pentru rugaciunile lor, Doamne, Iisuse Hristoase, mantuieste-ne pe noi!

dima claudiu daniel · 400 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
13 Iul 2012

Maica Domnului "Prodromita" de la Manastirea "Prodromu" din Sfantul Munte Athos

ICOANA CARE S-A PICTAT SINGURA

"Oricine reuseste sa ajunga pe Sfantul Munte Athos este protejat de Maica Domnului.Sa te inchini si sa saruti cu evlavie icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului care se afla in biserica noastra!"Sunt cuvintele pe care le-a spus parintele Petroniu Tanase, staretul celui mai mare asezamant romanesc athonit -Manastirea "Prodromu", cand am pasit in curtea lacasului.Mi-a daruit o carticica, tiparita in 1906, despre icoana deosebita, numita "Prodromita"(Inainte-Mergatoarea)

Istorisirea minunatei zugraviri si a minunilor ce a savarsit Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu prin Sfanta Sa Icoana, scrise in cinstea Maicii Domnului de Arhimandritul Antipa Dinescu, superiorul manastirii "Prodromu":

In timpul ridicarii sfantului lacas romanesc pe muntele Athos (1852-1866), parintele staret Nifon era preocupat de "dobandirea unei sfinte icoane a Maicii Domnului, care sa fie spre mangaierea confratimei si a vizitatorilor, totodata protectoare si de grije purtatoare acestei sfinte noi Monastiri".
Cu toate ca a vorbit cu multi zugravi de pe Athos, parintele nu a gasit nici un mester intr-atata de icusit incat sa zugraveasca, pe scandura de tei, icoana Maicii Domnului, purtandu-L pe Iisus in partea stanga a bratelor.Parintele impusese niste conditii:in timpul lucrului, pictorul trebuia sa se roage la Maica Domnului, sa citeasca Acatistul sau Paraclisul in toate zilele, sa nu manance nici sa bea inainte de lucru, iar dupa mancare, sa nu mai lucreze, sa se pazeasca in curatenie trupeasca pana la terminare, sa fie marturisit la duhovnic, sa nu se certe sau sa nu se urasca cu nimeni.
In anul 1863, parintele Nifon, insotit de parintele ieromonah Nectarie, veni in Romania.Intr-o buna zi, ajunsera cu cu treaba si prin targul Iesilor.Aici, aflara de un anume Iordache Nicolau, zugrav evlavios.Acesta primi cu bucurie conditiile impuse, dar "se umilea, zicand ca-i tremura mainile de batranete si nu mai poate zugravi asa de bine si de curat ca altadata".Cei doi calugari il incurajara si Iordache se puse pe lucru.
In cateva zile, a terminat de zugravit, cum s-a priceput de bine, vesmintele si celelalte parti ale icoanei, lasand la urma Sfintele Fete, dupa cum este arta zugravirii icoanelor.S-a apucat si de reprezentarea chipurilor Maicii Domnului si al lui Iisus, dar degeaba se straduia, nu reusea sa le zugraveasca bine.Mahnit, lasa lucrul pana a doua zi.Dis de dimineata, se apuca de lucru, dar in loc sa repare, mai rau schimonosea chipurile.Atunci i-a chemat pe cei doi parinti.Acestia, vazand lucrarea, se intristara, crezand  ca nu este voia lui Dumnezeu si a Maicii Domnului ca noul lacas, "Prodromu", sa aiba un dar si o mangaiere duhovniceasca.
Zugravul acoperi icoana cu o panza si se duse la culcare.A doua zi, dupa cateva metanii, intra in camera de lucru.A dezvelit icoana, iar vazand-o, a cazut in genunchi, proslavind pe Maica Domnului;chipurile erau indreptate si bine incuviintate, pline de har dumnezeiesc si de veselie!Peste noapte, se savarsise minunea!
Iata ce a scris, chiar atunci, Iordache Nicolau, in prezenta ucenicilor sai:"Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana a Maicei Domnului, cu insasi mana mea, la care a urmat o minune - dupa ce am ispravit vesmintele, dupa mestesugul zugravirei mele, m-am apucat sa lucrez Fetele Maicei Domnului si a Domnului Iisus Cristos.Privind eu la chipuri, cu totul a iesit din potriva, pentru care foarte mult m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul.Seara, m-am culcat scarbit, nemancand nimic ziua aceea.A doua zi, dupa ce m-am sculat, am facut trei metanii Maicei Domnului, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, sa pot ispravi Sfanta Ei Icoana.Cand m-am dus sa ma apuc de lucru, am aflat chipurile drese dezavarsit, precum se vede.Vazand aceasta minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi cu greseala am facut aceasta, ca sa dau lustru la o asemenea minune".
Aceasta este povestea sfintei icoane, scrisa pe 29 iunie 1863; manuscrisul se afla in arhiva Manastirii "Prodromu".
Iordache a trimis un ucenic sa-i instiinteze pe cei doi parinti - Nifon si Nectarie.Vestea zugravirii divine a icoanei s-a raspandit cu iuteala, intreg targul Iesilor adunandu-se la poarta zugravului sa vada minunea.Veni insusi mitropolitul Calinic Miclescu, care, vazand icoana, se inchina pana la pamant in fata ei.

VINDECAREA PARINTELUI INOCHENTIE

Istoria consemneaza multe minuni savarsite de icoana:"Tot felul suferinzi au venit a se inchina in fata Maicii Domnului si a se stropi cu agheasma.S-au tamaduit prin aceasta sfanta icoana bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap sau de masele, de ochi, de vatamaturi, indraciti cari sufera de boala copiilor si alte multe feluri de boale."

Parintii Nifon si Nectarie plecara din Iasi cu icoana, insotiti de mare alai.Au ajuns la Husi, la Barlad, apoi la Galati.Din Galati, cu vaporul austriac "Loid", se indreptara spre Athos.Ajunsi la schelele Manastirii romanesti "Prodromu", cei doi parinti au trimis veste sa coboare toti preotii, imbracati in vesminte, sa intampine sfanta icoana cu cantari si tamaieri.
In manastire se afla un monah topit de boala, care numai prin faptul ca respira se cunostea ca e viu.Inochentie, caci asa se numea el, s-a trezit la intrarea icoanei in biserica.S-a imbracat si a cerut sa fie insotit pana la icoana; a ingenunchiat si a grait:Maica lui Dumnezeu, de-mi este cu folos sa mai traiesc, insanatoseaza-ma, caci cred ca poti , iar de nu, fie voia Ta, cum voiesti, Stapana mea, si cum ma cunosti, asa fa cu mine".Inochentie s-a intors pe picioare la chilia sa.A cerut camasa curataa sa se schimbe, apoi s-a impartasit.
Icoana maicii Domnului este cinstita in fiecare an, in ziua de 12 iulie cand se face serbare mare, cu priveghi toata noaptea.Rugaciunea pe care o spun preotii este urmatoarea:
"Prea Sfanta Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, pururea Fecioara Marie, protectoarea si aparatoarea noastra, cerem a Ta nebiruita aparare.Imparateasa Cerului si a pamantului, ceea ce ai cu dreptate numele de "Prodromita", adica Inainte-Mergatoare, intareste-ne intru lucrarea faptelor bune si ne du de mana intru Imparatia cea Cereasca; povatuieste-ne pe noi, toti drept credinciosii crestini, spre a vedea si vesnic a ne indulci de marirea Fiului Tau si Dumnezeului nostru, ca Binecuvantata si Prea Proslavita esti, in vecii vecilor,Amin".
(Sursa:Formula AS - Anul XIV, nr. 629, august 2004, autor:CLAUDIU IONESCU)
balla georgeta · 882 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
12 Iul 2012

VA SEMNALAM !


Icoana Maicii Domnului Prodromița. Istoria, minunile și acatistul
Icoana Maicii Domnului Prodromița. Istoria, minunile și acatistul
În colecția Acatiste și vieți de sfinți de la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut de curând broșura „Icoana Maicii Domnului Prodromița. Istoria, minunile și acatistul”.

Broșura se poate procura de la pangarele bisericilor și de la magazinele de carte bisericească.

Icoana originală se află la Schitul românesc „Prodromul”, iar o reproducere a acesteia se află la Paraclisul de pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, acesta având unul dintre hramuri chiar icoana Prodromița.

De asemenea, trebuie menționat că cinstirea acestei icoane este consemnată în calendarul Bisericii Ortodoxe Române chiar in aceasta zi de 12 iulie !
Va doresc o zi binecuvantata !
niculae costel · 228 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
12 Iul 2012

Rugăciune către Maica Domnului - pentru înmulțirea iubirii sfinte!



Preasfântă și Preaminunată Fecioară Maria, Care ai devenit Maica Dumnezeului nostru, Domnul Iisus Hristos și ne-ai fost dată și nouă ca Mamă Sfântă, Te rugăm ajută poporul nostru și pe toți cei care Te laudă și Te preacinstesc! Deschide-ne inimile și pune în ele iubirea sfântă pentru Dumnezeu, pentru toți Cei din Sfânta Împărăție Cerească și pentru aproapele nostru și înmulțește această iubire! Ajută-ne Măicuță Sfântă să topim ghiața din inimile noastre! Ajută-ne să sfărâmăm împietrirea inimilor noastre, ca din ele să se reverse nesfârșit, necontenit, necondiționat iubirea pentru Dumnezeu! Dăruiește-le celor dragi nouă și celor care au mai multă nevoie, toată iubirea sfântă după care tânjește sufletul dornic de Dumnezeu! Luminează-ne și ajută-ne ca tot ce facem să fie din dragoste pentru Dumnezeu și pentru semenii noștri! Ajută-ne, Te rugăm, să ne mântuim sufletele! Vino în inimile noastre, Măicuță Multiubitoare, să se înmulțească acolo iubirea sfântă și să ne putem ruga cu inimile înfierbântate de dragostea Ta! Te iubim, Te preamărim și Îți mulțumim Maică Multiubitoare pentru mijlocirea Ta la Dumnezeu, pentru toate milele Tale și pentru tot ajutorul Tău sfânt! Amin!
sursa: Ierodiakon Ioan Danci




„Primeste-ne Mãicutã din nou la sânul tãu
Si pentru noi te roagã Lui Hristos Dumnezeu”.
„Ajutã-ne Mãicutã ,sã ne rugãm mereu
Sã credem totdeauna ca este Dumnezeu”.



 

GlitterPhoto
ioan alexandru david · 337 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
12 Iul 2012

DESPRE VIRTUTI


Ce este virtutea crestina?
Virtutea crestina este deprinderea si staruinta statornica de a implini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morala intreaga, din dragoste curata fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Virtutea crestina inseamna deci taria si statornicia pe calea binelui, in savarsirea faptelor bune si biruinta neintrerupta asupra raului. Ea trebuie sa cucereasca intreaga fiinta a crestinului si sa-i fie intotdeauna podoaba cea mai aleasa.

Care sunt insusirile virtutii crestine?
Virtutea crestina trebuie sa fie:
1) Tare. Taria in implinirea faptelor bune se castiga prin incordarea neintrerupta a puterilor sufletesti impotriva poftelor si a ispitelor care indeamna mereu la fapte rele. Cu privire la aceasta, Mantuitorul spune: ''Din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum imparatia cerurilor se ia prin staruinta si cei ce se silesc pun mana pe ea'' (Matei 11, 12);
2) Staruinta pe calea binelui sa fie de buna voie, nu de sila, precum spune Sfantul Apostol Pavel: ''Caci daca fac aceasta de buna voie, am plata; iar daca o fac fara voie, am numai o slujire incredintata'' (I Cor. 9, 17);
3) Staruinta pe calea binelui sa fie si cu stiinta, adica omul sa savarseasca faptele bune nu in necunostinta, ci cu silinta de a cunoaste tot mai bine voia lui Dumnezeu: ''Ca sa deosebiti care este voia Lui Dumnezeu, ce este bun si placut si desavarsit'' (Rom.12, 2). Aceasta inseamna putinta, dar si datoria crestinului de a se desavarsi in virtute.
4) Virtutea trebuie sa se arate prin fapte, caci nu e de ajuns a cunoaste binele, ci trebuie a-1 si face. ''Nu cei ce aud Legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc Legea vor fi idreptati'' (Rom. 2, 13);
5) Virtutea crestina trebuie sa fie insufletita de dragoste curata catre Dumnezeu si catre aproapele, precum cere porunca dragostei (Matei 22, 37). În Sfanta Scriptura, cuvantul virtute este foarte rar folosit. În locul sau, insa, sunt intrebuintate cuvintele: dreptate, evlavie, fapta buna.

Care sunt roadele virtutii?
Evagrie Monahul spune: ''Virtutea este hrana sufletului''628. Virtutea potoleste pornirile rele ale omului, inlatura ispitele, il face pe crestin slobod de pacate si rodeste in sufletul lui binele cel castigator de mantuire. Ea il face pe crestin placut lui Dumnezeu, multumit in viata pamanteasca si fericit in viata viitoare. «Traind in virtute, suntem ai lui Dumnezeu, spune Sfantul Antonie cel Mare»629.
  De ce insa cei virtuosi nu sunt feriti de necazurile pamantesti?
Uneori vedem ca oamenii cu o viata pacatoasa traiesc in indestulare sau chiar in risipa, in desfatare si multumire, pe cand cei virtuosi sunt bantuiti de necazuri si stramtorari. Trebuie sa stim insa ca multumirea adevarata nu ne-o da numai indestularea pamanteasca, ci si judecata constiintei. Pacatosul, chiar daca traieste in situatiile cele mai bune, este mustrat de constiinta pentru faradelegile savarsite, se teme mereu de pedepse si este nelinistit, cu toate ca altii il cred fericit. Cel virtuos, dimpotriva, chiar daca traieste in stramtorare pamanteasca, avand constiinta curata, indura toate, cu nadejdea in bunurile vietii viitoare si este linistit in inima sa. Necazurile pe care le indura dreptii sunt pentru dovedirea virtutii lor. Dumnezeu trimite adesea celor virtuosi incercari grele, ca pedeapsa pamanteasca pentru unele greseli si pentru ca rasplata in ceruri sa le fie cu atat mai mare. Iar rautatile unora fata de altii Dumnezeu le ingaduie, fiindca El nu impiedica libertatea vointei omenesti. Însusi Mantuitorul a suferit din partea oamenilor, ramanand si in acest chip pilda mareata pentru Ucenicii Sai (Ioan 15, 20). Pilda Mantuitorului este menita sa fie, deci, crestinilor mangaiere in suferintele lor. Apoi trebuie stiut ca rasplata adevarata se da abia in viata viitoare, cand, precum spune Sfantul Apostol Pavel, ''Cel ce seamana cu zgarcenie, cu zgarcenie va si secera, iar cel ce seamana cu darnicie, cu darnicie va si secera'' (II Cor. 9, 6). Iar Sfantul Ambrozie spune: «Odihna lor (a nelegiuitilor) este in iad, iar a ta in ceruri; casa lor este in mormant, iar a ta in rai»630.

Cum se impart virtutile? Sfanta noastra Biserica Ortodoxa imparte virtutile in: virtuti teologice (religioase) si virtuti morale.

Cum se impart virtutile?
Sfanta noastra Biserica Ortodoxa imparte virtutile in: virtuti teologice (religioase) si virtuti morale.

Ce sunt virtutile teologice?
Virtutile teologice sunt acelea care prind tarie in sufletul credinciosului cu ajutorul harului dumnezeiesc si sunt indreptate nemijlocit catre Dumnezeu, apropiindu-1 pe credincios de izvorul vietii religioase, care este Dumnezeu. Virtutile teologice le sadeste Dumnezeu in suflet impreuna cu harul sfintitor; de aceea ele sunt virtuti suprafiresti sau insuflate. Ele indreapta viata crestinului catre Dumnezeu si-i intaresc pornirea fireasca de a, implini fapte bune. Fara ele nimeni nu se poate mantui. Virtutile teologice sunt: credinta, nadejdea si dragostea (I Cor. 13, 13). Despre ele s-a vorbit mai inainte.

Ce sunt virtutile morale?
Virtutile morale sunt acelea care calauzesc viata crestinului fata de sine si fata de semenii sai. Ele au drept scop moralizarea credinciosului si a raporturilor cu semenii lui, adica intocmirea vietii si a randuielilor dintre oameni dupa legile morale. Aceste virtuti se mai numesc si cardinale, fiindca ele stau la temelia celorlalte virtuti si deci pe ele se reazema viata cinstita. Virtutile morale se pot castiga si prin puterile firesti cu care este inzestrat omul; de aceea ele se mai numesc virtuti firesti sau castigate. Radacina acestor virtuti sta in legea morala fireasca, sadita in firea, omului chiar de la creare. Dupa invatatura Bisericii noastre, insa, aceasta fire slabind prin pacatul stramosesc, a adus cu sine si slabirea puterii morale firesti a omului. De aceea, virtutile rasarite din ea sunt firave si slabe si au nevoie de intarire prin harul dumnezeiesc; pentru a rodi fapte bune, necesare mantuirii.

Care sunt virtutile morale?
Virtutile morale cele mai de seama sunt: intelepciunea, dreptatea, cumpatarea si barbatia.

Ce este intelepciunea crestina?
Întelepciunea crestina este judecata si chibzuirea crestinului de a se purta astfel in viata, incat sa nu supere prin fapta sau vorba pe Dumnezeu si pe semenii sai. Ea este virtutea calauzirii cinstite si pricepute a vietii si de aceea in Sfanta Scriptura se vorbeste foarte des despre ea. Mantuitorul spune: ''Fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca Porumbeii'' (Matei 10, 16), ceea ce talmaceste Sfantul Apostol Pavel in cuvintele: ''Umblati cu intelepciune fata de cei ce sunt din afara (de Biserica), pretuind vremea. Vorba voastra sa fie totdeauna placuta, cu sare dreasa, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia'' (Col. 4, 6). Iar Sfantul Antonie cel Mare zice: «Omul cu judecata, luand aminte la sine, cumpaneste cele ce i se cuvin si-i sunt spre folos. Acela cugeta care lucruri sunt folositoare pentru firea sufletului sau si care nu. Asa se fereste el de cele nepotrivite, care i-ar vatama sufletul si 1-ar desparti de nemurire»631. Asadar, crestinul intelept se fereste de rau, lucreaza dupa adevar si dreptate si se ingrijeste de mantuirea sufletului. Întelepciunea crestina socoteste si pretuieste orice fapta, numai dupa masura de sfintenie cuprinsa in ea. Ea se adapa din intelepciunea dumnezeiasca, intrucat Mantuitorul a zis: ''Eu sunt Calea; Adevarul si Viata'' (Ioan 14, 6). Pilda de intelepciune sunt fecioarele din Sfanta Scriptura, care, prevazand ca Mirele poate veni in orice clipa, s-au pregatit din vreme si L-au primit cum se cuvine (Matei 25, 1-13). Din virtutea intelepciunii crestine rasar: prevederea, ascultarea de sfatul bun al altuia si paza buna. Iar impotriva ei se pacatuieste prin: graba la fapte, nebagarea in seama a sfaturilor bune si nestatornicia in lucru.

Ce este dreptatea crestina?
Dreptatea crestina este virtutea prin care crestinul isi implineste, cu constiinta si voie hotarata, toate indatoririle sale fata de Dumnezeu si fata de oameni, fiind ajutat de harul dumnezeiesc. În Sfanta Scriptura gasim cuvantul dreptate in intelesul de sfintenie, adica de traire dupa poruncile lui Dumnezeu. În acest inteles, batranul Simeon este numit ''drept si temator de Dumnezeu'' (Luca 2, 25), deoarece el se silea sa traiasca intru totul dupa poruncile lui Dumnezeu. La fel se spune si despre Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, ca era drept (Matei 1, 19). A trai dupa poruncile lui Dumnezeu inseamna insa implinirea datoriilor nu numai fata de Dumnezeu, ci si fata de semeni. Pentru aceea, dreptatea crestina cere sa respectam drepturile fiecaruia, sa dam fiecaruia ce este al sau, fara privire la folosul nostru si sa nu cerem nimic pentru noi din ceea ce nu ni se cuvine. Astfel, in viata de obste si in legaturile dintre oameni, dreptatea este pazitoarea drepturilor fiecaruia si prin aceasta ea este temelia bunei randuieli dintre oameni, aducandu-le propasire in toate. Iata cum din virtutea crestina a dreptatii rasare, pentru credinciosi, si ideea de dreptate sociala, care calauzeste legaturile dintre oameni, dupa cele ce se cuvin fiecaruia (Matei 22, 21; Rom. 13, 7). Fara dreptate sociala nu este cu putinta o asezare temeinica a vietuirii omenesti.

Ce este cumpatarea crestina?
Cumpatarea crestina este virtutea prin care credinciosul pune cuvenita masura in toate faptele vietii sale: in mancare, bautura, imbracaminte; in vorbe si in toata purtarea sa. ''Sa umblam cuviincios, ca ziua; nu in ospete si in betii, nu in desfranari si În fapte de rusine, nu in cearta si in Pizma. Ci imbracati-va in Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte'' (Rom.13, 13-14), spune Sfantul Apostol Pavel. Virtutea cumpatarii cere stapanirea poftelor. ''Sa va feriti de poftele cele trupesti, care se razboiesc impotriva sufletului'' (I Petru 2, 11). Sfantul Apostol Petru mai spune ca pe langa stiinta, omul trebuie sa aiba si cumpatare (II Petru 1, 6). Cumpatarea nu ingaduie mai multe trebuinte decat cele pe care le avem in firea noastra si impiedica crearea de trebuinte prisositoare. Prin aceasta, cumpatarea se arata foarte folositoare atat trupului, cat si sufletului, caci ea pune frau si indemnului la pacat. Calcarea cumpatarii se rasfrange uneori foarte greu asupra trupului, pricinuindu-i boli indelungate, chin si chiar moarte. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: «Lipsa de infranare in mancare consuma si putrezeste trupul omenesc si-l roade cu suferinte, pana ce e distrus printr-o boala indelunga»632. Roadele virtutii cumpatarii sunt: blandetea, smerenia, buna cuviinta in vorba si purtare, sanatatea trupeasca si sufleteasca.

Ce este barbatia crestina?
Barbatia sau curajul este insusirea sufleteasca a crestinului de a-si implini cu statornicie indatoririle sale si a infrunta cu hotarare toate greutatile si primejdiile vietii. Ea se arata deci ca tarie sufleteasca de a implini cuvantul Sfintei Evanghelii in viata, caci taria sufleteasca este necesara atat pentru infruntarea suferintelor trupesti, cat si celor morale. Lupta impotriva ispitelor se duce cu puterea barbatiei crestine. Sfantul Apostol Pavel spune: ''Fratilor, intariti-va in Domnul si intru puterea tariei Lui. imbracati-va cu toate armele Lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului''

Gasim in Sfanta Scriptura pilde pentru barbatia crestina?
Da. Astfel, pilda de tarie da crestinului dreptul Iov, care a suferit fara murmur si a strigat: ''Oare omul nu este pe pamant ca intr-o slujba ostaseasca?'' (Iov 7, 1). Dar cea mai mare pilda de tarie ne-a dat-o Mantuitorul, Care a biruit toate suferintele si ispitele. Pilda Lui au urmat-o toti sfintii si martirii si trebuie sa o urmeze orice crestin. Roadele virtutii barbatiei sunt: rabdarea si statornicia. Împotriva barbatiei se pacatuieste prin:
1) Sfiala, care face pe credincios sa se teama prea mult de greutatile vietii;
2) Lasitate, care-l face sa fuga de greutatile vietii;
3) Îndrazneala, care-l face sa nu vada si nici sa cantareasca primejdia, sa se duca la ea, impotriva judecatii mintii sanatoase.

Din cele spuse despre virtutile morale, intelegem deci ca ele sunt o lucrare vazuta a iubirii fata de Dumnezeu. Împodobindu-se cu ele, crestinul va folosi si in viata pamanteasca, si in cea viitoare, caci «sufletele oamenilor primesc pentru virtute rasplata, iar pentru greseli, pedepse», zice Sfantul Antonie cel Mares633. Dar, dupa cum crestinul are datoria sa se impodobeasca cu frumusetea vietii crestine si sa faca fapte bune, tot asa are si datoria sa se fereasca de fapte rele, de pacat, caci: ''Cine stie sa faca ce e bine, si nu face, pacat are'' (Iacov 4, 17).
ioan alexandru david · 342 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
12 Iul 2012

12 iulie : Cinstirea Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos





  Astazi este ziua de Cinstire a Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos.




'Stih: Icoană a Maicii lui Dumnezeu de minuni izvorâtoare.
A Miresei celei prea curate, cu chipuri dumnezeești.
Celor ce te roagă să le fii acoperemânt și păzitoare.
De toate ispitele și de nevoi să-i mântuești.
Dându-le dar și vindecare de toate boalele.
Și a dobândi prin tine toate cererile.
stela · 225 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
12 Iul 2012

Pagina precedenta   ... 21 ... 38, 39, , 40 ... 58 ... 77  Pagina urmatoare