Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 5

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare

Predică la Duminica a XI-a după Rusalii( Despre datoria de a ierta celor ce ne greșesc ) - Pr.Cleopa Ilie


Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat.
Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine? (Matei 18, 32-33)

Iubiți credincioși,

Sfînta și dumnezeiasca Evanghelie de azi ne arată datoria de a ierta pe cei ce ne greșesc. Domnul nostru Iisus Hristos, ne învață că toată Legea și proorocii, se reazemă pe două porunci, adică să iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru (Matei 22, 37-40). Mila este una din faptele bune care izvorăște din dragoste, după mărturia Sfîntului Apostol Pavel, care zice: Dragostea se milostivește (I Corinteni 13, 4). Cine nu are milă de fratele său este semn că acela nu are dragoste și petrece în întunericul urii de frați (I Ioan 2, 9-11; 4, 20).

Dragostea lui Dumnezeu către noi se aseamănă cu dragostea părinților pentru fiii lor (Deuteronom 1, 37-45; Isaia 49, 15; 66, 13). Precum un tată și o mamă bună își iubesc pe fiii lor și, ori de cîte ori ar greși ei, dacă se întorc și cer iertare, îi iartă și îi mîngîie, așa este și dragostea lui Dumnezeu spre noi, care sîntem fiii Săi (Ioan 1, 12) și așa ni se cuvine să fim cu dragostea și cu mila față de cei ce ne greșesc nouă. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, fiind pironit pe cruce, S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit spunînd: Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac (Luca 23, 34).

Toate faptele bune de le va avea cineva, dacă nu are dragoste, nu are nimic (I Corinteni 13, 1-2). Fiul lui Dumnezeu venind în lume, din nemărginita Sa bunătate, cu dragoste și milă pentru noi (Efeseni 3, 18-19), a desființat deosebirea între vrăjmași și prieteni și ne-a dat poruncă să iubim pe vrăjmașii noștri, să binecuvîntăm pe cei ce ne blestemă, să ne rugăm pentru binele celor ce ne vatămă și ne prigonesc și să facem bine celor ce ne urăsc (Matei 5, 44). După mărturia acestei învățături nu avem voie să urîm pe nimeni, ci pe toți cei ce ne greșesc să-i iubim și să le iertăm greșelile, chiar dacă ne-ar face cel mai mare rău.

Să ne aducem aminte că Dumnezeu din a Sa nemărginită bunătate plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți, și răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi (Matei 5, 45). De aceea sîntem și noi datori a face bine tuturor și a ierta greșelile celor ce ne greșesc (Matei 6, 12; I Tesaloniceni 5, 15), purtînd neputințele altora (Galateni 6, 2; Efeseni 4, 2). Așa ne îndeamnă și Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Fiți buni între voi și milostivi iertînd unul altuia, precum și Domnul v-a iertat vouă, în Hristos (Efeseni 4, 32). În alt loc zice: Îngăduiți-vă unul pe altul, iertînd unul altuia; iar dacă cineva are vreo plîngere împotriva cuiva, după cum Hristos v-a iertat vouă, așișderea iertați și voi (Coloseni 3, 13).

Așadar, frații mei, aducîndu-ne aminte de iubirea lui Dumnezeu față de noi, care pururea greșim înaintea Lui, să ne silim și noi după a noastră putere să iertăm întotdeauna pe cei ce ne greșesc nouă (Ioan 13, 34). Dragostea de Dumnezeu nu se poate arăta între noi fără de iubirea dintre noi și fără iertarea celor ce ne greșesc nouă (I Ioan 3, 17; 4, 20-21).

Iubiți credincioși,

Să ascultăm acum pe Sfîntul Efrem Sirul, care, vorbind despre iertarea celor ce ne greșesc, de care atîrnă și iertarea păcatelor noastre, zice așa: "Bine a zis Domnul: că sarcina Mea este ușoară! Că ce greutate și ce osteneală este a lăsa noi fratelui nostru greșelile cele ușoare și de nimic vrednice, spre a ni se ierta și nouă cele ale noastre..." Și mai departe zice: "Nu am zis să-Mi aduceți bani, sau țapi, sau post, sau priveghere, ca să ziceți: Nu am sau nu pot! Ci ceea ce este lesnicios și ușor și scurt ne-a poruncit, zicînd: Tu iartă fratelui tău greșelile lui și Eu îți iert pe ale tale! Tu însă nici greșelile nu ierți, poate puțini bani doi sau trei dinari iar Eu nenumărați talanți îți dăruiesc ție. Tu nu mai ierți nimic dăruindu-i; iar Eu îți dau ție vindecare și împărăție îți dăruiesc. Și darul tău atunci îl primesc cînd te împaci cu cel ce îți vrăjmășește ție, cînd nu ai vrajbă asupra cuiva întru mînia ta. Cînd ai pace și dragoste către toți, atunci rugăciunea ta este bine primită și prinosul tău bine plăcut și casa ta este blagoslovită și tu ești fericit. Dacă tu cu fratele tău nu te împaci, cum ceri iertare de la Mine?

Cuvintele Mele le calci și ceri iertare de la Mine? Eu, Stăpînul tău îți poruncesc și tu nu iei aminte? Apoi cum îndrăznești să aduci către Mine rugăciune și jertfă? Căci precum tu îți întorci fața de către fratele tău, așa și Eu despre rugăciunea ta și de la darul tău voi întoarce ochii Mei" (Cuvînt pentru dragoste, tom III, pag. 31-33, M-rea Neamț, 1823).

Dumnezeiescul părinte Isaac Sirianul, conglăsuind cu Sfîntul Efrem, arată că nu primește Dumnezeu rugăciunea noastră, dacă noi avem ură și nu vom ierta pe cei ce ne greșesc nouă, că iată ce zice: "Sămînță pe piatră este rugăciunea celui ce are pomenire de rău asupra fratelui său" (Cuvînt 58, pag. 297, M-rea Neamț, 1818). Așadar, frați creștini, să luăm aminte cu toată frica de Dumnezeu la cuvintele acestor sfinți părinți, care se reazemă pe cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis în Sfînta Sa Evanghelie: De veți ierta oamenilor greșelile lor, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc, iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru Cel ceresc nu va ierta vouă greșelile voastre (Matei 6, 14-15).

Frații mei, dacă credem că acestea sînt cuvintele și poruncile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, și că niciodată gura Lui nu poate să spună neadevăr, El fiind ființa adevărului, apoi să ne dăm seama că niciodată nu vom primi iertarea de la Dumnezeu, atîta vreme cît vom fi învrăjbiți cu oamenii și "nu vom ierta din toată inima păcatele și greșelile fraților noștri" (Marcu 11, 25). Nimeni să nu creadă că, cu darurile sale sau cu slujbele ce le dă la sfînta biserică, se va putea împăca cu Dumnezeu și va lua iertare de păcatele sale, mai înainte de a se împăca și a se ierta cu cei ce au fost învrăjbiți.

Acest adevăr ni-l arată Însuși Hristos Domnul cînd zice în Sfînta Evanghelie: De-ți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului și du-te de te împacă cu fratele tău, apoi vină și adu darul tău (Matei 5, 23-24).

Nu numai darul nostru nu-l primește Dumnezeu mai înainte de a ne împăca cu aproapele nostru, ci nici rugăciunea noastră n-o primește că zice: Cînd stați de vă rugați, iertați tot ce aveți asupra cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre (Marcu 11, 25). Același lucru ne învață Mîntuitorul și în rugăciunea domnească Tatăl nostru, pe care o rostim zilnic, dimineața și seara: Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri (Matei 6, 12). Dacă nu iertăm noi mai întîi pe frații noștri, nici Tatăl nostru ceresc nu ne va ierta păcatele noastre. Iertarea este o condiție obligatorie pentru mîntuirea omului, a lumii întregi. Iertarea stă la temelia păcii din inimă și a cunoștinței fiecăruia dintre noi. Iertarea salvează familia de divorț și distrugere, salvează rudele de ceartă și judecăți, salvează lumea de războaie, de ură și de moarte.

Însă nimic nu-i mai greu pentru noi oamenii decît să iertăm pe cei ce ne-au jignit, ne-au defăimat sau ne-au păgubit. Pentru un cuvînt de ocară, pentru un lucru de nimic, pentru o mică pagubă, unii creștini trăiesc în ceartă, și chiar înjură, ani de zile. Ba ajung la judecată și la fapte de răzbunare, încît nici preotul din parohie, nici rudele, nici bătrînii satului, nici boala și frica morții nu le înmoaie inima să se ierte, să se împace unii cu alții. De aceea nu puțini mor certați între ei, spre veșnica lor osîndă. Că după moarte nimeni nu mai poate face nimic pentru mîntuirea lui.

Această stare grea de ură și răzbunare dintre oameni, care duce pe acei care nu iartă la moarte, o arată Hristos foarte clar în pilda din Evanghelia care s-a citit astăzi. Împăratul care ia socoteală slugilor sale este Împăratul Hristos care ne va judeca pe toți la sfîrșitul veacurilor. Datornicul care datorează Împăratului ceresc zece mii de talanți este fiecare dintre noi, care datorăm lui Hristos pocăință, lacrimi, milostenie și iertare pentru mulțimea păcatelor pe care le-am făcut.

Dar în timp ce Dumnezeu, ca un tată bun, ne iartă toată datoria, adică toate păcatele, noi oamenii nu iertăm pe cei ce ne-au greșit puțin, ci le cerem datoria cu dobîndă. Iar dacă nu ne întorc datoria ne răzbunăm pe ei, îi dăm în judecată, le dorim răul, nu-i iertăm pînă la moarte. De aceea și Dumnezeu se supără pe cei care nu iartă pe aproapele, ci trăiesc în ură și răzbunare, și le va zice la judecată: Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o adică toate păcatele pentru că M-ai rugat. Nu se cădea oare ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și Eu am avut milă de tine? Și mîniindu-se stăpînul lui, l-a dat pe mîna chinuitorilor, pînă ce-i va plăti toată datoria (Matei 18, 32-34).

Auziți ce zice Hristos, Stăpînul vieții și al morții? Pe cei ce nu iartă pe aproapele lor, nici Dumnezeu nu-i va ierta la judecata cea mare de apoi, ci îi va arunca în chinurile iadului pentru vecii vecilor. Că dacă în viață nu ne pocăim, nici nu iertăm, nici nu facem milostenie și murim așa, nu vom avea iertare niciodată și nimeni nu ne va mai scoate din veșnica osîndă.

Iubiți credincioși,

Cea mai mare virtute creștină este iubirea. Ea este viața noastră și avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfîntul Evanghelist Ioan: Dumnezeu este iubire. Iar iertarea, împăcarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea străinilor și altele asemenea sînt fiicele cele mai mari ale iubirii creștine.

Iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele, sînt poruncile cele mai mari din Sfînta Evanghelie care stau la temelia mîntuirii noastre. De felul cum vom ști să iertăm, să ajutăm pe aproapele, să răbdăm pe toți, să facem pace, să nu ne răzbunăm, de aceasta depinde pacea noastră, bucuria vieții noastre, mîntuirea fiecăruia dintre noi.

Dar ce să facă acei creștini, care își cer iertare de la cei cu care sînt certați, dar aceia nu vor să-i ierte? Să facă ce ne învață Sfinții Părinți. Întîi să se roage lui Dumnezeu pentru îmblînzirea vrăjmașilor lor. Să ceară sfatul duhovnicilor lor și să le respecte cuvîntul. Apoi să-și ceară personal iertare de la cei cu care sînt certați, prin cuvintele: "Iartă-mă, frate, pentru toate cîte ți-am greșit și Dumnezeu să te ierte!" Iertarea să se facă cel mai bine în biserică, sau în casa unuia dintre ei, sau în casa preotului. Dacă cearta este veche și mare, împăcarea să se facă în prezența preotului, și să se încheie cu o rugăciune de mulțumire și chiar cu o masă creștinească, sau acordarea reciprocă de daruri. Dacă aproapele nu vrea să ne ierte, să urmăm sfatul duhovnicului, să cerem iertare de trei ori și așa, dacă nu ne mustră conștiința, ne putem împărtăși cu Sfintele Taine. Iar dacă încă sîntem tulburați și ne chinuie gîndurile de răzbunare, să amînăm Sfînta Împărtășanie, ca să nu ne fie spre osîndă. Smerenia și rugăciunea curată ne ajută cel mai mult la împăcare. Cine urmează calea aceasta, acela nu este departe de mîntuire!

Citim în Pateric că un călugăr tînăr s-a dus la un sihastru bătrîn și i-a spus că are vrajbă asupra cuiva și nu-l poate ierta nicidecum. Zadarnic l-a îndemnat bătrînul la iertare, că ucenicul nu voia să-l ierte. Atunci duhovnicul a zis ucenicului: "Să spunem împreună Tatăl nostru, fiule!" Pe cînd ucenicul zicea: "Și ne iartă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri", bătrînul îi spuse: "Nu așa, fiule! Ci să zicem; Și nu ne ierta nouă greșelile noastre, precum nici noi nu iertăm greșiților noștri!" Auzind aceasta ucenicul, a căzut în genunchi și a zis: "Iartă-mă, părinte, că am greșit! Din clipa aceasta am iertat pe fratele meu!"

Așa să facem și noi, frați creștini. Să cerem iertare întîi și să iertăm cu dragoste pe toți, ca să fim și noi iertați de Dumnezeu pe pămînt și în cer. Căci fără iertare nu avem mîntuire, nici nu putem zice Tatăl nostru.

Să rugăm pe Dumnezeul dragostei și pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a răstignit pe cruce din dragoste pentru noi, să ne împace pe toți în numele Său, știind că dragostea nu moare niciodată! Amin.
Admin · 312 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
19 Aug 2012

PREDICA LA DUMINICA A XI-A DUPĂ RUSALII a MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA (Matei 18, 23-35)


O SOCOTEALĂ!

„Asemănatu-s-a împărăția cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Și, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți”(Matei 18, 23-24).

A fost, zice Hristos, un împărat. Un împărat bogat. Avea la palatul său curteni și slujitori. Ei chiverniseau banii împăratului. Bani proprii nu aveau. Tot ce aveau era averea împăratului și trebuiau s-o chivernisească cu atenție și onest, pentru că într-o zi împăratul avea să-i cheme și să le ceară o socoteală exactă. Dar pentru că împăratul a întârziat să-i cheme, slujitorii au crezut că nu-i va mai chema niciodată și că pot să facă ce vor.

Însă cât de mult s-au înșelat! A sosit ziua socotelii. Împăratul a poruncit să se înfățișeze înaintea lui unul din slujitori. A venit slujitorul, dar inima îi tremura. pentru că știa că nu fusese cum trebuie. Au deschis cărțile. Tot ce a primit slujitorul, tot ce a încasat și tot ce a cheltuit, până la ultima drahmă, era scris în cărți. Controlul care s-a făcut a demonstrat că slujitorul îi datora împăratului zece mii de talanți, adică șaizeci de milioane de drahme de aur sau aproximativ un miliard de drahme actuale. O datorie uriașă! Slujitorul a auzit și a căzut în mare deznădejde, pentru că nu avea nimic. Și era imposibil să achite această datorie. Ar fi trebuit să rămână pentru totdeauna în închisoare, fără nicio speranță de a-și achita datoria. Slujitorul cade la picioarele împăratului și îl roagă cu lacrimi să-i dea un oarecare termen. Făgăduia, că-și va plăti datoria. Împăratul, plin de dragoste și îndurare, i-a fost milă de el și i-a iertat toată datoria. Și slujitorul, ca și cum ar fi prins aripi la picioare, zbura de bucurie.
Dar pe când acest slujitor ieșea din palat, de acum liber de agonia datoriei, întâlnește pe un alt slujitor. Acest slujitor îi datora o mică sumă, îi datora o sută de dinari, adică o mie cinci sute de drahme de astăzi. Cum l-a văzut, și-a amintit ce trebuia să primească. Cere, deci, să i le dea acum. Acela nu avea. Dar acesta insista. Îl roagă să facă puțină răbdare ca să-i achite datoria. Plânge, cade la picioarele lui. Nimic. Sever și lipsit de omenie l-a apucat de gât și era cât pe ce să-l sugrume. La sfârșit, l-a aruncat în închisoare. Împăratul, când a aflat ce fel de comportament a arătat primul slujitor celui de-al doilea, s-a mâniat foarte. A zis: – Eu, să-i iert o datorie atât de mare, iar el să nu-i ierte celui împreună slujitor cu el o sumă atât de mică? Imediat și-a retras grațierea pe care o făcuse, și a poruncit să-l arunce pe acel slujitor aspru și lipsit de omenie în închisoare.

***

Aceasta este, oarecum dezvoltată, pilda slujitorului ce datora zece mii de talanți. Prin pildă, așa cum știm, Domnul una spune și alta lasă a se înțelege. Din toate câte se zic în această pildă, vom ruga pe iubiții noștri creștini să ia aminte la ce înseamnă datoria slujitorului, datoria celor zece mii de talanți.
Datoria aceasta nu este materială. Nu sunt bani, nu sunt monezi de aur. Datoria aceasta, despre care vorbește pilda, este o datorie duhovnicească. Este o datorie, care – pe care omul și-o face, atunci când încalcă poruncile Domnului, când nu folosește cum trebuie autoritatea pe care i-a dat-o Domnul peste diferite bunuri. Și ce nu a dat Dumnezeu omului! I-a dat ochi ca să vadă, urechi ca să audă, picioare ca să se plimbe, mâini ca să lucreze. I-a dat sănătate. I-a dat minte ca să judece corect. I-a dat bunuri materiale, aer pentru respirație, apă pentru a se răcori, soare pentru a se încălzi, plante și arbori ca să se desfăteze, animale ca să-i slujească. I-a dat timp prețios ca să lucreze, să-L adore pe Creatorul său și să facă bine în lume și semenilor săi.
Și omul cum se comportă? Cum folosește bunurile materiale și spirituale? Vai! Dacă s-ar face un control în mare, improvizat, acest control va demonstra că omul nu face o chivernisire bună a bunurilor lui Dumnezeu. Face abuz, exces, risipește bogăția lui Dumnezeu. Trăiește fără a se gândi la răspunderea pe care o are. Zi de zi păcătuiește. Trupul lui slujește păcatului. Ochii lui văd cele rușinoase. Urechile lui aud lucruri care nu s-ar cuveni să se audă. Limba lui spune minciuni, judecă osândește, dezbină, calomniază, blesteamă și hulește pe Dumnezeu. Mâinile lui fură, lovesc și ucid. Picioarele lui aleargă la cluburi păcătoase. Tot gândul lui este numai la ce este rău. Timpul lui este pierdut. Într-o zi, nu dispune nici de o oră să se ducă la biserică. Nu dispune de puțin timp să-și facă rugăciunea. Nu dispune de zece minute pe zi ca să citească Sfânta Scriptură. Un “mulțumesc” nu zice. Este și nemulțumitor față de Dumnezeu, și aspru și lipsit de omenie față de semeni. Dacă cineva însetează, nu-i oferă un pahar de apă. Dacă cineva flămânzește, nu-i dă o bucată de pâine. Dacă cineva e gol și tremură de frig, nu-i dă o haină ca să se acopere. Dacă sunt bolnavi, nu-i vizitează. Dacă sunt nedrepțățiți, nu-i apără. Pe orfani și pe văduve nu-i ocrotește. Este aspru și fără omenie. Răul pe care i l-a făcut altul nu-l iartă. Până la moarte ține ură.
Să mergem mai departe și să cercetăm mai profund viața oamenilor? Din ce în ce mai multe păcate noi vor apărea. Datoria toată va crește și numărul păcatelor va depăși cele zece mii de talanți, va depăși nisipul mării. “Cine va cerceta mulțimea păcatelor mele, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu?!”.

***

Unde sunt acum cei care zic și se laudă că nu au păcate și că sunt mai buni decât toți oamenii? Nefericiții! Le lipsește ”Cunoaște-te pe tine însuți!”. Le lipsește cunoașterea și simțământul păcatelor lor. Le lipsește frica de Dumnezeu. Dacă însă ar fi stat să studieze Sfânta Scriptură și ar fi cunoscut voia lui Dumnezeu, micile și marile porunci ale Legii dumnezeiești, și s-ar fi cercetat pe ei înșiși, atunci ar fi văzut cât de mult rătăcesc. Atunci s-ar fi îngrozit. Și cum să nu se-ngrozească?
Cum să nu ne îngrozim noi, toți oamenii! Pentru că omul, oricât de sfânt s-ar considera, nu poate să-și achite singur datoria păcatelor lui. Ce zic? Nu toată datoria, dar nici un păcat din cele care sunt considerate mici și fără importanță. O sută de ani să pustnicești într-o peșteră, să postești și să faci mii de rugăciuni, nu ajunge ca să ți se ierte nici măcar un păcat. Dacă ar fi putut omul să se mântuiască singur, n-ar fi venit Hristos în lume. A venit și a ridicat pe umeri Săi păcatele noastre ale tuturor și cu Cinstitul Său Sânge a achitat datoria noastră. Păcătoșii sunt de acum liberi și iertați. Un singur lucru ne cere Multmilosârdul Domn: Să dăm și noi iertare celor care ne-au greșit. Ne-a dăruit El un miliard? Să dăruim și noi celuilalt o drahmă! Este drept și cuviincios. N-o facem? Atunci vom rămâne neiertați. Cine va fi vinovat atunci? Noi și nimeni altul.

(trad. Frăția Ortodoxă Misionară “Sfinții Trei Noi Ierarhi”,din cartea “Kyriaki”, Atena, 1998, pp. 143-148)
niculae costel · 413 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
19 Aug 2012

Nicolae Steinhardt- predica la Duminica XI-a dupa Rusalii

Vrem sa fim iertati, dar nu suntem dispusi sa iertam si noi.Vrem sa ni se acorde atentie si sa ne fie luate in seama toate drepturile, dorintele de nu si capriciile, luam insa foarte grabit si, imprastiat aminte la nevoile, doleantele si solicitarile celorlalti.

Dar ceilalti?Ei ne apar undeva, departe ca un soi de fantome pierdute in ceata.
Ni se pare, de fapt, ca toti cei din jurul nostru au obligatii fata de noi, iar noi fata de nimeni, niciodata.Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun si indreptatit, numai noi avem intotdeauna dreptate.

Nici cu gandul nu gandim ca s-ar putea intampla sa fi gresit, sa fi napustit sau insultat pe careva;parca, temeinic incrustata in tesuturile adanci ale sinei, o balanta cu talerul dreptatii neclintit indreptat in favoarea noastra, ca si acul busolei mereu orientat catre miazanoapte.
Echivalentul unui pacemaker menit nu a reglementa bataile inimii ci a ne intari in convingerea ca tot ce facem este bun si infailibil.

Mai mult:pe toti cei care nu sunt aidoma noua ori nu fac toate cele intocmai ca noi ii socotim, fara sovaiala si din toata inima, nebuni.Adeverindu-se astfel vorba Sfantului Antonie cel Mare:va veni vremea cand oamenii vor innebuni;fiecare va crede ca toti ceilalti sunt nebuni.

Vremea aceea a si venit sau mai bine zis a fost dintru inceput, omul purtand in firea sa convingerea ca numai in el coexista armonia, buna cuviinta, intelepciunea, ratiunea, dreptatea si ca el este modelul tuturor obiceiurilor, deprinderilor si gandirilor normale.Fiecare "eu" se considera etalonul impecabil al purtarilor fara gres:de la cele mai importante pana la cele mai marunte.Nu mananca, nu bea, nu se spala, nu umbla, nu cugeta, nu crede, nu se exprima intocmai ca mine?E nebun, ce mai incoace si incolo;e nebun furios si vrednic de gheena.Fiecare "eu" se crede a fi centrul lumii.Cel mai greu ne este a savarsi povata lui Hristos, a da viata imboldului capital:nu putem iesi din noi adica, nu suntem in stare a iesi din noi si a ne privi din afara.Si totusi cerinta aceasta e de neinlaturat si de neocolit:trebuie sa fim capabili a ne privi pe noi insine din afara, a ne aprecia si judeca pe noi insine asa cum - neintrerupt, necrutator, netulburati - ii urmarim si il judecam pe cei din jurul nostru.

Astrofizica a trecut de-a lungul mileniilor prin felurite faze:s-au succedat pe rand geocentrismul, heliocentrismul pana ce, acum, incepem a intelege ca pamantul nu-i decat o planeta de marime mijlocie intr-un sistem solar periferic al unei oarecare galaxii, una printre numeroasele care alcatuiesc milioanele(pare-se) de roiuri apartinand portiunii de cosmos ce ne este deocamdata dat a cunoaste.

Firea omeneasca e predispusa a fi mai marginita chiar decat heliocentrismul sau geocentrismul.Ne este congenital egocentrismul, a carui talmacire in limbaj vernacular ne-o da expresia vulgara dar si exacta:a te crede buricul pamantului.Cosecintele conceptiei acesteia sunt simple si logice:eu am toate drepturile, mie mi se cuvine totul, eu nu am nici un soi de obligatie fata de nimeni, eu nu sunt cu nimic dator nimanui.Scurt spus:eu am numai drepturi, iar ceilalti au fata de mine numai datorii.Epitalamul acesta luciferic, imnul acesta de sine statator al trufiei desantate e ritmat pe un singur si foarte scurt refren:eu, eu, eu...

Sfatul staruitor al Mantuitorului e cu totul diferit:a iesi din sine inseamna a ne putea privi cu ochi straini, din afara, obiectiv, la rece;inseamna capacitatea de a ne putea vedea si considera (fizic si axiologic) ca pe unul dintre cei foarte multi care ne inconjoara.Nu ne putem socoti "iesiti din noi" decat in momentul cand fiecare "eu" isi va fi dat seama ca nu-i decat o biata oarecare vietate (asemanatoare celor vreo cinci miliarde de altele care si ele roiesc pe aceasta modesta planeta) si va fi renuntat cu desavarsire a se socoti singur Stapanitor si Domn al ei.

De ne e specifica si ne uneste nediscriminatoriu o insusire, apoi este chiar aceasta atat de vivace tendinta a centrarii lumii si universului asupra-ne.Germanii o numesc cu un termen foarte potrivit:Ichhaftigkeit (autoindividualizare), deosebind in fiecare dintre noi neastamparata vrere de a ne lua drept un Cezar, de a juca in tot locul si in orice imprejurare rolul de vedeta.Cezarism, vedetism.

Daca insa izbutim sa ne asezam (si percepem) in adevarata noastra situatie de infima unitate a unui imens ansamblu de semeni, operam o schimbare de perspectiva de insemnatate majora:dam realitate si celorlalti incetam de a-i inregistra ca pe o masa amorfa de fantasme pierdute in ceata, aburi si clarobscur.

Si ei o suma de individualitati, de persoane (cum, pe buna si sfanta dreptate, nu inceteaza filosofia personalista a ne denumi), inzestrati si ei ca si noi cu insusiri proprii, cu suflet si libertate, cu drepturi, cerinte, sperante, aspiratii, pretentii, aidoma noua si care ne privesc pe noi, din afara si necrutator, inchipuindu-si, intocmai ca noi, ca au numai drepturi si deloc datorii, asteptandu-se din partea noastra la o totala conformare cu optica lor, cu mentalitatea si coordonatele lor psihice si simtitoare.

Pericopa evanghelica de la Matei 18, 23-35 chiar asa ne invata:a nu crede ca numai noi suntem vrednici de iertare, ca numai noi avem drepturi, iar ceilalti numai datorii, vesnicii datornici ai nostri cum se afla, tintuiti in aceasta stare mai abitir decat serbul de pamantul pe care de-a pururi va fi silit sa lucreze.

Ceata trebuie risipita, e de datoria noastra morala si crestineasca sa ne obisnuim a ne privi, judeca si cunoaste fara indulgenta si partinire, recunoscand si celorlalti statutul de fiinte slobode si egale in drepturi cu noi.Ceilalti (cum ii place lui J.P.Sartre a spune) nu sunt niste vagi concentrari ectoplasmice, niste fantome, niste numere ale lui Avogardo, ascultand doar legile statisticii si numerelor mari:sunt la fel de reali ca si noi, si le suntem datori nu mai putin decat ne sunt ei noua.Greu ne vine a cugeta si proceda astfel, dar nimic temeinic, curat si cinstit nu putem realiza cata vreme nu ne convingem ca nu numai eu sunt, ci si ei sunt, ca toti deopotriva ne bucuram de drepturi si suntem grevati de indatoriri.

In mult citita carte a doctorului Moody, Viata dupa viata, sufletul omului in stare de moarte clinica e infatisat ca iesind din trup si uitandu-se afara, de la oarecare inaltime, la trupul intins pe un pat ori pe o brancarda in sala de reanimare a spitalului.Iata pilda pe care - fara a mai astepta moartea clinica - ar fi cum nu se poate mai bine sa o urmam, iata actiunea profund crestina de care se cade sa ne aratam capabili.

In viata fiind, sa facem si noi ca pacientii doctorului Moody:sa iesim din noi si sa ne privim cu atentie, neamagire si asprime, intocmai ca pe un altul, la fel de strasnic, de nepartinitor si de nemilostivnic.NE VOM INFIORA!Vor inceta visul dulce si inselator al autocompatimirii si multumirii de sine, demonicele impulsuri ale vointei de putere, neitzscheenele, adlerienele si lorentzienele noastre instincte de suprematie, imperialism si agresiune.Se vor ridica de pe ochii nostri valurile egocentrismului care ne impiedica sa acordam realitate deplina si regim de egalitate celor care sunt dintr-aceeasi plamada cu noi.Ne vom aduce aminte de inteleapta enuntare indiana tat tvam asi: si tu esti aceasta, ceilalti nu-s dintr-o alta specie, sunt in cel mai strict, mai biologic, mai stiintific inteles al termenilor fratii tai, congenerii tai...

Cercetandu-ne, ispitindu-ne din afara, cu ochi nemitarnici (pe cat se poate, desigur, dar in orice caz nu cu ingaduinta ori culpabila complezenta), vom fi, fiecare dintre noi, propriul nostru Judecator de Apoi, pregatindu-se astfel in modul cel mai nimerit pentru adevarata si obsteasca Judecata din urma.

Numai cantarindu-ne nepartinitor si necrutator, efectuand zilnic ori la intervale regulate o Judecata de Apoi personala, particulara, ne vom putea indrepta si imbunatati si ne vom infatisa Judecatorului celui drept cu oarecare sorti buni, cu sorti de a fi iertati si miluiti.Cata vreme insa ne vom socoti centrul cercului ce ne inconjoara egalitar pe toti si nu vom intelege ca acel cerc pascalian isi are centrul in fiecare fiinta salasluitoare intr-nsul, riscam sa auzim si noi:dati-l pe mana chinuitorilor pana ce-si va plati toata datoria.("Pana" semnificand vesnicia)

Daca ne inchidem si ne ferecam in noi si ne acordam numai noua drepturi si ne scutim de orice datorii suntem pierduti si vrednici de pedeapsa menita egocentrismului:singuratatea absoluta.

Caci in zadar si-n pustiu vom rosti si striga:Eu, eu, eu, ...Chemarea aceasta disperata, nimeni nu o va auzi si nimeni, asadar, nu-i va raspunde.

Intru totul degeaba cere mila si ajutor insinguratul de buna voie, nemilosul imprumutator, strasnicul stiutor numai de lege si neindurare cand iese in cale datornicul sau.

Va pati ca Shylock, negutatorul din Venetia, eroul lui Shakespeare, creditorul care se amagise cu incredere oarba in lege pana aceasta se intoarce impotriva-i, invatandu-l ca tot omul are nevoie de intelegere si indurare.(Din partea lui Dumnezeu si din partea oamenilor).Va primi replica de care se invrednicesc, dupa ce si-au ucis, spre a-l jefui, fiul si fratele (pe care nu-l recunosc dupa o despartire de mai bine de treizeci de ani), mama si fiica in Neintelegerea lui Albert Camus, din partea batranului cu barba alba de pe palierul etajului celui mai de sus al hanului lor(batranul care de fapt simbolizeaza divinitatea):
Nu! un nu la fel de inghetat, distant definitiv si indarjit ca si flacarile reci ale iadului.
Pilda celui care datora zece mii de talanti sa o primim ca pe o minunata povata si ca pe o stringenta lectie practica de purtare existentiala.

Odata mai mult, prin textul  de la Matei 18, 23-35 se adevereste ca Hristos ne-a propovaduit nu atat o noua religie cat un nou mod de a trai, a way of life zic anglo-saxonii, convinsi ca de o mai utila si mai pragmatica invatatura decat a lui Hristos nu dam pe acest pamant.

Sa iesim din noi, sa ne privim nepartinitor si necrutator din afara, sa risipim ceata din jur, sa ne privim nediscriminatoriu, sa parasim lumea fantomatica a egocentrismului spre a intra in realitate si in atat de elogiatul realism.

Nu-i nevoie sa invatam realismul.El sta la baza propovaduirii lui HRISTOS.

CRESTINATATEA, iata realismul!

balla georgeta · 574 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
19 Aug 2012

Pentru suflet !


 

Icoana Maicii Domnului "Mângâietoarea" (Paramythia)


Această icoană-frescă se află la manstirea Vatopedu(Sfantul Munte) într’un paraclis dedicat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (unde se tundeau odinioară călugării în monahism) și a fost strămutată aici după minunea ce a făcut’o în veacul al XIV-lea, când a salvat obștea și mănăstirea de la pieire, împotrivindu’se chiar pruncului Iisus! Este singura icoană din lume a Maicii Domnului, care a rămas într’o altă poziție decât cea în care a fost pictată! (Se mai cunosc minuni în care Preacurata Fecioară a vorbit din icoană, dar zugrăvirea ei rămânea neschimbată!). Într’o dimineață devreme, după Utrenie, pe când obștea se împrăștiase spre puțina odihnă, iar egumenul rămăsese singur să’și plinească rugăciunile sale (mai pe urmă voind a’i da unui frate cheile ca să deschidă porțile mănăstirii), a auzit o voce rostind: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați’vă pe ziduri și alungați tâlharii!”. Care tâlhari erau corsari, ce se furișaseră în noapte pe lângă fortficații și așteptau ca monahii vatopedini să deschidă porțile la mijirea zorilor pentru a putea năvăli în lavră. Când starețul a privit la fresca de unde venea glasul, L’a văzut pe pruncul Iisus încruntat și cu mâna întinsă ca să oprească glăsuirea Maicii Sale, zicându’i: „Lasă’i Maică, să le fie îngăduită pedeapsa aceasta pentru păcatele lor!”. Preacurata Fecioară însă a îndepărtat mâna Fiului ei de la gură și a repetat înștiințarea către starețul rămas uimit de așa minune, până când acesta și’a încunoștințat obștea de primejdia de moarte în care se aflau. Atacatorii au fost siliți să plece și mănăstirea a fost salvată în acest chip miraculos de către Theotokos Paramythia! De secole vatopedinii slujesc Sfânta Liturghie în fiecare zi de vineri în cinstea ei și’i cântă Paraclisul Maicii Domnului la sfârșit.



Cuviosul Neofit Prosmonarul, care grijea de acest paraclis, fiind trimis odată cu ascultare la Evvia, s’a îmbolnăvit foarte și, simțindu’și sfârșitul aproape, s’a rugat fierbinte Maicii Domnului Mângâietoarea (Paramythia) să’l învrednicească a muri în Vatopedou. A auzit atunci glasul Fecioarei care i’a spus să meargă la mănăstire și să fie gata într’un an de zile de plecarea din astă lume! Și la vremea sorocită, pe când urca scările spre paraclis, a auzit același glas spuindu’i: „Neofit, vremea plecării tale s’a apropiat!”. Ajuns la chilie, Neofit și’a încredințat sufletul Domnului, după cuvântul Preacuratei.
În cinstea acestei minuni, o candelă veghează neîncetat deasupra icoanei, în fiecare zi este cântat un canon de rugăciune în cinstea icoanei, iar vinerea se săvârșește Sfânta Liturghie. În sfântul munte Athos icoana este numită „Paramythia”, „Mângâietoarea” („Otrada”) sau „Alinarea” („Uteshenie”).

Fiind turma înconjurată de cei care o luptă, și-nverșunați prigonitorii asupra oilor tale, Curată, ai vestit pe robul tău, grăind aievea către el. Pentru aceasta cetele de monahi ție îți strigă, Maică: slavă, Preacinstită, ajutorului tău, slavă ocrotirii tale, slavă, Mângaietoare ție una Atotlăudată. (Troparul Icoanei, glasul I)

Alerg cu dor și cu credință, Mângâietoare, la tine, mângâie-mă tu, mângâierea mănăstirii Vatopedi, care ai mângâiat cândva, pe monahii din primejdii.

 
daniela · 5540 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
18 Aug 2012

J.O. Nicula 2012, de Pr.Marius Matei(Lumea credintei)

Adevaratele JO sunt acelea care au ca miza laurii vesniciei, nu un rotund de plev aurit, aducator de invidii si mandrii.Spiritul de castigator poate fi imprumutat de la celebrul judocan grec apropiat de Athos sau de la multitudinea de atleti ai lui Hristos, prezenti la Londra.Ati urmarit, cu siguranta, turneul olimpic de fotbal si ati observat ca s-a jucat si la Cardiff, Manchester sau Glasgow.La fel si noi, nu detinem monopolul cu Nicula.Icoanele plangatoare ale Transilvaniei ne cheama si la Floresti, Rohia sau Ramet.Ce ii mana pe miile de pelerini spre Maicuta milei?Ieri celebrul actor V.M. era foarte indignat, intr-o discutie privata, de "prostimea care isi strica sanatatea si blocheaza circulatia Gherlei".In contra-partida insa, observ in cortegiul Invierii o gramada de doctoranzi si manageri de top, cot la cot cu tanara cu batic.In fata icoanei se intalnesc oameni dragi lui Dumnezeu care aleg Nicula in detrimentul concertului Iron Maiden(acum doi ani) sau Lady Gaga(acum). Nu este suficient sa te spovedesti doar inainte de Cununie(si ITP-ul se face la doi ani!)
Imnul oficial al olimpiadei Credintei este "Mireasa cu totul fara de prihana!"Arbitrul doleantelor noastre ne-egoiste este Maica bunavointei Tatalui.La pauza publicitara, zicem:"Binecuvantata esti tu intre femei!"Campioni la tir:tintim Adevarul.Avem galerie:"Striga, Davide, ce praznic este acesta, pe care l-ai laudat in Cartea Psalmilor".Ne bucuram!Pe Maica lui Dumnezeu a mutat-o la cer Mesia inviat! Se bucura si maicile si fecioarele si miresele lui Hristos!Se vede clar, fara reluare:mormantul Fecioarei se face scara la cer.De ce stati?!Ridicati, portile voastre si primiti pe Maica Luminii!Multumim iubita Maica, pentru tatii vindecati de patima betiei:vom pomeni numele tau in tot neamul si neamul.
balla georgeta · 316 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
18 Aug 2012

CHEMAREA LUI DUMNEZEU SI ASCULTAREA OMULUI!



"Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.
Și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni.
Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.
Si de acolo, mergând mai departe, a văzut alți doi frați, pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele și i-a chemat.
Iar ei îndată, lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El.
Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor." (Matei IV; 18-23)

Frati crestini, vreau sa va vorbesc despre chemarea lui Dumnezeu si de ascultarea omului de Dumnezeu si de ascultarea tuturor zidirilor Sale. Dar vreau mai ales sa vorbesc despre chemarea neamului celui cuvantator al oamenilor si sa va spun in cate chipuri ne cheama Dumnezeu pe noi.
Dumnezeu cheama popoarele pamantului la pocainta prin foamete, cu seceta, cu boli, de parca le-ar spune: Iata, Eu sunt Acela despre Care spune Ieremia proorocul ca voi da ploaie peste zece cetati si peste doua nu voi ploua. Si iarasi, voi da ploaie peste doua cetati si peste zece n-am sa dau ploaie, ca sa va arat ca Eu sunt Dumnezeul norilor si Tatal ploilor, cum a zis si Iov.
Am auzit ca la televizor, cand se da buletinul meteorologic, se arata harta tarii spunandu-se: aici ploua, si se arata vreo 10-15 puncte unde ploua in tara, iar in cea mai mare parte a tarii nu ploua. Auzind aceasta, foarte m-am folosit. Si mi-am adus aminte de cuvintele proorocului Ieremia si mi-am zis: Iata cum se implinesc sub ochii nostri, ca ploua in cateva sate si in 20-30 nu ploua.
Deci in mana lui Dumnezeu sunt ploile si norii si furtunile si vanturile. Caci spune Hristos: Anii si vremile le-a pus Tatal intru a Sa stapanire. Nimeni nu-I poate cere socoteala Lui de ce a lasat seceta sau furtuna; nimeni nu poate opri vanturile si ploile, nimeni nu le poate aduce, decat mana cea atotpu-ternica a lui Dumnezeu. Deci, iata, uneori ne cheama Dumnezeu cu seceta, alteori cu grindina, alteori cu fulgere, cand trasneste pe multi, alteori ne cheama cu foamete, alteori cu boli.
Alteori da Dumnezeu boala si molima si nu este casa unde sa nu fie un bolnav. Alteori ne cheama cu razboaie, alteori cu robie, alteori cu glasul Scripturilor cand zice: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Si alta data zice: Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie.
Deci iata ca ne cheama Dumnezeu si prin stihii, si prin cutremure si prin seceta; ne cheama prin boli si prin necazuri, prin scarbe, prin toate cheama popoa-rele la El sa cunoasca ca este un Tata in cer si ca poate face cu popoarele cate voieste.
Ce spune Isaia? Doamne, Tu ai zidit pamantul ca pe o nimica si toate popoarele pamantului inaintea Ta sunt ca o picatura intr-o cada (Isaia 40, 15). Ce putere are o picatura intr-o cada? Sau ce este de vei lua o lingura de apa din oceanul cel fara de margini al marilor? Asa suntem noi de mici si de slabi inaintea lui Dumnezeu. Ne cheama Dumnezeu prin glasul Scripturii, ne cheama prin glasul zidirilor ce pornesc asupra noastra cu seceta sau cu ploaie prea multa sau cu cutremur; ne cheama Dumnezeu prin arsita, dar ne cheama si in alt fel.
Cum? Prin glasul constiintei. Nu vezi, cand pacatuim sau gresim, ne mustra cugetul indata. Te intreaba: "Omule, de ce ai facut aceasta? De ce ai furat de la vecinul? De ce ai luat femeia altuia? De ce ai omorat pruncul nevinovat in pantece? De ce ai ras de cele sfinte? De ce fumezi? De ce nu mergi la biserica Duminica si sarbatoarea? De ce nu cresti copiii in frica lui Dumnezeu? De ce nu postesti cele patru posturi de peste an si vinerea si miercurea si te faci asemenea cu iudeii? De ce urasti pe fratele tau? De ce hulesti pe Dumnezeu cand esti in scarba?"
Prin toate ne mustra constiinta cand gresim. Ea este glasul lui Dumnezeu care ne cheama la El: "Omule, ai gresit. Eu te iert, dar sa nu mai faci. Vino la Mine, caci la Mine este izvorul iertarii, al iubirii si al milostivirii. Pune inceput bun de azi inainte, sa nu mai pacatuiesti".
Deci constiinta este glasul lui Dumnezeu in inima noastra. Aceasta lege s-a pus inainte de toate legile omenesti.
Zic o seama de oameni putin credinciosi: "Pe noi, crestinii, Dumnezeu o sa ne judece si o sa ne pedepseasca dupa Evanghelie, dar popoarele care nu cunosc pe Dumnezeu, cum este China, cum este Japonia, India, care se inchina la zei si la vrajitori, cum are sa le pedepseasca Dumnezeu? Caci n-au avut Evanghelia si n-au stiut ce este pacat. De aceea nu se pot indrepta".
Auzi ce spune dumnezeiescul Apostol Pavel in Epistola sa catre Romani: Cele nevazute ale lui Dumnezeu, de la inceputul zidirii lumii prin fapturi intelegandu-se se vad, adica vesnica Lui putere si dumnezeire (Romani 1, 20). Deci toate popoarele lumii, in ziua judecatii, se vor judeca dupa patru legi. Asa dogmatisesc Sfintii Parinti. Cei ce n-au avut legea scrisa, se vor judeca dupa doua legi: dupa legea constiintei, pe care a pus-o in om la zidirea lui, si dupa legea zidirilor. Cum, dupa legea zidirilor? Iata cum:
Toate care sunt in jurul nostru vorbesc cu noi. Caci spune Sfantul Grigorie de Nyssa in Viata lui Moise: "Ca o trambita din inaltul cerului vorbesc zidirile cu noi si striga ca este un Ziditor". Si ce spune proorocul David: Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Cum vorbesc cerurile cu noi? Cum vorbeste taria cu noi si vesteste puterea lui Dumnezeu? Iata cum:
Cand te uiti seara la cerul instelat si-l vezi plin de stele si impodobit ca un candelabru plin de lumina si vezi luna plina stralucind pe cer si randuiala cea prea frumoasa cu care se conduc stelele si galaxiile si constelatiile cerului cu atata precizie, incat nici cei mai mari savanti ai lumii nu ajung sa faca calendarul dupa ele, atunci zici cu proorocul: Doamne, ce este omul, ca-l pomenesti pe el sau fiul omului, sa-l cercetezi pe el? Si atunci iti dai seama ca aceste stele, aceste miscari ale lor sunt facute si purtate de mana lui Dumnezeu. El a fost Creatorul, El este Carmuitorul lor. Iti dai seama ca lumea aceasta are o minte care le indruma, ca este un Dumnezeu Care le-a facut si o mana nevazuta care le poarta de grija, ca si noua.
Asa vorbesc cerurile cu noi, incat vazandu-le, cunoastem prin ele pe Ziditorul cerului. Cand ne uitam la soare si-l vedem cum lumineaza, ca nu putem sa-l privim decat cateva minute si orbim, ne aducem aminte de Cel ce a facut soarele atat de frumos, atat de luminos. Si ne dam seama ca Cel ce l-a facut pe el, Soarele dreptatii, straluceste de miliarde de ori mai mult ca el. Si asa soarele lauda pe Dumnezeu. Caci se zice: Laudati-L pe El soarele si luna, laudati-L pe El toate stelele si lumina. Cum lauda soarele pe Dumnezeu? Cum Il lauda luna, stelele, cerurile, tot firmamentul, toata zidirea?
Prin existenta si prin miscarea lor. Caci "altele sunt contemplatiile zidirilor si altele sunt legile lor", zice Sfantul Maxim Marturisitorul in Filocalie. Contemplatia are loc cand ne gandim la cine le-a facut. Iar legile lor sunt randuielile dupa care se misca in univers. Si amandoua sunt facute de Dumnezeu: existenta lor si legile dupa care se misca ele. Asa vorbesc cu noi soarele, luna, stelele si cerurile, florile si pasarile, animalele si fiarele, vaile si apele, noianurile si aerul, vanturile si toate stihiile. Toate vorbesc cu noi si ne spun ca este un Ziditor, un Dumnezeu in cer Care le-a facut, le tine si le misca.
Deci dupa legea constiintei si dupa legea zidirilor se vor judeca cei ce n-au avut legea cea scrisa. Incepand de la Moise, caruia Dumnezeu i-a dat tablele Legii pe Muntele Sinai, poporul iudeu se va judeca dupa Legea scrisa, iar toate popoarele care au cunoscut Evanghelia, se vor judeca dupa Legea darului, legea dragostei si a desavarsirii. De la inceputul lumii, astazi si vesnic, zidirea vorbeste despre Ziditorul ei.
Un necredincios oarecare mergea pe Oceanul Atlantic, pe un vapor mare, un transatlantic. Si un sarman misionar predica pe vapor noaptea despre Dumnezeu, despre minunile Lui care se vad pe cer, sus, pe pamant si in ape. Iar necredinciosul, ca sa ia in batjocura pe misionar, a luat binoclul si se tot uita lung la stele. Iar misionarul lui Hristos predica cu foc, pentru ca Dumnezeu da putere multa in cuvant celor ce-L binevestesc pe El si-L predica pe Dumnezeul Cel adevarat, pe stapanul Zidirii.
La urma vine cel necredincios si zice catre preot: "Parinte, tot predici pe Dumnezeu, dar eu m-am uitat prin binoclu la stele si nu L-am vazut. Nu stiu unde-I". Iar misionarul lui Hristos i-a spus: "Bine zici frate, ca nu-L vezi, si in acest fel nici n-ai sa-L vezi in veacul veacului. Dar stii de ce? Ca sa-L vezi pe Dumnezeu trebuie sa cureti inima de necredinta si de paganatate, caci asa ne invata pe noi Evanghelia, spunandu-ne in fericirea a sasea: Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu. Deci drept ai zis, pentru ca nu L-ai vazut si nici n-ai sa-L vezi in veacul veacului, pana ce nu-ti vei curati inima ta de necredinta, de rautate si de pacate. Atunci ai sa-L vezi pe Dumnezeu prin lumina credintei".
Asa si azi. Sunt multi oameni care nu aud chemarea lui Dumnezeu. Si daca nu o auzim, o sa puna biciul pe noi, o sa ne cheme mai aspru. Daca ne vom intoarce, El o sa dea ploaie timpurie si belsug si sanatate si fericire, ca in mana Lui este viata si moartea. Iar daca nu, stie El cum sa traga fraul calului. Caci zice Ilie Miniat ca lumea aceasta este ca un cal sirep, care alearga pururea spre pierzare, alearga la pacate, spre fundul iadului. Dar Dumnezeu va pune frau acestui cal neastamparat. Si care e fraul calului? Care e frana lui Dumnezeu cu care trage lumea la Dansul? Sunt bolile, seceta, robiile, razboa-iele, moartea, suferintele si toate necazurile.
Cand este razboi, ce cerem? "Da, Doamne, pace!" Cand suntem bolnavi cerem: "Da-ne, Doamne, sanatate". Cand nu ploua: "Da-ne, Doamne, apa, ca murim de sete!" Cand suntem robi: "Scapa-ne, Doamne, de robie!" Deci bine ne face Dumnezeu. Stie El sa tina in frau aceasta lume, care alearga ca un cal sirep la prapad, la pierzare. Auzi ce spune proorocul: Insa cu zabala si cu frau, Doamne, falcile lor vei strange, ale celor ce nu se apropie de Tine. Nu ne apropiem de buna voie, ne pune zabala si frau si ne intoarce inapoi, pentru ca are putere, caci este Dumnezeu, Care poate sa coboare in iad, sa ridice, sa omoare si sa faca viu.
Deci, fratii mei, cand vom intelege ca Dumnezeu ne cheama prin boli, prin suferinte, prin pagube, prin necazuri, prin robie, prin seceta, sa nu stam impietriti, ci sa ne intoarcem acasa la Tata si sa zicem: "Iarta-ne noua, Doamne, pacatele si ne miluieste pe noi". Atunci Bunul Dumnezeu ne iarta, pentru ca El nu ne cearta din ura. Adevaratul parinte nu bate copiii sai din ura. Doamne fereste! Care mama sau tata ar vrea sa-si bata copiii degeaba, sa-si bata joc de dansii? Nu! Ci daca vede ca vreunul azi nu asculta si maine nu asculta si poimaine nu asculta, si-i incapatanat si-i raspunde impotriva si face dupa voia lui cea rea, pune mana fara sa vrea pe varga sau pe curea sau pe bat. Pentru ce? Pentru ca vede ca acest copil a pornit pe cai rele si merge din rau in mai rau, se duce in prapastie si daca il va bate mai pe urma, va fi prea tarziu.
Asa face si Dumnezeu cu noi. Noi suntem toti fiii lui Dumnezeu dupa dar. Auzi ce zice Scriptura: Eu am zis: dumnezei sunteti si fii ai Celui Prea Inalt toti. Iar voi ca niste oameni muriti si ca unul din boieri cadeti, adica ca unul din diavoli. Daca suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar si avem darul punerii de fii prin Sfantul Botez, avem Biserica mama si pe Dumnezeu Tata, dupa cum zicem pururea: Tatal nostru Care esti in ceruri, daca-i asa, sa stam pururea cu ochii mintii la Tatal nostru si sa stim ca daca nu vom voi de buna voie sa-L iubim si sa-L cunoastem ca exista, El va pune mana pe varga.
Dar mai bine sa ascultam din dragoste si sa-L iubim pe Dumnezeu si sa facem poruncile Lui din cumintenie, ca El pururea sa aiba mila de noi si sa ne poarte de grija.
Apostolii au ascultat de Hristos, proorocii au ascultat, cerul asculta, pamantul asculta, roua asculta, grindina asculta, stelele asculta, noianurile si toata natura asculta! Numai omul, fiinta cea rationala, nu vrea sa asculte de Parintele sau Cel ceresc. Dar bagati de seama ca mana lui Dumnezeu are si varga cu care ne poate bate.
Deci sa stam bine, sa luam aminte! Sa nu uitati, de astazi inainte, ca orice necaz care vine peste noi, este o chemare a lui Dumnezeu. Caci zice: Dumnezeu bate pe tot fiul pe care-l primeste.
Si sa nu cartim daca suntem chemati intr-un fel sau altul, caci spune Apostolul Pavel: Fiecare, intru ceea ce este chemat, intru aceea sa ramana!
Te-a chemat Dumnezeu sarac, nu dori sa te imbogatesti; te-a chemat sa fii calugar, calugar sa ramai pana la moarte; te-a chemat sa fii preot, preot vrednic sa fii; te-a chemat sa fii meserias, meserias bun si cinstit sa fii; te-a chemat sa fii filosof sau mecanic sau in alt serviciu, asa sa ramai. Dar sa slujesti cu cinste, sa cunosti ca Dumnezeu este Cel ce te-a chemat intr-un fel sau altul si fiecare din noi intru ceea ce este chemat, intru aceea sa ramana! Amin.

Parintele Cleopa Ilie
Free Pictures

Sa fiti mereu, binecuvantati de Bunul Dumnezeu!
 
stefania · 375 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
18 Aug 2012

PENTRU SUFLET !



 

 


roxana mateescu · 402 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
17 Aug 2012

PICUR DE LINISTE !

Rugaciunea nu trebuie considerata ca o senzatie placuta si linistitoare, ca pe un farmec al imaginatiei inflacarate, nici ca pe lumina spiritului care ne descopera cu usurinta adevarul, nici ca pe o consolare a suferintelor noastre. Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le acorda din cand in cand alesilor Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste daruri, nu asteapta ca sa le aiba si apoi sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Aceasta dragoste este adevarata renuntare de sine, ce se agata cu disperare si incredere oarba de Dumnezeu, chiar in ariditatea inimii, in neputinta concentrarii atentiei, in renuntarea la orice suport moral, la orice bucurie si consolare personala. Adevarata dragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu Dumnezeu.

Astfel chiar daca in timpul rugaciunii, distractiile involuntare turbura mintea / inima noastra, intentia de a-L adora si a-L iubi pe Dumnezeu, aceea conteaza.
Free Pictures

Rugaciunea este cheia raiului, ea deschide portile harului divin. Rugaciunea este un gaj, o garantie a imortalitatii, caci cel ce vorbeste cu Dumnezeu cu toata sinceritatea, devine mai tare ca moartea, sufletul lui devine nemuritor, iar corpul lui va reinvia in mod glorios.

Prin rugaciune il iubim pe Dumnezeu, Il adoram, speram la darurile Lui, inima noastra creste in prezenta Lui, ne dam seama de nimicnicia noastra, ne cuprinde o sfanta teama si respect imbinate cu nadejde si cu bucurie nesfarsita. Increderea in Tatal nostru trebuie sa fie nemarginita. El ne-a creat pentru a ne face fericiti, iar nu pentru a ne osindi. Cine Il iubeste, Il recunoaste de Tata si ajunge cu siguranta la fericirea suprema. Este deci ultranecesara rugaciunea. Ea ne aduce fericirea, ea ne arata calea de urmat spre perfectiune, spre Dumnezeu. Indepartarea de Dumnezeu aduce moartea sufletului. Suntem deci obligati sa ne rugam, nu numai prin legea divina, dar chiar prin legea naturii.

Rugaciunea ne este necesara pentru a ne intari in suferinte si slabiciuni, ea este poruncita de Dumnezeu pentru a scapa de ghearele satanei, sa ne mantuie de pacatul stramosesc, ne purifica din nou, ne reda nevinovatia. Ea este ca o armura ce protejeaza pe crestinul ce lupta pentru perfectiune, ea este faclia care imprastie intunericul din calea vietii omului, ea este porumbelul pacii intre om si Dumnezeu, ea este tamaia placuta lui Dumnezeu.
Tot omul, fie bogat sau sarac, prost sau destept, cult sau nu, tanar sau batran, bolnav sau sanatos, daca Il iubeste si cauta pe Dumnezeu prin rugaciune cu toata inima, dornic in mod sincer de a afla adevarul cu credinta, cu umilinta, cu incredere si mai ales cu perseverenta, va vedea miracole in viata lui si ochii i se vor deschide pentru a vedea si a intelege sensul si rostul creatiei Lui si a intregei omeniri. Ultumul cuvant in lumea aceasta va ramane celor ce se roaga si portile infernului nu-i vor birui.
Photo Sharing

Puterea lui Dumnezeu toate le biruieste:dar rugaciunea umila si supusa este mai puternica decat insusi Dumnezeu,Ii opreste bratul,Ii potoleste mania,Il dezarmeaza,Il invinge,Il domoleste si Il face as putea spune,dependent si prieten.
Cel mai frumos crez este acela care se naste pe buzele tale in intuneric,in jertfa,in durere,in efortul suprem al unei neabatute vointe de bine:este acela care,asemenea unui fulger,sfasie intunericul sufletului tau,este acela care in dezlantuirea furtunii,te inalta si te ridica la Dumnezeu.
Sa aveti mereu puterea si intelepciunea de care este nevoie in orice rugaciune.
 
INTERVIU CU DUMNEZEU!
Photo Sharing

Ai vrea să-mi iei un interviu,deci…zise Dumnezeu.
eu: Dacă ai timp…i-am răspuns.
Dumnezeu a zâmbit si a zis : Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
eu: Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns: Faptul că se plictisesc de copilărie,se grăbesc să crească…iar apoi tânjesc iar să fie copii;că își pierd sănătatea pentru a face bani…iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea.
Faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.
eu: Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp. Apoi am întrebat: Ca părinte,care ar fi câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori să le învețe copiii tăi?
Iar El a zis: Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…și că durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece;să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult,ci acela care are nevoie de cel mai puțin;să învețe că există oameni care îi iubesc…dar pur și simplu încă nu știu să-și exprime sentimentele;să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și că pot să-l vadă în mod diferit;să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți și că,de asemenea,trebuie să se ierte pe ei înșiși.
eu: Mulțumesc pentru timpul acordat…am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să știe?
Dumnezeu m-a privit zâmbind și a spus: Doar faptul că sunt aici,întotdeauna.
Image Hosting Site

În grădina largă-a vieții, omul seamănă cu-o floare:
Vine toamna ... cade bruma ... Biruită, floarea moare,
Dar rămâne amintirea celor buni, care-și iau drumul,
Cum din floarea-mbătătoare ne rămâne, scump, parfumul!

Pururea, înțelepciunea are culmi ce urcă-n stele
Și, de veacuri, fericirea stă pe culmile acele.
Așadară, fericirea, în zadar o cată unii,
Dacă nu pot să atingă culmile înțelepciunii!
Photo Sharing

Sa va binecuvanteze Bunul Dumnezeu,sa va daruiasca sanatate multa si multe bucurii ,sa fiti fericiti alaturi de toti cei dragi dumneavoastra.
Un sfarsit de saptamana cu pace si liniste sufleteasca.Doamne ajuta!

 
roxana mateescu · 397 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
17 Aug 2012

Sfinții Martiri Brâncoveni




Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude și cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăția cerurilor și pentru neam această moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință mult v-ați nevoit!

Rugăciune către Sfinții Martiri Brâncoveni
O, Sfinților martiri Brâncoveni, care, prin înțelepte osteneli, comoară sfintei și dreptei credințe până în sfârșit o ați păzit, și de la Împăratul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejită cunună mucenicească ați primit! Ce graiuri vom îndrăzni a vă aduce noi, nevrednicii, prin care să lăudăm mult-râvnitoarea voastră viață, de buni iconomi și credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum și sfârșitul vostru vitejesc, de adevărați eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ați făcut priveliște de multă mirare oamenilor și îngerilor? Cu adevărat ar trebui mai degrabă să iubim noi tăcerea, ca unii ce suntem îngreuiați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și nimic bun nu aflăm întru noi, care să ne apropie de evlavioasele voastre lucrări și de sfintele voastre virtuți, și să ne dea o cuvioasă îndrazneală, spre a îndrepta către voi, cu bună nădejde, smerita noastră rugăciune. Dar unde și către cine vom putea alerga, dacă nu către Atotputernicul și Atotștiutorul Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi, și către voi, ca și către aceia care, călătoria vieții prin valea ispitirii și a plângerii acestui veac înșelător bine săvârșind, ca aurul trecut prin foc de șapte ori v-ați lămurit, și ați ajuns lăcașuri sfințite, în care Tatăl, Fiul, și Sfântul Duh Dumnezeu s-au sălășluit.


O, fericiților, sfinților, și bunilor biruitori mucenici Brâncoveni! Căutați dintru înălțimea slavei cereștilor voastre lăcașuri către noi, care în tot ceasul în nenumărate chipuri ne primejduim, și care pentru multa noastră lenevie și mândrie, covârșiți de boli, pagube, necazuri, și de înfricoșate și negândite nevoi, mai mult decât toți, după dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticaloșiti și asupriți. Dar cum oare s-ar fi putut să nu ajungem până aici? Voi, întru atâta desfătare și avuție pământească aflându-vă, în toata viața voastră dorirea nestricăcioaselor bogății ale harului neîncetat ați avut, iar noi, deși din mila proniei dumnezeiești săraci și strâmtorați fiind, cuvioasa neiubire de agoniseală defăimând, frumusețile mincinoase și stricăcioase ale acestui veac trufaș și nestatornic pururea râvnind, mai mult decât femeia cea gârbovă de ele ne-am pironit, iar cugetarea către cele cerești cu totul o am nimicit. Voi, socotind toată slava veacului de acum ca pe un fum, o umbră, și o nălucire de vis amăgitor, stăpânirea domnească, multa avere, sănătatea, și însăși viața voastră, pe toate gunoaie le-ați socotit, ca pe Hristos în veci să-L dobândiți; iar noi, de bună voie, și de nimeni siliți, prin lăcomie materialnică în prăpastia iubirii de plăceri de care rușine este a și grăi ne-am prăvălit, și mai mult decât necredincioșii și rău credincioșii iubind prostia și nerușinarea patimilor ne-am păgânizat. Pentru aceasta, în loc să ajungem, după cuvântul Stăpânului, sarea pământului și lumina lumii, pentru noi se hulește tot mai mult între neamuri numele cel preasfânt și de mare cuviință al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevărat, și în Treime închinat. Ce răspuns vom da oare Înfricoșatului, Dreptului, și Nemitarnicului Judecător, căci știm prea bine ca de neînlăturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotărârea, și dreapta răsplătire, pentru cele care cu gândul, cu cuvântul, și cu fapta am lucrat, și pentru ce la chinurile cele veșnice nicicând cugetând, în primejdia de a ajunge în ele mai jos decât cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitocească înțelegere ne aflăm, după cum Sfântului Macarie cel Mare i s-a descoperit.
Nu ne lăsați să ne netrebnicim mai mult și stăviliți alunecarea noastră spre robia lumii, a trupului, și a diavolului, prin sfintele și pururea primitele voastre rugăciuni, o, preafericiților martiri, rugătorilor fierbinte către Dumnezeu pentru toată lumea, pentru Ortodoxie, pentru țară și neamul vostru, pentru toți cei ce aleargă către voi cu credință tare și umilință nefățarnică. Mijlociți pentru noi toate cele bune și de folos pentru luminarea ochilor minților și inimilor noastre celor întunecate de grija vieții de acum, râvna aprinsă și neostoită pentru fapta bună ce v-a însuflețit pe voi, dobândirea întru cunoștiință a mărgăritarului celui de mult preț al binecinstitoarei și lucrătoarei prin dragoste credințe, prețuirea lui mai mult decât lumina ochilor și decât viața această vremelnică, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă. Plecați spre milă și îndurare pe milostivul și iubitorul de oameni Dumnezeu, să ne cheme la El pe toți, să ne deschidă ușa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca să voim să lucrăm în via și pe ogorul Lui, răscumpărând vremea trecută, pe care rău am cheltuit-o fiind întunecați de neștiință și biruiți de urâte gânduri și de patimi de necinste.
Cereți pentru noi și statornicia neclintită și tăria de diamant ce ați avut până ce v-ați dat sufletele voastre, curățite prin botezul sângelui, mai strălucitoare decât razele soarelui în mâinile Ziditorului tuturor. Ca astfel, învrednicindu-ne și noi părții celei de-a dreapta, dimpreună cu voi și cu toți sfinții care I-au bineplăcut Lui de la începutul veacurilor, să-L slăvim pe Dumnezeul vieții noastre, pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfântul Duh, în nespusa fericire a Împărăției Sale, în vecii vecilor. Amin.

La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mântuitorul Hristos se coboară precum oarecând pentru ridicarea sufletului Maicii Fecioare, să ridice ca pe o jertfă bineprimită sufletele curățite ale Sfinților Constantin cu fiii săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei împreună cu unchiul lor Ianache.
Admin · 384 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
16 Aug 2012

Maria dulce Mamã



Maria-i dulce Mamã
Iar noi ai ei copii
La tronul ei ne cheamã
Pe toti spre-a o iubi.

O, Mamã prea iubitã
Primeste-al nostru cânt
Noi vrem sã fii slãvitã
În Cer si pe Pãmânt.

Maria ne iubeste
Cãci plinã e de har!
Pe toti ea ne primeste
La sfântul sãu altar.

Ea poartã grijã multã
De tot copilul sãu
Si ruga i-o ascultã
Al ei Fiu, Dumnezeu.

Maria-i fericirea
Acelor ce-o iubesc
Într-nsa-i mântuirea
Acelor ce-o doresc.

Nu voi nimic pe lume
Decât ca sã-i slujesc
Si-odatã cu-al ei nume
Viata sã mi-o sfârsesc.



Toti te roagã cu iubire,
Toti cu dor te preamãresc.
Si-si îndreaptã a lor privire,
Cãtre tronul Tãu ceresc.
Unde stai înconjuratã,
Tot de cete îngeresti,
Maicã Sfântã preacuratã,
Binecuvântatã esti.
Toti si toate te implorã,
Sus în cer si pe pãmânt,
Cãci ca fragedã Fecioarã,
Ai nãscut pe Fiul sfânt
Lumea-ntreagã e-ncântatã
De virtutile ceresti.
Maicã Sfântã preacuratã,
Binecuvântatã esti.
Dimineata-n zori de ziuã,
Când zefirul cel usor,
Ca o tainicã soptire,
Se strecoarã printre flori
Se aud câte o datã,
Niste acorduri îngeresti,
Maicã Sfântã preacuratã,
Binecuvântatã esti.
 



IMNUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI

De la margini o Apostoli
La Ghetsimani v-adunati
Si al meu trup, zice Fecioara,
Cu cantari il ingropati.
Azi la Sine-n Cerul sfant
Va las Binecuvantarea
Si ma-nalt de pe pamant.
Doamne miluieste(de 3 ori).

Sus si jos se intocmeste
Sarbatoare-n jurul meu
Si cu cinste ma primeste
Fiul meu si Dumnezeu.
Monahi si crestini s-aduna
Formand cete crestinesti
Pe pamant si-n cer rasuna
Armonii Dumnezeiesti.
Doamne miluieste(de 3 ori).

Sunteti tristi ca jale-n lume
Ce-I buni lasa-n urma lor
Dar rasuna scumpul nume
Printre veacuri cu sfant dor
Eu ma duc mijlocitoare
Ca o Maica sa va fiu.
Celor slabio ajutatoare
Langa dulcele Meu Fiu.
Doamne miluieste(de 3 ori).

Primeste-ne dar Curata
Umilitele cereri
Si la noi cu mila cata
La necazuri si dureri.
Iar noi drept recunostinta
Veneram icoana Ta
Totdeauna cu credinta
Adormirea-Ti vom canta.
Doamne miluieste(de 3 ori).



SFÂNTA FECIOARĂ SĂ VĂ OCROTEASCĂ PAȘII PRETUDINDENI, ÎNVREDNICINDU-NE CU DUHUL ÎNȚELEPCIUNII ȘI MILOSTIVIRII, CU DUHUL BLÂNDEȚII ȘI AL DREPTĂȚII, IAR SFÂNTA SA PRĂZNUIRE SĂ VĂ ADUCĂ TOATE CELE DE FOLOS, CU MULTĂ LINIȘTE SUFLETEASCĂ ȘI PACE-N CASĂ.
BUCURĂ-TE, ACEEA CE EȘTI PLINĂ DE HAR, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU, FECIOARĂ, CARE ÎNTRU ADORMIREA TA NU NE LAȘI PE NOI!
 

Odă Maicii Domnului


Dacă lumea asta, Maică, ar fi o câmpie toată,
Unde-ar crește cu noblețe numai flori înmiresmate,
Noi pe toate, Preacurată, cu recunoștință vie,
Fericiți că ne ești maică, le-am aduce cu drag ție.

Dacă lumea asta, Maică, ar fi toată o pădure,
Și-n copaci ar crește-ntruna numai versuri de iubire,
Noi pe toate, Preacurată, cu recunoștință vie,
Fericiți că ne ești maică, le-am aduce cu drag ție.

Dacă lumea ar fi, Maică, un ocean cu glăsuire,
Plin cu laude duioase și cântări de preamărire,
Noi pe toate, Preacurată, cu recunoștință vie,
Fericiți că ne ești maică, le-am aduce cu drag ție.

Dacă lumea asta, Maică, ar fi toată o grădină
Plină toată cu biserici și cu grație divină,
Noi pe toate, Preacurată, cu recunoștință vie,
Fericiți că ne ești maică, ți le-am închina doar ție.

Încă n-au crescut pe lume flori și-nmiresmate ramuri,
Nu s-au înălțat biserici cu-ale tale sfinte hramuri,
Încă nu s-au scris nici stihuri, nici atâta poezie,
Câte-am vrea, Măicuță Sfântă, să îți dăruim noi ție…

Dar primește, Maică Sfântă, și a noastră umilință,
Și-ale noastre rugi cu lacrimi, ce le spunem cu căință,
Și puțina osteneală, și îi zi lui Dumnezeu:
Fiule, Treime Sfântă, ei, toți, sunt din neamul meu!
 
tatiana codrut · 783 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
15 Aug 2012

Petrecerea trupului Maicii Domnului din Sion la mormant

Aceste mari si minunate aratari Divine si minuni Dumnezeiesti savarsindu-se la adormirea Maicii Domnului, Sfintii Apostoli, Ierarhii si Preotii, au inceput randuiala ducerii Trupului Preacuratei Maici de la casa Ei la mormant.Sfintii Apostoli, Petru si Pavel, erau primii incepatori ai slujbei, insotita de o minunata si buna randuiala.Sfantul Apostol Iacob, dimpreuna cu ceilalti Apostoli mari, au ridicat pe umerii lor patul cu trupul Preacuratei Maici.Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, ducea inaintea patului acea stalpare minunata, stralucitoare, data Ei de Arhanghelul Gavriil.Dupa el urma cu cantari duhovnicesti cealalta adunare a Sfintilor Apostoli, Ierarhi, Preoti, Diaconi si cantareti.Imprejurul patului si-n urma lui, venea multimea credinciosilor si a poporului.Multimea Apostolilor, a clericilor si a poporului insotea Trupul Maicii Domnului la mormant cu multe lumanari aprinse si cu cadiri imprejur si cei ce mergeau inainte si cei ce urmau dupa Trupul Preasfintei Maici.Mergand spre mormant, Sfintii Apostoli Petru si Pavel incepeau, iar ceilalti dupa dansii cantau cu un glas psalmii lui David:"Intru iesirea lui Israel din Egipt..."adaugand dupa fiecare stih:"Aliluia".De asemenea cantau si alti psalmi de praznuire, de multumire si de laude, asa cum le da Preasfantul si Dumnezeiescul Duh in gura tuturor celor ce cantau.
Astfel a fost dus trupul primitor de Dumnezeu al Preacuratei Fecioare Maria, cu mare si slavita petrecere, de la Sion prin Sfanta Cetate a Ierusalimului la satul si cimitirul Ghetsimani.In acel timp, deasupra patului cu Preacuratul Trup Sfant al Maicii Fecioare, s-a facut un cearcan mare de nori luminosi, in chipul unei maiestoase cununi, care stralucea cu o minunata lumina Divina.Din norii aceia luminosi se auzeau dulci cantari ingeresti, foarte minunate, care umpleau vazduhul, de unde se revarsau cu imbelsugare pe pamant in auzul multimii popoarelor.Cearcanul de nori luminosi in chip de cununa, dimpreuna cu cantarea ingereasca de prin vazduh, mergea inainte deasupra Trupului Maicii Domnului Dumnezeu-Cuvantul, asa precum convoiul acela sfant inainta spre mormant.(Din Viata Maicii Domnului, de Protos.Nicodim Mandita)
balla georgeta · 501 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
15 Aug 2012

Pe începătoarea Vieții o primește Raiul


Pe începătoarea Vieții o primește Raiul
'Maica Domnului este mai presus de orice măsură a laudei', mărturisește cel mai mare imnograf al Bisericii Răsăritului, Sfântul Ioan Damaschinul, la începutul predicii sale rostite la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. 'Nu există nici un om care să poată lăuda cum se cuvine viața dumnezeiască a Fecioarei Maria', adaugă același autor, mărturisindu-și cumva chiar propria neputință de a zugrăvi lucrarea Născătoarei de Dumnezeu în istoria omenirii. Doar limbajul poetic al cântării liturgice poate cuprinde deplin măreția Fecioarei.

După cum precizează Ziarul Lumina, troparul praznicului Adormirii Maicii Domnului exprimă într-un limbaj al paradoxului taina persoanei Sfintei Maria care, devenind Născătoare de Dumnezeu, a păzit fecioria ei. Iar prin adormirea sa, nu a plecat, părăsind lumea, ci 's-a mutat la cele mai bune' pentru a ajuta pe toți cei care se roagă ei.

Moartea este urâtă de toți și aducătoare de tânguire și doliu, lacrimi și întristare. Dar pe cei ce slujesc lui Dumnezeu moartea îi fericește, spun Sfinții Părinți, și din sfârșitul lor dobândesc siguranța de a fi bineplăcuți lui Dumnezeu. Din această pricină moartea este fericire pentru ei.

Moartea capătă un sens nou

În cazul Maicii Domnului, logica de mai sus nu se potrivește. Pentru Născătoarea de Dumnezeu, fericirea nu vine de la moarte, fiindcă nu mutarea ei a hotărât desăvârșirea ei, nu sfârșitul i-a dat siguranța fericirii. După cum întărește Sfântul Ioan Damaschinul în cuvântul său: 'Pentru tine, Maică, începutul, mijlocul și sfârșitul tuturor bunătăților, adevărata încredințare și certitudine s-au făcut zămislirea cea fără de sămânță bărbătească, dumnezeiasca sălășluire și nașterea în feciorie'. Însăși Maica lui Dumnezeu a spus că nu de la moarte, ci din faptul zămislirii a fost fericită de toate neamurile (cf. Luca 1, 48).

Așadar, continuă imnograful oriental, 'nu moartea te-a fericit, ci tu însăți ai dat strălucire morții, dezlegând întristarea acesteia și moartea arătând-o bucurie. De aceea, nu putem numi moarte sfânta ta mutare, ci este mai propriu să o numim adormire sau plecare sau mutare la viață'.

Nașterea Mântuitorului Hristos din Maria face din Fecioară Maică, Născătoare de Dumnezeu, în sensul că Cel ce S-a născut din ea nu este o persoană omenească deosebită de cea dumnezeiască, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu, Persoana Cuvântului Dumnezeiesc, Care prin întrupare se face și persoana firii omenești. Dar nașterea minunată a lui Iisus nu anulează fecioria Maicii Sale așa cum arată în Dogmatica sa Sfântul Ioan Damaschin, unde spune: 'După cum atunci când a fost zămislit Cuvântul a păstrat fecioară pe aceea care a zămislit, tot astfel și atunci când a născut, a păzit nevătămată fecioria ei, trecând numai prin ea și păstrând-o încuiată… Căci era cu putință să treacă prin ușă fără să strice pecețile ei'.

De altfel, multe din proorociile Vechiului Testament dau mărturie despre pururea fecioria Mariei. Muntele lui Daniel din care s-a desprins piatra cea unghiulară, Hristos, netăiată de mână omenească, este Maica Domnului care a născut fără sămânță bărbătească, fecioară rămânând (cf. Dan. 2, 34-44).

Proorocul Iezechiel vorbește și el despre ușa cea pecetluită pe care numai Domnul va umbla fără a o deschide, închipuind pe Născătoarea de Dumnezeu din care va ieși Dumnezeu, trup luând fără să deschidă ușa fecioriei, a cărei pecete rămâne și va dăinui de-a pururi.

Sfântul Ioan Damaschin în panegiricul său la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului adaugă, parcă continuând ceea ce subliniază și troparul ('întru adormire lumea nu ai părăsit'), că 'Celei a cărei feciorie i s-a păzit neatinsă întru naștere, acum, întru mutarea ei la viață, nestricat i s-a păstrat trupul și este mutată la un cort mai bun și mai dumnezeiesc, care nu mai este atins de moarte, ci este înveșnicit în veacul veacului cel neapus'.

Maica Domnului, unealta însuflețită a Duhului, cea care a făcut posibilă Întruparea Mântuitorului, apare în învățătura Bisericii ca mijlocitoarea ce a unit pământul cu cerul. De aceea adormirea și mutarea ei la Viață nu puteau să fie o părăsire a celor de pe pământ, a Bisericii, ci, în primul rând, chezășia mântuirii și învierii noastre, apoi, ajutătoarea și solitoarea noastră pentru a ajunge în Împărăție.

'Mutatu-te-ai la viață fiind Maica Vieții' sunt cuvintele care vorbesc despre trecerea Sfintei Fecioare de la viața pământească la cea fără de sfârșit, din ceruri.

'Cum a putut ceea ce tuturor a odrăslit Viața cea adevărată să fie supusă umbrei morții?', se întreabă teologul sirian în secolul al VIII-lea. Și tot el dă răspunsul: 'potrivit rânduielii propriei nașteri, ca fiică a părintelui Adam, Maria a atras după sine pedepsele strămoșești. Dar ca una ce este Maică a Dumnezeului celui Viu, în chip drept la El se întoarce'. Deși trupul Fecioarei a fost pus în mormânt, totuși, Fiul ei, ca printr-un Iordan l-a trecut în adevăratul pământ al făgăduinței, în Ierusalimul de sus.

Era firesc ca dacă Eva, strămoașa noastră, lăsând la o parte ascultarea dumnezeieștii porunci și primind îndemnul șarpelui celui potrivnic a fost izgonită împreună cu Adam din Eden, Fecioara Maria, începătoare a Vieții celei adevărate pentru tot neamul omenesc, scuturată de îmboldirile oricărei patimi, aducând înaintea lui Dumnezeu Tatăl odrasla ascultării, nu pământul să o moștenească, ci Cerul și Raiul să o primească.

Pe ceea ce s-a unit desăvârșit cu Dumnezeu, moartea nu putea să o înghită, iadul nu o putea primi. De ce? Pentru că 'moartea și stricăciunea sunt cu totul potrivnice și străine atât de sufletul, cât și de trupul cel purtător de Dumnezeu'.

Mormântul ei devine scară către cer

Postul în cinstea Adormirii Maicii Domnului care tocmai se încheie a fost perioada de pregătire trupească, dar mai ales sufletească, necesară prăznuirii cum se cuvine a celei mai mari sărbători închinate Născătoarei de Dumnezeu. Părinții Bisericii îndeamnă ca luând aminte la Maica lui Hristos, care ne-a descoperit noianul negrăit al milostivirii lui Dumnezeu față de noi, să slujim ei prin milostenie față de cei nevoiași.

Prin ea s-a dezlegat războiul cel îndelung împotriva Ziditorului. Din ea, via cea roditoare, am cules strugurele vieții. Ea s-a făcut pentru noi chezășuitoarea tuturor bunătăților. În ea Dumnezeu S-a făcut om și omul s-a făcut dumnezeu. Prin ea ne-au fost dăruite pacea și harul. În adevăr, 'cu rugăciunile ei izbăvește din moarte sufletele noastre'.

'Izvorul vieții este pus în mormânt, și mormântul însuși devine scară către cer.' Acesta este unul dintre paradoxurile centrale pe care le celebrăm în această sărbătoare și derivă din moartea și Înălțarea Mântuitorului Însuși; Hristos este Trecere, Cel în și prin care trecem de la moarte la viață. Adormirea Maicii Domnului reafirmă locul pe care Hristos l-a pregătit pentru noi și face ca mormântul să fie privit ca poarta Raiului. Adormirea ei, cea care este 'locașul sfânt al Domnului', 'strălucind prin har în lumina dumnezeiască', este o sursă de nădejde și încredere pentru cei care prăznuiesc această sărbătoare.

'Cea care din iconomie a fost maică propriului Stăpân, prin fire și întru adevăr', devine binecuvântare pentru întreaga lume și izvor de sfințenie al făpturii.
dima claudiu daniel · 425 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
14 Aug 2012

LA ADORMIREA NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU

LA ADORMIREA NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU: SĂ PRĂZNUIM DUHOVNICEȘTE ȘI SĂ DORIM ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR - SF.TEODOR STUDITUL

Fraților și părinților, târguri se fac în multe părți după vremi, cum se fac acum în Nicomidia. Oamenii se duc la acestea ca să vândă și să cumpere, și apoi se risipește adunarea și se strică târgul în puțină vreme. Tot așa și viața fiecărui om este vremelnică. Dar bâlciul sufletesc unul și nestricat este, iar neguțătoria nu se face cu aur, cu argint, cu haine și cu alte lucruri pământești, ci cu mântuirea sufletului, cu viața veșnică, cu împărăția cerească. Pentru acesta s-ar cădea să avem mai multă grijă, fiind marea noastră datorie, însă oamenii puțin grijesc de aceasta, ci se îndeletnicesc cu toată osârdia de cele trecătoare și vremelnice ale lumii și își cheltuiesc toată viața fără de folos. Dar noi, fraților, să nu pierdem neguțătoria cea bună, adică mântuirea sufletului, ci auzind pe Domnul zicând: „că împărăția cerurilor este în inima voastră ", să ne nevoim în toate zilele ca să o câștigăm. Nu cu argint sau cu aur, ci cu credință dreaptă și cu viață curată, cu ascultare și cu răbdare, cu smerenie și cu blândețe și peste toate, cu dragostea care adună și leagă toate gândurile într-o unime desăvârșită. Acest lucru L-a zis Hristos în Evanghelie: „Că asemenea este împărăția cerurilor cu omul neguțător, care căutând mărgăritare bune și aflând un mărgăritar de mult preț, a mers de și-a vândut toată avuția sa și a cumpărat acel mărgăritar neprețuit". Deci, fraților, pricepeți bine, că voi sunteți neguțătorii buni, care ați lăsat toate lucrurile voastre, bucuria lumii și toate celelalte din lume și în locul lor ați cumpărat binele neprețuit, mărgăritarul de mult preț, pe Iisus Hristos Dumnezeul nostru, fiindcă ați primit crucea și ați venit pe urma Lui, în sfințenie și dreptate.
Deci, fiindcă la orice țară se face bucurie și veselie, să fim și noi veseli, treji, cu priveghere la acest praznic dumnezeiesc, agoni sind mântuirea noastră. Iar neguțătorul iscusit toate le dă pentru mântuire și niciodată nu se îndărătnicește. Bunul cumpărător primește necinstea în locul laudei. Bun câștig are cel care face acest lăudat schimb, adică dă sângele său și primește Duh dumnezeiesc prin răbdare și prin supunere. Dar fiind cuvântul nostru pentru slujbe, vă sfătuiesc să nu ne arătăm cu nebăgare de seamă către frații care se află în slujba bucătăriei, că mult se ostenesc, nici să mâhnim cumva pe ceilalți care poartă greutatea altora, ci întocmai cu noi să-i socotim și astfel împlinind legea lui Hristos prin dragoste, să mângâiem și pe cei ce grijesc de cele trebuincioase mânăstirii, socotindu-i ca niște buni iconomi în Domnul, încă să cinstim și pe cei ce se ostenesc, cu smerenie, la cântările bisericii, că au plată mai multă decât toți.
Ați văzut și ați priceput ce este viața călugărească, neguțătoria fericită, cu care au neguțătorit sfinții noștri părinți cu multă bucurie. Și noi neguțătorind bine, cu bucurie ne vom întoarce la locașul nostru, precum cântă fericitul David: „întoarce-te suflete al meu la odihna ta, că Domnul te-a miluit". Acest glas, toți să ne învrednicim a-l zice la ceasul morții și să câștigăm viață veșnică în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava și puterea împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt acum, și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(din Cuvantari duhovnicesti - Sf.Teodor Studitul)
niculae costel · 311 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
14 Aug 2012

Despre Sfantul Prooroc Miheia

Sfantul Prooroc Miheia era din semintia lui Iuda si este cel care a vestit ca avea sa se nasca in Betleem, Domnul nostru Iisus Hristos, Pastorul si Mantuitorul sufletelor noastre. El a zis:
"Iar tu Betleeme, pamantul Iudeei, intru nimic nu vei fi mai mic intre stapanii Iudeei, pentru ca din tine va iesi Povatuitorul, Care va paste pe poporul Meu Israel!"

balla georgeta · 267 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
14 Aug 2012

Din viata Sfantului Maxim Marturisitorul

In urma cu 1350 de ani Sfantul Maxim Marturisitorul(580-662) este judecat si condamnat pentru "erezie" in Constantinopol intr-un proces cu multe conotatii politice, din ordinul imparatului Constans.Filozof desavarsit, impodobindu-se cu intelepciune, si lasand toate avutiile sale fratelui sau, s-a facut monah.Iar vazand cum crestea eresul monotelitilor - adica al acelor ce marturisesc o singura voie in Domnul nostru Iisus Hristos - ,s-a aprins de dumnezeiasca ravna si s-a dus la Roma unde a induplecat pe Sfantul Martin, papa, ca sa adune un sinod local si sa-i anatematizeze pe cei ce cugetau acel eres, impreuna cu incepatorul lui.Si a alcatuit Sfantul Maxim si carti impotriva acelui eres.
Imparatul fiind instiintat de aceasta, a trimis ca sa-l aduca in cetatea Constantinopol si l-a pus inaintea judecatii sale.Iar Sfantul a rusinat pe ereticii care se adunasera acolo, biruindu-i pe toti cu cuvantul adevarului.Dupa aceasta a fost izgonit in Tracia, taindu-i-se mana dreapta si limba.De acolo, impreuna cu doi ucenici ai sai a fost trimis in partile Laziei, insa si acolo, cu Duhul lui Dumnezeu, marturisea si scria fiindca se spunea ca dupa taierea limbii i s-a facut cu minune dumnezeiasca limba la loc si a vorbit curat cum a trait.Dupa acea chinuire fara omenie l-au trimis in surghiun fara purtare de grija.Apoi multe nevoi si necazuri rabdand pe cale, Cuviosul Maxim, a fost dus intr-o tara a scitilor, unde a mai petrecut trei luni in temnita si venindu-i vremea si ceasul cel dorit, cu veselie si-a dat sufletul sau in mainile lui Hristos Dumnezeu.

"Cea mai inalta ratiune se implineste in mantuirea oamenilor care este iubirea intre ei si Dumnezeu care intrece orice iubire.Ratiunea nu e constatarea rece a unor legaturi intre componentele unei lumi pe care egoismul nostru le-a impreunat cu dezbinarea si cu multe suferinte, ci este forta spirituala care ridica aceasta legatura la inaltimea care bucura pe toti.Ratiunea "stiintifica" ia  ca realitate fatala o lume coborata de pacatele noastre la imprimarea de nenumarate neajunsuri, ca unica lume posibila, ca lumea fatala.Dar noi putem prin spirit sa ridicam lumea din aceasta stare.
O iubire prin care cineva se jertfeste pe sine pentru altii e si cea mai rationala, dar si cea mai greu de inteles pentru mentalitatea egoista cu care ne-am obisnuit".
(Sf.Maxim Marturisitorul, Scrieri)
balla georgeta · 878 vizualizari · 2 comentarii
Categorii: Prima categorie
13 Aug 2012

Sa participam la prohodul Maicii Domnului!

In curand se sfarseste postul. In ajunul Adormirii Maicii Domnului, marti seara, se va oficia slujba vecerniei si se va canta prohodul adormirii - cantare alcatuita de Manuel din Corint la inceputul secolului al XVI-lea, dupa modelul Prohodului Mantuitorului, care se canta in Vinerea Mare. Generalizata mai ales in bisericile rusesti, a patruns si in spatiul romanesc, prin traducerea facuta, in 1820, de Ion Pralea. Aceasta cantare este incadrata in slujba de priveghere, cantandu-se in trei stari. Credinciosii trec pe sub sfantul epitaf, aduc flori Maicutei, aprind lumanari si canta. La sfarsit, se iese afara si se inconjoara biserica cu un epitaf pe care este reprezentata Adormirea Maicii Domnului.

Iata aici textul - - la noi in biserica se impart foi cu prohodul, dar ma gandesc ca nu peste tot e la fel asa ca aceia care doresc, isi pot printa sau cumpara de la pangare carticica, daca nu o au.
Varianta audio -

Sa ne ajute Maicuta Domnului sa ajungem cu bucurie la sarbatoarea ei si sa petrecem cu bine ultimele zile de post!
glykys · 308 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
13 Aug 2012

Maica Domnului dorea zilnic a se muta la Fiul si Dumnezeul Sau

Amintirea de Fiul Sau iubit era adanc intiparita in sufletul mare al Preacuratei Maici, Fiinta Ei era unita pururea cu Iubitul Sau Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos.Fiind plina de zille, ardea necurmat de Dumnezeiasca dorinta de a iesi din trup, a merge si a privi Fata Fiului Sau ce sade de-a dreapta Tatalui.Sufletul Ei mare ardea de vapaia dragostei catre Fiul Sau, mai mult decat Serafimii.Ea se ruga Domnului cu multe lacrimi fierbinti, ca sa o ia la Dansul, din aceasta vale a plangerii si sa o duca in bucuria nesfarsita a cerestilor Lui Locasuri.Astfel vietuind in casa Sf.Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, adeseori iesea pe Muntele Maslinilor, la locul de unde Fiul Ei, Hristos Dumnezeu S-a inaltat la ceruri.Acolo isi facea rugaciunile Sale minunate in Duh si-n adevar.In acele rugaciuni inflacarate de credinta infocata, in focul ardoarei de a-si vedea cat mai grabnic pe Fiul Sau
iubit, adeseori rostea astfel:"Dulcele Meu Fiu!O Fiul Meu iubit, Care Te-ai pogorat de la Tatal din cer, aici la noi pe pamant si Te-ai intrupat din sangele meu, ia-ma, rogu-Te, la imparatia Ta.Ajunge-mi strainatatea!Ajunge-Mi despartirea Mea cu care sunt despartita de Tine, dulcele Meu Fiu!Fa cu Mine, rogu-Te, asa cum ai zis:Unde voi fi Eu, acolo va fi si acela care-Mi va sluji Mie(Ioan 12,26)Pentru aceasta Ma rog si Eu Tie, Fiul Meu iubit, ca acolo unde esti Tu, sa Ma invrednicesti sa vin si Eu, caci inima este arsa de dorul Tau".Aceasta este dorinta Preacuratei Maici.Dorea sa lase lumea cu toata cinstea si felicitarile, multumii neamurilor,pentru a se duce la Fiul Sau.Aceasta o doreau si Sfintii Apostoli:"Mie a vietui este Hristos, iar a muri este dobanda"(Filip 1, 21).De asemenea Sfintii Marturisitori, Cuviosi, Drepti si toti adevaratii crestini, au tins pana la sacrificiu ca sa se intalneasca cu Mirele Ceresc.Ei au alergat cu mare bucurie si ardoare pe calea implinirii datoriilor sfinte pana la moarte, spre a se intalni  cu Mirele lor Hristos Dumnezeu.Bucurie mare s-a vazut si se vede stralucind pe fetele celor ce citesc, asculta, cugeta si pazesc Legea Sfanta si mor in Domnul(Lc.11, 28;Apoc.1, 3; 14, 13)
Bucuria trecerii din viata aceasta a stralucit pe fata dreptului Simeon, cand, luand pe Domnul in brate, a zis:"Acum slobozeste pe robul tau Stapane, dupa Cuvantul Tau in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, Lumina spre luminarea tuturor neamurilor si slava poporului Tau Israel"(Lc.2, 26-32).
Bucuria aceasta se vede stralucind pe fata fiecarui binecredincios crestin, care si-a implinit datoriile sale crestinesti, cand se pregateste si pleaca din viata aceasta.(Din Viata Maicii Domnului, de Protos.Nicodim Mandita)

balla georgeta · 432 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
12 Aug 2012

"De ce noi n-am fost in stare sa-l scoatem?"(Dumunica a XX-a dupa Rusalii;Mt 17, 14-23)

Inca o minune, vor spune cei necredinciosi."Ce tot vrea sa dovedeasca Dumnezeul crestinilor?Si daca este sa fim cinstiti, eu insumi am auzit tineri sau mai varstnici, cu aere ortodoxe, ca aceasta ciclizare, prin Evangheliile Duminicii, pe care Biserica a facut-o reduce un pic sau mai mult din impactul pe care ar trebui sa-l aiba cuvantul Evangheliei in randul comunitatii.Ca ispita exista - si, uneori, se manifesta - o dovedeste si modul in care unii dintre noi, in luari de cuvant sau predici, alegem textele despre care sa vorbim, socotindu-le pe acestea "alese" tocite ca sens si continut...Sa nu fie!La ce ne este buna mantuirii inca o recitare a minunii cu "lunaticul vindecat"(Mt 17, 14-23), de vreme ce am auzit de ea si de urmarile ei?Ba chiar cearta Mantuitorului "O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi?..."(Mt 17, 17) si celelalte "zgarie" un pic cuviosenia noastra cuminte, ba arunca o lucire de neputinta peste Apostolii cei alesi ai lui Hristos.De altfel, intrebarea "De ce noi n-am fost in stare sa-l scoatem?..."(Mt 17, 19) ramane una pe care, personal, mi-o pun de fiecare data cand demersul meu pedagogic, pastoral sau preotesc pur si simplu nu iese.De ce eu, vrand sa le fac pe toate bine, scot rele, cateva, majoritatea?De ce pare ca fug, cand nu ma adancesc?De ce pare ca dez-unesc, cand cantarea mea este unitatea?
Pe de o parte, raspunsul cel mai in masura este dat de Insusi Hristos:"Din pricina putinei voastre credinte..."(Mt 17, 20-a).Vedeti, Apostolilor, si eu cred ca si noua, nu ne spune ca patim cate o rusine in fata diavolilor pentru necredinta noastra, ci pentru "putina noastra credinta..." Nu pentru multul nelucrator ce-l purtam in noi, ci pentru scanteia ce nu se face flacara.Bine, aceasta la noi, dar ei, Apostolii, ei ce n-aveau?
Bobul de mustar care tine lumea, adica acea credinta despre care Sf.Pavel ne-a vestit astazi, prin citirea din cartea numita Apostol(I Cor 4, 9-16), ca se cheama "nebunie" in Hristos(I Cor 4, 10).Nici Apostolii la momentul prezentat de Sf.Matei nu atinsesera icoana pe care Sf.Pavel o face::"Caci mi se pare ca Dumnezeu pe noi, apostolii, ne-a aratat ca pe cei din urma oameni, ca pe niste osanditi la moarte, fiindca ne-am facut priveliste lumii si ingerilor si oamenilor.
Noi suntem nebuni pentru Hristos;voi insa intelepti intru Hristos.Noi suntem slabi; voi insa sunteti tari.Voi sunteti intru slava, iar noi suntem intru necinste!
Pana in ceasul de acum flamanzim si insetam;suntem goi si suntem palmuiti si pribegim, si ne ostenim lucrand cu mainile noastre.Ocarati fiind, binecuvantam.Prigoniti fiind, rabdam.Huliti fiind, ne rugam.Am ajuns ca gunoiul lumii, ca maturatura tuturor, pana astazi"(I Cor 4, 9-13).
Semn ca intelesesera Apostolii pilda cu bobul de mustar al credintei ce muta muntele.Ori noi, noi vrem sa vedem ba mai mult, sa facem minunile nimic patimind pentru "nebunia apostoliei" cu Hristos.
Nu-i vorba ca unii, in exces de zel, risca si darurile dumnezeiesti(de exemplu, familia sau sanatatea), incercand sa arate prin aceasta apartenenta lor la misiunea cu Hristos.Oferind toate acestea pe un altar al orgoliului personal, al proastei desavarsiri, daca n-au inteles ca dintai se cere a crede si a spori aceasta, prin har (postul si rugaciunea de care vorbeste Domnul - Mt 17, 21 - , aratand "aripile" prin care credinta se inalta in zborul harului...).
Odata, in parohia Lazaret, acolo unde slujeste Parintele Prof.Vasile Mihoc si unde se inalta o binecuvantata "catedrala", le-am spus oamenilor, cu "nebunia" tineretii, ca la ei minunea cu porunca data muntelui "de-aici, acolo" s-a implinit.Caci un munte al Sionului (locasul Bisericii) s-a inaltat prin puterea credintei lor, care ea mai intai a existat, pentru ca sa existe infaptuirea ei mareata.Si le-am spus atunci sa laude pe Dumnezeu, Care le-a dat(si le-a "activat") un astfel de dar, cum este credinta lor.
Si cate un munte am mutat mai toti atunci cand am spus muntelui de gunoi si pacate, ce ne ocupa plinul inimii:Pleaca! Eu de-acum vreau sa-I cresc un munte de lacrimi si pocainta lui Hristos.In inima mea, in faptele mele, in bucuriile mele...
Si Domnul stie ce greu ne este.A vazut mai intai la Apostoli.Si a daruit mai mult pentru ca, prisosind darul, si implinirea sa fie pe masura.Fa, Doamne, sa ne vezi si pe noi! (Parintele Constantin Necula,Predici)
balla georgeta · 507 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
12 Aug 2012

Pentru suflet !









 



 

GlitterPhoto GlitterPhoto 
ioan alexandru david · 773 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
11 Aug 2012

O ruga si un gand , pentru tine , draga cititorule . . . !



MĂICUȚĂ SFÂNTĂ , MAICA VIETII CEA ALEASĂ

Aleasa este, cu adevarat, ca soarele, pentru ca este incununata cu toate razele darurilor dumnezeiesti si straluceste mai vartos intre celelalte lumini ale cerului.

Aleasa este si frumoasa ca luna, pentru ca stinge cu lumina sfinteniei celelalte stele, si pentru marea si minunata stralucire de toate siragurile stelelor celor de taina se cinsteste, ca o imparateasa.

Aleasa este ca revarsatul zorilor, pentru ca ea a gonit noaptea si toata intunecimea pacatului si a adus in lume ziua cea purtatoare de viata.

Aleasa este, ca este izvor carele cu curgerile cerestilor bunatati adapa sfinta biserica si tot sufletul crestinesc.

Aleasa este, ca este chiparos carele cu inaltimea covarsaste cerurile si pentru mirosul cel din fire s-a aratat departe de toata stricaciunea.

Aleasa este, ca este crin, ca macar de a si nascut intre maracinii nenorocirii celei de obste, dar nu si-a pierdut niciodata podoaba albiciunii.

Aleasa este ca este nor carele n-a ispitit nicio povara a pacatului.

Aleasa este, pentru ca este fecioara mai inainte de nastere, fecioara in nastere, fecioara si dupa nastere si este o adancime cu neputinta de cuprins a bunatatilor si o icoana insufletita a frumusetilor celor ceresti. Este o gradina incuiata dintru care a iesit floarea cea nevestejita, si fantana pecetluita, dintru care a curs izvorul vietii, Hristos.



CATRE NASCATOAREA DE DUMNEZEU ACUM CU NEVOINTA SA ALERGAM NOI, PACATOSII SI SMERITII, SI SA CADEM CU POCAINTA, STRIGAND DINTRU ADANCUL SUFLETULUI: STAPANA, MILOSTIVESTE-TE SPRE NOI SI NE AJUTA; SARGUIESTE CA PIERIM DE MULTIMEA PACATELOR; NU INTOARCE PE ROBII TAI IN DESERT, CA NUMAI PE TINE TE AVEM AJUTATOARE. AMIN.
 
GlitterPhoto
daniela · 593 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
11 Aug 2012

Pagina precedenta   ... 21 ... 38, 39, , 40 ... 60 ... 82  Pagina urmatoare