Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )



Cristian Stefan Popescu

Creează-ți ecusonul
Image and video hosting by TinyPic   Image and video hosting by TinyPic



Adresa de contact:
cristiboss56 @gmail.com
***********
IN ULTIMELE 24 DE ORE AU FOST CONECTATI: `18 MEMBRI SI 643 VIZITATORI***
Administratia blogului:
Admin(Cristian Stefan Popescu );
Senior editor ;
Florentina ;
Balla Georgeta ;
Mihaela ;
Stefania ;
Samy02 ;
Glykys ;
Georgiana ;
Stela ;
Zaroschi Constantin;
Caty-Deea ;
Daniela ;
Marinela ;
Ioana89 ;
Hartford ;
Ana-Maria ;
Niculae Costel ;
Dima Claudiu Daniel;
Oancea Rodica ;
Ioan Alexandru David;
I.Calin ;
Ana-Maria n ;
Romanbun ;
Tatiana Codrut ;
Eugenia ;
Roxana Mateescu ;
Timofte Aurel Claudiu;
Alexandru Partenie ;
Pintea Iulian ;
Roberta Danieliuc ;
Multumesc tuturor celor care au acceptat sa trudeasca aici pentru bunavointa si rabdarea lor ! Toti cei mentionati mai sus au acces la tabloul de administrare al blogului , au dreptul de a redacta,cenzura si modifica orice articol publicat sau aflat in stadiu de publicare,au dreptul sa stearga orice fel de comentariu neadecvat la adresa celor publicate aici . Multumesc deasemenea tuturor membrilor inscrisi pe blog,sau care se vor inscrie , tuturor celor care ne citesc zi de zi si care ne-au devenit adevarati prieteni prin comentarile si propunerile lor constructive . Fie ca Bunul Dumnezeu sa Binecuvanteze blogul nostru , ca astfel sa-L laudam neancetat pe Tatal , pe Fiul si pe Sfantul Duh , acum si pururea si in vecii vecilor! Amin!>

CELE ZECE PORUNCI : 1. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine. 2. Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești. 3. Să nu iei Numele Domnului, Dumnezeului tău în deșert; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui 4. Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. 5. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara, pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău. 6. Să nu ucizi. 7. Să nu preacurvești. 8. Să nu furi. 9. Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău. 10. Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.


Cristian Stefan Popescu

Creează-ți ecusonul

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 2

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare

Cuvinte cheie (tag-uri)

„Botezul Domnului” sau Bobotea 27 S †) Cuviosul Dimitrie cel Nou; Sf. M 3 D Sf. Mc. Eutropiu ACATIST SFANTA PARASCHEVA AFORISME DUHOVNICEST animale Anunturi Aparitii editoriale ărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva Arsenie Papacioc BLOG LA CEAS DE SEARA caini catisma 4 Cernica Cleonic și Vasilisc; Duminica a XXXIV-a după Rusal Comori ale arhitecturii populare din Țara lemnului copii CRACIUN Cuvant CUVANT DE INTELEPCIUNE Cuvant ortodox CUVANT ORTODOX ! CUVANT PENTRU SUFLET Cuvant pentru suflet ! CUVIOSUL PAISIE OLARU DE LA SIHLA Datoria noastră față de cei ce se pregătesc să ia de de prin lume adunate ! desertaciune Despre pacatul mandriei drepții și dumnezeiești părinți Ioachim și Ana Drumul Crucii de la Mănăstirea Cerbu duh Duhul ziditor al Rohiei Dumitru Stăniloae Dumitru Stăniloae: Dumnezeu educatie Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur griji Icoana „Sporirea Minții” (& Icoana făcătoate de minuni a Maicii Domnului din Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor Icoana Maicii Domnului Portarita! ICOANE Iisus Imnul Sfantului Maxim Marturisitorul Imnul Sfantului Maxim Marturisitorul inchinat Prea Întâmpinarea Domnului intelepciune Întemeierea Constantinopolului ISTORIOARE SI POVESTI CU TALC ! Iubirea IZVORÂTORUL DE MIR Izvorîtorul de Mir Kato Xenia La Nasterea Domnului Legea-iubirea de oameni liniste Maica Domnului monahism Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pace Paisie Aghioritul Parintele Sofian Boghiu Pasii pelerinului PATERIC Pelerinaj PENTRU SUFLET Persecuțiile Picur de liniste ! pisici pocainta POEZIE Povesti adevarate POVESTI CU TALC Povestire POVESTIRI PREDICI LA DUMINICILE DE PESTE AN Priveghind ani mulți într-o cetate a Ortodoxiei - Psaltirea puncte de vedere RABDAREA responsabilitate RETETE POST ridicată prin voia Maicii Domnului RUGA rugaciune Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu RUGĂCIUNE DE MULȚUMIRE Rugaciuni SANATATE Săptămâna Patimilor Sf. Cuvios Gheorghe de la Cernica SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA - 14 OCTOMBRIE Sfanta Cuvioasa Parascheva! Sfânta Elena Sfantei Parascheva SFÂNTUL MARE MUCENIC DIMITRIE SFÂNTUL MARE MUCENIC MINA SFANTUL MINA Sfântul Mucenic Trifon SFANTUL NECTARIE SFANTUL NICOLAE Sfântul Proroc Maleahi Sfântul Voievod Neagoe Basarab Sfântului Cuvios Serafim de Sarov Sfântului Ierarh Alexandru Sfântului Ierarh Varlaam SFATURI SFINTII Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie Sfinții Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilo Soborul Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare

"Iubit-am poruncile Tale mai mult decat aurul si to­pazul: pentru aceasta catre toate poruncile Tale m-am , indreptat, toata calea nedreptatii am urat"

Despre iubirea de Dumnezeu


Iubeste-L pe Dumnezeu asa cum a poruncit El sa fie iubit, iar nu asa cum socot sa Il iubeasca visatorii care se amagesc pe sine.

Nu-ti nascoci tie extaze, nu-ti pune in miscare re­verii, nu te aprinde cu flacara materialnica - flacara sangelui tau. Jertfa bine primita de Dumnezeu este smerenia inimii, strapungerea duhului. Cu manie isi intoarce Dumnezeu fata de la jertfa adusa cu nadaj­duire in sine, cu parere trufasa de sine, de-ar fi jertfa aceasta si ardere de tot.

Trufia pune in miscare nervii, aprinde sangele, star­neste inchipuirea, trezeste viata caderii; smerenia li­nisteste nervii, potoleste miscarea sangelui, nimiceste visarea, omoara viata caderii, desteapta viata in Hris­tos Iisus.

Ascultarea este" inaintea Domnului "mai buna "decat jertfa, si supunerea mai buna decat grasimea berbecilor", a grait Proorocul catre imparatul israili­tean, care indraznise a aduce lui Dumnezeu jertfa nepriincioasa (1 Imp. 15, 22): voind a aduce lui Dum­nezeu jertfa iubirii, nu o aduce dupa bunul tau plac, sub o inraurire nechibzuita; adu-o cu smerenie, la vre­mea si in locul pe care le-a poruncit Domnul.

Locul duhovnicesc, singurul in care ni s-a poruncit a aduce jertfele duhovnicesti, este smerenia. (Pateric. Din spusele Preacuviosului Pimen cel Mare).

Domnul a insemnat trasaturile cele adevarate si vrednice de crezare ale celui ce iubeste si ale celui ce nu iubeste. El a spus: "Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu. Cel ce nu Ma iubeste nu pazeste cuvintele Mele". (In. 14, 23, 24).



De vrei sa deprinzi iubirea Dumnezeiasca? Indepar­teaza-te de orice fapta, cuvant, gandire, simtire care sunt oprite de Evanghelie. Prin vrajmasia ta fata de pacat, care este atat de urat Atotsfantului Dumnezeu, arata-ti si dovedeste-ti dragostea catre El. Vindeca neintarziat prin pocainta pacatele in care ti s-ar intam­pla sa cazi din neputinta; cel mai bine este, insa, ca printr-o neslabita luare-aminte la sine, sa nu-ti ingadui nici aceste greseli.

Vrei sa deprinzi iubirea Dumnezeiasca ? Cercetea­za cu osardie in Evanghelie poruncile Domnului si sileste-te a le plini cu fapta, sileste-te ca sa prefaci vir­tutile evanghelice in deprinderi, in insusiri ale tale. Se cuvine celui ce iubeste sa plineasca intocmai voia celui iubit.

"Iubit-am poruncile Tale mai mult decat aurul si to­pazul: pentru aceasta catre toate poruncile Tale m-am , indreptat, toata calea nedreptatii am urat" (Ps. 118 127, 128), spune Proorocul. O asemenea putere este numaidecat trebuincioasa pentru pazirea credinciosiei fata de Dumnezeu. Credinciosia este o conditie de neinlaturat a iubirii. Fara aceasta, iubirea se destrama.

Prin fuga necontenita de rau si prin plinirea stator­nica a poruncilor evanghelice, in care se cuprinde toata invatatura morala a Evangheliei, ajungem la iubirea Dumnezeiasca. Acesta este mijlocul prin care petrecem in iubirea de Dumnezeu: "Daca veti pazi poruncile Mele, veti ramane in dragostea Mea" (In. 15, 10), a spus Mantuitorul.


Desavarsirea iubirii se cuprinde in unirea cu Dumnezeu; sporirea in iubire este impreunata cu o negraita mangaiere, desfatare si luminare duhovniceasca. La inceputul nevointei, insa, ucenicul iubirii trebuie sa poarte o lupta crancena cu sine insusi, cu firea sa adanc vatamata: raul care a intrat prin cadere in firea noastra s-a facut pentru ea lege, care lupta si se raz­vrateste impotriva Legii lui Dumnezeu, impotriva legii sfintei iubiri.

Iubirea de Dumnezeu se intemeiaza pe iubirea de aproapele. Atunci cand se va sterge in tine ranchiuna, sa stii ca te-ai apropiat de iubire. Atunci cand inima ta va fi umbrita de o pace sfanta, plina de har, cu intrea­ga omenire, sa stii ca esti chiar la portile iubirii. Aceste porti, insa, nu se deschid decat prin Duhul Sfant.

Iubirea de Dumnezeu este un dar al lui Dumne­zeu in omul care s-a pregatit prin curatia inimii, a mintii si a trupului pentru primirea acestui dar. Pe ma­sura treptei pregatirii este si treapta darului, pentru ca Dumnezeu este Drept-Judecator si in milostivirea Sa.

Iubirea de Dumnezeu este pe de-a-ntregul duhovniceasca: "ce este nascut din Duh, duh este" (In. 3, 6).

"Ce este nascut din trup; trup este" (In. 3, 6): iubirea trupeasca, nascuta fiind din trup si sange, are insusiri materialnice, stricacioase. Ea este nestatornica si schimbatoare: focul ei depinde in intregime de materie.

Auzind din Scriptura ca Dumnezeul nostru este foc (Evr. 12, 29), ca iubirea este foc, si simtind in tine focul iubirii firesti, sa nu crezi ca este vorba de unul si acelasi foc. Nu ! Aceste focuri sunt potrivnice si se inabusa unul pe celalalt. (Scara, Cuvantul 15). "Sa slujim lui Dumnezeu dupa buna placerea Lui, cu evlavie si cu sfiala: caci Dumnezeul nostru este foc mistuitor". (Evr. 12, 28, 29).



Iubirea fireasca, iubirea cazuta, aprinde sangele omului, ii pune in miscare nervii, ii starneste in­chipuirea; iubirea sfanta racoreste sangele, odihneste si sufletul, si trupul, atrage omul launtric la ruga tacuta, il afunda in dulceata smereniei si desfatarii duhovnicesti.

Multi nevoitori, luand iubirea fireasca drept iubire ~Dumnezeiasca, si-au infierbantat sangele, si-au infierbantat si inchipuirea. Starea de infierbantare se pre­schimba foarte usor intr-o stare de frenezie (iesire din minti). Cei ce se afla in starea de de infierbantare si frenezie au fost socotiti de multa lume ca oameni plini de har si de sfintenie, iar ei, nefericitii, erau jertfe ale amagirii de sine.

Multi asemenea nevoitori au fost in Biserica Apuseana, incepand din vremea caderii ei in papism, care in chip hulitor atribuie unui om insusiri dumnezeiesti si ii da acestuia o inchinare cuvenita si potrivita numai lui Dumnezeu; multi dintre acesti nevoitori au scris carti din starea lor de infierbantare, in care amagirea de sine extatica li se parea iubire dumnezeiasca si in care inchipuirea lor zdruncinata le zugravea o multime de vedenii care le maguleau iubirea de sine si trufia.

Fiule al Bisericii Rasaritene ! Fereste-te de citirea unor asemenea carti, fereste-te de a urma povetele celor ce s-au amagit pe sine. Calauzindu-te dupa Evanghelie si dupa Sfintii Parinti ai adevaratei Biserici, suie-te cu smerenie la inaltimea duhovniceasca a iu­birii Dumnezeiesti prin mijlocirea lucrarii poruncilor lui Hristos.

Sa tii neclintit in minte ca iubirea de Dumnezeu este cel mai inalt al Sfantului Duh, iar omul poate doar sa se pregateasca, prin curatie sn smerenie, pentru primirea acestui mare dar, prin care se schimba si mintea si inima si trupul.


Osteneala noastra este desarta, stearpa si vatama­toare atunci cand cautam a descoperi in noi, mai ina­inte de vreme, inaltele daruri duhovnicesti: pe acestea le daruieste Milostivul Dumnezeu, la vremea lor, pli­nitorilor statornici, rabdatori si smeriti ai poruncilor evanghelice. Amin.

(sursa: Sfantul Ignatie Briancianinov - Experiente ascetice)

niculae costel · 361 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
08 Iul 2012

"L-au rugat sa iasa din hotarele lor...("Duminica a V-a dupa Rusalii;Matei 8, 28-34)

  • 

    Evanghelia Duminicii a V-a după Rusalii

Impreuna cu Hristos in Gadara.Nu fara emotii, caci pe parcurs, capitolul VIII de la Matei ne-o dovedeste:El vindeca un lepros(2-4);pe sluga sutasului, care in Duminica ce a trecut ne-a fost hrana si icoana duhovniceasca (5-13);vindeca pe soacra lui Petru (14-15) si-apoi pe "multi demonizatei" care, o data adusi inaintea Lui, "El a scos duhurile prin cuvant si pe toti cei bolnavi i-a vindecat"(v.16), Apostolul Evanghelist vazand si aici implinirea unei proorocii, aceea din Isaia 53, 4 si urmatoarele:"Acesta neputintele noastre le-a luat si neputintele noastre le-a purtat".Ba, mai mult, dupa ce - s-o recunoastem! - vindeca boli care par absolut nevindecabile, la trecerea marii cearta furtuna care se iscase (marea si vanturile, deopotriva) si "s-a facut liniste mare" (v. 26), spre uimirea oamenilor:"Cine este Acesta, ca si vanturile si marea asculta de El?"(v.27).
Ei bine, cu Acest Hristos intram in Gadara.Un tinut in regiunea Decapolei, in sud-estul Marii Galileii,strabatut de raul Iarmucului, tinut renumit pentru evenimentul pe care-l aduce Evanghelia inaintea noastra.Putem banui ca Hristos Domnul nu strabatuse tinutul, caci daca ar fi facut-o, diavolul stia ca Si-ar fi facut lesne ucenici.De-aceea-L intampina indata, tulburandu-ne si pe noi, ca pe Apostoli, cu "cei doi demonizati iesind din morminte, atat de infricosatori, incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea"(v.28)Si pentru a intelege pe deplin gestul Domnului, care se va implini sub ochii nostri, trebuie sa ne-aducem aminte cat de infricosator sapa pacatul pecetea sa pe fata umana, intr-ale trupului ca si intr-ale sufletului si, mai apoi, sa ne-aducem aminte cat de spurcat socoteau evreii cei vechi spatiul unde-si ingropau mortii, loc insalubru nu doar in ce priveste starea fizica, ci si cea spirituala.Putem dar banui ca acea "cetate de scapare" fusese ultimul refugiu pentru cei demonizati, care-si pastrasera parte din sensibilitatea umana, cata vreme aleg un spatiu in care - conform Legii lui Moise - nimani dintre vii n-ar prea fi avut ce cauta.Oare aceasta ultima scanteie de divinitate sa-l fi atras atentia lui Hristos?Parintele Staniloae zice (in cartea
Iisus Hristos sau Restaurarea omului) ca oricat de cazut ar fi omul in noroiul pacatelor, el tot mai pastreaza ceva din sclipirea chipului slavei lui Dumnezeu.Un fel de banut de aur care, chiar in mocirla drumului, adancit de calcaiul grabit al trecatorului, poarta cu sine efigia celui care l-a emis(emitentului).Si-o data spalat, poate fi repus pe piata, avandu-si valoarea dintai.Aceasta "sclipire umana" este cea care-L cheama pe Hristos.Si dracii inteleg aceasta!Strigatul lor grozav - daca oamenii locuiti de ei erau atat de grozav-urati, cat de nedescris de urati vor fi ei! - ramane in litera Evangheliei ca o preinchipuire a pogorarii la iad:"Ce este noua si Tie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?Venit-ai aici mai inainte de vreme, ca sa ne chinuiesti?"(v. 29)
Caci, in lumina pe care o da Duhul Sfant asupra pericopei Evangheliei, aici aflam "cheia" pe care Hristos o aplica in pogorarea la Iad:dragostea Lui netarmurita, dorinta de a topi in bucurie toata intristarea.Dialogul care urmeaza intre Hristos si diavoli - spune Sf.Ioan Gura de Aur - consemneaza aceeasi dragoste a Creatorului pentru toata creatura, alungarea in porci fiind inca o sansa acordata diavolilor de a se smeri, cerandu-si mantuirea.Dar cum ei tocmai aceasta nu pot, aleg calea iesirii in ingamfare din lumea aceasta, atat de des laudata si filosofata sinucidere.Poate aici, mai mult ca in alte parti ale Sfintei Scripturi, vedem cel mai bine cine sunt aceia care alunga viata in moarte, prin nesupunere la porunca lui Hristos.O turma intreaga(v.32), repezindu-se de pe stanca in mare, "piere in apa".Ochii nostri nu vad, dar lucrul acesta se intampla in fapt cu fiecare Botez si cu fiece sfintire cu apa ce poarta in ea harul si lucrarea Treimii celei de i Fiinta.Caci Hristos exorcizeaza locurile acelea ca sa ne invete mereu ca putem - in numele Lui - sa facem aceasta, pentru re-normalizarea si resacralizarea spatiilor in care traim.
Drept lectie insa, noua ni se cuvine sa remarcam reactia turmarilor si a intregii cetati, care, "iesind in intampinarea lui Iisus si vazandu-L, L-au rugat sa plece din hotarele lor"(v.34).Atitudine care ne cam "suna", cata vreme noi insine credem mai lesne in valoarea exceptionala a averilor pe care le avem, nepunand prea mare pret pe "aproapele" - averea pe care, in fond, Dumnezeu ne-a daruit-o cel mai la indemana, moneda de schimb cea mai de pret.Caci se simte in glasul Evanghelistului si te cuprinde amareala nu doar vazand si auzind "reactia Gadarei", ci gandindu-te, tu, tu de cate ori n-ai precupetit efortul Imparatiei de dragul cate unei "cocine" parute a fi importante...

Boala veche pare aceasta lipsa de discernamant in ceea ce priveste valoarea umana! Pana azi cainii si pisicile au mare pretuire, prin hotarari umane, decat copiii sau mamele lor; pana astazi - ca un glas ce striga in pustie, gatind calea celei de-a doua veniri - Biserica are in lacrima rugaciunii ei amareala ca au devenit mai importante, pentru Gadarele moderne, toate celelalte institutii umane, pe cand ea, darul Rusaliilor, este mereu anulata, eludata, diluata si lasata in afara preocuparilor.Mereu scotand pe diavoli din turma de mentalitati indracite, lucrarea Bisericii face paguba "partii din lume ce s-ar vrea mai mult a
aceluia decat a Acestuia"(Denis de Rougemont), dar care mereu se-ascunde in spatele unui crestinism precar, de ochii lumii celeilalte.
Iisus trece dincoace (Mt 9, 1).Se intoarce in hotarele care-L admit si-I cer mai departe lucrarea Sa. Sa ramanem si noi intre ele !
(Predici
de Parintele Constantin Necula)
balla georgeta · 414 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
08 Iul 2012

CUVANT CATRE SUFLET

" De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.
Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.
Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată."

 Image

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Sufletul omului trece prin diferite stări; oricare din noi e uneori bine dispus, alteori abătut; nu poate fi întotdeauna la fel.
E o greșeală să judeci pe oameni după toane. Uneori trebuie să treacă timp până să-i înțelegi pe oameni!
Rabindranath Tagor

Fericirea adevarata e totdeauna o clipa. Mai mult n-ar putea indura firea omului, care deseori, intr-o viata de multi ani nu are norocul sa intalneasca nici clipa aceasta, nici macar sa se apropie de ea.
Liviu Rebreanu
  

„Sfânt nu este cel care a atins o treaptă înaltă în domeniul moralei umane sau în viața de asceză, nici chiar în cea de rugăciune (fariseii, de asemenea, posteau și se rugau îndelung), ci acela care poartă în sine pe Duhul Sfânt”- Sofronie Saharov

images20

”Pentru omul care se roagă în sufletul lui, lumea întreagă este o biserică.” ( Silvan de la Muntele Athos )

mt%20transfiguration

“Oricât ar fi de bune în sine rugăciunea, postirea, privegherea și celelalte fapte creștinești, totuși nu numai în lucrarea lor stă scopul vieții noastre creștinești, măcar că ele slujesc drept mijloace de care avem neapărată nevoie pentru atingerea acestui scop. Adevăratul țel al vieții noastre creștinești stă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

Iar postul, și privegherea, și rugăciunea, și milostenia, și tot lucrul bun făcut pentru Hristos sunt mijloace pentru dobândirea Sfântului Duh al lui Dumnezeu. Și luați seama că numai lucrul bun făcut pentru Hristos ne aduce roadele Sfântului Duh, iar tot ce nu este făcut pentru Hristos, măcar și lucru bun de-ar fi, nu ne aduce plata în veacul ce va să fie, și nici în viața de aici nu dă harul lui Dumnezeu.” – Serafim de Sarov



tatiana codrut · 409 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
07 Iul 2012

Despre pacea duhovnicească cu Parintele Paisie


 Image

Caută-ti pacea cu toată lumea si nu pierde legătura cu Dumnezeu si cu Măicuta Lui.
Caută-ti pacea si fii în pace, că toate trec ca apa si vin altele, că asa e viata.
Ce nu face omul, să capete pacea sufletească!
Pe cât putem, să ne străduim să facem pace, că suntem fii ai lui Dumnezeu si purtăm în noi pacea Duhului Sfânt.
Să te simti totdeauna în bratele Maicii Domnului si vei vedea ce mare pace vei avea. Noi suntem încă pe loc si ne rugăm pentru pacea a toată lumea.
Lasă-te întotdeauna în voia lui Dumnezeu si vei avea pace în suflet.
Când este cineva în pace, vorbeste blând, întelept si linistit, iar când nu are pace în suflet, este tulburat, cu chipul agitat si vorbeste fără cugetare si cu păcat.
Atât călugării, cât si mirenii, dacă au pace între ei, adică pacea inimii si a constiintei, si dacă au dragoste, se pot mântui...
Să te întorci acolo de unde stii că ai pierdut pacea inimii!...
Să ne rugăm pentru pacea în tară, pacea în casă si în sufletele noastre.
Vă doresc toată pacea sufletească si un coltisor de rai.

 
stela · 368 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
07 Iul 2012

La sfarsit de saptamana . . .



UN SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ PRESĂRAT CU LINIȘTE, PACE SUFLETEASCĂ, ARMONIE, ÎNȚELEGERE, IUBIRE ȘI BUCURII ALĂTURI DE CEI DRAGI !
 

Forest

Smerenia este o virtute morală care constă în ajutarea, slujirea, punerea mai presus a celorlalți. Ea este opusă mândriei, egoismului și slavei deșarte. Smerenia se însoțește cu inocența și curățenia copiilor, cu înțelepciunea, cu harul Domnului, cu cinstea și cunoștința căii Domnului și, în scurtă vreme, cu bogăția, slava, mântuirea și viața veșnică. Dumnezeu înviorează duhurile smerite și mângâie pe cei smeriți...

Răbdarea este o virtute care constă în puterea de a îndura greutățile și neplăcerile vieții, de a aștepta în liniște evenimentele vieții și intrarea în împărăția lui Dumnezeu. Ea este roada Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă. Pierderea răbdării poate duce la revolta față de Dumnezeu. Înțelepciunea, dragostea și necazurile, ca încercări ale credinței, aduc răbdare. Nădejdea creștină, care vizează lucrurile nevăzute, și anume împărăția lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăși natura ei...

Blândețea este o virtute morală care constă într-o atitudine calmă, domoală, pașnică, prietenoasă, caldă, înțelegătoare, omenoasă față de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea domolește mânia și înțelepciunea adevărată este însoțită întotdeauna de blândețe. Creștinii vor învăța și îndrepta pe alții cu blândețe, iar necredincioșii trebuie să fie blânzi cu cei care-i învață...
  

123tagged.Com

Cand suntem fericiti suntem buni, dar nu suntem intotdeauna buni cand suntem fericiti.
Oscar Wilde
123Friendster.Com .   



"OAMENII SUNT ASEMENEA RÂURILOR; APA ÎN TOATE RÂURILE ESTE LA FEL, UNA ȘI ACEEAȘI, DAR FIECARE RÂU ESTE AICI ÎNGUST, COLO REPEDE, DINCOLO LAT, ACUM LINIȘTIT, APOI CURAT, CÂND RECE, CÂND TULBURE, CÂND CALD. LA FEL ȘI OAMENII. FIECARE OM POARTĂ ÎN EL ÎN EMBRION TOATE ÎNSUȘIRILE OMENEȘTI, DAR CÂTEODATĂ MANIFESTĂ UNELE DINTRE ELE, IAR ALTĂDATĂ ALTELE ȘI SE ÎNTÂMPLĂ DESEORI SĂ NU SEMENE CU EL ÎNSUȘI, CU TOATE CĂ RĂMÂNE MEREU UNA ȘI ACEEAȘI FIINȚĂ." Lev Tolstoi
 
daniela · 521 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
06 Iul 2012

Nicicand sa nu te saturi sa-L chemi pe Iisus !



Omul nu poate implini altfel prima si marea porunca, "sa iubesti pe Domnul Dumnezeu din toata inima ta, din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau", pe care ne-a dat-o Domnul (Lc.10, 27), decat prin intermediul rugaciunii mintii.

Rugaciunea mintii si a inimii, dupa Sfintii Parinti numiti neptici, inseamna in primul rand ca omul sa-si adune mintea in inima
si fara de a grai cu gura, ci doar cu "cuvantul launtric" ce se rosteste in inima, sa spuna aceasta rugaciune scurta, intr-un singur gand:"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma", tanandu-si putin, totodata, si respiratia.


Astfel, in chiar adancurile inimii sale, omul cheama numele preasfant al Domnului si cere cu staruinta mila Sa, luand aminte numai si numai la cuvintele rugaciunii, fara a primi alt gand, nici din launtru, nici din afara, si isi tine cugetul cu totul lipsit de inchipuire, in afara oricarei imagini.Imboldul pentru aceasta lucrare si miezul ei le-au preluat cei care se indeletnicesc cu ea din insasi invatatura Domnului, Care spune intr-un anumit loc:"Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru"(Lc.17, 21), iar intr-altul:"Fariseule orb! Curata intai partea dinauntru a paharului si a blidului, ca sa fie curata si cea din afara.(Mt.23, 26)



Si Sfantul Apostol Pavel le scrie Efesenilor:"Pentru aceasta imi plec genunchii inaintea Tatalui Domnului nostru Iisus Hristos (...) Sa va daruiasca, dupa bogatia slavel Sale, ca sa fiti puternic intariti, prin Duhul Sau, in omul dinauntru, si Hristos sa Se salasluiasca, prin credinta, in inimele voastre"(Efes.3, 14)

Ce altceva mai limpede ar putea exista decat aceasta marturie? Duhul Sfant il invata pe fiecare crestin ca acest lucru este de trebuinta in nenumarate pagini ale Scripturii celei Noi, dupa cum pot constata cei care le cerceteaza cu atentie.

Prin aceasta lucrare duhovniceasca si carturareasca, atunci cand ea este insotita de cea mai deplina, pe cat posibil, dobandire a virtutilor, prin caldura care ia nastere in inima si prin energia duhovniceasca care urmeaza chemarii Preasfantului nume, patimile sunt nimicite, iar mintea si inima se curata incetul cu incetul si se unesc intre ele, asa incat poruncile mantuitoare sunt mai usor de implinit...Si ca sa vorbesc pe scurt, in acest chip putem sa ne intoarcem mai repede la harul desavarsit al Duhului care ni s-a dat la inceput - care exista inlauntrul nostru, dar care, precum scanteia ce se ascunde in cenusa, a fost ingropat inlauntrul patimilor - si sa-l vedem stralucind puternic si luminandu-ne mintea, iar mai apoi, sa ne desavarsim si sa ne indumnezeim, in modul cel mai potrivit.

Daca vreodata unii au lunecat putin pe cale , ce ar fi de mirare?Au patimit aceasta de cele mai multe ori din infumurare, dupa cum spune Grigorie Sinaitul.Eu cred ca principala cauza a lunecarii lor este faptul ca nu au urmat cu acrivie invatatura Parintilor in ceea ce priveste aceasta lucrare.Nu este de invinuit lucrarea insasi, pentru numele lui Dumnezeu!

Fiindca lucrarea este sfanta si prin ea ne rugam sa fim izbaviti de toata inselarea, intrucat si porunca lui Dumnezeu care conduce catre viata, dupa cum spune Pavel, "mi s-a aflat a fi spre moarte.Pentru ca pacatul, luand indemn prin porunca, m-a inselat si m-a ucis prin ea.Deci, Legea e sfanta si porunca e sfanta si dreapta si buna"(Rom. 7, 10-12).Dar acest lucru s-a facut din cauza rautatii celor care au infaptuit porunca sub stapanirea pacatului.Ce sa facem, asadar? Sa condamnam porunca dumnezeiasca pentru pacatul unora?Si sa trecem cu vederea o lucrare asa mantuitoare din cauza ratacirii unora? In nici un caz.Nici una, nici alta.Ci mai curand, avand indraznire catre Cel Care a spus:"Eu sunt Calea, Adevarul si Viata"(In.14, 6),cu multa smerita cugetare si cu sufletul zdrobit, sa savarsim aceasta lucrare. Deoarece, cand cineva este izbavit de infumurare si de dorinta de a placea oamenilor, chiar daca intreaga ostire a demonilor s-ar porni la lupta cu el, nici macar sa se apropie de el nu va putea, dupa invatatura Parintilor.


Iisus sa fie dulcea lucrare a inimii tale; Iisus sa fie desfatarea limbii tale;Iisus sa fie rasuflarea ta; si nicicand sa nu te saturi chemandu-L pe Iisus.Fiindca din aceasta neincetata si prea dulce pomenire a lui Iisus se vor sadi, vor creste si se vor face pomi mari in inima ta cele trei mari virtuuti teologice: credinta, nadejdea si dragostea.Sufletul care Il iubeste pe Iisus, intrucat Iisus este in ceruri si nu este vazut, pana cand va ajunge sa-L vada si sa se desfateze de El, nu-si poate ostoi dragostea sa catre Dansul altfel, decat prin neincetata aducere-aminte a Sfantului Sau Nume, strigand totdeauna cu dragoste si lacrimi si durere a inimii: Iisuse al meu, Iisuse al meu iubit!
(din Lumea rugaciunii Ed. Kalamos, Sfantul Nicodim Aghioritul)
balla georgeta · 958 vizualizari · 5 comentarii
Categorii: Prima categorie
06 Iul 2012

Popas pentru sufletul tau



Angel Comments

Smerenia face lucrător harul din om, iar lucrarea harului este felurimea cea bogată a tuturor virtuților. Așa cum mândria este izvor a toată răutatea, smerenia este izvorul a toată virtutea: pe de o parte se usucă răul de la izvor, pentru că este potrivnică mândriei; iar pe de alta, fiindcă este prielnică creșterii tuturor virtuților.

Lucrarea smereniei, însă, nu se oprește aici. Întocmai ca și bogăția pământească, bogăția cea duhovnicească a virtuților este primejduită de vrăjmașii cei nevăzuți, dracii. Cum ne fură ei rodul faptelor bune, ne-o spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Când omul se străduiește cu virtutea și cunoștința duhovnicească, se apropie de el dracii mândriei, ai slavei deșarte, ai dorinței de a plăcea oamenilor și ai fățărniciei, care nu numai că nu-l împiedică de la virtute, ci îl și ajută cu prefăcut vicleșug, pentru ca apoi să-l tragă spre cele de-a stânga" (Răspunsuri către Thalasie, 56, Filocalia vol. III). Se apropie viclenii de lucrătorul virtuții și-i șoptesc: "Mari lucruri faci: postești, te rogi, te nevoiești, faci milostenie, ești mai presus decât ceilalți oameni". Dacă omul ia aminte și începe să se încreadă în sine, să se înalțe, cade ca fariseul cel drept dar lăudăros, își pierde rodul ostenelilor, fiindcă "tot cel ce se înalță, se va smeri" (Lc. 18, 14).
Este adevărat ceea ce spun necurații cu vicleșug, că mare lucru face cel ce săvârșește binele, pentru că toate faptele bune sunt mari și vrednice de cinste. Dar sunt așa nu pentru că le face omul, ci pentru că sunt roade ale Duhului Sfânt, fără de care nu putem face nimic. De aceea ne învață Domnul: "Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: slugi netrebnice suntem, căci am făcut ceea ce eram datori să facem" (Lc. 17, 10).

"Lucrează și veghează" ne învață Sfinții Părinți. Lucrează toate faptele cele bune, dar nu fii fără de grijă de rodul lor, ci păzește-l de tâlharii cei nevăzuți. Iar putere nebiruită împotriva lor și cămara cea mai sigură pentru comorile cele duhovnicești, de care nu se pot apropia tâlharii-draci, este smerenia. Odată, Cuviosul Antonie a văzut toate cursele vrăjmașului ca o mreajă întinsă pe pământ și, suspinând, a zis: "Oare cine poate scăpa de ele?" Și a auzit un glas zicând: "Smerenia". Altădată, diavolul îi spune Cuviosului Macarie cel Mare: "Multă silă îmi faci Macarie, și n-am nici o putere asupra ta. Căci iată, orice faci tu, fac și eu: postești tu, dar și eu nu mănânc deloc; tu priveghezi, dar eu nu dorm nicidecum; numai cu un lucru mă biruiești tu". Și l-a întrebat Ava Macarie, care este acel lucru; și i-a răspuns diavolul: "Smerenia ta, din cauza ei nu am nici o putere asupra ta".
Iată, deci, cât de minunat dar este smerenia: curăță cu lesnire tot păcatul, este prielnică sporirii virtuților și este cămară nefurată a faptelor bune și armă nebiruită împotriva mândrilor draci.
De aceea nici nu se putea mai potrivită pregătire pentru Sfințita Patruzecime decât îndemnul la smerenie. Căci ce facem noi în vremea postului? Ne curățim de păcate prin pocăință și smerenie, ne străduim la săvârșirea faptelor bune, ne silim să păzim nefurat rodul duhovniceștilor nevoințe și ne războim cu duhurile răutății. Or, pe toate acestea le împlinește smerenia cu multă lesnire. Protos. Petroniu Tănase, "Ușile Pocăinței"

Angel Comments

O rugăciune,despre care Parintele Arsenie Boca spunea ca este foarte puternică
"Doamne, Dumnezeule, mare Împărat și fără de început, trimite, Doamne, pe Mihail Arhanghelul Tău în ajutorul meu, ca să mă apere de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți.*
O, Mihaile, mare Arhanghele, întâi stătător și voievod al puterilor cerești, fii mie ajutor în toate: în boale, în strâmbătăți, în mâhnire, în pustiu, pe cale, pe apă, în călătorie, căsătorie, serviciu, școală, și mă izbăvește de toată înșelăciunea cea diavolească. Iar când mă vei auzi pe mine, roaba ta, rugandu-mă ție și chemând numele tău, grăbește spre ajutorul meu și auzi rugăciunea mea.*
Așa, mare Arhanghele, biruiește pe toți care se împotrivesc mie, mă apără și mă acoperă de cel viclean cu puterea cinstitei Cruci și cu solirile marilor Arhangheli: Gavriil, Rafail, Uriil, Varahiil, Salatiil și Egudiil și ale puterilor cerești, totdeauna, acum și pururi și în veci. Amin."
  Blândețea, podoaba Duhului



Blândețea este o virtute morală care constă într-o atitudine calmă, domoală, pașnică, prietenoasă,înțelegătoare, omenoasă față de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea domolește mânia și înțelepciunea adevărată este însoțită întotdeauna de blândețe. Creștinii vor învăța și îndrepta pe alții cu blândețe, iar necredincioșii trebuie să fie blânzi cu cei care-i învață.
Psalmistul ne încredințează că cei blânzi vor avea belșug de pace iar Mântuitorul arată că cei blânzi vor moșteni pământul la sfârșitul acestui veac. Modelul suprem este Iisus, cel care este blând și smerit cu inima, păstorul care călăuzește blând oile sale.
Sfântul Apostol Pavel ne arată că blândețea este o roadă a Duhului alături de alte virtuți, în timp ce păcatele sunt fapte ale firii pământești (Galateni 5,22-23). Ea este o îmbrăcăminte a inimii (Coloseni 3,12), care trebuie căutată (I Timotei 6,11). Odată căpătată, se va manifesta față de toți oamenii (Tit 3,2), și va fi cunoscută ca atare de aceștia, cum este cazul apostolilor (Filipeni 4,5), ne încredințează apostolul Pavel. În predica de pe munte, Domnul spune:
Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. (Matei 5,5; v. și Psalmi 36,11).
Psalmistul arată că ei "se vor desfăta de mulțimea păcii" (Ps. 36,11) și că împăratul este dator să apere adevărul, blândețea și neprihănirea (Ps. 44,4-6).
Înțeleptul Solomon ne învață că un răspuns blând va domoli mânia (Pilde 15,1). Apostolul Pavel arată că ridicarea păcătosului din greșeală se va face cu duhul blândeții, dar veghind asupra propriei persoane, pentru a nu fi ispitit. (Gal. 6,1). Apostolii Domnului nu se vor certa, ci vor fi blânzi cu toți, în stare să învețe pe toți, plini de îngăduință răbdătoare (II Tim. 2,24). Apostolul va îndrepta cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului, în felul acesta desprinzându-se de cursa Celui Rău (II Tim. 2,25-26). Apostolul neamurilor arată că cei care propovăduiesc Cuvântul trebuie să și stăruie asupra lui, să mustre, să certe și să îndemne cu toată blândețea și dragostea (II Tim. 4,2; I Cor. 4,21). Necredincioșii, la rândul lor, trebuie să primească cu blândețe Cuvântul sădit în ei, care le poate mântui sufletele, arată apostolul Iacov (Iacov 1,21). Modelul suprem de blândețe este Domnul Iisus, Cel care este ,,blând și smerit cu inima”, păstorul care călăuzește blând oile sale (Matei 11,29; 21,5; II Corinteni 10,1). Drept aceea, Mântuitorul spune:
Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.
Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre.
Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară (Matei 11,27-30).
stela · 440 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
05 Iul 2012

INVATATURI ORTODOXE

Cum se face semnul sfintei cruci si ce zicem cand il facem?

Semnul sfintei cruci se face astfel: indoim inlauntru si lipim de podul palmei drepte degetul mic si inelarul, apoi impreunam la un loc varfurile degetelor gros, aratator si mijlociu de la aceeasi mana si cu ele astfel impreunate ne insemnam pe frunte, pe piept, pe umarul drept si pe umarul stang.

Orice rugaciune se incepe cu rostirea: «in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin», insotita de semnul sfintei cruci, astfel: cand zicem: «in numele Tatalui…» ne insemnam pe frunte; cand zicem: “Si al Fiului” ne insemnam pe piept; cand zicem: «Si al Sfantului Duh», ne insemnam pe umarul drept intai si apoi pe cel stang; si incheiem zicand: «Amin».

Insemnarea cu semnul crucii este o deprindere crestineasca foarte veche: chiar din timpul Sfintilor Apostoli. Facem semnul crucii insotind orice rugaciune rostita cu glas tare sau in gand si cand trecem pe langa biserica, pe langa troita; cand incepem si cand sfarsim un lucru, ori, cum spune Tertulian (+ 240): «La fiecare pas si la fiecare fapta ne insemnam… cu semnul sfintei cruci»298 (Tertulian, De corona ., c. 3, Migne, P. L., II, col. 99).

Cand facem semnul sfintei cruci, sa cugetam la marirea Celui Prea-Inalt, in numele Caruia il facem. Drept aceea, sa nu facem semnul sfintei cruci in graba, oricat de mult am fi zoriti de treburi. Dupa felul cum facem crucea vad ceilalti oameni cam ce loc are in inima noastra Dumnezeu.

Cand ne insemnam cu sfanta cruce, facem oare si o marturisire de credinta?

Fara indoiala. Facand semnul sfintei cruci, marturisim credinta in Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Cel rastignit pe cruce, si credinta intr-un Dumnezeu in trei ipostasuri299 (Dionisie Areopagitul, Ierarhia bisericeasca, cap. VI, 3, p. 135, trad. Pr. Cicerone Iordachescu, Iasi, 1932).

Intr-adevar, cand facem semnul sfintei crud, rostind numele celor trei ipostase: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, marturisim un singur Dumnezeu in trei fete dumnezeiesti; iar semnul crucii ne aduce aminte ca Fiul lui Dumnezeu, facut om, ne-a mantuit rastignindu-Se pe cruce. Asadar, semnul sfintei cruci este oarecum o invatatura pe scurt a credintei crestine. Biserica cinsteste cu multa evlavie sfanta cruce: trei zile pe an (14 septembrie, duminica a treia din Paresimi si 1 august) sunt inchinate cinstirii sfintei cruci. Crucea, faurita din lemn sau din metal, frumos lucrata si impodobita, nu lipseste de pe nici o sfanta masa, din nici o biserica in care se slujeste Sfanta Liturghie.

De asemenea nu lipseste niciodata de pe crestetul turlelor bisericilor si al clopotnitelor; iar in cimitirele noastre, cei raposati asteapta invierea mortilor sub ocrotirea sfintei cruci. Vasele si odajdiile sfintite ale bisericilor sunt impodobite cu cruci; multe biserici sunt zidite in chipul crucii, iar cartile bisericesti sunt pline de tot felul de cantari in cinstea sfintei cruci. In multe locuri crucea este asezata la fantanile cu apa de baut si la raspantiile drumurilor. In sfarsit, si fapt foarte insemnat: a doua venire a Mantuitorului, cand va veni sa judece viii si mortii, va fi prevestita prin aratarea “semnului Fiului Omului pe cer” (Matei 24, 30), adica a crucii300 (Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 257).
dima claudiu daniel · 361 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
05 Iul 2012

În lumina feței lui Dumnezeu



 Image

A întrebat cineva pe Avva Antonie: „Ce sa fac ca sa plac lui Dumnezeu”? Si i-a raspuns batrânul: “Oriunde vei merge sa ai totdeauna pe Dumnezeu înaintea ta… Pazeste aceasta si te vei mântui” (Patericul Egiptean, Antonie, 5).

A întrebat odata un monah pe un parinte duhovnicesc: “Ce este de ajutor monahului la toata ispita si scârba ce l-ar cuprinde?” Si i-a raspuns Parintele: “Sa creada cu toata taria si din tot sufletul ca Dumnezeu este de fata si ca de-a pururi vede pe om… . Fara acest cuget toata osteneala si lucrarea monahului sunt zadarnice”.
Cele doua sfaturi duhovnicesti arata unul si acelasi lucru si anume: ca a vedea de-a pururi pe Dumnezeu înaintea ochilor este asa de însemnat, încât singur acest lucru ne poate mântui si fara de acesta toate celelalte lucrari si osteneli sunt nefolositoare.
Dumnezeu, ca Stapân si Atoatefacator nu este supus nici unei îngradiri sau limitari de spatiu si de timp si deci este prezent totdeauna si pretutindenea, “Unde ma voi ascunde de la Fata Ta?” (Psalm 138), se întreba Psalmistul; ne-a spus-o însusi Mântuitorul: “Iata Eu sunt cu voi în toate zilele pâna la sfârsitul veacurilor” (Matei 28, 2o); o marturisim si noi, în rugaciunea cea mai cunoscuta: Împarate Ceresc…, Carele pretutindenea esti…,
Dumnezeu este prezent pretutindenea, langa, fiecare din noi; ba “ne este mai aproape decât noi însine” (Fericitul Aiigustin), pentru ca “în El vietuim, ne miscam si suntem” (Faptele Apostolilor 27, 18), “Ne aflam în oceanul nemarginit, neînteles, negrait, al lui Dumnezeu” (Parintele Dumitru Staniloae, Dogmatica I, pag. 143).
Sfântul Ioan Hrisostom (Gura de Aur) zice ca este foc mistuitor, care doar o scânteie asteapta în inima noastra pentru ca sa o înflacareze si sa o covârseasca de daruri; cu bunatatea cu sfintenia si cu nesfârsita bogatie a dumnezeiestilor Sale puteri, care se revarsa fara oprire si fara împutinare peste toata faptura, pentru a o tine în existenta, caci daca “îsi întoarce Dumnezeu Fata, toate se întorc în tarâna” (Psalm 103), si pentru a o ajuta sa creasca si sa se desavârseasca, deoarece singuri, “fara El nu putem nimic” (Ioan 15, 5).
Cum zice Marele Antonie: “Oriunde vei merge sa ai de-a pururi pe Dumnezeu înaintea ochilor si te vei mântui”. Iar unul care s-a învrednicit de îndulcirea acestei vederi ne îndeamna cu caldura: “Sileste-te, zice, ca toata viata ta sa o simti desfasurându-se sub privirile Lui”.

“Când Îl auzi vorbind din Sfânta Evanghelie, fii ca multimile acelea care ascultându-L, uitau si de foame si de sete, sau ca Maria sora lui Lazar, care lasând totul, îi sorbea dumnezeiestile cuvinte, sezând lânga picioarele Lui” (Luca 10, 39);
“Când mergi pe cale, vezi-L însotindu-te de-a dreapta ta ca sa nu te poticnesti si inima sa-ti arda mai tare decât a lui Luca si Cleopa”.
“Eu, fratilor, n-am putut afla ceva mai dulce si mai bun decât Fata Domnului Hristos. Unde este ea, acolo este Raiul, acolo bucuria si veselia tuturor, în vecii vecilor” (Neagoe Basarab, Învățătură catre fiul sau Teodosie).

(extrase din: Chemarea Sfintei Ortodoxii – Ieromonah Petroniu Tanase)
dima claudiu daniel · 375 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
05 Iul 2012

CUVANT PENTRU SUFLET


  1. Doamne, poartă-te cu mine așa cum m-aș purta eu cu Tine.
    La Hire
  2. Murim câte puțin în fiecare zi, trebuie să ne obișnuim cu asta.
    Emile Zola
  3. Câteodată le mulțumim unora dintre oameni că-și trăiesc zilele laolaltă cu noi.
    Dostoievski - Nopți albe
  4. N-am început să simt că trăiesc decât atunci când mă privii ca un om mort.
    Rousseau - Confesiuni
  5. "Consideratia pentru altii ne oranduieste purtarea." (Goethe)
  6. "Clevetirea nu ucide, nici nu face rana; ea pangareste numai pe acela de la care a pornit." (N. Iorga)
  7. “E mai usor sa invingi o cetate decat pe tine insuti.” (Maxima antica)
  8. Nu merit, dar iti face bine: daruieste-mi un zambet ca semn al iertarii!


daniela · 337 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
04 Iul 2012

Miezul sufletului meu



Rugăciune


Dumnezeule-ndurate, ce de toate grijă porți
Știu că vei veni odată ca să judeci vii și morți.
Si-naintea Feții Tale, vor veni să stea atunci:
Și stăpîni, și slugi, și tineri, și bătrîni și fragezi prunci
,Și bogații și săracii, și smeriții și trufașii,
Toți la tronul Judecății, vor veni să-și curme pașii
Și să cînte-n veșnicie, sau pe vecii toți să plîngă,
Drepții vor fi dați la dreapta, păcătoșii-n partea stingă . . .
Deci, cu mare spaimă-n suflet. Milostive Dumnezeu,
Eu mă-ntreb: în care parte voi fi dat atuncea eu?
Drept aceia, Doamne Sfinte, să fiu bun și drept mă-nvață,
Pînă cînd nu bate ceasul de-a sfîrși această viață!

NICODIM MĂNDIȚA
Protosirtghel



Dragostea este cea mai mare virtute, am putea spune chiar: singura virtute a creștinului,fiindcă toate celelalte virtuți trăiesc cu adevărat și rodesc binefăcător în viața creștinului numai cînd sînt luminate și încălzite de căldura arzătoare a dragostei. Adevărul acesta îl arată atît de minunat
Sf. Ap. Pavel în acel pe drept numit: „Imn al dragostei creștine", zicand: „De aș grăi în limbi omenești și îngerești, iar dragostea nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. De aș avea proorocia și de aș ști toate tainele și toată știința, și de aș avea toată credința, încît să mut și munții, iar dragostea nu am, nimic nu sînt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu sâ-1 ardă, și dragoste nu am, nici un folos nu-mi este... Acum rămîne:credința, nădejdea, dragostea, acestea trei; iar mai mare dintre acestea este dragostea" (1 Cor. 13"

Credința și nădejdea lucrează numai în viața aceasta pămîntească. În viața de după moarte însă ele vor fi împlinite, căci creștinul nu va mai avea nevoie să creadă în Dumnezeu, pentru că îl vă vedea, nici să nădăjduiască în El, pentru că îl va avea. Dragostea însă rămîne și atunci: ea „nu piere niciodată" (1 Cor. 138),este veșnică, fiindcă însuși Dumnezeu Cel veșnic este dragoste... (I.C.O. o.c. pp. 345—7).

Iubirea
Poți pâmîntu-n mîini să ții,
Poți sâ mori și poți să-nvii,
Poți om mare ca să fii
Și stăpîn pe fire!
Poți să scazi și poți sâ crești.
Poți vorbi în, limbi cerești,'
Dar să stii, nimic nu ești
Dacă n-ai iubire!
Poți să stii să scapi de rele
Poți să stii să numeri stele
Și din lume toate cele
Să le ai în știre!
Esti un clopot de' aramă
Un tun groaznic ce dârîmă
Și-o mînie ce sfărîmă
Dacă n-ai iubire!
De-ai avea toata știința
De sub cer toată credința
Cît să muți la munți ființa
Numai c-o zîmbire
Nu ești faclă nici suspin
Nici durere nici alin
Ești ca cel mai aspru spin
Dacă n-ai iubire!
Di ți-ai da averea toată
Pentru, cei lipsiți din gloata
Corpu-ți fie-ntins pe roată
Ori adus jertfire.
Nu ești nici măcar pitic
Ești sub stele cel mai mic
Ești nimic, nimic, nimic
Dacă n-ai iubire!

Prin iubire-adevărată
Aduci urii nimicire.
Dar prin ură, niciodată,
Nu-ți aduci în schimb iubire

Cel mai mic între Iereii-Monahi
NICODIM MĂNDIȚA
Protosirtghel





 




O lumanare arde in feresti
Ca un indemn, si casa prinde viata...
Un adevar banal ce il primesti
Prin anii vitregi ca pe o povata.
Ea arde singuratica in pace
Si toata in lumina se preface.

Ea arde, precum sufletul senin,
Inviorand o viata cat de lunga,
Luminii darunidu-se deplin,
Din sanul casei umbrele alunga.
Ea arde, insa pana se topeste,
In preajma calda raza ei domneste.

Arzi, lumnare! Nu te intrista
Ca te sfarsesti in lacrime de ceara.
Tu vei trai in flacaruia ta,
Sa luminezi in alta lume iara.
Prin noaptea neagra, rogu-te, vegheaza,
Arzi lumanare, arzi si lumineaza!





 
 


123Friendster.Com




Miezul zilei,
Miezul nopții,
Miezul sufletului meu,
Miezul vieții,
Miezul morții,
Mă învață Dumnezeu.

Îmi plec capul,
Plec genunchii,
Îmi plec sufletul uimit,
Îmi plec inimii iatacul,
Înclinat spre Infinit.

Zbor prin ziuă
Fără noapte,
Zbor prin lacrimi de regret,
Înotând prin clipe sparte,
Sunt al Domnului puiet.

Cânt cu buzele străpunse
De-al tăcerii lacăt pus,
Către Domnul meu, Iisus. 



123Friendster.Com




Smerenia și mândria

Deci cine se va semeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăția cerurilor.(Mt.18, 4)
Căci, oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.(Lc.14, 11)
…Ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu(Lc. 16,15)
Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.(Lc.17, 10).
Iar vameșul, departe stand, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului(Lc.18,13).
Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har (Iac.4,6).și 1 Pet.5, 5).
Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța (Iac.4,10).
Deci, smeriți-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalța la timpul cuvenit(1 Pet.5,6)
Aproape este Domnul de cei umiliți la inimă, și pe cei smeriți cu duhul îi va mântui(Ps.33,17).
Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi(Ps.50, 18).
Căutat-a spre rugăciunea celor smeriți și n-a disprețuit cererea lor.(Ps.101,18).
Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuieste întru cele înalte și spre cele smerite privește, în cer și pe pământ? (Ps.112, 5-6).
Că înalt este Domnul și spre cele smerite privește și pe cele înalte de departe le cunoaște (ps.137, 6).
Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se și înălțăndu-se ca cedrii Libanului. Și am trecut și iată nu era și l-am căutat pe el și nu s-a aflat locul lui(Ps.36, 35-36).
Într-adevăr pe drumuri viclene i-ai pus pe ei și i-ai doborât când se înălțau. Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor (Ps.72, 18-19).
Că Tu pe poporul cel smerit îl vei mântui, și ochii mândrilor îi vei smeri (Ps.17, 30).
Tu ai smerit ca pe un rănit pe cel mândru(Ps.88, 11).
Nu va locui în casa mea cel mândru(Ps.100, 9).

Tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Mândria este rădăcina și izvorul tuturor fărădelegilor.
Răul cel mare, care a zdruncinat toată lumea, din mândrie a venit.
Nimic nu este mai josnic decât mândria și nimic nu este mai înalt decât smerenia.
Mândria pierde orice virtute sufletească.
Mândria face necurată toată viețuirea noastră chiar de am avea curăție, feciorie, post, rugăciune, milostenie si alte virtuți.
Nimic nu este atât de străin sufletului creștin ca mândria.
Mândria este dovada sărăciei minții.
Cu cât mai mult se smerește omul, cu atât mai mult se înalță.
Smerenia este pricina tuturor bunătăților.
Smerenia înseamnă să fii ponegrit și clevetit.



 
oancea rodica · 485 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
04 Iul 2012

Draga cititorule :



Pentru orice lacrima cursa, zambeste de doua ori.
Pentru orice suferinta indurata, fa bucurii altora.
Pentru inima ta rănita,înveseleste altă inimă
Dumnezeu să vă binecuvinteze !
daniela · 320 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
03 Iul 2012

Turist si pelerin pe urmele Sfantului Apostol Pavel in Grecia (Partea a IV-a)

Am ajuns la Atena seara, tarziu.Ne oprim la poalele Acropolei, luminata sofisticat de reflectoarele menite sa le inmulteasca pe cele ce sunt si sa ascunda in umbra tainei pe cele ce nu mai sunt...Simtim ca ni se curma respiratia...Vazute de jos, intr-un racourci cinematografic, zecile de coloane, inca in picioare, dar ramase fara rostul de a sprijini, de a sustine ceva, curg parca in sus, ca niste fantani arteziene de marmura, oprite in ultima tasnire spre cer, unele cu varfurile jeturilor modelate in capiteluri in stil ionic, doric sau corintic.Mai inalte sau mai scunde, intregi sau frante chiar in clipa opritei izbucniri,"canta" in moleculele de marmura, auzite doar de istorie...Altele, culcate la pamant, dorm somn alb si in miscarea de rotatie a Terrei supuse gravitatiei acesteia, se scufunda treptat, imperceptibil dar sigur, in pamantul Eladei, absorbite de ciclul mineral si se vor face din nou munte de marmura, asteptand un al Phidias sa le desprinda, sa le ghiceasca, sa le modeleze intr-un alt stil, acela, poate, al mileniilor viitoare...Daca vor mai fi acele milenii...?Scepticii se indoiesc, necredinciosii se resemneaza cu ideea "Nimicului" primordial, dar Scripturile spun sigur ca "...va fi un cer nou si un pamant nou!".
*

Desi tentati sa urcam prin impunatoarele Propylee, spre platoul unde domina parca nu doar Atena, ci chiar lumea, Parthenonul, ne rezervam sansa de a lua contact cu acest ansamblu arheologic doar a doua zi.Acum, ne lasam purtati de valul de turisti, pelerini, dar si localnici, spre punctele atractive ale orasului, descoperind, de fapt, Atena contemporana, plina de farmec, cu oameni veseli, guralivi, deschisi, comunicativi si mai ales iubitori de muzica buna.Nu, nu de muzica simfonica, la aceasta ora, cand, in loc sa se retraga in casa, in fata televizoarelor, grecul - de la cel bogat la cel cu o viata modesta - isi respecta un obicei stravechi: sa iasa seara, cu familia, cu prietenii, la un local - luxos sau mai modest, dar plin de farmec si, mai ales, rasunand optimist de muzica plina de vitalitate si armonie, cu nelipsite acorduri din melosul traditional si sa intarzie, o ora-doua, la un "pahar de vorba" (niciodata intrecandu-se masura), confirmandu-se, oarecum, cele spuse despre atenienii din antichitate ca: "Nu fac altceva decat cumpara si vand informatii sau noutati senzationale..."
Daca aceasta se petrecea pe atunci in vechea Agora, acum locul aceste adunari este Plaka - centrul comercial al capitalei elene.

*
A doua zi, ne amintim ca, de fapt, am venit sa-l "simtim" prezent aici pe Sfantul Apostol Pavel...!
Ne indreptam, deci, spre vechea Agora, in latura de vest, la baza Acropolei.Aici totul e parca oprit in acel timp si chiar mult mai in urma...
Calcam cu pietate pe ceea ce a mai ramas  din pavajul de piatra al traseelor pe care - cu doua milenii in urma - se incrucisau, in grupuri sau cate doi-trei, "inteleptii barbati atenieni" ai timpului, cu care se va fi intalnit, desigur, si Apostolul Pavel...
Acum noi ne intalnim doar cu turisti.Putin probabil cu pelerini.dar ceea ce ne face sa meditam mai profund este constatarea ca, de fapt, ne intalnim aici cu "neamurile" la care a fost trimis Sfantul Pavel, sa le vorbeasca despre Hristos Domnul si despre Inviere.Sunt, intr-adevar, de toate neamurile, si noi suntem printre ele, pentru ca si neamului nostru i s-a adresat si i se adreseaza de atunci mereu, in epistolele sale, chiar daca nu ne numeste.Ne regasim, iata, chiar in cuvintele din Epistola sa catre Coloseni, de unde reiese clar ca, in Biserica(evident, cea crestina!),"Nu mai este elin sau iudeu, taiere impejur si netaiere imprejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate si intru toti Hristos"(Col.3, 11)
Ori, se stie ca dacii - stramosii nostri - faceau parte din marea familie a scitilor, localizati de parintele istoriografiei, elinul Herodot, la nord de fluviul Istru(Dunarea), pana la varsarea acestuia, prin cele trei brate, in Pontul Euxin (Marea Neagra), prezenti deopotriva in ceea ce se numea atunci Scitia Mica (Dobrogea de astazi).Spre a justifica o oarecare "mandrie" pentru aceasta inrudire, mentionam doar doua momente relatate de Herodot.In fapt, asa cum reiese din naratiunea lor succinta datorata istoricului A.D. Xenopol, ambele se refera la razboiul purtat de sciti cu imparatul pers Darius I Histaspes, care, dorind sa pedepseasca desele incursiuni ale scitilor in imperiul sau, din Asia, a hotarat o expeditie in tara scitilor.Pentru aceasta, avea nevoie de o cale de acces mai lesnicioasa decat cea obisnuita, prin Asia.Asociat fiind cu elenii din Asia Mica,acestia il ajuta sa treaca Bosforul tracic pe un pod de vase, construit de arhitectul grec Mandrocles din Samos.Tot elenii ii construiesc si un pod de vase peste Dunare, pe unul din bratele prin care fluviul se varsa in mare - cam in zona Tulcea - si astfel Darius patrunde in Scitia prin sudul Basarabiei de astazi.Refuzati de celelalte popoare (neamuri) vecine sa-i ajute, "scitii se retrag spre interiorul tarii, pustiind totul in calea lor, astupand fantanile si arzand fanetele...[...] Darius, vazand ca nu poate da de sciti, se pregatea sa se intoarca indarat, cand primi de la ei o stranie solie.Un trimis scit remise regelui o pasare, un chitcan(soarece, n.n.), o broasca si cinci sageti, cu ordinul de a le lasa, fara a da nici o explicare.Mandru rege al Persiei talcui aceasta solie dupa dorinta inimei lui, anume ca scitii ii supuneau lui pamantul(chitcanul),apa(broasca), vazduhul(pasarea) si armele lor.Un servitor insa a lui Darius, Gobrias, care cunostea limba simbolica a scitilor, dadu acestei solii o cu totul alta interpretare, anume ca, <Daca nu veti zbura in inaltul cerului. o, persi, preschimbati in pasari sau daca nu va veti ascunde sub pamant, preschimbati in soareci sau daca nu veti sari in balti, preschimbati in broaste, inapoi n-o sa va intoarceti, caci veti pieri de aceste sageti>..."
Ce comentariu mai sugestiv si concludent am putea face la aceste informatii istorice decat invocandu-l pe Eminescu si a sa Scrisoare a III-a, unde voievodul Mircea cel Batran al Tarii Romanesti dialogheaza demn cu invadatorul Mahomed al II-lea, Cuceritorul:
"Eu nu ti-as dori vreodata sa ajungi sa ne cunosti,
Nici ca Dunarea sa-nece spumegand a tale osti...
Dupa vremuri, multi venira, incepand cu acel oaspe
Ce din vechi se pomeneste, cu Dariu al lui Istaspe;
         Multi durara, dupa vremuri, peste Dunare vreun pod,
         De-au trecut cu spaima lumii si multime de norod;
         Imparati pe care lumea nu putea sa-i mai incapa,
         Au venit si-n tara  noastra, de-au cerut pamant si apa.
         Si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa te-nspaimant;
Cum venira, se facura toti o apa si-un pamant..."

*
In alta ordine de idei, dar pe aceeasi tema, e suficient sa amintim de tactica de aparare specifica poporului roman, de-a lungul veacurilor, impotriva tuturor tentativelor de cotropire:retragerea in paduri si munti, lasand in urma holde parjolite, hambare arse, fantani otravite etc.
Oamenii de cultura - in speta, poetii - au consemnat si ei radacinile scitice care au intrat in componenta etnogenetica a poporului roman.Vasile Voiculescu ii aminteste atat de simplu si sugestiv pe scitii despre care Herodot spune ca erau - o ramura a lor - pastori, locuind in carutele lor, in spatiul campiei romane de la nord de Istru (Baragan n.n.):Caci scitii n-au cetati, nici ziduri intarite, ci toti isi poarta casa cu ei si sunt arcasi calari, traind nu din arat, ci din cresterea vitelor si locuiesc in carute;[ma intreb atunci], cum sa nu fie de nebiruit si cu neputinta sa te apropii de ei?Acest fel de aparare si l-au ales scitii, pentru ca pamantul le e prielnic, iar raurile le vin si ele intr-ajutor.Tara lor, o campie intinsa, este acoperita de pasuni si bine scaldata de ape (...).
Si iata cum traduce, in limbaj poetic, aceasta idee, Vasile Voiculescu:

Pe decindea Dunarii, la vale,
                            Peste triste miristi cu ciulini,
                            Trece-n balta, leganat agale,
                            Un chervan cu coviltir de rogojini.
                            ...............................................
Omul sta cu capul gol si mana
                             Infundat in maldarul din car
                             Si-atipit cu jordia in mana,
                             Se tot duce, drum fara hotar...
                             .............................................
Cand dechide ochii, vultureste,
                             Peste roata zarilor naprui,
                             Inima-i se umfla-n piept si creste,
                             Parca sesul tot ar fi mosia lui!

" Foaie verde, floarea pelinitii"...
                              Canta carausu-ncetinel
                              Si cu el odata canta scitii,
                              Ce-au trecut candva in stepa, ca si el...
(Vasile Voiculescu - Pe decindea Dunarii...)

*
Cer iertare cititorilor pentru aceasta, poate prea extinsa acolada istorica si literara, pe care, insa, o simt pe deplin motivata de dorinta de a stabili o legatura tainica a sufletului neamului romanesc, nascut crestin, chiar in perioada apostolica a credintei in Hristos cel Inviat, cu "neamurile" care l-au ascultat propovaduind Evanghelia pe Sfantul Apostol Pavel, pentru care, cum am vazut mai sus:"Nu mai este elin sau iudeu...barbar, scit, rob sau liber...ci toate si intru toti, Hristos!"
(va urma)
(Din Adevarul fara plural..., de Lidia Popita Stoicescu)

balla georgeta · 590 vizualizari · Scrieti un comentariu
Categorii: Prima categorie
03 Iul 2012

CUVANT ORTODOX


Credinta in Dumnezeu, doar o conditionare evolutiva?PARADOXUL LIBERTĂȚII

Omul neurmând poruncii de a stăpâni asupra naturii, a renunțat la libertate. A renunțat la libertate însă prin libertatea însăși, într-un fel în care lasă omului oricând posibilitatea să revină asupra acestei renunțări măcar în parte, sau să dorească să revină asupra ei.

Iubirea lui Dumnezeu e așa de mare, că nu vrea să constrângă pe om. Căci nu este iubire fără respect. Voința divină se va supune tatonărilor, ocolirilor, revoltelor înseși ale voinței umane pentru a o aduce la o liberă constimțire. Aceasta este providența divină.

Persoana umană e cea mai înaltă creație numai pentru că Dumnezeu pune în ea posibilitatea iubirii, cum și a refuzării ei. Dumnezeu riscă ruina eternă a celei mai înalte creații a Sa, ca să poată fi cea mai înaltă. Paradoxul este ireductibil.

Chiar în măreția sa de a putea deveni dumnezeu, omul e capabil să poată cădea.

Pr. Dumitru Stăniloae
tatiana codrut · 423 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
02 Iul 2012

Patimirea Sfantului Marcu Ascetul pentru dragostea lui Dumnezeu

(din Viața Cuviosului Marcu din muntele Fracesc - Etiopia )

ioan alexandru david · 363 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
02 Iul 2012

CUVANT DUHOVNICESC

Despre felurile de cadere in mandrie, cum sa le deosebim si armele cu care sa luptam impotriva lor.Despre Smerenie.Despre binecuvantare si folosul acesteia


ioan alexandru david · 329 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
02 Iul 2012

Marele Ștefan, străjerul cel viteaz și înțelept

În vremea lui Ștefan, Moldova se întindea de la Carpații Răsăriteni și până la Nistru, poziție care plasa micul stat în calea „marilor furtuni” ale vremii.

ioan alexandru david · 415 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
02 Iul 2012

CUVANT DUHOVNICESC

Osândirea

Prin curăția cugetului nostru îi putem vedea pe toți sfinți și buni. Dar, dacă îi vedem răi, aceasta vine din alcătuirea noastră. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 4, p. 352)

Când vă uitați la K., vi se înfățișează înaintea ochilor patimile celorlalți. Dar cine poate cerceta mișcările lăuntrice ale inimii lor? Multe fapte care ni se par păcătoase, datorită bunei intenții, sunt primite de Dumnezeu ca fapte bune, iar altele, chiar dacă ni se prezintă ca virtuți, datorită relei intenții, sunt respinse de Dumnezeu. Să lăsăm faptele lor în judecata lui Dumnezeu, iar noi să ne îngrijim de noi înșine, ca nu cumva, prin judecarea aspră a celorlalți, să fim asemenea celui ce vede paiul din ochiul fratelui său, iar bârna din ochiul său nu o vede. Nu se poate să nu existe durere în inima lor pentru ceea ce este rău în faptele lor; de aceea, după cuvântul starețului: „Căderile celorlalți le vezi, dar pocăința lor nu o vezi", vă pot zice și dumneavoastră același lucru. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 34)

Când primești ajutor sau săvârșești ceva bun, să te ferești de gândul care pe tine te laudă, iar pe ceilalți îi osândește. Aceasta este cursa vrăjmașului, care te duce la îngâmfare și înlătură toate roadele virtuții.
(Cuviosul Macarie, 24, Vol. 2, p. 143)

Te sfătuiesc să nu bănuiești de rău pe nimeni; fiecare pentru stăpânul său stă sau cade (Rom. 14: 4). Și nimeni nu va fi pedepsit sau răsplătit pentru faptele altuia: Căci fiecare își va purta sarcina sa (Gal. 6: 5). Sfinții Părinți ne învață să nu credem nici măcar ochilor noștri: căci, celui ce este încă robit de patimi și nu s-a eliberat de ele, aceluia vrăjmașul îi arată ceea ce voiește el; să crezi numai acel gând care mărturisește numai binele despre aproapele. Și cel mai bine ar fi dacă noi ne-am învăța să vedem numai lipsurile noastre. Atunci am îndura mai puține atacuri din partea vrăjmașului, căci adevărate sunt cuvintele Domnului: Nu judecați, ca să nu fiți judecați (Matei 7:1). (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 6, pp. 139-140)

Cel ce vede înaintea sa pe mortul său zăcând, plânge pentru el și nu ia seama la alți morți. Acest exemplu îl spun pentru purtarea față de aproapele, ca să luăm aminte la neputințele noastre și să ne ferim să gândim despre sine: Nu sunt ca ceilalți oameni (Luca 18: 11). Iar pentru aceasta, patimile nu numai că ne luptă mai tare, dar ne și biruie, de aceea - să ne smerim. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 2, p. 290)

Feriți-vă și de batjocură, și de osândire; pentru greșelile și fărădelegile aproapelui nu veți da voi răspuns, dar pentru ale voastre va trebui să dați, mai ales pentru osândire. Cine nu are patimi și neputințe sufletești și cine nu este biruit de ele? Unul are unele, altul - altele, unele sunt mai mari, altele, mai mici, și deseori vedem paiul din ochiul aproapelui, iar bârna din ochiul nostru nu o vedem. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 4, pp. 76-77)

Nu te încrede nici în gândul acela care, în vremea necazurilor ce vin peste tine, te învață să nu te învinuiești pe tine, ci să-i socotești vinovați pe cei care ți le pricinuiesc și să zici că ei ascultă de vrăjmașul ș.a.m.d. Acesta este tot un gând vrăjmaș, care se strecoară în taină și te atrage prin îndreptățirea de sine la îngâmfare; mult mai de folos ar fi să fii surd și mut în această privință, adică să te învinuiești pe tine însuți, zicând că tu ești cel care a dat prilejul să fie ocărât și că ești vrednic de ocară, pentru că ești lipsit de răbdare, smerenie, îngăduință și dragoste; astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, poți răci sau stinge de tot vrajba, pe care o are față de tine fratele ce te-a supărat. Pe lângă acestea, trebuie să ne amintim că nimic nu se face fără îngăduința lui Dumnezeu, ci totul se întâmplă pentru păcatele noastre, spre învățare de minte și smerenie. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 2, p. 141)

După porunca bisericească și predania apostolică, trebuie să-i respectați pe preoți, ca pe slujitorii altarului și ai tainelor lui Dumnezeu; căci fără ei este cu neputință a vă mântui și, după posibilitate, atât cât puteți, dați pentru nevoile lor, căci cei ce slujesc altarului au parte de la altar (1 Cor. 9: 13). Iar a judeca greșelile lor nu este nicidecum treaba dumneavoastră; oaia nu-l judecă pe păstor, oricum ar fi el. A-l judeca pe preot înseamnă a-L judeca pe Hristos însuși; pe cât puteți, feriți-vă de acest lucru! (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 1, p. 157)

Nu-i osândiți pe ceilalți, căci numai acest lucru mijlocește pentru noi toată osândirea înaintea lui Dumnezeu. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 673)

în fiecare zi aud cuvintele tale: „Vorbesc în deșert și osândesc". Și știm cât de grele sunt acestea, mai ales osândirea, dar tu tot nu te lași de obiceiul tău. Și, dacă pentru fiecare cuvânt deșert vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu, despre osândire ce vom spune? (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 272)

Batjocura se naște în tine... din mândrie fariseică; tu vezi paiul din ochiul aproapelui, iar ochiul tău este astupat de o bârnă. Poticnirile și căderile tale te pot feri de acest diavol; citește la Sfântul Ioan Scărarul despre mândrie și smerenie, despre neosândirea aproapelui și tot despre ele la Avva Dorotei; atunci, poate, ți se va întipări în minte că pentru batjocorirea aproapelui suntem părăsiți de Dumnezeu și cădem în aceleași patimi și chiar în altele și mai cumplite, ca să ne cunoaștem neputința și să ne smerim. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 5, p. 632)

îți mai spun câteva cuvinte despre osândire; cât este ea de nelegiuită, aceasta o știm toți, dar, să ne înfrânăm de la ea, nu ne străduim și, ca dintr-o binecuvântată pricină, deschidem gura și osândim, dar, dacă ne-am deprinde cu tăierea voii noastre și cu înfrânarea la vorbă, chiar dacă ne-am sili cu durere spre acestea, atunci am deprinde obiceiul acesta, deoarece acum avem obiceiul neînfrânării în privința osândirii. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 4, p. 77)

Nu trebuie să încurajați în societate vorbirea de rău și osândirea aproapelui, nu trebuie să vă băgați în nici o rânduială care nu vă privește și nici să îngăduiți, atât în casa voastră, cât și în inima voastră, să pătrundă gunoiul neputințelor și greșelilor altora, ci să vă străduiți să-i vedeți pe toți ca pe niște îngeri, chiar dacă cineva v-ar defăima pentru acest lucru; în cazul acesta, este mai bine să-1 supărați pe om, decât pe Dumnezeu. Dacă veți proceda așa, vă veți izbăvi de multele urzeli, care vă pot încurca... Când judecați faptele altora, fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii (Matei 10:16), iar pentru aceasta, să cereți ajutor de la Domnul; să-i socotiți pe toți ca pe niște îngeri, iar pe voi, ultimii dintre toți; la aceasta trebuie să vă siliți. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 4, pp. 82-83)
niculae costel · 418 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
01 Iul 2012

"Cand sunt slab, atunci sunt tare"

"Si pentru ca sa nu ma trufesc cu maretia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc.Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca sa-l indeparteze de la mine;si mi-a zis:iti este de-ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune."(II Corinteni, 12, 7)

"Puterea Mea se desavarseste in slabiciune"...Paradoxal lucru, ca de altfel toate lucrurile in care se implica Dumnezeu.Cu aceste cuvinte Hristos intoarce lumea pe dos, desfiinteaza tot ceea ce ratiunea si simtul comun au infiintat, anume ca e bine cand iti merge bine, cand toate-s pe placul inimii tale, cand esti sanatos si nu prea duci lipsa de nimic.Acesta este si idealul vietii sociale.Iar a fi sanatos este pentru noi cel mai de pret lucru:"Sanatate, ca-i mai buna ca toate", zice o urare romaneasca.Iata insa ca suntem pe dinafara idealului crestin si ca avem de-a face cu Dumnezeul Care te cauta atunci cand nu ti-e bine, cand esti in lipsuri, cand dai de boala.Cand iti merge struna n-are nicio treaba cu tine, pentru ca tu n-ai nicio treaba cu El.Si chiar de-ai fi un om interesat de viata duhovniceasca, ramai caldicel si moale daca nu dai ochii cu neputinta dureroasa, cu nevoia, cu stramtorarea, cu boala, cu posibilitatea pierderii de sine.Si acestea sunt cele care vadesc autencitatea sau neautencitatea vietii tale duhovnicesti.Omul e linistit pana cand vine necazul.Apoi se tulbura peste masura, se razvrateste, huleste, deznadajduieste si-L pune la indoiala pe Cel Ce Este.Umbla mahnit pentru nedreptatea ce i se face si cade din starea lui ce-i parea buna.Acum rateaza sansa ce i se pune inainte de a primi sa locuiasca in el puterea lui Hristos.Caci Hristos vrea sa te desavarseasca, te vrea strans in tine insuti atintit spre El cu toata inima cand nu mai stii ce sa faci, cand nu mai ai unde sa te duci.

Necazul il loveste pe cel ce nu stie de Dumnezeu ca si pe cel care se roaga.Insa unuia ii va fi spre nenorocire, celuilalt spre desavarsire.Ne rugam sa ne fie bine si acesta e lucrul cel mai firesc.Si Sf.Apostol Pavel s-a rugat sa-i fie bine, sa-l vindece Dumnezeu de "ghimpele" din trup.Insa dupa raspunsul primit nu mai vrea vindecare, chiar incepe sa fie fericit de nefericire.N-a stiut de la sine cum stau lucrurile, caci judeca omeneste.Dar plecandu-si mintea inaintea absurdului si asumandu-l, ajunge sa spuna:"...foarte bucuros, ma voi lauda mai ales intru slabiciunile mele, ca sa locuiasca in mine puterea lui Hristos.De aceea ma bucur in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari pentru Hristos, caci, cand sunt slab, atunci sunt tare."(idem)
Slabiciunea Il cheama pe Hristos si El vine negresit..."Si a fost Domnul scapare saracului, ajutor la vreme potrivita in necazuri(...) Vezi, pentru ca Tu privesti la necazuri si la durere, ca sa le iei in mainile Tale , caci in Tine se increde saracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor.(Psalm 9) Sfanta Scriptura e plina de fagaduinte catre cei slabi, incat ai zice ca e mai de dorit sa fii dintre acestia.Chiar este de dorit, dar numai pentru acela care-L doreste Dumnezeu "precum doreste cerbul izvoarele apelor", pentru acela care e convins ca "mai buna este mila Ta decat viata".E greu sa ajungi la o asa convingere, desi rational e limpede:daca te legi de materie, de locuri, de oameni in mod absolut, vei ajunge in neantul deznadejdii cand vei privi cum toate se pierd, ca "totul este desartaciune";daca te legi de Dumnezeu in mod absolut, ajungi se te bucuri acum si in eternitate de Cel dorit si in plus, in El nu ramai cu lipsuri, caci toate sunt in El, in Logosul divin si le regasesti pe cele indragite, pe toate dupa firescul lor, in firescul placerii de ele.Insa din necunoastere, din necredinta sau din nestatornicie nu ne asumam vietuirea aceasta si intelegerea noastra asupra existentei se ingusteaza la sfera intereselor egocentrice.Si atunci te chinui ca nu-ti ajung banii, ca nu-ti place serviciul, ca te barfesc colegii, ca ai probleme cu stomacul, ca ai facut amigdalita.Si nu stii ca exact atunci te faci potrivit ca sa locuiasca in tine puterea lui Hristos.Slabiciunea si necazul sunt prilejuri de primire a Dumnezeului Om Care lacrimeaza, Se mahneste, Se induioseaza de durerea omeneasca, cunoscand-o, luand parte la ea, tamaduind-o.
(Sfanta Manastire Pantocrator, G.Popa)(Powered by active CSM-31.03.2012)
balla georgeta · 893 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
01 Iul 2012

"Doamne, nu sunt vrednic..."(Duminica a IV-a dupa Rusalii;Mt 8, 5-13)

Laolalta cu Hristos in Capernaum (Mt 8,5).Aici, Domnul este intampinat de vestea unei boli, a unei "slabanogiri".Nu era intaia data.In fapt, El pentru aceasta si venise, ca sa ne vindece din "slabanogeala cea sufleteasca"(Marcu Ascetul), ridicand, o data cu vindecarea, blestemul care cuprinsese cu moarte sufletul nostru.O dragoste nebuna ni L-a trimis pe Hristos in intampinare.Astazi, El este Cel intampinat de dragostea sutasului, care mijloceste pentru sluga lui.O dragoste care are acelasi caracter de fond cu dragostea Tatalui, Care L-a trimis pe Fiul Sau, Unul-Nascut, ca sa moara pentru noi.E dragostea nascuta din durerea de durerea celui de langa tine.
Un cetatean roman, ostas al imperiului care subjugase neamul lui Israel - oricum, un asupritor - se roaga pentru sluga lui(Mt 8, 6).Fisura se faurise prin intrarea in lume a Dumnezeului Iubirii, a Dumnezeului Care este Iubire.Si rezona acum aceasta Iubire cu iubirea omului acestuia, care a renuntat la orice fel de orgoliu, mai ales la acela - deloc usor de purtat - al cotropitorului care are tot felul de drepturi.Sutasul acesta se desarta de slava sa, se revarsa de slava lui(cum ar zice Parintele Staniloaie)omeneasca, umplandu-se de iubire, de dragoste nascuta din durere.Si aceasta, dinaintea Celui Care,"chip de rob luand", El Insusi Se desarta de slava(Filip.2,7), ca sa umple lumea de slava smereniei Sale.
De aceea se entuziasmeaza Dumnezeu inaintea sutasului.Intelege ca nu a venit degeaba, ca deja harul pe care fapta Intruparii Sale il revarsa peste lume misca lumea, o restaureaza...Ca raiul isi culege deja oamenii, dintre care sutasul are ceva deosebit.Prin el, "neamurile"('goimi", cum i-ar zice evreul)sunt apte sa vibreze la Dragostea Intrupata.
Se entuziasmeaza Hristos pentru ca, El Insusi aflat in slujba Tatalui Care L-a trimis in lume si a Carui voie o cauta in permanenta, afla un alt sutas, care, desi pus peste o suta de oameni, nu cere biruinta in batalii sau arginti fauriti din mita, nici vitejie peste a celorlalti, ci, preinchipuind parca sau, mai bine spus, pre-implinind parabola cu Pastorul cel Bun, cauta mai intai (din exact o suta de oi) pe oaia cea slabanogita, pierduta prin valea mortii, fara de care turma nu i-ar mai fi intreaga.
Ciudata predispozitie la unul care n-ar trebui sa puna mare pret pe soldati, cata vreme noile cuceriri ale Imperiului ii ofereau un rezervor de inlocuiri posibile.Exact aceasta predispozitie entuziasmeaza pe Hristos.Anume aceea a celui care cauta pe oaia cea pierduta, semn ca-l doare inima de oi, ca nici una nu-i este indiferenta.
Putem banui orice.Ca batalii facute impreuna ii unisera pe cei doi.Ca vor fi impartit arsita zilei si frigul noptii;ca, poate, altadata, in vreo batalie omeneasca, sluga il salvase pe sutas...Oricum, o prietenie barbateasca pare ca-i uneste si-i aduce dinaintea lui Dumnezeu.Fie acestea toate adevarate si tot merita sutasul cinstea pomenirii in Evanghelie, caci toate acestea l-au unit nu doar cu sluga sa, ci si cu Stapanul cel Mare, Care este Hristos.Taina nevazuta a prieteniei cu Hristos.Ea se face vadita si aici.Ca nu pot fi prieteni decat barbatii de acelasi cin, de aceeasi tarie spirituala.Si sutasul are ceva din Hristos in el, din aceata dragoste duruta, nascuta din durere...Aceasta dragoste care, ca toate iubirile adevarate, este foarte atenta la toate amanuntele, dragostea discreta si suava care, atingand acum boala, moartea(caci orice boala are ceva de moarte in ea), o invinge, cu boala pe boala calcand, inainte de a calca cu moartea pe moarte...
Asa este mereu cu Hristos!Vibreaza mereu la ceea ce-Si afla al Sau in noi, in fiecare dintre noi in parte.La ranile noastre facute pentru El si pentru Evanghelia Sa - mai intai -, dar si la ranile care ne-aseamana cu ranile pe care El le poarta de dragul nostru.Un sutas roman, dusman si fals stapan al lui Israel, scos din anonimat prin gesturi atat de firesti, atat de necesare totodata pentru ca Hristos sa nu fie lasat in anonimatul istoriei.El, omul de alt neam, facandu-se poarta de aur intrarii noastre in harul lui Hristos! Toti ceilalti, de alt neam decat iudeu, prin modul de a fi al sutasului, ne facem frati ai lui Hristos, mijlocitori ai vindecarii celor de langa noi.
In Viata si petrecerea Parintelui Dometie Manolache(de la manastirea Rameti - Ed.Eicon,2003)se povesteste cum acest "duhovnic al motilor" a murit carand, la vreme de grea inundatie, paine maicilor si celor din larga obste a ucenicilor sai, peste munte...Sub greul sac al merindei acesteia de apa si faina, facutu-s-a Parintele acesta icoana celui ce-si pune viata pentru Hristos - Cel cazut sub Crucea Golgotei, ca niciodata sa nu mai murim de foamea de cer - implinind, la superlativ adica "in sfintenie")harisma sutasului, punandu-si viata pentru prietenii sai.Caci mereu trimite Hristos, slabanogilor, sutasi milostivi, ostenitori ai dragostei nascute din durere.
Sa luam aminte dar!Azi, in Capernaum si oriunde se vesteste Evanghelia aceasta, Hristos Se bucura!Aflat-a in sutas prieten de nadejde!Aflat-a oare si in noi?(Parintele Constantin Necula,Predici)
balla georgeta · 827 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
01 Iul 2012

Pagina precedenta   ... 21 ... 38, 39, , 40 ... 57 ... 76  Pagina urmatoare