Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitator: 1

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare

RUGĂCIUNEA PREASFINȚITULUI EREMEI (SCHIMNICUL) CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON!




O, Mare Mucenice și Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi și nu lăsa să rămână în noi bolile trupești și sufletești de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile și păcatele noastre.
Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească și sufletească – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de dorințe și împătimire de lucrurile trecătoare pământești – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon …
Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputințele și pentru datoriile noastre – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de ținerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
O, Tămăduitorule a Sfântului Athos și a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia și netrebnicia noastră – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de multele și feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saț, în nereținere, în desfătare – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deșartă și de cea săvârșită cu judecată – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noștri de privirile păcătoase …
Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deșarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.
Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârșirea rugăciunii și spre fapta cea de milostenie – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care ușor se îndreaptă spre căi rătăcite și spre locuințele acestei lumi – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Dar cel mai mult ne dor limba și buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte și fără de pricepere– tămăduiește-ne, o, Milostive!
Tot trupul nostru este bolnav:
Bolnavă este mintea noastră și lipsită de înțelegere, înțelepciune și de cugetare.
Bolnavă este voința noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte și se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă și neplăcute lui Dumnezeu.
Bolnavă este închipuirea noastră, care nu dorește și nu este în măsură să conștientizeze atât moartea și suferința veșnică a păcătoșilor, cât și Fericirile Împărăției Cerești, mânia Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduiește-ne.
Ne doare totul în noi.
În neputință este sufletul nostru cu toate puterile și priceperile lui.
În neputință este trupul nostru cu toate mădularele lui.
Tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginți, Doctorul cel mult iubitor și sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor și neputințelor, ci tămăduiește-ne cu puterea Harului tău și vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul și pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor și vom mulțumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.
Image Hosting

Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit “doctor fara de arginti”, aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute. Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos.
Parintele Arsenie Boca are un frumos cuvant, care zice: “Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca.” Drept aceea, sa fim ingaduitori, sa fim iertatori, sa fim binevoitori si atunci suntem, cu siguranta, mergatori pe calea Sfantului Mare Mucenic, doctor fara de arginti si tamaduitor Pantelimon. Sa rostim des aceasta scurt rugaciune, inaintea icoanei sale:
“Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre.”
Free Pictures

Sa va binecuvanteze Bunul Dumnezeu!
Sa fiti sanatosi, Harul Tamaduitor al Sfantului Mucenic Pantelimon,sa va tamaduiasca de orice suferinta!
Doamne ajuta!
tatiana codrut · 727 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
26 Iul 2012

Imparatia Cerurilor si iadul


Nici Imparatia Cerurilor, nici iadul, nu sunt simplu locuri, tinuturi situate undeva anume, ci realitati duhovnicesti, ce nu se vad cu ochii trupesti. Dupa cum spune Sfantul Marcu Eugenicul ele sunt "locuri ce se cugeta cu mintea" , fiind potrivite unor stari, trepte si feluri de vietuire.

In textele scripturistice ele sunt infatisate adesea sub o forma materiala: iadul, ca foc (Mt. 25, 41; Mc. 9, 45), vierme neadormit (Mc. 9, 45), plans si scrasnire a dintilor (Mt. 13, 42). Tot asa le intalnim si in talcuirile Parintilor, care se folosesc de imagini materiale cand zugravesc chinurile iadului si desfatarile din Imparatie; aceasta din urma, de pilda, apare ca o gradina plina de verdeata sau ca un ospat cu multe si felurite bunatati - simbolul ospatului fiind de altfel folosit chiar de Hristos (Mt. 22, 1-14; Lc. 14, 16, 24). Ei fac aceasta spre zidirea oamenilor, ca sa iste frica de iad si ravna pentru Imparatie prin cele ce se pot vedea si pipai, ca niste chipuri ale realitatilor duhovnicesti din cealalta lume, de neajuns si de neinteles pentru ei.

Altfel spus, avem de-a face cu o exprimare simbolica, care nu trebuie inteleasa dupa litera. De altfel, chiar Parintii care folosesc in chip obisnuit astfel de imagini concrete atrag atentia asupra acestui lucru, spunand: "Cand auzi despre (unele realitati spirituale) trebuie sa intelegi de la inceput si sa cunosti nu in chip simplu, ci in intelesuri gandite ce inseamna ele".

Sfantul Grigorie de Nyssa, de pilda, ne face atenti la faptul ca "bunatatile fagaduite celor ce vor vietui cum se cuvine nu sunt de natura sa poata fi exprimate prin cuvinte. Caci cum s-ar putea descrie ceea ce ochiul n-a vazut, urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit (cf. 1 Cor. 2, 9)? Tot asa, nici viata cea plina de chinuri a pacatosilor nu se poate asemana cu nici una din caznele ori suferintele ce le rabda omul pe pamant. De le-ai da orice nume si de le-ai compara cu cele mai grele torturi din lume, deosebirea dintre ele este enorma. Cand auzi ca si acolo va fi un foc, sa stii ca acela are o insusire pe care n-o gasesti deloc la focul cel obisnuit; acela nu se stinge, pe cand pentru focul acesta de aici oamenii au descoperit tot felul de mijloace de a-l stinge; si intre ceea ce se poate stinge si ceea ce nu poate fi in nici un chip stins este o mare deosebire. Cu alte cuvinte, acela e cu totul altceva decat focul de aici. Si, iarasi, cand vei auzi de viermele care nu moare, sa nu ti se duca gandul, prin asemanarea numelor, la vietatea aceasta mica care traieste in pamant, caci adaosul "care nu moare" ne face sa ne gandim la ceva de o cu totul alta natura decat cea pe care o cunoastem noi din realitatea pamanteasca".

Imparatia Cerurilor

Imparatia Cerurilor, pe care o mostenesc dreptii pe vecie, este numita si "Imparatia lui Dumnezeu", si "Rai" in inteles inalt, si fericita "viata vesnica".

Dupa cum zic Parintii si insusi Apostolul Pavel, viata Imparatiei nu poate fi povestita, caci: "Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor care il iubesc pe El" (1 Cor. 2, 9).

Sfintilor li s-a dat arvuna si pregustarea ei in vedenii si rapiri duhovnicesti, dar adevarul ei ramane mai presus de cuvant. Sfantul Pavel, rapit "pana la al treilea cer", "in rai, a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului sa le graiasca" (2 Cor. 12, 4). "O, Rai preafrumos, e cu putinta a ne veseli de tine, dar cu neputinta este a cugeta cum esti!", exclama Sfantul Nicodim Aghioritul.

Din invatatura Domnului Hristos si a Sfintilor Apostoli si din cele cunoscute in duh de sfinti putem afla insa catusi de putin ce inseamna aceasta Imparatie.

Stim astfel ca ea este multimea bunatatilor gatite de Dumnezeu dintru inceput celor vrednici sa le primeasca: "Atunci imparatul va zice celor de-a dreapta Sa: Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii" (Mt. 25, 34).

Binele din Imparatie e uneori infatisat de Parinti prin negatie, ca sfarsit al tuturor relelor de care are parte omul in aceasta lume, alteori, simplu, ca dobandire a tuturor bunatatilor de care-am fost lipsiti in lume din pricina rautatilor. In Imparatie, scrie Sfantul Ioan Gura de Aur, "am scapat in sfarsit de dureri, de chinuri, de gemete; nu mai e suferinta, intristare ori plans; nu mai sunt impotriviri si piedici; tulburarea si nelinistea au pierit. Acolo sus e viata cea adevarata, fara de moarte si plina de bunatati neamestecate cu rau. Nu mai e nimic care sa ne supere, nici griji, nici ispite, numai bucurie, iubire, veselie; toate sunt desavarsite, toate nepieritoare".

Toate acestea sunt palide imagini, caci binele Imparatiei este neasemanat si mai presus de tot binele acestei lumi. "Imparatia Cerurilor, spune Sfantul Grigorie de Nazianz, aceasta este: aflarea celei mai inalte curatii si desavarsiri".

Imparatia Cerurilor inseamna mai intai de toate a fi impreuna cu Dumnezeu; intrand in Imparatie, dreptii il vor intalni pe Hristos cel iubit de ei si il vor vedea in lumina slavei Sale (cf. In 17, 24), in toata marirea (Rom. 8, 18). Si va fi vazut de ei atunci nu ca prin oglinda, in parte si in ghicitura, ci "fata catre fata" (1 Cor. 13, 12). Atunci, spune in acelasi loc Apostolul Pavel, "voi cunoaste deplin, precum am fost cunoscut si eu".

Si se vor salaslui si vor petrece cu Dumnezeu (cf. In 14, 2-3; 2 Cor. 5, 8), si El va fi atunci "totul in toate" (1 Cor. 15, 28), si ei desavarsit vor fi intru El; si-L vor avea in launtrul lor pe Duhul cel Sfant, iar prin Duhul, in Hristos, vor fi uniti cu Tatal, deopotriva fiind intru El si avandu-L pe El in launtrul lor. Vor fi cu El, uniti cu El pe vecie (cf. 1 Tes. 4, 17), vietuind pururea cu El "viata dumnezeiasca si netrecatoare".

Hristos, Domnul nostru, El insusi ne-a descoperit ca aceasta este plinirea vietii crestinesti: unirea desavarsita cu El, iar in El, cu Tatal, unire care se savarseste in slava sau lumina ce se vede prin Duhul: "dupa cum Tu, Parinte, in Mine si Eu in Tine, asa si acestia in Noi sa fie una. Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca ei sa fie una, precum Noi una suntem; Eu in ei si Tu in Mine" (In 17, 21-23). Aceasta unire deplina cu Dumnezeu in veacul ce va sa fie o infatiseaza rugaciunea de la Liturghie in care se cere: "Da-ne noua, Doamne, sa ne impartasim cu Tine mai adevarat in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale".

Dreptii si ei vor straluci de acea lumina pe care o vad si-n care-L vad pe Dumnezeu Cel in Treime (cf. Mt. 5, 8), unindu-se cu El. "Atunci cei drepti vor straluci ca soarele in Imparatia Tatalui lor" (Mt. 13, 43). Impartasindu-se de lumina dumnezeiasca si preamarindu-se impreuna cu Hristos (Rom 8, 17), vor fi partasi ai slavei lui Dumnezeu (1 Pt. 5, 1).

Iar partasia de slava dumnezeiasca daruieste adevarata si deplina libertate, cea a fiilor lui Dumnezeu (Rom. 8, 21).

Si vor avea parte sfintii de toate bunatatile cele dumnezeiesti. Caci Imparatia lui Dumnezeu este "impartasirea prin har de bunatatile pe care le are El prin fire". Iar aceasta naste in cei drepti bucurie de nespus; si spune Apostolul ca asa, cu bucurie si veselie, vor intra acolo "unde Iisus a intrat pentru noi ca inainte-mergator" (Evr. 6, 20).

Unirea cu Hristos in legatura iubirii aduce bucurie care intrece nemasurat toata bucuria lumeasca, bucuria "deplina" de care vorbeste Sfantul Evanghelist Ioan (16, 24), numita de Sfanta Traditie "fericirea dumnezeiasca".

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca mai mult decat frumusetea Raiului si decat vietuirea lipsita de orice neajuns ori intristare lumeasca, adevarata pricina a fericirii sfintilor este "bucuria de a vedea fata lui Hristos si de a se veseli pururea de El impreuna cu ingerii, arhanghelii si puterile ceresti". Iar fericirea cereasca e nestirbita, nesfarsita si nestramutata, caci, dupa cuvantul evanghelistului: "bucuria voastra nimeni nu o va lua de la voi" (In 16, 22).

Dimpreuna cu corurile ingeresti si ale tuturor sfintilor, dreptii vor lauda pururea pe Dumnezeu. Caci vazand neacoperita si-n toata maretia puterea si slava Lui, intreaga lor fiinta se face izvor de lauda, cinstire si inchinare.

Intr-un cuvant, dupa cum spune Sfantul Ioan Damaschin, in chip apoteotic: "cei care au facut fapte bune impreuna cu ingerii vor straluci ca soarele spre viata vesnica, impreuna cu Domnul nostru Iisus Hristos. Si il vor vedea pururea si vor fi vazuti de El si vor culege bucuria nesfarsita care vine de la El, laudandu-L impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in vecii nesfarsiti ai vecilor".

Vederea lui Dumnezeu in lumina slavei Sale negraite nu doar ca-i uneste deplin pe cei drepti cu Dumnezeu, ci-i si preschimba in chip minunat si-i face asemenea Lui. "Ce vom fi nu s-a aratat pana acum. Ci stim ca atunci cand El Se va arata, vom fi asemenea Lui, fiindca il vom vedea cum este" (1 In 3, 2).

Atunci se va savarsi deplin asemanarea cu Dumnezeu lucrata de cei drepti, care-i va face prin har ceea ce este Dumnezeu prin fire, ajungand astfel, in Dumnezeu si prin El, la plinatatea vietii dumnezeiesti, potrivit celor randuite dintru inceput pentru om de Pronia dumnezeiasca.

"Caci spre aceasta ne-a si facut, ca "sa ne facem partasi dumnezeiestii firi" (2 Pt. 1, 4) si ai vesniciei Lui si sa ne aratam asemenea Lui prin indumnezeirea cea din har, pentru care este toata existenta si durata celor ce sunt si aducerea la fiinta si nasterea celor ce nu sunt".

In Imparatie, dreptii vor gusta fericirea potrivit masurii lor duhovnicesti. Hristos insusi o arata, spunand: "In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt" (In 14, 2); iar Apostolul Pavel scrie: "Fiecare isi va lua plata dupa osteneala sa" (1 Cor. 3, 8); sau, in alta parte: "Alta este stralucirea soarelui si alta stralucirea lunii si alta stralucirea stelelor. Caci stea de stea se deosebeste in stralucire" (1 Cor. 15, 41).

Talcuind acest ultim verset, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Si ce voieste el sa arate prin aceste vorbe? Din ce pricina de la vorba invierii trupurilor a ajuns la slava soarelui si a stelelor? Fiindca el a adus vorba de inviere, apoi arata ca mare va fi atunci deosebirea de slava, desi invierea este una si aceeasi. Caci desi stelele sunt toate in cer, totusi nu au toate aceeasi stralucire. Deci ce invatam noi de aici? Ca desi toti dreptii vor fi intru Imparatia lui Dumnezeu, nu toti insa se vor bucura de aceleasi bunatati".

Tot asa zice si Sfantul Grigorie de Nazianz: "Nu toti se vor invrednici de acelasi rang, nici de aceeasi treapta, ci unul de una, altul de alta, fiecare, socotesc, dupa curatia sa". Sfantul Grigorie Sinaitul spune si el ca felurita este "rasplatirea bunatatilor"; "marimea si felul rasplatii dreptilor vor fi pe potriva deprinderii si lucrarii virtutilor".

Sfantul Nicolae Cabasila, la randul sau, scrie ca "in cer exista locasuri multe si felurite, pentru ca sa poata fi cinstita orice treapta de virtute". Iar Sfantul Isaac Sirul spune si el: "Precum fiecare se bucura de soarele vazut dupa curatia puterii vazatoare si primitoare, si precum un sfesnic ce lumineaza intr-o casa raspandeste multe raze, fara ca lumina lui sa scada, asa si in veacul viitor" dreptii vor fi luminati "de unicul Soare intelegator [...] fiecare pe masura lui, si fiecare se va veseli inlauntrul sau dupa harul dat lui, dupa masura sa"; insa harul este unul si acelasi, caci toti se bucura de una si aceeasi vedere a lui Dumnezeu "si una le este bucuria".

Starea duhovniceasca a dreptilor in Imparatia Cerurilor este si se numeste desavarsita fata de viata aceasta pamanteasca, iar nu in sine. Ajunsi asemenea lui Dumnezeu, uniti cu El si indumnezeiti cu adevarat, ei inca au sa sporeasca necontenit in asemanare, si-n unire si-n indumnezeire. Caci Dumnezeu, nemarginit fiind, ramane pururi neajuns si necuprins in fiinta Sa, iar omul nu-L va putea cunoaste si iubi deplin vreodata; si neputand sorbi intreg izvorul nesecat al harurilor Sale, neincetat va inseta, dorind saturarea de ceea ce nu are capat ori sfarsit.

Despre aceasta tindere neostenita a omului spre Dumnezeu vorbeste mai cu seama Sfantul Grigorie de Nyssa, aratand cum "dragostea sufletului simtitor fata de Cel prin fire bun il atrage pururea de la binele atins, la binele vazut mai sus, aprinzandu-i, prin ceea ce a dobandit, dorinta spre ceea ce e ascuns, marea darnicie a lui Dumnezeu a binevoit sa implineasca dorinta lui, dar nu i-a fagaduit vreo incetare si saturare a dorintei. Caci a vedea pe Dumnezeu cu adevarat sta in aceea ca acela care priveste spre El nu ajunge niciodata la sfarsitul dorintei de a-L vedea"; "dorinta catre Bine, atrasa de urcusul spre ea, se intinde pururea impreuna cu drumul ce duce spre ea. Si in aceasta sta a vedea cu adevarat pe Dumnezeu: in a nu afla niciodata o saturare a dorintei de a-L afla. Totdeauna vazatorul, prin cele ce le poate vedea, arde de dorinta de a vedea si mai mult. Astfel nici un hotar nu ar putea sa opreasca inaintarea in urcusul spre Dumnezeu, prin faptul ca, pe de o parte, nu se afla o margine a Binelui, si pe de alta, prin nici o saturare nu se taie sporirea dorintei spre Bine".

Despre aceasta vorbesc inca si alti Parinti. Astfel, Sfantul Ioan Scararul spune si el ca: "daca dragostea nu ajunge niciodata la sfarsit (cf. 1 Cor. 13, 8), atunci marginea acesteia este cu adevarat fara margini. Inaintand in ea, niciodata nu ajungem la sfarsit nici in veacul acesta, nici in cel viitor, adaugand lumina la lumina".

Vorbind indelung despre osteneala sfintilor rasplatita cu vederea slavei dumnezeiesti, Simeon Noul Teolog spune ca: "alergarea le este neincetata, inceputul alergarii e sfarsit, iar sfarsitul e inceput. Desavarsirea e fara sfarsit". Iar in alta parte iarasi arata ca "nu va fi sfarsit al inaintarii in veci, fiindca oprirea adaugirii sfarsitului nesfarsit ar insemna cuprinderea Celui cu totul necuprins si Cel de care e cu neputinta pentru toti sa se sature s-ar face un lucru de care te saturi; ci plinatatea Lui si slava luminii va fi adanc al inaintarii si inceput fara de sfarsit. Si asa cum, avand pe Hristos care a luat chip inlauntrul lor, stau inaintea Celui ce le straluceste lumina neapropiata, tot asa sfarsitul se face in ei inceput al slavei, si in sfarsit isi au inceputul, iar in inceput sfarsitul".

In Imparatia Cerurilor, spune Sfantul Fotie "bucuria nu inceteaza, necunoscand vreodata saturare. Si prisosul bucuriei se face pricina de tot mai multa si mai mare dragoste de Dumnezeu. Iar covarsirea cunoasterii dumnezeiesti sporeste dorinta noastra sfanta de cunoastere care nici nu sfarseste, nici nu slabeste vreodata".

La randul sau, Sfantul Maxim Marturisitorul vorbeste de: "odihnirea pururea mobila a celor plini de dorinta in jurul Celui dorit", care este in fapt "bucuria vesnica si neincetata de Cel dorit".

Cele spuse de acesti doi Sfinti Parinti din urma arata ca lipsa saturarii nu stirbeste nicicum bucuria. Nesatul din Imparatie nu stie de nemultumirile, nelinistea si suferinta iscate in suflet de neimplinirea dorintelor pamantesti. Ci bucuria dreptilor merge din desavarsire in desavarsire, si ei se minuneaza vazand ca fericirea desavarsit gustata izvoraste iar si iar o noua si tot mai mare fericire.

Asadar, vietuirea in Imparatia Cerurilor nu inseamna odihna de orice lucrare. Inceteaza lucrarile cele din puterile firesti ale omului, covarsite desavarsit de energiile dumnezeiesti necreate, revarsate in cei ce s-au facut vase alese prin curatia lor; iar pe acestia nu-i mai insufletesc de-acum simplele lor puteri, prea plapande pentru petrecerea cereasca, ci dumnezeiescul har care le cucereste voia.

Viata omului in vesnicie nu e biata viata omeneasca mutata in cer, ci viata dumnezeiesc-omeneasca, in care puterile lui sunt miscate de energia dumnezeiasca; atunci el va putea sa spuna dupa adevar: "nu eu mai traiesc, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2, 20). Animat de suflul dumnezeiesc, omul savarseste fara osteneala lucrarea sa, ca revarsare a preaplinului de iubire.

Si care va fi lucrarea acelor preafericiti, daca nu vederea-cunoasterea si slavirea lui Dumnezeu, iubirea Lui, a ingerilor si a celorlalti oameni? Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca, vestind Apostolul "incetarea si intreruperea tuturor faptelor noastre de acum, chiar si a celor mai bune, numai iubirii nu i-a aflat sfarsit (cf. 1 Cor. 13, 8); cand nadejdea s-a implinit, ramane numai lucrarea iubirii, care nu poate fi inlocuita chiar daca toate celelalte inceteaza. De aceea si este iubirea cea dintai dintre virtuti si dintre poruncile Legii. Sufletul o data ajuns la aceasta stare nu mai are nevoie de celelalte simtiri, caci a atins plinatatea existentei. Caci viata cereasca este iubirea, deoarece Binele este vrednic de iubirea celor ce-L cunosc, iar cunoasterea da nasterii iubirii, fiindca ceea ce se cunoaste este prin excelenta bun. Iar de adevaratul Bine nu te saturi niciodata. Si pentru ca nu e saturare care sa faca sa inceteze dorirea ce ne mana sa iubim Binele, urmeaza ca in viata dumnezeiasca nu conteneste lucrarea iubirii".
niculae costel · 414 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
25 Iul 2012

Taina răbdării

Taina răbdării – răbdarea în încercări a sfinților are rostul iubirii de oameni a lui Dumnezeu!


Răbdarea este o condiție a mântuirii, cu condiția ca să nu fie pentru vinovății, ci pentru vinovăția de a fi creștin. În lumea aceasta nu poți să crezi în Iisus fără să nu fii pedepsit.
Scriptura a prevăzut de mult cenzura împotrivirii, zicând: “Fiule, când vrei să te apropii și să slujești Domnului, să-ți pregătești sufletul de ispite” (Isus Sirah 2, 1). Iar Sfântul Pavel de asemenea ne previne: “Toți cei ce vor să trăiască cucernic în Iisus Hristos, vor fi prigoniți” (II Timotei 3, 12).
De ce, oare, oamenii lumii acesteia îi iau la ținta tuturor fărădelegilor pe oamenii care nu fac rău la nimeni, pe oamenii care se roagă pentru vrăjmașii lor?
De ce, oare, ucenicii lui Iisus, ucenicii iubirii de oameni, stârnesc în oameni atâtea valuri de ură? Și dacă lipsește ceva omului, cu adevărat, doar iubirea îi lipsește, fiindcă numai climatul iubirii le face oamenilor viața posibilă.
Deci, este de neînțeles cum iubirea stârnește ura împotriva ei. Și deci, este de neînțeles cum iubirea trebuie să înghită atâtea valuri de ură și oricâte ar fi.
Oamenii veacului acestuia vă vor face și vouă ce Mi-au făcut Mie. De M-au prigonit pe Mine și pe voi vă vor prigoni. Dacă pe Mine M-au denunțat stăpânirii veacului acestuia și pe voi vor pune mâna și vă vor da judecății și vă vor duce înaintea regilor și stăpânirilor lor și vă vor arunca în temnițe pentru vinovăția numelui Meu (Ioan 15, 18-21). Deci: “păziți-vă de oameni” (Matei 10, 17).
De ce atâta prigoană? Fiindcă creștinii au ieșit din complicitatea cu păcatul. Și-au schimbat cetățenia. Și s-au declarat cetățeni și slujitori ai “împăratului cerurilor”. Aceasta ar fi o explicație.
Altă explicație: chiar rostul încercărilor. “în necazuri, cheamă-Mă pe Mine” zice Domnul “și-ți voi ajuta ție”. În necazurile voastre veți vedea prezența Mea. Eu voi grăi puternicilor lumii prin gura voastră și vă voi da o înțelepciune căreia nu-i vor putea sta împotrivă toți potrivnicii voștri. Eu voi grăi prin răbdarea voastră care îi va uimi, și-i va sili să Mă cunoască pe Mine (Luca 21, 15).
Așa a fost, căci mulți tirani s-au îngrozit de răbdarea mai presus de fire a sfinților, și au sfârșit prin a mărturisi și ei pe Hristos, de asemenea cu același preț al vieții.
Deci, iată că răbdarea în încercări a sfinților are rostul iubirii de oameni a lui Dumnezeu.
Mulți oameni, mai ales puternicii veacului, sunt refractari propovăduirii cuvântului, dar unii dintre ei se biruiesc de ultimul cuvânt al sfinților, ce îi acoperit cu prețul vieții lor.
La urma tuturor este dreapta judecată a lui Dumnezeu și este dreaptă pentru că la toți Dumnezeu le-a prilejuit o mărturisire a cuiva și, deci, nu vor avea cuvânt de scuză că n-au auzit de Dumnezeu.
Aceasta este rațiunea ascunsă a Providenței: toată lumea e ispitită să se ciocnească de Iisus.
Dacă cu Iisus – Dumnezeul îmbrăcat în om – Dumnezeu Tatăl a făcut o puternică ispitire satanei, ca să se atingă de călcâiul Lui – trupul – și să pățească, înghițindu-L, spargerea pântecelui iadului și eliberarea drepților, atunci și cu ucenicii lui Iisus aceeași ispitire face oamenilor lumii acesteia, ca atingându-se de ei sau să se lumineze spre mântuire sau desăvârșit să se piardă.
Atâta am înțeles din taina răbdării sfinților. Este ascunsă în ea o mare bucurie. Și Iisus o avea.
(extrase din: Talanții Împărăției – Ierom. Arsenie Boca, Ed. Pelerinul – Iași 2004)
Upload Pictures
ioan alexandru david · 437 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
24 Iul 2012

CUVANT PENTRU SUFLET




•TE POT AJUTA SĂ TE ROGI. EU SUNT TĂCEREA.
„Pe cel tăcut liniștea îl pregătește pentru rugăciune; ea lucrează rodnic asupra sufletului.” – Pr. Nicon de la Optina –
„Cine renunță la tăcere, renunță la intimitatea cu Dumnezeu”

•CĂUTAȚI TĂCEREA. DE UN TIMP S-A RĂTĂCIT...
„Lumea este bolnavă de gură spartă.”
„Nu spune nimănui ceea ce vrei să rămână ascuns. Dacă tu însuți nu te poți stăpâni, cum te poți bizui pe tăcerea altuia?”

•ÎMPRIETENIȚI-VĂ CU TĂCEREA.
„Tăcerea este ajutătoare în lucrurile bune.” - Avva Isaac –
„Sufletul se cântărește în tăcere, așa cum aurul și argintul se cântăresc în apă curată.”

•SĂ FACEM CUNOȘTINȚĂ! EU SUNT TĂCEREA.
„Dacă ai fi tăcut, lui Hristos ai fi plăcut.”
„Tăcera estea aceea care ne determină de a nu Îi cere cont Domnului, tăcere în care sufletul nu spune niciodată lui Dumnezeu: „Pentru ce, Doamne?” Numai dintr-o credință profundă se poate naște o astfel de tăcere.”

•E SUFICIENT SĂ ȘTIM CĂ PUTEM DERANJA UN SINGUR OM DE LA RUGĂCIUNE ȘI TOT MERITĂ SĂ PĂSTRĂM LINIȘTEA.
„Tăcând, ajungi la starea de statornicie în tăcere și din aceasta în rugăciune deoarece cum s-ar putea ruga cel aflat în risipire?” – Pr. Nicon de la Optina –
„Fără tăcere nu poate exista o viață profund lăuntrică.”

•E SUFICIENT SĂ ȘTIM CĂ PĂSTRÂND LINIȘTEA AJUTĂM PE CINEVA SĂ SE ROAGE.
„Cine iubește pe Dumnezeu știe să tacă.”
„Tăcerea buzelor depinde de voința noastră, tăcerea gândurilor depinde de atenția noastră în rugăciune, iar tăcerea inimii este un dar al harului.”

•ÎNVAȚĂ SĂ TACI SMERIT.
„Atunci când cuvântăm, chiar despre cele mântuitoare de suflet, ni se întâmplă uneori să regretăm. Când tăcem , niciodată.” – Pr. Nicon de la Optina –
„Mai mult valorează un gram de exemplu bun, decât 50 de kilograme de cuvinte.”

•MAI ȘTII CE E TĂCEREA?
„Tăcerea este suire tăinuită spre Dumnezeu.” – Sf. Ioan Scărarul –
„Tăcerea este un semn al înțelepciunii.” - Sf. Nicodim Aghioritul –



BUNUL DUMNEZEU SĂ VĂ LUMINEZE MINTEA PENTRU A ȘTI CÂND ESTE DE FOLOS VORBA SAU TĂCEREA !
 
 Image
stela · 342 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
24 Iul 2012

BLOG LA CEAS DE SEARA !

RUGĂCIUNEA NOASTRĂ
pentru tot ce există

Să ne rugăm pentru Universul care ne ține în brațe, pentru Natură, în semn de mulțumire pentru felul în care ni se dăruie cu Iubire Necondiționată!

Să ne rugăm pentru Oamenii singuri pentru ca ei să aibă puterea de a-și transforma singurătatea în Sărbătoare!

Pentru Îndrăgostiți pentru ca Iubirea lor să fie curată! Pentru cei care aduc Binele în viața tuturor pentru ca să aibă Puterea să o facă mereu!

Pentru cei care încă nu știu că aparțin Luminii Divine, ca să-și aducă aminte de aceasta și să se comporte ca Lumină!

Să ne rugăm pentru noi toți ca să avem Puterea și Voința de a manifesta etern asemănarea noastră cu Dumnezeu!

Să ne rugăm pentru toate Animalele din Grădinile Zoologice în semn de mulțumire pentru că și-au sacrificat libertatea pentru noi! Pentru toate Animalele Lumii în semn de recunoștință și iubire pentru că ne acceptă indiferența!

Să ne rugăm pentru Plante, pentru toți Arborii, în semn de mulțumire pentru felul încântător în care ne susțin Viața!

Să ne rugăm pentru toate Entitățile de Lumină în semn de mulțumire și recunoștință că ne ghidează pe Cărările Vieții!

Să ne rugăm pentru trecut, mulțumindu-i că ne-a oferit MINUNEA clipei de ACUM! Să ne rugăm pentru acest ACUM în care ne aflăm, pentru că ne dă șansa de a conștientiza splendoarea Clipei de mâine și să ne rugăm pentru Clipa de mâine asigurând-o că vom ști să-i mulțumim pentru BUCURIA cu care vine!

Să ne rugăm pentru cei care au plecat înapoi în Cerul Divin, pentru ca Spiritul lor să fie mereu călăuzit de Lumina Reală! Să ne rugăm pentru cei care se nasc chiar ACUM pentru ca Iubirea și Bucuria Divină să le lumineze mereu pașii!

Să ne rugăm pentru cei care se vor naște în viitor pentru ca ei să știe că pe Pământ numai Iubirea există! Să ne rugăm pentru fiecare atom de viață pentru ca să știe că îl iubim! Să ne rugăm pentru cei care nu știu încă să iubească pentru ca Iubirea să le inunde trăirea!

Să ne rugăm pentru Soare, Stele și Lună în semn de mulțumire pentru că ne luminează drumul către desăvârșire!Să ne rugăm pentru Planeta noastră, pentru Nori și pentru Ploaia binefăcătoare, pentru Vântul mângâietor, pentru Zăpezile care cad și pentru Anotimpurile care se succed, mulțumindu-le că ne ajută să existăm și să ne scăldăm în frumusețe și prosperitate!

Să ne rugăm pentru Viață și să ne exprimăm recunoștința că ne umple cu Divinitate, făcându-ne să strălucim cu fiecare respirație a noastră!
Să ne bucurăm împreună și să-L îmbrățișăm pe Dumnezeu, AtotIubitorul, mulțumindu-i că a semănat în noi Perfecțiunea! Să ne rugăm unii pentru alții pentru ca să nu încetăm să fim frumos, împreună!
 

Poveste Superba



Doi bărbați, ambii grav bolnavi, ocupau aceeași încăpere într-un spital. Unuia dintre ei i se îngăduise să se ridice din pat timp de o oră în fiecare după-amiază. Patul lui era alătturi de unica fereastră din cameră. Celălalt trebuia să stea tot timpul întins în pat. Cei doi au stat de vorbă ore în șir. Au vorbit despre soțiile și familiile lor, despre casele lor, despre munca lor, au depănat amintiri din armată sau din vacanțele petrecute.
În fiecare după-amiază, cînd cel de lîngă fereastră se ridica, își petrecea timpul descriindu-i celuilalt ceea ce vedea că se întîmplă dincolo de geamul ferestrei. Celălalt începu astfel să trăiască pentru acea scurtă oră zilnică, în care lumea lui era în funcție de culoarea și de ceea ce se întîmpla în lumea din afară. Fereastra dădea într-un parc cu un lac. Rațe și lebede se jucau în apă, în timp ce copii se jucau cu bărcuțele. Tineri îndrăgostiți mergeau mînă în mînă printre flori de toate culorile, în timp ce în depărtare se ghicea prezența orașului. Pe măsură ce omul de lîngă fereastră descria cu de-amănuntul toate acestea, cel din pat închidea ochii, imaginîndu-și această scenă pitorească. Într-o după-amiază caldă, omul de lîngă fereastră descrise o paradă trecînd. Deși celălalt nu putea auzi orchestra, putea însă, cu ochii minții, să vadă ceea ce celălalt descria cu atît de multe detalii sugestive. Și așa trecură zile, săptămîni și luni…
Într-o dimineață, cînd a venit asistenta de servici să le aducă apa pentru a se spăla, a găsit trupul lipsit de viață al omului de lîngă fereastră, care se săvîrșise în pace, în timpul somnului. Femeia s-a întristat și a chemat personalul pentru a lua trupul neînsuflețit.
La vremea la care a considerat că este potrivit, celălalt a cerut ca, dacă se poate, să fie mutat lîngă fereastră. Asistenta a fost bucuroasă să îi îndeplinească dorința și, după ce s-a asigurat că totul este cum se cuvine, l-a lăsat singur. Încet, greu și dureros, acesta a reușit să se ridice în capul oaselor pentru a vedea, pentru prima dată cu ochii lui, lumea de afară. Încordîndu-se, se întoarse apoi spre fereastra de lîngă pat. Și în fața ochilor a văzut un zid gol. Omul a întrebat-o pe asistentă cum a putut vedea fostul său coleg de cameră, care-i descrisese atît de multe minunății văzute pe fereastră. Asistenta i-a răspuns că omul era orb și nu a putut să vadă nici măcar zidul gol… Și, adăugă ea, poate că „a vrut doar să vă încurajeze pe dumneavoastră”.
Este o mare bucurie să poți să-i faci fericiți pe ceilalți, în ciuda greutăților propriei existențe. Împărțite cu alții, supărările se înjumătățesc, în timp ce bucuriile se dublează. Dacă vrei să te simți bogat, atunci ia aminte la lucrurile pe care le ai și pe care nu le poți cumpăra cu bani
 




Photobucket
roxana mateescu · 279 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
24 Iul 2012

SUGESTIE PENTRU VACANTA DUMNEAVOASTRA !

Peșterile județului Gorj, monumente ale naturii
În județul Gorj există aproximativ 2.000 de peșteri de diferite dimensiuni, unele dintre ele fiind declarate monumente ale naturii protejate de lege. Între acestea, un loc cu totul aparte îl ocupă peștera Polovragi, poziționată pe Cheile Oltețului, în apropierea Mănăstirii 'Adormirea Maicii Domnului' - Polovragi, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.

Unul dintre punctele forte ale județului Gorj îl reprezintă turismul montan, datorită monumentelor naturii cu care Dumnezeu a binecuvântat aceste plaiuri. Piese importante în constituirea acestui cadru, cele peste 2.000 de peșteri adăpostesc adevărate comori ale naturii. Unele dintre cele mai cunoscute, cum ar fi Peștera Muierilor de la Baia de Fier sau peștera Polovragi, sunt vizitate anual de zeci de mii de turiști din țară și din străinătate. La același nivel se plasează și peștera Cloșani, peștera de la Mănăstirea Tismana, peștera Gura Plaiului de la Topești-Tismana, precum și multe altele. Așa se face că cele mai vizitate obiective turistice naturale sunt cele din zona carstică, zonă situată pe bordura sudică a Carpaților. Potrivit profesorului Petru Rădulea, peșterile sunt 'cavități subterane de dimensiuni mari care comunică cu suprafața prin una sau mai multe deschideri, numite guri. Ele au un sistem complex de galerii și chiar mai multe etaje care comunică între ele'.

Cadrul natural pitoresc al județului Gorj este legat atât de speologie, cât și de turismul montan de aventură și de drumeții. Gorjul are, în plus, zone foarte bune pentru zborul cu parapanta sau deltaplanul sau pentru rafting, cicloturism ori pescuit sportiv.

Peștera care a găzduit tezaurul Băncii Naționale a României

Peștera de la Mănăstirea Tismana mai este cunoscută și sub denumirea de Peștera Tezaurului, întrucât, spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, aici a fost depozitat tezaurul Băncii Naționale a României. Are o lungime de 200 m și poate fi vizitată. În apropierea peșterii, turiștii pot vedea mai multe adăposturi săpate în stâncă. Aici, cu secole în urmă, au viețuit numeroși pustnici, sub ocrotirea spirituală a Sfântului Nicodim de la Tismana.

Întreg bazinul hidrografic al râului Tismana însumează 20 de peșteri de diverse forme, care impresionează întotdeauna prin frumusețea și sălbăticia lor. La nord de satul Topești se află peștera Gura Plaiului, care are o lungime de 150 m. A fost declarată monument al naturii. Va putea fi vizitată după obținerea tuturor avizelor necesare. În zona comunei Runcu și a Cheilor Sohodolului, turiștii pot vizita și alte obiective subterane, cum ar fi peștera 'Pătrunsa', peștera 'Popii', 'Gârla Vacii', 'Peștera cu lilieci' și 'Peștera Nării'.

Peștera Polovragi din Cheile Oltețului

În Cheile Oltețului, care se întind pe o distanță de 1,5 km și sunt extrem de pitorești, cu pereți verticali, un adevărat canion cu numeroase guri de peșteră, se află una dintre cele mai vizitate peșteri din județul Gorj: peștera Polovragi. Aceasta este rezultatul activității unui vechi curs subteran al râului Olteț. Aici, la Polovragi, peștera, Cheile Oltețului și Mănăstirea Polovragi alcătuiesc un complex turistic preferat de pelerinii din întreaga țară și nu numai. Pentru frumusețea peisajului, Polovragii au devenit unul dintre obiectivele turistice preferate de gorjeni în sfârșiturile caniculare de săptămână.

Bătrânii din zona comunei Polovragi spun că în trecutul îndepărtat peștera Polovragi a fost adăpost și refugiu pentru haiduci. De asemenea, oamenii spun că pandurii lui Tudor Vladimirescu au depozitat în această peșteră mai multe arme aduse de la Sibiu. Una dintre legendele locului povestește despre zeul geto-dac Zalmoxe, care a avut lăcașul aici, în peștera Polovragi. În apropiere de peșteră, arheologii au descoperit urmele unei cetăți dacice antice. Anual, peștera Polovragi este vizitată de peste 13.000 de turiști.

Monument plin de legende: Peștera Muierilor

Cea mai cunoscută din cele 2.000 de peșteri gorjene rămâne totuși Peștera Muierilor, situată în apropierea localității Baia de Fier. Peștera este un adevărat monument al naturii, care conține originale concrețiuni calcaroase, ce dau fantezie și splendoare locului. Sălile acestei rezervații speologice au nume sugestive - 'Sala liliecilor', pentru că adăpostește numeroase colonii de lilieci, sau 'Galeria urșilor', pentru că aici s-au găsit oseminte ale ursului de cavernă. Legenda leagă numele acestei peșteri de faptul că ea a servit drept adăpost pentru femei și copii în epoca migrației popoarelor barbare. Această peșteră este situată în versantul drept al Cheilor Galbenului, fiind considerată de specialiști ca o peșteră mare. Galeria principală și cea electrificată sunt cele vizitabile. Profesorul Petru Rădulea spune în cartea sa 'Geografia Gorjului' că în această peșteră s-au găsit urme ale unei așezări paleolitice. 'Dăltuirea picăturii de apă în subteran ne-a lăsat inedite frumuseți, care constituie un deosebit patrimoniu turistic ce trebuie pus în valoare și ocrotit pentru o bună dezvoltare economică durabilă în Gorj', spune profesorul Petru Rădulea.

Peștera Muierilor este prima peșteră electrificată din România.
Admin · 322 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
23 Iul 2012

"Si s-au deschis ochii lor..."(Duminica a VII-a dupa Rusalii,Mt 9, 27-35)

Opt versete de Evanghelie, cat o carte.Continuand sederea la Capernaum, Hristos nu renunta la a Se descoperi ca fiind Dumnezeu.Cum, trebuie s-o recunoastem, capitolele VIII si IX din Evanghelia dupa Matei o subliniaza cu prisos.Amandoua stand sub motto-ul profetic:"Acesta neputintele noastre le-a luat si bolile noastre le-a purtat"(Mt 8, 17;Isaia 53, 4), aratand ca Domnului nimic nu-I este prea greu.Iar despre acestea "multe, multe vom grai si nu vom ajunge la capat, dar sfarsitul cuvintelor noastre este Domnul intru toate"(Isus Sirah 43, 31).Astazi doi orbi se tin dupa Hristos (9, 27) si capata deschiderea ochilor (9, 30).Si un mut este adus dinaintea Lui (9, 32) si, scotandu-i-se demonul, mutul vorbeste (9,33).In cateva versete, iata, prilej de a ne reanaliza propria noastra devenire intru Hristos.Caci in orbire am sezut si iarasi mai adanc orbindu-ne, Soarele-Hristos lumina a dat vederii noastre.Si muti, indraciti de cele ce ne legau limba, aflata in robirea satanei, am fost si, amutind dinaintea tainei Cuvantului, cuvantarea a mangaiat iarasi buzele noastre.Cati n-ati trecut prin aceste doua "stramtori" ale intalnirii cu Dumnezeul Cel Viu?Carora dintre noi n-a trebuit Hristos nu o data, ci de mai multe ori, sa ne redea vederea, ca sa aflam pe Cel care este Lumina, sa ne dea credinta, ca sa vedem pe Cel Ce este Credinta, sa ne reaprinda dragostea, ca sa revedem pe Cel Ce este Iubirea.Si cati dintre noi n-am legat limba noastra mai intai la jugul greu al vorbirii nebunesti pentru ca, ceva mai incolo, Insusi Hristos sa ne elibereze, dandu-ne Cuvantul ca hrana si ca bautura aleasa.
Caci lectia Evangheliei de astazi, ca mai mereu, este sminteala pe care dragostea lui Hristos o naste in lume si in noi.Caci daca poporul tresalta, uimindu-se de cele ce se arata acum lui Israel(9, 33), glasul cartelii, al fariseismului legalist spulbera aureola de bucurie - "Cu domnul demonilor scoate pe demoni"(9, 34) fiind parca cele mai prostesti cuvinte rostite de cineva, pana la Iuda, in Evanghelie.Dar noi insine balansam uneori intre cele doua reactii: a bucuriei minunii si-a cartelii.Angajati intr-o schizofrenie spirituala majora, rod al unui arianism ascuns, trupurile fiindu-ne mai dragi ca sufletele si Intruparea Domnului, incurcandu-ne uneori in planurile noastre omenesti, balansam, asadar, intre a recunoaste minunile lui Dumnezeu din viata noastra si a pune pe seama intunericului lumina ce ne mai tine in viata.Ca sa intelegem, sa luam de exemplu carteala noastra la boala sau modul in care cautam solutii omenesti la lucrurile cu adevarat duhovnicesti, incercand uneori sa invingem moartea prin medicamentatii si regim simplu...Ba, mai mult, nu de putine ori smintitoarea dragoste a lui Dumnezeu catre aproapele ne arunca in pragul nebuniei fariseice.Cum oare sa fie mai buni ca noi betivii si desfranatii, hotii si delationistii...?Cautand la lucrarea lui Dumnezeu cu ochi omenesti nu vedem niciodata, dar absolut niciodata, ceea ce Dumnezeu, dumnezeieste vazand, afla bun si de sporit in "celalaltul" de langa noi.Oricat de neduhovnicesc pare el dupa regulile "duhovniciei"noastre!
Binecuvantat dar este Dumnezeul Care ne sminteste cu dragostea Lui!Cel Care inca mai are de unde da lumina si vorbire pana la vremea cand Venirea Sa va inchide izvorul, aratandu-ne deplin curgerea cea nesfarsita a luminii si a impreuna-vorbirii cu El.
Am aflat intr-o carte pe care mai ales celor tineri v-o recomand (Andrei Scrima, Timpul Rugului Aprins - Maestrul spiritual in traditia rasariteana,Humanitas, 2000 - editia a II-a -, p.21), o rugaciune a celui care, sub numele de Ioan Cel Strain, a strans si provocat miscarea de la Antim, a Rugului Aprins.Zice Avva: "Da, Il binecuvantez pe Domnul, Care, din pragul varstei barbatiei, a facut sa se topeasca la un loc, in incaperea inimii mele tinere, belsugul daruitor din care si acum traiesc si ma innoiesc, belsug pe care suferintele si trunchiatul drum al vietii mele nu l-au facut totusi sa se piarda, ci cu grija si teama l-am pastrat si am cautat si nu-l imputinez".
Des-orbit si des-amutit, sufletul, in setea duhului cea fara de satiu, cauta lumina si implinirea vorbirii.In Dumnezeu.
(Predici, de Parintele Constantin Necula)
balla georgeta · 523 vizualizari · Scrieti un comentariu
Categorii: Prima categorie
22 Iul 2012

Cum cunosc ingerii pe Dumnezeu


Realitatea lumii ingeresti si legatura dintre ea si lumea noastra sensibila suscita doua intrebari:

a) E posibila o cunoastere a lui Dumnezeu fara mijlocirea simbolurilor? Adica, cum e cunoscut Spiritul dumnezeiesc cel mai presus de orice cunoastere, de catre spiritul creat ingeresc, fara mijlocirea simbolurilor?



b) Cum iau cunostinta spiritele netrupesti de lumea noastra sensibila, fara organe sensibile de cunoastere? Adica, cum cunosc in general o realitate fara o intiparire in sensibilitatea lor a formelor realitatii sensibile, sau a unor simboluri corespunzatoare realitatilor nesensibile?



La prima intrebare raspunsul pare mai usor. Insusi spiritul uman poate cunoaste anumite principii logice in ele insele, desi prilejul acestei cunoasteri i-a fost dat de viata sa in trup si de cunoasterea lumii sensibile. Nu vedem nici un motiv ca spiritele netrupesti sa nu poata cunoaste principiile acestea rationale si altele mai inalte, in mod nemijlocit. Apoi spiritul uman cunoaste anumite prezente si realitati care nu pot fi reduse la cele materiale, chiar daca prilejul acestei cunoasteri il ofera anumite perceptii materiale. De exemplu, el sesizeaza subiectele semenilor sai si atatea stari sufletesti ale lor.

Spiritul uman traieste o presiune a acestor realitati si un anumit fel de a fi al lor, desi ele raman in mare masura apofatice sau indefinite si niciodata deplin intelese. Exista si o alta "simtire a mintii" decat cea prin simboluri materiale si propriu-zis pe aceasta o indica Sfintii Parinti sub aceasta numire. Nu vedem de ce n-ar putea avea si spiritele netrupesti simtirea presiunii unor prezente spirituale negraite, totusi suficient de determinate, fara mijlocirea imaginilor sensibile. In sfarsit, subiectul uman traieste presiunea unei autoritati spirituale supreme, neconditionate, chiar daca o simte prin o anumita intiparire a ei si in organizarea sa somatica. Nu vedem de ce nu ar trai presiunea unei asemenea puteri si spiritele netrupesti, fara prelungirea unei intipariri a ei intr-o fiinta somatica. La urma urmelor, toate aceste presiuni sunt traite si de subiectul uman ca niste presiuni spirituale in insusi spiritul sau, care fiind cu mult mai clare se pot numi pe drept cuvant iluminari. Intiparirea acelora in organizarea somatica nu e decat o prelungire a experientei acelei presiuni. In definitiv omul cunoaste pe Dumnezeu printr-o neconditionata responsabilitate fata de presiunea spirituala suprema a acestei autoritati, traita chiar in fiinta lui. De ce n-ar trai si ingerii in ei insisi aceasta responsabilitate neconditionata intr-un mod chiar mai clar decat omul, nefiind tulburati in finetea acestei trairi de atractiile trupului spre preocupari mai exterioare?



Transmisiunea reciproca a cunoasterii ingeresti si omenesti



Mai greu e de raspuns la intrebarea cum cunosc ingerii realitatile pur materiale ale lumii noastre. Dar poate ca si ei au o "sensibilitate" cu totul deosebita pentru structurile rationale ale realitatii materiale (pentru "Wesensschau" al fiecarei realitati), incat sa simta o presiune a acestora in spiritul lor. Pe de alta parte, cunoscand pe oameni ca subiecte, cunosc in ei toate intiparirile traite ale lumii, care au devenit si au provocat in ei continuturi si stari spirituale. Se poate presupune ca ei pot intra cu oamenii intr-o comuniune launtrica atat de intima, incat pot vedea prin ochii oamenilor ca si cand ar fi ai lor si pot simti cu oamenii bucuriile si durerile provocate in ei de lumea sensibila, asa cum si oamenii isi pot insusi de la ingeri o vedere mai inteligibila in imaginile si simbolurile lor.



S-ar mai putea presupune ca ei, ca spirite create, au totusi o anumita capacitate intrinseca pentru sesizarea si influentarea lumii materiale, fara ca aceasta capacitate sa ajunga pana la cea a spiritului uman inradacinat in trup. Poate in acest sens unii Parinti si autori bizantini vorbesc chiar de un corp foarte subtire al ingerilor, cum sunt de exemplu Sfantul Vasile cel Mare si Mihail Psellos, care se bazeaza pe Psalmul 103, 5: "Cel ce face pe ingerii Sai duhuri si flacari slujitoare".



In felul acesta, dar si prin harul dumnezeiesc, ei pot cunoaste oarecum chiar aspectele materiale ale lucrurilor. Desigur, modul acestei cunoasteri ne ramane pana la urma cu neputinta de inteles pe deplin.



Despre contributia ingerilor la cunoasterea umana a lui Dumnezeu, pe langa locurile indicate din Sfanta Scriptura, mentionam unul din Dionisie Areopagitul. Acesta zice: "Ordinele fiintelor ceresti participa primordial si multiplu la Dumnezeu si sunt revelatoarele prime si in multe feluri ale ascunzimii dumnezeiesti. De aceea s-au si invrednicit mai mult decat toate de numele de ingeri, deoarece iluminarea Dumnezeirii ajunge intai la ele si prin ele ni se transmit noua revelarile cele mai presus de noi. Astfel "legea, cum zice cuvantul dumnezeiesc, prin ingeri ni s-a dat" (Gal. 3, 19); pe Vestitii nostri Parinti dinainte de lege si de dupa lege ingerii i-au ridicat la Dumnezeu, sau i-au invatat ce sa faca si i-au adus la calea dreapta de la ratacire si de la viata lipsita de curatie; ei au descoperit randuieli sfinte, sau viziuni ascunse de taine ceresti, sau anumite preziceri" (Fapte 7, 53; Mt. 3, 12; Fapte 11, 12; Dan. 7, 10; Is. 10).



La Dionisie Areopagitul strabate insa si ideea unei revelatii directe a lui Dumnezeu catre oameni. Asa incat conceptia lui s-ar putea intelege numai in sensul ca toata cunoasterea umana a lui Dumnezeu are un anumit caracter simbolic. Dar totdeauna omul credincios isi da seama ca Dumnezeu insusi i Se descopera prin graiul simbolic, sau prin imagini propriu-zise.



Graiul simbolic si imaginile referitoare la Dumnezeu au intelesuri infinite; iar la descoperirea acestor intelesuri oamenii sunt ajutati in mare masura de ingeri. Caci ingerii strabat cu intelegerea lor la intelesurile nesfarsite care iau chip in simboluri. Incat se poate vorbi de o asistenta a ingerilor la revelarile lui Dumnezeu catre oameni. Dionisie Areopagitul afirma direct ca toata Revelatia divina s-a facut prin viziuni, sau prin imagini. Iar imaginile, desi produse direct de Dumnezeu, sunt explicate prin ingeri: "Iar daca ar zice cineva ca unora dintre sfinti le-au venit aratari divine in mod direct, sa afle si aceasta din Preasfintele Scripturi ca ascunsul insusi al lui Dumnezeu, in ceea ce este El, "nimenea nu L-a vazut, nici nu-L va vedea"(In. 1, 18). Manifestarile divine s-au impartasit cuviosilor in revelari potrivite cu Dumnezeu prin unele viziuni sfinte si corespunzand vazatorilor. Iar Scriptura atotinteleapta numeste dumnezeiasca viziunea aceea care arata in sine asemanarea dumnezeiasca figurata, ca pe o asemanare figurata a celor cu neputinta de figurat, pentru ridicarea prin ea a celor ce vad la Dumnezeu, pe drept cuvant aratare a lui Dumnezeu, datorita faptului ca prin ea vine in cei ce vad o iluminare dumnezeiasca si ei sunt introdusi in chip sfant in ceva dumnezeiesc. Dar Parintii cei vestiti au fost luminati in aceste viziuni de Puterile ceresti".



Sfantul Grigorie Palama retine de la Dionisie Areopagitul ideea ca viziunile se produc direct de Dumnezeu ca mijloace prin care El insusi Se face cunoscut, dar explicarea lor se face prin ingeri. Prin aceasta el accentueaza ideea unei reciprocitati intre ingeri si oameni in ce priveste cunoasterea lui Dumnezeu. In special oamenii se impartasesc de o revelare directa a lui Dumnezeu, incepand de la intruparea Fiului lui Dumnezeu. Iar aceasta revelare o cunosc si ingerii prin oameni.



Sfantul Grigorie Palama pune astfel un accent mai apasat pe cunoasterea umana nemijlocita a lui Dumnezeu. Totusi mentine ideea unei completari reciproce intre ingeri si oameni: "Astfel, nu numai in ingeri, ci si in noi au loc vederi nemijlocite ale lui Dumnezeu si nu numai vederi mijlocite prin altii; sunt vederi care nu coboara de la cei din primul rand la cei din al doilea, prin transmisiune. Caci Domnul domnilor nu e supus legilor creatiei. Dupa sfintele noastre predanii, Gavriil e singurul caruia i s-a descoperit misterul coborarii negraite a Cuvantului, desi nu face parte din ceata ingerilor aflata in prima triada si nemijlocit langa Dumnezeu. Trebuie sa fie nou inceputul zidirii noi. Caci Cel ce S-a coborat pana la noi pentru noi, toate le-a facut noua.

De aceea Inaltandu-Se la cer, pe ingerii din ceata inferioara si mai degraba din jurul lumii ii face, cum spune Sfantul Chiril, luminatori si desavarsitori ai cetei superioare. Astfel li se da putinta sa ceara celor ce le sunt superiori sa "ridice portile vesnice" si ii invata ca Cel ce S-a imbracat in trup pentru negraita iubire de oameni va intra si Se va urca si va sedea mai presus de toata incepatoria si Puterea. Caci El este Domnul Puterilor si imparatul slavei, putandu-le toate; putand face cand voieste si pe cei din urma mai mari decat pe cei dintai. Dar inainte de aratarea in trup a lui Dumnezeu, n-am invatat sa fi fost asa ceva la ingeri... Aratandu-se acum harul, nu mai e nevoie sa se faca toate prin mijlocire. Aceasta o spune si marele Pavel: "Acum, zice, s-a facut cunoscuta prin Biserica, incepatoriilor si Stapaniilor, intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu" (Ef. 3, 10). Tot asa spune si corifeul cetei apostolice, Petru: "Cele ce au fost vestite de cei ce ne-au binevestit intru Duhul trimis din cer, spre ele doresc ingerii sa priveasca" (1 Pt. 1, 22). Cele mai mici fiind facute astfel mai mari prin har, se mentine totusi randuiala armonioasa in chip nestirbit si minunat. Poti sa vezi ca harul cunostintei e dat de cele mai multe ori prin mijlociri; dar vederile dumnezeiesti se vad de cele mai multe ori nemijlocit. De aceea si pe timpul lui Moise legea formulata s-a dat prin ingeri, spune Sfanta Scriptura, dar vederea aceea a lui Dumnezeu, nu s-a dat insa talmacirea vederii prin ingeri" (Is. 6).



In Hristos, trupul inviat devine atat de transparent pentru Dumnezeire, incat si cei inferiori vad aceasta Dumnezeire, deci nu mai au atata nevoie de explicarea ingerilor superiori; ba intr-un fel cei inferiori sunt intr-o prioritate, caci cunosc Dumnezeirea si prin umanitatea pe care Hristos o are comuna cu ei. Ingerii cunosc mai mult adancurile Dumnezeirii; oamenii, mai mult taina ei facuta evidenta prin inviere.



Astfel, Sfantul Grigorie Palama pune si mai mult in relief caracterul elastic al ordinii ierarhice a cunoasterii lui Dumnezeu. El impaca ordinea ierarhica cu contactul direct cu Dumnezeu si cu cunoasterea directa a lui Dumnezeu de catre cei de pe treptele ierarhice inferioare. Ierarhia se mentine totusi in natura; si daca cel de pe treapta superioara cunoaste ceva prin mijlocirea celui de pe o treapta inferioara, el pastreaza totusi in general un rol in explicarea a ceea ce se comunica direct celui de pe treapta inferioara.



In general, din cele spuse de Dionisie Areopagitul si mai ales de Sfantul Grigorie Palama, rezulta ideea unei completari reciproce in cunoastere intre ingeri si fiintele umane.



Cunoasterea noastra e mijlocita de simboluri sensibile. Ingerii ne ajuta sa strabatem la profunzimile a ceea ce e suprasensibil in simboluri. Dar ingerii insisi afland de aceste simboluri comunicate oamenilor, afla ceva nou despre Dumnezeu, mai bine zis afla despre continuturi si moduri noi ale revelarii si bunatatii divine. Ei sunt in stare sa intuiasca mai bine continuturile spirituale din simbolurile de care afla, adica profunzimea sensurilor lor. Dar pe de alta parte nu au experienta sensibila multiforma in care, de dragul oamenilor, se face intuit ceva din continutul divin. Avand ca spirit intrupat experiente de viata proprii, fiindca Dumnezeu Si-a insusit aceste experiente in Hristos, omul credincios le intelege, dar nu in toata profunzimea lor. Omul credincios da prilej lui Dumnezeu sa Se coboare in manifestarea iubirii Sale pana la treapta lui. Astfel, prin aceasta coborare a lui Dumnezeu la oameni si prin ceea ce cunosc oamenii, ingerii afla lucruri noi despre iubirea lui Dumnezeu, dar ei aduc o contributie la intelegerea profunzimii acestei iubiri. Fara om nu s-ar putea cunoaste nici de ingeri si nici in general de cata coborare sau de cata iubire e capabil Dumnezeu. Prin calitatea sa de fiinta spiritual sensibila, numai omul este in stare sa sesizeze acest fel de coborare sensibila si extrema a lui Dumnezeu. Ingerii nu sunt capabili sa primeasca si sa traiasca intern aceasta revelare "estetica" (sensibila) a lui Dumnezeu. Daca ei "vad" formele sensibile prin care Dumnezeu Se reveleaza oamenilor, ei vad in primul rand oarecum structura lor interna.



Ajutorul ce se da oamenilor de catre ingeri, pentru patrunderea sensurilor spirituale ale formelor sensibile in care li Se reveleaza Dumnezeu, devine tot mai putin necesar acestora, pe masura ce ei progreseaza in sesizarea spirituala, adica pe masura progresului lor duhovnicesc spre starea ingereasca. Dar pe masura ce aceste forme sunt coplesite de spiritualitatea divina, ingerii devin capabili sa le sesizeze chiar ei insisi. Acesta e sensul in care noi - cum spune Dionisie Areopagitul - vom deveni in viata viitoare asemenea ingerilor. Se va realiza o comuniune mai intima intre oameni si ingeri. "Acum, potrivit noua, iubirea de oameni a Cuvantului se acopera in valurile cuvintelor si cele inteligibile iradiaza in cele sensibile, cele mai presus de fiinta in cele ce sunt, cele fara forme si figuri, imbracand forme si figuri, multiplicand si plasticizand in varietatea simbolurilor divizate simplitatea mai presus de fire si nefigurata. Atunci insa, cand vom deveni incoruptibili si nemuritori si vom ajunge la starea preafericita a chipului lui Hristos si vom fi totdeauna cu Domnul (I Tes. 4, 16), dupa Scriptura, ne vom umple de teofania Lui vizibila prin contemplatii atotcurate. Caci ea ne va invalui in straluciri atotluminoase ca pe ucenici in acea preadumnezeiasca Schimbare la fata.

Iar impartasindu-ne de revarsarea de lumina inteligibila a Lui cu o minte nepatimasa si nemateriala si de unirea mai presus de minte prin atingerile incognoscibile si fericite ale razelor supraluminoase, intr-o imitare mai dumnezeiasca a mintilor supraceresti, vom fi intocmai ca ingerii, cum spune adevarul Scripturii (Lc. 20,36), si fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii. Acum insa, pe cat ne este accesibil, ne folosim de simboluri proprii pentru cele dumnezeiesti, iar din acestea iarasi suntem ridicati, dupa puterea noastra, la adevarul simplu si unit al vederilor inteligibile si, dupa toata intelegerea celor deiforme de care suntem capabili, oprind lucrarile noastre intelegatoare, atingem raza mai presus de fiinta, pe cat ne este posibil, in care preexista in chip negrait marginile tuturor cunostintelor, raza pe care nu e cu putinta nici a o intelege, nici a o grai, nici a o contempla. Caci ea e mai presus de toate si mai presus de cunoastere si are in sine anticipat toate cunostintele si toate puterile celor ce exista si e statornicita cu o putere necuprinsa mai presus de mintile supraceresti. Pentru ca daca toate cunostintele sunt ale celor ce sunt si isi au marginile in cele ce sunt, ceea ce este dincolo de cele ce sunt este dincolo si de cunostinta".



In orice caz, chiar cand devine supracunoastere, cunoasterea umana a lui Dumnezeu e prilejuita de simbolurile sensibile, sau porneste de la ele. Avem o analogie cu cunoasterea subiectelor umane intre ele. Eu ma scufund in contemplarea lui tu, din prilejul intalnirii realitatii lui vazute. Chiar Iisus, ca Dumnezeu intrupat, e un astfel de prilej, fie chiar in forma Lui cea mai transfigurata. Cunoasterea ingerilor nu e insa prilejuita de simboluri vazute. Dar transfigurarea simbolului, fulgerarea lui tu prin realitatea vazuta a semenului, nu se realizeaza numai prin vointa mea, ci printr-un act de sus. Acest act e de la Dumnezeu. Dar e foarte verosimil ca si de la un inger, si anume de la un inger model al persoanei cunoscute si de la un inger model al persoanei care cunoaste, Dumnezeu ne ridica in infinit. Dar nu totdeauna contemplarea unei realitati nemateriale de catre noi se scufunda in infinit. In acele cazuri putem presupune ca lucreaza un inger. Caci ingerul, desi e o realitate spirituala, spre deosebire de Dumnezeu este o realitate spirituala structurata, sesizabila ca atare, care ne usureaza prin aceasta sesizarea realitatilor spirituale structurate inrudite cu el. De cate ori nu transpare prin frumusetea spirituala a unui tu uman o frumusete intensificata, structurata dupa chipul acestui tu? Desigur frumusetea lui tu e intensificata in ultima analiza de proiectarea luminii divine asupra lui, dar cand aceasta intensificare e prea trecatoare, ea transpare mai degraba structurata de ingerul model.



Pe de alta parte, oricat de structurat ne-ar aparea un tu sau eu-ul propriu, sau prin el - ingerul lui, structura aceasta nu e rigid inchisa; ea ne deschide accesul nu numai in indefinit, ci si in infinit. Noi ne dam seama in clipele de har ale contemplarii unui tu, sau a eu-ului propriu, atat de caracterul specific, clar structurat al acelui tu sau al eu-ului propriu, cat si de lipsa lui de granita, de scaldarea lui intr-un infinit din interiorul de dincolo de el si de capacitatea lui de infinita deschidere spre altii. Astfel, se poate spune ca prin eu, sau prin tu, se contempla ingerul, iar prin inger, infinitul divin. In interiorul omului e ingerul si in interiorul ingerului, Dumnezeu. Ei sunt pe o scara, dar treptele scarii sunt stravezii.



Aceasta putinta de comunicare launtrica a ingerului cu spiritul omenesc intrupat arata iarasi o legatura ontologica intre spiritele netrupesti si cele intrupate omenesti. Ingerii nu sunt purtatori directi de trupuri, dar sesizeaza spiritualul intrupat, traiesc legatura cu spiritualul intrupat, simt in spiritul intrupat ceva care nu e numai spirit, simt presiunea prezentei spiritului intrupat, cu toata experienta adunata in el prin viata in trup, precum si spiritul intrupat traieste prezenta spiritului neintrupat.



Claritatea vederii continutului spiritual al unor revelatii sensibile ale lui Dumnezeu, pe care le ocazioneaza ingerilor sesizarea acestor revelatii de catre spiritul uman, da si spiritului uman o putere de sesizare mai clara a continutului acelor revelatii si, in general, un ajutor in depasirea contemplativa si etica a domeniului sensibil, fie ca e revelatie supranaturala a lui Dumnezeu, fie ca e revelare naturala a sensurilor spirituale ale lucrurilor. Asa credem ca trebuie intelese explicarile chipurilor sensibile ale revelatiei date de ingeri oamenilor credinciosi.



Omul nu e singur nici cand pare ca e complet singur. Dimpotriva, tocmai cand se aduna in sine mai mult din imprastierea atentiei spre tot felul de lucruri sau amintiri de lucruri exterioare, se deschide inrauririi unor prezente spirituale. Cand se aduna mai mult in rugaciune, rugaciunea lui e incalzita de rugaciunea unui duh sau a mai multor duhuri netrupesti, daca rugaciunea e o deschidere interioara spre absolutul divin. Evagrie Monahul spune: "Cunoaste ca sfintii ingeri ne indeamna la rugaciune si stau de fata impreuna cu noi, bucurandu-se si rugandu-se pentru noi". "Daca te rogi cu adevarat, vei afla multa intarire si incredintare, si ingerii vor veni la tine ca si la Daniil si-ti vor lumina intelesurile celor ce ti se intampla".



In Biserica se realizeaza nu numai o comuniune intre membrii ei vazuti, ci si cu ingerii. Sobornicitatea Bisericii cuprinde si pe ingeri.



Sfanta Scriptura vorbeste si de o legatura speciala intre un inger si o persoana umana. Ingerul legat in mod special de catre Dumnezeu cu o persoana umana tre­buie sa fie si un model special al acesteia. Multimea de ingeri trebuie sa corespunda multimii de oameni. Legatura ontologica intre ordinea ingerilor si a noastra are nu numai un caracter general, ci este specificata si in mod interpersonal. Desigur, asa cum fiecare om se dezvolta spiritual in legatura cu toti semenii sai, asa si cu lumea ingereasca in general. Totusi continutul spiritual al intregii lumi ingeresti se comunica si inraureste continutul spiritual al intregii lumi omenesti prin legatura speciala dintre o concretizare individual-ingereasca si una individual-omeneasca a acestor lumi, concretizarea ingereasca reprezentand o forma personala de model spiritual potrivit cu temperamentul unei concretizari personale umane.



Ingerii ne aduc astfel nu numai un orizont nou de cunoastere, care ne scapa de monotonie, ci si un ajutor in dezvoltarea originalitatii noastre pe linia unei frumuseti a curatiei si a unui caracter superior. In chip special, creatorilor de arta aceste noi orizonturi de intelegere si armonii li se deschid intr-un mod original potrivit lor, prin ingerii lor. Caci ingerii laudand pe Dumnezeu "cu graiuri netacute", concretizeaza in structuri spirituale superioare uimirea ce le-o produce infinitul si indefinitul divin. Iar aceste structuri de armonii si intelegeri, desi sunt nemateriale, totusi sunt sesizabile de cei dotati cu o mai dezvoltata capacitate de perceptie spirituala si de exprimare mai corespunzatoare cu ele.



Dar am vazut ca nu numai noi avem un folos de la ingeri, intrucat ingerii ne fac simbolurile transparente, transfigurate, sau ne indrumeaza in organizarea ele­mentelor sensibile in asa fel ca sa tasneasca prin ele realitatea spirituala, ci si ingerii cunosc prin coborarea lui Dumnezeu la oameni si prin activitatea contemplativ artistica a oamenilor realitatea divina in forme noi, in forme frumoase, in actiuni care reveleaza mai profund sublima bunatate si iubire a lui Dumnezeu fata de cele mai modeste creaturi constiente ale Sale. Ingerii n-au cunoscut cat de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu, pana la intruparea Fiului Sau, nici valoarea omului ca creatura a lui Dumnezeu, pana la invierea si inaltarea la cer ca om a lui Hristos.



Sfantul Grigorie de Nyssa, explicand cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "intelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri se face acum cunoscuta, prin Biserica, Domniilor si Stapaniilor, in cerestile locasuri" (Ef. 3,10), zice: "De fapt in cursul veacurilor care au precedat Biserica, ele au cunoscut intelepciunea simpla si uniforma a lui Dumnezeu. Intelepciunea de multe feluri, impusa de complexitatea luptei contra fortelor dusmane, au cunoscut-o clar numai acuma prin Biserica: cum S-a facut Cuvantul trup, cum s-a amestecat viata cu moartea, cum prin ranile Sale a vindecat ranile noastre, cum a infrant prin slabiciunea crucii puterea dusmanului, cum a rascumparat pe pacatosi". Tot Sfantul Grigorie de Nyssa aplica inaltarii Domnului cuvantul din Psalmul 23, 7-10: "Ridicati-va, porti vesnice, sa intre imparatul maririi. Cine este imparatul maririi?", si spune ca pana atunci ingerii nu stiau la ce slava va fi ridicat Cuvantul intrupat. Sfantul Ioan Gura de Aur, comentand cuvantul Sfantului Pavel: "S-a aratat ingerilor", spune: "Cand S-a aratat ingerilor era imbracat in trup; inainte de aceea nu L-au vazut, caci si pentru ei esenta este nevazuta".



In general, ingerii nu cunosc viitorul, deci slava la care e destinata lumea n-au cunoscut-o decat dupa ce aceasta s-a revelat ca fagaduinta Bisericii. Ei nu cunosc nici chiar gandurile nemanifestate ale oamenilor. Ingerii cunosc insa de la creatie capacitatea noastra de a face transparenta maretia divina si-si activeaza una din capacitatile lor proprii, ajutand oamenilor la opera transfigurarii ei. Asupra creatiei sensibile se lucreaza din doua parti, pentru a o face o transparenta uimitor de frumoasa a Dumnezeirii: de deasupra ei, prin ingeri, si din cadrul ei, prin noi. In aceasta consta solidaritatea ontologica a ingerilor cu oamenii si cu lumea sensibila, sau sensul cuvintelor care descriu actul creatiei ca un act unitar: "Dumnezeu a facut cerul si pamantul". Numai impreuna, lumea sensibila, avand drept coroana omul, si lumea inteligibila a ingerilor sunt un receptacol deplin al revelarii lui Dumnezeu si al valorificarii ei. Numai impreuna, ingerii si oamenii, pot inalta o slavoslovie mai completa lui Dumnezeu. Asa trebuie sa intelegem ca ingerii sunt creati pe de o parte pentru a-L lauda pe Dumnezeu, pe de alta pentru a sluji lui Dumnezeu in solicitudinea Lui pentru oameni, pentru a fi trimisii lui Dumnezeu la oameni, pentru a fi "vestitorii" Lui si, prin aceasta, pentru a ajuta la ridicarea oamenilor la o laudare comuna a Lui cu ei; iar prin aceasta, a sluji la mantuirea lor. Dar aceasta inseamna si o capacitate a ingerilor de a conduce pe oameni spre Dumnezeu. In acelasi timp prin aceasta chiar ingerii isi sporesc cunoasterea de Dumnezeu si slavoslovia lor, asociind-o si pe a oamenilor. Corul ingeresc-uman e mai maret decat corul simplu uman sau simplu ingeresc. Partea ingereasca si cea omeneasca a corului se completeaza si se infrumuseteaza reciproc. Fiecare din cele doua parti castiga, in elanul slavosloviei, de la cealalta.



Unii Parinti au subliniat superioritatea ingerilor fata de oameni, prin faptul ca sunt "minti pure", neimpreunate cu trupul si cu afectele care rezulta din aceasta. Dar altii, cum am vazut, au afirmat ca mai mult omul e dupa chipul lui Dumnezeu, intrucat omul prin trup este si devine un "stapan" al lumii ca si Dumnezeu, cata vreme ingerii nu au aceasta calitate.



Dar nevoia de lume pe care o au oamenii si capacitatea de a dispune de ea reprezinta si o ispita pentru ei de a se atasa de ea si de a se increde in puterile lor creatoare. in calitatea de spirite intrupate sta si maretia, dar si primejdia caderii lor. In dominarea afectelor se poate actualiza o noua forta a spiritelor. Dar aceste afecte pot sa si inchida infinitele orizonturi spre care e chemat spiritul omenesc.



Greutatile de care e legata viata in trup pot dezvolta in om o responsabilitate proprie si nobila pornire de ajutorare cu fapta a semenilor sai, responsabilitate si capacitate de care e lipsit ingerul, dar pot dezvolta si egoismul si grija lumeasca exagerata.



In orice caz, omului i s-a dat mareata misiune de a stapani materia prin spirit, de a o face transparenta pentru ordinea spirituala si dumnezeiasca, de a actualiza moduri noi de revelare a spiritului si de ajutorare a semenilor, in primul rand modurile etice si estetice.



In schimb, spiritul pur, sau ingerul are claritatea gandirii si un "amor intellectualis", greu de inchipuit de fiinta noastra. Dar pana nu a fost consolidat in bine, a fost pandit si el de o alta forma de egoism, nefiind legat prin sange de alte fiinte, care pun o frana acestui egoism. A fost pandit de egoismul nelimitat al orgoliului cunoasterii si existentei prin sine, al libertatii de grijile trupului.



Sa nu ne inchipuim insa ca, daca omul poate scoate la iveala aspecte indefinite ale ratiunilor divine ale cosmosului; nu le vede si ingerul prin puterea lui de penetrare intelectuala. De aceea se aprind adeseori asupra lucrurilor pentru oameni scanteieri care iradiaza din ingeri, producand asa numitele inspiratii. Mai ales insa se aprind aceste scanteieri pentru cei ce contempla lucrurile cu o minte netulburata de patimi. Aceste scanteieri ii duc si ele pe oameni la combinari ale formelor sensibile, la armonioase combinari de culori, de sunete, de cuvinte, pentru revelarea unor noi sensuri si frumuseti ale lor.



Lucrarea principala a ingerilor nu este propriu-zis lucrarea directa asupra naturii, ci cea asupra subiectelor umane pentru a le intari si sustine in actiunea lor de spiritualizare, de nealipire la cele materiale care se repercuteaza asupra trupurilor lor si, prin ele, asupra lumii exterioare. Ca subiecte mult mai ferme prin spiritualitatea proprie, ingerii infuzeaza forta subiectelor umane pentru a imprima trupurilor lor o spiritualitate sesizabila sensibil. Caci ingerii nu au numai misiunea de a imbogati cunoasterea de Dumnezeu a oamenilor, ci si de a le comunica un ajutor energetic de spiritualizare, ca prin aceasta sa poata cunoaste mai usor pe Dumnezeu. In acest sens ingerii au fost creati in solidaritate cu lumea sensibila. Daca in revelarea sensibila a lui Dumnezeu prin om se reveleaza si spiritul omului, se poate spune ca in aceasta revelatie este implicata sustinerea ferma acordata subiectului uman, de ingeri. Intr-un trup uman spiritualizat - nealipit la cele materiale - se vede si ceva din spiritualitatea ingerilor.



Daca ingerii nu lucreaza asupra cosmosului, ca oamenii, care se folosesc de membrele trupului si de unelte ca prelungiri ale lor, nu se poate nega o anumita eficienta directa a lor asupra fortelor cosmosului. Ar insemna sa negam prin aceasta in general insasi eficienta spiritului uman in formarea trupului omenesc. Dialogul de acte al omului credincios cu Dumnezeu, realizat prin cosmos, nu exclude o anumita participare a ingerilor. Sfanta Scriptura afirma o astfel de eficienta: un inger a aparat pe cei trei tineri din cuptorul cu foc; un inger a inchis gura leilor cand Daniel a fost aruncat intre ei. Sfantul Grigorie de Nazianz declara ca unele "puteri spirituale au primit o parte a lumii, iar altele au fost insarcinate cu alta parte a universului, cum singur Dumnezeu stie, Care le-a randuit si le-a determinat".



Dar la spiritualizarea creatiei, ei lucreaza prin oameni credinciosi. Si daca in acest sens, prin om se vede ingerul si prin ingerul din om, Dumnezeu, intelegem cum ierarhia ingereasca nu inseamna o despartire a omului de Dumnezeu. Toata creatia se afla intr-o concentrare, intr-o sobornicitate interioara, care implica o raspundere si o indatorire de slujire a fiecaruia pentru toti si a tuturor pentru fiecare. Cine cade din aceasta sobornicitate, cade intr-o umbra a existentei.
niculae costel · 476 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
22 Iul 2012

CHEMAREA LUI DUMNEZEU SI ASCULTAREA OMULUI!




"Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.
Și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni.
Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.
Si de acolo, mergând mai departe, a văzut alți doi frați, pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele și i-a chemat.
Iar ei îndată, lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El.
Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor." (Matei IV; 18-23)

Frati crestini, vreau sa va vorbesc despre chemarea lui Dumnezeu si de ascultarea omului de Dumnezeu si de ascultarea tuturor zidirilor Sale. Dar vreau mai ales sa vorbesc despre chemarea neamului celui cuvantator al oamenilor si sa va spun in cate chipuri ne cheama Dumnezeu pe noi.
Dumnezeu cheama popoarele pamantului la pocainta prin foamete, cu seceta, cu boli, de parca le-ar spune: Iata, Eu sunt Acela despre Care spune Ieremia proorocul ca voi da ploaie peste zece cetati si peste doua nu voi ploua. Si iarasi, voi da ploaie peste doua cetati si peste zece n-am sa dau ploaie, ca sa va arat ca Eu sunt Dumnezeul norilor si Tatal ploilor, cum a zis si Iov.
Am auzit ca la televizor, cand se da buletinul meteorologic, se arata harta tarii spunandu-se: aici ploua, si se arata vreo 10-15 puncte unde ploua in tara, iar in cea mai mare parte a tarii nu ploua. Auzind aceasta, foarte m-am folosit. Si mi-am adus aminte de cuvintele proorocului Ieremia si mi-am zis: Iata cum se implinesc sub ochii nostri, ca ploua in cateva sate si in 20-30 nu ploua.
Deci in mana lui Dumnezeu sunt ploile si norii si furtunile si vanturile. Caci spune Hristos: Anii si vremile le-a pus Tatal intru a Sa stapanire. Nimeni nu-I poate cere socoteala Lui de ce a lasat seceta sau furtuna; nimeni nu poate opri vanturile si ploile, nimeni nu le poate aduce, decat mana cea atotpu-ternica a lui Dumnezeu. Deci, iata, uneori ne cheama Dumnezeu cu seceta, alteori cu grindina, alteori cu fulgere, cand trasneste pe multi, alteori ne cheama cu foamete, alteori cu boli.
Alteori da Dumnezeu boala si molima si nu este casa unde sa nu fie un bolnav. Alteori ne cheama cu razboaie, alteori cu robie, alteori cu glasul Scripturilor cand zice: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Si alta data zice: Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie.
Deci iata ca ne cheama Dumnezeu si prin stihii, si prin cutremure si prin seceta; ne cheama prin boli si prin necazuri, prin scarbe, prin toate cheama popoa-rele la El sa cunoasca ca este un Tata in cer si ca poate face cu popoarele cate voieste.
Ce spune Isaia? Doamne, Tu ai zidit pamantul ca pe o nimica si toate popoarele pamantului inaintea Ta sunt ca o picatura intr-o cada (Isaia 40, 15). Ce putere are o picatura intr-o cada? Sau ce este de vei lua o lingura de apa din oceanul cel fara de margini al marilor? Asa suntem noi de mici si de slabi inaintea lui Dumnezeu. Ne cheama Dumnezeu prin glasul Scripturii, ne cheama prin glasul zidirilor ce pornesc asupra noastra cu seceta sau cu ploaie prea multa sau cu cutremur; ne cheama Dumnezeu prin arsita, dar ne cheama si in alt fel.
Cum? Prin glasul constiintei. Nu vezi, cand pacatuim sau gresim, ne mustra cugetul indata. Te intreaba: "Omule, de ce ai facut aceasta? De ce ai furat de la vecinul? De ce ai luat femeia altuia? De ce ai omorat pruncul nevinovat in pantece? De ce ai ras de cele sfinte? De ce fumezi? De ce nu mergi la biserica Duminica si sarbatoarea? De ce nu cresti copiii in frica lui Dumnezeu? De ce nu postesti cele patru posturi de peste an si vinerea si miercurea si te faci asemenea cu iudeii? De ce urasti pe fratele tau? De ce hulesti pe Dumnezeu cand esti in scarba?"
Prin toate ne mustra constiinta cand gresim. Ea este glasul lui Dumnezeu care ne cheama la El: "Omule, ai gresit. Eu te iert, dar sa nu mai faci. Vino la Mine, caci la Mine este izvorul iertarii, al iubirii si al milostivirii. Pune inceput bun de azi inainte, sa nu mai pacatuiesti".
Deci constiinta este glasul lui Dumnezeu in inima noastra. Aceasta lege s-a pus inainte de toate legile omenesti.
Zic o seama de oameni putin credinciosi: "Pe noi, crestinii, Dumnezeu o sa ne judece si o sa ne pedepseasca dupa Evanghelie, dar popoarele care nu cunosc pe Dumnezeu, cum este China, cum este Japonia, India, care se inchina la zei si la vrajitori, cum are sa le pedepseasca Dumnezeu? Caci n-au avut Evanghelia si n-au stiut ce este pacat. De aceea nu se pot indrepta".
Auzi ce spune dumnezeiescul Apostol Pavel in Epistola sa catre Romani: Cele nevazute ale lui Dumnezeu, de la inceputul zidirii lumii prin fapturi intelegandu-se se vad, adica vesnica Lui putere si dumnezeire (Romani 1, 20). Deci toate popoarele lumii, in ziua judecatii, se vor judeca dupa patru legi. Asa dogmatisesc Sfintii Parinti. Cei ce n-au avut legea scrisa, se vor judeca dupa doua legi: dupa legea constiintei, pe care a pus-o in om la zidirea lui, si dupa legea zidirilor. Cum, dupa legea zidirilor? Iata cum:
Toate care sunt in jurul nostru vorbesc cu noi. Caci spune Sfantul Grigorie de Nyssa in Viata lui Moise: "Ca o trambita din inaltul cerului vorbesc zidirile cu noi si striga ca este un Ziditor". Si ce spune proorocul David: Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Cum vorbesc cerurile cu noi? Cum vorbeste taria cu noi si vesteste puterea lui Dumnezeu? Iata cum:
Cand te uiti seara la cerul instelat si-l vezi plin de stele si impodobit ca un candelabru plin de lumina si vezi luna plina stralucind pe cer si randuiala cea prea frumoasa cu care se conduc stelele si galaxiile si constelatiile cerului cu atata precizie, incat nici cei mai mari savanti ai lumii nu ajung sa faca calendarul dupa ele, atunci zici cu proorocul: Doamne, ce este omul, ca-l pomenesti pe el sau fiul omului, sa-l cercetezi pe el? Si atunci iti dai seama ca aceste stele, aceste miscari ale lor sunt facute si purtate de mana lui Dumnezeu. El a fost Creatorul, El este Carmuitorul lor. Iti dai seama ca lumea aceasta are o minte care le indruma, ca este un Dumnezeu Care le-a facut si o mana nevazuta care le poarta de grija, ca si noua.
Asa vorbesc cerurile cu noi, incat vazandu-le, cunoastem prin ele pe Ziditorul cerului. Cand ne uitam la soare si-l vedem cum lumineaza, ca nu putem sa-l privim decat cateva minute si orbim, ne aducem aminte de Cel ce a facut soarele atat de frumos, atat de luminos. Si ne dam seama ca Cel ce l-a facut pe el, Soarele dreptatii, straluceste de miliarde de ori mai mult ca el. Si asa soarele lauda pe Dumnezeu. Caci se zice: Laudati-L pe El soarele si luna, laudati-L pe El toate stelele si lumina. Cum lauda soarele pe Dumnezeu? Cum Il lauda luna, stelele, cerurile, tot firmamentul, toata zidirea?
Prin existenta si prin miscarea lor. Caci "altele sunt contemplatiile zidirilor si altele sunt legile lor", zice Sfantul Maxim Marturisitorul in Filocalie. Contemplatia are loc cand ne gandim la cine le-a facut. Iar legile lor sunt randuielile dupa care se misca in univers. Si amandoua sunt facute de Dumnezeu: existenta lor si legile dupa care se misca ele. Asa vorbesc cu noi soarele, luna, stelele si cerurile, florile si pasarile, animalele si fiarele, vaile si apele, noianurile si aerul, vanturile si toate stihiile. Toate vorbesc cu noi si ne spun ca este un Ziditor, un Dumnezeu in cer Care le-a facut, le tine si le misca.
Deci dupa legea constiintei si dupa legea zidirilor se vor judeca cei ce n-au avut legea cea scrisa. Incepand de la Moise, caruia Dumnezeu i-a dat tablele Legii pe Muntele Sinai, poporul iudeu se va judeca dupa Legea scrisa, iar toate popoarele care au cunoscut Evanghelia, se vor judeca dupa Legea darului, legea dragostei si a desavarsirii. De la inceputul lumii, astazi si vesnic, zidirea vorbeste despre Ziditorul ei.
Un necredincios oarecare mergea pe Oceanul Atlantic, pe un vapor mare, un transatlantic. Si un sarman misionar predica pe vapor noaptea despre Dumnezeu, despre minunile Lui care se vad pe cer, sus, pe pamant si in ape. Iar necredinciosul, ca sa ia in batjocura pe misionar, a luat binoclul si se tot uita lung la stele. Iar misionarul lui Hristos predica cu foc, pentru ca Dumnezeu da putere multa in cuvant celor ce-L binevestesc pe El si-L predica pe Dumnezeul Cel adevarat, pe stapanul Zidirii.
La urma vine cel necredincios si zice catre preot: "Parinte, tot predici pe Dumnezeu, dar eu m-am uitat prin binoclu la stele si nu L-am vazut. Nu stiu unde-I". Iar misionarul lui Hristos i-a spus: "Bine zici frate, ca nu-L vezi, si in acest fel nici n-ai sa-L vezi in veacul veacului. Dar stii de ce? Ca sa-L vezi pe Dumnezeu trebuie sa cureti inima de necredinta si de paganatate, caci asa ne invata pe noi Evanghelia, spunandu-ne in fericirea a sasea: Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu. Deci drept ai zis, pentru ca nu L-ai vazut si nici n-ai sa-L vezi in veacul veacului, pana ce nu-ti vei curati inima ta de necredinta, de rautate si de pacate. Atunci ai sa-L vezi pe Dumnezeu prin lumina credintei".
Asa si azi. Sunt multi oameni care nu aud chemarea lui Dumnezeu. Si daca nu o auzim, o sa puna biciul pe noi, o sa ne cheme mai aspru. Daca ne vom intoarce, El o sa dea ploaie timpurie si belsug si sanatate si fericire, ca in mana Lui este viata si moartea. Iar daca nu, stie El cum sa traga fraul calului. Caci zice Ilie Miniat ca lumea aceasta este ca un cal sirep, care alearga pururea spre pierzare, alearga la pacate, spre fundul iadului. Dar Dumnezeu va pune frau acestui cal neastamparat. Si care e fraul calului? Care e frana lui Dumnezeu cu care trage lumea la Dansul? Sunt bolile, seceta, robiile, razboa-iele, moartea, suferintele si toate necazurile.
Cand este razboi, ce cerem? "Da, Doamne, pace!" Cand suntem bolnavi cerem: "Da-ne, Doamne, sanatate". Cand nu ploua: "Da-ne, Doamne, apa, ca murim de sete!" Cand suntem robi: "Scapa-ne, Doamne, de robie!" Deci bine ne face Dumnezeu. Stie El sa tina in frau aceasta lume, care alearga ca un cal sirep la prapad, la pierzare. Auzi ce spune proorocul: Insa cu zabala si cu frau, Doamne, falcile lor vei strange, ale celor ce nu se apropie de Tine. Nu ne apropiem de buna voie, ne pune zabala si frau si ne intoarce inapoi, pentru ca are putere, caci este Dumnezeu, Care poate sa coboare in iad, sa ridice, sa omoare si sa faca viu.
Deci, fratii mei, cand vom intelege ca Dumnezeu ne cheama prin boli, prin suferinte, prin pagube, prin necazuri, prin robie, prin seceta, sa nu stam impietriti, ci sa ne intoarcem acasa la Tata si sa zicem: "Iarta-ne noua, Doamne, pacatele si ne miluieste pe noi". Atunci Bunul Dumnezeu ne iarta, pentru ca El nu ne cearta din ura. Adevaratul parinte nu bate copiii sai din ura. Doamne fereste! Care mama sau tata ar vrea sa-si bata copiii degeaba, sa-si bata joc de dansii? Nu! Ci daca vede ca vreunul azi nu asculta si maine nu asculta si poimaine nu asculta, si-i incapatanat si-i raspunde impotriva si face dupa voia lui cea rea, pune mana fara sa vrea pe varga sau pe curea sau pe bat. Pentru ce? Pentru ca vede ca acest copil a pornit pe cai rele si merge din rau in mai rau, se duce in prapastie si daca il va bate mai pe urma, va fi prea tarziu.
Asa face si Dumnezeu cu noi. Noi suntem toti fiii lui Dumnezeu dupa dar. Auzi ce zice Scriptura: Eu am zis: dumnezei sunteti si fii ai Celui Prea Inalt toti. Iar voi ca niste oameni muriti si ca unul din boieri cadeti, adica ca unul din diavoli. Daca suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar si avem darul punerii de fii prin Sfantul Botez, avem Biserica mama si pe Dumnezeu Tata, dupa cum zicem pururea: Tatal nostru Care esti in ceruri, daca-i asa, sa stam pururea cu ochii mintii la Tatal nostru si sa stim ca daca nu vom voi de buna voie sa-L iubim si sa-L cunoastem ca exista, El va pune mana pe varga.
Dar mai bine sa ascultam din dragoste si sa-L iubim pe Dumnezeu si sa facem poruncile Lui din cumintenie, ca El pururea sa aiba mila de noi si sa ne poarte de grija.
Apostolii au ascultat de Hristos, proorocii au ascultat, cerul asculta, pamantul asculta, roua asculta, grindina asculta, stelele asculta, noianurile si toata natura asculta! Numai omul, fiinta cea rationala, nu vrea sa asculte de Parintele sau Cel ceresc. Dar bagati de seama ca mana lui Dumnezeu are si varga cu care ne poate bate.
Deci sa stam bine, sa luam aminte! Sa nu uitati, de astazi inainte, ca orice necaz care vine peste noi, este o chemare a lui Dumnezeu. Caci zice: Dumnezeu bate pe tot fiul pe care-l primeste.
Si sa nu cartim daca suntem chemati intr-un fel sau altul, caci spune Apostolul Pavel: Fiecare, intru ceea ce este chemat, intru aceea sa ramana!
Te-a chemat Dumnezeu sarac, nu dori sa te imbogatesti; te-a chemat sa fii calugar, calugar sa ramai pana la moarte; te-a chemat sa fii preot, preot vrednic sa fii; te-a chemat sa fii meserias, meserias bun si cinstit sa fii; te-a chemat sa fii filosof sau mecanic sau in alt serviciu, asa sa ramai. Dar sa slujesti cu cinste, sa cunosti ca Dumnezeu este Cel ce te-a chemat intr-un fel sau altul si fiecare din noi intru ceea ce este chemat, intru aceea sa ramana! Amin.

Parintele Cleopa Ilie
Free Pictures

Sa fiti mereu, binecuvantati de Bunul Dumnezeu!
 
roxana mateescu · 255 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
22 Iul 2012

Sfantul Cosma Etolianul:



-“E trist pentru mine sa v-o spun: azi-maine asteptam seceta, foamete mare, cand vom da mii de galbeni si nu vom gasi putina paine”.

-“Oamenii vor ramane saraci, fiindca nu vor avea dragoste de saraci”.

-“Oamenii vor ajunge goi, fiindca se vor face netrebnici.“

-"Daca vor gasi pe drum argint, nu se vor apleca sa-l ia. Dar pentru un spic se vor omori care sa-l ia primul”.



 


eugenia · 708 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
21 Iul 2012

ÎNDEMN LA RUGĂCIUNE PENTRU PLOAIE


ÎNDEMN LA RUGĂCIUNE PENTRU PLOAIE



În această perioadă de secetă care afectează grav culturile agricole, cu multe consecințe imediate și pe termen lung asupra vieții oamenilor, Patriarhia Română adresează un îndemn stăruitor ierarhilor, clericilor și credincioșilor ortodocși să intensifice rugăciunea pentru ploi liniștite, folositoare vieții oamenilor, viețuitoarelor și aducătoare de rod bogat al pământului.

Încrezători în milostivirea lui Dumnezeu, să avem nădejde că El va răspunde rugăciunilor noastre potrivit cuvântului Mântuitorului Iisus Hristos, „
toate câte cereți, când vă rugați să credeți că le veți lua și le veți avea” (Marcu XI, 24) și va opri seceta care a cuprins întreaga țară.

Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul la vreme de secetă

Te cinstim pe tine proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotțiitorului, neputând răbda să vezi închinarea la idoli și nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat pe regele Ahab, călcătorul de lege și pentru pedepsirea acestora prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani pe pământul lui Israel, spre a-l îndepărta de idolii netrebnici, pentru ca să se lase de fărădelegi și de nedreptăți, să se întoarcă spre unul adevăratul Dumnezeu și spre împlinirea sfintelor Sale porunci.
În timp de foamete, preaminunate, ai hrănit pe văduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin rugăciune l-ai inviat.
După trecerea timpului de foamete proorocit, ai adunat pe Muntele Carmelului poporul israelit învechit în păcătoșenie și lepădare de Dumnezeu și prin rugăciune foc din cer ai dobândit peste jertfa ta, cu aceasta minune întorcând pe Israel către Domnul.
Pe proorocii cei mincinoși ai lui Baal i-ai rușinat, iar după aceea, prin rugăciune, cerul iarăși l-ai deschis și ploaie multă pe pământ ai dobândit, iar pe credincioșii din Israel i-ai umplut de bucurie.
Către tine, preafericitul Domnului Ilie, cu umilință alergăm, noi păcătoșii și smerioții, chinuiți de arșiță și secetă:
Mărturisim că nu suntem vrednici de mila și de harul lui Dumnezeu; mai curând suntem vrednici pe dreptate de amenințarea aspră a mâniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri și jale. Căci n-am umblat în frică de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci în poftele desfrânării inimilor noastre, și tot felul de greșeli fără de număr am săvârșit.
Fărădelegile noastre ne-au întunecat mintea și nu suntem vrednici a ne arăta în fața Domnului și a privi la cer.
Mărturisim că și noi ca și vechiul Israel, ne-am îndepărtat de Domnul Dumnezeul nostru prin fărădelegile noastre, și de nu ne închinaăm lui Baal și altor idoli netrebnici atunci prin robia patimilor și prin poftele noastre slujim idolului; prin patima îmbuibării și a poftelor slujim idolului lăcomiei și al trufiei, idolului mândriei și al îngâmfării și mergem pe urmele împotrivirii față de Dumnezeu prin năravuri rele și slujim duhului pierzător al veacului.
Mărturisim, că pentru aceea s-a închis cerul și s-a făcut ca arama, fiindcă s-au închis inimile noastre în fața milei și iubirii adevărate față de aproapele nostru. Pentru aceea pământul s-a uscat și s-a facut neroditor, fiindcă nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune.
De aceea, nu ne dă ploaie și rouă, fiindcă nu avem lacrimi de umilință și rouă dătătoare de viață a cugetului către Dumnezeu.
De aceea s-au vestejit toate bucatele și toată iarba câmpului fiindcă s-a uscat în noi tot gândul cel bun. De aceea s-a întunecat văzduhul pentru că mintea noastră s-a întunecat de gânduri rele, iar inima noastră s-a întinat de poftele fărădelegii.
Mărturisim că și ție, proorocul Domnului suntem nevrednici a ne ruga.
Căci tu, om fiind, asemănându-te nouă prin patimi, cu viața ta asemenea îngerilor te-ai făcut și ca unul fără trup ai fost înălțat la cer; iar noi prin faptele și gândurile noastre rușinoase, sufletul nostru deopotrivă trupului l-am făcut.
Tu prin post și priveghere i-ai minunat pe ingeri și pe oameni, iar noi ne-am făcut robi necumpătării și poftelor.
Tu râvneai la slava lui Dumnezeu, noi însă, ne depărtăm de slăvirea Domnului și Creatorului nostru și ne rușinăm a mărturisi preamărit numele Lui.
Tu ai stârpit necinstea și deprinderile rele, iar noi ne robim năravurilor lumii potrivnice Domnului mai vârtos decât poruncilor Lui și a rânduielilor Bisericii. Și câte păcate și nedreptăți n-am săvârșit noi păcătoșii!
Prin păcatele noastre am istovit îndelunga răbdare a Domnului.
Pentru toate acestea dreptul Judecător s-a mâniat pe noi și în mânia Lui ne-a pedepsit.
Deci, cu îndrăzneala mare față de Dumnezeu și nădăjduind în iubirea ta față de neamul omenesc, cutezăm a te ruga, mărite proorocule. Milostiv fii față de noi nemernicii și nevrednicii, roagă pe Atotbunul Dumnezeu să nu se mânie pe noi până în sfârșit, ca să ne piardă pentru fărădelegile noastre, ci să ne trimită pământului însetat ploaie îmbelșugată și curată și să ne dăruiască roadă bogată și bunaintocmire a văzduhului; mijlocește mila Împăratului ceresc, dar nu pentru noi păcătoșii și nevrednicii, ci pentru aleșii robii Lui care nu și-au plecat genunchii în fața lui Baal al lumii acesteia, pentru blândetea și curăția copiilor, pentru dobitoacele cele necuvântătoare și pentru păsările cerului, care îndură din pricina fărădelegilor noastre și pier de foame, de arșiță și de sete. Dobândește pentru noi prin rugăciunile tale bine-plăcute lui Dumnezeu: duhul pocăinței și al smereniei, duhul blândeții și al înfrânării, al iubirii, al răbdării, al temerii de Dumnezeu și al bunei cinstiri, ca astfel, întorcându-ne de la căile necinstei la calea cea dreaptă a faptelor bune, să umblăm în lumina poruncilor Domnului și să ajungem la bunurile făgăduite nouă, binecuvântând pe Cel fără de început Dumnezeu-Tatăl, pe iubitorul de oameni Unul-Născut Fiul Său și pe sfințitorul Duh Preasfânt, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.
eugenia · 735 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
21 Iul 2012

CU DRAG PENTRU TINE , DRAGA CITITORULE :



Marile batalii ale vietii se dau zilnic in incaperile tacute ale sufletului !

Nu te uita cu coada ochiului la ispita, in timp ce te rogi sa nu cazi in ea !

Cand lacrima arde fierbinte pe obraz si salvarea nu vine, nu uita ca Domnul n-a plans in necaz, dar plange alaturi de tine !

  
roxana mateescu · 301 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
21 Iul 2012

ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI



Book & Candle Comments

1. Trezindu-te din somn amintește-ți, în primul rând de Dumnezeu și însenmează-te cu semnul Sfintei Cruci.
2. Nu amâna pravila rugăciunii pe care o ai, ci începe-ți cu ea ziua.
3. Pe parcursul zilei, în orice lucru, roagă-te lui Dumnezeu cu rugăciuni scurte.
4. Rugăciunile sunt aripile sunetului; sufletul prin rugăciune se face locaș al lui Dumnezeu.
5. Ca ruăciunea să fie auzită de Dumnezeu roagă-te din toată inima.
6. Nu părăsi rugăciunea atunci când vrăjmașul te împresoară cu indiferență; cel ce se nevoiește spre rugăciune, când sufletul cade în nesimțire, este mai presus decât cel ce se roagă cu lacrimi.
7. Să cunoști Noul Testament cu mintea și cu inima, studiindu-l permanent. Cele neclare să nu le tălmăcești după mintea ta ci să citești tâlcuirile sfinților părinți sau să ceri explicații de la părintele duhovnic sau de la preoți.
8. Nu uita să bei cu sete duhovnicească agheasmă pentru sfințirea sufletului și a trupului.
9. Nu uita să ungi în semnul Sf. Cruci cu ulei Sfințit de la moaște, de la icoane făcătoare de minuni, de la litie: fruntea, obrajii,urechile, inima, mâinile, picioarele și locurile bolnave, se poate să bei câte o linguriță (pe nemâncate, după ce ai primit prescura și aghiasma).
10. Salutarea Împărătesei Cerurilor: “Născătoare de Dumnezeu Fecioară …” rostește-o cât mai des sau măcar o dată în oră.
11. În timpul liber citește scrierile sfinților părinți - învățători ai vieții duhovnicești, iar dacă nu le ai, cerele cu insistență de la cei care le au.
12. În ispite și necazuri întărește-te cu Psaltirea și Paraclisul Maicii Domnului “De multe ispite fiind cuprins …”. Ea este unica noastră Apărătoare.
13. Atunci când demonii aruncă în tine săgețile sale, când se apropie păcatul de tine, cântă cântările Săptămânii Patimilor și ale Sfintei Învieri, citește Canonul și Acatistul Preadulcelui Iisus Hristos și Domnul va surpa legăturile întunericului care te-au înfășurat. Strigă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și către Îngerul Păzitor. Rostește cât mai des “Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te….”.
14. Dacă nu poti nici cânta, nici citi, în clipele luptei, pomenește numele lui Iisus, stai neclintit lângă Crucea Lui și te vei tămădui prin lacrimile tale. Chiar și de nu înțelegi înțelesul cuvintelor rugăciunii lui Iisus, repetându-le necontenit,dracii înțeleg și vor fugi.
15. Omul care își începe viața duhovnicească trebuie să știe că este bolnav, mintea lui se află în rătăcire, voința e mai mult plecată spre rău decât spre bine, inima se află în afara curățeniei din pricina fierberii patimilor, de aceea la începutul vieții duhovnicești totul trebuie să fie orientat spre dobândirea sănătății duhovnicești dimpreună cu smerenia.
16. Postul ne aduce la porțile raiului, iar milostenia le deschide.
17. Când e post, postește, însă trebuie să știi că lui Dumnezeu îi este plăcută nu numai abținerea pântecelui, ci și abținerea urechilor, a ochilor, a limbii, precum și abținerea inimii de la patimi.
18. Viața duhovnicească este un necontenit și neobosit război cu dușmanii mântuirii sufletului. Niciodată să nu dormi sufletește, duhul să-ți fie întotdeauna treaz, și cheamă neîncetat în orice luptă pe Mântuitorul tău, pe Maica Domnului și pe îngerul păzitor.
19. Teme-te să te învoiești la păcat și să te împreunezi cu gândurile păcătoase pe care ți le șoptește vrăjmașul, să știi: aceste fapte sunt păcătoase.
20. Amintește-ți că neglijența pentru mântuirea sufletului duce la pierzanie.
21. Cere neîncetat de la Domnul: “Frica Ta sădește-o în inima mea”. O, cât este de fericit cel ce are în inima sa frica de Dumnezeu.
22. Dăruiește-ți, fără de rezerve, întreaga ta inimă și vei simți raiul pe pământ.
23. Credința ta se va întări de la permanenta pocăința și rugăciune, precum și de la comunicarea cu oamenii ce au credință adâncă în Domnul.
24. Ca Dumnezeu să audă și să primească cererile tale, roagă-te pentru vrăjmașii tăi, dorindu-le binele, fără a-i chema pe nume: “Doamne, Tu ne-ai dat poruncă să ne rugăm pentru vrăjmașii noștri, Tu îi știi pe ei, eu nu-i știu, dăruiește-le lor credință adevărată, dragoste nefățarnică, viață după poruncile Tale, smerenie, răbdare, blândețe, înțelepciune, bună cugetare, rugăciunea inimii, luare aminte la rugăciune, dragoste pentru citirea Sfintei Scripturi și ale scrierilor sfinților părinți, agonisirea Sfântului Duh. Binecuvinteză-i pe ei cu pace și dragoste, iar dacă este cu neputință ca cei înrăiți să se întoarcă, pune hotar răutății lor și apără-i de vrăjmași pe aleșii Tăi”.
25. Întotdeauna caută neobosit faptele milosteniei și ale dragostei compătimitoare. Fără aceste fapte nu putem plăcea lui Dumnezeu. Fii ca un soare pentru toți, mila e mai presus de orice jertfă.
26. Fără o necesitate deosebită, nu merge nicăieri, iar stând acasă nu fi plin de griji. Tendința de îmbogățire, grija de multe sunt momelile vrăjmașului vremurilor în care trăim.
27. Cât mai puțin vorbește și râzi, nu fi curios și interesat de deșertăciuni.
28. Nu te afla niciodată fără de lucru, cinstește duminicile și sărbătorile bisericeștii făcând fapte bune și citind Sfânta Scriptură.
29. Să îndrăgești sfânta singurătate.
30. Toate ocările să le rabzi, mai întâi, prin tăcere, apoi prin autoînvinuire, și după aceea prin rugăciune pentru cei ce te obijduiesc.
31. Smerenia biruie toți dracii, iar răbdarea învinge patimile sufletești și trupești. Cerând prin rugăciune smerenie, noi rugăm, de fapt, ca Dumnezeu să încuviințeze ca un om oarecare să ne insulte. Smerenia și dragostea pentru dușmani nu vor veni de la sine. Ele trebuie dobândite, răbdând corect insultele și defăimările.
32. La rugăciune, afară de Dumnezeu, nimănui să nu-i arăți lacrimi de umilință și râvna ta pentru mântuire.
33. Pe preotul ortodox să-l consideri înger, Binevestitor trimis să te bucure și să-ți aducă mântuire.
34. În relațiile cu oamenii comportă-te precum cu moștenitorii Măreței Împărății, dar și cu teamă ca de foc. Amintește-ți de cuvintele Mântuitorului că orice lucru pe care îl faci aproapelui, îl faci pentru El Însuși. În aproapele nostru se află mântuirea sau pierzania noastră.
35. Toate le iartă tuturor și compătimește-i pe toți în suferințele lor.
36. Nu-ți uita aproapele.
37. În cel ce caută aici odihnă nu se află Duhul lui Dumnezeu, el nu are dragoste către Dumnezeu și către aproapele său.
38. Tristețea și neliniștea vin de la puținătatea rugăciunii.
39. În orice loc și în orice vreme cheamă-l în ajutor pe îngerul tău păzitor.
40. Grijește-te necontenit de plânsul inimii pentru păcatele tale. Când le mărturisi și te vei împărtăși cu Sfintele Taine bucură-te încetișor de slobozirea de ele.
41. Cunoaște-ți propriile păcate, iar de cele străine cu străduință să te ferești. Nu te omorî prin osândirea altora, cel ce osândește este antihrist.
42. În ce păcat ai osândit pe aproapele tău în acela vei cădea și tu.
43. Să nu gândești despre nimeni de rău, ca să nu devii și tu rău.
44. În fiecare seară mărturisește-I lui Dumnezeu toate faptele, cuvintele și gândurile păcătoase care s-au întâmplat în timpul zilei.
45. Înainte de somn, roagă-te cu lacrimi și cu metanii și împacă-te cu toți din toată inima.
46. Nu se cuvine să-ți povestești visurile altora și singur nu le crede. Nu o dată vrăjmașul a ademenit și a dus la pieire pe cei ce se încredeau visurilor.
47. Să adormi însemnându-te cu Sfânta Cruce și cu rugăciunea “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.
48. Rugăciunea de noapte este mai scumpă decât cea de zi.
49. Nu pierde legătura cu părintele tău duhovnicesc, ai grijă să nu-l jignești sau să-l ofensezi, nu tăinui de el nimic.
50. Să-i mulțumești lui Dumnezeu întotdeauna și pentru toate.
51. A mulțumi in scârbe, în boli și în necazuri este mai presus decât a fi drept.
52. Plângerea lăuntrică a păcatelor este mai mântuitoare decât toate nevoințele.
53. Nu există cuvânt mai bun pre limba noastră decât: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”, “Doamne, mântuiește-mă pe mine, păcătosul”.
54. Să îndrăgești slujbele bisericești și să-ți apropii viața de Dumnezeu.
55. Obișnuiește-te întotdeauna cu trezvie să-ți urmărești simțirile exterioare. Prin ele vrăjmașul intră în suflet. Cu multă atenție ai grijă de gândurile tale.
56. Văzându-ți slăbiciunea și neputința de a face bine, amintește-ți că te mântuiește Mântuitorul tău, Domnul nostru Iisus Hristos.
57. Credința să-ți fie cetate de neclintit. Să știi că nu doarme vicleanul vrăjmaș și îți urmărește fiecare pas. Iar Dumnezeu iubește sufletul curajos care se încrede în El.
58. Cu Dumnezeu ne unesc scârbele, truda și bolile. Nu cârti și nu-ți fie frică de ele.
59. Nimeni nu s-a suit la cer, aflându-se în bunăstare și trăind căldicel.
60. Cât mai des, cu umilință și cu inimă înfrântă, mărturisește-te și te împărtășește cu Sfintele Taine ale Trupului și Sângelui Domnului Nostru Iisus Hristos. Numai prin ele trăiești.
61. Dacă ne vom pocăi, toate se vor îndrepta.
62. De nu ar fi existat taina spovedaniei și a pocăinței nimeni nu s-ar fi mântuit, iar prin ele pământul s-a umplut de sfinți.
63. În viața aceasta împărăția lui Dumnezeu vine atunci când ne mărturisim păcatele duhovnicului.
64. Niciodată să nu uiți că moartea ne poate răpi în orice clipă, nu uita că în curând va fi Judecata și răsplata. Ține minte că întotdeauna te afli în preajma Lui Dumnezeu și sub Ochiul Lui Atotvăzător.
65. Adu-ti aminte de cele ce a gătit Domnul celor ce-L iubesc pe El și îndeplinesc poruncile Lui.
66. Nu uita că pentru fiecare oră din această viață va trebui să răspundem în ziua Judecății.
67. Nu te încrede pornirilor, fie ele și bune, până nu vei primi binecuvântarea unui duhovnic înțelept. Nu da crezare inimii, controlează-te citind scrierile sfinților părinți ortodocși.
68. E nevoie să te desparți de vrăjmașul din tine: ferește-te de ceea ce dorește vrăjmașul tău.
69. Biserica este raiul pe pământ. Fericit este cel ce o cercetează cât mai des.

Citește acest Abecedar cel puțin o dată în săptămână.

GlitterPhoto
niculae costel · 558 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
21 Iul 2012

CU DRAG PENTRU TINE , DRAGA CITITORULE :

Photobucket 
Citat Sf Antonie cel Mare
dima claudiu daniel · 810 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
20 Iul 2012

FĂRĂ DRAGOSTE


Free Pictures




Inteligența, fără dragoste, te face pervers.

Justiția, fără dragoste, te face implacabil.

Diplomația, fără dragoste, te face ipocrit.

Succesul, fără dragoste, te face arogant.

Bogăția, fără dragoste, te face avar.

Supunerea, fără dragoste, te face servil.

Sărăcia, fără dragoste, te face orgolios.

Frumusețea, fără dragoste, te face ridicol.

Autoritatea, fără dragoste, te face tiran.

Munca, fără dragoste, te face sclav.

Simplitatea, fără dragoste, își pierde valoarea.

Vorbele, fără dragoste, te fac introvertit.

Legea, fără dragoste, te supune.

Politica, fără dragoste, te face egoist.

Credința, fără dragoste, te face fanatic.

Crucea, fără dragoste, reprezintă tortura.

VIAȚA, FĂRĂ DRAGOSTE… ÎȘI PIERDE SENSUL…



dima claudiu daniel · 300 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
20 Iul 2012

COLT DE RAI

Curatia launtrica a sufletului frumos a omului adevarat, infrumuseteaza si exteriorul omului si acea dulceata dumnezeiasca a dragostei lui Dumnezeu, indulceste chiar si infatisarea lui. Frumusetea launtrica a sufletului, pe langa faptul ca infrumuseteaza duhovniceste si sfinteste pe om, chiar si la exterior, tradandu-l harul dumnezeiesc, infrumuseteaza si sfinteste chiar acele haine urate ce le poarta omul lui Dumnezeu cel harismatic.
Un hoinar este mai bun decat un crestin prefacut. De aceea nu un zambet de dragoste prefacuta, ci un comportament firesc – si nici rautate nici prefacatorie, ci dragoste si sinceritate. Mai mult ma misca unul care este bine aranjat launtric. Adica sa aiba respect si dragoste adevarata, sa se miste simplu, nu in forme, pentru ca unul ca acesta ramane numai in cele din afara si se face om lumesc, carnaval de lasat de sec.
-Cuviosul Paisie despre neoranduiala launtrica si infatisarea exterioara-

 

Seminte pline de DUH SFANT din intelepciunea Sf. Serafim de Sarov

Photobucket

“Nu trebuie sa-ti deschizi inima in fata altora fara trebuinta. Dintr-o mie se poate gasi numai unul care ar fi in stare sa pastreze taina ta. Si cand noi insine n-o pastram in sufletul nostru, putem nadajdui ca ea ar putea fi pastrata de altii? Cu omul simplu trebuie sa vorbesti despre lucrurile omenesti, iar cu omul inzestrat cu intelepciune duhovniceasca trebuie sa vorbesti despre cele ceresti”.

Photobucket

“Vazand clar mila acordata tie de Dumnezeu instiinteaza despre aceasta pe oricine doreste sa se mantuiasca. <> zice Domnul. Iata, si pe noi ne-a chemat Domnul la lucru si ne-a dat darurile harului Sau, ca recoltand spicele mantuirii semenilor nostri printr-un numar cat mai mare al celor adusi de noi in Imparatia lui Dumnezeu, sa-i aducem roade – fie 30 , fie 60 , fie 100. Sa ne pazim insa sa nu fim pedepsiti impreuna cu sluga cea vicleana si lenesa care a ingropat talantul sau in pamant ci sa ne straduim sa urmam pe slugile cele bune si credincioase ale Domnului care au adus Stapanului lor: una, in loc de doi – patru, iar alta, in loc de cinci – zece“.

Photobucket

“Asa iubitorule de Dumnezeu, totul, orice ai cere de la Domnul vei primi, numai sa fie spre slava lui Dumnezeu sau spre folosul aproapelui, pentru ca si spre folosul aproapelui El tot slavei Sale il atribuie, de aceea zice: <>. Deci sa nu aveti nici o indoiala ca Domnul va indeplini cererile voastre numai ca ele sa fie indreptate fie spre slava lui Dumnezeu, fie spre folosul si indrumarea sufleteasca a aproapelui. Insa chiar daca ar fi spre folosul sau nevoia ta proprie sau ai avea vreun interes oarecare chiar si pentru aceasta tot asa de grabnic ascultator este Domnul Dumnezeu si binevoieste sa indeplineasca cererea, numai sa vina din trebuinta si necesitate extremasa nu ceri de la Domnul ceva de care nu ai absoluta nevoie fiindca Domnul pentru toti este bun si toate le da (…). Totusi de un lucru sa te pazesti, iubitorule de Dumnezeu”.

Photobucket

Manastirea Diveevo ctitorita de Sf Serafim de Sarov

“Cand Sfantul Serafim din Sarov a fost intrebat daca lipsea crestinilor din vremea lui vreo conditie pentru ca acestia sa dea aceleasi roade de sfintenie care erau atat de abundente in trecut, el a raspuns: nu lipseste decat o singura conditie - hotararea“.

(la: Vl. Lossky, Teologia mistica a Bisericii de Rasarit).

“Desi scarbele, nenorocirile si nevoile de tot felul sunt nedespartite de viata noastra pe pamant, totusi Domnul Dumnezeu n-a vrut si nu vrea ca noi sa traim numai in scarbe si napaste, de aceea ne si porunceste prin apostoli sa purtam sarcinile unii altora, prin aceasta implinind legea lui Hristos. Insusi Domnul Iisus Hristos ne da aceasta porunca, de a ne iubi unul pe altul si consolandu-ne intre noi cu aceasta dragoste frateasca, sa ne usuram calea cea dureroasa si ingusta a calatoriei noastre catre patria cereasca“.

Photo Sharing


Sfântul Serafim de Sarov
“Dobândeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mântui”



daniela · 393 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
20 Iul 2012

PICUR DE LINISTE !




CURCUBEUL

Curcubeule din nori,
Ce secret ascunzi în tine
De-ai strâns ȘAPTE dragi culori
În mănunchi de raze line ?

Cum le strângi, cum le unești
Să formeze împreună
Sus în slăvile cerești
Pentru Domnul o cunună ?

Voi, culori, formați Lumina
Care curge prin văzduh
Și ne-a-mpodobit grădina
Unde-i Rege Sfântul Duh.

Fără voi n-ar mai fi viață
Nicăieri pe-acest pământ.
Și-o eternă dimineață
Coborâți din Cerul sfânt.

Roșu, tu izvor de sânge
Care curgi de pe Calvar,
Glasul tău mereu ne strânge
Ca să plângem cu amar

Vina noastră pentru care
A murit Iisus cândva
Să ne-aducă-n suflet soare
De pe dealul Golgota.

Tu mai reprezinți iubirea
Care s-a jertfit atunci
Când ne-aduse izbăvirea
De-ale Legii vechi porunci.

Fluviul tău e-o mare taină
Și el curge pentru noi
Să ne spele-a vieții haină
Ce-a fost plină de noroi.

Tu, oranj, prezinți puterea
Ce prin har ne-a renăscut
Când primit-am înfierea
Cu al mântuirii scut.

Duhul Sfânt ne dă vigoare
Să trăim ca și Iisus
Cu dreptate și-ndurare
Pentru sufletul răpus.

Să depunem mărturie
Pentru Domnul iar și iar,
Oamenii la El să vie
Să le dea iertarea-n dar.

Galben, nimb de gelozie,
Tu ne spui că Dumnezeu
Vrea să fim cu bucurie
Doar ai Lui prin orice greu.

Să străbată tot văzduhul
Vestea că orice creștin
Este logodit prin Duhul
Cu Iisus, eternul Crin.

Verde, rază de speranță
Tu neobosit ne spui
Că-n Iisus e siguranță
Cum în nimeni altul nu-i.

Trec istorii de-orice limbă
Într-o lume de nevoi,
Însă Domnul ne Se schimbă
Și va fi mereu cu noi.

Chiar și cerul și pământul
Într-o zi se vor schimba.
Dar Iisus cel sfânt, Cuvântul,
Este-n toate numai „Da!”

Tu, albastru, cum e zarea
Ce-o privim chiar de copii,
Pari să fii mereu cărarea
Către Cer și veșnicii.

Traversând a ta câmpie
Se-nălța precum un gând
Domnul, dar ce bucurie!,
El va reveni curând.

Indigo, credința noastră
Că din omul păcătos
Domnul face-o nouă glastră
Pentru-al Duhului folos.

Orice rugă prin credință
Se înalță-n zborul lin,
Către Cer, dând biruință
Luptătorului creștin.

Ea, credința, prin iubire
Se jertfește-n ceasul greu
Și aduce mântuire
Din Fiul lui Dumnezeu.

Violet, dreptatea morții
Ce-a purtat-o sfântul Miel
Ca să schimbe-n viață sorții
Celor ce vor crede-n El.

Nu există Înviere
Fără moartea lui Iisus.
Mângâiați-vă-n durere
Cu al păcii har de Sus!

Sfinte raze de lumină
Spuneți Mirelui iubit
Că-L iubesc și vreau să vină,
Și-L aștept necontenit!...
 



“TOȚI OAMENII SE ASEAMĂNĂ PRIN CUVINTE… NUMAI FAPTELE ÎI DEOSEBESC!”
 
roxana mateescu · 279 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
20 Iul 2012

CUVANT ORTODOX


"Oricine se va mania pe fratele sau va fi vrednic de osanda." (Matei 5, 22)

Nu te mania pe nimeni, chiar daca cineva te-a jig¬nit foarte tare, "caci mania omului nu lucreaza drep¬tatea lui Dumnezeu" (Iacov 1, 20); "Soarele sa nu apuna peste mania voastra... Orice amaraciune si su¬parare, si manie, si izbucnire, si defaimare sa piara de la voi, impreuna cu orice rautate. Ci fiti bun intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua in Hristos" (Efeseni 4, 26, 31-32).

Pazeste-te si de mania cu temei, ca sa nu tulburi prin aceasta ochiul sufletului tau: "Tulburatu-s-a de suparare ochiul meu, imbatranit-am intre toti vrajma¬sii mei" (Psalm 6, 7). Pentru nici o pricina nu se cade a te mania pe cineva; poate doar pe cel ce a gandit sa te desparta de Dumnezeu si dragostea Sa. De altfel, dupa spusa Apostolului, nimeni de la Dumnezeu si dragostea Sa nu poate sa ne desparta, si nu numai omul, dar nici "stramtorarea", nici "sabia" (Romani 8, 35, 39).

"Paraseste mania si lasa iutimea, nu cauta sa vicle¬nesti. Ca cei ce viclenesc de tot vor pieri, iar cei ce asteapta pe Domnul, vor mosteni pamantul" (Psalm 36, 8-9). In lume nu este vreun lucru pentru care ar fi cu temei sa te manii si sa te iutesti peste masura; poa¬te doar pentru slava lui Dumnezeu, si atunci cand sunt calcate in picioare poruncile Sale. Dar si aceasta manie trebuie savarsita cu intelepciune, ca sa nu-ti faci rau.

Nicaieri nu auzim ca Domnul sa se iuteasca si pes¬te masura sa se manie pe pacatosi, ci il stim smerit si mult rabdator. El a spus: "invatati-va de la Mine", nu mania si nici iutimea, ci cum "ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre" (Ma¬tei 11, 29). Si atunci cand ucenicii, maniindu-se pe cei ce greseau, ziceau: "Doamne, vrei sa zicem sa se coboare foc din cer si sa-i mistuie?", El i-a certat si le-a zis: "Nu stiti, oare, fiii carui duh sunteti" (Luca 9, 54-55).

Iar povatuindu-ne pe noi, Domnul zicea: "De veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel Ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gre¬salele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresalele voastre" (Matei 6, 14-15).

Tu insa, imi vei zice: Careva m-a jignit, m-a cle¬vetit, m-a necinstit in fata tuturor, rau a gandit si leltit impotriva mea. Dar spune-mi, cine a fost jignit mai mult decat Dumnezeu? Cine a fost clevetit, defaimat si hulit mai mult decat Domnul? insa El, desi a fost batut, dosadit, scuipat, rastignit, impuns cu sulita, nu a tinut minte raul, nu S-a maniat, ci si pe cruce murind, Se ruga pentru cei ce pacatuiau: "Pa¬rinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 34).

A facut oarecine ceva bun la manie ori intru tinerea de minte a raului? Se cunoaste vreo virtute a fi desavarsita fara smerenie si rabdare? Nu. Daca Apos¬tolii s-ar fi maniat si s-ar fi iutit cu neintelepciune pe cei pacatosi, atunci pe nimeni dintre cei robiti paca¬tului nu i-ar fi putut povatui pe calea mantuirii si, prin urmare, n-ar fi adus pe nimeni la Hristos. Cu toate ca Apostolii se inversunau impotriva pacatosilor, o fa¬ceau aceasta, ingaduind aceasta manie fara a se iuti si mania peste masura, ci cu chibzuinta, cu multa rabda¬re, rugandu-se lui Dumnezeu pentru pacatosi, ii in¬dreptau si-i povatuiau pe ei.

Matca, imparateasa albinelor, cu intelepciune este intocmita de Dumnezeu, fiind lipsita de boldul uciga¬tor. Daca l-ar fi avut, tot stupul l-ar fi putut omori cu ghimpele sau. Iata pilda pentru stapanitori, mai-marelui orisicand fiindu-i oprit a se deda maniei si iutimii, ca sa nu-i omoare prin ale sale napustiri patimase pe cei ce i se supun.

Biruieste asadar raul prin bine si nu prin rau. Cu foc nu vei stinge focul, ci cu apa; iutimea cu iutime nu o invingi, ci cu indelunga rabdare si smerenie. Cu mult mai bine si mai degraba indrepti cu smerenia, decat cu mania ori iutimea. Mai bine sa te iubeasca supusii, decat sa se teama de tine. Teama aduce min¬ciuna si fatarnicie, iar dragostea dreptate si osardie. Daca pentru indreptarea cuiva lupti cu iutime, nu nu¬mai ca n-o sa indrepti, dar si lui si tie iti vei pricinui rau si paguba.

Cel ce se iuteste si se manie cu nechibzuinta, cu nimic nu se deosebeste de cel beat. Iutimea si mania stirbesc mintea preschimbandu-l pe om cu desavarsi¬re. Cel ce se manie peste masura nu poate sa pricea¬pa ce vorbeste. Cel ce intru manie a spus ceva, mai apoi venindu-si in fire, este gata sa se lepede de cu¬vintele sale. Foarte adesea pe multi ii aflam ca se caiesc de cele ce le-au savarsit la manie. Iutimea intu¬neca mintea, amaraste sufletul, intuneca judecata si intelegerea, nu ingaduie omului sa vada urmarea fap¬telor sale. Cel ce se manie este orb in toate, iar cel ce-si stapaneste mania se stapaneste usor de la rau.

Daca ti se va intampla sa te manii si sa te iutesti asupra cuiva, mai cu seama in aceasta vreme sargu-ieste-te sa nu vorbesti nimic, si tragandu-te inapoi, pecetluieste buzele tale, ca sa nu iasa flacara maniei si sa-ti parjoleasca sufletul si sa iste tulburare in cei din jur. Cand insa se va stinge flacara iutimii, iar ini-ma-ti va fi in pace, abia atunci sarguieste-te ca, in chip pasnic, sa-l indrepti pe cel ce te-a maniat. O lu¬crare mai buna va avea un cuvant spus cu smerenie, decat o mie pline de iutime si carteala; si astfel, cu chibzuiala, si pe altul il vei intelepti, dar si tie insuti iti vei dobandi folos.
Image Search

Rabdare, o, încă puțină răbdare!
Sus ochii, și gândul, și brațul, și pașii!
Slăvita Cetate cerească răsare,
iar cea mai frumoasă și sfântă intrare
e-aceea prin care te nalță vrăjmașii.
Răbdare în chinuri și-n lipsuri răbdare,
în zbucium, în lupte și-n dorul fierbinte!
Pe fața brăzdată de lacrimi amare
vor cerne lumină răsfrângeri de soare
din Slava ce vine… Privește nainte!
Răbdare-n viață și-n moarte răbdare!
Al tău e triumful din veacul ce vine.
Când noaptea apune, când Ziua răsare…
nu moarte-i aceea, ci viață și har e
răsplata răbdării-ndelungi și senine.
Răbdare, o, încă puțină răbdare!
Privește răsplata, să birui suspinul
și treci peste moarte cu-a vieții cântare!
Răbdare, o, încă puțină răbdare,
căci vine seninul, seninul, seninul!…
Traian Dorz
 

Free Pictures
stefania · 370 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
20 Iul 2012

EGOUL ȘI IUBIREA






Se spune că a existat odată un arbore bătrân și maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele și culorile veneau de pretutindeni și dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din țări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca niște brațe vânjoase. Era minunat.
Un băiețel obișnuia să vină și să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obișnuit cu el și a început să-l iubească. Ceea ce este mare și bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic și tânăr, cu condiția să nu fie atașat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, așa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrățișează pe toți cei de care se apropie.
Așadar, copacul s-a îndrăgostit de băiețelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el și le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile și pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălța și mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poți atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare. Așadar, ori de câte ori venea copilul, arborele își pleca ramurile.
Când micuțul îi mângâia florile, bătrânul copac se simțea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.
Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simțea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simți ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simți mizerabil.
Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simțea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut și mai mult. A început să se cațere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simțea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează...
Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambițiile lui. Trebuia să își treacă examenele, să își facă prieteni... De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aștepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aștept".
Iubirea își așteaptă întotdeauna obiectul afecțiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă așteptare. Când băiatul nu venea, copacul se simțea trist. Singura tristețe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăși cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită. Băiatul a crescut și mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toți cei care cresc în lumea ambițiilor își găsesc din ce în ce mai puțin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambițios și prins în afacerile sale lumești. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?"
Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aștept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine". Băiatul i-a răspuns: „Ce poți să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani". Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poți să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aș putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aș face-o". Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.
Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îți voi oferi ceva? Îți ofer tot ceea ce am". Iubirea nu ține niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruiește necondiționat. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenție a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiți. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcorește pe cei încălziți. Când bate vântul, dansăm și cântăm. Deși nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre și ciripesc vesele. Dacă ne-am implica și noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiți și de nefericiți ca voi, oamenii, care sunteți nevoiți să stați prin temple și să ascultați predici despre iubire și despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani".
Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obține bani. Am nevoie de bani". Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele și vinde-le. În felul acesta, vei obține bani". Băiatul s-a luminat imediat la față. S-a urcat în copac și a cules toate fructele copacului, chiar și pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile și i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simțit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar și atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obține ceva. El nu poate simți decât nefericire.
Băiatul nu și-a dat nici măcar osteneala să-i mulțumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulțumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obține bani în schimbul lor. Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani și era foarte ocupat să obțină cu ajutorul lor încă și mai mulți bani. A uitat cu totul de copac, și astfel au trecut anii. Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care și-a pierdut copilul. Întreaga sa ființă tânjește după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept și a se ușura. Cam la fel tânjea și copacul nostru. Întreaga sa ființă era în agonie.
După mulți ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino și îmbrățișează-mă". Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte". Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească. Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine".
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poți oferi o casă?" Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă". Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.
„Noi nu trăim în case, dar uite ce îți propun: îmi poți tăia crengile, pentru a-ți construi o casă cu ajutorul lor". Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor și i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar și atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu știe decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime. Bărbatul a plecat, fără să-și mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Și-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.
Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aștepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri și frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reușit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu".
Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, așa că a venit și s-a așezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp". Bătrânul i-a răspuns: „Ce poți face pentru mine? Aș vrea să ajung într-o țară îndepărtată, să câștig și mai mulți bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă". Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul și fă-ți o barcă din el.. Aș fi extrem de fericit să devin barca ta și să te ajut să mergi astfel în țara aceea îndepărtată, pentru a câștiga mai mulți bani. Dar, te rog, ai grijă de tine și întoarce-te cât mai repede. Voi aștepta de-a pururi întoarcerea ta".
Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, și-a făcut o barcă din el și a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aștepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A așteptat mereu și mereu, conștient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câștigat.
Odată, m-am așezat lângă ciot. Acesta mi-a șoptit: „Am un prieten care a plecat departe și nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în țara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viață. O, cât mi-aș dori să aflu vești de la el! Mă apropii de sfârșitul vieții, așa că tot ce mi-aș mai dori ar fi să aflu vești despre el. Atunci aș muri liniștit. Dar știu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înțelege decât acest limbaj".

EGOUL NU ÎNȚELEGE DECÂT LIMBAJUL ACCEPTĂRII. IUBIREA VORBEȘTE LIMBAJUL DĂRUIRII.
 
ioan alexandru david · 465 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
19 Iul 2012

BLOG LA CEAS DE SEARA !



OGLINDA

Gasim intotdeauna doar ceea ce cautam!
Ratacind pe ici, pe colo, un caine urias ajunse intr-o odaie care avea pe toti peretii oglinzi imense.
Astfel, se vazu dintr-o data inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu- si coltii fiorosi.Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care - latrand cu furie - se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari. In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suf1are si plin de sange.
Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel. Si intalnirea lor ar fi fost o sarbatoare!!



Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. Egoismul este in in floare acolo. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul. Peste tot domnește cinstea, bunatatea, dragostea, milostenia.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si, pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere.
PENTRU CA, VEZI TU, OAMENII NU SUNT ALTCEVA DECAT CEEA CE STIM NOI SA GASIM IN EI.


 
daniela · 471 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
19 Iul 2012

Pagina precedenta   ... 21 ... 38, 39, , 40 ... 59 ... 79  Pagina urmatoare