Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 3

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare


Autumn Comments & Graphics

RUGĂCIUNEA SFINTEI IUSTINA

O, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, uite vrăjmașii mei cum s-au ridicat împotriva mea pregătind lațuri picioarelor mele! Sufletul mi-e greu dar numele Tău m-a ușurat în noapte. Când m-au împresurat am fugit la Tine, pentru ca vrajmașii mei să nu se bucure de mine, pentru că Tu știi, Doamne, că eu sunt roaba Ta. Pentru Tine am păstrat curăția trupului meu și sufletul meu l-am închinat Ție; de aceea, miluiește pe roaba ta, o bunule Păstor și nu lăsa dușmanii să mă mănânce, ci ajută-mă să înving aceste rele ispite.



“Izbăvește de toată vătămarea, fermecarea și vraja, Ierarhe Cipriane și Mucenice al lui Hristos, pe cei ce aleargă cu credință la mijlocirea ta!”

“Căzând în cursele oamenilor celor răi, și chinuit fiind fără nădejde de scăpare, către tine ridic ochii mei, Cipriane milostive, slobozeste-mă de a lor vicleană uneltire”.

“Taberile vrăjmașilor ce se luptă împotriva noastră alungă-le cu rugăciunile tale, Sfinte, si valurile cele sălbatice ale ispitelor oprește-le degrab cu mijlocirile tale, Cipriane fericite, ca în cântări să te lăudăm neîncetat pe tine, apărătorul cel nebiruit al creștinilor”.
roxana mateescu · 536 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
02 Oct 2012
Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacul 1
Imparatesei celei alese mai inainte de veci, Imparatesei celei mai inalte decat toata faptura cerului si a pamantului, care a venit oarecand la rugaciune in Biserica din Vlaherne si se ruga pentru cei din intuneric. Acesteia si noi, cu credinta si cu umilinta ii serbam Acoperamantul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruita, izbavste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie : Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Icosul 1
Multimea Arhangelilor si a Ingerilor, cu Inaintemergatorul, cu Teologul si cu soborul tuturor Sfintilor, impreuna cu tine, Imparateasa lor, stand in Biserica din Vlaherne si ascultand rugaciunile tale pentru toata lumea, cu bucurie canta tie :
Bucura-te, bunavointa Tatalui celui mai inainte de veci;
Bucura-te, incapere prea curata a lui Dumnezeu, Fiul celui fara de ani;
Bucura-te, locuinta umbrita de puterea Duhului Sfant;
Bucura-te, mirare neincetata a cetelor ingeresti;
Bucura-te, spaima cea prea grozava a puterilor celor intunecate ale iadului;
Bucura-te, ceea ce esti intampinata in vazduh de Heruvimii cei cu ochi multi;
Bucura-te, ale carei laude le canta Serafimii cei cu cate sase aripi;
Bucura-te, prea bunule acoperamant caruia cu credinta ne inchinam si noi neamul crestinesc;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 2
Sfantul Andrei cu Epifanie, vazandu-te in Biserica, in vazduh, rugandu-te lui Dumnezeu pentru crestini, au cunoscut ca tu esti Maica lui Hristos Dumnezeul nostru si cazand la pamant, cu credinta s-au inchinat sfantului tau Acoperamant, cantand : Aliluia !

Icosul 2
Intelegere neinteleasa esti Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, intru apararea poporului celui ortodox, pentru aceasta vrajmasii nostri nu se pricep cat de puternica este rugaciunea Maicii lui Dumnezeu, insa noi bine stiind atotputernica ta aparare, cantam catre tine cu umilinta, unele ca acestea :
Bucura-te, cea prea milostiva, mangaietoarea tuturor celor scarbiti si impovarati;
Bucura-te, povatuitoarea neadormita a tuturor celor robiti si rataciti;
Bucura-te, ceea ce cu rugaciunile tale degraba potolesti mania lui Dumnezeu cea cu dreptate pornita asupra noastra;
Bucura-te, ceea ce cu atotputernica amenintarea ta, potolesti patimile noastre cele rele;
Bucura-te, puternica desteptare a constiintelor celor adormite;
Bucura-te, cea prin care iadul suspina si duhurile rautatii tremura;
Bucura-te, prin care se deschid noua credinciosilor portile raiului;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 3
Puterea Celui Prea Inalt umbreste pe cei ce cu credinta si cu evlavie scapa la prea puternicul tau Acoperamant, caci numai tie uneia, Preasfanta si Preacurata Maica a lui Dumnezeu, s-a dat de a se implini toate cererile tale. Pentru aceasta credinciosi de toate varstele te slavesc pe tine si pe Fiul tau cantand : Aliluia !

Icosul 3
Avand bogatie de milostivire neimputinata tuturor pana la marginile pamantului le intinzi mana de ajutor, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara. Bolnavilor le dai vindecare, celor ce patimesc, alinare, orbilor vedere si tuturor le dai toate, fiecaruia dupa a lor trebuinta. Pentru aceasta cu multumire strigam tie :
Bucura-te, taria nesurpata si ocrotirea tuturor crestinilor;
Bucura-te, cea mai intai infrumusetare a sfintelor lacasuri si altare;
Bucura-te, ingradirea cea sigura a tronurilor imparatesti;
Bucura-te, ajutatoarea neadormita a capeteniilor de orase;
Bucura-te, arhistratega nebiruita a ostilor crestinesti;
Bucura-te, oglinda sfanta a dreptatii pentru judecatorii cei nemitarnici;
Bucura-te, minte desavarsita a invatatorilor;
Bucura-te, binecuvantarea caselor si a familiilor celor evlavioase;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 4
Fiind cuprinsi de viforul multor nevoi, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, tu ne ajuta noua. Stand inaintea fetei altarului Domnului si ridicand mainile tale, roaga-te ca Domnul, Imparatul slavei sa caute la nevrednica noastra rugaciune si sa asculte cererile celor ce cheama numele tau cel sfant si canta Fiului tau : Aliluia !

Icosul 4
Auzit-a Domnul Dumnezeu pe Isus al lui Navi rugandu-se si a poruncit soarelui de a stat pana ce s-a razbunat asupra vrajmasilor lui. Aude si acum Domnul Iisus rugaciunile tale, Imparateasa aleasa a Duhului Sfant, pentru aceasta si noi pacatosii, nadajduind la acoperamantul tau, indraznim a canta tie ca Maicii lui Dumnezeu unele ca acestea :
Bucura-te, cea luminata de Soarele cel vesnic care ne lumineaza pe noi cu lumina cea neinserata;
Bucura-te, ceea ce ai luminat tot pamantul cu stralucirea preacuratului tau suflet;
Bucura-te, ceea ce ai veselit toate cerurile prin curatia trupului tau;
Bucura-te, Acoperamantul si pastrarea sfintelor lacasuri ale lui Hristos;
Bucura-te, luminarea si inteleptirea pastorilor celor credinciosi ai bisericii;
Bucura-te, povatuitoarea monahilor si a monahiilor care neincetat slujesc lui Dumnezeu;
Bucura-te, linistea cea netulburata a batranilor celor evlaviosi;
Bucura-te, veselia cea tainica a fecioarelor si a vaduvelor ce traiesc in curatie;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 5
Vazatorul de Dumnezeu Moisi luptand oarecand asupra lui Amalic, cand ridica mainile , Israil biruia, iar cand le lasa in jos atunci Amalic invingea, insa, ajutat de cei ce-l sustineau, a biruit pe vrajmasi. Tu insa, Maica a lui Dumnezeu, ridicand mainile tale la rugaciune catre Fiul tau, desi nesustinuta de nimeni, dar totdeauna biruiesti pe vrajmasii crestinilor si esti scut nebiruit noua celor ce-ti cantam : Aliluia !

Icosul 5
Vzandu-te pe tine cetele Sfintilor stand in vazduh in Biserica din Vlaherne, ridicand mainile la rugaciune catre Fiul tau si Dumnezeul nostru, Arhangelii cu Ingerii cantau tie cantare de multumire; deci prin mainile tale cele mai sfinte decat ale lui Moisi intareste-ne si pe noi cei ce cu umilinta cantam tie :
Bucura-te, cea ale carei maini sunt tinute la rugaciune de insasi dragostea si milostivirea ta cea catre noi;
Bucura-te, ca inaintea ta nu pot sa stea vrajmasii nostri vazuti si nevazuti;
Bucura-te, ceea ce izgonesti din sufletul nostru patimile si poftele cele rele si spurcate;
Bucura-te, ceea ce fara de ardere tii pe mainile tale focul cel Dumnezeiesc al lui Hristos si pe noi cei reci ne aprinzi cu el;
Bucura-te, aleasa incununare a celor ce, cu intreaga intelepciune, se lupta impotriva patimilor;
Bucura-te, convorbirea cea de-a pururea cu cei ce se nevoiesc in post si in tacere;
Bucura-te, grabnica ajutatoare a celor obositi de mahnire si de intristare;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 6
Propovaduitor al harului tau celui neimputinat si al milelor tale s-a aratat Sfantul Romano, dulce cantatorul, cand in vis a primit de la tine o foaie de hartie spre mancare, prin care, inteleptindu-se, a inceput a canta cu intelepciune intru slava ta si a scris laude Sfintilor, cantand cu credinta : Aliluia !

Icosul 6
Stralucit-ai Fecioara a lui Dumnezeu, din aurora dreptatii, Soarele cel adevarat, luminand pe toti cu intelepciune de la Dumnezeu Fiul tau si aducand la cunostinta adevarului pe cei ce cu credinta canta tie :
Bucura-te, ceea ce ai nascut cu trup pe Hristos, puterea si intelepciunea dumnezeiasca;
Bucura-te, ceea ce ai rusinat intelepciunea cea desarta a lumiii acesteia si pe cei orbiti de dansa ii povatuiesti la calea mantuirii;
Bucura-te, pastrarea dreptei credinte si invatatoarea dogmelor celor ortodoxe;
Bucura-te, ceea ce tai eresurile si ratacirile cele pierzatoare;
Bucura-te, ceea ce stii cele cu anevoie de prevazut, si la vreme le spui celor ce se cuvine;
Bucura-te, ceea ce rusinezi pe cei mincinosi si ghiciturile cele desarte;
Bucura-te, ceea ce in ceasul nedumeririlor, ne pui in minte gandul cel bun;
Bucura-te, ceea ce ne opresti de la deprinderile vatamatoare si de la faptele cele rele;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 7
Domnul atotvazatorul indelung-rabdatorul, voind sa arate adancul cel nemarginit al iubirii Sale de oameni, te-a ales pe tine pentru a fi Lui Maica si te-a facut pe tine crestinilor aparatoare nebiruita. Ca dupa judecata lui Dumnezeu, chiar de ar fi cineva vrednic de osanda, totusi prin Acoperamantul tau cel puternic, capata vreme de pocainta si canta tie : Aliluia !

Icosul 7
Minunate a aratat Domnul faptele Sale intru tine, Preacurata Maica Sa, cand s-a aratat prea minunatul Acoperamant in mainile tale, luminand mai mult decat razele soarelui, acoperind pe poporul ce era in Biserica din Vlaherne. Deci, vazand ei acest semn al milostivei tale aparari, cuprinsi de spaima si de bucurie, toti au cantat tie :
Bucura-te, Acoperamantul nefacut de mana, care, ca norul te-ai intins peste toata lumea;
Bucura-te, ceea ce ai tinut pe mainile tale pe Fiul si vesnicul Arhiereu;
Bucura-te, ca prin aceasta ne arati mila si har noua in Biserica cea Ortodoxa;
Bucura-te, stalp de nor care ne acoperi pe noi credinciosii, ferindu-ne de toate ispitele si de smintelile lumesti;
Bucura-te, stalp de foc, care ne arati noua tuturor calea mantuirii, chiar si in mijlocul negurii pacatelor;
Bucura-te, vadita intarire a crestinilor nevoitori;
Bucura-te, inteleptire tainica a robilor lui Dumnezeu, celor tainuiti in mijlocul lumii;
Bucura-te, ceea ce pe mine cel gol de fapte bune nu ma parasesti, ci cu acoperamantul si cu harul tau ma miluiesti;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 8
Pre tine ceea ce te-ai aratat din cer in Biserica din Vlaherne, Ingerii te-au cantat, Apostolii te-au preaslavit, soborul ierarhilor si al cuviosilor si ceata sfintelor femei te-au laudat, Inaintemergatorul si cu Teologul s-au inchinat, iar poporul ce era in biserica, cu veselie ti-au cantat : Aliluia !

Icosul 8
Domnul, Cel ce stapaneste toate cele de sus si cele de jos, vazandu-te pe tine Maica Sa, stand in biserica si cu umilinta rugandu-te Lui, a zis : cere, o, Maica mea, ca nu ma voi intoarce despre tine, ci voi indeplini cererile tale si voi milui pe toti care canta tie :
Bucura-te, chivot al Legii in care se pastreaza sfintirea a tot neamul omenesc;
Bucura-te, nastrapa prea sfanta in care, celor flamanzi de dreptate, li se pastreaza painea vietii celei vesnice;
Bucura-te, vasule cu totul de aur, in care s-a gatit pentru noi trupul si sangele Mielului celui Dumnezeiesc;
Bucura-te, ceea ce iei in atotputernicele tale maini pe cei parasiti de doctori;
Bucura-te, ceea ce ridici din patul durerii pe cei slabiti cu trupul, dar nu cu duhul si cu credinta;
Bucura-te, ceea ce dai intelegere si lumina celor ce sunt intunecati la minte;
Bucura-te, ceea ce cu intelepciunea ta ne impiedici din calea cea rea a pacatelor si a patimilor;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 9
Toata firea ingereasca aduce lauda tie, pentru ca esti cu adevarat Maica lui Dumnezeu si aparatoarea tuturor celor ce se roaga tie. Tu, cu Acoperamantul tau cel dumnezeiesc,pe cei drepti ii veselesti, pe pacatosi ii aperi, pe cei din primejdii ii izbavesti si te rogi pentru toti credinciosii care canta tie : Aliluia !

Icosul 9
Ritorii cei mult vorbitori, ca niste pesti fara de glas nu se pricep cum sa laude dupa vrednicie serbarea ta cea mare a preacinstitului tau Acoperamant caci toate cele graite de dansii nu sunt in stare a numara indurarile tale. dar noi vazand nenumaratele tale binefaceri, cu bucurie cantam tie :
Bucura-te, ceea ce ne pazesti de molima si de bolile cele aducatoare de moarte;
Bucura-te, ceea ce pazesti orasele si satele de cutremurul cel napraznic al pamantului;
Bucura-te, ceea ce cu mana tare din revarsarea apelor si din cufundare ne izbavesti pe noi;
Bucura-te, ceea ce cu roua rugaciunilor tale, ne izbavesti pe noi de arderea focului;
Bucura-te, ceea ce ne scapi de foametea cea duhovniceasca si trupeasca, hranindu-ne cu painea vietii;
Bucura-te, ceea ce abati de la capul nostru loviturile fulgerului si ale traznetului;
Bucura-te, ceea ce ne mantuiesti pe noi de navalirea celor de alt neam si de ucigasii cei tainuiti;
Bucura-te, ceea ce prin pace si prin dragoste, ne izbavesti de vrajmasii cei de o credinta cu noi, si de vrajmasia casnica;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 10
Vrand sa mantuiasca neamul omenesc din inselaciunea vrajmasului, Domnul cel iubitor de oameni, te-a daruit pe tine sa fii Maica noua pamantenilor. Tu sa fii noua ajutor, acoperamant si scutire, celor intristati mangaiere, celor scarbiti bucurie, celor asupriti aparatoare si sa scoti din adancul pacatelor pe toti cei ce-ti canta : Aliluia !

Icosul 10
Preasfanta Imparateasa, cu ingerii stai impreuna si te rogi, zicand : Imparate ceresc, primeste pe tot omul ce se roaga Tie si cheama numele meu in ajutor ca sa nu plece nimeni de la fata mea, neajutat si neascultat. Aceasta rugaciune auzind-o adunarea sfintilor, cu multumire strigam tie :
Bucura-te, ceea ce daruiesti cu roduri binecuvantate pe cei ce lucreaza cu dreptate si cu inima curata;
Bucura-te, ajutatoarea si rasplatitoarea tuturor celor ce fac negustorie cu dreptate;
Bucura-te, mustrarea tuturor calcatorilor de juramant si a celor ce agonisesc cu nedreptate;
Bucura-te, grabnica ajutatoare celor ce sunt in primejdii pe uscat si pe ape;
Bucura-te, ceea ce veselesti cu roadele credintei pe parintii cei fara de copii;
Bucura-te, hranitoarea cea nevazuta a sarmanilor;
Bucura-te, aparatoarea cea tare a celor ce sunt robiti si izgoniti;
Bucura-te, ingrijitoarea cea neadormita a celor ce sunt in legaturi si in temnite;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 11
Cantarea noastra cea cu umilinta auzind-o ia aminte la smerita noastra rugaciune, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca pe tine te rugam, nu trece cu vederea glasul robilor tai. La tine nazuim in napaste, in scarbe si in necazurile noastre si inaintea ta stand, cu lacrimi ne rugam si cantam tie : Aliluia !

Icosul 11
Faclie primitoare de lumina, vazandu-te pe tine la rugaciune in vazduh, in biserica din Vlaherne, poporul ce era de fata a strigat : " De unde este noua aceasta ca sa vina Maica Domnului nostru aici ? ". Iar Sfantul Andrei, cu Epifanie, cu smerenie catre tine se rugau, zicand :
Bucura-te, datatoarea cea fara de zavistie, a tuturor darurilor celor pamantesti si sufletesti;
Bucura-te, credincioasa solitoare a pacatosilor celor ce pun inceput de pocainta;
Bucura-te, pururea impreuna ajutatoare, a celor ce se lupta impotriva patimilor si a curselor diavolesti;
Bucura-te, nevazuta imblanzire a stapanilor celor tirani si cu narav de fiara;
Bucura-te, repaus si bucurie tainica a robilor celor blanzi si primitori;
Bucura-te, linistea prea dorita a casatoritilor celor credinciosi;
Bucura-te, grabnica si fara suferinta dezlegare a maicilor celor nascatoare de prunci;
Bucura-te, Maica, ajutatoarea noastra buna in ceasul sfarsitului nostru;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 12
Harul cel Dumnezeiesc, cere-l noua de la Fiul tau si Dumnezeul nostru. Intinde noua mana de ajutor. Departeaza de la noi pe tot vrajmasul si potrivnicul. Impaca viata noastra ca sa nu pierim cumplit si fara de pocainta si primeste-ne in salasele cele vesnice, ocrotitoarea noastra, ca bucurandu-ne, sa strigam : Aliluia !

Icosul 12
Cantand puternicul tau Acoperamant, te laudam ca pe o mare solitoare a noastra si ne inchinam tie, ceea ce te rogi pentru crestini. Noi credem si nadajduim, ca vei cere de la Fiul tau si Dumnezeul nostru, bucuria cea vremelnica si cea vesnica, noua tuturor, celor ce cu dragoste cantam tie :
Bucura-te, tare aparatoare a toata lumea;
Bucura-te, sfintirea tuturor stihiilor ceresti si pamantesti;
Bucura-te, binecuvantarea tuturor timpurilor anului;
Bucura-te, calcarea curselor si ispitelor ce vin de la trup, de la lume si de la diavol;
Bucura-te, prea puternica, impacarea celor invrajbiti;
Bucura-te, ceea ce te induri de cei dispretuiti si lepadati;
Bucura-te, ceea ce ridici din groapa pierzarii pe cei deznadajdiuti;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 13
O, preacantata Stapana, preacurata Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, la tine ridic ochii sufletului si ai trupului meu, catre tine intind mainile mele cele slabe si din adancul inimii strig tie : Cauta la credinta sufletului meu. Acopera-ma cu atotputernicul tau Acoperamant si ma izbaveste de toate nevoile; iar in ceasul sfarsitului meu sa stai langa mine, o, intru tot buna Stapana si ma izbaveste de chinurile cele gatite pentru pacatele mele, ca, mantuindu-ma, pururea sa cant tie : Aliluia ! ( Acest condac se zice de trei ori ).
Apoi zicem Icosul 1 si Condacul 1 si
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

RUGACIUNE CATRE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU
O!, Preacurata Maica a Domnului, a puterilor celor de sus, Imparateasa cerului si a pamantului, atotputernica, aparatoarea si taria noastra, primeste aceasta cantare de lauda si de multumire de la noi nevrednicii robii tai.

Inalta rugaciunile noastre la Tronul lui Dumnezeu si Fiul tau ca sa fie milostiv nedreptatilor noastre. Sa adauge harul sau tuturor celor ce cinstesc preacinstitul tau nume si cu credinta si cu dragoste se inchina facatoarei de minuni icoanei tale. Ca nu suntem vrednici sa fim miluiti de Dansul, daca tu Stapana nu-L vei milostivi asupra noastra. Tie toate sunt cu putinta de la Dansul si pentru aceasta nazuim la tine, ca esti acoperitoarea noastra si grabnica ajutatoare. Auzi-ne pe noi cei ce ne rugam tie, ocroteste-ne cu puternicul tau Acoperamant si cere de la Dumnezeu Fiul Tau, sa dea pastorilor nostri sfintenie ca sa privegheze si sa ocarmuiasca sufletele noastre; ocarmuitorilor de orase intelepciune si putere, judecatorilor dreptate si necautare la fata, invatatorilor minte si smerita intelepciune, sotilor dragoste si conglasuire, fiilor ascultare, asupritilor rabdare, asupritorilorv frica de Dumnezeu, celor scarbiti rabdare si bucurie duhovniceasca, benchetuitorilor infranare, si noua tuturor, duhul intelepciunii si al cucerniciei, duhul milostivirii si al blandetii, duhul curatiei si al dreptatii.

Asa, Doamna preasfanta, milostiveste-te asupra noastra si asupra neputinciosului tau popor. Pe cei rataciti povatuieste-i pe calea cea buna, pe cei batrani ii sprijineste, pe prunci ii pazeste si pe noi pe toti ne apara si ne ocroteste cu milostivirea ta. Pe toti scoate-ne din adancul pacatului si ne lumineaza ochii inimii noastre spre cautarea mantuirii. Milostiva fii noua aici in aceasta viata, iar la infricosata judecata sa te rogi pentru noi catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Ca tu, Doamna, esti slava celor ceresti si nadejdea pamantenilor. Tu esti dupa Dumnezeu nadejdea si aparatoarea noastra a tuturor celor ce ne rugam tie cu credinta. Deci ne rugam tie, atotputernica ajutatoarea noastra si tie ne incredintam pe noi insine si unul pe altul si toata viata noastra acum si pururea si in vecii vecilor, amin.

Imparateasa mea cea preabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria scarbitilor si acoperitoarea necajitilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi scarba, ajuta-mi ca unui neputincios, hraneste-ma ca pe un strain, necazul meu il stii, deci il dezleaga precum voiesti, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica nici alta mangaiere buna, ci numai pe tine Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor, amin.

Preacurata Doamna, Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, care poti face tot binele, primeste aceste cinstite daruri care se cuvin numai tie, de la noi nevrednicii robii tai, ceea ce esti aleasa din toate neamurile si te-ai aratat mai inalta decat toate fapturile ceresti si pamantesti, caci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor si prin tine am cunoscut pe Dumnezeu si ne-am invrednicit Sfantului Trup si Preacuratului sau Sange. pentru aceasta, fericita esti intre neamurile neamurilor, ceea ce esti de Dumnezeu fericita, mai luminata decat Heruvimii si mai cinstita decat Serafimii. Si acum, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara intru tot laudata, nu inceta a te ruga pentru nevrednicii robii tai, ca sa ne izbavim de sfatul celui inselator si de toata primejdia si sa fim paziti nevatamati de toata lovirea cea veninata a diavolului. Pazeste-ne pana in sfarsit cu rugaciunile tale neosanditi, ca prin paza si cu ajutorul tau fiind mantuiti, slava, lauda, multumita si inchinaciune pentru toate sa inaltam Unuia in Treime Dumnezeu, Ziditorul tutror, acum si pururea si in vecii vecilor, amin.

glykys · 464 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
01 Oct 2012
Imparatesei celei alese mai inainte de veci, Imparatesei celei mai inalte decat faptura cerului si a pamantului, care a venit oarecand la rugaciune la biserica din Vlaherne si se ruga pentru cei din intuneric, acesteia si noi, cu credinta si cu umilinta ii serbam Acoperamantul ei cel luminos.Iar tu, ca Ceea ce ai putere nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa graim tie: bucura-te, bucuria noastra ; acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant!

Cuvant la Acoperamantul Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din vedenia Sfantului Andrei si a lui Epifanie”!



Praznicul de astazi, al Acoperamantului, a inceput a se praznui pentru o pricina ca aceasta:
In zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), in Constantinopol, spre Duminica, facandu-se priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, intru slava Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la intaia zi a lunii octombrie si de fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: “Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?” Iar el a zis: “O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele.”
Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos: “Imparate ceresc, primeste pe omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste”.
Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l. Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau.
Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.” (Proloage)



„Împărate ceresc, primește pe omul care Te slăvește pe Tine și care cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Și acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfințește și preamărește pe cei ce Te slăvesc. Iar rugăciunea celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta, primește-o! Și din toate nevoile și răutățile scoate-i pe aceia!"
La 1 octombrie praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, sărbătoare pe care însăși Preasfânta Fecioară a dorit să o descopere oamenilor, spre a le întări nădejdea de mântuire.
În orice zi a vieții noastre avem nevoie de Acoperământul ei ocrotitor, dar mai ales în ziua morții noastre, când se va despărți sufletul de trup. Acum și atunci să ne acopere Maica Domnului de duhurile cele rele din văzduh, ca și în ziua Înfricoșătoarei Judecăți, care va fi la sfârșitul lumii!

Sfânt veșmânt,
Pentru pământ
Acoperământ.
S-a întins
Și ne-a cuprins,
Cu mila ne-a nins.

balla georgeta · 1490 vizualizari · 2 comentarii
Categorii: Prima categorie
01 Oct 2012
"Precum voiti sa va faca oamenii, faceti-le si voi asemenea".(Luca 6, 31)

Iubitilor, exista o lege, care este cea mai veche din toate legile, pe care le-au facut oamenii, ca sa poata sa-si ritmeze armonios legaturile dintre ei si sa traiasca fericiti.Lege, care nu este crestata pe placi de marmura sau scrisa pe hartii si in ziarele oficiale ale statului.O lege pe care a sadit-o Dumnezeu, care l-a plasmuit pe om "dupa chipul si asemanarea Sa" (facere 1, 26).Si aceasta lege innascuta este legea dragostei.

Aceasta lege striga fiecarui om sa iubeasca. Ii striga sa nu faca niciun rau celuilalt, sa nu fure, sa nu nedreptateasca, sa nu atace onoarea familiala a altuia, sa nu spuna minciuni, sa nu defaimeze si sa cleveteasca, sa nu calomnieze pe celalalt, sa nu se duca pe la tribunale si sa faca juraminte mincinoase, sa nu ucida, sa nu ia viata altuia. Acestea le striga legea dragostei. Dar aceasta lege  nu se opreste aici. Inainteaza din ce in ce mai mult. Striga nu numai ca trebuie sa nu facem raul, ci trebuie sa facem bine celorlalti oameni. Flamanzesc? Inseteaza? Le este frig? Se afla intr-o situatie dificila? Sunt in pericol? Noi nu trebuie sa ramanem reci si indiferenti. Trebuie sa alergam in ajutorul lor prin toate mijloacele de care dispunem. Si paine, si apa, si haine, si cuverturi, si medicamente, si orice fel de ajutor, trebuie sa-l oferim celorlalti oameni.Si asa cum ne dorim ca ceilalti oameni nu numai sa nu nedreptateasca, ci si sa ne ajute, asa si noi trebuie sa ne comportam fata de ceilalti.

Aceasta este legea innascuta a dragostei, pe care o exprima Hristos in Evanghelia de astazi prin urmatoarele cuvinte:"Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea"(Luca 6, 31)

Dar Hristos, Care a venit in lume ca sa implineasca, sa desavarseasca, sa completeze legea morala, sa largeasca hotarele iubirii si sa arate desavarsirea, nu vrea ca omul sa se opreasca in drumul iubirii.
Vrea ca omul sa inainteze.Vrea ca omul sa urce pe cele mai inalte trepte. Iubirea, asa cum invata Hristos, nu trebuie sa se limiteze la un cerc ingust de oameni. Nu! Pentru ca o astfel de iubire, restransa la putinii oameni care ne iubesc, oricine o poate intalni si la cei mai pacatosi oameni, si la cele mai pacatoase reuniri umane. De pilda: Exista oameni mai rai decat talharii? Apuca armele, se organizeaza in bande, fura, rapesc, necinstesc, ucid oameni.Ii urasc pe oameni.Si totusi talharii care ii urasc pe altii, intre ei au dragoste; se sustin intre ei. Ura fata de altii, dar iubire fata de ei insisi si fata de anturajul lor.Daca va dispare dragostea dintre ei, banda se va risipi.Lucrul acesta arata ca iubirea este atat de necesara, ca nici cei mai pacatosi nu pot sa traiasca fara iubire.

Dar aceasta iubire, care ii leaga pe pacatosi intre ei, nu este o iubire curata. Este o iubire pacatoasa, iubire care are drept scop deservirea intereselor omenesti egoiste si pacatoase.Aceasta iubire, iubirea talharilor, are consecinte dezastruoase. Poate sa faca mari catastrofe. Raul, cand este singur, face raul, dar intr-o masura mai mica.Insa atunci cand cel rau se uneste cu alti rai, iar acestia iarasi se unesc cu altii si se fac multi, mii de mii, milioane multe, o, atunci!...

Daca acesti oameni, care au ura in inima si au ca lozinca "moartea ta este viata mea" si vor  sa-i nimiceasca pe toti ceilalti ca sa traiasca si sa conduca ei, daca aceste milioane de oameni rai se vor organiza, se vor inarma cu armele groaznice ale distrugerii si vor face razboi impotriva celorlalte popoare mici si neputincioase, o, ce catastrofa va fi atunci! O astfel de catastrofa groaznica a vazut omenirea in secolul trecut, de doua ori. A vazut-o in cele doua razboaie mondiale, dintre care cel de-al doilea a fost si mai dezastruos decat primul. Milioane de oameni uniti, avand in frunte conducatori oameni salbatici, fiare, ca infricosatoarele fiare ale Apocalipsei, s-au napustit si au imprastiat moartea si catastrofa. Si aceste milioane de oameni aveau dragoste intre ele, dar aveau si ura impotriva celorlalti oameni, pe care voiau sa-i supuna si sa-i nimiceasca. Iubirea lor era limitata, egoista. Nemtii ii iubeau cu patos doar pe nemti. Rusii pe rusi. Italienii pe italieni. Japonezii pe japonezi. Englezii pe englezi, etc. Si marile state, dincolo de asanumitele lor interese nationale n-au vazut nimic altceva. Iar toate cate le spuneau despre dreptate, toate erau o inselaciune si o iluzie. Din nefericire, acest lucru l-a demonstrat si-l demonstreaza cuntinuu realitatea.

Dar Hristos, Care a sadit in inima oamenilor legea dragostei, nu vrea ca dragostea sa fie limitata si sufocata in limitele inguste ale unui sentiment, care doar are numele de dragoste, dar in realitate este un egoism, o adorare si o zeificare a ego-ului. Iubirea pe care a propovaduit-o Hristos, asa cum vedem in Evanghelia de astazi, sparge limitele inguste, se largeste si se revarsa ca un rau (apa curgatoare) in toata lumea.Hristos ne invata ca trebuie sa-i iubim nu doar pe parinti, pe prieteni, pe rude, pe conationalii nostri, ci chiar si pe straini si pe vrajmasii nostri. Cat de clar se aude glasul lui Hristos! "Iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine..."(Luca 6, 35).Zice : Faceti bine chiar si vrajmasilor vostri.

Insa acest lucru este usor? Nu este usor. Dar "cele cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu"(Luca 18, 27).Doar in cestinism se implineste aceasta iubire ideala, care ii imbratiseaza chiar si pe vrajmasi.

Vreti un exemplu? Aruncati o privire la Cel Rastignit.Iubirea pe care Hristos a invatat-o, El insusi a implinit-o. Sus, pe Crucea muceniciei Lui, Si-a intins Preacuratele Sale Maini si i-a imbratisat pe toti oamenii, chiar si pe vrajmasii Lui.S-a rugat pentru rastignitorii Sai si a spus acele nemuritoare cuvinte, care frang inimile si celor mai invartosati si nemilosi oameni:"Parinte, iarta-le lor, caci nu stiu ce fac"(Luca 23, 34).

Iubitilor, va intreb: Suntem crestini? Sa-L imitam pe Stapanul nostru.Sa-L urmam cu fidelitate pe sfantul drum al dragostei, dragoste, pe care trebuie s-o aratam chiar si vrajmasilor nostri.

(Sursa:Kiriakodromion/http://acvila30.ro)


balla georgeta · 1282 vizualizari · 2 comentarii
Categorii: Prima categorie
30 Sep 2012

>123Friendster.Com

 Nu numai

Nu numai crucea osândirii era grea
Când Domnul Golgota cu greu urca,
Ci eu eram povara mare de păcate
Și-a lumii întregi ce le ducea în spate.

Nu numai Petru apostolul s-a lepădat
De învățătorul său iar cocoșul i-a cântat,
Ci eu mă lepăd în fiecare ceas de legea Ta,
Deși conștiința ca un cocoș îmi va cânta.

Nu numai o suliță doar coasta ți-a străpuns
Din care sânge mult și apă ca mărturie au curs,
Ci mii de sulițe îți pătrund sfântul trup mereu
Când eu și lumea facem doar voia celui rău.

Nu numai un Pilat și iudeii te-au judecat
Când strigau că tu spre răstignire să fii dat,
Ci eu și toți acei ce în orbirea cea nebună
Judecă și osândesc pe cei din jur și poartă ură.

Nu numai cei ce-au fost atunci sunt vinovați,
Și eu și lumea de azi de rele vicii greu pătați
Îl osândim, îl batem, îl scuipăm, îl răstignim mereu
Pe Domnul care ne-a iubit și ne scapă din cei greu.

Nu numai pentru iudei, pe Cruce Iisus s-a rugat
Ci pentru mine și lumea toată, să o scape de la iad.
Eu i-am cerut iertare și m-a primit și viață am aflat.
Tu omule, cât timp mai porți cu tine povara de păcat?
 

GlitterPhoto GlitterPhoto  
 Casa Domnului

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist și apăsat de griji, iar mama plângea, ținându-și fața în palme. Fetița lor cea mică, mirată de această situație, se apropie încet și întrebă:
- Mamă, de ce plângi ?
- Fata mea, sunt zile grele, nu mai avem bani și pentru a putea trăi am vândut și casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din aceast loc minunat, unde am trăit în liniște atâția ani, și să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă și ca vai de ea ...
- Dar, mamă, nu locuiește Dumnezeu și în casa aceea săracă în care ne vom muta ?
Mirați de credința copilei și de adevărul spus de aceasta, părinții au înteles că, în viață, greutățile și necazurile de orice fel încolțesc sufletul omului, dar credința și speranța nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieții e stăbătut mai ușor.

Precum meșterul aruncă aurul în topitorie și-l lasă a se cerne și a se curăți prin foc până ce vede că strălucește,
tot așa și Dumnezeu lasă sufletele omenești să fie cercetate de necazuri, până ce se curăță și se lămuresc.
De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
____________________________________ 

· Vazându-l pe unul dintre frati ca statea mai atent decât toti ceilalti în timpul cântarii psalmilor si mai ales când se recitau antifoanele dinaintea psalmilor si ca facea gesturi ori îsi schimba trasaturile fetei de parca ar fi vorbit cu cineva, l-am rugat sa-mi spuna ce noima avea acea purtare. Acesta socotind ca nu trebuie sa-mi ascunda un lucru ce-mi putea fi de folos, zise: “M-am obisnuit de la început a-mi aduna gândurile si mintea împreuna cu sufletul strigându-le: Veniti sa ne închinam si sa cadem la Însusi Hristos împaratul si Dumnezeul nostru! (Psalmi 94,6)

· Cel ce petrece în viata de obste nu poate profita cu bun câstig de pe urma cântarii psalmilor cât poate trage folos din rugaciune, caci zgomotul produs de împreunarea glasurilor si melodicitate risipeste atentia mintii de la textul psalmului.

· Sa pazim linistea si pacea sufletului în toate dar mai vârtos însa în timpul cântarii psalmilor caci dracii au ca scop sa distruga rugaciunea prin tulburari.

· Nu trebuie sa asteptam sa ne rugam numai când avem mintea adunata, ci sa luptam sa adunam mintea prin rugaciune.

· Sa ne luptam mai înainte de toate cu dracul întristarii caci venind acesta lânga noi în vremea rugaciunii si aducându-ne aminte de îndraznirea noastra de mai înainte, voieste sa ne oprim din rugaciune.

· Dracul întristarii ne sopteste în vremea rugaciunii, daca întrerupem firul ei prin goluri, ca nu simtim în ea îndraznirea catre Dumnezeu, sau legatura vie cu El pe care am avut-o altadata. Si aceasta ne face sa ne întristam si sa încetam a ne ruga ca unii ce n-am fi acum în starea cuvenita ei. Dar trebuie sa staruim în rugaciune chiar daca ea nu este totdeauna fierbinte si adunata în întregime în gândul la Dumnezeu.

· Fii cu luare aminte frate la dracul întristarii caci multe sunt cursele lui pâna ce te face neputincios, caci întristarea cea dupa Dumnezeu este bucurie prin aceea ca te vezi pe tine staruind în voia lui Dumnezeu. Dar acela îti zice: “Unde vei scapa caci nu ai pocainta?” Acesta lucreaza cu dusmanie pâna ce-l face pe om sa-si piarda înfrânarea. Dar întristarea dupa Dumnezeu nu-l apasa pe om ci îi zice: “Nu te teme, vino iarasi!”

· Celui ce a câstigat lacrima sufletului tot locul îi este potrivit pentru rugaciune.

· Precum comoara ascunsa este mai greu de jefuit decât cea la aratare, asa sa întelegem si cele spuse înainte.

· Când pornesti sa te înfatisezi înaintea Domnului sa-ti fie haina sufletului tesuta întreaga din firele sau mai bine spus, din zalele nepomenirii raului caci de nu, cu nimic nu te vei folosi. Sa-ti fie tesatura cererii tale simpla, neîmpestritata în chip felurit caci un singur cuvânt vamesul si fiul risipitor l-au pe Dumnezeu cu ei.

· Înainte de toate sa punem pe hârtia rugaciunii noastre o multumire sincera, în al doilea rând marturisirea si zdrobirea sufletului întru multa simtire. Apoi sa facem Împaratului cererea noastra. Chipul de mai înainte aratat rugaciunii noastre este cel mai bun, precum s-a spus unui frate oarecare de catre Îngerul Domnului.

· Nu face pe desteptul în cuvintele rugaciunii tale caci gânguritul simplu si nemestesugit al pruncilor a înduiosat pe Tatal cel din ceruri.

· Nu fi îndraznet chiar daca ai dobândit curatia; mai degraba apropie-te întru smerita cugetare si multa îndraznire vei avea.

· Îndulcesc bucatele untdelemnul si sarea; înaripeaza rugaciunea smerenia si lacrima.

· Lupta sa ridici, mai bine zis sa închizi cugetarea în cuvintele rugaciunii iar daca slabind pentru pruncia ei cade, ridic-o iarasi caci este proprie mintii nestatornicia, dar este propriu lui Dumnezeu s-o poata statornici.

· Nu poate fi legat Duhul, dar unde este Ziditorul duhului, toate se supun Lui.

· Alta este bucuria ce se naste din rugaciune în cei ce petrec în obste si alta cea care se iveste în cei ce se roaga îndeletnicindu-se cu linistea. Cea dintâi este amestecata poate cu închipuiri; cea de-a doua se umple întreaga de smerita cugetare.

· Daca deprinzi mintea sa nu se departeze niciodata îti va fi aproape chiar si când te vei afla la masa, iar de rataceste neîmpiedicata nu va putea sa ramâna niciodata lânga tine.

· Credinta înaripeaza rugaciunea caci fara ea nu se poate zbura la cer.

· Starea ta launtrica ti-o arata rugaciunea caci cuvântatorii de Dumnezeu au socotit-o pe aceasta oglinda calugarului.

· Nu te înalta daca te-ai rugat pentru altul si ai fost ascultat caci credinta lui a lucrat si a izbutit

· Când te rogi cu trezvie esti mai repede împins spre mânie caci aceasta este scopul vrajmasilor (râvna noastra la rugaciune o întoarce vrajmasul spre mânie împotriva vreunor frati sau împrejurari care ne întrerup). Sa împlinim toata virtutea dar mai mult rugaciunea cu multa simtire. Dar sufletul se roaga întru simtire când se ridica mai sus de mânie.

· Încredintarea împlinirii oricarei cereri se iveste chiar în rugaciune, iar încredintarea este izbavirea de îndoiala. Încredintarea este vadirea neclintita a ceea ce nu este vadit.

· Precum împaratul pamântesc priveste cu scârba la cel ce sta înaintea lui dar îsi întoarce fata de la el si vorbeste cu dusmanii stapânului, asa priveste cu dezgust si Domnul la cel ce sta înaintea Lui în rugaciune si primeste gânduri necurate.

· Alunga cu bâta câinele ce se apropie de tine si de câte ori se obrazniceste din nou ia-o de la capat. (Câinele este dracul care printr-un pretext oarecare fura mintea de la rugaciune; acesta trebuie alungat cerându-se ajutorul lui Dumnezeu.)

· Cere prin plâns, cauta prin ascultare, bate prin îndelunga rabdare! “Ca cel ce cere astfel va lua si cel ce cauta va afla….” Pazeste-te sa nu te rogi cumva pentru vreo femeie ca sa nu fii jefuit din partea dreapta. (Sa nu fii jefuit de curatie prin fapta buna a rugaciunii, caci rugându-te pentru o femeie ai toate sansele sa te gândesti cu pofta la ea.)

· Sa nu ti se faca vremea rugaciunii vreme sau ceas al unor cugetari trebuincioase, sau al unor lucruri duhovnicesti, iar de nu, vei fi jefuit de ceea ce e bun. (Nu te lasa ispitit sa rezolvi probleme necesare, sau chiar sa cugeti la lucruri duhovnicesti în vremea rugaciunii. Aceasta înseamna sa te lasi furat de la ceva important.)

· Mi-a spus unul dintre iubitorii lui Dumnezeu ca totdeauna, dar mai ales în sarbatorile anuale si împaratesti, Dumnezeu rasplateste pe slujitorii Lui cu daruri.






 


Rugaciune catre Sfantul Duh



Doamne Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhule adevarate, milostiveste-Te spre mine pacatosul robul Tau si ma miluieste si-mi iarta mie nevrednicului toate cate am gresit Tie astazi ca un om si nu numai ca un om, ci si mai rau decat dobitocul.



Pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din tinerete si din obiceiul cel rau si care sunt din voia cea sloboda si din lene:

ori de m-am jurat cu numele Tau,


ori de L-am hulit in gandul meu,


sau pe cineva am ocarat,


sau am clevetit pe cineva in mania mea,


sau am scarbit,


sau de ceva m-am maniat,


sau am mintit,


sau fara de vreme am dormit,


sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am socotit,


sau pe fratele meu l-am scarbit,


sau m-am sfadit,


sau pe cineva am osandit,


sau m-am marit,


sau m-am trufit,


sau stand la rugaciune mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi,


sau razvratire am cugetat,


sau prea m-am saturat,


sau m-am imbatat,


sau nebuneste am ras,


sau ceva rau am cugetat,


sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima,


sau ce nu se cade am grait,


sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele sunt nenumarate,


sau de rugaciune n-am ingrijit,


sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte;


ca acestea toate si mai mari decat acestea am facut.




Miluieste-ma, Stapane si Facatorul meu pe mine lenesul si nevrednicul robul Tau, si ma usureaza, si ma slobozeste si ma iarta, ca un bun si de oameni iubitor.



Ca in pace sa ma culc si sa dorm eu pacatosul, necuratul si ticalosul si sa ma inchin, sa cant si sa preaslavesc Preacinstitul numele Tau, impreuna cu al Tatalui si cu al Unuia-Nascut Fiului Lui, acum si pururea si in vecii vecilor.



Amin.

 
Dragostea Domnului
Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfirsita de nisip dogoritor, nu se vedea decit urmele omului, urmele pasilor sai.
Deodata insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cind mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu ea si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
-De ce sunt patru urme pe nisip, cind eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
Dar o voce i-a raspuns:
-Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pina cind intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genuchi a privit in spate si...ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decit urmele pasilor sai.
-Doamne, a spus omul indurerat, de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decit doua urme in nisip?
Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blindete:
-Pentru ca, pina acum, Eu te-am dus in brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului fusese gasit de o caravana. Citiva negustori il ridicasera si il stropira cu apa. Atunci cind a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
-Binecuvintat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ati gasit?
-Am vazut niste urme in nisip, si ne-a, dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau int-adevar urmele tale.
-Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului
 
Pilda bogatului nemilostiv

-să nu fim nepăsători fată de cei în suferintă-



Pilda de azi ne vorbeste despre o situatie des întâlnită si în ziua de azi: un om bogat si egoist nu vrea să ajute un om bolnav si sărac.

Dumnezeu, după ce l-a creat pe om, într-adevăr i-a dat în grijă întreg pământul cu tot ceea se află pe el, însă adevăratul Stăpân al tuturor este tot Dumnezeu. Acest lucru, din păcate scapă din vedere omului din zilele noastre, care încearcă să adune cât mai multe aici pe pământ în timpul vietii, nesocotind si nevoile semenilor lor.

Domnul Iisus ne arată însă că viata noastră nu se încheie în momentul mortii ci, continuă si după moartea trupului. Deasemenea El ne arată că felul cum trăim aici pe pământ înfluentează în mod direct felul cum vom trăi dincolo. Bogatul din pilda noastră a mers în iad la suferintă vesnică, pentru viata sa egoistă, iar săracul, pentru virtutiile sale a ajuns în Împărătia lui Dumnezeu.

Luca cap.16 :

“19. Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele in chip stralucit.

20. Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube,

21. Poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii venind, lingeau bubele lui.

22. Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost inmormantat.

23. Si in iad, ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui.

24. Si el, strigand, a zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie.

25. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti.

26. Si peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi.

27. Iar el a zis: Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu,

28. Caci am cinci frati, sa le spuna lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin.

29. Si i-a zis Avraam: Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei.

30. Iar el a zis: Nu, parinte Avraam, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai.

31. Si i-a zis Avraam: Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva dintre morti.”

Bogătia obtinută prin muncă cinstită, nu este un păcat, si nu va aduce osândirea proprietarului. Pedepsit în schimb este modul folosirii avutiei. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Esti bogat? Nu sunt împotriva ta! Esti zgârcit? Iată pt. ce te osândesc!”

Motivul pedepsei bogatului, este spus de Avraam: “Fiule, adu-ti amine că ai primit cele bune ale tale în viata ta.” Adică nu ai suferit nimic, ti-ai făcut viata ta pe pământ un paradis. Acum vremea vietii pământesti a trecut si totul s-a schimbat, binele si desfătările s-au prefăcut în chinuri si scrâsnire de dinti. Iată, deci crima bogatului: o viată petrecută în chip egoist, în defrânare, în trândăvie si nepăsare, o viată lipsită de fapte bune.

Nici sărăcia nu este o virtute: unii ajung în starea aceasta din cauza lenei si a patimilor. Este reprobabilă imaginea cersetorilor care, fugind de muncă cinstită, profită de marea îngăduintă a crestinilor milosi. Nicolae Iorga spune: “Dacă as fi scris eu cele 10 porunci as mai fi adăugat una à să nu cersesti!”.

Evident aceste rânduri nu se adresează oamenilor cu adevărat necăjiti, care trebuie ajutati. De altfel, Biserica i-a îndemnat mereu pe crestini să împartă din ceea ce au, cu cei care au fost mai putin norocosi si se află în lipsuri. Primele spitale, orfelinate, azile de bătrâni si scoli au luat nastere pe lângă biserici si mănăstiri.

Aici pe pământ trăim doar o mică, dar importantă parte a vietii noastre. Mică pentru că dincolo ne asteaptă vesnicia, dincolo nu mai murim; si importantă pentru că pe pământ este locul unde trebuie demonstrăm că vrem dar si merităm să ajungem în Împărătia lui Dumnezeu. De modul în care ne ducem viata pe pământ depinde locul unde vom fi trimisi pentru totdeauna: la fericire vesnică sau la osândă si chinuri vesnice.

Pentru a ne putea mântui sunt necesare 3 conditii obligatorii:

-Trebuie să primim Harul(puterea lui Dumnezeu). Acesta este împărtăsit de Dumnezeu oamenilor în timpul Sfintelor Taine si a Sfintelor Slujbe.

-Trebuie să avem credintă în Dumnezeu.

-Trebuie să demonstrăm credinta noastră prin fapte bune. Despre cea de-a III-a conditie vorbeste si pilda de azi.

Nu este de ajuns să nu facem răul, ci trebuie să facem binele. Acelasi lucru îl spune si Sf. Ap. Matei: Nu oricine Imi zice: “Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.”(Mt.21:7) Căci “credinta fără fapte este moartă”(Iacov 2:20).

Si să nu uităm că în fiecare seamăn al nostru care se află în nevoi si care ne asteaptă ajutorul se află Iisus. Iar la Judecată celor milostivi El le va spune: “Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Căci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut.” (Mt. 25: 35-40).




 

Pelerinii

Doi pelerini mergeau pe drum. A izbugnit furtuna. Vântul le biciuia fețele cu gheață și le șuiera lugubru pe la urechi. Înaintau foarte greu, aplecați în față, ca să nu-i dărâme vântul puternic, abia mișcându-și picioarele. Dacă nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau înghețați. Cu inima cât un purice și orbiți de viscol, pelerinii ajung lângă o râpă și aud, cu greu, strigătele unui om, care căzuse acolo. Cineva cerea ajutor.
– Acel om este sortit morții ! Să ne grăbim ca să nu sfârșim ca el ! a spus primul pelerin, continuându-și grăbit drumul.

Al doilea pelerin, plin de milă pentru sărmanul acela, a coborât în râpă și l-a luat înspate. Era greu omul, dar pelerinul a urcat până la drum. Efortul foarte mare, l-a făcut să se încălzească și chiar să transpire. Din cauza greutății și a efortului nu mai simțea frigul.

La câțiva pași de adăpost s-a împiedicat de ceva. Era tovarășul de drum, care înghețase. Frigul îl ucisese?



Ucenicul și înțeleptul

Un tânăr călugăr, pornește la drum pentru a-și îmbogăți cunoștințele și devine ucenicul unui eremit. Într-o zi, ei văd un om bogat călătorind în caleașca lui somptuoasă, însoțit de un alai de servitori.
– Iată, un om nefericit! spune înțeleptul eremit.
– De ce omul bogat este nefericit?
– Pentru că el este doar deștept, dar nu și înțelept...
– Cum este înțelepciunea?
– Înțelepciunea este ca simbolul!
– Cum este simbolul?
– Fiecare simbol are unul, două și mai multe înțelesuri; unele sunt diurne, altele nocturne. Cele diurne sunt faste, cele nocturne, nefaste
 
Rugaciunea mea

Doamne asculta-ma!
Doamne iarta-ma!
Doamne ajuta-ma!
Nu ma lasa!
Tie-ti multumesc!
Pe tine te slavesc!
Si te rog fierbinte,
Aculta
A mea rugaminte:
Nu ma parasi,
Si cu mine fii,
Chiar de voi gresi,
Sau m-oi indoi,
De a ta putere,
Si-a ta mangaiere.
Da-mi credita multa,
Ispitei porunca,
Sa ma lase-n pace
Sa traiesc in pace
Cu sufletu curat
Si ne-intinat.
Amin
daniela · 1694 vizualizari · 1 comentariu
Categorii: Prima categorie
29 Sep 2012

O micuță căsuța găzduia două suflete: o mamă împreună cu băiețelul ei. Căsuța, deși sărăcăcioasă, oferea acea armonie, acea atmosferă încărcată cu iubire și pace duhovnicească. Soțul sărmanei femei a murit de câțiva ani, în urma unui anevrism cerebral, lăsându-și familia fără sprijin financiar, dar mai ales, moral.

Sărmana mama își creștea copilul cu multe greutăți, însă niciodată nu l-a privat de iubirea atât de vitală pentru fiecare făptură omenească, pentru fiecare vietate.

Anii treceau iar băiețelul creștea văzând cu ochii, dar sufletul i s-a înrăit din cauza lipsei unui anumit confort material care era prezent în viața prietenilor săi și al influenței unei lumi atât de scumpe și artificiale în care trăia. A început să-și judece mama, să o condamne pentru viața pe care i-a oferit-o, iar, într-o seară, când furia a pus stăpânire pe sufletul său, i-a zis cele mai grele cuvinte pe care o mamă le poate auzi: "Te urăsc", lăsând în urma sa, după ce a trântit ușa, lacrimi de suferință și o inimă zdrobită, dar totuși, plină de iubire pentru unicul ei copil.

Băiatul se plimba pe străzile orașului, încercând să ignore sentimentul de remușcare care, odată cu diminuarea furiei, își face simțit prezența.

Așezându-se pe o bancă dintr-un micuț parc, observă o tânără mamă care se plimba cu băiețelul ei. La un moment dat, băiețelul se îndepărtează de mama, fiind atras de un porumbel aflat la câțiva metri de el; în încercarea sa de a-l prinde, cade și se lovește.

Tăcerea este spulberată de un plânset sfâșietor și de glasul mamei, care fuge spre copilul ei. După ce îl strânge în brațe, se apleacă și îi sărută rana, vărsând lacrimi născute din pricina lacrimilor copilului ei. Băiețelul, simțind sărutarea și lacrimile ce îi acopereau rana, încetează să mai plângă, și, după ce o îmbrățișează pe mămica lui, se ridică, iar cei doi își continuă drumul.

Privindu-i, tânărul începe o luptă cu amintirile sale, cu sentimentele sale. Își amintește cum, într-o zi, iubita sa mamă, având doar o bucată de pâine i-a dat-o lui, lipsindu-și trupul de hrană dar, hrănindu-și sufletul cu privirea copilului ei. Ultimele cuvinte pe care i le-a zis îi bântuie mintea, trezind în el o tristețe profundă ce se exteriorizează prin lacrimile care sunt absorbite de pământul însetat

- Cum oare i-aș putea cere iertare, cum să mai dau acum ochii cu mama mea după tot ce i-am zis? Se întrebă, întristat, tânărul, oferindu-și în curând răspunsul.

- Nu merit nici un sacrificiu de-al ei, nu merit nici măcar o lacrimă din partea ei... sunt un copil care a știut să-i arate, în loc de iubire, doar durere. Din acest moment voi deveni copilul pe care mama îl merită, dar, vina mea nu mi-o voi putea plăti cu toate lacrimile pe care le voi vărsa o viață de acum înainte.

Cugetând acestea, se îndreaptă smerit spre casă. Deschizând ușa, își vede mama stând pe un scaun, cu o poză în mână... parcă adormise. Se apropie încet de ea și o sărută pe frunte, dar, cu stupoare constata că trupul ei era rece; mama lui murise.

Cu ochii în lacrimi, tânărul cade în genunchi, ținându-i mâna a cărei căldură a fost răpită de neașteptată moarte și repetând neîncetat cuvântul: "Mama”.

Cel mai mult îl durea ultimele cuvinte pe care i le-a zis, îl durea că mama sa a murit fără să-l audă zicându-i cât de mult o iubește, cât de importantă este pentru el.

După zeci de minute în care lacrimile se întâlneau cu buzele ce rosteau dulcele cuvânt, tânărul vede zăcând pe podea poză care căzuse în momentul în care îi luase mâna.

Ridicând-o, vede copilul care acum se maturizase, în brațele celei ce îi dăduse viața, zâmbind fericit că și cum ar fi avut totul, și într-adevăr a a avut totul, a avut iubirea de mamă.

 

roxana mateescu · 706 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
28 Sep 2012

Într-o noapte friguroasă de noiembrie o tânără mamă își abandonează bebelușul născut de curând la poarta unui orfelinat.

Printr-o minune dumnezeiască copilașul a supraviețuit cumplitei nopți; era un copil frumos ca un îngeraș, însă avea o deficientă, nu vedea, acesta fiind principalul motiv pentru care mama îl abandonase. Nu vroia să aibă o răspundere atât de mare precum creșterea unui copil orb.

Anii treceau iar copilașul creștea. Viața lui nu a fost deloc ușoară, ceilalți copii dar și oamenii adulți îl batjocoreau, îl trăgeau de urechi de nas, îl băteau, când venea ora mesei aduceau o pisică și o puneau pe masă lângă farfuria lui iar animalul îi mânca hrană... Un singur om s-a milostivit de el, rupându-și din timpul atât de prețios pentru a-i face un bine: l-a învățat să scrie alfabetul și i-a vorbit puțin despre Dumnezeu.

Cu greutate au trecut cei doisprezece ani. O zi frumoasă de toamnă l-a determinat să iasă afară, să se plimbe prin curtea orfelinatului și să se bucure de aerul înmiresmat. Urmând cântecul unei micuțe și gingașe păsări, se îndepărtează tot mai mult de clădire, pierzându-se printr-un colț îndepărtat al curții, abia spre seară găsi drumul de întoarcere, dar ușa era închisă. Se făcuse un frig care îi pătrundea până în oase; pentru a se încălzi se ridică în picioare și pășește încet, ieșind în afară orfelinatului. În jurul lui era o zarvă necunoscută, puternică și înfricoșătoare.

În drumul său, necunoscând lumea exterioară, traversează o stradă dar, în momentul în care face doi pași, un claxon asurzitor îl oprește:

- Ești orb, nu vezi pe unde mergi? Se auzi o voce care trăda o stare de nervozitate.

Cuvintele șoferului îi străpungeau inima, dar nu zicea nimic, tăcea așa cum făcea de fiecare dată când cineva se răstea la el sau îl luă în derâdere. După vreo două ore de la ieșirea din orfelinat, copilul aude un plânset, apropiindu-se încet de locul în care îl auzise.

Un băiețel mai mic cu trei ani decât el stătea ghemuit lângă o clădire plângând după mama lui, pe care o pierduse din ochi când era la cumpărături.

- De ce plângi? Întrebă, cu o voce blândă, copilașul orb în timp ce se așeză lângă el.

- Mi-e frică, este noapte iar eu m-am rătăcit

- Noapte? Cum arată noaptea?

Cu ochii mari de uimire, băiețelul îi răspunde:

- Noaptea este întuneric, adică nu vezi altceva decât negru în fața ochilor dacă nu este vreo lumină prin apropiere

- Este mai întuneric decât întunericul în care sunt scufundați ochii mei? Întrebă, mai mult pentru sine, băiatul.

- Spune-mi, te rog, cum este lumina?

Foarte sigur pe el, băiețelul îi răspunde:

- Lumina este minunată! Atunci când apare, totul prinde viață

- Dar lumea? Cât e de mare?

Încercând să-i răspundă la întrebare, băiețelul își întinde cât poate el de tare brațele:

- Uite atât de mare.

Dorind să vadă cât de mare era lumea, băiatul orfan îi atinge mâinile, dar nu reușește în totalitate, o mână aflându-se la o anumită distanță care îl împiedică să atingă întreaga mâna fără a fi nevoit să-și schimbe poziția

- Atât de mare? Cum poate avea Dumnezeu grija de ea la cât de mare este?

- Hm... Dumnezeu toate le poate.

- Prietenul meu micuț, spune-mi, te rog, unde este Dumnezeu?

După o scurtă ezitare, îi răspunde arătând cu degetul spre cer.

- Acolo, sus în cer

- Și e departe? Întrebă entuziasmat copilul orb.

Vocea îngrijorată a unei femei le întrerupe discuția.

- Mama, e mămica! Strigă bucuros copilașul, fugind spre mama lui.

Rămas singur, începe să vorbească cu Dumnezeu.

- Doamne, nu știu cât de departe este cerul, dar, dacă voiești, primește-mă în casa Ta. Îmi este frig și foame... Tu ești iubirea și viața mea iar dacă te am pe Tine nu voi mai suferi nici de foame, nici de frig și nici nu voi mai fi singur vreodată.

- Sunt orb, nu pot face prea multe dacă mă primești la Tine, dar pot să cânt, da, voi cânta și așa te voi lăuda mereu.

O bucurie de nedescris îi cuprinde inima și lacrimile iubirii și ale recunoștinței apar din ochii atât de frumoși, de curați, dar lipsiți de lumină.

Dintr-un buzunar scoate un carnețel și, cu un creion scrie ultimele cuvinte ce stau mărturie unei iubiri curate izvorâte dintr-un suflet inocent și ca amintire pentru micuțul prieten care-l v-a căuta a doua zi:"Dumnezeu locuiește în inimile noastre! ’’

S-a mutat la Domnul cu zâmbetul pe buze și cu o inimă plină de pace și iubire, lăsând în urma sa doar tristețea băiețelului pe care-l cunoscuse.

roxana mateescu · 567 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
28 Sep 2012
Rugăciune către Pr. Arsenie Boca!



Sfinte preacuvioase părinte Arsenie, îndrumător al sufletelor noastre și tămăduitor al bolilor sufletești și trupești, ca cel ce ai fost împodobit cu adânc de cunoaștere a făpturii omenești, te rugăm în vreme de durere și mâhnire, cată cu milă spre noi păcătoșii fii tăi și mijlocește către preabunul nostru Mântuitor. Preacuvioase părinte Arsenie, te rog cu lacrimile mele, vezi-mă acum stând în patul suferinței mele trupești, ascultă preacuvioase părinte Arsenie și glasul meu de rugăciune, cere de la preabunul Dumnezeu, iertare de păcatele ce le-am făcut eu ca un om. Și vindecare de toată neputința. Părinte Sfinte ce ai mare îndrăzneală înaintea Tronului ceresc, te chem, cu amare lacrimi, dar cu nădejdea, că cele spuse vindecare îmi vor da mie. Vindecarea sufletului și a trupului meu, spre mântuire și Sfințire le vom dobândi prin tine cel ce ne-ai încredințat de mila lui Dumnezeu prin aceste Sfinte cuvinte:, Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult ca și până acum". După cum în viață aflați în mari necazuri îi tămăduiai îndată, și acum pe noi cei păcătoși, însă chemați cu dragoste părintească la mormântul tău încununat cu har ceresc și flori, ne primește și ne mângâie, sfânt și bun părinte; ne scoate pe noi părinte Arsenie din negura păcatelor și a patimilor; și dăruiește-ne binecuvântarea ta ca să purtăm crucea vieții spre înviere, și luminare desăvârșită. Doctor și tămăduitor de orice suferință, te rugăm vindecă-ne pe noi, fiii tăi și pe cei ce îi aducem în lacrimi la și rugăciuni crucea sfântă a mormântului tău, izvorâtor de pace har și binecuvântarea ta de bun și sfânt părinte, îți mulțumim și te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea și ajutorul ce ni-l aduci din cerul Sfânt, spre slava Marelui și minunatului nostru Dumnezeu și spre a sufletelor noastre mântuire. Amin.



O, Adevăr, care Dumnezeu ești, fă să fiu una cu tine într-o dragoste veșnică. În Tine sălășluiește tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toți învățații să tacă, toată făptura să amuțească în fața Ta, grăiește-mi numai Tu.

Arsenie Boca

 

Feriti-va de orice infatisare a raului !



Raul are limitarea lui, nu poate fi nesfirsit. Cel ce face ceva rau are limitarea lui, caci raul ce il face il macina in interior, ii tulbura linistea, sufletul, somnul. Omul ce face rau e desfigurat, se transforma frumusetea lui in oboseala, in tremur, in ascundere. Caci raul se face la intunecime, si e din intunecimea mintii. Raul are limitare in faptuire si in dainuire, caci omul ce-l faptuieste atit se va macina si se va consuma, ca va ajunge el sa nu mai poata sa duca acea rautate. Limita e si din simburele de bine si bunatate care se afla in orice suflet, oricit de inegurat ar fi.
Dar cel ce e sa-l primeasca sa nu raspunda la rau cu rau, ci poate sa se dea de-o parte, si sa astepte sa se vadeasca. Daca vede ca la prima incercare cel ce face rau nu se indreapta, ci continua, si nu accepta sa revina la bunatate, atunci cel ce e sa primeasca fapta rea, poate sa se dea mai incolo, caci spus e “Feriti-va de orice infatisare a raului”.
Sa aibe rabdare, si sa astepte, caci cel rau va fi macinat de fapta-i, si chiar de se va ascunde, va iesi de se va vadi, caci nimic din ce e facut in ascuns nu va sta ascuns ci va iesi la lumina.
Feriti-va de orice infatisare a raului. Infatisare si din cele primite de la cel aproape de tine, din dreapta ta, din dreptatea ta, simtindu-te nedreptatit, si voind sa vadesti nedreptatea ca sa te indreptatesti. Dar nu, ai rabdare, caci raul e limitat si se va vadi, si dreptatea ta e in fata lui Dumnezeu, si va fi si in fata oamenilor, daca e voia lui Dumnezeu.
Si din cele din fata ta, din cele viitoare, tulburarea ipoteticului rau din viitor – adica nu ginditi rau, nu stati sa scrutati raul din viitor, ci lasati-le in voia lui Dumnezeu, ca altcineva care sa aibe mai mare grija de toate nu exista, decit Dumnezeu.
Feriti-va de orice infatisare a raului si din cele din spatele tau, raul care il tii minte din fapte trecute si grele si tulburi din relele primite. Feriti-va sa tineti minte raul, caci e o infatisare a raului. De ai trecut de ceva greu sau rau, uita-l repede, lasa-l acolo unde e, in spatele tau, si lasa-i lui Dumnezeu puterea de a indrepta si de a pune El pe fagasul bun toate, si pentru tine si pentru cel ce-ti facu raul.
Si din cele din stinga ta, din greselile tale, iarta-te si pe tine, si cereti iertare, caieste-te, smereste-te ca ai cazut in cele ale potrivnicului, indreapta ce facusi si nu mai face, si fereste-te de cele din stinga ta, de raul ce l-ai face, sau l-ai plati ca raspuns la nedreptatile ce le-ai suferit.
Feriti-va de orice infatisare a raului, caci infatisarea raului nu e din infatisarea lui Dumnezeu, nu e voia Lui acolo, acolo e incrincenare, e durere, e tremur sufletesc, e macinare, e tulburare, e uriciune si negura.



«Nevoiți-vă măcar un pic mai mult», ne îndemna el. «Purtați-vă crucea fără să cârtiți; nu vă gândiți că sunteți mai deosebiți; nu căutați să vă îndreptățiți păcatele și slăbiciunile, ci căutați să vă vedeți așa cum sunteți; și, mai cu seamă iubiți-vă unii pe alții.»
Pentru aceea, ni se cuvine a cere de la Dumnezeu cu durerea inimii și cu credință, să ne dea să aflăm bogăția aceasta, comoara cea adevărată a lui Hristos în inimile noastre, întru puterea și lucrarea Duhului. Și așa, aflând mai întâi în noi înșine pre Domnul a fi folosul nostru, și mântuirea, și viața cea vecinică, apoi și pre alții, după putință și prilej să-i folosim, din comoara cea lăuntrică, de la Hristos, scoțând“.
«Noi suntem peregrini pe acest pământ și nu avem nimic care să dăinuiască».
Să nu uităm nicicând acest lucru. Suntem călători. Viața aceasta nu este decât începutul unei continuări ce nu se va sfârși niciodată. Suntem înclinați să o tratăm ca pe un lucru permanent și grozav de important, înclinație ce se traduce în termeni de carieră, educație, întâietate etc. Însă toate acestea mor o dată cu noi, atunci când moare trupul; nu ducem nimic cu noi în lumea de apoi.
din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose” de Ierom. Damaschin,
 

Rugăciunea Sf. Ioan Gură de Aur înainte de citirea din Sfintele cărți!


Doamne, Iisuse Hristoase, deschide-mi mie ochii inimii,
ca să ascult cuvîntul Tău și să-l înțeleg pe el și să fac voia Ta,
că străin sînt eu pe pămînt.
Să nu ascunzi de mine poruncile Tale, ci să-mi descoperi ochii
ca să văd minunile din Legea Ta.
Arată-mi mie cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale.

Spre Tine nădăjduiesc, Doamne, Dumnezeul meu,
ca să-mi luminezi mintea și gîndul cu lumina înțelegerii Tale,
ca nu numai să citesc cele scrise, ci să le și împlinesc.
Ca nu spre osîndă să citesc viețile și cuvintele Sfinților,
ci spre înnoire și luminare, spre sfințire, spre mîntuirea sufletului
și spre moștenirea vieții veșnice.
Că Tu ești luminarea celor ce zac întru întuneric
și de la Tine este toată darea cea bună și tot darul cel desăvîrșit.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh.
Amin.
Photo Sharing

Cântare de laudă la Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfinte Părinte Ioane, trîmbiță cu aur ferecată,
Tu omenirii milostivirea lui Dumnezeu O ai vestit.
Milostivire minunată, care și pe cei mai păcătoși îi cuprinde,
Milostivire minunată ce covîrșește lumina Soarelui,
Uimind pămîntul, și tot crugul cel ceresc.
O, înfricoșată milostivire
Ce pogori de pe Golgota însîngerată,
De la Mîntuitorul Răstignit
Care iartă crimele omenirii
O, cutremurătoare milostivire, iertare și slavă,
Milostivire pe care o cîntă îngerii
Și care întreaga zidire adapă.
Doar Sfinții cu adevărat o slăvesc pe aceasta,
Pe ea care vindecă de toată boala,
Pe ea, bucuria umililor,
Și nebunie tuturor înțelepților acestei lumi.
Ea, vindecarea trufașilor și pedeapsa deșerților;
Ea, milostivirea lui Dumnezeu de care se bucură făptura;
Ea care îmbălsămează suflul pămîntului,
Ea care spală toate nelegiuirile lui.
Această milostivire mai înainte de Hristos Necunoscută,
Această veșnică lumină de la Hristos a răsărit.
O, învățătorule a milostivirii lui Dumnezeu,
Sfinte Părinte Ioane Gură de Aur,
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu
Ca să dea iertare păcatelor noastre!
Amin!

 

Preacurată Fecioară , Împărăteasa cerului și a pământului!


Cântând nenumăratele tale milostiviri , minuni, și apariții pe care le-ai dăruit lumii întregi , îngenunchem înaintea ta și cu inimile pline de evlavie îți mulțumim Preacurată Fecioară , și ne rugăm ție , îți cântăm și slăvim numele tău și te rugăm stăruitor să nu ne alungi și să-ți întorci fața de la noi .Salvează-ne , ocrotește-ne și păzește-ne pe noi toți cei care am căzut în păcate , ajută-ne să trăim în pace , alungă răutatea din noi ca să urmăm calea cea dreaptă , pogoară mila în sufletele copiilor noștri , păstreză-ne în dreapta credință pentru ca să putem rosti întotdeauna rugăciunile noastre către tine , ceea ce ești mai presus decât cerurile și mai curată decât lumina soarelui.



O,Preacurată Fecioară Maica a lui Dumnezeu cel atotputernic , mijlocitoare și ocrotitoare a tuturor celor ce aleargă către tine!Privește de la înălțimea sfințeniei tale spre mine păcătosul care îngenunchez înaintea sfintei tale icoane , ce prezintă preacurat chipul tău, auzi rugăciunea mea cea fierbinte și du-o înaintea Fiului tău iubit , Domnul nostru Iisus Hristos .Imploră-L să-mi lumineze sufletul meu cel întunecat cu lumina milei sale divine și astfel să pot scăpa din orice nevoie , necaz sau suferință.Roagă- L să mă ajute să trăiesc în liniște și pace , și să-mi dăruiască sănătate sufletului și trupului iar inima mea să-și găsească liniștea.Roagă-L să mă învețe să fac mereu fapte bune , să șteargă din mintea mea amintirile prostești , învață-mă să respect toate poruncile Sale , pentru ca să scap de chinurile veșnice și să nu fiu oprit să intru în Împărăția Sa Cerească a lui Dumnezeu.
O, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu !Tu care ești bucuria tuturor celor suferinzi ascultă-mă pe mine care sufăr!Tu care ești numită ,,Cea care alină supărările’’aină-mi necazurile mele !Tu Rug aprins , ocrotește lumea și salvează-ne pe toți , de săgețile arzătoare și vătămătoare ale dușmanilor!Tu, Salvatoarea celui piedut , nu mă lăsa să mă pierd în adâncul păcatelor mele!Căci după Dumnezeu tu ești întreaga mea speranță și ocrotire .În această viață te rog să fii apărătoarea mea și mediatoarea mea privitor la viața veșnică înaintea Fiului tău preaiubit , Domnul nostru Iisus hristos .Iar eu te voi respecta ,
Preasfântă Maică a lui Dumnezeu și preabinecuvântată Fecioară Maria până la sfârșitul vieții mele.Amin.



Lăudată să fii Preabuna Maică a Domnului Iisus Hristos;
Lăudată să fii Preacurată și Pururea Fecioară;
Lăudată să fii Preacinstită;
Lăudată să fii Preabinecuvântată;
Lăudată să fii Prealuminată;
Lăudată să fii Preastrălucită;
Lăudată să fii Preasfântă Fecioară Maria!
Preamarită, PreaLăudată, și Preafrumoasă Fecioară Maria și Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Binecuvântată să fii, cu toți Cei din Sfântul Tău Sobor și de toți Cei din Sfânta Împărăție a Cerurilor, care-L slăvesc pe Dumnezeu, întotdeauna acum și pururea și-n vecii vecilor Amin!

 

Minunea Maicii Domnului din Vlaherne
Astazi, poporul cel binecredincios, luminat praznuind, umbriti fiind prin venirea Ta, Maica lui Dumnezeu, si cautand catre preacinstita icoana Ta, cu umilinta graim: Acopera-ne pe noi cu cinstitul Tau Acoperamant si ne scapa de tot raul, rugand pe Fiul Tau, Hristos, Dumnezeul nostru, sa mantuiasca sufletele noastre.



In anul 911, in zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), orasul Constantinopol era asediat si lumea stransa in Biserica Vlaherne cerea ajutor Maicii Domnului. Biserica era impodobita fiind spre duminica, se facea priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, la intaia zi a lunii octombrie. De fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: “Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?” Iar el a zis: “O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele.”
Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos:
Imparate ceresc, primeste pe omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste.



Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l. Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau.
Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeule, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi .

Amin!
dima claudiu daniel · 1405 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
28 Sep 2012



Ia gânditi-va voi, daca o sfânta icoana a Maicii Domnului, facuta de un pictor, este asa de frumoasa, dar acolo unde sunt Heruvimii cei cu ochi multi si Serafimii cei cu câte sase aripi, care îi cânta Maicii Domnului imnuri, si cântarile cele dumnezeiesti, oare ce limba le poate grai? Cum zice Apostolul Pavel: Am auzit acolo cântari, care nu este cu putinta omului a le vorbi. Pâna la al treilea cer. Dar Maica Domnului este peste toate cerurile! Este lânga Sfânta Treime!

Eram în Sfântul Munte Athos, unde traiesc numai calugari care duc viata în feciorie si în curatie. Acolo nimic nu traieste parte femeiasca. Este "Gradina Maicii Domnului", unde ea a predicat Evanghelia cu Sfântul Ioan Evanghelistul si Sfântul Apostol Marcu si cu Maria Magdalena. Acolo a fost oras de pagâni când a ajuns ea.
In biserica Protaton am vazut sfânta icoana Axionita - Maica Domnului cu doi îngeri care-i tin coroana. Axionita sau "Axion Estin" pe greceste înseamna Cuvine-se cu adevarat.

Aici ne-a povestit un parinte atonit istoria acestei icoane. În valea numita "Axion Estin", traia un mare sihastru care avea ucenic un calugar tânar, pe care-l crestea, ca sa ramâna în chiliuta lui. O chiliuta sub munte, în padure.

Ei aveau aceasta icoana vestita, Maica Domnului, în chilie. Odata calugarul cel batrân a plecat la priveghere la Manastirea Protaton. Sa stiti ca la Sfântul Munte, la toate praznicele împaratesti, privegherile sunt de toata noaptea. În tipicul mare al Sfântului Sava sunt puse 68 de privegheri de toata noaptea, în toate Duminicile si în cele 12 praznice împaratesti si la Sfântul Ioan Botezatorul.

Si batrânul i-a spus calugarului tânar:

- Eu ma duc la priveghere, tu ramâi acasa, fiule, si-ti fa pravila acasa, sa nu ramâna chilia singura.

Calugarul cel tânar a întrebat pe batrân:

- Ava, eu ce pravila sa fac?

Dar calugarul batrân i-a zis:

- Fiule, tu n-ai sa poti priveghea toata noaptea. Citeste la Psaltire doua-trei catisme si pe urma du-te la icoana Maicii Domnului si fa câteva metanii, sa nu-ti fie somn. Si de câte ori te duci la icoana Maicii Domnului, sa cânti cântarea asta: Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvântul ai nascut, pe tine cea cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Pâna atunci nu se stia de rugaciunea "Cuvine-se cu adevarat". Numai atât se stia în Sfântul Munte. Nu stiau cum cânta îngerii în ceruri Maicii Domnului!

Atunci calugarul tânar a facut cum a zis batrânul: A citit câteva catisme la Psaltire, s-a dus la Maica Domnului si a facut câteva metanii. A mai aprins candela sa nu se stinga si iar a cântat: Ceea ce esti mai cinstita… Asa a facut pâna la miezul noptii, ca sa se lupte si el si sa privegheze macar atât; pe urma sa se culce sa doarma 3-4 ore, ca dimineata, când vine batrânul, sa se scoale iar la rugaciune.

Când a ajuns la miezul noptii, bate cineva în usa. Dar el stia ca batrânul nu vine niciodata în timpul noptii, ca era departe de biserica. Apoi cine sa vina în puterea noptii, sa-i bata în usa? N-a vrut sa dea drumul. Si aude un glas:

- Evloghite, pater! (Binecuvinteaza, parinte).

El, când a auzit ca cere blagoslovenie, a zis dinauntru:

- O Kirios! (Domnul sa te binecuvinteze).

Si numai a intrat un tânar foarte frumos, tot calugar, foarte luminat la fata, si l-a întrebat:

- Ce faci, frate?

- Ce sa fac? Merg sa ma culc, ca nu mai pot priveghea de oboseala!

- Ce pravila ai facut de aseara pâna acum?

- Asa mi-a spus batrânul, când a plecat la biserica, sa citesc la Psaltire doua-trei catisme si pe urma sa cânt Ceea ce esti mai cinstita… si sa fac câteva metanii.

Dar cel ce a venit i-a spus:

- Nu se cânta numai Ceea ce esti mai cinstita…

- Ba da! Asa se cânta în tot Sfântul Munte, la toate manastirile.

- Nu! Iata cum cântam noi: Cuvine-se cu adevarat, sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu; cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru, si pe urma cântam: Ceea ce esti mai cinstita…

Dar calugarul a zis:

- Eu asa n-am auzit. Daca vrei sa-mi scrii, ca vreau sa învat si eu rugaciunea asta.

- N-ai aici hârtie si creion?

- N-am! Dar tare as vrea sa o învat si eu!

- Du-te afara si adu-mi o lespede de piatra!

Ucenicul s-a dus afara si a luat o lespede, a curatat-o el si a spalat-o frumos.

- Am sa scriu pe dânsa.

Si cauta ceva, cu care sa zgârie pe piatra. Dar calugarul venit îl întreaba:

- Ce cauti?

- Caut un cui sa scriu, caci creion nu am!

- Nu-i nevoie sa scrii cu cuiul! Lasa ca scriu eu!

Si calugarul care a venit a început sa scrie pe piatra rugaciunea cu degetul lui, ca prin ceara moale. Si i-a scris foarte frumos pe greceste toata cântarea: Cuvine-se cu adevarat… (Axion Estin). Iar acesta a încremenit când a vazut ca acela mergea cu degetul prin marmura ca prin ceara moale si iesea scrisoarea asa de frumoasa. Si se gândea: "Ce om este acesta, de scrie cu degetul pe marmura?"

Si dupa ce i-a scris, a semnat: "Eu am scris acestea, Gavriil, mai-marele voievod al puterilor îngeresti", si a disparut din fata lui.

Atunci calugarul a aratat piatra batrânului când a venit, si i-a spus toata întâmplarea cu Arhanghelul Gavriil.

S-a împânzit în tot Sfântul Munte minunea aceasta si din clipa aceea, în toate bisericile si în toate cartile bisericesti, s-a introdus cântarea aceasta pe care o cântam pâna astazi: Cuvine-se cu adeva-rat, sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu; cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu - Cuvântul ai nascut; pe tine cea cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Amin.

Parintele Cleopa



Cuvine-se cu adevărat a-Ți aduce florile cântărilor dumnezeiești,
Căci ai purtat în pântecele Tău pe Izvorul înțelegerilor îngerești,
Cu picăturile Acestuia curățește sufletele noastre întinate,
Ca să-Ți aducem tămâia laudelor de Duhul înmiresmate.

O, Preacurată, Preabinecuvântată, maica Dumnezului nostru primește aceste nevrednice cântări de laudă aduse din prisosul inimii și adapă inima noastră otrăvită de amărăciunea patimilor cu dulceața cântărilor Tale îngerești, ca să aducem veșnică mulțumire și laudă Treimii Celei de viață Făcătoare, Care a binevoit să ne strălucească nouă prin Tine mulțimea darurilor Sale, căci Aceleia I Se cuvine slavă și cinste totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
stela · 1404 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
27 Sep 2012

 
Suferim de fiecare dată când simțim că dragostea lipsește. Chiar dacă încă nu avem iubirea, totuși o râvnim, tânjim după ea. Toată viața noastră se construiește și poate avea un rost doar pornind de la iubire și sfârșind în iubire, deoarece de iubire sunt legate însuși toate poruncile Lui Dumnezeu.

Cel mai mult suferim când oameni foarte apropiați nouă (precum familia, îndeosebi părinții, rudele, prietenii), ne rănesc voluntar sau involuntar prin comportamentul lor, prin limbajul sau acțiunile lor. Suferim când ei se descarcă pe nedrept pe noi, de multe ori neînțelegând și negăsind o logică în reacțiile lor. Și atunci, ne măcinăm, ne frământăm, o sucim în toate felurile : " De ce s-a purtat așa cu mine? De ce a țipat la mine ? Nu i-am făcut nimic rău! '' Ca urmare, ne amărâm, crezând că e inacceptabil ca tocmai cei dragi, singurii noștri apropiați, să ne trateze așa, și picăm în deznădejde, pentru că nu primim iubirea.

Iubirea este un dar dumnezeiesc, este Însuși Dumnezeu. Nimeni nu poate iubi în afara Duhului Sfânt, nimeni nu poate înțelege iubirea în afara Duhului Sfânt. Cu toate acestea, fiecare caută iubirea în modul său. Încă din copilărie, fiecare dintre noi a căutat iubirea părinților, iubirea fraților. Fiecare ne-am închipuit cum trebuie să fie iubirea, fiecare credea că știe ce ar trebui să facă ceilalți pentru ca el să se simtă iubit. Fiecare și-a închipuit niște gesturi, vorbe, fețe care privesc într-un anumit fel. Suferim apoi că cei din jurul nostru nu știu să ne iubească, suferim pentru că iubirea, așa cum ne-am închipuit-o noi, nu există.

De ce ne aflăm în această stare de suferință și de ce trecem peste ea atât de greu?

Din neputința noastră de a iubi dumnezeiește și de a ierta. Observăm, că atunci când am dori să iertăm, trebuie să simțim multă durere și renunțare. O durere care mă omoară pe mine, ca să îi fac loc celuilalt să trăiască. Iar această durere e cu atât mai adâncă, cu cât cei care ne-au făcut să suferim sunt oamenii noștri dragi, care aparent, nici nu își vor cere iertare. Dar '' Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc pe voi, ce răsplată așteptați? Oare nu și păgânii fac așa? Dar eu zic : iubiți pe vrăjmașiî voștri.'' Vrăjmașii noștri nu sunt cei care ne-au spart casa. Sunt cei pe care noi singuri ni-i facem. Sunt oamenii despre care noi avem o părere proastă, oamenii care ne tulbură prin cuvinte, prin felul lor de a fi.

O persoană foarte apropiată și dragă mie m-a făcut de multe ori să sufăr. Deși o persoană bună la suflet și foarte corectă, dar care atunci când e orbită de mânie și nu reușește mereu să se controleze, se răzbună verbal sau prin comportament față de ceilalți. Un comportament de nerecunoscut , irațional uneori , dur, lipsit de iubire. Cât am suferit, am plâns și m-am întrebat de ce se poartă așa cu mine. Acestea le gândeam când eram mai mică. Apoi am început să gândesc puțin diferit. Să observ problemele, lucrurile care probabil au măcinat-o pe persoana respectivă. Am luat în calcul copliăria și educația primită în familie.nDe fiecare dată când cineva mă face să sufăr, încerc să mă gândesc , oare ce suferință are pe suflet, de se poartă așa ? Căci persoanele furioase și nedrepte, care se răzbună pe cei dragi nu sunt definiți prin așa ceva. Nu îi caracterizează asta. Țipătul lor este de fapt strigătul sufletului după iubire.
Părinții ne ziceau așa: "Când cineva îți greșește, te ceartă. tu dă vina pe diavol." Pentru că nimeni dintre noi nu vrea să facă răul. Dar totuși, noi îl facem. De ce ? Cu voie? Nu cu voie, pentru că diavolul ne învață să facem rău. Să dăm vina pe diavol și să ne scutim aproapele de vina asta. O greșeală a noastră, care ne provoacă suferință , este să credem că răul ce ne fac părinții sau apropiații noștri îi definesc și că aceștia au ceva personal cu noi. Nu trebuie să ne facem impresia asta despre ei și să îi vedem prin prisma acestui rău pe care îl fac. Asta înseamnă a judeca. Răul pe care aproapele nostru îl face este accidental, s-a întâmplat, e trecător. Cine știe ce are omul pe suflet, ce trecut are, ce stare de sănătate. E mai morocănos căci așa e el, dar știm noi ce face el când e singur în gândurile sale? Poate îi pare rău și lui de felul cum este și îi este greu sau nu știe cum să își ceară iertare.
Cu tot felul de gânduri de acest fel să încercăm să iubim. Să iubim pe fiecare în toată nebunia lui. Nu spun că eu reușesc acest lucru mereu, căci această neputință de a iubi și de a ierta o avem toți. Iertarea și iubirea sunt o lucrarea permanentă. Prin iubire cunoaștem și vedem pe celălalt în adevărata lui lumină. Când iubești, până într-atât te dăruiești, până într-atât dorești să intri în voia celui iubit, încât ajungi să te identifici în gândurile lui, să-l retrăiești în propria inimă, să-i înțelegi necazurile și durerile. Cea mai mare dragoste este de a-ți pune viața pentru aproapele tău, de a-ți omorî voia, așa cum a făcut Hristos. Apostolul Pavel sfătuiește pe fiecare " să nu caute pe ale sale, ci ale aproapelui ". În aceată dăruire se descoperă taina iubirii. A da aduce mai multă fericire decât a primi. Cel ce se dăruiește pe sine aproapelui său prin tăierea vorbii, primește în schimb și binecuvântarea lui Dumnezeu.
Ne dăruim pe sine ori de câte ori iertăm celor ce ne greșesc. A ierta înseamnă a renunța la tine însuți , la drepatea ta pentru a îndreptăți pe cel ce a greșit, înseamnă să mori tu , pentru a lăsa pe celălalt să trăiască. De fiecare dată când nu iertăm, ucidem cu piatra inimii noastre, atât pe noi cât și pe celălalt, dar când iertăm, dăruim viață. Încercați să vă aduceți aminte cum vă simțeați când erați iertați pentru greșelile voastre. Nu-i așa că vă simțeați iubiți, fericiți, mai deplini, mai puternici? " Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor ". Spunea Savatie Baștovoi , că dacă cineva nu poate ierta pe aproapele său, dacă îl judecă, e numai pentru că nu a cunoscut încă iertarea Dumnezeiască, dragostea Dumnezeiască asupra sa. De ce ? Pentru că nu crede că o poate primi, nu are credință.
Totul sună frumos și ușor, și totuși de ce este așa de greu de pus în practică? Este greu nu pentru că iubirea ar fi grea, ci pentru că noi, prin cădere, ne-am începărtat atât de mult de ea, încât cu greu mai înțelegem despre ce e vorba. Nu degeaba Sfântul Ioan Scărarul, în Scara sa, a pus starea de a iubi, stare noastră normală, ca ultimă treaptă. Până să o putem atinge trebuie să trecem prin pocăință, prin ascultare, prin plâns, prin tăierea vorbii. Dar acesta nu este prilej de deznădejde. Apostolul Pavel a socotit să povestească cum s-a lepădat de Hristos tocmai ca noi să prindem curaj. De altfel, Dumnezeu descoperă iubirea cui și când voiește.
Să ne aducem aminte de tâlharul de pe cruce, care până atunci petrecuse o viață de fărădelegi. Vedeți cum a iertat Dumnezeu pe tâlhar? Atunci noi de ce nu ne-am ierta familia și prietenii? Oare ce înseamnă tot ce am făcut noi pentru aceștia și devotamentul nostru pe lângă sângele lui Hristos? Iar noi care îl trădăm pe Hristos mereu , oare putem cere socoteală celor ce greșesc , nu față de noi, ci în primul rând , tot față de Dumnezeu? Dacă ne-am aduce aminte de aceste lucruri la timp, nu am putea ține supărare în noi prea multă vreme.
Să nu ne necăjim dacă vedem cum ne luptăm cu noi, căci nimeni nu poate ierta dintr-o dată. Dacă ar fi așa de simplu, nu ar mai făgădui Dumnezeu Împărăția pentru un gând pe care noi l-am putea dobândi atât de ușor. Și să nu urâm pe Domnul pentru oamenii ce își descarcă furia pe noi sau ne fac rău. Noi nu putem urî pe Dumnezeu, ce-a făcut El ca să-l urâm? A murit pentru noi, ne-a dăruit toată dragostea Lui...Sfântul Isaac Sirul ne spune că semnul iertării este să urâm păcatul. Niciodată omul. Mereu să gândim că aceasta nu este firea lui adevărată, ci o minciună a diavolului. Femeia samarineancă, care a avut șase bărbați, nu i-a cerut lui Hristos să o binecuvânteze ca să aibe și ea o căsnicie mai bună. Ea avea alte preocupări legate de rugăciune, de cum ar trebui să ne rugăm. Asta arată ce fel de inimă avea.

Când ne nedreptățesc sau se poartă cei dragi urât cu noi , să încercăm să le înțelegem durerile. Să vă povestesc o întâmplare. Am avut un bunic care a fost alcoolic. Deși se purta îngrozitor când era beat și teroriza casa, eu , ca și copil mic atunci, mereu l-am simțit ca pe un om cu un suflet și o inimă foarte bună. Ceea ce și era, când nu era băut. Ajuns în comă alcoolică, tot zăcea așa la pat de câteva zile. Cu multă și grea convingere ( pentru că alcoolismul lui era vestit în tot satul ) au adus un preot să îi facă o rugăciune de iertare a păcatelor. În timpul rugăciunii, din ochii bunicului meu au început să curgă lacrimi, deși era inconștient. La scurt timp, murit.
Oare nu este evident că și în acest om a zăcut tânjirea după Dumnezeu, că și în acest om rămăsese o parte din lumina lui Dumnezeu, iar alcoolismul a fost doar o dovadă de durere? Nu au destulă suferință acești oameni? De ce să le mai înmulțim durerea dragilor noștri cu nemulțumirea și supărarea noastră? Să iertăm! Cei care aung astfel, ajung din cauză că se simt însingurați, pentru că nu au mai avut parte de dragoste, pentru că nu li s-a acordat atenție. Mult mai târziu, când am fost mai mare, am aflat că bunicul meu a fost de mic orfan de mamă. Să ne uităm mai senin la păcatele celorlalți, pentru că păcatul întotdeauna aduce foarte multă durere. Să ne gândim la durerea din inima celuilalt, la suferințele lui. Să iertăm, căci nu știu ce fac. Dacă ar ști, ar cădea în fața Domnului și ar plânge.
Sfântul Non, văzând pe desfrânata cetâții, numită Pelaghia, s-a gândit astfel : "Cât timp pierde ea la oglindă, să se împodobească (...). Și eu pentru Mirele Ceresc nu îmi împodobesc sufletul, nu-mi fac atâta vreme." Cuvântul smerit al Sfântului a smerit-o și pe Pelaghia, care a devenit mai apoi Sfântă. Uitați ce poate face dragostea! O replica simplă, dar adâncă! Să nu ne bucurăm pentru că ne iubesc pe noi oamenii, să-i iubim noi pe ei, asta-i mare lucru. Să mulțumim Lui Dumnezeu pentru familia și oamenii ce ni-i aduce în cale, să mulțumim pentru că ne dă prilej să ne exersăm iubirea, să ne pară rău pentru că nu avem noi destulă bunătate în suflet, nu pentru că ne-a rănit cineva!
Cum să iubim pe cineva care permanent ne face rău? Cu mintea îndreptată spre Hristos. Să ne întrebăm cum îl vede Hristos pe acest om. Nu știm cum îl vede, dar a murit pentru el. Fiecare dintre noi dacă se uită în urmă, vede câte neajunsuri , câte confuzii a avut în mintea sa, în drumul spre Dumnezeu. Și , cu toate acestea, Dumnezeu a căutat spre noi. Așa să vedem și pe apropiații noștri. Dacă săvârșesc vreo greșeală, o fac din neștiință și Dumnezeu îi judecă în această neștiință, vede ceea ce noi nu vedem. Se întâmplă că oamenii care au la vedere neajunsuri și tot felul de apucături, au tot felul de daruri în spate, pe care Domnul vrea să le ascundă.
Avem datoria să ne izbăvim de răul din inima noastră, invidia, slava deșartă că suntem mai buni, și să răspundem cu aceeași dragoste celorlalți, așa cum ne-a iubit și ne-a iertat Dumnezeu când s-a pogorât în lume, când l-am trădat în rai, când nu i-am ascultat poruncile și când a murit pentru noi. Așa cum el i-a iertat pe toți fiii Săi, care l-au necăjit și îl necăjesc clipă de clipă.
În măsura în care iubim, ne umplem de rost și ne aflăm locul în această lume făcută de Dumnezeu. Dacă nu vedem iubirea din jur, este pentru că noi înșine nu o avem. În noi să construim dragostea, căci porunca ne spune " Iubiți pe vrăjmașii voștri" , și nu "Faceți-i pe vrăjmașii voștri să vă iubească mai mult". A ierta înseamnă "să reîntorci la viață , să dăruiești viața" . Dacă ne putem asemăna cu ceva prin Dumnezeu, atunci prin iertare ne facem asemenea lui Dumnezeu.
ioan alexandru david · 1347 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
26 Sep 2012



O,Sfinte Părinte Efrem , căzând înaintea ta cu umilință ridicăm acum glasul nostru spre tine.Cum se cuvine oare să te numim:minunat următor al Domnului Christos, mare Nevoitor și Pustnic, Cuvios Părinte, Mare Mucenic, Preot al Dumnezeului Celui Preînalt, Izvorâtor de mir, Făcător de minuni, Grabnic ajutător, mare Tămăduitor de multe feluri de boli ,Slobozitor din multe necazuri și primejdii, Mângâietor în deznădejde sau Ajutător întru toate nevoile ?Cu adevărat, toate aceste numiri le poți din-tru darul Duhului Sfânt și de aceea te rugăm să nu ne treci cu vederea , ci degrabă venind întru întâmpinarea noastră, mijlocește-ne mare milă de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Christos.Si fie ca prin puterea inunată a rugăciunilor și a predicilor tale să dobândim întărire în a purcede și noi pe calea cea strâmtă ce duce spre Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântu-lui Duh.Amin.



O, preasfantul meu Efrem, atlet al lui Hristos si Mare Mucenic, te rog si noi toti, nevrednicii robii tai, ne rugam tie, acopera-ne cu sfanta si puternica ta ocrotire, pana cand vei infatisa sufletele noastre mantuite inaintea Mantuitorului si Dumnezeului nostru.


Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!
 
ioan alexandru david · 1114 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
25 Sep 2012

Domnul ne iubeste, si deci putem de nimic sa ne temem, afara de pacat, putem din pricina pacatului sa pierdem harul, iar fara harul lui Dumnezeu, vrajmasul vantura  sufletul ca pe o frunza uscata sau ca fumul.
Toti voiesc sa aiba pace, dar nu stiu cum sa o dobandeasca.Paisie cel Mare s-a maniat, si-a rugat pe Domnul sa-l izbaveasca de manie.Domnul i S-a aratat si i-a zis:Paisie, de voiesti a nu te mania, atunci nimica sa doresti, pre nimenea sa urasti si sa osandesti, si nu te vei mania". Asa si tot omul, daca isi va taia voia inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, totdeauna va fi cu pace in suflet; dara cel ce iubeste a face voia sa, niciodata va afla pacea.Sufletul ce s-a daruit voii lui Dumnezeu usor poarta toata durerea si toata boala, caci si in boala el se roaga si vede pre Dumnezeu:"Doamne, Tu vezi boala mea; Tu stii cat sunt eu de pacatos si de neputincios, ajuta mie sa rabd si sa multumesc bunatatii Tale".Si Domnul usureaza boala, si sufletul simte ajutorul lui Dumnezeu, si este vesel inaintea lui Dumnezeu si multumitor.Daca te ajunge vreo neputinta, tu sa gandesti:"Domnul imi vede inima, si daca ii este bineplacuta, bine imi va fi si mie, si celorlalti", si asa sufletul tau pururea va fi in pace.Dar daca cineva va carti: "Asta nu-i asa, aia nu-i bine", niciodata nu va fi pace in suflet, macar de ar posti si mult s-ar ruga.
Apostolii erau intreg daruiti voii lui Dumnezeu, asa se pastreaza pacea.Tot asa si toti marii oameni sfinti au rabdat toate scarbele, incredintandu-se voii lui Dumnezeu.
Domnul ne iubeste, si deci putem de nimica sa ne temem, afara de pacat, caci din pricina pacatului se pierde harul, iar fara harul lui Dumnezeu vrajmasul vantura sufletul ca pe o frunza uscata sau ca fumul.
Trebuie neclintit sa ne amintim ca vrajmasii insisi au cazut din mandrie, si ca pe noi tot mereu ne incearca sa ne mane pe aceeasi cale, si pe multi  i-au inselat.Dar Domnul a zis:"Invatati de la Mine blandetea si smerenia, si veti afla odihna sufletelor voastre".

O, Milostive Doamne, daruieste noua pacea Ta, precum ai dat pacea Sfintilor Apostoli:"Pacea Mea dau voua!"

Doamne, da-ne a ne indulci de pacea Ta!Sfintii Apostoli au primit pacea Ta si asupra intregii lumi o au revarsat si mantuind poporul, nu-si pierdeau pacea, si intru dansii ea nu se imputina".

Slava milosardiei Sale, caci El mult ne iubeste si ne da pacea Sa si harul Sfantului Duh.

Cum sa pastram pacea sufletului in mijlocul smintelilor zilelor noastre?

Judecand dupa Scriptura si dupa moravurile oamenilor de astazi, noi traim vremile de pe urma, si totusi trebuie pastrata pacea sufletului fara de care nu ne putem mantui, precum zicea marele rugator al poporului rus, Cuviosul Serafim.Cata vreme traia Cuviosul Serafim, pentru rugaciunile sale, Domnul pazea Rusia; iar dupa dansul s-a inaltat un alt stalp ce ajungea de la pamant la cer - Parintele Ioan din Kronstadt.Ne vom opri asupra lui  ca el este de-al vremilor noastre si l-am vazut rugandu-se, pe ceilalti nu i-am vazut.

Ne amintim cum odata cand i-am adus calul si trasura, si el se aseza in ea, norodul l-a impresurat, cerandu-i binecuvantare si intr-o astfel de invalmaseala sufletul ii era neintrerupt in Dumnezeu si-ntr-o astfel de gloata ,el nu se risipea si nu isi pierdea pacea sufletului.Cum ajungea la aceasta? Iata intrebarea noastra.
Ajungea la aceasta si nu se risipea pentru ca iubea norodul si nu inceta a se ruga pentru el, Domnului.
"Doamne, daruieste pacea Ta lumii Tale!"
"Doamne, daruieste robilor Tai, Duhul Tau cel Sfant, ca El sa le incalzeasca inimile cu dragostea Ta si sa-i povatuiasca intru tot adevarul si binele!"
"Doamne, voiesc ca pacea Ta sa fie intru tot norodul Tau, pre carele Tu ai iubit pana in sfarsit, si ai dat pe Fiul Tau cel Unul-Nascut, spre a mantui lumea!"
"Doamne, daruieste lor harul Tau, ca in pace si in iubire sa Te cunoasca si sa Te iubeasca, si sa zica asemenea Apostolilor pe Tabor:"Bine este noua, Doamne, a fi cu Tine!"
Astfel neincetat rugandu-se pentru norod, el isi pastreaza pacea sufletului; noi insa o pierdem, pentru ca nu avem in noi dragoste catre norod.
Sfintii Apostoli si toti Sfintii doreau norodului mantuirea; si petrecand in mijlocul oamenilor, inflacarat se rugau pentru ei.Duhul Sfant le dadea puterea a iubi norodul; si noi de nu ne vom iubi fratele, nu vom putea avea pacea.

Sa cugete fiestecare la aceasta!

(Arhim.Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusa de Ierom.Rafail Noica)
balla georgeta · 861 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
25 Sep 2012

de Radu Gyr





Doamne, fă din suferință,
Pod de aur, pod înalt,
Fă din lacrima velintă
Ca intr-un pat adânc și cald.

Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se și vin.
Din infrângeri, scări și trepte,
Din căderi, urcuș alpin.

Din veninul pus in cană
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
o cădelniță spre cer;

Și din fiece dezastru
si crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
si fă zâmbet înțelept.



 

Bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu!



Matei 18, 23-35
Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăția cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Și, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el și femeia și copiii și toate câte are, ca să se plătească. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduiește-mă și-ți voi plăti ție tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat și datoria. Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plătește-mi ce ești dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca și el, îl ruga, zicând: Mai îngăduiește-mă și îți voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult și, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l, stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine? Și, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot așa și Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veți ierta, din inimile voastre, fiecare fratelui său.
Dumnezeu este în același timp milostiv și drept. Când ne pocăim și cerem să ne ierte păcatele, El este bun, milostiv și iertător. Când noi însă nesocotim bunătatea Lui, și, în mod viclean și egoist, doar profităm de ea, dar la rândul nostru nu arătăm bunătate față de semenii noștri, adică nesocotim iertarea Lui și nu o facem roditoare față de oameni, atunci Dumnezeu ne arată dreptatea Sa spre îndreptarea noastră și a celor asemenea nouă. Deci, Dumnezeu este milostiv, dar și drept, iertător, dar și îndreptător, în înțelesul că nu trece cu vederea păcatul, ci cheamă la pocăința spre îndreptare. Astfel, Dumnezeu Cel milostiv și iertător îl responsabilizează pe omul nemilostiv și neiertător, aducându-i aminte cât de mult pierde spiritual dacă nu este și el iertător asemenea lui Dumnezeu. Toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu, dar la asemănarea cu Dumnezeu ajung numai cei ce trăiesc în comuniune cu El și împlinesc voia Lui, adică numai sfinții. Prin urmare, omul care nu iartă altora greșelile lor nu poate dobândi sfințenia care vine de la Dumnezeu. Atât de mult ne asemănăm cu Dumnezeu câtă iubire sfântă și milostivă adunăm în sufletul nostru, prin pocăință și iertare, prin rugăciune și prin fapte bune. Oamenii sfinți sunt milostivi ca Dumnezeu Cel milostiv, sunt iertători ca Dumnezeu Cel iertător, însă ei sunt și drepți sau îndreptători ai altora, precum și Dumnezeu este drept și îndreptător al celor ce rătăcesc sau greșesc, cu voie sau fără voie.



De asemenea, urmând învățăturii Sfintei Evanghelii, Sfinții Părinți arată importanța iertării aproapelui pentru ca omul să poată dobândi iertarea păcatelor: "Precum vom fi noi față de frații noștri, așa va fi Domnul față de noi" 1; sau: "Ascultă cu luare aminte: când tu ierți vrăjmașului greșalele pe care le-a făcut el împotriva ta, ți se vor ierta și ție păcatele pe care le-ai săvârșit împotriva lui Dumnezeu. Acestea din urmă sunt multe și abia de iertat, iară cele dintâi sunt chiar ușor de iertat. Păcatele tale împotriva lui Dumnezeu sunt cei zece mii de talanți din Evanghelie; iară păcatele aproapelui împotriva ta numai cei o sută de dinari. Dacă tu ierți aproapelui tău cei o sută de dinari, se vor ierta și ție cei zece mii de talanți".2
Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul zice: "Să ne iubim așadar unii pe alții, și vom fi iubiți de Dumnezeu. Să fim cu îndelungă-răbdare întreolaltă, și va fi și El cu îndelungă-răbdare față de păcatele noastre. Să nu răsplătim răul cu rău, și nu vom primi după păcatele noastre. Căci iertarea greșelilor noastre o aflăm în iertarea fraților. Iar mila lui Dumnezeu e ascunsă în milostivirea noastră față de aproapele. De aceea a zis Domnul: "Iertați și vi se va ierta vouă" (Luca 6, 37). Și iarăși: "De veți ierta oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel din ceruri va ierta vouă greșelile voastre" (Matei 6, 14). Sau: "Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui" (Matei 5, 7). Sau: "Cu ce măsură veți măsura, cu aceea se va măsura vouă" (Matei 7, 2). Iată, ne-a dăruit nouă Domnul chip de mântuire și ne-a dat nouă putere veșnică de a ne face fii ai lui Dumnezeu. Prin urmare, în voia noastră stă mântuirea noastră"
Biserica ne îndeamnă să iertăm semenilor noștri toate greșelile lor ca să simțim mai mult cum sufletul nostru se eliberează sau înviază din legăturile păcatelor, ale egoismului și ale mândriei.
Uneori, iertarea greșelilor semenilor noștri cere luptă cu noi înșine, adică răstignire a mâniei și a dorinței de răzbunare
Să ne gândim mereu că iertarea noastră din partea lui Dumnezeu este condiționată de iertarea greșelilor semenilor noștri de către noi. Dumnezeu voiește ca noi să fim milostivi, să fim răbdători și iertători, iar când iubirea milostivă și iertătoare devine lumina vieții noastre, atunci se schimbă în bine și relațiile între oameni. Astfel se oprește violența, se stinge ura, se înlocuiește răutatea cu bunătatea și se schimbă "iadul" vieții noastre în "bucurie a raiului", prin luminarea minții și a inimii noastre încă din viața aceasta pământească.



Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dăruiască puterea de a ierta greșelile semenilor noștri, gândindu-ne cât de mari sunt greșelile noastre pe care ni le iartă El, în timp ce noi nu suntem în stare să iertăm nici greșelile mici ale semenilor noștri., să ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl zicând: "Și ne iartă păcatele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean" (Matei 6, 12-13). Amin!
 
daniela · 1046 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
24 Sep 2012
RUGĂCIUNE PENTRU CASĂ ȘI BUNĂSTAREA FAMILIEI

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, care întru cele înalte locuiești și spre cele smerite privești, binecuvântează casa noastră și cu puterea Ta, întărește-ne pe noi, robii Tăi (numele), cei ce locuim în ea.
Bine este, Doamne, ca și casa noastră să ne fie ca o doua biserică, în care noi ne închinăm înaintea sfintelor icoane și ne rugăm Ție. Binecuvântează, Doamne, găspodăria noastră și înmulțește în ea toate bunătățile, ca să uităm de grijile și nevoile pământești și să putem lucra mai cu osâdrie pentru dobândirea vieții cele veșnice și pentru a ajunge în locașurile Tale cele sfinte.
Îndepărtează de la noi toate cursele vrăjmașului celui pierzător de suflete, trimite pe îngerul Tău cel milostiv, ca să ne păzească și să ne ferească de toată răutatea și să ne povățuiască spre lucrarea tuturos faptelor celor bune și spre împlinirea sfintelor porunci.
Că ție ți se cuvine a ne milui și a ne mântui, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

 Amin.
Admin · 759 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
23 Sep 2012




O, Fecioară Preamărită, înfrumusețarea prodromiților și lauda închinătorilor, tu i-ai spus Sfântului Petru Athonitul că „Muntele Athosului l-am ales, din toate părțile pământului, și am hotărât să îl afierosesc spre a fi îndestulată locuință monahilor și pustnicilor”, și în acest munte ai voit a aduce icoana ta. O, împăcare a noastră cu Dumnezeu, care ne-ai dăruit noul praznic de minuni izvorâtor al icoanei tale, nimeni n-a pierit din cei ce aveau spre tine nădejdea bunei credințe. Tu, care împletești cununi după vrednicie celor ce te laudă și dăruiești cererile tuturor celor ce te cinstesc după cuviință, din negura patimilor mântuiește-ne, curățind necurăția noastră.
Neadormita noastră păzitoare, care degrabă îi întâmpini pe cei ce te cheamă, dat-ai robilor tăi chipul feței tale cel preacinstit și cu totul luminos, pe care îl sărutăm mulțumind, și cu dragoste și credință închinându-i-ne. Arată-ți milele tale, Născătoare de Dumnezeu, primind cererile de folos ale robilor tăi. Depărtează de la noi norul patimilor și al ispitelor, izbăvește-ne de toată vătămarea trupească și sufletească și fii mijlocitoare a mântuirii noastre. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău nefăcut de mână omenească, ca să cinstească înfricoșatele minuni, semnele mai presus de fire ale icoanei tale.
O, pavăză tare a clerului bisericesc și sprijin al celor din cinul monahicesc, miluiește și mântuiește cu rugăciunile tale pe ortodocșii arhierei, preoți și diaconi, pe toți monahii și pe tot poporul dreptcredincios care ți se închină. Ocrotește obștea Părinților prodromiți și pe toți închinătorii care aleargă la icoana ta făcătoare de minuni. Caută spre noi cu milostivirea ta și cu rugăciunea ta învrednicește-i pe toți creștinii să viețuiască cu Christos și în locașurile cerești să se desfăteze. Cercetează-ne, Maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău și dăruiește celor neputincioși tămăduire și sănătate desăvârșită, liniște celor înviforați și mântuire tuturor, în vecii vecilor. Amin.



Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă,nuanța de galben a grâului.Exista marturii cum că Sfintele Fețe se schimbă,uneori întunecându-se,alteori luminându-se. O alta caracteristica este aceea că icoana ,cercetată la microscop,nu prezintă urme de pensulă,acest lucru întărind credința cum că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească. Se apreciază că portretele zugrăvite pe icoană sunt identice cu portretele reale ale Fecioarei și Pruncului Iisus așa cum au fost consemnate de martorii oculari contemporani..Există o descriere rămasă de la Sfinții Epifanie si Nichifor:"Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu,păr galben,ochi ascuțiți la vedere,întru care luminile erau asemenea rodului de măslin,sprâncenele ei erau plecate și ales de negru,nasul potrivit,buzele ca floarea trandafirului,fața nu rotunda,nici scurta,ci puțin alungită,mâinile si degetele lungi,hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decât măsura corpului,cu trupul gingaș,având părul bine și cu multa cuviință legat".
roxana mateescu · 1400 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
23 Sep 2012
Pescuirea minunată - lumină pentru misiunea Bisericii

Desigur, nu la voia intamplarii prima Evanghelie de dupa praznicul Sfintei Cruci (care cuprinde trei dumunici ce au miez Sfanta si de Viata facatoare Cruce) poarta inaintea noastra chipurile acestea care-au bucurat pe Hristos, latind Cuvantul lui Dumnezeu in lumea intreeaga.Caci, parca in continuarea spusei Mantuitorului din Duminica pe care am lasat-o in urma (Mt 8, 34-38), cei pe care-i intalnim azi au luat Crucea, lasand toate, si-au urmat lui Hristos.Si astfel o zi normala de pescuire se transforma in lectie cu talc.Caci, desi multimile "Il imbulzeau pe Hristos ca sa asculte cuvantul Lui"(cf.Lc 5, 1), putem sa identificam in Apostoli - pescari inca de peste - oameni pasionati pentru ceea ce faceau.Ce-i impinsese sa ramana in larg, in vreme ce toti ceilalti se imbulzeau s-asculte Cuvantul lui Dumnezeu, nu-i greu de inteles.O multime mare inseamna si posibilitatea "desfacerii" a cat mai mult peste, de aceea noaptea intreaga fusese dedicata pescuitului.Ii putem banui ziua pierduti in multime...Erau oameni simpli pescarii, cu griji, ba cu griji chiar mari, cand te gandesti ca nu aveau cea mai usoara dintre meserii.De cate ori, oare, nu se intorsesera in acest fel, goliti de vlaga si nadejde, lipsiti de roada in luntrile lor! Caci, mereu in mana lui Dumnezeu, o simpla adiere de vant putea schimba si timpul de-afara, si mersul bancurilor de pesti prin apa Ghenizaretului.In acelasi timp, ii putem banui puternici, curajosi, rabdatori, plini de puterea celui Care tine piept valurilor si vantului...Ba, mai mult, mereu in mana lui Dumnezeu, o recunosteau de fiecare data, traiau intr-insa. Ce mult inseamna in viata sa simti caldura causului palmelor lui Dumnezeu!
Toate acestea si multe altele Hristos le va fi vazut.Luati aminte cu cata smerenie Petru pescarul vorbeste Invatatorului.Nu injura, nu bodoganea:"Dumnezeul despre care Tu le vorbesti oamenilor nu mi-a dat peste..." Nu.El Ii spune, desigur oarecum trist, ca toata veghea lui de noapte a fost zadarnica.Dar Hristos nu lasa nerasplatit pe cel care, cu inima curata, cu ravna si eroism, Ii iese in cale. Mreaja minunata a Cuvantului Mantuitorului face ca minunea rodniciei sa se arate in mrejele amaratilor de pescari.Si Petru da masura inteligentei, a bunului simt al omului viu in Dumnezeu:"Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos..."(Lc 5,8).
Nu simti nici un fel de bucurie aroganta.Nu ti se arata nici un suras de parvenit. Ci o adanca emotie, o teama - semn al inceputului intelepciunii - care-l face pe pescar sa izbucneasca intr-una din cele mai adanci rugaciuni pe care le-a oftat vreodata omul. Acest adanc de smerita cugetare Il atinsese pe Hristos la oamenii acestia brazdati de suferintele unei vesti deloc usoare.
Dincolo de pescuirea aceasta insa, Hristos le descopera un alt plan al pescuirii.Caci zice Domnul lui Petru si lui Iacov si lui Ioan, fiii lui Zevedei, fartati de pescuire celui dintai:"De acum va voi face pescari de oameni"(Lc 5, 11).Adica ei, smeritii pescari ai Ghenizaretului, sa lase tot si sa urmeze Lui?Plineau Evanghelia inainte de a li se binevesti si poate ca vazand Hristos reactia aceasta a pescarilor care, tragand ei luntrile la tarm si lasand totul, I-au urmat Lui.(Lc 5, 11), a putut provoca celelalte toate ale lepadarii de lume si umplere cu Duh a vietii.Caci, in fond, in aceasta ecuatie duhovniceasca a provocarii si umplerii de sens a vietii pescarilor este ceva si din viata noastra.Cati dintre noi, stresati prea mult de ceea ce nu castigam in largul profesiunilor noastre, cartitori si bodoganitori de Hristos, pierdem si ceea ce am fi putut avea, linistea intalnirii cu Dumnezeu pe tarmul intalnirii, care este Biserica. Si atunci Dumnezeu ne da cate-o "pescuire minunata" in speranta ca umplandu-ne mrejele, vom invata de unde vine "toata darea cea buna si tot darul cel desavarsit..."
Nu de putine ori ati auzit cat de mult iubeste Dumnezeu saracia, echilibrul saracirii celei de buna-voie. Caci in aceasta din urma, mai ales, sta exercitiul duhovnicesc al pescarilor facuti Apostoli.Renuntarea de buna-voie la toata roada care ti-ar oferi, fie si pe un segment limitat, comoditatea unui trai indestulat de dragul "aruncarii" pe "marea vietii" in valtoarea mantuirii tale si a celorlalti. Pana azi profilul acesta este cel care trebuie trebuie sa marcheze icoana "misionarului". Nu invarteala de cuvinte, nici siropoasa zicere si nici lamentatia nu convertesc.Ci barbatia traiului, curajul infruntarii lipsurilor, sobrietatea rostirii si toate altele cate umplu de sens chipul "pescarilor de oameni". Este o chestiune de bun-simt duhovnicesc sa nu te asezi in locul ce nu ti se cuvine si sa admiti, in Hristos, sa plinesti misiunea pe care ti-o da Dumnezeu, numai dupa ce - in deplina cercetare - afli macar "ceva" din pescari in tine, ca sa capeti trimiterea spre oameni. Spre pescuirea lor.(Parintele Constantin Necula, Predici)
balla georgeta · 946 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
23 Sep 2012


Multumesc tuturor celor care s-au inscris in ultima perioada
pe acest blog si tuturor celor care ne citesc zi de zi !
Numarul celor inscrisi si a celor care acceseaza acest blog , a
crescut in ultima perioada in mod simtitor . Datorita voua , a
celor iubitori de Dumnezeu , acest blog exista si se situeaza in
mai putin de doi ani de la lansare pe primele locuri intre
siteurile crestin-ortodoxe .
Multumesc din suflet celor din redactia acestui blog , care de
fapt formeaza nucleul central in redactarea si administrarea
acestuia.
Cer scuze pentru eventualele neplaceri tehnice , in accesarea
acestui blog , neplaceri survenite in urma numarului mare de
vizitatori si cititori care intr un fel sau altul duc la blocarea
servarului gazda .
Sa ne ajute Dumnezeu in munca noastra de zi cu zi , si sa
binecuvanteze pe toti cei care ne scriu si ne citesc deopotriva!

Amin !+





Admin · 697 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
23 Sep 2012

 

 
Se spune că acum câtva timp un tânăr s-a dus la un bătrân înțelept să-l întrebe despre puterea cuvintelor. Tânărul a spus că el are obiceiul de a vorbi direct, dar că oamenii din jurul său spun că vorbește într-o manieră dura. A spus că el e obișnuit să vorbească sincer, dar oamenii consideră că el vorbește jignitor.
"Și-n plus, chiar dacă aș vorbi urât uneori, ce contează? Sunt simple cuvinte, dispar în aer în clipa în care le-am rostit."
Bătrânul îl privi și apoi îi spuse să-l urmeze. L-a condus pe tânăr la coliba unde locuia el.
"Ce vezi pe masă?" l-a întrebat bătrânul înțelept
"Două coli de hârtie albe" răspunse oarecum nedumerit tânărul.
"Bun. Ia una dintre coli și strânge-o în mâini, mototolește tare."
Tânărul nu înțelegea ce legătură avea acest lucru cu întrebarea sa și începuse chiar să regrete că a apelat la ajutorul bătrânului, dar totuși nevrând să-l dezamăgească pe înțelept făcuse ce-i ceruse acesta. Luase hârtia și timp de câteva minute o strânse puternic în mâini. În scurt timp coală de hârtie devenise o minge mică și albă.
"Și acum?" întrebase tânărul.
"Acum încearcă să o faci să semene la loc cu coala cealaltă de pe masă, cea pe care nu ai atins-o."
Tânărul încercase zeci de minute să facă acest lucru. În final, renunțase. Coala pe care el o strânsese în mâini nu mai semăna a ceea ce a fost. Era o hârtie plină de îndoituri, aspră, pe alocuri chiar ruptă.
"Nu pot să o fac să fie ca înainte!" răspunse înfrânt tânărul
"Nici cuvintele pe care le arunci în inimile altora nu le poți scoate" zise zâmbind trist înțeleptul.
"Inima este precum o coală de hârtie, fiecare cuvânt dur pe care tu-l arunci în vânt și crezi că se "dizolvă" în aer, de fapt intra adânc în inima respectivei persoane. Uneori îndoaie inima, alteori pe alocuri chiar o rupe. Gândește-te că tu ai strâns hârtia asta în mâini doar câteva minute, însă uneori, răneai inimile celor din jur cu vorbele tale chiar și câteva ore... Întotdeauna o inimă aspră, este așa din cauza cuvintelor care ani de-a rândul și-au făcut loc cu forța în ea."
Iar tânărul plecase trist, însă învățase o lecție importanta.
Povestioară aceasta nu este scrisă de mine, era pusă într-un clip video, însă mi-a plăcut și m-am gândit mult la ea.
De foarte multe ori duritatea nu e sinceritate. Spun asta din proprie experiență, de multe ori mama îmi spune " ești prea dură! Jignești ușor când ești nervoasă!" iar eu îi răspund:"sunt sinceră!", sau: "Și? Adevărul e dur!", dar nu, mă mint singură. Eu știu foarte bine că nu am intenția de a fi sinceră ci dimpotrivă am intenția de a jigni pentru a-mi stinge furia.
Oamenii când sunt nervoși nu au nici pe de parte bună intenție de a spune adevărul, ci vor doar să se descarce, să se elibereze de furia adunată în ei. Însă furia nu poate fi eliberată prin cuvinte urâte, prin jigniri, dimpotrivă, cuvintele urâte alimentează furia și crează răni adânci în sufletele noastre și a celui de lângă noi. Cuvintele urâte și jignirile întotdeauna aprind mai tare furia, în loc să calmeze rana din sufletele noastre, o fac mai adâncă.
De mii de ori mi-a spus mama "când ești nervoasă nu face nimic. Nu căuta să lămurești probleme, nu vorbi, nu scrie, pur și simplu caută un loc unde să stai în liniște pentru a te calma și apoi du-te să rezolvi problema", până acum însă, nu i-am ascultat niciodată sfatul acesta, întotdeauna am "uitat" de el, întotdeauna când am fost nervoasă spuneam tot ce credeam și mai ales ce nu credeam cu adevărat însă o făceam pentru a răni pe cel care m-a jignit/rănit la rândul său. E un lucru foarte dureros și urât în același timp să crezi că dacă celui de lângă tine îi provoci o durere mai mare decât ți-a provocat-o el ție durerea ta se va stinge. Însă nu este așa, durerea ta se amplifică, pentru că după câteva momente când îți dai seama ce-ai zis, cum te-ai comportat încep să apară regretele, rușinea, lacrimile. Mie întotdeauna după ce spuneam ceva groaznic, ceva ce bineînțeles era spus la nervi deci nu era adevărat, nu simțeam lucrul acela și nu-l credeam, aveam în minte întrebarea: "cum am putut să fac asta? Trebuia să tac, să procedez altfel, "dar întotdeauna era prea târziu...
Și ca să "anulez" un pic regretele și tristețea tot pe cel pe care l-am rănit dădeam " vina" și îi spuneam: "știi că nu trebuie să mă iei în seama când sunt nervoasă! Că spun lucruri oribile pe care nu le cred și nu le simt"
Am tot spus lucrul acesta până într-o zi când mi-am dat seama că pentru cel rănit nu e așa ușor să nu ia în seamă cuvintele adresate lui.
Eram la școală când o colegă a intrat val-vârtej în clasă, nervoasă fiindcă își pierduse telefonul. O altă colega i-a sugerat să-l caute în bancă. Respectiva colega a răspuns foarte urât însă totuși când s-a uitat în bancă, exact acolo îi era telefonul. M-am gândit că dacă eu aș fi apucat să-i dau sugestia și aș fi primit acel răspuns, m-aș fi simțit rănită și probabil aș fi ripostat și dacă ea mi-ar fi spus: "nu te supăra, am zis-o la nervi" probabil m-aș fi supărat mai tare și unde am fi ajuns? E ca și atunci când răsplătești raul cu rău crezând că va ieși ceva bine. Niciodată din două rele nu va ieși un lucru bun.
Cuvintele au o putere mai mare decât credem noi. De fapt noi le dăm acea putere. Un cuvânt blând, plin de iubire are puterea de a ridica un om de jos, însă un cuvânt spus la nervi, din furie, ură, din dorința de a răni poate să distrugă un suflet, să-l ucidă.
Există iertarea și împăcarea numai că, în unele cazuri, este ca și atunci când cineva te-a rănit cu un cuțit. Rana sângerează dar dacă o dezinfectezi, o cureți și o pansezi în câtva timp se va închide. Dar uneori rămâne o cicatrice pentru toată viața.
Inimile noastre sunt precum niște hârtii. Cuvintele pot să facă inima să se strângă ca un ghem, iar apoi când se desface să fie plină de rupturi. Un “iartă-mă” este precum scociul cu care lipești acea ruptură, însă totuși ea rămâne acolo. Ești iertat, dar din păcate nu poți lua cuvintele înapoi, nu poți închide complet rana. Deci cea mai bună metodă ar fi să ne gândim mai întâi la rană ce o putem deschide în sufletele celor de lângă noi înainte de a adresa acele cuvinte.
Nu merg pe ideea “iert dar nu uit”, sunt de părere că atunci când iertăm să o facem din tot sufletul. Dar asta nu înseamnă că nu ne rămân cicatrici, că nu ne rămâne amintirea durerii, a suferințelor. A ierta înseamnă că dragostea pentru persoana care ți-a făcut rău este mai mare decât răul ce ți l-a făcut, dar asta nu șterge nimic din sufletele noastre. Sufletul este precum o casă. Când ierți, cel mai mult spațiu îl oferi dragostei, iar pe ură și suferința încerci să le oferi cel mai mic loc iar cu timpul să le dai afară cu totul. Însă rămâne amintirea că... odată, cândva au “locuit” în sufletul tău din cauza faptelor și de cele mai multe ori a cuvintelor cuiva.
Mi-ar plăcea atât de mult să am o metodă de a șterge din sufletele celor din jurul meu toate cuvintele urâte pe care le-am rostit, toată suferința și toate amintirile neplăcute legate de mine care au fost create din cauza a ceea ce eu am spus. Însă nu pot, nu putem. Și poate e mai bine așa, pentru că dacă am putea, nu ar mai exista iertare, nu ar mai exista dorința de a ne autocontrola când vorbim, ideea de a ne stăpâni în a nu răni pe cineva prin ceea ce spunem.
Putem fi sinceri fără a răni. Sinceritatea nu înseamnă a jigni. Sinceritatea înseamnă adevăr. Iar Dumnezeu este Adevărul și Dumnezeu niciodată nu poate răni sufletul cuiva.
Putem fi direcți dar totodată blânzi. Sau mai bine “copiem” modelul sfințiilor care întotdeauna au fost duri într-o manieră blândă. Pare un paradox, însă se poate. Să fii dur și totuși blând, înseamnă să spui ce este greșit dar să nu greșești și tu când spui acest lucru, pentru că atunci când suntem duri pentru a ne elibera de furie, greșim. Când suntem duri într-un mod blând atunci într-adevăr o facem pentru îndreptarea celui de lângă noi...
dima claudiu daniel · 1040 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
22 Sep 2012
O gustare cu Dumnezeu

A fost odata un baietel care a dorit foarte mult sa il intalneasca pe Dumnezeu si s-a gandit el intr-o zi sa porneasca in cautarea Lui. Stia foarte bine ca nu o sa fie o simpla plimbare, asa ca inainte de a porni si-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri si cu multe sticlute cu apa, sa-si mai potoleasca foamea si setea din cand in cand.
Cand a fost la cateva blocuri departare de casa lui a zarit un parc mare si umbros, si s-a gandit sa-si traga putin suflul inainte de a porni iar la drum. S-a asezat pe o banca langa un batran amarat care se uita atat de plictisit la porumbeii ce scormoneau si ei asfaltul, in speranta ca or mai gasi cate ceva de-ale gurii.
Baietelul si-a pus valiza in brate si a scos din ea o sticluta de apa si cand sa se serveasca a fost intrerupt de privirea batranului, care se uita la el cu o flamanzeala de parca vroia sa il manance cu tot cu papuci. Facandu-i-se mila, baiatul i-a oferit acestuia cateva dulciuri, iar drept rasplata batranul i-a oferit un zambet.
Atat de incredibil si de radiant a fost zambetul batranului, incat baietelul i-a oferit si o sticluta cu apa doar, doar va mai primi inca un zambet atat de frumos. Fara nici o ezitare si fara nici o retinere, batranul i-a mai zambit inca o data copilului.
Toata dupa-amiaza intreaga au stat acolo pe banca, mancand si band, fara sa isi spuna vreun cuvant unul celuilalt. Pe cand se innopta, baiatul simti prezenta oboselii si se hotari sa o ia catre casa, cu gandul ca isi va continua calatoria in urmatoarea zi. Nici nu apuca bine sa faca cativa pasi ca da fuguta inapoi sa-l imbratiseze pe colegul sau de banca. Batranul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi inapoi a fost cel mai frumos zambet pe care l-a vazut copilul in acea zi.
Ajuns acasa, mama baiatului il intampina. Surprinsa de expresia fetei plina de fericire a copilului ei, nu se rabda sa nu il intrebe: “Ce ai facut tu azi de esti asa de fericit? Cine ti-a adus aceasta fericire?”
Copilul ii raspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Si inainte ca mama lui sa apuce sa ii raspunda, a mai adaugat: “Stii ceva? Are cel mai frumos zambet dintre toate pe care le-am vazut vreodata!”
Intre timp, batranul a ajuns si el acasa si copilul sau, observand privirea pasnica a tatalui, nu a ezitat sa nu il intrebe: “Tata, ce ai facut azi de esti asa fericit? Cine ti-a adus aceasta fericire?”
El i-a raspuns fiului sau: “Am mancat in parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Si inainte ca fiul sau sa apuce sa ii raspunda, el a adaugat:” Stii ceva? Este mult mai tanar decat am crezut!” 

 
Mare lucru este prietenia! Atât de mare, încât nimeni nu ar putea să o învețe de la altul, nici nu ar putea vreun cuvânt să o înfățișeze, în afara trăirii ei. Acest lucru a produs ereziile, acest fapt îi face pe păgâni sa fie încă păgâni? Prietenul nu vrea să poruncească, nici să conducă ci are bucurie mai degrabă dacă este condus și i se poruncește. El vrea mai degrabă sa dăruiască decât să primească vreun dar Căci el iubește pe prieten și nu se mai satură de dorirea lui. Așa de mult îl iubește. Nu se desfată așa de mult când i se face lui bine, ca atunci când face el bine. Vrea mai degrabă ca acela să fie mai presus decât să-i fie datornic. Vrea mai degrabă ca el să-i fie datornic aceluia decât să-l aibă ca datornic. Și vrea să-i dăruiască, dar nu vrea să pară că dăruiește, ci că de fapt îi este dator celuilalt.
Sfantul Ioan Gura de Aur.


Prietenii sunt ca si curcubeul: iti lumineaza viata cand ai trecut printr-o furtuna.  

Cel ce din graba si nu din dispret pierde un lucru fara sa vrea, este osândit si el? Unul ca acesta trebuie sa se ocarasca pe sine si sa ceara de la Dumnezeu iertare ca unul ce a fost fara de grija. (în aceasta se arata ca lucrurile nu sunt de la noi, ci daruri ale lui Dumnezeu si dispretuindu-le noi, Îl dispretuim pe cel ce ni le-a daruit. Multe din ele poarta însa întiparite si munca semenilor nostri si astfel îi dispretuim în acelasi timp si pe ei în efortul lor prin neglijenta noastra.) 

RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI PLÂNGĂTOAREA DE LA BOIAN


O, Preabinecuvântată Fecioară, Maica Împăratului ceresc și Împărătrasa lumii, Ceea ce neîncetat verși lacrimi de întristare pentru lume și cu rugăciunile Tale ne ajuți pe noi cei împotmoliți în mlaștina păcatelor să ajungem la limanul mântuirii, auzi suspinurile noastre și cu îndrăzneala Ta de Maică ia în mâinile Tale viața noastră și cazi la tronul Celui Preaînalt cerând mântuire sufletului nostru întunecat de patimi. Ca pe oaia cea rătăcită ridică-mă și pe mine de pe calea fărădelegilor și du-mă în staulul ceresc al celor mântuiți. Icoana Ta cea de minuni izvorâtoare să reverse și mie, celui însetat de mântuire, râuri de tămăduiri și să curățească mintea mea rănită de gândurile patimilor lumești, făcându-o primitoare de taine luminate. Inima mea cea împovărată cu grijile acestei lumi o ușurează și o încinge cu legătura rugăciunii spre păzire de toată lucrarea diavolească. Înfrânează mișcările necuviincioase ale inimii mele cu gândul blândeții și alungă de la mine norul patimilor, stălucindu-mi lumina iubirii de oameni.
Vezi necazurile inimii noastre, vezi încercările care ne trag spre întristare și cu lumina rugăciunii Tale risipește tot întunericul necredinței. Pe cei bolnavi îi ridică din patul suferinței, pe cei strâmtorați de necazuri îi du la lărgimea credinței în ajutorul cel dumnezeiesc, celor nepricepuți întinde-le mâna Ta milostivă și îi ridică la vederea tainelor celor mai presus de minte, pe cei neputincioși îi întărește, pe cei ce cer de la Tine cu nădejde cele de folos spre sporirea duhovnicească îi auzi și arată-Te grabnică Mijlocitoare spre ajutor. Șterge lacrimile celor din nevoi și din paharul bucuriei Fiului Tău îi împărtășește. Picăturile rugăciunilor noastre le primește cu milă și toate cele de folos spre mântuire ni le dăruiește. Cu neîncetata Ta rugăciune pentru noi agonisește nouă sfârșit cu pace și întru pocăință, ca și de chinurile cele veșnice să ne izbăvim și partea fiilor Împărăției să moștenim împreună cu toți Sfinții în veci. Amin.
 

Rugăciunea mamei


Copilași din toată lumea, știți voi cum se roagă mama
Pentru voi în orice seară? Nu știți? Sigur! N-ați luat seama
Când cu ochii plini de lacrimi, la icoana Maicii sfinte
Își șoptește-n blânde șoapte rugăciunea ei fierbinte.

Uite-așa grăiește dânsa: " Maică sfântă, Preacurată,
Vezi-i ce frumos dorm dânșii?...Ei îmi sunt averea toată.
Pentru ei din greu mă zbucium, pentru ei trăiesc în lume
Și îndur atât noianul de dureri fără de nume!

I-am culcat și-acum spre tine vin ca ei să nu mă vază
Și te rog, Măicuță sfântă, să cobori o blândă rază,
Raza bunătății tale, pe frumoasele lor plete,
Ca să n-aibă vise rele și nici pleoapele muiete.

Și le-adu în suflet raiul liniștit al vieții tale
Și mi-i fă ca-n zori de ziuă, când o fi ca să se scoale
Să-i văd blânzi, cuminți și veseli, îndreptând spre mine pașii
Cum i-ndreaptă către tine, colo-n cer, sus, îngerașii"

oancea rodica · 1119 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
22 Sep 2012
Împietrirea este o cugetare amortita, o fiica a gândurilor patimase ce au pus stapânire pe om(a prejudecatilor), o înghetare a râvnei, un lat al barbatiei, o necunoastere a strapungerii inimii, o poarta a deznadejdii, o maica a uitarii si dupa nastere, o fiica a fiicei sale. (Uitarea naste nesimtirea, iar nesimtirea odata nascuta, naste la rândul ei uitarea. E ceva obisnuit patimilor ca facând pui, acestia le nasc la rândul lor pe ele, adica se maresc ele însesi prin puii care-i nasc. Nesimtirea si uitarea sunt reciproc maici si fiice, iar uitarea e lepadare aducerii aminte. Prin uitare omul se rupe de trecut si de viitor, îsi reduce viata la clipa de fata, se întuneca din pricina lipsei de orizont. Nehranita de amintirea trecutului si de gândul la viitor, viata clipei slabeste, trece ca un abur în nimic, e mai mult moarta. Moartea unui astfel de om se arata si în faptul ca traieste lenes din prejudecati, din ramasite sau din gânduri ce vin de la altii care staruiesc moarte în el fara sa le mai dea el viata, gândindu-le si prelucrându-le el însusi. Filozofia lui este fixa si rigida; ea nu se mai adapa din viata în continua miscare. El nu mai gândeste, nu mai vibreaza din adânc, mintea lui este inerta.)
niculae costel · 1032 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Prima categorie
22 Sep 2012

Pagina precedenta   ... 21 ... 38, 39, , 40 ... 62 ... 86  Pagina urmatoare