Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 2

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare

BLOG LA CEAS DE SEARA !





• Părinte Calistrat, aș vrea să ne spuneți ce este fariseismul și cum se manifestă el?

– Problema cea mai gravă la acest capitol, fariseismul, este, și răspunsul îl dă proorocul David în Psaltire, că „pe viclean urăște Domnul“. În primul rând, fariseul este omul viclean. Este omul lepădat de orice noțiune de morală, este omul lepădat de orice noțiune de etică, este omul lepădat de orice noțiune de normă canonică duhovnicească. Am să vă dau un exemplu foarte des întâlnit în viața noastră de zi cu zi: există oameni, și ca duhovnic cunosc multe cazuri, care cu atâta blândețe și bunătate îți vorbesc despre Dumnezeu, despre normele legilor lui Dumnezeu și despre biserică, despre mântuire, iar în momentul în care nu se mai află în prezența ta, sunt cu totul alte persoane.
Trăirea în fariseism este bigotismul absolut al societății. Este vorba de omul cu multe fețe. Spunea Sfântul Tihon de Zadonsk: „Fariseul este ca rândunica, cât îi este bine stă cu tine, iar când a dat de rău te părăsește“. Întotdeauna fariseul va fi un om căruia îi va plăcea să pozeze în victimă. Întotdeauna fariseului îi va plăcea să pozeze în lup moralist, să scoată în evidență faptele sale, să observe paiul din ochiul aproapelui și să nu vadă bârna din ochiul lui, întotdeauna un fariseu va ști foarte bine să-și mascheze viciile, slăbiciunile, defectele, sau cel puțin să le găsească o justificare prin care ele să devină o normă de moralitate. În prezența cercului de prieteni sau oriunde ar fi, el trebuie întotdeauna să demonstreze că în el există o doză de finețe spirituală.
Am să vă exemplific printr-o formă de fariseism foarte des întâlnită, menționată de obicei de Sfinții Părinți. Spune un avva: „Dacă auzi de la cineva: ce smerit e fratele cutare, zice, încearcă-l cu ispita și vei vedea cum începe să-ți arate cât este de smerit. Și-n clipa în care l-ai atins și i-ai zis măcar jumătate din cuvânt sau i-ai spus ceva ce nu-i este pe plac, dacă e mândru sare ca ars“. Sfinții Părinți spun despre unul ca acesta: „Ce smerit e mândrulețul...“.
Se spune că Sfântul Vasile cel Mare a întâlnit odată o călugăriță care a început să se smerească pe sine și să spună: „Părinte, sunt o păcătoasă, sunt cea mai rea, cea mai crudă, cea mai tiranică, cea mai nesupusă...“ La care sfântul i-a spus: „Da, dar parcă totuși nu ești la fel ca ceilalți, ești parcă un pic mai sus.“ „Ei, părinte, bineînțeles că da, din punct de vedere spiritual, sigur că există o doză de superioritate…“
În momentul în care crezi că smerindu-te din cuvinte te-ai smerit și din ființă, ești într-o mare înșelare. În Pateric este consemnat clar cazul celui care plătise cu bani să fie smerit în fiecare zi la poarta târgului; și într-una din zile cineva l-a smerit fără bani și atunci, ieșindu-și din fire, acela i-a zis: „Tu nu știi cine sunt eu, tu nu știi ce pot eu, tu nu știi cu cine stai de vorbă...“ „Știu, tu ești omul care plătește în fiecare zi să fie smerit; dar ce rămâne interesant pentru mine, păcătosul, este că azi, când n-ai plătit, parcă nu ți-a priit nici smerenia...“

• Alături de fariseism, habotnicia este una dintre trăsăturile caracteristice ale multor credincioși...

– Învățătura despre habotnicie a Sfinților Părinți este cuprinsă în cartea „Despre înșelare“ a Sfântului Ignatie Briancianinov, care tratează foarte bine acest subiect. Dacă vreți s-o comparăm cu lenea, care împinge la păcat și la delăsare, habotnicia este extrema cealaltă care ne împinge la peste măsură și duce la nebunie. Habotnicia este ieșirea din matca firească a lucrurilor. Am să vă dau un singur exemplu care să vă facă să înțelegeți acest lucru.
Odată un tânăr a venit și a spus așa: „Părinte, dați-mi o rugăciune în care eu să mă rog și să primesc o notă bună la examenul pe care îl am“. Și i-am spus așa: „Primul canon pe care ți-l dau este să înveți. Să citești și să memorezi și să-ți dai tu două-trei teste acasă“. Iar el mi-a spus așa: „Nu, părinte, eu merg pe alt principiu. Rugați-vă să-mi pice la examen ceea ce am învățat.“ Și atunci i-am răspuns: „Mă rog să-ți pice la examen ceea ce n-ai învățat“. Și el îmi răspunde: „Părinte, să știți că, dacă voi cădea la acest examen, înseamnă că Dumnezeu nu este și nu mă ajută!“ Și i-am spus așa: „Dumnezeu mergea pe cărare și, împiedicându-Se de un om, a mers mai departe; dar, mergând un om pe cărare și împiedicându-se de Dumnezeu, a căzut; și piatra peste care a căzut îl va spulbera“. Consider că habotnicia este mentalitatea care confundă starea de spirit a lucrurilor normale cu starea de hazard sau cu minunile făcute la întâmplare.

• Față de habotnicii care au „surplus“ de credință, sunt unii care cad în extrema cealaltă, a puținătății de credință.

– Da, unii spun: „Dacă m-am rugat, de ce Dumnezeu nu-mi dă?“
Sau încă un caz de habotnicie. Un tânăr mai lipsit de bani mă întreabă: „Părinte, ce să fac ca să găsesc niște bani pentru taxa la facultate, pentru tot ce am nevoie?“ Și i-am zis: „Citește Paraclisul Maicii Domnului, că va avea grijă de tine“. La care răspunsul a fost ferm: „Și dacă am să citesc Paraclisul Maicii Domnului, o să plouă cu bani din cer?“
Iată elemente de habotnicie care pot demonstra că atunci când omul iese din matca firească a lucrurilor devine un om nefiresc și iese din normalul societății, devine schizofrenic sau paranoic.

• Cum se pot evita aceste două ispite: habotnicia și fariseismul?

– Ca să vorbim în termeni obișnuiți, nu academici sau teologici, voi căuta să nuanțez ceea ce poate însemna evitarea habotniciei și a fariseismului, ceea ce poate însemna evitarea fățărniciei și a vicleniei.
În primul rând cel mai important lucru îl întâlnim în Evanghelia de la Ioan. Dacă un om vrea să știe dacă omul cu care stă de vorbă nu este fariseu, trebuie să citească capitolul 1 din Evaghelia lui Ioan: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumne¬zeu și Dumnezeu era Cuvântul“. Creștinul care crede în Dumnezeu și-L are pe Dumnezeu are cuvânt. În momentul în care a promis sau și-a dat cuvântul și nu l-a respectat, acela este un fariseu și un fățarnic, deoarece, dacă nu are în el cuvânt, nu-L are nici pe Dumnezeu.
Iată un asemenea caz concretizat. Vine cineva odată la spovedit și spune așa: „Părinte, vă rog frumos, aș dori un lucru. Eu mă lupt cu patima fumatului, dar vă promit în mod solemn că, dacă mă împărtășiți, nu mai pun țigara în gură niciodată“. Eu i-am spus: „Bine, postește trei zile fără untdelemn și te voi împărtăși. Cam la o săptămână sau două, când a apărut din nou la mănăstire, primul lucru pe care mi l-a spus a fost: „Părinte, nu știu, o să vă supărați, n-o să vă supărați, n-am putut să țin, să știți că am fumat“. Și mi-a zis așa: „Vă rog să-mi dați dezlegare și binecuvântare să mă spovedesc la alt duhovnic“. Și i-am scris pe îndreptarul de spovedanie următorul lucru: „Creștin te-ai făcut, îți mai rămâne să te faci om, să ai cuvânt“. Și-n felul acesta ne-am despărțit. A dat dovadă de ce înseamnă fariseismul, bigotismul și mai este un cuvânt frumos pe care-l folosesc englezii, snobismul.

• Unde se întâlnește habotnicia?

– În general, habotnicia o vom întâlni la femeile evlavioase, la bătrânele pioase, la creștinii mai râvnitori și, în special, în viața monahală, pentru că aici, acest cuvânt, „habotnic“, este legat mai mult de străduință. În esența lui nu este un cuvânt vicios, ci este mai degrabă un cuvânt periculos, care împinge spre extremă.
Am întâlnit multe cazuri în care femeia îi spune soțului: „De tine mă las, de biserică nu mă las“. Iată un caz de habotnicism absolut, în care Biserica trebuie să intervină și să arate legiuirea canonică, și anume faptul că femeia trebuie să fie supusă bărbatului conform tainei nunții, femeia trebuie să asculte de bărbat și bărbatul s-o cârmuiască după legea lui Hristos. Ea trebuie să fie supusă bărbatului în toate conform canoanelor. Femeia nu are voie să-și lase bărbatul decât în cazul desfrânării, iar duhovnicul care-i spovedește trebuie să se străduiască să-i aducă la un echilibru în care Biserica să nu fie o plagă pentru casa lor, ci ceva normal, în care harul lui Dumnezeu să se sălășluiască.
Și-am să vă dau o pildă. O femeie s-a dus la duhovnicul ei și i-a spus așa: „Bărbatul meu mă lovește permanent.“ „Și care este motivul acestei loviri?“ „Cred că vorbesc uneori prea mult“, s-a scuzat femeia fără să spună că, de fapt, este cicălitoare. Și atunci duhovnicul i-a dat o pietricică și o sticlă cu aghiasmă și i-a spus așa. „În clipa în care soțul tău sosește de la serviciu, pregătește-i masa, pregătește-i apa caldă, pregătește-i patul, ia aghiasma și pietricica în gură și, când el va adormi, atunci să înghiți aghiasma și pietricica s-o pui în buzunar, s-o ai pentru ziua următoare“.
Și-n felul acesta, după o vreme femeia a spus: „Părinte, lucrurile decurg normal, întocmai cum mi-ați spus, minunea s-a petrecut într-un mod extraordinar. Și iată că, în momentul de față, soțul meu este un soț ideal, dar mi s-a terminat aghiasma din sticlă“. „Poți să iei și apă din fântână, că are același efect“. Esența nu era apa sau aghiasma, ci era închiderea gurii, cum spune psalmistul David: „Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele“. Cicălirea nu este decât o extremă a habotniciei.



Dumnezeu nu privește sau nu ia aminte, nici nu reacționează la răutățile din lume precum o fac oamenii slabi și păcătoși, căci aceasta L-ar lipsi de Dumnezeire și de caracterul Lui lipsit de patimi, de patimi adică ale slăbiciunii și ale răutății; o privire dintr-o perspectivă strict omenească a răutăților din lume din partea lui Dumnezeu e de neconceput, și, totuși, Dumnezeu le știe pe toate, și are grijă de ele într-un chip numai de El și de fiii Lui știut, le știe însă cu atât mai mult cu cât S-a făcut om, S-a înfrățit cu omul, simțind ca om, purtând și El jugul și suspinul acestuia, un jug care Lui îi este ușor, căci îl poartă cu iubire de oameni și ascultare iubitoare de Tatăl. Dar pentru ca omul să nu rămână în necunoștință de chipul purtării Lui grijă față de el, această lucrare a lui Dumnezeu cu lumea s-a arătat de scriitorii Dumnezeieștii Scripturi și de alți sfinți fie prin cuvinte omenești, neputincioase sau nedesăvârșite, apropiate înțelegerii omului în general, fie prin cuvinte de negrăit, care cuvinte, prin aparenta lor lipsă de limpezime, prin paradoxurile lor, cheamă la o înțelegere mai înaltă a lor, dumnezeiesc-omenească. Marele Macarie e unul care s-a învrednicit de o astfel de vedere a lucrurilor, el s-a făcut, cum se zice, înger pământesc și om ceresc; cu adevărat, unul ca el poate privi sau judeca lumea și acum și la sfârșit împreună cu Sfinții îngeri, dar nu cu o judecată precum cea pe care o osândesc aici Scriptura sau Părinții, ci cu una dumnezeiască, plină de milă, și nu dintr-o patimă înverșunată, plină de suspinare față de suferințele ce le pricinuiesc vrăjmașii diavoli oamenilor prin păcat. Suspinarea aceasta e cu adevărat asemănare cu Dumnezeu, e după chipul suspinării lui Hristos, Cel ce împreună-pătimește și suspină cu frații Lui cei de pe pământ până la sfârșitul veacurilor, până-i va putea supune pe toți cei ce voiesc Tatălui Său, Care, pentru aceasta I-a și dat Lui toată puterea din cer și pe pământ (cf. Matei 28: 18; I Cor. 15: 25)

O noapte linistita , cu ingeri alaturi !

Image Upload
roxana mateescu · 1165 vizualizari · 0 comentarii
05 Iul 2015. 22:50:52

Link permanent catre articolul complet

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Primul-blog-b1/BLOG-LA-CEAS-DE-SEARA-b1-p2437.htm

Comentarii

Comentariile nu sunt autorizate in acest blog


Scrieti un comentariu

Comentariile nu sunt autorizate in acest blog