Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 4

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare

Cuviosul Paisie Aghioritul : "Să ne pregătim pentru cealaltă viață"


- Părinte, un tânăr a dispărut după ce a lăsat scris părinților lui că se va sinucide deoarece nu este frumos și că ei sunt vinovați pentru aceasta.

- Oamenii n-au înțeles sensul cel mai adânc al vieții. Nu cred în cealaltă viață. Tot chinul de aici por­nește. “Sunt nedreptățit”, îți spune, “ceilalți se bucură, eu nu mă bucur”. Nu sunt mulțumiți cu ceea ce au, intră și egoismul și se chinuiesc. Dumnezeu iubește întreaga lume. Fiecăruia i-a dat ceea ce îi este de folos, fie înfățișarea exterioară, fie agerimea, fie frumusețea etc, care îl va ajuta să se mântuiască dacă le va pune în valoare. Dar lumea se chinuiește. “De ce eu să fiu așa și celălalt altfel?”. Dar tu ai acestea, celălalt altele. Un monah român, nebun pentru Hristos, ce pustnicea în Sfântul Munte a spus unuia care avea astfel de gân­duri: “O broască a văzut un bivol și a spus: vreau să fiu și eu bivol. S-a umflat broasca, s-a umflat și în cele din urmă a crăpat. Dumnezeu pe aceasta a făcut-o broas­că, pe celălalt bivol. A vrut broasca să se facă bivol și a crăpat!”. Fiecare să se bucure de felul în care l-a făcut Creatorul său.

Când omul va fi ajutat să creadă în Dumnezeu și în viata viitoare, în cea veșnică – adică prinde sensul cel mai adânc al vieții – și se va pocăi și își va schimba viata, va veni îndată mângâierea dumnezeiască prin harul lui Dumnezeu care îl va schimba, alungându-i toate metehnele moștenite. Mulți oameni care s-au pocăit și s-au nevoit smerit și cu mărime de suflet s-au umplut de har, au devenit și sfinți cărora ne închinăm acum cu evlavie și le cerem mijlocirile, deși mai înainte au avut patimi și neputințe moștenite. Cuviosul Moise Etiopianul, de pildă, deși a fost tâlharul cel mai sângeros având o răutate moștenită, îndată ce a crezut în Dumnezeu s-a pocăit, s-a nevoit, a alungat toate patimile, l-a cercetat harul lui Dumnezeu și s-a învred­nicit să ia și harisma proorociei. A întrecut în sensibi­litate chiar și pe Marele Arsenie[1], care era din cea mai mare familie de nobili din Roma, cu virtuți moștenite și cu o mare cultură.

- Părinte, care este adică sensul exact al acestei vieți?

- Care este? Să ne pregătim pentru patria noastră, pentru cer, pentru rai. Totul este ca omul să prindă acest sens adânc al vieții, care este mântuirea sufletului. Când omul crede în Dumnezeu și în viata viitoare, atunci înțelege că cea de aici este deșartă și își pregă­tește pașaportul pentru cealaltă. Uităm că toți vom pleca. Nu vom prinde rădăcini aici. Viata aceasta nu este pentru ca să petrecem bine. Este ca să dăm examene, pentru a trece în cealaltă viată. De aceea scopul nostru trebuie să fie pregătirea noastră în așa fel încât să plecăm cu conștiința împăcată și să zburăm lângă Dumnezeu, atunci când El ne va chema. Când Hristos a binecuvântat cele cinci pâini și a săturat atâtea mii de oameni, lumea a spus un singur lucru: “Este exact ce trebuie pentru a fi împărat!”. Au mâncat cele cinci pâini și cei doi pești și s-au entuzi­asmat. Dar Hristos le-a spus să nu se îngrijească de această hrană, pentru că nu vom rămâne aici[2]. In viata aceasta fiecare este încercat spre a se vedea dacă va corespunde la cele pe care le cere Dumnezeu.

- Părinte, ce trebuie să aibă cineva totdeauna în mintea sa, ca să facă voia lui Dumnezeu?

- Să-și aibă mintea sa la Dumnezeu. Să se gân­dească pentru ce am venit în viata aceasta. Aici n-am venit să le facem pe toate și să ne aranjăm bine. Am venit ca să ne pregătim pentru cealaltă viată. Așadar mintea noastră trebuie să fie permanent acolo și la orice ne ajută să mergem acolo. Prin înfruntarea cu bărbăție a situațiilor, prin nevointa smerită și cu mărime de suflet, omul înțelege sensul vietii duhov­nicești. Viața duhovnicească este bucurie, este petrecere duhovnicească. Știți ce înseamnă petrecere! Să prindeți sensul cel adânc al monahismului, noblețea duhovnicească, sensibilitatea patristică. Sensul cel adânc al vieții – nu al monahismului, ci al vieții – toti oamenii sunt obligați să îl prindă. Dacă ar fi făcut aceasta, nimeni nu ar fi avut deloc parte de lucruri jos­nice, de nemulțumiri etc. Fiindcă există răsplata dum­nezeiască să căutăm cum să scoatem vreo dobândă pentru acolo, iar nu cum să ne asigurăm aici demni­tatea noastră și cum să câștigăm cinstiri omenești.

Când omul se aranjează pe sine însuși în viata cea adevărată, se bucură de toate. Se bucură că trăiește, se bucură ca va muri. Nu pentru că s-a îngreuiat de viata sa, ci se bucură că va muri și va merge lângă Hristos.

- Părinte, se bucură pentru că nu se împotrivește la ceea ce îngăduie Dumnezeu?

- Se bucură pentru că vede că viata aceasta este vremelnică, în timp ce cealaltă este veșnică, nu s-a plictisit de viată, dar se gândește: “Ce vom face? Oare nu vom pleca?” – și se pregătește pentru acolo, pentru că înțelege că aceasta este destinația noastră, sensul vieții.

Iată, asistentele sociale au bunătate, aleargă săr­manele, se ostenesc pentru altii. Studiază psihologia, dar în felul în care merg să ajute în unele cazuri nu pot face nimic. Merge una, de pildă, să mângâie pe unul care are numai un picior și acela-i spune: “Tu îmi spui «Bună ziua» cu două picioare, iar eu am unul”. Ce să-i răspundă? Cum să-l ajute cu psihologia? Dacă acest om nu va fi ajutat să prindă sensul adânc al vieții, nu va putea fi ajutat cu nimic. Să înțeleagă că pentru această invaliditate ce-a îngăduit-o Dumnezeu, în viata cealaltă va lua plată cerească, care îi va fi depusă acolo și se va bucura. Chiar dacă ceilalți ar merge și cu patru picioare, el va spune: “Iti mulțumesc, Dumnezeul meu, că merg într-un picior”. Dar cele ce nu cunosc cum să procedeze duhovnicește se duc să mângâie pe bolnavi și nu au ce să le spună. Asistenta socială se duce, de pildă, să mângâie o femeie de 35 de ani cu cancer, care are și trei copilași. Ce să-i spună? Dacă această mamă nu va fi ajutată să înțeleagă sensul adânc al vieții, deznădajduiește, deoarece se gândește ce se va întâmpla cu copiii. Aceeași deznădejde ce-o are mama, o are și asistenta socială, dacă n-a înțeles ceva mai înalt, sensul duhovnicesc profund. Dacă nu există mai întâi o întocmire mai profundă în sinea ei, nu poate ajuta corect, astfel încât să vină mângâierea duhovnicească la celălalt. Astfel sărmanele se obosesc și trupește, dar se și mâhnesc, pentru că nu pot ajuta eficace. Adică se obosesc îndoit.
niculae costel · 934 vizualizari · 0 comentarii
12 Aug 2015. 22:00:05

Link permanent catre articolul complet

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Primul-blog-b1/Cuviosul-Paisie-Aghioritul-Sa-ne-pregatim-pentru-cealalta-viaa-b1-p2444.htm

Comentarii

Comentariile nu sunt autorizate in acest blog


Scrieti un comentariu

Comentariile nu sunt autorizate in acest blog