Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 2

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare

JERTFA LUI HRISTOS +

Iubirea lui Dumnezeu pentru om se revelează mai ales în jertfă, prin aceasta ea făcându-se mai evidentă: "Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El și-a dat viața pentru noi" (I In. 3, 16). În suferințele Sale, Iisus n-a vrut de la om altceva decât un singur lucru: să accepte a răspunde cu iubire la iubirea ce i se arată. Prin iubirea Sa, Hristos a vrut salvarea omului. "Crucea este cheia tainei iubirii lui Hristos. Fără Cruce am fi știut ceva despre iubire în general, dar n-am fi știut nimic despre iubirea lui Dumnezeu față de noi."

Prin moartea lui Hristos pe cruce, Dumnezeu își învederează negrăita Lui bunătate (dragoste) față de lume" (Dumitru Belu, Despre iubire). În al doilea rând, crucea ne arată o iubire care, pentru salvarea celuilalt, nu se dă în lături de la nici o suferință. Dumnezeu nu ne putea da o altă dovadă mai mare de iubire, decât moartea lui Iisus Hristos pentru răscumpărarea noastră. Dumnezeu și Domnul L-a dat pentru dragostea Sa pe Însuși Fiul Său la moarte prin cruce. "Că așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât și pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat la moarte pentru ea (Ioan 3, 16). Nu pentru că n-a putut să ne izbăvească pe noi în alt chip, ci a voit să ne învețe prin aceasta pe noi dragostea cea folositoare. Și ne-a apropiat pe noi de Sine în moartea Unuia-Născut Fiului Său. Și dacă ar fi avut ceva mai de preț decât pe Fiul Său, și aceasta ne-ar fi dat-o, ca să se afle în El neamul nostru. Și pentru dragostea Lui cea mare n-a voit să silească libertatea noastră, deși putea să o facă, ci să ne apropie de Sine, prin dragostea cugetului nostru" (Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe, 81, în Filocalia…, vol. X). Potrivit Sfântului Nicolae Cabasila, "două particularități îl caracterizează pe cel ce iubește și îi asigură biruința: faptul de a face bine, prin toate mijloacele, obiectului iubirii sale și, la nevoie, de a suferi pentru el dureri și chinuri teribile. Această a doua mărturie de iubire este mult superioară celei dintâi, ori, Dumnezeu era neputincios să o dea fiind nepătimitor ... Atunci El născocește această umilință, caută să se pună în starea de a putea îndura dureri și chinuri pentru a convinge de iubirea Sa pe cei pentru care va suferi atât" (Sf. Nicolae Cabasila, Viața în Hristos, IV).

Când vorbește despre pătimirile lui Hristos pe cruce, Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă: "Dacă mă întreabă cineva: ce lucru mare a făcut Hristos? Eu voi lăsa cerul, pământul, marea, învierea multor morți și alte minuni și voi arăta doar crucea, care este mai slăvită decât toate. Crucea este vrerea Tatălui, slava (Fiului) Unuia Născut, desfătarea Sfântului Duh, podoaba îngerilor, siguranța Bisericii, mândria lui Pavel" (Despre Cruce, 2). În alt loc, același Sfânt Părinte zice: "Pentru aceasta Îl numesc pe Hristos Împărat, pentru că Îl văd răstignit. A se jertfi pentru cei conduși este fapta unui împărat" (Cuvântări la Praznice Împărătești). Atunci când face referire la negrăita dragoste a lui Dumnezeu pentru oameni, autorul patristic menționat precizează: "Cum? Nu numai că a dat pe Fiul Său Cel iubit, ci în așa fel, încât să fie crucificat. Admiră bogăția iubirii sale față de om; pe Fiul Său iubit l-a dat pentru cei vrednici de ură" (Comentar la Efeseni, Omilia I, 2).

"Hristos iubește pe fiecare om cu aceeași dragoste cu care iubește întreaga lume"

Mântuitorul Hristos numește moartea Sa jertfă și spune că pentru aceasta a venit, pentru a se jertfi (Mt., 20, 28). El nu ar fi refuzat să se jertfească chiar și numai pentru unul dintre noi, căci ne iubește pe fiecare cel mai mult. "Hristos iubește pe fiecare om cu aceeași dragoste cu care iubește întreaga lume" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia II, 8 la Epistola către Galateni), pentru că fiecare om este unic în fața lui Dumnezeu și mai valoros decât toate galaxiile la un loc, deoarece numai pe om l-a făcut Dumnezeu după chipul Său, cu posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu El și a poseda prin har ceea ce El posedă prin fire; omul este și veriga de legătură dintre lume și Dumnezeu, "căci în firea omenească s-a amestecat o anumită înrudire cu Divinitatea" (Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele Cuvânt Catehetic, VI). Scopul suprem al operei de răscumpărare este fericirea umană, finalizată și împlinită prin învierea Sa din morți. Hristos Și-a arătat iubirea Sa pentru noi nu numai prin crearea noastră și a lumii din nimic, prin Întrupare, pătimirile și moartea pe cruce, dar și prin Înviere, Înălțarea la cer, trimiterea Duhului Sfânt și prin pronia Sa care este evidentă din priveliștea tuturor celor pe care le vedem. După Înălțarea Sa la ceruri, Hristos nu ne lasă singuri, ci se dăruiește întreg pentru fiecare în parte, la fiecare Sfântă Liturghie. La rândul nostru, aducem la Sfântul Altar ceea ce avem mai prețios - însăși viața noastră, simbolizată în darurile de pâine și vin. Hristos vrea să ne ajute din interiorul nostru. El intră în componența omului prin cea mai intimă și mai deplină unire, pentru o inhabitare reciprocă, a lui Hristos în el și a omului în Hristos. Mântuitorul dorește să fie interior nouă, să fie în noi. În acest sens, în Sfânta Scriptură citim că, după Învierea Sa din morți, pe drum spre Emaus, El se arată celor doi ucenici - Luca și Cleopa (Lc., 24, 13-32). Ei nu l-au cunoscut, cu toate că Hristos le tâlcuia locurile din Scripturi care vorbeau despre El. Când s-a făcut că pleacă mai departe, cei doi L-au rugat stăruitor să rămână la ei. Stând la masă, a binecuvântat pâinea, a frânt-o (ceea ce la evrei numai stăpânul casei săvârșea acest lucru) și le-a dat lor. Atunci ei L-au cunoscut, dar în acel moment El s-a făcut nevăzut de la ochii lor, ascunzându-se cum numai El știe în pâinea binecuvântată cu care ei au rămas. N-a mai dorit să fie un vizavi, exterior lor, ci interior, devenind astfel Viața vieții lor.

Dumnezeu caută prin toate numai folosul omului

Referindu-se la taina iubirii nesfârșite a lui Dumnezeu, Părintele Stăniloae menționa: "Iubirea lui Dumnezeu țâșnește de pretutindeni, din toate lucrurile și împrejurările, arătându-se în toate felurile" (Pr. Dumitru Stăniloae, nota 597, în Filocalia…, vol. VIII). Dumnezeul nostru, care este prin excelență iubire, caută prin toate numai folosul omului, îl iubește pe acesta mai mult decât se iubește el însuși pe sine și depășește în daruri gândurile omului. "Ai un Stăpân mai afectuos decât un părinte - spune Sfântul Ioan Gură de Aur - și mai grijuliu decât o mamă, mai îndrăgostit decât un mire și o mireasă, care socotește că odihna Lui e mântuirea ta și se bucură mai mult decât tine de izbăvirea de primejdii și de moarte… și care arată orice fel de iubire: cea care o are un părinte pentru copii, o mamă pentru rodul pântecului ei, agricultorul pentru via sa, constructorul pentru meșteșugul său, mirele pentru mireasă, tânărul pentru o tânără, o iubire care vrea să îndepărteze de la tine cele rele tot atât pe cât e de departe răsăritul de apus, pe cât e mai înalt cerul față de pământ - căci am arătat și aceasta -, sau mai bine zis nu numai atât, cu mult mai mult, cum am arătat punând în mișcare cuvântul despre acestea și îndemnându-te să nu te oprești la imagini, ci să le depășești prin raționamente. Căci pronia lui Dumnezeu e de netâlcuit, purtarea Lui de grijă e necuprinsă, bunătatea Lui e negrăită, iar iubirea Lui de oameni cu neputință de adulmecat" (Scrisori din exil, VIII).

Pentru ca noi să trăim în iubire, Creatorul nu dă porunci despotice, ci lansează apeluri iubitoare. "Iubește și fă ce vrei" (Fer. Augustin, In Epist. Ioan., VII, 8), spune Fericitul Augustin, căci dacă cineva iubește pe Dumnezeu și pe semeni nu mai poate greși. Dumnezeu nu pune interdicții, nu ne silește să alegem binele, ci ne recomandă norme dătătoare de viață. "Nu ne silește Dumnezeu, Cel prisositor de bun (la bine), ca nu cumva siliți fiind și neascultând, mai mare osândă să avem" (Petru Damaschin, Învățături duhovnicești, în Filocalia…, vol. V). El nu violentează libertatea persoanelor care pot alege între a trăi în afara lui Dumnezeu sau în comuniune cu El. Astfel, iubirea Lui rămâne tot timpul în stare de jertfă. Dar omul nu-și poate odihni sufletul până nu simte iubirea lui Hristos în el și până nu răspunde cu iubire iubirii Lui, căci sufletul uman are o nesfârșită sete de iubire, iar această sete nu și-o poate potoli decât prin înălțarea către Hristos, Care o satură, umplând-o și mai mult de dorul după iubirea Lui. De aceea a fost trimis Duhul Sfânt în lume, pentru a ne dărui apa înnoirii duhovnicești, pentru ca noi, adăpându-ne prin Duhul, (să primim și să) iubim pe Hristos (Sfântul Atanasie cel Mare, Epistola I către Serapion), iar prin Hristos, pe Tatăl. Parafrazându-l pe Sfântul Nicolae Cabasila, putem spune că, dacă ochiul a fost creat pentru a căuta lumina și a se sătura de ea, iar urechea pentru sunete și toate celelalte după rostul lor, atunci dorința sufletului se împlinește numai când găsește pe Dumnezeu, căci așa este sortit sufletului să nu-și afle liniștea decât în Hristos, deoarece El singur este și Binele și Adevărul și tot ceea ce-l poate bucura pe om.

Păcatele omului nu întrec dragostea lui Dumnezeu pentru acesta

Hristos, prietenul păcătoșilor (Mt. 11, 19), iubește, iartă pe acel pe care l-a ales și l-a rânduit coroană a creației și rege al ei, "făcând sărbătoare cerească din întoarcerea celui ce se căiește" (Sfântul Simeon Metafrastul, Parafrază în 150 de capete, 71). Mulțimea păcatelor și fărădelegilor omului nu întrece dragostea lui Dumnezeu pentru acesta, ci El are îndelungă răbdare și așteaptă mult pocăința fiecăruia dintre oameni, însă această certitudine nu trebuie să-l îndemne pe credincios la augmentarea păcătoșeniei, ci să-i stimuleze curajul pocăinței. Chiar după ce noi, oamenii, cădem în nenumărate greșeli și fărădelegi, ofensându-L și jignindu-L, Dumnezeu ne cheamă, ne așteaptă îndemnându-ne să venim spre El, ne cheamă așa de mult și cu o așa stăruință, de parcă nu noi i-am fi greșit, ci de parcă El ne-ar fi greșit nouă. În acest sens, Sfântul Grigorie Dialogul spune: "Dar Dumnezeu vorbește și înapoia spatelui, căci îl cheamă să se întoarcă la El și după săvârșirea păcatului. El recheamă pe acela care s-a îndepărtat de El. Nu ține seama de păcatele săvârșite. Aceluia care se reîntoarce îi deschide inima Sa plină de milostivire … Dacă nu ne temem de dreptatea Lui, ar trebui, cel puțin, să ne rușinăm că nu am răspuns chemării milostivirii" (Sfântul Grigorie cel Mare, Cartea regulei pastorale, Edit. IBMBOR). Oricât de mult bine ar săvârși și oricâte virtuți ar împlini omul în viața aceasta, ele nu se ridică la înălțimea cinstirilor și a iubirii lui Dumnezeu revărsate din belșug spre el: "Chiar de am muri de nenumărate ori pentru Dumnezeu, chiar dacă am săvârși toată virtutea, totuși, aceste fapte ale noastre nu sunt nici pe departe la înălțimea cinstirilor cu care ne-a cinstit pe noi Dumnezeu. Gândește-te la cele ce-ți spun: Dumnezeu n-are nevoie de nimic de la noi, ci Își este de-ajuns; ne-a adus din neființă la ființă, ne-a dat suflet, cum nu are nimeni pe pământ, a sădit raiul, a întins cerul… și dac-ai încerca să vorbești despre toate, bunurile și frumusețile date de Dumnezeu omului, ar trebui să povestești nespus de mult, fără însă a ajunge vreodată să le spui pe toate" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre căință). În duh filocalic, Sfinții Varsanufie și Ioan observă: "Dacă ai cunoaște cum trebuie darul lui Dumnezeu, chiar dacă toți perii capului tău ți-ar fi tot atâtea guri, n-ai putea să-L preamărești pe El, sau să-I mulțumești după vrednicie. Dar cred că tu îți dai seama de aceasta" (Sfântul Varsanufie și Ioan, Scrisori duhovnicești, răsp. 113, în Filocalia…, vol. XI).

Viața spirituală este o împărtășire de iubire, de Dumnezeu

Parcurgând literatura patristică putem conchide că viața spirituală nu este o viață de legi, porunci și dispoziții, ci o viață de împărtășire de iubire, de Dumnezeu. Fiecărui creștin ce răspunde prompt iubirii Lui Hristos îi modelează chipul după chipul Său, căci aceasta este lucrarea iubirii, de a preface pe cel ce iubește în chipul celui iubit. Astfel, "dacă iubești pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi; dacă-l iubești pe diavolul, diavol vei fi; iar de iubești trupul, trup vei fi. Înseamnă deci că lucrul cel dintâi al dumnezeieștii iubiri este a uni pe cel ce iubește cu cel iubit" (Fericitul Augustin). Iubirea produce în inima celui ce o îmbrățișează un adevărat reviriment și festin spiritual. Referindu-se la iubire ca putere de a schimba inimi și de a converti cugete la Dumnezeu-Iubire, Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă: "Iubirea este un mare învățător și poate să-i întoarcă pe oameni de la rătăcire, să le schimbe felul de viață, să-i îndrume spre filosofie. Ea poate să facă din pietre oameni" (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 33, 6 la I Corinteni). Aceeași idee o găsim și la Fericitul Augustin, care afirmă: "Nimic nu-i atât de dur și de inflexibil care să nu fie biruit de focul iubirii" (Fericitul Augustin, De moribus Ecclesiae, II, XXII, 41). Când inima i se deschide Dumnezeului-Iubire, și-L primește pe Acesta să troneze în ea, nimic nu o mai bucură și o împlinește pe deplin, bucuria aceasta a prezenței lui Dumnezeu întrecând orice altă bucurie sau plăcere omenească, căci, așa cum spunea Fericitul Augustin, "iubirea lui Dumnezeu e un hoț, care, spre norocul tău, te jefuiește și te fură de toate, ca să nu mai ai altceva sau pe altcineva decât pe Dumnezeu (Fer. Augustin). Cel ce iubește cu adevărat pe Dumnezeu nu va mai iubi, nu se va mai îngriji de bani, de avuții, nici de părinți, nici de slava vieții, nici de prieteni, nici de frați și, peste tot, de nimic pământesc" (Sf. Ioan Scărarul, Scara), în sensul că, în viața lui, acestea nu primează iubirii.

Pe Dumnezeu Îl iubim pentru că este iubire, ni S-a revelat ca iubire absolută, pe om îl iubim pentru că Dumnezeu l-a iubit și l-a prețuit mai întâi și suntem datori să iubim creația lui Dumnezeu pentru că este opera Lui, frumoasă, armonioasă și vrednică de a fi iubită. Iubind toți pe Dumnezeu, toți pot să devină una, căci iubirea este cea care călăuzește lucrurile și le unește. În duh filocalic, Ava Dorotei menționează că "lumea este ca un cerc și în mijlocul acestuia se află Dumnezeu, iar liniile care pornesc de la margine către centru sunt drumurile, adică cetățile oamenilor (…) iată deci care este natura iubirii… cu cât ne apropiem de Dumnezeu în iubire față de El, cu atât ne unim întreolaltă prin iubirea lui Dumnezeu" (Ava Dorotei, Învățătura 6, 9).

Iubirea, din punct de vedere creștin, are ceva din imago Dei inscripționată în viața noastră și în elementele constitutive ale universului. Omul, prin însăși firea lui, simte nevoia de a intra în legătură directă cu Dumnezeu Cel personal, prin continua transcendere spre Absolut, căci i s-a sădit în suflet puterea de a iubi. Persoana umană este mânată lăuntric spre deschiderea prin iubire, pentru că ea are ca fundament care a creat-o și o susține cu această tendință, comuniunea treimică de Persoane, ca veșnică și supremă deschidere reciprocă în lumina iubirii. Dumnezeu vrea să I se răspundă îndată chemării la iubirea oceanică din care El dorește să dea valuri întregi, însă face aceasta doar în funcție de dorința și setea fiecăruia. El e îndrăgostit de oricare dintre noi, ne dă orice, cu o singură condiție: să ne îndreptăm spre El ca să putem primi. Omul este invitat să răspundă lui Dumnezeu cu iubirea lui și să răspundă tuturor oamenilor cu puterea iubirii smerite și jertfelnice ce o dobândește din comuniunea strânsă cu El. Bunii creștini nu-L iubesc pe Dumnezeu pentru frumusețea Raiului, nici pentru frica Iadului, ci Îl iubesc pentru bunătatea Lui, pentru dragostea Lui nemărginită arătată lor și întregii creații, iar El nu-i va lipsi pe ei de moștenirea veșnică, căci pe El îl vor moșteni.

Distincția spirituală a creștinului este iubirea aproapelui în numele lui Dumnezeu

Iisus Hristos a arătat că distincția spirituală a creștinului este iubirea aproapelui în numele lui Dumnezeu. Concluzia pe care o trage Sfântul Ioan Gură de Aur cu privire la acest fapt este următoarea: "Dragostea este începutul, rădăcina, izvorul și maica tuturor bunurilor (…) Acesta este chipul ucenicilor Domnului, calitatea deosebită a robilor lui Dumnezeu, semnul de recunoaștere al Apostolilor: "Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei" (Ioan 13, 35). În care, spune-mi? Nu în puterea de a învia morții, de a curăța leproșii sau de a alunga demonii (…), ci "dacă veți avea dragoste unii față de alții" (Ioan 13, 35)" (Contra anomeilor despre neputința de a înțelege pe Dumnezeu, Omilia 1, 1). În scrierile lor, Sfinții Părinți lasă să se întrevadă că dragostea ne face asemenea lui Dumnezeu. Alte fapte bune se văd numai la oameni, de pildă lupta cu poftele, războiul împotriva desfrâului, a mâniei și a diverselor patimi, însă dragostea o avem de comun cu Dumnezeu. Cum dragostea nu cere altă recompensă decât un răspuns de dragoste, așa Dumnezeu nu cere pentru dragostea Sa decât pe a noastră, să nu iubim doar cu vorba, ci mai ales să transpunem iubirea în faptă.

Nici un om "nu va putea cuprinde în cuvinte după vrednicie iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Nici chiar dacă s-ar aduna toate limbile oamenilor la un loc, nu vor putea să exprime măcar o parte din iubirea Sa de oameni" (Sf. Chiril al Alexandriei, Cateheze, II).

Prin iubire, credinciosul înaintează la nesfârșit în Iisus Hristos, Acesta ajutându-l să ajungă prin har unde a ajuns omenitatea Lui prin unirea ipostatică. Omul poate înainta la infinit în trăirea comuniunii de dragoste a Sfintei Treimi, făcându-și proprie tot mai mult această dragoste, și mulțumind totodată Iubirii pentru dragostea Ei.
dima claudiu daniel · 228 vizualizari · 0 comentarii
20 Feb 2018. 21:19:13

Link permanent catre articolul complet

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Primul-blog-b1/JERTFA-LUI-HRISTOS-b1-p2530.htm

Comentarii

Comentariile nu sunt autorizate in acest blog


Scrieti un comentariu

Comentariile nu sunt autorizate in acest blog