Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 4

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare

La mulți ani !

GANDURI LA INCEPUT DE
"AN NOU''

Viața omului e un zbor spre lumină, mulți se pierd pe cale, dar cei care reușesc să ajungă acolo, din păcate prea puțini, văd lumina taborică. Doamne, ajută!

1. Gândul de mulțumire
Primul gând ar trebui să fie acela de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru binecuvântările date în anul care tocmai a trecut și să-l rugăm să ne ajute și în anul în care urmeaza sa pășim. Nu numai lui Dumnezeu trebuie să-i mulțumim, ci la toți binefăcătorii nostri pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni. Ar trebui să mulțumim și pentru încercările vieții, pentru că nimic nu este întâmplător, ci spre folosul nostru și spre maturitatea noastră spirituală. Asemenea lui Iov, să mulțumim lui Dumnezeu, atât pentru cele bune, cât și pentru cele rele.

2. Un nou început
Întotdeauna, la început de an, trebuie să avem în vedere un nou început, care presupune o schimbare. Schimbarea va avea, din punct de vedere ontologic, mai puțin caracterul unei orientări către, cât acela al unei înstrăinări de. Înstrăinare, distanțare, renunțare la ceea ce sunt; negare a ființei mele de fiecare zi în vederea regăsirii adevăratei asemănări. Însă această regăsire va constitui abia începutul. Pentru că ceea ce se va revela în urma renunțărilor succesive nu va fi noul om, ci tot cel al neputinței, al dependenței. „Fericit este omul care-și cunoaște slăbiciunea lui. (...) Dar nimeni nu-și poate simți slăbiciunea sa de nu va fi lăsat puțin să fie încercat prin cele ce aduc durere fie trupului, fie sufletului”, ne spune același Sf. Isaac Sirul. Dar o dată conștientizată această dependență pe calea suferinței, o dată asumată în toată lipsa ei de noblețe, se creează o deschidere pentru acceptarea darului. Pentru că a se cunoaște cineva pe sine înseamnă a cunoaște golul și așteptarea care-l mistuiesc, dragostea spre care tânjește cu toată puterea și conștiința deplinei sale neînțelepciuni.

3. Cunoașterea de sine
Cunoașterea de sine înseamnă aflarea neputinței proprii și așteptarea ajutorului lui Dumnezeu care se cere prin rugăciune și smerenie; de asemenea, înseamnă cunoașterea firelor nevăzute, dar foarte puternice, care ne leagă de lume, anulându-ne libertatea. O dată ce omul a conștientizat starea în care se află, stare căzută și depărtată de voia Dumnezeului iubirii, el poate pune început pe calea crucii și a învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În același timp, va cere cu insistență ajutor, pentru că își dă seama de slăbiciunea forțelor proprii. Omul nu vrea să înțeleagă că natura este modelul permanent pentru ființa umană. Omul dorește să dezvolte o minte specială și uneori chiar o minte diabolică. El uită cel mai simplu lucru - să privească și să înțeleagă natura și universul. Omul nu mai este pe Cale. Calea înseamnă să te înțelegi, să te cunoști. Calea perfecțiunii este cunoașterea, iar cheia succesului este măsura în toate lucrurile.

Vorbind despre cunoașterea de sine, este imposibil să nu ne amintim că socraticul „Cunoaște-te pe tine însuți” jalonează încă în mod esențial drumul înțelepciunii. Fiindcă „cel ce s-a învrednicit să se vadă pe sine e mai bun decât cel ce s-a învrednicit să vadă pe îngeri”, așa cum ne descoperă Sf. Isaac Sirul. De fapt, însăși tensiunea lăuntrică pe drumul ieșirii din dependență nu se poate menține în afara acestei cunoașteri. Ieșirea din dependența patimilor presupune: „Să ieșim din lume [...], ne îndeamnă Cuviosul Isaia Pustnicul, ca să cunoaștem cele în care suntem”.

4. Mustrarea de sine
Mare lucru este ca omul să se mustre pe sine. Ce înseamnă aceasta? Adică să ne cunoaștem nimicnicia, slăbiciunile, neputințele și neiscusințele. De ce? Pentru că numai astfel ne vom da seama că noi nu suntem în stare sau nu suntem vrednici de familia pe care o avem, de slujba pe care o avem, de prietenii pe care îi avem etc. Un om care aleargă toată viața după funcții, grade, titluri, ranguri nu se cunoaște pe sine și, mai mult, nu le va avea niciodată. Cel ce se cunoaște pe sine nu ia aminte la greșelile și păcatele altora, ci se uită la ale sale, căindu-se necontenit pentru ele; el cugetă la sine și se mustră pe sine.

5. Nu te ascunde!
Ascunderea omului de poruncile lui Dumnezeu este vizibilă în actul de dominare a lumii asupra omului și nu invers. Dominația pe care lumea o instituie îi conferă acesteia caracterul de fatalitate și, totodată, asigură mediul favorabil pentru ca omul să se ascundă, să se mintă, să se prefacă a nu mai vedea și a nu mai înțelege sensul vieții, uitându-se pe sine în lanțurile înrobitoare ale lumii. Nu te ascunde nici în spatele altora, nici în mulțimea maselor manipulate, ci ieși din mulțime și spune sincer cum gândești, ce visezi, ce viziuni și ce proiecte ai pentru viitor, cum trăiești și, mai ales, concepția ta despre lume și viață. Fii încrezător, credibil, sincer, deschis, ascultător, responsabil, eficient, un model pentru ceilalți. Numai prin exemplul personal, prin atitudine, prin implicare și prin fapte putem schimba cel puțin zece persoane cu care venim în contact, fie colegi de serviciu, fie prieteni sau cunoștințe.

6. Nu judeca!
Nu judeca pe nimeni indiferent ce ar fi, nu fă celorlalți ce nu-ți place ție să și se facă. Nu-ți place să ți se spună lucruri neplăcute, nici să ți se facă reproșuri, nici să te plictisească careva, nici să ți se adreseze direct, brutal, nici să se spună lucruri urâte despre tine; nu fă nici tu nimic din toate acestea nimănui. Atunci când judeci pe cineva, sau când ei în derâdere o faptă săvârșită de cineva, ți se cuvine aceeași osândă ca și celui ce a greșit. Mai mult, mulți dintre aceștia au ajuns în aceiași situație ca aceia pe care i-a judecat. Atunci când noi judecăm o altă persoană, nu facem altceva decât să ne punem în scaunul de judecată al lui Dumnezeu, căzând, vrem nu vrem, în păcatul mândriei.

7. Iubește și fă binele!
Cea mai mare nevoie a omului s-a dovedit a fi aceasta: de a iubi și a fi iubit. De altfel, iubirea înseamnă o mare suferință pentru cel pe care îl iubești. Sufletul îndrăgostit e blând, smerit și plin de răbdare. Acolo unde este iubire domnește pacea și înțelegerea. Dacă dragoste nu este nimic nu e, iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt. Iată de ce momentele vieții în care trăiești cu adevărat sunt acelea în care faci lucrurile în spiritul iubirii. Numai acel om care este capabil de iubire este doritor de fapte bune, de fapte eroice până la sacrificiu suprem. De fapt, a iubi înseamnă a trăi viața celuilalt. Putința de a trăi noi înșine în sufletul altuia este singura și adevărata valoare omenească.

Gânduri bune și senine, s-auzim numai de bine!

dima claudiu daniel · 42 vizualizari · 0 comentarii
30 Dec 2018. 22:22:47

Link permanent catre articolul complet

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Primul-blog-b1/La-mulEi-ani-b1-p2552.htm

Comentarii

Comentariile nu sunt autorizate in acest blog


Scrieti un comentariu

Comentariile nu sunt autorizate in acest blog