Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 4

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare

Povesti cu talc !

Era un om, temător de Dumnezeu și bogat în bunătăți. Sihastrul ședea într-un munte pustiu, la hotarele cetății Antinoua din Egipet.
Și într-o zi, a fost ispitit de vrăjmașul care stă ne-adormit în preajma celor îmbunătățiți cu duhul. El i-a zis: „Nu mai pune pe alții să-ți slujească, ducând în cetate lucrurile ieșite din munca mâinilor tale, ci singur du-te acolo, vinde-ți coșurile ce ai făcut; cumpără-ți cele de trebuință și întoarce-te îndată în liniște, ca astfel, nimănui să nu-i faci vreo greutate”.
Acestea erau însă vorbe înșelătoare. Diavolul nu avea alt gând decât acela de a scoate pe omul cel sfânt din calea lui, aruncându-l ispitelor.
Sihastrul, supunându-se acestui gând ca unuia care ar fi bun, a ieșit din chilia sa, neînțelegând meșteșugul viclean al diavolului.
Mergând pe drum, a intâlnit o femeie și facând cale mai multă împreună, s-a aprins sihastrul de ea, și s-au tras ia un loc pustiu, păcătuind împreună.
Îndată, el a înțeles că vrăjmașul s-a bucurat de căderea sa, și l-a cuprins deznădejdea, de vreme ce, prin fapta sa, mâhnise pe Sfîntul Duh, pe îngeri și pe sfinții părinți.
Cuprins de grea mâhnire, el nu și-a mai adus aminte că Domnul este gata să dea putere celor ce nădăjduiesc în El. Uitând de tămăduirea greșelii, voia să se arunce în râul ce curgea aproape, că astfel bucuria diavolului să fie desăvârșită.
Venindu-și în fire, se gândea cum ar putea să arate mai multă râvnă în pocăință, căpătând milostivirea lui Dumnezeu prin lacrimi și tânguiri.
S-a întors așadar în slujba sa și a astupat ușa. Și ca asupra unui mort, așa a început el a plânge și a se tângui, ridicând rugare către Dumnezeu spre iertare. Pe urmă a intrat în post și priveghere, nevoind să vadă pe nimeni.
Frații, văzându-l astfel, s-au mirat, cunoscându-i viața îmbunătățită, dar el, nevoind să-i primească în chilie, le spunea:
– Nu vă deschid, că am dat cuvântul Domnului că mă voi pocăi în felul acesta vreme de un an. Rugați-vă pentru mine, nevrednicul!
Și astfel a petrecut anul acela, postind și priveghind, intru iertarea căderii sale în păcatul cel murdar.
Când a venit noaptea învierii lui Christos, sihastrul a luat o candelă, a grijit-o, a umplut-o cu untdelemn, pe urmă a acoperit-o și, căzând în rugăciune, a zis așa:
– Îndurate și milostive Stăpîne, Cel ce voiești ca păcătoșii să se mântuiască venind la cunoștința adevărului Tău, miluiește pe cel ce atâta te-a mâhnit și te-a mâniat, făcând voia vrăjmașului. Iată, mort sunt acum. Dar Tu, Doamne, Cel ce miluiești pe cei necurați, milostivește-te spre ticăloșia mea, că ești bun și iertător, și înviază pe cei morți, din care unul este acesta ce ți se roagă Ție, acum în preajma Sfintei Tale învieri. Ție mă rog, Doamne: iartă-mi greșeala. Înviază pe cel mort și poruncește ca focul să aprindă candela aceasta, ca astfel să mă încredințez de iertarea Ta, mult milostivule, și să mă fac din nou supus robul Tău, slujindu-ți mai cu putere ca dinții.”
Acestea grăind în noaptea Sfintei Învieri, s-a ridicat sihastrul și a cercetat dacă s-a aprins candela. Dar nu se aprinsese. Atunci, a căzut, cu lacrimi amare, în rugăciune și mai plină de cutremurare, zicînd: „Doamne, Dumnezeule, — milostivește-te și înviază-mă!… Și când s-a sculat, a văzut aprinsă candela. Atunci cuprins de mare îmbucurare, sihastrul s-a minunat de darul cel atât de mare al lui Dumnezeu. S-a veselit cu duhul că l-a încredințat de iertarea păcatului ce făcuse.
Și, din nou, s-a rugat: „Doamne, mulțumesc Ție cu smerenie că ai întors ochii spre păcătoșenia mea și ai iertat-o. Că Tu ești cel ce m-ai zidit și Ție se cuvine toată slava și toată închinarea.
Întru acestea s-a făcut ziuă — și sihastrul s-a bucurat din nou de marea milostivire a lui Dumnezeu.
De-atunci, lumina din candela aceea nu s-a mai stins niciodată; a fost îngrijită cu smerenie și cu dragoste de cel care fusese iertat de greșeala sa.
Până la moarte, sihastrul n-a mai lăsat să se stingă candela, punându-i deopotrivă untdelemnul cel văzut cum și cel nevăzut al sufletului.
Și la ceasul ce s-a arătat, sihastrul s-a dus în pace la Domnul, mângâiat și curățit de duhul iertării lui Dumnezeu, carele s-a pogorât în lume, luând trup ca noi, spre a întoarce pe cei păcătoși, să nu moară, ci să fie vii, așa precum s-a întâmplat cu sihastrul a cărei povestire am scris-o aici.
senior editor blog · 63 vizualizari · 0 comentarii
01 Mar 2019. 22:26:52

Link permanent catre articolul complet

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Primul-blog-b1/Povesti-cu-talc-b1-p2554.htm

Comentarii

Acest articol nu are Comentariu momentan


Scrieti un comentariu

Comentariile nu sunt autorizate in acest blog