Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



FONDATOR : Cristian Stefan Popescu ( cristiboss56 )

Multumesc tuturor celor care ostenesc pentru realizarea acestui blog , un colectiv de Oameni minunati !

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 4

Anunt

Arhive

Alegeti o tema



Categorii

rss Sindicalizare

RUGACIUNEA

Rugăciunea, în gândirea Sfinților Părinți, este vorbirea minții cu Dumnezeu, hrană și curățire a minții, zid sigur, portar al virtuților, omorâre a patimilor, întărire a sufletului, vedere a celor nevăzute, încredințare a celor dorite, ipostas al celor nădăjduite, îndemn la virtuți, vlăstarul blândeții și al lipsei de mânie, rodul bucuriei și al mulțumirii, alungarea întristării și a descurajării, legătura gândurilor și înțelegerea supremă a minții, urcușul minții spre Dumnezeu și lepădarea de toate pentru dobândirea a toate. Ea este cunoștință a lui Dumnezeu, pecetea și bucuria lui Hristos, arvuna Duhului Sfânt, mișcare îngerească și puterea celor netrupești, propovăduirea apostolilor, lucrarea credinței și încredințarea inimii, nădejde de mântuire, securea care taie deznădejdea, dovedirea nădejdii, semn de curăție și simbol al sfințeniei, baia curăției și arătarea botezului, veselia sufletului și semn al împăcării, raza soarelui minții și luceafăr al inimii, întărirea creștinismului, lucru al pustnicilor și petrecerea sihaștrilor, arătarea împăcării cu Dumnezeu și unirea omului cu Dumnezeu, puterea susținătoare a lumii, maica lacrimilor și totodată fiica lor, punte împotriva ispitelor, peretele din mijloc împotriva necazurilor, zdrobirea războaielor, veselia viitoare, izvorul virtuților, pricinuitoarea darurilor, propășirea nevăzută, descoperirea celor viitoare, judecata și scaunul de judecată a lui Hristos, înainte de scaunul judecății viitoare.
Rugăciunea constă în a-ți împreuna cugetul cu evlavie, cu străpungerea inimii, cu mărturisirea păcatelor și cu suspine nevăzute și cu o dispoziție nepătimașă câștigată prin deprindere și care răpește mintea prin dragoste desăvârșită spre înălțimea spirituală.
Rugăciunea neîncetată este aceea care nu se isprăvește din suflet niciodată
Sfântul Marcu Ascetul spune că toate câte le vorbim sau le săvârșim fără rugăciune ni se arată mai pe urmă sau greșite, sau vătămătoare, dovedindu-ne lipsiți de sens prin cele ce urmează.
Rugăciunea neîntreruptă constă în a avea mintea alipită de Dumnezeu, în a depinde și a te încrede pururea în El. Când ai ajuns în vremea rugăciunii să nu-ți mai tulbure mintea nimic din cele ale lumii, să știi că te afli în hotarele nepătimirii, deoarece starea cea mai înaltă a rugăciunii este aceea în care mintea a ajuns în afară de trup și de lume și a devenit cu totul imaterială și fără formă. Căci, cel ce se roagă nu trebuie să se oprească din urcușul său, pentru că numai așa mintea va putea urma Celui ce a străbătut cerurile pentru noi, lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Rugăciunea neîncetată este aceea care nu se isprăvește din suflet niciodată. Ea nu se arată privitorilor în întinderea mâinilor sau în înfățișarea trupului și în sunetul limbii, ci se face cunoscută celor ce știu să înțeleagă, în meditația cugetării, în lucrarea minții și în pomenirea lui Dumnezeu cu umilință stăruitoare. Taina rugăciunii nu se săvârșește în vreme și în loc hotărât, ci ea înseamnă mișcarea necontenită a minții în jurul lui Dumnezeu, fapta ei stă în învârtirea sufletului în jurul lucrurilor dumnezeiești, iar sfârșitul ei este lipirea cugetării de Dumnezeu și înălțarea la un singur duh cu El.
Sfântul Ioan Carpatinul spune că precum unirea cu focul face fierul cu neputință de pipăit, așa rugăciunile dese fac mintea mai puternică în războiul împotriva vrăjmașilor care se silesc cu toată puterea să ne insufle o anumită neplăcere pentru stăruirea în rugăciune, știind-o pe aceasta minții apărătoare iar lor vătămătoare.
Din rugăciunea curată izvorăsc virtuți ca: înțelegerea, blândețea, dragostea, înfrânarea, ajutorul, care vin numai de la Dumnezeu, deodată cu mângâierea, iar frumusețea dobândirii acestora stă în aceea că mintea are pururea o dorință nesăturată după întâlnirea cu Dumnezeu.
Rugăciunea curată este urmată de cunoștință și umilință
Dacă rugăciunea nu este împodobită de smerita cugetare, simplitate și bunătate, rugăciunea aceasta, sau mai bine-zis păruta rugăciune, prea puțin ne poate folosi. Pentru că, dacă nu vedem în noi roadele dragostei, ale păcii, bucuriei, simplității, smeritei cugetări, blândeții, nevinovăției, credinței, îndelungii-răbdări, înseamnă că răbdăm ostenelile fără de nici un folos, căci ostenelile primim să le răbdăm pentru folosul roadelor. Deci, dacă nu se află în noi roadele celor de mai sus, fără îndoială că este de prisos lucrarea. Unii ca aceștia nu se deosebesc întru nimic de fecioarele cele nebune, care pentru că nu au avut în inimi untdelemnul duhovnicesc, care este lucrarea virtuților prin Duhul, au fost numite nebune și au fost lăsate afară de cămara de nuntă a Împăratului, neprimind nimic pentru osteneala fecioriei. Petrecând un singur ceas la rugăciune, gândurile omului sunt duse spre lucruri nemărginite și necuprinse, încât în acel ceas omului îi vine să plece cu sufletul deodată cu rugăciunea.
Rugăciunea curată este urmată de cunoștință și umilință, căci mintea și cugetul ce se înfățișează lui Dumnezeu printr-o simțire puternică și printr-o rugăciune fierbinte sunt urmate și de umilința sufletului. Iar dacă mintea, cuvântul și duhul aleargă și cad înaintea lui Dumnezeu, cea dintâi prin luare aminte, cel de-al doilea prin chemare, iar cel de-al treilea prin umilință și dragoste, întreg omul dinlăuntru liturghisește lui Dumnezeu. Iar dacă în toată lucrarea va fi nelipsită rugăciunea, această maică a bunătăților, nu vei ațipi până nu vei primi pe Mirele care te va duce înlăuntru și te va umple de slavă și de veselie negrăită. Căci ea înlătură toate piedicile, netezește cărarea virtuții și o face ușoară celui ce o caută, depărtează gândurile pătimașe, alungă înțelesurile lumii și izgonește cele vremelnice.
Rugăciunea din inimă face să răsară dragostea dumnezeiască care trezește mintea spre descoperirea celor ascunse. Atunci, mintea unindu-se cu dragostea rodește înțelepciunea și prin înțelepciune dă rostire celor tainice. Puterea rugăciunii este înțelepciunea mișcată de Duhul Sfânt. În acest caz mintea se face nematerială și luminoasă, formând într-un chip negrăit un singur Duh cu El. Deci, rugăciunea este o lucrare neobosită produsă de har, din care se naște un izvor de sfințită veselie ce atrage la ea mintea și o scoate din nălucirile întinate și de multe feluri.
Rugăciunile sunt nervii sufletului, căci precum trupul este susținut laolaltă prin nervi și prin el se mișcă în chip unitar, persistă și își menține tăria, iar dacă îi taie cineva pe aceștia, desface toată armonia trupului, tot așa sufletele se armonizează și se susțin laolaltă prin rugăciune, și prin ea străbate drumul evlaviei.
Rugăciunea ce se săvârșește înlăuntrul inimii, însoțită de luarea aminte și trezvie, fără nici un alt gând, deci și fără nici o nălucire, face mintea prin cuvintele: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu” să se întindă în întregime spre însuși Domnul Iisus Hristos, pomenit în chip nematerial și negrăit; iar prin cuvântul: „miluiește-mă”, o face să se întoarcă și să se miște spre ea însăși, nesuportând să nu se roage pentru sine. Într-o astfel de stăruință, inima înghite pe Domnul și Domnul înghite inima și cele două se fac una. Această rugăciune are nevoie de timp îndelungat și de osteneală pentru ca să scoată pe vrăjmaș din întinderile inimii și să se sălășluiască în ea în chip vădit Hristos. Căci, numai prin curăția minții omul vine la vederea tainelor lui Dumnezeu, după care mintea vede descoperiri și semne.
Rugăciunea destramă și risipește norii patimilor
Rugăciunea dă sufletului și puterea Duhului spre lucrare, iar cel ce s-a făcut părtaș de Darul Duhului primește puterea mai presus de fire, învățătura mai presus de lume și mângâierea dumnezeiască. Când simți dulceață sau străpungere în rugăciune, rămâi în acea stare, căci atunci se află păzitorul care se roagă împreună cu noi. Sau cum spune Sfântul Pavel: „Omul lăuntric primește prin rugăciune cuvinte negrăite pe care nu este cu putință omului a le spune” (II Corinteni 12, 4).
Rugăciunea destramă și risipește din suflet norii patimilor și luminează mintea cu lumina veseliei și a mângâierii. Vederile arătate sfinților, atât celor vechi-testamentari cât și celor nou-testametari, au avut loc în vremea rugăciunii, deși au fost situații în care Dumnezeu nu a ascultat unele rugăciuni (Ieșirea 32; 30-35; Isaia 1, 15; 29, 13; Ieremia 7, 16; 11, 14; Amos 7, 8-9). Numai prin rugăciune, care este duh și viață, aducem în suflet bunăvoința luminoasă a lui Dumnezeu și sălășluirea Lui, ne facem biserică a lui Dumnezeu cu pregătire pentru odihnirea în El. Pomenirea continuă în rugăciune a lui Dumnezeu pune stăpânire pe întinderea sufletului. Sobornicitatea sau comuniunea dă putere rugăciunii, iar cel ce se roagă sporește în sine când știe că rugăciunea lui este însoțită de a altora. Dumnezeu nu se slăvește altfel de către noi de cum a fost slăvit de către Fiul. Fiindcă prin acelea prin care a slăvit Fiul pe Tatăl Său, prin acelea a fost slăvit și Fiul de către Tatăl. Și aceleași trebuie să le facem și noi cu sârguință, ca prin aceleași să slăvim pe Cel ce primește să se numească „Tatăl nostru cel din ceruri” și să fim slăviți de El cu slava Fiului în Care a fost înainte de a fi lumea prin El. Numai prin rugăciune, în care sunt ascunse toate visteriile dragostei, ni se împărtășesc puterea mai presus de fire, învățătura mai presus de lume și mângâierea dumnezeiască precum darurile cele mai mari ale Sfântului Duh pentru ca și noi să împărățim, întocmai cu Apostolii, împreună cu El în împărăția lui Dumnezeu și Tatăl.
Bibliografie:
Sfântul Calist Patriarhul, Filocalia VIII , EIBMBOR, București, 1979, p. 259.
Sfântul Evagrie Ponticul, Filocalia I , Ed. Harisma, București, 1993, p. 109.
Sfântul Grigorie Sinaitul, Filocalia VII, EIBMBOR, București, 1977, pp. 131-133.
Sfântul Ioan Carpatinul, Filocalia IV , Ed. Harisma, București, 1994, p. 164.
Sfântul Ioan Scărarul, Filocalia IX , EIBMBOR, 1980, p. 403.
Sfântul Isaac Sirul, Filocalia X , EIBMBOR, București, 1981, pp. 81-82, 179.
Sfântul Marcu Ascetul, Filocalia I , Ed. Harisma, București, 1993, p. 324.
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia II , Ed. Harisma, București, 1993, pp. 39, 76, 93.
Sfântul Nichita Stithatul, Filocalia VI , EIBMBOR, București, 1977, pp. 288-289.
Sfântul Simeon Metafrastul, Filocalia V , Ed. Harisma, București, 1995, pp. 311-312, 358.
Sfântul Teodor al Edesei, Filocalia IV , Ed. Harisma, București, 1994, p. 237.
Sfântul Teognost, Filocalia IV , Ed. Harisma, București, 1994, p. 270.
Sfântul Teolipt al Filadelfiei, Filocalia VII , EIBMBOR, București, 1977, p. 54, 58.
Sfinții Calist și Ignatie Xanthopol, Filocalia VIII , EIBMBOR, București, 1979, pp. 74-75, 110-112
ioan alexandru david · 387 vizualizari · 0 comentarii
02 Mar 2018. 23:07:23

Link permanent catre articolul complet

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Primul-blog-b1/RUGACIUNEA-b1-p2537.htm

Comentarii

Comentariile nu sunt autorizate in acest blog


Scrieti un comentariu

Comentariile nu sunt autorizate in acest blog