Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



Ultimele comentarii

Mosule Stau pe geam si nu am ...

01/03/2015 @ 20:47:27
de catre L imi


...

01/03/2015 @ 00:37:37
de catre L imi


De luat aminte !Doamne ajuta-ne, lumineaza-ne ...

12/01/2015 @ 16:53:53
de catre balla georgeta


Rugaciune Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui ...

06/01/2015 @ 12:45:25
de catre balla georgeta


Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe ...

13/10/2014 @ 19:06:48
de catre radu alecsandru


Calendar

Noiembrie 2017
LunMarMierJocVinSamDum
 << < > >>
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Anunt

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 5

rss Sindicalizare

Linkuri

    Afisarea articolelor postate de: balla georgeta

    Intr-o teribila carte despre limitele abjecte ale spionarii sufletului uman de catre tiraniile politice, inspirat numita SPIRITUS (Humanitas, 2012), albanezul cu atuuri de Nobel, Ismael Kadere, descrie schimbarile de circumstanta la nivelul politicilor nationale printr-o imagine macabra, dar densa de sensuri:inhumari, exhumari si reinhumari repetate ale cadavrelor liderilor ori acolitilor lor, daramari si reconstruiri de statui ori mausolee, in functie de interesele de moment ale politrucilor de serviciu.Umplerea tarii de miasmele unei descompuneri morale de amploare.

    Spatiul public - nu doar politic - romanesc aduce mult cu imaginea aceasta a unui camp de batalie incongruenta, in care fiecare se declara castigator, dar isi cauta vindecare infrangerii.Pe fundalul acestor tanguiri, deseori, i s-a reprosat Bisericii ca tace.Au facut-o chiar oameni care stiu ca Biserica nu tace niciodata, ca freatismul ei de rugaciune - suma a energiilor fiecarui rugator in parte - nu poate fi cuantificat in discursuri politice.Altii s-au luat de preoti, ca ei pot face politica doar in familie, uitand ca marile decizii ale politicii nationale s-au luat prin cutezanta unor oameni ai Bisericii.De fiecare data cand public si oficial s-a cerut cuvant Bisericii, acesta a venit cu promptitudine.Doar atat ca ea nu se poate "oferta", nu se poate defini partinic ori antipartinic, dupa cum cer vremurile si analistii de acum.In fata unor media puse pe hacuit subiecte despre Biserica - sunt televiziuni cu plan de productie la subiect -, mentinerea in decenta a comunicarii cu presa devine prioritara.Nu ignorand semnalele ei, dar nici exagerand cu raspunsurile la toate prigonirile subiective.E cazul cu vinul liturgic ori cu mobilierul din Biserica Sfantul Spiridon Nou la vremea unei anumite nunti  si a multor alte subiecte care n-au beneficiat de dezmintiri publice pe masura tapajului facut in foile ori studiourile de circumstanta.Linia de care trebuie sa tinem in astfel de situatii ne este oferita de Parintele Arsenie Boca.El spunea ca "niciun om nu-i mai de ajutor mantuirii lui decat criticul lui care are dreptate !"


    Sa fim bine intelesi .Biserica nu are ce cauta in gargara certareata a vremii de acum si de niciodata.Serenitatea ei ramane un liman. Mai ales cand sondajele unor inutile studii dovedesc ca, in ciuda tocarii autoritatii sale de catre tot ce inseamna media, Biserica este tot intre institutiile cu credibilitate.Poate aici merita sa analizam ultima gogorita conform careia Biserica si Armata au fost depasite de...agricultori ! Ca si cum am avea in Romania institutia agricultorului sau ca si cum am uita ca majoritatea zdrobitoare a agricultorilor sunt oamenii Bisericii, cei care construiesc , intretin simplu locasurile de cult.Ca si cum nu din agricultorii aceia sau din fiii lor se nasc preotii ori arhiereii Bisericii, teologii ori slujitorii ei cei mai alesi.Fiscalizarea averii Bisericii ori contabilizarea ei pe temeiuri subiective tocmai de trusturi de presa cu datorii la Stat mai mari decat averea multora dintre eparhiile noastre, sau redirectionarea unor fonduri publice dinspre Biserica spre actiuni de cultura ori educatie trebuie sa ne oblige la atentie la folosirea fondurilor publice , la transparenta si corectitudine, dar nu la o umila acceptare a falselor critici.Daca banii publici folositi de structurile de stat ar fi fost utilizati cu bunul simt al oamenilor Bisericii, azi am fi cu mult mai departe.Daca este sa fim acuzati ca am construit Biserici-locas si cantine sociale si spatii de pastoratie a copiilor , trebuie sa recunoastem : e cea mai frumoasa acuza ! N-am facut-o in detrimentul nimanui, dovada ca in timp locasurile de cult rezista, nu cetatile nici stadioanele  - si asta nu de ieri-de azi, si nu doar la noi. Pentru ca in ele chemam pe Dumnezeu sa locuiasca, nu zeii idolatri ai unor democratii de conjuctura...Ramane ca pescarii sa infrunte noptile nerodnice ! Cu Hristos !
    Sursa din : Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau ? de Preot Constantin Necula - Ed.Agnos Sibiu 2016 .

    balla georgeta · 291 vizualizari · 0 comentarii
    22 Aug 2017
    Sfantul Ignatie Teoforul(+c.107)

    Marturisirea de credinta a Sfantului Ignatie Teoforul: Maica Domnului a fost totdeauna in inimile si in gandurile celor ce erau sau deveneau crestini.Credinta in ea incepea sa constituie un adevar fundamantal al Bisericii.Inca de la inceputurile crestinismului preocuparea Parintilor apostolici a fost aceea de a apara realitatea existentei pamantesti a Mantuitorului, realitatea Nasterii, a Patimilor si a Invierii Sale.Toti cunosteau adevarurile despre existenta lui Iisus din Nazaret si toti stiau ca "Acesta este Hristosul"(Ioan 7, 41), dupa cum il numeste Evanghelia.Mantuitorul Hristos era din mijlocul poporului, fusese atins de multi, traise printre ei si ar fi fost absurd sa se conteste existenta Lui.Acest lucru facandu-l totusi multi eretici, Sfintii Parinti s-au vazut nevoiti sa apere adevarurile despre venirea Fiului lui Dumnezeu in lume, despre curatia sufleteasca si trupeasca a Maicii Lui, despre cinstea care i se cuvine Fecioarei care s-a invrednicit sa nasca pe Cuvantul lui Dumnezeu.


    Sfantul Ignatie Teoforul (+c.107) este cel dintai slujitor al Bisericii, de dupa perioada Sfintilor Apostoli, care vorbeste despre Maria in sensul continuarii teologiei Noului Testament.Prelungind Teologia Sfantului Apostol Pavel, el propune o aprofundare a evenimentului istoric al venirii Mantuitorului Hristos in lume.Fragmentele in care aminteste de Fecioara Maria sunt cuprinse in cele cateva EPISTOLE, trimise diferitelor comunitati crestine din Asia Mica.Sfantul Ignatie a scris diferitelor Biserici pe cand era dus la Roma spre a fi judecat si condamnat pentru credinta sa.In acele imprejurari grele, el indemna cu tarie pe credinciosi sa fie statornici in credinta, o credinta transmisa prin Sfintii Apostoli si in care locul Fecioarei Maria  este principal.


    In dorinta sa de a fi mai repede cu Hristos, ucenicul Sfantului Ioan Evanghelistul, Sfantul Ignatie Teoforul scria :"Domnul nostru Iisus Hristos, dupa iconomia dumnezeiasca, a fost Nascut de Maria care este din semintia lui David si din Duhul Sfant(...).Fecioria Mariei, Nasterea si Patimile Domnului au ramas ascunse printului acestei lumi, trei taine implinite intr-o tacere deplina"


    Maternitatea Fecioarei Maria este, in conceptia Sfantului Ignatie, garantia Intruparii Fiului lui Dumnezeu in lume.Mai mult, mantuirea propovaduita de Biserica nu este simpla revelare despartita de tainele ceresti(asa cum credeau gnosticii), ci este lucrarea divino-umana a Mantuitorului Insusi, Logosul lui Dumnezeu Intrupat din Maria:"Daca vreunul va vorbeste despre Iisus Hristos intr-un chip strain de al nostru, astupati-va urechile.El este din stirpea lui David, El este(Fiu) al Mariei.El S-a nascut cu adevarat, a mancat, a baut, a fost persecutat sub Pilat din Pont, a fost rastignit cu adevarat si a murit dar, cu adevarat, a inviat din morti ".


    Iconomia sau lucrarea lui Dumnezeu in lume s-a aratat deplin, spune Sfantul Ignatie prin purtarea Fiului de catre Fecioara Maria, maternitate care se reflecta in toate etapele"de concepere, de graviditate, de nastere, dar si dupa moartea si Invierea lui Hristos:"Unde laudarosenia celor ce se proclama intelepti?Cu adevarat Dumnezeul nostru, a fost purtat in pantece de Fecioara Maria, dupa iconomia lui Dumnezeu, El este si Fiu nascut si Fiu botezat, pentru a curati cu dragostea Sa".


    Asadar, atat zamislirea cat si Nasterea pe pamant a Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria sunt, pentru Sfantul Ignatie, "semne" sau realitati pastrate de toate Bisericile locale.Relatarea se pare a fi desprinsa dintr-un simbol primar al Bisericii:"Voi sa fiti pe deplin convinsi in ceea ce priveste pe Hristos, Dumnezeul nostru.El este din semintia lui David dupa Trup, dar este Fiul lui Dumnezeu dupa vointa si puterea lui Dumnezeu, nascut cu adevarat din Fecioara Maria".


    In aceste citate se afla germenii viitoarei teologii crestine, mereu in antiteza cu bizarele "sisteme gnostice".Zamislirea, purtarea in pantece si apoi Nasterea Fiului lui Dumnezeu de catre Maica Domnului nu sunt fapte izolate, ci evenimente voite de Dumnezeu Insusi printr-un plan care depaseste istoria dar care asuma, totusi, timpul si spatiul.Intr-un frumos "imn"liturgic, Sfantul Ignatie subliniaza aspectele realitatii istorico-mantuitoare ale Nasterii Mantuitorului din Fecioara Maria:"Unul singur este Doctorul, dumnezeiesc si omenesc;Nascut si firesc;Nascut din Trupul lui Dumnezeu; in moarte, Viata adevarata.Si din Maria si din Dumnezeu;Mult rabdator si patimitor, Iisus Hristos, Domnul nostru".


    Se observa in Teologia acestui Sfant Parinte"unitatea"dintre Domnul nostru Iisus Hristos si Fecioara Maria in tot ce implineste mantuitor in lume.In succesiunea evolutiva a actiunilor Sale, de la Intrupare si pana dupa Inviere, Mantuitorul Hristos are langa Sine prezenta plina de smerenie a Fecioarei Maria.


    Asadar, se poate afirma ca unul din "polii"propovaduirii crestine era acela despre nasterea feciorelnica a Maicii Domnului, a luarii Trupului omenesc din ea de catre Fiul lui Dumnezeu.Persoana si lucrarea Maicii Domnului era integrata armonios si deplin in doctrina hristologica.Sfantul Ignatie se straduieste sa combata pe docheti, vorbind despre Hristos Cel nascut din neamul lui David si"cu adevarat dintr-o Fecioara", dar marturiseste totodata maternitatea virginala intr-o forma care imbraca ceea ce se va numi mai tarziu "Crezul"sau "Simbolul credintei".Ca si in alte parti, autorul subliniaza realitatea Nasterii Domnului din Fecioara Maria pentru a intari si alte adevaruri de credinta cum ar fi: Patimile, Rastignirea si Invierea Lui.


    Pe fondul unei insistente in sublinierea legaturii Mantuitorului cu oamenii prin Fecioara Maria, a aparut ideea legaturii dintre Nasterea din veci a Mantuitorului, cu Nasterea Sa in timp.Este una din ideile fundamentale in invatatura crestina despre Maica Domnului, asa cum este si cea din "Theotokos" care se regaseste intr-o alta form a in scrierile acestui Sfant Parinte:"Dumnezeul nostru a fost purtat in sanul Mariei".


    Sfantul Ignatie Teoforul vorbeste despre un plan al mantuirii implinit de Dumnezeu prin Fecioara Maria, care L-a purtat cu adevarat, L-a Nascut prin puterea Sfantului Duh pe Mantuitorul Hristos.Autorul foloseste cuvantul "iconomia"lui Dumnezeu, termen care a devenit in timp element principal in doctrina crestina.


    Marturia Sfantului Ignatie prezinta o valoare deosebita, deoarece se raporteaza la Evanghelii, le confirma si aduce dovada marturisirii de credinta a primilor ucenici ai Domnului.Se releva, totodata, faptul ca invatatura sa avea autoritatea care-i venea direct de la Apostoli.(Pr.Lucian Dinu)

    balla georgeta · 253 vizualizari · 0 comentarii
    15 Aug 2017
    Noul Testament, Legea Duhului, cea inscrisa in inima, aceea care mai dinainte a fost vestita de profeti, aceasta este legea datorita careia sufletul poate da roadele dreptatii si traieste intru Dumnezeul vietii vesnice.

    Renasterea din Duhul(Sfant)
    Daca cineva n-a primit de la Dumnezeu harul (adica energia dumnezeiasca) si daca n-a nadajduit si nici n-a primit darul Sfantului Duh, acela a zadarnicit planul lui Dumnezeu si a tagaduit lucrarea intregii (Sfintei) Scripturi.Daca n-a invederat energia(harul divin), acela este prada inchipuirilor, este instrainat de cereasca biserica a celor intai nascuti, n-a ajuns in comuniune cu sufletele dreptilor si a celor ce s-au desavarsit, nu s-a unit cu Ierusalimul cel de sus.Acesta nu se inchina Tatalui in duh si adevar.Acela in care (inca)nu locuieste Dumnezeu, nici nu-l cunoaste pe Dumnezeu, caci zice Domnul:"Aceasta este viata vesnica, ca sa te cunoasca pe Tine unicul si adevaratul Dumnezeu", sau "Ceea ce este nascut (Sfantul) Duh, duh este"; si iarasi " nasterea cea de la Dumnezeu"pazeste "pe acela  si cel viclean nu se atinge de el."
    Aceia insa care nu au nasterea de sus vor sa puna acoperis casei, fara sa aiba temelie.Fara mama un fiu nu se naste pe lume si fara(unirea barbatului cu femeia) nu se pot naste fii;tot asemeni fara nasterea de la Duhul Sfant nimeni nu devine Fiu al lui Dumnezeu, si, nefiind fiu al lui Dumnezeu nu intra in viata vesnica."Caci cati se lupta(exerseaza)in Duhul lui Dumnezeu, aceia sunt fii ai lui Dumnezeu".O casa care se zideste are nevoie de temelie.Nimeni nu zideste pe nisipul simplu, ci mai intai se inlatura tot nisipul si se sapa in adancime, iar apoi se asaza temelia pe stanca asa fel incat cladirea sa ramana neclintita cand iarna vor veni furtunile, valurile(marilor) si suvoaiele apelor.Iar cei care zidesc doar pe nisip, se ostenesc in zadar.
    Astfel sufletul iubitor de adevar, vrand sa-si zideasca casa a lui dupa cuvantul Domnului, nu va zidi pe nisipul relelor rationamente(socoteli) ale pacatului, ci va sapa si va adanci, taind ratiunile nisipoase si primejdioase ale relelor, pe cat este cu putinta, pana ce va gasi ratiunile solide si de neclintit ale credintei lui Hristos, pana ce-L va gasi pe Hristos, Stanca cea adevarata pe care portile iadului nu o va birui.Si astfel zideste datorita bunei lui vietuiri, caci are inima curata, constiinta buna, credinta nefatarnica, cum spune Apostolul.Asa acel suflet va termina zidirea duhovniceasca a 
    casei lui Dumnezeu, care este curata pe dinlauntru si cu-atat mai curata pe dinafara.

    Dreptatea (sfintenia) sa fie launtrica

    Intr-adevar, la inceput, inainte de a se fi descoperit Duhul lui Hristos, inainte de a fi venit acesta, toata podoaba dreptatii (sfinteniei) era cea de pe dinafara;asa au fost Legea, taierea imprejur, curatirea, jertfele, ofrandele si cultul in
    intregul lui.Dar cand a aparut Cuvantul mantuitor al lui Hristos si de cand a trimis pe Duhul Sfant in inimile oamenilor, cuvantul cel nescris cu cerneala, toate se descopera in interior:inchinarea interioara din constiinta curata.Jertfa launtrica, cum canta Psalmistul"Ridicarea mainilor mele este jertfa cea de seara"; in general (Dumnezeu) cauta curatia interioara si podoaba sufletului;astfel si exteriorul poate, de asemenea, sa fie numit intr-adevar, curat, precum graieste Domnul:"Fariseu orb, curata partea cea dinlauntru a potirului si a blidului ca, de asemenea, sa fie curata si pe dinafara".Cel care a facut partea dinlauntru a facut si partea dinafara.Odinioara dreptatea (sfintenia) Legii (vechi) impodobea oamenii lipsiti de curatia launtrica, dar, de cand sufletul a fost curatit de intuneric prin aceea ca are in el pe Adevarul Hristos, din acel adevar trupul insusi este mai sfintit si mai impodobit.

    Sursa : Din Cuvantarea VI ; Dreptatea interioara este chip al lui Hristos si reintoarcerea la Dumnezeu (21 de cuvantari despre mantuire, Sfantul Macarie Egipteanul)
    balla georgeta · 305 vizualizari · 0 comentarii
    29 Mai 2017


    Dintre toate textele Evangheliei, aceasta cu femeia cananeanca pare cea mai draga multora dintre exegetii ortodocsi.Parintele Nicolae Stainhardt iubea textul, evreul convertit din el fiind mereu gata sa descopere si redescopere articulatiile curajului duhovnicesc. Femeia aceasta nu e singura curajoasa din Evanghelie.A naste, Fecioara fiind, pereclitandu-si viata dinaintea legalismului iudeu, si sectar de astazi, n-o face oare mai curajoasa pe Maica Domnului ! A cauta pe Mortul Drag, pe Hristos, in Zorii Invierii, cand toti ai Lui, cu exceptia curajoaselor femei mironosite, tremurau de frica mortii pe care o credeau neinvinsa , nu e oare act de curaj ? A te intretine cu Dumnezeul cel Viu asupra inchinarii, asemeni femeii samarinence, si a-L forta sa descopere, prin tine Taina inchinarii in Duh nu-i oare act de curaj ?Desigur ca toata Scriptura este intesata de femei ale virtutii si intelepciunii duhovnicesti.Istoria Bisericii sta pe marturia lor si, indraznesc sa spun, jertfa femeii innobileaza pana astazi Taina Bisericii.



    Ultima vreme a dus la exacerbarea drepturilor femeii.Uneori, pe buna dreptate.Alteori, prin exces, drepturile s-au caricaturizat.Galagios.Sigur ca trebuie respectat dreptul la viata al femeii, dar de ce nu si al fetitei ce abia inmugureste in pantecele mamei ? Sigur ca trebuie sanctificat dreptul la libertate al femeii, dar oare cum de o supunem - prin lege pe alocuri - sclaviei moderne, fie ca numim astfel pornografia industrializata, fie robotizarea ei in locuri de munca insalubre ?Singura Charta care recunoaste femeii virtutile si le recompenseaza cu Har este Evanghelia.Astazi, sa ai curaj inseamna sa ai un cont in banca, un loc de munca bun, o casa sigura, o zi de maine sigura si asigurata.Uneori chiar abuzandu-ti libertatile si valorile la care tii.In vremea lui Hristos, si azi,dupa Duhul Evangheliei, curaj inseamna sa negociezi cu Dumnezeu, inteligent si hotarat, dezdracirea fiicei tale.Caci inteligent raspunde femeia atunci cand isi asuma drama unei maternitati umbrite de boala fiicei: "...dar si cateii mananca din bucatelele care cad de la masa stapanilor lor".(Mt.15, 27).



    Sa nu fi stiut Domnul, asemanand-o cu un catel:"Nu este bine sa iei painea de la gura copiilor si s-o arunci cateilor "(Mt.15, 29).Sa nu fi stiut oare Domnul, care si El a fost copil, ca unui copil nu-i trebuie luata painea de la gura cand e vorba de catelul flamand, sa nu fi stiut El ce legatura de viata si de moarte se construieste intre prunci cateii lor ?Ori, pur si simplu, aseaza copiii langa catei, ca sa invete ca a darui aproapelui trebuie sa se faca intr-o discretie  a firescului absolut?



    Insistenta femeii pentru dezdracirea fetei sale ma duce cu gandul la insistenta unora dintre mamele de astazi intru indracirea fetelor lor.A insista sa faci cununia fetei dupa ce se asaza in bani si casa, chiar daca intre timp desfraneaza cu alesul inimii, a insista doar pe cultura ei profesionala, fara sa-ti pese de drama ei sufleteasca ori prefacandu-te a nu vedea ratarile ei intr-ale iubirii, a nu invata pe fata ta, mama, cum sa fie o mama si o sotie buna, toate sunt tradari ale cananeencii din Evanghelia aceasta.Atentia acordata diplomelor, multe fara nicio acoperire, in defavoarea vietii casnice, ca si cum aceasta ar fi o umilinta jenanta, inseamna a te abate din modelul cananeencei celei inteligente si curajoase.



    Hristos Domnul, ca si in cazul leprosilor vindecati in Duminica a XXIX - a dupa Rusalii(Lc. 17, 12-19), refuza sa fie doar vindecator.Nu scoate trupuri din lepra ori robia satanei si atat.Ci vine sa aduca mantuire.De aceea, acorda femeii acesteia, ca si leprosului samarinean vindecat, un certificat de mantuire, caci zice:"Femeie, mare este credinta ta!Faca-ti-se cum voiesti!"(Mt.15, 28), doar ca nu-l semneaza singur.Cosemnatara la certificatul de autentificare a credintei mamei este fiica, cea care "s-a vindecat chiar in ceasul acela"!Vindecarea copiilor nostri certifica modul in care traim viu si neconditionat credinta noastra.Un popor anchilozat in scoli materialiste si atee, cu materii de invatamant lipsite de finalitate sufleteasca, supraevaluate prin circuitele inchise ale arogantei culturale, propunatoare de sisteme de viata bazate pe carierism insipid si robotizare sufleteasca, poate oare sa mai ridice pretentii cand i se pierd copiii prin lupanarele morale ale vietii cotidiene? Oare nu refuzand sa-i cultivam in libertatea inteligenta a Evangheliei le-am anulat caracterele, oare nu corodandu-le increderea in Hristos, ca Domn si Dumnezeu, le-am corodat increderea in propriile lor persoane si i-am transformat in personajele unui popor distrofic duhovniceste?Oare nu atenti la drepturile irelevante ale firii umane am esuat in a le dovedi pretuire ca icoane, chipuri ale slavei lui Dumnezeu?Desi poarta ranile pacatelor...Evanghelia aceasta ne intoarce cu fata dupa copiii nostri.Ce-am facut din ei?Curajosi, inteligenti in Evanghelia lui Hristos, ori lasi, tematori ca-si pierd joburile si putinele lor pulsatii financiare, neatenti la valorile reale ale vietii?

    Sunt convins ca femeia cananeanca a imbatranit frumos.Si ca, trecand dincolo de hotarele vietii acesteia, la vremea mortii, s-a intalnit cu El, Cel care, intr-una din zilele vietii Sale pamantesti, intalnind-o, nu a lasat-o nemiluita.Ca un copil ce nu-si lasa flamand catelusul care-i alunga singuratatea si tristetea.Pentru ca Dumnezeu, de dragul nostru, uneori Se ascunde in gesturile de tandrete ale unui copil.Si, iata, si de aceea, o femeie cananeanca strabate istoria...

    Sursa : din "Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? de Pr.Constantin Necula(Ed.Agnos Sibiu)


    balla georgeta · 376 vizualizari · 0 comentarii
    29 Ian 2017

    Victoria lui Hristos

    Lemnul care nu era o arma, o cruce fara taria fierului si un trup mort au biruit si au ucis pe diavolul si ingerii lui, ba chiar prin propria lui arma.Astfel Cel mai puternic a ucis pe cel puternic(pe diavolul), biruindu-l.Si acum El, Hristos vine catre orice suflet care-L cauta cu adevarat.Si dupa ce S-a apropiat de suflet, zdrobeste si face sa dispara puterea intunericului, care intemeiase si stapanise acel suflet.

    nota:Datorita lemnului crucii, Hristos a biruit pe diavolul, care triumfase prin lemnul din paradis. Aceasta arma puternica i-a ingaduit lui Hristos sa biruiasca prin blandete, fara sa foloseasca violenta sabiei.

    Sa fim partasi la suferintele lui Hristos

    La randul lui sufletul trebuie sa aiba aceeasi dorinta si aceeasi dragoste fata de Hristos, Care i S-a daruit, pe cat ar avea o femeie inteleapta care vazandu-l adesea pe barbatul ei in temnita pus in lanturi(pentru ea), s-ar gandi in sine ca-i pusa in lanturi alaturi de el si sa simta ca sufera impreuna cu el, ba si mai mult, sa simta ca-i chinuita mai mult decat cel intemnitat.

    nota:aceste verbe, Sfantul Macarie Egipteanul le aplica intr-un chip simtit la compasiunea mistica a sufletului, mireasa lui Hristos Cel suferind.

    Sa fie precum Maria, care stand in picioare langa crucea Domnului, plangea cu lacrimi din adancul inimii si parea ca si ea este rastignita langa Fiul ei.Asisderea si sufletul, care L-a iubit pe Domnul si in care Acesta a zamislit dragostea fierbinte, acel suflet - care se straduieste cu adevarat sa fie unit cu Insusi Mirele Hristos - trebuie sa fie partas patimirilor Acestuia. Sa aiba pururea inaintea ochilor si sa-si aminteasca de semnele cu care Domnul a fost infierat pentru el;cat a suferit Cel nepatimitor pentru acest suflet, cum a fost pedepsit pentru el Cel mai presus de orice pedeapsa si cum, fiind chip al lui Dumnezeu, a luat chipul robului; si asa, in toate va suferi si Domnul impreuna cu el, va fi pus in lanturi cu acest om si astfel (acest crestin) va fi impreuna slavit cu El.

    Singuratatea morala a sufletului

    Precum odinioara, prin puterea lui Dumnezeu, piatra a fost rostogolita si indepartata de la mormant, si dupa cum Maria(Magdalena) L-a vazut pe Domnul, tot la fel, prin puterea si cercetarea Sfantului Duh, piatra care acopera sufletul, sau, altfel spus valul pacatului, este mototolit si azvarlit de acolo din suflet, iar sufletul se va invrednici sa vada fata lui Hristos si sa se odihneasca intru el Duhul Lui cel Sfant, fiindca a fost scos si eliberat de piatra pacatului.

    Este adevarat ca orice suflet care iubeste pe Dumnezeu este impresurat de demonii cei rai care lupta impotriva lui, nelasandu-l sa inainteze spre Hristos Cel viu.I se intampla sufletului aceasta cu voia si ingaduinta lui Dumnezeu.Caci este supus ispitelor spre a se verifica daca acesta iubeste cu adevarat pe Domnul, daca ramane statornic in hotarare, fara a tine seama de grelele osteneli;daca nu cumva din trandavie acest suflet Il va tagadui pe Domnul prin aceea ca refuza osteneala ceruta de cale si chipul acesta fuge de razboiul impotriva duhurilor rautatii.Si incercarea aceasta este ingaduita, si dupa ce a staruit(in calea mantuirii) ani indelungati, timp in care s-au abatut asupra lui ispitele cele de la duhul rautatii, ca astfel sa se constate daca, in sfarsit, se hotaraste pentru Domnul, sau daca, dimpotriva, sufletul, din pricina delasarii lui, nu s-a invrednicit de nici un ajutor.

    Intalnirea lui Hristos cu sufletul

    La randul Sau, Domnul vazand curajul sufletului si rabdarea lui in vremea ispitelor si constatand ca a iesit biruitor din incercari, i Se arata intru bunatatea Sa, i Se face El Insusi vizibil, luminandu-l cu lumina Sa cea preastralucitoare.Apoi chemandu-l la Sine ii zice: "Vino in pace, tu cel ispitit al Meu". Iar acesta, sufletul, mergandu-i in intampinare Ii zice:pentru ce, Doamne, m-ai parasit atata vreme lasandu-ma prada chinurilor si cumplitelor ocari ale dusmanilor?Cand te cautam, m-au intalnit strajerii Tai, care dadeau roata prin cetate, si mi-au facut neplaceri. Domnul insa, plin de o lumina de nedescris, ii raspunde, dojenindu-l dar si incurajandu-l, prin aceste cuvinte:Ai dreptate !"Vino in pace prietene al Meu, porumbita Mea".

    Apoi, Domnul intra in discutie cu el, aratandu-i semnele cuielor si zicandu-i:Vezi semnul cuielor, vezi urmele biciuirilor, vezi ranile ?!Toate acestea pentru tine le-am suferit, pentru tine care ai fost ranit cu numeroase rani si tarat in multime de dusmani intr-o cumplita robie. Dar Eu, din multa iubire de oameni, am venit pentru cautarea si eliberarea ta, fiindca dintru inceput te-am zidit dupa chipul Meu, ca sa-mi fii mireasa. Pentru tine, Eu Cel nepatimtor, am patimit, Eu,Cel in afara de orice fapta vrednica de pedeapsa am indurat numeroase invinuiri pentru rascumpararea ta.

    Iar tu, cel stapanit de atata rautate si afundat intr-un adanc si mare intuneric, nu trebuia oare sa suferi si sa te mahnesti(pentru binele tau)?Asa, Domnul, intrand pasnic in discutie si dialogand cu sufletul, ii arata ca insasi puterea de a suporta necazurile avute, El este Cel Care i-a dat-o, El este Cel Care l-a intarit si, tainuit, i-a dat curaj.

    Progresul sufletului atat spre lumina cat si spre intuneric

    Auzind toate acestea, sufletul a cunoscut ca nimic din toate acestea nu este de la sine insusi, ci  ca toate infaptuiri sunt ale Domnului, Preafrumosul sau Mire, iar sufletul luand cunostinta din toata inima de cele propuse, de dragostea si vointa ce i-au fost acordate, ii raspunde, zicand:Vezi, Doamne, neprihanitul meu trup, uita-Te la curatul meu suflet, ia-ma cu totul la Tine, ascunde-ma de-a-dreapta Ta si odihneste-ma in sanurile Tale.

    Iar Domnul i Se arata pe Sine in doua fete:cea a ranilor Sale si cea a slavei luminii Lui;sufletul vede patimirile rabdate pentru el, dar vede si preastralucita slava a luminii Lui;isi vede si propriul sau chip transformandu-se din slava in slava sub lucrarea Duhului Domnului.Asa ca inainteaza intr-amandoua sensurile:in cel al patimirii si in cel al slavitei lumini, si uita, intr-un anumit fel, de propria sa fire, sesizand ca el este de la Dumnezeu, unindu-se si amestecandu-se cu omul cel ceresc si cu Duhul Sfant, devenind el insusi duh.

    Imaginati-va un cersetor oarecare, foarte sarac si mergand din poarta in poarta ca sa-si capete hrana cea de toate zilele.Dar deodata, de la o zi la alta ajunge imparat.In aceasta postura, fericirea din mainile lui il face sa uite de saracie.Tot cam in acest fel si sufletul, dupa ce s-a imbogatit cu cereasca bogatie, nu-si mai aduce deloc aminte de prima saracie.Precum Hristos, Care dupa fire era in chip de Dumnezeu, a uitat oarecum demnitatea Sa, cand a luat chip de rob si a devenit asemeni oamenilor, cu atat mai mult sufletul, cand atrage la sine esenta, puterea si firea lui Dumnezeu, uita de prima lui stare rusinoasa.

    Indemn la nadejde

    Sa rugam, asadar, pe Domnul si sa-L ascultam, intelegandu-L, ca in dragostea Lui, ni se arata si ne dezleaga de acum de intuneric.Tot astfel, la inviere, trupul nostru cel slabit, fiind luminat de lumina care este in suflet, va fi si el slavit ca si sufletul. Domnul este aproape de noi, numai daca noi Il cautam cu inima intru adevar.

    Deci tot cel ce asculta cuvantarea aceasta sa nadajduiasca a primi Ipostasul Cuvantului si sa invete de la Acesta toata dreptatea.Vezi, asadar si tu, cel care m-asculti, cel care prin nadejde vei mosteni pe Dumnezeu, si ai sa observi sufletul amestecandu-se cu Duhul Domnului. De aceea iti spun:la ce fel de putere si vrednicie trebuie sa te asezi, ca sa intelegi cumtrebuie sa-ti petreci viata si, cum trebuie sa te porti.Caci toate acestea iti stau in putinta sa le faci prin tine insuti, dar trebuie sa le demonstrezi prin fapte.Amin.


     


    balla georgeta · 713 vizualizari · 0 comentarii
    19 Mai 2016


    Stropirea cu apa sfintita este foarte des si in multe ocazii folosita de catre preot.De fapt, apa, ca element fundamental al creatiei, fiindca se foloseste la spalarea si curatirea fizica a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociata si lucrarii de curatire spirituala, de spalare a urmelor lasate de pacatele si faradelegile oamenilor.Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc.Cand face sfintirea apei, preotul se roaga pentru ca "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea , cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare  sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu "binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".



    Nu Dumnezeu are nevoie de apa sau de alte elemente materiale pentru a-Si trimite binecuvantarea si sfintenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu.Pentru ca este trup si suflet, pentru ca are o constitutie psihosomatica, cum spuneam, omul are nevoie de aceasta ingemanare a spiritualului cu materialul, are nevoie de semne materiale.Unei persoane pe care o iubim nu ne multumim numai sa-i spunem acest lucru, ci facem si dovada iubirii noastre prin daruri, prin semne care poarta incarcatura si masura iubirii noastre.De aceea Dumnezeu a randuit ca omul sa se impartaseasca de harul si puterea dumnezeiasca, de Dumnezeu Insusi prin intermediul unor elemente componente ale lumii noastre materiale.Astfel, ne impartasim de Trupul si Sangele lui Hristos prin painea si vinul euharistic, primim lucrarea harului Sfantului Duh prin gustarea sau stropirea cu apa sfintita sau prin undelemn sfintit, s.a.m.d.



    Sursa: Ghidul practic al crestinului ortodox, de Pr.Dr.Constantin Coman, Facultatea de Teologie a Universitatii Bucuresti


    balla georgeta · 796 vizualizari · 0 comentarii
    06 Mai 2016
    Intrebare asupra Legii


    Intrebare :Cum poate Sfantul Pavel sa spuna:"Neamurile (etniile), care nu au lege, isi tin ele singure loc de lege".Daca n-au lege fireasca, atunci cum isi sunt lorusi lege?


    Raspuns: Acest cuvant are nevoie de lamurire.Omul launtric a fost nimicit;(in urma pacatului stramosesc);n-a fost insa nimicit cu totul, caci intr-adevar a orbit, dar ochii i-au ramas in parte deschisi; a murit, dar, in acelasi timp, dupa fire era viu.


    Necesitatea dovedirii


    Nimeni nu poate intra in viata (cea intru Hristos), zice Domnul, decat prin multe incercari(ispite), printr-un lung sir de exercitii(nevointe), prin (rabdarea) multor ocari si insulte.Numai astfel strunita, firea(omeneasca) poate intra in Imparatia cerurilor.Fara antrenamente(staruitoare), nimeni nu patrunde intr-aceasta.De pilda, meseriasul ia un material foarte dur, il vara in foc, apoi il scoate de acolo si-l bate cu barosul, si iarasi il pune in foc pana ce devine mladios si abia dupa aceea il transforma intr-un vas pretios, folositor stapanului sau.La fel se procedeaza si cu ceara.La frig ea este foarte tare;dar cum e incalzita la foc, incepe sa se inmoaie si devine maleabila, luand intocmai chipul pecetei(sau obiectului dorit)


    Asa se petrece si cu sufletul omului.El are mereu trebuinta de o cat mai deplina formare, aceasta realizandu-se prin antrenarea in focul ispitelor si prin incercari, ca astfel sa ia amprenta chipului desavarsit a lui Hristos si pecetea cereasca.De asemenea si olarul vara vasele de argila in foc si in apa, punandu-le astfel la incercare, alegandu-le pe cele rezistente spre a fi folosite, in timp ce pe celelalte le sfarama spre a fi complet distruse.Tot asa este si cu cei care infrunta obstacole, antrenandu-se pentru lupta(spirituala si nevazuta).Li se-ntampla una din doua :ori ies biruitori din lupte, ori cad si pier; aceasta pentru ca se departeaza de Dumnezeu si se instraineaza de Viata(adica de Hristos, care este Viata lumii).Dar cei care rezista incercarilor si nenorocirilor (din timpul luptei), cazand si ridicandu-se, zidind iarasi daca se surpa(uneori) zidirea, acestia sunt cei care primesc rasplata (de la Dumnezeu) si raman de-acum inainte neclintiti.Asa este si cu sufletul care se nevoieste (pe calea virtutilor):uneori cade, dar se ridica sau zideste chiar daca pe alocuri se mai surpa si asa mai departe, pana ce va dobandi biruinta finala.


    La fel se desfasoara lucrurile si-n viata de toate zilele.Numerosi copii se duc impreuna la scoala;unii ies de-acolo indisciplinati(adica derbedei), altii teatrali in comportare(adica fatarnici), unii niste scandalagii, nereusiti, altii vanatori sau oameni de carte, ori functionari(publici).Tot la fel si in manastiri:cei mai multi dintre ei traiesc impreuna, dar, din libera lor alegere, unii intra in viata (calugareasca), altii nu.


    Si in lumea plantelor, aceleasi fenomene:cata vreme planta este frageda, in crestere, nu are tarie si nici nu poate sa se inradacineze in pamant, astfel incat, daca se abate peste ea o vreme neprielnica, se usuca;sau cand sufla vantul in ea, se clatina puternic si este trantita jos.Cand insa si-a infipt radacinile puternic in pamant, nici vremea nefavorabila, nici iernile n-o pot vatama, fiindca este adanc inradacinata si puternica.La fel stau lucrurile si cu fratii:cand sunt inca fragezi, fiind foarte mici, au nevoie de multa ocrotire (intru formarea lor).Cei care ucenicesc pentru Imparatia cerurilor au trebuinta de indrumatori, care sa-i calauzeasca pana ce se vor inradacina in har si vor deveni neschimbatori si de neclintit.


    Crestinismul se situeaza in afara de lume


    Intr-adevar crestinii sunt mai presus de patimi si de demoni, ei fiind stapani pe duhurile necurate, nuntasi ai (mirelui) lui Hristos, mostenitori ai lui Dumnezeu.Acestia au ajuns la desavarsirea lui Hristos,"la masura barbatului desavarsit, la statura varstei depline". Nici suferintele trupesti, nici frigurile sau demonii nu-i pot vatama;ei sunt stapani peste toate, incat si animalele veninoase li se supun. Caci primul om, el insusi era stapan al creaturilor si domnea peste patimi si peste demoni.Dar dupa ce a calcat porunca, a devenit sclavul patimilor, al demonilor, al focului si al sabiei de foc care pazea paradisul.Venind insa Hristos, oamenii acestei lumi, prin puterea Botezului , revin din nou la masura cea dintai a lui Adam, ajungand stapani peste demoni si peste patimi, dumsmanul cel din urma, moartea fiind asternuta sub picioarele Lui, adica a lui Hristos. De aceea, crestinul trebuie sa stea in afara de traiectoria sagetilor rautatii si sa caute sa se mantuiasca, caci numai astfel isi primeste partea din intregul rasplatirii.


    Daca, avand cei doi ochi sanatosi si fata neatinsa, careva este infirm de maini si de picioare, inseamna ca cele doua (mai sus mentionate) sunt bune, iar celelalte bolnave.Or crestinul trebuie sa aiba toate membrele sanatoase si tefere. Armura si lupta crestinului, precum si unitatea armurii si specificul fiecarei lupte se gasesc in afara acestei lumi. De aceea multi dintre oameni nu stiu ce cauta.Ajung mesteri iscusiti in indeletnicirile lor pamantesti, dar nu privesc spre cer si nu cauta sa deprinda arta care-i suie la ceruri.Iar daca intalnesti adesea comercianti sau filosofi, vei constata ca si acestia sunt ai acestui veac. Taina crestinismului este mare. Iar cercetarea staruitoare a acestui adevar este doar pentru cei ce se afla in afara de lume ( adica pentru adevaratii crestini).


    Sa ne inchipuim o cetate mare si intr-aceasta toti ar fi nobili, toti imparati, toti preoti, toti bogati;daca s-ar intampla sa se imprastie toti cetatenii ei, fiecare intr-o patrie oarecare, atunci ei devenind locuitori ai acelor laturi, cand s-ar intalni , s-ar socoti barbari si straini unii fata de altii.Si numai atunci se vor recunoaste si stima unii pe altii, cand vor observa ca sunt de aceeasi limba si din aceeasi cetate. Intr-adevar crestinii sunt ai altei lumi;sunt cetateni ai altei cetati, al  aceleia a sfintilor;ai altui veac, intrucat toti cei ce sunt in Hristos constituie o noua zidire;ai altei intelepciuni;sunt partasi ai altui Duh, ai altei slave, ai altei bogatii, ai altei vrednicii, ai altei vointe, caci au alta gandire (adica minte sau ratiune), anume pe aceea a lui Hristos;ei sunt fiii luminii, fiii mirelui, fiii mangaierii, fiii Legamantului cel nou.


    Raul dispare treptat-treptat


    Si prin cate situatii trebuie sa trecem ca sa ajungem la Viata !Prin multime de incercari.Caci cu adevarat nimeni nu poate sa intre in Viata, daca n-a parcurs calea cea aspra si trecatorile cele groaznice.


    Dupa cum fumul cel intunecos acopera vazduhul, tot asemeni si puterea satanei a umplut inimile fiilor lui Adam, iar funinginea pacatului a acoperit toate vointele lor.Si totusi, unii au ramas prieteni ai adevarului, care, cu toata prezenta funinginei, se ostenesc sa se impotriveasca si sa lupte, dar fara sa dobandeasca indata partea cea buna, ci prin calatorie si lupta(inversunata).Acestia de mai buna si vrednica stima sunt decat ceilalti care nu lupta.


    Totusi, un mare numar (din cei din manastiri sau din lume) daca au ajuns la un scurt ragaz (in lupta) si au sporit in har se umfla-n pene si se-nfumureaza, socotind ca au ajuns la libertatea (cea launtrica) si se numesc (pe ei insisi) desavarsiti.Acestia insa, fara sa-si dea seama, au ajuns sa fie talhariti de duhul rautatii.Caci cu adevarat nimic n-a pierdut mai mult neamul omenesc decat trufia.Caci pe Adam sarpele l-a ratacit de la inaintarea lui spre Dumnezeu, amagindu-l ca va fi ca Dumnezeu. Cu adevarat, ceea ce este dumnezeiesc ce-mpotriveste intru totul mandriei. Iata adevaratele trasaturi ale caracterului crestin: acela pe care-l vezi infometat, insetat, obosit, sarac cu duhul, care se analizeaza neincetat pe sine insusi zi si noapte, unul ca acesta este cel ce sta in adevar.Iar daca vreunul este indestulat si se socoteste ca n-are nevoie de nimic, acela-i supus greselii, precum scrie : "Iata sunteti satui, iata v-ati imbogatit"; si mai zice: "Vai voua bogatilor, sclavii acestei lumi". Acestea sunt adresate celor care-si inchipuie deja ca sunt cineva. Iar noi sa dam slava lui Dumnezeu.Amin.,


    Sursa :Sfantul Macarie Egipteanul, 21 de cuvantari despre mantuire (LUMINATORII LUMII)


     


     


    balla georgeta · 866 vizualizari · 0 comentarii
    04 Mar 2016
    Povestire din viata Sfantului Macarie Egipteanul, despre doua femei ce au ajuns la desavarsire, in lume fiind.


    Rugandu-se oarecand Cuviosul catre Dumnezeu, s-a facut glas catre dansul zicandu-i: "Macarie, inca nu ai ajuns la masura celor doua femei care vietuiesc impreuna in cetatea cea de aproape."Deci auzind aceasta, batranul si-a luat toiagul sau si a mers in cetatea aceea si, afland casa lor, a batut in usa si indata una dintre dansele a iesit cu mare bucurie si l-a primit.Apoi, chemandu-le batranul pe amandoua, a zis catre dansele asa:"Pentru voi atata osteneala am indurat venind din pustia cea departata ca sa inteleg lucrurile voastre pe care va rog sa mi le spuneti, netainuindu-le." Si au raspuns femeile batranului :"Crede-ne Sfinte Parinte, ca aici nici in noaptea trecuta de patul barbatilor nostri n-am fost libere, deci ce fel de lucruri cauti de la noi ?".Iar batranul staruia, rugandu-le sa-i arate randuiala vietii lor.Iar ele, silite fiind, au zis:"Noi nici un fel de rudenie intre noi nu avem si s-a intamplat ca s-au insotit cu noi doi frati si cu dansii cincisprezece ani petrecand in aceeasi casa, nici un cuvant rau sau spurcat n-am zis una catre alta, nici nu ne-am sfadit candva, ci in pace pana acum vietuim.Si ne sfatuiam cu un gand ca, lasand pe sotii cei trupesti, sa mergem in ceata sfintelor fecioare, a celor ce slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut sa-i induplecam pe barbatii nostri sa ne lase, macar ca, si cu foarte multe lacrimi si rugaminti i-am rugat.Drept aceea, necastigandu-ne dorirea, am pus asezamant intre Dumnezeu si intre noi ca nici un fel de cuvant nesocotit sa nu zicem pana la moartea noastra".


    Acestea auzindu-le, Sfantul Macarie a zis:"Cu adevarat, nici fecioare, nici maritate,nici monah, nici mirean, ci hotararea cea buna o cauta Dumnezeu, primind-o ca pe insasi fapta si fiecaruia dupa alegerea cea de buna voie ii da pe Duhul Sfant, Cel ce indrepteaza viata tuturor celor ce vor sa se mantuiasca".


    balla georgeta · 759 vizualizari · 0 comentarii
    25 Ian 2016
    Cateva cuvinte despre viata si opera lui


     


    Sfantul Antonie a fost cel dintai monah care s-a retras in pustie, fiind urmat de mai multi ucenici.Viata lui, care a umplut de uimire lumea din acea vreme, a fost descrisa de Sfantul Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei.


    Nascut intr-un sat din Egiptul de mijloc, dupa moartea parintilor, tarani cu buna stare, Antonie s-a hotarat pe la varsta de 18-20 de ani sa vanda tot ce mostenise, sa imparta saracilor si sa-si inchine viata Domnului.Aceasta s-a intamplat pe la anul 270 dupa Hristos.La inceput nu s-a departat prea mult de locurile in care traiau oameni.Catava vreme i-a slujit drept adapost un mormant gol.Pe urma, crescandu-i dorinta dupa singuratate, s-a retras in muntii nisiposi de pe malul drept al Nilului.Mai tarziu a parasait si acest loc si pe monahii care se stransera in jurul lui si s-a dus in mijlocul pustiei din preajma Marii Rosii, de unde venea numai la anumite rastimpuri pentru a da sfaturi pelerinilor care alergau sa i le ceara.A murit la 356 si a fost inmormantat intr-un loc necunoscut, neavand langa el decat doi oameni de incredere, carora le-a poruncit sa nu descopere locul mormantului.


    Ca scrieri adevarate ale lui au fost dovedite pana acum 7 scrisori, amintite inca de Sfantul Ieronim.Aceste 7 epistole le avem tiparite (in Migne Patrologia Greaca tom.40) in doua redactiuni, ambele in traducere latina.Prima redactiune (col.977- 1000) este o traducere a lui Symphorian Champerius de la 1516 dupa un manuscris grec, care n-a fost indicat si a ramas necunoscut.O a doua, care cuprinde un text mai larg, tradus de pe un manuscris arab, formeaza 7 epistole din cele 20 date toate sub numele lui Antonie (col.999-1666), din care insa pe cele 13 din urma (col.1016-1066) Kleja le-a dovedit ca sunt ale lui Ammonas, ucenicul si urmasul lui Antonie la conducerea chinoviei de la Pispir.In timpul mai nou a inceput sa fie descoperit si textul copt, cel original, al unora din aceste epistole.


    O. Bardenhewer (Geschicte der altkirchijchen Literatur, vol.3, ed.2, p.81) scria la 1923, pana nu se dovedise ca aceste epistole sunt ale lui Antonie, ca ele nu pot fi ale lui si din motivul ca sunt prea de cuprins general si lipsite de putere si de seva, ca sa fie de la marele ascet.


    Cum stam insa cu autenticitatea celor 170 de capete pe care Nicodim Aghioritul, care a trait la sfarsitul veacului al XVIII-lea, le-a asezat in fruntea Filocaliei ? Nici Bardenhewer, nici Viller-Rahner, din care iau aceste insemnari, nu le pomenesc intre scrierile atribuite lui Antonie.Ele nu se cuprind nici in Patrologia lui Migne.Nu stim, de asemenea dupa ce manuscris le-a luat Nicodim Aghioritul.Ne da aceasta dreptul sa afirmam cu siguranta ca nu sunt ale Sfantului Antonie ?Nu, acest drept nu-l avem.Chiar daca azi ele nu s-ar mai gasi in nici un manuscris, care s-a putut pierde.Faptul ca aceste capete au si ele acelasi caracter general nu poate fi un argument sigur ca nu sunt ale lui Antonie, cum nu e pentru epistole.


    Oarecare inrudiri interne intre aceste capete si epistole se pot constata, desi ele sunt o lucrare deosebita, cu cuprinsul ei propriu.Asemenea inrudiri am avea de pilda in ideea de "om rational" pe care o folosesc si capetele si epistolele; in pretul ce se pune si in unele si in altele pe "deosebirea intre bine si rau", pe caracterizarea lui Dumnezeu ca "medic", s.a.m.d.


    (Prof.Dr.Dumitru Staniloae, prefata la FILOCALIA vol.I, Sibiu, la Nasterea Domnului, 1946)


     


     


    balla georgeta · 790 vizualizari · 0 comentarii
    16 Ian 2016
    Asta tine de dragoste : a privi la om si a vedea in el o frumusete de nerapit, iar totodata a te ingrozi de ceea ce viata a facut din el, a savarsit asupra lui.Dragostea este tocmai extrema suferinta, durere pentru ca omul e nedesavarsit si totodata minunarea pentru ca el este atat de uluitor, irepetabil de frumos.Si iata, daca privesti macar o data la om in felul acesta, poti sa il indragesti in pofida a tot ce le sare in ochi altora.


    Cat de des nu se intampla ca celui indragostit sa i se spuna :"ce ai gasit la el? ce ai gasit la ea?" - si omul da raspunsul absolut delirant : "dar nu vezi ce minunata este, ce frumos este?..."  Si se dovedeste ca, da, asa si este, omul cu pricina e minunat, pentru ca cel care iubeste vede toate ranile.De lucrul acesta, iata, e foarte important sa nu uitam.Este extrem de important sa ne amintim ca dragostea este realista pana la capat, ca ea il cuprinde in intregime pe om si ca ea vede, ea este vazatoare, insa in loc sa osandeasca, in loc sa se lepede de om, ea plange pentru schilodirea lui si este gata sa isi dea viata pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat sa fie indreptat si tamaduit.Asta este ceea ce se numeste atitudinea "cu intreaga intelepciune" fata de om, acesta este adevaratul principiu al dragostei, cea dintai viziune serioasa.


    Sursa:din cartea Taina iubirii de Mitropolitul Antonie de Suroj


    balla georgeta · 878 vizualizari · 0 comentarii
    13 Ian 2016
    Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, vrand sa-Si pregateasca biserica insufletita si casa sfanta spre salasluire Lui, trimitand pe ingerii Lui catre dreptii Ioachim si Ana - din care a voit sa iasa Maica Sa cea dupa trup - mai inainte a vestit zamislirea celei neroditoare ca sa adevereasca nasterea Fecioarei.


    Sfanta Fecioara Maria s-a zamislit si s-a nascut, nu dupa cum zic unii, de sapte luni sau fara de barbat, ci de noua luni si din unire cu barbat.Caci numai Hristos S-a nascut din Sfanta Fecioara Maria, in chip negrait si netalcuit, precum stie singur El, fara voie trupeasca.El fiind desavarsit Dumnezeu, toate ale iconomiei Lui celei dupa trup le-a luat asupra-Si desavarsit, precum a zidit si a plasmuit firea oamenilor din inceput.Deci ziua aceasta o praznuim, ca una in care se face pomenirea vestii date de inger Sfintei Ana careia i s-a vestit sfanta zamislire a Preacuratei Maicii lui Hristos.Pe care lucruri savarsindu-le Dumnezeu, din nimic le-a infiintat pe toate, facand pantecele cel sterp intru aducere de rod, iar pe cea care a trait in viata sa fara copii, a facut-o maica nascatoare de copii, cu preaslavire daruind-o ca un sfarsit vrednic al cererii sale cele drepte.Din Ana, Insusi Dumnezeu avea sa iasa purtator de trup, spre a doua nastere a lumii, caci a binevoit ca parintii cei intelepti si mijlocitori ai oamenilor, sa nasca fiica pe Maria, cea mai inainte de veci din toate neamurile, mai inainte hotarata si aleasa.


    Se savarseste acest sobor intru cinstita casa a Nascatoarei de Dumnezeu, care este in Svorani, aproape de sfanta ei biserica.


    Despre aceasta zamislire sa se caute istoria, in luna septembrie, in ziua a noua , la viata Sfintilor si dreptilor dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana, s-a scris mai pe larg despre parintii cei ce au zamislit-o si despre fiica lor.Cine va voi, poate sa o citeasca, caci cuviincioasa este pentru praznicul de acum.


    Sursa :Vietile Sfintilor din luna decembrie


    balla georgeta · 908 vizualizari · 0 comentarii
    08 Dec 2015
    Intocmai acest lucru patimesc si astazi multi parinti.Deoarece nu vor sa-i biciuiasca, nici sa-i mustre prin cuvinte, nici sa-i intristeze pe copiii lor, desi duc o viata in neoranduiala si nelegiuita, de multe ori i-au vazut ca ajung sa faca lucrurile cele mai rele, i-au condus la tribunale, ca sa le fie taiate capetele de calai.Pentru ca atunci cand tu nu-i educi, cand nu-i inteleptesti, se insotesc cu oameni netrebnici si imorali, facandu-se partasi la rautatea lor si sunt prinsi de legile rele si sunt pedepsiti in fata tuturor.Si lalolalta cu suferinta devine mai mare rusinea, cand dupa moartea copilului lor, toti il arata pe tata si il silesc sa nu mai calce prin piata.Caci cu ce ochi va putea sa-i priveasca  pe cei cu care se intalneste, dupa o astfel de rusine si suferinta a copilului lor ?


    De aceea va rog si va implor sa va ingrijiti cu luare-aminte de copiii vostri si intotdeauna sa urmariti mantuirea lor.


    Tu esti invatatorul intregii casei tale


    Tu esti invatatorul intregii casei tale si la tine ii trimite Dumnezeu continuu si pe femeie si pe copiii tai.Si in alt loc, Pavel zice despre femei :"Iar daca voiesc sa invete ceva, sa intrebe acasa pe barbatii lor"(1 Corinteni 14, 35).Si-n alt loc spune iarasi despre copii :"cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului"(Efeseni 6, 4)


    Statuile de aur.Urmeaza-i lui Iov, lui Avraam si lui David


    Sa nu crezi ca-i ai in casa ta pe copii statui de aur.In fiecare zi sa-i indrepti si sa te ingrijesti de ei cu luare-aminte, si in orice chip sa impodobesti si sa le educi sufletele.


    Urmeaza fericitului Iov, care se temea si pentru pacatele pe care copiii lui le savarseau cu gandul, si aducea pentru acestia jertfe si le purta mult de grija.


    Urmeaza lui Avraam, caci si acela nu s-a ingrijit de bani si de averi, ci de legile dumnezeiesti, ca sa le lase cu acrivie urmasilor sai.Si Dumnezeu intareste aceasta virtute a lui, zicand:"Ca l-am ales ca sa invete pe fiii si casa sa dupa sine sa umble in calea Domnului si sa faca judecata si dreptate"(Facerea 18, 19).


    Dar si David, cand a murit, l-a chemat pe fiul sau si in loc de mostenire mare i-a incredintat acestea si i-a grait continuu :"Iata, eu ma duc pe drumul pe care toti pamantenii se duc: fii tare si sa fii barbat ! Sa pazesti legamantul Domnului Dumnezeului tau, umbland in caile Lui, pazind poruncile Lui, hotararile Lui si asezamintele Lui, precum sunt scrise in legea lui Moise, pentru ca sa-ti fie bine cunoscut tot ce vei face, oriunde si ori incotro te vei intoarce ; ca sa Isi tina si Domnul cuvantul Sau, pe care l-a grait catre mine, zicand: daca fiii tai isi vor pazi drumul lor , ca sa se poarte cu credinciosie inaintea Mea, din toata inima si din tot sufletul lor, atunci nu va conteni sa fie din tine barbat pe tronul lui Israel"(vezi 3 Regi 2, 2-4)


    Sursa : Sfantul Ioan Gura de Aur,CUVINTE DE AUR, vol.III tr.V.Manolache, Ed.Egumenita


    balla georgeta · 870 vizualizari · 0 comentarii
    13 Nov 2015
    Cand nu mai raspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu, dau de asprimea dreptatii Sale, cand spre pedepsirea rautatii, ingaduie razboaiele.Atunci viata oricui se afla in primejdie de moarte, si a celor de acasa si a celor de pe fronturi.


    Dumnezeu, cel milostiv intru drepti, pe cei nebagatori in seama sau potrivnici - dar totusi oameni - abia cu ajutorul primejdiei ii indupleca sa vrea si ei ce vrea Dumnezeu, adica mantuirea, singurul lucru cu adevarat de trebuinta.Al doilea gand de ajutor e primirea de mai inainte ca bun, a ceea ce oranduieste si face Dumnezeu, si stiind ca nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu, sa ne bucuram de hotararea Lui, chiar daca nu pricepem aceasta. Iar gandul al treilea e ca in suferinte fara de voie s-au mantuit mucenicii, in suferinte de bunavoie s-au mantuit cuviosii, tot asa si cu suferintele razboaielor, mult mai multi se mantuiesc pe front, decat s-ar fi mantuit acasa.


    Obisnuit, lumea crede ca mor in razboaie cei rai si scapa cei buni.Este si nu este asa, pentru ca numai singur Dumnezeu stie si tine socoteala fiecaruia.Unul din sfinti a zis:"Caprele, eu sunt; iar oile, Dumnezeu le stie".Pe urma, numai singur Dumnezeu stie - si precum stie si face - daca pentru cineva e mai de folos viata, sau mai mult ii foloseste mutarea din viata aceasta.Apoi, Dumnezeu, in atotputernicia Sa, foloseste si pe cei rai, pe necredinciosi, pe cei fara nici un Dumnezeu, ba chiar si pe draci, ca printr-insii sa aduca la mantuire pe cei de mantuit.


    Lupta incepe abia in cei ce s-au hotarat la o viata mai conforma cu poruncile dumnezeiesti.


    Cata vreme mergem in voia valurilor, in voia firii povarnite spre pacat, n-avem nici o lupta, nu ne trezim din cursele vrajmasului (Timotei 2, 26); stam de buna credinta ca mergem bine, ne ispravim zilele in fericire si coboram cu pace la iad ! Dar, de indata ce aflam ce inzestrare avem si ne trezim spre ce trebuie sa fim, puterile iadului vor sari sa ne ceara socoteala pentru nesupunere. Dar nu vor sari cu toata urgia rautatii, ca nu le lasa Dumnezeu, ci cu viclesuguri si curse, cu minciuni si cu infricosare si cu alte nemaipomenite zavistii.Pe de alta parte, se vor folosi de unelte ale lor.(Ioan 8, 44), oameni amagiti de ei, care le-ar face toate cate-i invata dracii - daca ar fi dupa ei.De aceea zice Inteleptul: "Fiule, cand vrei sa te apropii sa slujesti Domnului, gateste sufletul tau spre ispite"(Intelepciunea lui Isus Sirah 2, 1).


    Razboiul duhovnicesc seamana intrucatva cu razboiul lumii.Si unul si altul te desface de viata aceasta.Numai ispitele, necazurile si tot felul de incercari ale razboiului nevazut izbutesc sa ne toceasca pe deplin gustul de lumea aceasta si sa ne duca la un fel de moarte fata de lume, care-i smerenia deplina si conditia de capetenie a rugaciunii neincetate.


    ( din 800 de capete,Ieromonah Arsenie Boca)


     


    balla georgeta · 1003 vizualizari · 0 comentarii
    04 Oct 2015
    Sfantul Maxim Marturisitorul numeste iubirea de sine "primul pui al diavolului". Ea e cealalta parte din piedica a doua ce ne-o starneste potrivnicul in noi insine:iubirea trupeasca de sine, incepatura mandriei.Impotriva ei ne-a cerut Mantuitorul sa ne hotaram pentru lepadarea de sine, zicand:"Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa in fiecare zi si sa-Mi urmeze Mie"(Luca 9, 23).Lepadarea aceasta insa o poate face numai cine s-a ridicat cu mintea mai presus de cele desarte si s-a desfacut din dragostea lumeasca si si-a stramutat puterea dragostei sale, toata, catre Dumnezeu.Sau, cu alte cuvinte:pe cine l-a ajutat Dumnezeu sa iasa din legaturile iubirii de lume, il ajuta sa iasa si din legaturile dinlauntru ale iubirii de sine.


    Iubirea trupeasca de sine si plina de trufie, numai dragostea aprinsa a lui Dumnezeu o poate scoate si desavarsit s-o faca scrum, prin umilintele cu care o arde.


    Noi nu prea putem sti in cata primejdie ne baga iubirea de sine, dar o putem deduce din purtarea de grija a lui Dumnezeu, Care, cu iubire de oameni, ajuta mantuirea noastra, ingaduind incercari, certari si ocari peste capul nostru, cu rostul ca sa ne scarbim de noi insine si sa ni se toceasca tot gustul de cele de aici, caci altfel nu putem muri noua insine ca sa viem lui Dumnezeu (Galateni 2, 19).De aceea toti Parintii au fugit de lauda si au iubit ocara si toata napastuirea, ca pe unele ce ucid puii vicleni si aduc mult folos de la Dumnezeu.


    Cei ce prin darul lui Dumnezeu se izbavesc si de legaturile dinlauntru ale iubirii de sine, se poarta si se marturisesc pe ei insisi straini si calatori (Evrei 11, 13) aici pe pamant.De aceea "suspinam in acest trup, dorind sa ne imbracam cu locuinta noastra cea din Ceruri"(2 Corinteni 5, 2).


    "Puiul de drac" al iubirii de sine, facandu-se barbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute dumnezeiasca.Ba inca, omorand pe cei ce nu cred ca el, i se va parea ca face slujba lui "Dumnezeu"(dumnezeul care l-a inselat pe el)(Numerii 25, 7-13).


    Cu ingaduirea  lui Dumnezeu, satana ii cerne si ii culege pe toti cei ce umbla in lumea aceasta dupa placeri, chiar duhovnicesti, numai sa-i prinda, ca inca nu s-au lepadat desavarsit de iubirea de sine si de orice spurcaciune a vietii, dupa atata si atata propovaduire a Bisericiii:caci patima aceasta face pe om sa cada, lovit de sagetile laudei si sa se trezeasca cu mintea inselata si sarita din socoteala smereniei.


    Precum in viata pamanteasca lucra Harul asupra celor ce se sfinteau si sporea in ei iubirea, iar la dezlegarea lor din trup, ramanand in Imparatia Harului, acesta sporeste, desavarsind in ei iubirea; asa prin contrast, in starea de iad a constiintei, in imparatia fara de Har, lucreaza demonii asupra sufletelor chinuite si sporesc in ele ura.Ura aceasta care nu poate face nimic, zvarcolirea neputintei furioase, ura demonilor care chinuiesc sufletele si vad ca nu ispravesc nimic, ura aceasta arde, ura aceasta infernala e focul nestins, care nu lumineaza nimic.Sufletele acelea, care s-au amagit de poftele lumii, de slava desarta si de trufia vietii (1 Ioan 2, 16), inselate de iubirea de sine care le-a povatuit la toate poftele, iata-le inecandu-se in ura care le arde si care s-a intarit peste ele ca o mare imparatie a raului.In aceasta imparatie infernala i-a dus iubirea de sine, primul pui al diavolului si tata a toata amagirea.


    Intr-o asa imparatie au sa sufere toti cei ce n-au scos cu desavarsire iubirea de sine dinlauntrul lor, ci au mangaiat-o cu toate placerile si i-a surprins moartea inca neinteleptiti la minte si necuratiti la inima.Au plecat cu nadejde, le ramane nadejdea.Si daca se va afla cineva dintre rudenii sau urmasi, ca sa implineasca pentru ei faptele iubirii, cu acestea acopar multime de pacate si-i scot din moarte (Tobit 4, 10).Iar daca Dumnezeu nu pune nimanui in gand sa implineasca mila si pocainta pentru ei, e semnul ca nu are planul sa-i scoata din munca.


    balla georgeta · 938 vizualizari · 0 comentarii
    20 Sep 2015


    Iisus cere istoriei decizia existentei Sale.Dar istoria s-a aratat neputincioasa din primele ei zile.Asa a ramas si mai ramane.Prin faptul ca Iisus S-a tesut destinului omenesc si prin faptul ca omul trebuie sa se decida ce face cu Iisus, se explica de ce istoria omului e asa de zbuciumata si vesnicia lui e asa de hartuita si muscata de serpii indoielilor si ai contrazicerilor.Asa se explica de ce pentru Iisus oamenii s-au iubit si s-au urat, s-au macelarit si s-au ajutat, au cunoscut extremitatile pasiunii si ale jertfei.De El a atarnat roata constiintei, a frumosului si a ratacirii.El este forta interioara pe care forta veacurilor n-au putut-o istovi.Amintirea Lui e vie pretutindeni, pe zidurile bisericilor si ale scolilor, pe varful clopotnitelor, pe toate drumurile , la capataiul paturilor si al mormintelor.Distrugeti ferestrele de biserici, luati icoanele din altare si de pe case !Viata lui Iisus umple muzeele si bibliotecile.Dati foc Liturghierelor, Ceasloavelor si cartilor de rugaciune; Il veti descoperi pe El si toate cuvintele Lui in toate cartile literaturilor, ba chiar si cei care-L blestema nu fac altceva decat sa-L marturiseasca fara sa vrea prezenta Lui.



    Rasunetul tuturor romanilor, stapani ai lumii, a incetat o data cu zilele lor si cine se mai gandeste sa moara pentru faima lor postuma ? In jurul multora s-a facut mai multa galagie ca in jurul lui Iisus;iar dupa mii de ani, numai in jurul lui Iisus isi pun oamenii problema si astazi, pe viata si pe moarte, ca-n primele zile.



    Numai cineva mai viu ca romanii si care e cu adevarat un idol nemincinos al omului, poate inteti lupta aceasta permanenta intre oameni.Si astazi, ca in ziua Nasterii Sale, unii Il iubesc, iar altii Il urasc.Oamenii sunt antrenati insisi intr-o patima pentru iubirea Lui.Unii sunt in destinul lui Iisus, iar altii fara destin, nici sens.Deci, daca intrebarea :"Cine este Iisus?"a crescut in veacuri si cere fiecarei generatii un raspuns decisiv, noi nu putem raspunde decat intr-un glas cu Tatal, intr-o rostire cu ingerii, intr-o propovaduire cu Apostolii, intr-o marturisire cu mucenicii si cu toti sfintii si intr-o afirmare cu toata crestinatatea a doua milenii: "Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii".Salutul permanent al fiecarui Toma, din indoiala omeneasca si certitudinea dumnezeiasca.



    Daca cineva a ajuns la siguranta aceasta si poate acoperi cu viata, in acela S-a nascut Iisus, nastere care deschide calea vesniciei, inca fiind in veac.Cu Iisus se naste si explicatia omului si explicatia lumii.



    Cine este Iisus ? - s-a intrebat Irod, care afland de la magi cine-I, L-a osandit la moarte, crezand ca omorand 14000 de prunci, va scapa de Iisus.S-a intrebat Irod Tetrarhul, care auzind toate cate facea Iisus, nu se dumirea ce sa creada despre Dansul.



    Se intrebau carturarii si fariseii, smintindu-se pentru formalitati infrante; se intrebau cine-I acesta de iarta si pacatele ?



    Se intrebau pana si Apostolii cine-I acesta ca asculta de El vanturile si marea ?



    Si s-a intrebat un sir intreg de nedumeriti.



    S-a intrebat puterea lumeasca.



    S-a intrebat toata trufia mintii.



    S-a intrebat toata necredinta.



    Toti acestia L-au refuzat, L-au osandit si L-au omorat pe Iisus si aceasta s-a intamplat permanent in istorie.Cine este Iisus pentru noi ?



    Pe contemporanii lui Iisus ii intelegem ca le era greu sa-L creada pe Dumnezeu.Dar, dupa dovada Invierii Sale, dupa dovada dumnezeirii Sale, dupa aparitia Sa mai presus de fire, prin usi incuiate, petrecere nevazuta cu oamenii, aratandu-Se lui Pavel si altora din veac in veac, nu mai putea fi fara raspuns.



    Raspunsurile teologice sunt stiinta.



    De aici, pentru noi, Iisus e sensul vietii, reazimul si in ispite si in furtuni.Asemanarea dupa care tanjim si insetam de-a lungul desertului vietii.Originalul nostru, autencitatea noastra.



    Dar mai mult decat acestea, este prietenul nostru, Care sigur nu ne paraseste niciodata; e Sfanta noastra Impartasanie, cu desavarsire si foamea noastra metafizica.(...)



    Imparatul Insusi Se va face slujitorul celor ce L-au asteptat cu toata fiinta.De altfel, acesta este Iisus: Imparatul slujitor al destinului omenesc.Iisus a reintors sensul existentei iarasi in Tara de obarsie:Imparatia Sensului si a explicatiei depline.



    (Din lucrarea 800 de capete,  Parintele Arsenie Boca)


    balla georgeta · 941 vizualizari · 0 comentarii
    13 Sep 2015

     


     

    Cea mai importanta intrebare pe care ti-o poti pune - si la care poti raspunde - este aceasta:"Sunt sau nu sunt crestin ?"



    O invatatoare a pus urmatoarea intrebare : "Copii, de ce credeti voi ca vecinii mei imi spun ca sunt crestina ?"Nici unul nu a raspuns.Putin nerabdatoare, invatatoarea a repetat intrebarea:"Hai, spuneti, de ce credeti voi ca-mi spun vecinii crestina ?"Din nou, nici un raspuns.In cele din urma, un baietel timid a ridicat mana si a spus : "Probabil spun asa fiindca nu va cunosc !"



    Poate esti membru intr-o biserica buna.Cu toate acestea , tu trebuie sa dai un raspuns la intrebarea :"Sunt eu un crestin adevarat ?"



    Roaga-L pe Dumnezeu sa te ajute sa intelegi ceea ce vei citi si, astfel, sa ai certitudinea ca esti iertat si ca ai ajuns sa-L cunosti pe Dumnezeu ca Tatal, care este in ceruri.



    Oamenii au notiuni foarte ciudate despre ceea ce inseamna a fi crestin. Iata cateva dintre acestea :



    A crede in Dumnezeu nu te face crestin.



    Sunt mii de oameni care cred ca ca exista Dumnezeu, dar cei mai multi nu au habar cine este Dumnezeu.



    Colonelul James Irwin, cunoscut pentru misiunea sa cu Apolo 15 pe Luna, povestea cum, in timpul unei vizite intr-o tara musulmana, un conducator religios musulman i-a spus:"Dumneavoastra vorbiti atat de mult despre Dumnezeu, cum nu sunteti musulman ?"



    Ai vazut ? Daca poti fi musulman si sa crezi in Dumnezeu, atunci "a crede in Dumnezeu" nu te face crestin!



    Sunt multi copii care cred in sapun, dar, in ciuda credintei lor, nu sunt cu nimic mai curati.



    Mai mult, demonii insisi cred ca exista Dumnezeu:"Tu crezi ca Dumnezeu este unul si bine faci; dar demonii cred si tremura !"(Iacov 2, 19)



    Credinta, in sine, nu aduce nici o schimbare.De aceea, credinta, daca ramane singura, nu te face crestin.



    Mersul la biserica nu te face crestin.



    Oamenii merg la biserica tot timpul - pentru o sumedenie de motive.Dar acest lucru nu-i face crestini.Chiar si unii hoti merg la biserica !



    Sunt unii oameni care merg la biserica din obicei.Altii merg pentru ca familia merge !



    Crestinii merg la biserica, dar mersul la biserica nu-l face  pe nimeni crestin.



    Rugaciunea nu te face crestin.



    Desigur, crestinii se roaga, dar simplul fapt ca te rogi nu te face crestin.



    Hindusii se roaga tot timpul.Musulmanii se roaga de cinci ori pe zi.Doar faptul ca cineva se roaga nu inseamna ca e crestin.



    Trairea unei vieti morale nu te face crestin.



    Sunt multi atei, care traiesc o viata decenta, corecta.Dar, la urma urmei, cat de bun este "binele"?



    Aici este esenta problemei.



    Cei mai multi oameni au idei eronate cu privire la standardul real cu care trebuie comparata bunatatea noastra.De exemplu, punandu-te alaturi de betivul care petrece toata ziua la carciuma, tu pari a fi potrivit pentru un loc in panteonul sfintilor !Chiar comparat cu prietenii tai sau cu familia ta, tu poti parea bun.



    Dar standardul de bunatate al lui Dumnezeu este diferit.El te masoara cu Fiul Sau, Iisus Hristos, care a trait o viata de absoluta perfectiune.Comaparata cu acest nivel de perfectiune, bunatatea noastra arata destul de subreda.



    O femeie si-a intins rufele albe, fiind mandra de felul cum straluceau in soarele de ianuarie.Dar n-a trecut mult si un strat alb de zapada s-a asternut pe pamant si imediat diferenta a devenit evidenta: cand au fost puse albiturile ei alaturi de albul perfect al lui Dumnezeu, ele au parut mai degraba cenusii, decat albe !



    Bunatatea noastra comparata cu bunatatea lui Dumnezeu arata foarte patata.Intotdeauna au fost destui oameni "buni" in lumea noastra, dar daca bunatatea ar fi de ajuns pentru mantuire, nu ar mai fi fost nevoie ca Dumnezeu sa-L trimita pe Iisus Fiul Sau in lume.Faptul ca Iisus a trebuit sa vina si sa moara pe cruce pentru a face posibila iertarea noastra ne arata ca trairea unei vieti frumoase nu-l face pe nimeni crestin.



    Citirea Bibliei nu te face crestin.



    Fara indoiala, crestinii iubesc Biblia.Unii o citesc zilnic.Dar simpla citire a Bibliei nu demonstreaza ca cel ce o citeste este crestin.



    La varsta de 15 ani, Karl Marx a scris o explicatie de-a dreptul uimitoare asupra unei portiuni din Evanghelia dupa Ioan.Mari teologi au fost de acord cu adevarurile scrise de el.Dar Karl Marx n-a pretins vreodata ca este crestin.



    In timpul adolescentei, Nichita Hrusciov, fostul lider al Kremlinului, citea Biblia.Cu toate acestea, scopul lui a fost sa distruga Biserica Crestina din fosta Uniune Sovietica.



    Citeste Biblia cat mai mult posibil ! Dar nu uita : simpla ei lectura nu te face crestin.



    Vorbirea despre Iisus nu te face crestin.



    Multi oameni vorbesc despre Iisus, ba chiar vorbesc bine despre El.Unii dintre acestia pot fi, de pilda, profesori, altii predicatori sau conducatori de biserici.Insa asta nu inseamna neaparat ca ei si cred ceea ce spune Biblia despre Iisus.Adesea ei prezinta oamenilor un Iisus care corespunde modului lor de gandire si nu pe Iisus Cel Adevarat, al istoriei si al Bibliei.



    Tu nu te poti naste crestin.



    Sunt oameni care spun: "M-am nascut intr-o tara crestina, prin urmare sunt crestin, ca ce altceva as putea fi ?" Destul de multe alte lucruri !



    Unii s-au nascut in grajduri, dar acest lucru nu i-a facut cai, dupa cum copiii nascuti pe aeroporturi nu devin avioane!



    ATUNCI CE ESTE UN CRESTIN ?



    Bine, vei spune, in cele din urma, daca a crede in Dumnezeu, a merge la Biserica, a te ruga, a te purta frumos, a fi moral, a citi Biblia si a vorbi despre Iisus nu te fac crestin, atunci ce te face crestin ? In fond, ce este un crestin ?"



    UN CRESTIN A GASIT CALEA VIETII



    Biblia spune ca un crestin este cel care a gasit "calea vietii", Iisus Hristos a spus :"Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.Nimeni nu vine la Tatal, decat prin Mine"(Ioan 14, 6).Observati, Iisus nu spune ca El va arata cuiva calea vietii, ci: "Eu sunt Calea..."!



    Iisus mai spune ca exista o cale larga si una ingusta.Dupa El, calea larga duce la pierzare si multi sunt cei ce o strabat (Matei 7, 13)



    Asadar, ce este un crestin? In primul rand, un crestin a gasit calea vietii, in contrast cu calea mortii.Iar calea vietii este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.



    Te simti pierdut?Ai sentimentul ca nu stii incotro mergi?Cand devii crestin, ai gasit calea vietii.



    Poate vei intreba:"Cum este aceasta cale a vietii?"



    Este calea pacii.Cand umbli pe calea lui Hristos, ai pace in inima.Iisus a spus celor ce-L urmau:"Va las pacea Mea;va dau pacea Mea.Nu v-o dau cum v-o da lumea"(Ioan 14, 27).Pacea lui Dumnezeu este un dar pus la dispozitia tuturor.



    Cand umbli pe calea lui Hristos, ai pace launtrica;o liniste deplina iti stapaneste inima.Din cioburile fiintei tale sfaramate se reface o viata noua.



    Apoi, calea vietii este calea curatiei.Biblia spune:"Ferice de cei cu inima curata, caci ei Il vor vedea pe Dumnezeu"(Matei 5, 8).



    Daca tu flirtezi cu pacatul, daca te joci cu imoralitatea, daca nu-ti faci slujba cu credinciosie, daca nu esti onest la scoala, la serviciu, la joaca, in viata de familie, atunci nu esti crestin.



    Altfel tu poti fi o persoana cumsecade - "sufletul" oricarei petreceri, dar nu esti crestin.Deoarece calea  lui Hristos este calea curatiei.



    Cand vii la Hristos, El iti spala inima si iti da puterea de a trai o viata neprihanita.



    Apoi, calea lui Hristos mai este si calea dragostei."Prin aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, daca va iubiti unii pe altii"(Ioan 13, 35).Biblia mai spune:"Stim ca am trecut din moarte la viata, prin faptul ca iubim pe frati"(I Ioan 3, 14)Cuvantul "dragoste" a fost golit de sensul lui real.Astazi e folosit pentru a descrie o persoana care exploateaza sentimentele altora in interes egoist, pentru a-si satisface propriile sentimente.Dar aceasta nu este "dragoste".Adevarata dragoste ne determina sa dorim binele maxim al altcuiva, indiferent cat ne-ar "costa" acest lucru !



    Calea vietii inseamna a avea un singur stapan in viata.Crestinul slujeste unui singur stapan.Biblia Il numeste pe Iisus drept Domn al domnilor si Imparat al imparatilor.Crestinul traieste acest adevar.Iisus devine Domnul tau, Stapanul tau, Imparatul tau.Ce spune El, aceea se face !



    Robul imparatului asteapta doar un semn si indata ce-l primeste se grabeste sa execute dorinta exprimata de imparat.Soldatul care se supune conducerii unui comandat va duce la indeplinire toate ordinele acestuia.



    Un crestin adevarat accepta o astfel de autoritate din partea lui Dumnezeu asupra vietii lui.Iisus are toate drepturile de a conduce vietile noastre.El este suprem nu pentru ca a mostenit autoritatea Sa de la stramosi, cum e cazul regilor sau domnitorilor.Si nici nu conduce prin amenintari, cum ar face-o un dictator.



    Iisus este Domn si Imparat pentru ca El este Creatorul nostru.El Si-a dat viata pentru noi si El este Cel care face toate lucrurile pentru binele nostru absolut.





    balla georgeta · 1473 vizualizari · 0 comentarii
    02 Sep 2015

     

    " Este bine sa luam atitudine deschisa pentru pacatele si faradelegile savarsite de fratii nostri ? Cum sa-i mustram pe cei care vor sa ne sminteasca, ce socoteala sa cerem celor care ne lovesc pe la spate ? Nu cred ca retragerea este o solutie.


    Nu se poate da o solutie pentru toate cazurile.Fiecare om trebuie sa-si gaseasca solutia lui in imprejurarile respective.Cat priveste mustrarea pentru pacat, o poti face unui om care intelege mustrarea.Parintele Arsenie Boca zicea ca "mustrarea invinge, nu convinge". Ceea ce ne-ar interesa pe noi ar fi sa-i convingem, nu sa-i invingem.Oamenii nu sunt niste fiinte stas cu care sa se poata lucra pe o singura directie.Sunt oameni pe care-i folosesti laudandu-i, sunt oameni pe care-i folosesti defaimandu-i, sunt oameni pe care nu-i folosesti vrand tu sa-i folosesti.Sunt cazuri si cazuri, si atunci trebuie sa gasesti metoda pentru omul pe care-l ai in fata.Noi vedem nelegiurile din jurul nostru si tacem.Vedem nelegiuirile din jurul nostru si inchidem ochii.Vedem nelegiuirile din jurul nostru si n-avem curajul sa spunem ca nu-i bine.Vedem nelegiuirile din jurul nostru si n-avem indrazneala sa le aratam ca nelegiuiri.Vedem nelegiuirile din jurul nostru si ne facem ca nu le vedem, ca nu le stim, ca si cand lucrurile acelea care se fac spre rau sunt spre bine.De ce facem noi asa ? Pentru ca nu suntem intariti in bine.Sa stiti ca toate pacatele care se fac in jurul nostru si pe care noi le stim si pe care noi nu le inlaturam, sau nu ne aratam cuvantul impotriva lor, inseamna ca si noi le facem intr-un fel.Si noi suntem partasi la nelegiuirile care se fac in jurul nostru si pe care noi nu le aratam ca nelegiuiri, ci noi, cum am zice astazi cu un cuvant care circula acuma, le toleram.Luati aminte la Sfantul Ioan Botezatorul care a stat inaintea faradelegii.In loc sa stea in pustie, acolo unde-i era locul si acolo unde-i era rostul, s-a dus la regele Irod si i-a spus:traiesti in nelegiuire, nu faci bine !Noi nu putem face ceea ce a facut Sfantul Ioan Botezatorul.Nici pentru cei din apropierea noastra, pentru cei din familia noastra.De multe ori lasam sa se intample niste lucruri pe care stim sigur ca nu le binecuvinteaza Dumnezeu.Ar trebui sa ne intristam ca noi nu am fost ca Sfantul Ioan Botezatorul care a spus cuvant hotarat in fata nelegiuirii.Sa ne intristam ca toleram nelegiuirile, sa ne intristam ca ne facem partasi la nelegiuirile din jurul nostru, sa ne intristam ca n-avem curajul sa stam impotriva raului, sa ne intristam ca n-avem curajul sa-i spunem raului pe nume ci, ca sa ne mearga noua bine, ca sa n-avem vorba, ca sa n-avem confruntari, tacem.Si tacem cu pacat, pentru ca lasam sa se inmulteasca pacatele din jurul nostru.

    Sfantul Ioan Botezatorul n-a facut asa.Si daca il sarbatorim cu adevarat la Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la aceasta sarbatoare trista si la aceasta sarbatoare care-i si de bucurie, daca-l sarbatorim cu adevarat, apoi, la tristetea ca i s-a taiat capul, ar trebui sa adaugam mai mult tristetea ca noua nu ni se taie capul pentru ca pactam, pentru ca suntem de acord cu nelegiuirile din jurul nostru numai sa nu ni se taie capul.

    Sa ne rugam Bunul Dumnezeu sa ne dea tarie sufleteasca sa putem fi impotriva pacatului oriunde si oricand si sa fim urmatori Sfantului Ioan Botezatorul, chiar daca pentru aceasta ni s-ar taia capul".


    ( din volumul Veniti de luati bucurie de Parintele Teofil Paraian)


    balla georgeta · 1290 vizualizari · 0 comentarii
    23 Aug 2015





    Intr-o zi asteptam trenul in gara.Dupa cateva minute vad ca se apropie de mine o femeie, si dupa ce a luat binecuvantare, m-a intrebat de la ce manastire sunt.Apoi, dupa ce am vorbit putin, mi-a povestit cum s-a intors ea la Dumnezeu.In timp ce lacrimile au inceput sa-i curga, mi-a zis "Parinte, eu am fost atee si membra de partid.Lucram la un birou si nu voiam sa aud de Dumnezeu.Imi placea sa-mi traiesc viata.Dupa o perioada de timp m-am imbolnavit si am ajuns intr-o stare critica.Aveam un fel de paralizie psihica si nu mai puteam face nimic.Trebuia sa fiu ingrijita ca un copil.Aceasta stare m-a dus la deznadejde.Intr-una din zile n-am mai rezistat si m-am hotarat sa ma sinucid.Mi-am ridicat ochii mintii spre cer si am zis:"Doamne,daca intr-adevar existi, Tu poti sa ma scapi, altfel imi voi curma viata, asezandu-ma pe linia ferata si asteptand primul tren.Asa nu mai vreau sa traiesc !"S-a intamplat ca acest tren sa fie acceleratul de Iasi-Timisoara.Zicand aceste cuvinte, m-am dus la o distanta oarecare de gara, ca sa nu fiu vazuta de nimeni si m-am asezat pe linia ferata, intinsa pe sine, cu fata in sus.Dupa cateva clipe, a venit acceleratul cu toata viteza, si cand s-a apropiat de mine, l-am vazut ca s-a ridicat la jumatate de metru deasupra mea si a trecut tot trenul prin aer.Dupa ce a trecut, mi-am dat seama de minunea care s-a petrecut cu mine si m-am cutremurat.Am ramas vie si nevatamata.Am inceput sa plang in hohote, si, sculandu-ma, m-am dus acasa.De atunci, m-am facut sanatoasa si m-am apropiat de Dumnezeu".


    - Gradina Maicii Domnului -



    Intorcandu-ma odata de la Tesalonic spre Sfantul Munte, m-a dus cineva cu masina pana intr-un sat, iar de-acolo asteptam sa iau autobuzul.



    Un batranel care trecea pe acolo, cand m-a vazut, m-a intrebat de unde sunt, iar eu raspunzandu-i, mi-a zis :



    - Ei, Parinte, mare grija are Maica Domnului de Sfantul Munte !



    - Stiu ! Am simtit si eu ajutorul ei, i-am spus eu.



    - Uite, zise el, cu ani in urma, ministrul cultelor de aici din grecia, a vrut sa viziteze Sfantul munte.Cu toate ca i s-a spus ca nu are voie sa intre pentru ca este femeie, ea nu a ascultat si a hotarat ca peste doua zile sa intre in Sfantul Munte.Insa cu o zi inainte s-a imbolnavit grav, si, dupa cateva zile, a murit.



    Altadata, cineva tot cu o functie mare a vrut sa intre in Sfantul Munte ca sa impuna ceva nepermis.Cand a ajuns in portul Uranopolis, i s-a facut dintr-o data rau, si in scurt timp a murit.



    - Vezi, Parinte, ca nu lasa Maica Domnului pe nimeni sa faca rau Gradinii ei ?



    - Ai dreptate, bunicule !Si-ti multumesc pentru cuvintele frumoase.Maica Domnului sa te aiba in paza !Slava frumoasei noastre Imparatese !


     




    balla georgeta · 1933 vizualizari · 0 comentarii
    17 Aug 2015


    Dumnezeu iubeste pe toti oamenii la fel de mult.Ne copleseste cu iubirea si bunatatea Lui.Dar peste dar.Nu pentru ca am facut noi ceva bun pe pamant sau ca meritam, ci pentru ca El este izvor de iubire.Dumnezeu nu pierde pe nimeni.Asteapta pe fiecare in ritmul sau.Delicat,sensibil,dulce.Invita si nu forteaza niciodata.



    Sufletul smerit, modest atrage harul Duhului Sfant.Smerita cugetare.Omul este doar un vas prin care Dumnezeu lucreaza si nimic nu-i apartine, nimic nu este a lui.Toate sunt daruri ale lui Dumnezeu.Cu totii suntem unelte in mainile lui Dumnezeu sau prelungiri ale mainilor Lui.Sa ne lasam purtati, dansati...



    Cand scurmam in cenusa trecutului mai gasim carbuni aprinsi.Se vor stinge cu timpul, cu lacrimi, cu suspine sau de la sine.E nevoie de rabdare.Sa iubim si sa iertam pe aproapele nostru.Ieratm pentru viitor, nu pentru trecut.Daca nu reusim sa iertam, nu vom avea pace nici in rai, darmite pe pamant.Rugaciune fierbinte pentru toate durerile de pe lume care gem dupa dorul de Dumnezeu.Doar prin iubire cerul coboara pe pamant si se umple de har.Cu recunostinta pentru toate examenele vietii sufletul se purifica.In multumire, nu in razvratire...Orice ar fi, Eu te iubesc, zice Domnul.Iar si iar.De saptezeci de ori cate sapte.Sa nu ma parasesti ! Nu deznadajdui.Ridica-te si mergi mai departe.Iubirea nu este niciodata muta.In Hristos iubirea nu are sfarsit.



    Pace si bucurie sfanta in cetatea sufletului.






    Ieromonah Hrisostom Filipescu, Putine lacrimi, multa bucurie


    balla georgeta · 1248 vizualizari · 0 comentarii
    25 Iul 2015


    Clipe dulci, dar si amare,trec zilnic pe langa noi.Unele cioplesc in lemnul ori in piatra fiintei noastre, altele sunt sunete ale unei simfonii divine.Cu gandurile ori cu faptele incercam sa scoatem, fiecare in parte, cuiele din scandurile vietii noastre.In fiecare dintre noi este clipa si vesnicia.Cu gurile acestea spunem rugaciuni.Cu gurile acestea scuipam venin in jurul nostru.Cu gurile acestea primim pe Hristos Euharistic.Cu gurile acestea ranim.Cu gurile acestea zambim.Cu gurile acestea ne sarutam copiii la culcare.Oare ii place lui Dumnezeu ce gust are Cuvantul meu ?!Cum traiesc eu acum ?!Dumnezeu Isi poate face autoportretul in chipul meu?!



    Se cuvine sa vedem pe cei din jurul nostru asa cum ii vede Dumnezeu si nu asa cum ii vede omul.Dumnezeu si nu isi bate niciodata joc de om.Sa avem rabdare cu aproapele nostru pana cand va descoperi si el darurile si dragostea Domnului.Caci Dumnezeu este al tuturor, nu numai al nostru.Dragostea universala nu mai intreaba:"Cine este aproapele meu ?", ci in fiecare om vede in celalalt pe aproapele sau.Asa cum Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii si ii asteapta pe Cale, se cuvine si noi sa invatam Porunca Iubirii.Sa iubim pe cei din jurul nostru atunci cand merita cel mai putin, atunci au cea mai mare nevoie de Iubire !Mamele iubesc cu inima Domnului.Indiferent daca puiul e cuminte sau obraznic, are patru clase sau doua masterate, este cioban sau avocat, este talhar sau desfranat, este mic sau mare;este copilul ei, carne din carnea ei si iubeste oricum, neconditionat si mult.



    In aceasta viata toti suferim pe drept, numai Hristos a suferit pe nedrept.Sufar pentru mine, pentru tata, pentru mama, pentru neamul meu.Suferim pentru ca nu stim sa iubim frumos, bine si curat.Ne legam de lucruri vremelnice.Ne risipim in trairi mici.Avem o placere bolnava sa osandim, sa judecam.Suferim pentru ca nu ne-am imprietenit cu timpul.Si mai presus de toate ne place sa impartim "dreptatea";dar nu dreptatea Domnului, ci dreptatea omului.Uitam ca la Dumnezeu dreptate inseamna iertare si iubire nemarginita.Sa invatam sa deschidem cerul cu lucruri marunte.Daca ierti, iarta totul ! Altfel n-ar mai fi iertare.Cand suntem unii in inimile altora intotdeauna o lacrima curge.Aceasta este Biserica, prezenta unora in inimile altora.Dragostea nu este nimic altceva decat durerea ta in inima mea, plangerea cu cei ce plang si bucuria cu cei ce se bucura.



    Viata este darul lui Dumnezeu pentru noi, modul cum o traim este darul omului pentru Dumnezeu.Dumnezeu vrea sa faca din fiecare dintre noi o lumina in intuneric si din spin un trandafir.Daca olarul stie cat sa tina oala in foc ca sa arda fara sa se sparga, tot asa si Dumnezeu stie masura suferintelor noastre fara ca sa sparga lutul fiintei noastre.Desaga cu necazuri, greutati, incercari, ispite se va deserta odata.Nu poate fi un sac fara fund.



    Doamne, Te regasesc si astazi in copilul ce rade curat si in mosul care plange incet...






    Ieromonah Hrisostom Filipescu


    balla georgeta · 1129 vizualizari · 0 comentarii
    08 Iul 2015

    1, 2, 3 ... 11, 12, 13  Pagina urmatoare