Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



Ultimele comentarii

Mosule Stau pe geam si nu am ...

01/03/2015 @ 20:47:27
de catre L imi


...

01/03/2015 @ 00:37:37
de catre L imi


De luat aminte !Doamne ajuta-ne, lumineaza-ne ...

12/01/2015 @ 16:53:53
de catre balla georgeta


Rugaciune Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui ...

06/01/2015 @ 12:45:25
de catre balla georgeta


Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe ...

13/10/2014 @ 19:06:48
de catre radu alecsandru


Calendar

Septembrie 2017
LunMarMierJocVinSamDum
 << < > >>
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Anunt

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 2

rss Sindicalizare

Linkuri

    Afisarea articolelor postate de: dima claudiu daniel

    Parintele Ioan Buliga despre POST SI TACERE
    Despre post
    “Sfintii Parinti ne spun ca pentru cei ce vor sa se mantuiasca, postul si rugaciunea sunt precum doua aripi la o pasare ce zboara. Cu rugaciunea fara infranare nu facem nimic, la fel cum nu facem nimic cu infranarea fara rugaciune, caci fara infranare suntem cuprinsi de patimi, si rugaciunea ar fi cum am cere ceva ce nu vrem ( căci fiind plini de patimi, ce altceva putem cere decat sa scapam de ele, sau ce sens ar avea sa cerem altceva?) , iar fara rugaciune nu mai avem legatura cu Dumnezeu, si atunci infranarea nu mai are sens.
    Ca si in alte cazuri insa, problema apare atunci cand nu stim ce inseamna rugaciunea si postul. Despre rugaciune am mai vorbit si in alte locuri, si am pus „punctul pe i” , cand am spus ca a te uita la televizor nu inseamna ca te rogi, ba se poate ca pacatuiesti smintind si pe altii. Daca este sa vorbim despre postul din zilele noastre, sigur ca majoritatea dintre noi stim invataturile clasice, si postim de carne, lapte si branza, in zilele randuite de biserica, insa sunt nevoit sa ma repet, ca o randuiala este foarte folositoare pentru incepatori, pentru a se obisnui sa posteasca, insa cu trecerea timpului trebuie sa avem o infranare permanenta, nu neaparat mancand permanent de post, ci este vorba de un control al trupului si o permanenta stare de usurare a lui pentru a-l feri de zburdarea spre pacat, pentru a-l smeri, dar si pentru a fi intr-o permanenta stare de rugaciune, deoarece atunci cand te imbuibi, nu te mai poti ruga.
    Astfel, asa cum bine se stie, trebuie ca in fiecare zi sa ne infranam si sa ne ferim sa mancam mult fara niciun folos . Pentru aceasta, si efortul fizic trebuia redus, si avantajul este ca in locul efortului fizic avem timp pentru suflet. Sigur ca lucrul acesta este valabil doar pentru cei care isi fac singuri programul, si sunt dispusi sa faca aceasta. Pentru cei care au multe obligatii familiale sau de serviciu, si nu pot sa practice aceasta infranare permanenta, nu ramane decat sa se smereasca, si sa se infraneze atunci cand o sa aiba prilejul.
    Spuneam de starea de usurare a trupului, pe care trebuie sa o urmarim , iar aceasta stare de usurare putem sa o avem si mancand putina carne in zilele de dulce. Sunt unii care exagereaza si nici nu vor sa se atinga de carne (nu ma refer la manastirile unde este randuiala de a nu se manca carne, ci la mirenii sau chiar calugarii, care ii judeca pe cei care mananca carne) , pe cand chiar in Canoanele Sfintilor Parinti, este blestemat cel ce considera carnea a fi ceva necurat. Faptul ca este foarte sanatos sa nu mancam carne este indiscutabil, insa de aici si pana a pune carnea ca pricina pentru a spori duhovniceste este o greseala mare.
    Iarasi ma repet ca regulile stricte sunt pentru incepatori, iar atunci cand vrem sa inaintam duhovniceste trebuie sa traim si sa simtim ceea ce facem, iar trairea si simtirea ne spun ca putina carne nu schimba cu nimic un om duhovnicesc. Ba mai mult, el trece peste impedimentul de a se mandri ca, vezi Doamne, de cativa ani nu s-a atins de carne, sau trece peste situatia de a privi nepotrivit pe cei care mananca carne, poate de a-i judeca uneori, sau peste neplacerea in care se afla atunci cand se afla la o masa unde se servea carne, si nu in ultimul rand, poate vedea ca duhovnicia unei persoane poate sa nu fie cu nimic afectata de gustarea de carne, insa poate fi afectata serios de judecarea si barfirea altora, de pierderea timpului fara rost, si de neintelegerea a ceea ce facem.
    Postul permanent, pe care trebuie sa-l tinem, este o viata echilibrata din toate punctele de vedere, si este bine sa ne amintim ca la inceput oamenii se hraneau doar cu fructe, legume si seminte. Sigur ca astazi, dupa trecerea a catorva mii de ani, metabolismul oamenilor s-a schimbat si s-a adaptat la noile alimente, si de multe ori, cei care vor sa manance doar cum mancau oamenii de altadata, dau de un razboi puternic al organismului, care s-a obisnuit cu noul mod de viata al oamenilor. De fapt, organismul se simte foarte bine cu fructe legume si seminte, insa stresul noii societati cere mult mai multe proteine si calorii, si de aceea este aproape imposibil sa traim doar cu acestea, atata timp cat suntem si noi in goana acestei lumi.
    In Biblie scrie cum
    tinerii din Babilon, care erau hraniti cu seminte si verdeturi, aratau mai frumosi si mai grasi la trup, decat toti tinerii care mancau din bucatele regelui (cf.
    Daniel 1, 12-15). Acum insa, in afara faptului ca tinerii din Babilon aveau produse foarte diverse si de calitate, specifice climei din Babilon, in timpurile noastre, in afara de stresul, poluarea, iradiatiile nucleare si alte provocari prin care trece societatea, si natura este mult mai saraca, dar si calitatea produselor este mult slabita de tehnologia si schimbarile, la care au fost supuse de catre om. Nu mai stii daca mananci ceva natural, daca este plastic sau gelatina, daca este un produs original al naturii sau o facatura a omului, care a mutat bucataria in laboratorul de chimie. Astfel, mancam produse pline cu chimicale, si aratam si noi ca niste oameni modificati, care nici nu mai sunt in stare sa inteleaga ce se petrece in jurul lor.
    In conditiile acestea, ne luptam sa fim intregi la minte, si postim mancand echilibrat din ceea ce ni se pare mai sanatos. Fiecare trebuie sa-si duca viata in functie de conditiile si posibilitatile pe care le are, si nu facem reguli pentru altii, pentru ca nici nu se potrivesc. Fiecare om este un unicat intre oameni, si din punctul de vedere al alimentatiei, diferenta de la un om la altul poate fi foarte mare. De aceea, ajunge sa avem vointa de a posti si a fi mai buni, si sa nu mai mergem dupa reguli stricte, care nu se potrivesc totdeauna cu trairea fiecaruia dintre noi, cu conditiila sau cu contextul in care traim.
    Pornind de la cuvantul Sfantului Apostol Pavel: „Oricine se lupta se infraneaza de la toate ” (cf. 1
    Corinteni 9, 25), ma gandesc ca pana si sportivii se infraneaza in perioadele premergatoare concursurilor, si atunci dupa cum spune apostolul in acelasi loc, daca ei alearga pentru o cununa stricacioasa, cu atat mai mult noi trebuie sa ne infranam, cei care dorim sa luam o cununa nestricacioasa si vesnica.
    Pana la urma, tot ceea ce facem trebuie sa simtim si nu facem o nevointa oarba si fara de roade. Astfel, Sfintii Parinti ne spun sa mancam atat cat sa nu ne pierdem rugaciunea, deci atunci cand mananc nu o sa mai gandesc sa fiu neaparat satul, ci sa fiu cu gandul la lucrarea pe care o am de facut. Omul cu cat este mai patimas, cu atat are nevoie de o mai mare infranare, caci numai asa o sa poata sa-si schimbe vechile obiceiuri, iar daca dupa o perioada de lupta va tine situatia sub control, atunci asceza nu trebuie sa fie asa de mare ca la inceput; insa sa fie atent sa nu ia din nou patimile putere asupra lui.
    Sfintii Parinti ne spun iarasi, ca oricat de aspru ai tine un post, si oricat de mult te-ai ruga, este zadarnic daca ii judeci si ii clevetesti pe ceilalti.
    Acum este destul de greu sa nu vorbesti despre cineva, insa pentru a nu cadea in judecata, este bine sa ne obisnuim sa vorbim mai mult despre lucrurile pozitive. De asemenea, luand lucrurile invers, daca nu judecam pe nimeni, ne putem mantui fara osteneala grelelor nevointe, numai ca trebuie sa intelegem ca a nu judeca implica si
    ascultarea de aproapele, pentru ca in momentul in care cineva are nevoie de noi, iar noi inchidem ochii, de multe ori ne scuzam in sinea noastra cu un fel de judecare a situatiei, care nu intotdeauna este corecta. Lucrurile sunt subtile, insa tocmai in aceasta consta frumusetea credintei noastre.
    Pentru a castiga un lucru pretios avem nevoie si de osteneala, altfel daca ar fi la indemana oricui, acel lucru nu ar avea niciun pret “.
    Despre tacere
    “Din vietile Sfintilor Parinti, aflam ca tacerea era folosita pentru practicarea rugaciunii.
    Astazi insa, cand rugaciunea noastra este mult mai slaba, incercam sa tinem o cale de mijloc, si sa ne punem paza gurii , (cf. Psalmii 140,3), nu numai pentru practicarea rugaciunii, dar si pentru a pacatui cat mai putin cu limba . Sfantul Apostol Iacov ne sgune ca: „Daca nu greseste cineva in cuvant, acela este barbat desavarsit” , si ca: „Limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domoleasc a ” (cf. Iacov 3, 2-8). Foarte mult putem gresi cu limba, mai ales atunci cand vorbim mai mult decat ne rugam, atunci cand traim departe de Dumnezeu, sau cand suntem aprinsi de manie.
    De aceea, este bine ca zilnic sa ne controlam si sa incercam sa reducem pe cat posibil vorbele
    nefolositoare, dar si sa ne formam un control asupra noastra de a nu reactiona atunci cand suntem provocati. „Pus-am gurii mele paza, cand a stat pacatosul impotriva mea” , spune iarasi proorocul (cf Psalmii 38, 2), iar Inteleptul Solomon ne spune: „Nu raspunde nebunului dupa nebunia lui, ca sa nu te asemeni si tu cu el” (cf.
    Pilde 26,4), si de asemenea, am vazut si gestul Mantuitorului de a nu mai raspunde nimic lui Pilat, atunci cand era de prisos acest lucru.
    Vedem dar, ca sunt multe cazuri, in care este bine sa tacem. Sunt oameni pe care nu-i putem lamuri oricat de intelepti am fi; sunt oameni aprinsi de manie in fata carora trebuie sa tacem, si sunt oameni care nici nu merita sa ne intindem la vorba cu ei. Mantuitorul ne spune: „Nu aruncati margaritarele voastre in fata porcilor ” (cf. Matei
    7, 6). Nu trebuie sa spunem cuvinte intelepte celor care le dispretuiesc, si nici celor care nu vor sa le auda, si nici chiar celor apropiati, pe care dorim sa-i apropiem de Biserica, si care nu vor sa auda de cele sfinte. Trebuie sa asteptam momentul in care simtim ca ei ar fi dispusi sa primeasca cuvantul nostru. Sigur insa ca sunt si oameni care au nevoie de un cuvant bun si atunci incercam sa tinem o cale de mijloc, sa vorbim atat cat sa nu ne vatamam pe noi si nici pe altii, si sa avem si momente de tacere, incercand sa evitam un rau, dar si pentru a ne intelepti in rugaciune.
    Putem spune ca tacerea ar fi mai mult pentru calugari, insa nu este deloc adevarat. Calugarii au fagaduit sa traiasca fara a avea lucruri personale, au fagaduit sa traiasca in curatie, si au fagaduit sa traiasca in ascultare, insa tacerea este foarte folositoare atat calugarilor, cat si oamenilor din lume. Bineinteles ca trebuie sa procedam asa cum ne lumineaza Dumnezeu, dupa situatia in care ne aflam, si sa nu facem niste reguli absurde prin care mai mult sa ne tulburam decat sa ne folosim.
    Sunt multe situatii, in care daca tinem gura inclestata si putem sa ne abtinem cateva secunde, atunci putem evita un conflict sau o tulburare. Putem sa suparam pe cineva si cu o vorba nevinovata. De aceea, atunci cand ne intalnim cu cineva, salutam frumos, iar in gandul nostru putem sa ne rugam pentru persoana respectiva. Daca vom face asa, atunci vom avea mult mai multa bunatate fata de dansa, iar posibilitatea ca sa o jignim cu un cuvant este mult mai mica.
    Sunt multi vorbareti in jurul nostru, si este mai bine sa ne rugam inauntrul nostru, decat sa ne implicam in ceea ce spun ei. Se spune ca, chiar daca sunt subiecte despre Dumnezeu, tot tacerea este recomandata, deoarece vorba multa tulbura sufletul omului. Și mai mult, se tulbura omul atunci cand mai apar si contraziceri, completari sau corectari, si in loc sa mearga acasa sa se roage in liniste, este urmarit de discutia precedenta, pe care a avut-o.
    Proorocul David spunea ca: „Barbatul limbut nu se va indrepta pe pamant” (cf. Psalmi 139, 11); si fiind insuflat de Duhul Sfant, spunea un lucru foarte important pentru mantuirea noastra. De aceea, trebuie sa avem mereu inaintea ochilor aceste cuvinte, sa punem paza gurii (cf. Psalmi
    140, 3), sa ne ferim de galceava si de vorba multa“.
    (Din: Singhel Ioan Buliga , Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012
    dima claudiu daniel · 319 vizualizari · 0 comentarii
    28 Iul 2017
    Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi". (Din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur)

    Un singur Domn, o singura Biserica si o singura credinta. Domnul este Iisus Hristos, Biserica este trupul Sau, iar singura credinta mantuitoare este cea in Dumnezeul cei întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
    Pentru multi ortodocsi este totul atat de limpede, si totusi este atat de complicat daca ne uitam in jur la multitudinea de biserici si bisericute care traiesc in afara Ortodoxiei. Ba mai mult, crestinii care traiesc in afara Ortodoxiei sunt chiar mai numerosi decat cei care traiesc inauntrul ei. De ce oare? Nu sunt eu in masura sa dau o explicatie la ceva atat de complex si cunoscut cu adevarat doar de Dumnezeu, ci as dori doar sa astern cateva ganduri, ca de la un "Toma -necredinciosul" care mai intai a pus degetul in rana si abia apoi a crezut. Ferice insa de cei care nu au vazut si au crezut.
    Daca mai exista insa si alti "Toma -necredinciosul" ca mine, poate lor sa li se para ceva util din ceea ce am a scrie. De ce ar alege cineva Ortodoxia si nu altceva din multitudinea de "oferte" care exista, crestine si necrestine? Raspunsul este atat de simplu si evident pentru un ortodox care traieste cu adevarat Ortodoxia, si atat de neevident pentru oricine altcineva. De aceea prima parte a titlului acestui articol, "Ortodoxia, credinta cea adevarata" se adreseaza celor care traiesc Ortodoxia, pe cand cea de a doua, adica semnul intrebarii si punctele de suspensie se adreseaza celor care inca mai au indoieli in ceea ce priveste Ortodoxia, sau care nu cred deloc in ea.
    Eu am fost o "cautatoare", adica ajungand de la ateism la crestinism printr-un mic miracol de la Dumnezeu si printr-o actiune pur mentala din partea mea, m-am nascut crestina avand pe buze intrebarea: si totusi, care este biserica si credinta cea adevarata dintre toate cate exista? De unde stiu eu care este cea buna? Asa ca m-am rugat lui Dumnezeu sa imi descopere care este credinta cea adevarata. Si Slava lui Dumnezeu si Maicii Sale ca rugaciunile au fost ascultate si indeplinite! Raspunsul l-am primit dupa aproape 16 ani de cautari, ani in care am crezut tot felul de lucruri si am fost prin tot felul de locuri.
    Raspunsul primit este Ortodoxia, insa este foarte greu si peste puterea omeneasca a explica cuiva care nu crede in Ortodoxie de ce anume Ortodoxia este raspunsul. Daca ar fi usor, toti crestinii dintre cei cu bune intentii ar fi ortodocsi! Si am inteles de ce este atat de greu de explicat. In biserica Ortodoxa ceea ce convinge cu adevarat nu este atat cuvantul si predica, acestea se gasesc din abundenta cam pe la toti, ci ceea ce convinge este Harul lui Dumnezeu care se afla in Biserica.
    Cuvantul si practicarea anumitor "reguli" este doar o treapta pregatitoare, treapta care pregateste inima, mintea si trupul pentru primirea Harului lui Dumnezeu. Doar in acel moment, in momentul trairii in Har a ortodoxiei, devine evident pentru traitor ca Ortodoxia este credinta cea adevarata, si doar cei foarte plini de Har reusesc sa ii convinga si pe altii, prin Harul care se rasfrange in jurul lor, ca Ortodoxia este intr-adevar credinta cea mantuitoare..
    Insa lucrul acesta nu este la indemana oricui, de aceea gasesc total nefolositoare discutiile in contradictoriu pe aceste teme cu cei de alte credinte, nu ii ajuta cu nimic, ci ceea ce ii ajuta cu adevarat este rugaciunea facuta de ortodocsi pentru ei, si aici vorbesc din proprie experienta. Harul coboara in inima omului prin rugaciune si nu prin galceava de vorbe. Chiar mai mult, vorbele lungi in contradictoriu, in care fiecare isi tine partea, alunga harul din inima omului, chiar daca are dreptate, de aceea este bine sa fie evitate dupa cum sfatuieste Sfantul Apostol Pavel, adica ii explici omului de cateva ori iar daca vezi ca nu intelege, atunci te lasi pagubas si il rogi pe Dumnezeu sa il ajute cu Harul Sau in ceea ce tu nu poti convinge doar prin "simple" vorbe.
    Rugaciunea facuta din dragoste pentru aproapele, cheama asupra lui, Harul lui Dumnezeu, iar Harul face mult mai multe in inima aceluia decat fac o mie de vorbe si "teologii". Ceea ce trebuie noi sa ne straduim cel mai mult este sa primim Harul lui Dumnezeu si apoi sa incercam sa il pastram, sa nu mai facem nimic din ceea ce ar putea sa il alunge. Adica sa facem ceea ce ne invata Biserica ca este bine sa facem, incepand de la participarea la Sfintele Taine, si pana la toate faptele cele bune, mai ales postul, rugaciunea si milostenia, toate dupa puterea noastra si cu nadejde multa la Domnul si la rugaciunile Maicii Sale si a tuturor Sfintilor, toti impreuna formand adevarata Biserica a lui Hristos, vazuta si nevazuta, si pururi biruitoare.
    dima claudiu daniel · 352 vizualizari · 0 comentarii
    10 Mai 2017
    Predica a Parintelui Arsenie Boca - “Duminica Floriilor “



    Faima învierii lui Lazăr străbătuse toată Iudeia și o aflaseră toți pelerinii care veniseră în Ierusalim și împrejurimi, pentru praznicul iudeilor, al Paștilor. Toți voiau să vadă pe Iisus și pe Lazăr.Deci când toți cei simpli fericeau pe Iisus, cărturarii și fariseii se umpleau de venin, vrând să-L omoare și pe Iisus și pe Lazăr.Momentele acestea le-a ales Iisus începătură a pătimirii Sale.Cei simpli și curați, aflând că Iisus vrea să vie în Ierusalim s-au hotărât să-L primească deosebit de până acum.Iisus le-a prețuit dragostea. Și-a împrumutat un asin – că era sărac. (In tot răsăritul asinul are cinstea pe care o are la noi oaia.)



    Aceasta e intrarea triumfală în Ierusalim.Toată gloata aceasta, noroadele, aveau o bucurie ca niciodată. Numai fariseii nu se bucurau, ci bucuria tuturora le învenina și mai rău inima.Nici Iisus nu se bucura, dar cinstea bucuria pe care o vedea. Toți care-L cunoșteau în Ierusalim ieșiseră întru întâmpinarea Lui. în Ierusalim rămăseseră numai cei ce nu-L cunoșteau. Aceștia îl primesc rece și cu suspiciuni.

    Dar și Iisus i-a provocat.A mers la Templu și l-a găsit prefăcut de slujitorii lui în „peșteră de tâlhari”. „Tâlharii” negustoreau suferințele și păcatele poporului. Compromiteau și pe Dumnezeu și suferința. Mai marii și mai micii Templului „tâlhăreau” poporul obidit, speculându-i suferințele în numele lui Iehova. Zarafii făceau bursă neagră. Aceștia erau slujitorii lui Mamona. Parcă acuma erau anume toți adunați în ziua aceea la Templul din Ierusalim. La toți aceștia Iisus a luat biciul.

    E și o minune în această sfântă mânie; mulțimea zarafilor, a negustorilor de porumbei – găinari geambași de miei și boi, toți, fară deosebire, fug în dezordine, înfiicați de-un Om.Conștiința lor pătată nu le da nici o rezistență.

    Gestul lui Iisus a înfuriat pe mai marele Templului, pe bătrâni, cărturari și farisei, care s-au sfătuit: „Cu orice preț trebuie să-L ucidem fiindcă mulțimea se ia după El”. Când aceștia se sfătuiau să-L ucidă, orbii și șchiopii se apropiau de El în Templu și i-a vindecat. Iar copiii -copiii crescuți de Templu, au venit cu ramuri în mâini, cântându-I „Osana, Fiul lui David!”Acesta-i faptul impresionant, că singuri copiii, orbii și șchiopii și ucenicii Săi L-au primit pe Iisus în Templu, cu credință și cu dragoste.Auzind copiii, iarăși s-au înfuriat iudeii.
    „- Spune-le să tacă !”
    „- N-ați citit în Profeți: «Am pus laudele în gura pruncilor și a celor ce sug»?”

    Cu acestea Iisus a părăsit Ierusalimul.Cu ziua aceasta încep patimile Domnului.

    In tot entuziasmul general Iisus tăcea, dacă nu chiar plângea.Poporul acesta, care-L primea cu aclamații de împărat, peste trei zile va fi cumpărat de farisei pe nimic să strige lui Pilat: „Răstignește-L!!!”. Poporul, laș și fricos, nu pricepe prețul iubirii și o dă răstignirii. Intrarea lui Iisus în sufletul nostru, să nu fie ca acea intrare în Ierusalim. Templul conștiinței noastre să nu fie o peșteră de tâlhari, că atunci sigur și noi vom vocifera în curtea lui Pilat: „Răstignește-L!!! Slobozește-ne pe Baraba!”. De aceea ne-am curățit Ierusalimul și Templul din Ierusalim: conștiința, facându-ne iarăși copii, singurii care L-au primit în Templu.Copilăria: singura noastră vârstă care primește pe Iisus.Deci, copiii mei, care primiți astăzi pe Iisus în sfânta împărtășanie, rămâneți întru dragostea mea, care e dragostea lui Iisus.
    Prislop, 17 aprilie 1949,
    Parintele Arsenie Boca - “Cuvinte vii”



    Te slăvim, Preamărit Dumnezeu,
    Împărat, și Stăpân, și-Arhiereu,
    Te slăvim, Scump Iisus, Om deplin,
    Fiu Iubit, Miel Junghiat, Rob Divin.
    Osana, fii slăvit, osana,
    ne-nchinăm și cântăm slava Ta,
    Cel ce vii să ne fii Împărat,
    căci murind și-nviind, ne-ai salvat.
    Ți-aducem ca un mir prețios
    sfântul dor iubitor și duios,
    sărutând pașii Tăi preasfințiți,
    Te primim și slujim fericiți.
    Osana, Te slăvim, Scump Iisus,
    c-ai venit Preamărit și Supus,
    Dumnezeu, Arhiereu și-Mpărat,
    fii în veci preamărit și-nchinat.
    Ne-nchinăm și cântăm Osana;
    Crucea Ta, Jertfa Ta, Slava Ta,
    credincioși și voioși să nălțăm,
    și trăind, și murind să-Ți urmăm.
    Osana, lăudăm, Osana,
    Ziua Ta, Fața Ta, Slava Ta,
    Fericit, Strălucit și-nchinat,
    Dumnezeu, Arhiereu și-Mpărat.



    Minunată și frumoasă dimineață de Florii,
    tu ne-ai răsărit întâii mărțișori de bucurii!
    – Când atunci treceai, Iisuse, albul inimilor prag,
    curăția și lumina Te întâmpinau cu drag.
    Și în ochii care limpezi străluceau, puteai să știi
    cât de fericiți, Iisuse, suntem toți, văzând că vii.
    Astăzi, plini de nerăbdare să Te urce pe-alt calvar,
    parcă numai vânzătorii Te așteaptă să vii iar.
    Ți se-aștern, Iisuse-n cale chiar și astăzi mărțișori,
    dar privirea Ta acuma nu e cea de alte ori.
    Cât de bine vezi că astăzi cei ce-Ți cântă nu Te știu,
    că n-au ochii strălucire și că-n inimi e pustiu…
    Că nu-i milă, nici căință, nici dorința lor măcar,
    că iubirea se-ntâlnește tot mai rece și mai rar.
    Că-s în suflete păcate și-s în inimi răutăți,
    de aceea bucuria nu-i acum ca alte dăți.
    Că-n păcate se scufundă omenirea mai afund,
    stricăciunea și desfrâul nici măcar nu-și mai ascund.
    Și de-aceea, o, Iisuse, când la noi cobori Tu az’,
    parcă fața Ta e tristă, parc-ai lacrimi pe obraz.



    Ajută-ne Doamne să răspândim toți mireasma binefăcătoare de pace și liniște, de sănătate, de la Tatăl prin Iisus Hristos în Duhul Sfânt, cu rugăciunile Maicii Sale și ale tuturor sfinților! Așa să simțim ziua Floriilor și să petrecem Săptămâna Crucii, a morții, cu ochii ațintiți spre Înviere și Viață. Amin
    Doamne ajuta!





    SAPTAMANA BINECUVANTATA CU MULT FOLOS DUHOVNICESC.
    DOAMNE AJUTA!
    dima claudiu daniel · 454 vizualizari · 0 comentarii
    07 Apr 2017
    “Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu – Fiu Fecioarei se face si Gavriil Darul bine il vesteste…”.

    MAI STIM A AUZI VESTEA BUNA CEA MAI PRESUS DE LUME?

    Atat de mult ne-am obisnuit cu vestile (mai mult proaste) de zi cu zi si intr-atat viata noastra sta sub semnul grijilor, al stresului, al amagirilor, al simulacrelor de tot felul si al cenusiului cotidian, incat chiar si cei care si-au pastrat aprinsa candela plapanda a credintei abia daca mai pot percepe, prinsi in mijlocul intunericului acestei lumi, intelesul acestei mari Sarbatori. Despre Vestea cea Buna pe care o primim inca o data si noi acum, Sf. Isaac Sirul spunea ca este “cel mai binecuvantat si mai imbucurator fapt care ar fi putut sa se intample neamului omenesc“. Este un eveniment care ne priveste pe fiecare personal si care, daca i-am constientiza “miza” pentru viata noastra vesnica, ar trebui sa ne umple de bucurie negraita.

    Dar cum sa pretuim acest Dar coplesitor care ni se face si cum sa ne bucuram de el cu adevarat daca noi nu am avut si nu avem “Sus inimile” (cum ni se cere in Liturghie), daca noi nu am ajuns sa insetam si sa flamanzim efectiv dupa Dumnezeu, daca noi ne-am indestulat din roscovele desertaciunilor acestei lumi, cautand “implinire” si “satisfactie” in cele pamantesti? Bucuria mantuirii, cum ne spune acelasi mare Isaac Sirul, vine numai cand simtim ca totul este pierdut, ca noi suntem pierduti si cand ne-am dezlipit inima de orice nadejde a lumii acesteia. Ce folos sa ni se spuna ca astazi incepe Mantuirea noastra, daca noi nu am asteptat cu “disperare” aceasta Mantuire, daca noi nu am tanjit sa fim salvati de nimic, daca nu ne-am simtit sufletul bolnav pe moarte si fara sansa de vindecare, daca nu ne-am simtit singuri si straini in aceasta lume si nu am asteptat cu mainile tremurande intinse spre cer “minunea straina” care sa ne smulga din deznadejde?

    “Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor bucura“.


    ***

    bvestire.jpeg

    Predica Sfantului Nicolae Velimirovici la Bunavestire

    LUCA 1:24-38

    Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine, zicand: “Ca asa mi-a facut mie Domnul in zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea.”

    Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei.

    Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit.

    Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand ingerul, i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată, Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta.

    Si a zis Maria: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau!” Si ingerul a plecat de la ea.

    Soarele se oglindeste in apa cea limpede si cerul in inima curata.

    Dumnezeu Duhul Sfant are multe salasuri in aceasta lume intinsa, dar inima neprihanita a omului este locasul in care Ii este cel mai bine-placut sa Se salasluiasca. Acesta este adevaratul Lui salas; toate celelalte sunt numai locuri in care Isi face lucrarea.

    Inima omului nu poate fi niciodata pustie. Intotdeauna este plina cu ceva: fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se afla in inima este prin sine legat de curatia ei.

    Era o vreme cand inima omului era plina numai cu Dumnezeu – o oglinda a frumusetii lui Dumnezeu, o psaltire pentru lauda lui Dumnezeu. Era o vreme cand totul se afla intru adevar, in mana lui Dumnezeu, in afara de primejdii; dar cand omul, in nebunia lui, a luat lucrurile in mainile sale, multe fiare salbatice au atacat inima omului; si de aici a venit inlauntru robia inimii omului si, in afara, ceea ce se intelege ca istorie a omenirii.

    Fiind neputincios sa ia in mainile sale purtarea de grija a inimii, omul a cautat sprijin in lucrurile – insufletite si neinsufletite – pe care le avea in jurul sau. Dar tot ce a gasit omul ca sa-i sprijine inima a fost doar spre a i-o necinsti si a i-o rani.

    O, sarmana inima de om, care esti stapanita de multi care nu au nici un drept sau putere asupra ta – ca un margaritar in mijlocul porcilor! Cat de greu ai strabatut robia ta indelungata si cat de innegurata esti de povara intunericului! Domnul Insusi S-a coborat din Ceruri ca sa te slobozeasca din robie, sa te izbaveasca din intuneric, sa te tamaduiasca de lepra pacatului si sa te intoarca iarasi in mana Lui.

    Venirea lui Dumnezeu printre oameni este chipul cel mai inalt al iubirii Lui de oameni, vestea celei mai mari bucurii pentru inima cea curata si a celui mai zguduitor eveniment pentru inima cea necurata.

    Venirea lui Dumnezeu printre oameni este ca un stalp care arde in intunericul cel mai adanc. Vestea acestei veniri a inceput cu un inger si o fecioara, cu o convorbire intre curatia cea cereasca si cea pamanteasca.

    Cand o inima necurata sta de vorba cu o inima necurata, se isca un razboi. Cand o inima necurata sta de vorba cu una curata, se isca un razboi. Doar atunci cand o inima curata sta de vorba cu o alta inima curata este veselie, pace si minune mare.

    Arhanghelul Gavriil este primul purtator de cuvant al vestii celei bune pentru mantuirea omului, al faptei celei minunate a lui Dumnezeu – intrucat mantuirea omului nu putea veni fara fapta cea minunata a lui Dumnezeu. Preacurata Fecioara Maria a fost prima care a primit aceasta veste buna si a fost cel dintai om care s-a cutremurat de frica si de bucurie. Cerul se oglindea in inima ei curata precum soarele in apa cea limpede. Domnul, Ziditorul lumii noi si Innoitorul celei vechi, urma sa-si odihneasca capul in inima ei si sa se imbrace in trup.

    Evanghelia de astazi vorbeste despre aceasta: Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine zicand: “Ca asa mi-a facut mie Domnul, in zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea“. Care zile? Dupa zilele care pregateau marea zi a Nasterii Domnului Iisus. Doamne, va veni ziua cea de pe urma, cand toate marile proorociri se vor implini, cand va veni vremea proorocita de Proorocul Daniel, cand nu va mai fi nici o capetenie a casei lui Iuda, cand omul cel slab va suspina impreuna cu zidirea slaba a naturii din jurul sau, nemaiasteptand mantuire de la om ori de la natura, ci numai de la Dumnezeu – in vremea aceea, Elisabeta, femeia lui Zaharia, zamisleste. Ce legatura are cu mantuirea omului femeia cea stearpa a lui Zaharia? Aceasta este legatura: ea trebuie sa nasca pe Inaintemergatorul Mantuitorului, care va merge inainte ca un soldat care sa anunte venirea Conducatorului. Aceasta femeie stearpa, trecuta cu varsta, putea da nastere numai vestitorului mantuirii, iar nu Mantuitorului. Ea este imaginea adevarata a lumii celei vechi, care era trecuta cu varsta si stearpa, fara copii si fara roada, flamanda si insetata, o imagine a lumii vestejite care este ca un copac batran si uscat, care inca mai poate in chip minunat sa inmugureasca si sa vesteasca venirea primaverii, dar nu este in stare sa aduca roada.

    (…)

    Dar, printr-o minune a acestor zile nemaipomenite, Elisabeta a zamislit la varsta ei inaintata. “Cum poate fi aceasta?“, se intreaba cei care trec ametitor peste suprafata lucrurilor ca peste gheata unui lac plin de putere si viata. Chiar si cei care simt si recunosc ca lumea nu poate fi mantuita in nici un alt chip decat prin lucrarea minunata a lui Dumnezeu isi intorc capul in alta parte si nu primesc lucrul minunat, intrebandu-se cum se poate aceasta. Daca Dumnezeu nu ar fi viu si atotputernic, atunci nu ar exista nimic si nu ar mai veni nimic la viata; nu s-ar putea intampla absolut nimic. Nu ar putea aduce viata pe lume nici o femeie roditoare, nici una stearpa. Dar, intrucat Dumnezeu, Cel viu si Atotputernic, exista, atunci totul este cu putinta, mai ales pentru ca Dumnezeu nu este legat de legi ale firii pe care El le-a dat sa le lege, nu El Insusi, ci altii, nu pentru a-I opri puterea, ci pentru a lucra mila Sa trebuincioasa. La fel cum un lucru facut de om nu opreste libertatea omului atunci cand il foloseste intr-un fel sau altul, tot asa lumea creata de Dumnezeu, cu legile ei firesti, nu opreste libertatea lui Dumnezeu de a lucra intr-un fel sau altul, dupa milostivirea Sa si dupa nevoile oamenilor. Ca si cum cei care aduc pe lume copii fac aceasta cu singura lor putere si nu prin cea a lui Dumnezeu! Dumnezeu are o grija aparte de viata si o da asa cum doreste El; dand rod acolo unde doreste El si oprind rodul acolo unde El nu doreste. Asa ca se intampla uneori ca o familie, desi implineste legea firii, nu are copii; si uneori o familie trecuta cu varsta, impotriva legii firii, are copii. Dumnezeul Cel viu este singurul Domn al vietii si urmeaza ca numai El Isi arata stapanirea, firea si legile firii nu au nici o putere. Si mai putin fac descantatoarele si vrajitorii, catre care se indreapta spre ajutor femeile sterpe adeseori, pentru a primi ajutor, necunoscand faptul ca acestia sunt slujitorii puterilor intunericului dracilor si nu ai puterii luminii, dumnezeiesti.

    Omul asteapta minuni de la Dumnezeu, dar atunci cand minunea vine el nu crede in ea. Firea a devenit pentru oameni pomul ispitei. Ascuns sub umbra firii din pricina goliciunii, omul asteapta sa-l viziteze Dumnezeu – si se teme de vizita lui Dumnezeu. Cand Dumnezeu nu-l viziteaza, se plange; dar cand El o face, omul nu-L primeste. Precum atunci, in Rai, Adam a fost asezat intre doi copaci: acela al vietii si al cunoasterii, tot asa si urmasii lui Adam sunt asezati intre doi copaci: Dumnezeu ca pom al vietii si firea ca pom al cunoasterii; intrucat libertatea, ascultarea si smerenia se pot incerca acum ca si atunci. Trebuie puse la incercare intelepciunea omului, inima omului si vointa omului. Fara ispita nu exista libertate si fara libertate nu exista oameni, ci numai doua feluri de pietre – miscatoare si nemiscatoare.

    Toate aceste adevaruri, atat de simple in limpezimea lor, pe care sufletul nu le poate pricepe cu intelegere pamanteasca si pe care acesta nu le poate cunoaste, intrucat pacatul a acoperit vederea duhovniceasca, erau cunoscute Elisabetei, acea femeie batrana simpla si credincioasa. Asadar ea nu a fost s-a mirat ca a ramas insarcinata la varsta ei inaintata, ci a raspuns indata zicand simplu si pe inteles despre rodirea nefireasca din pantecele ei: “Si asa mi-a facut mie Domnul in zilele acelea“. De ce? Ea totusi nu stie, nici nu ar putea, in smerenia ei, sa cuteze sa-si inchipuie ce mare pret si insemnatate va avea rodul pantecelui ei. Ea nu stie nimic despre insemnatatea fara de asemanare pe care trebuie sa o aiba fiul ei in istoria mantuirii neamului omenesc: Prooroc, Inaintemergator si Botezator. Nici nu cunoaste scopurile adanci ale lui Dumnezeu, care se vor vedea la sfarsitul veacurilor, nici nu intelege cum Dumnezeu Isi implineste aceste scopuri prin slujitorii Lui; in taina, tacut si incet, dar fara cadere ori impiedicari. Ea stie doar un motiv simplu si miscator pentru milostivirea lui Dumnezeu fata de ea: “Si asa mi-a facut mie Domnul in zilele acelea“, zice ea, “in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea“. Ea socoteste minunea lui Dumnezeu ca un semn al milei Lui pentru ea. Asa este, dar asta nu este tot. Daca ar fi socotit aceasta minune ca un semn al milei lui Dumnezeu fata de intreaga omenire de pana atunci, asa cum era ea stearpa, atunci ea ar fi spus tot ceea ce era de spus. Doamne, prin aceasta minune, Dumnezeu a pregatit o mare minune, prin care El a dorit sa ridice ocara intregii lumi sterpe in privelistea ingerilor.

    Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu intr-o cetate din Galileea, al carei nume este Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. “A sasea luna” se refera la rodul din pantecele Elisabetei, de la zamislirea lui Ioan Inaintemergatorul. De ce a sasea? De ce nu a treia, a cincea ori a saptea? Pentru ca omul a fost zidit in a sasea zi, dupa zidirea intregii naturi. Hristos este Innoitorul intregii zidiri. El vine ca ziditor nou si Om nou. Totul se face nou in El. In aceasta zidire, Ioan este Inaintemergatorul lui Hristos, cu toate ca intaia plasmuire a naturii de catre Dumnezeu a fost inaintemergatoare a vechiului Adam. Ioan Ii prezinta lui Hristos Domnul, intreaga fiinta pamanteasca impreuna cu omul cel vechi, care vine la pocainta in el. El va merge inaintea Domnului, in numele oamenilor, ca traitor si propovaduitor al pocaintei. Aceasta luna a sasea, in care pruncul Ioan a saltat in pantecele mamei sale, arata si al saselea veac in care S-a nascut Mantuitorul, si pecetea a sasea, din Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul (6:12).

    In luna a sasea, atunci, a fost trimis ingerul Gavriil. In marea drama a primei plasmuiri, ingerii se arata mai intai: La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul (Facerea 1:1). Prin “cerul” noi intelegem ingerii din toate cetele ierarhiei ceresti. Si aici iarasi, chiar la inceputul marii drame a noii plasmuiri, ingerii trebuie sa apara primii. Un inger, prin gura Proorocului Daniel, a hotarat vremea nasterii Imparatului imparatilor; un inger, prin gura Proorocului Isaia si ale altor Prooroci, au vorbit despre felul nasterii Lui; un inger i-a vestit lui Zaharia Inaltul Preot despre nasterea Inaintemergatorului si un inger vesteste acum nasterea lui Dumnezeu Insusi intrupat. Cand se naste Dumnezeu intrupat, cete de ingeri canta deasupra pesterii din Betleem.

    Fiecare lucrare a zidirii lui Dumnezeu este o bucurie, caci Dumnezeu nu face nimic din nevoie, asa cum sustin diferite filozofii nestiutoare si religii pagane mincinoase. Fiecare lucrare a zidirii este o bucurie pentru Dumnezeu si El are mare placere sa-Si impartaseasca bucuria cu altii. O bucurie care izvoraste curat din iubire este acel lucru din cer si de pe pamant care sporeste cand este impartasit si nu se micsoreaza, daca cineva cuteaza sa vorbeasca despre o sporire a bucuriei din iubire intru Dumnezeu, Izvorul atat al bucuriei cat si ai iubirii. De aceea, zidind ingerii in prima parte a creatiei, Dumnezeu indata i-a facut impreuna-lucratori in urmatoarele Sale lucrari. Zidindu-l pe Adam, El indata i-a facut un ajutor intru stapanirea Raiului si a tuturor vietuitoarelor din el. Asa este cu Noua Zidire: ingerii si heruvimii lui Hristos, Noul Om; randuind Imparatia Sa, Domnul indata a facut Apostolii impreuna-lucratori ai Sai, apoi alti oameni, sa lucreze cu El nu numai aici pe pamant, in vremea vietii pamantesti, ci si dupa moartea lor trupeasca. In aceasta ajutorare impreuna-lucratoare, Domnul numeste, chiar pana in zilele noastre, sfintii, mucenicii si pe toti cei care au fost si sunt vrednici de aceasta.

    Cui ar trebui sa fie trimis marele Arhanghel Gavriil? Iata ce spune Sfantul Ioan Hrisostom in Omilia la Bunavestire:

    “A fost trimis un razboinic sa dezvaluie taina imparatului, o taina care se cunoaste prin credinta dar nu se poate patrunde din iscodire; o taina in fata careia omul trebuie sa se plece cu smerenie, fara sa judece cu judecata omeneasca; o taina care se intelege cu intelegere Dumnezeiasca, nu omeneasca“.

    Cui a fost trimis Arhanghelul? Catre o fecioara logodita cu un barbat al carui nume era Iosif, din casa lui David. Marele Arhanghel al lui Dumnezeu a aparut unei fecioare, caci printr-o fecioara, Preacurata, trebuie sa vina El, care trebuie sa puna inceput lumii noi, zidirii noi. Noua lume trebuie sa fie smerenie si curatie, impotriva lumii vechi stricate care s-a facut necurata prin neascultarea indarjita fata de Ziditor. Fecioara trebuie sa slujeasca drept usa prin care va intra Mantuitorul lumii in lume, ca loc de lucrare si salas al Sau: o fecioara, nu o femeie, intrucat o femeie, la orice inaltimi duhovnicesti ar putea ajunge, este legata de lumea veche si de zidirea veche, fiind legata de barbatul ei si astfel ea nu este libera de doririle lumesti si de o intelegere lumeasca. Pentru aceasta, nu o femeie, ci o fecioara, Preacurata, daruita desavarsit numai lui Dumnezeu si despartita de lumea aceasta in inima ei. O asemenea fecioara a crescut in aceasta lume stricata, ca un crin pe o gramada de balegar, neatins de stricaciunea lumii.

    Aceasta fecioara aleasa a fost logodita cu Iosif, rudenia ei. De ce a fost logodita? Iconomia lui Dumnezeu a hotarat astfel, ca ea sa fie ocrotita de batjocura dracilor si a oamenilor. Daca ea nu ar fi fost logodita inainte de nastere, care dintre oameni ar fi crezut ca Fiul ei nu S-a nascut in faradelege? Asa, care judecator pamantesc ar fi scapat-o de stransoarea Legii? Dumnezeu, in iconomia Lui, nu a dorit sa aduca tulburare asupra alesei Sale, nici ispita mare asupra oamenilor si astfel a randuit El sa ascunda Fecioara si nasterea ei sub infatisarea logodnei (“Cand Insusi Hristos a ascuns multe lucruri dintru inceput, numindu-Se Fiul Omului si nedezvaluind pretutindeni in chip vadit unimea Sa cu Tatal, de ce atunci sa ne mire aceasta tainuire, in pregatirea unei astfel de taine minunate si fara de asemanare?” – Sfantul Ioan Gura de Aur: Omilia la Matei). De ce numele barbatului era Iosif? Sa ne amintim ca acel Iosif minunat si curat si-a pastrat curatia trupeasca si sufleteasca in mijlocul dezmierdarilor Egiptului; si, in felul acesta, sa usureze constiinta credinciosului pentru a crede ca rodul fecioarei, al Maicii Domnului, era intr-adevar de la Duhul Sfant si nu din patimile pamantesti ale oamenilor.

    Si intrand ingerul la ea, a zis: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei“. Noua zidire este bucurie pentru Dumnezeu si pentru om; de aceea incepe cu bunavestire: “Bucura-te!“. Cu acest cuvant a inceput drama noii zidiri. Este primul cuvant, de inceput, auzit pe cand abia se ridica cortina marii drame. Gavriil a numit-o pe Fecioara Maria “fericita” deoarece sufletul ei era, ca o biserica, plin cu daruri datatoare-de-viata ale Sfantului Duh, cu mireasma si curatie cereasca. Nefericiti sunt aceia ale caror suflete sunt inchise pentru Dumnezeu si sunt deschise numai catre pamant, avand mirosul pamantului, al pacatului si al mortii. “Binecuvantata esti tu intre femei“. Cea cu care se afla Domnul este la fel de binecuvantata. Lipsa Domnului este lipsa binecuvantarii. Departarea lui Dumnezeu de om inseamna osanda vesnica; venirea Lui inseamna binecuvantare. Din iubirea Lui pentru om este limpede faptul ca Dumnezeu nu Se va departa niciodata de om decat numai daca omul se indeparteaza mai intai de Dumnezeu. Venirea lui Hristos Dumnezeu in lume marturiseste aceasta iubire nemarginita a lui Dumnezeu pentru om. Daca omul a prilejuit o indepartare a lui de Dumnezeu, chiar si atunci Dumnezeu face primul pas spre om pentru a lega aceasta ruptura. Mai intai o femeie a deschis prapastia dintre om si Dumnezeu. Doamne, o femeie se face acum pod peste prapastie. Eva a cazut intai in pacat si aceasta s-a intamplat in minunatia Raiului, unde totul o ferea de pacat. Maria a fost prima care a biruit toate ispitele si aceasta s-a intamplat in intunericul lumii, unde totul impinge spre pacat. De aceea Eva cea cu vointa slaba a dat nastere, ca rod al ei pe pamant, lui Cain, ucigasul fratelui sau, in timp ce Maria cea mareata a dat nastere Biruitorului biruitorilor, care a scos din umbra pacatului si a mortii rodul Evei celei neascultatoare si necurate.

    Iar ea, vazandu-l, pe Arhanghel, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta intru sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Ca un copil! Maria este cu adevarat un copil. Domnul a spus: “De nu va veti intoarce si veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor” (Matei 18:3, 19:4). Lumea aceasta, cu pofte si patimi, indata il imbatraneste pe om. Copilaria noastra este scurta si in vremurile moderne se face si mai scurta. Cine se mai poate face copil din nou? Maria a fost si a ramas asa toata viata ei, prin curatia si intreaga ei intelepciune, prin frica ei de Dumnezeu si ascultarea de El. Nu ar fi intrat in Imparatia Fiului Ei chiar inainte de a predica El despre Imparatie? Doamne, Imparatia lui Dumnezeu era in launtrul ei (Luca 17:21). Ca un copil, ea s-a speriat de aratarea ingerului; ca un copil, ea cugeta intru sine ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta. Nu era nimic mincinos, prefacut sau inselator in ea, ci totul era copilaros – simplu, neprihanit, curat si nevinovat.

    Marele Gavriil, care a fost de fata la facerea omului si la inceputul veacurilor si care a avut puterea de a judeca limpede sufletele oamenilor, a judecat limpede gandurile framantate ale Preacuratei Fecioare, mai curat decat putem judeca noi. Atunci, el a vazut nedumerirea sufletului ei si s-a grabit sa o linisteasca cu aceste cuvinte blande:

    “Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu“. Nu te teme, copila mea! Nu te teme, tu, fiica lui Dumnezeu cea plina de har! Nu te teme, preabinecuvantata tuturor celor muritori, pentru ca binecuvantarea Domnului se va pogori prin tine peste toti oamenii! Nu te teme, caci ai aflat har de la Dumnezeu! Aceste ultime cuvinte ale arhanghelului se impotrivesc unor teologi din apus, cu privire la “conceptia imaculata“, pe care o au ei; cu alte cuvinte, faptului ca Fecioara Maria s-a nascut din parinti care nu aveau nici o urma din pacatul lui Adam sau din urmarea acelui pacat. Daca ar fi fost asa, de ce ar fi spus ingerul ca a aflat har de la Dumnezeu? Harul lui Dumnezeu, care are si intelesul de iertare, este aflat de catre cel caruia ii este de folos harul si de catre cel care il cauta. Preacurata Fecioara se ostenise cu vrednicie ca sa-si inalte sufletul la Dumnezeu si fusese intampinata de harul lui Dumnezeu pe calea acestei inaltari.

    Sfantul Andrei Criteanul, cugetand prin insuflarea lui Dumnezeu, la menirea marelui Arhanghel, comenteaza la Bunavestire despre Preasfanta Fecioara:

    “Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu, har pe care Sara nu l-a primit, nici Rebeca nu l-a simtit; ai aflat harul de care nici macar marea Ana nu a fost vrednica, nici Penina, potrivnica ei. Desi au ajuns mame, ele si-au pierdut fecioria, dar tu, ajungand mama, ti-ai pastrat fecioria intreaga. Asadar nu te teme, caci tu ai aflat har la Dumnezeu – har pe care numai tu l-ai aflat de la inceputul veacurilor si nimeni altcineva!“

    Sufletul Fecioarei Maria linistindu-se, vestitorul inaripat al lui Dumnezeu ii vesteste cea mai de pret veste din ceruri:

    “Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit“.

    Vestitorul lui Dumnezeu vorbeste lamurit si amanuntit. Vei lua in pantece: adica in trup. Psalmistul a folosit aceeasi expresie cand a spus: “si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele” (Psalm 50/51:10). Intarind cuvintele “in pantece“, este ca si cum Arhanghelul vrea sa se pazeasca dinainte impotriva teoriei gresite a dochetistilor eretici, ca Hristos nu a avut trup adevarat, nici nu S-a nascut cu adevarat; ca El nu a fost adevarat, om cu trup, ci asemanarea Sa.

    Numele “Iisus” sau “Iosua” in ebraica este de asemenea plin de inteles. Acesta a fost numele purtat de fiul Maicii, care a condus poporul israelit catre Pamantul Fagaduintei, prefigurand astfel menirea si faptele Mantuitorului Iisus, care a dus lumea in Pamantul Fagaduintei, adevarat si nemuritor, Imparatia Cerurilor.

    Restul vestirii Arhanghelului trebuia sa lamureasca Fecioara ca Fiul ei va fi asteptat ca Mesia; ca El va fi Fiul Celui Preainalt; ca El va primi de la Dumnezeu tronul lui David si ca El va fi Imparat peste casa lui Iacov pentru totdeauna. Toate acestea se aflau in constiinta fiecarui iudeu si mai ales in constiinta aceleia care era luminata duhovniceste, Fecioara Maria, trebuind numai sa-L cunoasca pe Mesia Cel asteptat. Arhanghelul nu i-a spus Fecioarei totul despre Domnul Iisus, ci numai ceea ce ii era cunoscut ei ca proorocire si era pe intelesul ei din Sfanta Scriptura. El nu i-a vorbit ei despre menirea atotcuprinzatoare si cea pamanteasca a lui Iisus, a Lui ca Mantuitor al tuturor oamenilor si popoarelor si neamurilor omenesti, nici ca Intemeietor al imparatiei duhurilor, nici ca Judecator al celor vii si al celor morti si inca si mai putin despre El ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu, ca Una dintre cele trei Persoane vesnice ale Sfintei Treimi. Daca i-ar fi spus ei toate acestea, ea ar fi fost si mai derutata. Intreaga ei intelepciune, si curatia ei, nu au facut-o atotstiutoare. Ea trebuia sa invete multe de la Fiul ei atat vremelnic cat si vesnic, ea pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa (Luca 2:19; cf. 2:51). Arhanghelul tinea la asprimea predaniilor evreiesti. El a adunat laolalta tot ceea ce se aflase pe ici si pe colo de la prooroci si ceea ce ii era cunoscut ei (Isaia 9:6-8, 10:16, 11:1; Ieremia 25:5, 30:9; Iezechiel 34:24; Osea 3:5; Miheia 5:4; Psalm 131/132:11; Daniel 2:44 etc.). “Juratu-S-a Domnul lui David adevarul si nu-l va lepada: “Din rodul pantecelui tau voi pune pe scaunul tau“. (Psalm 131/132:11), “Cuvant va trimite Domnul peste Iacob si el se va pogori peste Israel” (Isaia 9:7).

    Auzind aceasta veste din cer, Fecioara Maria, in curatia ei ca de copil, l-a intrebat pe vestitorul cel neobisnuit: “Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?” Aceste cuvinte nu arata neincrederea ei in bunavestire a ingerului, ci curatia si nevinovatia ei. Ce ar fi raspuns oricare dintre voi unei astfel de vestiri din partea celui mai neobisnuit dintre oaspeti? Ti-ar fi venit mai intai acelasi raspuns in cutremurarea inimii tale? Totusi Fecioara Maria nu a spus nimic fara de folos. Poate ca daca intrebarea ei a fost fara de folos pentru ea, aceasta nu a fost si pentru noi fara de folos. Duhul ei binecuvantat a pus intrebarea pentru noi, ca fiecare dintre noi sa-si puna intrebarea, gandind la legea fireasca. Pentru a aduce pe lume prunc, este nevoie de un barbat – unde se afla barbatul? Asa ne-am fi intrebat toti, fiind foarte departe de libertatea in care se veseleste Atotputernicul Dumnezeu si fiind inrobiti de obicei prin puterea firii. Astfel era nevoie pentru noi ca Fecioara Maria sa puna intrebarea si ca noi sa auzim raspunsul binevestitorului lui Dumnezeu. Care a fost raspunsul Arhanghelului Gavriil?

    “Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea cea numita stearpa. Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta“.

    Un raspuns intreg si deplin, care aduce multumire. Dumnezeu, acolo unde El voieste, indeparteaza legile firii. Firea si randuiala firii sunt ca si cum nu ar exista, atunci cand Dumnezeu cel viu implineste voia Lui in lucrarea mantuirii omului. “Harul nu intra in legea firii“, spune Grigorie din Neocezarea (La Bunavestire). El Insusi Innoitorul tuturor lucrurilor, Domnul Iisus, adevereste ca Duhul este cel ce da viata (Ioan 6:63). Duhul da viata in chip nemijlocit si mijlocit. Duhul lui Dumnezeu a dat viata in chip nemijlocit in Rai, inainte de pacat. Dupa pacat, Duhul lui Dumnezeu a dat viata in chip mijlocit, prin zidirea sufletului si a trupului. Socotim ca aceasta lucrare mijlocita a Duhului este “fireasca“, potrivit legii firii. Numai Duhului lui Dumnezeu I Se cuvine puterea nemarginita de a da viata in chip nemijlocit, dupa voia Sa cat si dupa voia lui Dumnezeu, pentru mantuirea oamenilor. Dar, in legatura cu darul mijlocit al vietii, Duhul este Domnul si Datatorul-de-viata. Firea, in sine, este numai o umbra, o perdea, prin care lucreaza Duhul. Dar exista trepte de lucrare mijlocita, caci Duhul lucreaza uneori mai mult, alteori mai putin mijlocit. Avem asemenea exemple la femeile cu rod si la cele fara rod. Cazul batranei Elisabeta a fost mijlocit, dar intr-o masura mai mica, la fel si cu mama lui Isaac, si a lui Samson, si a lui Samuel. Zamislirea de catre o femeie mai varstnica nu se poate numi lucrare mijlocita a Duhului, ca si a tuturor femeilor de la Eva incoace, cu rod sau fara, care fac pacate, mai multe sau mai putine, legate de poftele si patimile lor pamantesti. Singura zamislire printr-o bunavestire nemijlocita, prin lucrarea Duhului vietii, este zamislirea de catre Preacurata Fecioara Maria. In istoria facerii de la Adam pana la Hristos nu fusese niciodata un asemenea caz. Acesta a fost singurul caz al tuturor veacurilor si singurul in vesnicie, apartinand atat acelei vremi, cat si vesniciei, acela al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

    “Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta“. Aceasta inseamna ca tot cuvantul lui Dumnezeu este deplin in desavarsirea lui. Prin insuflatul Prooroc Isaia, Dumnezeu vorbeste astfel: “Iata, fecioara va lua in pantece si va naste fiu” (Isaia 7:14). Doamne, aceasta urmeaza sa se intample. Chiar de la intemeierea lumii, numai Dumnezeu a spus: “El a spus si s-a facut!“. “Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lamurit in foc, curatat de sapte ori” (Psalm 11:6).

    Fecioara Maria nu a pus la indoiala cuvintele lui Dumnezeu, vestite de Arhanghel. Daca s-ar fi indoit, asa cum s-a indoit preotul Zaharia, ar fi fost si ea pedepsita ca si Zaharia. Desi exista o asemanare in intrebarile puse ingerului de catre Zaharia si Maria, inimile lor erau cu totul deosebite – si Dumnezeu vede inima omului. Doua inimi fara de asemanare pot da glas acelorasi cuvinte.

    Ascultand istorisirea data de vestitorul lui Dumnezeu, cea mai smerita dintre toate fecioarele cele smerite, a sfarsit vorbirea cu Arhanghelul cu cuvinte linistite: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau” Ea nu spune: “Iata roaba ta, o, Arhanghele”, ci spune “roaba Domnului“, intrucat ea stie ca Arhanghelul este doar un vestitor al Voii lui Dumnezeu si ca el, desi puternic si nemuritor, este doar un slujitor al Dumnezeului celui viu. Pe de alta parte, ea nu spune: “fie mie dupa cuvantul Domnului”, ci “dupa cuvantul tau“, aratand astfel cinste fata de capetenia nemuritoare a ostii ceresti. Atat un gand cat si celalalt arata ascultarea cea mai binevoitoare si smerenia cea mai desavarsita. Un raspuns atat de chibzuit putea fi dat numai de catre o inima curata in chip desavarsit, caci intr-o asemenea inima se toarna cel mai indata dreapta judecata. In clipa ispitei din Rai, Eva a uitat aceste cuvinte, si a luat aminte la cuvintele lui Satan, inima ei facandu-se necurata in clipa aceea. Din pricina acestei necuratii, dreapta ei judecata a parasit-o. Inima Evei s-a necuratit din pricina mandriei si a neascultarii si mintea ei s-a intunecat; din pricina mandriei si a neascultarii fata de Dumnezeu, lumea cea veche a cazut, oamenii s-au facut stricaciosi, si intreaga zidire se afla in suferinta. Lumea cea noua se zideste pe smerenie si ascultare. Smerenia si ascultarea Preasfintei Maici a Domnului nu se pot grai in cuvinte. Numai Fiul ei, Mantuitorul si Innoitorul intregii zidiri o va intrece prin smerenia si ascultarea Lui.

    La sfarsit, binevestitorul inaripat al “inceputului mantuirii noastre” (din troparul Praznicului Buneivestiri) zboara intr-o lume mai inalta, printre nemuritorii sai. Vestea sa cea buna nu este numai o vorba, ci se face lucrare, ca fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu vorbeste – si se face. Nici un vestitor, blestemat prin indepartarea de Dumnezeu si in unire cu puterile intunecate ale lui Satan, nu a adus vreodata pe pamant vesti mai pline de bucurie, decat numai stralucitul si minunatul Arhanghel Gavriil. Care limba nu i-ar aduce slava si care inima nu ar fi plina de recunostinta?

    Niciodata apa cea limpede nu a oglindit atat de curat soarele ca oglinda curatiei Preacuratei Fecioare Maria. Asa cum scrie despre curatie Efrem Sirul:

    “O, curatie care dai bucurie in inima si aduci raiul in suflet!

    O, curatie care esti o mare bogatie neintinata de fiarele salbatice!

    O, curatie care te salasluiesti in sufletele blande si smerite, zidind astfel oameni ai lui Dumnezeu!

    O, curatie care inmuguresti ca o floare in suflet si in trup, umpland intreaga casa cu mireasma ei!“

    Zorii diminetii din care se naste soarele, ar fi rusinate inaintea curatiei Fecioarei Maria, din care S-a nascut Soarele vesnic, nemuritor, Mantuitorul nostru. Care genunchi nu s-ar pleca inaintea ei si care gura nu ar striga cu glas mare “Bucura-te, o, binecuvantato! Bucura-te, zorii mantuirii noastre! Bucura-te, ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii! Slava Fiului tau, Domnului Iisus Hristos, dimpreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n veci vecilor. Amin.”
    dima claudiu daniel · 421 vizualizari · 0 comentarii
    24 Mar 2017

    Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.

    Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.

    La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Dumnezeului nostru slava!



    Rugaciune Sf.Andrei, cel intai chemat



    Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut faptura, nu intoarce dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre pe care in toata ziua cu nesocotinta in chip nenumarat le savarsim. Noi suntem pacatosi si patimasi, netrebnici si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii; nu ne lasa, Doamne; nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici nu rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci, pentru ca nu sintem vrednici a castiga prin sarguinta cea de toate zilele milostivirea Ta, daruieste-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugaciunile apostolului Tau Andrei, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne intareste cu darul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor noastre, cu bucurie sa laudam praznuirea lui, si sa slavim preasfint Numele Tau, in vecii vecilor. Amin.



    MIERCURI, 30 noiembrie, credincioșii îl sărbătoresc pe SFÂNTUL ANDREI, ocrotitorul românilor. Potrivit tradiției, ziua de  30 noiembrie este potrivită pentru ritualuri de vindecare a bolilor, dezlegare a farmecelor, blestemelor și atragerea norocului în căsnicie.

    Sfântul Andrei este cel care a propovăduit creștinismul în Dobrogea, Macedonia, Tracia și Țarigrad. Apostolul a botezat greci și geto-daci din aceste teritorii și a hirotonit primii episcopi și preoți, așa cum făcea Apostolul Pavel în călătoriile sale misionare.

    Potrivit unor credințe populare, sărbătoarea bisericească a Sfântului Andrei ținea doar până la prânzul zilei de 30 noiembrie, după aceea fiind îngăduit să se lucreze. Conform altor obiceiuri, nu era voie a se munci întreaga zi, iar cei care încălcau această poruncă riscau să se îmbolnăvească, să aibă amețeli, să îi doară capul, să se înece, să fie arși cu apă fiarta, să fie bântuiți de strigoi, să aiba coșmaruri, să fie atacați pe drum de animale ori să le mănânce lupii vitele.

    Pentru ca spiritele morților să nu ajungă în case, de Sfântul Andrei se golește cenușa din sobe, iar oalele și cănile sunt întoarse cu gura în jos. Tot de Sfântul Andrei, în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu, cu apă și multă sare, și se spune că acel flăcău ce îi aduce fetei noaptea apă în vis, să-și astâmpere setea, o va lua de nevastă.

     

    În tradițiile românești,  ziua Sfântului Andrei este supranumită și Ziua Lupului. În tradiția populară se spune că  lupii coboară din munte și se adună în haite de câte doisprezece. Pe 30 noiembrie, oamenii se fereau a rosti numele acestor animale (astfel încât să nu se întâlnească cu ei în următorul an).

    Potrivit spuselor din bătrâni, femeile nu au voie să se pieptene și nici să coasă pentru a nu le merge rău în anul care vine.

    Conform tradiției, în această zi sfântă, românilor care țin post negru li se împlinesc dorințele legate de însănătoșire sau căsătorie. Tot de Sfântul Andrei, copiii pun crengi de copaci roditori în apă ca să înflorească și să sorcovească cu ele de Anul Nou.

    Cine a fost SFÂNTUL ANDREI

    Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, și este fratele Sfântului Apostol Petru. El este unul dintre cei doisprezece apostoli, fiind primul care l-a urmat pe Hristos, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos.

    Petru și Andrei au renunțat la îndeletnicirea de pescari, l-au urmat lui Hristos și, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni".

    Sfântul Andrei este numit și „Cel dintâi chemat", deoarece a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz", „bărbătesc".

    Sfântul Andrei, primul primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci

    La aproximativ 80 de kilometri de Constanța, în apropierea localității Ion Corvin, se află peștera în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Aici, la Betleemul neamului românesc, vin în fiecare an mii de credincioși spre a-l cinsti pe Sfântul Andrei. Conform istoricilor bisericești, Sfântul Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei".

    Potrivit unor istorici și teologi, Sfântul Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar și în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre.




    Sfantul Apostol Andrei,sa va binecuvanteze!
    dima claudiu daniel · 520 vizualizari · 0 comentarii
    29 Nov 2016
    – cugetări duhovnicești

    „Sufletul meu tânjește după Domnul și cu lacrimi îl caut. Cum aș putea să nu te caut? Tu m-ai găsit mai întâi și mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, și sufletul meu Te-a iubit. Tu vezi, Doamne, întristarea mea și lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras cu iubirea Ta, nu Te-aș căuta așa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc și sufletul meu se bucură că Tu ești Dumnezeu și Domnul meu și până la lacrimi tânjesc după Tine.”

    „Sufletul meu tânjește după Dumnezeu și Îl caută cu lacrimi.”

    Sufletul trăiește mult pe pământ și iubește frumusețea pământului; iubește cerul și soarele, iubește grădinile frumoase, marea și râurile, pădurile și câmpiile; iubește sufletului și muzica și toate aceste lucruri pământești desfătează sufletul. Dar când cunoaște pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.”

    „Tu zici: „Cutare e un criminal și e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ți-ar da un loc bun în rai și de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ți va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un dușman al Bisericii?” Sau vei avea și tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie și de iubirea lui Hristos, care are milă de toți.”

    „Mă rog Ție, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.”

    „…iubirea lui Dumnezeu e raiul desfătărilor în care trăia înainte de cădere părintele nostru Adam.”

    „Când pacea lui Hristos vine în suflet, atunci el este bucuros să șadă ca Iov pe gunoi și să-i vadă pe ceilalți în slavă; atunci sufletul se bucuros că e mai rău decât toți.”

    „Tu zici: „Viața mea e amară”. Dar eu îți voi spune sau degrabă Domnul Însuși îți spune: „Smerește-te și vei vedea că nenoricirile tale se vor preface în odihnă așa încât te vei minuna și vei spune: <>“.”

    „Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură pentru un minut fața apelor, după care se scufundă în adâncuri. Așa se cufundă întristările în inima celui smerit, căci puterea Domnului e cu el. Unde locuiești tu, suflet smerit? Cine viază întru tine? Și cu ce te-aș putea asemăna? Tu arzi limpede ca soarele, dar nu te mistui și încălzești pe toți cu căldura ta. Al tău este pământul celor blânzi, după cuvântul Domnului. Tu ești asemnea unei grădini în floare în mijlocul căreia e o preafrumoasă casă în care îi place Domnului să locuiască. Pe tine te iubesc cerul și pământul.”

    „Omul mândru se teme de reproșuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos dorește totdeauna să i se facă reproșuri, primește cu bucruie ocările și se întristează când este lăudat. Dar acesta nu este decât primul început al smereniei. Când sufletul cunoaște prin Duhul Sfânt cât de blând și smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuși mai rău decât toți păcătoșii și se bucură să stea în gunoaie și zdrențe ca Iov și să vadă pe oameni în Duhul Sfânt strălucitori și asemenea lui Hristos.”


    „Dacă vom iubi pe vrăjmași, atunci mândria nu va avea loc în suflet, căci în iubirea lui Hristos nu este ridicare deasupra. Mândria mistuie ca un foc tot ce-i bun, dar smerenia lui Hristos e de nedescris și dulce. Dacă oamenii ar ști aceasta, tot pământul ar învăța această știință.”

    „Sunt multe feluri de smerenie. Unul e ascultător și se învinuiește pe sine însuși întru toate; și aceasta e smerenie. Un altul se căiește pentru păcatele sale și se socotește nemernic înaintea lui Dumnezeu; și aceasta e smerenie. Dar alta e smerenia celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt; cunoașterea și gustul celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt sunt altele. Când prin Duhul Sfânt sufletul vede cât de blând și smerit e Domnul, atunci se smerește pe sine până la capăt. Și această smerenie e cu totul deosebită și nu o poate descrie. Dacă oamenii ar cunoaște prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toții: bogații ar disprețui bogățiile lor, savanții știința lor, ocârmuitorii slava și puterea lor, și toți s-ar smeri și ar trăi în mare pace și iubire, și mare bucurie ar fi pe pământ.”

    „Când sufletul este în Duhul Sfânt, el este plin și nu mai tânjește după cele cerești, pentru Împărăția cerurilor este înăuntrul nostru [Lc 17, 21], fiindcă Domnul a venit și s-a sălășluit întru noi [In 14, 23]. Dar dacă sufletul pierde harul, atunci el tânjește după cele cerești și cu lacrimi îl caută pe Domnul.”

    „Iată o cale scurtă și ușoară spre mântuire: Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzește-ți mintea și inima de gândurile cel rele și gândește că toți oamenii sunt vuni și Domnul îi iubește. Pentru acest gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine și vei zice: “Milostiv este Domnul!”“

    „Omul mândru nu vrea să viețuiască după voia lui Dumnezeu: îi place să se conducă pe sine însuși și nu înțelege că omul nu are destulă minte să se conducă pe sine însuși, fără Dumnezeu.”

    „Când, prin Duhul Sfânt, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu și de atunci primesc toate întristările care vin asupra mea și zic: “Domnul se uită la mine, de ce să mă tem?” Dar înainte nu puteam trăi așa.”

    „Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viața e mult mai ușoară, pentru că și atunci când în boală, în sărăcie și în prigoană, el gândește așa: “Așa i-a plăcut lui Dumnezeu, iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele”.

    „Orice suflet tulburat de ceva trebuie să întrebe pe Domnul, și Domnul îl va povățui. Și aceasta mai cu seamă în ceas de nenorocire și tulburare; de obicei, însă, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindcă acest lucru înseamnă smerenie.”

    „Toți oamenii pe pământ îndură inevitabil întristări și, deși întristările pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neîndurat și îi întristează, și aceasta pentru că nu vor să-și smerească sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu.”

    „Pe pământ nimeni nu poate scăpa de întristări, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le îndură cu ușurință.”

    „…cine iubește mult, acela și suferă mult.”

    „Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt și cel în care Acesta viază simte în el raiul.”

    „Întotdeauna trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne povățuiască ce anume trebuie să facem, și Domnul nu ne va lăsa să rătăcim. Adam n-a avut înțelepciunea să întrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, și pentru aceasta pierdul raiul.”

    „Mi-e milă și plâng și suspin pentru oameni. Mulți gândesc: “Am făcut multe păcate: am ucis, am zburdat, am siluit, am defăimat, am desfrânat și am făcut multe alte lucruri”, și de rușine nu vin la pocăință. Dar ei uită că înaintea lui Dumnezeu toate păcatele lor sunt ca o picătură de apă în mare.”

    „Iată un semn al iertării păcatelor: dacă urăști păcatul înseamnă că Domnul ți-a iertat păcatele tale.”

    „Sufletul care a cunoscut pe Domnul simte în chip nevăzut prezența Făcătorului său și rămâne în El foarte liniștit și bucuros. Și cu ce s-ar putea asemăna această bucurie? Este asemenea celei pe care o simte un fiu iubit care se întoarece după o lungă despărțire dintr-o țară îndepărtată în casa sa părintească și vorbește pe săturate cu tatăl său, cu iubita lui mamă, cu frații și surorile lui dragi.”

    „Sufletul meu tânjește după Domnul și-L caut cu lacrimi. Cum să nu Te caut, Doamne? Tu Însuți m-ai aflat întâi și mi-ai dat dulceața Duhului Sfânt; și acum sufletul meu tânjește după Tine. Inima mea s-a îndrăgostit de Tine și mă rog Ție: Dă-mi să rămân până la sfârșit în iubirea Ta; dă-mi pentru iubirea Ta să îndur toate întristările și bolile.”

    „O, cât de bucuros aș fi dacă toate noroadele ar cunoaște pe Domnul!”

    „Frică și cutremur cuprind sufletul meu când vreau să descriu iubirea lui Dumnezeu. Sufletul meu e sărman și n-are putere să descrie iubirea Domnului.”

    „Mă rog Ție, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.”

    „Domnul iubește pe toți oamenii, dar încă și mai mult îl iubește pe cel care îl caută.”

    „Fericit sufletul care iubește pe fratele său, căci fratele nostru este viața noastră.”

    „Trebuie să învățăm să ne cunoaștem sufletele, ca să știm ce ne este de folos. Unuia îi este de folos să se roage mult, altuia să citească sau să scrie.”

    „Harul vine de la tot binele, dar mai mult decât de la orice vine de la iubirea de frați.”

    „Dacă te vei ruga pentru vrăjmași, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrăjmași, să știi că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine; nu zic că este deja un har desăvârșit, dar e de ajuns pentru mântuire… Dacă nu-i iubești, măcar nu-i ponegri și nu-i înjura; și acesta va fi un lucru bun.”

    „Nu pot înțelege de ce oamenii nu cer pace de la Domnul. Doar Domnul ne iubește atât de mult, încât nu ne va refuza nimic.”

    „…când cineva ne supără și ne ocărăște trebuie să ne rugăm pentru el lui Dumnezeu ca pentru noi înșine, și așa aceasta va ajunge o obișnuință.”

    „Sufletul meu e întristat până la lacrimi multe: mi-e milă de oamenii care nu cunosc dulceața străpungerii sfinte [a inimii].”

    „Cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu trăiește în pace, mulțumit de soarta lui, chiar dacă ar fi bolnav, sărac sau prigonit.”

    „Duhul Sfânt unește pe toți și de aceea sfinții sunt aproape de noi; și când ne rugăm lor, atunci prin Duhul Sfânt ei aud rugăciunile noastre și sufletele noastre simt că sfinții se roagă pentru noi.”

    „Și dacă aici iubirea nu poate uita pe frate, cu atât mai mult nu ne uită sfinții și se roagă pentru noi.”

    „Dacă omul nu spune totul duhovnicului, calea sa este întortocheată și nu duce la mântuire, dar cine spune totul acela merge drept în Împărția cerurilor.”

    „Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că duhovnicul își săvârșește slujirea sa în Duhul Sfânt și de aceea trebuie să avem evlavie față de el. Credeți, fraților, că dacă s-ar întâmpla cuiva să moară de față cu un duhovnic și cel ce moare spune: „Părinte sfinte, dă-mi binecuvântare să văd pe Domnul în Împărăția cerurilor”, iar duhovnicul spune: „Du-te, copile, și vezi pe Domnul”, va fi după binecuvântarea duhovnicului, pentru că Duhul Sfânt în cer și pe pământ Același este.”

    „Monahul e un rugător pentru întrega lume; el plânge pentru întreaga lume și aceasta e lucrarea lui de căpetenie.”

    „Cine s-a smerit pe sine, acela a biruit pe vrăjmași. Dar cel ce se socotește în inima sa vrednic de focul cel veșnic, nici un vrăjmaș nu se poate apropia și nici un gând lumesc nu pătrunde în sufletul lui și toată inima lui rămân în Dumnezeu.”

    „Mergi la duhovnic cu credință și vei dobândi raiul.”

    „Domnul e milostiv față de cel ce e în ascultare, chiar dacă uneori acela e cu nebăgare de seamă; dar cel ce nu ascultă depărtează el însuși de la el harul lui Dumnezeu.”

    „Sfântul Apostol Ioan Teologul spune că poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, ci ușoare. Dar el sunt ușoare numai din iubire și, dacă nu este iubire, atunci totul e un chin.”

    „Un monah lipsit de experiență suferea din partea demonilor, și când îl năpădeau, el fugea de ei, dar ei îl urmăreau. Dacă ți se întâmplă și ție ceva asemănător, nu te înspăimânta și nu fugi, ci stai cu bărbăție, smerește-te și zi: „Doamne, miluiește-mă, că sunt un mare păcătos” și demonii pier; dar dacă vei fugi în chip laș, ei te vor goni în prăpastie. Adu-ți aminte că în ceasul când te năpădesc demonii, se uită la tine și Domnul, să vadă cum îți pui nădejdea în El.”

    „Chiar dacă îl vezi limpede pe Satana și el te va arde cu focul lui și vrea să înrobească mintea ta, nu te teme, ci nădăjduiește cu tărie în Domnul și spune: „Sunt mai rău decât toți” și vrăjmașul se va depărta de tine.”

    „…când sufletul tău se va smeri cu totul, atunci vei găsi odihna desăvârșită.”

    „Asemenea fumului sunt sufletele celor mândri; așa cum vântul poartă fumul încotro bate el, tot așa și pe ele vrăjmașul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au în ele răbdare, sau vrăjmașul le amăgește ușor. Dar sufletele smerite păzesc poruncile Domnului și stau în ele neclintite ca în mare o stâncă de care se sparg valurile.”

    „…cine a biruit patimile, acela nu mai are luptă…”

    „Ia aminte la două gânduri și teme-te de ele. Unul îți spune: „Ești un sfânt!”, altul: „Nu te vei mântui!” Aceste două gânduri vin de la vrăjmașul și nu este adevăr în ele. Tu însă cugetă: „Sunt un mare păcătos, dar Domnul e milostiv, El îi iubește mult pe oameni și-mi va ierta păcatele mele” Crede aceasta și-ți va fi așa: Domnul te va ierta. Dar nu-ți pune nădejdea în nevoințele tale, chiar dacă te-ai nevoi mult.”

    „Domnul vrea ca sufletul să fie smerit și să ierte tuturor cu iubire; atunci și Domnul îl va ierta cu bucurie.”

    „A venit un nor, a ascuns soarele și s-a făcut întuneric. Tot așa, pentru un singur gând de mândrie, sufletul piede harul și îl năpădește întunericul. Dar, tot așa, și nu mai pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou. Am făcut această experiență pe mine însumi.”

    „Cercetează-ze pe tine însuți și vezi: cum se înalță sufletul deasupra fratelui tău, cum pentru aceasta și vine un gând rău care nu place lui Dumnezeu și pentru aceasta sufletul se smerește. Dacă nu se smerește, atunci vine o ispită mică. Dacă iarăși nu se smrește, începe lupta curviei. Și dacă tot nu se smerește, cade într-un păcat mic. Și dacă nici atunci nu se smerește, va veni un păcat mare. Și așa va păcătui până ce se va smeri. Dar de cum sufletul se va pocăi, Domnul Cel Milostiv va da sufletul pace și străpungere [a inimii], și atunci tot răul va trece…”

    „…fiecare trebuie să învețe să lupte cu gândurile și din rele să le facă bune.”

    „Când vezi că se luptă altă minte [a demonului] cu mintea ta, smerește-te și lupta va înceta. Dacă ți se întâmplă să vezi demoni, nu te înspăimânta, ci smerește-te, și demonii vor pieri; dar dacă te stăpânește frica, nu scapi de o nenorocire. Fii curajos. Adu-ți aminte că Domnul te prinvește să vadă dacă-ți pui nădejdea în El.”

    „Așa cum oamenii intră și ies dintr-o casă, așa și gândurile iscate de demoni vin și iarăși pleacă dacă nu le primești. Dacă gândul îți spune: “Fură!” și tu-l asculți, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta… Și așa, dacă gândul fiecărei patimi te va stăpâni, vei ajunge un bârlog de demoni. Dar dacă înțelegi să te pocăiești cum se cuvine, vor tremura și vor fi siliți să plece.”

    „Îndeosebi omul a cărui minte e stricată de lucrarea demonilor nu trebuie să se încreadă în sine însuși și în ei, ci să asculte de duhovnic.”

    „…dacă te năpădesc vrăjmașii [demonii] sau te chinuie gândurile rele, aceasta înseamnă că în tine nu e smerenie, și de aceea, chiar dacă n-ai înțeles mândria ta, smerește-te.”

    „Adam tânjea pe pământ și suspina cu amar, și pământul nu-i mai era drag. Suspina după Dumnezeu și grăia: “Sufletul meu tânjește după Domnul și Îl caut cu lacrimi. Cum să nu-L caut? Când eram cu El, sufletul meu era vesel și liniștit, și vrăjmașul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rău a pus stăpânire pe mine, și el tulbură și chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tânjește după Domnul până la moarte; duhul meu se avântă spre Dumnezeu și nimic de pe pământ nu mă poate veseli, și sufletul meu nu vrea să se mângâie cu nimic, ci vrea să vadă din nou pe Domnul și să se sature de El. Nu-L pot uita nici măcar pentru un singur minut și sufletul meu se chinuie după El, și de mulțimea întristării plâng cu suspine: Miluiește-mă, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea căzută!” Și eu am pierdut harul și strig împreună cum Adam…”

    „O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te caută neîncetat, ziua și noaptea, și strigă: “Tânjesc după Tine, Doamne, și cu lacrimi Te caut. Cum să nu te caut? Tu mi-ai dat să Te cunosc prin Duhul Sfânt, și această cunoaștere a lui Dumnezeu atrage sufletul meu să Te caute cu lacrimi.”“

    „E o minune pentru mine că Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea căzută. Unii cad în deznădejde, socotind că Domnul nu le va ierta păcatele. Asemenea gânduri vin de la vrăjmașul. Domnul e atât de milostiv, că nu putem pricepe aceasta.”

    „Un diacon mi-a povestit: “Mi s-a arătat Satana și mi-a zis: <>. Dar eu i-am răspuns Satanei: <>, și Satana s-a făcut nevăzut.”“

    „…nici un suflet nu va pieri dacă se pocăiește, pentru că nici un cuvânt nu poate descrie cât de bun după fire este Domnul. Întoarce-te suflete la Domnul și spune: “Doamne, iartă-mă!” și nu gândi că Domnul nu iartă: mila Lui nu poate să nu ierte, și El iartă și sfințește degrabă.”

    „Un nevoitor m-a întrebat: “Plângi pentru păcatele tale?” I-a spus: “Puțin, dar plâng mult pentru cei morți”. Atunci mi-a zis: “Plânge pentru tine însuți, de ceilalți se va milostivi Domnul. Așa spunea egumenul Makari.” L-am ascultat și am început să fac ce mi-a spus; am încetat să mai plâng pentru morți, dar atunci au încetat și lacrimile pentru mine însumi. Am vorbit despre aceasta cu un alt nevoitor care avea darul lacrimilor… L-am întrebat…:

    - Să mă rog pentru morți?

    El a suspinat și a zis:

    - Dacă mi-ar fi cu putință i-aș scoate pe toți din iad și numai atunci sufletul meu și-ar găsi pacea și s-ar bucura.

    Zicând aceasta a făcut o mișcare cu brațele ca și cum ar aduna snopi pe câmp, și lacrimi picurau din ochii lui. După aceea nu m-am oprit din rugăciunile pentru morți; lacrimile s-au întors și suspinam mult rugându-mă pentru ei.”

    „Într-o zi, fără vreo nevoie anume am omorât o muscă și ea, nenorocita, se târa în chinuiri pe pământ; trei zile după aceea am plâns pentru cruzimea mea față de o făptură a Domnului, și din acea clipă îmi aduc aminte purutea de această întâmplare.”

    „…puterea de căpetenie stă în smerenie.”

    „…tot războiul se duce pentru smerenie.”

    „Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălțimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu și vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în timpul nopții…”

    „Dacă vorbești sau scrii despre Dumnezeu, roagă-te și cere de la Domnul să te ajute și să-ți lumineze înțelegerea, și Domnul te va ajuta și povățui.”

    „Când cel căruia nu i s-a dat să învețe pe alții învață totuși, el întristează pe marele Dumnezeu.”

    „Sunt oameni, și chiar oameni mari, care atunci când se ivește o nedumeriere, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis: „Doamne, sunt un om păcătos și nu înțeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înțelegerea cum și ce trebuie să fac!”“

    „Cunoaște că atunci când o nenorocoire lovește un norod și sufletul tău plânge penru el înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfânt se atinge de suflet și îi dă rugăciune pentru oameni, ca ei să fie miluiți.”

    „Celui ce iubește pe cei întristați, Domnul îi dă o rugăciune fierbinte pentru oameni.”

    „Rugăciunea celor mândri nu e plăcută Domnului, dar atunci când se întristează sufletul unui om smerit, Domnul îl ascultă negreșit.”

    „Domnul face minuni și pentru cel păcătos, de îndată ce sufletul lui se smerește, fiindcă atunci când omul învață smerenia, Domnul ascultă rugăciunile lui.”

    „Ca să ții rugăciunea, trebuie să iubești pe oamenii care te ocărăsc și să te rogi pentru ei, până ce sufletul tău se va fi împăcat cu ei, și atunci Domnul îți va da rugăciune neîncetată, pentru că El dă rugăciunea celui ce se roagă pentru vrăjmași.”

    „Cu cât mai mult te vei smeri; cu atât mai multe daruri vei dobândi de la Dumnezeu.”

    „Ca să rămâi în Dumnezeu, mulțumește-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic.”

    „Dacă te lupți cu tărie cu păcatul, Domnul te iubește. Dacă iubești pe vrăjmași, ești și mai mult iubit de Dumnezeu. Iar dacă-ți pui sufletul pentru oameni, ești mult iubit Domnului, Care și-a pus El Însuși sufletul pentru noi.”

    „Dacă ai căzut în înșelăciune (ispită, păcat, tulburare), fugi degrabă la părintele tău duhovnicesc și povestește-i totul, pentru ca să te acopere cu epitrahilul său. Crede că ai fost îndreptat, și demonul primit de tine pentru greșeala ta s-a dus de la tine.”

    „Dacă omul se mânie, demonul intră în el; dar dacă se smerește, demonul îl lasă.”

    „Dacă am fi fost smeriți, Domnul ne-ar fi dat să vedem raiul în fiecare zi.”

    „Cine mulțumește lui Dumnezeu pentru întristările sale va avea mai puține, fiindcă și-a predat sufletul voii lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu veselește sufletul care-și pune nădejdea în Dumnezeu.”
    dima claudiu daniel · 899 vizualizari · 0 comentarii
    22 Feb 2016
    DESPRE SMERENIE
    - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc
    Ce se întelege prin smerenie si care sunt dezastrele mândriei?
    - Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creatii a lui Dumnezeu si care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricosându-se îngerii si toate puterile ceresti, este întruparea Mântuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind, vă închipuiti ce pogoră mânt, dincolo de orice putere de întelegere, a făcut, pentru a lua chip de om.
    Actul ăsta era necesar să se facă, pentru că, printr-un act de mândrie nesăbuit, Lucifer a pretins că este Dumnezeu, că ar fi vrut să fie Dumnezeu. Si numai prin două cuvinte: „Eu sunt..." - atât a zis satana. Ar fi vrut să zică: Eu sunt Cel Ce sunt, adică Dumnezeu. Dar a căzut. Si vă închipuiti, s-a pedepsit în forma cea mai grozavă si mai cumplită. Că spune într-un loc: „Dacă ai vedea un drac în adevărata lui urâciune, n-ai putea rezista să nu mori". Se mai spune despre o sfântă, Ecaterina, că a văzut un drac, dar nu în adevărata lui urâciune. Si a preferat să meargă toată viata pe jar, numai să nu mai vadă. Vă închipuiti, atât e de grozav si de urât. Lumea îsi închipuie că acolo, în suferinte, în iad, va fi tot o conjunctură posibilă, dialogală, nu-stiu-ce. Nu! Una dintre marile suferinte de acolo este si vederea dracilor!
    Deci a fost necesar ca Mântuitorul să se smerească. Pentru că smerenia este singura fortă care poate elibera orice suflet si orice popor, în toată creatia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să putem fi alături de Hristos, trebuie să purtăm aceiasi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a făcut cerul si pământul si Care a făcut tot ce există, sigur că creatia Lui va trebui să stea la dispozitia Lui, smerită.
    Un crestin cu viată bună, a bătut la usa Mântuitorului să-i deschidă. Si a întrebat: „Cine este acolo?" „Un crestin iubitor al Tău". „Nu se poate. Nu esti pregătit. Nu-ti deschid!" îngrijorat, foarte îngrijorat, si-a dat seama de ce. Pentru că el trăise o viată crestină cum a stiut el. Trebuie să fac o paranteză: smerenia s-a cam rationalizat. A trecut într-un fel de obicei speculat, după cum se spune: „E smerit, mândruletul!" S-a frământat el: „Care ar putea să fie motivul pentru care nu mi-a deschis?" Si, frământându-se, a intrat într-o smerenie autentică, căci nu e usor să te frământi când nu te primeste Hristos, mai ales pentru un om care crede si trăieste în Hristos, cu nădejdea vesniciei alături de Hristos. Si s-a dus smerit si a bătut la usă. „Cine este acolo?" „Tu esti", a zis credinciosul. Mântuitorul i-a răspuns: „Dacă tu esti Eu, intră!" Avea aceiasi identitate cu El! Cum spune Sfântul Simeon: „Dumnezeu se adună cu dumnezeii, după har".
    Ce este falsa smerenie si cum o deosebim de adevărata smerenie?
    - De fapt, trebuie să stim toti că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: „Ce este smerenia, părinte?" „A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule". Făptură e si viermele, faptură e si câinele. Cum ar putea fi fiinta asta ratională sub toată făptura? Pentru că si viermele si oricare fiintă stiu precis ce vor: vor să trăiască. în sensul acesta se zbate, se încovoaie să ajungă existenta vietii. Biologic, că e vierme.
    "Fiti întelepti ca serpii", spune Mântuitorul, "si blânzi ca porumbeii". De ce întelept ca sarpele, care-i atât de odios între fiare, între animale? Pentru că sarpele îsi fereste capul. Să nu-1 lovesti la cap, că moare. Dacă îl lovesti oriunde, nu piere. Si capul nostru e Hristos. Trebuie, cu orice chip, identificat cu El si ferit Hristos, să nu cumva să sufere Hristos, Care a spus: "Fără de mine nu puteti face nimic!"
    Lumea, la astfel de cuvinte, după mii de ani, cerbicoasă, consideră că aceste cuvinte din Scriptură au fost când au fost. La anul 419 s-a tinut un Sinod local la Cartagina si printre alte teme care s-au discutat a fost si problema aceasta: grija Bisericii la cele ce a spus Hristos, stiind că tot ce a spus Hristos e adevărat. La canonul 184 spune asa: „Dacă totusi zici că poti ceva fără Hristos, anatema să fii!" Adică, mai mult decât blestemat.
    Cum putem lupta împotriva mândriei?
    - Nu poti, decât dacă te smeresti. Adică ti-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai si obrazul celălalt. Acum nu-i usor să dai si obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din închisori si din lanturi era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânti, care primeam lovituri. Au fost înfrânti cei care ne-au lovit.
    Comparând toate religiile lumii, care a fost conceptia lor de mântuire? Se constată că toti doreau să scape de suferintă. Hristos zice: „Nu! Numai prin suferintă puteti scăpa de suferintă!"; pentru că Mântuitorul a făcut atât de multe fapte mari: dreptate, învătături etc. Să măsurăm cu 90 de grade un unghi. Mai mult: a înviat mortii si multe altele. Se facem unghiul de 180 de grade. Dar n-a mântuit lumea prin asta.
    Misiunea Mântuitorului a fost tocmai asta, să mântuie lumea prin suferintă. S-a răstignit pentru noi si atunci unghiul a devenit de 360 de grade, desăvârsit. Adică, atunci a fost biruit satana. Mântuitorul era pe Cruce si se văita satana. De aceea Crucea este atât de puternică împotriva duhurilor rele, pentru că se zice: „în numele Tatălui (Care înseamnă toată înăltimea) si al Fiului (toată adâncimea) si al Sfântului Duh (toată lătimea)". Adică se evocă Sfânta Treime. Si s-a constatat că fuge dracul de Cruce!
    Deci, prin suferintâ s-a biruit satana. Diferenta între dramă si tragedie e că în dramă eroii biruiesc, în tragedie eroii sunt înfrânti. Noi nu avem tragedii. Avem numai drame. Eroii nostri au biruit, toti! Dovada este că Mântuitorul, Care este de-a dreapta Tatălui, a zis: "Vi s-a dat toată puterea, în cer si pe pământ". Si a mai zis ceva care ne priveste direct: "îndrăzniti! Eu am biruit lumea!" Cine a biruit? Satana? Cine a biruit? Cei care au lovit? Cei care L-au răstignit?
    De aceea, suferinta aduce foarte multă smerenie. Numai atât: să se facă pentru marele Adevăr. Pentru Hristos. Că noi cerem harul lui Dumnezeu. Fără harul lui Dumnezeu nu se poate nimic, pentru că zice Hristos: "Fără de Mine nu veti putea face nimic".
    El e tulpina, noi suntem mlăditele. Nu pot, nici mlădita, nici mugurii, nici frunzele, fără vită.
    Si atunci, din momentul din care nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu, cerem harurile Lui ca să putem face. Dar Dumnezeu nu dă harul ca la un milog. îti dă ca să te ridici, să rupi din tine pentru altii, să-ti pui viata interioară la punct, să gândesti frumos, să stii să suferi pentru adevăr! Si chiar pentru fratele tău.
    Atunci harurile vin din abundentă. Să stii să ceri, dar nu cu o mână întinsă, tigănească!
    Cum putem căpăta smerita smerenie si care sunt roadele ei?
    - Hai să vă spun, ca să mă întelegeti, ca să nu vorbim si noi, rationalizând-o. Smerita smerenie. Despre asta vorbim. Si, din momentul în care smerita smerenie se adânceste cât mai mult, trăiesti cât mai mult într-o stare de plăcere, de bucurie, de eliberare; iar toate aceste lucruri vin fără să se vadă si fără să se discute. Te ajuti pe tine si pe toti ai tăi, care nu mai sunt în lumea aceasta. Atunci nu mai esti un ins. Esti un univers, un microcosmos, în care se oglindeste un macrocosmos, adică o lume întreagă, dacă trăiesti aceste lucruri.
    Trei lucruri cere Dumnezeu de la noi, si ne cere cu ardoare: umilintă, umilintă, umilintă! Si „lăsati-Mă pe Mine mai departe!" Fără însă să renuntăm la treburile care ne aduc pâinea cea de toate zilele. Dar peste tot în inima mea să fie prezent Hristos!
    Iată, bunăoară, se pun probleme în lumea nevoitorilor, în lumea trăitorilor, probleme de mântuire, de existentă duhovnicească. Nu prea sunt pentru o mare nevointă. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! 0 permanentă; o vibratie continuă. Această figură de stil nemaipomenită a pus îngerii în miscare si ei au apărut, în fel si fel, cu multă smerenie, slujind pe oamenii acestia smeriti. Da. Sunt mai mult pentru o stare de trezvie continuă.
    Starea de mândrie e stare drăcească, absolut diavolească. Mică sau mare. Si nu trebuie să ne crutăm nici cea mai mică greseală. Nu trebuie să ne temem, dacă se greseste. Nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut, atâta vreme cât credinta este în picioare, cât sufletul nu abdică si capul se ridică din nou! Adică există putinta de iertare, dar, cum spun, să o ai ca un viteaz, ca un erou al lui Hristos si numai al lui Hristos, oriunde ai fi.
    Starea de nevointă nu este rea si n-avem dreptul să desfiintăm lucrul acesta. Dar nu numai starea de nevointă. Sau nu trebuie apăsat numai pe nevointă, ci mai mult pe starea de vibratie, de prezentă si unire a inimii tale cu inima lui Dumnezeu, prin diferite rugăciuni. Dacă se poate, „Doamne lisuse...".
    - Părinte, dacă prin suferintă ajungem la o adevărată smerenie, trebuie cumva să ne aruncăm singuri în ispită?
    - Nici nu se pune bine problema. „Trebuie să mă agăt de o sfoară, să-mi dau drumul jos, să văd cum e cu piciorul rupt". Avem des necazuri pentru că dumneavoastră trebuie să mai stiti si un lucru: dacă ati sti câtă râvnă pune satana ca să ne întrerupă de la lucrarea noastră duhovnicească, de la orice rugăciune nu ati mai pune asa problema!
    Orice crestin e atacat, si vă spun, ca duhovnic nam întâlnit să nu-mi spună: „Părinte, sunt atacat la rugăciune, am gânduri împrăstiate etc". Ne atacă diavolul, ne luptă el împotrivă. Dar nu trebuie să dăm atentie. Este o mare greseală să se stea de vorbă cu satana. Nu se stă de vorbă cu el. Se stă de vorbă numai cu Dumnezeu, dacă vrei să-1 gonesti. Zi „Doamne lisuse..." si stai de vorbă cu Dumnezeu. Puterea numelui îl goneste. Chiar dacă te apasă atunci, chiar dacă te luptă. Se întâmplă uneori, de ia patul cu tine în sus. Nu te apuca să blestemi.
    Asta-i o greseală. Lui îi convine dialogul, că îl recunosti. Dar asa, prin rugăciune,îl ignori. Stai de vorbă cu Dumnezeu atunci când esti atacat. Si atunci, sigur că el - am spus de mai multe ori - a învătat foarte multă lume să se mântuiască.
    Unde se află călugării fată de mireni pe scara trăirii smereniei?
    - Eu vă spun că există o mare diferentă, si ca să fiu conciliant, monah înseamn㠄crestin bun". Dar nu-i numai atât, dacă apuci să trăiesti în mânăstire. Apucasem să vă spun că rugăciuni faci si acasă; faci multe, dar nu se face acest mare lucru care caracterizează această cruce a călugărului: tăierea voii. Să nu faci ceea ce vrei tu. Să faci ceea ce-ti spune altul. Si atunci, tu, în felul acesta tăindu-ti voia - căci Dumnezeu ne-a creat cu vointă liberă, ratiune si afecte -, aici trebuie să-ti tai vointa liberă. Ne trezim luptându-ne cu Dumnezeu. Si trebuie să-L înfrângem. Dar în sensul că îi place foarte mult înfrângerea aceasta. Pentru că noi ne desfiintăm. Ne smerim.
    Intr-o mânăstire era un staret care stia să dea cununi. Si era un părinte bătrân - Sfântul loan Scărarul consemnează lucrul ăsta -, de 50 de ani, ca vârstă. Si-l trimitea undeva. Si când se ducea acolo, îl fugărea: „Ce cauti aici? Du-te acolo, unde te-am trimis!" Si uite asa îl freca. Si-l întreabă sfântul: „Nu te smintesti?" „Nu, părinte Când am venit aici mi-au spus ăstia că mă încearcă 30 de ani. Si am numai 15". La 17 ani de nevointă din aceasta, de tăierea voii, a murit. Dar la moarte a zis asa: „Multumesc lui Dumnezeu si vouă ca prin tăierea voii mi-ati mântuit sufletul!"
    E foarte frumos. Nu se potriveste cu ce e în lume. Pe urmă, dragii mei, mi se pare că nici o adunare de cuvinte filosofice nu poate explica călugăria. Există, si am spus de multe ori în mânăstire asa de importante lucruri, încât s-a vorbit prea putin despre ele, si prea putini le-au atins. E o trăire continuă. Căci spune Mântuitorul: "Vrei să fii desăvârsit? Ia crucea si urmează-Mi Mie!" Aceasta e crucea pe care trebuie să o iei: să-ti tai voia si să asculti. Si, fratilor, stiti ce înseamnă cruce: Să duci ce nu-ti convine. Asta înseamnă.
    Uneori aproape că nu poti.
    - Nu se pune problema: „Nu pot". Duci până cazi! Nu se pune problema. Dar să stiti că s-au putut face, dincolo de închipuirea omenească multe minuni. I s-a spus unui frate: „Dă pietroiul ăla la o parte!" Dar asta era o chestie pentru 20 de insi. Si el, năduf, nu-stiu-ce, l-a dat la o parte că a zis părintele staret!"
    Pentru că nu ne părăseste Dumnezeu, dacă neam dăruit Lui. Cum credeti dumneavoastră, că este El, Care e prezent în pasul fiecărui ins, chiar si al păgânilor? Dar la crestini, care zi si noapte se roagă în felul lor? Ii ajută, îi întăreste. Nu facem lucrul acesta, adică ascultările, cu aspect de exagerare, în mânăstiri. Dar la nivelul care există, treburile necesare să le facă cu dragoste, si e destul.
    Pe un frate - în Pateric - l-a trimis, spune, să adune balegă uscată. Făceau focul cu ea, că erau săraci. „Păi, mă trimiti acolo unde e leoaica aia?" Că era o leoaică acolo. „Cum, zice, nu te duci pentru că e o leoaică acolo? Să mi-o aduci legată încoace!" Si s-a dus la ea. Leoaica, fugi! „Stai, că mi-a spus staretul să te leg!" Si a legat-o. Si o târa. Si când a văzut că chiar o aduce, a zis staretul, pentru smerenia lui: „De ce mi-ai adus căteaua asta? Dă-i dmmul, să n-o văd!" Si zice: „Da, dar eu am crezut că e leoaică". Si, întradevăr, era leoaică.
    Domnii mei, nu neglijati Scriptura! Există niste lucruri dincolo de închipuiri, care sunt niste realităti. Dacă spune Mântuitorul cuvintele cele mai de vârf ale Scripturii: "Vrei să fii desăvârsit? Ia crucea si urmează-Mi Mie!"
    Cuvintele Mântuitorului: "Fericiti cei săraci cu duhul, căci acelora este împărătia cerurilor", au legătură cu smerenia?
    - Chiar despre ei vorbeste! Fericiti cei smeriti! Iar aceasta, pentru că, vă spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Si se smereste continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; îsi vede de mersul vietii lui mai departe; este umilit de către toată lumea. Stiti dumneavoastră că acestea sunt valorile cele mai mari chiar si în mânăstire si în lume? Oamenii care duc o viată ascunsă, sufletească, duhovni cească, dar în rest, săracii, duc o viată de sărăcie.
    Sfântul Dimitrie Basarabov, care este patronul Bucurestilor, a fost văcar, în satul Basarabov din Bulgaria. Si mergea înfăsurat cu cârpe la picioare căci nu avea încăltăminte. Si râdeau copiii de el. Copii neastâmpărati, mă rog. Si, într-o zi el, păzind vitele, a călcat pe un cuib de pasăre si a omorât puii, fără să vrea. Si, sigur, i-a părut foarte rău si si-a pedepsit piciorul ăla, să nu-l mai învelească nici cu cârpele alea. Vezi, câtă tărie câtă dorintă de a fi omul lui Dumnezeu? Era sărac cu duhul, dar era bogat cu sufletul la Dumnezeu.
    Chiar acum am avut Evanghelia cu săracul Lazăr si bogatul. Vă închipuiti ce „fericire" era! Si omul acesta, Lazăr, suferea pentru Dumnezeu, dar nu cârtea. N-a fost suficientă numai suferinta: Nu cârtea! Pentru că lor, celor în suferintă Dum nezeu le dă harul să creadă, să fie ostasi ai lui Hristos.
    Ai putinta, acolo unde vrei, dar nu poti să ajuti, să te rogi. Esti în tramvai si vezi un bătrân cersetor si n-ai ce să-i dai. Poti, totusi, să zici: „Doamne, miluieste-l si pe el!"
    Asta-i situatia. Este o foarte mare greseală să nu dai si pentru altii. Că nu se rupe din tine nimic. Această milostenie ar putea să umple cerurile de mântuiti. Să stiti, milă e toată Scriptura. Milă e toată Scriptura! Ce greseală mare este,căci sunt atâtia oameni care, oricum, întind mâna. Fratilor să nu lăsati mână întinsă nici când vă dă, nici când vă cere.
    Cam cum ati vedea legătura dintre nevointele trupului si smerenie?
    - Fratilor, trupul nu trebuie condamnat. L-a făcut un mare mester si trebuie păstrat. Noi condamnăm împătimirea. Si nici nu punem problema iertării. Intâi punem problema vindecării. Iertarea vine de la sine. Deci, nu avem nimic cu trupul. Chiar dorim foarte mult să-l mentinem, ca să se poată mântui si el.
    Uite, să vă spun un alt caz, fiind vorba de smerenie, chiar dacă iese din subiect, dar sa nu-l scăpăm din mână. Un frate a venit la mânăstire, cum obisnuieste lumea să spună, mai simplu. Nu e nimeni simplu, dacă a venit la mânăstire. A avut un Duh, care a lucrat si care ajuta atât de mult neamul omenesc. Si staretul i-a spus: „Ce cauti aici, la poartă?" „Am venit si eu aici, să mă fac călugăr". „Aici sunt oameni smeriti. Tu nu vezi că esti mândru?" Iar el, săracul, nici nu stia ce-i aceea mândrie. Era foarte doritor. „Da, dar mă fac si eu călugăr".
    „Nu. Aici sunt oameni smeriti. Nu se poate. Tu esti mândru". El, săracul, insista. Staretul zice: „Bine, stai aici la poartă si cine intră, să-i zici: «Binecuvântati-mă pe mine, că sunt mândru». Si cine iese, să-i zici tot asa". Si l-a tinut acolo sapte ani. Sapte ani. Ii dădea să mănânce, dar nu l-a făcut decât să se smerească. Iar el a fost sincer, că sincer venise la mânăstire, si i-a spus staretului: „Iertati-mă pe mine, că sunt mândru!" „Blago sloviti, că sunt mândru!" Asta era toată ascultarea. Si el o făcea cu toată inima. Si s-a sfintit.
    Deci, repet, nu condamnăm trupul. Ii dăm ce-i trebuie. Insă nu lăsăm necondamnată nepătimirea trupului. Trupul nostru se împătimeste în fel de fel de păcate. Si atunci trebuie vindecat. Cu orice chip.
    Un om care nu a cunoscut smerenia, dar vrea să se întoarcă la Dumnezeu, cum se poate întoarce? Ce trebuie să facă?
    - Fratii mei, la Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care este un prezent bun. Te-a iertat si Dumnezeu. Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv. Numai să continui o viată bună ca să meriti într-un fel, cu harul lui Dumnezeu, această iertare. Nu se pune problema, e iertat. Avem atâtea cazuri. Avem pe Moise Arapul, care a fost tâlhar. Avem pe Varvar, care a fost tâlhar Si sunt sfinti. Dar si-au revenit, s-au căit amarnic. La Dumnezeu, dragii mei, dacă este inima smerită si înfrântă, mare e mila Lui.
    Eu am fost - iertati-mă că vă fac o confidentă eram în pădure, în pustie, si am fost atacat de satana într-o formă foarte dură. Si încercam un act de smerenie în fata lui Dumnezeu, că "sunt nimic"... In sfârsit, mă fortam. Si-am fost eliberat Si am zis- citind din Vietile Sfintilor -, am strigat tare, fără să mă mai jenez, mă auzeau, poate lupii: Mare mai e un om smerit în fata lui Dumnezeu! M-am mcurajat foarte mult si am văzut că harul lui Dumnezeu m-a ajutat, căci eu n-am putut să mă măsor câtă smerenie am. Căci nu m-am putut vedea decât mai putin smerit decât toti oamenii de pe lumea asta.
    Unii Sfinti Părinti consideră că smerenia e cea mai mare virtute. Ati putea să ne spuneti care sunt criteriile de apreciere?
    - De fapt, este mântuitoare, dar, mă scuzati, fac o rectificare: „Smerenia te duce până la Dumnezeu si dragostea gustă din Dumnezeu!" Iubirea, dar o iubire smerită. Smerenia destul este smerenie. Singura cale este smerenia.
    Am fost prin Grecia la o mânăstire si o călugărită m-a rugat să scriu ceva pe o vedere. Si am scris asa: „Singură smerenia". Si a înteles imediat - îi traducea cineva. Si a căzut imediat în genunchi. Căci si-a dat seama de importanta smereniei. Si ele stiau că, într-adevăr, aceasta este calea. S-a smerit Hristos, Care e Dumnezeu, Care e Stăpân, Care ne tine cu dragostea Lui pe toti si lumea si firele de iarbă. S-a smerit Hristos si noi să nu fim smeriti? Ce ziceti?
    Ce puteti spune despre cei care merg si la Biserica Ortodoxă si la alte confesiuni?
    - Nu este permis. Adică te duci la mai multe adevăruri de credintă? Există un singur adevăr de credintă: adevărul ortodox! Crezul! Si dacă esti ortodox, respecti Ortodoxia. Dacă nu, cazi în erezie si tu.
    Dar dacă există un imbold interior de a căuta si într-o parte si în alta?
    - Acum, cazuri de astea sunt chiar mai multe. Să cerceteze. Dar nu pentru ortodocsi. Dacă esti ortodox, intră în bisericile ortodoxe. Ce nu ti-a dat Biserica Ortodoxă? Ce lipsuri ai găsit la ea de te-ai dus si dincolo? Acolo unde nu cred în Maica Domnului, unde nu-si fac cruce!... Domnilor, s-au facut Sinoade; Sinoade ecumenice si Sinoade locale si apostolice. Si au condamnat cu anatematizări pentru un singur motiv de credintă, de adevăr de credintă - cum au fost Sinoadele de la cel de la Niceea, la anul 325, până la anul 787. Si pentru un singur lucru, dacă nu credeau în Maica Domnului că e 0EOTOKOS, adică Născătoare de Dumnezeu, Biserica i-a dat anatemei.
    Deci s-au stabilit aceste dogme precise. Ori, s-au făcut aceste Sinoade ecumenice si o multime de alte Sinoade locale. Si atunci ce lipsuri a găsit cineva în Ortodoxie, de se duce si în altă parte? Atunci nu e ortodox! Si noi nu stăm de vorbă, nu facem catehizări aici. E o greseală! Să se tină de Biserica Ortodoxă! Să vină harul lui Dumnezeu peste el. Că vine, domnilor, vine!... Dumnezeu e bogat! Ne asteaptă!... Ne asteaptă să cerem. Dar să-L recunoastem pe El, că El este Cel Ce este!
    In cei 14 ani de temnită grea, la Aiud, ati avut bucurii duhovnicesti? De ce ati fost închis?
    - A fost extraordinar. Am iesit foarte folositi. Temnita în sine e o mare nevointă.
    Ultima dată am fost condamnat pentru 40 de ani, mai ales pentru că am făcut parte din „Rugul Aprins" de la Antim. Era o miscare de reînnoire a vietii duhovnicesti. Si n-aveau cum să ne condamne, asa că ne-au condamnat ca organizatie subversivă. A durat 90 de zile ancheta si a fost foarte nesuferită.
    Si erau fel de fel de oameni, adunati din toatâ lumea. In sfârsit, lucrul ăsta îl stiti, nu e nevoie să vi-l spun eu. Ei, această temnită era suficientă, era destul ca să te smerească. Pentru că, domnilor, abia îti mai tineai sufletul. Dar stiai că suferinta aceasta este pentru marele Adevăr, pentru că se punea problema să-ti slutească ideile si sufletul cu diferitele lor metode. Pentru asta, pentru că îi înfrângeai, pentru că nu acceptai, pentru că erai un mare erou să spui: „Domnule, nu primesc acest lucru!", te costa viata.
    Am fost chemat, eu personal, de un colonel că erau la Aiud 10 colonei. Aveam un nume să zicem, pe acolo, că eram si preot si călugăr. Eram în haine de puscărias, smerit, să zic asa, smerit cel putin în formă, si mă întreba colonelul să-i explic că există Dumnezeu. Zic: „Da, domnule colonel, existenta noastră, suflarea noastră, inteligenta, ratiunea, dovedesc aceasta", am început să-i explic. „Astea-s făcute de un mare Mester. Nu-s făcute la întâmplare. Sau cine le-a făcut?" Si am continuat să-i explic: „S-au făcut atâtea semne, a venit Hristos, a înviat... Dar dumnea voastră de ce nu credeti?" Era o mare îndrăzneală la mine să-l întreb lucrul ăsta. Dar a trebuit să-mi apăr adevărul. Zice: „Războiul care s-a dus în Rusia, care a fost în numele Crucii, m-a convins că nu există Dumnezeu". „Ce în numele Crucii domnule! Nebunul ăla de Hitler a vrut să cucerească Rusia si a crezut că rusii o să-l lase". Si îi zic: „Bine. Dar înainte de războiul ăsta de ce nu credeati?" Si m-a întrebat: „Care ti-e ultimul argument?" „Sunt gata să mor, domnule. Dar am văzut că n-am cu cine", i-am spus. Si a început să urle: „Luati-l! Luati-l!"
    Ce personalităti ati cunoscut?
    - Vă mărturisesc drept, iertati-mă că vă spun orice detinut era o mare personalitate. Pentru că omul ăsta reprezenta ceva în suferintele lui acolo. Rezista ani de zile. Clipă de clipă, ceas de ceas zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an. Ani si ani. Si era o mare personalitate Acolo era o nivelare, nu se punea problema de exceptii. Cel mai bun era cel care era cel mai prezent, în inima lui. Că erau suferinte foarte mari. M-a impresionat unul din ei, săracul, care uitase cum o cheamă pe sotia lui. Pentru că înceta memoria din cauza marii slăbiciuni. Si nu stia cum o cheamă. Acolo sotiile erau atât de divinizate si de poetizate... Dati-vă seama! Sigur, orice ins era o personalitate. Am cUnoscut, sigur că da. Am stat cu fel de fel de oameni. Am stat si cu Nae lonescu, am stat si cu Nichifor Crainic, am stat si cu Gane. Si ne perindam. Bineînteles că eram tinuti strâns, strasnic. Câte doi, câte trei. Ne schimbau.
    Este pustnicia un model spre desăvârsire?
    Care a fost motivatia interioară a sfintiei voastre pentru care v-ati retras în pustie?
    - Sigur că pustia este un model. Aici te rogi în libertate, vă dati seama, în fosnetul frunzelor copacilor, în urletul vulpilor, în urletul lupilor...
    Am stat pustnic aproape doi ani. Motivul interior era tot o cunoastere a lucrurilor si, mai bine zis, o evlavie. Am avut o evlavie. Insă să stiti că eram mai mult pentru o viată de obste decât pentru o viată de pustie.
    Si acum să vă dau un exemplu: doi insi, bine intentionati, au plecat. Unul la mânăstire si altul în pustie. Si ei s-au iubit în lume, s-au pretuit ca prieteni. Si unul s-a dus în pustie si unul în obste. Amândoi au fost cinstiti. Cel din pustie a venit să facă o vizită la mânăstire fratelui care era ascultător, în ascultare. Si staretul, un om al lui Dumnezeu, le-a dat voie să se plimbe prin pădure, să-si destindă sufletul. Asta e foarte important, să stiti. Si au dat de un mort. Si a zis cel din pustie: „Hai să ne rugăm să învieze". Si s-au rugat. Si a înviat mortul. Si a zis cel din pustie în sinea lui: „Pentru rugăciunile mele a înviat mortul". Că el trăise în pustie. Celălalt nu si-a pus problema. S-a rugat si atât. Si au plecat la mânăstire. Si cum s-au dus la mânăstire, staretul îi spune repede ascultătorului: „Fugi repede, dincolo de fluviul acela". Că era un fluviu mare acolo. Si nu barcă, nu scândură, nu copac... Ăsta a fugit si un crocodil l-a luat pe spate si l-a dus dincolo. Si a zis staretul celuilalt: „Vezi, pentru rugăciunile cui a înviat mortul?"
    Adică vreau să vă spun că viata de obste cu tăierea voii este o foarte mare lucrare în creatia lui Dumnezeu, cu numele de monahism. Este cel mai important lucru în creatia pământească a lui Dumnezeu. Vă spun încă o dată, e foarte greu să încrucisezi cuvinte filosofice ca să vorbesti de el. El nu e o discutie, el e o trăire. Niciodată n-ai să poti explica de ce e gustul ăsta asa si celălalt asa. Il simti, îl trăiesti, dar nu-l explici.
    Smerenia vine înainte sau după pocăintă?
    - Fără discutie că smerenia trebuie să fi existat mai întâi. Gândul fmmos de a sluji lui Dumnezeu, de a se dărui lui Dumnezeu. Au existat si una si alta, a existat smerenia, care s-a înmultit în inima si în sufletul tău, iar viata de nevointă o faci pentru că ăsta e programul zilei si ajută pocăintei.
    Smerenia e sângele vietii. Nu te poti mântui fără ea. Poti să faci metanii, să cari pământ, să te nevoiesti, dar smerenia există. Nu exclude.
    Ne spuneti un cuvânt despre rugăciune?
    - Intâi, ce trebuie spus e că se vorbeste prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea si în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta.
    Eu personal nu sunt pentru rugâciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie să fie tipicar. Trebuie să fie tipicar ca procedeu, în ce priveste dorinta de a se înduhovnici. Nu avem numaidecât nevoie de o rugăciune de tipic. Avem nevoie de o prezentă continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relatie cu Dumnezeu, asta este esenta rugăciunii. Pentru că si o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Si o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă.
    Dacă faci rugăciunea asta care e obligatorie, o poti face. Dar dacă se face o rugâciune din aceasta după tipic, după ce se termină, omul se consideră achitat de obligatia rugăciunii din inimă si se retrage fără nimic de la ceea ce ar trebui să-l tină prezent. Adică sunt mai mult pentru o continuă tresărire duhovnicească. De aceea mă faceti să spun că orice clipă poate sâ fie un timp si orice suspinare poate să fie o rugăciune. Suspinarea nu se face asa: „Uf!", ci o faci lui Dumnezeu, ca plecând din adânc spre El. Asa ni se va arăta. Căci El nu se arată unei minti ascutite. "Nu tot cel ce zice „Doamne, Doamne" va intra în împărătia Mea!" Ci numai cel care are inima curată, cel care are inima spre El, continuu.
    Deci, o viată continuă de prezentă duhovnicească înseamnă un om mai înduhovnicit. Pentru că dacă te rogi, esti mereu prezent. Rugăciunea să zicem - tipicală poti lesne să o termini într-o jumătate de ceas, un ceas, dar pe urmă?
    Vedeti, nu trebuie renuntat la ele, dar să nu fie singura treabă duhovnicească, singura rugăciune. Dacă ai citit un Paraclis e foarte bine, sau ceea ce mai ai de citit. Dar ceea ce, de fapt, trebuie adus la cunostintă, pentru a se întelege, pentru că lucrul ăsta e mai putin discutat, e prezenta inimii continuă. Si te rogi. Pentru că se rugau sfintii si stăteau în genunchi până se făcea dimineată si apărea soarele. Si la răsărit tot în genunchi erau.
    Asta nu înseamnă că noi, nefiind ca ei, nu trebuie să ne rugăm. Dar era o stare de continuă prezentă.
    Părinte, rugăciunea neîncetată poate fi trăită de oricine?
    - Intr-o măsură oarecare toată lumea poate. Pentru că întrebarea în sine despre rugăciune sau discutia despre rugăciune este neavenită, pentru că se rationalizează lucrurile. Oricine vrea să dobândească rugăciunea, să tacă si să zică. 0 rugăciune adâncă e o tăcere adâncă.
    Se constată o limpezire imediată, o scăpare de ispite, căci se cere ajutorul Stăpânului cerului si al pământului. Trebuie să se obisnuiască lumea cu gândul că Dumnezeu guvernează si face orice pentru om. "Fără de Mine nu puteti face nimic." Mai mult: "Nu se miscă fir de păr fără voia Mea." Vă dati seama cât de mult ne apără.
    Tineti-vă de Biserică, dragii mei! Si puteti să ziceti rugăciunea aceasta a mintii din inimâ. Este puterea numelui aceea care ne ajută atât de mult. Oriunde veti fi, oriunde veti avea necaz, rugati-vă, nu vă descurajati.
    Iubiti mult! Hristos vă porunceste!
    dima claudiu daniel · 1051 vizualizari · 0 comentarii
    24 Sep 2015




    1. Bătrânul Porfirie zicea: “Viața fără Hristos nu este viață. Dacă nu-L vezi pe Hristos în toate faptele și gândurile tale, tu trăiești fără Hristos”.

    2. Același Bătrân adăuga: “Hristos este prietenul nostru, fratele nostru El este tot binele și toată frumusețea. El este Totul. În Hristos nu este nici tristețe, nici melancolie, nici introvertire, atunci când omul este copleșit de gândurile și împrejurările care l-au apăsat și l-au rănit. Hristos este Bucurie, Viață, Lumină, Lumină adevărată, care-l îmbucură pe om, îi dă aripi, îi descoperă toate lucrurile, îl fac să vadă toate creaturile, să sufere dimpreună cu toți și să le dorească tuturor să fie cu Hristos și aproape de El”.

    3. Amfilohie, Bătrânul din Patmos, zicea despre omul care-L uită pe Hristos din pricina numeroaselor sale ocupații: “Adesea Hristos vine și bate la poarta ta. Tu-L faci să se așeze în anticamera sufletului tău și, absorbit de ocupațiile tale, uiți de Dumnezeiescul vizitator. El așteaptă ca tu să trândăvești, așteaptă… și apoi, dacă tu întârzii prea mult, El se ridică și pleacă. Uneori încă, ești atât de ocupat că-I răspunzi de la fereastră: n-ai nici atâta timp încât să-i deschizi ușa!”.

    4. Același Bătrân zicea: “Omul care nu-l are pe Hristos în el vede toate lucrurile sumbre și dificile”. Și încă: “Până ce inima omului nu este locuită de Hristos, el are loc pentru bani, pentru averi și pentru creaturi”.

    5. Asupra aspectelor Providenței lui Dumnezeu, pe care omul le ignoră, Bătrânul Porfirie zicea: “oamenii pot ajunge la o întunecare a conștiinței văzând, zicând așa, neantul din fața lor și cugetând: Noi cădem în neant, suntem pierduți. Iar din spate suntem războiți! Atunci revin la Dumnezeu și-i luminează credința noastră ortodoxă. Dumnezeu lucrează în taină și nu vrea să influențeze libertatea omului. El conduce evenimentele în așa fel încât omul să călătorească încet acolo unde trebuie”.

    6. Bătrânul Epifanie zicea: “Lecțiile pe care ți le dă Dumnezeu sunt total diferite de cele pe care ți le dau oamenii. Pentru noi, doi și cu doi fac patru. Dar, pentru Dumnezeu, doi și cu doi pot face cinci, sau șase, sau nu importă ce alt număr!”.

    7. Antim, Bătrânul din Chios, spunea: “Fără voia lui Dumnezeu o piatră nu poate fi mișcată nici o frunză de copac nu se poate clătina ca să cadă pe pământ”.

    8. Bătrânul Eusebiu, de la Frăția Zoi, scria unui fiu de-al său duhovnicesc: “Atunci când Dumnezeu se îndepărtează de om, acesta, nu numai că se prăbușește în tot felul de păcate și nedreptăți, dar el pierde și credința. Dumnezeu te-a făcut creatura Sa și, prin credința ta în El și voința ta de a crește după voia Sa, El te face copilul Său, prevăzând toate lucrurile ca un Tată plin de dragoste și are grijă de viitorul tău ca tu să devii desăvârșit”.

    9. Despre mijloacele pe care le întrebuințează Dumnezeu pentru a-l ajuta pe om, Bătrânul Antim zicea: “Bunul Dumnezeu nu încetează să-i dea sugestii bune omului. Uneori îl luminează, alteori îi trimite o mângâiere prin intermediul unei persoane, alteori îi dă un semn. Mila nesfârșită a lui Dumnezeu se folosește de toate căile posibile pentru a-l apropia pe om de Sine și a-l mântui”. Bătrânul adăuga: “Dumnezeu îl ajută pe om, fie printr-un părinte duhovnicesc pe care-l face să-l cunoască pentru a-l îndruma, fie printr-un înger care-l luminează, fie printr-un gând bun pe care îl sugerează, sau printr-o descoperire dumnezeiască pe care i-o acordă”.

    10. Bătrânul Ieronim zicea: “Fiți atenți la felul în care vă petreceți ziua de astăzi. Iar viitorul încredințați-l Providenței divine! Dumnezeu vă va ajuta. Ceea ce e cu voia lui Dumnezeu se va face! Nu vă chinuiți mintea gândind la viitor. Dumnezeu va ajuta”.

    11. Referitor la dragostea lui Dumnezeu pentru om, Bătrânul Antim, noul sfânt din insula Chios, sublinia: “Dumnezeu nu-i separă pe drepți de păcătoși nici nu-i compară pe cei răi cu cei buni. Albina, dacă găsește un pic de zahăr pe o scrumieră, nu importă cât de murdară este aceasta, va lua zahărul pentru a face din el miere. Dumnezeu nu se uită dacă omul se găsește în păcat sau în virtute, nici dacă este bun sau rău. El caută doar momentul în care să Se apropie pentru a-i veni în ajutor”.
    (SfantulmunteAthos)


    Post binecuvantat !
    Doamne ajuta!
    dima claudiu daniel · 852 vizualizari · 0 comentarii
    07 Iun 2015


    Treime Sfântă, Dumnezeule, slavă Ție! Slavă Ție, Dumnezeule, Care ne-ai dăruit ființare, Care ne-ai dăruit mântuire, Care ne-ai dăruit nouă, celor din întunericul și din umbra morții, cunoașterea adevărului și mângâierea ce vine din suflarea asupra noastră a Duhului Tău Sfânt, Care împreună-lucrează cu Sfântul Tău Adevăr, Care este Cuvântul Tău!



    Duhul Sfânt este cel care ce unește pe Hristos cu oamenii sau pe oameni cu Hristos. Duhul cel Preasfânt ne deschide către Hristos, Care ne duce la Dumnezeu Tatăl.
    Această relație dintre Hristos și Duhul Sfânt o exprimă în chip cu totul deosebit Sf. Simeon Noul Teolog prin imaginea soarelui ce-și oglindește razele într-un potir cu vin: „degustarea aduce credinciosului sănătatea și mântuirea. Prezența Soarelui produce o trezire în sufletul credinciosului. Hristos-Soarele se reflectă în sufletul păcătosului, care gustă fericirea nespusă a iertării și care se unește cu Hristos prin Duhul Sfânt-vinul de viață dătător. Soarele se oglindește în vin iar vinul pătrunde în întregime pe cel care bea și care, îndrăgostit de lumina soarelui, devine «prietenul Soarelui» și Fiul iubit al Vinului.”



     

    Doamne, Cel ce ești prea curat, neîntinat, fără de început, nevăzut, necuprins, de nepătruns cu mintea, neschimbat, neîntrecut, nemăsurat și fără de răutate; Care singur ai nemurire, locuind în lumina cea neapropiată; Cel ce ai făcut cerul și pământul și marea și toate cele zidite în ele; Care plinești cererile, mai înainte de cerere; Ție ne rugăm și pe Tine Te chemăm, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Părintele Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din pururea Fecioara Maria, Preaslăvita Născătoare de Dumnezeu; Care, mai întâi în cuvinte învățând, iar mai pe urmă și cu fapta arătând, când a răbdat patima Sa cea mântuitoare, ne-a dat pildă nouă, smeriților și păcătoșilor și nevrednicilor robilor Tăi, să-Ți aducem Ție rugăciuni, cu capetele și cu genunchii plecați, pentru păcatele noastre și pentru greșealele cele din neștiință ale credincioșilor.

    Însuți, mult-Milostive și Iubitorule de oameni, auzi-ne pe noi în orice zi Te vom chema, dar mai ales în ziua aceasta a Cincizecimii, în care Domnul nostru Iisus Hristos, după ce S-a înălțat la ceruri și a șezut de-a dreapta Ta, Dumnezeule și Părinte, a trimis pe Duhul Sfânt peste Sfinții Săi Ucenici și Apostoli, Care a șezut peste fiecare dintr-înșii, și s-au umplut toți de harul Lui cel neîmpuținat, și au grăit într-alte limbi mărețiile Tale și au proorocit. Deci, auzi-ne pe noi, care acum ne rugăm Ție, și adu-Ți aminte de noi, smeriții și osândiții, și alungă robia sufletelor noastre, Cel ce cu milostivirea Ta mijlocești pentru noi.

    Primește-ne pe noi, care cădem înaintea Ta și grăim: Greșit-am! Înaintea Ta suntem puși din pântecele maicii noastre; Tu ești Dumnezeul nostru. Dar, pentru că s-au scurs în zădărnicie zilele noastre, am pierdut ajutorul Tău, și ne aflăm lipsiți de toată apărarea. Totuși, nădăjduind în îndurările Tale, grăim către Tine: Păcatele tinereților noastre și ale neștiinței nu le pomeni, și de cele ascunse ale noastre, curățește-ne pe noi. Nu ne lepăda pe noi în vremea bătrâneților; când slăbește tăria noastră, nu ne părăsi pe noi. Mai înainte de a ne întoarce în pământ, învrednicește-ne să ne întoarcem la Tine și caută spre noi cu bună-voință și cu har. Cumpănește fărădelegile noastre cu îndurările Tale; pune adâncul îndurărilor Tale împotriva mulțimii păcatelor noastre. Caută din înălțimea Ta cea sfântă, Doamne, spre poporul Tău, care stă înainte și așteaptă de la Tine multă milă. Cercetează-ne pe noi cu bunătatea Ta. Izbăvește-ne pe noi de tirania diavolului. Întărește viața noastră cu poruncile Tale cele sfinte și sfințitoare. Înger credincios păzitor pune poporului Tău și pe toți ne adună în împărăția Ta. Dă iertare celor ce nădăjduiesc în Tine. Iartă-le lor și nouă păcatele. Curățește-ne cu lucrarea Sfântului Tău Duh. Strică meșteșugirile vrăjmașului cele împotriva noastră.
    dima claudiu daniel · 901 vizualizari · 0 comentarii
    31 Mai 2015

    Vei fi un invingator

    Cand egoismul nu-ti va limita capacitatea de a iubi;

    Cand vei avea incredere in tine insuti, desi toti se indoiesc de tine si nu te va interesa ce-ti vor spune;

    Cand faptele tale vor fi pe cat de repede realizate, pe  atat de durabile;

    Cand vei putea renunta la rutina fara ca acest lucru sa-ti afecteze metabolismul vietii;

    Cand vei sti sa distingi un zambet de o zeflemea si vei prefera sa lupti toata viata decat sa cumperi o victorie falsa;

    Cand vei actiona din convingere si nu din lingusire;

    Cand vei putea fi sarac, fara a-ti pierde din bogatie si bogat, fara a-ti pierde din modestie;

    Cand vei sti sa ierti la fel de repede ca atunci cand iti ceri scuze;

    Cand vei sti sa mergi alaturi de un sarac, fara sa uiti ca este un om si alaturi de bogat, fara sa gandesti ca este un zeu;

    Cand vei sti sa-ti recunosti greselile la fel de repede si de usor ca si izbanzile; cand vei gasi satisfactie dand si altora din ceea ce ai;

    Cand vei sti sa oferi liniste celui care nu-ti cere vorbe si absenta celui care nu te apreciaza;

    Cand nu va mai trebui sa suferi pentru a cunoaste fericirea si vei putea sa nu-ti mai schimbi sentimentele sau scopurile pentru placere;

    Cand nu vei incerca sa gasesti raspunsuri in cele din jurul tau, ci in Dumnezeu si in propria-ti persoana;

    Cand vei accepta greselile, cand nu-ti vei pierde rabdarea, atunci si numai atunci vei fi…

    UN  INVINGATOR.


    Astazi voi fi stapanul emotiilor

    Daca ma simt deprimat, voi canta .

    Daca ma simt trist, voi rade.

    Daca ma simt bolnav, imi voi dubla munca.

    Daca imi este frica, ma voi avanta mai departe.

    Daca ma simt inferior, voi imbraca haine noi.

    Daca ma simt nesigur, voi vorbi mai tare.

    Daca ma simt sarac, ma voi gandi la bogatia viitoare.

    Daca ma simt incompetent, imi voi aminti de succesele din trecut.

    Daca ma simt neinsemnat, imi voi aminti de telurile mele.

    Astazi voi fi stapanul emotiilor mele.

    Daca pune stapanire pe mine increderea excesiva, imi voi aminti de esecuri.

    Daca am tendinta sa ma dedic exclusiv vietii bune, imi voi aminti de foamea din trecut.

    Daca simt ca ma complac, imi voi aminti de rivalii mei.

    Daca ma bucur de momente de maretie, imi voi aminti momentele de rusine.

    Daca ma simt atotputernic, voi incerca sa opresc vantul.

    Daca ajung sa am mari bogatii, imi voi aduce aminte de cei infometati.

    Daca ma simt exagerat de mandru, imi voi aminti un moment de slabiciune.

    Daca ma gandesc ca indemanarea mea este fara egal, voi privi la stele.


    Ai grija la ce gandesti

    Ai grija de gandurile tale, pentru ca se vor transforma in vorbe.

    Ai grija de vorbele tale, pentru ca se vor transforma in fapte.

    Ai grija de faptele tale, pentru ca se vor transforma in obiceiuri.

    Ai grija de obiceiurile tale, pentru ca vor fi caracterul tau.

    Ai grija de caracterul tau, pentru ca va fi destinul tau, va fi viata ta…


    Esecul

    Esecul nu inseamna ca suntem niste ratati; inseamna ca inca nu am avut succes.

    Esecul nu inseamna ca nu am obtinut nimic; inseamna ca am invatat ceva.

    Esecul nu inseamna ca ne-am purtat ca niste prosti; inseamna ca am avut multa incredere.

    Esecul nu inseamna ca ne-am pierdut reputatia; inseamna ca am fost dispusi sa incercam.

    Esecul nu inseamna lipsa de capacitate; inseamna ca trebuie sa facem lucrurile in alt fel.

    Esecul nu inseamna ca suntem inferiori; inseamna ca nu suntem perfecti.

    Esecul nu inseamna ca suntem pierduti; inseamna ca avem motive bune sa o luam de la capat.

    Esecul nu inseamna ca trebuie sa dam inapoi; inseamna ca trebuie sa luptam cu mai multa inversunare.

    Esecul nu inseamna ca nu ne vom atinge scopurile niciodata; inseamna ca mai dureaza putin pana le obtinem.

    Esecul nu inseamna ca Dumnezeu ne-a abandonat; inseamna ca Dumnezeu are o idee mai buna si un plan de salvare mai bun pentru noi!


    Daca eu m-as schimba

    Intotdeauna putem sa fim mai buni daca ne straduim.

    Lumea ar fi mai buna daca EU M-AS SCHIMBA.

    DACA MI-AS SCHIMBA modul de a gandi despre ceilalti, m-as simti linistit(a).

    DACA MI-AS SCHIMBA felul de a reactiona fata de ceilalti, i-as face fericiti.

    DACA EU i-as accepta pe toti asa cum sunt, as suferi mai putin.

    DACA EU m-as accepta asa cum sunt, exceptand defectele mele, cat de mult s-ar imbunatati caminul meu, locul in care traiesc!

    DACA EU mi-as intelege in totalitate greselile, as fi mai umil.

    DACA EU as dori mereu binele celorlalti, as fi mai fericit.

    DACA EU as gasi partea pozitiva a fiecarui lucru, viata ar merita traita.

    DACA EU as iubi lumea… as schimba-o.

    DACA EU mi-as da seama ca atunci cand ranesc pe cineva, primul ranit sunt eu.

    DACA EU as critica mai putin si as iubi mai mult.

    DACA EU M-AS SCHIMBA…, LUMEA S-AR SCHIMBA!!!


    Ti-as dori sa ai…

    Destula fericire incat sa ramai vesel.

    Destula experienta incat sa ramai puternic.

    Destule greutati ca sa ramai uman.

    Destula speranta incat sa ramai fericit.

    Destul entuziasm ca sa vezi mereu inainte.

    Destule esecuri incat sa ramai umil.

    Destule succese ca sa continui sa lupti.

    Destui prieteni ca sa te intareasca.

    Destula bogatie pentru a-ti satisface nevoile.

    Destul fanatism sa te inspire sa incerci sa faci tot posibilul pentru a-ti atinge scopurile.

    Destula determinare pentru a face astazi mai bine decat ieri.

    Destula credinta pentru a-ti aminti ca, fara sa conteze ce faci, Creatorul tau te insoteste mereu.

    Destula detasare incat sa dai celorlalti in aceeasi masura in care Dumnezeu iti da tie.


    Riscul de a trai

    Sa razi inseamna sa risti sa pari un prost.

    Sa plangi inseamna sa risti sa pari un sentimental.

    Sa faci ceva pentru cineva inseamna un risc de a te implica.

    Sa-ti exprimi sentimentele inseamna sa risti sa arati adevaratul tau eu.

    Sa-ti exprimi ideile si visele inseamna sa risti sa le pierzi.

    Sa iubesti inseamna sa risti sa nu fii iubit.

    Sa traiesti inseamna sa risti sa mori.

    Sa speri inseamna sa risti sa fii dezamagit.

    Sa te faci cunoscut inseamna sa risti sa gresesti.

    Dar aceste riscuri trebuie asumate, pentru ca pericolul cel mai mare in viata este sa nu risti nimic.

    Persoana care nu risca, nu face si nu are nimic.

    Putem evita grijile si suferintele, dar astfel nu am putea invata, simti, schimba, creste, iubi si trai…

    DOAR O PERSOANA CARE RISCA ESTE UN OM LIBER!


    Nu trebuie sa te temi!

    Ma temeam sa fiu singur pana cand am invatat sa ma iubesc pe mine insumi.

    Imi era teama sa esuez pana cand mi-am dat seama ca esuez doar daca nu incerc.

    Imi era teama de ceea ce lumea credea despre mine pana cand mi-am dat seama ca orice as face, tot vor avea o parere despre mine.

    Imi era teama sa nu fiu respins pana cand am inteles ca trebuia sa am incredere in mine insumi si in Dumnezeu.

    Imi era teama de durere pana cand mi-am dat seama ca este necesara pentru a creste.

    Imi era teama de adevar pana ce am descoperit uratenia minciunii.

    Imi era teama de moarte pana cand am inteles ca ea nu reprezinta un sfarsit, ci mai degraba un inceput.

    Imi era teama de ura pana cand mi-am dat seama ca nu e altceva decat ignoranta.

    Imi era teama de ridicol pana cand am invatat sa rad singur de mine.

    Imi era teama sa imbatranesc pana ce mi-am dat seama ca in fiecare zi dobandeam intelepciune.

    Imi era teama de trecut pana ce am inteles ca nu ma mai putea rani.

    Imi era teama de intuneric pana ce am intrezarit frumusetea luminii unei stele.

    Imi era teama de schimbare pana ce am vazut ca pana si fluturele cel mai frumos trebuia sa treaca printr-o metamorfoza inainte de a zbura.

    Sa facem in asa fel incat fiecare zi sa fie mai plina de viata, iar daca ne simtim slabiti, sa nu uitam ca la sfarsit, intotdeauna mai exista ceva…


    Ce inseamna sa ai succes?!

    Inseamna sa incepi prin a avea un vis,

    Sa te dedici visurilor tale,

    Sa ai incredere in tine insuti.

    Inseamna ceva ce nu apare din intamplare,

    Inseamna sa accepti ceea ce nu poti schimba

    Si sa stii cand sa te schimbi.

    Inseamna sa stii ca singurul lucru permanent este schimbarea,

    Sa stii si sa poti sa imparti cu ceilalti indatoririle tale.

    Inseamna sa incepi din nou,

    Sa te recunosti in izbanzile tale,

    Sa te bucuri de implinirile tale,

    Sa recunosti ca ai dat gres si sa ceri iertare,

    Sa recunosti ca in spatele fiecarei reusite se pot ascunde mai multe esecuri.

    Inseamna sa te indragostesti de ceea ce faci,

    Sa nu amani nimic si sa faci totul acum.

    Inseamna sa-ti dai seama ca alegi in fiecare moment,

    Sa iti recunosti propriile slabiciuni si calitati

    Si sa nu te opresti pana nu iti implinesti visele.

    Inseamna sa stim cu ce scop facem ceva,

    Sa nu privim inapoi, sa actionam cu entuziasm

    Si sa mergem pe drumuri necunoscute.

    Inseamna sa incercam lucruri pe care nu le-am facut niciodata,

    Sa stim ca nu suntem niciodata singuri

    Si sa nu ne dam niciodata batuti,dar

    Inseamna sa ne dam batuti in fata lucrurilor ce nu pot fi schimbate.

    Inseamna sa te bucuri de fiecare  moment,

    Sa ai timp liber si sa te bucuri de el.

    Inseamna sa gandesti pozitiv.

    Inseamna sa ai scopuri precise,

    Sa fii perseverent in urmarirea viselor tale;

    Sa fii pregatit sa vezi oportunitatile,

    Sa ai o atitudine pozitiva.

    Inseamna sa iti dezvolti creativitatea si sa-ti folosesti imaginatia,

    Inseamna sa o iei de la capat cu acelasi entuziasm,

    Sa faci lucrurile cat mai bine posibil, dar sa le faci.

    Inseamna sa te comporti ca si cum ti-ai fi atins obiectivele,

    Sa-ti fie clar ceea ce iti doresti.

    Inseamna sa nu te preocupi de lucrurile nesemnificative,

    Inseamna sa lasi o urma dupa care altcineva sa te poata urma,

    Sa fii constient de ceea ce se doreste de la tine.

    Inseamna sa risti!


    Nu te abtine niciodata!

    Sa ai mereu prezenta ideea ca :

    Pielea se rideaza,

    Parul devine alb, zilele devin ani.

    Dar ceea ce este important nu se schimba, forta si convingerea ta nu au varsta!

    Sufletul tau poate fi acoperit de panze de paianjen;

    In spatele fiecarei linii de sosire,exista una de plecare;

    In spatele fiecarei reusite, se afla o provocare.

    Cat timp esti viu, simte-te viu!

    Daca ti-e dor de ce faceai inainte, fa din nou acel lucru!

    Nu trai din pozele ingalbenite, continua chiar daca toti se asteapta sa abandonezi!

    Nu lasa sa rugineasca fierul care se afla in tine!

    Fa ca in loc sa te compatimeasca, sa te respecte!

    Cand, cu trecerea anilor, nu vei mai putea sa alergi, ia-o la trap!

    Cand nu vei mai putea sa o iei la trap, mergi!

    Cand nu vei mai putea sa mergi, foloseste un baston, dar nu te opri niciodata!

    ( Maica Tereza)


    Fara  iubire

    Inteligenta fara iubire te face pervers;

    Dreptatea fara iubire te face necrutator;

    Diplomatia fara iubire te face ipocrit;

    Succesul fara iubire te face arogant;

    Docilitatea fara iubire te face slugarnic;

    Saracia fara iubire te face avar;

    Autoritatea fara iubire te face tiran;

    Munca fara iubire te face sclav;

    Simplitatea fara iubire te injoseste;

    Rugaciunea fara iubire te face introvertit;

    Legea fara iubire te robeste;

    Credinta fara iubire te face fanatic;

    Crucea fara iubire devine tortura;

    Viata fara iubire nu are sens…


    Ce  crede  un  fiu  despre  tatal  sau

    La sase ani:” Tata este un intelept, stie de toate!”

    La paisprezece ani:” Tata se inseala cateodata!”

    La douazeci de ani:” Tata e un invechit!”

    La treizeci de ani:” Tata, cu experienta mea, ar fi fost milionar!”

    La patruzeci de ani:” Voi discuta aceasta problema cu tatal meu!”

    La saizeci de ani:” Ce intelept era tata! Mare pacat ca am inteles asta atat de tarziu!”


    dima claudiu daniel · 774 vizualizari · 0 comentarii
    06 Apr 2015




    Domnul nostru Iisus Hristos a chemat la sine pe Sfinții săi Apostoli și Ucenici și pe toți cei care și-au dorit să-L urmeze fidel ca să moștenească împărăția cerurilor. De două mii de ani Biserica dreptmăritoare, prin slujitorii săi: episcopi, preoți și diaconi, cheamă pe oameni să-i urmeze lui Hristos și să aștepte a doua venire a Lui într-o desăvârșită sfințenie.
    „...la miezul nopții s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea lui !”(Mt. 25,6)



    „Pentru ce tu omule, M-ai lăsat pe Mine ?

    Pentru ce de la Cel ce te-a iubit te-ai întors?

    Pentru ce iarăși te-ai lipit de vrăjmașul ?

    Adu-ți aminte că pentru tine din cer M-am pogorât,

    Adu-ți aminte că pentru tine, trup M-am făcut,

    Adu-ți aminte că pentru tine din Fecioară M-am născut,

    Adu-ți aminte că pentru tine am pruncit,

    Adu-ți aminte că pentru tine, M-am smerit,

    Adu-ți aminte că pentru tine, pe pământ am viețuit,

    Adu-ți aminte că pentru tine, goniri am răbdat,

    Adu-ți aminte că pentru tine, grăiri de rău, ocări, batjocuri, necinste, răni, scuipări, loviri cu pumnii, luări în râs și patimi de necinste am primit,

    Adu-ți aminte că pentru tine, cu cei fără de lege M-am socotit,

    Adu-ți aminte că pentru tine, cu moarte de ocară am murit,

    Adu-ți aminte că pentru tine, am fost îngropat,

    M-am pogorât din ceruri, ca pe tine să te sui la ceruri,

    M-am smerit, ca pe tine să te înalț,

    Am sărăcit, ca pe tine să te proslăvesc,

    M-am rănit, ca pe tine să te vindec,

    Am murit, ca pe tine să te înviez,

    Tu ai păcătuit, iar Eu păcatul tău asupra Mea l-am luat,

    Tu cel vinovat, iar Eu munca am primit,

    Tu cel datornic, iar Eu datoria am plătit,

    Tu spre moarte osândit, iar Eu pentru tine am murit,

    Căci la aceasta M-au tras dragostea și milostivirea Mea,

    Pentru că Eu n-am putut răbda ca să pătimești tu acest fel de nenorocire.

    Deci tu pe această a Mea dragoste o treci cu vederea ?

    Că în loc de dragoste, cu urâciune îmi răsplătești,

    În locul Meu iubești păcatul,

    În locul Meu, slujești patimilor. Dar ce ai aflat întru Mine vrednic de întoarcere, de nu voiești a veni către Mine ?

    De voiești binele tău - tot binele este la Mine.

    De voiești fericire - toată fericirea este la Mine.

    De voiești frumusețe, cine este mai frumos decât Mine?

    Au bun neam voiești ? Dar cine este mai din bun neam decât Fiul lui Dumnezeu și al Fecioarei?

    Au voiești înălțime ? Dar cine este mai înalt decât Împăratul Cerului ?

    Au voiești slavă ? Dar cine este mai slăvit decât Mine ?

    Au voiești bogăție ? Dar la Mine este toată bogăția !

    Au voiești înțelepciune ? Dar Eu sunt înțelepciunea lui Dumnezeu.

    Au voiești prietenie ? Da cine este mai iubit și mai iubitor decât Mine, Care Mi-am pus sufletul pentru toți ?

    Au ajutor cauți ? Dar cine îți va ajuta afară de Mine ?

    Au doctor cauți ? Dar cine te va vindeca afară de Mine?

    Au veselie cauți ? Dar cine te va veseli afară de Mine ?

    Au mângâiere cauți ? Dar cine te va mângâia afară de Mine ?

    Au cauți odihna ? Întru Mine vei afla odihna sufletului tău.

    De cauți pace, Eu sunt pacea sufletului tău

    De cauți viața, întru Mine este izvorul vieții

    De cauți lumina, Eu sunt lumina lumii.

    De cauți adevărul, Eu sunt adevărul.

    De cauți calea, Eu sunt calea.

    De cauți povățuitor spre cer, Eu sunt povățuitor credincios.

    Atunci pentru ce nu voiești a veni către Mine?

    Au doară nu îndrăznești a te apropia ? Dar către cine mai cu înlesnire este apropierea ?

    Au a cere te sfiești ? Dar cine a cerut de la Mine cu credință și nu i-am dat ?

    De nu te lasă pe tine păcatul, Eu pentru păcătoși am murit.

    De te tulbură pe tine mulțimea păcatelor, la Mine este mai multă milostivire, căci am zis: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați (cu păcate) și Eu vă voi odihni pe voi.“(Mt. 11,28)

    (Prea Sfințitul Episcop Tihon al Voronejului)



    „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni“.(Mt. 4,19)

    „Veniți la nuntă“. (Mt. 22,4)

    „Veniți și vă adunați la ospațul cel mare al lui Dumnezeu“.(Apoc. 19,17)

    „Veniți, că iată toate sunt gata“.(Lc. 14,17)

    „Fericiți cei chemați la cina nunții Mielului !“(Apoc. 19,9)

    „Deci, nu te rușina de a mărturisi pe Domnul nostru...El ne-a mântuit și ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre și după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor“. (Tim. 8-9)
    „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii“.(Mt. 25,34)
     


    dima claudiu daniel · 855 vizualizari · 0 comentarii
    02 Mar 2015

    „Această casă Tatăl a zidit-o, această casă Fiul a întărit-o, această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o și a sfințit sufletele noastre“. Sunt cuvinte ce însuflețesc orice slujbă de sfințire a unei noi biserici, sunt cuvinte ce reprezintă bucuria pe care o trăiește Biserica în cele mai importante clipe din istoria unei comunități liturgice. Zidirea unei biserici și sfințirea ei înseamnă un moment sfânt și solemn, prin care se aduce mulțumire lui Dumnezeu, pentru tot ceea ce s-a realizat. În același timp, se cere harul Lui sfințitor peste această lucrare - ofrandă a clerului și a credincioșilor. Astfel de sentimente trăiește, în aceste zile, o mai tânără comunitate creștină din capitala Moldovei. Aceasta, în opt ani, a adus lui Dumnezeu ofrandă o frumoasă biserică închinată Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, dar și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

     

    În centrul teologiei creștine se află învățătura despre sfințenia lui Dumnezeu, împărtășită oamenilor. Sfinții, casnici ai lui Dumnezeu și prieteni ai oamenilor, au menirea de a mijloci în fața lui Dumnezeu pentru noi. Mai simplu, sfinții, alături de Maica Domnului, sunt ajutătorii noștri. Nimic nu facem fără ajutorul lor. Viața de zi cu zi a creștinilor este „împreună pe cale cu sfinții“, așa cum afirma Sfântul Ioan Gură de Aur. Problemele pe care le întâmpinăm, dar și toate reușitele noastre sunt o simbioză și o conlucrare dintre noi și sfinți.

     

    Astfel s-a ajuns ca fiecare biserică să fie pusă sub ocrotirea unui sfânt, cinstit ca păzitor, ocrotitor și binefăcător al acelui locaș. Cler și popor, creștinii au avut conștiința că sfinții ocrotitori sunt cei care, în taină, au ajutat la ridicarea și ctitoria noilor biserici.

     

    Așa s-a întâmplat și în capitala Moldovei. Istoria poporului nostru a reținut faptele mărețe ale Voievodului Ștefan. Nu este colț de Moldovă în care să nu găsești ceva ridicat și făurit de acest Sfânt. Vorba marelui istoric Nicolae Iorga: „Românul îi atribuie tot ce-i pare curios, mare, vitejesc și chiar neînțeles. Orice cetate, orice zid, orice val, orice șanț, întreabă-l cine l-a făcut, el îți va răspunde: Ștefan cel Mare! Orice pod, orice biserică, orice fântână, orice curte sau palat vechi, el le va raporta eroului său. Orice bunătate, orice așezământ ale cărui rămășițe mai tărăgănează până astăzi, orice legiuire omenească, orice puneri la cale înțelepte, Ștefan-vodă le-a urzit. În sfârșit, acest domn pentru moldoveni rezumă toate isprăvile și instituțiile făcute în cinci veacuri…“.

     

    A ctitorit 44 de biserici și mănăstiri, una dintre ele rămânând mărturie și la Iași – biserica Sfântului Nicolae Domnesc. Finalizată între anii 1491-1492, biserica a fost ridicată de Ștefan cel Mare, spre „pomenirea și întru ruga Sfântului ierarh și făcător de minuni Nicolae, pentru pomenirea celor adormiți, unde sunt și părinții și fratele nostru și pentru sănătatea domniei noastre și copiilor noștri“.

     

    După 523 de ani, Sfântul Voievod Ștefan ce Mare a ridicat o nouă biserică la Iași! Mintea omului modern se va întreba: cum este posibil acest lucru? Dacă Ștefan este în rândul sfinților, cum a mai ridicat o biserică în zilele noastre?

     

    O biserică născută din voința Sfântului Ștefan cel Mare


     

    Aflată întru-un cartier cu multiple nevoi sociale, biserica de pe aleea Rozelor numărul 7C a fost răspunsul la rugăciunile credincioșilor din zonă - mai ales ale bătrânilor, cărora le era imposibilă mergerea la o biserică de pe o distanță mai mare. În anul 2004, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în acea vreme Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, văzând dorința credincioșilor, a aprobat înființarea unei noi parohii, informează “Ziarul Lumina”.

     

    A fost semnat certificatul de naștere, dar, apoi, a urmat o poveste lungă. O poveste desprinsă parcă din anii comunismului, când bisericile erau oprimate. După numirea părintelui Mihai Eduard Doroșincă și identificarea terenului viitoarei biserici, s-au găsit și vocile potrivnice… din răutate sau din interese economice. În vâltoarea lucrurilor, Părintele Mitropolit a exclamat: „Dacă va fi voia Sfântului Voievod Ștefan cel Mare ca acolo să fie biserică, va fi biserică! Să nu vă temeți!“.

     

    A fost voia Sfântului ca, la Iași, el să mai ridice încă o biserică! La ceas de Vecernie, în ziua de 9 iulie 2006, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor impresionant de preoți, diaconi și o mulțime de credincioși, a săvârșit slujba de sfințire a locului bisericii închinate Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

     

    Cu voia Bunului Dumnezeu, în ziua de 15 iulie 2006 au demarat lucrările de construcție a noii biserici. O comunitate nouă și un preot tânăr s-au strâns în jurul dumnezeiescului Altar, găzduit o vreme într-o capelă parohială. De la zi la zi, biserica formată din suflete însetate de Dumnezeu, dar și biserica de zid au început să prindă contur. Au mers mână în mână, firesc am spune, însă jertfa o știu doar părintele, familia și colaboratorii săi.

     

    Din primele zile ale anului 2007 au început, în mod alert, lucrările la biserică. În doar un an, biserica era înălțată! La începutul lui 2008 a venit vremea tencuielilor interioare și exterioare, tot atunci fiind realizate șarpanta și învelitoarea din tablă de cupru.

     

    În doar doi ani, tânăra comunitate, devenită o adevărată familie, s-a mutat acasă, în biserica Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Pe 2 iulie 2008, deși locașul nu era finalizat, a fost amenajat interiorul, astfel încât să poată fi sărbătorit primul hram. În același an, în ziua de14 august, a început oficierea slujbelor religioase în noua biserică, deși lucrările erau în plină desfășurare.

     

    Printre schele interioare și exterioare, printre mortar și frescă, Liturghia a fost centrul parohiei. Însă, a mai fost ceva care a făcut ca această biserică să pulseze de viață - activitatea socială, filantropică și culturală.

     

    O parohie vie pe tărâm social și cultural


     

    Încă din prima clipă, părintele Mihai Eduard Doroșincă a strâns în jurul său tinerii parohiei. Ei au fost sufletul activităților ce au urmat. La început, a părut o nebunie să începi activități sociale cu aproape nimic. Însă, dragostea tinerilor și spiritul de inițiativă al părintelui au făcut ca, în doar șase ani, parohia să desfășoare o mulțime de proiecte ce au avut în vedere ajutorarea celor în nevoie și suferință. Parcă nu îți vine să crezi că o parohie mică și tânără poate face atâtea: Campanie antifumat – grupuri de suport pentru liceeni și advocacy, proiect transfrontalier desfășurat în cadrul Programului de Vecinătate România - Republica Moldova; Campanie de informare pentru prevenirea instituționalizării bătrânilor și de conștientizare a populației privind importanța sprijinului din partea familiei; Centru de zi pentru persoane vârstnice, proiect european finanțat prin Programul Phare 2006, implementat în perioada 2008-2009; Tinerii spun nu violenței, proiect european finanțat prin Programul Comisiei Europene Tineret în acțiune. O nouă șansă pentru bătrânii din zona transfrontalieră Iași-Soroca, proiect european finanțat prin Programul Operațional Comun România - Ucraina - Republica Moldova, 2007-2013, proiect de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, implementat în perioada mai 2011-martie 2012; Informează-te și acționează, proiect european finanțat prin Programul Comisiei Europene Tineret în acțiune. Continuitate și creativitate în cântările corale liturgice românești contemporane, proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, implementat în perioada iunie-octombrie 2013. Mai mult, Parohia „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt“ este furnizor de servicii sociale acreditat și furnizor de formare profesională autorizat. Asistență socială și suport pentru persoane și familii aflate în dificultate, Asistență socială și suport psiho-socio-medical pentru persoane vârstnice în sistem centru de zi, Servicii de îngrijire socio-medicală la domiciliu pentru persoane aflate în dificultate, acestea sunt doar câteva dintre activitățile desfășurate de tânăra parohie, o liturghie după Liturghie.

     

    În așteptarea sfințirii


     

    După zece ani de la înființarea parohiei și opt de la punerea temeliei, biserica Sfântului Voievod Ștefan așteaptă cel mai important moment din istoria sa. Împodobit cu o pictură luminoasă, cu o catapeteasmă ce amintește de vechile ctitorii românești, locașul este gata să primească binecuvântarea și harul lui Dumnezeu. Clipele de mulțumire, de ofrandă liturgică vor fi trăite de întreaga capitală a Moldovei în ziua de luni, 13 octombrie 2014. Atunci, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de cler și credincioși, va face din noua ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan o poartă a cerului. O poartă deschisă pentru tot sufletul care îi va trece pragul spre Împărăția lui Dumnezeu.
    dima claudiu daniel · 351 vizualizari · 0 comentarii
    12 Oct 2014
    RUGĂCIUNEA NOASTRĂ
    pentru tot ce există

    Să ne rugăm pentru Universul care ne ține în brațe, pentru Natură, în semn de mulțumire pentru felul în care ni se dăruie cu Iubire Necondiționată!

    Să ne rugăm pentru Oamenii singuri pentru ca ei să aibă puterea de a-și transforma singurătatea în Sărbătoare!

    Pentru Îndrăgostiți pentru ca Iubirea lor să fie curată! Pentru cei care aduc Binele în viața tuturor pentru ca să aibă Puterea să o facă mereu!

    Pentru cei care încă nu știu că aparțin Luminii Divine, ca să-și aducă aminte de aceasta și să se comporte ca Lumină!

    Să ne rugăm pentru noi toți ca să avem Puterea și Voința de a manifesta etern asemănarea noastră cu Dumnezeu!

    Să ne rugăm pentru toate Animalele din Grădinile Zoologice în semn de mulțumire pentru că și-au sacrificat libertatea pentru noi! Pentru toate Animalele Lumii în semn de recunoștință și iubire pentru că ne acceptă indiferența!

    Să ne rugăm pentru Plante, pentru toți Arborii, în semn de mulțumire pentru felul încântător în care ne susțin Viața!

    Să ne rugăm pentru toate Entitățile de Lumină în semn de mulțumire și recunoștință că ne ghidează pe Cărările Vieții!

    Să ne rugăm pentru trecut, mulțumindu-i că ne-a oferit MINUNEA clipei de ACUM! Să ne rugăm pentru acest ACUM în care ne aflăm, pentru că ne dă șansa de a conștientiza splendoarea Clipei de mâine și să ne rugăm pentru Clipa de mâine asigurând-o că vom ști să-i mulțumim pentru BUCURIA cu care vine!

    Să ne rugăm pentru cei care au plecat înapoi în Cerul Divin, pentru ca Spiritul lor să fie mereu călăuzit de Lumina Reală! Să ne rugăm pentru cei care se nasc chiar ACUM pentru ca Iubirea și Bucuria Divină să le lumineze mereu pașii!

    Să ne rugăm pentru cei care se vor naște în viitor pentru ca ei să știe că pe Pământ numai Iubirea există! Să ne rugăm pentru fiecare atom de viață pentru ca să știe că îl iubim! Să ne rugăm pentru cei care nu știu încă să iubească pentru ca Iubirea să le inunde trăirea!

    Să ne rugăm pentru Soare, Stele și Lună în semn de mulțumire pentru că ne luminează drumul către desăvârșire!Să ne rugăm pentru Planeta noastră, pentru Nori și pentru Ploaia binefăcătoare, pentru Vântul mângâietor, pentru Zăpezile care cad și pentru Anotimpurile care se succed, mulțumindu-le că ne ajută să existăm și să ne scăldăm în frumusețe și prosperitate!

    Să ne rugăm pentru Viață și să ne exprimăm recunoștința că ne umple cu Divinitate, făcându-ne să strălucim cu fiecare respirație a noastră!
    Să ne bucurăm împreună și să-L îmbrățișăm pe Dumnezeu, AtotIubitorul, mulțumindu-i că a semănat în noi Perfecțiunea! Să ne rugăm unii pentru alții pentru ca să nu încetăm să fim frumos, împreună!

    Poveste Superba



    Doi bărbați, ambii grav bolnavi, ocupau aceeași încăpere într-un spital. Unuia dintre ei i se îngăduise să se ridice din pat timp de o oră în fiecare după-amiază. Patul lui era alătturi de unica fereastră din cameră. Celălalt trebuia să stea tot timpul întins în pat. Cei doi au stat de vorbă ore în șir. Au vorbit despre soțiile și familiile lor, despre casele lor, despre munca lor, au depănat amintiri din armată sau din vacanțele petrecute.
    În fiecare după-amiază, cînd cel de lîngă fereastră se ridica, își petrecea timpul descriindu-i celuilalt ceea ce vedea că se întîmplă dincolo de geamul ferestrei. Celălalt începu astfel să trăiască pentru acea scurtă oră zilnică, în care lumea lui era în funcție de culoarea și de ceea ce se întîmpla în lumea din afară. Fereastra dădea într-un parc cu un lac. Rațe și lebede se jucau în apă, în timp ce copii se jucau cu bărcuțele. Tineri îndrăgostiți mergeau mînă în mînă printre flori de toate culorile, în timp ce în depărtare se ghicea prezența orașului. Pe măsură ce omul de lîngă fereastră descria cu de-amănuntul toate acestea, cel din pat închidea ochii, imaginîndu-și această scenă pitorească. Într-o după-amiază caldă, omul de lîngă fereastră descrise o paradă trecînd. Deși celălalt nu putea auzi orchestra, putea însă, cu ochii minții, să vadă ceea ce celălalt descria cu atît de multe detalii sugestive. Și așa trecură zile, săptămîni și luni…
    Într-o dimineață, cînd a venit asistenta de servici să le aducă apa pentru a se spăla, a găsit trupul lipsit de viață al omului de lîngă fereastră, care se săvîrșise în pace, în timpul somnului. Femeia s-a întristat și a chemat personalul pentru a lua trupul neînsuflețit.
    La vremea la care a considerat că este potrivit, celălalt a cerut ca, dacă se poate, să fie mutat lîngă fereastră. Asistenta a fost bucuroasă să îi îndeplinească dorința și, după ce s-a asigurat că totul este cum se cuvine, l-a lăsat singur. Încet, greu și dureros, acesta a reușit să se ridice în capul oaselor pentru a vedea, pentru prima dată cu ochii lui, lumea de afară. Încordîndu-se, se întoarse apoi spre fereastra de lîngă pat. Și în fața ochilor a văzut un zid gol. Omul a întrebat-o pe asistentă cum a putut vedea fostul său coleg de cameră, care-i descrisese atît de multe minunății văzute pe fereastră. Asistenta i-a răspuns că omul era orb și nu a putut să vadă nici măcar zidul gol… Și, adăugă ea, poate că „a vrut doar să vă încurajeze pe dumneavoastră”.
    Este o mare bucurie să poți să-i faci fericiți pe ceilalți, în ciuda greutăților propriei existențe. Împărțite cu alții, supărările se înjumătățesc, în timp ce bucuriile se dublează. Dacă vrei să te simți bogat, atunci ia aminte la lucrurile pe care le ai și pe care nu le poți cumpăra cu bani




    Photobucket
    dima claudiu daniel · 245 vizualizari · 0 comentarii
    20 Sep 2014
    Pregătire pentru sărbătoarea Născătoarei de Dumnezeu din luna august

    Începând de astăzi, timp de două săptămâni, Biserica Ortodoxă intră într-o perioadă specială de pregătire duhovnicească pentru întâmpinarea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, care se ține pe 15 august. Postul Adormirii Maicii Domnului sau al Sfintei Mării, cunoscut și sub denumirea de „Paștele din vară“, amintește credincioșilor de rolul special al Născătoarei de Dumnezeu în iconomia mântuirii și de darurile care, prin rugăciunile ei, se revarsă peste Biserică și lume.

     

    Postul Adormirii Maicii Domnului este o practică veche a Bisericii creștine, despre el găsindu-se numeroase mărturii în istorie, informează “Ziarul Lumina”. Astfel, în anul 450, Leon cel Mare, Papă al Romei între anii 440 și 461, amintește de existența acestuia: „Posturile Bisericii sunt așezate în an pentru ca perioade speciale de nevoință să fie prescrise pentru fiecare anotimp. Astfel, primăvara este Postul Mare de 40 de zile, apoi este postul din vară (al Sfinților Apostoli), în a șaptea lună (în prezent luna a opta) a anului se ține postul de toamnă (al Adormirii Maicii Domnului), iar un alt post este iarna“. Postul Adormirii Maicii Domnului amintește de postul pe care Născătoarea de Dumnezeu l-a ținut înainte de trecerea sa din această lume, după cum spune Sfântul Simeon al Tesalonicului: „Postul din august a fost stabilit în cinstea Maicii lui Dumnezeu Cuvântul, care știind mai dinainte momentul plecării ei din această lume, s-a nevoit ascetic și a postit mai mult pentru noi, pentru că ea era binecuvântată și sfântă, și nu avea nevoie de post. Așadar, ea s-a rugat special pentru noi înainte să fie mutată din această lume în viața veșnică, unde sufletul ei s-a unit prin Duhul Sfânt  cu Fiul ei. De aceea, noi trebuie mereu să postim și să ne rugăm ei, imitând viața ei, și rugând-o să se roage pentru noi. Unii spun  că acest post a fost instituit pentru două sărbători: Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului. Eu zic că este bine să ne amintim de aceste două sărbători, una care ne dă lumină, și una care este milostivă pentru noi“.  

     

    Originea acestui post trebuie pusă în legătură cu al III-lea Sinod Ecumenic din 431 ținut la Efes, când a fost restabilit titlul Maicii Domnului de „Theotokos“, adică „Născătoare de Dumnezeu“, în fața ereziei nestoriene care o numea pe Maica Domnului doar „născătoare de om“, pentru că spuneau că Hristos S-a născut din ea numai după fire omenească. Restabilirea titlului de „Theotokos“ (Născătoare de Dumnezeu) pentru Fecioara Maria a însemnat conturarea unui cult unic în spațiul ortodox pentru Maica Domnului, care este considerată cea mai sfântă persoană după Sfânta Treime.  

     

    La început, durata acestui post era diferită în rândurile comunităților creștine. În Antiohia, creștinii posteau o zi pe 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului. În Ierusalim, Postul Sfintei Marii ținea opt zile, iar în alte zone creștinii posteau întreaga lună august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie, pentru că pe 8 septembrie este prăznuită Nașterea Maicii Domnului. Uniformizarea datei sărbătorii Adormirii Maicii Domnului și a duratei postului de două săptămâni a avut loc în secolul al XII-lea la Sinodul local din Constantinopol (1166), condus de Patriarhul Ecumenic Luca Crysovergis. Atunci s-a stabilit ca acest post să fie ținut începând cu 1 august și să se termine pe 15 august.

     

    Durata și modul postirii    


     

    Postul începe de obicei la 1 august și se încheie în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Când lăsatul secului cade în zilele de miercuri sau vineri, acesta se mută cu o zi înainte. Dacă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită miercurea sau vinerea, atunci în ziua praznicului este dezlegare la pește, vin și ulei. Postul Sfintei Marii este un post mai aspru, care se ține după rânduielile Postului Mare. Tipicul Mare bisericesc arată că în zilele de luni, miercuri și vineri se ajunează complet, adică nu se mănâncă nimic până la Ceasul IX, care se săvârșește după-amiaza. După Ceasul IX se consumă mâncare uscată. Marțea și joia se consumă legume fierte fără ulei, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la ulei și vin. De sărbătoarea Schimbării la Față (6 august) este dezlegare la pește, vin și ulei în orice zi ar fi prăznuită. În Pravila Mare, pentru a se face totuși o diferență față de Postul Mare, se arată că și în zilele de marți și joi se face totuși dezlegare la vin și ulei. Această tradiție este adoptată și în rânduielile mănăstirilor noastre. În timpul acestui post, la mănăstiri se citesc în fiecare zi cele două Paraclise ale Maicii Domnului.

     

    Viața isihastă a Maicii Domnului


     

    În tradiția ortodoxă se păstrează o amintire foarte vie a vieții ascetice a Maicii Domnului. Sfinții Grigorie Palama și Teofan al Niceei au vorbit de un isihasm al Maicii Domnului care prin rugăciune continuă și sălășluirea Duhului Sfânt în ea a devenit un model pentru toți monahii nevoitori. Părinții duhovnicești spun că acest urcuș duhovnicesc al Maicii Domnului a început în vremea când a stat la Templul din Ierusalim, de la vârsta prunciei până când a fost aleasă de Dumnezeu să nască pe Fiul Său înomenit. Adormirea ei, deși învăluită în taină, ne prezintă scena unei mutări din viața aceasta la cea veșnică și nu a unei morți. Trupul Maicii Domnului nu a cunoscut stricăciunea pentru că a fost înălțat la cer, iar sufletul ei este înfățișat în icoana praznicului ca fiind ținut în mâini de Fiul ei în Împărăția cerurilor. Sfântul Teofan al Niceei spune că Maica Domnului s-a unit cu Dumnezeu mai înainte ca Dumnezeu să se unească cu ea, adică mai înainte de momentul zămislirii Fiului lui Dumnezeu. Și Sfântul Grigorie Palama spune că orice har care este împărtășit Bisericii de către Dumnezeu nu este despărțit de Maica Domnului. Maica Domnului este o imagine a întregii Biserici care este sălașul sfânt al lui Dumnezeu și locul peste care Duhul Sfânt Se coboară și sfințește credincioșii.

     

    Sărbătorile din acest post


     

    Pe 1 august se prăznuiește Scoaterea Sfintei Cruci, sărbătoarea care amintește de o practică a Bisericii din Constantinopol ca în Postul Adormirii Maicii Domnului să se facă procesiuni în fiecare zi în oraș cu  Cinstitul lemn al Sfintei Cruci. De-a lungul Postului Adormirii Maicii Domnului, începând cu 1 august, lemnul Crucii era tămâiat pe drum de un sobor de slujitori, făcându-se oprire la câte o fântână sau izvor unde se săvârșea Sfințirea apei. La sfârșitul postului, Cinstitul lemn al Crucii era dus la Palatul imperial. În trecut, această sărbătoare era în legătură cu praznicul Schimbării la Față a Domnului de pe 6 august și cu cinstirea Sfintei Mahrame a Domnului de pe 16 august. Astfel, în luna august se observă două cinstiri speciale, a Mântuitorului Iisus Hristos prin acest triptic de sărbători și a Maicii Domnului, care au funcționat în mod paralel. Sărbătoarea Schimbării la Față amintește de minunea petrecută pe Muntele Tabor, când Mântuitorul Hristos a arătat ucenicilor Săi lumina dumnezeiască care izvora din Persoana Sa. De asemenea, în această perioadă sunt sărbătoriți Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (5 august); Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august), Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului (11 august).
    dima claudiu daniel · 414 vizualizari · 0 comentarii
    01 Aug 2014


    Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare este perioada liturgică care începe cu Denia din Sfânta și Marea Luni și se încheie cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Sâmbătă și este ultima săptămână din perioada Triodului. Sinaxarul din Sfânta și Marea Sâmbătă care se citește la Denia în care se cântă Prohodul Domnului, referindu-se la semnificațiile duhovnicești ale Săptămânii Patimilor ne spune: Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar Săptămâna Mare este cea mai importantă; și iarăși Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea Sâmbătă. Se numește Săptămâna Mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârșit, și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.

     

    Această perioadă este unică în Biserică, atât din punct de vedere liturgic cât și duhovnicesc. Cu privire la semnificațiile acestei săptămâni Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că „Săptămâna care urmează este diferită de cele 40 de zile de post care au trecut. Este cea mai veche perioadă de post din istoria Bisericii. Săptămâna Sfintelor Patimi a fost săptămână de post aspru încă din timpul Sfinților Apostoli și în Sfânta și Marea Vineri nu se săvârșește Sfânta Liturghie și nici nu se mănâncă absolut nimic pentru a se împlini cuvântul Mântuitorului că atunci când Mirele, adică El, Hristos, nu va mai fi cu ucenicii, aceștia vor posti cu post negru. Ultima șansă, ultimul timp care a mai rămas pentru spovedanie, pentru pocăință, pentru înnoirea sufletului nostru este Sfânta și Marea Săptămână a Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos”.

     

    Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificație aparte. Astfel, conform Sinaxarului zilei din Triod, în Sfânta și Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului. A doua zi, în Sfânta și Marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie. Săptămâna Mare se continuă cu Sfânta și Marea Miercuri în care dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă. În Sfânta și Marea Joidumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea mai presus de fire și vânzarea Domnului

     

    Urmează Sfânta și Marea Vineri când se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea, și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El. În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viața veșnică

     

    Săptămâna Patimilor are, prin Sfintele Evanghelii care se citesc în cadrul slujbelor care se săvârșesc, un pronunțat caracter eshatologic și invită credinciosul la mai multă grijă față de propria viață spirituală.

    dima claudiu daniel · 537 vizualizari · 0 comentarii
    13 Apr 2014

    În prima săptămână a Postului Mare și la Denia din Joia săptămânii a cincea se oficiază în Biserica Ortodoxă slujba Canonul cel Mare. Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoșenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră și de importanța pe care o are pocăința în viața noastră.

     

    Din punct de vedere al structurii, acest canon este un imn liturgic alcătuit din multe stihiri (peste 250), organizate în nouă cântări. Fiecare cântare începe cu un irmos (o strofă care dă tonul pentru stihirile care urmează) și se încheie cu două laude de cinstire, una adresată Sfintei Treimi și una către Maica Domnului. Acest imn mai este cunoscut și sub denumirea de „Canonul Mare“, nu doar pentru numărul mare de stihiri, ci și pentru profunzimea învățăturilor teologice. Bogăția și frumusețea canonului reprezintă pentru credincioși un îndemn la pocăință și la meditație biblică. În special, sunt evocate numeroase personalități ale Vechiului Testament care I-au slujit lui Dumnezeu cu mult devotament; astfel, credincioșii sunt îndemnați să fie primitori ca Avraam, să fie răbdători ca Iov, să fie ostenitori ca Iacob pentru împlinirea dorințelor pe care le au, să fie postitori asemenea lui Moise.

     

    Canonul Sfântului Andrei Criteanul este citit în patru părți în primele patru zile ale Postului Mare în cadrul Pavecerniței Mari. 

     

    Monument al imnografiei creștine răsăritene

     

    Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoșenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră și de importanța pe care o are pocăința în viața noastră. Despre autorul Canonului, despre valoarea și aplicabilitatea sa în lume vom aminti câteva lucruri în cele de mai jos.

    Autorul Canonului, Sfântul Andrei Criteanul, s-a născut în Damascul Siriei, în jurul anului 660 d.Hr. Adolescent fiind încă, și-a început viața monahală la Mănăstirea Sfântului Sava din pustiul Iudeii, din Ierusalim. Mai târziu a mers la Constantinopol ca reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului. În Constantinopol s-a îngrijit de tineri până la data când a fost ales mitropolit al Gortinei, localitate din Insula Creta - Grecia. În anul 712, la presiunea împăratului bizantin și împotriva voinței sale, a fost în partida monotelistă, dar a retractat mai apoi. Moare în anul 740 în localitatea Eresso, din Insula Lesbos - Grecia. Amintirea lui se face în fiecare an la data de 4 iulie.

     

    Opera Sfântului Andrei Criteanul

     

    Sfântul Andrei Criteanul a fost un bun orator și poet. Ca orator a scris Omilii la diferite sărbători, prezentând pentru prima dată sistemul sărbătorilor. Însă cea mai importantă specie de poezie creștină pe care a redactat-o a fost Canonul, o nouă speță a poeziei bisericești mult mai lungă în comparație cu cele ale Sfântului Ioan Damaschin (opt sau nouă bucăți poetice cu structură și melodie proprii). A scris idiomele, canoane la Învierea Dreptului Lazăr, la Duminica Mironosițelor, la Nașterea Maicii Domnului, la zămislirea Sfintei Ana etc., creații din care se inspiră masiv Sfântul Teodor Studitul. A scris și un mic poem de 128 trimetri iambici în care-și exprimă adeziunea la hotărârile Sinodului VI Ecumenic, din anul 651.

    Opera clasică a Sfântului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei și a pocăinței. Canoanele liturgice au apărut la sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea, înlocuind în mare măsură imnurile liturgice numite condac. Sfântul Andrei Criteanul a fost considerat drept 'părintele canoanelor', fiind deci primul alcătuitor de canoane și inițiatorul acestei specii imnografice în Biserica grecească. Însăși titulatura de 'cel mare' subliniază întinderea acestuia, un poem vast de 250 de strofe, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii.

     

    Citit în primele patru zile din întâia săptămână a Postului Mare și integral în Joia din săptămâna a cincea, Canonul cel Mare, datorită gândurilor înălțătoare pe care le transmite, temelor necesare în viața fiecăruia (smerenia, pocăința, străpungerea inimii), precum și a profunzimii sale, devine un îndreptar și un îndrumar pentru viața noastră. Conținutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului păcătos cu propria conștiință, care-i atrage atenția asupra celor săvârșite. Se poate observa alternanța a două planuri: sufletul păcătos care-și plânge păcatele pentru că nu a urmat calea drepților, ci a urmat largul drum al rătăcirii și care din străfundurile inimii strigă: 'Iartă-mă! Păcătuit-am la cer și înaintea Ta!', și cel al ființelor umane ajunse la starea de îndumnezeire, prin pocăință.

     

    Canonul cel Mare - unirea Testamentelor

     

    În Canonul cel Mare se poate observa direct îmbinarea dintre Vechiul și Noul Testament, o urcare și o revenire permanentă la început. Prin unirea în Canonul cel Mare a troparelor vetero și neo-testamentare, Andrei Criteanul arată că Vechiul Testament nu se împlinește decât în Noul Testament și, prin urmare, omul se întregește în Adam cel nou, Mântuitorul Iisus Hristos. Puntea de legătură reprezintă profeții, prezentați adesea ca fiind cei care au trezit din nou conștiința venirii unui Răscumpărător și au încercat adesea întoarcerea poporului ales. Din simpla observare a izvoarelor folosite la elaborarea Canonului vom observa cu cât rafinament a unit Sfântul Andrei Criteanul teologia vetero-testamentară de cea neo-testamentară.

     

    În Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul nu avem de-a face cu două testamente separate, ci cu unul singur care leagă ambele părți, pentru că unitatea este nedespărțită. Deși folosește un număr extrem de mare de citate din Pentateuh și în special din Cartea Facere, Andrei Criteanul acoperă întreaga perioadă vetero-testamentară. Ceea ce este mai interesant este faptul că în citatele neo-testamentare Sfântul Andrei Criteanul folosește cu predilecție textele celor patru Evanghelii - și în special textele Evangheliei lui Luca, Apostolul umanității - și mai puțin celelalte scrieri. De la cântarea a 8-a, citatele vetero-testamentare dispar cu totul, abundând acum citatele neo-testamentare, precum și câteva aluzii la kerigma apostolică. Prin raportarea continuă de la Vechiul Testament la Noul Testament omul este chemat să treacă puntea de la cel vechi la cel nou, de la omul cel păcătos și înstrăinat de Dumnezeu la făptura cea nouă în Iisus Hristos.

     

    Despre frumusețea Canonului

     

    Referindu-se la frumusețea și importanța sa, teologul grec Ioannis Fountoulis a scris următoarele: '(Canonul cel Mare) nu este nimic mai mult decât un cântec de lebădă, un plânset înainte de moarte, un monolog de jale. Poetul se găsește la sfârșitul vieții sale. Simte că zilele lui sunt puține, viața lui a trecut. Meditează la moarte și la judecata dreptului Judecător, care-l așteaptă. Vine să facă o retrospecție, o trecere în revistă a duhului lumii. Se așază ca să discute cu sufletul său. Însă darea de seamă nu este încurajatoare. Lanțul cel greu al păcatului îl strânge. Conștiința îl verifică. Și poetul plânge mereu pentru prăpastia faptelor sale rele. În plânsul acesta se ia la ceartă cu retrospecția din Sfânta Scriptură. Însă legătura plânsetului cu Scriptura este foarte naturală. Ca om al lui Dumnezeu, poetul deschide cartea lui Dumnezeu ca să își evalueze destinul său.

     

    Cercetează unul câte unul modelele sfintei cărți. Rezultatul comparației este de fiecare dată groaznic și cauză a noilor bocete. A imitat toate faptele rele ale tuturor personajelor istoriei sfinte, însă nu și faptele cele bune ale sfinților. Nu îi rămân decât pocăința, zdrobirea și refugiul în mila lui Dumnezeu. Și aici deschide perspectiva optimistă a poetului. A găsit pocăința la ușa Paradisului. Nu are să prezinte fructele pocăinței; oferă însă lui Dumnezeu inima sa zdrobită și sărăcia duhului său. Modelele biblice: al lui David, al vameșului, al desfrânatei și al tâlharului îl încurajează. Judecătorul se va milostivi și de acesta, care a păcătuit mai mult decât toți oamenii'

     

     Sursă bibliografică de referință: Dimitrios Tsamis, Ekklisiastiki grammatologia, Editura 'Pournara', Thessalonic, 2001, pp. 204-5; Ioannis Fountoulis, Megas Kanon, în: 'Logiki Latreia', Patriarhon Idrima Paterikon Meleton, Thessalonic, 1971, pp. 55-62; Pr. Ioan G. Coman, 'Patrologia, Sfânta Mănăstire Dervent', 1999, p. 194
    dima claudiu daniel · 646 vizualizari · 0 comentarii
    26 Feb 2014
    Iubirea de Dumnezeu
    Iubirea de Dumnezeu nu se poate învăța. Căci nici să ne bucurăm de lumină și să râvnim după viață n-am învățat de la altul, nici să iubim pe cei care ne-au născut sau ne-au hrănit nu ne-a învățat altul. Astfel, deci, cu mult mai mult învățarea iubirii de Dumnezeu nu vine din afară; ci deodată cu întocmirea vieții, adică a omului, ni se s-a împlântat oarecare rațiune că sămânța, care are de la sine facultatea de a-și însuși iubirea.
    dima claudiu daniel · 390 vizualizari · 0 comentarii
    01 Ian 2014




    Un om a venit de la muncă tarziu, obosit și nervos, găsindu-și baiatul de 5 ani așteptând  la usa
    - Tati, pot să te întreb ceva?
    - Da sigur, despre ce e vorba? a răspuns omul.
    - Tăticule, câți bani câștigi pe oră?
    - Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri. Spuse omul nervos.
    - Doar vreau să știu...Te rog spune-mi, cât câștigi pe oră?
    - Dacă trebuie să știi, câstig 30$ pe oră..
    - Aha, a răspuns micuțul, cu capul plecat.
    - Tăticule, îmi împrumuți te rog 15$?
    Tatăl s-a înfuriat:
    - Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat, este ca să-mi ceri niște bani să îți cumperi o jucărie prostească sau alte porcării, atunci du-te direct în camera ta la culcare. Micuțul a mers în liniște în camera și a închis ușa.
    Omul s-a enervat și mai tare pe întrebările băiatului.Cum a putut să pună așa întrebări doar pentru a cere niște bani.
    După o oră, omul s-a calmat și a început să gândească:
    Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 15$ și chiar nu mi-a cerut bani des. Omul a mers la ușa băiatului și a deschis-o.
    - Dormi? a întrebat...
    - Nu tăticule, sunt treaz, a răspuns baiatul.
    - M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă și m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 15$.
    Micuțul a sărit, zâmbind.
    - Mulțumesc tati!
    După aceea a scos un pumn de bani. Omul a văzut că băiatul avea deja bani și s-a enervat din nou. Micuțul și-a numărat încet banii și s-a uitat câtre tatăl său. - De ce vrei mai mulți bani dacă deja ai? a spus tatăl.
    - Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, acum am 30$. Pot să cumpăr o oră cu tine???? Te rog să vii mai repede acasă mâine. Vreau să mănânc cu tine.
    Tatăl a fost distrus. și-a luat băiatul în brațe și l-a implorat să îl ierte. Este doar o reamintire pentru toți ce lucrează din greu în viață. Nu ar trebui să lăsăm timpul să treacă printre degete fără să petrecem timp cu cei care chiar contează pentru noi, aceia apropiați de inimile noastre. Să ne amintim să împărțim cei 30$ din timpul nostru cu cineva pe care iubim.
    Dacă mâine murim, compania pentru care lucrăm ne va înlocui foarte ușor, în câteva ore. Dar familia și prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieților lor.
    dima claudiu daniel · 450 vizualizari · 0 comentarii
    29 Dec 2013

    „Tradiția apostolică a fost transmitere din viață în viață și din faptă în faptă“, spunea Sfântul Teofan Zăvorâtul. O întrupare a acestei continuități pe pământul vechii Scythii Mici este Mănăstirea Histria, din județul Constanța, care se racordează firesc, deopotrivă cu viață și faptă, la tradiția apostolică și la lumea mileniului III. Ea s-a așezat cruce în calea veacurilor rodind lumină, rânduială și adâncă trăire ortodoxă. 


     

     Există o formă ce dă concretețe metaforei ce adună veacurile la un loc, unind trecutul cu prezentul într-o vie și unică percepere: drumul. De aceea, niciunde nu poți ajunge decât parcurgând un drum. Prezentul este un capăt de drum. A înălța o mănăstire în acest capăt de drum implică dragoste și responsabilitate, căci nu numai locul în sine, ci și perspectiva veacurilor trebuie să justifice alegerea.


     

    Cele trei drumuri histriene


     

    Mănăstirea Histria, cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“, din Arhiepiscopia Tomisului, s-a așezat cu temelia la drum. La drumul de piatră care unește orașul Constanța de Tulcea, în apropierea lacului Nuntași. La numai 7 km se află Histria, cetatea întemeiată la anul 657 î.Hr. de către coloniștii greci, una dintre cele mai vechi așezări de pe teritoriul României. Dar tot prin acest loc trece și celălalt drum, cel care unește spiritual trecutul creștin al cetății - important centru monahal și episcopal ce își mărturisește astăzi tradiția și începutul apostolic prin ruinele celor șapte bazilici paleocreștine din secolele IV-VII d.Hr. descoperite între zidurile ei - cu noi, cei care trăim în acest prezent. Lor se adaugă apoi drumul simbolic pe care părintele protosinghel Ioil Cuzdriorean, starețul mănăstirii, l-a străbătut de la „Peștera Sfântului Andrei“, unde a fost călugăr, la Histria, refăcând, după mai bine de două milenii, posibila cale pe care a străbătut-o însuși primul apostol al Mântuitorului.


     

     În 2004, la 20 iulie, pe un teren donat de familia constănțeană Viena și Aurel Gropoșină, s-a sfințit locul de mănăstire, iar mica obște a început nevoirea și săvârșirea slujbelor într-un cort militar, lângă un uriaș lan de grâu dat în pârg, din marginea șoselei, vestind ceasurile de rugăciune cu o toacă improvizată dintr-o jantă de mașină. În timp, s-au ridicat o clădire cu un etaj, care încorporează paraclisul, trapeza, stăreția, chiliile monahilor, bucătăria, apoi altarul de vară, pangarul, atelierul, fântâna, s-au plantat pomi fructiferi. În primăvara lui 2006, a început ridicarea bisericii mari, a cărei piatră de temelie a fost pusă de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la 19 iulie 2007, astfel încât mănăstirea să se preschimbe ea însăși în drum și să transmită tradița apostolică mai departe, din „viață în viață și din faptă în faptă“.


     

    Ca în palmele lui Dumnezeu


     

    Locul poartă frumusețea pustiei în care s-au nevoit călugării histrieni veniți de la Halmiris, Niculițel, Dinogeția, Constantinopol sau Capadocia, tăcerile vestiților călugări sciți, lucrarea cuviosului ierarh Paternus al Tomisului, în timpul păstoririi căruia Dobrogea s-a umplut cu peste 100 de bazilici și bisericuțe, tumultul vieții dintre zidurile cetății în care coloniștii conviețuiau cu localnicii geto-daci, ecourile Miletului, Rhodosului, Corintului sau Atenei, care își trimiteau aici corăbiile încărcate cu ulei de măsline, vinuri fine și vase de ceramică, pentru a se întoarce acasă cu grâul, peștele sau mierea dacilor. Aerul tremură de sunetul bătăliilor purtate de localnici cu hunii, avarii și slavii pe durata secolelor IV, V și VI. Și, dacă ești atent, ai putea descoperi chiar pașii Apostolului Andrei, sau pe cei ai Sfinților Casian și Gherman care, poate chiar de aici, de la Histria, s-au îmbarcat pe corabie plecând spre Țara Sfântă, să se desăvârșească în ale trăirii în Hristos...


     

     „Când am venit aici, toată valea care se vede era numai grâu. Parcă erau palmele Bunului Dumnezeu poleite cu aur. Așa se vedea. În afară de această poveste a începutului nostru la Histria, rămân înaintașii, pentru care cred că ne-ar certa Dumnezeu dacă i-am da uitării. Ei s-au nevoit și s-au jertfit pentru neam, pentru credință, aici, la doi pași de noi. Suntem o obște de opt viețuitori, la început de drum, și despre slujirea noastră în acest loc nu pot să vorbesc decât cu dragoste și cu frică de Dumnezeu. Tot ce s-a ridicat s-a făcut numai cu munca monahilor și cu sprijinul credincioșilor. Ne bucură faptul că suntem vizitați de credincioși de la Constanța, de la Năvodari, de la Kogălniceanu, Tulcea, Babadag și din alte localități și credem că, negreșit, duhul Sfântului Apostol Andrei lucrează din plin și aici, ca în toată Dobrogea de altfel. Acest fapt ne dă putere, evlavie și ne întărește în credință. Pentru mine, care sunt din Ardeal, și care am intrat ca novice într-o mănăstire moldovenească în 1992, este clar că Bunul Dumnezeu a rânduit să ajung în Dobrogea. Dacă așa a hotărât El, trebuie să primesc cu bucurie crucea pe care mi-a pus-o pe umeri Hristos și să merg înainte“, ne-a mărturisit părintele protosinghel Ioil Cuzdriorean, starețul mănăstirii.


     

     Din acest loc am plecat mai departe, spre alte altare ale Dobrogei, cu siguranță mai încărcați de dulceața drumului descoperit aici, prefăcându-ne și noi în drum de cuvinte pentru cei care doresc să se închine la Histria și să spună, deodată cu călugării de aici, „Sfinte Prorocule Ilie, noi toți te avem grabnic mijlocitor înaintea Atotputernicului Dumnezeu, pe Care roagă-L să caute cu milostivire la toate patimile, necazurile și neputințele noastre...“
    dima claudiu daniel · 475 vizualizari · 0 comentarii
    27 Nov 2013

    Perioada pe care o traversăm ne pregătește spiritual pentru Nașterea Domnului, viața Bisericii și slujbele ei conducându-ne spre acest mare praznic. Aceste săptămâni de post care preced Crăciunul nu sunt doar o perioadă în care scoatem din alimentația zilnică produsele de origine animală, ci și una în care înmulțim rugăciunea și încercăm să ducem o viață cât mai curată. Postul devine astfel o punte de legătură între lumea materială și mărginită și Împărăția cea veșnică.


     

    Perioada postului este una de curățire sufletească, de sinceră pocăință. Biserica îi îndeamnă pe credincioși să-și mărturisească păcatele pentru a întâmpina Nașterea Domnului cu inimile curate. Eliberarea de păcate și binecuvântarea pentru a primi Sfintele Taine trebuie să constituie mereu principala preocupare a creștinului, nu doar în această perioadă.


     

    Biserica a randuit ca, în fiecare sâmbătă și duminică, cuprinse între 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) și 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul), să se facă dezlegare la pește.


     

    Ultima zi a a acestui post, 24 decembrie, este una de ajunare totală, obicei consemnat încă din secolul al IV-lea.

    dima claudiu daniel · 461 vizualizari · 0 comentarii
    24 Nov 2013

    1, 2, 3, 4, 5, 6, 7  Pagina urmatoare