Google-Yahoo!
Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic 

"Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul)



Ultimele comentarii

Mosule Stau pe geam si nu am ...

01/03/2015 @ 20:47:27
de catre L imi


...

01/03/2015 @ 00:37:37
de catre L imi


De luat aminte !Doamne ajuta-ne, lumineaza-ne ...

12/01/2015 @ 16:53:53
de catre balla georgeta


Rugaciune Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui ...

06/01/2015 @ 12:45:25
de catre balla georgeta


Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe ...

13/10/2014 @ 19:06:48
de catre radu alecsandru


Calendar

Septembrie 2017
LunMarMierJocVinSamDum
 << < > >>
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Anunt

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 2

rss Sindicalizare

Linkuri

    Afisarea articolelor postate de: senior editor blog

    Ceaiul de TURMERIC si GHIMBIR, licoare minune in lupta cu 40 de afectiuni grave

    Acesta bautura extraordinara uimeste prin proprietatile terapeutice combinate ale ingredientelor sale, turmericul, ghimbirul, scortisoara si boia putand vindeca sau cel putin atenua peste 40 de afectiuni grave. Ceaiul cu ghimbir si turmeric este un detoxifiant foarte bun al ficatului si un puternic anti-inflamator, ajutand de asemenea la calmarea migrenelor, prevenirea aparitiei racelilor si gripelor, imbunatatirea sistemului digestiv si curatarea sistemului limfatic. Va invitam sa-i descoperiti puterea si modul corect de preparare pentru a avea efect terapeutic maxim.
    turmeric-ghimbirTurmericul, ingredientul principal al preparatelor din curry, contine curcumina, care are proprietati antibacteriene, antiseptice si antiinflamatoare. Gratie acestor proprietati, specialistii in nutritie recomanda consumul de ceai din turmeric si ghimbir pentru a trata o serie de afectiuni.

    Acest ceai de turmeric si ghimbir este o adevarata „bomba” de sanatate avand extraordinare proprietati de detoxifiere a organismului. Consumul regulat al acestui ceai scade de pana la 4 ori riscul de accidente cardiovasculare, este excelent și pentru o bună circulație a sângelui, previne formarea cheagurilor și ajută la transportul oxigenului și asubstanțelor nutritive către toate organele vitale din corp. Ceaiul de turmeric cu ghimbir poate fi utilizat ca remediu terapeutic foarte eficient in tratarea sau ameliorarea unor afectiuni cum ar fi colon iritabil, pierderea poftei de mancare, circulatie deficitara, crampe menstruale, balonare, flatulenta, indigestie si probleme gastro-intestinale, cum ar fi crampele cauzate de gazele acumulate in stomac. Fiind un detoxifiant puternic , curcuma curata sangele si purifica ficatul si rinichii.



    Alte beneficii ale ceaiului de turmeric si ghimbir
    – Împiedică înfundarea arterelor și, implicit, apariția aterosclerozei și a problemelor cardiovasculare.
    – Previne dezvoltarea cancerului de prostată, cancerului mamar, cancerului de colon și leucemiei.
    – Menține sănătatea ficatului, întrucât ajută la eliminarea toxinelor și a reziduurilor de la nivelul acestui organ.
    – Are puternice efecte analgezice, atenuand durerile și inflamațiile cauzate de artrită, fibromialgie și alte afecțiuni.

    De unde procuram turmeric
    Puteți gasi in mazinele naturiste, magazinele de condimente indiene sau de la raionul de condimente din supermarket.

    Ingredientele ceaiului de turmeric si ghimbir
    ceai-turmeric-ghimbir2– 1 lingura pulbere de curcuma sau 2 cm de radacina proaspata de turmeric

    – o bucatica de 2 cm ghimbir proaspat
    – 1 lingura rasa praf de boia
    – 2 linguri rase de scortisoara
    – sucul de la o lamaie medie
    – miere de salcam pentru a indulci dupa ce se raceste
    – 400ml de apa minerala plata sau de izvor

    Ceai de turmeric si ghimbir – Modul de preparare
    Mai întâi se pune apa la fiert, după care adaugă turmericul și praful de boia si lasă compoziția la foc mic 8-10 minute.
    La final, strecoară lichidul și adaugă sucul de lămâie, scortisoara și ghimbirul. Dupa ce se raceste se adauga si mierea de salcam, potrivit dupa gust. Savoarea, gustul si beneficiile pentru sanatate sunt senzationale.

    Ghimbirul conține calciu, fier, magneziu, mangan, potasiu, proteine, carbohidrați, fibre alimentare, seleniu, sodiu, vitaminele C, E și B6.Uleiurile volatile din ghimbir au efecte analgezice, sedative și antitermice. Acestea îi dau gustul și aroma specifică și favorizează mișcarea mușchilor tractului gastrointestinal, contribuind la o mai bună digestie.
    Ghimbirul are aproape 500 de compuși identificați, mulți cu activități biologice cunoscute, acționând în feluri diferite, fie influențând o anumită enzimă sau proteină, fie sprijinind activitatea altor compuși.

    Turrmericul are acțiune colagogă, coleretică, stimulează eliberarea bilei, crește capacitatea ficatului de a elimina toxinele, acțiune antimutagenică, anticancerigenă, inhibă dezvoltarea tumorilor canceroase și a metastazelor (cancer de sân, de stomac, de colon, de plămâni, de piele), acțiune antiinflamatorie, hepato-protectoare, antioxidantă, îmbunătățește circulația, previne formarea trombilor vasculari, previne infarctul, purifică sângele, crește mobilitsatea articulațiilor, tendoanelor, reduce tumefacția, febrifug, calmează tusea, durerea în gât, înmoaie secrețiile bronșice, acțiune hemostatică, cicatrizantă.

    Atentionare: Folosit în cantități mari, ceaiul de turmeric si ghimbir poate produce iritație gastrică.
    senior editor blog · 300 vizualizari · 0 comentarii
    30 Iul 2017
    RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI LA ÎNCEPUTUL POSTULUI ADORMIRII SALE

    Astăzi, ne stă înainte nevoință duhovnicească de taină spre câștigarea iertării greșelilor noastre și spre împăcare cu Dumnezeu. Astăzi, să lepădăm vălul răutății și să secăm izvoarele gândurilor celor rele, apropiindu-ne cu dragoste și de cei ce ne urăsc pe noi. Astăzi, să curățim haina cea murdară de păcate a sufletelor noastre și să încetăm a mai judeca și osândi pe aproapele nostru, ca să nu fim noi osândiți în focul cel veșnic. Astăzi, să privim cu milă spre cei săraci și să ne ostenim, după putere, spre lucrarea faptelor celor bune ale milosteniei sufletești și trupești. Astăzi, să ne spălăm în baia gândurilor de umilință veșmântul sufletului și să plângem pentru căderea noastră și pentru alunecarea de pe calea mântuirii. Astăzi, să acoperim mulțimea păcatelor noastre cu rugăciunea cea fierbinte către Hristos, ca să treacă cu vederea anii pribegiei noastre departe de drumul ascultării.
    Pe Tine, Maică a lui Dumnezeu, Te punem solitoare pocăinței și mântuirii noastre, ca pe Una Ce ai îndrăzneală tare către Cel pe Care în brațele Tale ca pe un prunc L-ai ținut, ca să scoți lumea ceea ce zăcea în vicleșug din adâncul păcatului și să o aduci la nevinovăția pruncilor.
    Cu lapte ai hrănit pe Cel poartă de grijă de cei flămânzi și cu căldura dragostei Tale de Maică L-ai acoperit. Deci, nu ne părăsi nici pe noi, fiii Tăi cei căzuți și pierduți în negura greșelilor, ci ne strălucește lumina pocăinței mai înainte de apusul vieții noastre pământești.
    Cu lacrimi ai adăpat pământul, văzând răstignit pe Cruce pe Rodul Cel Preacurat al pântecelui Tău. Cu lacrimile Tale întoarce-ne pe noi cei împovărați de păcat la calea adevărului lui hristos, ca să nu fim prinși de fiarele cele înțelegătoare ale patimilor și aruncați în adâncul cel mai de jos al păcatelor.
    Precum ai săltat de bucurie la învierea Fiului Tău, roagă-te să se facă bucurie în cer și pentru noi, întorcându-ne la pocăință prin stăruința Ta de iertare a noastră la tronul Stăpânului. Mâinile noastre le întărește la rugăciune, gândurile le curățește, sufletele le îmbracă cu smerită cugetare și de toate primejdiile ne izbăvește degrab.
    Ca un paznic de veselie este credincioșilor postul cel așezat în cinstea Adormirii Tale. Trezește-ne pe noi la lucrarea faptelor bune, adormind patimile noastre cele nenumărate și întărindu-ne spre căutarea mântuirii, ca să slăvim cu glasuri neîncetate ale inimii pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt în veci. Amin.
    senior editor blog · 282 vizualizari · 0 comentarii
    30 Iul 2017
    Despre patimi

    Patimile reprezinta cel mai coborat nivel la care poa­te cadea fiinta omeneasca. Ele coplesesc vointa, incat omul patimilor nu mai este om al vointei, ci se spune despre el ca este un om "stapanit", "robit", "purtat" de patimi.

    O alta caracteristica a patimilor este ca in ele se mani­festa o sete fara margini, care-si cauta astampararea, si nu si-o poate gasi. Blondel spune ca ele reprezinta setea dupa infinit a omului intoarsa intr-o directie in care nu-si poate afla satisfactia. Acelasi lucru il spune si Dostoievski.

    De fapt, ceea ce spune Nil Ascetul despre stomac, ca devine prin lacomie o mare ce nu poate fi umpluta, se potriveste pentru orice patima.

    Infinitatea aceasta pururea nesatisfacuta se datoreaza atat patimii in sine, cat si obiectelor cu care cauta sa se sa­tisfaca. Obiectele pe care patimile le cauta nu pot sa le sa­tisfaca, pentru ca ele sunt finite si, ca atare, nu corespund setei nemarginite a patimilor. Sau, cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul, omul patimas se afla intr-o continua preocupare cu nimicul, caci cauta sa-si astampere setea infinita cu nimicul patimilor sale, o data ce obiectele pe care le inghit acelea se transforma in nimic, fiind prin firea lor reductibile la nimic. De fapt, patima are prin fire de-a face numai cu obiecte, iar pe acestea le cauta numai pen­tru ca pot fi complet sub stapanirea eu-ului, la discretia lui. Dar obiectele sunt prin firea lor finite, atat ca izvoare de satisfactie, cat si ca durata, trecand usor in neexistenta, prin consumare. Chiar cand patima are nevoie si de persoana umana pentru a se satisface, o reduce si pe aceasta tot la caracterul de obiect, sau vede si foloseste din ea nu­mai latura de obiect, scapandu-i adancurile indefinite as­cunse in latura de subiect.

    Iar setea infinita a patimilor in sine se explica prin fap­tul ca fiinta umana, avand o baza spirituala, are o tendinta spre infinit care se manifesta si in patimi; dar in patimi aceasta tendinta este intoarsa de la autenticul infinit, care este de ordin spiritual, spre lume, care da numai iluzia infi­nitului. Omul, fara sa fie el insusi infinit, nu numai ca este capabil, dar este si insetat de infinit si tocmai de aceea este capabil si insetat de Dumnezeu, adevaratul si singurul infinit. Este capabil si insetat de infinit nu in sensul ca ar fi in stare sa-l dobandeasca, sa-l absoar­ba in fiinta lui - caci atunci insasi fiinta umana ar deveni in­finita, sau ar fi virtual infinita -, ci in sensul ca poate si tre­buie sa se alimenteze spiritual din infinit si la infinit, cau­tand si putand sa traiasca intr-o continua comunicare cu el, intr-o participare la el. Dar omul n-a voit sa se multumeasca cu aceasta participare la infinit, ci a voit sa devina el insusi centrul infinitului, sau a crezut ca este un asemenea cen­tru, lasandu-se amagit de setea dupa infinit a firii sale.

    Neintelegand deci ca setea infinita a firii sale nu este o indicatie a infinitatii acestei firi, caci infinitul adevarat nu poate avea o sete, - ci numai un semn al capacitatii sale de comunicare cu infinitul, care nu este propriu firii sale -, fiinta umana, in loc sa se multumeasca de a ramane si de a progresa in comunicarea cu adevaratul infinit, a voit sa devina ea insasi infinitul, cautand sa absoarba in sine sau sa-si subordoneze tot ce se preta la aceasta relatie de subordine fata de sine, adica obiecte moarte, lucruri finite. In loc sa-si astampere setea de infinit cautand infinitul ca ceva deosebit de sine, prin gravitatia sa spre un centru ca­ruia sa i se subordoneze a cautat sa adune toate in jurul sau, ca in jurul unui centru. Dar nefiind in sine un centru real, natura aceasta a sa s-a razbunat, facandu-l in realitate sa alerge tot el dupa lucruri, ba chiar robindu-l lor. Caci pa­tima, ca fuga neostoita dupa lume, in loc sa fie o expresie a suveranitatii centrale a fiintei noastre, este mai degraba o forta care ne poarta fara voia ei, este semnul unei caderi a fiintei noastre intr-o accentuata stare de pasivitate.

    Firea noastra, vrand-nevrand, tot trebuie sa-si manifeste tendinta dupa un centru in afara de ea. Prin patimi, centrul acesta a fost mutat de la Dumnezeu, la lume. Astfel, patimile sunt produsul unei porniri intortocheate ale firii, sau a unei firi care si-a pierdut tendinta simpla si rectilinie; in ea se intal­nesc doua tendinte, sau o tendinta care nu poate merge pana la capat, ci se intoarce impotriva ei. Patima este un nod de contraziceri. Pe de o parte, ea este expresia unui egoism, vrand sa faca toate lucrurile sa graviteze in jurul sau; pe de alta, ea denota o transformare a lumii exclusiv intr-un centru de preocupari. Pe de o parte, patima este un produs al vointei de suveranitate egocentrica; pe de alta, este o forta care-l coboara pe om la starea unui obiect pur­tat incoace si incolo fara voia lui. Pe de o parte, ea cauta infinitul; pe de alta, se alege cu nimicul.

    Spiritul, care este indefinit si capabil sa se umple de infinit si insetat de primirea lui in sine, in loc sa caute le­gatura cu spiritul infinit, cauta sa se umple cu obiecte finite si trecatoare, nealegandu-se cu nimic si setea lui ramanand mereu nesatisfacuta.

    Patima este astfel ceva irational. Totul pe lume este ra­tional, spune Sfantul Maxim Marturisitorul, avand temeiul intr-o ratiune divina; numai patima este irationala. Supre­ma ei irationalitate se arata in faptul ca, desi omul patimas isi da seama tot mai mult ca lucrurile finite nu pot raspun­de aspiratiei lui dupa infinit, iar aceasta constatare il umple de plictiseala si descurajare, totusi el continua sa se lase purtat in momentul urmator de patima sa egocentrica, de parca prin ea ar absorbi infinitul, nedandu-si seama ca in­finitul adevarat este un spirit liber care nu poate fi absorbit fara voia sa, caci este subiect cu care trebuie sa intre in comuniune ca libertate, cu alta libertate. De pilda, lacomul stie ca nici o mancare nu-i va satisface vreodata lacomia, iar cel ce uraste simte ca semenul pe care il uraste nu-i poate stinge focul urii, chiar daca va fi consumat total de ea. Rational ar fi ca nici lacomul, nici cel ce uraste sa nu se lase chinuiti de aceste patimi. Dar nu o face nici unul, per­sistand in chinurile lor irationale.

    Prin irationalitatea lor, prin caracterul lor amagitor, prin abaterea omului de la tinta sa adevarata, patimile tin fiinta umana intr-un intuneric de nestiinta. Prin lupta impotriva patimilor se urmareste, asadar, scaparea fiintei umane de nestiinta, intoarcerea ei spre adevarata infinitate a lui Dum­nezeu, ca tinta a vietii sale, si eliberarea spiritului sau de sub robia lumii si de sub tirania pe care o reprezinta pati­mile. Acesta este sensul nepatimirii.

    In vechea literatura duhovniceasca, patimile sunt soco­tite in numar de opt, sau, cand slava desarta este unita cu mandria, in numar de sapte. Acestea sunt: lacomia pantecelui, desfranarea, iubirea de arginti, mania sau ura, intris­tarea, trandavia, slava desarta si mandria. Ele coincid in fond cu cele sapte pacate capitale: lacomia, desfranarea, avaritia, mania, invidia, lenea si mandria, daca identificam invidia cu intristarea.

    Unele dintre patimi sunt ale trupului, altele, ale sufletu­lui. Dar stransa unitate dintre trup si suflet face ca patimile trupesti sa fie impletite cu cele sufletesti, sau sa se condi­tioneze reciproc. Scriitorii ascetici socotesc ca la cei mai tineri, lacomia pantecelui le produce pe toate celelalte. Caci ea pune in miscare pofta desfranarii, si amandoua acestea au nevoie de bani pentru a se satisface, iar cel ce se vede lipsit de obiectele care satisfac aceste trei patimi se intristeaza, precum daca vrea cineva sa i le rapeasca, sau sa puna mana pe ele inaintea lui, se manie. La cei mai in varsta insa, principala patima este mandria. De aceea, slava desarta si mandria pot fi si ele un efect al la­comiei si al avutiei adunate. Dar se poate intampla si cazul invers: din iubirea de slava si din mandrie sa caute omul avutie pentru a-si desfasura luxul, care-i aduce laudele oa­menilor, si pentru a privi de sus la ceilalti; sau se intristeaza si se manie cand nu este destul de onorat.

    Tocmai aceasta interconditionare a patimilor trupesti, pornite de la lacomia pantecelui, si a celor sufletesti, por­nite de la mandrie, fac pe aceiasi scriitori duhovnicesti care au declarat lacomia pantecelui ca cea dintai patima, sa declare apoi "mandria, ca primul pui al diavolului". Caci poate fi cineva mandru si fara sa se fi indopat cu mancari, precum sunt destui asceti mandri pentru asceza lor. S-ar putea deci spune ca exista un indoit circuit, care duce de la lacomia pantecelui la toate patimile - inclusiv la cele sufletesti - si de la mandrie, iarasi, la aproape toate patimi­le, inclusiv la unele trupesti. Lacomia pantecelui si mandria reprezinta una si aceeasi sete egocentrica a omului, sub aspectul indoit al fiintei sale psiho-fizice. Exista o conditio­nare stransa intre biologic si spiritual, un domeniul influen­tand pe celalalt atat in decaderea, cat si in refacerea omu­lui. Aici se deschide un vast camp de cercetare a amanun­telor interdependentei intre biologic si spiritual.


    Atat lacomia, cat si mandria isi au radacina in iubirea egoista de sine, ca un absolut autonom si indepen­dent. "E clar, zice Sfantul Maxim Marturisitorul, ca cine po­seda egoismul, poseda toate patimile". Iar egoismul re­prezinta o rupere de Dumnezeu, ca centru, deosebit de mine, al existentei mele; si intrucat omul nu poate exista prin sine insusi oricat si-ar da aceasta iluzie, reprezinta o gravitatie spre lume.

    Asadar, uitarea de Dumnezeu fiind ultima cauza a pati­milor, tamaduirea de ele trebuie sa inceapa de la credinta, adica de la revenirea la o cat mai deasa pomenire a Lui. Prin aceasta, se va pune prima frana egoismului, ceea ce se va manifesta practic prin infranare in sens larg: infranarea poftelor trupesti si infranarea mandriei, prin smerenie. b) Subordonand spiritul fiintei noastre pornirilor infe­rioare, dar nereusind sa-l reduca cu totul la tacere, patimi­le produc o sfasiere si o dezordine in fiinta noastra si, prin aceasta, o slabire a ei. Dar ele nu au acest efect numai asu­pra subiectului lor. Ele produc o dezordine si in relatiile din­tre subiectul lor si semenii lui. De multe ori, patima se in­tinde de la primul ei subiect inspre viata altuia. Lacomia unuia provoaca lacomia altuia, ca aparare a aceluia de la­comia primului. Aproape orice patima cauta sa reduca pe semeni la treapta inferioara a unor obiecte. Dar aceia cauta sa se apere, iar din aceasta aparare se naste o lupta, care adeseori nu se opreste la simpla aparare, ci merge la ran­dul ei pana la tratarea celui dintai subiect al patimilor, ca obiect. Egoismul si ingustarea subiectului patimilor trezes­te, prin aparare si revolta, egoismul, ingustarea si saracirea celorlalti. Patimasul nu-si dauneaza numai sie, ci si altora. Patimile au ca victime nu numai subiectul lor, ci si pe semenii lui. Patima nu-si manifesta efectul de slabire, de pustiire si de dezordine numai in cel patimas, ci si in cei­lalti. Ea ii loveste pe aceia, si aceia reactioneaza de cele mai multe ori in acelasi fel. Desfranatul uzeaza de alte per­soane ca de obiecte ale placerilor lui; dar prin acestea le face si pe acelea desfranate, care cauta la randul lor sa uzeze de alte persoane ca de obiecte.

    Cel mandru trezeste prin imitatie, sau prin reactie, mandria in alte persoane; iar raporturile de mandrie ce se nasc astfel intre persoane sunt contrare raporturilor normale de armonie; comunitatea umana se faramiteaza. Membrii se devora intre ei ca reptilele, cum spune Sfantul Maxim.loobis. Toate patimile sunt opusul iubirii adevarate, singura care restabileste armonia normala intre oameni.

    Astfel, patimile produc si intretin haosul intre oameni. De aceea Hristos, intemeind Biserica, urmareste prin ea re­stabilirea unitatii sau sobornicitatii umane. Dar restabilirea aceasta nu este posibila fara slabirea patimilor in ei.

    O metoda a curatirii de patimi este atat infranarea de la patimi a celui ce obisnuia sa fie subiectul prim al lor in ra­port cu ceilalti, cat si retinerea celorlalti de a raspunde prin patimile lor, rabdand si persistand in a iubi pe cei ce se comporta fata de ei in chip patimas. Aceasta ii fereste nu numai pe ei de molipsirea de patimi, ci are efect tamadui­tor si asupra celor ce vor sa-i faca victimele patimilor lor, precum opreste deteriorarea si mai accentuata a relatiilor dintre membrii comunitatii umane. De aceea ne-a poruncit Iisus sa nu raspundem raului cu rau, ci sa iubim si pe vraj­masii nostri. Sfantul Isaac Sirul spune: Tu deosebi pe cel vrednic de cel nevrednic, ci sa-ti fie toti egal de buni, caci in felul acesta vei putea atrage si pe cei nevrednici la bine" (Cuv. 23). Sau: "Sileste-te, cand intalnesti pe aproapele tau, sa-l cinstesti peste masura lui. Saruta-i mainile si picioarele si tine-i mainile pe ochii tai, si lauda-l si pentru cele ce nu le are". "Iubeste-i pe pacatosi si nu-i dispretui pentru gre­selile lor". "Prin aceasta si prin unele ca acestea ii atragi la bine" (Cuv. 6). Precum iubirea leaga pe oameni, asa patimi­le destrama legaturile dintre ei. Ele sunt fermentul dezor­dinii launtrice si interpersonale. Ele sunt zidul ingrosat pus intre noi si Dumnezeu, ceata asezata pe transparenta lui Dumnezeu pentru firea noastra, facuta transparenta pentru Dumnezeu.

    Parintele Dumitru Staniloae
    senior editor blog · 337 vizualizari · 0 comentarii
    23 Mai 2017
    11 Aprilie 2017
    † Daniel
    prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
    Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei
    și
    Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

    preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler
    și preaiubiților credincioși din Arhiepiscopia Bucureștilor
    har, bucurie și pace de la Domnul nostru Iisus Hristos,
    iar de la noi părintești binecuvântări
    „Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad”
    (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de Sfintele Paști)
    Hristos a înviat!
    Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
    Iubiți credincioși și credincioase,
    Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este, în același timp, biruință asupra păcatului neascultării lui Adam, asupra morții și asupra iadului, pentru că trupul lui Hristos din mormânt nu a cunoscut stricăciunea sau descompunerea, iar sufletul Lui care a coborât la iad nu a fost reținut acolo. Biruința Domnului Iisus Hristos asupra păcatului neascultării lui Adam, prin care a venit în lume moartea (cf. Facere 3, Romani 5, 12 și 14 și 6, 23), este prezentată de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni, în care se spune că Iisus Hristos „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, și încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 8). Părintele Dumitru Stăniloae spune, în acest sens: „chenoza Fiului lui Dumnezeu, prin asumarea firii noastre și prin acceptarea morții, este inițiativa Lui spre restabilirea comuniunii Sale, ca Dumnezeu, cu noi (oamenii), dar și spre restabilirea comuniunii Sale, ca om, cu Tatăl și prin aceasta și a noastră cu Tatăl, în El”[1].
    De aceea, Dumnezeu L-a înviat pe Iisus din morți și „I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; ca întru numele Domnului tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt și să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filipeni 2, 9-11).
    Taina Învierii Domnului Iisus Hristos ca biruință asupra iadului și asupra morții a fost profețită cu sute de ani înainte de către psalmistul și prorocul David în Psalmul 15, unde se spune: „Nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea” (Psalmul 15, 10).
    Sfântul Apostol Petru, în predica sa din ziua Pogorârii Sfântului Duh și a constituirii Bisericii în Ierusalim, mărturisește adevărul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos și amintește că taina aceasta a fost prezisă de prorocul David, care „mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui și nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea. Dumnezeu a înviat pe acest Iisus, Căruia noi toți suntem martori”(Fapte 2, 29-32).
    Despre scopul coborârii Domnului Iisus Hristos la iad cu sufletul, ne vorbește Sfântul Apostol Petru în prima sa Epistolă, zicând: „Hristos a suferit o dată moartea pentru păcatele noastre, El Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât și a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare (în iad)” (1 Petru 3, 18-19; vezi și Apocalipsa 1, 18). Aici iadul, ca închisoare pentru suflete, este înțeles ca fiind un spațiu întunecos în interiorul pământului, dar și ca stare spirituală de însingurare și suferință a sufletului după moartea fizică a trupului omului.
    Adevărul coborârii Mântuitorului Iisus Hristos la iad cu sufletul este menționat în slujbele ortodoxe din sărbătorile perioadei Penticostarului (de la Paști până la Rusalii) de peste 200 de ori, iar în slujbele din duminicile întregului an liturgic, de peste 150 de ori[2].
    Biruința Domnului Iisus Hristos asupra iadului este menționată mai ales în cântările Canonului Sâmbetei celei Mari, ale Canonului Învierii și în Stihirile Învierii din Săptămâna Luminată[3].
    În Cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur care se citește la slujba din noaptea Sfintelor Paști este descrisă biruința Domnului Iisus Hristos asupra morții și asupra iadului, în cuvinte de o rară frumusețe, astfel: „Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. [...] A primit un trup și de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ și s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Înviat-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește”[4].
    Sfânta Scriptură ne arată că, prin pogorârea sau coborârea în iad cu sufletul Său unit cu dumnezeirea Sa, Hristos-Domnul a predicat Evanghelia mântuirii tuturor sufletelor ținute în închisoarea iadului (cf. 1 Petru 3, 18-22) din cauza păcatului neascultării strămoșilor Adam și Eva, prin care a intrat în umanitate moartea, ca despărțire a omului de Dumnezeu – Izvorul vieții veșnice și apoi ca despărțire a sufletului de trup.
    Însă, așa după cum nu toți oamenii care au ascultat Evanghelia lui Hristos în timpul vieții pământești au crezut în El, tot așa nici toți cei aflați în iad n-au primit cu credință Evanghelia prezenței Sale luminoase, iubitoare și preaslăvite[5].
    De altfel, Sinaxarul din Slujba Învierii, care se citește în noaptea Sfintelor Paști, precizează că: „pogorându-Se la iad, Domnul nu a înviat (ridicat) pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele sfinților din veac, ținute cu sila în iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri”[6].
    Din acest motiv, și icoana ortodoxă a Învierii Domnului ne prezintă pe Domnul Iisus Hristos coborând la iad, sfărâmând porțile iadului și ridicând din moarte și din iad natura umană robită de păcat și de moarte, reprezentată simbolic de strămoșii neascultători de Dumnezeu, Adam și Eva (pictați fără aureolă), și, totodată, binevestind drepților ascultători de Dumnezeu din Vechiul Testament (pictați cu aureolă), Evanghelia mântuirii ca biruință a lui Hristos asupra păcatului, asupra morții și asupra iadului.
    Sfânta Scriptură ne arată că rostul coborârii Domnului Iisus Hristos la iad, adică la starea de robie a sufletelor celor decedați, a fost „ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul, și să izbăvească pe aceia pe care frica morții îi ținea în robie toată viața” (Evrei 2, 14-15).
    Astfel, Hristos Cel răstignit, mort și înviat este Domn sau Stăpân și peste cei morți și peste cei vii, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, zicând: „pentru aceasta a murit și a înviat Hristos, ca să stăpânească și peste morți și peste vii” (Romani 14, 9; vezi și Efeseni 4, 8-10; Filipeni 2, 7-11).
    Despre biruința lui Hristos Cel răstignit și înviat asupra iadului și asupra morții vorbește și cartea Apocalipsei, în care Hristos-Domnul spune: „Eu sunt Cel ce sunt viu. Am fost mort, și, iată, sunt viu, în vecii vecilor, și am cheile morții și ale iadului” (Apocalipsa 1, 18). Explicând această biruință a lui Hristos, părintele Dumitru Stăniloae spune că: „primul pas al lui Hristos în iad a fost ca biruitor”[7]. Totodată, el precizează că „iadul este existența chinuită pe planul eternității. Este deficiența spiritului, deformarea, fără speranță de îndreptare, a vieții sufletești. Este neputința spirituală împreunată cu disperarea, produsă de conștiința veșnicei perpetuări a acestei stări. E neputința iubirii, a comuniunii”[8].
    Iubiți fii și fiice duhovnicești,
    De ce trebuie să mărturisim noi adevărul Învierii Domnului Iisus Hristos ca biruință asupra păcatului, asupra morții și asupra iadului?
    Pentru că iubirea milostivă și smerită a lui Hristos pentru noi, oamenii, este mai tare decât păcatul, decât moartea și decât iadul, ca forme de existență egoistă, însingurată și nefericită. În acest sens și Biserica Domnului Iisus Hristos, unită cu El prin harul Sfântului Duh, este mai tare decât porțile iadului (cf. Matei 16, 18). De ce? Pentru că Biserica lui Hristos este comuniunea sfântă și veșnică a oamenilor cu Preasfânta Treime, Izvorul vieții și al iubirii veșnice (cf. 2 Corinteni 13, 13)
    Prin Răstignirea și Învierea lui Hristos se dezleagă blestemul care lega sau robea întreg neamul omenesc ca urmare a păcatului neascultării protopărinților Adam și Eva (cf. Facerea 2, 17). Așadar, deși din cauza păcatului neascultării de Dumnezeu a strămoșilor neamului omenesc toți oamenii mor în Adam, totuși, prin darul ascultării smerite a lui Hristos Cel răstignit pe Cruce, toți oamenii vor învia în Hristos (cf. 1 Corinteni 15, 22 și 52). Învierea tuturor oamenilor este, deci, darul exclusiv al lui Dumnezeu, însă fericirea sau nefericirea fiecărui om după învierea universală și după judecata finală depinde de credința, pocăința și faptele bune sau rele săvârșite de om în timpul vieții sale pe pământ (cf. Ioan 5, 28-29).
    Iubiți frați și surori,
    Invidiat și prigonit de cărturarii și fariseii care pierduseră în mare parte capacitatea de a simți prezența lui Dumnezeu în istorie, trădat și vândut de ucenicul robit de patima iubirii de arginți (Iuda Iscarioteanul), judecat sumar și superficial de către Ponțiu Pilat care pierduse simțul dreptății, părăsit și neînțeles de ucenicii sau prietenii descurajați din prea multă teamă, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor, a fost răstignit pe Cruce, între doi tâlhari făcători de rele.
    Sfintele Evanghelii ne arată, însă, că, înainte de răstignire și moarte, Iisus nu a răspuns la violență cu violență, refuzând folosirea sabiei pregătită de Simon-Petru (cf. Ioan 18, 10) și nu a răspuns la răutate cu răutate, ci S-a rugat pentru iertarea ucigașilor Săi, zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34).
    Sfântul Apostol Pavel ne învață că prin puterea Crucii Sale sau a iubirii Sale smerite și jertfelnice, Domnul Iisus Hristos a biruit și duhurile rele sau necurate încât „dezbrăcând (de putere) începătoriile și stăpâniile (diavolești), le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin Cruce” (Coloseni 2, 15).
    Învățăm din acest adevăr al biruinței lui Hristos Cel răstignit și înviat că numai cu ajutorul lui Dumnezeu, numai uniți cu Hristos prin rugăciune, prin Sfintele Taine și prin împlinirea poruncilor Lui în viața noastră, putem birui și noi păcatul, iadul și pe diavolul, ca forme de existență egoistă, pentru a dobândi apoi raiul, adică mântuirea și viața veșnică, prin unirea noastră cu Hristos și cu Sfinții Lui, în iubirea veșnică a Preasfintei Treimi.
    Când sufletul omului se umple de gânduri rele, de viclenie, de ură, de invidie și de violență, atunci el se deschide spre iad (cf. Psalmul 87, 3). Însă, când sufletul omului se umple de pocăință smerită și iertare sinceră, de pace și de iubire milostivă, atunci el se deschide spre rai. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos ne învață că „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21).
    Credința noastră în biruința lui Hristos Cel înviat asupra păcatului, asupra morții și asupra iadului ne întărește în lupta noastră cu patimile egoiste individuale sau colective și în lupta cu duhurile răutății (cf. Efeseni 6, 12), care produc adesea deznădejde sau însingurare în suflete, ceartă și dezbinare în familie și societate, violență și crimă, conflicte de putere și războaie în lume ș.a.
    Prin urmare, bucuria biruinței Domnului Iisus Hristos asupra păcatului, asupra morții și asupra iadului ne cheamă să ne rugăm și să lucrăm pentru pace și viață, să aducem bucurie în jurul nostru, ajutând, după putință, prin cuvânt și faptă, pe cei care au nevoie de iubirea și ajutorul nostru.
    Drept-credincioși creștini,
    Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, dar și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.
    Comemorarea Patriarhului Justinian și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este o datorie morală față de înaintașii noștri, care în vremuri ostile Bisericii și religiei în general au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit și înviat cu prețul pierderii libertății, sau chiar a vieții. Totuși, mulți dintre acești apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul prigoanei comuniste au trăit minunea transfigurării sau a schimbării suferinței lor fizice în pace și bucurie spirituală, simțind astfel că puterea Crucii sau a suferinței pentru Hristos și Biserica Sa conține în ea însăși germenele sau arvuna Învierii, a luminii comuniunii oamenilor cu Dumnezeu – Izvorul vieții și al bucuriei veșnice.
    Mulțimea mărturisitorilor și a martirilor credinței din timpul regimului comunist ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare a fost suferința lor pentru a păstra credința vie și demnitatea poporului român creștin, în vreme de teroare și prigoană, când puterile diavolești ale iadului s-au arătat adesea în ura și violența celor care i-au torturat și chinuit pe cei aflați în închisorile comuniste. Lumina martirilor trebuie comemorată cu recunoștință și venerație, ea fiind totodată izvor de putere spirituală în viața și misiunea Bisericii astăzi.
    Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, vă îndemnăm să aduceți, prin cuvânt și faptă bună, bucurie în casele celor orfani, bolnavi, bătrâni, săraci, îndoliați și singuri, astfel încât ei să simtă că iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit și înviat pentru mântuirea lumii este izvor de lumină, de pace și de bucurie. Să nu uităm nici pe românii care se află printre străini, departe de Patrie, să-i purtăm în rugăciune și în iubire frățească.
    Ne rugăm Preasfintei Treimi ca Sfintele Sărbători de Paști să vă aducă tuturor pace și bucurie, sănătate și mântuire, adresându-vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!
    Al vostru către Hristos Domnul rugător și de tot binele doritor,
    † DANIEL
    Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
    [1] Pr. Dumitru STĂNILOAE, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, vol. 2, ediția a IV-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, p. 142.
    [2] Cf. Nikolas P. VASSILIADIS, „The mystery of death” («The Saviour» ), Athens, 1997, p. 173.
    [3] Vezi Slujba Învierii, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, pp. 22, 38, 81.
    [4] Slujba Învierii, pp. 57-59.
    [5] Cf. Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentar la 1 Petru 3, 19-20, PG 74, 1016 AB, citat în Nikolas P. VASSILIADIS, „The mystery...”, p. 188.
    [6] Slujba Învierii, pp. 44-47.
    [7] Pr. Dumitru STĂNILOAE, „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, Opere complete, vol. 4, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, București, 2013, p. 413.
    [8] Ibidem.


    *Redacția acestui Blog , va urează Sărbători fericite !
    Ne revedem după Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului .
    senior editor blog · 348 vizualizari · 0 comentarii
    11 Apr 2017


     Unii nu postesc deloc, altii postesc o saptamana sau cateva zile, iar altii, o saptamana la inceput si o saptamana la sfarsit. Fiecare isi va lua plata dupa ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai si incurca in intelegerea postului. Unii postesc ajunand mai ales vinerea – si e foarte bine. Pentru ca postul si ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlauntru sa se repare – aceasta “uzina” care suntem noi insine si care merge asa, ca un automat: de pilda, nu ne dam seama cand se transforma painea in energie. Si cand postim, se bucura tot launtrul nostru, ne spune “mersi”, pentru ca se reface aievea. Asadar, cine tine post cu regularitate isi face el insusi foarte mult bine.



    Este la cate unii aceasta panica: “Daca nu mananc, mor, ametesc!” Nu-i adevarat. Postul armonizeaza si invioreaza tot launtrul nostru. Postul crestin, supravegheat si tinut cu intelepciune, este recomandat de sfintii Parinti, iar unii din ei aveau studii de medicina inalta si ei urmareau sa ne faca noua bine, nu sa ne chinuiasca. Asa ca toate au fost randuite cu foarte multa luciditate si pricepere.


    Postul trebuie sa fie luminat, consimtit de buna voie, nu cu ciuda, ci sa fie ca o bucurie. Nu un post cu ciuda sau tinut de frica, pentru ca atunci stomacul resimte postul ca o mare suferinta, iar mintea culege numai matraguna si numai rautati. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevarat, atunci cand posteste aceasta aparatura fizica, iar sufletul se revolta. Nu asa! Dumnezeu vrea ca totul sa fie global, armonios; sa posteasca si trupul, dar sa posteasca si sufletul, si atunci e postul cu adevarat binefacator. Sa se bucure si cele dinlauntru si sa nu se revolte gura si limba ca le-am pus la post. Sfantul Timotei, ucenicul sfantului apostol Pavel, nu stia cum sa se chinuiasca mai mult, ca sa-si stapaneasca patimile. Manca numai paine, apa si fructe – nu numai in post, ci tot timpul – si slabise foarte rau. Sfantul Pavel, care stia suferinta lui, ii scrie sa bea si putin vin, nu numai apa, din pricina deselor sale slabiri. Desigur, sfantul Pavel ii scria putine cuvinte, insa Timotei intelegea foarte mult din ele, din aceste cuvinte putine. Sunt in biblioteci carti mari, volume groase, cu foarte multe pagini si pe masura ce le parcurgi, te atrag intorsaturile de fraze, cuvintele frumoase, dar cand strangi in mana, vezi cum curge tot, nu ramai cu nimic -adica ai foarte putin folos din aceasta literatura profana. Sfanta Scriptura insa este intelepciunea cea mai inalta si deseori, un singur loc, un singur cuvant din Biblie ne poate lumina pe deplin. Sunt mari sfinti care au urmat un singur cuvant din Biblie: “Vinde tot ce ai si urmeaza-mi Mie” – sfantul Antonie cel Mare, de pilda, sau sfanta Paraschiva. Le-a ramas in minte si in inima un text sau o frantura de text din sfanta Scriptura si acest text a “ars” in inima lor, ca unjaratec, toata viata – si pe acesta l-au urmat si s-au mantuit. In epistola sa catre Timotei, sfantul Pavel scrie cuvinte de o gingasie rara. Ce poate fi mai dragastos decat faptul ca sfantul Pavel, care era asa de prins cu atatea treburi, se ingrijeste de sanatatea ucenicului sau? Si ii scrie cu multa delicatete si curatie launtrica. Timotei era bolnavicios din firea sa si isi stricase stomacul si sfantul Pavel ii scrie: “Nu bea numai apa” – asta inseamna ca pana atunci bause cu adevarat numai apa. Altadata spune: “Eu am trimis la voi pe Timotei, iubitul si credinciosul meu fiu” – aceste cuvinte arata vredniciile lui Timotei. Si Timotei n-ar fi fost asa vrednic, daca ar fi fost robit de trup; dar el, tanar cum era, in chilia lui, intiparea in sine toate faptele bune pe care le facea sfantul Pavel. Desi era foarte tanar, purta acelasi jug cu sfantul Pavel. “Nimeni sa nu-l dispretuiasca pe Timotei, caci el urmeaza Legea Domnului, ca si mine; si ca un tata cu fiul sau, asa impreuna cu mine a slujit el” – spune sfantul Pavel. Timotei insa continua sa posteasca inainte, cu toata asprimea. Si nu facea ca aceia care, dupa ce postesc, incep sa zica: “Ce sa mai postesc de-acum? Mi-am omorat trupul si l-am biruit pe diavolul. De-acum de ce sa mai postesc?” Timotei nu zicea asa, ci cu cat erau mai mari meritele sale, cu atat mai mult se nevoia; si aceasta, desigur, a invatat tot de la sfantul Pavel. Va atrag atentia asupra unui cuvant. Sfantul Pavel nu-i scrie: “bea vin”, ci “putin vin”, adica numai cat e de trebuinta pentru a alunga boala trupului, si nu pentru a ingadui boala sufletului, nici pentru a intarata patimile. Caci vinul, frati crestini, sfarseste energia organismului. Vinul e lasat de Dumnezeu sa-l intrebuintam cu masura, nu oricum. Betivul e un mort viu, are cerul cu desavarsire inchis. Betivii nu pot mosteni imparatia cerurilor, sfantul Pavel ne spune asta. Frati crestini, din cele spuse in seara aceasta, as vrea sa ramaneti macar cu doua ganduri si anume: un post cumpatat; si dupa un post aspru, sa mancati putin. Unii postesc toata ziua, ajuneaza, si seara mananca cat ar fi mancat toata ziua si apoi toata noaptea le e rau. Este si un cuvant in popor: “Craciunul satulului, Pastele fudulului” – adica acum se taie bietii porci si mancam si ne imbuibam cu toate dupa post, mancam pentru tot postul cu un fel de razbunare si ne vatamam trupul (…). E nevoie de post cu adevarat, frati crestini. Dar un post aspru se impleteste cu rugaciunea si cu meditatia, si mai ales sa-ti posteasca si gura in timpul postului. Sunt oameni care fac din aceasta ravna a postului un ideal. Si ferice, cu adevarat, de cei ce merg pe aceasta cale frumoasa si cu adevarat vrednica, calea postului! Numai sa fie dusa cu statornicie si rabdare, pentru ca este o cale spinoasa, frati crestini, si totdeauna veti avea de suferit pe aceasta cale. Si sfintii au suferit foarte mult, toti, fara nici o exceptie. Iar daca cineva ajunge la varful faptelor bune si apoi se ademeneste si cade, caderea lui e mare, pentru ca ii tulbura pe toti. Sfantul Timotei stia ca are nevoie de un frau pentru tineretea lui – caci tineretea aceasta de multe ori se preface intr-un fel de flacara si cuprinde totul in jur. De aceea, sfantul Timotei se ingradea din toate partile, ca sa stinga aceasta flacara a pacatului. Si el nu parasea nicicum lucrul lui Dumnezeu, ci cu tot postul lui aspru, acum era la Efes, acum la Corint, sau pe mare, sau in alta parte, oriunde era invatatorul sau, sfantul apostol Pavel. Toti matii sfinti au fost bolnavi, frati crestini. Incepand de la sfantul Pavel, care avea mereu nevoie de sfantul Luca, sau sfantul Ioan Gura de Aur care vomita mereu si nu putea manca niciodata cu altcineva la masa, din pricina acestei slabiciuni… sfantul Nicolae care avea picioarele ranite si um­flate, de la minele de plumb din Asia Mica, unde a fost deportat… Toti sfintii, fara exceptie, au primit suferinta in trupul lor, ca pe un ghimpe care ii ajuta sa fie mereu cu mintea la Bunul Dumnezeu; de aceea ei primeau cu foarte mare bucurie aceste suferinte. Iisus insusi a suit acest drum al suferintei, a calatorit pe drumul Crucii si picioarele Lui au netezit asprimea caii, au facut-o mai lesnicioasa celor ce vor merge dupa El. Tineti seama de toate acestea, frati crestini. Luati-va in serios propria viata, pentru ca o data ii este dat omului sa traiasca si dupa moarte vine judecata – spune sfantul Pavel. Daca noi vorbim numai despre aceste lucruri si le laudam cu gura, dar nu le facem, e ca si cum am vedea in vitrina unui magazin o mancare foarte buna, dar nu o putem lua, pentru ca este un geam intre noi. Asa este si cu aceasta ne-aplecare spre poruncile lui Dumnezeu, spre lucrarea lor. Sa facem, frati crestini. Dumnezeu sa ne ajute sa facem, si negresit, ne vom bucura de roadele si sporul cel duhovnicesc. Amin. Postul e inainte de toate, infranare, frati crestini. Pentru ca daca nu mananci de dulce, dar mananci de post mai mult decat trebuie si mananci si o mancare foarte bine gatita, acela nu mai este post. Noi astazi nici nu mai bagam in seama poruncile lui Dumnezeu, dar pentru acest dispret grozav fata de poruncile Lui, fara indoiala ca vom fi aspru judecati. Noi, cei de azi, ne-am obraznicit, suntem “evoluati”… In post conteaza foarte mult sa va iertati unul pe altul. Postul n-are nici o valoare cand ai necaz pe cineva si nu te poti impaca cu el. Poti sa mori de foame, nu are nici un rost postul tau, pana cand nu te impaci cu celalalt. Dar nu asa, o impacare de politete, ci iertare din inima. Nu asa, ca “da, eu n-am nimic cu nimeni”. Asta nu e iertare. Sa va iertati unul pe altul din toata inima, numai atunci postul va fi cu adevarat de folos. Unii nu-si vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post. Vai de postul lor… Asemenea persoane trec pe deasupra gurii iadului, duc cu ei un fel de zbucium cumplit si dincolo ii asteapta acest foc cumplit al constiintei vinovate. Nu va temeti de post. Postul nu e lasat sa omoare omul, ci sa potoleasca patimile din noi. Daca esti bolnav si postesti, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Si dimpotriva, daca mananci prea bine, poti fi oricat de sanatos, indata te distrugi. Si apoi sa nu uitati ca postul nu inseamna numai post de mancare, ci sa te abtii de la tot ceea ce simti ca nu-ti este de folos: de la o placere vinovata, de la un roman nepotrivit. In comunitatile in care traim, cand pleaca unul afara, toti ceilalti tabara pe el si ii spun toate greselile si uita ca, oricat de rau ar fi cineva, are si niste lucruri bune. Dar se uita acest amanunt si se spun numai cele rele. Si gresim osandind pe altul, si spurcam postul nostru cu acest pacat, si ne adunam pacate grele in fata lui Dumnezeu. Pentru ca atunci cand judeci pe altul, intri cu obraznicie in drepturile lui Dumnezeu, El e judecatorul. “Cine esti tu, sa judeci sluga straina?” Ce folos ca nu mananci carne, dar mananci cinstea fratelui tau? Sau dai averea la saraci, dar tu esti plin de ura? Sa avem grija, asa cum v-am spus, sa postim si cu limba, frati crestini. Noi avem gura, cu care facem foarte multe greseli de neiertatSfantul Iacov spune asa: “Cine-si pazeste limba si nu spune lucruri gresite, acela e barbat desavarsit”. Mare e razboiul purtat de limba – limba aceasta cu care vorbesc si eu acum. Si apoi nu uitati ca vom da seama de orice cuvant desert – asa ne avertizeaza Mantuitorul. E cumplit: vom fi pusi in fata cu toate cuvintele noastre. De aceea spun sfintii Parinti ca limba are doua garduri in fata, ca s-o poti stapani: dintii si buzele. Cand spune prostii, musc-o in asa fel incat sa curga sange. Pedepseste-ti limba, ca sa scapi tu de pedeapsa cea vesnica. Ar trebui sa ne controlam fiecare cuvant pe care-l spunem, pentru ca fiecare are rostul lui in viata noastra sau in viata altora. Nu-ti invinui numai limba, ca si cum ea ar merge fara cap si fara minte… S-o strunim noi, sa-i poruncim noi ce sa spuna, nu sa ne scuzam ca “am scapat din vedere ceea ce am spus”, nu dati vina numai pe limba. Inca o data, nu uitati ca postul este si al gurii. Sunt vorbe de aur, vorbe de argint, dar cele mai multe sunt vorbe goale. Nu uitati indemnul:. ”Cuvantul vostru sa fie dres, cu sare.. .”. Asa ca aveti grija la capitolul “barfa”. La noi, asa se procedeaza. Cand lipseste cineva din birou, chiar pentru o clipa, in urma e anulat cu totul de ceilalti, nu mai e bun decat de scuipat cand se intoarce… Sa nu fie, frati crestini. Marile calatorii sunt intotdeauna cele interioare. Pentru ca in calatoriile exterioare, in timpul nostru, sunt foarte multe inlesniri – de pilda putem merge foarte comod si putem parcurge drumuri mari intr-un interval de timp foarte scurt. Sunt insa calatorii interioare in care avem de luptat cu noi insine, asa cum, de pilda, in Athos, ca sa mergi de la o manastire la alta, te strecori pe niste cararui si cararuile astea [au] de o parte si de alta niste arbusti mici, cu foarte multi spini – si daca mai si ploua, pe de o parte te uda ploaia sau roua, iar pe de alta parte te zgarie spinii care te intampina pe toate cararuile acestea inguste. La Athos nu prea calatorim, insa calatorim cu totii pe o cale foarte ingusta, plina de spini, cu piedici de tot felul. Sa ne gandim cate piedici avem cand vrem sa facem o fapta buna, cate targuieli nu facem noi cu noi insine, cand vrem sa facem o milostenie: cat ii dam? Mai putin, ca avem si noi nevoie… Sau cat trebuie sa ne luptam ca sa ne stapanim de la niste patimi! Cat de greu ne vine sa ne hotaram la aceasta calatorie, fara sa stam pe loc, ci sa mergem numai inainte! De aceea spun ca marile calatorii sunt cele interioare – mai ales aceste targuieli cu noi insine, pentru fapta cea buna. Aceasta randuiala a postului este tot o calatorie pentru fiecare din noi, un timp de lupta cu noi insine. Pentru ca cea mai cumplita lupta este cu noi insine, nu cu altii, frati crestini. Noi pe altul il biruim repede sau il inlaturam, mai ales daca suntem mai voinici – il desfiintam repede pe dusmanul nostru, insa cu noi insine suntem tare delicati, ne este tare mila de noi si gasim toate argumentele ca sa ne crutam pe noi insine. Postul este lasat ca o arena in care trebuie sa ne luptam cu fiarele din noi, cu spinii din noi, cu rautatea din noi – si e foarte greu sa te biruiesti pe tine insuti. Si intr-o asemenea calatorie launtrica, ne este absolut de trebuinta o fapta buna care, daca o implinim, este egala cu eliberarea noastra launtrica: adica sa ne iertam unii pe altii. Pentru ca in aceasta calatorie spre inviere, avem noi insine nevoie de multa iertare de la Dumnezeu. Si daca nu iertam, nici noua nu ni se iarta si vai de sufletul nostru! Ne merg toate impotriva, chiar daca ni se pare ca mergem pe drumulcel bun; vai de sufletul nostru, daca nu ne iarta si pe noi Dumnezeu! Cand stii ca seful tau e suparat pe tine si urmeaza sa te sanctioneze, te temi si cauti sa faci tot ce poti, ca sa te ierte si sa te pui bine cu el. Dar marele Stapan al universului, cand il stim suparat pe noi, la cine putem mijloci sa ne ierte? Iar conditia iertarii Lui, e sa iertam si noi. Este conditia pe care acest mare Stapan o pune pentru fiecare dintre noi: “iertati si vi se iarta”; “nu iertati, nu vi se iarta”. Aceasta este problema iertarii – foarte grea de multe ori, dar si foarte luminoasa, pentru ca ea ne ajuta la sporul cel duhovnicesc si “ne pune bine” cu acest mare si bun Stapan al universului intreg. Ierti – ti se iarta. Orice truda pentru luminare si mantuire presupune aceasta conditie a pacii interioare. Caci asta inseamna iertarea: pacea ta. Si nici nu se poate face rugaciune cu ciuda. Cand te chinuie gandul ca celalalt ti-a facut rau, n-ai liniste in suflet si nu te poti ruga. Praful acesta care ustura si doare, stergeti-l de pe suflet si aruncati-l la caini… iertati, fratilor, ca sa puteti veni aici la rugaciune cu inima deschisa si sa va intoarceti acasa cu pace in suflet. Si nu asteptati sa va ceara celalalt iertare. Nu, incepeti prin a cere dumneavoastra iertare, pentru ca este imposibil ca, oricat ar fi si celalalt de vinovat, sa nu aveti si dumneavoastra o vina cat de mica… e imposibil…


    senior editor blog · 338 vizualizari · 0 comentarii
    16 Mar 2017
    Îndemn la rugăciune, dialog și coresponsabilitate socială !

    Societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituții majore ale statului și, ca atare, o polarizare în rândurile populației. Deși neutră din punct de vedere politic, Biserica nu este indiferentă în plan social, ci receptează orientările sau dorințele majore ale poporului: dreptatea socială, diminuarea sărăciei și creșterea nivelului de trai.

    În acest sens, trebuie continuată lupta anticorupție, iar cei vinovați trebuie sancționați, deoarece hoția și furtul degradează societatea în plan moral și material. Totodată, lupta împotriva corupției nu trebuie folosită în scopuri politice partinice, iar sancționarea și folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu exterminarea, deoarece scopul acestora este îndreptarea și reintegrarea socială a celor care recunosc și regretă faptele rele pe care le-au săvârșit.

    În acest context social polarizat și fracturat, în calitatea ei de „factor al păcii sociale” (cf. Legea cultelor nr. 489/2006, art. 7, al.1), Biserica îndeamnă la rugăciune, dialog și coresponsabilitate socială.

    Rugăciunea este necesară, deoarece luminează rațiunea, pacifică patimile egoiste și cultivă comuniunea de iubire a oamenilor cu Dumnezeu și întreolaltă.

    Dialogul este necesar pentru a depăși conflictele între persoane, instituții și orientări sociale divergente.

    Coresponsabilitatea socială este necesară, deoarece transferul de responsabilitate totală asupra adversarului nu rezolvă problemele comune ale societății, care au nevoie de soluții concrete elaborate în comun.

    Prin urmare, Patriarhia Română cheamă pe toți slujitorii Sfintelor Altare și pe toți credincioșii să săvârșească rugăciuni pentru pacea și unitatea poporului român, pentru înnoirea vieții morale și spirituale a societății românești, dar și să încurajeze dialogul și coresponsabilitatea în societate.

    Biroul de Presă al Patriarhiei Române
    senior editor blog · 354 vizualizari · 0 comentarii
    03 Feb 2017

    Un nou an răsare la orizontul umanității. Ce este un an în comparație cu anul care a trecut și cu anii care vor trece? Este o picătură din ocean.

    Un scriitor înțelept, ca să creeze o idee despre timp în comparație cu veșnicia, a plăsmuit următoarea imagine. Imaginați-vă, zice, un ocean infinit și deasupra apelor lui zburând o pasăre. Pasărea, după ce descrie cercuri, coboară, ia în pliscul ei o picătură din suprafața oceanului, iar apoi fuge și dispare. După ce trec o mie de ani, pasărea apare din nou, pentru a lua iarăși doar o picătură din ocean. Imaginați-vă, așadar, realizându-se aceasta continuu; adică, o singură dată la o mie de ani pasărea să ia câte o picătură. Vă întreb: Câte mii – ce zic? -, câte milioane – ce zic? -, câte zeci de milioane de ani, ce amețitor număr de ani va trebui să treacă până când pasărea va lua până și ultima picătură din ocean? Pare imposibil lucrul acesta? Nu, nu este. Dacă îi veți întreba pe matematicieni, vă vor spune că, dacă oceanul rămâne stabil și nu mai este alimentat cu noi ape (din ploaie, torente, fluvii), cu siguranță că va veni o clipă, în care pasărea va lua și ultima picătură a lui. Deci numai oceanul poate fi epuizat, veșnicia însă nu se sfârșește niciodată. O, veșnicie!

    ***

    Dimpotrivă, timpul se sfârșește, oricât ar părea ca un ocean infinit. Ce perioadă a trecut de la crearea lumii? Pentru că este științific demonstrat, că odată lumea nu a existat. Nu există nici un om de știință care să se îndoiască de asta. Materia nu este veșnică. Cândva a apărut soarele, cândva au apărut stelele, cândva a apărut omul, cândva a apărut toată această preafrumoasă lume.

    Așadar, de când a fost creată lumea până astăzi câți ani au trecut? După Sfânta Scriptură au trecut aproximativ 7500 de ani (5500 până la nașterea lui Hristos + 2000 până astăzi). Hristos prin nașterea Sa împarte timpul în „înainte de Hristos” și „după Hristos”.

    Din timpul în care Hristos a venit până astăzi au trecut aproape 2000 de ani. Și oare câți să lipsească până la sfârșitul lumii? V-ați gândit la asta? Poate că și în seara asta va veni sfârșitul lumii! Cum? Necunoscut este ceasul lui Dumnezeu. Dar chiar și știința demonică a omului amenință să aducă sfârșitul. Dacă aceste bombe pe care le-au adunat atât americanii, ca și alții, ar exploda toate împreună în același timp, doar Dumnezeu știe ce s-ar putea întâmpla. Dar și altfel lumea este în pericol. De ce? Pentru că pământul, după cum știm, în cele mai dinăuntru ale lui are un vulcan. Dacă acest vulcan ar erupe, ce va rămâne din pământ? Adio și cu Partenoanele, și cu Megarele… Toate civilizațiile și culturile dispar.

    Așadar când va veni sfârșitul lumii? Nu se știe. Un singur lucru este neîndoielnic: că va veni fără doar și poate. Acest lucru – iarăși, din punct de vedere științific –  este demonstrabil. Pentru că toate au un început și un sfârșit. Prin urmare, odată va veni și sfârșitul lumii. „Cum?” Potrivit Scripturii este clar, potrivit științei este îndoielnic. În orice caz, sfârșitul va veni. Și va începe atunci o nouă perioadă, veșnicia. Prima perioadă este înainte de Hristos. A doua perioadă este după Hristos. Și apoi, potrivit Scripturii, „așteptăm ceruri noi și pământ nou după făgăduința Lui” (II Petru 3, 13).

    ***

    Atunci, iubiții mei, veșnicia se va împărți în două mari stări. Una se numește munca cea veșnică, iar alta paradis, viață veșnică.

    – Ba, zice basme, va spune cineva.

    Însă asta nu este basm, ca acelea pe care le-am ascultat la bunici pe vatră lângă foc. Este o realitate.

    Fericiți am fi, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, dacă nu ar fi fost iad; pentru că și eu sunt păcătos și mă tem de iad. Însă, tot atât cât este un fapt că există zi și noapte, și este un fapt că soarele răsare și apune, tot așa este un fapt că veșnicia este o realitate dură. Pentru că, pe de o parte, se desparte în noaptea cea nesfârșită, care se numește iadul cel veșnic, iar pe de altă parte în zi strălucită și luminoasă, care se numește viață și fericire veșnică.

    Cine ne asigură de aceasta? Cel care niciodată nu a spus minciuni. Toți mint, unul singur nu; douăzeci de veacuri au trecut și nimeni niciodată nu L-a dezmințit. Acesta este Domnul nostru Iisus Hristos. El întărește lucrul acesta.

    Mergeți acasă, luați și citiți Evanghelia, care este adevărul suprem.

    În 1942, eram în Florina și aveam un grup de o sută de copii, cărora le predam cuvintele lui Dumnezeu. Ei lucrau cinstit în oraș și, în timp ce cădeau bombele, strigau: „Trăiască Elada!”. Atunci unul din acei copii, un lustragiu cinstit, a scris pe lădița lui propoziția: „Evanghelia este suprema filozofie a vieții”. M-am apropiat de el și-mi spune: Sunt analfabet, dar de vreme ce am prins în mâinile mele Evanghelia și am citit-o, nu-mi imaginez să existe în lume o altă carte asemănătoare.

    Citește deci și tu Evanghelia. Deschide-o pe cea de la Ioan și citește la capitolul 5, versetele de la 25 la 29 și acolo vei vedea înfricoșătoarele cuvinte ale lui Hristos. Sunt cuvintele pe care le auzim în biserică atunci când are loc înmormântarea unor persoane iubite nouă, dar cine este atent la ele? Acestea se vor auzi și pentru noi atunci când ne vor înmormânta. Ce zice Hristos acolo? „Amin, amin zic vouă”. Ce înseamnă „Amin, amin”? Este o expresie ebraică. Prin ea Hristos confirmă categoric că

    „vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui (al Fiului lui Dumnezeu), și vor merge cei ce au făcut cele bune spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele spre învierea osândei (Ioan 5, 28-29).

    Așadar, către cele de acolo pășim, iubiții mei. După cum izvoarele curg și cad în mare, astfel și viața fiecăruia dintre noi va cădea în marea largă care se numește veșnicie. O confirmă Hristos.

    Vrei și o altă dovadă? Iată, glasul conștiinței. Când faci binele ce simți? Bucurie și veselie, chiar dacă mănânci ceapă și măsline. Ai raiul în sufletul tău, ești împărat. Ceea ce te face să simți bucurie este un ecou al raiului. Iar când faci răul, simți întristare înăuntrul tău, ai un iad, chiar dacă ești și împărat și autocrator. Citiți-l și pe Shakespeare; veți vedea acolo pe unul care a făcut un rău mare și în timpul unui banchet exorbitant i-au paralizat mâinile și i-au căzut furculițele jos, pentru că umbra crimei îi tulbura viața. Adică, faci rău și simți înăuntrul tău întristare. Ce este aceasta? Iad. Așadar de aici, din viața de față, omul pregustă sau raiul, sau iadul.

    ***

    Către veșnicie pășim, fraților. Și iată, a trecut un an. Salutăm un nou an. Ce ne va aduce? Nu se știe.

    Noi fiind obtuzi, nu știm dacă vom trăi mâine. Mereu trebuie să așteptăm plecarea noastră, mai ales noi bătrânii, care am ajuns la apusul vieții. Dar și tinerii. Nu cunoaștem „ce ne rezervă clipa de față”. Oare la anul, într-o zi asemănătoare, câți vom fi în viață? Oare în noul an ce întâmplări așteaptă poporul nostru? Ce se va întâmpla în Balcani și în Mediterana și în lume?… Și tu născocești vise și îți imaginezi o viață nesfârșită? Dar veșnicia se apropie, clipa cea mare vine.

    Ce să urăm, iubiții mei? Bogăție, glorii, onoruri, desfătări, plăceri?…  Nimic sunt toate. „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune” (Ecleziastul 1, 2). Un singur lucru rămâne. Să crezi în Hristos. Nu există un alt nume care poate să ne dea bucurie și nădejde pe perioada anului acesta; numai numele lui Iisus Hristos, pe Care, prunci lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii. Amin.

    + Episcopul Augustin








    La Multi Ani fericiti, cu multa sanatate, lumina si impliniri si, mai ales, sa ne ajute Dumnezeu in toate!

    Viata sa va fie numai bucurie,
    Sfanta Sarbatoare -numai inaltare;
    Anul care vine -numai roduri pline
    de la Cel din Cer-lerui ,Doamne ,ler!



















     


    Harul este darul nemeritat de la Dumnezeu, iar credinta este canalul prin care primim acest har.
    senior editor blog · 510 vizualizari · 0 comentarii
    31 Dec 2016











     



    Sfântă Maică, Sfânt Copil,
    dulce Taină Sfântă,
    sufletul plecându-mi-l,
    gura mea Vă cântă:
    Fiu Frumos și Sfânt,
    Maică Preacurată,
    ceruri și pământ
    preamăresc cântând
    Taina minunată.
    Înfășat în scutecaș
    de inuț subțire,
    vine Sfântul Copilaș,
    Miel pentru jertfire.
    În grăjduț cu mielușei,
    păstorași de stână
    dar călduț I-aduc și ei,
    cojocel de lână.
    Dulce Copilaș Ceresc
    și Măicuță bună,
    ceruri și pământ privesc
    Taina împreună.
    Noi cu îngerii venim
    înălțând osane
    și din coruri împletim
    dragostei coroane.

    PRUNCUL IISUS,



    Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu-Tatăl,
    Soarele și Mântuitorul
    cu Care încep toate sărbătorile noastre,
    Cel ce Se naște în ieslea Betleemului,
    prin zvonul fericitului colind,
    să renască fiorii deplinei bucurii
    și pacea înfrățirii în sufletele tuturor ,
    și să vă fie nedespărțit însoțitor
    pe drumul mântuirii!



    Va doresc multa sanatate si multa liniste sufleteasca.
    Doamne ajuta!
     

    Fiul lui Dumnezeu nu a aflat în Vifleem casă unde să Se nască (Lc 2,7)



    Fiul lui Dumnezeu nu află nici azi case sufletești unde să Se nască!

    Evanghelia Nașterii ne spune că Iosif și Maria „săvârșind călătoria”, n-au aflat în Vifleem gazdă unde să Se nască Fiul lui Dumnezeu (Lc 2, 7). Mântuitorul lumii nu a aflat nici o casă și nu L-a primit nici o gazdă. Pentru El nu era loc. Abia pe urmă, atare om sărac l-a poftit în grajdul dobitoacelor sale.
    „Văd că sunteți osteniți și sălaș nu aflați, va fi grăit omul acela; poftim, intrați în grajdul meu.”
    „Într-un grajd?”, se va fi întrebat Iosif. Dar ce era să facă? Au intrat înăuntru și pe urmă grajdul s-a umplut de Lumină.
    Ah, ce lucru grozav s-a petrecut în noaptea Nașterii! Fiul lui Dumnezeu a trebuit să Se nască în ieslea unui grajd. Dar, vai, acest lucru grozav se petrece și azi. Pentru Fiul lui Dumnezeu, nici oamenii de azi n-au loc. Pentru Evanghelie, nici creștinii de azi nu au loc; au loc pentru toate cele; au loc pentru tot felul de plăceri și desfătări lumești, dar când e vorba să-l primească cu adevărat pe Iisus în casa sufletului lor nu mai au loc.
    Iisus, Copilul cel Sfânt, umblă și azi de la casă la casă, de la gazdă la gazdă, întrebând după sălaș. El caută și azi case sufletești în care să Se nască și să renască la o viață nouă pe cei din ele. El umblă și azi de la casă la casă, zicând: „Iată, Eu stau la ușă și bat” (Apoc 3, 20).
    Dar, vai, ce puțini sunt cei care Îl primesc! La ușa celor mai multe case, Domnul Iisus bate și azi în zadar. Pentru Hristos, inima celor mai mulți oameni este încuiată cu lacăt greu. Păcatul și fărădelegea a împietrit inima lor. Vai, ce lucru grozav este acesta! Fiul Omului nu mai are loc unde să-Și plece capul (Mt 8, 20).
    Dragă cititorule! Minunea din peștera Vifleemului trebuie să se petreacă și în sufletul nostru. Iisus Mântuitorul trebuie să Se nască și în peștera sufletului nostru.
    Iisus Mântuitorul S-a născut într-un grajd, într-o peștera, care pe urmă s-a umplut de lumină și de cântări îngerești. Ce veste scumpă și dulce este aceasta pentru noi!
    Iisus Mântuitorul caută și azi tocmai astfel de peșteri sufletești în care să Se nască. Oricât de păcătos ai fi tu, dragă cititorule, oricât de mult ți s-ar fi făcut viața ta cea sufletească o peșteră plină de tâlharii păcatelor, o peșteră plină de întuneric, de necurățenie și de dobitoceștile patimi, află, dragă frate, că Iisus, Copilul Sfânt vrea să se nască tocmai în această peșteră a sufletului tău.
    O, voi cei plini de păcate! O, voi cei căzuți în dobitoceștile patimi, bucurați-vă! Îngerii cerului vestesc vouă bucurie mare. Iisus, Fiul lui Dumnezeu vrea să Se coboare în grajdul sufletului vostru ca să vă renască la o viață nouă.
    El vrea să Se nască în peștera voastră cea plină de tâlhari pentru a-i alunga pe acești tâlhari.
    De la noi nu se cere nimic altceva decât lacrimile noastre și suspinul nostru: Iisus, Fiul lui Dumnezeu intră și în peștera sufletului nostru… Intră în inima noastră, în viața noastră, în casa noastră, în vorbele noastre, în gândurile noastre, în faptele noastre…
    Grăbește-te frate dragă, grăbește-te și deschide-I ușa! Deschide-I ușa inimii tale și lasă-L să intre! Ai stat destul, iubitul meu, cu lacătul cel greu pe inimă. Ai stat destul cu inima încuiată și împietrită de păcate și fărădelegi. Aruncă lacătul cât-colo! Deschide-ți larg inima și viața, ca să intre Cel născut în peștera Vifleemului. Lasă-L pe El să se facă Stăpân, Împărat și Poruncitor în casa ta. Și începe o viață nouă cu acest „Stăpân”.
    Numai făcând așa, Nașterea lui Hristos îți va fi de folos și de mântuire sufletească.
    Părintele Iosif TRIFA (Glasul dreptății, nr. 11, din decembrie 1937)



    Și din nou cobori, Iisuse,
    iar în lumea de păcate,
    să dai liniște și pace
    sufletelor zbuciumate.
    Să dai sfântă mângâiere
    celora ce plâng în jale
    și așteaptă pogorârea
    binecuvântării Tale.
    Să colinzi pe la sărmane
    și pierdutele bordeie,
    să le duci, în noaptea rece,
    a nădejdilor scânteie.
    …Dar la Tine lângă iesle
    numai îngerii coboară,
    căci păstorii dorm! – iar magii
    nu vin ca odinioară!…
    Ceilalți, pierduți pe drumul
    spre prăpastia pierzării,
    nici nu Te cunosc, Iisuse,
    de demult Te-au dat uitării!
    Singuri copilașii, Doamne,
    îngeri fără de aripe,
    mai au sfânta bucurie
    că vii Tu în aste clipe!
    Singuri ei Te mai așteaptă
    cu-a lor dulce nerăbdare
    care-n sfânta curăție,
    al lor suflet o mai are!…
    De demult m-am dus, Iisuse,
    și eu pe cărări străine,
    de-am uitat și bucuria
    de-a Te aștepta pe Tine.
    Dar când m-am întors odată,
    după ani de chin și jale,
    am văzut doar copilașii
    împrejurul ieslei Tale!
    Când am întrebat copilul
    care-Ți sta la căpătâie
    cum îl cheamă, – el îmi spuse:
    „Tinu Dor, din clasa-ntâie!”



    Astfel, pe cărări pierdute,
    eu pe mine m-am căutat,
    – când, copil, ținând cununa,
    lângă iesle m-am aflat.
    Astăzi Tu mi-aduci și mie
    bucuriile depline,
    căci mă simt copil, Iisuse,
    lângă iesle, lângă Tine!

     

    Preadulcele nostru Mântuitor și Dumnezeu, slavă veșnică Ție!



    Cutremurați și fericiți, îngenunchem în fața Ieslei Tale Minunate și ne închinăm Ție, și-Ți aducem Ție darul cel mai de preț pe care-l avem: inimile noastre, care sunt întinate de păcat, dar pe care Tu dorești să le curățești, în care Tu dorești să Te naști, spre a le sfinți și spre a le înălța, și spre a le acoperi cu toată nevinovăția și slava Ta, în locul vinovăției și al păcatului prin care am trăit până astăzi. Primește-ne și ne sfințește prin revenirea Ta, Iisuse, la noi și în noi. Primește-ne și ne fă niște robi și slujitori smeriți și ascultători de Cuvântul Tău și de voia Ta. Primește-ne și ne ajută ca, până la sfârșitul vieții noastre, să fim niște ucenici harnici, niște ostași viteji și niște mărturisitori statornici cu fapta și cu cuvântul nostru despre mântuirea Ta cea minunată pe care ne-ai adus-o și nouă, Doamne, Tu tuturor, prin dragostea Ta cea nespus de mare și prin bunătatea iubirii și Jertfei Tale.
    Iar la capătul zilelor noastre, după ce vom fi isprăvit tot binele ce ni l-ai rânduit Tu să-l facem în slujba Ta, în Numele Tău, prin puterea Ta, pe acest pământ, fă atunci să venim la Tine și noi dintr-o dată, deodată și frumos, spre a ne bucura de Fața Ta și de locul Tău în Împărăția Ta pe care ai spus Tu că ni-l pregătești. Pe care ni l-ai făgăduit Tu tuturor acelora ce Te-am primit, Te-am iubit și Te-am slujit pe Tine.
    Căci a Ta este Împărăția și puterea, și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Dumnezeul nostru, acum și-n vecii vecilor. Amin.



    Lângă Ieslea Minunată ne-adunăm
    când colindul Sfintei Nașteri colindăm.
    Doarme Fiul lângă-al Mamei sân duios,
    soare dulce pare Fața lui Hristos.
    Doamne, Doamne, și noi Ție ne-nchinăm
    când colindul Sfintei Nașteri colindăm!
    Cântă îngerii Osanei imnul sfânt:
    Slavă Ție-n Cer și pace pe pământ.
    Cântă și păstorii cântec fericit:
    Slavă Ție, Sfânt Mesia Mult Dorit!
    Cântă magii, aducându-I darul lor:
    Slavă Ție, Împăratul tuturor.
    Cântă Steaua cu lumină peste Cer:
    Slavă Ție, Soare Veșnic – lerui ler!
    Cântă Cerul și pământul, Sus și jos:
    Slavă, cinste și-nchinare lui Hristos;
    – numai Maica simte semnul profețit,
    umbra Crucii peste Fiul adormit.










     

    bg_home-1_zps85bf4d4c

    Photobucket
    Photobucket
    Photobucket

    Photobucket

    Photobucket  



    Steaua Craciunului sa va lumineze viata,iar sarbatoarea magica a Nasterii Domnului sa va aduca sanatate,fericire,implinire,succese,liniste sufleteasca si numai bucurii!



     

    senior editor blog · 592 vizualizari · 0 comentarii
    23 Dec 2016
    RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH NICOLAE, ARHIEPISCOPUL MIRELOR LICHIEI

    Ca unul ce întinzi ospăț duhovnicesc celor săraci de înțelepciune și iei aminte și la glasurile celor lipsiți de cele trebuincioase acestei vieți pământești, ca unul ce în oglinda viețuirii tale îngerești ne arăți nouă frumusețea fecioriei, ca unul ce cu focul râvnei tale pentru Adevăr ai ars toată înșelăciunea lui Arie și ai luminat mințile credincioșilor spre priceperea cărărilor Vieții, luminează-mă și pe mine cu raza rugăciunii tale spre a ajunge la limanul cel binecuvântat al mântuirii.
    Sfinte Nicolae, podoaba cea strălucită a ierarhilor, cel ce ca un serafim te-ai întraripat cu dorul cel dumnezeiesc și te-ai făcut stăpânitor înălțimilor neajunse, neuitând însă a cerceta cu milostivire pe cei de pe pământ, care se află în numeroase nevoi, nu te întoarce nici dinspre nevrednicia mea. Deci, pleacă-ți blânda privire și spre mine și dă-mi întărire a săvârși calea postului cu pocăință și a lepăda toată cugetarea deșartă, cea care ca un adânc mă desparte de Cel Ce este Adâncul milostivirii.
    Surpător al celui viclean te-ai arătat, căci cu haina smeritei cugetări te-ai îmbrăcat și ți-ai încins mintea cu legătura înțelepciunii cerești. Cu suflarea rugăciunii tale depărtează de la mine pe vrăjmașii nevăzuți, care pururea necăjesc sufletul meu cu săgețile multor ispite. Ridică-mi povara necazurilor, ca unul ce nu ai cruțat nici o osteneală ca să vii în întâmpinarea celor din primejdii.
    Ca unul ce ești grabnic ajutător al celor ce călătoresc pe mare, în corabia rugăciunii tale poartă-mă și pe mine pe marea acestei vieți, îndreptând cârma inimii mele către limanurile cele mai line ale pocăinței.
    Izbăvit-ai din cursa păcatului pe fecioarele cele sărace, deci păzește și mintea mea de toate gândurile cele rele ce mă despart pe mine de Izvorul curăției și vistieria cea săracă a inimii mele o umple cu talanții rugăciunilor tale.
    Întărește-ne pe noi ca să biruim toată răutatea și prin postul pus înainte să ne curățim simțirile, gătindu-le ca pe niște oglinzi în așteptarea închipuirii Mirelui ceresc, Care a treia zi va ieși tainic din mormânt.
    Alungă de la mine toate uneltirile celui viclean și dă-mi a te lăuda cu întreagă înțelepciune a minții așa: Bucură-te, blândețea ce luminează sufletele cuprinse de întunericul mâhnirii, casă cerească zidită pe temelia smeritei cugetări, grabnic ajutător al celor cuprinși de viforul ispitelor, limanul cel binecuvântat al iubitorilor de rugăciune, pecetea mântuirii celor greșiți, propovăduitorul cel tainic al curăției, învățătorul cel înțelept despre tainele înțelepciunii, floarea cea neveștejită a darurilor dumnezeiești, oglinda frumuseții îngerești, binecuvântarea celor ce călătoresc spre pământul desăvârșirii, îmbrățișarea fiilor risipitori pe cărarea rugăciunii, ocrotitorul cel nebiruit al celor din nevoi, îndulcirea necazurilor noastre cu picăturile rugăciunii tale, grăbește de izbăvește pe robii tăi, cei ce te cinstesc pe tine, din toate nevoile și cursele celui viclean !



    RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH NICOLAE

    O, Sfinte Ierarhe Nicolae, cel ce ca un izvor de bună mireasmă ai răsărit în cetatea Mirelor Lichiei, mângâind sufletele cele însetate de Izvorul vieții, mijlocește la Hristos, Dumnezeul nostru, să curățească mintea mea cea întunecată de cugetele deșarte cu râurile rugăciunilor tale. Cel ce ești bucuria celor necăjiți, izgonește patima întristării din inima mea și cu focul cuvintelor tale arde spinii patimilor ce au crescut, prin nepurtarea de grijă și lenevirea mea, în țarina inimii mele. Ca Cel ce te-ai arătat credincioșilor icoană a smeritei cugetări, zugrăvește și în inima mea frumusețea acestei virtuți bineplăcute Stăpânului Hristos, ca apropiindu-mă cu gând umilit de aceasta să o am prietenă nedespărțită, cu care să călătoresc netulburat și întraripat de bucurie pe căile întunecate ale vieții. Întărește Biserica lui Hristos cu legătura rugăciunii tale, păzindu-o de săgețile cele îndrăznețe ale ereziilor de multe feluri. Ca Cel Ce Te-ai hrănit neîncetat cu Pâinea vieții așezată mereu pe cuptorul aprins al rugăciunii din cămara inimii, însuți hrănind pe credincioși cu razele milostivirii tale, hrănește și inima mea cu dorirea celor cerești și cu pâinea cuvântului dumnezeiesc. Păzește-mă pe mine sub acoperământul rugăciunilor tale, iar la înfricoșătoarea judecată să-mi fii mie ca un stâlp după care să mă ascund de privirea Dreptului Judecător Care va vădi nedreptățile mele. Tu ai rușinat pe Arie cel întunecat la minte și cu fulgerul cuvântului tău dumnezeiesc ai nimicit erezia lui cea pierzătoare de sufletele. Deci, luminează și cerul minții mele greu întunecat de gândurile înșelăciunii, ca să fac voia lui Dumnezeu, și plinind poruncile lui Hristos să văd strălucind și în inima mea cu putere Soarele dreptății, luminându-mi calea mântuirii. Cu rugăciunile tale, ca și cu un acoperământ minunat păzește-mă de ploaia gândurilor rele, ca neîncetat să laud bunătatea ta și să măresc pe Dumnezeul nostru, Cel în Treime slăvit, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.






    Multe, mari și preaslăvite minuni a făcut Sfîntul Nicolae, acest mare plăcut al lui Dumnezeu, pe uscat și pe mare, ajutînd celor ce erau în primejdii, izbăvind de înecare și scoțîndu-i din adîncul mării la uscat; răpindu-i din robie și aducîndu-i la casele lor; izbăvind din legături și din temnițe, apărînd de tăierea de sabie și scăpînd de la moarte, apoi multora le-a dat tămăduiri: orbilor, vedere; șchiopilor, umblare; surzilor, auz; muților, grai. Pe mulți, din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, i-a îmbogățit, iar celor flămînzi le-a dat hrană. Și la toată nevoia, s-a arătat gata ajutător, apărător cald, grabnic folositor și sprijinitor; iar acum, deasemenea, ajută pe cei ce-l cheamă și din primejdii îi izbăvește. Ale cărui minuni precum este cu neputință a le număra, tot așa cu anevoie este a le descrie. Pe acest mare făcător de minuni îl știe Răsăritul și Apusul, și toți creștinii cunoasc nenumăratele lui minuni. Deci, să se slăvească printr-însul Dumnezeu Cel Unul în Treime lăudat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt, Căruia se cuvine laudă în veci. Amin.



    O, preabunule parinte Nicolae, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta catre a ta folosire si cu fierbinte rugaciune te cheama pe tine, sarguieste degrab a le ajuta; izbaveste turma lui Hristos de lupii cei ce o rapesc pe ea, si toate partile crestinesti le ocroteste si le pazeste prin sfintele tale rugaciuni de galcevile lumesti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie si de razboiul cel dintre noim, de foamete, de potop, de sabie, de boala si de moarte grabnica; si precum ai miluit pe cei trei barbati care sedeau in temnita si i-ai izbavit pe ei de mania imparatului si de taierea sabiei, asa ne miluieste si pe noi cei ce cu mintea, cu cuvintul si cu lucrul suntem intru intunericul pacatelor si ne izbaveste de mania lui Dumnezeu si de chinul cel vesnic ca, prin solirea ta, cu ajutorul, cu mila si cu harul lui Hristos, Dumnezeu sa ne dea viata lina si fara de pacat, ca sa vietuim in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga sa ne izbaveasca, si in partea de-a dreapta, impreuna cu toti sfintii, sa ne invredniceasca. Amin.



    Sfinte Ierarhe Nicolae, cel ce ai dăruit lumii ale tale moaștele cele sfinte spre alungarea viforului ispitelor și chemarea tuturor întru lumina bucuriei lui Hristos, cu mirul rugăciunilor tale bine înmiresmează și mintea noastră, ca să ne învrednicim a culege roadele gândurilor dumnezeiești.

    Sfinte Ierarhe Nicolae,
    Părinte al milostivirii
    Și-al dragostei nevinovate
    Ce arde-n scopul mântuirii,
    Tu nu ai scris teologie
    Ci ai lucrat-o pe pământ
    Prin duh, smerenie și fapte
    Fără să scrii nici un cuvânt.
    Ai socotit că pentru lume
    Este de’ajuns sfânta scriptură
    Și mărturiile din fapte
    Ca pildă și învățătură.



    Fie ca Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Său Arhiepiscop, ale Părintelui nostru Nicolae, să ne dea inimă bună, miloasă, ca să știm să facem daruri frumoase oamenilor…dar, în același timp, să ne dăruim cu totul lui Dumnezeu, Cel care ne umple pe noi de toată bunătatea. Amin!.
    senior editor blog · 747 vizualizari · 0 comentarii
    05 Dec 2016
    Luni, 10 octombrie 2016:
    Ora 06.30 – Procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din fața Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, pentru închinare. Va participa Preasfințitul Calinic Botoșăneanul.
    Orele 07.00 - 11.30 – Sfințirea apei (aghiasma mică) și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane și sfințirea la butoaiele cu apă lângă corpul C1), Utrenia și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Chivotul.
    Orele 16.00 - 17.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva și al Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul (în Catedrala Mitropolitană) .
    Orele 21.00 - 01.00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Chivotul.
    Marți, 11 octombrie 2016:
    Orele 07.00 - 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Basileus al Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
    Orele 17.00 - 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
    Orele 21.00 - 01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Chivotul.
    Miercuri, 12 octombrie 2016:
    Orele 07.30 - 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta Corul „Apostolii” de la Protopopiatele Iași I, Iași II și Iași III.
    Ora 9.05 – Întâmpinarea moaștelor Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul , pe Aeroportul Internațional Iași.
    Ora 9.35 – Primirea Sfintelor Moaște și a delegației din Cipru la Catedrala Mitropolitană.
    Orele 17.00 - 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
    Ora 17.00 – Conferința „Sfântul Neofit Zăvorâtulˮ și opera lui – Prof. Hristos Iconomu (Larnaca, Cipru), Muzeul Unirii din Iași; prezentarea Seriei de Opere Complete (în 5 volume) Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru,
    apărută la Editura Doxologia.
    Orele 19.00 - 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinților” – Procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul (Se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană).
    Orele 21.00 - 01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Apostol Andrei, combinată cu slujba Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană) .
    Va cânta Corul Basileus al Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
    Joi, 13 octombrie 2016:
    Orele 07.00 - 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
    Orele 17.00 - 18.00 - Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
    Ora 18.00 – Conferința „Referințele Sfântului Neofit Zăvorâtul la monahismul ortodoxˮ - Prof. Nikos Nikolaides (Tesalonic, Grecia),
    Muzeul Unirii din Iași.
    Orele 21.00 - 03.00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva, combinată cu slujba Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – (Vecernia, Litia, Utrenia) și Sfânta Liturghie arhierească – în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Basileus al Seminarului Sfântul Vasile cel Mare din Iași.
    Vineri, 14 octombrie 2016:
    Orele 07.00 - 09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Doxologia Mare (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Chivotul.
    Orele 09.00 - 13.00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt). Răspunsurile vor fi date de către corul Sanctus.
    Orele 17.00 - 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
    Orele 21.00 – 01.00 – Slujbă de Priveghere (Vecernia, Litia și Utrenia), în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Chivotul.
    Sâmbătă, 15 octombrie 2016:
    Orele 07.00 - 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, Ceasurile și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Chivotul.
    Orele 16.00 - 17.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
    Orele 21.00 - 01.00 – Slujbă de Priveghere a Învierii (Vecernia, Litia și Utrenia), în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Chivotul.
    Duminică, 16 octombrie 2016 :
    Orele 09.00 - 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Sanctus.
    Orele 16.00 - 18.00 – Ceasul al IX-lea, Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva.
    senior editor blog · 454 vizualizari · 0 comentarii
    08 Oct 2016



    Nașterea Ta a strălucit bucurie celor ținuți în legătura întristării, Și până la marginile lumii s-au vestit minunile ca prinos al mângâierii, Cea Care a răsărit din pântece neroditor naște rămânând Fecioară curată, Și pe Cel Neapropiat serafimilor Îl arată lumii cu Trup ca O Rază prea luminată. Vestirea Arhanghelului Gavriil s-a plinit și Rodul rugăciunii stăruitoare S-a arătat pe pământ. Cea închipuită în oglinda proorocească Se arată cu trupul pe pământ, gătindu-Se să primească întru Sine pe Cel Nearătat. Pentru aceasta, Maică Prealăudată, la judecată nu vădi înaintea Stăpânului păcatele noastre și șterge cu roua milostivirii Tale toate nedesăvârșirile noastre și așterne vălul uitării peste nedreptățile noastre. Corabie a milostivirii Te știm, Care porți pe Cei încărcați de povara păcatelor la limanul mântuirii. Nu ne uita pe noi, cei rătăciți, care ne primejduim a cădea în adâncul deznădăjduirii. Cetate a Împăratului veacurilor ești, înconjurată de trâmbițele biruinței, adică de Sfinții Îngeri, cei slujitori ai tainelor dumnezeiești. Întărește și cetatea inimii noastre, apărându-o de săgețile gândurilor viclene, ca neîncetat să fie înconjurată de curgerile rugăciunii curate. Pe noi, cei căzuți pe cale din pricina împiedicării de pietrele patimilor ne ridică, Preabinecuvântată, ușurând drumul nostru prin adăparea din dulceața cuvintelor dumnezeiești. Potopul patimilor tulbură neîncetat mintea noastră, nelăsându-ne a vedea întru limpezime voia cea dumnezeiască. Pentru aceasta, Te rugăm să oprești valurile ispitelor și să ne îndreptezi pe noi spre limanul cunoștinței de Dumnezeu. Eva prin gustarea din pomul neascultării, s-a făcut fiică a morții, trăgând în groapa iadului tot neamul omenesc. Dar Tu, Te-ai făcut prin curăția Ta Maică Celui Ce a ridicat blestemul nostru, deci scoate-ne și pe noi din osânda în care am căzut prin neîmplinirea poruncilor dumnezeiești. Icoană a Bisericii ești, arătând gândului nostru măsura desăvârșirii, deci clintește și inima noastră împietrită spre lucrarea la zidirea sufletului nostru cu pietrele virtuților dumnezeiești. Pe noi, cei ce zăcem în pământul patimilor, pustiiți de viforul multor ispite, ne pomenește la tronul Celui Preaînalt, ca să ne răsară nouă lumina mântuirii. Și Însăți ne învață a lăuda pe Tatăl Atotțiitorul, pe Fiul Său Cel Binecuvântat și pe Duhul Cel iubitor de oameni, Treimea Cea De o Ființă și Nedespărțită, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


    O, Preasfântă, Preacurată și preanevinovată dumnezeiască Pruncă și Fecioară Maria, care te-ai născut din părinți drepți și fără prihană, spre bucuria și mântuirea a toată lumea. O, Preasfântă Fecioară, floarea firii omenești, preafrumoasă și preaînțeleaptă, care din tulpină uscată și neroditoare ai răsărit și care, prin a ta naștere, întristarea prea fericiților tăi părinți și a toată lumea o ai risipit; nu ne lăsa pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care întru întristări și scârbe ne aflăm din cauza păcatelor noastre. O, roadă preasfințită a rugăciunii și a înfrânării, ascultă rugăciunea neputincioșilor robilor tăi și cu darul preasfintelor tale rugăciuni, ajută-ne nouă și ne învață a ne ruga lui Dumnezeu din inimă, fără de răspândire și fără de formă. Pe tine, chemarea lui Adam celui căzut, te rugăm să mijlocești pentru noi către Dumnezeu ca să ne cheme cu darul Său, la adevărata pocăință. Pe tine, Maica bucuriei, te rugăm, veselește cu darul tău sufletele noastre cele mâhnite și cuprinse de întristare. Tu, Maica luminii, mijlocește la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea minților și a inimilor noastre. Tu, raiule cuvântător, ajută-ne cu darul rugăciunilor tale, să ne curățim de întinăciunea păcatelor noastre ca să ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel însuflețit al Cuvântului, ajută-ne nouă să vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfântă și cu totul fără de prihană a lui Dumnezeu, ajută-ne ca să vedem și noi, cei neputincioși, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului și Maica celor întâi născuți. Tu, căruța luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei care de-a pururea este strălucitoare celor drepți și sfinți, pentru împărăția lui Dumnezeu. Tu, norul cel în chipul porfirei cu raze de aur, umbrește-ne pe noi de acea fierbințeală a poftelor trupești și de aprinderea mâniei și a iuțimii.
    Pe tine, ceea ce ești starea fulgerului dumnezeirii și raza cea strălucită a Soarelui celui de gând, te rugăm, luminează-ne cu darul tău ca să nu uităm că și noi suntem biserici ale lui Dumnezeu și să nu întristăm cu păcatele noastre Duhul lui Dumnezeu care locuiește în noi. Tu, noian al darurilor celor duhovnicești, ajută-ne să dobândim și noi nevrednicii, darul lui Dumnezeu în veacul de acum și în cel viitor. Tu, sălaș al Duhului Sfânt, mijlocește cu darul tău la Dumnezeu, ca inimă curată să zidească în noi și cu duh drept să înnoiască cele dinlăuntru ale noastre. Pe tine, Maica îndurării și a mângâierii, te rugăm cu adâncă umilință a inimii, să stai lângă noi în ceasul cel mai de pe urmă al vieții noastre ca să ne ajuți și să ne mângâi sufletele în vremea despărțirii de acest trup stricăcios și de veacul acesta trecător. Pe tine, porumbiță înțelegătoare cu aripi de aur și cu străluciri de fulger, te rugăm din toată inima să călătorești cu noi până ce vom trece toate vămile cele înfricoșătoare ale văzduhului și toată puterea întunericului celui de sub cer. Pe tine, ușa vieții, a luminii și a bucuriei, te rugăm să ne ajuți să intrăm pe porțile cele sfinte ale împărăției cerurilor și să ajungem, cu darul prea sfintelor și prea puternicelor tale rugăciuni, la lumina veseliei celei neasemănate și neapropiate.
    Pe tine, Împărăteasa cerului și a pământului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi și care ai născut pe Ziditorul Serafimilor și i-ai întrecut întru cinstire pe Heruvimi, te rugăm, noi păcătoșii și nevredniciii robii tăi, să stai aproape de sufletele noastre în ziua cea mare și înfricoșătoare a Judecății de apoi și să îmblânzești mânia cea sfântă și dreaptă a Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca să miluiască și să mântuiască sufletele noastre. Amin!


    senior editor blog · 584 vizualizari · 0 comentarii
    07 Sep 2016
    Sfaturi duhovnicesti ale parintelui Sofronie Saharov
    -Mulți se străduiesc să trăiască viața duhovnicească numai la Dumnezeiasca Liturghie de duminică, iar în restul săptămânii se află în afara viețuirii ascetice. Acești oameni nu pot înțelege monahismul. Cei ce nu trăiesc întreaga săptămână evanghelic-ascetic nu pot trăi nici duminica ascetic.
    - Cei care-l bârfesc și-l clevetesc pe preot îi fac un mare bine: îl smeresc. Insă nu trebuie să-l judece mulți, căci atunci se amărăște, iar când există amărăciune, Harul lui Dumnezeu nu lucrează. Defăimarea îl ajută pe cleric, deoarece acționează ca o frână - la fel cum frâna oprește mașina care se îndreaptă spre prăpastie. Insă cel care clevetește nu se folosește. Când oamenii îl laudă pe cleric, el trebuie să se bucure, dar și să se smerească, de vreme ce este slujitor al lui Hristos, Cel ce a suferit smeriri și Cruce.
    - Lacrimile sunt de trebuință pentru monah și pentru creștin. Există lacrimi lumești și lacrimi dumnezeiești. Diferența dintre ele se vădește din aceea că lacrimile lumești-egoiste se nasc din disprețuirea de către oameni, din pierderea vredniciilor și a bunurilor lumești, pe când cele duhovnicești-dumnezeiești se nasc din pocăință, din dorirea mântuirii și a vieții veșnice.
    - Cuvântul „Ține-ți mintea în iad, și nu deznădăjdui" i-a fost descoperit Starețului Siluan de însuși Dumnezeu. Aceasta o cred și am înțeles-o. Precum mi-am dat seama mai târziu, cuvântul acesta se vădește și în viața lui Hristos. Apostolul Petru mărturisește: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu" -iar Hristos [drept răspuns] își vestește patima, pogorârea la iad și înviem. Vestirea patimii se leagă strâns de mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos, Aceasta este „Ține-ți mintea în iad, și nu deznădăjdui".
    Nu toți pot să-și țină mintea în iad; depinde de puterea fiecăruia. Acesta este privilegiul celor puțini, al celor puternici, căci omul poate câdea în deznădejde. Atunci când după trăirea iadului vine nădejdea mântuirii, înseamnă că este lucrarea Harului Dumnezeiesc. Prin gândul „Ține-ti mintea în iad" contenește lucrarea patimilor, și înlăuntrul nostru vine Duhul Cel veșnic. Atunci omul nu simte că va dobândi Impărăția Cerurilor cândva, în viitor - căci o are deja înlăuntrul său. Multora li s-a descoperit acest cuvânt și l-au trăit ei înșiși, dar el se ascunde în chip tainic âe-a lungul veacurilor. Propovăduind-o lumii, m-am simțit pe sinemi posesorul unei uriașe moșteniri.
    - După un păcat trupesc, Rugăciunea se oprește, în vreme ce scrierea theologică poate continua. Aceasta arată deosebirea dintre theologia ca harismă a Sfântului Duh și theologia ca știință omenească. Rugăciunea este cea care vădește curăția sufletului și a trupului. Este cu putința ca omul să theologhisească, să scrie, să fie om de știință, dar să nu se roage, să nu fie sfânt.
    - Vreau să trăiesc viața pustnicilor, nu să joc teatru. Să fiu cel ce sunt. Când râd, există oameni care se smintesc; când sunt serios, iarăși se smintesc. Vreau să fiu firesc, simplu.
    - Monahii mănăstirii noastre nu trăiesc așa cum trăiam eu în pustia Sfântului Munte, însă mă bucur că sunt monahi buni, și trăiesc în chip firesc, nu sunt ipocriți, nu joacă teatru. Ii primesc la fel pe toți oamenii, deopotrivă bogați și săraci, fără osebire, și pe toți încearcă să-i ajute.
    - Când vor lipsi monahii, atunci credința se va pierde.
    - Mă bucur că episcopul tău (Mitropolitul Calinic al Edessei) îi iubește pe monahi.
    -Monahii nu sunt trândavi, ei sunt de folos pământului întreg, întregii omeniri. Preoții de mir își mărginesc lucrarea la o parohie, dar monahii sunt de folos întregii lumi. La mănăstirea noastră vin oameni din întreaga lume.
    - Starețul Siluan, cu constituția trupească pe care o avea, ar fi putut zămisli mulți copii, dar Harul lui Dumnezeu l-a făcut să se înfrâneze în chip desăvârșit; nu avea nici măcar un singur gând trupesc. Abia ajuns la mănăstire și lipsit de experiență în lupta duhovnicească, a căzut într-un păcat oarecare după masă. De atunci n-a mai primit nici un gând trupesc în întreaga sa viață, ascultând de cuvântul Părintelui său duhovnicesc.
    Ca Părinte duhovnicesc, am întâlnit în Sfântul Munte și câțiva, îndeosebi tineri, care săvârșeau păcatul „de unul singur". In acest caz vindecarea constă în ațintirea minții la rugăciune, la Dumnezeu. Când crește rugăciunea lăuntrică și însuflarea duhovnicească, atunci contenește lucrarea patimii. Când, după o nălucire de noapte, ne trezim tulburați, înseamnă că am avut plăcere. Aceasta se înfruntă prin Harul pocăinței, prin plâns, prin rugăciune, prin unirea minții cu inima.
    - Mulți Părinți duhovnicești au greutăți în confruntarea cu problema [feririi de] nașterea de prunci, în ceea ce privește Dumnezeiasca împărtășanie. Este trebuință de discernământ și luminare de la Dumnezeu.
    O observație generală ar fi că trebuie o mare atenție spre a nu-i mustra pe oameni în mod nechibzuit, căci se vor deznădăjdui și vor pleca din Biserică. Tot astfel, lipsirea pentru mulți ani de Dumnezeiasca Impărtășanie îl omoară pe om și-l îndepărtează de Biserică. Mulți trăiesc cu dori-rea după Dumnezeiasca Impărtășanie. Dacă-i lipsim de ea, atunci nu vor putea rezista feluritelor ispite. E trebuință de pricepere, de rugăciune, și mai depinde și de cum sunt creștinii care vin să se spovedească. Va trebui să-i ajutăm să trăiască cu pocăință, cu rugăciune, să meargă la biserică și să țină poruncile lui Hristos. De asemenea, mai sunt unii care săvârșesc o înfrânare peste puterile lor.
    In această chestiune nu se poate rândui o linie comună pentru toți. Este o problemă între Părintele duhovnicesc și cel ce se spovedește. Când există putința iconomiei, a pogorământului, să dăm Dumnezeiasca Impărtășanie din când în când. E de-ajuns să vedem sporire în viața lor duhovnicească.
    - Vedem adesea că în momentul în care îl cunoaște cineva pe Hristos și începe să trăiască o viață îmbisericită, voiește să devină preot. Insa este nevoie mai întâi să treacă o lungă perioadă de timp pentru a se statornici în viața bisericească, și după aceasta să hotărască de voiește sau de este potrivit să devină preot.
    - Rugăciunea neînșelată se face prin plâns, și vine prin plâns. De voiește cineva să se facă călugăr adevărat, trebuie să învețe să se roage. Sâ se socotească pe sine ca osândit, și atunci îi va veni un gând de prihănire de sine. De fiecare dată vine un gând nou. In acesta trebuie să stăruiasca. Atunci mintea se alipește de inimă. Din acest plâns îi vine durere în inima. Este neapărat de trebuință să existe această durere duhovnicească. Aceasta durere se simte în partea de sus a organului trupesc al inimii. Daca doare însă în partea de jos a inimii, atunci iau naștere cu ușurință tulburări trupești, de aceea trebuie evitat acest fel de durere.
    Din această durere duhovnicească din partea de sus a inimii se răspândește liniște și pace în întregul trup, și atunci omul poate discerne gândurile, dacă provin de la Dumnezeu sau de la diavolul. Atunci el poate pricepe și gândurile celorlalți. Astfel, când se roagă pentru ceilalți, monahul poate înțelege îndată care este starea lor duhovnicească.
    Când monahul se obișnuiește să plângă așa, iar mănăstirea îi devine piedică, atunci iese în pustie. Când plânsul îi vine de la sine, într-o neîncetata tânguire, este dovada că trebuie să se liniștească în pustie. Când într-o zi monahul plânge două-trei ceasuri cu gând curat, mintea lui se poate afla în Dumnezeu multe zile după aceea, fără a se mai dezlipi de acolo și fără a mai trebui să împlinească pravila de rugăciune și canonul.
    - Dragoste este când cineva se face „tuturor toate", când se poartă sincer cu oamenii pe care-i întâlnește și împreună cu care locuiește, când nu dorește să-și impună ale sale, ci primește voia celuilalt ca pe propria-i voie.
    - Pentru Rugăciunea minții, lumina fizică (a soarelui sau a lămpii), și chiar culoarea pereților poate să deranjeze, asemenea cum deranjează zgomotul. Pentru nevoința în Rugăciunea minții este trebuință de întuneric și de liniște. Culorile camerei trebuie să fie închise, iar icoanele nu foarte luminoase.
    - Creștinul nu se poate ruga de multe ori pe zi cu simțirea Harului. Dumnezeu dă Harul Său când și când. Când mintea lucrează Rugăciunea minții și obosește, nu mai poate în aceeași zi să se roage cu intensitate. Durata intensității diferă - câteodată se lucrează Rugăciunea o oră, altădată două ore, uneori un sfert de oră. Când se face cu intensitate, aceasta ajunge pentru întreaga zi.
    - Este bine ca omul, atunci când obosește în lucrarea minții, să rostească rugăciunea cu gura, ca urechea s-o audă, chiar dacă are Rugăciunea minții. Aceasta să se facă îndeosebi în situațiile în care este singur.
    - Câteodată, în timpul rugăciunii, diavolul dă formă în minte anumitor imagini despre propria-i prezență, spre a-l îngrozi pe cel ce se roagă. Pentru aceasta este nevoie de o mică lumină în cameră, așa încât cel ce se roagă să nu se înfricoșeze la gândul că diavolul este prezent.
    - In timpul Rugăciunii intense a minții vin anumite gânduri purtătoare de lumină. Acestea sunt ale diavolului, spre a ne desprinde atenția de la Rugăciune. In timpul vederii Luminii nezidite nu există gânduri. Este cu putință ca gândurile să fie și gânduri bune sau firești - gândurile firești ale minții. Atunci când intelectul se concentrează și raționează, are o însuflare. Este nevoie de atenție, să nu luăm aceasta drept Harul lui Dumnezeu, luminare de la Dumnezeu. Acesta este așa-numitul întuneric al dezbrăcării de toate. Curățată de lucrurile materiale și luminată de Harul lui Dumnezeu, mintea dobândește o transparență luminoasă. Vederea Luminii nezidite se trăiește dincolo de această stare.
    - Creștinul poate rosti încet și rar, cu glas, Rugăciunea - apoi atenția să stea noetic în inimă și să oprească rostirea Rugăciunii. Cât ține puterea minții, creștinul trebuie să rămână în această stare, urmărind. Când îi slăbește rugăciunea, va trebui să o rostească din nou cu gura. Este și acesta un mod de trăire a isihiei.
    - De multe ori, diavolul ne aduce în minte păcate săvârșite în trecui ca să ne arunce în deznădejde. In astfel de situații se cere discernământ din partea Părintelui duhovnicesc, spre a-l tămădui pe ucenic.
    - De multe ori, de-a lungul nopții simțim o apăsare în inimă. Atunci facem mai intens Rugăciunea, ne pocăim, plângem, iar în ziua următoare ne sculăm bucuroși.
    - Adesea, cel ce lucrează Rugăciunea are dureri în inimă. Asta nu-i o boală de inimă, ci uneori se naște din tensiunea la care este supusă inima, iar alteori este ispită de la diavolul. In cel de-al doilea caz, diavolul îi impune gândul că, de se va ruga în continuare, va muri. Pentru a crește, Rugăciunea trebuie să treacă și prin acest fel de cercare. Omul să zică: „Sa mor!" - și să continue să se roage.
    - Copacii au crengi care fac roade, dar au și unele ramuri uscate, ce nu vatămă copacul. La fel se întâmplă și la oameni: pot să aibă și unele scăderi, ce nu vatămă. Noi trebuie să le vedem virtuțile.
    - Când pătrunde în noi vreun gând sau vreo iubire nelegiuită, acestea pleacă prin plâns. Prin lacrimi pleacă din suflet orice rău.
    - Când fie un lucru, fie o persoană atrage iubirea noastră mai mult decât dragostea lui Dumnezeu, atunci săvârșim curvie duhovnicească.
    - Incepătorii în viața duhovnicească dau formă imaginară în minte cuvintelor rugăciunii, și astfel crește și se cultivă închipuirea. Este de preferat ca la început să ținem rugăciunea pe buze, adică să o rostim cu glasul, fără să ne imaginăm cuvintele.
    - In problemele duhovnicești trebuie să se înainteze cu frica lui Dumnezeu. Adică temelia să fie frica lui Dumnezeu. Când după o lucrare ia naștere smerenia, aceasta este un semn al bunăvoirii lui Dumnezeu și al împlinirii, al coacerii.
    - Starețul trebuie să-și țină ucenicul la hotarele deznădejdii, să nu-l laude pentru harismele lui. Va trebui să-l încurajeze numai în clipele dificile, când apare deznădejdea cea de nevindecat. Atunci va avea ucenicul sporire. Viața monahală este „exploatare" a tuturor stărilor, dar monahul se folosește îndeosebi din ocări și smeriri.
    - Gheron Iosif Isihastul, când se ruga, veneau păsărele sălbatice și-ii loveau cu ciocul în acoperiș. Cineva ar putea spune că era o ispită de la diavolul; eu socotesc că păsările erau atrase de rugăciunea Starețului.
    senior editor blog · 480 vizualizari · 0 comentarii
    11 Aug 2016




    Fă-ți timp să te întrebi mai des: cărei înțelepciuni datorezi alcătuirea perfectă a corpului tău; ce îl ține constant în viață și îl direcționează? Cine a statornicit legile intelectului, cele ce se manifestă până astăzi la toți oamenii? Cine a înscris în inimile oamenilor legea conștiinței, cea care lucrează în noi întru răsplătirea binelui și osândirea răului?
    Dumnezeule Atotputernic, Preaînțelept și Atotbun! Tu ții mereu mâna Ta ocrotitoare asupra mea, păcătosul, și nu există clipă în care bunătatea Ta să mă fi părăsit!
    Fă-mă să-Ți pot săruta mereu, cu credință vie, dreapta Ta. De ce-ar trebui oare să caut undeva departe semnele bunătății, înțelepciunii și atotputerniciei Tale?!
    Mă bucur nespus că le pot găsi, mai evident ca oriunde, în mine însumi. Eu sunt un miracol al bunătății lui Dumnezeu, al înțelepciunii și atotputerniciei Sale. Eu cuprind în mine un mic un întreg univers. Sufletul meu este o expresie a lumii nevăzute, trupul, o expresie a lumii văzute.
    (Sfântul Ioan de Kronstadt)

    Luptă cu egoismul din toate puterile; învață smerenia…



    Nu există vreun rău mai mare decât egoismul. El dă naștere la toate ispitele și necazurile și vai de cel atins de el – îl va deforma! Doar bunul ucenic își va face sufletul îngeresc împodobit cu frumusețe duhovnicească. Nu lăsa să treacă timpul fără roadă, pentru că firul e înfășurat și de îndată vei auzi: Fă-ți ordine în casă căci vei muri și nu vei mai trăi (Is. 38, 1). Luptă cu egoismul din toate puterile; învață smerenia. Lucrează cu frângere de inimă, cu întristare duhovnicească, cu mireasma smereniei. Doar faptele care au smerenie vor fi recompensate. Faptele înveninate de egoism și voia proprie vor fi aruncate în cele patru zări și împrăștiate ca gunoiul și vom fi lăsați cu mâna goală. Să ne venim în fire. Să ne bucurăm cu dragostea neîntinată a lui Hristos, căci sufletele împătimite nu vor intra în Ierusalimul cel ceresc. Doar sufletele curate vor intra acolo cu bucurie.
    Dar, prea iubiții mei copii, cu adevărat ne lipsește această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferințele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfințenie! Cel ce are smerenie alungă necazurile. Fără adevărata smerenie, necazurile rămân aceleași și cresc, așa încât orice nădejde de îndreptare e pierdută. Un om smerit nu-și amintește vreun rău din trecut pe care aproapele său i l-a făcut, ci din toată inima iartă și uită totul pentru dragostea lui Dumnezeu. Rugați-L pe smeritul nostru Iisus în rugăciunile voastre să vă dăruiască un duh de smerenie și de umilință.
    (Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem)



    În lumea asta zbuciumată
    Am căutat limanul sfânt,
    Pe care l-am visat odată,
    Dar nu se află pe pământ.
    Un singur țărm acum rămâne
    Străin de valul cel lumesc:
    Ierusalimul cel din ceruri,
    În calea lui să mă grăbesc !



    Doamne ajuta!
    senior editor blog · 716 vizualizari · 0 comentarii
    24 Iul 2016
    CUVANT PENTRU SUFLET - CUVANT DE ÎNȚELEPCIUNE :

    Inaltarea Domnului - Sfantul Ioan Gura de Aur



    Cuvant la Inaltarea Domnului
    "Deci, Domnul Iisus, dupa ce a grait cu ei, S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu" (Marcu 16, 19)


    Ce sarbatoare este astazi? Este o sarbatoare inalta si mare, care covarseste mintea omeneasca, si vrednica de marea bunatate a Aceluia ce a asezat-o, adica a lui Dumnezeu. Astazi neamul omenesc iarasi s-a impacat cu Dumnezeu. Astazi vrajmasia cea indelungata s-a ridicat, razboiul cel indelungat s-a sfarsit. Astazi s-a incheiat o minunata pace, care mai inainte niciodata nu se putea astepta. Caci cine ar fi nadajduit ca Dumnezeu iarasi se va impaca cu oamenii? Nu pentru ca Domnul era vrajmas al oamenilor, ci pentru ca robul era usuratic la minte; nu pentru ca Stapanul era aspru, ci pentru ca robul era nemultumit.
    Voiesti sa stii cum noi am intaratat asupra noastra pe acest Domn plin de dragoste si de prietenie? Este neaparat trebuitor sa cunoastem fondul vrajmasiei de mai inainte, pentru ca atunci cand vedem ca noi, care eram vrajmasii lui Dumnezeu, iarasi am fost cinstiti, sa ne minunam de dragostea Aceluia. Si sa nu credeti ca acea schimbare s-ar fi facut in urma propriilor noastre merite, ci mai vartos sa nu incetati a recunoaste marimea harului dumnezeiesc si de-a pururea sa multumiti Lui pentru marimea darurilor Sale.
    Asadar, voiesti sa stii cum am intaratat asupra noastra pe acest Domn iubitor de oameni, plin de dragoste, bun, care toate le-a intocmit spre binele nostru? Dumnezeu hotarase odinioara a starpi tot neamul nostru, si asa de tare Se maniase asupra oamenilor, incat voia sa-i starpeasca impreuna cu femeile, cu copiii, cu dobitoacele si cu tot pamantul. El chiar spusese: "Voi pierde de peste tot pamantul pe omul pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la pasarile cerului, tot voi pierde, caci imi pare rau ca le-am facut" (Facerea 6, 7). Dar nu omenirea in sine ura El, ci rautatea ei.
    Si noi, care paream nevrednici de pamant, astazi ne-am inaltat la cer. Noi, care nu eram vrednici de nici o cinste pe pamant, ne-am inaltat la imparatia cea de sus si am trecut peste ceruri si am ajuns la tronul cel dumnezeiesc; si acea natura, care fusese alungata din rai de catre heruvimi, astazi s-a ridicat mai presus de heruvimi. Dar cum s-a savarsit aceasta mare minune? Cum ne-am ridicat noi la aceasta inaltime, noi care am maniat pe Domnul si nu paream vrednici nici de pamant? Cum s-a inlaturat acel razboi? Cum s-a imblanzit acea manie? Cum? Caci aceasta este de mirare, ca nu noi, ci El, Care cu dreptate Se maniase pe noi, ne-a chemat la pace si a intemeiat pacea. Cum, El a fost atacat si El cheama la pace? Negresit, caci El este Dumnezeu si de aceea ne cheama pe noi, ca un Parinte plin de dragoste.
    Sa vedem, cum se face aceasta? Mijlocitorul pacii este Fiul Aceluia Care ne cheama la pace; nu un om, sau inger, sau arhanghel, ori vreun altul dintre slujitorii lui Dumnezeu, ci insusi Fiul lui Dumnezeu este mijlocitor. Si ce face Mijlocitorul? Ceea ce se cuvine mijlocitorului. Precum atunci cand doi sunt invrajbiti se pune intre dansii un al treilea si potoleste mania unuia si a altuia, asa a facut si Hristos. Dumnezeu Se maniase pe noi, si noi ne abatusem de la Dumnezeu, dar Hristos a intervenit intre noi si a impacat amandoua partile. Dar cum S-a facut El mijlocitor? Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatal, El a luat-o asupra Sa; din partea lui Dumnezeu El a suferit pedeapsa, din partea omenirii celei invrajbite cu Dumnezeu - ocara.
    Voiesti sa stii cum le-a luat pe amandoua asupra Sa? "Hristos, ne-a rascumparat din blestemul legii, facandu-Se pentru noi blestem" (Galateni 3, 13). Acum vezi ca El a rabdat pedeapsa cea pusa din partea lui Dumnezeu? Dar iata cum a luat asupra Sa si ocara ce vine de la oameni. Zice psalmistul: "Ocarile celor ce Te ocarasc pe Tine au cazut asupra mea" (Psalmul 68, 11). Asa a ridicat El vrajmasia si n-a incetat a face si a suferi toate, pana ce iarasi a impacat cu Dumnezeu pe vrajmasul lui Dumnezeu. Si ziua de astazi este pricina acestor bunatati.
    El a luat parga naturii noastre (adica natura omeneasca in a ei desavarsire) si a dat-o iarasi Tatalui, facand ca un lucrator de pamant care aduce lui Dumnezeu parga roadelor, ca prin aceasta Dumnezeu sa binecuvanteze tot campul. El a adus Tatalui parga naturii omenesti, si Tatal a admirat jertfa, si pentru vrednicia Celui ce a adus jertfa, si pentru insasi curatia jertfei. Asa ca Tatal a luat-o cu mainile Sale si a pus-o langa Sine, zicand: "Sezi de-a dreapta Mea" (Psalmul 109, 1).
    Dar carei naturi a grait Dumnezeu? Catre natura cea omeneasca, ori catre natura cea dumnezeiasca a lui Hristos? Aratat este ca aceleia careia ii spusese odinioara: "Pamant esti si in pamant te vei intoarce" (Facerea 3, 19).
    Nu era destul ca natura omeneasca, prin Hristos, s-a ridicat la cer? Nu era destul ca ea a ajuns in lacasul ingerilor? Nu era, oare, aceasta cinste negraita? Insa ea a trecut mai presus de ingeri, s-a inaltat peste arhangheli, peste heruvimi si serafimi, si nu s-a oprit pana ce a sezut pe tronul lui Dumnezeu. Socoteste cat de jos statea inainte natura omeneasca si cat de sus s-a ridicat! Nu se putea sa cada mai jos decat cazuse omenirea, si nici mai sus nu putea a se ridica decat a ridicat-o Hristos. Caci natura omeneasca prin Hristos s-a ridicat la cer. Si ce insusiri avea aceasta natura mai inainte?
    Eu ma opresc bucuros la injosirea naturii noastre, pentru ca sa recunosc mai bine uimitoarea ei inaltare, prin bunatatea Domnului. Noi eram pulbere si cenusa. Dar cel putin aceasta nu era urmare a vinovatiei noastre, ci din cauza slabiciunii naturii noastre, ca oamenii se facusera mai fara de minte decat dobitoacele, dupa cum zice si psalmistul: "Alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor" (Psalmul 48, 12). A se asemana cu dobitoacele cele fara de minte inseamna a fi inca mai injosit decat ele. Adica, la dobitoace, lipsa de minte este ceva natural, nevinovat, dar o fiinta inzestrata cu minte a se pogori pana la lipsirea de minte, aici este vinovatia vointei. Asadar, oamenii au cazut mai jos decat dobitoacele, s-au facut mai nemultumitori, mai nebuni, mai vartosi, mai injositi, mai nesimtitori decat pietrele.
    Ce trebuie sa zic? Cum sa ma exprim? Aceasta nevrednica omenire, cea mai fara de minte decat toate, s-a ridicat astazi peste toate. Astazi ingerii au vazut ceea ce de mult doreau sa vada. Astazi arhanghelii privesc cele pe care de mult asteptau sa le vada. Ei au vazut natura noastra stralucind de pe Tronul cel imparatesc, stralucind in slava si frumusetea cea nemuritoare. Caci acum, cand natura omeneasca i-a covarsit cu cinstea, ei totusi se bucura, asa cum mai inainte jeleau injosirea noastra. Desi heruvimii alungasera omenirea din rai, totusi jeleau soarta ei.
    Daca oamenii simt compatimire pentru altii, cu atat mai mult ingerii au simtit compatimire pentru noi, caci ei sunt mai plini de iubire decat oamenii. De aceea se arata ingerii pretutindeni unde se vorbeste despre reinaltarea omenirii, atat la Nasterea lui Hristos, cat si la invierea Sa din mormant.
    Astazi, la Inaltarea Mantuitorului la cer, iata ce se zice in istoria Apostolilor despre ingeri: "... doi barbati au stat inaintea lor in haine albe, care au si zis: Barbati galileeni, ce stati cautand spre cer? Acest Iisus, care S-a inaltat de la voi la cer, asa va veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (Fapte l, 10-l1).
    Ascultati acum cu luare aminte. Pentru ce vorbesc ei asa? Nu aveau oare ucenicii ochi? Nu vazusera ei insisi ceea ce s-a petrecut? Nu spune evanghelistul ca S-a inaltat inaintea ochilor lor? (Fapte l, 9). Pentru ce, oare, s-au infatisat atunci ingerii si le-au spus ca El S-a inaltat la cer? Pentru doua pricini:
    Intai, fiindca ucenicii erau intristati pentru despartirea de Hristos. Cum ca ei in adevar erau tristi, aflam din cuvintele Domnului: "Nimeni dintre voi nu ma intreaba: Unde Te duci? Ci, fiindca v-am spus acestea, intristarea a umplut inima voastra" (Ioan 16, 5-6).
    Cand noi ne despartim de prieteni si de rude, ne pare rau. Cum ar fi putut acum ucenicii sa nu jeleasca si sa nu simta durerea, cand vedeau ca se desparte de dansii Izbavitorul lor, Dascalul si Sprijinitorul cel plin de dragoste, cel bland si bun? De aceea li s-au aratat ingerii; ei trebuiau sa aline durerea ucenicilor pentru ducerea Domnului de la dansii, prin fagaduinta revenirii Lui. "Acest Iisus, care S-a inaltat de la voi la cer, asa va veni, precum L-ati vazut mergand la cer". Va pare rau ca El se ia de la voi, insa nu va intristati, El iarasi va veni. Aceasta este intaia pricina a aratarii ingerilor.
    Pentru a doua pricina, nu mai mica decat prima, ingerul a adaugat: "El S-a inaltat", adica S-a inaltat, S-a ridicat la cer. Distanta era prea mare si ochii omenesti nu puteau sa priveasca trupul ce se inalta pana a ajuns la cer. Precum o pasare, care se ridica la inaltime, se ascunde tot mai mult de ochii nostri, asa si trupul lui Hristos, cu cat mai sus se ridica, cu atat mai mult se departa de ochii ucenicilor, fiindca slabiciunea vederii nu putea sa urmareasca lungimea distantei. De aceea s-au infatisat ingerii, spre a incredinta pe ucenici despre inaltarea Sa la cer, ca ei sa nu creada ca El a fost luat la cer ca Ilie. Ilie a fost luat ca un rob al lui Dumnezeu, iar Iisus ca Domn; Ilie cu o caruta de foc, Iisus a fost luat de un nor, caci si Tatal, precum zice Isaia, "sade pe nor" (Isaia 19, 1). Ilie, la inaltarea sa, a slobozit cojocul sau asupra ucenicului sau Elisei; dar Iisus, dupa ce S-a inaltat, a facut sa se pogoare asupra ucenicilor Sai darurile Harului si a facut nu numai un prooroc, ci mii de prooroci, care au fost cu mult mai mari si mai slaviti decat Elisei.
    Asadar, iubitilor, sa priveghem si sa indreptam ochii duhului nostru la a doua venire a Domnului. Apostolul Pavel zice: "insusi Domnul intru porunca, la glasul arhanghelului, Se va pogori din cer, si cei morti intru Hristos vor invia intai. Dupa aceea, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti impreuna cu ei in nori, intru intampinarea Domnului" (I Tesaloniceni 4, 16-17). Insa nu toti. Asculta ce zice Hristos: "Atunci vor fi doua macinand la moara, una se va lua, alta se va lasa; in noaptea aceea vor fi doi intr-un pat, unul se va lua, altul se va lasa" (Matei 24, 41; Luca 17, 34). Ce inseamna aceste vorbe neintelese? Cele de la moara sunt saracii si chinuitii (la iudeii antici, slujnicele sau roabele erau datoare sa macine faina in rasnita), cei din pat sunt bogatii, care au si comoditate, si prisosinta. Domnul voieste asadar sa spuna ca atat dintre saraci, cat si dintre bogati, numai unii se vor mantui, altii insa vor pieri. Dreptii vor fi rapiti in nori, spre intampinarea Domnului, iar pacatosii vor fi lasati si dati osandei.
    Cand un rege viziteaza o cetate, obisnuiesc a iesi inaintea lui cei ce ii sunt favoriti; iar criminalii se tin in cetate, spre a astepta pedeapsa lor. Tot asa va fi cand Domnul va veni la judecata. Vom fi, oare, si noi atunci dusi spre intampinarea Lui? Ah, eu cunosc pacatele mele si nevrednicia mea!
    Deci, sa nu se laude bogatul intru bogatia sa si saracul sa nu se creada mizerabil si nenorocit. Mai vartos fericit, si sigur fericit, si de trei ori fericit este cel care se va arata vrednic in ziua aceea a iesi intru intampinarea Domnului, de ar fi el si cel mai sarac decat toti. Iar noi, pacatosii, sa ne tanguim pe noi insine, si nu numai sa ne tanguim, dar sa ne imbunatatim, sa ne schimbam, pentru ca toti sa primim cu vrednicie pe imparatul ingerilor si sa putem gusta acea sfanta fericire intru Hristos Domnul nostru, Care fie proslavit impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in vecii vecilor. Amin.
    senior editor blog · 688 vizualizari · 0 comentarii
    09 Iun 2016
    Invierea Lui Hristos este unul dintre cele mai cutremurătoare evenimente din istoria umanității, fiindcă și moartea este văzută ca cea mai mare tragedie a existenței omenești. Însă, când vorbim despre moarte, trebuie să știm că moartea nu este doar biologică. Putem vorbi, de asemenea, despre moartea existențială, socială, națională, dar, mai ales, moartea duhovnicească. În istoria noastră personală există momente pe care, fără Hristos, le trăim ca moarte existențială.
    Prin Învierea Sa, Hristos a învins moartea (Romani 6, 9). Hristos nu a biruit doar Moartea, ci a biruit moartea fiecăruia dintre noi, ori de câte ori viața Sa devine propria noastră viață, prin Înviere (II Cor. 4, 10-11). Pentru toate aceste situații în care, fiecare dintre noi moare puțin câte puțin, Hristos răspunde într-un mod unic și irepetabil, ,,înviind din mormânt” și ,,cu moartea pre moarte călcând”.
    În lumina Învierii Lui Hristos nu există urmă de deznădejde, impas, prăbușire morală. Prin Înviere, toate se însuflețesc, totul devine ,,făptură nouă”. Chiar și moartea însăși, din proces de stricăciune și degradare a celor lumești, create, devine trecere către viață. După cum spunea fericitul gheronda Gheorghe (Kapsánis), ,,ce ar fi fost lumea fără Hristos Cel Înviat, și fără Învierea pe care o așteptăm să ne-o dăruiască? Un cimitir nesfârșit…Iar noi ce-am fi fost? Niște bieți muribunzi care ne așteptăm moartea pentru a dispărea o dată pentru totdeauna. Viața nu ar mai fi avut nici un rost, nici un scop. Foarte bine a spun Sfântul Iustin Popovici că nu ar fi crezut în Hristos dacă El nu ar fi biruit moartea”.
    Relatările Sfinților Evangheliști, precum și imnografia Bisericii ne învață că Hristos a mers de bunăvoie către Patimă, însă ucenicii săi nu au înțeles acest lucru. Iar ca martori ai Patimilor Mântuitorului, nu au mai putut gândi limpede și nu mai trăgeau nici o nădejde despre ceea ce urma să se întâmple. Tristețea, suferința și frica îi cuprinsese pe toți, în mod justificat. Doar după Înviere, ucenicii au prins iarăși curaj: ,,Deci, s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul” (Ioan 20, 20).
    Nu doar orele Patimilor Mântuitorului au fost clipe grele. Și clipele morții noastre de zi cu zi, ispitele, nereușitele sunt momente grele. Simțim că în acele momente nu mai suntem noi înșine, nu mai avem nici un gând optimist. Atunci, în acele momente, gândurile noastre, sentimentele sunt învăluite de tristețe și pesimism. Ele nu sunt pe placul Lui Dumnezeu și nu ne ajută să trăim bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, bucuria relației cu semenii, bucuria de a fi noi înșine.
    În aceste momente grele, trebuie să ne gândim la cei care au trăit ceea ce trăim noi. Avem exemple de viață pe Sfinții noștri, care, ca fii ai Învierii, au gustat din roadele Ei și au devenit, astfel, martori de netăgăduit ai ei. Din viața sfinților noștri învățăm că mergerea , de bunăvoie, alături de Hristos către Patimă, este chezășia pentru Învierea alături de el. Dacă, din dragoste pentru Hristos, de bunăvoie, vom suporta moartea noastră zilnică, aceasta va fi prilejul, dar și calea care duce la învierea, în Hristos, a fiecăruia dintre noi: ,,Dacă rămânem întru El, vom și împărăți împreună cu el; de-L vom tăgădui, și El ne va tăgădui pe noi. Dacă nu-I suntem credincioși, El rămâne credincios, căci nu poate să se tăgăduiască pe Sine însuși”. (II Timotei 2, 12-13). Atunci, bucuria și pacea Învierii, vor fi daruri inalienabile ale Lui Hristos, care ne vor însoți în această viață vremelnică a noastră, dar și în veșnicie. Acest lucru este dezvoltat foarte bine de Sfântul Grigorie Palama în epistola sa către monahia Xenia.
    Au trecut, deja, câțiva ani, de când țara noastră, Grecia, a început să urce pe Golgota reprezentată de criza de care se vorbește în zilele noastre. Cei mai mulți frați ai noștri suferă de pe urma acestei crize care are mai multe aspecte. Mulți și-au pierdut zâmbetul, bucuria, pacea, optimismul, visele, așteptările. Viața este dominată de o atmosferă cenușie, tristețe, deznădejde, frustrare și furie. Însă, omul nu poate trăi astfel și caută soluții. Iar cei care caută cel mai mult soluții sunt tinerii.
    Să ne ridicăm, și anul acesta, privirea, către Hristos Cel Înviat. Vom vedea, atunci, că El este rezolvarea tuturor problemelor noastre. Domnul Cel Înviat aduce în inimile noastre adevărata pace, și adevărata bucurie pe chipurile noastre. În acest sens, Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul spunea: ,,Hristos este izvorul vieții, al bucuriei, al luminii și al adevărului. Hristos este totul”.
    Într-adevăr, Hristos este totul. ,,Totul” este Hristos al Bisericii Ortodoxe, Hristos al Tradiției noastre Ortodoxe, Hristos al Sfinților noștri Părinți, al mărturisitorilor și al cuvioșilor, Hristos, care, acum este alungat din sărmana noastră țară. Da, Hristos este alungat odată cu introducerea în programa școlară a materiei denumită ,,religie” dar care promovează sincretismul religios. Da, Hristos este alungat odată cu legiferarea Duminicii ca zi de lucru, odată cu votarea unor legi ce contravin învățăturilor evanghelice, odată cu crearea secției de Studii Islamice în cadrul Facultății de Teologie din Tesalonic, lucruri care întristează foarte mult poporul nostru binecredincios.
    Însă, poporul nu l-a părăsit pe Hristos și se opune din răsputeri celor care vor să îi schimbe identitatea și credința ortodoxă. Poporul rămâne credincios, fidel moștenirii primite de la sfinții și învățătorii neamului nostru. Crede, nădăjduiește și așteaptă, pentru că ultimul cuvânt nu îl are moartea, ci viața.
    Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
    Arhimandritul Hristofor
    Noul Egumen al Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie, Sfântul Munte
    senior editor blog · 715 vizualizari · 0 comentarii
    01 Mai 2016
    Rugaciune catre Domnul Iisus Hristos!



    Prea sfinte Iisuse Hristoase ,Fiu al Preacuratei Fecioare Maria si al Dumnezeului Atotputernic si vesnic in genunchi ma inchin Tie si Iti multumesc pentru tot ce –ai facut,ce faci si ce vei face pentru mine umilul Tau servitor.
    Iti multumesc Doamne,ca mi-ai ascultat rugile si nu m-ai lasat la vremuri de restriste sa ratacesc in intuneric fara ajutor si fara speranta si ca, in ciuda multelor mele pacate , m-ai primit in inima Ta si m-ai inconjurat cu caldura dragostei Tale.
    Doamne Iisuse Hristoase,ajuta-ma sa nu mai gresesc,da intelepciune mintii
    Mele ca din toate lucrurile cite sunt,sa le aleaga pe cele mai bune,care Tie iti sunt placute . Ajuta-ma sa fiu bun si milostiv si iertator cu semenul meu,da-mi rabdare si intelegere si fa ca in inima mea sa nu incapa indoiala,sa nu cunosc ce-i ura,vrajmasia sau invidia.
    Da-mi sanatate ca sa pot munci pentru cei bolnavi,da-mi bogatie ca sa pot ajuta pe cel ce n-are si da-mi intelepciune ca si eu ,la rindul meu sa pot sa-l sfatuiesc de bine pe cel care va avea nevoie de sfatul meu.
    Nu ma lasa,Sfinte Doamne,sa ma abat de la calea credintei in Tine,inlatura din drumul meu ispitele si pe cei rauvoitori.
    Fa sa nu ma indoiesc niciodata de puterea mea care e de la Tine si sa folosesc aceasta putere numai spre binele meu si al semenilor mei.Intareste-ma si da-mi minte,pentru ca prin mine sa se faca voia Ta si sa-ti urmez pacea si litera cu litera poruncile.
    Miluieste-ma si lumineaza-ma,Doamne , da inimii mele pacea si bucuria,pentru ca in ultima clipa a vietii mele sa plec cu seninatate din lumea paminteana si sa ma inalt la Tine.
    Ocroteste-ma si binecuvinteaza munca mea,casa mea si pe toti ai mei,intareste-ne in credinta noastra si da-ne numai ginduri bune ,pace in suflete,belsug sanatate si armonie.
    Ajuta-I si pe cei saraci in credinta sa gaseasca drumul spre Tine,pentru ca astfel sa Te proslaveasca si sa se bucure de binecuvintarea Ta. Iti multumesc, Doamne Iisuse Hristoase,ca mi-ai ascultat ruga. Amin.



    Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma, ca spre Tine a nadajduit sufletul meu. Si in umbra aripilor Tale voi nadajdui, pana ce va trece faradelegea. Striga-voi catre Dumnezeul Cel Preainalt, Dumnezeul Cel ce a facut bine mie. Trimitu-s-a din cer si m-a mantuit, dat-a spre ocara pe cei ce ma calca pe mine. Trimis-a Dumnezeu mila Sa si adevarul Sau si a izbavit sufletul meu din mijlocul puilor de lei. Adormit-am tulburat. Fii oamenilor, dintii lor - arme si sageti, si limba lor sabie ascutita. Inalta-Te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamantul slava Ta. Cursa au gatit sub picioarele mele si au impilat sufletul meu. Sapat-au inaintea mea fetei mele groapa si au cazut intr-insa. Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea! Canta-voi si voi lauda intru Slava mea. Desteapta-te, Slava mea! Desteapta-te, psaltire si alauta! Destepta-ma-voi dimineata. Marturisi-ma-voi Tie intru noroade, Doamne, canta-voi Tie intru neamuri, Ca s-a marit pana la ceruri mila Ta, si pana la nori adevarul Tau. Inalta-te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamantul slava Ta!



    "Nicăieri în Evanghelie nu spune să crezi în tine, ci să crezi în Dumnezeu - că Dumnezeu poate ajuta, că numai Dumnezeu poate vindeca.”Unii oameni, cu toate acestea, iau acest mod greșit, și spun," Omul are puteri, și trebuie să creadă. în el însuși. "
    - Părintele Paisie Aghioritul



    Va doresc un sfarsit de saptamana binecuvantat,dragi prieteni.
    Dumnezeu si Maica Domnului sa va binecuvanteze.
    Doamne ajuta!
     

    RUGACIUNE CATRE PREACURATA NASCATOARE DE DUMNEZEU



    O, Preamilostiva Stapana mea, nu ma lepada pe mine, nevrednicul, ci primeste aceasta putina rugaciune a mea, din buzele mele cele intinate si o du Fiului tau si Dumnezeului nostru, Care S-a nascut cu trupul din tine spre mantuirea noastra. Care pentru noi pacatosii S-a rastignit si S-a ingropat si a inviat a treia zi. Desi faradelegea mea este mai grea decat toate faradelegile, totusi talharii si desfranatii, pe care Iubitorul de oameni, pentru nemasurata Lui milostivire, i-a primit si i-a miluit, imi dau indraznire, si cu toate ca nu te aveau pe tine mijlocitoare buna, nu le-a inchis usa milostivirii Sale. Cum sa nu ma primeasca dar si pe mine, care nadajduiesc in ajutorul tau ? Milostiveste-te deci si spre mine, Doamna mea, ca poti toate cate le voiesti, iar pe cele ce le ceri de la Fiul tau le si iau fara indoiala, deoarece pe tine te-a facut mijlocitoare crestinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvantam si te preainaltam in vecii vecilor. Amin.



    Binecuvantata esti, Doamna, caci ne inveti pe noi, robii tai, sa luptam impotriva lumii, trupului si diavolului. Impotriva lumii , ca sa ne intoarcem ochii de la inselaciunile ei. Impotriva trupului, ca sa ne mentinem in curatie si sa nu ne atingem de lucrurile oprite. Impotriva diavolului, ca sa intelegem ispitele lui si smintelile lui si sa ne impotrivim din toate puterile ispitelor lui. O, prea puternica Stapana! te rugam, si nu vom inceta a te ruga, slobozeste fulgerul puterii tale si alunga-l, trimite sagetile grabnicei tale aparari si loveste-l, preaslaveste, din inaltimea slavei tale, in aceasta lupta, dreapta cea puternica, pentru ca noi, robii tai, izbaviti fiind de rele, cantand, sa cantam pururea slava si lauda ta. Cunoaste, Stapana, cat suntem noi de lesne aducatori spre pacat si cat de trebuincioasa este mana ta de ajutor. Inflacareaza in inimile noastre dorintele cele ceresti si umple-ne de duhul dulcetilor raiului!



    Inalta-te-voi pe tine, iubita Maica a Fiului lui Dumnezeu, si in fiecare zi iti voi canta tie laude. Peste tot pamantul oamenii preaslavesc faptele tale si milele tale si ostroave multe preamaresc minunile tale. Ingerii si arhanghelii preamaresc si propovaduiesc sfintenia sufletului tau si toti sfintii binevestesc blandetea si smerenia ta. Ochii nostri nadajduiesc la tine, Doamna, trimite-ne noua hrana si bautura la vreme buna, iar sufletul flamand sa ni-l hranesti si sa-l saturi cu dulceata ta cea cereasca, iar noi, robii tai, te vom binecuvanta ca pe o maica preamilostiva in vecii vecilor. Amin!
    Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
    Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria.



    Laudati, dreptcredinciosilor, pe marea Doamna, pe puternica Stapana, pe imparateasa cerului si pe preamilostiva voastra Maica, pe grabnica ajutatoare, pe aparatoarea plina de osardie, laudati inaltele ei fapte bune si marile ei minuni. Laudati-o, cete ale patriarhilor si prorocilor, laudati-o, apostolii si sfintii toti, laudati-o, mucenicii si marturistorii, laudati-o, fecioarelor si cei ce traiti in curatie, laudati-o, pustnicilor si monahilor, laudati-o, toti credinciosii din toate straturile, laudati-o, pruncilor si toate sufletele neprihanite care sunteti cetateni ceresti. Toata suflarea sa laude pe cea plina de har, pe pururea Fecioara Maria!
    Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
    Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria.
    Stapana, Stapana, primeste rugaciunile nevrednicilor robilor tai, si ne izbaveste pe noi din toata nevoia si necazul. Toata nadejdea noastra spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ne pe noi sub sfant acoperamantul tau.



    Va doresc multa sanatate,pace si liniste sufleteasca.
    Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa va ocroteasca.
    Doamne ajuta!
     
    RUGÂCIUNE CĂTRE,SFÂNTA TREIME A SFÂNTULUI IOAN GURA DE AUR!



    Slavă Ție, Doamne Dumnezeul nostru, slavă Ție! „Slavă întru cei de sus și pe pământ"'" , Celui fără de măsură mai presus de toată ființa și dumnezeirea, unul singur Dumnezeu. Slavă Ție, preaînțeleplule Ziditor și Stăpânitor a toate și Făcător de bine al nostru și Dătător, pentru toate câte suntem și câte avem. Slavă Ție, Celui ce ne suferi pe noi, nevrednicii și păcătoșii, să stăm înaintea slavei Tale. Slavă Ție, o, fericită Treime, în desăvârșită și preacurată unime a firii. Părinte, Fiule și Sfinte Duhule. Slavă Ție. Făcătorul a toată firea cea gândită și simțită. Slavă Ție. preabunului, atotputernicului, mai presus de ființă, milostivului și induratului Părinte și Stăpân. Mă închin cu sufletul și cu trupul măririi Tale, eu, zidirea Ta cea preanetrebnică. Laud înțelepciunea Ta cea necercetată, mulțumesc purtării Tale de grijă celei cu totul neînțelese. Preabinecuvântez îndelungă răbdarea Ta cea cu totul nea
    semuită și preabună.
    Dumnezeule, Treimea cea preasfântă și preafericită, mântuiește-mă. Dumnezeule, „lauda mea să n-o treci sub tăcere.Ia aminte spre rugăciunea mea și nu mă părăsi. Dumnezeule Prea - sfinte, prin Cuvântul Tău și prin Duhul Tău, sfin- țește-mă. Cu cuvântul Tău zidește-mă din nou și cu Duhul Tău povățuiește-mă. Mintea mea cea omorâtă s-o învie Cuvântul Tău, iar voința mea, Duhul Tău preasfânt. Doamne, Cel mare întru tărie și puternic, sădește în inima mea dragostea legilor Tale, supune Cuvântului simțirile mele, întărește cugetul meu, luminează mintea mea cu razele adevărului Tău, întoarce voința mea către Tine. Cel singur cu adevărat dorit, deprinde limba mea să zică totdeauna: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă". Doamne, prin fericita Fecioară, curâțește-mă pe mine, păcătosul și mă mântuiește. Doamne, prin Crucea Ta păzește-mă. Doamne, prin sfinții Tăi îngeri ingrădește-mă. Doamne, prin sfinții mărturisitori ai adevărului in- trarmează-mă. Doamne, prin toți sfinții trimite peste mine mila Ta. Doamne lisuse, în dar miluiește-mă pe mine, cel răscumpărat prin sângele și numele Tău preascump. Duhule al lui Dumnezeu cel preasfânt, vino și Te sălășluiește întru mine, șterge spurcăciunile cele de mulți ani ale păcatelor mele, gonește de la mine duhurile desfrânării și ale vicleșugului, strălucește în inima mea făclia darurilor Tale, oprește-mă și împiedică-mă de la împătimirile veacului acestuia, trage-mă cu totul către dragostea de-a pururea vecuirii. Preasfântă Treime, prin îndurările Tale miluindu-mă, mân- tuiește-mă.
    Invrednicește-mă să-Ți înalț cu evlavie rugăciunea desăvârșită și de Dumnezeu învățată: „Tatăl nostru Care ești în ceruri, Sfințească-se numele Tău. Doamne Dumnezeule, dă-ne nouă, robilor Tăi, rugămu-ne, ca întru neîncetată mântuire a sufletului și a trupului să ne veselim, și prin mijlocirea slăvitei și fericitei pururea Fecioarei Maria învrednicește-ne pe noi ca, izbăvindu-ne de scârba aceasta de acum, să ne îndulcim de veșnica bucurie, prin Domnul nostru Iisus Hristos, cu Care, împreună cu Sfântul Duh, viezi și împărătești în vecii vecilor. Amin.

    ( Preluata din Rugăciunile Sfinților Părinți -publicate de Cuviosul Nicodim Aghioritul în APANTHISMA (Constantinopol, 1799), traduse în românește la Mănăstirea Neamțul (1827 ))



    O, Preasfanta, de viata facatoare nedespartita si a toate facatoare Treime: Parinte si Fiule si Duhule Sfinte, Unule, Adevaratul Dumnezeu si Facatorul nostru, primeste aceasta de acum multumire a noastra; trimite-ne noua darul si puterea din inaltimea Sfantului Tau locas, ca, toate poftele trupesti calcandu-le, sa vietuim intru toata buna cinstire si curatie pana la sfarsitul vietii noastre, pururea laudand preasfant numele Tau, si cantand: Aliluia!

    Preasfanta Treime, da-ne noua darul Tau cel atotputernic; primeste marturisirea pacatelor noastre inaintea slavei imparatiei Tale; cauta la suspinurile noastre, trimite-ne noua duhul umilintei si al indurarilor; pentru ca sa ne invrednicim, cu suflet si cu inima curata, fara de osanda a grai catre Tine pe pamant, precum graiesc ingerii in cer: Aliluia!



    Post Binecuvantat , cititorule !
    senior editor blog · 1290 vizualizari · 0 comentarii
    12 Mar 2016
    „E cumpăna dintre ani! Să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranță, în jos cu înțelegere și în sus cu recunoștință! Speranța să vă deschidă poarta spre un An Nou plin de bucurii și împliniri”LA MULTI ANI!

    LA MULTI ANI DE SFANTUL VASILE SI DE SFANTUL ION !
    senior editor blog · 912 vizualizari · 0 comentarii
    01 Ian 2016
    Astazi S-a nascut Mesia! Si vestea aceasta pe care au adus-o din cer ingerii, pe care au primit-o intai pastorii, ca un fulger s-a revarsat peste toate marginile.
    Vestea aceasta, care l-a tulburat pe Irod
    “si tot Ierusalimul cu dansul” (Matei 2, 3), ca o trambita duhovniceasca a rasunat din veac in veac, din hotar in hotar, de la tarm, si a ajuns astazi si la inimile noastre. Vestea aceasta auzind-o, saracii s-au bucurat, pacatosii s-au veselit, orbii s-au luminat, bolnavii s-au mangaiat, iar schiopii au saltat. Vestea aceasta auzind-o, ritorii in nedumerire au cazut, caci ea pe invatati i-a facut sa taca, pe filozofi sa se rusineze, pe imparati sa se cutremure. Vestea aceasta pe mame le-a facut sa se bucure, pe fecioare sa cante, iar pe prunci sa dantuiasca.
    Astazi S-a nascut Mantuitorul! Si oranduirea cea de sus, pe care ingerii o intonau de bucurie, au rostit-o pastorii, au auzit-o Fecioara cu Iosif, au repetat-o neamurile si strabatand lungimea vremurilor ca un imn de impacare a omului cu Dumnezeu, iata, o cantam si noi astazi.
    Astazi a venit in lume Domnul! Si steaua care a stralucit la rasarit vestind minunea i-a pornit la drum pe cei trei magi si a purces peste generatii, peste imparatii, peste nenumaratele imparatii, peste nenumaratele noroade, si, iata, o vedem si astazi luminand pe cerul Bisericii lui Hristos. Deci si minunea Nasterii lui Iisus, si vestea cea buna, si cantarea ingerilor, si lumina stelei ne-au adunat la biserica astazi, fratilor, ca impreuna sa ne bucuram de Domnul si sa praznuim duhovniceste.
    Astazi se manie Irod, dar se veselesc noroadele. Se tulbura Ierusalimul, dar salta de bucurie marginile lumii. Se indoiesc carturarii lui Israel, dar cred semintiile pamantului. (…) Se leapada de El fiii, dar Il primesc robii. Il condamna hulitorii, dar I se inchina credinciosii. Zadarnic se infurie Irod si tot Ierusalimul cu dansul, ca astazi Mesia S-a nascut. Zadarnic Il trec cu vederea cei alesi, caci neamurile Il primesc. Zadarnic sabia ucigasa cauta sa-L omoare, ca strainii Ii fac adapost. Evreii I-au dat o pestera saraca, precum unui strain, iar neamurile I-au inchinat nenumarate biserici pline de podoabe, ca unui Stapan a toate. Evreii L-au culcat intr-o iesle cu fan, iar neamurile L-au primit in inima. Evreii I-au dat ce-au avut mai de necinste, iar neamurile I-au adus aur ca unui Imparat, tamaie si smirna ca unui Dumnezeu si om. Zadarnic se manie Irod, fara minte sunt fiii lui Israel, fara vina se taie fiii Rahilei, caci astazi Hristos Se naste si toate neamurile Il slavesc. Hristos din ceruri vine si popoarele Il intampina, Hristos pe pamant se arata si toata suflarea Il lauda.
    Astazi a venit plinirea vremurilor. Astazi bucuriile ingerilor cu ale oamenilor s-au amestecat, cerul cu pamantul s-a impacat, Dumnezeu pe pamant S-a desertat si oamenilor aievea S-a aratat.
    Astazi Vechiul si Noul Testament in Betleem s-au intalnit. Astazi proorocii se veselesc, vazand ca se implinesc cele mai inainte aratate de ei. Astazi Adam si Eva cu bucurie vin sa se inchine Noului Adam.
    Sa mergem, fratilor, la pestera cea din Betleem, calauziti de steaua credintei, ca sa vedem minunea ce s-a savarsit. Vom intalni o pestera mica, vom vedea inlauntru o Fecioara neintinata, vom vedea alaturi chipul batran si cucernic al dreptului Iosif, vom vedea o iesle cu fan si inaluntrul ei…. o, minune!… dumnezeiescul Prunc infasat in scutece. Vom auzi acolo pe ingeri cantand, vom vedea pe pastori laudand, iar pe magi inchinandu-se si vistieriile deschizandu-si…
    Veniti deci toate semintiile pamantului sa intampinam pe Mirele Bisericii, care S-a imbracat in haina noastra, pentru a ne indumnezei pe noi, oamenii. Veniti astazi toate popoarele sa ne infratim, sa ne impacam si unindu-ne glasurile sa intampinam pe Mesia Cel mult asteptat. Veniti, fecioarelor, sa vedeti o Fecioara cum naste fara de prihana. Veniti, maicilor, sa vedeti pe Maica Domnului cum nu se rusineaza de nasterea de prunci. Veniti, credinciosi, sa vedem cum o Fecioara tine in brate pe Cel ce a spanzurat pamantul pe ape. Veniti sa vedem cum doua de maini de mama leagana pe Cel ce se atinge de munti si fumega (Ps. 103, 32). Veniti sa vedem infasat in scutece pe Cel ce imbraca cerul cu nori si pamantul cu iarba. Veniti sa vedem cum Se hraneste cu lapte Cel ce hraneste lumea cu paine si adapa pamantul cu ploaie timpurie si tarzie.
    O, minune! Hristos Se naste si Irod se manie, Iisus om Se face pentru iubirea de oameni si fiii oamenilor sabia din teaca isi scot. Imparatul cerului sluga Se face si imparatii pamantului se grabesc sa-I ia viata. Fiul lui Dumnezeu vine sa ne mantuiasca si noi usa inimii Ii inchidem.
    Dar taina se savarseste. Hristos vine. Pestera Il primeste. Ingeri Il slavesc. Pastorii Il cauta. Magii I se inchina. Neamurile cred. Biserica se zideste. Testamentul dragostei se scrie. Mantuirea se arata.
    Iubiti credinciosi,
    (…) O minune noua s-a savarsit! Iata, in scurta vreme, pestera s-a schimbat in mii si mii de biserici mari si frumoase, care impodobesc toate colturile lumii. Ieslea cea saraca s-a prefacut in tot atatea dumnezeiesti altare. Pruncul Cel infasat ne asteapta acum sub chipul Sfintelor Taine . Locul magilor l-au luat Apostolii, iar al pastorilor, preotii, care impreuna duc vestea mantuirii in toata lumea. Ceata sfintilor ingeri este marita acum cu milioane de cuviosi si mucenici, care neincetat slavesc in ceruri pe Mielul lui Dumnezeu. Iar cantarea cea ingereasca este continuata acum de dangatele clopotelor si de alese cantari bisericesti ce rasuna in toata lumea.
    Batranul Iosif inchipuieste Vechiul Testament, iar Fecioara Maria Legea Noului Asezamant. Scutecele inchipuiesc sfintele odajdii ale Bisericii. Aurul – slava Dumnezeirii, tamaia – rugaciunile sfintilor si ale tuturor credinciosilor, iar smirna – podoaba faptelor bune. In sfarsit, steaua inchipuieste Evanghelia lui Hristos, care lumineaza ca o faclie de calauza intreaga lume.
    Deci nu in Betleemul Iudeii, ci la Biserica lui Hristos sa ne adunam astazi, fratilor, ca sa laudam Nasterea Domnului. Aici este pestera mantuirii, aici este ieslea cea dumnezeiasca. Aici sunt magii neamurilor, aici pastorii noului Israel. Aici este steaua, aici lumina, aici darurile Duhului. Si mai presus de toate, aici este pruncul Iisus – Mirele Bisericii.
    Sa petrecem cu bucurie aceasta zi langa ieslea lui Iisus. Nu vom fi aici singurii drumeti, singurii inchinatori, singurii vestitori ai minunii. In jurul Sfantului Prestol vom intalni pe slavitii lui Hristos Apostoli, pe cinstitii Mucenici, pe alesii Cuviosi si cetele tuturor Sfintilor Parinti.
    Vom vedea aici mame asteptand mangaiere de la Maica, fecioare cerand ajutor de la Fecioara, prunci primind binecuvantare de la Pruncul, straini cautand adapost de la Cel izgonit de oameni, asupriti cersind dreptate de la Judecatorul. Vom intalni inca pacatosi primind iertare, orbi cerand lumina, suferinzi asteptand vindecare, flamanzi cersind paine, insetati dorind ape limpezi. Dar sa nu ne mire ca vom vedea in afara ieslei lui Iisus si destui necredinciosi care hulesc pe Ziditorul, indoielnici care tagaduiesc minunea Nasterii, eretici care vor sa rupa scutecele Pruncului, pacatosi si razvratitori care tulbura Biserica, dezbina sufletele si urasc lumina.
    Iar noi inlauntrul Bisericii stand, fratilor, ca intr-o corabie, sa nu ne temem de mania lui Irod, nici de gurile ereticilor acestui veac. Caci cu noi inlauntru este Hristos, afara Mamona. Inlauntrul Bisericii este unirea dragostei, afara urgia dezbinarii. Inlauntru sunt magii, afara vrajitorii; inlauntru pastorii, afara naimitii.
    Inlauntru steaua luminii, afara prapastia pierzarii. Aici stanca pravoslavnicei credinte, afara nisipul ereziilor. Inlauntru este ieslea cu Pruncul, afara leaganele fara prunci. Inlauntru Fecioara cu Iisus in brate, afara mame fara prunci la piept.
    Inlauntru bucurie de mama, afara suspin de femei pruncucigase. (…) Inlauntru scutece aspre, afara haine moi. Inlauntrul Bisericii este Painea, afara firimiturile, inlauntru izvorul cel curat, afara apele cele tulburi. Aici cantarile cele ingeresti, afara strigatele desfranate. Aici camara Mirelui, acolo casa poftelor. Aici crinul Fecioarei, acolo buruienile placerilor. (…) Si, in scurt, in Biserica este viata, afara de ea este moarte. Aici adevarul, afara minciuna. Aici este calea, afara haosul tuturor ereziilor.
    Noi insa, fratilor, ca cei ce ne hranim din aceeasi paine a dragostei si ne adapam din acelasi pahar al credintei, sa nu slabim cu duhul, ci, lasand pe cele din afara, sa ne adunam ceata duhovniceasca in jurul ieslei lui Iisus si bucurandu-ne astazi, sa cantam cu totii ingerescul imn: “ Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire” (Luca 2, 14).
    Iubiti credinciosi,
    Vom face sfarsit cuvantului de astazi cu doua intrebari. Prima intrebare: Cum Il primim noi pe Iisus Hristos? Cu indoiala, ca evreii cei de demult, sau cu credinta, ca magii neamurilor? Il odihnim pe Domnul in ieslea cea de taina a inimii, sau Il izgonim din cetatea sufletului, asemenea lui Irod? Jertfim Mantuitorului viata noastra, sufletul, puterea, mintea si tot ce avem mai de pret? Il intampinam noi astazi pe Hristos impacati unii cu altii, spovediti, uniti cu Dumnezeiestile Taine? Sau venim la El plini de ura, certati, nespovediti, intunecati de patimi?
    Las sa raspunda fiecare in constiinta sa la aceasta intrebare, iar noi, indemnati de bucuria praznicului, trecem la a doua intrebare: Ducem noi vestea cea buna a Nasterii Domnului in caminele noastre, la copiii nostri, la rudele si la fratii nostri? Sau, lenevindu-ne, tagaduim Taina Intruparii? Facem noi ce au facut magii si pastorii, sau ramanem nepasatori, ca si pana acum?
    Daca am zabovit sau ne-am uitat rostul nostru de crestini in trecut, sa nu ne lenevim de astazi inainte. Fiecare sa se faca un binevestitor al minunii din Betleem.
    Intoarceti-va deci la casele voastre.
    Duceti bucuria mantuirii acolo unde n-a putut patrunde. Pastrati-o in casele celor saraci. Frangeti-o pe masa celor lipsiti. Repetati-o la capataiul celor bolnavi. Intrati acolo unde nu putem ajunge noi.
    Bateti la usile celor certati. Impacati pe cei dezbinati, mangaiati pe cei tulburati, intariti pe cei indoielnici, incalziti pe cei indiferenti; aprindeti pe cei caldicei, duceti la Iisus pe cei rataciti.
    Deschideti astazi usile spitalelor, pasiti pragul sarmanilor, ascultati cantecul orfanilor, duceti la toti vestea cea buna, dimpreuna cu un mic ajutor din prisosul dragostei voastre, si spuneti tuturor ca astazi S-a nascut in lume Domnul . Amin.
    senior editor blog · 879 vizualizari · 0 comentarii
    23 Dec 2015
    „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, slavă Ție!“ Așa sună Troparul Nașterii Domnului, cel pe care îl auzim încă din Ajunul Crăciunului, când preotul umblă pe la casele românilor, pentru a aduce Vestea minunată. Nașterea Mântuitorului lumii este istorisită prin sutele de colinde pe care românii le-au creat în cinstea sărbătorii bucuriei.
    În fiecare an, mergând din casă în casă, în liniștea nopții de dinaintea sărbătorii Crăciunului, colindătorii reactualizează simfonia divină a cetelor îngerești și cântarea păstorilor ce au vestit Nașterea Domnului, în urmă cu 2000 de ani. După cum sublinia PF Patriarh Daniel, colindele se cântă în cor, împreună, în stare de comuniune, pentru că persoanele care le cântă - copii, tineri sau vârstnici - reprezintă cetele de îngeri care au cântat la Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos în Betleem.
    Colindele se cântă în comuniune, pentru că ele reprezintă credința Bisericii, iar Biserica este adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi.
    Versurile colindelor istorisesc toate evenimentele care s-au întâmplat la nașterea Mântuitorului lumii: cum au ajuns Iosif și Maria la Betleem, locul în care s-a născut Mesia, cum au venit primele personaje care au aflat de marea bucurie (păstorii, magii), cum a apărut pe cer steaua călăuzitoare.
    Prezența permanentă a lui Hristos între noi
    Încă de la începuturile sale, poporul nostru și-a creat o formă proprie de a înțelege și trăi marile evenimente din viața creștină. Astfel, la români, cel mai original mod de cinstire a Nașterii Domnului este colinda. Colinda reprezintă un mod de a ne pregăti pentru Crăciun și de a serba bucuria lui, ca întâlnire a noastră cu sfințenia și cu bunătatea lui Hristos Dumnezeu.
    Colinda este o Evanghelie populară, o Biblie nescrisă a Nașterii Domnului. Readucerea în atenție a Nașterii Domnului, în fiecare an, ne arată că sărbătoarea Crăciunului este prezența permanentă a lui Hristos între noi.
    Colindele prezintă o valoare neprețuită prin originea și mai ales prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul nostru strămoșesc și una dintre cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc. Tot Părintele Patriarh Daniel sublinia contemporaneitatea, deodată cu tradiționalitatea acestor cântări, statornicia și prospețimea acestora. Ele reprezintă legătura vie a credinței Bisericii și a iubirii ei față de Hristos-Domnul, ca răspuns al oamenilor la iubirea lui Hristos Cel veșnic, Care S-a făcut om. Colindele sunt ecoul popular, poetic și artistic al cântărilor bisericești liturgice. În colinde se arată familiaritatea oamenilor cu Dumnezeu-Copilul, cu Pruncul Iisus, Cel ce este „mititel, înfășățel, în scutec de bumbăcel“.
    Mijloacele populare de apărare a Ortodoxiei
    După cum scrie părintele Nicolae Necula în studiul „Colindele în viața și spiritualitatea credincioșilor români“, spre deosebire de alte popoare, unde colindele sunt mai mult produse muzicale artistice, colindele românești sunt apreciate îndeosebi pentru profunzimea și valoarea lor teologică. Sunt inspirate din Sfânta Scriptură și din Sfânta Tradiție, din slujbele divine, și din iconografie. Sub forma versului naiv popular, ele prezintă, de fapt, dogma ortodoxă. Nici una dintre învățăturile de bază ale credinței creștine nu este uitată sau nefolosită în colindele noastre românești. Majoritatea colindelor au în centru persoana Mântuitorului, descriind mai ales Întruparea și Nașterea Lui. De asemenea, este prezentă în colindele românești, alături de Fiul său iubit, Maica Domnului, care ocupă un loc central în evlavia și în cultul ortodox.
    Păstrând și mărturisind aceleași adevăruri de credință, colindele s-au numărat printre mijloacele populare cele mai eficiente de apărare a Ortodoxiei, atunci când prozelitismul eterodox încerca să rupă unitatea de credință a ortodocșilor, pentru a dezmembra, în același timp și unitatea lor națională.
    Însă, pe lângă mesajul ceresc al mântuirii, colindele au format și o școală de încurajare, de nădejde și de virtuți morale în viața credincioșilor, exprimând dragostea de oameni, întrajutorarea, smerenia, ascultarea și bunătatea, cinstea, dragostea de țară, eroismul, bucuria sărbătorilor, dorința de prosperitate, belșug și pace, ca idealuri nepieritoare și caracteristici esențiale ale sufletului poporului nostru.
    De asemenea, este prezentă, în colinde, natura care se bucură deopotrivă cu oamenii la Nașterea Domnului. „Florile de măr“, „florile dalbe“, „flori dintre flori“ se reînnoiesc în fiecare an în mersul colindelor, căci și ele au așteptat pe Răscumpărătorul lor. Astfel, în armonia ce se stabilește între cer și pământ, cântarea îngerilor ce vestesc pacea divină se răsfrânge în colind ca o revărsare de har ce inundă tot universul.
    ▲ „Și între dobitoace, pe fânul cel uscat, născut-a Preacurata un Mare Împărat“
    Creștinilor, noi astăzi
    Creștinilor, noi astăzi
    Un praznic mare-avem
    Ca să-l putem cunoaște
    Veniți la Viflaem.
    Că L-a născut în lume
    Pe-acel ce-L așteptăm
    Maria, Maica sfântă
    Veniți ca să-L vedem.
    Pe paie între vite
    Iisus este străin
    Să-I ducem și noi daruri
    Veniți la Viflaim.
    Să mergem cu păstorii
    Și să Îl preamărim
    Căci pentru noi El S-a născut
    Veniți la Viflaim.
    Creștinilor, noi astăzi
    Degrabă s-alergăm
    Spre-a noastră mântuire
    Veniți la Viflaim.
    Aseară pe-nserate
    Aseară pe-nserate
    Fecioara Maria
    În Viflaim cetate
    Călătorind sosea.
    Și fiind obosită
    Sălaș își căuta,
    Și-n Viflaimul mare
    Nimenea n-o primea.
    Atunci Sfânta Fecioară
    Din Viflaim ieșea,
    Și-n câmp, într-o poiată,
    Acolo s-așeza.
    Și între dobitoace,
    Pe fânul cel uscat
    Născut-a Preacurata
    Un Mare Împărat.
    Fiul începe-a plânge
    Maria-L mângâia
    O, nu plânge Iisuse
    Că Tu cunoști lumea.
    Că lumea asta mare
    Prin Tine s-a născut
    Prin Tine și prin Tatăl
    Prin Dumnezeu cel Sfânt.
    La fiecare casă
    S-aud colindători,
    Colinda lor duioasă
    Răsună până-n zori.
    Trei păstori
    Trei păstori se întâlniră
    Trei păstori se întâlniră
    Raza soarelui, floarea soarelui
    Și așa se sfătuiră:
    Haideți fraților să mergem
    Haideți fraților să mergem
    Raza soarelui, floarea soarelui
    Floricele să culegem.
    Și să facem o cunună
    Și să facem o cunună
    Raza soarelui, floarea soarelui
    S-o-mpletim cu voie bună.
    Și s-o ducem lui Hristos
    Și s-o ducem lui Hristos
    Raza soarelui, floarea soarelui
    Să ne fïe de folos.
    Sus la poarta Raiului
    Sus la poarta Raiului, poarta Raiului,
    Paște turma Tatălui, turma Tatălui.
    Linu-i lin și iară lin,
    Bate vântul frunza lin,
    Lin și iară lin.
    Lângă ea un legănel, leagăn legănel,
    Cu un copilaș în el, copilaș în el,
    Linu-i lin și iară lin,
    Bate vântul frunza lin,
    Lin și iară lin.
    Dar la poartă cine stă? Oare cine sta?
    Stă chiar Maica Precistă, Maica Precistă.
    Linu-i lin și iară lin,
    Bate vântul frunza lin,
    Lin și iară lin.
    Copilașul când dormea, puiul când dormea,
    Maica Sfânta lin cânta
    Maica lin cânta
    Linu-i lin și iară lin,
    Bate vântul frunza lin,
    Lin și iară lin.
    Adorarea magilor
    Noi umblăm și colindăm,
    Florile dalbe,
    Pe Dumnezeu căutam,
    Florile dalbe,
    Alergarăm si-L aflarăm,
    Florile dalbe,
    În iesle la boi născut,
    Florile dalbe.
    Vântul dulce tragănă,
    Florile dalbe,
    Pruncul de mi-L leagănă,
    Florile dalbe,
    Ploaia caldă Fiul scaldă,
    Florile dalbe,
    Neaua ninge, nu-L atinge,
    Florile dalbe.
    Pruncul mâinile-și întinde,
    Florile dalbe,
    Maica Sfânta le sărută,
    Florile dalbe,
    La pământ plecându-ne,
    Florile dalbe,
    Și noi sărutându-le,
    Florile dalbe.
    Bucuroși să-L prăznuim,
    Florile dalbe,
    Cu daruri să-L dăruim,
    Florile dalbe,
    Cu stele albe de flori,
    Florile dalbe,
    Și-o oaie cu miel prior,
    Florile dalbe.
    O, ce veste minunată
    O, ce veste minunată
    În Viflaim ni se-arată
    Astăzi S-a născut
    Cel fără-nceput
    Cum au zis proorocii.
    Mergând Iosif cu Maria,
    În Viflaim să se-nscrie.
    Într-un mic sălaș
    Lâng-acel oraș
    S-a născut Mesia.
    Pe Fiul în al Său nume,
    Tatăl L-a trimis în lume
    Să se nască și să crească
    Să ne mântuiască.
    Deschide ușa, creștine
    Deschide ușa creștine
    Că venim din nou la tine.
    La mulți ani, mulți ani cu bine!
    Drumu-i lung și-am obosit
    De departe am venit.
    La mulți ani, mulți ani cu bine!
    Noi la Viflaem am fost
    Unde s-a născut Hristos,
    La mulți ani, mulți ani cu bine!
    Și-am văzut pe a sa mamă
    Pe care Maria-o cheamă.
    La mulți ani, mulți ani cu bine!
    Cum umbla din casă-n casă
    Ca pe fiul ei să nască
    La mulți ani, mulți ani cu bine!
    Umblă-n sus și umblă-n jos
    Ca să nască pe Hristos!!
    La mulți ani, mulți ani cu bine!
    Umblă-n jos și umblă-n sus
    Ca să nască pe Iisus
    La mulți ani, mulți ani cu bine!
    Mai târziu găsi apoi
    Un staul mândru de oi
    La mulți ani, mulți ani cu bine!
    Și-acolo pe fân jos
    S-a născut Domnul Hristos
    La mulți ani, mulți ani cu bine!
    Îngerii din cer coboară
    Staulul de-l înconjoară
    La mulți ani, mulți ani cu bine!
    Îngerii cu flori în mână
    Împletesc mândră cunună
    La mulți ani, mulți ani cu bine!
    Pe cunună-i scris frumos
    Că S-a născut Hristos
    La mulți ani, mulți ani cu bine!
    Care cu puterea Sa
    Va împărăți lumea
    La mulți ani, mulți ani cu bine!
    Sus boieri
    Sus boieri, nu mai dormiți
    Vremea e să vă treziți
    Casa să v-o măturați,
    Flori de măr
    Și masa să v-o-ncărcați.
    Flori de măr.
    Că umblăm și colindăm
    Și pe Domnul lăudăm.
    În seara Ajunului,
    Flori de măr
    Până-ntr-a Crăciunului.
    Flori de măr.
    Că S-a născut Domn prea bun
    Flori de măr
    În sălașul lui Crăciun,
    Flori de măr
    Că S-a născut Domn frumos
    Flori de măr
    Cu numele de Hristos,
    Flori de măr.
    senior editor blog · 927 vizualizari · 0 comentarii
    20 Dec 2015

    În contextul societății de azi, marcată de secularizare, incertitudine și lipsă de ideal mobilizator, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, subliniază importanța misiunii Bisericii, care trebuie să armonizeze cuvântul predicii și al catehezei cu lucrarea caritabilă (filantropică), prin ajutorare concretă, prezență activă și consolatoare în mijlocul oamenilor.


    De asemenea, Patriarhul României semnalează necesitatea coresponsabilității și cooperării clericilor și laicilor în misiunea dinamică a Bisericii . Acestea pot fi susținute astăzi prin mijloace moderne de comunicare – televiziune, radio, rețele de socializare, presă scrisă și on-line – instrumente prin care lucrarea Bisericii poate ajunge la cei care nu cunosc sau au uitat bucuria comuniunii în iubirea lui Dumnezeu.


    Deși societatea secularizată de astăzi este mai mult critică decât îngăduitoare cu slujitorii Bisericii , cerând ca Biserica să ajute cât mai mult societatea, chiar dacă societatea secularizată nu o ajută, la rândul ei, ci adesea prezintă ostilitate față de Biserică, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel îndeamnă clericii și credincioșii ortodocși la fidelitate față de Hristos și Biserica Sa . Preafericirea Sa menționează că unii dintre cei care sunt tulburați sau dezorientați astăzi se vor schimba în bine, mai ales când vor găsi la slujitorii și credincioșii Bisericii pacea și bucuria sufletească dăruite lor de Hristos.


    În fața provocărilor contemporane legate de fenomenul secularizării, al migrației și al violențelor de tot felul care generează emoții și atitudini diferite (pro și contra) față de Biserică, în calitate de slujitori ai Mântuitorului Iisus Hristos în mijlocul oamenilor, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române îndeamnă clericii și credincioșii să recurgă cu precădere la modelele duhovnicești reprezentate de Sfinții Părinți ai Bisericii și de părinții duhovnicești români care au trecut prin multe încercări și necazuri, dar, prin rugăciune și răbdare, înțelepciune și speranță, ne-au transmis o lucrare misionară dinamică și o spiritualitate românească pașnică, vie și luminoasă.

    senior editor blog · 986 vizualizari · 0 comentarii
    26 Nov 2015

    1, 2, 3, 4, 5, 6  Pagina urmatoare